Gestiunea Circulară a Resurselor

- suport de curs -

Conf. Univ. Dr. Trică Carmen

Gestiunea Circulară a Resurselor
Cuprins:
Capitolul 1 Sistemul resurselor naturale – abordări teoretico-
metodologice
1.1. Definirea și clasificarea resurselor naturale
1.2. Criza şi raritatea resurselor naturale
1.3. Filiere de transformare a resurselor naturale
1.4. Raporturile dintre resursele naturale şi creşterea economică
1.5. Raporturile dintre resursele naturale şi dezvoltarea economică
1.6. Dreptul de proprietate și utilizarea resurselor naturale
1.7. Previzionarea resurselor naturale.
Capitolul 2. Modele de gestionare durabilă a resurselor naturale
2.1. Dezvoltare durabilă – cadrul general al gestionării resurselor naturale
2.2. Tipuri de modele de gestionare a resurselor naturale
2.3. Legitimizarea modelelor de gestionare a resurselor naturale
Capitolul 3. Sistemul instrumentelor economice pentru gestionarea resurselor
naturale
3.1. Structura sistemului instrumentelor economice
3.2. Mecanismul utilizării instumentelor economice pentru conservarea
resurselor naturale
3.3. Criterii de fundamentare a intrumentelor economice pentru gestionarea
resurselor naturale
 1.1. Definirea și clasificarea resurselor naturale

Resursele naturale , indiferent de tipul lor, sunt surse de materii prime și

energie utilizate de om diferit în fiecare perioada din istoria omenirii, în funcție
de stadiul tehnicii și de mărimea nevoilor umane.
Privite în ansamblul lor, resursele naturale , parte componentă a resurselor
economice, sunt un factor primar al producției, în această categorie fiind incluse
aerul, apa, sub toate formele, razele solare, biomasa vegetală și animală aflată pe
sol , ca și resursele minerale ale subsolului.
Clasificarea resurselor naturale.
În mod tradițional, în literatura de specialitate se apreciază că resursele naturale
pot fi clasificate în următoarele trei grupe:
 Resurse reînnoibile , constituite , în general din biomasa vegetală și
animalieră și suportul său, solul. Caracterul reînnoibil semnifică faptul că
starea lor, la un moment dat , este rezultatul echilibrului proceselor de creație
și de distrugere , a căror temporalitate este privită la scară umană( zi, sezon,
ani, câteva zeci și sute de ani). Oamenii pot intervni în cele două procese
pentru a modifica starea unei resurse.
 Resurse permanente,acele resurse reînnoibile ale căror cicluri de formare
nu sunt influențate de intervenția omului, care nu le pot modifica starea, ci
numai modul de exploatare , și aceasta , într-o măsură foarte mică. În această
categorie intră : razele solare, puterea vântului, mareele, ciclurile
pluviometrice și apele curgătoare.

 Resurse nereînnoibile, cele al căror ciclu creare –distrugere are

temporalitate geologică (milioane de ani). În consecință, apar fixe, dar finite
la scară umană și chiar la scara istoriei civilizației. Acestea sunt resursele
minerale existente în subsol, sau pe sol și care pot fi expoatabile în subteran
sau în carieră.
 Alte clasificări ale resurselor naturale
 După gradul de cunoaștere: a) certe, resurse minerale care se pot măsura
 b) ipotetice, resurse minerale care se presupun
 După gradul de identificare: a) identificate
 b) confirmate
 c) exploatabile
 d) de prognoză
 După conținutul de substanță utilă: a) bogate
b) sărace

 După posibilitatea de exploatare : a) exploatabile din punct de vedere

tehnico- economic
b) neexploatabile, care nu au condiții
tehnico- economice de exploatare


 În funcție de proprietățile fizice, resursele naturale se pot clasifica în :

a) biologice
b) minerale ( neenergetice și energetice)
c) resurse de mediu
 Temă:
 Care sunt principalele amenințări pentru următorele
resurse naturale:
 - aer ,
 - sol,
 - apa,
 - resurse forestiere,
 - arii protejate,
 - resursele energetice
 Evaluarea bazei actuale de resurse minerale neenergetice .

