LICEUL TEHNOLOGIC „IOAN BOJOR”

POSTLICEALĂ PROTECȚIA PLANTELOR

ANUL I

RESURSELE NATURALE
= REFERAT =

Disciplina: Gestionarea și Protecția Mediului

Profesor: Ț igu Cireșica
Elev: Man Marius-Ioan
CUPRINS

1. INTRODUCERE............................................................................................................................................2
2. RESURSELE NATURALE................................................................................................................................3
2.1 Caracteristici...................................................................................................................................3
3. CLASIFICAREA RESURSELOR........................................................................................................................4
3.1 Resursele extraatmosferice............................................................................................................4
3.2 Resursele atmosferice.....................................................................................................................4
3.3 Resursele litosferei.........................................................................................................................5
A. Resurse energetice:............................................................................................................................5
B. Resurse metalurgice sau resursele de substanțe minerale utile.........................................................6
C. Resurse chimice sau resurse minerale nemetalifere..........................................................................7
D. Rocile de construcție..........................................................................................................................7
3.4 Resursele hidrosferei......................................................................................................................7
A. Oceanul Planetar...................................................................................................................................7
B. Apele continentale:................................................................................................................................8
3.5 Resursele biosferei..........................................................................................................................8
A. Resursele forestiere:...............................................................................................................................8
B. Fondul funciar și culturile agricole..........................................................................................................9
C. Resursele biotice marine:.......................................................................................................................9
4. BIODIVERSITATEA.....................................................................................................................................10
5. TIPURI DE BIODIVERSITATE.......................................................................................................................11
5.1 Conservarea "in situ"....................................................................................................................12
5.2 Conservarea "ex situ"...................................................................................................................14
6. BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................................16

1
 1. INTRODUCERE

Economia lumii depinde de un flux neîntrerupt de resurse și materiale naturale, și

anume apă , culturi, lemn, metale, minereuri și vectori energetici, iar importurile furnizează o
proporție substanțială din aceste materiale. Aflată în creștere, această dependență ar putea
reprezenta o sursă de vulnerabilitate, avâ nd în vedere intensificarea concurenței mondiale
pentru resurse naturale.

În ultimii ani, conceptul de economie circulară și politicile conexe au abordat la scară

largă utilizarea resurselor, producția, consumul și deșeurile. Acest concept vizează închiderea
circuitului materialelor prin menținerea câ t mai mult timp în economie a valorii produselor,
materialelor și resurselor. Astfel se reduc efectiv generarea de deșeuri și utilizarea de materii
prime, obținâ ndu-se în același timp o reducere a presiunilor asociate.

Utilizarea resurselor, precum și generarea și tratarea deșeurilor duc la presiuni

semnificative asupra mediului în etapele de extracție, producție, utilizare și la sfâ rșitul ciclului
de viață . Ca atare, printre obiectivele politicii de mediu se numă ră reducerea cantită ții de
materiale utilizate în economie, utilizarea mai eficientă a resurselor, reducerea generă rii de
deșeuri și transformarea deșeurilor în resurse.

În ultimul deceniu, utilizarea resurselor în Europa a scă zut. Acest lucru este legat în
mare mă sură de tendințele de creștere economică și de schimbă rile structurale din economie,
apă rute în urma crizei financiare. În prezent, utilizarea resurselor și utilizarea eficientă a
resurselor variază foarte mult de la o țară la alta și unele din presiunile aferente au loc în afara
granițelor Europei, din cauza comerțului mondial.

În ultimii ani, accentul s-a pus pe securitatea aprovizionă rii cu materii prime critice.
Acum însă , un aspect esențial al economiei circulare este evitarea generă rii de deșeuri și
gestionarea deșeurilor.

Europa continuă să genereze o cantitate mare de deșeuri, deși tendințele privind

generarea de deșeuri sunt destul de stabile, iar tendința este ca generarea de deșeuri să se
disocieze de dezvoltarea economică . În același timp, deșeurile sunt percepute din ce în ce mai
mult ca o resursă valoroasă pentru economia europeană . Ponderea deșeurilor reciclate crește
încet, iar cantitatea de deșeuri care ajung în depozitele de deșeuri este în scă dere. Cu toate
acestea, diferențele de performanță între ță ri sunt încă mari.

2
 2. RESURSELE NATURALE

Resursele naturale sunt mijloacele, puse la dispoziția oamenilor de mediul natural, pe

