CURS 4

4.1. Resursele naturale. Consideratii teoretice

Problema resurselor naturale este multidimensională: economică, politică, tehnică, politică,
socială, ecologică. De asemenea, prin natura, caracterul și implicațiile ei problema resurselor se
dovedește a fi și una globală, făcând parte din categoria celor mai importante și complexe probleme
globale ale omenirii contemporane.
Nu numai dezvoltarea și progresul națiunilor, ci însăși pacea și securitatea lor depind
esențialmente de disponibilitățile de resurse, împrejurare care conferă resurselor și competiției pentru
procurarea acestora o dimensiune practic fără precedent.
O resursă reprezintă în general o cantitate de mijloace care concură la realizarea unei acțiuni.
Definiția are un sens larg, deoarece resursele după natura lor se diferențiază. Exemplul ce urmează, și
care se pliază definiției, face trimitere la resursele naturale: minereurile neferoase furnizează metale
(aluminiu, zinc, plumb etc) absolut necesare industriei mijloacelor de transport, electrotehnicii și
electronicii etc.
Resursele naturale sunt definite în ”Dicționarul Robert” ca ”un ansamblu de mijloace naturale
de care dispune o colectivitate”, acestea fiind aerul, apa – sub toate formele, radiația solară, biomasa
vegetală și animală, solul, substanțele minerale din sol și subsol, rocile naturale, combustibilii fosili,
mineralele feroase și neferoase.1
Legislativul2 definește resursele naturale ca totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot
fi folosite în activitatea umană: resurse neregenerabile – minerale și combustibili fosili, regenerabile –
apă, aer, sol, floră, faună sălbatică, inclusiv cele inepuizabile – energie solară, eoliană, geotermală și a
valurilor.
În termeni economici se pot include în avuție resursele naturale exploatabile, acele resurse care
pot fi atrase în circuitul economic în perioada care formează obiectul de analiză, și anume: resursele
cosmice, ale solului și subsolului și resursele marine.3
 Resurse naturale - bogății naturale
Sunt doi termeni – resurse naturale și bogății naturale – cu care se operează frecvent în literatura
de specialitate. De exemplu, geografii care au ales perspectiva ecologică au pus accentul pe noțiunea de

1
Bebe Negoescu, Gheorghe Vlasceanu, Geografia economică – resursele Terrei, METEORA PRESS, București, 2001, p.
15; Silviu Neguț (coordonator), Geografie economic mondială, METEOR PRESS, 2009, p. 6
2
Ordonanța de Urgență nr. 195/22 decembrie 2005 privind protecția mediului
3
Mircea Bulgaru, Mileniul III – Disperare și speranță: o nouă paradigmă a dezvoltării, Editura Revista Română de
Statistică, 2003, p. 49
1
resursă, iar cei care au optat pentru dominanta economică s-au limitat la cea de bogăție. Comparativ cu
definiția resurselor naturale, bogățiile constituie tot ceea ce poate satisface o nevoie și în special
bunurile care pot fi obiect de proprietate și au o valoare. Unii autori 4 conchid că cei doi termeni nici nu
se exclud, dar nici nu implică aceeași abordare și nu acoperă întru totul același câmp de investigație,
cum uneori se apreciază. Tot aceiași autori mai fac mențiunea că între resurse și bogății naturale,
deosebirea ar fi legată de adăugarea și nu de substituirea laturii economice celei ecologice, și de aici
concluzia că, dacă resursele există independent de om și condiționează marile echilibre planetare, fie
că este vorba de ciclul apei sau de bilanțul energetic, nu există bogăție naturală decât în funcție de
acțiunea umană.5
O altă părere e că printr-un amplu proces de explorare-exploatare-valorificare, altfel spus, o dată
cu intrarea într-un flux tehnologic, resursele naturale devin bogății naturale 6. De exemplu, bauxita n-a
trecut în rândul bogățiilor naturale decât după descoperirea procesului de obținere a aluminiului.
Socotind la scara timpului putem face simple aprecieri asupra însemnătății resurselor naturale pentru
om ca bogății de prim ordin și nu numai. Unele resurse care au devenit într-o anumită perioadă bogății
și au fost de neînlocuit, treptat și-au pierdut importanța majoră fiind substituite, așa cum este cazul
silexului, o bogăție de primă importanță în neolitic sau altele și-au menținut importanța ca bogății pe
parcursul a mai multor perioade istorice, ca de exemplu fierul, cu apogeul ancorat în ”epoca fierului”.
În cazul altora perioada de trecere la statutul de bogăție s-a dovedit deosebit de scurtă și inevitabilă,
după cum stă mărturie ciclul cauciucului natural, al cărui interes, ca bogăție s-a dovedit dintre cele mai
reduse, până la inventarea vulcanizării.
În prezent o parte dintre resursele de subsol constituie avuția sau bogăția națională a unor state,
ca de exemplu petrolul pentru Arabia Saudită sau gazele naturale pentru Federația Rusă, și la nivel
planetar se află în topul resurselor ca importanță și necesitate economică. Cantitativ vorbind, dintre
resurse cele minerale nu trebuie să fie considerate un stoc fix și nemodificabil, acesta poate varia.
Noțiunea de bogăție naturală se poate asocia cu cea de materie primă, adică prima formă sub
care o resursă naturală se prezintă ca rezultat al aplicării unei activități productiv umane.

