Sunteți pe pagina 1din 40

Academia de Studii Economice

Facultatea de Economie Agroalimentara si a Mediului

Strategia de promovare a facultatii EAM

Prof.coordonator: Studenti (grupa 1321):

Lector univ. dr. LĂDARU Georgiana Raluca Enescu Alina Mihaela

Petrescu Andreea Gabriela

Bucuresti 2013

Capitolul I: Analiza macromediului


Macromediul - reprezintă ansamblul de variabile, factori şi forţe, necontrolabile de către
instituţie şi care împreună constituie climatul general în care acestea îşi desfăşoară activitatea.

1.1 Academia de Studii Economice – Bucureşti

Numită iniţial, „Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale” din Bucureşti, a fost
înfiinţata prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, Ministrul
Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universitaţi
prestigioase din Germania, Franţa şi Anglia, fiind prima instituţie de învaţămant economic
superior din România.

Academia de Studii Economice din Bucureşti, are în evidenţă un număr de 23 000 studenţi,
aceştia fiind distribuiţi pe cele 3 nivele de îmvăţământ, astfel nivelul de licenţă este ocupat de un
număr de 15 000 studenţi, nivelul de masterat este reprezentat de 6 700 studenţi şi nivelul de
doctorat are un număr de 1 300 studenţi.

În prezent Academia de Studii Economice din Bucureşti, are în structura sa un număr de 11


facultaţi, având 98 de programe de masterat şi 4 programe internaţionale de masterat, 10
domenii de doctorat şi 9 programe de licenţă pe urmatoarele domenii:

- Administrarea afacerilor;

- Contabilitate;

- Economie;

- Economie şi afaceri internaţionale;

- Finanţe;

- Management;

- Marketing;

- Cibernetică, statistică şi informatică economică;

- Ştiinţe administrative.

Toate facultaţile din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti sunt specializate
pe domeniul economic, având atat forma de predare in limba romana cat şi în alte limbi ca de
exemplu, engleza, franceza şi germana.

Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), prima instituţie românească de


învăţământ economic superior, s-a înfiinţat la 6 aprilie 1913, sub titulatura Academia de Înalte

2
Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti (AISCI), prin Decretul Regal nr. 2978, publicat, ca
lege, în Monitorul Oficial nr. 12 din 13 aprilie 1913. La 1 noiembrie 1913 au fost inaugurate
cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, al cărei prim rector a fost prof. dr.
Anton Davidoglu.

În cadrul EAM-ului, în fiecare an se scot la concurs un număr de 521 de locuri, unul pentru
studiile de doctorat, iar cele pentru licenţă şi master fiind distribuite astfel:

- Pentru licenta, cu frecventa, buget: 210 locuri;


- Pentru licenta, cu frecventa, taxa: 55 locuri;
- Pentru licenta, fara frecventa, taxa: 80 locuri;

Modalitatea de admitere:

In anul universitar 2012 – 2013 s-a facut prin concurs de admitere. Admiterea la studiile
universitare de licenţă se face în două etape distincte.

Scopul Facultaţii de Economie Agroalimentra şi a Mediului, prin intermediul profesorilor şi


alaturi de ei, urmareste antrenarea studenţilor într-o provocare, şi anume în studiul a doua dintre
aspectele foarte actuale şi în acelaşi timp bine ancorate în realitaţile economice, sociale şi
culturale ale spaţiului în care traim.

Facultatea de Economie Agroalimențară şi a Mediului din cadrul Academiei de Studii Economice


din Bucureşti, dezvolta în randul studenţilor o permanenta preocupare fata de aspectele
fundamentale evoluţiei umane, cautand mereu soluţii pentru problemele care apar în progresul
economic, tehnologic, ştiinţific şi cultural al societaţii umane.

Fiind facultate de stat, taxa de scolarizare se prezinta astfel:

I. Tarife şcolare pentru licenţă

a. Anii I de studii universitare de licenţă, cu frecvenţă pentru studenţii din România şi din alte
state 3.500 lei/an membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau din
Confederaţia Elveţiană, care au susţinut concurs de admitere; 3.500 lei/an

b. Anii I de studii universitare de licenţă, la distanţă sau cu frecvenţă redusă, pentru studenţii din
România şi din alte state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau
din Confederaţia Elveţiană, care au susţinut concurs de admitere; 3.200 lei/an

c. Anii II-III de studii universitare de licenţă, cu frecvenţă sau la distanţă, pentru studenţii din

România şi din alte state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau
din Confederaţia Elveţiană, care au susţinut concurs de admitere (examen sau de dosare); 3.000
lei/an

3
d. Anii I de studii universitare de licenţă, cu frecvenţă, pentru studenţii din state care nu sunt
membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau din Confederaţia Elveţiană;

250 Euro/lună x 9 luni

e. Anii II-III de studii universitare de licenţă, cu frecvenţă, pentru studenţii din state care nu sunt
membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau din Confederaţia Elveţiană;

220 Euro/lună x 9 luni

f. Anul I de studii universitare de licenţă, la distanţă, pentru studenţii din state care nu sunt
member ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau din Confederaţia Elveţiană;

750 Euro/ an universitar

g. Anii II-III de studii universitare de licenţă, la distanţă, pentru studenţii din state care nu sunt
membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau din Confederaţia Elveţiană;

660 Euro/an universitar

h. Anul suplimentar la studii universitare licenţă, cu frecvenţă sau la distanţă, pentru studenţii din
România şi din alte state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau
din Confederaţia Elveţiană, care au susţinut concurs de admitere (examen sau de dosare);

300 lei/evaluare; 500 lei tarif de înscriere pentru anul suplimentar

i.Anul suplimentar la studii universitare de licenţă, cu frecvenţă pentru studenţii din state care nu
sunt membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau din Confederaţia
Elveţiană; 220 Euro /evaluare; 220 Euro tarif de înscriere pentru anul suplimentar

j. Anul suplimentar la studii universitare de licenţă, la distanţă, pentru studenţii din state care nu
sunt membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau din Confederaţia
Elveţiană; 74 Euro/evaluare

Disciplinele din cadrul Facultaţii de Economie Agroalimențară şi a Mediului:

- Anul I semestrul 1- Licenţă:

 Microeconomie;
 Introducere in contabilitate;
 Tehnologia aplicatiilor Office;
 Matematici aplicate in economie;
 Sisteme tehnologice pentru culturile de camp;
 Sisteme tehnologice pentru culturile horticole;
 Dreptul afacerilor;
 Limba engleza si comunicare de specialitate 1;

4
 Limba franceza si comunicare de specialitate 1;
 Educatie fizica si sport;
 Comunicare in limba engleza 1;
 Comunicare in limba franceza 1;
 Comunicare in limba germana 1;
 Comunicare in limba rusa 1;
 Comunicare in limba spaniola 1;
 Comunicare in limba italiana 1;
 Comunicare in limba chineza 1;
 Comunicare in limba turca 1;

- Anul I semestrul 2 – Licenţă:

 Macroeconomie;
 Baze de date;
 Sociologie rurala;
 Economia organizatiilor agroalimentare;
 Procesarea produselor agricole;
 Statistica;
 Limba engleza si comunicare de specialitate 2;
 Limba franceza si comunicare de specialitate 2;
 Educatie fizica si sport;
 Comunicare in limba engleza 2;
 Comunicare in limba franceza 2;
 Comunicare in limba germana 2;
 Comunicare in limba rusa 2;
 Comunicare in limba spaniola 2;
 Comunicare in limba italiana 2;
 Comunicare in limba chineza 2;
 Comunicare in limba turca 2;

- Anul II semestrul 1 – Licenţă:

 Management;
 Marketing;
 Comunicare in afaceri agroalimentare;
 Ecologie;
 Contabilitatea de gestiune a organizatiilor agroalimentare;
 Matematici aplicate in economia agroalimentara si a mediului;
 Securitate si siguranta alimentara;
 Educatie fizica si sport;
 Comunicare in limba engleza 3;
 Comunicare in limba franceza 3;

5
 Comunicare in limba germana 3;
 Comunicare in limba rusa 3;
 Comunicare in limba spaniola 3;
 Comunicare in limba italiana 3;
 Comunicare in limba chineza 3;
 Comunicare in limba turca 3;

- Anul II semestrul 2 – Licenţă:

 Economie si politica agrara;


 Economia mediului;
 Managementul fermei;
 Finantele intreprinderii;
 Agromarketing;
 Analiza cantitativa in economia agroalimentara si a mediului(econometrie);
 Practica de specialitate;
 Risc si incertitudine in sectorul agroalimentar;
 Asigurari in agricultura;
 Gestiunea informatiei de mediu;
 Antreprenoriat in sistemul agroalimentar;
 Comunicare in limba engleza 4;
 Comunicare in limba franceza 4;
 Comunicare in limba germana 4;
 Comunicare in limba rusa 4;
 Comunicare in limba spaniola 4;
 Comunicare in limba 4;
 Comunicare in limba italiana 4;
 Comunicare in limba chineza 4;
 Comunicare in limba turca 4;

- Anul III semestrul 1 – Licenţă:

 Managementul organizatiilor alimentare;


 Ecomarketing;
 Politica Agricola Comuna;
 Operatori si comunicare in managementul mediului;
 Dezvoltare regionala si rurala;
 Analiza economico-financiara in organizatiile agroalimentare;
 Marfuri alimentare si securitatea consumatorului;
 Economia turismului;
 Economie publica;
 Gestiunea crizelor de comunicare;
 Marketing in turism;

6
 Contabilitate publica;
 Comunicare in limba engleza 5;
 Comunicare in limba franceza 5;
 Comunicare in limba germana 5;
 Comunicare in limba rusa 5;
 Comunicare in limba spaniola 5;
 Comunicare in limba 5;
 Comunicare in limba italiana 5;
 Comunicare in limba chineza 5;
 Comunicare in limba turca 5;

- Anul III semestrul 2 – Licenţă:

 Modelarea proceselor economice agroalimentare si de mediu;


 Logistica organizatiilor agroalimentare;
 Reconstructie ecologica;
 Planificarea activitatilor in domeniile agroalimentar si de mediu;
 Proiecte economice;
 Cooperatia in economia rurala;
 Finantarea organizatiilor agroalimentare;
 Comunicare in limba engleza 6;
 Comunicare in limba franceza 6;
 Comunicare in limba germana 6;
 Comunicare in limba rusa 6;
 Comunicare in limba spaniola 6;
 Comunicare in limba 6;
 Comunicare in limba italiana 6;
 Comunicare in limba chineza 6;
 Comunicare in limba turca 6;

Competentele dobandite la finalizarea programului de studiu urmat, în cadrul Facultaţii de


Economie Agroalimențară şi a Mediului, sunt folositoare in toate domeniile de activitate. Astfel
un absolvent al oricarui program de studii din cadrul EAM, dobandeste cunosţinte de economie,
management, contabilitate, marketing, drept, utilizarea aplicaţiilor Office, matematica aplicata în
economie, sisteme de dezvoltare a agriculturii, baze de date, sociologie, statistica, procesare,
ecologie, comunicare în afaceri, finante. Diferenta dintre comtetentele dobandite în cadrul EAM
şi cele dobandite la orice alta facultate din cadrul ASE, este redata de faptul ca bază materiala şi
de analiza, este reprezentata de domeniul agroalimentar şi de mediu.

1.2. Universitatea Alexandru Ioan Cuza

7
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ
superior din România continuând, din anul 1860 ( acelasi an cand a si fost infiintata, respectiv la
data de 26 octombrie), o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare, fiind totodata
acreditata de stat. Cu peste 26.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice,
universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având
colaborări cu aproximativ 260 de universităţi din străinătate.

În anul universitar 2011 - 2012, aceasta a avut 31.249 de studenți înscriși la cele trei cicluri
studii: de licență (22.945 studenți), de master (7.108 studenți) și doctorale (1.196).

În cadrul celor 15 facultăți de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, funcționează o


serie întreagă de colegii.

Facultăţile din cadrul universităţii sunt:

• Facultatea de Biologie

• Facultatea de Chimie

• Facultatea de Drept

• Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

• Facultatea de Educație Fizică și Sport

• Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

• Facultatea de Fizică

• Facultatea de Geografie și Geologie

• Facultatea de Informatică

• Facultatea de Istorie

• Facultatea de Litere

• Facultatea de Matematică

• Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

• Facultatea de Teologie Ortodoxă

• Facultatea de Teologie Romano-Catolică

Disciplinele din cadrul Facultatii de Economie Agroalimentară:

- Anul I semestrul 1:

8
 Microeconomie;
 Bazele contabilității;
 Matematici aplicate în economie;
 Drept economic;
 Limba engleză / franceză / germană pentru afaceri;
 Tehnologii informaționale pentru afaceri;

- Anul I semestrul 2:

 Bazele statisticii;
 Macroeconomie;
 Instrumente software pentru afaceri;
 Contabilitate financiară;
 Limba engleză / franceză / germană pentru afaceri;
 Practica de specialitate;

- Anul II semestrul 1:

 Finanțe;
 Econometrie;
 Management;
 Economie agroalimantară;
 Logistica sistemelor agroalimentare;
 Limba engleză / franceză / germană pentru afaceri;

- Anul II semestrul 2:

 Marketing;
 Monedă și credit;
 Managementul firmelor din industria alimentară;
 Managementul investițiilor agroalimentare;
 Limba engleză / franceză / germană penntru afaceri;
 Practică de specialitate;

- Anul III semestrul 1:

 Economie agrară;
 Managementul exploatației agricole;
 Diagnosticul economico-finarciar al întreprinderilor;
 Marketing agroalimentar;
 Evaluări rurale;
 Merceologie;

- Anul III semestrul 2:

9
 Economia mediului;
 Merceologia produselor agroalimentare;
 Dezvoltarea durabilă a spațiului rural;
 Economia turismului rural;
 Inițierea și administrarea afacerilor în domeniul agroalimentar;
 Politici agricole comunitare;
 Licența;

Misiunea Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor este să ofere educaţie de înaltă


calitate, în scopul dezvoltării capacităţii intelectuale, a caracterului moral şi cunoştinţelor de
specialitate ale studenţilor, ca premise esenţiale ale formării de elite profesionale şi să dezvolte
cercetare ştiinţifică de înalt nivel, în scopul răspândirii veritabilei culturi economice, a valorilor
libertăţii economice şi politice şi a spiritului antreprenorial, ca premise ale progresului economic
şi social.

Misiunea consta in:

• Formarea de specialisti cu o viziune larga si un profil amplu de cunostinte si cu o anumita


specializare pentru a activa eficient in sectorul agroalimentar, precum si in domenii conexe.

• Formarea de economisti in specializarea Economie agroalimentara care vor putea ocupa


posturi deosebite, in ramuri economice variate, intrucat pe perioada studiilor vor dobandi
cunostinte fundamentale si cunostinte de specialitate care le vor conferi competenta necesara
pentru a desfasura, cu succes, activitati competitive.

• Pregătirea de specialişti in domeniul economiei mediului, capabili sa dezvolte activitati


specifice de cercetare si aplicare a cunostintelor dobandite.

Specializarea de licenţă "Economie Agroalimentara" are rolul de a crea competenţe generale şi


de specialitate adecvate economiei actuale româneşti şi europene şi care răspund exigenţelor de
pregătire al studenţilor ce doresc să se specializeze în acest domeniu, şi anume:

 Competenţe generale

1. Competenţe privind cunoaşterea, înţelegerea şi utilizarea conceptelor, teoriilor,


modelelor şi metodelor de bază din domeniul economic

2. Capacitatea de a explica şi interpreta procese, fenomene, stări, teorii/idei şi


tendinţe circumscrise economiei agroalimentare

3. Competenţe privind rezolvarea problemelor economico - financiare la nivel de


operator economic din domeniul agroalimentar

4. Abilitatea de a aplica şi de a rezolva probleme concrete din domeniul economic

10
5. Capacitatea de analiză critică şi capacitatea de evaluare a situaţiilor concrete sub
forma judecăţilor de valoare.

 Competenţe de specialitate

1. Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere, reproducere şi înţelegere a problemelor


specifice domeniului economiei agroalimentare considerate ca un tot şi a modului
de stabilire de relaţii cu cunoaşterea din alte discipline şi/sau arii profesionale

2. Familiarizarea cu cele mai recente dezvoltări ale cunoaşterii şi ale aplicaţiilor


profesionale din domeniul economiei agroalimentare.

