Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Biologia Şi Patologia Animalelor de Laborator.2018 (Citare Cap I Poz 7 Si 8)
Biologia Şi Patologia Animalelor de Laborator.2018 (Citare Cap I Poz 7 Si 8)
BIOLOGIA ȘI PATOLOGIA
ANIMALELOR DE LABORATOR
EDITURA RISOPRINT
Cluj-Napoca ● 2018
Cuprins | Biologia și Patologia Animalelor de Laborator |
CUPRINS
Introducere 11
CAPITOLUL 1 | ANIMALUL DE LABORATOR ÎN CERCETAREA BIOMEDICALĂ, 13
(Prof. Ioan Marcus, Conf. Bogdan Sevastre)
Introducere 14
Noțiunea de animal de laborator 15
Definiții și particularități specifice 15
Animalele de fermă în cercetare 16
Specii netradiționale în cercetare 17
Originea și utilizarea animalelor de laborator 19
Date statistice privind utilizarea animalelor 20
Avantajele utilizării animalelor în cercetare 21
Costurile utilizării animalelor în laborator 22
Strategii posibile pentru viitor 22
Principii și tipuri de experimente 23
Reglementari privind experimentare pe animale 24
Reglementarea procedurilor experimentale 27
DEZVOLTAREA CONCEPTULUI DE ALTERNATIVĂ 30
Conceptul celor 3Rs | Replacement-Reduction-Refinement 31
BIOETICA EXPERIMENTELOR PE ANIMALE 43
Concepte etice în experimentarea pe animale 44
Principii etice privind experimentarea pe animale 46
Interacțiunea Om-Animal în cercetare 51
Concluzii 53
Bibliografie selectivă 54
6
Cuprins | Biologia și Patologia Animalelor de Laborator |
7
Cuprins | Biologia și Patologia Animalelor de Laborator |
8
Cuprins | Biologia și Patologia Animalelor de Laborator |
Comportamentul 305
Reproducerea și creșterea puilor 306
Particularități hematologice 308
Linii consanguine 310
Patologia iepurilor 311
Concluzii 320
Bibliografie selectivă 321
CAPITOLUL 14 | PISICA (Prof. Ioan Marcus; Asist. Dr. Orsolya Sarpataki) 365
Introducere 366
Încadrare taxonomică 366
Procurarea, examenul clinic și carantina 367
Condiții de creștere și cazare 368
Alimentația 370
Comportamentul 371
Particularități reproductive și fiziologice 374
Bolile pisicilor și potențialul zoonotic 375
Concluzii 378
Bibliografie selectivă 379
9
Cuprins | Biologia și Patologia Animalelor de Laborator |
Introducere
12
Capitolul 1 | Animalul de laborator în cercetarea biomedicală |
CAPITOLUL I
ANIMALUL DE LABORATOR
IN CERCETAREA BIOMEDICALA
Introducere
înțelesuri apropiate, dar conotații diferite. Ceea ce este comun pentru toți
acești termeni este faptul că descriu proceduri experimentale efectuate pe
organisme vii, încadrate zoologic și taxonomic în încrengătura Animalia. Cu
toate acestea, cadrul normativ care reglementează domeniul animalelor de
laborator include doar animalele vertebrate în această categorie, bazându-se
pe prezumția că doar vertebratele sunt înzestrate cu capacitatea de a simți
durerea și de a suferi. Deși nu există dovezi științifice fundamentate care să
sprijine această prezumție, numeroase studii efectuate în ultimele decenii au
permis colectarea unor date științifice care demonstrează că numeroase
specii non-vertebrate posedă un sistem nervos bine dezvoltat, ceea ce le face
capabile să resimtă durerea și suferința într-un mod apropiat vertebratelor.
Acumularea acestor dovezi a provocat o atenție crescândă față de utilizarea
unor specii acvatice, dintre care unele (ex: caracatița) au fost introduse deja
în legislația UK, fiind protejate ca animale de laborator (Sherwin, 2001).
Prin comparație cu experimentarea pe animale, termen considerat mai
adecvat din punct de vedere științific, în limbajul de specialitate se folosește
și termenul de vivisecție, care ad literam înseamnă tăierea animalelor vii, și
implicit uciderea lor, motiv pentru care are profunde conotații negative.
considerații etice de aceiași factură cu cele utilizate pentru orice alt animal
utilizat în cercetare, indiferent de obiectivele cercetării, sau de sursa de
finanțare. Cu toate acestea, diferențele existente între obiectivele studiilor
efectuate pe animale conduc la diferențe fundamentale între cercetarea
agricolă și cea biomedicală. Cercetarea agricolă impune deseori ca
animalele să fie tratate în conformitate cu practicile fermelor de producție
contemporane, pentru ca cercetarea efectuată să-și atingă obiectivele. Un
exemplu frecvent citat în sprijinul înțelegerii acestei situații îl constituie
condițiile de mediu în care se desfășoară cercetarea. În principiu, condițiile
ambientului natural pot fi dezirabile pentru cercetarea agricolă, în timp ce
controlul strict al factorilor de mediu în vederea minimizării variațiilor
accidentale constituie deseori una din condițiile obligatorii pentru
veridicitatea cercetărilor biomedicale. Sistemele de creștere și cazare
pentru animalele de fermă utilizate în cercetarea biomedicală pot, sau nu
pot să difere de cele ale animalelor utilizate în cercetarea agricolă. Astfel,
animalele utilizate în cercetarea biomedicală cât și în cea agricolă pot fi
cazate în cuști, boxe, padocuri sau pe pășune. Pe de altă parte, numeroase
cercetări agricole necesită condiții uniforme de mediu, pentru a reduce la
minimum variabilitatea dependentă de factorii de mediu, în timp ce multe
studii biomedicale sunt efectuate în ferme agricole. Astfel încât, protocolul
experimental, mai degrabă decât categoria în care se încadrează cercetarea,
este cel care determină locul în care este efectuat studiul (laborator sau
fermă). Decizia cu privire la categoria de cercetare în care sunt folosite
animalele de fermă și definirea standardelor pentru asigurarea bunăstării
lor, este influențată de scopul studiului, protocolul de lucru și de
problematica asigurării bunăstării animalelor. Indiferent de categoria în
care se încadrează cercetarea, la nivel instituțional trebuie asigurată supra-
vegherea tuturor animalelor, și certificarea faptului că au fost luate toate
măsurile pentru minimizarea stresului, durerii și suferinței (Tillman 1994).
Directiva EU 63/2010
ori. Simboluri ale preocupărilor publice pentru protecția animalelor sunt larg
răspândite. Este inutil să se continue dezbaterea legată de folosirea sau
interzicerea utilizării animalelor în cercetare. Cercetătorii pot arăta că sunt
preocupați de folosirea animalelor în cercetare și de suferințele provocate
acestora, elaborând și promovând programe prin care se caută modalități de a
reduce utilizarea acestora și de a îmbunătăți condițiile de lucru din laborator.
41
Capitolul 1 | Animalul de laborator în cercetarea biomedicală |
Teorii morale
49
Capitolul 1 | Animalul de laborator în cercetarea biomedicală |
50
Capitolul 1 | Animalul de laborator în cercetarea biomedicală |
care sunt manipulate, iar modul în care această manoperă este realizată
influențează raportarea animalului la om. Hurst și West au demonstrat,
într-un studiu de comportament realizat în 2013, faptul că manipularea
șoarecilor cu ajutorul unui tub opac le reduce anxietatea, comparativ cu
metodele clasice de abordare (prins de ceafă sau ridicat de coadă). Studiul
sugerează faptul că această metodă de manipulare este similară modului în
care este prins șoarecele de prădător, constituind din acest motiv o
manipulare stresantă pentru animal, care ar trebui evitată. Relaționarea cu
șoarecii poate părea nerealistă, datorită numărului mare de animale care
sunt cazate într-o unitate. Cu toate acestea, este suficient să observi
comportamentul unui șoarece în cușcă pentru a sesiza faptul fiecare animal
este unic din acest punct de vedere, și are o manieră proprie de a răspunde
la prezența observatorului. Considerarea fiecărui șoarece ca individ diferit,
crește probabilitatea dezvoltării unei legături cu el (Baumann și col., 2007).
O altă barieră importantă pentru dezvoltarea unei legături Animal-Om
o constituie tipul de cușcă (în cazul rozătoarelor), și echipamentul de protecție
al personalului (în cazul primatelor non-umane). Aceste bariere se dezvoltă
în cazul cuștilor ventilate individuale. Utilizarea acestor cuști are o serie de
avantaje, cum sunt menținerea unui mediu de curat, îndepărtarea
mirosurilor produse de rozătoare, minimizarea expunerii personalului la
contactul cu alergenii rozătoarelor, utilizarea eficientă a spațiului, pentru că
permit cazarea unui număr mai mare de animale într-o singură cameră. Din
păcate însă, toate aceste aspecte pozitive crează o barieră impermeabilă în
calea formării legăturilor între animale și personalul îngrijitor. La toate
acestea se adaugă și faptul că personalul îngrijitor este încurajat să limiteze
pe cât posibil contactul direct cu animalele, acesta reducându-se de regulă la
observarea rapidă din exterior. În unitățile mari, acest fapt este și mai
evident, datorită numărului mare de animale care trebuie observate zilnic. Se
produce o detașare emoțională și implicit dezinteresul personalului față de
animal, aspecte care se constituie la rândul lor un alt tip de bariere.
În ceea ce privește construirea unei relații între animal și om, este
cunoscut faptul că acest gen de interacțiune este bazat pe încredere
reciprocă și siguranța că acea relație nu va produce nici un rău părților
implicate. În lipsa acestei încrederi depline, relația nu se poate dezvolta.
Așa cum s-a menționat deja, manipularea este prima interacțiune care se
produce între animal și personalul îngrijitor. O manipulare corectă este
probabil cel mai important pas în construirea unei relații de încredere,
necesară pentru crearea unei legături. Spre exemplu, o manipulare gentilă
poate ajuta șobolanii să devină prietenoși cu personalul deoarece
interpretează contactul cu omul ca pe ceva pozitiv. Aceelași lucru este
valabil și în cazul iepurilor care sunt cunoscuți pentru comportamentul
52
Capitolul 1 | Animalul de laborator în cercetarea biomedicală |
Concluzii
Bibliografie selectivă
1) Albertin SV, 1990, Alternative to distressful methods of animal immobilization.
Humane Innovations and Alternatives in Animal Experimentation 4: 202–204
2) American Association for Laboratory Animal Science, 2001, Cost of Caring:
Recognizing Human Emotions in the Care of Laboratory Animals. Memphis, TN.
3) Bayne K, 2002, Development of the human-research animal bond and its impact
on animal well-being. Institute for Laboratory Animal Research Journal 43(1): 4–9.
4) Marilyn J Brown, și col., 2012, Ethical Considerations and Regulatory Issues, In:
Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hmster and Other Rodents, edited by Suckov MA,
Karla Stevens & Wilson RP, 1st edition, Academic Press, Elsevier, 3-30.
5) Carpenter JW., și col., 2014, Reptile formulary and laboratory normals. In
Current Therapy in Reptile Medicine and Surgery, Ed. Mader and Divers, 382–410.
54
Capitolul 1 | Animalul de laborator în cercetarea biomedicală |
6) Cloutier S, Wahl K, Baker C, Newberry RC, 2014, The social buffering effect of
playful handling on responses to repeated intraperitoneal injections in laboratory
rats. Journal of American Association for Lab Animal Science 53(2) 168–173.
7) Coman C., și col., 2017. Evaluarea etică și autorizarea proiectelor care utilizează
animale de laborator în proceduri experimentale. București:Printech.
8) Coman C., și col., 2008, Șoarecele animal de laborator. Alt Press Tour, 17-25.
9) Coppola CL, Grandin T and Enns RM, 2006, Human interaction and cortisol: can
human contact reduce stress for shelter dogs? Physiol and Behavior 87: 537–541.
10) European Union, 2010. Directive 2010/63/EU of the European Parliament
and of the Council on the protection of animals used for scientific purposes. Official
Journal of the European Union L 276, 33–79.Davis H, Taylor AA, Norris C, 1997,
Preference for familiar humans by rats. Psychonomic Bulletin & Review 4: 118–20
11) Davis H, Perusse R, 1988, Human-based social interaction can reward a rat’s
behavior. Animal Learning and Behavior 16: 89–92.
12) Ghid îngrijirea Animalelor - Cadru Pentru Educaţie şi Formare - Cf Directivei
2010/63 EU privind Protecţia Animalelor Utilizate în Scopuri ştiinţifice.
13) Ghid Privind Modul De Autorizare Sanitară Veterinară A Proiectelor Care
Implică Utilizarea Animalelor în Proceduri Cf Directivei 2010 63 EU Privind
Protecţia Animalelor Utilizate în Scopuri ştiinţifice
14) Grandin T, 1986, Minimizing stress in pig handling. Lab Animal 15(3): 15–20
15) Hurst JL, 2013, Taming anxiety in lab mice. Nature Methods 7: 825–828.
16) Hutchins ED., GJ. Markov, WL.Eckalbaret al.2014. Transcriptomic analysis of
tail regeneration in the lizard Anolis carolinensis reveals activation of conserved
vertebrate developmental and repair mechanisms. PLoS One9:e105004.
17) Huțu Ioan, 2017, Manual de bune practice în unitățile experimentale
(Volumul 1) Editura Agroprint, Timișoara.
18) Interagency Research Animal Committee, 1985. U.S. Government Principles
for Utilization and Care of Vertebrate Animals Used in Testing, Research, and
Training. Register, F. Washington. Office of Science and Technology Policy.
19) Kolar R., 2006, Animal experimentation, Science and Engineering Ethics, 12, 1.
20) Legea 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice.
21) Marcus ioan, 2004, Biologia și Patologia Animalelor de Laborator. Capitolul
I, 11-29, Editura Risoprint, Cluj-Napoca,
22) Marr JM, Gnam EC, Mader JT, 1993, A non-stressful alternative to gastric
gavage for oral administration of antibiotics in rabbits. Lab Animal 22(2): 47–49.
23) Mellor DJ, 2004, Taming and training of pregnant sheep and goats and of
newborn lambs, kids and calves before experimentation. Alternatives to
Laboratory Animals 32(Supplement): 143–146.
24) Mench J., R.Newberry, S.Millman, C.Tucker, and L.Katz, 2010, Environmental
enrichment. In Guide for the Care and Use of Agricultural Animals in Research and
Teaching, 30–44. 3rd ed. Champaign, IL: Federation of Animal Science Societies.
25) Mykytowycz R, Hesterman ER, 1975, An experimental study of aggression in
captive European rabbits. Behaviour 52: 104–117.
26) National Research Council, 2011, Guide for the Care and Use of Laboratory
Animals. 8th ed. Washington, DC: National Research Council.
55
Capitolul 1 | Animalul de laborator în cercetarea biomedicală |
56
Capitolul 2 | Sisteme de Cazare și Furajare |
CAPITOLUL 2
57
Capitolul 2 | Sisteme de Cazare și Furajare |
Introducere
Construirea adăposturilor
coloniilor din alte laboratoare. Aceasta s-ar putea datora şi faptului că după
mai multe generaţii crescute într-un anumit loc apare un anumit grad de
homozigoţie care modifică fundamental cerinţele nutritive ale nucleului
respectiv de animale. Numeroase cercetări sugerează faptul că necesarul în
vitamine în cazul diferitelor linii de şoareci sunt similare sau, oricum, foarte
apropiate. După mai multe generaţii succesive însă, acest lucru se schimbă
în mod radical, la fel ca dealtfel întregul lor profil metabolic (Brain, 1992).
72
Capitolul 2 | Sisteme de Cazare și Furajare |
Palatabilitatea alimentelor
apa din hrană. Dacă se administrează apă totuşi, aceasta se poate prezenta
prin instalaţii speciale care trebuie să îndeplinească condiţii stricte de
igienă – cu posibilitatea sterilizării prin agenţi chimici sau autoclavare – şi
prin care să se poată păstra prospeţimea ei. În general, consumul de apă
este de 1 ml la 1 g hrană uscată (Blom şi col., 1993, Johnson Delaney, 1996).
Încadrarea personalului
condițiile de lucru diferă în mod radical, ceea ce implică un mai mare simț
al răspunderii, un nivel de inteligență suficient de dezvoltat pentru a
înțelege ce are de făcut, dar și riscurile existente, fapt ce impune deprinderi
și abilități speciale pentru a lucra cu astfel de instalații și sisteme de creștere.
Concluzii
Bibliografie selectivă
1) Abou-Ismail UA, Burman OH, Nicol CJ and Mendl M, 2010, The effects of
enhancing cage complexit on the behaviour and welfare of laboratory rats.
Behavioural Processes 85(2), 172–180. doi: 10.1016/j.beproc.2010.07.002.
2) Bloom HJM, 1993, Evaluation of housing conditions for laboratory mice & rats:
The use of preference tests for studying choice behavior. Utrecht, Netherlands.
3) Blom HJM, Van Tintelen G, Beynen AC, și col.,1996, Preferences of mice and rats
for type of bedding material. Laboratory Animals 30: 234–244.
4) Jirkof P, Arras M, și col., 2010, Burrowing behavior as an indicator of post-
laparotomy pain in mice. Frontiers in Behavioral Neuroscience 4: 165.
5) Krinke GJ, 2000 The Laboratory Rat, 1st Edition. Academic Press: San Diego, CA
6) National Health and Medical Research Council, 2013, Australian Code of
Practice for the Care and Use of Animals for Scientific Purposes, Eighth Edition:
https://www.nhmrc.gov.au/guidelines/publications/ea28.
7) National Research Council, 2011, Guide for the Care and Use of Laboratory
Animals, Eighth Edition. National Academies Press: Washington, DC.
Ω
Acknowledgements | This work was supported by a Grant of the Romanian
National Authority for Scientific Research and Innovation, CNCS/CCCDI-UEFISCDI,
project number PN-III-P2-2.1-BG-2016-0335, within the PNCDI III.
80
Capitolul 3 | Selecția și Reproducerea |
CAPITOLUL 3
SELECȚIA ȘI REPRODUCEREA
81
Capitolul 3 | Selecția și Reproducerea |
Introducere
În urma bonitării rezultă circa 3-5 clase de animale, însă pentru prăsilă
se folosesc doar animalele din clasa I, restul fiind utilizate pentru
experimente științifice sau activități didactice. De obicei, o singură
încrucișare nu este suficientă pentru obținerea caracterelor dorite, motiv
pentru care selecția este întărită prin alegerea perechilor genitoare după
principiul bun cu bun dă bun. În acest sistem de reproducere, femela se
cazează singură în cușcă, după o prealabilă identificare cu o tăbliţă pe care se
notează numărul de identificare, data nașterii, data fătărilor și numărul de
pui obținuți per fătare, respectiv numărul puilor care au fost înțărcați.
Raportul între sexe este de 1 mascul la 5 femele, iar pentru reproducție sunt
selectați exclusiv descendenții de la fătările 2-4, și în special cei obținuți de la
femelele cu un număr mare de produși robuști/fătare (Ciudin și col., 1996).
Efectele consangvinizării
Reguli generale
Abrevierea numelui unei linii | Dacă denumirea unei linii este prea
lungă, se procedează de regulă la abrevierea acesteia, însă numele complet
al liniei trebuie menționat în text. Câteva exemple recomandate de
abrevieri care se practică în cazul unor linii de șoareci sunt: AKR = AK,
BALB/c = C, C3H = C3, C57BL = B, C57BL/6 = B6, C57BL/10 = B10.
Obținerea hibrizilor prin încrucișări multiple între 4 linii diferite (Katoh, 2000)
ce înseamnă că ele pot fi perpetuate cât timp cele 4 linii parentale sunt
disponibile. Fecvența genotipurilor și a genelor poate fi estimată pe baza
legilor lui Mendel cu privire la transmiterea caracterelor (Katoh, 2000).
Crotaliile sunt plăcuțe din aluminiu (de regulă) sau plastic, care se
aplică cât mai aproape de cap și au înscrise numerele de identificare;
96
Capitolul 3 | Selecția și Reproducerea |
Concluzii
98
Capitolul 3 | Selecția și Reproducerea |
Bibliografie selectivă
1) Adams M, și col., 1990, Biochemical techniques.” 115-128 in Genetic Monitoring
of Inbred Strains of Rats. Hedrich HJ (ed.). Gustav Fisher Verlag, Stuttgart.
2) Altman PL, 1979, Inbred and genetically defined strains of laboratory animals.
Part 1. Mouse and Rat. Federation of American Soc for Exp.l Biology, Bethesda.
3) Blake J.A., și col., 1999, The Mouse Genome Database (MGD): genetic and
genomic information about the laboratory mouse. Nucleic Acids Res. 27, 95–98 .
4) Bonhomme F., Guenet J.L., 1996, The laboratory mouse and its wild relatives. In
Genetic Variants and Strains of the Laboratory Mouse (eds Lyon, M.F., Rastan S. &
Brown S.D.M.) 1577–1596 (Oxford University Press, Oxford, 1996).
5) Brekke TD., LA. Henry, and J. M. Good, 2016, Genomic imprinting, disrupted
placental expression, and speciation. Evolution 70: 2690–2703.
6) Brekke TD, JF. Churchill GA, și col., 2004, The collaborative cross, a community
resource for the genetic analysis of complex traits. Nat. Genet. 36: 1133–1137.
7) Chia R, Achilli F, Festing MF, Fisher EM. 2005. The origins and uses of mouse
outbred stocks. Nat Genet 37:1181-6.
8) Crawley, J.N. și col., 1997, Behavioral phenotypes of inbred mouse strains:
implications for molecular studies. Psychopharmacology 132, 107–124
9) CCC (Collaborative Cross Consortium), 2012 The genome architecture of the
collaborative cross mouse genetic reference population. Genetics 190: 389–401.
10) Davisson M.T., 1996, Rules for nomenclature of inbred strains. In Genetic
Variants and Strains of the Laboratory Mouse (Rastan & Brown), 1532–1536.
11) Festing MFW, 1979, Inbred strains in biomedical research. The MacMillan
Press Ltd., London, Basingstoke.
12) Festing MFW., Roderick T.H., 1989, Correlation between genetic distances
based on single loci and on skeletal morphology in inbred mice. Genet. Res. 53, 45.
13) Festing MFW., 1997, Inbred strains of mice: a vital resource for biomedical
research. Mouse Genome 95, 845–855.
14) Guidelines for Nomenclature of Genes, Markers, Alleles, and Mutations in
Mouse and Rat, http://www.informatics.jax.org/mgihome/nomen/index.shtml.
15) The Jackson Laboratory, 2007, Breeding Strategies for Maintaining Colonies
of Laboratory MiceBiology of the laboratory mouse. NewYork (NY): Dover.
16) International Committee on Standardized Genetic Nomenclature for Mice,
2015, Guidelines for Nomenclature of Genes, Markers, Alleles, and Mutations in
Mouse & Rat, http://www.informatics.jax.org/mgihome/nomen/gene.shtml#pon.
17) Justice M. J., and P. Dhillon, 2016, Using the mouse to model human disease:
increasing validity and reproducibility. Dis. Model. Mech. 9: 101–103.
18) Katoh H., 2000, International Harmonization of Laboratory Animals. In:
National Research Council (US) International Committee of the Institute for
99
Capitolul 3 | Selecția și Reproducerea |
Laboratory Animal Research. Microbial Status and Genetic Evaluation of Mice and
Rats: Proceedings of the 1999 US/Japan Conference: National Academies Press .
19) Klein J., 1975, Biology of the mouse histocompatibility-2 complex. in
Principles of Immunogenetics Applied to a Single System (Springer- Berlin).
20) Linder CC. 2003. Mouse nomenclature and maintenance of genetically
engineered mice. Comparative Medicine 53:119-25.
21) Little T. J., și col., 2016 Caging and uncaging genetics. PLoS Biol. 14:
22) Morse H.C, 1978, Origins of Inbred Mice (Academic, New York, 1978), 25-48.
23) Panoutsakopoulou V. și col., 1997, Microsatellite typing of CXB recombinant
inbred and parental mouse strains. Mammalian Genome 8, 357–361.
24) Potter M., Klein, J., 1979, Inbred and Genetically Defined Strains of
Laboratory Animals. Vol. 1, Mouse and Rat (eds Altman, P.L. & Katz, D.D.) 16–17
(Federation of American Societies for Experimental Biology, Bethesda).
25) Richter, S. H., J. P. Garner, B. Zipser, L. Lewejohann, N. Sachser și col., 2011,
Effect of population heterogenization on the reproducibility of mouse behavior: a
multi-laboratory study. PLoS One. 6: e16461.
26) Roberts, A., F. Pardo-Manuel de Villena, W. Wang, L. McMillan, D. W.
Threadgill, 2007, The polymorphism architecture of mouse genetic resources
elucidated using genome-wide resequencing data: implications for QTL discovery
and systems genetics. Mammalian Genome 18: 473–481.
27) Russell ESA, 1985, History of mouse genetics. Annu. Rev. Genet. 19, 1–28.
28) Slingsby J.H., Hogarth M.B., Simpson, E, Morley, B.J., 1996, New
microsatellite polymorphisms identified between C57BL/6, C57BL/10, and
C57BL/KsJ inbred mouse strains. Immunogenetics 43, 72–75.
29) Srivastava A., A. P. Morgan ML. Najarian VK. Sarsani JS. Sigmon și col., 2017,
Genomes of the mouse collaborative cross. Genetics 206: 537–556.
30) Staats J, 1980, Standardized nomenclature for inbred strains of mice. Cancer
Research 40: 2083-2138.
31) Stuermer IW., W. Wetzel, 2006. Early experience and domestication affect
auditory discrimination learning, open field behaviour and brain size in wild
Mongolian gerbils and domesticated laboratory gerbils (Meriones unguiculatus
forma domestica). Behav. Brain Res. 173: 11–21.