 Resurse – rezerve și dinamica acestei relații

4
Bebe Negoescu, Gheorghe Vlasceanu, Geografia economic – resursele Terrei, METEORA PRESS, București, 2001, p.
18; Silviu Neguț (coordonator), Geografie economică mondială, METEOR PRESS, 2009, p.6
5
Bebe Negoescu, Gheorghe Vlasceanu, Geografia economic – resursele Terrei, METEORA PRESS, București, 2001, p.
18; Silviu Neguț (coordonator), Geografie economică mondială, METEOR PRESS, 2009, p. 7
6
Bethemont, 1987, apud Bebe Negoescu, Gheorghe Vlasceanu, Geografia economic – resursele Terrei, METEORA
PRESS, București, 2001, p. 15
2
 Materiile prime pentru majoritatea industriilor sunt obținute din scoarța pământului în cea mai
mare parte, din mări și din atmosferă. Resursele, metalele și minereurile, necesare omului se găsesc în
scoarța pământului fie în concentrații scăzute și cu o distribuție uniformă, fie în mari concentrări și cu o
distribuție disproporționată, neuniformă. Nu pot fi considerate exploatabile, în condițiile tehnologiei
actuale depozitele cu conținuturi reduse de substanță utilă atunci când costul extragerii acestora
depășește valoarea lor economică și socială, pe când cele considerate în prezent exploatabile se află în
forme geografice numite zăcăminte de minereuri, cuprind mari concentrări ale unor elemente sau
minerale și permit extragerea în mod economic de metale sau minerale.7 Însă factorii care determină
viabilitatea economică a unei exploatări sunt mai numeroși și variați. Majoritatea zăcămintelor de
minereuri individuale sunt evaluate având în vedere o exploatare mai mult sau mai puțin imediată.
Când se face o încercare de a estima resursele unei regiuni, criteriul general adoptat în acest tip
de evaluare este acela de a clasifica ca rezervă orice depozit exploatabil, în condițiile economice și
tehnologice actuale sau în acelea considerate aplicabile în viitorul apropiat.Ceea ce apare în statistici ca
rezerve minerale ale unei țări include, în primul rând, rezervele cunoscute declarate de companii, și în
al doilea rând, estimările bazate pe cele mai bune teorii și informații disponibile; toate estimările
rezervelor potențiale sunt rezultatul extrapolărilor geologice din zonele minerale deja cunoscute.
Conceptul de rezervă8 este în esență dinamic, termenii folosiți pentru a defini rezervele minerale
– cantitatea, tipul, concentrația etc. – trebuie priviți ca variabile care se pot schimba în timp și odată cu
tehnologia și condițiile economice. De exemplu, pentru majoritatea materiilor prime minerale,
consumul în secolul al XX-lea a fost mai mare decât rezervele cunoscute în anul 1900; 9 rezervele
cunoscute atunci au fost nu numai epuizate, dar, pentru aproape toate mineralele importante, rezervele
cunoscute în prezent sunt mult mai mari decât cele de atunci. Deci, evaluările au o dinamică în timp,
aceasta și ca o consecință a cuceririlor științei și progresului tehnic. Uneori rezervele constituie secrete
comerciale sau strategice ale diferitelor țări ale lumii. Problema aprovizionării cu minerale prezintă un
număr de aspecte corelate:
-disponibilitatea naturală a diferitelor materiale minerale,
- distribuția lor geografică și geopolitică,

7
Gheorghe Preda, Marin Luțu, Managemnt și know-how – utilizarea eficientă a resurselor energetice și materiale, ediția I-
a, Editura S.C.Romcartexim S.A, București, 1998, p. 24-25
8
Rezervele de zăcăminte descoperite, identificate, calitatea, condițiile lor de zăcământ și și caracteristicile lor tehnologice
se precizează succesiv , prin lucrări de prospecțiune de explorare și exploatare. După gradul de cunoaștere care se realizează
prin aceste lucrări se deosebesc: rezerve de perspectivă C, care pot fi: posibile C 2 sau probabile C1; rezerve vizibile sau
aparente B,; rezerve sigure A, care pot fi exploatate A2 sau pregătite A1 (Gheorghe Preda, Marin Luțu, op. cit, p. 28)
9
Gheorghe Preda, Marin Luțu, Managemnt și know-how – utilizarea eficientă a resurselor energetice și materiale, ediția I-
a, Editura S.C.Romcartexim S.A, București, 1998, p. 26
3
 - prețul extracției, concentrării și transportului lor;
- capacitatea de producție și potențialul minelor și terenurilor miniere.
În scopul valorificării resurselor naturale ca subsistem al avuției națiunilor există și aici un șir
de restricții cum ar fi:
-restricții tehnice și tehnologice legate de posibilitatea de exploatare a acestora;
- restricții economice ce privesc costul exploatării acestora dar și de limita fizică și de tendința
de epuizare a unora dintre acestea;
- restricții naturale geografice în funcție de climă, subsol etc.;
- restricții ecologice ce privesc vătămarea mediului ecologic prin exploatarea intensă sau
irațională a acestora,
- restricții politice, datorate distribuției distorsionate a resurselor pe diferite țări.