 România dispune de numeroase zăcăminte de substanţe minerale utile, cu

conţinuturi variate. În luarea deciziei asupra momentului extracţiei unor
rezerve, Statul Român, ca proprietar al resursei trebuie să-şi atingă
obiectivele nu numai prin posibilitatea de creştere a veniturilor la bugetul de
stat, dar şi prin faptul că această creştere poate conduce la o dezvoltare a
comunităţilor. În cazul în care nu se îndeplinesc ambele obiective, statul are
posibilitatea de a amâna punerea în valoare a zăcământului sau în funcție de
interesele strategice, își poate mări gradul de implicare, ca răspuns la situații
de criză.
 La nivel național, România susține dezvoltarea unui model economic
durabil și responsabil în raport cu mediul înconjurător. În domeniul resurselor
minerale neenergetice, urmărește promovarea economiei circulare prin
creșterea gradului de utilizare a resurselor de materii prime secundare.
Exploatarea resurselor minerale este sub puternica influenţă a mediului, a
schimbărilor tehnologice şi a investiţiilor de capital necesare atât
menţinerii actualelor capacităţi de producţie, cât şi pentru deschiderea unor
noi exploatări
 Este de menţionat faptul că acolo unde resursele minerale sunt
însemnate, extragerea lor va deveni mai costisitoare în viitor, deoarece pe
masură ce se epuizează rezervele rentabile, încep să fie exploatate
nivelurile mai adânci, care implică cheltuieli mai mari de extracţie. Acest
lucru poate fi modificat într-o anumită măsură, prin sporirea eficienţei
extracţiei de minerale şi prin descoperirea de noi rezerve cu grad mare de
productivitate.

 Agenția Națională pentru Resurse Minerale este autoritatea

competentă abilitată să aplice dispozițiile Legii minelor nr. 85/2003, cu
modificările și completările ulterioare(Legea nr. 275/2020), gestionează
resursele minerale, ca proprietate publică a statului, organizează Fondul
Geologic Național de resurse/rezerve, are calitatea de concedent, alături
de alte autorități ale statului, negociază și încheie în numele statului
licențe de concesiune minieră și permise de exploatare. Informații
relevante sunt postate public pe pagina A.N.R.M.:
 licențele/permisele active;
 licențele/permisele în aprobare;

 rapoartele cu perimetrele licențelor de exploatare care se suprapun peste

arii naturale protejate;

 perimetrele aferente permiselor de exploatare și a licențelor de

concesionare;
 exploatare materiale de construcție în zone de interes pentru sectoarele

rutiere, feroviare și navale.

Substanţele minerale utile cele mai importante sunt:
 Resurse minerale nemetalifere: • sare gemă; • minerale industriale, roci

utile și roci ornamentale;

 Resurse minerale metalifere: • minereuri polimetalice (Cu-Pb-Zn); •

minereuri auro – argentifere.

 Resurse hidrominerale: • ape minerale naturale; • ape geotermale

 Materii prime critice: • pământuri rare; • magneziu • grafit

 Resurse secundare: • iazuri de decantare; • halde de steril.