care aceștia le pot utiliza în realizarea unor activită ți economice. Acestea includ toate produsele
de animale, plante, minerale, aer, temperaturi, vâ nturi etc. Resursele naturale sunt generate de
natura însă și și apar liber, fă ră intervenția umană . Cu toate acestea, fă ră o planificare și o
utilizare adecvată , unele dintre aceste bogă ții pot tinde să dispară .
Geografia resurselor naturale se ocupă cu repartiția spațială a principalelor categorii de
resurse. O oarecare atenție este dată raportului dintre resurse și tipul de substrat geologic pe
care sau în care se află situate.
Termenul ”resursă ” este un element material sau abstract care este utilizat pentru
îndeplinirea unei nevoi umane sau pentru dezvoltarea unor procese economice. Resursele pot
fi naturale, umane și derivate.
În interiorul litosferei se gă sește o mare varietate de resurse naturale cu o valoare
economică importantă . Acestea sunt oferite omului de că tre mediul natural în formă simplă sau
combinații ale materiei existentă în natură și care pot fi utile societă ții omenești.
Resursele naturale ale Pă mâ ntului înfă țișează un ansamblu de posibilită ți pe care
planeta și mediul înconjură tor le pun dispoziția oamenilor.
În vechile perioade istorice, aceste resurse au fost utilizate la o scară mult mai redusă ,
dar odată cu revoluția industrială a început exploatarea unei cantită ți tot mai mari de resurse
în circuitele economice, proces care continuă și în zilele noastre.
Unele dintre aceste resurse sunt epuizabile, iar de aceea se adaugă termenul de
”rezerve”, care se utilizează acelor substanțe utile omului, pentru care s-a fă cut o mă surare sau
estimare, și care pot fi extrase în condiții de rentabilitate economică . O parte din totalul
resurselor de materii prime ale planetei sunt identificate, iar celelalte au un caracter ipotetic,
iar gradul lor de exploatare depinde de nivelul eficienței economice.
2.1 Caracteristici

Resursele naturale prezintă câ teva caracteristici:

 regenerabile (care se refac prin anumite circuite naturale în perioade scurte de timp)
sau neregenerabile (care nu se refac, sau se refac în perioade foarte lungi de timp, la
scară geologică );
 după poziționarea lor în geosfere există resurse extraatmosferice, atmosferice,
litosferice și biosferice;
 după modul de folosire pot fi: energetice, materii prime sau resurse agroalimentare;
 transportabile (substanțele minerale, lemnul, materiile prime) sau netransportabile
(energia valurilor sau a mareelor);
 inepuizabile (energia solară , vâ ntul) sau epuizabile (petrolul, gazele);
 după poziționarea în mediul geografic pot fi: resurse ale subsolului sau resurse ale
solului.

3
 3. CLASIFICAREA RESURSELOR

3.1 Resursele extraatmosferice

Pă mâ ntul primește doar o parte infimă din energia emisă de Soare, care, dacă ar putea fi
captată în mod eficient ar fi mai mult decâ t suficientă raportată la consumul energetic al
societă ții.

Cantitatea energiei solare este repartizată în mod inegal pe suprafața Terrei datorită
formei Pă mâ ntului, care face ca unghiul de incidență al razelor provenite de la Soare să se
reducă continuu de la Ecuator că tre poli, și datorită repartiției inegale a nebulozită ții. Regiunile
cu cele mai favorabile condiții pentru captarea energiei solare sunt cele de la latitudini mici și
cu nebulozitate redusă (Africa de Nord, Asia de Sud – Vest, Asia Centrală , Europa Sudică ,
Australia Centrală și de Sud – Vest).

Energia solară are avantajul de a fi inepuizabilă , abundentă în toate variantele de

utilizare, avâ nd un cost neglijabil în forma brută și cel mai important, este nepoluantă . În viitor,
aceste aspecte fiind importante pentru valorificarea ei.

Energia solară , prin conversia ei într-o altă formă de energie prin diferite metode, poate
fi utilizată de om, astfel:

 bioconversia: transformarea naturală a energiei solare în biomasă (are la bază procesul

de fotosinteză a substanțelor organice în plantele verzi);
 conversia energiei solare în energie termină : se execută cu ajutorul panourilor solare;
 conversia energiei solare în energie electrică (fotovoltaică ): se realizează prin
intermediul instalațiilor cu baterii fotoelectrice pe bază de siliciu.

Numă rul redus de instalații de captare și conversie a energiei solare se datorează

densită ții slabe a fluxului energetic, intermitenței datorate de alternanța dintre zi și noapte,
nebulozită ții, prețului ridicat al instalațiilor. Energia electrică produsă de captarea și conversia
energiei solare nu acoperă mai mult de 2% din consumul energiei statelor dezvoltate
industrial.

Celelalte resurse extraatmosferice sunt: vâ ntul solar, anumite minerale situate pe

asteroizi sau pe alte planete care pe viitor vor putea fi exploatate și utilizate

3.2 Resursele atmosferice

Atmosfera reprezintă un domeniu inepuizabil al resurselor necesare existenței omului.

Începe să se vorbească din ce în ce mai mult despre resursele climatice ca și cum ar fi

resurse secundare, iar potențialul climatic este favorabil pentru anumite teritorii.

Resursele și condițiile climatice sunt favorabile pentru anumite plante, ceea ce a dus la
formarea termenului de resurse agroclimatice (radiația solară , lumina, umezeala), resurse
bioclimatice (pentru scopuri terapeutice). În vederea gă sirii optimului climatic s-a introdus
noțiunea de climatizare, pentru gă sirea unui mediu favorabil în ceea ce privește că ldura,
lumina, aerisirea și protecția împotriva condițiilor meteorologice nefavorabile.

4
După modul de folosință, resursele climatice se pot clasifica astfel:

 resurse energetice: curenții de aer (energia eoliană );

 resurse de materii prime: diverse elemente componente ale naturii.

Energia eoliană este rezultatul încă lzirii neuniforme a atmosferei (diferența de potențial
termic și de presiune din troposferă ). Cantitatea de energie electrică este direct proporțională
cu câ t curentul de aer (vâ ntul) are o viteză mai mare. Centralele electrice eoliene pot funcționa
în zonele în care viteza medie anuală a vâ ntului depă șește 5 m/s.

