AGENII ECONOMICI Generic, prin agent economic se ntelege o persoana sau un grup de persoane ndeplinind functii bine determinate

n viata economica. Agentii economici sunt entitati de natura sociala, cu o existenta recunoscuta si eventual, oficializata ca atare, prin care anumiti subiecti-indivizi sau grupuri - concep si promoveaza, n mod coerent, actiuni decurgnd din interesele lor. Orice agent economic poate 20320u202u fi identificat prin cuplul subiect functie. Exercitarea de catre agentii economici ntr-un context spatio-temporal dat, a functiilor lor specifice, se articuleaza intr-o viata economica organizata. In prezent, pe plan mondial, cea mai larga utilizare cunoaste tipologia ce sta la baza sistemului de evidenta statistica a conturilor nationale; n cadrul ei distingem: - agenti producatori de bunuri si servicii, de natura firmelor; - agenti consumatori, de natura gospodariilor (menajelor); - agenti financiari, reprezentati de institutiile financiare si de credit; - administratiile; - strainatatea (restul lumii), reprezentnd agentii apartinnd altor economii nationale. Agentii economici pot fi abordati ca: a) agenti elementari: agentii economici elementari reprezentnd

entitatile primare autonome ale vietii economice;

b)

agentii economici agregati: reprezinta clase de agenti economici

elementari care ndeplinesc functii elementare. agentul agregat ntreprinderi (firme), grupeaza toate unitatile

institutionale a caror functie principala consta n producerea de bunuri materiale si servicii destinate pietei; agentul agregat gospodarii (menaje), reprezinta agentul

economic purtator al calitatii de consumator de bunuri personale. Acest agent cuprinde toate entitatile care obtin venituri si organizeaza folosirea lor pentru a cumpara si consuma bunurile de care au nevoie, pentru a face economii; agentul agregat institutii financiare, de credit si societati de

asigurari reuneste unitatile institutionale 9 private, publice si mixte) a caror functie principala este cea de intermediar, financiar intre ceilalti agenti economici; ele colecteaza, transforma si redistribuie disponibilitatile financiare, sau transforma riscurile individuale n riscuri colective; agentul agregat administratii publice: reprezinta acel agent

economic care exercita functia de redistribuire a venitului si avutiei pe baza serviciilor non-marfare prestate, n cazurile n care ntreprinderile (sectorul afacerilor) nu ofera astfel de servicii pe piata sau le ofera n cantitati insuficiente. administratiile private grupeaza organismele private fara scop

lucrativ (organizatii, asociatii, fundatii) care au ca functie principala prestarea de servicii non-marfare pentru diferite categorii de persoane sau colectivitati. agentul agregat strainatatea "restul lumii" desemneaza generic

celelalte economii nationale si unitatile lor autonome, cu care agentii economici interni intra n tranzactii economice.

Preocupari de clasificare a resurselor naturale au existat de mai multa vreme dar ele s-au intensificat n perioada contemporana, pe masura cresterii interesului general fata de problemele privind cunoasterea, valorificarea si utilizarea judicioasa si echitabila a acestora. Literatura de specialitate ofera numeroase clasificari a resurselor naturale bazate 222e421c pe diferite criterii care pun n evidenta o anumita caracteristica a acestora. A. Dupa criteriul repartitiei spatiale (care are cel mai pronuntat caracter geografic), resursele naturale pot fi grupate n: a. resurse extraterestre si atmosferice, care cuprind energia solara, energia eoliana si diferite elemente componente ale atmosferei folosite ca materii prime; b. resurse ale hidrosferei, localizate n cele doua unitati majore; Oceanul Planetar (cu resurse energetice si substante minerale utile) si Apele continentale (care cuprind apele subterane, hidroenergie si apele de uz industrial, agricol sau menajer); c. resurse ale litosferei, n cadrul carora se evidentiaza combustibilii fosili, substante minerale utile, roci de constructii si solul; d. resurse ale biosferei, de natura vegetala si animala. B. Dupa criteriul modului de folosinta, se pot deosebi: a. resurse energetice, care cuprind acele substante ce pot produce energie (combustibili fosili, forta apei, lemnul, forta vntului si energia solara). n acest domeniu, gama de resurse se largeste continuu, cercetarile efectuate ncercnd sa faca fata cerintelor impuse de consumul imens de energie al societatii contemporane; b. resurse de materii prime industriale, n categoria carora sunt incluse minereurile feroase si neferoase, lemnul, unele gaze din componenta atmosferei etc.; c. resurse alimentare, ce includ produse de natura animala sau vegetala. Tot dupa acest criteriu, dar privite dintr-un alt punct de vedere, se poate vorbi de resurse folosite n domeniul productiei materiale (industrie, agricultura) si de resurse utilizate n domeniul neproductiv (destinate consumului populatiei), precum si de resurse cu ntrebuintare mai restrnsa. C. Dupa criteriul locului de folosinta, exista doua categorii:
a. resurse transportabile, care pot fi introduse n productie acolo unde este nevoie (substante minerale utile, apa, lemnul etc.);