32) Taketo, M. și col., 1991, FVB/N: an inbred mouse strain preferable for
transgenic analyses. Proc. Natl Acad. Sci. USA 88, 2065–2069.
33) Threadgill DW., G. A. Churchill, 2012, Ten years of the collaborative cross.
Genetics 190: 291–294.
Ω
100
Capitolul 4 | Animale neconvenționale |
Capitolul 4
ANIMALE NECONVENȚIONALE
101
Capitolul 4 | Animale neconvenționale |
Introducere
Terminologia genetică
Animale gnotobiotice
Animalele agnotobiotice
Domenii de utilizare
Particularități anatomo-fiziologice
112
Capitolul 4 | Animale neconvenționale |
113
Capitolul 4 | Animale neconvenționale |
Nutriția și metabolismul
În ceea ce privește nutriția, flora intestinală intervine la animalele
convenționale în consumul anumitor elemente conținute de furajele
alimentare, rezultând produși de metabolism utilizabili de către animalul
gazdă, aspect care nu poate fi observat în cazul animalelor libere de
germeni patogeni. Folosirea animalelor gnotobiotice, fie în stare axenică, fie
contaminate voluntar cu una sau mai multe specii de microorganisme
cunoscute, permite studiul avantajelor sau inconvenientelor care rezultă
pentru gazdă din această intervenție microbiană (Brassine și col., 1976).
S-a demonstrat astfel că toate vitaminele grupului B sunt sintetizate
de flora microbiană intestinală, cu toate că aceste vitamine nu sunt
utilizabile uneori în această formă de specia gazdă (Ciudin și col., 1996).
Metabolismul animalelor axenice este mai scăzut cu 30% comparativ
cu al celor convenționale. Această reducere a metabolismului celular este
comparabilă cu situația creată animalelor în urma tiroidectomiei parțiale.
Concluzii
Bibliografie selectivă
1) Abrams G. D. 1969. Effects of the normal flora on host defences against
microbial invasion, 197-206. In, Mirand and Back (ed.), Germfree biology, NY.
2) Al-Asmakh M, Stukenborg JB, Reda A, și col., 2014. The gut microbiota and
developmental programming of the testis in mice. PLoS One 9: e103809
3) Al-Asmakh M, Fahad Zadjali, 2015, Use of Germ-Free Animal Models in
Microbiota-Related Research, J. Microbiol. Biotechnol. (2015), 25(10), 1583–1588.
4) Application des techniques d’axenie et de gnotoxenie en medecine humaine,
1976, Compte rendu de la journee d’etude du 30 avril, 1976, de l’Association
Francaise pour la Gnotoxenie (A.F.P.G), Sci. Tech. Anim. Lab, vol.1, nr.3, 149-162.
5) Arvidsson C, Hallén A, Bäckhed F. 2012. Generating and analyzing germ-free
mice. Current Protocols in Mouse Biology. 2: 307-316.
6) Brain P.F, 1992, The requirements of “pure” animal science – a personal view.
Laboratory Animal Walfare Research – Legislation and the 3 Rs, 2-8.
7) Braniste V, Al-Asmakh M, Kowal C, Anuar F, și col., 2014. The gut microbiota
influences bloodbrain barrier permeability in mice. Sci. Transl. Med. 6: 263ra158.
8) Brassine M, A Dewaele, 1976, Technique de production et possibilite
d’utilisation des animaux gnotobiotes, Revue Med. de Liege, vol. XXXI, 10, 337-342.
9) Marie E. Coates, 1968, The grem free animal in research, Acad. Press, NY, 21-78.
10) Marie E. Coates, 1975, Gnotobiotic animals in research: their use and
limitations, Laboratory Animals (1975) 9, 275-282
11) Coid C.R, A.C Laursen, 1963, In: “Animal for Research: Principles of Breeding
and Management” Academic Press, London and New York, 437 – 450.
12) Ducluzeau R, P Raibaud, B Lauvergeon, 1975, L’animal axenique: production
et caracteristiques, Revue franc. Gynec, 70, 10, 549-556.
13) Ducluzeau R, și col., 1976, Immediat post-natal decontamination as a means of
obtaining axenic animals and human infants, Can. J. Microbiol, 22, 563-566.
14) Ciudin Elena, N Marinescu, 1996, Animale de Laborator, Edit. All, Bucureşti.
15) Foster H.L, 1963, Specific Pathogen Free Animals, In: “Animal for Research:
Principles of Breeding & Management” Acad. Press, NY, 110 – 139.
16) Gordon HA, Laszlo P, 1971, The Gnotobiotic Animal as a Tool in the Study of
Host Microbial Relationships, BACTERIOLOGICAL REvEws, Dec. 1971, p. 390-429
17) Helmut A.G, L Pesti, 1971, The Gnotobiotic Animal as a Tool in the Study of
Host Microbial Relationships, Bacterio-logical Review, vol. 35, Nr. 4, 390-425.
117
Capitolul 4 | Animale neconvenționale |
118
Capitolul 5 | Șoarecele de laborator |
`
CAPITOLUL 5
ȘOARECELE DE LABORATOR
119
Capitolul 5 | Șoarecele de laborator |
`
Introducere
Încadrarea taxonomică
Șoarecii sunt rozătoare de dimensiuni relativ mici, care fac parte din:
Regnul Animalia;
Încrengătura Cordata;
Clasa Mammalia;
Ordinul Rodentia;
Subordinul Myomorpha;
Familia Muridae;
Subfamilia Murinae.
În alcătuirea subfamiliei Murinae intră circa 37 de specii diferite de
șoareci, dintre care unele trăiesc în mediul sălbatic, în timp ce altele, cum
este șoarecele de casă, trăiesc în imediata proximitate a omului.
- Șoarecele de casă (Mus musculus L.) este unul dintre cele mai comune
mamifere, întâlnit pe toate meridianele. Se presupune că la origine provine
de pe platourile Asiei centrale, de unde s-a răspândit ulterior pe întreg
mapamondul, dezvoltându-se sub forma a multiple și remarcabile variații
de culoare și de mărime, ca răspuns la efortul permanent de adaptare la
mediu. Literatura de specialitate furnizează numeroase dovezi cu privire la
faptul că șoarecii au trăit în proximitatea omului încă de la sfârșitul ultimei
ere glaciare, respectiv cu circa 12.000 ani în urmă. Faptul că șoarecii și
120
Capitolul 5 | Șoarecele de laborator |
`
oamenii au împărțit același habitat de-a lungul unei perioade îndelungate
de timp, pe parcursul căreia competiția dintre cele două specii a îmbrăcat
deseori forme dintre cele mai dramatice, explică interesul pentru studiul
aprofundat al acestor animale, inclusiv în ceea ce privește utilizarea lor ca
unele de lucru pentru progresul cunoașterii științifice (Hedrich, 2012).
După coloritul blanei, în fauna Europei centrale pot fi întâlniți:
Mus muscullus f. airolensis, cu spatele și abdomenul roșii-argintii;
Mus muscullus f. albidiventris are spatele cenușiu, abdomenul albicios,
urechile și picioarele cenușii, coada neagră deasupra și roșcată ventral;
Mus muscullus f. poschivianus are spatele negru complet;
Mus muscullus f. hortulanus este cenușiu și alb-murdar pe abdomen.
Ciclul de viață
Comportamentul social
Furajarea și adăparea
Mai bine de 15% din timpul alocat activităților zilnice este dedicat
alimentației în cazul șoarecilor, eveniment care se desfășoară în mai multe
episoade pe parcursul zilei și al nopții. Alimentarea este un eveniment social
important pentru șoareci, în cursul căruia învață unii de la alții aspecte
privitoare la tipul și la calitatea alimentelor și a apei, respectiv la modul în
care trebuie consumate. În condiții de laborator șoarecele se confruntă cu
modalități noi de a-și procura hrana și apa, care sunt total diferite de cele
naturale (ex: sticle cu apă, sisteme automate de adăpare, sau apă care
conține diferite substanțe etc), fapt ce determină un efort de adaptare, care
poate fi uneori destul de mare, mai ales în cursul perioadelor de transport.
În alcătuirea rației furajere trebuie avut în vedere faptul că șoarecele
este un animal cu o activitate fizică foarte intensă, ceea ce înseamnă că are un
metabolism intensificat și un consum ridicat de furaje (ex : în 24 ore consumă
o cantitate de alimente echivalentă cu masa lor corporală). Modul particular
de alcătuire și funcționare a aparatului digestiv la șoarece are ca principală
consecință faptul că este unul din cele mai sensibile animale la carențele
nutriționale. Pentru întocmirea necesarului alimentar trebuie avut în vedere
faptul că un șoarece consumă cu 70% mai multe alimente decât un șobolan.
Astfel, un individ de 30 g consumă aproximativ 60 grame furaj/zi, în
timp ce peste această greutate sunt necesare 100 grame de furaj pe zi,
conform reglementărilor actuale. Este important ca rația furajeră să fie
echilibrată în toate principiile nutritive, în crescătoriile specializate
utilizându-se furajele granulate combinate (concentrate) care conțin toate
elementele nutritive. În cazul animalelor crescute în condiții de laborator
se utilizează ca alimente furajele granulate combinate standard (Tabel 1).
Administrarea furajelor se face o singură dată pe zi, de preferință
dimineața între orele 10 și 12, iar înlăturarea resturilor de origine furajeră
se face în ziua următoare. Suplimentele nutritive (sub forma mineralelor și
a complexelor vitaminice) se administrează în alimente sau direct în apa de
băut. Apa se administrează proaspătă cu ajutorul unor dispozitive adecvate
(biberoane) sau îmbibată în furaje și se schimbă zilnic. Mijloacele folosite
pentru administrarea furajelor și apei se igienizează și se decontaminează
zilnic, folosind soluții de carbonat de sodiu 5% sau aldehidă formică 2%.
Alimentele au și rolul de îmbogățire a mediului în cazul șoarecilor,
oferindu-le acestora posibilitatea de a-și diversifica comportamentul social.
132
Capitolul 5 | Șoarecele de laborator |
`
Administrarea la discreție a furajelor granulate concentrate inter-
ferează cu instinctul natural de căutare a hranei, care în acest caz nu poate
fi exprimat în totalitate. Acest fapt se exprimă deseori prin tulburări ale
comportamentului alimentar, constând în mestecarea excesivă a furajelor,
afecțiunea putând fi corectată printr-o administrare corectă a furajelor.
Particularități anatomice |
Particularități fiziologice
Determinarea vârstei
137
Capitolul 5 | Șoarecele de laborator |
`
Mirosurile provenite de la masculi străini – dintr-o altă colonie – pot
împiedica implantarea ovulului și pot determina astfel pseudogestația la
femelele recent montate, fenomen cunoscut sub numele de efectul Bruce.
Particularități hematologice
138
Capitolul 5 | Șoarecele de laborator |
`
Valorile parametrilor celulari și biochimici sanguini variază în cazul
șoarecilor, de la un autor la altul, pe de o parte, dar și în funcție de o serie
de alte criterii cum ar fi linia, vârsta, sexul sau starea fiziologică. Din acest
punct de vedere se recomandă ca fiecare laborator să aibă propriile valori
de referință, ținând cont de faptul că specificul fiecărui laborator privind
întreținerea și furajarea șoarecilor este foarte important în configurarea
limitelor de variație ale mediului intern. Volumul total de sânge reprezintă
7% din masa corporală, iar greutatea specifică a sângelui este 1,052-1,062.
- Linia DBA/2 (H-2d) este de culoare gri și a fost selectată de C.C. Little
în 1990 dintr-o stocare segregat pentru culoarea blănii. Este considerată cea
mai veche linie inbred, fiind denumită inițial dbr, apoi dba, după inițialele
celor 3 gene recesive de culoare: dilution, brown și non-agouti. Durata de
viață este de 707 zile la mascul și 714 zile la femelă în sistem de creştere
convenţional. Sunt animale cu o prolificitate slabă. Incidența tumorilor
spontane este destul de redusă (sub 2% tumorile pulmonare la ambele sexe).
Prezintă leziuni spontane de calcifiere a cordului la vârsta de 1 an care
afectează > 90% din efectiv. De asemenea, sunt afectate de multiple procese
degenerative ale miocardului, gastrite hipertrofice, limfoame maligne și
polipi duodenali. Rezistență la inducerea tumorilor subcutanate cu 3-
metiocolantren și respectiv a adenocarcinoamelor de colon cu 1-2-dimetyl-
hydrazină, dar sensibilă la cloroform. Reactivitatea imunologică este slab
142
Capitolul 5 | Șoarecele de laborator |
`
exprimată, printr-un răspuns slab al limfocitelor stimulate cu PFA.
Eritrocitele au o aglutinabilitate crescută. Sunt animale rezistente la infecția
cu Salmonella thyphimurium și vulnerabili la virusul leucemic Friend.
- Linia NMRI (albino) a fost obținută de Polley în anul 1937. Sunt
animale cu performanțe reproductive crescute, și se caracterizează printr-
un răspuns imunitar celular crescut la infecția cu bacteriofagul fd.
- Linia NZB, de culoare neagră, a fost selectată de Bielsenhowsky în
1948. Durata medie de viață este de 459 zile la mascul și 441 zile la femele
crescute în sistem SPF, respectiv 290 zile la mascul și 270 zile la femele
crescute în sistem convențional. Fertilitatea este scăzută. Se caracterizează
printr-o susceptibilitate ridicată la virusul hepatitei șoarecelui. Hibrizii
obținuți din această linie dezvoltă frecvent o boală autoimună care se
manifestă asemănător cu lupusul eritematos sistemic întâlnit la om,
exprimată serologic prin titruri ridicate de anticorpi naturali timocitotoxici.
Mai prezintă și hipertrofia glandei pituitare la 80% din animalele ajunse la
1 an, și tumori pituitare la 25% din animalele pentru prăsilă vârstnice.
- Linia SjL (albino) se caracterizează printr-o agresivitate crescută,
evidentă mai ales la masculii, care se ucid între ei începând de la 4-5 luni,
dacă sunt cazați împreună. Prezintă o incidență mare a reticulosarcoamelor,
care afectează peste 90% din animale la vârsta de 1 an. Sunt susceptibili la
amiloidoză hepatosplenică, asociată cu agresivitatea, și la diferite forme de
leucemii care evoluează cu o incidență de până la 83% din efectiv. Sunt
animale rezistente la inducerea cancerului cutanat prin badijonări cu 3-
metilcolantren și la iradierea cu raze X. Colesterolul seric este scăzut.
- Linia WHT (H-2d) albino, a fost obținută de Hewitt în 1958, fiind
cunoscută și sub denumirea de WHT/Ht. Sunt animale bine dezvoltate, cu o
greutate corporală mare comparativ cu alte linii de șoareci, prolificitatea
este bună și sunt foarte rezistente la infecția cu Salmonella thyphimurium.
- Linia 129 este de culoare galben deschis sau albă, și a fost selectată
de Dunn dintr-un stoc derivat din linia 101. Durata medie de viață este de
679 zile la mascul și 648 la femelă. Se caracterizează printr-o greutate
corporală mare și o prolificitate redusă. Animalele din această linie sunt
rezistente la dezvoltarea tumorilor spontane, incidența acestora fiind mică.
Colesterolul seric crescut la vârsta de 3-3,5 luni. Sunt rezistente la iradierea
cu raze X dar și la inducerea unor tumori cutanate cu 3-metilcolantren. În
cadrul liniei au fost dezvoltate 4 sublinii, diferite fenotipic prin culoare și
prin exprimarea unor mutații: 129/rji, 129/Rre, 129/R-+/dy, 129/ter SV.
- Linia RIII (H-2r), albino, a fost selectată în 1928 de Dobrovolskaia-
Zavadskaia la Paris, pentru incidența ridicată a tumorilor mamare, care
afectează peste 88% din femelele utilizate la reproducție. Durata medie de
viață în condiții convenționale este 685 zile la mascul și 655 zile la femelă.
Se caracterizează prin valori reduse ale leucocitelor și eritrocitelor totale,
rinichii de dimensiuni mici și o fertilitate redusă (31% din efectiv este
143
Capitolul 5 | Șoarecele de laborator |
`
steril). Prezintă o incidență mare a tumorilor ovariene, care afectează peste
60% din femelele multipare și respectiv peste 50% din femelele virgine.
- Linia SB/Le, de culoare bej (beige), a fost selectată pentru incidența
crescută a pneumopatiilor, limfadenopatiilor, inclusiv a neoplasmelor
reticulocitare și a tulburărilor limfoproliferative atipice. Prezintă leucocite
cu granule lizozomale mari, gigante. Sunt utilizați ca model pentru studiul
susceptibilității crescute la infecții întâlnite în boala Chediak-Higashi la om.
- Linia C57BL (H-2b) este de culoare neagră și a fost obținută de Little
în 1921, fiind o linie de șoareci larg utilizată în majoritatea domeniilor
experimentale. În cadrul liniei au fost dezvoltate numeroase sublinii:
C57BL/A, C57BL/grFa, C57BL/KS, C57BL/1, C57BL/6, C57BL/10j, C57BL/10.
Concluzii
Bibliografie selectivă
1) Abelson KSP, Jacobson KR, Hau J, și col., 2012, Voluntary ingestion of nut paste
for administration of buprenorphine in rats and mice. Lab Animals 46: 349–351.
2) Akre AK, Bakken M, Hovland AL, Mason G, 2011, Clustered environmental
enrichments induce more aggression and stereotypic behavior than do dispersed
enrichments in female mice. Applied Animal Behavior Science 131: 145–152.
3) Alworth LC, Buerkle SC, 2013, The effects of music on animal physiology,
behavior and welfare. Lab Animal Europe 13(2): 54–61.
4) Anagnostaras SG, Wood SC, Shuman T, Cai DJ, Leduc AD, Sage JR, Herrera GM.,
2010, Automated assessment of pavlovian conditioned freezing system. Frontiers
in Behavioral Neuroscience 4:1–11 DOI 10.3389/fnbeh.2010.00158.
5) Baumans V, 2010, The laboratory mouse. In: Hubrecht RC and Kirkwood J
(eds) The UFAW Handbook on the Care and Management of Laboratory Animals,
Eighth Edition pp 276-310. Wiley-Blackwell: Oxford, UK.
6) Baumans V, Van Lith HA, și col., 2002, Individually ventilated cages: Beneficial
for mice and man? Contemporary Topics in Laboratory Animal Science 41: 13–19.
7) Baumans V, Clausing P, Hubrecht R, Reber R, Vitale A, Wyffels E, 2006, FELASA
Working Group Standardization of Enrichment: Working Group Report.
8) Baumans V, și col, 2013, How to improve housing conditions of laboratory
animals: The possibilities of environmental refinement. Vet Journal 195: 24–32.
148
Capitolul 5 | Șoarecele de laborator |
`
9) Cheng L, Liao XM, și col, 2011, Moderate noise induced cognition impairment
of mice and its underlying mechanisms. Physiol & Behavior 104: 981–988.
10) Deacon R, 2012, Assessing burrowing, nest construction, and hoarding in mice.
Journal of Visualized Experiments, 59: 1–10.
11) Directive 2010/63/EU of the European Parliament and of the Council of 22
September 2010 on the protection of animals used for scientific purposes. Official
Journal of the European Union: L 276/33.
12) Fuss J, Richter SH, Steinle J, Deubert G, Hellweg R and Gass P, 2013, Are you
real? Visual simulation of social housing by mirror image stimulation in single
housed mice. Behavioral Brain Research 243: 191–198.
13) Gaskill BN, Rohr SA, Pajor EA, Lucas JR, Garner JP, 2011, Working with what
you’ve got: Changes in thermal preference and behavior in mice with or without
nesting material. Journal of Thermal Biology 36: 193–199.
14) Gaskill BN, Garner JP,și col., 2013, Impact of nesting material on mouse body
temperature and physiology. Physiology & Behavior, 110–111: 87-95.
15) Guide for the Care and Use of Laboratory Animals, 2011, 8th Edition.
Washington, DC http://www.nap.edu/catalog.php?record_id=12910.
16) Heinrichs SC 2001 Mouse feeding behavior: ethology, regulatory mechanisms
and utility for mutant phenotyping. Behavioral Brain Research 125: 81–88
17) Hennessy MB, Sachser N, 2009, Social buffering of the stress response:
Diversity, mechanisms & functions. Frontiers in Neuroendocrinology 30:470–482
18) Hedrich HJ, 2012, Laboratory Mouse, 2nd edit. Academic Press: NY, USA.
19) Howard B, Nevalainen T and Perretta G (eds) 2010, COST Manual of
Laboratory Animal Care and Use: Refinement, Reduction, and Research. CRC Press:
Boca Raton, FL. http://www.crcpress.com/product/ISBN/9781439824924.
20) Hurst JL, și col., 2010, Taming anxiety in lab mice. Nature Method 7: 825–826.
21) Jirkof P, și col., 2010, Burrowing behavior as an indicator of post-laparotomy
pain in mice. Frontiers in Behavioral Neuroscience 4: 165.
22) Jirkof P, Cesarovic N, Arras M, 2012, Individual housing of female mice:
Influence on postsurgical behavior & recovery. Laboratory Animals 46: 325–334.
23) Jirkof P, Arras M,și col., 2013, Assessment of postsurgical distress and pain in
laboratory mice by nest complexity scoring. Laboratory Animals 47: 153–161.
24) Jones MA, și col., 2011, Correlates of birth origin effects on the development of
stereotypic behavior in striped mice, Rhabdomys. Animal Behaviour 82: 149–159.
25) Van Loo PLP, și col., 2000 Modulation of aggression in male mice: influence of
cage cleaning regime and scent marks. Animal Welfare 9: 281–295
26) Van Loo PLP, și col., 2001 Modulation of aggression in male mice: Influence of
group size and cage size. Physiology & Behavior 72: 675–683
27) Marcus Ioan, 2004, Biologia și Patologia Animalelor de Laborator, Editura
Roprint, Cluj-Napoca, 45-78.
28) Meijer MK, 2006, Neglected impact of routine: Refinement of experimental
procedures in laboratory mice [thesis]. Utrecht University: Utrecht, Netherlands.
29) Molina-Cimadevila MJ, Madaria E, și col., 2014, Oral self-administration of
buprenorphine in the diet for analgesia in mice. Laboratory Animals 48: 216–224.
30) Pascuan CG, Uran SL, Wald MR, Guelman LR, Genaro AM, 2014, Immune
alterations induced by chronic noise exposure: Comparison with restraint stress in
BALB/c and C57Bl/6 mice. Journal of Immunotoxicology 11: 78–83.
149
Capitolul 5 | Șoarecele de laborator |
`
31) Pham TM, Hagman B, Codita A, Van Loo PLP, Strömmer L, Baumans V, 2010,
Housing environment influences the need for pain relief during post-operative
recovery in mice. Physiology & Behavior 99: 663–668.
32) Pascalle LP van Loo, Vera Baumans, 2015, Mice, Comfortable quarters for
laboratory animals, edited by Cathy Liss, Kenneth Litwak, Dave Tilford, and Viktor
Reinhardt, 10th edition, 2-17, www.awionline.org.
33) Pritchett-Corning KR, Keefe R, Garner JP, Gaskill BN, 2013, Can seeds help
mice with the daily grind? Laboratory Animals 47: 312–315.
34) Shakespeare T, 2013, A point of view: Fly, fish, mouse and worm. Retrieved
from http://www.bbc.com/news/magazine-22904931.
35) Sherwin CM, 2004, Mirrors as potential environmental enrichment for
individually housed laboratory mice. Applied Animal Behaviour Sci 87: 95–103.
36) Sluyter F și col., 2000 A mouse is not just a mouse Animal Welfare 9: 193–205
37) Sztainberg Y, Chen A, 2010, An environmental enrichment model for mice.
Nature Protocols 5:1535–1539.
38) Tamura H, Ohgami N, Kato M,și col., 2012, Chronic exposure to low frequency
noise at moderate levels causes impaired balance in mice. PLoS ONE 7(6): e39807.
39) Walker MK, Boberg JR, Walsh MT, Wolf V, Trujillo A, Skelton Duke M, Felton
LA, 2012, A less stressful alternative to oral gavage for pharmacological and
toxicological studies in mice. Toxicology and Applied Pharmacology 260: 65–69.
40) Weed JL, Raber JM, 2005, Balancing animal research with animal well-being:
Establishment of goals & harmonization of approaches. ILAR Journal 46: 118–128
41) Whittaker AL, și col., 2012, Effects of space allocation and housing density on
measures of wellbeing in laboratory mice: review. Laboratory Animals 46: 3–13.
42) Witmer GW, și col., 2014, Responses by wild house mice (Mus musculus) to
various stimuli in a novel environment. Applied Animal Behaviour Sci 19: 99–106.
150
Capitolul 6 | Șobolanul de laborator |
CAPITOLUL 6
ȘOBOLANUL DE LABORATOR
151
Capitolul 6 | Șobolanul de laborator |
Introducere
Încadrare taxonomică
albicios către sur. Sunt originare din India, fiind răspândite în toată Europa.
La noi poate fi întâlnit în Dobrogea, pe lângă depozite de cereale, mori,
grajduri, gropi de gunoaie, prin porturi și pe malul apelor. Acest ultim
aspect explică de ce sunt considerați buni înotători. Sunt animale omnivore,
dar și carnivore, întrucât își mănâncă proprii pui când este înfometat.
Femela naște de 4-5 ori pe an câte 8-10 pui, care după 3 luni sunt capabili
de reproducere. Descendenții unei familii pot produce în 3 ani între 300 și
800 indivizi, echivalentul în hrană al acestora într-o zi fiind de 50 tone de
ovăz sau 38 tone făină de grâu. Este purtătorul unor boli infecțioase grave
(ex: ciumă, lepră, tifosul exantematic, turbare) (Lindsey și Baker, 2006).
