Introducere

Într-o lume în care pacea, atât exterioară cât şi interioară, de cele mai multe ori,
rămâne doar un scop, şi nu se ajunge să fie trăită, am simţit nevoia, nu atât să scriu despre
pace, dar eu însumi să citesc şi să cunosc, în acest fel, mai multe despre această stare, dacă
o putem numi astfel.
Voi încerca să tratez această problemă din mai multe puncte de vedere, şi de
asemenea voi încerca să expun cât mai multe aspecte ce o caracterizează, pentru a avea o
idee cât mai clară despre această problemă.
În acest scop voi prezenta mai întâi diferite obstacole ce pot fi întâlnite în drumul
nostru spre pace, pentru a le putea identifica la noi înşine şi eventual să reuşim să le
îndepărtăm.
Un al doilea scop urmărit în elaborarea acestei lucraei este acela al obişnuirii
personale cu regulile metodologice ce trebuiesc respectate în elaborarea unei lucrări
ştiinţifice
Majoritatea argumentelor din această lucrare sunt împrumutate şi foarte puţine sunt
cele noi şi originale.
Importanţa acestei lucrări constă în faptul că această pace, despre care voi vorbi
este esenţială, atât pentru bunul mers al lucrurilor între popoare, cât şi pentru o viaţă
spirituală sănătoasă, pentru cei ce parcurg acest drum.

1. Cauzele care produc neliniştea astăzi

Sunt cauze externe ca de exemplu: situaţia economică sau ambientul social iar apoi
sunt cauze interne care sunt nenumărate şi diverse. De multe ori neliniştea, fie interioară fie
exterioară, poate avea o cauză în istoria personală a vieţii, în experienţele traumatice care îl
împiedică pe om să aibă pace. Mai există apoi o nelinişte patologică care poate fi tratată şi
vindecată doar de medic şi de psihiatru.
Mă voi opri în continuare, în mod particular, asupra câtorva dintre cauzele psihice
care provoacă neliniştea.

1
 Persoanele care suferă de o boală psihică sunt caracterizate în special de o lipsă
accentuată de seninătate. Putem vedea, de exemplu, că persoanele care suferă de o
slăbiciune patologică caută în mod continuu să se ocupe cu ceva; se consumă în mod total
pentru alţii. Motivaţia ne-o dă psihologia care spune că aceste persoane au ca instinct un fel
de autoapărare. Le este frică să se ocupe, să se îngrijească de propriile nevoi şi caută să
fugă de ele înseşi căutându-şi ocupaţii diverse care necesită o mare atenţie şi care le ocupă
o bună parte din timp. Alte persoane nu-şi găsesc liniştea din cauza instinctelor. Maniacii
depresivi se disting în această fază printr-o excitare continuă1.
Sunt persoane care nu reuşesc să adoarmă nopţi la rând, nu reuşesc să se liniştească.
La lucru, la rugăciune, la plimbare, peste tot sunt iritate de gândurile sâcâitoare din
ambientul lor. Mai sunt apoi alte forme de nelinişte care nu derivă dintro boală dar care au
tot cauze psihice. Pentru filozofie acestea erau afecţiuni care privau persoanele de linişte.
Dacă cineva anume nu dezvoltă un raport sănătos cu propriile pasiuni, acestea îl irită şi îl
neliniştesc neîncetat. Există de asemenea gânduri pline de sentiment, pasiuni, forţe
instinctive şi emoţii care, dacă nu le stăpânim, ne împiedică să ajungem la acea linişte care
la rândul ei ne ajuta să găsim pacea sufletului2.