 Criza și Raritatea Resurselor naturale

 România secolului 21 deține un patrimoniu natural strategic ce se confruntă

cu o multitudine de probleme cu implicații complexe, care creionează o
perspectivă sumbră pe viitor și care impune identificarea și implementarea
unor soluții clare și coerente, adunate într-un proiect de dezvoltare
durabil, plasat în contextul unei globalizări accelerate.
 În plus, trebuie considerate două aspecte suplimentare extrem de
importante: România este țară membră a Uniunii Europene, aflată la o
distanță incomodă de nivelul de dezvoltare al țărilor din centrul și vestul
continentului, iar acest lucru implică atât respectarea angajamentelor
asumate și a directivelor și normelor existente, cât și nevoia includerii unor
priorități naționale, specifice, în stabilirea (negocierile viitoare ale) acestor
angajamente.
 Accentuarea componentei de mediu sau, mai degrabă, plasarea acesteia la
același nivel cu pilonul economic și cel social nu trebuie să determine o
situație conflictuală ci să contribuie la creșterea economică atât de dorită, care
să permită atingerea unui nivel de dezvoltare potrivit resurselor autohtone.
 O strategie de dezvoltare durabilă a României pe termen mediu și lung
trebuie să aibă drept punct de plecare conservarea și valorificarea cât mai
prudentă a patrimoniului natural naţional și trebuie să fie construită pe
baza temelor majore de acțiune asumate de România în ultimele decenii la
nivel intern şi internaţional.
 Principiile conservării biodiversității şi ale dezvoltării durabile a
capitalului natural trebuie să fie considerate fundamentale în stabilirea
oricăror politici de dezvoltare economică şi socială. Direcția principală a
oricărei strategii în acest domeniu ar trebui să fie reabilitarea patrimoniului
natural în condițiile unei creșteri şi diversificări economice de durată.
 Elementele cheie ale realizării unei astfel de strategii sunt educația,
cercetarea, investiția, legislația puternică şi coerentă şi cooperarea reală şi
facilă între toți actorii implicați.
 Toate măsurile prevăzute în suportul legislativ sunt menite să conducă către
ocuparea de către țara noastră a locului cuvenit resurselor de care
dispune în contextul integrării europene și al globalizării, prin mai
buna utilizare a oportunităţilor oferite de o economie deschisă,
competitivă şi convergentă în interior şi exterior.
 Cele mai importante studii în acest domeniu au evidențiat ,în primul rând,
implicațiile rarității resurselor naturale asupra costurilor de extracție și, în
al doilea rând, implicațiile asupra prețurilor pe piața mondială asupra
resurselor naturale.
 Cele mai importante metode de testare a rarității sunt;
 - costul unitar în termini reali,
 - prețul real al resurselor naturale,
 - renta rezultată din exploatarea resursei.
 În cazul primei metode s-a considerat că, datorită rarității , s-a forțat
extracția din zăcămintele mai sărace și cu condiții grele de acces și, deci, ar
fi necesare tot mai multe investiții pentru susținerea activității sectorului
extractiv, ceea ce ar duce la creșterea costurilor unitare. În cazul celei de a
doua metode, evoluția prețului pe piața produselor prelucrate este
considerată doar ca măsură a rarității , care poate duce la modificarea
costurilor.
 Primele două metode au tendința de a minimiza raritatea resurselor, mai ales
atunci când substituția factorilor de producție este posibilă , datorită
evoluției prețurilor , ca și a costurilor, care cresc mai lent decât renta
resursei.
Costul unitar = alfa X L +beta XK/ Q
unde: L –forța de muncă
K – capitalul utilizat pentru extracția resurselor
alfa, beta – ponderea celor două variabile agregate
Q – producția sectorului extractiv
 De-a lungul timpului s-au produs mutaţii semnificative în volumul, structura
şi calitatea resurselor. În ce priveşte nevoile, ele pot fi satisfăcute în diferite
grade, dar întotdeauna apar altele noi. De aceea, în ciuda faptului că
progresul tehnic creează noi resurse şi că suntem în pragul cuceririi
cosmosului, oferindu-ne un potenţial suplimentar, resursele trebuie
interpretate ca fiind limitate.
 Evoluţia societăţii omeneşti pune în evidenţă tendinţa de creştere mai
rapidă, ca volum şi varietate, a nevoilor faţă de resurse. Cu alte cuvinte,
caracteristica esenţială a resurselor este raritatea, în sensul că ele nu sunt
disponibile decât în anumite limite cantitative, în timp ce nevoile umane
tind a fi nelimitate. De aceea limitarea relativă a resurselor constituie o
caracteristică generală a economiei şi se exprimă sub forma legii rarităţii Ea
exprimă starea de tensiune dintre resursele limitate şi nevoile nelimitate care
se manifestă în mod permanent şi preocupant de-a lungul întregii existenţe
umane.
Raritatea relativă a resurselor este o caracteristică generală a economiei
determinată de o serie de cauze:
- imposibilitatea atragerii în întregime, din motive tehnice şi economice, în
activitatea umană, a tuturor resurselor necesare la un moment dat;
- existenţa unor limite privind cunoaşterea resurselor existente;
- caracterul epuizabil, nereproductibil al unor resurse.
Raritatea (insuficienţa) este o stare universală în care nevoile depăşesc ca
volum şi structură resursele.
Caracterul limitat al resurselor presupune necesitatea deciziei în următoarele
probleme:
- ce resurse să se exploateze şi în ce cantităţi;
- cum să se exploateze, cum să se combine factorii de pro­ducţie (muncă
fizică sau capital), ce tehnologii vom utiliza;
- pentru cine se exploateze resursele, cui se repartizează ele între membrii
so­cietăţii (în ce raport)
- cât de multe resurse să se producă.
 Filiere de transformare a resurselor naturale
 ECONOMIA CIRCULARĂ VERSUS ECONOMIA LINIARĂ