Caracteristici comportamentale | Șobolanii cenușii sunt animale cu o
activitate preponderent nocturnă, care trăiesc în galerii săpate sub pământ,
în care își depozitează și alimentele. De regulă, sunt foarte agresivi cu
animalele mai mici sau față de congenerii proveniți din alte colonii, inclusiv
față de om. Este un mare consumator de apă, pe care și-o procură fie din
alimente, fie din sursele în preajma cărora trăiește. Se reproduce diferit,
dependent de regiune, hrană, climat, anotimp. Femela atinge maturitatea
sexuală la 75 de zile, gestația durează 22-26 zile. Naște de 3-4 ori pe an câte
6-7 pui, în greutate de 5-5,5 grame. Durata medie de viață este de 3-4 ani.
Șobolanul negru (Rattus rattus L) | Șobolanul negru mai este numit
și șobolanul de casă, șobolanul de acoperiș sau șobolanul de vapor. Trăiește
mai ales în regiunile tropicale și subtropicale, fiind considerat o specie
xerofilă (care trăiește în locuri aride, uscate, lipsite de umiditate), semi-
arboricolă, întrucât își face adăpostul în copaci (Cooley și col., 2005).
Dezvoltarea simțurilor
Particularități comportamentale
Particularități comportamentale
mult spațiu de care animalele beneficiază din plin, mai ales dacă este
îmbogățit corespunzător. Șobolanii preferă cuștile cu fund solid, mai
degrabă decât cele cu fund din plasă de sârmă, desi acestea din urmă sunt
bine tolerate dacă sunt prevăzute cu platforme sau suporturi solide pentru
odihnă. Studii realizate în ultimii ani arată că șobolanii exprimă variate
răspunsuri de stres în condițiile cazării în cuști cu fund din plasă de sârmă
care nu sunt prevăzute cu materiale de stimulare a jocului și contactelor
sociale. Motivul pentru care se mai folosesc astfel de cuști îl constituie
limitarea și/sau împiedicarea coprofagiei, care poate interfera cu
specificul/cerințele anumitor protocoale experimentale (Foulkes, 2004).
161
Capitolul 6 | Șobolanul de laborator |
mestecatul obiectelor din cușcă, obicei care este utilizat pentru controlul
creșterii incisivilor (Vitalo și col., 2012). Nu în ultimul rând, rafinarea
trebuie să aibă în vedere și activitățile care privesc procurarea hranei sau
alergarea pe dispozitive rotative. Îmbogățirea repertoriului necesar pentru
procurarea hranei (ex: furaje ascunse sub diferite obiecte) reduc nivelul de
agresivitate și permit realizarea unor comportamente naturale specifice
speciei. În același timp însă, prin faptul că stimulează ingestia hranei, aceste
metode de rafinare cresc incidența obezității (Johnson, 2004).
Alimentația
165
Capitolul 6 | Șobolanul de laborator |
Particularități anatomo-fiziologice
Determinarea vârstei
168
Capitolul 6 | Șobolanul de laborator |
putând fi obținute în acest interval de timp 6-7 serii de pui. Dacă femelele
sunt foarte prolifice, acest interval poate fi crescut peste vârsta de 18
luni.Se practică metodele monogame și poligame (1 mascul la 2-6 femele)
de împerechere. Înainte de parturiție, femela se îndepărtează sau se lasă în
cușcă cu masculul, nu trebuie însă deranjată pentru a evita canibalismul, iar
estrul fertil poate să apară deja la 48 ore postpartum. Sexarea se face prin
evaluarea distanței anogenitale, care la masculi este mai mare (dublă)
decât la femele. Masculul are o papilă genitală mare, scrotumul este lipsit
de păr, și nu au sfârcuri, iar femelele au orificiul urinar și vaginal separate.
Particularități hematologice
170
Capitolul 6 | Șobolanul de laborator |
172
Capitolul 6 | Șobolanul de laborator |
vizează în special faptul că sursa din care provin animalele este diferită de la
un laborator la altul, mijloacele de transport diferă de la caz la caz, cazarea și
condițiile de întreținere și furajare sunt la rândul lor diferite, și nu în ultimul
rând, laboratorul însuși în care ajung animalele este un mediu cu totul
particular, comparativ cu alte laboratoare de cercetare. Dacă la toate acestea
adăugăm și particularitățile individuale, care fac din fiecare animal o entitate
morfo-fiziologică de sine stătătoare, rezultă un tablou mai mult decât
complex, de care cercetătorul trebuie să țină seama când proiectează un
experiment, și mai ales când interpretează rezultatele obținute. Relativ
puține din aceste variabile pot fi controlate în mod riguros, astfel încât este
important ca experimentatorul să recunoască și să accepte faptul că toate
aceste aspecte pot afecta de o manieră semnificativă rezultatele cercetării.
Acest lucru este cu atât mai evident, cu cât standardele privind procurarea,
transportul, cazarea, furajarea, stimularea comportamentului natural și
microclimatul nu sunt respectate (Prager și col., 2011; Nevalainen, 2014).
În foarte puține cazuri, șobolanii sunt produși în cadrul laboratorului
care-i utilizează în proceduri experimentale, majoritatea fiind procurați de la
instituții specializate în creșterea animalelor de laborator. Acest lucru
înseamnă că șobolanii ajung în unitatea utilizatoare și sunt nevoiți să se
adapteze unui mediu total diferit de cel din care provin, atât din punctul de
vedere al condițiilor de cazare, întreținere și furajare, cât și în ce privește
interacțiunile sociale și posibilitatea exprimării patern-ului comportamental
natural. Studii recente sugerează faptul că șobolanii au nevoie de o perioadă
mai lungă de aclimatizare (> 14 zile) după ce ajung în unitatea utilizatoare,
ceea ce este în contradicție cu reglementările anterioare (Arts și col., 2014).
Imediat după ce au fost achiziționați, șobolani trec printr-o procedură
de identificare prin marcarea cozii, tatuaje, orificii în pavilionul urechilor sau
microcipuri implantate subcutanat. Burn și col., au demonstrat într-un studiu
efectuat în 2008 faptul că marcarea cozilor cu markere de culoare
permanente afectează comportamentul șobolanilor. Interesant este faptul că
aceste schimbări ale comportamentului nu au putut fi evidențiate pentru alte
metode de marcare, sau nu au fost încă investigate (Burs și col., 2008).
Deseori, imediat după sosirea într-un laborator, și în mod cert după
perioada de aclimatizare, șobolanii sunt supuși la numeroase proceduri
experimentale, cum ar fi manipularea și contenția, administrarea unor
produse injectabile sau prin gavaj, respectiv prelevarea probelor biologice
(ex: sânge, urină, fecale etc). Procedurile obișnuite cărora trebuie să le facă
față (ex: schimbarea cuștilor, așternutului sau cântărirea etc) constituie la
rândul lor factori de stres, însă revenirea animalelor în cadrul grupului
diminuă semnificativ efectele produse de stres (Sharp și col., 2002; 2003).
Se consideră că șobolanii care asistă la majoritatea acestor proceduri
experimentale efectuate pe alți șobolani nu sunt afectați semnificativ, însă
observarea (mirosul) animalelor decapitate constituie o sursă de stres. De
176
Capitolul 6 | Șobolanul de laborator |
Bibliografie selectivă
1) Abou-Ismail UA, 2011, The effects of cage enrichment on agonistic behaviour
and dominance in male laboratory rats (Rattus norvegicus). Research in Veterinary
Science 90 (2), 346–351. doi: 10.1016/j.rvsc.2010.06.010.
2) Abou-Ismail UA, și col., 2010, The effects of enhancing cage complexity on the
behaviour and welfare of laboratory rats. Behavioural Processes 85(2), 172–180.
3) Arts JWM, Oosterhuis NR, Kramer K, Ohl F, 2014, Effects of transfer from
breeding to research facility on the welfare of rats. Animals 4, 721-728.
4) Atcha Z, Rourke C, Neo AH, Goh CW, Lim JS, Aw CC, Pemberton DJ, 2010,
Alternative method of oral dosing for rats. Journal of the American Association for
Laboratory Animal Science 49(3), 335-343.
5) Azar T, Sharp J, Lawson D, 2011, Heart rates of male and female sprague-
dawley and spontaneously hypertensive rats housed singly or in groups. Journal of
the American Association for Laboratory Animal Science, 50(2), 175–184.
6) Baumans V, Van Loo PLP, Pham TM, 2010, Standardisation of environmental
enrichment for laboratory mice and rats: Utilisation, practicality and variation in
experimental results. Scandinavian Journal of Lab Animal Science 37(2), 101–114.
7) Ben-Ami Bartal I, Decety J, Mason P, 2011, Empathy and pro-social behavior in
rats. Science 334(6061), 1427–1430. doi: 10.1126/science.1210789.
178
Capitolul 6 | Șobolanul de laborator |
8) Bind RH, Minney SM, Hallock RM, 2013, The role of pheromonal responses in
rodent behavior: Future directions for the development of laboratory protocols.
Journal of the American Association for Lab Animal Science 52(2), 124–129.
9) Burn CC, Mason GJ, 2008, Effects of cage-cleaning frequency on laboratory rat
reproduction, cannibalism, and welfare. Applied Animal Behaviour Science 114(1–
2), 235–247. doi: 10.1016/j.applanim.2008.02.005.
10) Burn CC, Mason GJ, 2008, Rats seem indifferent between their own scent-
marked homecages and clean cages. Applied Animal Behaviour Science 115(3–4),
201–210. doi: 10.1016/j.applanim.2008.06.002.
11) Cloutier S, Baker C, Wahl, K, Panksepp J, Newberry RC, 2013, Playful handling
as social enrichment for individually- and group-housed laboratory rats. Applied
Animal Behaviour Science 143(2–4), 85–95. doi: 10.1016/j. applanim.2012.10.006.
12) Cloutier S, Newberry RC, 2010, Physiological responses of laboratory rats
housed at different tier levels and levels of visual contact with conspecifics.
Applied Animal Behaviour Science 125(1–2), 69–79.
13) Cloutier S, Wahl K, Baker C, Newberry RC, 2014, The social buffering effect of
playful handling on responses to repeated intraperitoneal injections in laboratory
rats. Journal of American Association for Lab Animal Science 53(2), 168–173.
14) Costa R, Tamascia ML, Nogueira MD, Casarini DE, Marcondes FK, 2012,
Handling of adolescent rats improves learning and memory and decreases anxiety.
Journal of American Association for Laboratory Animal Science 51(5), 548–553.
15) Dauchy RT, Blask DE, et all., 2013 Effect of spectral transmittance through
red-tinted rodent cages on circadian metabolism and physiology in nude rats.
Journal of the American Association for Lab Animal Science 52(6), 745–755.
16) Diamond ME, Arabzadeh E, 2013, Whisker sensory system-From receptor to
decision. Progress in Neurobiology 103, 28–40.
17) Didion JP, 2013, Deconstructing Mus gemischus: Advances in understanding
ancestry, structure, and variation in the genome of the laboratory mouse. Mamm
Genome 24(1–2), 1–20. doi: 10.1007/s00335-012- 9441-z.
18) Giral M, Garcia-Olmo DC, Kramer K, 2011, Effects of wire-bottom caging on
heart rate, activity and body temperature in telemetry-implanted rats. Laboratory
Animals 45(4), 247–253. doi: 10.1258/la.2011.010071.
19) Green L, Estle SJ, 2003, Preference reversals with food and water reinforcers
in rats. Journal of Experim Analysis of Behavior 79(2):233–242.
20) Hartmann MJ, 2011, A night in the life of a rat: Vibrissal mechanics and tactile
exploration. Annals of New York Academy of Sciences 1225, 110–118.
21) Horn MJ, Bostrom LA, Cooper DM, 2012, Effects of cage density, sanitation
frequency, and bedding type on animal wellbeing and health and cage environment
in mice and rats. Journal of Am Assoc for Lab Animal Science 51(6), 781–788.
22) Inagaki H, Kiyokawa Y, Tamogami S, Watanabe H, Takeuchi Y, Mori Y, 2014,
Identification of a pheromone that increases anxiety in rats. Proceedings of Nat
Acad of Sci 111(52), 18751–18756. doi: 10.1073/pnas.1414710112.
23) Kathleen Pritchett-Corning, 2015, Rats, Comfortable quarters for laboratory
animals, edited by Cathy Liss & Viktor Reinhardt, 10th edition, 20-37.
24) Krinke GJ, 2000, The Laboratory Rat, 1st edit. Academic Press: San Diego, CA.
25) Kruegel U, 2014, The impact of social isolation on immunological parameters
in rats. Archives of Toxicology 88(3), 853–855. doi: 10.1007/s00204-014-1203-0.
179
Capitolul 6 | Șobolanul de laborator |
180
Capitolul 7 | Patologia Șoarecelui și Șobolanului de laborator |
CAPITOLUL 7
PATOLOGIA ȘOARECELUI ȘI
ȘOBOLANULUI DE LABORATOR
OBIECTIVE
Spirochetoza
Semiologia îmbolnăvirilor Infecția cu Corynebacterium kutcheri
la șoarecele și șobolanul de laborator Infecția cu Streptobacilus moniliformis
Bolile șoarecelui și șobolanului Boli parazitare
Boli virale Pneumonia pneumochistică
Hepatita șoarecilor Acarioza
Pneumonia cu virusul Sendai Nematodozele
Parvoviroza șoarecilor Cestodozele
Enterita cu adenovirus Râia demodecică
Diareea cu coronavirusuri Pediculoza
Coriomeningita limfocitară Râia sarcoptică
Ectromelia sau Variola șoarecilor
Sialodacrioadenita sau coronaviroza Boli tumorale
Sialodontita cu cytomegalovirus Adenocarcinomul mamar
Sialodontita cu Polyomavirus Fibroadenomul mamar
Pneumopatiile virale la șoarece Limfoamele maligne
Pneumonia cu virusul Harsfall-Hahn Leucemia limfocitară cu granulații
Diareea infantilă Boli cu etiologie mixtă
Boala demielinizantă Malocluzia
Leucoza șoarecilor Plăgile cutanate
Viroze latente la șoareci Automutilarea
Boli bacteriene Extenuarea calorică
Pasteureloza Căderea cozii
Hepatita helicobacteriană și tiflocolita Glomerulonefropatia cronică
Salmoneloza sau paratifoza Canibalismul
Septicemia cu Pseudomonas Toxiemia de gestație
Furunculoza stafilococică Controlul bolilor
Mycoplasmoza Concluzii
Boala Tyzzer Bibliografie selectivă
Bacilul asociat cililor respiratorii
181
Capitolul 7 | Patologia Șoarecelui și Șobolanului de laborator |
explozive ale bolilor care afectează un număr mare de animale, sau deseori
întreg colectivul, ceea ce face dificilă orice abordare terapeutică curativă.
Diagnosticul se bazează pe identificarea simptomelor și a leziunilor
morfologice, completate cu testele de laborator (ex: hematologice,
biochimice, microbiologice, anatomopatologice), care confirmă boala și
agentul patogen incriminat. Controlul bolilor este greu realizat, în situația
în care majoritatea rozătoarelor se constituie ca rezervoare naturale
pentru o gamă largă de agenți patogeni de origine virală și/sau bacteriană.
În aceste condiții abordarea cea mai eficientă a patologiei animalelor de
laborator o reprezintă măsurile cu caracter profilactic, iar în cazul
îmbolnăvirilor, eliminarea totală a întregului efectiv de animale afectate.
185
Capitolul 7 | Patologia Șoarecelui și Șobolanului de laborator |
Respirație Strănut/tuse
Dispnee/raluri
Tahipnee/bradipnee
Urină Decolorare
Hematurie (roșie)
Calciurie (alburie)
Poliurie/anurie
Glicozurie
Fecale Decolorare (icter)
Melenă (sânge digerat în fecale)
Hematokezie(sânge integral în fecale)
Diaree (fecale apoase)
Constipație (fecale deshidratate)
Steatoree (fecale unsuroase)
Comportament Hiperexcitabilitate
Hipoexcitabilitate
Comă
Ataxie (mers)
Astazie (stațiune)
Mers în manej (cerc)
Tremor (frisoane)
Convulsii/crize
Paralizii ale membrelor
Pareze la nivel cutanat
Prostație (letargie)
Agresivitate intra/interspecifică
186
Capitolul 7 | Patologia Șoarecelui și Șobolanului de laborator |
191
Capitolul 7 | Patologia Șoarecelui și Șobolanului de laborator |
Boli bacteriene
Boli parazitare
- Pneumonia pneumochistică este produsă de Pnemocystis carinii, care
este un agent patologic oportunist al căilor respiratorii ale șobolanilor,
șoarecilor și probabil ale tuturor mamiferelor domestice, inclusiv omul.
Transmiterea are loc prin inhalarea chisturilor infectante. Șoarecii
imunosupresați pot face pneumonii fetale, simptomele fiind: tahipnee,
cifoză, slăbire, fertilitate scăzută. Diagnosticul se pune histochimic prin
vizualizarea trofogenilor și chisturilor în secțiunile de pulmon. Rederivarea
prin cezariană poate elimina parazitul iar combinațiile de sulfamidă cu
antibiotic sunt eficiente în prevenirea bolii, dar nu elimină agentul cauzal.
- Acarioza este produsă de Myocoptes musculinus, Myobia musculi,
Radfordia affinis, care sunt ectoparaziți gazdă specifici ai rozătoarelor.
Transmiterea se face prin contact direct. De obicei nu există semne clinice
evidente deși se știe că șoarecii cu blană neagră prezintă o sensibilitate
alergică la acarieni, manifestată prin prurit și alopecie, dermatită
ulcerativă, automutilare. Diagnosticul se pune prin efectuarea de raclate
cutanate, și evidențierea ouălor atașate firelor de păr și a paraziților.
- Nematodozele rozătoarelor prezintă o anumită specificitate de
gazdă, deși unele pot trece barierele de specie. Astfel, Syphacia obvelata și
Aspicurulis tetraptera sunt considerate nematode ale șoarecilor. Syphacia
muris este întâlnită la șobolani și Syphacia mesocricetus la hamsteri iar
Denstomella translucida la gerbil. Syphacia își depune ouăle în regiunea
perineală iar Aspicurulis și Denstomela își eliberează ouăle în colon, care
195
Capitolul 7 | Patologia Șoarecelui și Șobolanului de laborator |
Concluzii
Bibliografie selectivă
1) Artwohl JE., Cera LM., Wright MF., Medina LV., and Kim L J., 1994, The efficacy
of a dirty bedding sentinel system for detecting sendai virus infection in mice: a
comparison of clinical signs and seroconversion, Lab. Anim. Sci., 44, 73.
2) Baker D.G., 1998, Natural pathogens of laboratory mice, rats, and rabbits and
their effects on research, Clin. Microbiol. Rev., 11, 231.
3) Barthold WW., 1997, Murine rotavirus infection, in Digestive System,
Monographs on Pathology of Laboratory Animals, 2nd ed., Jones, T. C., Ward, J. M.,
Mohr, U., and Hunt, R. D., Eds., Springer-Verlag, Berlin.
4) Bhatt PN., și col., 1999,., Contamination of transplantable murine tumors with
lymphocytic choriomeningitis virus, Lab. Anim. Sci., 36, 136, 1999.
5) Brownstein DG., 1996, Sendai virus infection, lung, mouse and rat, in
Respiratory System, Monographs on Pathology of Laboratory Animals, 2nd ed.,
Jones, T. C., Ward, J. M., Mohr, U., and Hunt, R. D., Eds., Springer-Verlag, Berlin.
6) Clement JG., 1993, Experimentally induced mortality following repeated
measurement of rectal temperature in mice, Cont. Topics Lab. Anim. Sci., 43, 381.
7) Clifford C. B., Walton BJ., Reed TH., Coyle MB., White WJ., Amyx HL., 1995,
Hyperkeratosis in athymic nude mice caused by a coryneform bacterium:
microbiology, transmission, clinical signs, and pathology, Lab. Anim. Sci., 45, 131.
200
Capitolul 7 | Patologia Șoarecelui și Șobolanului de laborator |
8) Dick EJ., Jr., Kittell CL., Meyer H., Farrar PL., Ropp SL., Esposito JJ., McKee, AE.,
1996, Mousepox outbreak in a laboratory mouse colony, Lab. Anim. Sci., 46, 602.
9) Festing MFW., 1987, Introduction to laboratory animal genetics, in The UFAW
Handbook on the Care and Management of Laboratory Animals, Poole, T. B., Ed.,
Longman Scientific & Technical, Essex, England, 58.
10) Flynn RJ., 1973, Nematodes, in Parasites of Laboratory Animals, Press, Ames.
11) Gobbi A., Crippa L., Scanziani, E., 1999, Corynebacterium bovis infection in
waltzing mice, Lab. Anim. Sci., 49, 132-137.
12) Gross NJ., 1980, Allergy to laboratory animals: epidemiologic, clinical, and
physiologic aspects of cromolyn in its management, J. Allergy Clin. Immunol., 66, 158.
13) Guida JD., și col., 1995, Mouse adenovirus 1 causes a fatal hemorrhagic
encephalomyelitis in adult C57BL/6 but not BALB/c mice, J. Virol., 69, 7674.
14) Hotchin J., 1971, Contamination of laboratory animals with lymphocytic
choriomeningitis virus, Am. J. Pathol., 64, 747.
15) Hunskaar S., Fosse RT., 1990, Allergy to laboratory mice and rats: a review
of the pathophysiology, epidemiology and clinical aspects, Lab. Anim., 24, 358.
16) Hunskaar S., Fosse R. T., 1994, Allergy to laboratory animals, in Handbook of
Laboratory Animal Science, Svendsen, P., and Hau,J., Eds., CRC Press, Boca Raton.
17) Ihrig M., și col., 1999, Differential susceptibility to hepatic inflammation and
proliferation in AXB recombinant inbred mice chronically infected with
Helicobacter hepaticus, Am. J. Pathol., 155, 571.
18) ILAR (U.S.) Committee on Infectious Diseases of Mice and Rats, 1991,
Infectious Diseases of Mice and Rats, National Research Council, National Academy
of Sciences, Washington, D.C.
19) Jacoby RO., Fox JG., 1984, Biology and diseases of mice, in : Laboratory
Animal Medicine, Fox, J. G., Cohen, B. J., and Loew, F. M., Eds., Academic Press.
20) Jacoby RO. and Lindsey RL., 1998, Risks of infection among laboratory rats
and mice at major biomedical research institutions, ILAR J., 39, 316.
21) Lohler J., Gossmann J., Kratzberg, T., and Lehmann-Grube F., 1994, Murine
hepatitis caused by lymphocytic choriomeningitis virus, Lab. Invest., 70, 263.
22) Quimby F. W., 1999, The mouse, in The Clinical Chemistry of Laboratory
Animals, 2nd ed., Loeb WF., Quimby FW., Eds., Taylor & Francis, Philadelphia, 3.
23) Maggio-Price L., Nicholson KL., Kline KM., Birkebak T., Suzuki I., Wilson D. L.,
Schauer D., and Fink P. J., 1998, Diminished reproduction, failure to thrive, and
altered immunologic function in a colony of T-cell receptor transgenic mice:
possible role of Citrobacter rodentium, Lab. Anim. Sci., 48, 145.
24) McDonald V., Deer R., Uni S., Iseki M., Bancroft GJ., 1992, Immune responses
to Cryptosporidium muris and Cryptosporidium parvum in adult immuno-
competent or immunocompromised (nude & SCID) mice, Infect. Immun., 60, 3325.
25) McKisic MD., și col., 1996, Mouse parvovirus infection potentiates rejection
of tumor allografts & modulates T-cell effector functions, Transplantation, 61, 292.
26) National Research Council, 1996, Guide for the Care and Use of Laboratory
Animals, National Academy Press, Washington, D.C.
27) National Research Council, 1991, Barrier Programs, in Infectious Diseases of
Rats and Mice, National Academy Press, Washington,D.C., 17.
28) Nicklas W., și col., 1993, Contamination of transplantable tumors, cell lines,
and monoclonal antibodies with rodent viruses, Lab. Anim. Sci., 43, 29.
201
Capitolul 7 | Patologia Șoarecelui și Șobolanului de laborator |
202
Capitolul 8 | Cobaiul sau Porcușorul de Guineea |
CAPITOLUL 8
COBAIUL
203
Capitolul 8 | Cobaiul sau Porcușorul de Guineea |
Introducere
Încadrarea taxonomică
Regnul Animalia
Încrengătura Cordata
Clasa Mammalia
Ordinul Rodentia
Subordinul Hystricomorpha
Familia Caviidae
Subfamilia Caviinae
Genul Cavia
Domesticirea cobailor
specii caviomorfe, cum sunt Cavia aperea (cel mai mic rozător asemănător
cobaiului), Cavia cutleri, Cavia fulgida, și Cavia tschudii. Cu excepția lui Cavia
porcellus, toate celelalte specii de cobai mai pot fi întâlnite în fauna sălbatică
din Argentina, Uruguai, Bolivia, Peru și Brazilia. Porcușorii de Guinea se
caracterizează printr-o perioadă de gestație relativ lungă, stare de dezvoltare
precoce a puilor la naștere, și prezența unei membrane translucide care
acoperă orificiul vaginal, cu excepția perioadei de estru și a parturiției.