2. Duritatea faţă de noi înşine

De cele mai multe ori noi nu ne bucurăm de linişte, de pace nu din cauze exterioare
nici din cauze psihice, ci din cauze personale. Se poate întâmpla ca o persoană să se simtă
bine dacă ea corespunde cu anumite idealuri fixate de ea însăşi. În acest punct ea se
identifică cu idealurile pe care ea însăşi le construieşte. Ea reprimă tot ceea ce se află în
interiorul ei şi o împiedică să ajungă la aceste idealuri. Prin acest fapt se exercită o
puternică violenţă asupra ei însăşi care îi provoacă nelinişte. Reprimarea propriilor
exigenţe şi a propriilor impulsuri duce la agresivitate faţă de noi înşine şi la duritate faşă de
cei din jurul nostru. Această agresivitate are loc în mod special din cauza reprimării
sexualităţii. Brutalitatea exagerată pe care unele persoane o exercită asupra lor şi prpriile

1
Cf. A. GRUN, Herzensruhe. Im Einklang mit sich selber sein, Verlag Herder, Freiburg 20017; trad. italiană,
La pace del cuore, Queriniana, Brescia 20043, 15.
2
Cf. Ibidem, 31.

2
lor exigenţe sunt tocmai rezultatul reprimării propriei sexualităţi. Foarte multe persoane îşi
fac rău singure chiar datorită faptului că vor să îndepărteze de la sine orice impuls sexual3.
O soră care suferea de dureri de spate a descoperit că fragilitatea sa nu ţinea doar de
planul său fizic dar era rezultatul durităţii sale faţă de ea însăşi. Aceasta a alungat de la
sine orice gând necreştin pentru aceasta trebuind să-şi încordeze toţi muşchii. Astfel ea
oprea accesul sentimentelor şi pasiunilor pe care ea le considera că sunt în contradicţie cu
vocaţia sa de persoană consacrată. A încercat să rezolve problema rugându-se mai mult dar
chiar şi în această propunere exista un pic de agresivitate. Conceptul său era acela că
trebuie să aibă controlul de sine prin forţă şi toată religiozitatea sa era expresia acestei
violenţe faţă de sine4.

3. Pacea

Pacea în ebraică şalom care înseamnă împlinit, complet, integru. Reprezintă situaţia
aceluia care rămâne sănătos în urma unui război. Mai înseamnă a nu fi separat de
Dumnezeu, încrederea senină a unui om care nu este tulburat de nici un conflict interior,
intimitatea a două persoane între care nu există dezbinare, situaţie în care totul merge bine,
bunăstare, prosperitate materială, fericire, convieţuire pacifică, încetarea ostilităţilor, linişte
politică, stare de echilibru, pacea lui Dumnezeu, pacea credinciosului care găseşte în
Dumnezeu tot ceea cei este necesar pentru a trăi, încetarea conflictelor, bunăstare
materială, siguranţă şi ordine, pacea de care se bucură biserica în lipsa persecuţiilor,
raporturi fraterne armonioase, mântuire5.
Creştinul are ceva de spus despre pace? Pacea este un dar mesianic, caracterizează
timpul mesianic; ea nu este doar sfârşitul războiului ci însumarea a tot binele şi bogăţia
bunurilor divine pe care Mesia vine să le aducă pe pământ. Putem spune că pacea trebuie
să fie înainte de toate în suflet, în adâncul, în intimitatea omului. Pacea sufletului nu este
dezinteres sau apatie, dar dobândirea dreptăţii, a echilibrului, a libertăţii interioare. Pacea

3
Cf. A. GRUN, Gut mit sich selbst umgehen, Matthias-Grunewald-Verlag, Mainz 19965; trad. italiană, Come
essere in armonia con se stessi, Queriniana, Brescia 20057, 18-19.
4
Cf. Ibidem, 47.
5
Cf. B. GILLIERON, Dictionaire biblique, Editura Moulin SA, Aubonne 1985; trad. italiană, Pace, Lessico dei
termini biblici, 168-169.

3
nu poate fi deplină, ci doar într-o oarecare măsură; ea va fi deplină la a doua venire a lui
Cristos6.

