Sunteți pe pagina 1din 8

INSTRUCTIUNI DE LUCRU SI DE IPSSM_13

UNITATEA SECURITATE SI SANATATE IN


MUNCA EDITIA 1
PENTRU ORGANIZARE SI ASIGURARE MARFA DATA:

Asigurarea corectă şi eficientă a încărcăturii este una dintre responsabilităţile principale ale şoferului de
camion. Aceasta trebuie să ţină cont de anumite reguli care pot depinde de tipul de marfă transportat dar şi
de prevederile legislaţiei sau de bunele practici din domeniu. Să nu uităm că de multe ori marfa transportată
este chiar mai valoroasă decât camionul care o transportă.
Printre obligaţiile legate de siguranţa transportului care îi revin şoferului, se numără următoarele:
 Respectarea sarcinii totale admise;
 Respectarea sarcinii maxim admise pe axa;
 Respectarea dimensiunilor admise ale vehiculului, inclusiv ale încărcăturii;
 Controlul pe traseu al măsurilor de asigurare a încărcăturii în ceea ce priveşte eficacitatea lor, de
exemplu restrângerea chingilor
 Nu este permis că funcţiile vehiculului să fie afectate (încărcare pe o singură parte, încărcare pe faţă,
etc);
Indiferent de tipul de marfă transportat (excludem aici mărfurile cu grad ridicat de risc, care au proceduri
separate), o asigurare corectă a mărfurilor începe de la ambalarea adecvată pentru transport, continuă cu
încărcarea şi depozitarea şi se încheie cu asigurarea sarcinii.
Atenţie: deşi am putea fi în anumite cazuri tentaţi să ignorăm aspectul ambalării, e bine să reţinem că numai
marfa bine ambalată şi depozitată poate fi asigurată şi transportată în condiţii optime.
O bună organizare a încărcăturii, indiferent de dimensiunile produselor, ajută la îmbunătăţirea timpilor
pierduţi cu verificarea, a timpului alocat inventarului şi va optimiza spaţial: se va folosi fiecare centimetru
de spaţiu disponibil pe verticală şi pe orizontală, inclusiv colţurile, iar greutatea va fi în mod egal distribuită.
Nu în ultimul rând, să nu uitam că o încărcătură asigurată înseamnă mai multă linişte: nu vor mai exista
mărfuri sau produse care să se mişte, să facă zgomot, să ne ofere incertitudine sau să ne distragă atenţia de la
condus.
Conducatorii auto vor supraveghea ca incarcatura sa fie repartizata uniform pe platforma autovehiculelor,
precum si respectarea tonajului si gabaritului.
Conducatorul autovehiculului care efectueaza transportul va verifica la plecarea in cursa si in parcurs modul
cum a fost legata incarcatura. Se interzice plecarea in cursa daca acesta constata ca incarcatura nu a fost
legata corespunzator.
Asezarea marfurilor in autovehicule se va face astfel incat sa fie asigurata stabilitatea lor in timpul
parcursului. Responsabilitatea asupra modului de asezare si de ancorare a incarcaturii revine unitatii la care
se face incarcarea. Conducatorul auto va refuza efectuarea transportului daca aceasta nu indeplineste
conditiile de tonaj si/sau gabarit. In cazul incarcaturilor formate din lazi, butoaie, cutii sau colete, se
interzice sa se lase locuri goale intre acestea. La nevoie, intre randuri se vor pune chituci sau sipci de lemn.
La transportul pieselor si materialelor cilindrice, cu volum si greutate mare, acestea se vor fixa de catre
expeditor cu juguri care se fixeaza de platforma caroseriei. Cand raman spatii pe platforma caroseriei, se va
asigura incarcatura impotriva deplasarii.
In caroseria autocamioanelor se pot transporta impreuna cu incarcatura numai incarcatorii sau insotitorii
marfurilor prevazuti in foaia de parcurs, cu obligatia sa nu calatoreasca deasupra incarcaturii sau in picioare
si sa nu fumeze. Pentru transportul lor se amenajeaza un spatiu prevazut cu banca fixata rigid de platforma,
in partea din spate a caroseriei.
Este interzis sa se transporte persoane pe partile laterale ale caroseriei, in picioare, in caroserie, pe scari,
precum si in remorci, sau deasupra incarcaturii.
Este interzis sa se transporte in caroseria sau cabina autovehiculului, persoane care se afla in stare de
ebrietate.
INSTRUCTIUNI DE LUCRU SI DE IPSSM_13
UNITATEA SECURITATE SI SANATATE IN
MUNCA EDITIA 1
PENTRU ORGANIZARE SI ASIGURARE MARFA DATA:

Se interzice urcarea sau coborarea persoanelor in timpul mersului.


Se interzice accesul la locul de incarcare - descarcare al autovehiculelor, persoanelor care nu au nici o
atributie la aceste operatii.
Incarcarea cu materiale a autovehiculelor va fi astfel facuta incat conducatorul auto sa aiba vizibilitatea
necesara in mers si posibilitatea supravegherii parcursului.
La incarcarea autovehiculelor cu ajutorul macaralelor sau excavatoarelor, se vor respecta urmatoarele
masuri:
a) incarcarea se va face dinspre partile laterale ale autovehiculului sau dinspre partea din spate;
b) incarcatura va fi asezata pe platforma cat mai incet posibil pentru a se evita socurile, avariile sau
accidentele;
c) conducatorul auto nu va permite stationarea de persoane pe platforma autovehiculului, in cabina si pe
scari;
d) conducatorul autovehiculului (camion, basculanta, tractor etc.) va parasi cabina si se va indeparta de zona
de actiune a macaralei sau a excavatorului; prin exceptie, la incarcarea cu excavatorul a autovehiculelor
prevazute cu aparatoare de cabina, se admite prezenta in cabina a conducatorului auto. In cazul incarcarii
marfurilor care depasesc gabaritul este interzisa prezenta conducatorului auto in cabina, indiferent de
mijloacele de incarcare utilizate si de capacitatea autovehiculului.
Conducatorul auto nu va efectua controlul tehnic sau repararea autovehiculului in timpul incarcarii sau
descarcarii acestuia.
Marfurile care ar putea sa se imprastie in timpul transportului trebuie sa fie ambalate si acoperite cu prelata,
iar caroseria autovehiculelor destinate unor astfel de transporturi nu trebuie sa permita scurgerea marfii.
In functie de felul si dimensiunile marfii transportate, precum si de lungimea autovehiculelor in care se
transporta, pentru a se efectua toate manevrele cu usurinta si fara pericol de accidentare, la locurile de
incarcare - descarcare,beneficiarul transportului trebuie sa asigure spatii corespunzatoare.

Marfuri grele si voluminoase


- Autovehiculele si remorcile nu vor fi incarcate cu marfuri ce pot depasi gabaritul admis si greutatea pe osie
prevazute de Regulamentul pentru aplicarea Decretului 328/1966.
- Daca incarcatura autovehiculelor depaseste gabaritul admis pentru circulatie pe drumurile publice,
transportul se va efectua numai cu aprobarea organelor Ministerului de Interne si Regia Autonoma a
Drumurilor. In aceasta situatie transportul se va efectua in conditiile prevazute de Regulamentul privind
circulatia pe drumurile publice (circulatia autovehiculelor cu gabarite si tonaje depasite).
- Marfurile ambalate pot depasi inaltimea obloanelor, cu conditia de a fi asigurate prin legare pentru a nu
cadea in parcurs. Legarea marfurilor se va face in asa fel incat ambalajul sa nu aiba muchii taioase care, in
parcurs, sa poata produce taierea (roaderea) legaturilor sau desfacerea acestora.
- Operatiile de incarcare si descarcare a pieselor grele si voluminoase in si din autovehicule se vor face cu
ajutorul instalatiilor de ridicat.
- Manipularea greutatilor mari pe platforma autovehiculelor se va face cu dispozitive speciale de ridicat,
omologate.
- Caroseria autovehiculului in care se face incarcarea marfurilor grele trebuie sa fie neteda si rezistenta.
- Descarcarea marfurilor grele trebuie sa se faca pe suprafete nivelate si consolidate.
- La incarcarea si descarcarea marfurilor grele cu ajutorul planurilor inclinate se vor folosi trolii. In aceste
cazuri lucratorii vor pastra o distanta corespunzatoare fata de marfurile ce se incarca - descarca.
INSTRUCTIUNI DE LUCRU SI DE IPSSM_13
UNITATEA SECURITATE SI SANATATE IN
MUNCA EDITIA 1
PENTRU ORGANIZARE SI ASIGURARE MARFA DATA:

Obiecte cu lungime mare


 - Incarcatura de transportat nu va depasi capacitatea maxima a mijlocului de transport. In cazul materialelor
lungi, acestea nu trebuia sa atinga solul in timpul mersului.
 - Daca incarcatura depaseste in lungime partea din spate a caroseriei sau a peridocului, aceasta va fi
semnalizata, ziua cu stegulet rosu in spate si cu stegulete albe in fata, iar noaptea cu lumina rosie, care va fi
fixata in partea din spate a incarcaturii si lumini albe in fata.
 - Incarcarea sau descarcarea obiectelor cu lungime mare (care nu se poate face cu macaraua) se va face pe
plan inclinat, pe sine sau pe grinzi care vor fi fixate la capatul inferior (pe pamant) cu pene.
 - Tragerea obiectelor se va face cu odgoane ori cu trolii.
 - Deplasare obiectelor pe planul inclinat se va face cu ajutorul rangilor.
- Operatia de descarcare a obiectelor cu lungime mare din mijloacele de transport va incepe numai dupa
verificarea stabilitatii incarcaturii pe platforma. Descarcarea se va face succesiv, incepand cu randul
superior.

Marfuri ambalate sau cu forme geometrice regulate


- Incarcarea si descarcarea marfurilor ambalate sau cu forme geometrice regulate in si din autovehicule se
vor face in trepte, incepand de la partea superioara a stivei la descarcare si invers la incarcare.
 - Manipularea marfurilor pe platforma autovehiculelor se va face numai dupa ce acestea au fost verificate
sa nu aiba cuie sau capete de balot iesite, care ar putea produce taieturi.
 - Lazile cu geamuri se vor incarca si descarca de pe autovehicule numai cu ajutorul instalatilor de ridicat.
Se vor folosi numai autovehicule dotate cu instalatii de ridicat.
 - Incarcarea si descarcarea butoaielor in si din autovehicule se vor face prin rostogolire pe plan inclinat sau
prin folosirea obloanelor ridicatoare din dotarea autovehiculelor.
 - Marfurile incarcate pe paleti trebuie sa fie bine fixate, in vederea prevenirii deplasarii sau rasturnarii.
 - Paletii trebuie asezati in caroseria autovehiculului cu latura mica inspre cabina mijlocului de transport.
- Paletii de dimensiuni mici vor fi stivuiti in caroserie, intretesut.

Materiale in vrac
 - La incarcarea si descarcarea materialelor pulverulente in vrac, in si din autovehicule se va evita
stationarea lucratorilor in zona de propagare a prafului sau executarea de alte lucrari in apropierea locului
respectiv.
 - Se interzice transportul In vrac al materialelor toxice.
 - Incarcarea - descarcarea bitumului in vrac si a produselor care contin bitum, a materialelor cu actiune
fotosensibilizanta sau fotoalergizanta, precum si a acelora care au actiune cancerigena asupra organismului,
se vor face pe timpul noptii. In mod exceptional aceste operatii pot fi efectuate si in zilele fara soare (cu nori
) sau in spatii acoperite.
- Se interzice incarcarea in autovehicule a cerealelor neaerisite.
- In timpul operatiilor de incarcare mecanizata a materialelor in vrac cu ajutorul benzilor transportoare,
greiferelor etc., lucratorii nu vor stationa in raza de actiune a acestora sau in zona de propagare a prafului.
 - La incarcarea- descarcarea minereurilor, agregatelor de balastiera, cariera etc. le este interzis lucratorilor
sa se urce In caroseria autovehiculelor sau In bena autobasculantelor pentru a trage materialele In jos cu
diferite unelte.

