Sunteți pe pagina 1din 3

LICEUL TEORETIC „MIRCEA ELIADE” LUPENI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2


Adresa: str. Trandafirilor, nr. 2, mun. Lupeni 335600,
jud. Hunedoara
Tel./Fax: 0254-560084; e-mail: gen2lupeni@yahoo.com

Examen de corigențăla limba şi literatura română - Sesiunea iulie 2019


Clasa a VI-a - Proba scrisă
Varianta 1
Subiectul I – 60 de puncte
Citește cu atenție textul următor:
,,E zi de duminică, grânele sunt strânse și duse, șesul în lung și-n lat e o pustie deșartă, închis din toate părțile
între valuri de apă, ridicate de arșița soarelui de meazăzi în văzduh. Pe ici, pe colo se ivesc mai pe aproape, mai pe
departe, câte un copac, câte o cumpănă de puț, câte o casă, câte un turn de biserică, năluciri neastâmpărate, cufundate
acum în apă, întoarse apoi cu susul în jos și aruncate iar în aer, după cum se schimbă vântul și după cum se mută ochiul.
Din când în când vântoasele se dau vârtej, adună paie și frunze și praf, le ridică volbură naltă în aer, și se duce, se duce
stâlpul frământându-se peste câmp și de-a lungul prafului de pe drum până ce nu se sparge de-ți zboară fărâmăturile în
toate părțile. Apoi o nevăstuică își iese din gura pusă-n margine de drum, se pune-n două labe, se uită ca o păpușă
isteață împregiur și iar- vâșc!- intră la adăpost.
În vârful cumpenei de puț șade o cioară pribegită și cârăie din când în când a pustiu, iar în dreptul stâlpilor este
un car cu boi legați la proțap.
Și de mult trebuie să steie carul acesta aici, căci abia a mai rămas înaintea boilor câte o fărâmătură din cocenii
de porumb, și ei o adună cu limba, o risipesc iar și iar privesc cu ochi mari când la cocenii din car, când la jgheabul cu
apă clocită.”
(Ioan Slavici - Pădureanca)
Rezolvă următoarele sarcini de lucru, formulate pornind de la textul dat:
1. Transcrie doi termeni care reprezintă abateri de la norma literară actuală. (6p.)
2. Indică două cuvinte derivate de la cuvântul de bază ochi. (6p.)
3. Precizează mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului prin care s-au format următoarele cuvinte: ridicate,
meazăzi. (6p.)
4. Precizează modul și timpul următoarelor verbe din text: se ivesc, să steie. (6p.)
5. Alcătuiește un enunț în care să integrezi o interjecție identificată în text. (4p.)
6. Precizează funcția sintactică a cuvintelor subliniate în text. (8p.)
7. Identifică două pronume reflexive și precizează ce funcție sintactică au. (6p.)
8. Precizează care sunt modurile de expunere prezente în fragmentul citat. (6p.)
9. Identifică trei figuri de stil diferite prezente în text și dă câte un exemplu pentru fiecare. (6p.)
10. Identifică două secvențe care fixează dimensiunea spațială. (6p.)

Subiectul II – 30 puncte
Scrie o compunere de 20-25 rânduri, în care să caracterizezi un personaj dintr-o operă epică studiată
în acest an școlar.
În redactarea compunerii, vei avea în vedere:
- numirea a patru trăsături ale personajului;
- ilustrarea acestor trăsături prin citate comentate sau prin referiri la situaţii semnificative;
- precizarea, însoţită de exemple, a două mijloace de caracterizare existente în opera aleasă;
- prezentarea relaţiei dintre personajul ales şi alt personaj al operei.
Se acordă 10 puncte din oficiu.

Director, Prof. examinator 1


Prof. examinator 2
LICEUL TEORETIC „MIRCEA ELIADE” LUPENI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2
Adresa: str. Trandafirilor, nr. 2, mun. Lupeni 335600,
jud. Hunedoara
Tel./Fax: 0254-560084; e-mail: gen2lupeni@yahoo.com

Examen de corigențăla limba şi literatura română - Sesiunea iulie 2019


Clasa a VI-a - Proba scrisă
Varianta 2

Subiectul I – 60 de puncte
Citeşte cu atenţie textul următor:

,,Acum natura-ncepe Şi până la amiază


Cu tainicul ei glas Pământul încropit*
Din stepe Vibrează
Să cânte-ncet pe nas. Adânc şi liniştit.

Prin ierburile crude, Sunt gâze şi gângănii


Sub cerul fără fund, Ce sar şi fac mereu
S-aude Mătănii*
Un bâzâit profund
Când trec prin dreptul meu.”
(George Topârceanu, Rapsodii de vară)
*încropit=călduț
*mătănii – plecăciuni, reverențe

Rezolvă următoarele sarcini de lucru, formulate pornind de la textul dat:


1. Notează autorul şi titlul operei din care face parte fragmentul. (6p.)
2. Transcrie un vers ce conține o imagine vizuală și unul cuprinzând o imagine auditivă. (6p.)
3. Identifică două elemente ale naturii prezente în poezie. (4p.)
4. Precizează rima versurilor. (4p.)
5. Explică rolul utilizării cratimei în structura natura-ncepe. (6p.)
6. Indică câte un antonim pentru cuvintele: încet, liniștit. (6p.)
7. Formează două cuvinte derivate de la cuvântul de bază glas. (6p.)
8. Pune adverbul liniștit la gradul comparativ de superioritate și de inferiorotate. (6p.)
9. Rescrie din prima strofă: un pronume personal, un substantiv comun, un verb predicativ, un adverb.
(8p.)
10. Precizează funcția sintactică a cuvintelor subliniate în text: pământul, încropit, vibrează, adânc. (8p.)

Subiectul II – 30p
Alcătuieşte o compunere de 15-20 de rânduri în care să descrii un peisaj de vară. În compunerea ta trebuie:
- să prezinţi două caracteristici ale peisajului descris;
- să foloseşti un limbaj expresiv în descrierea peisajului de vară;
- să utilizezi un conținut adecvat tipului de text și cerinței formulate;
- să te înscrii în limitele de spațiu indicate;

Se acordă 10 puncte din oficiu.

Director, Prof. examinator 1


Prof. examinator 2

S-ar putea să vă placă și