4. Pace şi război

Căutările asupra păcii sunt iseparabile de cele asupra războiului; chiar dacă se pot
dezvolta în mod paralel ele sunt legate una de cealaltă. Este de-a dreptul imposibil să
concepem ideea de pace, fără a o confrunta şi a o referi la cea de război aşa cum şi ideea de
sănătate nu ar fi fără cea de boală7.
Pacea corespunde procesului de acumulare de bunuri, de energie cu care se
hrăneşte apoi războiul, iar războiul abea început priveşte spre pace şi în felul său o
pregăteşte. De fapt orice pace are loc după partida sângeroasă a războiului. După
războaiele mari se instaurează păci profunde şi se formează o nouă ordine8.
Conceptul de pace, separat de aspectele sale concrete şi actuale şi de contextul său
sociologic şi istoric, este o atracţie. Nu se poate aplica şi nici descrie ceva existent ci doar
ceva imaginar, un model. Experienţa nu ne oferă pacea în sine ci varietatea formelor sale
concrete, dea lungul istoriei, spaţiului şi timpului9.
Unii apologeţi au afirmat că războiul este o instituţie divină, un principiu de ordine
fără de care lumea ar cădea şi s-ar pierde în materialism, însă cea mai mare parte a
oamenilor consideră războiul o metodă brutală de a reglementa conflictele internaţionale şi
de asemenea o consideră o calamitate10.
Războiul, deşi uneori a avut loc într-o lume stăpânită de optimism, o lume care era
mulţumită, care credea în progres şi care trăia într-o condiţie normală a vieţii omeneşti,
poate fi considerat o slăbiciune, un semn că lumea nu merge pe un drum bun11.

6
Cf. L. BETTAZZI, Una Chiesa per tutti, Editura A.V.E., Roma 1971, 72-73.
7
Cf. G. BOUTHOUL, La pace tra storia e utopia, Editura Armando, Roma 19762, 85.
8
Cf. Ibidem, 87.
9
Cf. Ibidem, 90.
10
Cf. N.P. COMNÈNE, Sugerimenti per la pace, Editura Valentino Bòmpiani, 7.
11
Cf. E.H. CARR, Conditile păcii, Editura Moderna, 262.

4
 Pentru a se trece de la starea de război la cea de pace sunt necesare anumite
acorduri şi de asemenea este necesară stabilirea, sau restabilirea, unor legături. La acestea
se ajunge printr-un proces gradat de evoluţie12.

5. Cine găseşte pacea

Noi toţi căutăm şi dorim să avem pace în suflet dar oare ne îngrijim de lucrurile care
ne aduc adevărata pace? Aceasta o posedă cei blânzi şi smeriţi, cei care au multă răbdare,
cei care ascultă şi urmează glasul Domnului; aceştia se bucură întradevăr de multă pace. De
pace se bucură şi aceia care trăiesc împăcaţi cu Dumnezeu, cu fraţii, şi mai ales cu ei înşişi,
căci dacă nu ne iubim şi nu trăim împăcaţi cu noi înşine nicidecum nu vom putea să-l
acceptăm pe aproapele aşa cum este, cu atât mai mult nu vom putea să-l iubim13.
Acest lucru este foarte important mai ales pentru viaţa comunitară pentru că
neacceptarea de sine, nu tulbură doar pacea persoanei în cauză, ci de cele mai multe ori a
întregii comunităţi.

Pacea devine posibilă atunci când oamenii trăiesc în pace cu ei înşişi. Pacea
sălăşluieşte în mulţumire; pacea începe acolo unde încetează lăcomia, ura, pofta de
câştig. Să-ţi hrăneşti inima cu pace înseamnă să respiri în linişte, să devii una cu
tot ce trăieşte şi moare, să pui capăt războiului de gherilă de zi cu zi, să omori toată
violenţa din interiorul tău printr-un gest de împăcare. Să-ţi hrăneşti inima cu pace
înseamnă mirare şi respect profund pentru tot ce este vulnerabil sensibil şi slab. Să
ocroteşti cu gingăşie toată viaţa care înfloreşte şi să fii atent la tot ce este frumos şi
aduce fericire14.

Pace găsesc din belşug cei care nu caută să facă voia lor, ci a altora, aceia care aleg
ce este mai puţin decât ceea ce este mult, aceia care caută locul cel mai de jos şi caută să
fie supuşi tuturor, aceia care caută să se împlinească în ei înşişi, în chip desăvârşit, voinţa
lui Dumnezeu15.