Oxigenul este un element indispensabil vieții. El asigură procesele de respirație și de

sinteză organică , facilitează procesele de arderi, putrezire și descompunere. În combinația sa
cu alte elemente se obțin oxizi, care devin surse materiale și energetice pentru om și nu numai.
De exemplu, în decursul unei zile (24 de ore) un om adult consumă 600 litri de oxigen.

Deși se află în cantită ți mici în atmosferă , dioxidul de carbon are o mare importanță
pentru viața plantelor, fiind materia primă minerală de bază fotosinteză și chimiosinteză .

Resursele extraatmosferice și atmosferice se împart în:

 resurse permanente:
o energia solară ;
o vâ nt;
o maree;
o hidro.
 resurse nepermanente:
o energia fosilă ;
o minereuri;
o roci și minerale (argilă , nisip, fosfați).
 resurse potențial reciclabile (regenerabile):
o aer;
o apă ;
o sol;
o bios.

3.3 Resursele litosferei

În această geosferă se gă sesc cele mai importante resurse de substanțe minerale care
stau la baza evoluției și dezvoltă rii industriei. Litosfera reprezintă suportul învelișului de sol al
Pă mâ ntului, asigurâ nd în mod direct principalele surse de existență ale omului.

După importanța și particularită țile lor economice, aceste resurse se grupează astfel:

A. Resurse energetice:

 Combustibili fosili:

o cărbunele: Că rbunii sunt o resursă neregenerabilă , ce asigură rezerve pe timp de 200-

300 de ani. Repartiția lor geografică este foarte bogată în emisfera nordică , unde
5
 condițiile climatice, tectonice și vegetația specifică (ferigi arborescente) au favorizat
acumularea unor mari cantită ți de că rbune. Că rbunii se diferențiază după compoziție și
puterea calorică (este dată de procentul de carbon din compoziția acestuia). Valoarea
unui ză că mâ nt depinde de: tipul de că rbune, adâ ncimea la care se află , grosimea
straturilor, tectonica bazinului, accesibilitatea în teritoriu, posibilitatea asigură rii forței
de muncă . După epuizarea petrolului și a gazelor naturale ră mâ ne resursa energetică de
bază .
o petrolul: Este o resursă neregenerabilă , utilizată în termoenergie, petrochimie și în
obținerea combustibililor. Cea mai mare parte din rezervele de petrol sunt cantonate în
zona platformelor continentale (rezerve off-shore) și se gă sesc în apele continentale ale
acestor platforme.
o gazele naturale: Este o resursă neregenerabilă , utilizată în termoenergie, petrochimie
și în obținerea combustibililor. După compoziția chimică pot fi clasificate în gaz metan și
gaz de sondă , care pot fi cantonate în scoarța terestră în ză că minte singulare sau
asociate cu rezervele de petrol.
o șisturile bituminoase.
o substanțele radioactive:

 uraniu: este folosit în atomo-centrale, care produc 18% din totalul

mondial de energie electrică ;

 toriu;

 plutoniu.

o energia geotermală: se manifestă prin că ldura din interiorul Pă mâ ntului, care urcă la
suprafața scoarței terestre în zonele de rift (Islanda) sau în zonele de ciocnire a plă cilor
tectonice.

Principala problemă a resurselor energetice este că , în timp, se va ajunge la epuizarea

acestora. Aceste resurse nu se pot regenera și sunt rezultatul unor lungi procese geologice. Cea
mai importantă problemă a acestor resurse o reprezintă utilizarea lor rațională și înlocuirea în
timp a acestora cu alt tip de resurse, deoarece în deceniul 8 al secolului XX, în timpul crizei
petrolului s-a spus că petrolul și gazele naturale vor fi epuizate în câ teva decenii, iar că rbunii în
cel mult 200-300 de ani.

B. Resurse metalurgice sau resursele de substanțe minerale utile:

 minereurile feroase:
o fierul: reprezintă cea mai importantă resursă pentru siderurgie. Rezervele de
minereuri de fier sunt cantonate în vechile scuturi continentale, iar mai mult de
jumă tate dintre ele sunt amplasate în spațiul continentului european.
o mangan;
o crom și nichel.

 minereurile neferoase: sunt o resursă neregenerabilă , cu o foarte mare utilizare în

industria electronică și cea a comunicațiilor.
o bauxită (din acest minereu se face aluminiu): aluminul și aliajele sale au o foarte
mare ră spâ ndire în economie, datorită proprietă ților sale (conductibilitate,
densitate mică , maleabilitate, rezistență și netoxicitate);
o plumb și zinc;
o cupru: poate fi gă sit în stare pură sau în combinație cu alte metale sau nemetale;
6
 o mercur;
o zinc;
o cositor.
 metale prețioase:
o aur: în natură , poate fi gă sit atâ t în stare pură , câ t și în compoziția altor
minereuri complexe. Din cauză că unele state nu comunică volumul total de
rezerve, este greu de precizat câ te rezerve și care e producția mondială de aur.
Aurul este folosit în industria electronică , în tehnica medicală și aerospațială , în
confecționarea bijuteriilor și este foarte des folosit ca etalon monetar;
o argint: se gă sește în compoziția ză că mintelor complexe și foarte rar în stare
pură . Are o foarte mare utilizare în instrumentele medicale, în tehnica
fotografică , în confecționarea bijuteriilor, la fabricarea oglinzilor;
o platina: se gă sește în compoziția ză că mintelor de aur și are aceeași repartiție
teritorială .