4.2. Clasificarea resurselor naturale

O clasificare unitară nu există. Diversele moduri de abordare a resurselor în funcție de
obiectivul urmărit au condus la variate clasificări.
Redarea câtorva clasificări, având la bază opinii diferite, vine să redea o imagine generală a
modului cum au fost ”înțelese” resursele de-a lungul timpului în funcție de exploatare -cantitate –
consum –necesitate.
După spațiul de amplasare resursele sunt: cosmice, ale solului și subsolului, marine.
În scopuri de analiză pot fi utilizate și alte criterii cum ar fi:
a) conținutul acestora ca resurse minerale (minereuri energetice și minerale, aer, resurse de
apă etc.), resurse biologice (floră și faună);
b) comportamentul reproducerii: resurse regenerabile (sol, ape, faună, floră etc.), resurse
neregenerabile (resurse energetice, minereuri etc.);
c) după distribuția geografică, pe zone economice și țări.10
În funcție de relația probleme economice și ecologice pe de o parte și exploatarea și gestionarea
resurselor pe de altă parte se asigură distincția între bogății care pot fi: regenerabile, epuizabile și
inepuizabile11

10
Mircea Bulgaru, Mileniul III – Disperare și speranță: o nouă paradigmă a dezvoltării, Editura Revista Română de
Statistică, 2003, p.49
11
Bebe Negoescu, Gheorghe Vlasceanu, Geografia economic – resursele Terrei, METEORA PRESS, București, 2001, p.
23; Silviu Neguț (coordonator), Geografie economică mondială, METEOR PRESS, 2009, p.9

4
 Pentru fiecare categorie de resurse autorii acordă explicații pe care într-o formă sintetizată le
redăm în sensul acordării unei bune înțelegeri.
În categoria resurselor regenerabile sunt incluse biomasa animală, biomasa vegetală și solurile.
Orice specie vie este susceptibilă de evoluție și deci de dispariție pe scara timpului geologic. Resursele
și bogățiile epuizabile s-au format în timpuri geologice și nu pot fi reînnoite la scară istorică. În cadrul
acestei categorii se impune a se lua în vedere problemele rezervelor, ale gestionării efective și chiar
posibilitățile de reciclare a unora dintre ele.
Resursele și bogățiile inepuizabile, între care radiația solară și apele oceanice, există
independent de acțiunea umană și nu pot fi modificate de aceasta, spre deosebire de alte resurse, ca de
exemplu apa dulce care poate fi deviată, stocată în diverse scopuri.
Însă, ca urmare a acțiunii agresive din ultima vreme a omului asupra mărilor și oceanelor se
impune excluderea apei mărilor și oceanelor din categoria de resurse inepuizabile și nemodificabile.
Poziția geografică rămâne, însă modificarea este de natură chimică și fizică, ca de exemplu poluarea cu
petrol.
 În funcție de stadiul cunoașterii, literatura de specialitate distinge:
- resurse exploatabile(certe), cunoscute din punct de vedere al calității, volumului și poziției
geografice, fiind, în cea mai mare parte utilizabile sau urmând să fie exploatabile într-o perioadă
viitoare foarte apropiată;
- resurse identificate (probabile), despre care datele informaționale privind amplasamentul,
extinderea, structura ori alți parametrii caracteristici sunt foarte avansate, urmând a intra în
circuitul productiv în viitorul apropiat (de exemplu, cele aurifere din zona Roșia Montana);
- resurse ipotetice, a căror cunoaștere și inventariere (volum, parametrii calitativi), precum și
stabilitatea amplasamentului ori a structurii zăcămintelor sunt foarte vagi; acestea fac în
prezent obiectul unor activități de prospectare foarte laborioase (de exemplu, structurile
petroliere profunde din Câmpia Transilvaniei).12
 La nivelul utilizării, resursele pot îmbrăca și aspect:
- comercial, care au preț și se negociază pe piață; valoarea comercială a acestor resurse,
denumite, în mod curent bogății naturale, conduce în principiu, la stimularea producerii,
utilizării, schimbului, specializării și conservării lor;
- necomercial, sunt lăsate gratuit la dispoziția utilizatorilor.13

