CUPRINS

I. Rusia-succesoarea U.R.S.S.-ului în geopolitica

mondială............................................................................................................pag. 3

II. Începuturile relațiilor dintre Uniunea Europeană și Rusia

………………….………………………………………………………...…..pag. 10

III. Sancțiunile impuse Rusiei de către Uniunea

Europeană……………………………..………………………………….....pag. 14

IV.Relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și

Rusia……………………………………………..…......................................pag. 18

V. Relațiile dintre Uniunea Europeană și Rusia în

prezent.............................................................................................................pag. 24

VI. Concluzii ………………………………………......................................pag. 34

1
 I. Rusia-succesoarea U.R.S.S.-ului în geopolitica mondială:

Rusia (rusă Росси́я / Rosíia), sau Federația Rusă (Росси́йская Федера́ция /

Rosíiskaia Federáțiia), este o țară care se întinde pe un teritoriu vast
în Europa și Asia. Cu o suprafață de 17.075.200 km², Rusia este cea mai întinsă
țară din lume, aproape de două ori mai mare decât teritoriul celei de-a doua țări ca
întindere, Canada. În ciuda întinderii sale, Rusia este doar a opta țară din punct de
vedere al numărului de locuitori.

În timpul U.R.S.S.-ului, Rusia era republica dominantă a uniunii. În zilele

noastre, Rusia este o țară independentă și un membru cu o mare influență
în Comunitatea Statelor Independente. Până în 1991, țara s-a numit în mod
oficial Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă, iar după prăbușirea
U.R.S.S.-ului este considerată succesoarea de drept în problemele internaționale al
defunctei URSS.

Cea mai mare parte a teritoriului, populației și producției industriale

ale Uniunii Sovietice, una dintre cele două superputeri ale lumii, au rămas în Rusia.
După prăbușirea U.R.S.S.-ului, rolul pe scena lumii a Rusiei a fost diminuat mult în
comparație cu cel al U.R.S.S.-ului. În octombrie 2005, statisticile oficiale arătau că
populația a scăzut cu mai mult de o jumătate de milion de cetățeni, ajungând la
cifra de 143 de milioane de oameni.

Federația Rusă este împărțită în 88 de subiecte federale (entități constituente),

din care 22 sunt republici. Grupurile etnice indigene ale republicilor sunt cunoscute
ca "naționalități titulare". Ca urmare a mai multor decenii, (în unele cazuri secole),
de migrație internă în Imperiul Rus și mai apoi în Uniunea Sovietică, multe dintre
aceste naționalități nu mai sunt majoritare în populația republicilor.

2
 Republicile diferă de celelalte subiecte federale prin aceea că ele au dreptul
să-și stabilească propria lor limbă oficială (art. 68 al Constituției Federației Ruse) și
au propria lor constituție. Alte subiecte federale, așa cum
sunt krainele sau oblasturile nu au acest drept. Șeful executiv al republicii poartă
titlul de președinte.

Nivelul real al autonomiei acestor unități teritorial-administrative variază de

la caz la caz, dar este destul de extins. Adunările parlamentare ale republicilor au
votat uneori legi care au intrat în conflict cu constituția federală, iar executivele
republicane au tendința să devină foarte puternice. Totuși, această autonomie a fost
îngrădită în mod considerabil din anii 2000, în timpul mandatelor
președintelui Vladimir Putin, acesta căutând să impună supremația legilor și
constituției ruse.

Înființarea a șapte "districte federale" vaste, care cuprind și republicile, cu

gubernatori numiți direct de administrația prezidențială rusă, care au printre sarcini
și supravegherea activităților republicilor, a întărit respectarea legilor federale și
respectul pentru constituția rusă. În plus, Putin a întărit puterile legislativelor
republicane în dauna puterilor executivelor corespunzătoare. Șefii executivi ai
republicilor sunt acum numiți direct de Președintele Rusiei, dar candidatul
prezidențial trebuie acceptat de parlamentul republican.

În câteva republici există mișcări secesioniste, dar acestea nu sunt foarte

puternice. Totuși există un sprijin puternic pentru ideile secesioniste
printre tătari, bașkiri, iakuți și în mod special printre ceceni. Dorinței de
independență a naționalităților titulare i se opune deseori atitudinea altor grupuri
etnice trăitoare în republicile titulare. Ca urmare a războaielor din Cecenia, în
această republică mai locuiesc doar puțini etnici nececeni.

3
 Republicile autonome erau în mod oficial un tip de unitate nominală
constituentă din cadrul RSFS Ruse a Uniunii Sovietice. Azi, titlul "republici
autonome" este folosit în mod incorect, de vreme ce Constituția din 1993 denumea
aceste unități administrative simplu "republici".