12
Cf. Ibidem, 286.
13
Cf. T. DE KEMPIS, Urmarea lui Cristos, Editura Lumină din Lumină, Bucureşti 2001, 193.
14
P. BOSMANS, In dir liegt das Gluck, Editura Herder Freiburg, Breisgau 1990; trad. română, În tine este
fericirea, Bucureşti 1997, 54.
15
Cf. T. DE KEMPIS, op. cit., 188.

5
 6. Unde se găseşte pacea

Pacea se găseşte în slăbiciune. Înainte de toate o găsim sau ar trebui să o găsim în

slăbiciunea noastră, în acele locuri în care ne simţim mai slabi, mai nesiguri, mai
îndureraţi, mai înfricoşaţi. Oare de ce? Pentru că acolo suntem demascaţi de propriile
moduri de a controla lumea din jurul nostru, pentru că acolo simţim chemarea de a înceta
să facem multe, să gândim multe, să ne încredinţăm propriei autosuficienţe. Chiar acolo
unde suntem mai slabi stă ascunsă pacea care nu este din această lume. Trebuie să avem
curaj să căutăm această pace în aceste locuri care ne înfioară poate, căci cu această pace în
inimă vom avea ochi noi pentru a vedea, urechi noi pentru a auzi. În mod gradual vom
cunoaşte o tot mai profundă pace venită tocmai din acele locuri din care ne aşteptăm mai
puţin, sau nu ne aşteptăm deloc16.
Dacă gândim şi credem că nu este pace şi că ea terbuie să fie creată de noi, ne
înşelăm şi suntem pe calea autodistrugerii. Dimpotrivă, dacă avem încredere că Dumnezeul
iubirii a dăruit deja această pace pe care noi o căutăm, vom simţi cum această pace iese la
suprafaţă dintre slăbiciunile condiţiei noastre umane. Cu această încredere în inimi putem
auzi cuvintele lui Isus care îi numeşte fericiţi pe cei ce aduc pacea (cf. Mt 5,9)17.

7. Pacea la Sfântul Francisc

16
Cf. H.J.M. NOUWEN, The Path of Peace, Editura Henri J.M. Nouwen, New York 1995; trad. italiană,
Il sentiero della pace, Queriniana, Brescia 19972, 28.
17
Cf. Ibidem, 30.

6
 Francisc îi numeşte fericiţi pe acei fraţi care, deşi suportă atracţia violentă a
lucrurilor de pe acest pământ, din dragoste pentru Domnul nostru Isus Cristos, îşi păstrează
pacea în inimă şi în trup. Mai mult insistă asupra suferinţei, prezentă pe pământ, care
conduce la fericirea celor persecutaţi, care este citată mai des şi care corespunde mai bine
comunităţii franciscane. Aici Francisc ne pune în faţă cazul unui frate jignit de păcatul altui
frate. Francisc spune că în faţa acestui fapt nu trebuie să ne pierdem pacea. Fraţii îşi pot
pierde pacea inimii dacă se scandalizează de greşelile celorlalţi. A păstra pacea în suflet, în
ciuda tuturor lucrurilor din lume care caută să ne tulbure, constituie un avantaj în a domina
atitudinile normale sau umane trăite de acele persoane din lume care nu au făcut votul de a
trăi după Evanghelie. În acest sens fraţii trebuie să se opună şi să domine condiţiile acestei
vieţi, având o atitudine interioară inspirată din izvoarele vieţii spirituale18.