C. Resurse chimice sau resurse minerale nemetalifere: datorită dezvoltă rii

economice, aceste resurse au început să fie exploatate, fiind folosite ca materii
prime în variate tipuri ale industriei.

 sărurile de magneziu și potasiu: reprezintă cele mai importante ză că minte pentru

industria îngră șă mintelor chimice;
 sărurile de sodiu (sarea gemă / NaCl): principalele rezerve mondiale sunt cantonate în
scoarța terestră , câ t și în apele Oceanului Planetar;
 sulf: este folosit pentru obținerea acidului sulfuric și se gă sește în depozitele de natură
sedimentară ;
 piritele;
 fosforitele și apatitele.

D. Rocile de construcție

 granit;
 marmură;
 calcare;
 argile (ceramică ).

3.4 Resursele hidrosferei

Hidrosfera reprezintă unul dintre cele mai importante domenii ale resurselor naturale.
Dintre acestea, resursa naturala fundamentală este considerată apa. 96,5% din rezervele de
apă ale Terrei sunt cantonate în Oceanul Planetar, și doar restul de 3,5% în ape curgă toare,
care dețin un procent foarte mic din masa totală de apă dulce de pe Terra, fiind cele mai că utate
resurse de apa potabilă , fiind folosită în agricultură și industrie.

A. Oceanul Planetar este domeniul maritim al Pă mâ ntului avâ nd anumite

caracteristici ca mediu de viață . Dintre resursele ce ni le oferă Oceanul Planetar,
amintim:

 energia mareelor: această resursă este inepuizabilă , dar principalul dezavantaj îl

reprezintă caracterul discontinuu, putâ nd fii utilizată doar acolo unde diferența de nivel
dintre flux și reflux depă șește 8 m (cel mai adesea fiind întâ lnită în strâ mtori și în
golfuri).
7
  energia valurilor: această energie este condiționată de frecvența și intensitatea
valurilor, care pun în mișcare stratul de apă de la suprafața Oceanului Planetar.
 energia curenților marini: în prezent încă nu este exploatată .
 energia termică a Oceanului Planetar: diferența de temperatură dintre straturile de
apă ale mă rilor este convertită în energie mecanică , care mai apoi este transformată în
energie electrică .
 hidrogenul ca sursă de energie: datorită compoziției apei din Oceanul Planetar, acesta
este principala sursă de hidrogen pentru energia mondială , dar din cauze economice nu
este exploatat, chiar dacă din punct de vedere tehnologic este posibil.
 valorificarea substanțelor minerale, cantonate în Oceanul Plantar: aici se pot gă si
importante și variate surse de materii prime minerale, metalifere și nemetalifere.

B. Apele continentale:

 hidroenergia: potențialul hidroenergetic are o repartiție teritorială foarte inegală , ceea

ce face ca amenajă rile pentru un astfel de valorificare a apei să fie destul de costisitoare.
Deși potențialul hidroenergetic al multor fluvii de pe Pă mâ nt ar asigura o parte foarte
mare din necesarul energie electrice a omenirii, acesta are unele limite: este dificil de
amenajat, implică schimbă ri ale mediului (dispariția unor localită ți) și are costuri prea
mari;
 utilizarea apei în agricultură: în agricultură , apa îndeplinește multe funcții: intră în
elementele solului, plantelor, vehiculează materia și energia în sol. Pe terenurile
agricole, apa ajunge prin intermediul irigațiile, care, astă zi, sunt de mă rimi foarte mari și
moderne.;
 utilizarea apei în industrie: industria este cel de-al doilea cel mai mare consumator de
apă , după agricultură . În industrie, apa are rol în procesele tehnologice;
 alimentarea cu apă potabilă a centrelor populate: în acest caz de folosesc
urmă toarele surse de apă :
o ape subterane: freatice și de adâ ncime.
o lacuri naturale;
o lacurile de acumulare.

3.5 Resursele biosferei

Acestea se pot împă rți în două categorii: domeniul continental și domeniul oceanic

Terenurile cu o productivitate biologică scă zută sunt reprezentate de pajiști, podișuri

înalte, suprafețe înghețate permanent sau temporar.

Resursele principale ale biosferei sunt: resursele forestiere, resursele fondului funciar,
culturile agricole și resursele biotice marine.

A. Resursele forestiere: astă zi, pă durile mai acoperă în jur de 30 – 34% din
suprafața uscatului, echivalentul a 44 mil. km2 (aproximativ suprafața continentului asiatic). În
vederea obținerii unor terenuri destinate industriei, agriculturii și extinderii zonelor de locuit,
omenirea a distrus aproape jumă tate din suprafața pă durilor.

În urma procesului de defrișă ri, nu la mult timp după , au apă rut unele fenomene
nefavorabile vieții, precum: poluarea aerului, eroziunea solului, intensificarea inundațiilor,
aridizarea climei.