3. înţelegerea şi aplicarea principiilor şi metodelor fundamentale de investigare


specific.

4. Aplicarea conceptelor, teoriilor şi metodelor de investigare fundamentale din


domenii precum: gestiunea investiţiilor agroalimentare, întreprinderilor
agroalimentare, marketing agroalimentar, iniţierea şi dezvoltarea afacerilor
agroalimentare

5. Capacitatea de sintetizare şi interpretare a unui set de informaţii, de rezolvare a


unor probleme de bază şi de evaluare a concluziilor posibile în domeniul
agroalimentar

6. Analiza independentă a unor probleme specifice domeniului şi capacitatea de a


comunica şi a demonstra soluţiile alese

7. Aptitudini de execuţie prin stăpânirea metodelor şi tehnicilor specifice domeniului


economiei agroalimentare

Referitor la taxele de scolarizare, intalnim informatiile:

- Taxa anuala Zi: 3000 Ron

- Taxa anuala ID: 2900 Ron

- Taxa inscriere: 250 Ron

Modalitate admitere ale Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor:

Conditiile de admitere: media de la bacalaureat (100%).

La specializarea Administrarea afacerilor in limba engleza se solicita test de limba engleza.

Criterii de departajare in caz de egalitate a mediilor :

1.Nota de la proba scrisa de Limba si literatura romana (bacalaureat).

11
2. Media generala de absolvire a liceului.

Concurenta Admitere Facultate

Anul current Numar de locuri Concurenta pe loc Ultima medie de


admitere
Istoric
2013 vara 1950 - -
2012 2062 - -

1.3. Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor are privilegiul de a se fi întemeiat pe


fundamentul unei recunoscute tradiţii a economiei şi învăţământului gălăţean, menţionând în
acest sens că prima şcoală comercială din România a fost înfiinţată la Galaţi în octombrie
1864, iar în 1934 lua fiinţă Academia de Export din Galaţi, în aula căreia au ţinut conferinţe cei
mai mari profesori economişti ai ţării.

Facultatea de Ştiinţe Economice Galaţi, cu denumirea actuală Facultatea de Economie și


Administrarea Afacerilor este o facultate de stat, infiinţată în anul 1990 prin Ordinul
Ministrului Învăţământului nr. 7751.

Numărul total de studenţi din cadrul acestei universitati este de 15 598, repartizaţi pe cele
trei programe de studii. Astfel locurile pentru studenţii înscrişi la programul de licenţă este de
11445, pentru programul de masterat 4 318, iar pentru programul de doctorat 135 de studenţi.

Cele 14 facultăţi care fac parte din cadrul unversităţii sunt următoarele:

- Facultatea de Mecanică ;

- Facultatea de Arhitectură Navală;

- Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Alimentelor;

- Facultatea de Inginerie a Materialelor şi a Mediului;

- Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică;

- Facultatea de Educație Fizică și Sport;

- Facultatea de Litere;

- Facultatea de Ştiinţe şi Mediu;

12
- Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie;

- Facultatea de Inginerie din Brăila;

- Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor;

- Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice;

- Facultatea de Medicină și Farmacie;

- Facultatea de Arte;

In cadrul Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor sunt 8 domenii de licenta:

- Finanţe;
- Marketing;
- Management;
- Economie;
- Administrarea afacerilor;
- Cibernetică, statistică şi informatică economică;
- Contabilitate;
- Economie şi afaceri international;

Facultatea are ca misiune:

- pregătirea de specialişti în domeniul economic pentru o economie ce se doreşte a se


integra în structurile economice româneşti şi europene;
- transmiterea studenţilor de cunoştinţe economice, în strânsă legătură cu cele mai
importante caracteristici privind modelele economice asociate;
- pregătirea studenţilor în domeniul cercetării pentru diferite sfere de activitate;
- formarea unor abilităţi de compatibilizare a cunoştinţelor tinerilor absolvenţi din mediul
de afaceri şi instituţiile financiare publice cu cele similare din Uniunea Europeană;
- asigurarea învăţământului preuniversitar cu cadre didactice specializate;
- perfecţionarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar (definitivat, grad I si
II);
- perfecţionarea specialiştilor din unităţile economice prin cursuri postuniversitare;
- activitate de cercetare fundamentală şi de cercetare contractuală prin programele de
finanţare guvernamentale şi europene;
- asigurarea de carte de specialitate în diferite domenii pentru specialiştii din domeniul
economic.

Numărul de studenti (737) care urmează specializarea de Economie Agroalimentară este de:

- În cadrul domeniului de licenţă: 183 la buget şi 451 la taxă;


- În cadrul domeniului de masterat: 27 studenţi la buget şi 73 la taxă;
- În cadrul domeniului de doctorat: 3 studenti.

13
Economie Agroalimentară

Modalitatea de admitere în cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor în anul


universitar 2012 – 2013 se face prin concurs de admitere, care constă într-un test grilă format din
30 de întrebări "Cunostinţe generale de economie".

Media finală de admitere se calculează din:

- 40% nota la test;


- 60% media la examenul de bacalaureat.

Planul de invatamant cuprinde urmatoarele discipline din cadrul Facultăţii de Economie


Agroalimentară şi a Mediului:

- Anul I:

 Microeconomie;
 Macroeconomie;
 Matematica aplicata in economie;
 Elemente de informatica aplicata;
 Baze de date aplicate in economie;
 Bazele contabilitatii;
 Finante publice;
 Bazele statisticii;
 Dreptul afacerilor;
 Management general;
 Limba straina A I, II;
 Economie europeana;
 Educatie fizica I, II;
 Discipline socio-umane:
 Sociologie economica;
 Istorie economica;
 Geografie economica;
 Logica;
- Anul II:

 Statistica afacerilor;
 Marketing general;
 Contabilitate financiara;
 Finantele intreprinderii;
 Moneda si credit;
 Comunicare in afaceri;
 Procesarea si calitatea produselor agricole;
 Managementul resurselor umane;

14
 Managementul exploatatiilor agricole;
 Economie si politica agrara;
 Economia mediului;
 Economia intreprinderii;
 Tehnologii agricole comparate;
 Educatie fizica;
 Practica de specialitate;

Discipline optionale:

1.Politici de marketing;

2.Managementul afacerilor;

3.Etica in afaceri;

4.Politici de pret;

- Anul III:

 Managementul intreprinderilor agroalimentare;


 Modelarea proceselor economice (agroalimentare);
 Agromarketing;
 Agro-business;
 Integrare agroalimentara;
 Logistica in intreprinderile agroalimentare;
 Analiza economico-financiara;
 Dezvoltare regionala si rurala;
 Politica Agricola Comuna;
 Proiecte economice;
 Asigurari in agricultura;
 Definitivarea proiectului de licenta;

Discipline optionale:

1.Corespondenta comerciala;

2.Geografia mediului;

3.Politici ecologice;

4.Doctrine economice contemporane;

5.Gestiunea lucrarilor de imbunatatiri funciare;

6.Burse de marfuri agroalimentare;


15
7.Sociologie rurala;

8.Agroturism;

 Competenţele generale pe care absolvenţii le pot dobândi în urma finalizării studiilor de


licenţă în specializarea Economice Agroalimentară sunt:

1. Culegerea, analiza, interpretarea de date şi informaţii din punct de vedere calitativ şi cantitativ
pentru fundamentarea şi monitorizarea deciziilor;

2. Exersarea capacităţii de a folosi limbajul economic în comunicare, inclusiv într-o limbă de


largă circulaţie internaţională;

3. Formarea competenţelor de cercetare inter, trans şi multidisciplinară, inclusiv prin dezvoltarea


spiritului de echipă;

4. Capacitatea de a consulta şi interpreta reglementările legale în vigoare în domeniul economic;

5. Capacitatea de a interpreta corelaţiile din modelele şi metodele de analiză economică;

6. Particularizarea modelelor şi metodelor de bază în studiul realităţii economice contemporane

7. Utilizarea ITC în rezolvarea problemelor economico-financiare la nivel de agent economic,


administraţia centrală sau locală;

8. Abilitatea de a aplica şi de a rezolva probleme concrete din domeniul economic;

9. Demonstrarea abilităţilor de analiză prin evaluarea problemelor şi factorilor de influenţă şi


comunicarea rezultatelor propriilor evaluări;

10. Analiza independentă a fenomenelor economice şi capacitatea de a comunica şi argumenta


soluţiile alese.