8. Salutul păcii

Francisc scrie în testamentul său ce salut mi-a revelat Domnul că trebuie să

spunem: Domnul să vă dăruiască pacea. Această practică este întâlnită în discursurile de
trimitere a ucenicilor în misiune. Ea provine aşadar de la revelaţia pe care a primit-o
Sfântul Francisc. De asemenea el însuşi, în discursurile sale, înainte de a proclama
cuvântul lui Dumnezeu, saluta dorind pacea celor ce îl ascultau. Acest salut al păcii,
prezent la începutul predicilor sale, se leagă cu meditaţia asupra textelor evanghelice care
cuprind trimiterea în misiune a ucenicilor, şi pe care Francisc le descoperise cu puţin timp
înainte19.
Francisc îi îndemna pe fraţi să anunţe acest salut al păcii şi să dea mărturie cu
blândeţe. Această mărturie devine astfel calea de comunicare pentru a atrage pe toţi
oamenii la adevărata pace, la bunătate şi la bună înţelegere. Salutul păcii poate fi principiul
renaşterii spirituale care la sfârşit conduce la bună înşelegere. Pacea pe care fraţii trbuie să
o aibă pe buze este aceea din inima lor, aceea pe care au dobândit-o în timp prin rugăciune,
meditaţie şi comuniune cu Dumnezeu. Acest salut al păcii, inspirat din Evanghelie, fiind
primul cuvânt pe care fraţii îl adresează persoanelor pe care le întâlnesc, are ca scop să

18
Cf. J. PAUL, Pace, DF, 1190.
19
Cf. Ibidem, 1194.

7
deschidă inima celui întâlnit la adevărata pace, adică la acea forţă spirituală principiu al
reînnoirii morale şi civile. Francisc ştie bine că prin acest salut, pacea din inimile fraţilor
săi, trimişi în misiune, va merge în inima acelor persoane care vor fi salutate20.

9. Condiţiile păcii

Una din condiţiile care trebuiesc îndeplinite pentru a dobândi şi a avea pacea este
că omul trebuie să moară pentru sine şi pentru lume şi să trăiască viaţa nouă a lui Cristos
căutând cu ardoare să împlinească voinţa sa sfântă. Trăirea acestei vieţi noi duce la
descătuşarea, la eliberarea fiinţei umane care este binecuvântată cu haruri divine, deoarece
omul vechi a murit iar făptura cea nouă a luat fiinţă. De aceea pentru a avea pace cu noi
înşine, cu cei din jur şi cu Dumnezeu trebuie să trăim viaţa cea nouă pe care am primit-o în
dar de la Cristos. Această viaţă nouă, caracterizată de prezenţa lui Dumnezeu în sufletele
noastre ne face să avem în suflet o pace adâncă, o lumină şi o înţelepciune nemărginite21.
Pentru ca omul să se poată bucura de pace, de fericire, trebuie să caute să fie bun şi
să-i iubească pe toţi semenii lui chiar şi atunci când este jignit de aceştia. Pentru a fi fericit
omul trebuie să-L iubească din toată inima pe Dumnezeu, să iubească lumea întreagă,
universul şi toate creaturile, să iubească fără încetare22.
Pentru a ne bucura de pace trebuie să acceptăm partea noastră întunecoasă şi ea va
dispărea; atunci vom şti ce este lumina. Trebuie să recunoaştem fricile noastre, ele vor
dispărea şi ne vom trezi la realitate, să recunoaştem falsele noastre certitudini şi ele vor
dispărea; într-un cuvânt trebuie să ne cunoaştem şi să ne acceptămpe noi înşine23.

20
Cf. Ibidem, 1195-1196.
21
Cf. I. GHERGHELUCĂ, Omule există fericire, Editura Radical, 2000, 156-157.
22
Cf. Ibidem, 192-193.
23
Cf. A. DE MELLO, Call to love, Editura Gujarat Sahitya Prakash, Anand 1991, India; trad. italiană,
Chiamatti all’amore, Paoline, 1997, 20.

8
 O altă condiţie a păcii este râsul, râsul curat, râsul din inimă. Râsul îndepărteză
pasivitatea, stinge tendinţa către pesimism şi suferinţă. A râde în timp de strâmtorare este o
atitudine revoluţionară. Trebuie să ştim să ne luăm peste picor pe noi înşine, nu viaţa,
pentru că viaţa oricum nu se lasă lată peste picior de către noi. Numai râzând de noi înşine
ne putem accepta cu seriozitate propriile limite. Cine râde cu inima devine mai senin şi află
cel puţin un strop de pace24.
Pentru a avea pace trebuie să nu ne îngrijorăm pentru trecutul nostru, să nu ne
îngrijorăm pentru prezent, să fim conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu şi de faptul că El nu
ne părăseşte niciodată. De aceea pentru a păstra şi spori bucuria şi pacea în sufletul nostru
trebuie menţinem vie legătura cu Dumnezeu prin rugăciune, să jertfim câte puţin din ceea
ce avem şi să acceptăm cu bucurie, dacă este posibil, umilinţele providenţiale25.
În sfârşit putem înţelege că nu trebuie să ne bucurăm nici de bogăţie nici de
sănătate pentru a fi fericiţi, pentru a avea pace. Aceasta este un dar primit de toţi cei ce-şi
deschid inimile în faţa lui Dumnezeu. Şi cum noi l-am primit în dar pe însuşi Dumnezeu,
care este bucuria şi pacea deplină, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de această pace şi s-o
vestim şi altora26.