12
Bebe Negoescu, Gheorghe Vlasceanu, Geografia economic – resursele Terrei, METEORA PRESS, București, 2001, pp.
27-28

5
4.3. Repartiția inegală, consecințe și utilizarea resurselor
Competiția pentru resursele deficitare și distribuite inegal nu este un fenomen nou, de-a lungul
istoriei o asemenea competiție a fost adesea cauza unor conflicte sau războaie. Există un grad înalt de
vulnerabilitate al țărilor dezvoltate în ceea ce privește resursele provenite din țările lumii a treia. Dar
există și o pronunțată vulnerabilitate a acestora din urmă datorită nevoilor lor de resurse financiare,
utilaje industriale , produse finite și tehnologii provenind din țările dezvoltate.
Repartiția inegală a rezervelor cunoscute pe glob de Fe (5-6% din litosferă), Mg, Ti și Mn,
adică rezerve de elementelor chimice care sunt mult mai abundente și într-o concentrație mai ridicată
decât altele, precum Au, Ni, Ag, Ta și Re, dezavantajează unele țări industrializate. 14 Cu excepția Cu,
Al și Zn, care se găsesc în cantități însemnate și în țările industrializate, rezervele la celelalte metale
sunt concentrate în Africa, America de Sud și Australia (90% la Fe, Mn și Cr; 60% la Cu, 70% la Ni și
95% la Al).15
Rezultă o serie de consecințe16:
- dezvoltarea flotei maritime de mare tonaj destinată aprovizionării de la mari distanțe, a țărilor
industrializate, cu însemnate cantități de astfel de resurse;
- încurajarea dezvoltării industriei de prelucrare cât mai aproape de locul de extracție, ambele
grupe de industrii fiind poluante (și cea extractivă și cea prelucrătoare);
De exemplu, minereul de fier reprezintă o resursă intens folosită începând cu prima ”epocă a
fierului”, și constituie, totodată, obiectul unor ample schimburi internaționale.
Minereurile de fier se grupează în zăcăminte magmatice, sedimentare și metamorfice sub diferite
combinații: oxizi (magnetitul, hematitul și limonitul), carbonați (sideritul), silicați și sulfați de fier:
- magnetitul este minereul cel mai bogat în conținut de metal; conține de regulă 70% Fe, este cel
mai pur minereu, dar cu răspândire limitată (15% din rezervele mondiale), cele mai bogate
zăcăminte de magnetită sunt în Ural (Magnitnaia), Suedia (Kiruna), India, Australia de NV,
sudul Canadei și Venezuela (Cerro Bolivar) etc.;

13
Bebe Negoescu, Gheorghe Vlasceanu, Geografia economic – resursele Terrei, METEORA PRESS, București, 2001, p.
25
14
Gheorghe Preda, Marin Luțu, Managemnt și know-how – utilizarea eficientă a resurselor energetice și materiale, ediția I-
a, Editura S.C.Romcartexim S.A, București, 1998, pp. 16-17
15
Gheorghe Preda, Marin Luțu, Managemnt și know-how – utilizarea eficientă a resurselor energetice și materiale, ediția I-
a, Editura S.C.Romcartexim S.A, București, 1998, p. 17
16
Gheorghe Preda, Marin Luțu, Managemnt și know-how – utilizarea eficientă a resurselor energetice și materiale, ediția I-
a, Editura S.C.Romcartexim S.A, București, 1998, p. 17
6
 - hematitul este caracterizat printr-un conținut ceva mai redus de fier, sub 70% și are o răspândire
mai largă (1/3 din minereurile de fier cunoscute) în SUA (zona Marilor Lacuri), Ucraina (Krivoi
Rog), Australia de Vest, India (statele Mysore și Madhya Pradesh), Brazilia (Minas Gerais) etc.;
- limonitul și sideritul au un conținut de metal mai redus, cuprins între 30-63%, fiind cele mai
răspândite minereuri; se găsesc în Franța (Lorena), Marea Britanie, Spania (Bilbao), India, SUA
(partea centrală și vestică) etc.17
Creșterea consumului de minereu de fier a impus intensificarea activității de prospectare mai
ales în regiuni mai puțin cercetate din America de Sud, Africa, Australia și Asia, fapt ce a dus la
creșterea rezervelor de minereuri de fier.
Potrivit ONU, rezervele sunt de 850 mld t (certe și probabile), din care aproximativ jumătate
sunt minereuri bogate în conținut metalic. 18 La acestea adăugându-se concrețiunile feromagnetice ale
Oceanului Planetar, evaluate la 250 mld. t, se apreciază că se poate asigura consumul mondial pe o
perioadă de 1000 ani.19
Însă creșterea rapidă a consumului de minereu (920 milioane tone în 1989) a dus la epuizarea
celor mai bogate minereuri din zăcămintele clasice situate la suprafață sau mică adâncime și la
valorificarea mai largă a minereurilor din ce în ce mai sărace, situate la adâncimi mai mari. 20
O dată cu dinamica foarte rapidă a producției mondiale de minereu de fier, până în anul 1991,
au avut loc și mutații în repartiția geografică a extracției minereurilor de fier pe diferite zone
geografice: a scăzut ponderea Europei și Americii anglo-saxone și a crescut în schimb, aportul CSI, al
Americii Latine și al Australiei (de la 1,15 la 15%).21
Peste 50% din producția mondială este exportată, cea mai mare parte fiind asigurată nu de țări
ale de Europei sau Americii de Nord, ci de Australia Brazilia și China (v. Tabelul 1).
Minereurile neferoase dispun de o concentrație de metal în general mai redusă, sub 5%, cu
excepția bauxitei care poate ajunge până la 50-60%. De asemenea, cei mai mari 2 consumatori
mondiali se găsesc în afara Americii de Nord sau Europei (Asia).