 Competenţe de specialitate:

1. Cunoştinţe de specialitate necesare cunoaşterii şi înţelegerii specifice domeniului de studiu


economie, considerat ca un tot precum şi a modului de stabilire a unor relaţii cu alte discipline
şi/sau arii profesionale;

2. Capacitatea de a elabora situaţii statistice asupra principalilor indicatori ce caracterizează


mediul economic;

3. Capacitatea de a îmbina metodele şi tehnicile de execuţie şi analiză specifice specializării de


bază şi de a folosi programele de calculator specifice practicii şi comunicării economice;

16
4. Capacitatea de a oferi consultanţă economică de specialitate factorilor de decizie de la nivelul
firmelor, administraţiilor locale, organizaţiilor şi administraţiei centrale;

5. Stăpânirea limbajului economic pentru a-i permite comunicarea în scris şi verbal;

6. Utilizarea metodelor şi tehnicilor de execuţie specifice domeniului (economie şi comunicare,


economie agroalimentară şi a mediului);

7. Prelucrarea şi gestionarea informaţiilor cu privire la economia producţiei agricole şi


agroalimentare, la economia mediului, a organizării şi gestionării unităţilor economice din sector;

8. Înţelegerea şi aplicarea strategiilor şi evoluţiei pieţelor agroalimentare;

9. Înţelegerea si aplicarea Politicilor Agricole Comune şi a AQUIS-ului comunitar;

10. Înţelegerea şi aplicarea politicilor în domeniul mediului;

11. Familiarizarea cu cele mai recente dezvoltări ale cunoaşterii şi ale aplicaţiilor profesionale
din domeniu;

12. Înţelegerea şi aplicarea principiilor şi metodelor fundamentale de investigare specifice;

13. Abilităţi de utilizare a echipamentelor informatice în efectuarea lucrărilor de gestionare a


resurselor la nivelul unităţilor agricole;

14. Abilităţi de utilizare a instrumentelor statistico-matematice;

15. Abilitatea de a sintetiza şi a interpreta un set de informaţii pentru rezolvarea problemelor


economice.

16. Aptitudini de execuţie prin stăpânirea metodelor şi tehnicilor specifice domeniului economie

17. Aptitudini practice de utilizare a calculatorului în executarea culegerii şi prelucrării de


informaţii economice

18. Aptitudini de execuţie şi aptitudini organizatorice pentru desfăşurarea activităţilor specifice


domeniului economie

19. Formarea de aptitudini specifice carierei didactice în domeniul economie în învăţământul


preuniversitar şi universitar

20. Formarea de aptitudini specifice carierei din sectorul administraţiilor publice şi private,
inclusiv în organismele europene

21. Formarea de aptitudini în cariera de cercetător ştiinţific în domeniul economie.

17
1.4 Universitatea Alma Mater din Sibiu

În prezent, în cadrul Universităţii Alma Mater din Sibiu funcţionează două facultăţi:
Facultatea de Ştiinţe Economice, respective Facultatea de Drept, Ştiinţe Sociale şi Politice.

Începând cu anul universitar 2006/ 2007, activitatea universitară s-a extins cu încă două
facultăţi, autorizate să funcţioneze în municipiul Bacău cu specializările Marketing şi Afaceri
Internaționale şi, respectiv, municipiul Hunedoara cu specializările Economia Comerţului,
Turismului Serviciilor şi Managementul Calităţii şi Administraţie Publică.

Universitatea a fost autorizată să funcţioneze prin Hotărârea de Guvern 916 din 11 august
2005, luand statutul de facultate particulara.

Are în prezent 2000 de studenti, iar locurile scoase la concurs pe an sunt în număr de 800,
dintre care 285 sunt finanţate de stat, iar restul de 515 sunt locuri disponibile la taxă.

În prezent Universitatea ”Alma Mater” Sibiu are în structura sa un număr de 2 facultaţi şi 11


programe de licenţa ,din care 9 programe sunt din domenilu economic:

Principalele discipline studiate sunt:

1. Economie și politică agrară

2. Burse de mărfuri agroalimentare

3. Managementul întreprinderilor agroalimentare

4. Amenajarea turistică a teritoriului

5. Managementul relațiilor cu clienții

6. Tehnologi agricole contemporane

7. Calitatea și procesarea produselor agricole

8. Dezvoltare regională și rurală

9. Integrare agroalimentară

10. Agromarketing

11. Ecomarketing

12. Analiză economico-financiară

14. Marketing

18
15. Managementul mediului

16. Asigurări în agricultură

Admiterea în cadrul acestei universităţii se face prin concurs de admitere, iar ocuparea locurilor
se face în ordine descrescătoare a mediei generale de admitere, reprezentată de media aritmetică
obţinută la bacalaureat şi media anilor de liceu.

Competenţe după absolvire:

Absolvenţii vor fi solicitaţi să lucreze într-o varietate largă de locuri de muncă:

• Consultanţă economică agroalimentară;

• Firme care comercializează produse agroalimentare, tratamente fitosanitare;

• Material semincer, utilaje agricole;

• Firme specializate în acordarea de credite;

• Firme de asigurări;

• Instituţii sau societăţi de protecţie a mediului.

Taxa de şcolarizare pentru ciclul de licenţă:

- 2 100 lei pe an anul I licenţă;

- 2 220 lei pe an anul II licenţă;

- 2 320 lei pe an anul III licenţă.

1.5 Universitatea Sapientia

Universitatea Sapientia este instituția cea mai recent înființată în sistemul învățământului
superior din Transilvania, cu predare în limba maghiară.

Universitatea a luat ființă în toamna anului 2001, ca expresie a unei năzuințe de mai multe
decenii a comunității maghiare din România, precum și ca rezultat al eforturilor depuse de către
Fundația Sapientia.

În decursul acestor ani de existență, Universitatea Sapientia s-a remarcat ca o instituție


particulară cu predare în limba maghiară din România, menită să răspundă nevoilor
educaționale ale comunității maghiare, să asigure un cadru prielnic pentru dezvoltarea
cercetărilor științifice, precum și o colaborare științifică inter-etnică eficientă.

- Suma taxei de școlarizare: 250 EUR/an

19
-Nota de admitere se obține din: media examenului de bacalaureat – 100%

In anul universitar 2012-2013 isi fac prezenta 1994 de studenti.

In cadrul Universitatii Sapientia din Miercurea Ciuc sunt 4 facultati:

1.Facultatea de Stiinte Economice si Umaniste

2.Facultatea de Stiinte

3.Facultatea de Stiinte si Arte

4.Facultatea de Stiinte Tehnice si Umaniste

Prima facultate are ca specializare Economia agroalimentara.

Conform legilor în vigoare, din anul 2001 Universitatea Sapientia a beneficiat de


autorizație provizorie de funcționare, ceea ce a permis instituției să organizeze examene de
admitere, să lanseze noi programe de studiu și să desfășoare activitate de educație și cercetare în
cadrul instituției. Până la obținerea acreditării finale, absolvenții Universității Sapientia susțin
examenul de licență la alte universități acreditate de stat, diplomele de licență fiind eliberate de
aceste instituții. Peste 90% din absolvenți au susținut examenul de licență cu succes.

În 2007, după trei serii de absolvenți, Universitatea Sapientia a depus cererea de acreditare
pentru programele de studiu lansate în 2001. Până în primăvara anului 2012 ARACIS (Agenția
Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) a aprobat, în mod oficial, 16
programe de studiu:

 Informatică
 Limba și literatura română – limba și literatura engleză
 Sociologie
 Contabilitate și informatică de gestiune
 Mecatronică
 Calculatoare
 Automatică și informatică aplicată
 Economie generală
 Comunicare și relații publice (Miercurea Ciuc)
 Economie agroalimentară
 Ingineria produselor alimentare
 Ingineria și protecția mediului în industrie
 Comunicare și PR (Miercurea Ciuc)
 Cinematografie, fotografie, media
 Horticultură

20
 Relații internaționale și studii europene, propunând Guvernului României acreditarea
acestora.

Pe 19 iunie 2009 – îndeplinind criteriul legal ce prevede existența a trei programe de studiu
deja acreditate – Universitatea Sapientia a solicitat și acreditarea instituției.