Cobaiul peruvian cu păr lung (Cooper și col., 1975, cit. de Pritt, 2012)
209
Capitolul 8 | Cobaiul sau Porcușorul de Guineea |
Cobaiul abisinian cu părul zburlit (Cooper și col., 1975, cit. de Pritt, 2012)
Alimentația
Particularități anatomice
Constante fiziologice
Dezvoltarea simțurilor
Comportamentul
222
Capitolul 8 | Cobaiul sau Porcușorul de Guineea |
Patologia cobaiului
Boli bacteriene
Boli virale
Protozoozele
Helmintoze
Boli tumorale
Prevenirea bolilor
Cobaii sunt animale foarte fragile când sunt bolnave. Doar câteva
tipuri de antibiotice se pot folosi în caz de îmbolnăvire. Nu se foloseşte
Penicilina și nici Eritromicina. Animalele bolnave se stresează foarte uşor şi
nu suportă manipularea îndelungată. În general, în cazul stresului sau
oricărei boli se suplimentează hrana cu vitamina C. Este util să se taie
unghiile dacă e necesar şi să se perie animalele cu blană lungă. Incisivii
trebuie tăiaţi sau piliți dacă se observă creşterea lor excesivă. Se cântăresc
lunar pentru controlul greutății şi se examinează din punct de vedere clinic.
Îngrijirea dinților şi tratarea cariilor dentare constituie acțiuni obligatorii.
Concluzii
Bibliografie
1) Altman, P.L., and Dittmer, D.S. (1974). Biology Data Book, 2nd edition., Vol 3.
Fed Am. Soc. Exp.Biol., Bethesda, Maryland.
2) American Medical Association, 1992, Use of Animals in Biomedical Research:
The Challenge and Response, An AMA White Paper. AMA: Chicago, IL.
3) Baumans, V., 2005. Environmental enrichment for laboratory rodents and
rabbits: requirements of rodents, rabbits, and research. ILAR J. 46, 162–170.
4) Thea Brabb, și col., 2012, Infectious Diseases, In: The Laboratory Rabbit, Guinea
Pig, Hamster, and Other Rodents, Chapter 24, Elsevier, 638-666.
5) Berryman JC, 1976, Guinea-pig vocalizations: Their structure, causation and
function. Zeitschrift für Tierpsych 41:80–106.
6) Canadian Council on Animal Care, 1993, Guide to the Care and Use of
Experimental Animals, Volume 2. Canadian Council on Animal Care.
7) Carleton, M.D., Musser, G.G., 2005. Order Rodentia. In Mammal Species of the
World, 3rd edition. Volume 3, p. 745.
8) Clifford, C.B., and White, W.J, 1999, The guinea pig. In “The Clinical Chemistry of
Laboratory Animals,” 2nd ed. (Loeb and Quimby, eds.), 65–70. Philadelphia.
9) Clough G, 1982, Environmental effects on animals used in biomedical research.
Biological Reviews 57: 487–523.
10) Council of Europe, 2006, Appendix A of the European Convention for the
Protection of Vertebrate Animals Used for Experimental and Other Scientific
Purposes: http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/PDF/123-Arev.pdf.
11) Cooper, G., și col., 1975. Anatomy of the Guinea Pig. Harvard University Press.
12) Donnelly Marcie, 2015, Guinea Pig, Comfortable quarters for laboratory
animals, ed. by Cathy Liss, Kenneth Litwak, Viktor Reinhardt, 10th edition, 40-46.
13) Fenske M, 1992, Body weight and water intake of guinea pigs: influence of
single caging and an unfamiliar new room. Journal of Exp Animal Sci 35: 71–79.
14) Festing M.F.W, 1976, Genetics. In: Wagner, J.E., Manning, P.J. (Eds.), The
Biology of the Guinea Pig. Academic Press, London, 99–120.
15) Gerold S, Huisinga E, Reimers S, și col., 1997, Influence of feeding hay on the
alopecia of breeding guinea pigs. Zentralblatt für Veterinärmedizin 44: 341–348.
16) Graur C., Li W., 1991. Is the guinea pig a rodent? Nature 351, 649–652.
237
Capitolul 8 | Cobaiul sau Porcușorul de Guineea |
17) Gray G, 1988, Guinea pigs. Humane Innovations and Alternatives in Animal
Experimentation 2: 48–49. http://www.awionline.org/lab_animals/biblio/.
18) Gresham VC, și col., 2012, Management, Husbandry, and Colony Health. In:
The Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Elsevier, 603-617.
19) Maureen Hargaden, și col., 2012, Anatomy, Physiology, and Behavior, In: The
Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Elsevier, 576-599.
20) Harkness J.E., Murray K.A., Wagner J.E., 2002. Biology and diseases of guinea
pigs. In: Fox, J.G., Anderson, L.C., Lowe, F.M., Quimby, F.W. (Eds.), Laboratory
Animal Medicine, second ed. Academic Press, San Diego, pp. 203–246.
21) Hennessy MB., Deak T., Schiml-Webb P.A., Wilson S., Greenlee T.M., McCall E.,
2004, Responses of guinea pig pups during isolation in a novel environment may
represent stress-induced sickness behaviors. Physiol. Behav. 81, 5–13.
22) Hennessy M.B., Zate R., Maken D.S., 2008, Social buffering of the cortisol
response of adult female guinea pigs. Physiol. Behav. 93, 883–888.
23) Interagency Research Animal Committee 1996 U.S. Government principles for
the utilization and care of vertebrate animals used in testing, research, and
training. In: National Research Council Guide for the Care and Use of Laboratory
Animals, Seventh Edition pp 117–118. National Academy Press: Washington, DC.
24) Kaiser S, Kirtzeck M, Hornschuh G and Sachser N, 2003, Sex specific difference
in social support: study in female guinea pigs. Physiology & Behavior 79:297–303.
25) Kaiser S., și col., 2007, Social housing conditions around puberty determine
later changes in plasma cortisol levels and behavior. Physiol. Behav. 90, 405–411.
26) Marcus I, 2004, Biologia și Patologia Animalelor de Laborator, Editura
Roprint, Cluj-Napoca,133-151.
27) Maureen Hargaden și col., 2012, Anatomy, Physiology, and Behavior, The
Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, 576-599,
28) National Research Council, 1996, Laboratory Animal Management: Rodents.
National Academy Press: Washington, DC.
29) Perkeybile A., și col. 2009, Anti-inflammatory influences on behavioral, but
not cortisol, responses during maternal separation. Psychoneuro, 34, 1101–1108.
30) Raje SS, Stewart KL, 2000, Group housing female guinea pigs. Lab Animal
29(8): 31–32. http://www. awionline.org/lab_animals/biblio/la29-8gp.html.
31) Reinhardt V., 2005, Hair pulling: a review. Lab. Anim. 39, 361–369.
32) Stacy Pritt, 2012, Taxonomy and History, in: In: Laboratory Rabbit, Guinea
Pig, Hmster and Other Rodents, 1st edition, Academic Press, Elsevier, 563-572.
33) White, W.J., și col., 1989, The guinea pig. In “The Clinical Chemistry of
Laboratory Animals” (W.F. Loeb & F.W. Quimby, eds.), 27–30. Pergamon Press, NY.
34) Jolaine M. Wilson, Diane J. Gaertner, JO. Marx, F. Claire Hankenson, 2012,
Normative Values, In: Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hmster and Other Rodents,
edited by Suckov, Stevens & Wilson, 1st edit, Academic Press, Elsevier, 1231-1245.
35) Williams BH, 2012, Non-Infectious Diseases, In. The Laboratory Rabbit,
Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Chapter24, Elsevier, 686-700.
Ω
Acknowledgements | This work was supported by a Grant of the Romanian
National Authority for Scientific Research and Innovation, CNCS/CCCDI-UEFISCDI,
project number PN-III-P2-2.1-BG-2016-0335, within the PNCDI III.
238
Capitolul 9 | Hamsterul |
CAPITOLUL 9
HAMSTERUL
239
Capitolul 9 | Hamsterul |
Introducere
Încadrare taxonomică
Printre cele mai utilizate și frecvent citate exemple în acest sens sunt:
studiul susceptibilității la infecția cu Brucella abortus; susceptibilitatea la
lepra umană; studiul vulnerabilității la Mycobacterium tuberculosis;
studiul infecțiilor cu virusul gripal; studiul efectelor hormonilor sexuali;
studiul aterosclerozei experimentale; studiul cancerului experimental de
transplant sau studiul efectelor radiațiilor ionizante etc (Smith, 2012).
Anterior anului 1954, mai mult de jumătate din totalul studiilor din
literatură efectuate pe hamsterul sirian vizau cercetări microbiologice,
parazitologice și boli dentare. Ulterior, utilizarea hamsterului auriu în
aceste domenii ale cercetării s-a diminuat progresiv, însă a crescut numărul
hamsterilor utilizaţi în cercetarea oncologică și în fiziologia reproducției.
Ultimele decenii sunt marcate de reducerea constantă a prezenței
hamsterului auriu în laboratoarele de cercetare experimentală, cel puțin în
Statele Unite, unde există date statistice bine documentate în acest sens.
245
Capitolul 9 | Hamsterul |
locuri special amenajate în acest scop. Dacă furajele sunt asigurate doar prin
dispozitive care intră în alcătuirea cuștilor, hamsterii sunt privați de
efectuarea unui comportament natural specific, aspect care poate interfera
cu calitatea vieții animalelor. Din acest motiv, furajele sunt distribuite pe
podeaua cuștilor, permițând animalelor să se implice în activități de stocare a
furajelor. Dacă acest comportament este împiedicat, animalele consumă mai
puțin și slăbesc, iar când au acces la furaje stochează cantități mult mai mari,
fapt ce sugerează că bunăstarea animalelor este condiționată de prezența
alimentelor depozitate în cuib (Winnicker, 2012). Alte studii sugerează că, în
cazul femelelor cu pui trebuie să se asigure alimentele direct pe podeaua
cuștilor, pentru a elimina preocuparea acesteia pentru procurarea hranei, în
detrimentul îngrijirii progeniturilor. Hamsterii sunt animale coprofage, care
își iau fecalele direct din anus pe durata întregii zile (Harkness și col., 2010).
Rația furajeră trebuie să aibă o structură echilibrată, din alcătuirea ei
făcând parte, în proporții variabile, proteinele digestibile (14%), calciul
furajer (0,6%), fosforul (0,35%) și 100 mg vitamina B12/kg. Referitor la
necesarul de vitamina B12, hamsterul își asigură o parte din cât are nevoie
prin coprofagie. Necesarul zilnic din toți acești componenți nutritivi este
asigurat printr-o rație în alcătuirea căreia intră multiple categorii de furaje.
Dacă se administrează pâine, aceasta trebuie înmuiată în lapte timp de 30
minute, după care se stoarce și se pune în dispozitivul de alimentare.
Cerealele se administrează de preferință după ce au încolțit și au fost
menținute la temperatura camerei timp de 5 zile. Este recomandat ca
hamsterii să fie hrăniți pe podea, întrucât adulții nu pot folosi hrănitorile
uzuale, având botul scurt, iar puii încep să consume mâncare solidă doar la
7-10 zile postpartum. Adăparea se face la discreție, cu apă proaspătă,
administrată cu ajutorul unor dispozitive speciale (adăpători automate sau
sticle tip biberon), estimându-se un necesar de 10-20 ml apă/animal/zi.
250
Capitolul 9 | Hamsterul |
Comportamentul
Dezvoltarea simțurilor
papilă gustativă este specializată în unul sau două senzații gustative bazale.
În cazul celor care asigură două senzații gustative, de regulă este vorba fie
de acid-sărat, fie de dulce-sărat, răspunsul dulce-acid fiind inexistent.
Senzațiile somatice | Pentru orientarea în spațiu, hamsterii dispun de
vibrize specializate, care îndeplinesc un rol important și în comunicare la
majoritatea speciilor. O particularitate specifică pentru hamster în această
privință o constituie faptul că își poate poziționa (mișca) vibrizele craniene
în patern-uri foarte complexe, cu rol important în situațiile exploratorii.
Acest repertoriu de mișcări voluntare sugerează existența unui precis
sistem de operare motor care controlează vibrizele. În alcătuirea acestui
important sistem motor intră ca elemente componente musculatura facială,
vascularizația vibrizelor și țesutul conjunctiv din regiune (Murray, 2012).
Particularități anatomo-fiziologice
dar pot fi și de culoarea scorțișoarei, sau albi, negri, pătați, cu păr lung sau
scurt. Formula dentară este 2 x (I/1, C0/0, Pm0/0 și M3/3)=16 dinți, însă
comparativ cu alte rozătoare, incisivii sunt dezvoltați la naștere. Hamsterii
au buzunare mari în obraji, reprezentând invaginații extensibile ale
peretelui bucal lateral care, când sunt pline, se pot întinde până la umeri.
Vedere dorsală asupra unui mascul (stânga) și ventrală asupra unei femele
(dreapta) de hamster. A-vibrizele; B-glandele flancului; C-glandele mamare;
D-deschiderea uretrală; E-deschiderea vaginului; F-anusul (Murray, 2012)
255
Capitolul 9 | Hamsterul |
Reproducerea
Particularități hematologice
257
Capitolul 9 | Hamsterul |
PATOLOGIA HAMSTERULUI
Protozoarele
Artropodele
Boli tumorale
Concluzii
Bibliografie selectivă
1) Beth Bauer, Cynthia Besch-Williford, 2012, Other Hamsters, In: The Laboratory
Rabbit, Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Chapter 37, Elsevier, 915-943.
2) Beaulieu A, Reebs SG, 2009, Effects of bedding material and running wheel
surface on paw wounds in male & female Syrian hamsters. Lab Animals 43: 85–90.
3) Burr HN, si col., 2012, Hamster: Parasitic Diseases, In: The Laboratory Rabbit,
Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Chapter 32, Elsevier, 839-863.
4) Amy Cassano, și col., 2012, Hamster: Viral diseases, In: The Laboratory Rabbit,
Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Chapter 31, Elsevier, 822-833.
5) Michele Cunneen, 2015, Hamsters, Comfortable quarters for laboratory
animals, ed. by Cathy Liss, Kenneth Litwak, Viktor Reinhardt, 10th edition, 50-63.
6) Day D, Mintz E, Bartness T, 1999, Diet self-selection and food hoarding after
food deprivation by Siberian hamsters. Physiology & Behavior 68: 187–194.
7) Feeney WP, 2012, The Chinese or Striped-Back Hamster, In: The Laboratory
Rabbit, Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Chapter 35, Elsevier, 907-919.
8) Frisk GS, 2012, Hamster: Bacterial and Fungal Diseases, In: The Laboratory
Rabbit, Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Chapter 30, Elsevier, 798-813.
9) Gad SC (ed), 2007, Animal Models in Toxicology, 2nd ed. CRC Press: Boca Raton.
10) Garretson JT, Bartness TJ, 2014, Dynamic modification of hoarding in
response to hoard size manipulation. Physiology & Behavior 127: 8–12.
11) Gattermann R, Johnston J, Mcphee ME, Neumann K, 2008, Golden hamsters
are nocturnal in captivity but diurnal in nature. Biology Letters 4: 253–255.
12) Karolewski B, și col., 2012, Hamster: Non-Infectious Diseases, In: Laboratory
Rabbit, Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Chapter 32, Elsevier, 867-872.
13) Kathleen A. Murray, 2012, Hamster: Anatomy, Physiology, and Behavior, In:
Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hamster & Other Rodents, Elsevier, 753-762.
14) Harkness JE, Turner PV, VandeWoude S, Wheler CL (eds), 2010, Biology and
Medicine of Rabbits and Rodents, Fifth Edition. Wiley-Blackwell:Ames, IA.
15) Hauzenberger AR, si col., 2006, The influence of bedding depth on behaviour
in Mesocricetus auratus. Applied Animal Behaviour Science 100(3-4): 280–294.
269
Capitolul 9 | Hamsterul |
16) Kuhnen G, 1999, Effect of cage size & enrichment on core temperature and
febrile response of the golden hamster. Laboratory Animals 33: 221–227.
17) Laber-Laird, K, Swindle MM, Flecknell, P (eds), 1996, Handbook of Rodent
and Rabbit Medicine. Pergamon Press: Oxford, UK.
18) Marcus Ioan, 2004, Hamsterul, Biologia și Patologia Animalelor de
Laborator, Editura Roprint, Cluj-Napoca, 115-131.
19) Judy Fenyk-Melody, 2012, The European Hamster, In: The Laboratory
Rabbit, Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Chapter 36, Elsevier, 923-931
20) Mulder GB, 2012, Hamster: Management, Husbandry, and Colony Health, In:
Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hamster, Chapter 27, Elsevier, 765-775.
21) National Research Council, 2011, Guide for Care and Use of Laboratory
Animals, Eighth Edition. National Academies Press: Washington, DC.
22) Phillips J, Robinson A, Davey G, 1969, Food hoarding behaviour in the
golden hamster (Mesocricetus auratus): Effects of body weight loss and hoard-size
discrimination. Quarterly Journal of Experimental Psychology 41B: 33–47.
23) Smith GS, 2012, Hamster, Taxonomi and History, In: The Laboratory Rabbit,
Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Cap. 26, Elsevier, 747-751.
24) Reebs SG, St-Onge P, 2005, Running wheel choice by Syrian hamsters.
Laboratory Animals 4: 442–451.
25) Reyes, H., Kern Jr., F., 1979. Effects of pregnancy on bile flow and biliary
lipids in the hamster. Gastroenterology 76, 144–150.
26) Richards M, 1969, Effects of oestrogen and progesterone on nest building in
the golden hamster. Animal Behaviour 17: 356–361.
27) Schoondermark-van de Ven, E.M.E., Philipse-Bergmann, I.M.A., și col., 2006.
Prevalence fo naturally occuring viral infections, Mycoplasma pulmonis and
Clostridium piliforme in laboratory rodetns in Western Europe screened from 2000
to 2003. Lab. Anim. 40, 137–143.
28) Silverman J, 2012, Hamster: Biomedical Research Techniques, In: The
Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hamster, Chapter 29, Elsevier, 779-793.
29) Veillette M, Reebs SG, 2010, Preference of Syrian hamsters to nest in old
versus new bedding. Applied Animal Behaviour Science 125: 189-194.
30) Willows Veterinary Centre and Referral Service [n.d.] Looking after your
hamster. Retrieved from http://www.willows.uk.net/en-GB/general-practice-
service/looking-afteryour-pet/looking-after-your-hamster.
31) Winnicker C, 2012, A Guide to the Behavior and Enrichment of Laboratory
Rodents. Charles River Laboratories: Wilmington, MA.
32) Jolaine M. Wilson, Diane J. Gaertner, JO. Marx, F. Claire Hankenson, 2012,
Normative Values, In: Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hmster and Other Rodents,
edited by Suckov, Stevens & Wilson, 1st edit, Academic Press, Elsevier, 1231-1245.
33) Helen Valentine, EK. Daugherity, Bhupinder Singh, KJ. Maurer, 2012,
Hamster: The Experimental Use of Syrian Hamsters, In: The Laboratory Rabbit,
Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Chapter 34, Elsevier, 876-898.
Ω
Acknowledgements | This work was supported by a Grant of the Romanian
National Authority for Scientific Research and Innovation, CNCS/CCCDI-UEFISCDI,
project number PN-III-P2-2.1-BG-2016-0335, within the PNCDI III.
270
Capitolul 10 | Gerbilul |
CAPITOLUL 10
GERBILUL
271
Capitolul 10 | Gerbilul |
Introducere
Încadrare taxonomică
Gerbilii sunt animale aproape fără miros, care trăiesc în galerii, fiind
foarte active pe timpul nopții. Capacitatea gerbililor de a conserva apa în
organism este o particularitate unică printre animalele de laborator,
consumul de apă al gerbililor fiind de 4 ml/animal/zi, la o greutate corporală
care poate ajunge la 130 grame. Consumul mic de apă este însoțit și de o
eliminare redusă, care constă în doar câteva picături de urină pe parcursul
unei zile. Acest ultim fapt explică parțial și absența mirosului. Necesarul de
apă al gerbililor poate fi asigurat pentru perioade lungi de timp din
umiditatea furajelor sau alimentelor verzi consumate. Această particularitate
fiziologică unică a gerbililor nu interferează cu asigurarea necesarului de apă
în condiții de laborator. Pe lângă aceste particularități funcționale, gerbilul
prezintă alte câteva caracteristici notabile, dintre care mai importante sunt:
monogamia – gerbilii se împerechează în jurul vârstei de 10-12 săptămâni, la
scurt timp după înțărcare, și rămân un cuplu stabil pentru tot restul vieții;
dispoziția prietenoasă – sunt animale care nu se bat și nici nu se mușcă unele
pe altele; adaptabilitatea la variațiile mari ale temperaturii ambientale –
gerbilii nu manifestă semne de disconfort termic la temperaturi situate între
0 și 320 C, și se pot adapta cu ușurință la oscilații considerabil mai mari
273
Capitolul 10 | Gerbilul |
Particularități anatomice
mai ales când sunt hrăniți în exces cu semințe de floarea soarelui. Ciclul
estral durează circa 4 zile, fiind comparabil cu cel observat la alte rozătoare
mici de laborator. Maturitatea sexuală se instalează la vârsta de 9-12
săptămâni, iar faza estrală (sau căldurile) durează mai puțin de 24 de ore.
281
Capitolul 10 | Gerbilul |
Patologia gerbililor
Boli bacteriene
Boli parazitare
Intoxicații și dismetabolii
Bolile tumorale
Concluzii
Bibliografie selectivă
1) Amano M, Hasegawa M, Hasegawa T, Nabeshima T., 1993. Characteristics of
transient cerebral Ischemia-induced deficits on various learning and memory tasks
in male Mongolian gerbils. The Japanese Journal of Pharmacology 63:469–477.
2) Ballard TM, Sänger S, Higgins GA. 2001. Inhibition of shock-induced foot
tapping behaviour in the gerbil by a tachykinin NK1 receptor antagonist. European
Journal of Pharmacology 412(3):255–264 DOI 10.1016/S0014-2999(01)00724-5.
3) Barfield MA, Beeman EA, 1968, The oestrus cycle in the Mongolian gerbil,
Meriones unguiculatus. J. Reprod. Fertil: 247. BENITZ, K.-F. and KRAMER, A.W.
Spontaneous tumours of the Mongolian gerbil. Lab Anim Care 1965; 15: 281.
4) Margaret Batchelder, și col., 2012, Gerbils, Chapter 52, In: The Laboratory
Rabbit, Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Elsevier, 1132-1148.
5) Bourret JC, Pietras CJ., 2013, Visual analysis in single-case research. In: Madden
GJ, ed. APA handbook of behavior analysis: Vol. 1. Methods and principles.
Washington: American Psychological Association, 199–217.
6) CARTER GR., WHITENACK DL, JULIUS LA, 1969, Natural Tyzzer's disease in
Mongolian gerbils (Meriones unguiculatus). Lab Anim Care; 19: 648.
7) Crawford M, Masterson FAA, Thomas LA, Ellerbrock G, Ellenbrock G, 1981,
Defensive behavior and passive-avoidance learning in rats and gerbils. Bulletin of
the Psychonomic Society 18(3):121–124 DOI 10.3758/BF03333580.
8) Ellard CG, 1993, Organization of escape movements from overhead threats in
the Mongolian gerbil. Journal of Comp Psychology 107(3):242–249.
9) Ellard CG, 1996, Laboratory studies of antipredator behavior in the Mongolian
gerbil: factors affecting response attenuation with repeated presentations. Journal
of Comparative Psychology 110(2):155–163 DOI 10.1037//0735-7036.110.2.155.
10) Ellard CG, Chapman D, 1991, The effects of posterior cortical lesions on
responses to visual threats in the Mongolian gerbil (Meriones unguiculatus).
Behavioural Brain Research 44(1):163–167.
11) Galvani P, 1974, Role of unconditioned stimulus escape and avoidance in
discriminative avoidance learning in the gerbil (Meriones unguiculatus). Journal of
Comparative and Physiological Psychology 86(5):846–852.
12) Harkness JE, și col., 1983, Biology and Medicine of Rabbits and Rodents
(2nd Ed.). Lea & Febiger, Philadelphia , PA 1983. LOEW, F.M. A case of overgrown
mandibular incisors in a Mongolian gerbil. Lab Anim Care 1967; 17: 137.
13) Hurtado-Parrado C, și col., 2015, Catalogue of the behaviour of Meriones
unguiculatus f. dom. and wild conspecies, in captivity and under natural conditions,
based on a systematic literature review. Journal of Ethology 33:65–86.
14) Ji X, și col., 2007, Post-ischemic continuous administration of galantamine
attenuates cognitive deficits and hippocampal neurons loss after transient global
ischemia in gerbils. Neuroscience Letters 416(1):92–95.
291
Capitolul 10 | Gerbilul |
292
Capitolul 11 | Iepurele de laborator |
CAPITOLUL 11
IEPURELE
293
Capitolul 11 | Iepurele de laborator |
Introducere
Încadrare taxonomică
Ordinul Lagomorpha
Familia Leporidae
Genul Pentalagus,
Genul Bunolagus,
Genul Pronolagus,
Genul Nesolagus,
Genul Romerolagus,
Genul Brachylagus,
Genul Poelagus,
Genul Caprolagus,
Genul Lepus,
Genul Sylvilagus,
Genul Oryctolagus
Alimentația
Particularități anatomice
bine dezvoltat, iepurii fiind animale care mănâncă tot timpul, fiind considerat
uneori ca fiind un tip special de rumegător. Tubul digestiv depășește în acest
caz de 10-15 ori lungimea corpului, aspect care nu este întâlnit la alte
animale de laborator. Sunt animale monofilodonte. Formula dentară este: I-
2/1, C-0/0, P-3/3, M-3/3=28 dinți. Masticația se realizează prin mișcări
longitudinale (spate-față) și transversale (stânga-dreapta) ale mandibulei.
Ileonul este prevăzut la intrarea în cecum cu o dilatație (Sacullus rotundus)
în peretele căruia se găsesc formațiuni limfoide care se prelungesc până la
nivelul cecumului. Prezintă două perechi de glande anale pe părțile laterale
ale rectului. Ficatul este de formă circulară, fiind alcătuit din 4 lobi inegali ca
mărime, și reprezintă cca. 4-4,5% din masa corporală (Sohn și col., 2012).