Pentru a întelege filiera resurse naturale –producție – satisfacerea nevoilor și

substituție trebuie să urmărim ciclul productiv pe filiere tehnologice de obținere a
produselor de bază, sau relațiile care se stabilesc în cadrul schimbului de mărfuri
între furnizor și client.
Urmârind ciclul productiv se observă că, la origine, resursele naturale sunt
formate din bogățiile solului ,precum și bogățiile subsolului. Acestea sunt supuse
activităților primare (agricultură, silvicultură, industria extractivă) pentru afi
transformate în materii prime, care rareori sunt utilizate ca atare pentru
satisfacerea nevoilor umane finale: acestea sunt produsele agricole pentru
autoconsum , sunt cele care sunt vândute ca atare , pe piață.
Odată obținute, aceste materii prime intră într-un întreg proces productiv de
transformare, care cuprinde mai multe etape , în funcție de tipul resursei.
Ciclul productiv se încheie cu eliminarea deșeurilor , rezultate atât din
consumul productiv , cât și din cel al populației. Aceste deșeuri pot fi reciclate și
revin în diferite faze de prelucrare , sau pot fi depozitate pentru a reintra în
circuitul ecosistemelor naturale.
 Privite din punct de vedere economic , filierele tehnologice ale ciclului
productiv, de la resursele naturale la nevoile societății , se prezintă astfel:
- În prima fază , care reprezintă sectorul primar, procesul productiv
se caracterizează prin reducerea progresivă a diferențelor datorate originii
resurselor naturale , pe măsură ce , prin prelucrare primară , se transformă în
mărfuri primare, care sunt mai restrânse ca număr
- În faza a doua , care reprezintă sectorul secundar și terțiar , procesul
productiv se caracterizează prin diferențierea marcantă a bunurilor economice
care sunt comercializate pe piață în forme concurențiale din ce în ce mai
complexe.
De remarcat este faptul că delimitările dintre sectorul primar, pe de o parte , și
cel secundar și terțiar , pe de altă parte, nu sunt fixe, produsele rezultate din
prelucrarea primară, în cantități tot mai mari , devin produse de bază și au o
pondere ridicată în producția industrială. Produsele de bază sunt rezultatul
activităților productive din sectorul primar, cel care asigură condițiile materiale
necesare desfășurării proceselor productive din sectorul secundar și terțiar .
 În concluzie,această descriere a întregului proces productiv pe marile filiere
tehnologice, plecând de la resurse la nevoi, ne oferă o viziune economică în
raport cu timpul.
ECONOMIA CIRCULARĂ VERSUS ECONOMIA LINIARĂ
 Comisia Europeană (CE) a prezentat, în decembrie 2019, Pactul Ecologic