8
 Cele două mari și importante funcții ale pă durii sunt: funcția economică și funcția geo
ecologică .

În prezent, se impun o serie de mă suri precum: plantarea rațională , reîmpă durirea,

reconstrucția ecologică a zonelor defrișate, stoparea defrișă rilor abuzive ș.a. Aceste mă suri se
iau deoarece actuala suprafață de pă dure nu este capabilă să satisfacă cerințele omenirii.

B. Fondul funciar și culturile agricole

Noțiunii de fond funciar, îi mai este atribuit și termenul de pă mâ nt/teren, reprezentâ nd

o categorie economică care cuprinde: terenurile cultivate, pă durile, pajiștile și fâ nețele. Într-un
sens mult mai lard, fondul funciar cuprinde și râ urile, lacurile, bă lțile și toate amenajă rile
construite de om în scopul utiliză rii terenului. Din totalul uscatului, în prezent, 4,9 miliarde de
hectare sunt terenuri agricole (terenuri arabile, pă șuni și fâ nețe, fond forestier, și terenuri cu
altă destinație).

Culturile agricole dețin o suprafață de 11%, relativ destul de mică , din totalul uscatului,
acestea constituie principalele surse biotice de agroalimentație.

C. Resursele biotice marine: acestea cuprind fitoplanctonul și zooplanctonul.

Într-o valorificare mai mică decâ t cea a spațiilor continentale, printr-o varietate de
plante și animale, se află domeniul oceanic. Din domeniul vegetal al masei oceanice, în prezent
se exploatează algele.

9
 4. BIODIVERSITATEA

Biodiversitatea cuprinde varietatea genelor, a speciilor și a ecosistemelor care

constituie viața pe pă mâ nt. În prezent, suntem martorii unei pierderi constante a
biodiversită ții cu consecințe profunde pentru lumea naturală și pentru bună starea oamenilor.
Cauzele principale sunt schimbă rile care se produc în habitatul natural. Acestea au loc datorită
sistemelor de producție agricolă intensivă , construcțiilor, exploată rii carierelor, exploată rii
excesive a pă durilor, oceanelor, râ urilor, lacurilor și solurilor, invaziilor de specii stră ine,
poluă rii și - tot mai mult - datorită schimbă rilor climatice la nivel global.

Comunită țile biologice, dezvoltate in milioane de ani, au început sa fie distruse de

activită țile oamenilor. Un numă r mare de specii suferă un declin rapid, unele fiind aproape de
punctul de unde începe extincția lor, ca rezultat al vâ nă rii excesive, distrugerii habitatelor,
atacului să lbatic al pră dă torilor sau competitorilor introduși de că tre om. Principalul inamic al
biodiversită ții este sărăcia iar protecția acesteia trece, in mod obligatoriu,
prin ameliorarea bună stă rii umanită ții și lupta împotriva subdezvoltă rii .

Diversitatea biologica este definita ca fiind abundenta de entită ți vii pe Pă mâ nt,

reprezentata de milioane de plante, animale și microorganisme, genele pe care acestea le
conțin, complexitatea ecosistemelor pe care le formează în mediul biologic.

Conservarea diversită ții biologice nu studiază doar specii și habitate, ci și

eficacitatea unor masuri active de protecție. Conservatoriștii includ în studiile lor și aspecte
sociale, economice, politice și etice. Conservatoriștii nu lucrează numai în plan științific, ci și în
plan politic și educațional, implicâ nd oficialită țile locale, guvernamentale și comunită țile locale
în planurile de protecție.

Începâ nd cu Conferința Națiunilor Unite asupra Mediului Înconjurător de la

Stockholm din iunie 1972 se recunoaște, oficial și la nivel internațional, interdependența
dintre problemele sociale, tehnologice, economice și cele ecologice. Pornind de la acest
adevă r, s-a dezvoltat conceptul, apoi strategia, dezvoltă rii durabile, în cadrul că reia ecologia
joaca rolul unei adevă rate plă ci turnante. Recunoașterea importanței acestei discipline,
pă trunderea ideilor și principiilor ecologice în conștiința unei mari parți a populației, inserarea
problemelor de mediu în programele partidelor și guvernelor etc. sunt realiză ri incontestabile.
Lor li se datorează dezvoltarea de programe internaționale, elaborarea unor acte normative
coerente și constituirea unor organisme naționale și internaționale specializate pe problemele
mediului înconjură tor.

Convenția de la Berna (1979) a jucat un rol major în domeniul conservă rii florei și
faunei să lbatice, a habitatelor naturale. Se referă , în special, la conservarea pasă rilor
migratoare.

Conferințele la nivel înalt de la Rio de Janeiro (1992), de la Johannesburg (2002)

nu au fă cut decâ t sa întă rească voința de acțiune a majorită ții tarilor în domeniul mediului
înconjură tor și a dezvoltă rii durabile. Declarația de la Rio afirma principiul "poluatorul
plătește, prin care companiile și guvernele trebuie sa își asume responsabilitatea financiară
pentru daunele cauzate mediului.

Termenul de globalitate a fost folosit pentru prima data în SUA, la primul forum
american National Forum on BioDiversity (1986). Termenul este atribuit lui E.O. Wilson,

10
cunoscut entomolog și socio-biolog. Transpunerea în tiparele politice și de drept internațional
s-a realizat în 1992, la Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (CNUE) care
va adopta Convenția asupra Diversității Biologice (CBO), semnată de 168 de state.