17
Ion Marin, Adrian Nedelcu, Geografie mondială, S.C Editura ”Prahova” S.A Ploiești, pp 80-81
18
Silviu Neguț (coordonator), Geografie economică mondială, METEOR PRESS, 2009, p.95
19
Silviu Neguț (coordonator), Geografie economică mondială, METEOR PRESS, 2009, p.95
20
Ion Marin, Adrian Nedelcu, Geografie mondială, S.C Editura ”Prahova” S.A Ploiești, p. 81
21
Silviu Neguț (coordonator), Geografie economică mondială, METEOR PRESS, 2009, p.96

7
 Tabelul nr.1 Principalele țări producătoare de minereuri de fier
(sursa: www.ironorefacts.com )

Țări Producție
(milioane tone)
2019
Australia 930
Brazilia 480
China 350
India 210
Rusia 99

Tabelul nr.2 Principalele țări consumatoare de minereuri de fier

(sursa: www.ironorefacts.com )

Cei mai importanți consumatori de minereuri de fier (2019)

Țări milioane tone
China 779
Japonia 111
S.U.A. 87
India 81
Rusia 69

Din categoria metalelor neferoase fac parte: metalele colorate (cuprul, plumbul, zincul și
cositorul), metale ușoare (aluminiul și magneziul), metale prețioase (aurul, argintul, platina), metale
radioactive (uraniul, thoriul, plutoniul) și metale rare (beriliul, cadmiul, cesiul, seleniul, zirconiu etc.). 22
Evidențierea producției pe țări la nivel mondial pentru unele minereuri, metale prețioase, indică
distribuția inegală a acestora și totodată rolul pe care il joacă pe piață economică unele țări (Tabelul
nr.3).
Atât minereurile feroase, cât și cele neferoase au stat la baza dezvoltării metalurgiei feroase și
neferoase (a siderurgiei, a industriei electrotehnice și electronice, a aeronauticii, a autovehiculelor etc.)
Siderurgia are o importanță economică deosebită, nu întâmplător un indicator utilizat frecvent
în statisticile internaționale pentru aprecierea gradului de dezvoltare economică a unei țări este
producția de oțel pe cap de locuitor.
Tabelul nr.3 Cei mai importanți producători de aur (tone)
(sursa:World Gold Council, 2019)
Statul Anul 2018
China 404
Australia 319

22
Ion Marin, Adrian Nedelcu, Geografie mondială, S.C Editura ”Prahova” S.A Ploiești, p.93
8
 Rusia 297
S.U.A. 222
Canada 189
Peru 158
Indonesia 137
Ghana 130
R. Africa de Sud 130
Mexic 115

Folosește ca materii prime minereul de fier, cărbunii cocsificabili, utilizați pentru obținerea
cocsului metalurgic necesar în reducerea minereului, gazele naturale, fierul vechi, metale rare pentru
obținerea oțelurilor superioare, fondanți (calcar, dolomită) și asigură fabricarea fontei, a oțelului și a
aliajelor pe bază de oțel.
Amplasarea unităților siderurgice are în vedere mai multe criterii23:
- în apropierea surselor de materii prime și a pieței de desfacere: cazul siderurgiei din zona Marilor
Lacuri – din S.U.A, Munții Ural și regiunea Dombas – CSI, Ruhr – Germania, Silezia superioară –
Polonia;
- localizarea în porturi pentru țările care se aprovizionează cu materii prime din import (exemple tipice:
Japonia, Italia etc);
- apropierea de sursele de energie electrică ieftină, pentru dezvoltarea electrosiderurgiei: centrele
siderurgice de pe Nipru (CSI), Tennessee (S.U.A), Alpii Francezi etc.
Deși această industrie se afirmă și în țările în curs de dezvoltare, rămâne caracteristică statelor
industrializate. Astfel, în producția de oțel se evidențiază la nivelul anului 2008 China – 513 mil tone
(37, 7% din total mondial), Japonia – 120 mil t (8,8 5 din total mondial), S.U.A – 94 mil t (6,9% din
total mondial), Rusia, Coreea de Sud, Germania.24
Metalurgia neferoasă datorită rezervelor mult mai mici și rarității zăcămintelor mari face ca
prețul metalelor neferoase să fie mai ridicat decât al fierului. Comparativ cu industria siderurgică,
datorită lipsei rezervelor de minereuri neferoase în multe state dezvoltate industrial există o discordanță
mult mai accentuată între repartiția geografică a zăcămintelor de minereuri neferoase și zonele de
prelucrare și consum a metalelor neferoase.