European, cel mai ambiţios pachet de măsuri care ar trebui să le permită

cetăţenilor şi întreprinderilor din Europa să beneficieze de tranziţia către o
economie verde şi durabilă. Pactul ecologic european prezintă o nouă strategie
de creștere care are drept scop transformarea UE într-o societate echitabilă
și prosperă, cu o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de
vedere al utilizării resurselor, în care să nu existe emisii nete de gaze cu efect
de seră în 2050 și în care creșterea economică să fie decuplată de utilizarea
resurselor.
 Acordul verde european oferă o foaie de parcurs cu acțiuni de stimulare a

utilizării eficiente a resurselor prin trecerea la o economie curată, circulară și

oprirea schimbărilor climatice, a conservării biodiversității și la reducerea
poluării. Prezintă investițiile necesare și instrumentele de finanțare disponibile și
explică modul de asigurare a unei tranziții juste și inclusive.
  Figura de mai jos ilustrează diferitele elemente ale Pactului ecologic.
 Mobilizarea sectorului industrial pentru o economie curată și circulară

Realizarea unei economii circulare și neutre din punctul de vedere al

impactului asupra climei necesită mobilizarea deplină a industriei.
Sunt necesari 25 de ani – o generație – pentru a transforma un sector industrial
și toate lanțurile valorice. Pentru a atinge acest obiectiv în 2050, este necesar ca
în următorii cinci ani să se ia decizii și să se întreprindă acțiuni în acest sens.
În perioada 1970-2017, volumul de materiale extrase anual la nivel mondial s-a
triplat și continuă să crească, prezentând un risc global major. Circa jumătate din
emisiile totale de gaze cu efect de seră și peste 90 % din declinul biodiversității și
stresul hidric sunt cauzate de extracția resurselor și de prelucrarea materialelor, a
combustibililor și a alimentelor. Industria UE a demarat această tranziție, dar este
în continuare responsabilă de 20 % din emisiile de gaze cu efect de seră din UE.
Sectorul industrial continuă să fie prea „liniar” și să depindă într-o măsură prea
mare de cantitatea de materiale noi extrase, comercializate, transformate în
bunuri și eliminate, în cele din urmă, sub formă de deșeuri sau emisii. Numai
12 % din materialele pe care le folosește provin din reciclare.

 Alături de strategia industrială, un nou plan de acțiune privind economia
circulară va contribui la modernizarea economiei UE și va valorifica
oportunitățile oferite de economia circulară la nivel național și la nivel
mondial. Un obiectiv-cheie al noului cadru de politică va fi stimularea
dezvoltării de piețe-lider pentru produsele neutre din punctul de vedere al
climei și pentru produsele circulare atât în UE, cât și dincolo de granițele
sale.
 Planul de acțiune pentru economia circulară va include o politică a
„produselor durabile” pentru a sprijini proiectarea circulară a tuturor
produselor pe baza unei metodologii și a unor principii comune. Acesta va
acorda prioritate reducerii și reutilizării materialelor înainte de a fi reciclate;
va promova noi modele de afaceri și va stabili cerințe minime pentru a
împiedica introducerea pe piața UE a unor produse dăunătoare mediului. Se
va întări, de asemenea, răspunderea extinsă a producătorilor.
 Deși planul de acțiune pentru economia circulară va servi drept ghid în
materie de tranziție pentru toate sectoarele, eforturile se vor concentra în
special asupra sectoarelor cu o utilizare intensivă a resurselor, cum ar fi
sectorul textilelor, al construcțiilor, al produselor electronice și al
materialelor plastice.
 Planul de acțiune pentru economia circulară va include, de asemenea, măsuri prin
care întreprinderile vor fi încurajate să ofere consumatorilor și să le dea
acestora posibilitatea să aleagă produse reutilizabile, durabile și reparabile.
 O politică în materie de produse durabile poate reduce și deșeurile în mod
semnificativ. Dacă producerea de deșeuri nu poate fi evitată, atunci valoarea
economică a unui produs trebuie să fie recuperată, iar impactul său asupra mediului
și a schimbărilor climatice trebuie evitat sau redus la minimum.
 Accesul la resurse reprezintă, de asemenea, o chestiune strategică de securitate
pentru atingerea obiectivului ambițios al Europei de a transpune în realitate
Pactul ecologic. Asigurarea aprovizionării cu materii prime durabile, în special cu
materii prime critice necesare pentru tehnologiile curate, pentru aplicațiile digitale,
spațiale și de apărare, prin diversificarea aprovizionării atât din surse primare, cât și
din surse secundare este, așadar, una dintre condițiile prealabile pentru ca această
tranziție să devină realitate.
 De exemplu, Comisia va sprijini tehnologiile revoluționare legate de
producția nepoluantă a oțelului, ceea ce va duce la un proces de producție a
oțelului fără emisii de dioxid de carbon până în 2030, și va explora
posibilitatea de a utiliza o parte din fondurile rămase disponibile în urma
lichidării Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. În sens mai larg,
Fondul pentru inovare EU ETS va contribui la desfășurarea unor astfel de
proiecte inovatoare la scară largă.
 Raporturile dintre resursele naturale şi creşterea economică