Universitatea are 13 programe de studiu de licență, Facultatii de Economie Agroalimentara


fiindu-i atribuite 50 locuri fara taxa, 50 locuri cu taxa (locuri cumulate la programele de studiu
economie generală și economie agroalimentară. Admiterea este unitară, iar specializara începe
după semestrul III.)

Misiune:

Fundația Sapientia - Universitatea Sapientia este universitatea autonomă europeană a etniei


maghiare din România, cu menirea și obiectivul de a educa comunitatea maghiară și de a cultiva
viața științifică a acestei etnii la un nivel profesional onorabil. Ne asumăm răspunderea pentru
cunoștințele oferite studenților noștri, pentru viitorul profesorilor și colaboratorilor universității,
pentru calitatea activității de cercetare precum și pentru transparența funcționării întregii
instituții.

Misiunea specializarii:

Misiunea specializării de Economie agrară, în concordanţă cu cea a facultăţii este dublă:


didactică şi de cercetare.

Misiunea didactică o constituie formarea acelor economişti, specialişti necesari procesului de


revigorare şi dezvoltare economică, care să aibă cunoştinţe în domenii deosebit de importante,
economico-agrare. Aceşti economişti vor fi capabili să organizeze şi să conducă într-un mod
profesionist societăţile comerciale agrare, să răspundă cerinţelor economiei de piaţă în domeniul
industriei alimentare şi agrare, să înţeleagă raportul complex care există între dezvoltarea
economică agrară şi creşterea calităţii vieţii umane.

Misiunea de cercetare a specializării se concretizează prin faptul că personalul didactic şi de


cercetare, împreună cu studenţii cei mai buni, va desfăşura activităţi de cercetare şi proiectare în
domeniile economiei agrare, dezvoltării regionale şi care vor fi valorificate prin participări la
conferinţe în ţară şi în străinătate dedicate acestor domenii, publicaţii, contracte, expertize,
consultanţă şi prin alte modalităţi.

Se va facilita de asemenea participarea cadrelor didactice şi a studenţilor la diferite programe


internaţionale de cercetare.

Obiective de formare si competente in domeniul economiei agrare

21
Obiectivele educaţionale, formulate din perspectiva cadrului didactic şi rezultate prin
operaţionalizarea competenţelor de formare, structurate pe cele trei dimensiuni, prezentate
sintetic mai jos şi detaliat în programele de formare ale modulelor/disciplinelor din planul de
învăţământ:

a) Competenţe profesionale:

Cerinţe privind cunoaşterea, înţelegerea conceptelor, teoriilor şi metodelor de baza ale


domeniului şi ale ariei de specializare; utilizarea lor adecvata în comunicarea profesională:

Definirea cerinţelor:

- Definirea conceptelor, teoriilor, metodologiilor şi a indicatorilor utilizaţi în studiul


problematicii economice

- Identificarea principiilor şi metodelor de elaborare a strategiilor şi programelor în domeniul


economiei agroalimentare

- Definirea conceptelor fundamentale de natură economică, financiară, contabilă, statistică

- Definirea conceptelor fundamentale privind construcţia bazelor de date

- Identificarea şi definirea conceptelor utilizate în comunicarea profesională

- Identificarea şi descrierea conceptelor, instrumentelor şi metodelor privind analiza,


previzionarea şi modelarea activităţii la nivel de organizaţie

Cerinţe privind utilizarea cunoştinţelor de baza pentru explicarea şi interpretarea unor variate
tipuri de concepte, situaţii, procese, proiecte etc. asociate domeniului.

Definirea cerinţelor:

- Explicarea indicatorilor ce caracterizează activitatea economică în interacţiune cu mediul


natural şi social

- Explicarea şi interpretarea normelor metodologice, măsurilor, şi programelor economice care


urmează să fie implementate

- Explicarea conceptelor fundamentale de natură economică, financiară, contabilă, statistică

- Explicarea conceptelor informatice pentru interpretarea arhitecturii bazelor de date economice

- Explicarea conceptelor şi utilizarea adecvată a acestora în comunicarea profesională

- Explicarea conceptelor, instrumentelor şi metodelor privind analiza, previzionarea şi modelarea


activităţii la nivel de organizaţie

22
Cerinţe privind aplicarea unor principii şi metode de bază pentru rezolvarea de probleme/situaţii
bine definite, tipice domeniului în condiţii de asistentă calificată.

Definirea cerinţelor:

- Utilizarea datelor identificate pentru rezolvarea situaţiilor economice specifice

- Conceperea şi organizarea unor acţiuni de implementare a normelor metodologice, măsurilor, şi


programelor specifice economiei agroalimentare

- Calcularea şi interpretarea indicatorilor economici şi financiari ai organizaţiei

- Simularea construirii unei baze de date economice pentru o organizaţie

- Aplicarea mijloacelor şi tehnicilor adecvate în comunicarea profesională

- Aplicarea metodelor şi tehnicilor de analiză, previzionare şi modelare specifice economiei


agroalimentare

Cerinţe privind utilizarea adecvată de criterii şi metode standard de evaluare pentru a aprecia
calitatea, meritele şi limitele unor procese, programe, proiecte, concepte, metode şi teorii.

Definirea cerinţelor:

- Utilizarea adecvată de criterii şi metode standard de evaluare pentru culegerea, prelucrarea şi


analiza datelor economice

- Utilizarea adecvată de criterii şi metode standard de evaluare a normelor metodologice,


măsurilor şi programelor din domeniul economiei agroalimentare

- Evaluarea calitativă a rezultatelor obţinute prin utilizarea sistemelor contabile şi indicatorilor


economico-financiari

- Stabilirea limitelor de aplicabilitate a programelor informatice în cadrul organizaţiei

- Utilizarea adecvată de criterii şi metode standard de evaluare, pentru comunicarea profesională

- Utilizarea adecvata de criterii şi metode standard de evaluare a studiilor de piaţă planurilor de


afaceri si programelor de activităţi la nivel de organizaţie sau produs

Cerinţe privind elaborarea de proiecte profesionale cu utilizarea unor principii şi metode


consacrate în domeniu.

Definirea cerinţelor:

- Elaborarea de proiecte de analiză a proceselor economice

- Elaborarea de planuri şi programe de dezvoltare a organizaţiei


23
- Proiectarea unui studiu economic, financiar sau contabil în cadrul organizaţiei

- Crearea şi gestionarea unor baze de date cu indicatori specifici economiei agroalimentare

- Elaborarea de documente, rapoarte, lucrări în domeniul economiei agroalimentare, utilizând


tehnici şi de mijloace de automatizare a activităţilor de birou

- Proiectarea de studii, planuri şi programe pt. îmbunătăţirea activităţii organizaţiei

Standarde minimale de performanţă pentru evaluarea competenţei:

- Elaborarea unui studiu specific economiei agroalimentare

- Elaborarea unui plan de acţiuni pentru implementarea unei norme metodologice în cadrul
organizaţiei

- Elaborarea unei lucrări de natură economică, financiară, contabilă

- Extragerea dintr-o bază de date a informaţiilor relevante pentru o situaţie specificată

- Elaborarea unui comunicat pe o temă economică

- Elaborarea unui studiu de piaţă/plan de afaceri/program de îmbunătăţire a activităţii


organizaţiei

b) Competenţe transversale:

Definirea cerinţelor:

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă


calificată:

- Soluţionarea în timp real, în condiţii de asistenţă calificată, a unei probleme reale/ipotetice de


la locul de muncă, respectând normele deontologiei profesionale

Familiarizarea cu rolurile şi activităţile specifice muncii în echipă şi distribuirea de sarcini pentru


nivelurile subordonate:

- Realizarea unei lucrări/unui proiect, asumând cu responsabilitate sarcini specifice rolului într-o
echipă plurispecializată

Conştientizarea nevoii de formare continuă; utilizarea eficientă a resurselor şi tehnicilor de


învăţare pentru dezvoltare personală şi profesională:

-Elaborarea şi susţinerea cu argumente a aplicării unui plan personal de dezvoltare profesională

Disciplinele studiate in cadrul Facultatii Economie Agroalimentare sunt urmatoarele:

24
-Semestrul I (anul I):