Diversitatea speciilor de pe Terra a crescut continuu de la apariția vieții. Această

creștere nu a fost constantă , existâ nd perioade cu o rată mare a speciației urmate de altele cu
schimbă ri minime. În timp, geologic s-au produs cinci extincții în masă . Este foarte probabil ca
extincțiile sa fie cauzate de perturbații majore (erupții vulcanice pe mari suprafețe sau
coliziunea cu un asteroid), care au determinat apariția unor schimbă ri ale mediului că rora
multe specii nu le-au fă cut față . Au trebuit să treacă milioane de ani pentru ca numă rul mare de
familii pierdute în Permian să se refacă . Extincțiile ca și speciația fac parte mai mult ca sigur din
ciclul natural.

Chiar dacă extincțiile sunt un proces natural pierderea speciilor este periculoasă atunci
câ nd rata de extincție este mai mare decâ t rata speciației.

Rata actuala de extincție este de 100 pâ nă la 1 000 de ori mai ridicată decâ t ratele din
trecutul geologic. Acest episod nou al extincțiilor este numit a șasea extincție și este datorat
exclusiv activită ții umane. Pierderea de specii este fă ră precedent și ireversibilă .

Multe resurse naturale precum aerul, apele, solul, speciile rare, peisajele deosebite
sunt considerate a fi resurse comune care sunt bunul întregii societă ți. Aceste resurse nu
sunt întotdeauna asociate cu o valoare monetară . Oamenii, industriile, utilizează și
degradează aceste resurse fă ră a plă ti decâ t simbolic sau deseori fă ră a plă ti nimic, situație
descrisă ca tragedia bunului comun. În sistemele ecologiste de evaluare (economie
ecologică) utilizarea acestor resurse comune este inclusă ca parte internă a afacerii și intra
în costul de producție al produsului.

Atunci câ nd oamenii și organizațiile vor plă ti pentru acțiunile lor se va diminua și

degradarea mediului. Astfel că industriile vor avea politici de supraveghere mai severe și vor
fi mai precaute cu mediul.

Demonstrarea valorii diversită ții biologice și a resurselor naturale este o problemă

foarte complexă , ea fiind determinată de o varietate de factori economici și etici. Un obiectiv
major al economiei ecologice este dezvoltarea metodelor de evaluare a componentelor
diversită ții biologice. Au fost elaborate metode pentru atribuirea de valoare economică
variabilită ții genetice, speciilor, comunită ților biologice și ecosistemelor.

5. TIPURI DE BIODIVERSITATE

Nivelurile la care este și trebuie abordata diversitatea sunt urmă toarele:

Biodiversitatea genetică (intraspecifică ) reprezintă variabilitatea genotipurilor și

genofondului din interiorul populațiilor unei specii, pe întregul să u areal de ră spâ ndire. Omul
este și un creator de biodiverstiate, nu numai un factor de erodare a acesteia. De-a lungul
timpului, cel mai adesea prin metode empirice, comunită țile umane au obținut un numă r
impresionant de soiuri tradiționale sau locale, precum și de rase;

Biodiversitatea specifică (interspecifică ) cuprinde totalitatea speciilor aflate într-un

anumit biotop, o anumita regiune, țară ș.a.m.d, privite și prin prisma importanței biogeografice,
a efectivelor populațiilor și a suprafețelor ocupate de acestea. Mulți autori apreciază că noi

11
cunoaștem aproximativ 13% din biodiversitatea Terrei. Numă rul probabil de specii pe Glob
este de circa 13.600.000 iar numă rul de specii descrise de circa 1.800.000. Dispariția sau
extincția speciilor și grupelor de organisme este un proces mult discutat în ultima jumă tate de
secol. Caracterul acestui proces este alarmant întrucâ t, de la o rată naturală a extincțiilor de o
specie la 4 ani s-a ajuns una-două specii pe zi. Cauzele principale constau, în esența, în
supraexploatarea speciilor, supraexploatarea și deteriorarea habitatelor și în explozia
procesului de poluare artificială , cu toate efectele sale asupra organismelor și asupra climatului
general.

Biodiversitatea ecologică (a ecosistemelor) privește mozaicul realizat de diversele

comunită ți de organisme, integrate într-un anumit biotop, dar ș i complexul de relații
funcționale care guvernează ecosistemele prezente. Acest tip de biodiversitate este, în mod
cert, cel mai putin studiat, întrucât el nu privește numai tipul de ecosistem și structura sa specifica, ci
mai ales bogăția și lungimea lanțurilor și rețelelor trofice, modul în care se realizează circulația
materiei și energiei, precum și evaluarea capacității de producție și de suport a fiecărui tip de
ecosistem în parte. Cauza acestei situații este reprezentată de complexitatea unor astfel de cercetări.