Materiale periculoase (corozive, toxice, inflamabile, explozive)


 
INSTRUCTIUNI DE LUCRU SI DE IPSSM_13
UNITATEA SECURITATE SI SANATATE IN
MUNCA EDITIA 1
PENTRU ORGANIZARE SI ASIGURARE MARFA DATA:

Fiecare persoană implicată trebuie să conştientizeze pericolul pe care îl reprezintă folosirea greşită a
mărfurilor periculoase. Fiecare trebuie să respecte legislaţia în domeniu în conformitate cu atribuţiile lor în
cadrul întreprinderii. Este vorba, în egală măsură, de exemplu, despre personalul întreprinderilor
expeditoare, încărcătoare, transportatorului, întreprinderilor care descărcă, precum şi celor destinatare
Personalul de încredere şi responsabil trebuie să se asigure că măsurile de securitate funcţionează în realitate
şi sunt eficiente.
În cadrul întreprinderii, trebuie obţinut şi păstrat documentul care face dovada pregătirii şi experienţei
anterioare a fiecăruia cu ocazia angajării
Întreprinderile trebuie să se asigure că toţi angajaţii implicaţi în transportul mărfurilor periculoase deţin:
• Licenţe, certificate şi documente care atestă pregătirea profesională, după caz;
• Orice fel de permis de muncă necesar etc.
Mărfurile periculoase trebuie să fie oferite pentru transport numai transportatorilor care au fost identificaţi
în mod corespunzător.
Nu se solicită acţiuni specifice dacă există o relaţie de colaborare normală cu transportatorul, de vreme ce
identitatea partenerului de afaceri este cunoscută. În orice caz, trebuie să existe în continuare o revizuire
periodică normală a procedurilor, adoptată de întreprinderea care oferă spre transport mărfuri periculoase.
Mărfurile pot fi încredinţate către transportator, doar dacă dreptul de a primi mărfurile a fost verificat prin
măsuri corespunzătoare

Sub-contractori

În cadrul activităţilor comerciale se folosesc sub-contractori sau intermediari, pentru a furniza un număr
mare de servicii. Însă sub-contractorii pot da naştere la noi vulnerabilităţi şi expune afacerea la o mai mare
ameninţare „internă”, decât dacă întreprinderile implicate s-ar baza direct pe angajaţi proprii. Unii sub-
contractori sau intermediari pot fi mai puţin riguroşi în proceduri decât întreprinderile care folosesc
serviciile acestora.
Sub-contractorii implicaţi în transportul de mărfuri periculoase vor trece printr-un proces de monitorizare,
de pre-angajare, ca şi noii angajaţi ai întreprinderilor. Responsabilitatea efectuării verificărilor de
identificare cu ocazia operaţiunilor de transport va reveni, de la acest moment, şi intermediarului sau casei
de expediţii. Întreprinderea beneficiară a serviciilor intermediate va cere intermediarului sau casei de
expediţii să demonstreze, cu documente, că au efectuat aceste verificări de identificare. Dacă nu reuşeşte să
facă dovada acestui lucru, întreprinderea angajatoare îşi va revizui parteneriatul cu contractorul.
Contractorul care prestează servicii trebuie să demonstreze conformitatea cu codul adecvat de bune practici
de monitorizare a propriului personal.

Incinta terminalelor de depozitare temporară, locurile de depozitare, garajele pentru vehicule, locurile de
ancorare şi stații de triaj, zonele utilizate pentru depozitarea temporară în timpul transportului de mărfuri
periculoase trebuie să fie securizate corespunzător, bine iluminate şi, pe cât posibil atunci când este necesar,
neaccesibile publicului.