Particularități fiziologice
Determinarea vârstei
zile apar molarii, care ajung la nivel la 30 zile. La 6 luni tabla dentară a
incisivilor este eliptică, devine ovală la 18 luni, apoi rotundă. Incisivii de
culoare alb-gălbuie până la 12 luni, apoi devin treptat de culoare galben
brună. Șanțul median de pe fața ventrală a incisivilor se adâncește și se
lărgește pe măsură ce animalele îmbătrânesc. Curbura incisivilor se
deschide odată cu vârsta. Unghiile cresc continuu, fiind un criteriu de
apreciere a înaintării în vârstă. Mai pot fi luate în considerare pentru
evaluarea vârstei, proeminența osoasă de la arcadele ochiului, mărimea
proeminenței osoase pe radius care dispare la vârsta de 10 luni și de
asemenea, se poate apela la metoda Riech (cântărirea cristalinului uscat).
Comportamentul
au o viață socială foarte activă, sunt liniștite, drăguțe, docile și relativ ușor de
manipulat. Strigătul de panică sau de atenționare este de obicei o continuare
a sunetelor vocale iar lovirea picioarelor este utilizată ca atenționare în caz
de pericol sau amenințări. În general sunt reținuți față de persoanele străine,
față de care manifestă frică, în timp ce îngrijitorii sunt agreați fără niciun
impediment. Manipularea necorespunzătoare poate rezulta în cazul unui
iepure agitat sau al unui îngrijitor dur. Nu este permisă ridicarea sau
contenționarea iepurilor de urechi. Boxele speciale pentru transport asigură
spațiu și ventilație corespunzătoare pentru călătoriile îndelungate. Iepurii
pot fi liniștiți prin mângâierea ușoară a abdomenului (Sohn și col., 2012).
Unul din răspunsurile cele mai frecvente ale iepurelui la suferință sau
disconfort fizic și psihic îl constituie anorexia, aceasta fiind deseori și primul
indiciu al evoluției unor boli. Un alt tip comportmental asociat suferinței sau
durerii îl constituie retragerea într-un colț al cuștii, într-o poziție imobilă, și
fără să manifeste vreun interes pentru ceea ce se întâmplă în mediului lui de
viață. Alteori însă, în cazul unor indivizi suferinzi pot fi constatate mișcări
necontrolate și violente, care fac dificilă contenția și manipularea lor. În
sfârșit, suferința se exprimă deseori prin absența preocupării pentru igiena și
curățenia personală sau a celorlalți membri ai grupului (Johnson, 2005).
Pentru creșterea puilor se folosesc cutii din carton sau de lemn destul
de mari pentru confortul femelelor. Nu trebuie să fie prea mari pentru că
mama ar putea strivii puii dacă petrece prea mult timp în cutie. Se practică
o breșă lateral pentru ca mama să poată sări înăuntru, dar destul de mică
pentru ca puii să nu cadă. Când au ochii deschiși, breșa se face mai joasă
pentru ca puii să poată sări înăuntru și afară. Cuiburile sunt de obicei
delimitate cu blană smulsă de către femelă. Dacă ea nu a făcut acest lucru,
se folosește flanel sau alt material moale care se înlocuiește când e murdar.
Trebuie asigurată încălzirea artificială, printr-o parte a boxei. Este necesară
doar dacă nu e căptușit cu blană. Puii sunt hrăniți de mame doar o dată,
maxim de două ori pe zi. Mamele stau lângă pui doar pentru timpul scurt în
care îi hrănesc. Îngrijitorul trebuie să verifice zilnic dacă puii sunt hrăniți.
Nu trebuie deranjați prea mult până când ochii puilor sunt închiși (10
zile). Dacă sunt dubii cu privire la hrănire, puii se cântăresc zilnic, iar
mamele nu vor respinge puii care au fost manipulați. Puii sunt hrăniți dacă
pielea nu este zgâriată, dacă au confort termic și dacă sunt adunați la un loc.
Chiar dacă mama nu pare să hrănească puii în primele două zile, îngrijitorul
nu trebuie să o îndepărteze. Femela poate să inițieze lactația mai târziu
(prima hrănire se face deseori la 24 h după fătare) și va putea peste câteva
zile (chiar și 4 zile după fătare) să hrănească puii. Hrănirea suplimentară se
face doar dacă nu au fost hrăniți deloc în primele 2 zile. Dacă unii pui sunt
apatici, se pot face hrăniri suplimentare o dată sau de două ori pe zi. Puii
trebuie stimulați să urineze și să defece după fiecare hrănire, prin utilizarea
de vată umezită cu apă călduță și atingând ușor orificiul urinar și anusul.
307
Capitolul 11 | Iepurele de laborator |
Particularități hematologice
Valorile constantelor celulare și biochimice sanguine la iepure diferă
de la autor la autor, fiind influențate atât de factori fiziologici (ex: vârsta,
sexul, linia sau varianta, gestația), cât și de factori fizici, cum sunt prelevarea
și manipularea probelor de sânge, respectiv tehnicile analitice utilizate.
Volumul total de sânge la un adult sănătos din rasa New Zealand este de cca.
160-480 ml, sau 44-70 ml/kg greutate corporală. Volumul sanguin crește la
femele în cursul gestației, iar la nou născuți scade semnificativ din momentul
nașterii până la vârsta de 4 luni. În mod normal, de la un iepure adult sănătos
pot fi recoltați 20-40 ml sânge la fiecare 2 săptămâni. Pentru evaluarea
volumului total de sânge se utilizează albumina marcată radioactiv. Volumul
plasmatic este de aproximativ 28-50 ml/kg masă corporală, fiind mult mai
scăzut în primele 4 luni după naștere. Nu sunt cunoscuți antigenii eritrocitari
de grupă sanguină, ceea ce înseamnă că transfuziile de sânge sunt bine
tolerate. Valoarea globulelor roșii este scăzută la tineret până la vârsta de 12
luni, și în mod cu totul curios, numărul eritrocitelor la fetus în ziua 28 de
gestație este același cu cel al mamei. Valoarea hematiilor din sângele
periferic crește ca răspuns la stresul provocat de frig. Nu există diferențe
între cele 2 sexe cu privire la valorile parametrilor hematologici (Jain, 1986).
Ca particularitate de specie, o caracteristică importantă a sângelui la
iepure o constituie prezența heterofilelor (neutrofile, pseudoeozinofile sau
amfofile), celule cu nucleu polimorf, colorat în albastru-roșu deschis, și cu
granulații acidofile de culoare galben portocalii răspândite în citoplasmă. O
altă particularitate vizează bazofilele, care la iepure se deosebesc atât ca
număr, cât și ca aspect morfologic de cele întâlnite la alte specii, numărul
bazofilelor fiind cel mai mare în seria animalelor de laborator. Nucleul
bazofilelor este de culoare purpurie, iar în citoplasmă se găsesc granule mari,
de culoare roșie-neagră. Eozinofilele sunt leucocite mari, cu multiple
granulații voluminoase, de culoarea fructului putred (Washinton și col., 2012).
308
Capitolul 11 | Iepurele de laborator |
309
Capitolul 11 | Iepurele de laborator |
Patologia iepurelui
prin ingestia sporilor infectanți eliminați prin urină. Clinic se manifestă prin
semne neurologice, iar tabloul lezional constă în necroze și granuloame
localizate în diferite organe interne, encefalită granuloasă multifocală cu
infiltrații perivasculare mononucleare, dar și manifestări de leptomeningită.
Diagnosticul se pune pe baza leziunilor, colorației Gram sau a testelor sero-
logice. Controlul bolii este dificil, necesitând derivația prin cezariană.
- Coccidioza hepatică este produsă de Eimeria stiedae, și evoluează
frecvent în coloniile convenționale de animale. Transmiterea pe cale orală
prin alimente contaminate. Tabloul clinic este șters: se constată pierderi în
greutate, debilitate, hepatomegalie și icter. Leziunile constau în noduli gălbui
cu diametrul de 1-2 cm în ficat, inflamația cronică a canaliculelor biliare care
sunt dilatate, pline cu bilă și exsudat. Microscopic se observă aspecte de
colangită și colecistită cronică proliferativă, cu numeroși schizonți, micro- și
macrogameți și dezvoltarea oochiștilor în celulele epiteliale. Diagnosticul se
pune pe baza leziunilor și examenul fecalelor. Controlul infestațiilor se poate
realiza cu sulfonamide, dar toxicitatea acestora este mare (Patterson, 1987).
317
Capitolul 11 | Iepurele de laborator |
Boli tumorale
Concluzii
Bibliografie selectivă
1) Baumans V, 2005, Environmental enrichment for laboratory rodents and
rabbits. ILAR Journal 46(2): 162–170.
2) Bays TB, 2006, Rabbit behavior. In: Bays TB, Lightfoot TL and Mayer J (eds)
Exotic Pet Behavior: Birds, Reptiles, and Small Mammals. Saunders: St. Louis, MO.
3) Bradley TA, 2000, Rabbits Normal Behavior. Exotic Magazine 2(1):19–24.
4) Thea Brabb and Ronald F. Di Giacomo, 2012, Viral Diseases, In: The Laboratory
Rabbit, Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents. Chapter 14, Elsevier, 365-401.
5) Brown C, 2009, Novel food items as environmental enrichment for rodents and
rabbits. Laboratory Animal 38(4): 119–120.
6) Buijs S, și col., 2011, Behaviour and use of space in fattening rabbits as
influenced by cage size and enrichment. Appl Animal Behav, Science 134: 229–238.
7) Crowell-Davis SL, 2007, Topics in medicine and surgery: Behavior problems in
pet rabbits. Journal of Exotic Pet Medicine 16: 38–44.
8) Hansen LT, Berthelsen H, 2000, Effect of environmental enrichment on the
behaviour of caged rabbits. Applied Animal Behaviour, Science 68: 163–178.
9) Harriman, M, 2008, Introducing Rabbits: Bonding Techniques for Matchmakers
[film]. Drollery Press: Alameda, CA.
10) Harris LD, Custer LB, Soranaka ET, Burge R, Ruble GR, 2001, Evaluation of
objects and food for environmental enrichment of NZW rabbits. Contemporary
Topics in Laboratory Animal Science 40(1): 27–30.
11) Hawkins P, Hubrecht R, Buckwell A, Cubitt S, Howard B, Jackson A, Poirier GM,
2008, Refining Rabbit Care: A Resource for Those Working with Rabbits in
Research. Royal Society for Prevention of Cruelty to Animals: Horsham.
12) Garner JP, 2005, Stereotypies and other abnormal repetitive behaviors:
Potential impact on validity of scientific outcomes. ILAR46(2):106–117.
13) Gunn-Dore D., 1997. Comfortable quarters for laboratory rabbits. In:
Comfortable Quarters for Laboratory Rabbits. A. W. Institute, Reinhardt, 46–54.
14) Jenkins J.R., 2001. Rabbit Behavior. Vet. Clin. Exot. Anim. 4 (3), 669–679.
321
Capitolul 11 | Iepurele de laborator |
15) Jeklova E., Leva L., Kudlackova H., Faldyna M., 2007. Functional development
of immune response in rabbits. Vet. Immunol. Immunopathol. 118, 221–228.
16) Johnston M., 2005, October. Seminars in avian and exotic pet medicine. Semin.
Avian Exot. Pet Med. 14 (4), 229–235.
17) Lofgren JLS, si col., 2010, Innovative social rabbit housing. American
Association for Laboratory Animal Science Meeting Official Program: 131.
18) Lofgren Jennifer, 2015, Comfortable quarters for laboratory animals, ed. by
Cathy Liss, Kenneth Litwak, Viktor Reinhardt, 10th edition, 66-76,
19) Marcus Ioan, 2004, Biologia și Patologia Animalelor de Laborator, Editura
Roprint, Cluj-Napoca, 165-183.
20) Maertens L, Buijs S, Davoust C, 2012, Gnawing blocks as cage enrichment and
dietary supplement for does and fatteners: intake, performance and behaviour.
World Rabbit Science 21(S1): 185–192.
21) Morton DB, 2003, Refinements in rabbit husbandry. Lab Animal 27: 301–29.
22) Katherine A. Naff și col., 2012, The Domestic Rabbit, Oryctolagus Cuniculus:
Origins and History, In Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hamster, Elsevier, 157-162.
23) National Research Council, 2011, Guide for the Care and Use of Laboratory
Animals, Eighth Edition. National Academies Press: Washington, DC.
24) Nevalainen TO, și col., 2007, Pair housing of rabbits reduces variances in
growth rates and serum alkaline phosphatase levels. Lab. Animals 41(4): 432–440.
25) Cynthia A. Pekow, 2012, Basic Experimental Methods in the Rabbit, In The
Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Elsevier, 243-256.
26) Quinn RH, 2012, Rabbit Colony Management and Related Health Concerns, In:
The Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Elsevier, 218-237.
27) Shomer NH, și col., 2001, Enrichment-toy trauma in a New Zealand White
Rabbit. Contemporary Topics in Laboratory Animal Science 40 (1): 31–32.
28) Joanne Sohn, Marcelo A. Couto, 2012, Anatomy, Physiology, and Behavior, In
The Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hamster, and Other Rodents, Elsevier, 195-213.
29) Stauffacher M, și col.,2002, Future Principles for Housing and Care of
Laboratory Rodents and Rabbits: Report for the Revision of the Council of Europe
Convention ETS 123 Appendix A for Rodents and Rabbits: Part B pp 36–37.
30) Swennes AG, Alworth LC, Harvey SB, Jones CA, King CS, Crowell-Davis SL,
2011, Human handling promotes compliant behavior in adult laboratory rabbits.
Journal of the American Association for Laboratory Animal Science 50(1): 41–45.
31) Verga M, și col., 2007, Effects of husbandry and management systems on
physiology and behaviour of laboratory rabbits. Hormones and Beh 52: 122–129.
32) Verwer, CM, și col., 2009, Reducing variation in a rabbit vaccine safety study
with emphasis on housing conditions and handling, Lab Animals 43:155–164.
33) Wyatt, J, 2013, Strategies for Socially Housing Rabbits. American College of
Laboratory Animal Medicine Forum: Williamsburg, VA.
34) Jolaine M. Wilson, Diane J. Gaertner, JO. Marx, F. Claire Hankenson, 2012,
Normative Values, In: Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hmster and Other Rodents,
edited by Suckov, Stevens & Wilson, 1st edit, Academic Press, Elsevier, 1231-1245.
Ω
Acknowledgements | This work was supported by a Grant of the Romanian
National Authority for Scientific Research and Innovation, CNCS/CCCDI-UEFISCDI,
project number PN-III-P2-2.1-BG-2016-0335, within the PNCDI III.
322
Capitolul 12 | Dihorul |
CAPITOLUL 12
DIHORUL
Introducere
Încadrare taxonomică
Încrengătura Vertebrate
Clasa Mammalia
Ordinul Fissipeda
Subclasa Theria
Suprafamilia Canoidae
Suprafamilia Canoidae include carnivore cu picioare lungi, terminate
cu 4-5 gheare neretractile, distribuite în 4 familii:
Familia Canidae
Familia Ursidae
Familia Procyonidae
Familia Mustelidae
Din familia Mustelidae fac parte următoarele subspecii de dihor:
Mustela putorius putorius sau dihorul European, răspândit în Europa;
Mustela putorius furo sau dihorul domestic
Vormela peregusta sau dihorul pătat;
Mustela nivalis sau nevăstuica;
Mustela erminea sau hermina;
Mustela lutreola sau dihorul de apă;
Mustela eversmanni sau dihorul de stepă ;
Mustela putorius anglia răspândit în Țara Galilor;
Mustela putorius aureola răspândit în peninsula Iberică;
Mustela putorius caledoniae prezent în Scoția;
Mustela putorius mosquensis răspândit în Europa și Asia;
Mustela putorius rothschildi, care este răspândit în Europa.
334
Capitolul 12 | Dihorul |
Colonie de dihori domestici în timp ce își fac siesta după masa de prânz
336
Capitolul 12 | Dihorul |
Dihorul domestic își petrece o bună parte din zi dormind (cca. 14-18
ore), însă când nu dorm sunt foarte activii, explorând mediul în care se află.
Referitor la acest aspect, mai trebuie spus că dihorii au nevoie de 15-16 ore
de întuneric pe zi pentru a-și reface rezevele de melanină, altfel putând
dezvolta variate afecțiuni letale. Deși în condiții de libertate (sălbăticie),
dihorul este un animal preponderent carnivor, în cazul dihorului domestic
este recomandat un regim alimentar alcătuit din 32-38% proteine și 15-
20% grăsimi de origine animală, fiind exclusă folosirea grăsimilor de
origine vegetală (ex: soia). Pe de altă parte, un aport de proteine care
depășește 38% constituie un factor de risc major pentru afecțiuni renale, în
special la animalele vârstnice. Datorită tractului digestiv scurt, nu este
recomandată administrarea excesivă de alimente bogate în fibre vegetale.
Dihorii savurează dulciurile, cum sunt stafidele sau untul de arahide,
însă nu în cantități excesive, întrucât carbohidrații interferează cu
metabolismul celular, rezultând frecvent tulburări metabolice. Creșterea
dihorilor în captivitate necesită câteva măsuri de îngrijire speciale, care
constau în tăierea regulată a unghiilor și în periatul blăni. De asemenea,
dihorii domesticii trebuie controlați periodic de către medicul veterinar din
punct de vedere clinic, fiind obligatorie vaccinarea antirabică și împotriva
jigodiei sau bolii Carré. Exceptând utilizarea lui ca animal de agrement sau
pentru vânătoare, dihorul este uneori folosit în laborator pentru testarea
unor noi produse cosmetice sau farmaceutice, precum și ca model animal
pentru realizarea unor investigații medicale. Mai trebuie spus și faptul că
dihorul european se adaptează cu ușurință condițiilor de captivitate,
inclusiv în ce privește reproducerea, comparativ cu alte specii de dihor.
Furajarea
Comportamentul
Particularități fiziologice
Particularități anatomice
Reproducția
număr mare, între 2-7 perechi. În general puii se nasc plăpânzi, cu ochii
închiși și corpul acoperit cu puțin păr. Reproducția la dihor prezintă câteva
particularități determinte de faptul că în condiții optime de cazare și
îngrijire, femelele au mai multe cicluri sexuale pe durata unui an. În cazul
femelelor în călduri care nu sunt utilizate la reproducție pot apare tulburări
foarte severe, care pun în pericol viața animalului. Evenimentele principale
care marchează viața sexuală și reproductivă la dihor sunt reprezentate de:
Pubertatea se instalează la vârsta de 5 luni, însă tineretul nu poate
fi folosit pentru reproducție decât după vârsta de 9-12 luni;
Repartizarea în grupuri pe sexe (sexarea) se face în luna ianuarie;
Estrul este în a doua parte a lunii martie sau începutul lui aprilie;
Căldurile postpartum reapar la 7-10 zile de la înțărcarea puilor;
Se practică un sistem de împerechere tip poligam (1M+3-4F);
Este recomandată împerecherea timp de 3 zile consecutiv;
Ovulația este influențată de calitatea actului de împerechere;
Perioada de gestație durează 41-42 de zile, în medie 6 săptămâni;
Fătarea este anunțată de o stare de neliniște și pregătirea cuibului ;
Fătarea are loc în timpul nopții, fără să fie nevoie de asistență;
Produc 5-7 pui de 50-100 g, în funcție de mărimea cuibului;
În condiții normale de creștere/întreținere se obțin 4-5 fătări pe an.
Femela de dihor naște 5-7 pui care nu văd și au blana parțial dezvoltată
343
Capitolul 12 | Dihorul |
Particularități hematologice
344
Capitolul 12 | Dihorul |
Bolile dihorului
Concluzii
Bibliografie selectivă
1) Anderson, E., S.C. Forrest, L. Richardson, 1986, Paleo-biology, Biogeography and
Systematics of the Black-footed ferret. Great Basin Naturalist Memoirs 8:11-62.
2) Barnes, A.M, 1993, A review of plague (Yersinia pestis) infection and its
relevance to prairie dog populations and the black-footed ferret. Pp 28-37 in
Management of Prairie Dog Complexes for Black-footed ferret Reintroduction
Sites. Edited by J.Oldemeyer, D. Biggins, and R. Crete. USFWS Biological Report 13.
3) Biggins, D.E., M.H. Schroeder, S.C. Forrest,L. Richardson,1986, Activity of radio-
tagged black-footed ferrets. Great Basin Naturalist Memoirs 8:135-140.
4) Biggin, D., B. Miller, L. Hanebury, B. Oakleaf, A. Farmer, R. Crete, A. Dood. 1993,
A system for evaluation black-footed ferret habitat. Pp. 73-92 in Management of
Prairie Dog Complexes for BFF Reintroduction Sites. Edited by J. Oldemeyer,
D.Biggins, B. Miller, and R.Crete. USFWS Biological Report no. 13.
5) Bosson, Jo Ellen 1992, Wild and Free. The story of a black-footed ferret. Trudy
Management Corportation, Smithsonian Wild Heritage Collection.
6) Campbell, T.M., T.W. Clark, L. Richardson, S.C.Forrest,B. Houston. 1987, Food
habits of Wyoming black-footed ferrets. American Midland Naturalist. 117:208-10.
7) Carvalho, C.F., J. Howard, L. Collins, C. Wemmer, M. Bush, D. Wildt. 1991, Captive
breeding of black-footed ferrets and comparative reproductive efficiency in 1-year
old versus 2-year old animals. J. Zoo. Wildl. Med. 22:96-106.
8) Casey, D. l985, Black-footed Ferret. Putnam Publishing Group.
9) Clark, T.W. l978, Current status of the black-footed ferret in Wyoming. Journal
of Wildlife Management 41:128-134.
10) Clark, T.W. 1989, Conservation Biology of the Black-footed ferret, Mustela
nigripes. Wildlife Preservation Trust International. Special scientific report No. 3.
11) Clark, T.W., și col., 1984, Seasonality of black-footed ferret diggings and
prairie dog burrow plugging. Journal of Wildlife Management 48:1441-44.
347
Capitolul 12 | Dihorul |
12) Clark, T.W., L. Richardson, T.M. Campbell, l986, Descriptive ethology and
activity patterns of black-footed ferrets. Great Basin Naturalist Memoirs 8:115-34.
13) Duden, J. 1990, The Ferret. Crestwood House, Macmillan Publishing Co.
14) Godbey, J., D. Biggins. 1994, Recovery of the black-footed ferret: Looking
back, looking forward. Endangered Species Technical Bulletin 19:10-13.
15) Hillman, C.N., J.W. Carpenter. 1983, Breeding biology and behavior of captive
black-footed ferrets. International Zoo Yearbook 23:186-91.
16) Miller, B.J., S.H. Anderson. 1993, Descriptive ethology of the endangered
black-footed ferret. Advances in Behavior. Paul Parey Press, NY. 46 pages.
17) Miller, B.J., S.H. Anderson, M. DonCarlos, E.T.Thorne. 1988, Biology of the
endangered black-footed ferret (Mustela Nigripes) and the role of captive
propagation in its conservation. Canadian Journal of Zoology 66:765-73.
18) Miller, B., și col., l997, The captive environment and reintroduction: The
black-footed ferret as a case study. In Environmental Enrichment for Captive
Animals. Edited by D.J. Sheperdson, J.D. Mellen, and M. Hutchins. Washington:
19) Miller, B., R. Reading, S. Forrest. 1996, Prairie Night Black-footed Ferrets
and the Recovery of Endangered Species. Washington and London:
20) Powell, R.A., T.W. Clark, L. Richardson, S.C. Forrest. l985, Black-footed ferret
energy expenditure and prey requirements. Biological Conservation 34:1-15.
21) Reading, R., B. Miller. l994, The black-footed ferret recovery program. Ppl
73-100 in Endangered Species Recovery: Finding the Lessons, Improving the
Process. Edited by T.W. Clark, A. Clarke, and R. Reading.
22) Russell, W.C., E.T. Thorne, R. Oakleaf, J.D. Ballou. 1994, The genetic basis of
black-footed ferret reintroduction. Conservation Biology 8:263-66.
23) Schmitt, G. l982. Black-footed ferrets. New Mexico Wildlife pp.16-17.
24) Thorne, E.T., and B. Oakleaf. l99l. Species rescue for captive breeding: Black-
footed ferret as an example. Pp. 241-61 in Beyond Captive Breeding: Re-
introducing Endangered Mammals to the Wild. Edited by J.H.W. Gipps. Oxford.
25) Thorne, E.T., and E.S. Williams. l988. Disease and endangered species: The
black-footed ferret as a recent example. Conservation Biology 2:66-74.
26) Vargas, A. l994. Ontogeny of the endangered black-footed ferret (Mustela
nigripes)and effects of captive upbringing on predatory behavior and post-release
survival for reintroduction. Ph.D dissertation, University of Wyoming, Laramie.
348
Capitolul 13 | Câinele - Canis familiaris |
CAPITOLUL 13
CÂINELE
349
Capitolul 13 | Câinele - Canis familiaris |
Introducere
Încadrare taxonomică
Regnul Animalia
Încrengătura Vertebrate;
Clasa Mammalia;
Subclasa Eutheria;
Ordinul Carnivora;
Familia Canidae;
Genul Canis.
Genul Canis este reprezentat de mai multe specii de animale carnivore
domestice și sălbatice, cum sunt câinele, vulpea, lupul, șacalul și coiotul.
> 15 până la 20 kg 4 2 2
> 20 kg 8 4 2
Câinii care beneficiază de spațiu pentru alergare și joacă sunt mult mai
activi, recomandându-se ca fiecare animal să beneficieze de un spațiu de 4
ori lungimea corpului său. Spațiile mari pot oferi mai multă diversitate decât
cele mici, putând include locuri pentru dormit, mișcare, joacă. Se pot amplasa
în interior obiecte pentru joacă sau pentru ros, dar trebuie schimbate
periodic, întrucât câinii își pierd interesul când se obișnuiesc cu aceste
obiecte. Materialele utilizate nu trebuie să interfereze cu scopul
experimentului sau să provoace răni, fiind folosite atât de câinii tineri cât și
de cei adulți. Locul de cazare trebuie să ofere posibilitatea de-a se uita în jur,
fiind animale curioase, iar un spațiu tip platformă care are un orizont larg le
stimulează comportamentul social. În cazul animalelor cazate în grup, cuștile
trebuie să dispună de spații amenajate în care câinii se pot retrage la nevoie.
