Comportamentul lingvistic al generațiilor de

vorbitori ai limbii române, valori comune și diferențe

Fiecare limbă are originea sa, promotorii săi și un punct în istorie ce o face ceea ce și este astăzi. După
cum spune Rita Mae Brown -„Limba este harta unei culturi. Vă spune de unde vin oamenii și unde ei se
îndreaptă” vă propun să analizăm această hartă și să înțelegem cum am ajuns să vorbim română, de ce ne
mișcăm buzele în concordanță cu limba pentru a face aceste sunete înțelese doar de noi? După cum
cunoașteți perfect, limba română este decendentă a limbii latine, dar pentru a îi înțelege începutul, este
nevoie de a cunoaște și altă limbă asemănătoare, pentru a trage niște tangențe între acestea din un al
doilea punct de vedere.
Limba română este o limbă indo-europeană, din grupul italic și din subgupul oriental al limbilor
romanice. Folosirea numelui de română pentru limba noastră cea frumoasă precum și a numelui
de români pentru a desemna vorbitorii acestei limbi, nu a așteptat întemeierea statului România. Deși
supușii voievodatelor se desemnau ca "Ardeleni", "Moldoveni" sau "Munteni", numele de "rumână" sau
"rumâniască" pentru limbă este atestat în timpul secolului XVI la mai mulți călători străini precum și în
documente românești ca Palia de la Orăștie sau în Letopisețul Țării Moldovei. Pe parcursul istoriei a
acumulat în sine schimbările efectuate de sute de oameni și popoare, ca influența din partea limbii dace,
slave, grece și maghiare. Deși întrunește elemente din toate aceste limbi limba română prezintă câteva
trăsături tipice Balcanilor, care nu se găsesc în celelalte limbi romanice. Începând cu secolul al XIX-lea
multe neologisme împrumutate din alte limbi romanice, în special din franceză și italiană, au pătruns în
limba română. S-a estimat că aproximativ 38% din cuvintele românești sunt de origine franceză sau
italiană, 38% poate părea un număr mic de cuvinte dar dacă luăm în considerare vastul hotar al limbii
române, 38% nu sunt sute, ci chiar mii de cuvinte, unele din care le-am și rostit mai sus, ca „hotar”
împrumutat din maghiară, „tipic” împrumutat din limba greacă și multe altele. Un număr mare de
cuvinte engleze au îmbogăţit, în secolul nostru diferite domenii: cinematografiei, al medicinii, al
diverselor ştiinţe precum şi al technicii în general.
După cum mai mai menționat, pentru a descoperi româna, este nevoie și de altă limbă ca un punct de
referință, în opinia mea, pentru acest scop este perfectă limba engleză, dezvoltată în depărtare de noi, dar
cunoscută de fiecare, cel puțin parțial. Limba engleză este o limbă vest germanică avându-și originile
în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei,
Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii
cunoscute drept „Anglosferă”. Din punct de vedere de uz, a prmit o popularitate mult mai mare
comparativ cu limba română, având circa 400 de milioane de vorbitori a limbii materne, pe când româna
doar 23,6 de milioane. Ambele limbi au avut un punct de start comun – limba latină, diferența este doar
aria în care sa dezvoltat și cine a dezvoltat-o. În aria noastră balcanică a avut o contribuție imensă la
dezvoltarea limbii române Mihai Eminescu care a îmbogățit limba română prelucrând-o poetic în
numeroasele sale creații. Românii rostesc și azi cuvintele limbii materne cu sporul de expresivitate dat de
Eminescu. În Aria anglofonă, un inovator al limbii engleze este Wiliam Shakespeare, chiar și dacă nu ați
văzut nici un o piesă de teatru scrisă de el, cel mai probabil e că ați folosit un cuvânt sau o frază de a sa
la limba engleză. În conformitate unei lucrări din anul 2011 de Wart Elliott și Robert Valenza, cuvintele
originale, create de Shakespeare sunt de circa două mii de cuvinte. Împreună cu aceste cuvinte, multe
fraze folosite zilnic au originat din lucrările sale, unele din care au ajuns și în vocabularul nostru,
vorbitorilor de limbă română, ca ”a sparge gheața”, rostind această frază deja putem spune că vorbim
limba lui Shakespeare.
În concluzie pot spune că limba română și engleză se diferă din multe puncte de vedere – gramatic, al
pronunției, sensului dus de cuvinte și multe altele dar în despita acestor diferențe se găsesc criterii
comune ale ambelor, limba română intersectânduse des cu cea engleză.