 Economie I-Introducere in economie

 Bazele contabilitatii

 Algebra si calculul probabilitatilor

 Geografie economica

 Drept civil

 Bazele informaticii

 Limba straina I

 Educatie fizica I

-Semestrul II (anul I):

 Economie II-Microeconomie

 Analiza matematica

 Drept comunitar

 Contabilitate financiara

 Management

 Statistica economica

 Economie europeana

 Limba straina II

 Educatie fizica II

-Semestrul III (anul II):

 Economie III-Macroeconomie

 Finante I-Finante publice

 Programare orientate pe obiecte

 Bazele marketingului

25
 Management strategic

 Metodologia cercetarii

 Limba straina III

 Educatie fizica III

 Curs optional I

-Semestrul IV (anul II):

 Managementul intreprinderilor agroalimentare

 Finante II-Finantele intreprinderii

 Economia firmei

 Dreptul afacerilor

 Economie si politica agrara

 Managementul proiectelor economice

 Limba straina IV

 Curs optional II

 Practica

 Educatie fizica IV

-Semestrul V (anul III):

 Politica agrara comuna

 Economia mediului

 Ameliorarea sistemelor agricole

 Agromarketing

 Managementul resurselor umane

 Ecologie si politici de mediu

 Limba romana- seminar practic

26
 Proiecte de licenta I

 Dezvoltare economica durabila

 Curs optional III

-Semestrul VI (anul III):

 Organizarea şi strategia dezvoltării unităţilor agricole

 Politici agrare comparate

 Agricultură şi horticoultură ecologică

 Economie regionala

 Politici economice

 Modelarea proceselor economice agroalimentare

 Politici şi programe de dezvoltare rurală

 Proiecte de licenţă II

 Curs opţional IV

1.6. Universitatea din Pitesti

Universitatea din Pitești este singura instituție de învățămănt superior de stat din Pitești,
fondată în anul 1962. La înființarea sa, universitatea s-a numit Institutul Pedagogic Pitești, iar
din 1969 i se alătură Institutul de Subingineri, astfel între 1974 - 1991 institutul a fost în
subordinea Institutului Politehnic București. În urma acestei fuziuni, în 1974, a luat ființă
Institutul de învățământ superior, iar din 1991 print ordinul Ministerul Educației, Cercetării și
Tineretului a devenit Universitatea din Pitești.

Denumirea celor 11 facultăți:

 Facultatea de Științe
 Facultatea de Litere
 Facultatea de Mecanică și Tehnologie
 Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Calculatoare
 Facultatea de Teologie Ortodoxa
 Facultatea de Științe Economice
 Facultatea de Științe Juridice și Administrative
 Facultatea de Educație Fizică și Sport

27
 Facultatea de Matematică – Informatică
 Facultatea de Științe Socio – Umane
 Facultatea de Științe ale Educației

Domeniul de licenta:Economie , cuprinde urmatoarele specializari:

1) Economie generala
2) Economie agroalimentara
3) Economia mediului
4) Economie si comunicare economica in afaceri
5) Economie agroalimentara si a mediului
6) Economie generala si comunicare economica

In cadrul Facultatii de Stiinte Economice, totodata in cadrul specializarii care ne intereseaza


(Economie agroalimentara si a mediului ), taxa anuala este de 2.500 Ron sau 2250/FR Ron.

Admintere 2012-2013

Universitatea dispune de un numar de peste 1175 de locuri de la buget, avand o capacitate


maxima de studenti care pot fi scolarizati de pana la 3786.

Conditiile de admitere in cadrul Facultatii de Economie agroalimentara si a mediului sunt


reprezentate astfel:

-Media examenului de Bacalaureat-75%

-Nota de la proba scrisa la Limba si Literatura Romana de la examenul de Bacalaureat-25%

Misiune, obiective strategice:

- formarea de cadre didactice pentru invatamantul gimnazial si liceal, cercetatori si specialisti in


domeniile: chimie, fizica, biologie, lingvistica;

- formarea de ingineri specialisti in domeniile conceptiei, proiectarii si fabricarii masinilor, in


repararea si intretinerea parcului de mijloace fixe, in proiectarea si conducerea asistata a
proceselor tehnologice;

- formarea de ingineri specialisti in domeniile conceptiei, proiectarii, constructiei, incercarii si


exploatarii autovehiculelor rutiere;

- formarea de cadre didactice pentru invatamantul gimnazial si liceal, cercetatori si specialisti in


domeniile: chimie, fizica, biologie, lingvistica;

- formarea de ingineri specialisti in domeniile conceptiei, proiectarii si fabricarii masinilor, in


repararea si intretinerea parcului de mijloace fixe, in proiectarea si conducerea asistata a
proceselor tehnologice ;

28
- formarea de ingineri specialisti in domeniile conceptiei, proiectarii, constructiei, incercarii si
exploatarii autovehiculelor rutiere;

- formarea de ingineri specialisti in domeniul electronicii aplicate si al calculatoarelor


electronice;

- formarea de manageri in domeniul fabricarii si repararii de masini si a autovehiculelor rutiere;

- formarea de specialisti pentru confesiunea religioasa ortodoxa si pentru asistenta sociala;

- fomarea de specialsti in domeniul managementului la nivel micro si macroeconomic;

- formarea de specialisti cu pregatire superioara in stiinta si practica contabilitatii;

- formarea de specialisti cu pregatire superioara in domeniul financiar;

- extinderea si modernizarea spatiilor de invatamant;

- continuarea si aprofundarea activitatii de cercetare stiintifica fundamentala si aplicativa, prin


laboratoare si centre proprii;

- continuarea dotarii bibliotecii cu publicatii corespunzatoare procesului de invatamant.

Planurile de invatamant au fost elaborate cu respectarea urmatoarelor cerinte: asigurarea


compatibilitatii cu planurile si programele de studii din tari ale Uniunii Europene; asigurarea
compatibilitatii la nivel national din punctul de vedere al disciplinelor de studiu, duratei
semestrelor, incarcarii medii saptamanale si disciplinelor asemanatoare pentru aceeasi
specializare.

In prezent, activitatea didactica este organizata pe doua cicluri de studii, fiecare ciclu fiind
delimitat de celelalte prin proceduri distincte de admitere si de absolvire (potrivit Legii
288/2004, ale carei prevederi au intrat in vigoare incepand cu anul univ. 2005 – 2006 pentru
studentii admisi in anul I):

a) studiile universitare de licenta asigura un nivel de calificare adecvat exercitarii unei profesii si
se finalizeaza cu diploma de licenta, care atesta ca titularul acesteia a dobandit cunostinte si
competente generale si de specialitate, precum si abilitati cognitive specifice profesiei; ele pot fi
continuate prin studii in ciclul II (master);

b) studiile universitare de masterat asigura aprofundarea in domeniul studiilor de licenta sau


intr-un domeniu apropiat, dezvoltarea capacitatilor de cercetare stiintifica, sau competente
complementare cand sunt efectuate in alte domenii, si se finalizeaza cu diploma de master, care
atesta ca titularul acesteia a dobandit cunostinte si competente generale si de specialitate, precum
si abilitati cognitive specifice unei astfel de pregatiri; ele vor constitui o baza pregatitore
obligatorie pentru studiile doctorale;

29
Activitatile directe cu studentii se desfasoara, de regula, pe un trunchi de discipline comune
tuturor specializarilor din domeniul fundamental de stiinte – DFB – care nu pot lipsi din
formarea de baza a unui specialist in domeniu. Pentru domeniul fundamental stiinte economice,
trunchiul de discipline comune, care nu pot lipsi din formarea de baza a unui economist, este
format din: Contabilitate; Informatica; Marketing; Economie; Statistica; Finante;
Management; Matematica; Econometrie/Economie europeana; Drept/Dreptul afacerilor; O
disciplina socio-umana (sociologie, psihologie, politologie, filozofie, geografie, istorie
economica, etica in afaceri etc.). Fiecare domeniu/specializare poate sa particularizeze una sau
mai multe discipline din acest pachet, daca acest lucru este necesar.

Studiile de masterat constituie ciclul al II-Iea al studiilor universitare si constituie o etapa


pregatitoare obligatorie pentru studiile doctorale (ciclul III), fiind delimitate prin proceduri
distincte de admitere si de absolvire, fata de celelalte cicluri universitare.