354
Capitolul 13 | Câinele - Canis familiaris |
Condițiile de microclimat
Alimentația
Particularități anatomice
Comportamentul
fizic sau inerției uterine; mastite sau infecții ale glandelor mamare;
bruceloza provocată de brucella canis, și reprezentând o cauză frecventă de
avorturi și sterilitate; orhita – reprezintă o infecție a testiculelor. Gestația
falsă, constând într-un complex de simptome similare celor întâlnite la
femela gestantă, este întâlnită la femelele negestante, fiind datorată unui
exces de progesteron sintetizat de corpul luteal chistic ovarian.
Particularități hematologice
Reacțiile leucocitare
361
Capitolul 13 | Câinele - Canis familiaris |
Patologia câinelui
Concluzii
necesară în cazul câinilor agresivi sau a celor supuși unor experimente care
impun această restricție (condiții de sănătate). Câinele este înzestrat cu
anumite particularități morfofuncționale care fac posibilă producerea și
utilizarea energiei într-un ritm rapid, necesare pentru dezvoltarea forței
musculare de care are nevoie pentru a-și realiza potenţialul biologic. Câinele
este folosit în cercetări de chirurgie experimentală, implementarea unor
tehnici chirurgicale inovatoare, respectiv pentru testarea unor medicamente,
în cadrul unor trialuri farmacologice de bază, fie de teste de toxicitate acută.
Bibliografie
1) Adams GJ. și col., 1993, Sleep wake cycles and other night-time behaviours of
the domestic dog Canis familiaris. Applied Animal Behaviour Science 36: 233-248.
2) Andrews-Kelly G, 2010, Canine socialization through the use of playrooms or
exercise rooms. Enrichment Record 5: 7–9.
3) Bradshaw, J.W.S. and S. Brown, 1990, Behavioural adaptations of dogs to
domestication. Waltham Symposium 20:18-24.
4) Bebak J, Beck AM 1993. The effect of cage size on play and aggression between
dogs in purpose-bred beagles. Laboratory Animal Science 43: 457-459.
5) Burgess W, French ED and Kendall LV, 2010, Socialization program to improve
research dog adoption rates. American Association for Lab Animal Science: 163.
6) Campbell, S.A., H.C. Hughes, H.E. Griffin, M.S. Landi and F.M. Mallon, 1988, Some
effects of limited exercise on purpose-bred Beagles. American Journal of
Veterinary Research 49:1298-1301.
7) Clark JD, Calp JP, Armstrong RB 1991, Influence of type of enclosure on exercise
fitness of dogs. American Journal of Veterinary Research 52: 1024-1028.
8) DeLuca, A.M. K.C. Kranda, 1992, Environmental enrichment in a large animal
facility. Laboratory Animal 21:38-44.
9) Evans EI, Gates GR and Green VD, 1999, A “puppy playroom” as opportunity for
exercise and learning prior to adoption. American Association for Laboratory
Animal Science Meeting Official Program: 32.
10) Feddersen-Petersen, D., 1994, Comparative studies of behavioural
development of wolves (Canis lupus l) and domestic dogs (Canis lupus f fam) -
domestication traits and selective breeding. Tierärztliche Umschau 49:527-531.
11) Field G and Jackson TA, 2007, The Laboratory Canine. Taylor and Francis
Group: Boca Raton, FL.
12) Freedman DG, King JA and Elliot O, 1991, Critical period in the social
development of dogs. Science 133: 1016–1017
13) Fox MW 1975 Evolution of social behavior in canids. In: Fox MW (ed) The
Wild Canids Van Nostrand Reinhold: New York, NY.
14) Garnier F., și col, 1990, Adrenal cortical response in clinically normal dogs
before and after adaptation to a housing environment. Lab. Anim. 24 (1):40-43.
15) Hetts S, Clark JD, Calpin JP, Arnold CE, Mateo JM, 1992, Influence of housing
conditions on beagle behaviour. Applied Animal Behaviour Science 34: 137-155.
16) Hubrecht RC, 1993, A comparison of social and environmental enrichment
methods for laboratory housed dogs. Applied Animal Behaviour Sci 37: 345–361.
363
Capitolul 13 | Câinele - Canis familiaris |
17) Hubrecht RC, 1995, Dogs and dog housing. In: Smith CP and Taylor V (eds)
Environmental Enrichment Information Resources for Laboratory Animals:
1965—1995: Birds, Cats, Dogs, Farm Animals, Ferrets, Rabbits, and Rodents; AWIC
Resource Series No. 2 pp 49–62. United States Department of Agriculture,
Beltsville, MD and Universities Federation for Animal Welfare, Potters Bar.
18) Hubrecht RC, 2002, Comfortable quarters for dogs in research institutions.
In: Reinhardt V and Reinhardt A (eds) Comfortable Quarters for Laboratory
Animals, Ninth Edition pp 57–65. Animal Welfare Institute: Washington.
19) Hussain M, Leach A and Hardy C, 2006, A refined method of restraint for
dogs used in inhalation studies. Animal Technology and Welfare 5(3): 179–181.
20) Kilcullen-Steiner C and Mitchell A, 2001, Quiet those barking dogs. American
Association for Lab Animal Science Meeting Official Program: 103.
21) Laule G, 1999, Training laboratory animals. In: Poole T (ed) The UFAW
Handbook on the Care and Management of Laboratory Animals, Seventh Edition pp
21–27. Wiley-Blackwell: Oxford, UK.
22) Loveridge GG, 1994, Provision of environmentally enriched housing for
dogs. Animal Technology 45: 1–19.
23) Luescher UA, McKeown DB, Halip J, 1991, Stereotypic or obsessive-
compulsive disorders in dogs and cats. Veterinary Clinics of North America: Small
Animal Practice 21: 401-413.
24) National Research Council, 2011, Guide for the Care and Use of Laboratory
Animals, Eighth Edition. National Academies Press: Washington, DC.
25) Overall KL and Dyer D, 2005, Enrichment strategies for laboratory animals
from the viewpoint of clinical veterinary behavioral medicine: Emphasis on cats
and dogs. Institute for Laboratory Animal Research Journal 46(2): 202–216.
26) Roddis D, 2005, How to teach an old dog new tricks. Animal Technology and
Welfare 4: 181–184
27) Savastano GM, 2013, Operant conditioning with laboratory beagles.
American Association for Lab Animal Science Meeting Official Program: 144.
28) Shulder L and Ogbin J, 2010, Zen pen. Enrichment Record 5: 8.
http://www.gr8tt.com/flipbooks/uniflip_ER_1010 Folder/uniflip.swf
29) Tabers BC, Corten DJ and Mehrtens AC, 2009, Improvement of canine gavage
through behavioural refinement. American Association for Laboratory Animal
30) Science Meeting Official Program: 108–109.
31) Trussell BA, și col.,1999, Application of environmental enrichment routines
to regulatory toxicology studies in beagle dog. Animal Technology 50: 131–133.
32) Wells DL, și col.,2002, The influence of auditory stimulation on the
behaviour of dogs housed in a rescue shelter. Animal Welfare 11: 385–393.
33) Whitehead S.,1999, The Dog: The Complete Guide. London, UK:
34) Wolfle TL, 1992, Socialization of dogs. In: Krulisch L (ed) Implementation
Strategies for Research Animal Wellbeing: Institutional Compliance with
Regulations pp 15–21. Scientists Center for Animal Welfare: Bethesda, MD.
35) Wolfle TL, 1990, Policy, program and people: The three P's to well-being. In
Canine Research Environment, Mench JA, Krulisch L (eds), pp 41-47. Scientists
Center for Animal Welfare: Bethesda.
364
Capitolul 14 | Pisica domestică - Felis silvestris catus |
CAPITOLUL 14
PISICA DOMESTICĂ
365
Capitolul 14 | Pisica domestică - Felis silvestris catus |
Introducere
Încadrare taxonomică
Alimentația
Comportamentul
regulă, naște ușor, fără intervenția omului iar puii se nasc în 2-3 ore, în
funcție de numărul lor. Femela trebuie totuși urmărită, pentru prevenirea
distociilor. Pisicile sunt mame excelente, își uscă puii și consumă anexele
fetale. Dacă puii sunt neglijați imediat după fătare, trebuie introduși într-un
incubator (26°C), apoi repuși în cuib. Când puii își deschid ochii au deja o
greutate de 200 g, iar la înțărcare (8-9 săptămâni) cântăresc 750-800 g.
Maturitatea sexuală este atinsă la 6-7 luni. Hrănirea pisicuțelor poate
începe în a treia săptămână, iar castrarea masculilor când au împlinit 3-4
luni. Selecția grupului de animale pentru prăsilă se poate face din grupul
deja existent sau se poate cumpăra. În general, puii pentru înlocuire se aleg
dintre cei care fenotipic se situează deasupra nivelului mediu al coloniei.
Particularități hematologice
Concluzii
Bibliografie selectivă
1) Barry KJ, și col., 1999, Gender differences in the social behaviour of the
neutered indoor-only domestic cat. Applied Animal Behaviour Sci 64: 193–211
2) Bloomsmith MA, și col., 1991, Guidelines for developing and managing an
environmental enrichment program for non-human primates. Lab An Sci 41: 372.
3) Bradshaw JWS, Casey RA, Brown SL, 2012, The Behaviour of the Domestic Cat,
Second Edition. CAB International: Wallingford, UK.
4) Brown S, Bradshaw JWS, 2014, Communication in the domestic cat: Within-and
between- species. In: Turner DC and Bateson P (eds) The Domestic Cat: Biology of
its Behaviour, 3rd Edition 37–59. Cambridge Univ Press, UK.
5) Carlstead K, și col, 1993. Behavioural and physiological correlates of stress in
laboratory cats. Applied Animal Behaviour Science 38, 143-158
6) Casey RA, Bradshaw JWS 2007 The assessment of welfare. In: Rochlitz I (ed)
The Welfare of Cats, 23–46. Springer: Dordrecht, Netherlands.
7) Crouse SJ, și col., 1995, Soft surfaces: A factor in feline psychological well-being.
Contemporary Topics in Laboratory Animal Science 34(6): 94–97
8) Crowell-Davis SL, Curtis TM, Knowles RJ, 2004, Socialborganization in the cat: a
modern understanding. Journal of Feline Med & Surgery 6: 19–28.
9) Curtis TM, Knowles RJ, Crowell-Davis SL, 2003, Influence of familiarity and
relatedness on proximity and allogrooming in domestic cats (Felis catus).
American Journal of Veterinary Research 64: 1151–1154.
10) De Monte M, Le Pape G, 1997, Behavioural effects of cage enrichment in
single-housed adult cats. Animal Welfare 6: 53–66.
11) DiGangi BA, Levy JK, 2006, Outcome of cats adopted from a biomedical
research program. Journal of Applied Animal Welfare Science 9:143–163.
12) Ellis SLH, 2007, Sensory enrichment for cats (Felis silvestris catus) housed
in an animal rescue shelter [dissertation]. Queen’s University: Belfast, UK.
13) Ellis S, 2009, Environmental enrichment: Practical strategies for improving
feline welfare. Journal of Feline Medicine and Surgery 11: 901–912.
14) Ellis SLH, Wells DL, 2008, The influence of visual stimulation on the
behaviour of cats housed in a rescue shelter. Applied Animal Beh Sci 113: 166–174.
15) Ellis SLH, și col., 2013, AAFP and ISFM Feline Environmental Needs
Guidelines. Journal of Feline Medicine and Surgery 15: 219–230.
16) Hall SL, Bradshaw JWS, 1998, The influence of hunger on object play by
adult domestic cats. Applied Animal Behaviour Science 58: 143–150.
17) Hall SL, și col.,2001, Object play in adult domestic cats: The roles of
habituation and disinhibition. Applied Animal Behaviour Science 79: 263–271.
379
Capitolul 14 | Pisica domestică - Felis silvestris catus |
18) Hawthorne AJ, și col., 1995, The behaviour of domestic cats in response to a
variety of surface-textures. In: Holst B (ed) Proceedings of the Second International
Conference on Environmental Enrichment 84–94. Copenhagen Zoo: Denmark.
19) Herron ME, și col., 2010, Feline focus: environmental enrichment for indoor
cats. Compendium on Continuing Education for the Practising Vet 32: E1–E5.
20) Hoskins CM, 1995, The effects of positive handling on the behaviour of
domestic cats in rescue centres [thesis]. University of Edinburgh: Edinburgh, UK.
21) Hubrecht RC, și col., 1998, Companion animal welfare in private and
institutional settings. In Wilson and Turner, Comp Animals in Human Health, 267.
22) James AE, 1995, The laboratory cat. The Australian and New Zealand
Council for the Care of Animals in Research and Teaching News 8, 1-8.
23) Johnson J. M, 1991, The Veterinarian’s responsibility assessing and
managing acute pain in dogs and cats. Part I. Compendium on Continuing
Education for the Practicing Veterinarian, 13: 804 – 807.
24) Kessler MR, și col., 1999, Effects of density and cage size on stress in
domestic cats housed in animal shelters and boarding catteries. Animal Welfare 8.
25) Leyhausen P, 1979, Cat Behaviour: The Predatory and Social Behaviour of
Domestic and Wild Cats. Garland STPM Press, New York, NY
26) Lockhart J, și col., 2013, The effects of operant training on blood collection
for domestic cats. Applied Animal Behaviour Science 143: 128–134.
27) Macdonald DW, și col., 2000, Group living in the domestic cat: Its socio-
biology and epidemiology. In: Turner DC and Bateson P (eds) The Domestic Cat:
The Biology of its Behaviour, Second Edition pp 95–115. Cambridge Univ Pres.
28) McCune S, și col., 2014, Housing and husbandry of cats. National Centre for
Replacement, Refinement and Reduction of Animals in Research.
29) National Research Council, 2011, Guide for the Care and Use of Laboratory
Animals, Seventh Edition. The National Academy Press: Washington, DC.
30) Newberry RC, 1995, Environmental enrichment: increasing the biological
relevance of captive environments. Applied Animal Behaviour Science 44: 229.
31) Overall KL, Dyer D, 2005, Enrichment strategies for laboratory animals from
the viewpoint of clinical veterinary behavioral medicine: ILAR Journal 46(2): 202.
32) Pozza ME, Stella JL, Buffington CA, 2008, Pinch-induced behavioral
inhibitionin domestic cats. Journal of Feline Med and Surgery 10: 82–87.
33) Randall WR, și col., 1990, Sounds from an animal colony entrain a circadian
rhythm in the cat, Felis catus L. Journal of Interdisciplinary Cycle Res 21: 55–64.
34) Rochlitz I, 2014, Feline welfare issues. In: Turner DCd Bateson P (eds) The
Domestic Cat: Biology of its Behaviour, Third Edition, 131–153. Cambridge, UK.
35) Stella J, și col., 2014, Environmental factors that affect the behavior and
welfare of domestic cats housed in cages. Applied Animal Beh Sci160: 94–105.
36) Turner DC 2000, The human-cat relationship. In The Domestic Cat: The
Biology of its Behaviour, 2nd Ed. Turner & Bateson, 193-206. Cambridge Press.
37) Douglas J. Weiss and K. Jane Wardrop, 2010, Schalm's Veterinary
Hematology 6th ed - D. Weiss, J. Wardrop (Wiley-Blackwell.
380
Capitolul 15 | Porcul de laborator |
CAPITOLUL 15
PORCUL DE LABORATOR
OBIECTIVE
381
Capitolul 15 | Porcul de laborator |
Introducere
Încadrarea taxonomică
384
Capitolul 15 | Porcul de laborator |
386
Capitolul 15 | Porcul de laborator |
Asigurarea unui spațiu curat și larg pentru cazare și odihnă este necesară
Dezvoltarea simțurilor
pradă, cee ace asigură o vedere panoramică de 3100. Vederea bioculară este
sacrificată în cazul porcului în beneficiul vederii monoculare, care permite
porcilor să rămână alerți și să detecteze în timp util orice sursă de pericol.
- Auzul este relativ bine dzvoltat la porc, spectrul auditiv permițând
detectarea sunetelor cu frecvență cuprinsă între 40 Hz și 40,5 kHz, având
cea mai mare acuitate pentru sunetele de 8 kHz. Acuitatea auditivă a
porcului o depășește pe cea a omului, iar sunete care nu pot fi auzite de om,
sunt deseori percepute foarte intens de porci. S-a demonstrat și faptul că
porcii se adaptează repede la o gamă largă de sunete, chiar dacă acestea au
o intensitate foarte mare, însă reacționează puternic la zgomotele bruște.
Porcii au un repertoriu vocal foarte bogat, putând produce mai mult de 20
de sunete vocale diferite ca intensitate și frecvență. Pentru majoritatea
acestor sunete nu se cunoaște semnificația lor, desi pentru unele dintre ele
s-a dovedit că au rol în semnalarea prezenței unui pericol, sau în stimularea
comportamentului sexual, respective în comunicarea scroafei cu purceii.
- Mirosul sau olfacția este considerat simțul cel mai important pentru
comunicarea în cadrul grupului, desi semnalele vizuale și auditive sunt la
fel de importante. Simțul mirosului este foarte dzvoltat la porc,în condițiile
în care acest animal folosește o gamă largă indicatori olfactivi pentru
realizarea unor comportamente naturale. În principal, porcii se folosesc de
informațiile olfactive pentru recunoașterea individual, și mai ales pentru
realizarea comportamentului de împerechere. Într-un studiu efectuat de
Søndergaard (cit. de Zeltner, 2013) se menționează faptul că porcul minia-
tural de Gottingen poate face discriminări olfactive foarte fine, care permit
realizarea unor măsurători foarte precise a sensibilității olfactive în scopul
detectării unor modificări comportamentale, aceste abilități fiind utilizate
în cazul modelului porcin de studiu a bolii Alzheimer (Zeltner, 2013).
- Cogniția se referă la procese nervoase care implică funcția creierului
în relație cu procese mentale conștiente, cum sunt sentimentele, gândirea,
învățarea, amintirea, comunicarea, imaginația și rezolvarea de probleme.
Toate aceste particularități cognitive sunt presupuse a fi foarte dezvoltate
la porc, iar cunoașterea lor adecvată constituie un support prețios pentru
un management corespunzător al acestor animale, dar și pentru asigurarea
condițiilor optime solicitate de menținerea stării de sănătate, a nivelului de
performanță, și respectiv a calității vieții (bunăstării) acestor animale. Deși
abilitățile cognitive ale porcilor miniaturali sunt relative puțin cunoscute,
se știe totuși faptul că pot comunica cu ajutorul vocalizelor, și respectiv al
mirosului. De asemenea, porcii pot fi antrenați cu ușurință să opereze
sarcini care implică oferirea unor recompense. Într-un studiu realizat de
Cerbulis se menționează faptul că porcii sunt capabili să opereze procese
de învățare complexe, care necesită răspunsuri la simboluri gesturale și
verbale, cu privire la diferite categorii de obiecte și acțiunii (Cerbulis, 1994).
391
Capitolul 15 | Porcul de laborator |
Manipularea și contenția
Este necesară obișnuirea cu prezența omului încă din primele zile de viață
392
Capitolul 15 | Porcul de laborator |
Interacțiunea cu omul
Concluzii
397
Capitolul 15 | Porcul de laborator |
Bibliografie
1) Arey DS, 1993, Effect of bedding on behaviour & welfare of pigs. Animal Welfare 2.
2) Arey DS, Brooke P, 2006, Animal Welfare Aspects of Good Agricultural Practice:
Pig Production. Compassion in World Farming Trust:, UK.
398
Capitolul 15 | Porcul de laborator |
3) Arey DS, Franklin MF, 1995, Effects of straw and unfamiliarity on fighting
between newly mixed growing pigs. Applied Animal Behaviour Science 45: 23–30.
4) Barnett JL, și col., 1994, Effects of food and time of day on aggression when
grouping unfamiliar adult pigs. Applied Animal Behaviour, Science 39: 339–347.
5) Barnett JL, și col., 1985, The effect of individual and group housing on
behavioural and physiological responses related to the welfare of pregnant pigs.
Applied Animal Behaviour Science 14: 149–161.
6) Batchelor GR, 1991, Environment enrichment for laboratory pig. Animal Tech 42.
7) Beale C, și col., 2007, Investigation of different methods of food delivery as
enrichment for singly housed male Göttinger Minipigs. Animal Tech Welf 6(1): 33.
8) Beattie VE, O’Connell NEO, 2002, Relationship between rooting behaviour and
foraging in growing pigs. Animal Welfare 11: 295–303.
9) Blye R, Burke R, James C, Fitzgerald AL, Cox ML, 2006, The use of operant
conditioning of Göttingen minipigs for topical safety studies. American Association
for Laboratory Animal Science Meeting Official Program: 153–154.
10) Bolhuis EJ, Schouten WGP, Schrama JW, Wiegant VM, 2005, Behavioural
development of pigs with different coping characteristics in barren and substrate-
enriched housing conditions. Applied Animal Behaviour Science 93: 213–228.
11) Bollen PJA, și col., 2000, Laboratory Swine. CRC Press: Boca Raton, FL.
12) Brodersen T, Glerup P, Sorensen DB, 2010, The use of positive
reinforcement with Göttinger minipigs. AALAS Meeting Official Program: 167–168.
13) Burbidge JA, și col., 1994, The effect of feeding regime and the provision of a
foraging substrate on the development of behaviours in group-housed sows.
Applied Animal Behaviour Science 40: 72.
14) Casey B, și col., 2007, A playroom as novel swine enrichment. Laboratory
Animals 36(2): 32–34.
15) Cerbulis, I. G. 1994. Cognitive abilities of the domestic pig (Sus scrofa). PhD
Diss. The Ohio State Univ., Columbus.
16) Chilcott RP, Stubbs B, Ashley Z, 2001, Habituating pigs for in-pen, non-
invasive biophysical skin analysis. Laboratory Animals 35: 30–35.
17) D’Earth RB, 2004, Consistency of aggressive temperament in domestic pigs:
Effects of social experience and social disruption. Aggressive Behavior 30: 435.
18) Ellegaard L., Cunningham A., et al., 2010, Welfare of the Minipig with special
reference to use in regulatory toxicology studies. The Rethink report, Journal of
Pharmacological and Toxicological Methods 62 (2010), 167-183
19) Fraser D, Phillips PA, Thompson BK, Tennessen T, 1991, Effect of straw on
the behaviour of growing pigs. Applied Animal Behaviour Science 30: 307–318.
20) Geers R, Janssens G, Villé H, Bleus E, Gerard H, Janssens S and Jourquin J
1995 Effect of human contact on heart rate of pigs. Animal Welfare 4: 315–359.
21) Gieling E.T., Nordquist R.E. & van der Staay F. J, 2011, Assessing learning and
memory in pigs. Animal Cognition, 14, 151-173.
22) Gonyou HW, și col., 1986, Effects of frequent interactions with humans on
growing pigs. Applied Animal Behaviour Science 16: 269–278.
23) Grandin T, 1988, Environmental enrichment for confinement pigs. Livestock
Handling Committee Proceedings of the 1988 Annual Meeting, Missouri.
24) Grandin T, Curtis SE, 1984, Material affected cloth-toy touching and biting
by pigs. Journal of Animal Science 59 (Supplement 1): 85.
399
Capitolul 15 | Porcul de laborator |
400
Capitolul 16 | Zebrafish sau Peștele Zebră |
CAPITOLUL 16
OBIECTIVE Alimentația
Particularități anatomice
Introducere Sisteme de reproducere
Încadrarea taxonomică Utilizarea în proceduri experimentale
Danio zebra Concluzii
Condiții de creștere și cazare Bibliografia selectivă
Parametrii optimi de mediu
401
Capitolul 16 | Zebrafish sau Peștele Zebră |
Introducere
Zebrafish (Danio rerio) sau peștele zebra, este un pește de apă dulce,
de dimensiuni mici, care reprezintă un model de organism vertebrat studiat
extensiv. Poate fi crescut rapid în număr mare, este maleabil genetic și are
un embrion clar, transparent, ceea ce îl face agreabil pentru studiul
dezvoltării ontogenetice a vertebratelor și a fiziologiei.
Încadrare taxonomică
Regnul Animalia;
Încrengătura Vertebrata;
Ordinul Cypriniformes;
Familia Cyprinidae;
Subfamilia Danioninea;
Genul Danio, reprezentat de Danio rerio.
Danio zebra, asa cum este cel mai cunoscut, este un pește exotic de
apă dulce extrem de popular printre acvariști, mai ales cei începători. Cu o
alura delicată și energie debordantă, își trage numele de la cea mai specifică
caracteristica a sa: corpul dungat, asemeni ierbivorelor africane.
Peștele zebra este probabil unul dintre cele mai utilizate organisme ca
model pentru studiile genetice și de dezvoltare embrionare. Peștele zebra
este cunoscut pentru abilitățile sale regenerative unice și dezvoltarea
embrionara rapidă. Deși cercetarea utilizind pești zebra a început în anii
402
Capitolul 16 | Zebrafish sau Peștele Zebră |
1960, numai din anii 1990/2000 a luat o amploare mai mare. Totul a început
cu George Streisinger, un entuziast de pești tropical de la Universitatea din
Oregon. Streisinger căuta un model vertebrat care era mai simplu din punct
de vedere al fiziologiei decât șoarecele, pentru a studia dezvoltarea și
funcționarea sistemului nervos. La începutul anilor 1980, cercetările care au
utilizat peștii zebra s-au bucurat de o atenție deosebită (Lawrence, 2012).