Accesul restricţionat
INSTRUCTIUNI DE LUCRU SI DE IPSSM_13
UNITATEA SECURITATE SI SANATATE IN
MUNCA EDITIA 1
PENTRU ORGANIZARE SI ASIGURARE MARFA DATA:

Angajatorii pot reduce riscul din „interior” prin limitarea accesului fiecărui angajat la locaţiile cheie,
bunurile sau informaţiile necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. Acest lucru se poate face prin
mai multe metode, în funcţie de natura activităţii întreprinderii.
Exemplele cuprind:
• Controlul fizic în cazul accesului la locaţiile critice, de interes major, mărfuri periculoase de mare risc,
sisteme IT sau bunuri foarte scumpe;
• Protecţia informaţiilor sensibile privind afacerea, indiferent dacă sunt documente pe suport de hârtie (care
pot fi, spre exemplu, încuiate într-un loc sigur) sau documente soft (folosind parole pentru sistemele IT);
• Cerând personalului să poarte în permanenţă ecusoane de identificare cu fotografie;
• Controlul sau limitarea accesului nesupravegheat al personalului sub-contractorilor către zonele private;
• Interzicerea accesului personalului sub-contractorilor cu bunuri personale în zonele sensibile

În timpul transportului, fiecare membru al echipajului unui vehicul ce transportă mărfuri periculoase
trebuie să poarte asupra lui un document de identitate cu fotografia proprie.

Controalele privind securitatea în conformitate trebuie să vizeze aplicarea măsurilor de securitate.

Obligaţiile în conformitate cu secţiunea 7.5.1 din ADR sunt, astfel, extinse la aspectele privind problemele
de securitate.
Măsurile adecvate ale întreprinderilor privind controalele de securitate asupra vehiculelor ce intră în incinta
lor pot fi:
- Folosirea numerelor de ordine înregistrate pentru descărcare şi încărcare;
- Identificarea echipajului prin documente oficiale de identificare. În acest caz, atenţia este concentrată
asupra respectării stricte a dispozițiilor din secţiunea 8.3.1 a ADR (transportul de pasageri este interzis);
- Verificarea calificărilor conducătorilor auto în conformitate cu legislaţia din domeniul transporturilor
rutiere (după caz);
- Identificarea vehiculelor pe baza documentelor acestora;
- Verificarea documentelor de încărcare şi descărcare, precum şi adresa destinatarului;
- Înregistrarea echipajului vehiculului, a vehiculului însuşi, a încărcăturii şi a destinaţiei

Autoritatea competentă trebuie să păstreze registrele actualizate ale tuturor certificatelor de pregătire
profesională valabile pentru conducători auto, prevăzute la secţiunea 8.2.1 eliberate de aceasta sau de către
orice organism recunoscut.

Pregătirea profesională privind securitatea

Pregătirea profesională iniţială şi reciclările trebuie, de asemenea, să cuprindă elemente de sensibilizare


privind securitatea.
Cursurile de reciclare privind securitatea nu este necesar să fie legate numai de modificările
reglementărilor.
Pregătirea profesională de sensibilizare privind securitatea trebuie să acopere natura riscurilor, modul de
recunoaştere şi metodele de utilizat pentru reducerea acestor riscuri, precum şi acţiunile care trebuie
întreprinse în cazul în care securitatea nu este asigurată. Pregătirea profesională trebuie să includă
sensibilizarea în eventualele planuri de securitate, ţinând seama de responsabilităţile şi funcţiile fiecăruia în
aplicarea acestor planuri.
INSTRUCTIUNI DE LUCRU SI DE IPSSM_13
UNITATEA SECURITATE SI SANATATE IN
MUNCA EDITIA 1
PENTRU ORGANIZARE SI ASIGURARE MARFA DATA:

Această pregătire profesională de sensibilizare trebuie să fie asigurată sau verificată în momentul angajării
în funcţia care implică transportul de mărfuri periculoase şi trebuie să fie suplimentată periodic prin cursuri
de reciclare.
Evidenţele tuturor cursurilor privind securitatea trebuie să fie păstrate de către angajator şi trebuie puse la
dispoziţia angajatului sau autorităţii competente, la cerere. Evidenţele trebuie să fie păstrate de către
angajator pe o perioadă stabilită de către autoritatea competentă.