 Creșterea economică – sporirea cantitativă a activităților și rezultatelor

acestora pe ansamblul economiei naționale, în strânsă legătură cu
factorii care contribuie la această sporire.

 creşterea economica este procesul prin care activităţile economice luate

în asamblul lor la nivelul unei ţări produc mai multe bunuri. CE - este
pusă în evidentă prin evoluţia ascendenta a variabilelor sau agregatelor
macroeconomice şi în deosebi a PIB, PNB şi VN – atât la nivelul ţării cât şi
pe locuitor.

 Deoarece dinamica macroeconomică este corelată cu dinamica

demografică, frecvent variația indicatorilor macroeconomici se
raportează la variația populației totale.
 Politica economica porneste de la premisa realizării creşterii economice în
funcţie de potenţialul economiei, adică de exploatarea posibilităţilor acesteia
la nivelul cel mai înalt. In acest sens, punctul de pornire este deci creşterea
economică potenţială, iar obiectivul urmărit este PIB-ul potenţial – cel mai
inalt nivel al producţiei care se poate obţine pe o perioadă lungă sau
relativ lungă şi nu ca o excepţie, în condiţii de stabilitate a preţurilor şi
şomaj natural
 Creșterea economică, ca proces pe termen lung, este creșterea producției

potențiale (PIB potențial)

Factorii direcți și indirecți ai creșterii economice
Factorii direcți cu rol determinant asupra creșterii economice:
- resursele de forţă de muncă şi calitatea acestora;
- resursele naturale (de toate genurile) şi calitatea lor;
- capitalul tehnic existent sau stocul de capital tehnic (maşini,
utilaje, instalaţii, clădiri etc.);
- tehnologiile în exploatare,disponibile şi accesibile;
- progresul tehnic, inovarea, cercetarea științifică, informația
(neofactori), etc.
Factori indirecţi care influenţează sensibil creşterea economică:
- mărimea, dinamica şi structura cererii agregate;
- volumul investiţiilor şi componentele acestora;
- starea sistemului financiar, posibilităţile şi disponibilitatea verigilor sale
de a susţine creşterea economică;
- venitul, consumul şi economiile populaţiei;
- relaţiile economice externe şi în special importul şi exportul;
- migrația forței de muncă și a capitalului, etc.

 Costurile creșterii economice

- Costul de oportunitate al creșterii economice este format din consumul
sacrificat pentru că resursele respective să fie orientate spre creșterea producție;
- consumul curent sacrificat;
- Alocarea resurselor pentru investiții;
- Costurile personale – suportate de cei afectați de schimbările inerente
(șomaj, poluare, dislocări sociale, modificări în nomenclatorul de meserii și
activități etc.)
 Beneficiile creșterii economice
- Evidențiază modul cum activitatea prezentă influențează activitatea viitoare;
- Selectează sursele care pot conduce la o creștere economică continuă;
-Pe termen lung, se concretizează în creșterea susținută a PIB, VN și a
salariilor
 Tipuri de creștere economică