4.4. Resursele Energetice

23
Silviu Neguț (coordonator), Geografie economică mondială, METEOR PRESS, 2009, p.103
24
Silviu Neguț (coordonator), Geografie economică mondială, METEOR PRESS, 2009, p.104

9
 Orice model25 de dezvoltare din cadrul economiei mondiale, indiferent de dimensiunea și
structura sa, nu poate fi conceput fără surse de energie. De aceea acestea merită o tratare aparte.

4.4.1. Petrolul. O analiză generală la nivel mondial – producție, consum, rezerve

Cu toate că primele mențiuni asupra existenței petrolului se găsesc în lucrările oamenilor de

știință ai antichității Herodot și Plutarh, cu localizări în zona Golfului Persic, cu 3000 ani î.Hr, trecerea
la exploatare pe scară industrială se face din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când sunt
înregistrate primele producții, mai întâi în România (1857), apoi în S.U.A (1859), Canada (1862) și
Rusia (1863).26
Creșterea treptată a producției (v. Tabelul nr.4) pe mai bine de un secol reflectă interesul crescut
pentru petrol accentuându-se după cel de-al Doilea Război Mondial, când începe să se dezvolte cu
rapiditate transportul rutier și petrochimia.

Tabelul nr.4 Producția mondială de petrol în intervalul 1857-2021

(Surse: Violeta Pușcasu, Geografie economică mondială, Editura Didactică și Pedagogică,
R.A, București, 2004, p.55 pentru intervalul 1857-1991; BP Statistical Review of World Energy
2022)

Anul 1857 1900 1921 1927 1950 1960 1970 1975 1991 2000 2021
Producția 275 22,3 104,9 172,8 523,3 1053 2254 2701 3149 3611 4221
tone mil t mil t mil.t mil t mil t mil t mil t mil t mil t mil t

În anul 1910 petrolul reprezenta doar 10% din totalul energiei consumate, ponderea sa a crescut
la 20% în anul 1938, ca în anul 1980 să atingă 45%.27
Încă de la sfârșitul al XIX-lea își fac apariția primele mari societăți petroliere.

25
Potrivit mersului complex și contradictoriu al evoluției societății s-au constituit câteva tipologii sau modele ale dezvoltării
cum ar fi: economii dezvoltate (industrializate), economii industriale, economii în dezvoltate, economii subdezvoltate,
economii mixte socialiste și capitaliste de piață (China) etc. (Mircea Bulgaru , Mileniul III – disperare și speranță: o nouă
paradigmă a dezvoltării, Editura Revista Română de Statistică, București, 2003, p. 31)
26
Marin Ion, Nedelcu Adrian, Geografie mondială, S.C Editura ”Prahova” S.A, Ploiești, p. 48; Silviu Neguț (coordonator),
geografie economică mondială, Meteor Press, București, 2010, p. 50
27
Silviu Neguț (coordonator), geografie economică mondială, Meteor Press, București, 2010, p. 50
10
 Tabelul nr.5 Dinamica rezervelor, producției și consumului de petrol la nivel mondial,
pe continente și unele state în perioada 1994-2020&2021
Stat/Continent/ Rezerve (mld.barili) Producție (mii barili/zi) Consum (mii barili/zi)
Ansamblu Regional 1994 2004 2020 2004 2021 2004 2021
America de Nord 127.6 223.7 242.9 14160 23942 25023 22264

S.U.A. 29.6 29.3 68.8 7250 16585 20732 18684

Canada 48.1 179.6 168.1 3080 5429 2309 2229

America Central- 81.5 103.4 323.4 7166 5909 5058 5622

Istmică&Sud
Venezuela 64.9 79.7 303.8 2692 654 545 289

Europa&CSI 141.2 140.8 159.8 17572 17249 20076 17834

Rusia 115.1 105.5 107.8 9335 10944 2660 3407

Orientul Mijlociu 663.6 750.1 835.9 24873 28156 5940 8640

Arabia Saudită 261.4 264.3 297.5 10458 10954 1913 3595

Africa 65.0 107.6 125.1 9313 7286 2777 3922

Asia Pacific 39.2 40.6 45.2 7854 7335 24232 35806

China 16.3 15.5 26 3486 3994 6740 15442

OPEC 778.9 918.8 1214.7 34040 31745 - -

U.E. 8.0 7.3 2.4 2955 366 15015 10421

Total Mondial 1118.0 1366.2 1732.4 80938 89877 83107 94088

(sursa: BP Statistical Review of World Energy June 2022)