Securitatea rutieră – proceduri aplicabile conducătorilor auto care transportă mărfuri periculoase de
mare risc

Planurile de securitate trebuie să ia în calcul dacă conducătorii auto ar trebui încurajaţi să ţină uşile încuiate
şi geamurile de la cabină închise sau încuiate pe tot traseul.

Conducătorul auto ar trebui să stea în preajma autovehiculului tot timpul, în afara cazului în care acesta este
supravegheat de către o persoană competentă.

Conducătorii auto trebuie instruiţi să nu oprească în trafic decât la cererea agenţilor de poliţie sau a
reprezentanţilor altor autorităţi competente care să fie echipaţi în uniformă

Vehiculele încărcate cu mărfuri periculoase de mare risc

Mărfurile periculoase de mare risc care au fost încărcate pentru livrare, sunt mai vulnerabile dacă
staţionează pe timpul nopţii în vehicule. Acolo unde este posibil, vehiculele nu trebuie lăsate încărcate în
timpul nopţii sau pentru o anumită perioadă de timp înainte de plecare. Dacă vehiculele trebuie încărcate din
timp din motive operaţionale, ele trebuie lăsate în zone sigure, încuiate, cu alarma şi mijloacele de
imobilizare activate, iar cheile trebuie păstrate într-un loc sigur.

Blocarea drumului cu piloni şi barierelor - în cazul mărfurilor periculoase de mare risc

Blocarea drumului cu piloni este un mijloc foarte eficient de prevenire a intrării vehiculelor neautorizate sau
a ieşirii neautorizate a vehiculului, dar sunt foarte scumpi. Pilonii mobili trebuie montaţi corect, pentru că
ridicarea şi coborârea repetată pot aduce daune blocurilor de beton în care sunt montaţi. Verificările regulate
şi întreţinerea pilonilor de blocare a drumului sunt esenţiale şi trebuie monitorizate constant pentru a se
asigura numai accesul vehiculelor autorizate.

Securitatea pe drum

Conducătorii auto trebuie să raporteze orice situaţie neobişnuită managerului de transport şi, după caz,
poliţiei. Tipul de situaţii pe care trebuie să le raporteze cuprind orice neregularitate în încărcare, încuiere sau
sigilare, sau în documente, schimbări în instrucţiunile de livrare sau suspiciuni despre persoane sau
vehicule.
Conducătorii auto trebuie să fie sfătuiţi:
• După caz, să scoată cheia de contact, să încuie uşile cabinei şi spaţiul de încărcare al vehiculului şi să
activeze alarma sau imobilizatorul ori de câte ori trebuie să lase vehiculul nesupravegheat – chiar şi în
momentul în care plătesc combustibilul sau fac o livrare;
• Să alimenteze vehiculul înainte de plecare, la sediu, ori de câte ori acest lucru este posibi
INSTRUCTIUNI DE LUCRU SI DE IPSSM_13
UNITATEA SECURITATE SI SANATATE IN
MUNCA EDITIA 1
PENTRU ORGANIZARE SI ASIGURARE MARFA DATA:

lSă-şi planifice traseul şi să evite pe cât posibil opririle. Conducătorul auto trebuie să evite opririle pentru
ţigări, ziare, etc. aprovizionându-se cu cele necesare înainte de plecare;
• Să nu lase niciodată fereastra deschisă când pleacă de lângă vehicul;
• Să folosească locuri de parcare nocturnă planificate, securizate şi autorizate, acolo unde este posibil.
Trebuie să i se solicite conducătorului auto chitanţe şi să i se ofere o listă de locuri de parcare nocturnă, în
funcţie de cât de vulnerabilă este încărcătura;
• Să evite să facă o rutină din a utiliza parcările obişnuite şi nesigure;
• Să încuie toate uşile în timp ce doarme în cabină;
• Să blocheze spatele vehiculului într-un perete sau alt fel de bariere sigure pentru a preveni intrarea prin
uşile din spate, însă să nu uite că mai rămân vulnerabile partea superioară şi părţile laterale;
• Să nu transporte niciodată persoane neautorizate;
• Să nu lase niciodată vehiculul nesupravegheat într-o zonă izolată sau neiluminată în timpul nopţii. Să
încerce să ţină vehiculul la vedere şi să aibă posibilitatea să ajungă repede la acesta dacă trebuie să îl lase
nesupravegheat;
• Să contacteze dispeceratul ori de câte ori întâmpină o problemă, întârzie sau se produc modificări ale
detaliilor de livrare. Conducătorul auto nu trebuie să schimbe traseul dinainte stabilit fără a fi contactat în
prealabil dispeceratul care să îi confirme necesitatea acestei schimbări;
• Să nu lase niciodată camionul sau remorca nesupravegheate, fie că sunt încărcate sau nu. Acestea pot fi
lăsate doar în zonele de parcare dinainte agreate, cu dispozitive de securitate autorizate şi perfect
funcţionale.

Opţiuni tehnice de securizare a zonelor de depozitare temporară

Parcarea camioanelor

Este posibil să nu existe o definiţie în legislaţia naţională pentru „parc de staţionare securizat”; în cazul în
care există o astfel de definiţie, trebuie folosită.
Este posibil să nu existe standarde formale de evaluare a nivelului de securitate a unui parc de staţionare sau
a eficienţei sale.
Disponibilitatea şi calitatea măsurilor de securitate şi a celorlalte anexe ale unui parc de staţionare se pot
schimba rapid. Transportatorii trebuie să se ajute reciproc în ceea ce priveşte nivelul de securitate la orice
parc de camioane folosit

Paza în cazul mărfurilor periculoase de mare risc

Numeroase companii folosesc sisteme de pază proprii. Principalul avantaj este loialitatea angajaţilor, însă,
evident, există şi dezavantaje. Acest tip de pază este scump şi determina ca un număr limitat de paznici să
presteze servicii de securitate 24 h/zi. Acesta este un cost fix care trebuie analizat în contextul altor
prevederi.
Securitatea ar putea avea de suferit din cauza familiarităţii paznicilor cu colegii lor. Din acelaşi motiv,
paznicii proprii ar putea efectua mai greu controalele prin sondaj asupra colegilor lor, decât paznici angajaţi
prin contractori.
Dacă se alege angajarea unei firme de pază, trebuie avută grijă la vulnerabilităţile legate de această opţiune,
chiar şi în cazul în care se foloseşte o firmă cu renume. Este periculos faptul că paznicii cu contract nu
cunosc îndeajuns de bine operaţiunile întreprinderii şi, astfel, nu vor putea recunoaşte riscurile. Dacă este
INSTRUCTIUNI DE LUCRU SI DE IPSSM_13
UNITATEA SECURITATE SI SANATATE IN
MUNCA EDITIA 1
PENTRU ORGANIZARE SI ASIGURARE MARFA DATA:

posibil, trebuie pregătită o echipă de paznici care să fie din afara întreprinderii şi care apoi să se
familiarizeze apoi cu aceasta.

Securizarea locaţiilor

Poliţia locală şi compania de asigurări ar trebui să poată oferi consiliere cu privire la securizarea locaţiilor.

La redactarea planurilor de securitate, trebuie avute în vedere următoarele elemente:


• Protecţia perimetrului (garduri);
• Accesul şi controlul asupra locaţiei (bariere);
• Supravegherea: iluminarea şi televiziunea cu circuit închis - CCTV;
• Agenţii de pază;
• Detectarea intruşilor;
• Controlul vizitelor;
• Limitarea numărului celor care deţin chei;
• Personalul trebuie să parcheze maşinile proprietate personală departe de locaţia principală;
• Accesul controlat la rampele de încărcare, la locul de păstrare a cheilor de la vehicule şi a sistemelor de
control;
• Proceduri de control pentru vehicule şi persoane;
• Securizarea tuturor uneltelor şi echipamentelor care ar putea ajuta infractorii să fure camioanele sau
încărcăturile.

S-ar putea să vă placă și