 Creștere economică extensivă se caracterizează prin contribuția preponderentă

a laturilor cantitative ale factorilor la modificarea indicatorilor

macroeconomici;
 Creșterea economică intensivă se caracterizează prin faptul că cea mai mare

parte a sporului de rezultate macroeconomice se datorează laturilor calitative

ale factorilor de creștere;
 Creștere economică intermediară, care se află la granița celor două laturi

(cantitativă și calitativă);
 Creșterea economică pozitivă, sănătoasă (reală), când sporirea producției

naționale pe locuitor înseamnă o producție fizică mai mare de bunuri în

comparație cu creștera populației;
 Creștere economică negativă (descreștere economică). Când producția de bunuri
economice pe locuitor, în expresie fizică scade în comparație cu creșterea
populației
 Creștere economică zero, atunci când produsul național brut real pe locuitor
nu se modifică; sau rezultatele economice absolute și populația totală sporesc
în același ritm, nivelul rezultatelor pe locuitor rămânând constant.
 Creștere economică constantă, când producția națională pe locuitor înregistrează
o rată proporțional constantă de creștere;
 Creștere economică neinflaționistă, când rata de creștere economică (ritmul
creșterii PNB pe locuilor) este superioară ratei inflației;
 Creșterea economică inflaționistă, când rata creșterii economice (PNB pe
locuitor) este mai mică decât rata inflației.
 Raporturile dintre resursele naturale şi dezvoltarea economică

 Dezvoltarea economică este un fenomen macroeconomic și social ce surprinde

ansamblul transformărilor pozitive cantitative, calitative și structurale care se
produc la nivelul unei economii, inclusiv în nivelul de viață al oamenilor sub
influența conjugată a unui ansamblu de factori interni și externi.
 Orice dezvoltare economică presupune și o creștere economică, dar nu orice
creștere economică înseamnă și o dezvoltare. Reprezintă o dezvoltare
economică numai acea creștere economică care este asociată și cu o
modificare structural-calitativă în economia națională și în calitatea vieții
oamenilor. Pentru dezvoltarea economică sunt esențiale efectele pozitive pe
care le generează progresul economic.
 Progresul economic semnifică tendința dominant pozitivă, reală
de a depăși limitele la care s-a ajuns și de a realiza performanțe
superioare în domeniul economic, calității vieții și nivelului de
civilizație, ca efect al dezvoltării economice.
 In ultimile decenii a devenit tot mai clar că procesul dezvoltării
economice se confruntă cu mari dificultăţi, iar creşterea
economică nu asigură progresul exigenţelor pentru o existenţă
umană normală, provocând nemulţumire şi proteste
pretutindeni. Preocupările pentru a găsi soluţii acestor
probleme s-au soldat cu apariţia conceptului de dezvoltare
durabilă (UNCED –Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și
Dezvoltare, de la Rio de Janeiro din 1992) care s-a impus în
teorie şi îşi face tot mai mult loc în politica şi practica
guvernelor.
 În acest sens,un instrument național important este ,,STRATEGIA PENTRU
DEZVOLTARE DURABILĂ A ROMÂNIEI 2030,,

 ODD 7: Energie curată și la prețuri accesibilePentru a susține pe termen lung

așteptările consumatorilor, sectorul energetic românesc trebuie să devină mai
robust din punct de vedere economic, mai avansat din punct de vedere
tehnologic și mai puțin poluant.
 ODD 8: Muncă decentă și creștere economicăSusținerea creșterii economice
și a sectoarelor cu valoare adăugată, crearea locurilor de muncă decente,
antreprenoriatul, susținerea activităților productive și creșterea productivității
prin diversificarea produselor cu valoare adăugată, asigurarea muncii decente
pentru toți.
 ODD 12: Consum și producție responsabileReducerea risipei de alimente și a
deșeurilor prin reciclare și reutilizare, încurajarea companiilor către practici
durabile, promovarea achizițiilor publice durabile și conștientizarea cetățenilor a
unui stil de viață în armonie cu natura.
 Dreptul de proprietate și utilizarea resurselor naturale