Masteratul asigura fie aprofundarea studiilor de licenta (ciclul I) sau intr-un domeniu
apropiat, fie obtinerea de competente complementare in alte domenii, precum si dezvoltarea
capacitatilor de cercetare stiintifica.

Competente profesionale:

- Cerinţe privind cunoaşterea, înţelegerea conceptelor, teoriilor şi metodelor de baza ale


domeniului şi ale ariei de specializare; utilizarea lor adecvata în comunicarea
profesională

Competenţe de specialitate:

- Cunoştinţe de specialitate necesare cunoaşterii şi înţelegerii specifice domeniului de


studiu economie, considerat ca un tot precum şi a modului de stabilire a unor relaţii cu alte
discipline şi/sau arii profesionale;

- Capacitatea de a elabora situaţii statistice asupra principalilor indicatori ce caracterizează


mediul economic;

- Capacitatea de a îmbina metodele şi tehnicile de execuţie şi analiză specifice specializării


de bază şi de a folosi programele de calculator specifice practicii şi comunicării economice;

30
31
1.7. Universitatea Titu Maiorescu

Universitatea Titu Maiorescu este o instituție de învățământ superior particulară din


București înființată din 20 septembrie 1990. La înființare instituția de învățământ s-a numit
Asociația Universitatea Independentă Titu Maiorescu, a primit personalitate juridică în 25
ianuarie 1991.

În 23 aprilie 2002 odată cu schimbarea legislației cu privire la învățământul superior din


România, instituția își schimbă numele Universitatea Titu Maiorescu.

Facultatea de Ştiinţe Economice Târgu Jiu oferă 3 programe academice de înaltă calitate la
nivel de licenţă pentru următoarele specializări:

•Contabilitate şi informatică de gestiune (IF/100 locuri la licenta)

•Economia comerţului, turismului şi serviciilor (IF/50 locuri la licenta)

•Economia mediului ( IF/50 locuri la licenta)

Admitere:

Media generală la concursul de admitere în programele de studii universitare de licenţă se


calculează ca medie aritmetică între media obţinută de candidat la examenul de bacalaureat şi
nota obţinută la chestionarul de admitere 2013 pentru studii universitare de licenţă.

Facultatea de Ştiinţe Economice-Targu Jiu îşi asumă misiunea de a promova la nivel de


excelenţă dezvoltarea de competenţe culturale, educaţionale şi de specialitate, bazate pe
cunoaştere inovatoare, învăţare permanentă şi interculturalitate. Realitatea a dovedit că
specializările Facultăţii de Ştiinţe Economice sunt imperios necesare ţinând cont de faptul că
relansarea economicã românească şi integrarea României în Uniunea Europeană necesită
economişti pregătiţi la cerinţele actuale ale pieţei muncii, capabili să presteze lucrări de calitate
în domeniile amintite.

Obiectivele Facultăţii de Stiinţe Economice Târgu Jiu se referă la:

•formarea de specialişti în spiritul concepţiei moderne, specifice economiei de piaţă, în intenţia


integrării unei viziuni europene în firmele din România;

•construirea şi menţinerea reputaţiei la nivel naţional prin calitatea programelor academice şi de


cercetare la care participă corpul profesoral, prin calitatea absolvenţilor şi prin carierele pe care
le vor obţine aceştia în următorii ani;

•crearea unor legături mai strânse cu mediul economic şi construirea de programe academice şi a
altor programe de activitate în funcţie de necesităţile comunităţii de afaceri;

32
•adaptarea permanentă a ofertei educaţionale la cerinţele unei economii de piaţă funcţionale în
vederea dezvoltării unei societăţi bazate pe cunoaştere;

•dezvoltarea unei culturi organizaţionale, care să confere identitate şi recunoaştere facultăţii în


spaţiul universitar românesc şi din străinătate;

•intensificarea activităţilor de cercetare ştiinţifică şi integrarea rezultatelor acesteia în procesul de


învăţământ.

Universitatea are în componență următoarele facultăți in numar de 7, dupa cum se observa :

1. Facultatea de Drept
2. Facultatea de Medicină
3. Facultatea de Medicină Dentară
4. Facultatea de Psihologie
5. Facultatea de Științe Economice
6. Facultatea de Științe Sociale și Politice
7. Facultatea de Științe și Tehnologia Informației

Disciplinele studiate la specializarea “Economia mediului”

In anul I:

 Contabilitate financiara;
 Microeconomie;
 Bazele contabilitatii;
 Bazele informaticii;
 Matematici aplicate in economie;
 Elemente de drept;
 Limba engleza / franceza;
 Sport;
 Finante publice;
 Sisteme informatice de gestiune;
 Macroeconomie;
 Politici ecologice;
 Management;

In anul II:

 Drept comunitar;
 Finantele intreprinderii;
 Economia mediului;
 Evaluarea si analiza riscului de mediu;
 Modelarea proceselor de mediu;

33
 Comunicare in limba franceza II/ engleza II;
 Practica de specialitate;
 Evaluarea impactului ecologic;
 Marketing;
 Birotica;
 Statistica;
 Econometrie;
 Dezvoltare locala si regionala;

Capitolul II: Analiza micromediului

34
Analiza SWOT

Puncte forte ale EAM-ului: Puncte slabe:


-Domeniul agroalimentar si mediul constituie -EAM-ul, spre deosebire de alte facultati din
domenii prioritare ale dezvoltarii economiei cadrul ASE-ului, nu are programe cu predare in
romanesti, ceea ce creeaza mai multe limbi straine ca Administrarea Afacerilor, CSIE,
oportunitati de angajare studentilor; REI;
-Valorile de exceptie ale spatiului rural - EAM nu faciliteaza insertia studentilor pe
reprezinta pentru Romania, o mare oportunitate, piata muncii,prin dezvoltarea partereriatelor cu
fiind detinatorii unor reale bogatii naturale; mediul de afaceri precum Facultatea de
- In cadrul EAM-ului se studiaza materii Marketing care prin colaborari cu operatori din
comune cu celelalte din ASE, insa unele au un mediul economic privat ofera un start
plus, din acestea invatand mai multe despre studentilor pe piata muncii;
“piata produselor ecologice” care in ultimul -Facultatea este deficitara in ceea ce priveste
timp ne-a invadat semnificativ, fara ca noi, promovarea si atractivitatea,in comparatie cu
necunoscatorii sa avem destule informatii; celelalte facultati din cadrul ASE.De
- Formarea de specialisti care sa stapaneasca exemplu,Facultatea de Management si-a
perfect variatele aspecte ale acestui domeniu compus un imn,ceea ce nu este doar un simbol
deosebit de complex, mai ales in conditiile al institutiei in sine,ci reprezinta si un simbol al
concurentiale impuse de globalizare; coeziunii studentilor;
- Cunostintele de economia si protectia - Datorita lipsei de comunicare a avantajelor
mediului sunt absolut necesare pentru oferite de facultate,a ceea ce poate ea oferi
protejarea mediului in care traim si ne potentialului student,acestia isi limiteaza
desfasuram activitatile; viziunea asupra ei doar in jurul denumirii,de
- Disciplinele studiate au la bază analiza unde trag concluzia ca programul de studiu se
agroalimentara şi analiza mediului; limiteaza in general la “lucrarile
- Ajuta la gasirea de solutii pentru problemele pamanatului”,iar calificarea obtinuta in urma
ce apar in progresul economic, stiintific, absolvirii este neclara;
tehnologic si cultural al societatii umane;
- Invita studentii la conferinte, a caror tema de
dezbatere este exact pe domeniul facultatii, cat
si la expozitii;

Oportunitati: Amenintari:
- Creşterea posibilităţilor de angajare ale -Viitorii studenti aleg alte facultati in
absolvenţilor în cadrul european, prin oferirea defavoarea EAM-ului, gandindu-se ca pot
de programe de studii creative care să integreze obtine mai usor un loc de munca intr-o
rezultatele cercetării ştiinţifice în conformitate institutie,deoarece specializarea obtinuta in
cu cerinţele europene şi internaţionale şi prin urma absolvirii le este neclara,si au o conceptie
adecvarea la realitatea socio-economică; eronata a activitatilor desfasurate in cadrul ei;
- In prezent companiile pun un accent din ce in - Exista facultati in ASE care sunt mai bine