404
Capitolul 16 | Zebrafish sau Peștele Zebră |
Alimentația
Particularități anatomice
Intestinul subțire constă dintr-un tub lung care se pliază de două ori
în cavitatea abdominală, fără să se poate distinge stomac, intestin subțire
sau intestin gros. Cu toate acestea, diferențele pot fi găsite în morfologia
celulelor epiteliale coloidale ale mucoasei și număr de celule calciforme,
sugerând diferențiere funcțională. Vezica de înot este derivată embriologic
din tractul digestiv superior, dar nu are funcţie digestivă.
Reproducerea
Concluzii
Bibliografie selectivă
1) Adatto, I., Krug, L., & Zon, L. I., 2016, The Red Light District and Its Effects on
Zebrafish Reproduction. Zebrafish, 13(3), 226-229.
2) Arunachalam, Muthukumarasamy; Raja, Manickam; Vijayakumar, Chinnian;
Malaiammal, Punniyam; Mayden, Richard L. ,2013, "Natural history of zebrafish
(Danio rerio) in India". Zebrafish.
3) Aswin L. Menke, Jan M. Spitsbergen, Andre P. M. Wolterbeek and Ruud A.
Woutersen, 2011, Normal Anatomy and Histology of the Adult Zebrafish, Toxicol
Pathol 39: 759
409
Capitolul 16 | Zebrafish sau Peștele Zebră |
4) Avdesh, Ași colab., 2012, “Regular Care and Maintenance of a Zebrafish (Danio
Rerio) Laboratory:.” Journal of Visualized Experiments : JoVE69 : 4196.
5) Christian Lawrence, Timothy Mason; Zebrafish Housing Systems: A Review of
Basic Operating Principles and Considerations for Design and Functionality, 2012,
ILAR Journal, Volume 53, Issue 2, Pages 179–191
6) Geisler, R., Borel, N., Ferg, M., Maier, J. V., Strähle, U., 2016, Maintenance of
Zebrafish Lines at European Zebrafish Resource Center. Zebrafish, , 13(S1), S-19
7) Gerlai R., 2003, Zebra fish: an uncharted behavior genetic model. Behav.
Genet. ;33:461–468
8) Howe K, Clark MD, Torroja CF, și colab., 2013, The zebrafish reference genome
sequence and its relationship to the human genome. Nature.;496(7446):498-503
9) Kimmel CB, Ballard WW, Kimmel SR, Ullmann B, Schilling TF., 1995, Stages of
embryonic development of the zebrafish. Dev. Dyn. ;203:253–310
10) Learmonth, C., & Carvalho, A. P., 2015, Acute and Chronic Toxicity of Nitrate
to Early Life Stages of Zebrafish—Setting Nitrate Safety Levels for Zebrafish
Rearing. Zebrafish
11) Mason TJ, Matthews M. 2012. Aquatic environment, housing, and
management in the eighth edition of the Guide for the Care and Use of Laboratory
Animals: Additional considerations and recommendations. JAALAS 51:329-332
12) Westerfield M., 2007, THE ZEBRAFISH BOOK. 5th. Eugene: University of
Oregon Press;. A guide for the laboratory use of zebrafish (Danio rerio)
13) www.zebrafish.org
410
Capitolul 17 | Primatele Non-Umane |
CAPITOLUL 17
PRIMATELE NON-UMANE
OBIECTIVE Reproducerea
Boli ale primatelor non-umane
Introducere Boli infecțioase și metabolice
Încadrare taxonomică Boli virale
Particularități biologice Boli bacteriene
Macaca m. Mulata Boli nutriționale
Domenii de utilizare Prevenirea și controlul îmbolnăvirilor
Comportamentul și viața socială Măsuri profilactice obligatorii
Condiții de creștere și cazare Concluzii
Contenția, manipularea și anestezia Bibliografie selectivă
Alimentația
Transportul
Identificarea
411
Capitolul 17 | Primatele Non-Umane |
Introducere
Încadrarea taxonomică
Încrengătura Vertebrate;
Clasa Mammalia;
Ordinul Primata;
Subordinul Strepshirrini (Lemurieni);
Superfamilia Lemoroidea;
Subordinul Haplorrini;
412
Capitolul 17 | Primatele Non-Umane |
Infraordinul Tarsiiforme;
Infraordinul Simiiforme (maimuțe);
Parvordinul Plathyrrini (răspândite pe continentul american);
Parvordinul Catarrhini (răspândite în Africa și Asia);
Superfamilia Cercopithecoidea;
Familia Cercopithecidae;
Genul Macaca;
Macacul Rhesus (Macaca mulatta Z.);
Superfamilia Hominoidea (antropoide);
Familia Hylobatidae (giboni);
Familia Hominidae (cimpanzei, gorile, urangutan, om).
- Subordinul Strepshirrini (prosimieni) este reprezentat în principal de
Superfamilia Lemoroidea, fiind un grup de mamifere adaptate la viața
arboricolă. Sunt animale diurne, care își petrec peste 30% din timp pe
pământ. Acest mod de viață le-a imprimat o serie de caractere care se
păstrează și la speciile adaptate secundar la viața terestră. Astfel, una din
particularitățile principale de adaptare la viața arboricolă constă în
conformaţia membrelor anterioare la care cubitusul și radiusul sunt
articulate mobil, astfel încât pot face mișcări de rotire în jurul propriului lor
ax. Membrele sunt organe prehensile la primate, acesta fiind pentadactile, cu
degetul mare opozabil. Degetele au vârfurile lățite și prevăzute cu unghii late,
excepție făcând unele specii primitive care au și gheare, însă și în acest caz,
degetul mare are o unghie lățită. Prezenţa claviculei permite membrelor
anterioare să execute mișcări complexe, fapt ce le permite efectuarea unor
salturi cu prinderea de ramuri în timpul deplasării prin coroana arborilor.
- Subordinul Haplorrini include tarsidele și simienii, aceștia din urmă
fiind cunoscuți și sub denumirea de maimuțe sau primate antropoide.
Simienii sau simiformele sunt utilizați în proceduri experimentale cu scop
științific, fiind clasificați în pavordinul Plathyrrine originare din America de
Sud și Centrală, și respectiv parvordinul Catarrhine originar din Africa și Asia.
- Plathyrrinele sunt primate originare din America de Sud și America
Centrală. Au botul aplatizat cu nări amplasate lateral, majoritate având coadă
prehensibilă sau pseudoprehensibilă. Sunt animale arboricole, nu dispun de
pungi ale obrajilor și nu prezintă menstruație (cu excepţia Cebus spp). Nu pot
metabolia vitamina D2, motiv pentru care este nevoie de prezența vitaminei
D3 în furaje. Din această categorie fac parte marmozeții și tamarinii.
- Catarrhinele sunt primate originare din Africa și Asia. Au botul
ușor elongat, cu nări apropiate și dispuse în jos. Cercopitecidele prezintă
pungi la nivelul obrajilor pentru transportul alimentelor, putând utiliza
vitamina D2. Au ciclu menstrual și dispun de placentă hemocorială, iar
formula dentară este constituită din 4I/2C/4PM/6M x 2. Din acest pavordin
fac parte familia Cercopithecidae, cu genul Macaca (Rhesus-M. mulla, M.
413
Capitolul 17 | Primatele Non-Umane |
Particularități biologice
416
Capitolul 17 | Primatele Non-Umane |
419
Capitolul 17 | Primatele Non-Umane |
Alimentația
Transportul
422
Capitolul 17 | Primatele Non-Umane |
Reproducerea
imediat după începutul ciclului sexual și își reia forma inițială la sfârșitul
ciclului. Probabil umflarea maximă este atinsă înainte de mijlocul ciclului.
În timpul lactației pielea sexuală devine inactivă. Ciclul menstrual al
maimuțelor rhesus este de 28 de zile și pentru celelalte specii de laborator
este de 30 de zile. Ciclul estral se continuă tot anul. Teoretic, maimuțele pot
concepe de trei ori pe an. Luând prima zi a menstruației ca fiind ziua 1,
ovulația are loc între a 9-a și a 18-a zi. Din acest motiv, momentul cel mai
propice al împerecherii este între ziua a 11-a și a 13-a. Împerecherea după
această dată ar putea fi prea târzie pentru a avea loc concepția. Maimuțele
tinere au de obicei ciclul estral mult mai neregulat decât maimuțele mature.
Odată ales stocul pentru reproducție, femelele și masculii, înaintea
împerecherii, trebuie cazați în cuști diferite, dar care se află în aceeași
încăpere, astfel încât cele două sexe să se poate vedea și să poată comunica
unul cu celălalt. Este preferabilă cazarea maimuțelor în cuști diferite pentru
că mai ales masculii au tendinţa de a se bate când sunt cazați împreună și
perturbă astfel liniștea adăpostului. Femelele cazate singure sunt mai ușor
de observat și examinat pentru debutul menstruației. Pentru împerechere
este deci important ca cele două sexe să se cunoască și să se obișnuiască
unul cu celălalt. Acest fapt este adevărat mai ales pentru femele care înainte
de a fi transferată în cușca masculului trebuie să aibă posibilitatea de a-l
cunoaște și de a comunica cu el din interiorul propriei sale cuști. Pot apărea
împerecheri greșite între indivizi incompatibili, atunci când sunt greșit
stabilite perechile pentru reproducere. Se întâmplă uneori ca perechile de
primate găzduite împreună să pară a se înțelege prietenește, dar după un
timp mai lung și o observare mai atentă se vede că ele au puțină afecțiune
una pentru cealaltă. În aceste condiții sunt slabe șanse pentru copulație.
Examinarea zilnică constantă a femelei pentru stabilirea momentului
menstruației va stabili momentul oportun de transferare a femelei în cușca
masculului potrivit. Când femelele sunt cazate singure este mai ușoară
examinarea tăvii cu excremente pentru găsirea urmelor de sânge.
Important de stabilit dacă sângele este de origine vaginală sau este
provenit de la vreo rană sau este vorba despre un caz de dizenterie. Prin
întocmirea unor registre corecte, începutul menstruației poate fi anticipat
cu exactitate în cazul femelelor cu ciclul regulat și astfel se economisește
timp important necesar inspecțiilor periodice. Cea mai bună rată a
concepției se obține dacă împerecherea are lor la mijlocul ciclului. Femela
trebuie să mai rămână cu masculul cel puțin încă 48 de ore înainte de a fi
mutată înapoi în propria cușcă. Perioada de gestație la maimuțele rhesus
variază între 159 și 174 zile, cu o medie de aproximativ 168 zile.
Diagnosticul de gestație este greu de dat și de obicei trebuie să treacă 3 luni
de la împerechere până se poate spune cu exactitate stadiul gestației.
Semnele clinice ale sarcinii sunt amenoreea persistentă, creșterea în
424
Capitolul 17 | Primatele Non-Umane |
Boli virale
Bolile virale sunt probabil cele mai periculoase, deoarece sunt dificil
de diagnosticat și de tratat. La maimuțe evoluează o gamă destul de largă
de boli virale, cum ar fi infecția cu herpes virusul B, sau cu virusul hepatitei,
care se poate transmite de la animal la om. O altă problemă o constituie
faptul că virozele evoluează fără semne clinice specifice, ca boli inaparente,
dar capabile să determinare rapid moartea animalelor pe care le afectează.
- Infecția cu Herpes virus este întâlnită la multe specii de primate,
fiind produsă de diferite tipuri de herpes virusuri, care evoluează ca infecții
sistemice, deseori cu evoluție fatală. Maimuțele sunt rezervoare naturale
pentru multe tipuri de Herpesvirusuri care produc la alte specii de animale
domestice (inclusiv la om) boli foarte grave. Cele mai importante infecții
zoonotice sunt produse de Herpes virusul de tip B și de Herpes simiae virus.
- Infecția cu Virusul B a fost observată mai ales la maimuțe rhesus și
cynomogus, nefiind aparent o amenințare serioasă pentru maimuțe, însă
este răspunzător pentru un număr mare de cazuri fatale de mielite
(encefalomielite) ascendente la om, majoritatea datorate mușcăturilor și
contaminării rănilor cu material infectat. Este posibilă infectarea
animalelor de laborator cu aerosoli ai virusului B, aceasta fiind considerată
calea de infectare a omului. Acest virus este înrudit imunologic cu virusul
herpes de la om, iar leziunile produse sunt inițial de tip vezicular. Leziunile
apar mai frecvent pe partea dorsală a limbii, pe marginea muco-epitelială a
buzelor. Datorită prezenței virusului B în gura și saliva animalelor infectate
cu leziuni este esențială adoptarea unor tehnici de manipulare a
maimuţelor astfel încât riscul mușcăturilor și a contaminării personalului
îngrijitor să fie redus la minim. Maimuțele nou importate care prezintă
leziuni pe buze sau limbă, trebuie sacrificate, iar cadavrele incinerate.
- Alte categorii de virusuri pentru care maimuțele se constituie ca
purtători sau rezervoare naturale au fost recoltate de la animalele sănătoase.
Deși unii dintre aceștia nu sunt agenți patogeni pentru om și nu cauzează
boli aparente la maimuțe, este nedorită prezența lor în țesuturile folosite în
cercetare și pentru prepararea vaccinurilor. Controlul acestor agenți poate
fi realizat printr-o bună aclimatizare a animalelor, și prin asigurarea igienei
în adăpost. Este recomandat să nu se cazeze specii diferite în aceeași
cameră sau să se amestece noii veniți cu stocul existent. Carantina noilor
sosiți este foarte importantă. Doar animalele sănătoase, care au fost cazate
individual cel puțin 6 săptămâni pot fi folosite pentru culturi de țesuturi..
- Infecția cu Herpesvirus saimiri și Herpesvirus ateles se întâlnesc la
veveriță și la maimuța păianjen, dezvoltă un efect oncogen de origine
limforeticulară. Nu există date care să le incrimineze ca infecții zoonotice.
426
Capitolul 17 | Primatele Non-Umane |
Boli bacteriene
Boli nutriționale
428
Capitolul 17 | Primatele Non-Umane |
Concluzii
Bibliografie selectivă
1) Anzenberger G. Și col., 1993, How to obtain individual urine samples from
undisturbed marmoset families. American Journal of Primatology 31, 223-230.
2) American Association for Laboratory Animal Science, 2001, Cost of Caring:
Recognizing Human Emotions in the Care of Laboratory Animals. American
Association for Laboratory Animal Science: Memphis, TN.
3) Baker KC, 2004, Benefits of positive human interaction for socially housed
chimpanzees. Animal Welfare 13: 239–245.
4) Baker KC, și col., 2012, Benefits of pair housing are consistent across a diverse
population of rhesus macaques. Applied Animal Behaviour Science 137: 148–156
430
Capitolul 17 | Primatele Non-Umane |
5) Basile BM, and Murray EA, 2007, Presence of a privacy divider increases
proximity in pair-housed rhesus monkeys. Animal Welfare 16(1):37–39.
6) Bayne K, 2002, Development of the human-research animal bond and its impact
on animal well-being. ILAR Journal 43(1): 4–9.
7) Bentson KL, și col., 2003, Cortisol responses to immobilization with Telazol or
ketamine in baboons (Papio cynocephalus/anubis) and rhesus macaques (Macaca
mulatta). Journal of Medical Primatology 32: 148–160.
8) Bernstein IS, 2007, Social mechanisms in the control of primate aggression. In:
Campbell CJ, Fuentes A, MacKinnon KC, Panger M and Bearder SK (eds) Primates in
Perspective pp 562–571. Oxford Univ Press: New York, NY.
9) Blois-Heulin C and Jubin R, 2004, Influence of the presence of seeds and litter
on the behaviour of captive red-capped mangabeys Cercocebus torquatus
torquatus. Applied Animal Behaviour Science 85: 340–362.
10) Bourgeois SR și col., 2005, Modifying the behaviour of singly caged baboons:
evaluating the effectiveness of 4 enrichment techniques. Animal Welfare 14:71-81.
11) Buchanan-Smith HM, Shand C and Morris K, 2002, Cage use and feeding
height preferences of captive common marmosets (Callithrix j. jacchus) in two-tier
cages. Journal of Applied Animal Welfare Science 5: 139–149.
12) Buchanan-Smith HM 1991. A field study on the red-bellied tamarins
(Saguinus labiatus) in Bolivia. International Journal of Primatology 12, 259-276.
13) Celli ML, și col., 2003, Tool use task as environmental enrichment for captive
chimpanzees. Applied Animal Behaviour Science 81: 171–182.
14) Chamove AS and Scott L, 2005, Forage box as enrichment in single- and
group-housed callitrichid monkeys. Laboratory Primate Newsletter 44(2): 13–17.
15) Chiappa P, Ortiz-Sánchez V and Antonio-Garcés J, 2004, Social status and
mirror behaviour in Macaca arctoides. Folia Primatologica 75(Supplement): 364.
16) Coleman K, și col., 2008, Training rhesus macaques for venipuncture using
positive reinforcement techniques: A comparison with chimpanzees. Journal of the
American Association for Laboratory Animal Science 47: 37–41.
17) Council of Europe, 2006, Appendix A of the European Convention for the
Protection of Vertebrate Animals Used for Experimental and Other Scientific
Purposes (ETS No. 123). Council of Europe: Strasbourg, France.
18) Crockett CM, Lee GH and Thom JP, 2006, Sex and age predictors of
compatibility in grooming-contact caging vary by species of laboratory monkey.
International Journal of Primatology 27(Supplement): 417.
19) Cross N, Pines MK and Rogers LJ, 2004, Saliva sampling to assess cortisol
levels in unrestrained common marmosets and the effect of behavioral stress.
American Journal of Primatology 62: 107–114.
20) Doyle LA, și col., 2008, Physiological and behavioral effects of social
introduction on adult male rhesus macaques. Am Journal of Primatology 70:1–9.
21) Ferraro A, și col., 2013 Making use of a laser pointer as training and
enrichment tool: a discussion by the Laboratory Animal Refinement & Enrichment
Forum. Animal Technology and Welfare 12: 195–196.
22) Fortman JD, și col., 2002 The Laboratory Nonhuman Primate. CRC Press: Boca
Raton, FL. Gillis TE, Janes AC and Kaufman MJ 2012 Positive reinforcement training
in squirrel monkeys using clicker training. Am J of Primatology 74: 712–720.
431
Capitolul 17 | Primatele Non-Umane |
CAPITOLUL 18
EVALUAREA ȘI CONTROLUL
DURERII | ANALGEZIA ȘI ANESTEZIA
433
Capitolul 18 | Evaluarea și Controlul durerii | Analgezia și Anestezia |
Introducere
stimul lezional, care poate fi asociat unei potențiale sau actuale leziuni la
nivel cutanat. Numeroși cercetători au adăugat acestei definiții multiple
alte particularități, în funcție de nivelul la care se află specia în cauză din
punctul de vedere al dezvoltării filogenetice, cum ar fi de exemplu reacțiile
comportamentale de evadare sau sustragere de sub influența stimulilor
lezionali. Chiar dacă este un concept subiectiv, în sensul că fiecare specie, și
chiar fiecare animal, își exprimă durerea într-un fel propriu, durerea
rezultă în urma interacțiunii stimulilor lezionali sau nociceptivi cu receptori
specifici prezenți la nivelul celulelor, țesuturilor și organelor. De asemenea,
date recente sugerează faptul că structuri nervoase localizate la nivelul
creierului îndeplinesc un rol fundamental atât în producerea, cât și în
controlul intensității senzației dureroase (Carstens și col., 1983 ; Wall, 1992).
Pe această ultimă descoperire se bazează încercările repetate de a
sistematiza sau încadra speciile de animale în funcție capacitatea acestora
de a resimții durerea, aspect influențat de complexitatea dezvoltării SNC,
asociat unui anumit nivel la care se găsește specia în cauză dpdv filogenetic.
Evaluarea durerii la animale constituie, din multe puncte de vedere, o
problemă greu de surmontat, cu atât mai mult cu cât diferențele interspecii,
și chiar cele interindividuale sunt influențate de particularități fiziologice
care privesc atât percepția stimulilor nociceptivi, cât și posibilitățile de
exprimare obiectivă a intensității senzației dureroase. În cazul particular al
omului, intensitatea maximă a stimulării nociceptive care este suportată sau
acceptată este denumită pragul de toleranță al durerii (Kitchell și col., 1983).
În cazul animalelor, Bateson (1991) sugerează faptul că experiența
subiectivă a durerii, dacă există cu adevărat, poate îmbrăca forme cu totul
diferite de cele întâlnite la om, reflectând modul diferit de viață al acestuia,
dar și regimul cu totul diferit în care organismul uman funcționează. Acest
aspect este demonstrat de neurologia veterinară, care confirmă faptul că
anumite rase de carnasiere au un prag de toleranță la durere foarte înalt.
Cercetarea cauzelor și mecanismelor care explică apariția durerii utilizează,
în marea majoritate a cazurilor, modele animale realizate pe rozătoare, în
special șoareci și șobolani de laborator. Detectarea și evaluarea durerii la
rozătoare nu este ușor de realizat, întrucât manifestările asociate acestui
răspuns fiziologic sunt sărace în conținut. Modificări ale comportamentului,
vocalizările și utilizarea dificilă sau anormală a unor segmente anatomice
ale corpului pot semnaliza prezența durerii, însă acești indicatori sunt
dificil de utilizat pentru evaluarea magnitudinii ei. În cazul șobolanilor,
poziția culcată, pierderea luciului părului sau blănii, și modificări care
afectează strălucirea ochilor constituie indicatori utilizați frecvent pentru
evaluarea intensității senzației dureroase (Amyx, 1990; Montgomery, 1990).
În domeniul cercetărilor pe animale, fiecare domeniu utilizează
proceduri specifice care impun criterii diferite de evaluare a durerii. Astfel,
criteriile pentru evaluarea morbidității și a stărilor muribunde în cazul
435
Capitolul 18 | Evaluarea și Controlul durerii | Analgezia și Anestezia |
436
Capitolul 18 | Evaluarea și Controlul durerii | Analgezia și Anestezia |
Șobolanii de laborator sunt mult mai docili și mai puțin agresivi decât
șoarecii, atât în relație cu congenerii din aceiași cușcă, cât și cu omul. Durerea
și stresul acut se manifestă deseori la șobolan prin vocalize specifice și semne
de agresivitate. Șobolanii obișnuiesc să lingă regiunea lezată și să o protejeze
de contactele dureroase, iar pruritul intens poate constitui manifestarea unei
durerii cornice. În cursul unui episod dureros, șobolanul va adopta o poziție
chircită, având capul orientat înspre abdomen. Durata somnului este deseori
afectată, putând crește în cazul unei suferințe sau durerii cronice. O creștere
a frecvenței respiratorii este deseori asociată cu strănutul în cursul unor boli
respiratorii. Horipilația (piloerecția) și aspectul murdar al blănii, împreună
cu aspectul general neîngrijit și pierderea interesului pentru igiena corporală
constituie manifestări ale suferinței acute. Căderea părului și apariția unor
zone cu alopecie sunt deseori asociate cu stresului. Alte manifestări includ:
inapetența sau anorexia, consumul redus de apă și deshidratarea, pierderea
luciului și elasticității pielii, sarcopenia și scăderea progresivă în greutate.
Fig. 3 Expresiile faciale ale durerii la șobolan | Rat Grimace Scale | Cele 4
expresii faciale asociate durerii la șobolan sunt practic identice cu aspectele notate
în cazul șoarecilor, manifestate prin spasmul palpebral, tumefierea nasului și a
obrajilor, modificări în poziția urechilor și a vibrizelor (Sotocinal și col., 2011).
Cobaii sunt animale alerte, însă timide și fricoase, care vor încerca să
evite contenția și manipularea sau imobilizarea, rareori fiind agresivi în
relațiile cu personalul îngrijitor. De regulă, orice manifestare de acceptare a
manipulării fără împotrivire este un indiciu că animalul nu se simte bine.
Vocalizarea (sunetele sau țipetele) puternice vor însoți totdeauna, chiar și
episoadele de durere ușoară și pasageră. Deseori, cobaiul pare somnolent
în cursul unui episod de durere sau de suferință. În stadiile inițiale ale
durerii se constată o creștere a nivelului reacțiilor la stimulii stresori sau
dureroși, însă pe măsură ce suferința se permanentizează, intensitatea
reacțiilor diminuă progresiv, iar în cele din urmă devin apatici sau letargici.
Ochii sunt adânciți în orbite (endoftalmie), frecvența respiratorie crește pe
măsură ce intensitatea setresului sau suferinței se accentuează. În cazul
bolilor respiratorii, respirația devine dispneică, putând fi prezente scurgeri
sau secreții muco-purulente la nivelul narinelor. Deseori, animalele pierd în
greutate, le cade părul (alopecie), pielea este uscată și lipsită de elasticitate,
iar în cele din urmă se produce deshidratarea. Diareea (sau constipația) pot
fi prezente în cazul suferințelor tractului gastro-intestinal. S-a observat o
tendință crescută la manifestări de barbering (bărbierire), în cazul unui
stres alimentar, asociat cu anorexia și adipsia. Agresivitatea intragrupală se
află deseori la originea leziunilor cutanate dorso-cervicale, rezultate în
cursul episoadelor de bătaie. Hipersalivația constituie un semn important
în cazul anomaliilor dentare, care provoacă dificultăți de prehensiune,
masticație și deglutiție, iar poziția cifozată indică o durere abdominală acută.
442
Capitolul 18 | Evaluarea și Controlul durerii | Analgezia și Anestezia |
Opioidele agoniste
Opioidele agoniste-antagoniste
Căutarea unor compuși analgezici cu efecte secundare mai puține
decât agoniștii puri a contribuit la descoperirea agoniștilor parțiali, și a
agoniștilor kappa, reprezentați de butorfanol și buprenorfină. Opioizii din
acest grup pot fi utilizați pentru contracararea efectelor depresante ale
opioizilor, păstrându-și în același timp calitățile pe care le au ca analgezice.