11
 La nivel de continente și regiuni din datele statistice pentru anii 1994, 2004 și 2020&2021
asupra rezervelor dovedite, a producției și consumului de petrol se pot trage câteva concluzii:
- rezervele sunt în general în creștere; față de 1994, în 2020 America de Sud și Centrală,
America de Nord și Africa au înregistrat creșteri considerabile (v. Tabelul nr.5); în 2020
Orientul Mijlociu deținea din totalul mondial aproape jumătate din rezerve (48%), iar țările
ce fac parte din OPEC peste 2/3 (70%);
- producția, în perioada 2004-2021 este în creștere la nivel mondial (+11%); America de
Nord (+69%) și Orientul Mijlociu (+13,1%) au înregistrat cele mai mari creșteri; la polul
opus apar regiuni care au inregistrat scăderi considerabile (UE -87,6%; America Central-
Istmică&Sud-17,5%);
- consumul în perioada 2004-2021 înregistrează scăderi doar în cazul Americii de Nord,
Europei&CSI și UE .
În ceea ce privește rezervele de petrol, aici sunt mari posibilități în perspectivă, vizate sunt mai
ales regiunile submarine și arctice, însă dificultățile de exploatare ar putea scumpi produsul dincolo de
nivelul ce l-ar face interesant.
La nivel mondial, dintr-o analiză pe țări a producției si consumului de petrol (mil. de barili/zi)
în anul 2021 și a rezervelor dovedite (mii de mil. de barili) în anul 2020 se deduc următoarele:
- în topul producției s-au înscris S.U.A (16,5 mil. barili/zi), Arabia Saudită (10,95 mil.
barili/zi) si Rusia (10.94 mil. barili/zi), în 2021 fiecare înregistrând o participare de peste
12% din total mondial);
- în topul consumului, cu peste 18 mil. barili/zi, se află S.U.A (în 2021 deținând 19.8% din
total mondial) și China (15.4 mil. barili/zi-16.4% din totalul mondial);
- la capitolul rezerve situația se schimbă, întâietatea fiind deținută de Venezuela (303.8
mld.barili -17.5% din totalul mondial în 2020), urmată de Arabia Saudită (297.5 mld.barili -
17.1% din totalul mondial în 2020) și Canada (168.1 mld.barili -9.7% din totalul mondial în
2020).

4.4.2. Cărbunii
Cunoscuți încă din antichitate, la nivelul Europei primele informații despre exploatarea
cărbunilor datează din secolul al X-lea, când au fost deschise primele mine la Zwickau (pe teritoriul
Germaniei de azi), iar în secolul al XII-lea pe teritoriul actual al Marii Britanii. 28 Dezvoltarea industriei

28
Marin Ion, Nedelcu Adrian, Geografie mondială, S.C Editura ”Prahova” S.A, Ploiești, p. 37
12
siderurgice în care cărbunele înlocuiește lemnul, prima revoluția industrială, inventarea mașinii cu
abur (1771), a locomotivei (1829) și a vapoarelor, necesitatea din ce în ce mai mare de mașini sau
creșterea producției industriale etc. s-au derulat concomitent cu dezvoltarea în ritm rapid a extracției
de cărbune și a utilizării acestora pe scară tot mai largă, fapt ce a creat și premize necesare
industrializării diferitelor țări.
În prezent, o simpla analiză a amplasării în spațiu a rezervelor cunoscute de cărbuni, unele în
exploatare, indică o distribuție inegală, 95% sunt concentrate în emisfera nordică și doar restul în
emisfera sudică (în Australia, Asia de Sud, Columbia, Brazilia). În emisfera nordică se dispun sub
forma unei benzi de cca 20 grade latitudine.
La nivel de continente și regiuni din datele statistice pentru anii 1996, 2009 și 2020&2021
asupra rezervelor dovedite, a producției și consumului de cărbuni se pot trage câteva concluzii 29:
- rezervele (mil tone) pe total mondial în 2020, față de 1996, sunt mai mici (1074108 mil.tone în
2020, de la 1254453 mil. tone în 1996);
- producția în perioada 2009-2021 este în creștere la nivel mondial, scăderi înregistrând Europa
(-33.3%); America de Nord (-45%); Asia Pacifică înregistrează o creștere semnificativă în 2021
față de 2009 (75.7% din totalul mondial în 2021); valori extrem de mici aparțin Americii de Sud
și Centrale (0.8% din totalul mondial în 2021);
- consumul păstrează în linii mari același trend ca și producția; Asia Pacifică înregistrează o
creștere semnificativă a consumului în 2021 față de 2009, deținând 78.4% din totalul mondial.
Analiza pe state a rezervelor, producției și consumului de cărbuni (primele 10 state) ne ajută să
desprindem următoarele concluzii:
- în 2020 – SUA, Rusia, Australia, China, India sunt în topul țărilor la capitolul rezerve,
producție și consum: S.U.A deține aproape 1/4 din totalul mondial de rezerve, China este o
mare producătoare și consumatoare la nivel mondial (circa 50%);
- atât în cazul producției, cât și în cazul consumului pentru anii 2010 și 2021, China își
menține prima poziție în ierarhia lumii: China, India, Indonesia, SUA, Australia, în cazul
producției, și China, India, SUA, Japonia în cazul consumului;
- în 2021 față de 2009 creșteri spectaculoase în privința producției și consumului au
înregistrat China (+24%-producție; +16%-consum), India (+59%-consum); Indonezia
( +139%-producție; +146%-consum).