35
ce mai pronuntat pe responsabilitatea sociala promovate si sunt considerate mai atractive din
corporativa,si impactul pe care il au asupra perspectiva obiectului general studiat
mediului inconjurator,in special in conditiile (Marketing,Management,Administrarea
normelor si reglementarilor de mediu din ce in Afacerilor,Comert).Totodata se numara printre
ce mai severe impuse la nivel national si ele si facultati care ofera studentilor programe
european.Acest fapt reprezinta o oportunitate de studiu,burse,contact cu mediul de afaceri,au
pentru studentii EAM-ului acestia detinand infiintate organizatii specifice,s.a.m.d
dubla competenta privind - Nu toata lumea constientizeaza ce inseamna
cunoasterea,înţelegerea şi utilizarea cu adevarat protejarea si ocrotirea mediului,
conceptelor, teoriilor, modelelor şi metodelor de peste acest fapt, trecandu-se adeseori cu
bază din domeniul economic si economiei vederea, chiar daca reprezinta o problema de
mediului. interes mult mai mare;
- Avand in vedere profilul faculatii,EAM poate - Factorii economici care influenteaza
sa dezvolte relatii de colaborare nu doar cu diminuarea ofertei de munca,poate descuraja
operatori din mediul de afaceri,ci si cu ong-uri elevii sa urmeze cursurile unei facultati in
guvernamentale sau neguvernamentale,cu conditiile incertitudinii unui loc de munca.
institutii ale statului,oferind in acest fel
studentilor posibilitatea contactului cu potentiali
angajatori;
- Orientarea catre dezvoltarea durabila a
societatii si economiei,presupune dezvoltarea
sectorului agroalimentar,implicit cresterea
ofertei locurilor de munca in mangementul si
administrarea acestui tip de activitate

36
Capitolul III: Analiza SWOT

Analiza SWOT pune în lumină puctele tari şi slabe ale unei instituţii, asociate cu
oportunităţile şi ameninţările existente la un moment dat pe piaţă.

Punctele tari şi cele slabe se referă la instituţie, la calităţile ei, la resursele umane, materiale
şi financiare cunoscute sub forma de factori interni, în timp ce oportuniţăţile şi ameninţările
analizează mediul exterior sau factorii externi.

Puncte forte Puncte slabe


-In comparatie cu celelalte facultati cu profil -Taxa de scolarizare este mai mare in
economic din Romania, ASE-ul scoate la comparatie cu a altor facultati;
concurs un numar mai mare de locuri pentru -Universitatea Alexandru Ioan Cuza are cu
licenta, totodata avand si cel mai mare număr 3000 studenti mai mult decat ASE-ul;
de locuri cu finanţare de la stat. - In comparatie cu celelalte facultati analizate,
-Fata de celelalte facultati, care abia au luat ASE-ul are un numar mai mic de programe de
fiinta, ASE-ul datează de peste 100 de ani; licenta;
-Faptul ca se afla amplasată în capitala, îi oferă
un mare avantaj, deoarece majoritatea
absolvenţilor doresc sa ajungă pe viitor în cea
mai dezvoltată zonă din Romania;
-Faţă de celelalte universităţi, ASE-ul dispune
de o tehnologie avansata;
-Datorita prestigiului, ASE-ul se încadrează pe
primul loc în randul facultăţilor care sunt în
atenţia noilor absolvenţi de liceu;
-Programul de predare în limbi străine
reprezintă un avantaj pe care studenţii ASE-
ului îl au faţă de stundeţii care finalizează
studiile în alte facultăţi cu profil economic;
-Un beneficiu adus de ASE, il constituie faptul
ca ofera cazare studentilor in 12 camine;
- ASE-ul se afla pe locul 3 in ceea ce priveste
numarul faculatilor, la egalitate cu
Universitatea din Pitesti, totusi la o mica

37
diferenta de primele clasate (3-4 facultati);

Oportunitati Amenintari

-Angajatorii au o mai bună parere despre - Apariţia pe piaţa educaţională a altor


absolvenţii ASE-ului, decât cei care termina universităţi cu profil de ştiinţe economice ca de
alte universităţi cu profil asemănător; de exemplu: Universitatea „ Alexandru Ioan
asemenea studentii EAM-ului au o mai mare Cuza”, Universitatea „Dunarea de Jos”,
oportunitate de a profesa in domeniul ales; Universitatea „Alma Mater”, Universitatea
-Datorită programul pedagogic, studentii pot „Sapientia”;
deveni cadre didactice; -Amplificarea concurenţei în domeniul
învăţământului superior economic la nivel
naţional şi international;
-Orientarea liceenilor spre alte domenii;
-Colaborare deficitară cu mediul de afaceri;
-Volatilitatea legislativă care determină
numeroase / frecvente schimbări ale
regulamentelor şi metodologiilor interne;

Capitolul IV: Strategii de promovare

Promovarea reprezinta acea parte a procesului de comunicatie al firmei prin care aceasta,
folosind un ansamblu de metode si tehnici specifice (concretizate in activitati promotionale),
incearca sa influenteze comportamentul clientilor sai actuali si potentiali in vederea obtinerii
unor rezultate cat mai bune (profituri cat mai substantiale) pe o perioada cat mai lunga de timp
(daca este posibil, pentru toata perioada cat firma este prezenta pe piata).

In vederea realizarii acestui capitol, am optat ca idee primordiala de promovare a facultatii,


pentru un afis, ce il vom prezenta putin mai jos. Acest lucru se datoreaza faptului ca are un
impact vizual mai puternic; de asemenea, ne-am gandit ca acesta isi merita locul si pe pagina de
internet, caci constituie o prima cautare a viitorilor studenti in vederea alegerii unei universitati,
urmand abia apoi pentru cei cu posibilitati, sa mearga la locul cu pricina.

Elementele componente ale unui anunt publicitar sunt:

38
• ilustratia – sporeste efectul anuntului prin captarea atentiei si prin elemente informative
sugestive si explicative ale mesajului propriu - zis;

• textul – poate fi conceput in diverse forme, dintre care cele mai importante sunt: textul
informativ, textul prin care se urmareste crearea unui anumit sentiment fata de produs, firma sau
marca si textul pentru publicitate editoriala;

• sloganul – este o formula scurta (4 – 8 cuvinte), usor de retinut si capabila sa atraga


atentia, ce include – de obicei – marca produsului sau a firmei.

Eficienta unui anunt publicitar este influentata de marimea anuntului (in raport cu dimensiunea
totala a publicatiei), de amplasarea sa in pagina si de frecventa aparitiei.

39
Bibliografie:

1) http://www.eam.ase.ro/
2) http://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_de_Studii_Economice
3) http://www.uaic.ro/uaic/bin/view/Main/WebHome
4) http://www.ugal.ro/
5) http://www.uamsibiu.ro/
6) http://www.sapientia.ro/ro
7) http://www.upit.ro/#2
8) http://www.utm.ro/
9) http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.faraaer.ro/wp-
content/uploads/2011/10/despre-apple-wallpaper-cu-apple-imagini-pentru-telefoane-
mobile-cu-apple-cele-mai-noi-poze-desktop-cu-apple-
3.jpg&imgrefurl=http://www.faraaer.ro/despre-apple-wallpaper-cu-apple-imagini-pentru-
telefoane-mobile-cu-apple-cele-mai-noi-poze-desktop-cu-
apple/&h=800&w=1280&sz=329&tbnid=Xd6yGIaA5RmNXM:&tbnh=117&tbnw=187
&zoom=1&usg=__nAOG3yEsVChP0aQfrtZwYO9yaXg=&docid=0HvPrafvFRysJM&sa
=X&ei=iBeeUuL2NOfRywO5tIHwBg&ved=0CDIQ9QEwAg
10) http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/ANALIZA-MACROMEDIULUI-DE-
MARKE36.php
11) http://www.google.ro/url?
sa=t&rct=j&q=&esrc=s&frm=1&source=web&cd=1&ved=0CCwQFjAA&url=http%3A
%2F%2Fwww.ucecom.ro%2Fromana%2Fbtc%2FDocW
%2FGHIDPPP.doc&ei=kRmeUs7zDeXOygOSn4DIAQ&usg=AFQjCNHy1HfdTnFU0g-
WfCth57nzjCA2ew&bvm=bv.57155469,d.bGQ

40

S-ar putea să vă placă și