- Butorfanolul este un analgesic de sinteză, care este de cinci ori mai
puternic decât morfina. Instalarea efectului sedativ nu este însoțită de
inhibiția funcției respiratorii odată cu creșterea dozei, iar efectele asupra
sistemului cardio-vascular sunt minime. Analgezia durează între 2 și 5 ore,
în cazul administrărilor subcutanate putând fi însoțită de stări de disforie.
- Buprenorfina este un analgezic cu acțiune de lungă durată, care
antagonizează efectele depresante ale opioizilor agoniști, și în același timp
conservă analgesia postoperatorie pentru 8-12 ore la majoritatea speciilor.
Opioidele antagoniste
- Naloxonul hidroclorid este un antagonist efectiv, care contracarează
efectele opioidelor, inclusiv efectele analgezice. Nu are proprietăți agonistice
și nu produce depresia funcției cardio-respiratorii. Naloxonul produce efecte
antagoniste pentru 1-4 ore, și poate fi utilizat pentru reversarea efectelor
oricăruia din opioidele grupului de agoniști-antagoniști. (Hall și col., 1991).
Neuroleptanalgezia
Anticolinergicele
451
Capitolul 18 | Evaluarea și Controlul durerii | Analgezia și Anestezia |
Anestezia inhalatorie
Tranchilizantele și sedativele
Agenții miorelaxanți
Concluzii
Bibliografie selectivă:
1) Bonica J.J, 1992, Pain research and therapy: History, current status and future
goals. In: Short CE. and Van Poznak, A., eds. Animal pain: Churchill Livingstone, 1-29.
2) Canadian Council on Animal Care, 2017, Control of animal pain in research,
teaching and testing, Guide to the Care and Use of Experimental Animals, Volume 1,
2nd Edition, 109-123. ISBN: 0-919087-18-3.
454
Capitolul 18 | Evaluarea și Controlul durerii | Analgezia și Anestezia |
3) Cesarovic N., Nicholls F., Rettich A., Kronen, P., Hässig M., Jirkof P, 2010,
Isoflurane and sevoflurane provide equally effective anaesthesia in laboratory
mice. Laboratory Animals, 44(4): 329-36.
4) Constantinides C., Mean R., Janssen B., 2011, Effects of Isoflurane Anesthesia on
the Cardiovascular Function. ILAR J, 52: e21-e31.
5) Directive 63/2010 of the European Parliament and of the Council". Article 1,
3(b): Official Journal of the European Union. Retrieved April 17, 2016.
6) Gonçalves de Miranda Edinaldo, Vinícius Pontes do Nascimento, Daniel Reis
Waisberg, Manoel Wilkley Gomes de Sousa, Marcel Fernando Miranda Batista
Lima; Danilo dos Santos Silva, Jaques Waisberg, 2011, Inhalation anesthesia
equipment for rats with provision of simultaneous anesthetic and oxygen, Acta Cir.
Bras. vol.26 no.2, http://dx.doi.org/10.1590/S0102-86502011000200012
7) Fenwick N, Ormandy E, Griffin G, 2011, Classifying the severity of scientific
animal use: a review of international systems". Animal Welfare. 20: 281–301.
8) Fish R., Brown M., Danneman P, Karas A., 2008, Anesthesia and Analgesia in
Laboratory Animals, 2nd Edition. Elsevier, 25-78.
9) Flecknell P., 2009, Laboratory Animal Anaesthesia. Academic Press.
10) Gargiulo S., Brunetti A.,și col.. (2012). Mice Anesthesia, Analgesia, and Care,
Part I: Anesthetic Considerations in Preclinical Research. ILAR J, 53(1), E70-E81.
11) Griffin DR, Gayle B, 2004, Speck New evidence of animal consciousness,
Animal Cognition, 7 : 5–18. DOI 10.1007/s10071-003-0203-x.
12) Hacker S., White C., Black I., 2005, A comparison of target-controlled infusion
versus volatile inhalant anestthesia for heart rate, respiratory rate, and recovery
time in a rat model. Contemporary topics in laboratory animal science 44(5): 7-12.
13) Lester A Patrick, Rashida M. Moore, Katherine A. Shuster, and Daniel D.
Myers, 2012, Anesthesia and Analgesia, Laboratory Rabbit, Guinea Pig, Hamster,
and Other Rodents, Elsevier, 31-54. DOI: 10.1016/B978-0-12-380920-9.00002-X
14) Kuchel TR., Rose M, Burrell J., eds., 1992, Animal pain: ethical and scientific
perspectives. (Australian Council on the Care of Animals in Research and Teaching,
P.O. Box 19, Glen Osmond, SA, 5064, Australia).
15) Johnson J.H, 1992, Anesthesia, analgesia and euthanasia in reptiles and
amphibians. In: Scheaffer, D.O., Kleinow, K.M. and Krulisch, L. The care and use of
amphibians, reptiles and fish in research. (Center for Animal Welfare): 49-52.
16) Moberg G.P, 1992, Stress: Diagnosis, cost and management. In: Mench, J.A.,
Mayer, S.J. and Krulisch, L., eds. The ell-being of agricultural animals in biomedical
and agricultural research (Center for Animal Welfare), 58-61.
17) Molony V, 1985, Procedures painful in humans are painful in animals. True or
false? In: Gibson nd Paterson, eds. Proc. British Veterinary Association Animal
Welfare Foundation symposium on “Detection & Relief of Pain in Animals”, 7-14.
18) Montgomery C.A, 1990, Oncologic and toxicologic research: alleviation and
control of pain and distress in laboratory animals. Cancer Bull; 42(4): 230-237.
19) National Research Council (US) Committee on Recognition and Alleviation of
Pain in Laboratory Animals, 2009, Recognition and Alleviation of Pain in
Laboratory Animals". National Center for Biotechnology Information.
20) Wall P.D, 1992, Defining pain in animals. In: Short, C.E. and Van Poznak, A.,
eds. Animal pain. New York, Edinburgh, London: Churchill Livingstone: 63-79.
Ω
455
Anexa 1 - Anestezice și Analgezice utilizate la animale de laborator |
456
Anexa 1 - Anestezice și Analgezice utilizate la animale de laborator |
457
Anexa 1 - Anestezice și Analgezice utilizate la animale de laborator |
458
Anexa 2 - Valori de referință ale parametrilor hematologici și biochimici |
Tabel 1 Constante ale metabolismului glucidic și lipidic determinate la animalele de laborator (Washington și col., 2012)
Glucoza Colesterol total Trigliceride Lipide totale Surse
(mg/dl) (mg/dl) (mg/dl) (mg/dl) bliografice
Iepure 75-155 10-80 15-160 150-400 Suckow și col., 1996
Evans, 2009
Vennen și col., 2009
Cobai 60-130 20-80 10-70 N/A Hrapkiewicz și col., 2007
Evans, 2009
Hamster 37-198 112-210 72-350 224-466 Heatley și col., 2009
Evans, 2009
Gerbil 50-135 90-150 N/A N/A Hrapkiewicz și col., 2007
Chinchilla 60-125 40-300 149-198 N/A Hrapkiewicz și col., 2007
Oliveira și col., 2005
Legendă: N/A=nu există date disponibile;
Tabel 2 Valori de referință ale enzimelor serice la principalele specii de animalele de laborator (Washington și col., 2012)
ALP ALT AST LDH CK SDH Amilaza GDH Surse
(UI/l) (UI//) (UI/l) UI/l) (UI/l) UI/l) (UI/l) (UI/l) bliografice
Iepure 10–140 14-80 14-113 30-140 150-1000 170-177 200-500 6,39 Vennen și col., 2009
Cobai 80–350 10-90 10-90 20-120 50-150 N/A 995-1239 N/A Waner și col., 1996
Hamster 50-186 20-128 20-150 100-300 23 N/A 154-196 N/A Heatley și col., 2009
Gerbil 12-37 N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A Hrapkiewicz și col., 2007
Chinchilla 10-70 10-35 15-100 N/A 0-300 N/A N/A N/A Mitchell și col., 2009
Legendă: ALP=fosfataza alcalină; ALT=alaninaminotransferaza; AST=aspartataminotransferaza; LDH=lactat dehidro-genaza; CK=creatinkinaza; SDH=succinat
dehidrogenaza; GDH=glutamat dehidrogenaza; N/A=nu există date;
459
Anexa 2 - Valori de referință ale parametrilor hematologici și biochimici |
Tabel 3 Valori de referință ale hormonilor corticosuprarenalieni, tiroidieni și hipofizari (Washington și col., 2012)
Cortizol Corticosteron T3 T4 LH FSH Surse
(μg/dl) (μg/dl) (ng/dl) (ng/dl) (ng/ml) (ng/ml) bliografice
Iepure 2,6-3,8 1,54 130-143 1,7-2,4 10-100 2-4,5 DePaolo și col., 1989
Suckow și col.,, 1997
Cobai 5-30 N/A 22-56 2,3-3,5 5-55 100-200 DePaolo și col., 1989
Hamster 2,3-3,2 5,5-9,3 30-80 3-7 20-40 100-300 Neve și col., 1981
DePaolo și col., 1989
Chinchila N/A N/A N/A 3,4-6,4 N/A N/A Martin și col., 2005
Legendă: N/A=nu există date disponibile în literatură; T3=triiodotironina; T4=tiroxina; LH=hormon luteinizant; FSH=hormon foliculostimulant;
Tabel 4 Valori de referință ale hormonilor sexuali femeli și masculi la câteva specii de animale de laborator
Estradiol Progesteron Prolactină Ocitocina Testosteron Surse
(pg/ml) (ng/ml) (ng/ml) (ng/ml) (pg/ml) bliografice
Iepure 3 <1 10 10-20 3-5 Suckow și col.,, 1997
Cobai 30 1 N/A <5 N/A DePaolo și col., 1989
Hamster 5-10 1 5-10 N/A 1,5-2 DePaolo și col., 1989
Chinchila N/A N/A N/A N/A N/A Martin și col., 2005
Tabel 5 Valori de referință ale unor parametri biochimici corelați cu funcția hepatică normală la animale de laborator
Bilirubina totala Acizi biliari Proteine totale Albumine Globuline Surse
(mg/dl) (mMol/l) (g/dl) (g/dl) (g/dl) bliografice
Iepure 0-0,8 0-40 5,4-8,3 2,4-4,6 1,5-2,8 Hrapkiewicz și col., 2007
Vennen și col., 2009
Cobai 0-1 N/A 4-7 2-5 2-4 Evans, 2009; Riggs, 2009
Hamster 0,1-0,9 N/A 5,2-7 3,5-4,9 2,7-4,2 Heatley și col., 2009
Gerbil 0,2-0,6 N/A 4,3-12,5 1,8-5,5 1,2-6 Heatley și col., 2009
Chinchilla 0,6-1,3 N/A 3,8-8 2,3-4,1 0,9-4,2 Hrapkiewicz și col., 2007
Legendă: N/A=nu există date disponibile;
460
Anexa 2 - Valori de referință ale parametrilor hematologici și biochimici |
Tabel 6 Valori ale unor parametri biochimici corelați cu funcția renală normală la animale de laborator (Washington și col., 2012)
BUN (mg/dl) Creatinina (mg/dl) Surse bliografice
Iepure 10-30 0,5-2,5 Evans, 2009L; Vennen și col., 2009
Cobai 9-32 0,6-2,2 Hrapkiewicz și col., 2007; Riggs, 2009
Hamster 12-26 0,4-1 Heatley și Harris, 2009
Gerbil 17-27 0,6-1,4 Heatley și col., 2009; Hrapkiewicz și col., 2007
Chinchilla 10-40 0,4-2,3 Hrapkiewicz și col., 2007; Vennen și col., 2009
Legendă: BUN=ureea nitrogen serică;
Tabel 7 Valori de referință ale electroliților serici/plasmatici mai frecvent investigați la animale de laborator (Washington și col., 2012)
- 2+ + +
HCO3 Ca Cl Mg P K Na Surse
(mEq/l) (mg/dl) (mEq/l) (mg/dl) (mg/dl) (mEq/l) (mEq/l) bliografice
Iepure 16,2-38 5,6-17 90-120 2-5,4 2,3-6,7 3,5-6,9 131-155 Melillo, 2007; Vennen și col, 2009
Cobai N/A 5,3-12 90-115 3,5-4,1 3-12 4-8 120-150 Hrapkiewicz, 2007; Riggs, 2009
Hamster N/A 5,3-12 93-110 N/A 3-9,9 3,9-6 128-150 Evans, 2009; Heatley, 2009
Gerbil N/A 3,6-7,2 93-118 N/A 3,7-7 3,8-6,3 141-172 Hrapkiewicz, 2007; Heatley, 2009
Chinchilla N/A 5,6-15 105-130 3,6-4 4-8 3-7 130-170 Oliveira și col., 2005;
Riggs și col., 2009
Legendă: N/A=nu există date disponibile;
Tabel 8 Valori de referință ale unor constante fiziologice sanguine la animalele de laborator (Washington și col., 2012)
Volum sanguin total Volum unic Exsanguinare Volum plasmatic Măduva osoasă Surse
(ml) (ml/kg mc.) (ml/ 2săpt.) (ml) (ml/kg) (Raport M:E) bliografice
Iepure 160-480 44-70 20-40 6-160 28-50 1,1:1 Hrapkiewicz, 2007
Cobai 40-80 67-92 4-12 15-30 39 1,5-1,9:1 Longley și col., 2008
Hamster 6,8-12 65-80 0,5-1,3 3-5 N/A 0,9:1 Brown și col., 2004
Gerbil 4,4-8 67 0,4-1,3 2-4 N/A 0,75-2,35:1 Pilney, 2008
Chinchilla 20-32 N/A 2,7 8-12 N/A N/A Riggs și col., 2009
Legendă: N/A=nu există date; Raport M:E=raportul dintre precursorilor mieloizi și precursorii eritroizi;
461
Anexa 2 - Valori de referință ale parametrilor hematologici și biochimici |
Tabel 9 Valori de referință ale parametrilor eritrocitari la animale de laborator (Washington și col., 2012)
RBC Ht Hb Durata medie Diametru Surse bliografice
6
(x10 /μl) (%) (g/dl) de viață(zile) (microni)
Iepure 4,9-7,8 31-50 10-17,4 57 5-7,8 Melillo, 2007; Vennen și col., 2009;
Cobai 4-11 30-50 11-17 N/A 6,6-7,9 Thrall și col., 1974; Riggs, 2009;
Hamster 2,7-12,3 30-59 10-19,2 50-78 5-7 Thrall și col., 2004; Heatley și col., 2009;
Gerbil 7-10 35-52 10-17,9 10 N/A Donnelly și col., 2002; Heatley și col., 2009;
Chinchila 5-10 30-55 9-15 N/A N/A Donnelly și col., 2002; Riggs și col., 2009.
Legendă: N/A=nu există date disponibile; Htc=hematocrit; Hb=hemoglobina; MCV=volum eritrocitar mediu;
Tabel 10 Valori de referință ale constantelor eritrocitare determinate la animalele de laborator (Washington și col., 2012)
VEM HEM CHEM Reticulocite Referințe
3
(μ ) (pg/ celulă) (g/dl) (%)
Iepure 57,5-75 17,1-23,9 28,2-37 1,7-6,3 Thrall și col., 2004; Brewer, 2006; Melillo, 2007;
Cobai 70-95 23-27 25-40 0-6,1 Thrall și col., 1974; Riggs, 2009;
Hamster 64-78 20-26 28-37 N/A Thrall și col., 2004; Heatley și col., 2009;
Gerbil 46,6-60 16,1-19,4 30,6-33,3 N/A Donnelly și col., 2002; Heatley și col., 2009;
Chinchila 32,1-69,2 10,4-19,8 20-28,5 N/A Donnelly și col., 2002; Riggs și col., 2009.
Legendă: VEM-Volum eritrocitar mediu;HEM=hemoglobină eritrocitară medie; CHEM=concentrația medie de hemoglobină per unitate volum de sânge;
Tabel 11 Valori de referință ale parametrilor formulei leucocitare determinată la animale de laborator (Washington și col., 2012)
WBC L N E B M Plachete Surse bliografice
3 6
(x10 /μl) (%) (%) (%) (%) (%) (x10 /μl)
Iepure 5,2-12,5 30-85 20-75 0-5 0-10 0-10 200-1000 Hrapkiewicz și col., 2007; Vennen și col., 2009;
Cobai 6-17 30-80 20-60 0-7 0-3 1-12 250-850 Hrapkiewicz și col., 2007; Riggs, 2009;
Hamster 3-15 50-96 17-35 0-5 0-5 0-5 200-590 Heatley și col., 2009
Gerbil 4,3-21,6 32-97 2-41 0-4 0-2 0-9 400-830 Hrapkiewicz și col., 2007; Heatley și Harris, 2009;
Chinchilla 4-25 19-98 9-78 0-9 0-11 0-6 300-600 Donnelly și col., 2002; Riggs și col., 2009.
462
Anexa 2 - Valori de referință ale parametrilor hematologici și biochimici |
Tabel 12 Valori de referință pentru principalii parametrii hematologici investigați la animale de laborator
Parametru Unități Șobolan Șoarece Hamster Cobai Gerbil Iepure
6 3
Hematii x10 /mm 6.6-9 6.5-10 6-10 4.1-6.1 7-8 5.2-6.8
HGB g/dl 13-16 10-16 10-16 10.5-15.3 14-18 11.5-15
HCT % 41-51 32.8-48 36-55 35.9-48.3 35-45 36-47
VEM Fl 52.6-65.4 42.3-55.9 64.8-77.6 75-91 - 64.4-76.2
HEM pg 16.5-21.3 13.7-18.1 - - - 21-24.5
CHEM g/dl 30.2-34.6 29.5-35.1 - 28.3-33 - 29.5-33
Reticulocite % 0-4.6 0-11 0-10 0-6 0-11 1-6.3
3 3
Leucocite x10 /mm 6-17 2.61-10 3-11 7-18 7.5-15 6.3-10
Neutrofile % 9-34 10-40 10-42 28-44 5-34 20-35
Eozinofile % 0-6 0-4 0-4.5 1-5 0-4 0-4
Bazofile % 0-1.5 0-0.3 0-1 0-3 0-1 2-10
Limfocite % 65-85 55-95 50-95 39-72 60-95 55-80
Monocite % 0-5 0.1-3.5 0-3 3-12 0-3 1-4
3 3
Trombocite x10 /mm 500-1240 580-1540 200-500 300-700 400-600 250-600
Surse bliografice:
1) Thrall M și col., 2006, Veterinary hematology and clinical chemistry;
2) Carpenter J și col., 2017, Exotic animal formulary7;
3) Hrapkiewicz K si col., 2007, Clinical Laboratory Animal Medicine.
Tabel 15 Valori de referință pentru testele de coagulare investigate la animalele de laborator (Washington și col., 2012)
Timp de sângerare Timp de APTT Timp de trombină Fibrinogen Referințe
(min) protrombină (s) (s) (s) (g/dl)
Iepure 1,1-2,7 7,2-7,8 35 7,8-12 0,17-0,31 Lee și col., 1990; Lewis, 1996
Hamster 1,5-2,4 10,3-10,7 N/A N/A 188-316 Gad, 2007; Tomson și col., 1987
Legendă: N/A=nu există date disponibile; APTT=timp de tromboplastină parțial activat;
463
Anexa 2 - Valori de referință ale parametrilor hematologici și biochimici |
Tabel 13 Valori de referință pentru principalii parametrii hematologici la carnasiere și primate non-umane (Washington și col., 2012)
Parametru Unități de măsură Câine Pisică Dihor Primate
6 3
Hematii x10 /mm 5.5-8.5 5-10 6.7-12 4.5-10.9
HGB g/dl 12-18 8-15 11-18 12-17
HCT % 37-55 24-45 34-55 40-56
VEM Fl 60-77 39-55 44-53 -
HEM pg 19.5-24.5 12.5-17.5 16.4-19 -
CHEM g/dl 31-34 30-36 33-42 -
Reticulocite % 1-1.5 1.5-3 2-14 -
3 3
Leucocite x10 /mm 6-17 5.5-19.5 4-19 6-12.4
Neutrofile % 55-85 35-80 11-84 20-56
Eozinofile % 1-8 1-8 0-7 1-3
Bazofile % 0-3 0-3 0.2 0-1
Limfocite % 12-30 20-55 12-54 40-79
Monocite % 2-4 1-3 0-9 0-2
3 3
Trombocite x10 /mm 200-500 200-800 250-900 100-144
Surse bliografice:
1) Thrall M și col., 2006, Veterinary hematology and clinical chemistry;
2) Carpenter J și col., 2017, Exotic animal formulary7;
3) Hrapkiewicz K si col., 2007, Clinical Laboratory Animal Medicine.
464
Anexa 2 - Valori de referință ale parametrilor hematologici și biochimici |
Tabel 4 Valori de referință parametrii biochimici sanguini la animale de laborator (Washington și col., 2012)
Parametru Unități de măsură Șobolan Șoarece Hamster Cobai Gerbil Iepure
Glucoză mg/dl 95-143 196-278 65-144 80-95 50-135 75-150
Proteine g/dl 6.4-8.5 5-7 1.-1.5 4.8-8.5 4.3-12.5 5.4-7.5
ALB g/dl 4.1-5.4 3-4 3.2-4.3 2.4-2.7 1.8-5.5 2.5-5
GLOB g/dl 1.8-3 0.6 2.7-4.2 1.7-2.6 1.2-6 1.5-3.5
ALAT U/L 26-37 40-189 28-107 39-45 - <100
ASAT U/L 40-53 77-383 53-202 46-48 - <100
PAL U/L 70-132 66-262 8-202 66-74 12-37 <120
BUN mg/dl 16-19 21-26 14-30 22-25 17-27 15-50
Creatinina mg/dl 0.5-1.5 0.2-0.7 0.5-0.6 0.5-1.4 50-135 0.5-2.6
Sodiu mEq/dl 143-150 138-186 128-145 122-125 144-158 114-156
Potasiu mEq /dl 5.3-7.5 5.3-6.3 4.7-5.3 4.9-5.1 3.8-5.2 4.4-7.4
Fosfor mg/dl 5-13 5.6-9.2 5-8 5-7 3.7-7 5.6-9.2
Calciu mg/dl 10.5-13 7.9-10.5 9.6-10.7 10.4-12.4 3.76.2 5.3-12
Colesterol mg/dl 36-100 26-82 94-237 20-43 90-150 12-116
465
Anexa 2 - Valori de referință ale parametrilor hematologici și biochimici |
Tabel 17 Valori de referință pentru principalii parametrii biochimici serici/plasmatici determinați la animale de laborator
(Washington și col., 2012)
466
Anexa 2 - Valori de referință ale parametrilor hematologici și biochimici |
3) Campbell T.W., Ellis, C.K., 2007. Avian and Exotic Animal Hematology and Cytology, third ed.. Blackwell, Ames IA.
4) Chelini M.O., Souza, N.L., Cortopassi, S.R., Felippe, E.C., Oliveira, C.A., 2006. Assessment of the physiological stress response by
quantification of fecal corticosteroids. J. Am. Assoc. Lab. Anim. Sci. 45, 8–11.
5) Clifford C.B., White, W.J., 1999. The guinea pig. In: Loeb, W.F., Quinby, F.W. (Eds.), The Clinical Chemistry of Laboratory Animals
(second ed.). Taylor and Francis, Philadelphia, 65–70.
6) Duncan J.R., Prasse, K.W., 1986. Veterinary Laboratory Medicine, Clinical Pathology. Iowa State University Press, Ames Iowa.
7) Evans G.O., 2009. Animal Clinical Chemistry. CRC Press, Boca Raton FL.
8) Fecteau K.A., Deeb, B.J., Rickel, J.M., Kelch, W.J., Oliver, J.W., 2007. Diagnostic endocrinology: blood steroid concentrations in
neutered male and female rabbits. J. Exot. Pet Med. 16, 256–259.
9) Fernandez N.J., Kidney, B., 2007. Alkaline phosphatase beyond the liver. Vet. Clin. Path. 36, 223–232.
10) Fuentes G.C., Newgren, J., 2008. Physiology and clinical pathology of laboratory New Zealand White rabbits housed individually
and in groups. J. Am. Assoc. Lab. Anim. Sci. 47, 35–38.
11) Heatley J.J., Harris, M.C., 2009. Hamsters and gerbils. In: Mitchell, Tully, (Eds.), Manual of Exotic Pet Practice. Elsevier, 406–432.
12) Hrapkiewicz, K., Medina, L., 2007. Clinical Laboratory Animal Medicine, second ed.. Blackwell Publishing, Ames Iowa.
13) Marshall K.L., 2008. Rabbit hematology. Vet. Clinics North Am. Exotic Anim. Pract. 11, 551–567.
14) Mitruka B.M., Rawnsley, H.M., 1981. Clinical, Biochemical and Hematological Reference Values in Normal Experimental Animals
and Normal Humans. Masson Publishing, New York.
15) Percy D.H., Barthold, S.W., 2007. Pathology of Laboratory Rabbits and Rodents, third ed.. Blackwell, Ames Iowa.
16) Pilny A.A., 2008. Clinical hematology of rodent species. Vet. Clin. North Am. Exotic. Anim. Pract. 11, 523–533.
17) Thrall M.A., Baker D.C., Campbell T.W., DeNicola D., Fettman M.J., Lassen E.D., și col., 2004. Veterinary Hematology and Clinical
Chemistry. Lippincott Williams & Wilkins, Baltimore.
18) Ida M. Washington, Gerald Van Hoosier, 2012, Clinical Biochemistry and Hematology, The Laboratory Rabbit, Guinea Pig,
Hamster, and Other Rodents, Elsevier, 57-84. DOI: 10.1016/B978-0-12-380920-9.00003-1.
467