Biodiversitatea culturală se consideră ca fiind toate practicile, tradițiile și creațiile

umane, care au ca obiect ori ca bază de inspirație componente ale viului, în toată
complexitatea sa. Prin aceste practici și tradiții, omul a reușit să creeze biodiversitate (specii
hibride, varietă ți, soiuri și rase) ori să conserve anumite fragmente din ecosistemele
apropiate sufletului unei anumite comunită ți umane și într-o anumită perioadă a dezvoltă rii
societă ții. În toate regiunile Globului, de-a lungul secolelor, populația umană și-a construit
așeză ri și și-a dezvoltat un anumit sistem agro-silvo-pastoral care a ajuns la un
anumit echilibru cu ambianța ecologică în care se practică . În același timp, s-au consolidat o
serie de tradiții populare, de ritualuri pă gâ ne sau creștine, multe avâ nd ca "actori" elemente
din mediul înconjurător. De la aceste practici s-au dezvoltat și atitudini (protective ori
distructive) față de ambianța ecologică . Eliminarea acestor practici și tradiții a dus și duce,
implicit, la dispariția factorilor care au menținut o anumită specie, un anumit tip de habitat în
spațiul comunită ții respective.

Pentru conservarea primelor trei categorii de biodiversitate, asocierea și utilizarea unora

dintre aceste tradiții culturale reprezintă una dintre modalitățile cele mai sigure și mai
economicoase. Urbanizarea a reunit deja 50% din populația Terrei, iar 5-14% dintre speciile
diverselor grupe de organisme sunt puternic amenințate. Problema apei devine una globală. Unii
specialiști sunt de părere că "Omenirea va muri de sete înainte să moară de
foame". Afirmația se bazează pe faptul că , în deceniul trecut, peste 1 miliard de oameni
nu aveau acces la apă potabilă , iar circa 10 milioane mureau anual din cauza bolilor
generate de lipsa acesteia.

În aceste condiții este necesară folosirea orică ror modalită ți care ar fi în mă sură să
asigure conservarea biodiversită ții în ansamblul ei ori a unor specii puternic amenințate cu
dispariția, pentru că noi nu putem prevedea care specie este cheie într-un ecosistem.

5.1 Conservarea "in situ"

Singura posibilitate reală de a proteja speciile periclitate cu dispariția ră mâ ne

încercarea de a conserva comunită țile biologice și ecosistemele din care fac

12
parte. Conservarea "in situ" ră mâ ne, aș adar, soluția optimă , ideală pentru strategia
conservativă .

13
 A. Categorii sozologice de specii

Multă vreme, naturaliștii au luat în considerare acele specii care erau rare, ori prezentau
o valoare biogeografică deosebită , chiar și una sentimentală . Așa s-au declarat "monumente ale
naturii", așa s-au constituit rezervațiile științifice și naturale și, tot așa, s-au elaborat primele
"liste roșii" sau "că rți roșii" și s-a nă scut sozologia - știința conservării biodiversității.

Pe plan mondial, la ora actuală sunt stabilite urmă toarele categorii sozologice de
specii, ală turi de liste ale speciilor vegetale ș i animale care necesită o protecție
strictă :

- specii dispă rute;

- specii în mare pericol;
- specii amenințate;
- specii vulnerabile;
- specii rare;
- specii potențial amenințate;
- specii ale că ror statut nu este încă elucidat;
- specii fă ră interes pentru lista roșie;
- specii sau taxoni neevaluați.

B. Categorii de arii protejate

1. Rezervațiile științifice sau rezervațiile naturale integrate în care nu se intervine în

nici un fel în desfă șurarea proceselor naturale, scopul urmă rit fiind de conservare și studiere a
speciilor. Ele aparțin statului și sunt supuse controlului și protecției acestuia. Sunt arii "total
închise". La noi în țară , ariile protejate din această categorie sunt reprezentate de Parcul
National Retezat, Delta Dunarii și Parcul Rodna.
2. Parcurile naționale includ suprafețe mari de uscat sau/și ape, în cadrul că rora
ecosistemele se află într-un stadiu natural și cvasinatural și care cuprind una sau mai multe arii
cu statut rezervație integrală . În aceste arii sunt excluse exploată rile economice, iar vizitarea
lor este autorizată în scopuri educative, de recreere sau culturale. Uneori, pe aceste suprafețe
sunt admise mici așeză ri. În Româ nia exista 11 parcuri naționale (Delta Dună rii care
îndeplinește condițiile unui parc național, Domogled-Valea Cernei, Retezat, Munții Rodnei,
Ceahlă u, Că limani, Piatra Craiului etc.
3. Monumente ale naturii sunt incluse elemente naturale unice (peșteri, situri
arheologice, suprafețe cu o anumită floră și faună ), de o valoare excepțională , care sunt
protejate. Acestea sunt reprezentate de peșteri, vulcani, dune, zone să lbatice împă durite etc.
Ele sunt accesibile publicului dar trebuie atent gestionate.
4. Rezervații de conservare a naturii (rezervații naturale dirijate) sunt anumite
suprafețe de teren, care permit menținerea în stare buna a faunei sedentare sau migratorii și a
florei. În aceste areale se poate interveni pentru asigurarea condițiilor de trai pentru speciile
protejate. Exemple: Poiana Narciselor de la Fă gă ră ș, rezervația Scă rița-Belioara etc.
5. Parcurile naturale în sunt în numă r de 6 dintre care amintim: Porțile de Fier, Apuseni,
Bucegi.