4.4.3. Gazele naturale

29
BP Statistical Review of World Energy 2021&2022
13
 Un alt combustibil mineral fosil cu o putere calorică cuprinsă între 5500-13500 kcal/m 3, gazele
naturale (gazul metan30 și gazul de sondă31) dispun de o largă utilizare, putând fi transportate prin
conducte la distanțe de mii de km. Este folosit și ca materie primă în industria prelucrătoare pentru
obținerea metanului, a amoniacului, a îngrășămintelor chimice, a negrului de fum, a maselor plastice, a
firelor și fibrelor sintetice etc.
Creșterea continuă a consumului acestora ca urmare a importanței în economie și a crizei
energetice, îndeosebi a petrolului, a generat o adevărată campanie de descoperire și de punere în
valoare de noi zăcăminte. De exemplu, captarea și utilizarea industrială a gazului de sondă s-au făcut
după cel de-al Doilea Război Mondial, iar în țările OPEC-ului chiar mai târziu ( la începutul deceniului
al optulea).
Rezervele de gaze naturale sunt importante cantitativ și în plus starea gazoasă a acestei resurse
de energie primară este interesantă prin posibilitățile de utilizare care pot fi adaptate la diverse
întrebuințări directe, fără alte tratări necesare de multe ori în folosirea surselor de energie primară.
La nivel de continente și regiuni din datele statistice pentru anii 2000, 2010 și 2020 asupra
rezervelor dovedite, a producției și consumului de gaze naturale se pot trage câteva concluzii (v. Figura
nr.1, Tabelul nr.6,7)
-rezervele au cunoscut în general creșteri; creșteri semnificative a înregistrat Orientul Mijlociu
în 2020 față de 2000, deținând și cel mai mult din total mondial (40%); Europa și CSI ocupă locul 2 în
2020 cu 31,8% din totalul mondial în timp ce Uniunea Europeană deținea doar 0,2% din totalul
mondial în 2020;
- producția prezintă creșteri spectaculoase; în 2020 față de 2010 cea a Orientul Mijlociu crește
cu 44,7%, a Asiei Pacifice crește cu 33,5%; cel mai mare procent la nivelul anului 2020 din totalul
mondial este deținut de America de Nord (28.8%), fiind urmată la mică distanță de Europa&CSI
(26.5%);
- consumul se află în creștere; în 2020, față de 2010, Africa, Asia Pacifică și Orientul Mijlociu
își măresc consumul cu procente cuprinse între 45-56%. În 2020 cea mai mare consumatoare este
Europa&CSI (28.3% din total mondial); UE consumă cca 9.9% din total mondial.
La nivel mondial, dintr-o analiză pe țări a rezervelor, producției și consumului de gaze naturale
(primele 10 țări) rezultă:

30
Numit și gaz uscat, se găsește singur în zăcământ, în componența căruia în proporție de 69-90% predomină metanul
31
Se exploatează odată cu petrolul
14
 Fig.1. Dinamica rezervelor de gaze naturale la nivel mondial (trilioane m3) și a ponderilor (%)
pe continente în perioada 2000-2020 (sursa: BP Statistical Review of World Energy 2021)

- răsturnări de situații și schimbări de poziții în ierarhia statelor ca efect al factorilor geopolitici

și economici, al afirmării pe piața mondială, al creșterii necesităților de consum etc.
- Rusia deține supremația în ceea ce privește rezerva (19,9% din totalul mondial în 2020), fiind
urmată la mică distanță de Iran (17,1%);
- la producție și consum întâietatea este deținută de S.U.A (23,7% și 21,8% din totalul mondial
in 2020);
- în 2020 față de 2010, Turkmenistanul a înregistrat o creștere spectaculoasă a rezervelor
dovedite de +650%, situându-se pe locul 4, iar Qatarul și le-a sporit cu +114,7%, deținând locul 3.

Tabelul nr.6 Dinamica producției de gaze naturale la nivel mondial (mld.m3)

15
pe continente în perioada 2010-2020 (sursa: BP Statistical Review of World Energy 2021)

16
 Tabelul nr.7 Dinamica consumului de gaze naturale la nivel mondial (mld.m3)
pe continente în perioada 2010-2020 (sursa: BP Statistical Review of World Energy 2021)

17