b. resurse netransportabile, care nu pot fi utilizate dect n locul n care se gasesc (energia mareelor, a valurilor, solul etc.). D. Dupa criteriul gradului de cunoastere, n literatura de specialitate, inclusiv n documentele ONU, se vorbeste despre urmatoarele categorii de resurse naturale: a. resurse cunoscute, exploatabile. Sunt delimitate, se cunoaste importanta lor si sunt exploatabile economic n conditiile actuale;

b. resurse cunoscute paramarginale si submarginale. Includ zacaminte delimitate a caror importanta este cunoscuta, dar exploatarea lor este nerentabila. Ele pot deveni rentabile n alte conditii tehnice; c. resurse nedescoperite (presupuse), exploatabile. Nu sunt delimitate, dar prezenta lor n natura este indicata de studiile geologice; d. resurse nedescoperite (presupuse) paramarginale si submarginale. Includ zacaminte nedelimitate dar a caror prezenta este indicata de prospectiunile geologice. Dupa acelasi criteriu, dar folosind termeni de comparatie mai mari, se vorbeste de resurse naturale bine cunoscute (energie solara, energie eoliana etc.), resurse relativ bine cunoscute (resurse ale biosferei, ale solului etc.) si resurse slab cunoscute (resurse ale litosferei, cele de apa subterana etc.). E. Dupa criteriul durabilitatii exploatarii si al particularitatilor de refacere a unei cantitati exploatabile de resurse naturale, s-a alcatuit o clasificare care raspunde cerintelor practice ale situatiei actuale si de perspectiva a economiei mondiale. Aceasta clasificare grupeaza resursele naturale n doua categorii: a. resurse inepuizabile, ce cuprind aerul, apa, diferite radiatii, resurse denumite astfel pentru ca la nivel global nu se poate prevedea epuizarea lor. Exploatarea abuziva, cel putin a unora dintre ele, poate produce nsa fenomene de criza n anumite locuri, fie din cauza insuficientei volumului lor n raport cu cerintele consumului, fie datorita degradarii calitatii care nu mai permite reintroducerea lor n circuitul productiv sau de consum. Cazul cel mai elocvent n acest sens este acela al apei care, la scara planetara, si mentine acelasi volum dar, n unele locuri intens urbanizate si industrializate, posibilitatea aprovizionarii cu apa s-a redus considerabil;
b. resurse epuizabile care pot fi neregenerabile si regenerabile. Cele nerege-nerabile sunt acelea care, prin consum, se distrug iar pentru refacerea lor este necesara o perioada de timp masurata la scara geologica (milioane sau miliarde de ani). Din aceasta categorie fac parte rezervele de carbune, petrol, minereu de fier etc. Resursele epuizabile regenerabile sunt acelea care fac parte din biosfera, respectiv plante sau animale, care se pot reface n perioade de timp mult mai scurte.

n conditiile actuale, care impun tot mai mult necesitatea cunoasterii resurselor naturale, a volumului si a posibilitatilor de regenerare - pentru ca n raport cu acestea sa se realizeze exploatarea lor -, aceasta clasificare are o deosebita nsemnatate practica. De asemenea, aceasta clasificare ncearca sa atraga atentia asupra modului de valorificare a tezaurului universal de resurse, constituind un semnal de alarma n vederea protejarii resurselor epuizabile, fie ca este vorba de substantele utile care nu se mai rennoiesc, fie ca este vorba de cele regenerabile, dar care pot fi distruse printr-o exploatare nejudicioasa. Aceasta conceptie de a conserva resursele naturale nu este recenta. Ea a aparut nca din secolele XVII si XVIII, cnd pericolul distrugerii fondului forestier mondial a impus recomandarea exploatarii padurilor n raport cu ritmul de regenerare. Aceasta idee a fost nsa abandonata treptat, astfel ca n multe regiuni ale Terrei s-a redus considerabil suprafata forestiera. n ultimele decenii ale secolului al XIX-lea a aparut mai alarmanta problema epuizarii resurselor de substante minerale utile, datorita cresterii cerintelor de materii prime minerale n industria care se dezvolta rapid. si n aceasta directie, ca si n domeniul forestier, masurile au fost ineficace deoarece, numeroase zacaminte s-au epuizat rapid. n prezent, este dezbatuta tot mai mult problema pericolului epuizarii unor resurse clasice. De aceea, se impun eforturi att n directia utilizarii unor resurse de energii noi (atomoelectrica, solara, eoliana, a mareelor, etc.), ct si pentru valorificarea superioara a combustibililor clasici.