14
 6. Rezervații ale biosferei constituie areale protejate pe plan internațional, prin
intermediul lor fiind demonstrată valoarea principiilor de conservare a umanită ții. Aici se
realizează cercetă ri fundamentale și are loc monitorizarea întregii activită ți din biosferă . În
rezervațiile biosferei, pe lâ ngă cercetare și supraveghere, se desfă șoară acțiuni complexe de
educație, formare și demonstrație. Rezervațiile biosferei au luat naștere prin programul
UNESCO încă din 1984 (cuprinde peste 300 de teritorii). Statutul acesta a fost acordat și Deltei
Dună rii, din anul 1992.
7. Bunuri de patrimoniu internațional au fost desemnate o serie de obiective naturale,
istorice, culturale etc. din toată lumea. La noi în țară amintim: mă nă stirile din Bucovina,
Mă nă stirea Hurezi, Delta Dună rii etc.

5.2 Conservarea "ex situ"

Procesul de conservare ex situ poate fi considerat ca un complex de variate mă suri

complementare, dezvoltarea într-o altfel de ambianță ecologică decâ t cea caracteristică unită ții
țintă , în scopul refacerii perpetuă rii populațiilor unor specii amenințate sau ale unor soiuri și
rase. În cadrul acestui sistem de conservare, distingem:

a. colecții tematice, care pot fi:

- colecții de lucru (constituite pe durata experimentelor)

- colecții baza (pentru conservarea pe termen lung).

Constituirea acestor colecții și pă strarea lor, necesită un volum mare de muncă și

consumuri energetice sporite.

b. băncile de gene (sau conservatoarele de germoplasmă ) reunesc semințe de fructe,

culturi in vitro și embrioni care, după o corectă identificare și codificare sunt pă strate în
condiții de temperaturi scă zute (criostocare), fiind necesară o reînnoire a materialului biologic
după un anumit timp. În cadrul acestor bă nci de gene, se disting colecții cu
materiale ortodoxe (care se pot deshidrata ușor și rezista la temperaturi între 0-20˚C), colecții
de materiale recalcitrante (care nu rezistă la temperaturi scă zute) și colecții cu materiale
liofilizate (care pot fi pă strate numai după o prealabila deshidratare în vid).

Embrionii și unele plantule obținute prin culturi in vitro se pot conserva prin
criostocare fie pe termen lung (la -196˚C), fie pe termen scurt (la -70...-100˚C), fie temporar (la
1-9˚C).

c. conservare in situ, în ciuda denumirii, aparțin tot conservă rii "ex situ" și se referă la
soiuri de plante și rase de animale, mai ales din categoria celor tradiționale, care nu mai sunt
utilizate pe scară largă . Astfel există conservatoare de tip livezi, conservatoare de cereale,
conservatoare de legume, conservatoare de rase etc. Aceste conservatoare sunt concepute pe
regiuni biogeografice, aspect care face să se reducă costurile implicate. Un astfel de conservator
poate fi considerat și cel de la Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Cluj, unde colecția
cuprinde 963 soiuri, din care 378 soiuri de pă r, 84 soiuri de mă r, 160 că pșuni și 53 de cireș.

Uniformizarea agriculturii și zootehniei înseamnă pierderea unei mari pă rți a

biodiversită ții și un pericol, pentru supraviețuirea umanită ții. Reamintim că în Irlanda,

15
foametea din 1846-1847 a fost cauzată în primul râ nd de existența în culturi a unui singur soi
de cartof (autohton) și numai apoi datorită manei, favorizată de condițiile climatice.

d. grădinile botanice și grădinile zoologice sunt și vor ră mâ ne importante instituții

de conservare ex situ a biodiversită tii, rol care va deveni, în viitor unul la fel de important ca și
cel educațional.

Naturaliștilor, agronomilor și zootehniștilor le revine o importantă acțiune de

conservare "ex-situ", pe lâ ngă rolul primordial al conservă rii in situ.

Directii și stategii de conservare care se impun în tara noastră :

- identificarea localită ților în care supraviețuiesc specii, soiuri cu un grad ridicat de

vulnerabilitate;

- descifrarea structurii genetice a acestor populații, prin tehnici moleculare;

- studierea biologiei și ecologiei acestor taxoni (specii, biospecii, soiuri, rase) cu sublinierea
rolului pe care-l joacă în funcționarea ecosistemelor ori a valorii economice în perspectivă ;

- constituirea formelor și modalită ților de conservare "ex-situ" cu respectarea

metodologiei internaționale;

- declanșarea experimentelor de refacere a populațiilor naturale;

- implicarea, pe câ t posibil și a populației umane în acțiunea de conservare, mai cu seama

pentru acei taxoni care au valențe decorative, sentimentale ori reprezintă urme ale culturii
tradiționale

- dezvoltarea unor programe naționale și internaționale cu participarea universită ților,

gră dinilor botanice și zoologice, stațiunilor de cercetă ri agricole ori horticole a celor silvice și
chiar a muzeelor etnografice.

Activitatea de conservare "ex situ" reprezintă o alternativă a lumii contemporane. Este

tot mai evident că problemele sociale, ecologice și economice sunt interdependente și că ,
angajâ ndu-se în această muncă , ne îndeplinim o datorie față de generațiile care vor urma.

16
6. BIBLIOGRAFIE

1. https://www.eea.europa.eu/ro/themes/waste/intro
2. https://www.twinkl.ro/teaching-wiki/resursele-naturale
3. https://liceunet.ro/resursele-naturale/clasificare-si-caracteristici

17