Concluzie

Aşadar după ce am parcurs şi am văzut problemele care împiedică pacea, apoi cum
să ajungem la pace şi ce trebuie să facem pentru a odobândi, unde o găsim şi cum ne
hrănim din ea, putem încerca să îndepărtăm de la noi ceea ce o împiedică, şi să practicăm
ceea ce ne-o dobândeşte pentru a trăi mai bine în această lume.
În această lucrare nu am epuizat această temă care are un cuprins foarte mare, ci
doar am expus câte puţin din câteva aspecte ale ei.

24
Cf. V. ABISETTI, Ridere con il cuore, Paoline, Milano 2000; trad. română, Să râdem cu inima, Pauline,
Bucureşti 2004, 113.
25
Cf. G. CURTOIS, Quand le Seigneur parle au coeur, Editura Mediaspaul, Paris; trad. română, Când Domnul
vorbeşte inimii, Pauline, Bucureşti 1999, 107.
26
Cf. Ibidem, 108.

9
 Consider această lucrare o realizare personală, chiar dacă nu este extraordinar de
bine făcută, deoarece este prima lucrare pentru care mă implic într-un mod mai angajat, şi
mai mult deoarece tema acestei lucrări este un scop personal de atins.

BIBLIOGRAFIE

ABISETTI VALERIO, Ridere con il cuore, Paoline, Milano 2000; trad. română, Să
râdem cu inima, Pauline, Bucureşti 2004.
BETTAZZI LUIGI, Una Chiesa per tutti, Editura A.V.E., Roma 1971.
BOSMANS PHIL, In dir liegt das Gluck, Editura Herder Freiburg, Breisgau 1990;
trad. română, În tine este fericirea, Bucureşti 1997.
BOUTHOUL GASTON, La pace tra storia e utopia, Editura Armando, Roma 19762.
CARR EDWARD HALLET, Conditile păcii, Editura Moderna.
COMNÈNE N.P., Sugerimenti per la pace, Editura Valentino Bòmpiani.
CURTOIS GASTON, Quand le Seigneur parle au coeur, Editura Mediaspaul, Paris;
trad. română, Când Domnul vorbeşte inimii, Pauline, Bucureşti 1999.
DE KEMPIS TOMA, Urmarea lui Cristos, Editura Lumină din Lumină, Bucureşti
2001.

10
DE MELLO ANTHONY, Call to love, Editura Gujarat Sahitya Prakash, Anand 1991;
trad. italiană, Chiamatti all’amore, Paoline, 1997.
GHERGHELUCĂ IACOB, Omule există fericire, Editura Radical, 2000.
GILLIERON BERNARD, Dictionaire biblique, Editura Moulin SA, Aubonne 1985;
trad. italiană, Lessico dei termini biblici, Pace.
GRUN ANSELM , Gut mit sich selbst umgehen, Editura Matthias-Grunewald-
Verlag, Mainz 19965; trad. italiană, Come essere in armonia con se
stessi, Editura Queriniana, Brescia 20057.
___________ , Herzensruhe. Im Einklang mit sich selber sein, Editura Verlag
Herder, Freiburg 20017; trad. italiană, La pace del cuore, Queriniana,
Brescia 20043.
NOUWEN HENRI J.M. The Path of Peace, Editura Henri J.M. Nouwen, New York
1995; trad. italiană, Il sentiero della pace, Queriniana, Brescia 19972.
PAUL JACQUES, Pace, DF.

11