Dreptul de proprietate asupra pământului poate fi considerat ca un pachet de

documente care conferă proprietarului anumite puteri, prin care se consemnează
posesiunea sa asupra acestui pământ . Proprietarul poate să-și utilizeze cum dorește
terenul fără nici un fel de aprobare, în virtutea dreptului de posesiune asupra
acestuia, consimțit printr-un act de proprietate , exclusiv și puternic. Proprietarul
poate, astfel să-și vândă suprafața de pământ respectivă în întregime , sau o poate
împărți în parcele de diferite dimensiuni pe care să le vândă ca atare , putând , în
schimbul acestora, să cumpere un teren în altă parte. Cu alte cuvinte, dreptul de
proprietate este divizibil și transferabil.
 În același timp, dreptul de proprietate poate fi contrâns prin restricții

guvernamentale, sau prin restricții impuse de ceilalți proprietari de terenuri.Un

exemplu tipic de constrângere guvernamentală îl constituie interzicerea prin lege
a utilizării animitor zone urbane în alte scopuri decât cel de locuit. Totodată ,
constrângerile impuse de ceilalți proprietari , sunt incluse, de obicei , în actul de
proprietate și se referă la diferite aspecte cum ar fi , de exmplu , interzicerea
construcției unor blocuri de 10 etaje în apropierea unor zone speciale.
 O altă trăsătură distinctă a dreptului de proprietate este durata sa. De
exemplu, titlul de proprietate funciară asupra pământului este exclusiv,
puternic, transferabil și divizibil, fapt ce-i oferă proprietarului funciar
posibilitatea de a-l concesiona.Dar concesionarea este limitată ca durată.

 În general, dreptul de proprietate asupra capitalului natural poate fi privat

sau public. De aceea, în analizele economice privind utilizarea resurselor
naturale se face distinctia între aceste două tipuri de proprietate. Astfel,
dreptul privat de proprietate, oferă deținătorului puterea de a utiliza
exclusiv resursele naturale de pe terenul său, dacă nu dorește să le împartă
cu alții. Dreptul comun de proprietate nu este exclusiv( deși exlusivitatea
este o caracteristică importantă și distinctă a dreptului de proprietate),
fiecare membru al colectivității fiind liber să utilizeze cum dorește
respectiva resursă naturală. Ambele tipuri de drepturi de proprietate au și
alte caracteristici, care in general sunt focalizate asupra anumitor tipuri de
resurse.
 Prezența sau absența caracteristicii de exclusivitate poate avea impact asupra
modului de funcționare a multor economii și, mai ales, asupra dimensiunii
rolului și intervenției guvernului în utilizarea resurselor naturale. În economia
de piață , deși dreptul privat de proprietate este inviolabil, exclusiv, divizibil
și transferabil, statul poate interveni prin anumite alocații pentru menținerea
și utilizarea în alte scopuri a a unor terenuri, cum ar fi locurile de recreere și
refacere a capacității de muncă, unele terenuri agricole și forestiere,apele, în
special cele destinate pescuitul
 În ceea ce privește resursele reînnoibile, dreptul de proprietate se aplică în
funcție de tipul resursei. Astfel, acordurile privind modurile de utilizare a apei
sunt consemnate în acte juridice , în care se întâlnesc două opinii :
 - cele care se referă la faptul că dorințele unui proprietar nu se întâlnesc cu
cele ale vecinului său, de exemplu un proprietar poate înota de-a lungul
fermei sale fără a știrbi cu ceva dorințele vecinilor săi
 - cele care se referă la faptul că există posibilitatea de interferență a
dorintelor ambilor proprietari , de exemplu când un proprietar construiește un
lac de acumulare necesar pentru irigarea propriului teren, ceea ce duce
reducerea cantității de apă necesară celuilalt proprietar de teren.