Lista republicilor Rusiei

1. Adîgheia
8. Calmîchia 15. Osetia de Nord
2. Altai
9. Karaciai-Cerkessia 16. Tatarstan
3. Bașkortostan 10. Carelia 17. Tuva
4. Buriatia 11. Komi 18. Udmurtia
5. Daghestan 12. Mari El 19. Hacasia
6. Ingușetia 13. Mordovia 20. Cecenia
14. Iacuția (Saha) 21. Ciuvașia
7. Cabardino-Balcaria
Etnicii
Naționalitatea naționalitat ruși în
Naționalitatea
Republic Contin Naționalitate titulară în ea titulară: populaț Populaț
titulară: religia
a entul titulară1 populația grupul ia ia4
principală
republicii lingvistic republic
ii

Adîgheia Europa Adîgi 23% Caucaziană Islamism sunnit 66% 450.000

(în rusă:

4
Адыгея)

Altai
Burhanism, Lamais
(în rusă: Asia Altai 31% Turcică 57% 200.000
m, Șamanism
Алтай)

Bașkorto
stan
4.000.0
(în rusă: Europa Bașkiri 28% Turcică Islamism sunnit 39%
00
Башкорт
остан)

Buriatia Budism
1.100.0
(în rusă: Asia Buriați 24% Mongolă tibetan ("Lamaism" 69%
00
Бурятия) )

Cecenia
(în rusă:
Чеченск necunos necunos
Europa ceceni2 între 70% și 98% Caucaziană Islamism sunnit
ая cută6 cută6
Республ
ика)

Ciuvașia
(în rusă:
Чувашск 1.400.0
Europa Ciuvași 68% Turcică Ortodoxie rusă 27%
ая 00
Республ
ика)

Daghesta
n
10 naționalități Caucaziene,  1.900.0
(în rusă: Europa 80% Islamism sunnit 12%
indigene3 Turcice4 00
Дагестан
)

Ingușetia
(în rusă:
Europa Inguși2 77% Caucaziană Islamism sunnit 1% 470.000
Ингушет
ия)

Cabardin Europa Kabarzi, Balcari 66% Caucaziene,  Islamism 25% 790.000

o- (Cabarzi 55%, Bal Turcice sunnit, Ortodoxie
Balcaria cari 11%) rusă5
(în rusă:
Кабарди
но-

5
Балкарск
ая
Республ
ика)

Calmîchi
a Budism
(în rusă: Europa Calmîci 53% Mongolă tibetan ("Lamaism" 33% 320,000
Калмыки )
я)

Karaciai-
Cerkessia
(în rusă:
Карачае 50%
Turcică, Cau
во- Europa Karaciai, Cerkessi (Karaciai 39%, Ce Islamism sunnit 42% 430.000
caziană
Черкесск rkezii 11%)
ая
Республ
ика)

Carelia
Carelieni (înrudiți: 
(în rusă: Europa 11% Fino-Ugrică Ortodoxă rusă 72% 800.000
finlandezi)
Карелия)

Hacasia
(în rusă:
Asia Hacași 12% Turcică Ortodoxă rusă 80% 580.000
Хакас(с)
ия)

Komi
1.200.0
(în rusă: Europa Komi ~25% Fino-Ugrică Ortodoxă rusă 58%
00
Коми)

Mari El
(în rusă;
Europa Mari 43% Fino-Ugrică Ortodoxă rusă 48% 760.000
Марий
Эл)

Mordovi
a
(în rusă: Europa Mordvini 36% Fino-Ugrică Ortodoxă rusă 56% 960.000
Мордов
ия)

Osetia de Europa Osetini 53% Iraniană Ortodoxă 30% 650.000

Nord rusă, Islamism

6
(în rusă:
Северна
я sunnit
Осетия-
Алания)

Iacuția
Ortodoxă
(în rusă: 1.100.0
Asia Iacuți 45% Turcică rusă, Islamism 41%
Саха 00
sunnit
(Якутия))

Tatarstan
(în rusă: 3.700.0
Europa Tătari 52% Turcică Islamism sunnit 39%
Татарста 00
н)

Tuva Budism
(în rusă: Asia Tuvani 77% Turcică tibetan ("Lamaism" 20% 310.000
Тыва) ), Șamanism

Udmurtia
(în rusă:
Удмуртс 1.600.0
Europa Udmurți 31% Fino-ugrică Ortodoxă rusă 59%
кая 00
Республ
ика)

Note:

1. Cabardino-Balcaria, Karaciai-Cerkessia și Daghestan au mai multe naționalități titulare.

2. Fosta RSSA Ceceno-Ingușă a avut două naționalități titulare, până când au fost împărțită
în două republici separate în 1991 – Cecenia și Ingușetia.
3. Cele zece naționalități indigene ale Daghestanului sunt: agulii, avarii caucazieni,
darghinii, kumîkii, lakii, lezghinii, nogaii, rutulii, tabasaranii și țahurii.
4. Balcarii, karaciaii, cumîcii și nogaii sunt popoare turcice, iar agulii, avarii caucazieni,
cerkessii, darghinii, lakii, lezghinii, rutulii, tabasaranii și țahurii sunt popoare caucaziene.
5. Cabardinii și majoritatea balcarilor sunt musulmani, dar există o minoritate balcară
ortodoxă.
6. Războaiele din Cecenia au avut ca rezultat și fuga a numeroși cetățeni de naționalitate
nececenă din republică. Numeroși indivizi care sunt în mod oficial "rezidenți în Cecenia"
s-au mutat cu traiul în alte republici federale. În fosta RSSA Ceceno-Ingușă, rușii
reprezentau cam 23%, iar cecenii aproximativ 58% din populație.

Rusia a jucat un rol important în medierea unor conflicte internaționale, fiind

implicată în mod deosebit în eforturile pentru reglementarea procesului de pace din

7
Kosovo. Rusia este cosponsor al procesului de pace din Orientul Mijlociu și
sprijină activ eforturile ONU în Golful Persic, Cambodgia, Angola,
fosta Iugoslavie și Haiti. Rusia este membru fondator al Grupului de Contact și, (de
la Summitul de la Denver din 1997), este membru al G8. În noiembrie 1988, Rusia
a devenit membră a APEC.

Rusia a contribuit cu trupe la forța de stabilizare (condusă de NATO) din Bosnia și

și-a afirmat public sprijinul pentru respectare dreptului internațional și a principiilor
OSCE.

Rusia a acceptat implicarea ONU sau OSCE în zonele de conflict din țările vecine,
inclusiv prin plasarea de observatori în Georgia, Republica
Moldova, Tadjikistan și Nagorno-Karabah.

Rusia încearcă să întărească legăturile de securitate și apărare cu unele state

membre CSI, sau să-și păstreze influența în zonă, păstrând baze militare
în Armenia, Tadjikistan, Georgia, Republica Moldova și Kîrgîstan.

Rusia a moștenit problemele teritoriale ale defunctei URSS cu Republica Populară

Chineză, pe care le-a rezolvat în 2005 și cu Japonia, disputa nefiind soluționată în
acest caz. După destrămarea Uniunii Sovietice, Rusia a trebuit să rezolve
problemele de graniță cu statele baltice, Azerbaidjanul și Kazahstanul.

Până în ziua de azi granițele maritime din Marea Caspică nu sunt încă concret
determinate. Problemele dintre Rusia și celelalte state cu ieșire la
mare, Azerbaidjan și Kazahstan, au fost rezolvate d-abea în 2003. Rusia nu are
granițe comune (terestre sau marine) cu Iran sau cu Turkmenistan, celelalte două
țări care nu sunt de acord cu acordurile maritime semnate de către aceasta.

Disputele teritoriale dintre Rusia și Estonia față de unele teritorii din Regiunea

Pskov și RegiuneaLeningrad sunt încă nerezolvate. Tratatul

8
din 2005 privind granița dintre Rusia și Estonia nu a fost ratificat de către partea
rusă. Negocierile au fost reîncepute în 2012 iar tratatul a fost semnat în 2014, dar
ratificarea încă este în așteptare.

Momentan Rusia nu are teritorii revendicate în Antarctica, chiar dacă are dreptul la
să o facă. De asemenea, aceasta nu recunoaște suveranitatea altor state asupra
pământurilor lor din continent. Uniunea Sovietică a semnat totuși Tratatul
Antarcticii din 1960.

Disputele legate de granița cu Georgia, legate de recunoașterea rusească a

independenței Abhaziei și Osetiei de Sud au condus la Războiul Ruso-Georgian,
degradând relațiile diplomatice dintre cei doi beligerați.

II. Începuturile relațiilor dintre Uniunea Europeană și Rusia

Pe 27 decembrie 1991, Federația Rusă a preluat locul oficial deținut

de Uniunea Sovietică în Consiliul de Securitate al ONU. Rusia este de asemenea
membru al CSI, Uniunii Rusia-Belarus, OSCE, NACC.

Rusia a semnat pe 22 iunie 1994 inițiativa Parteneriat pentru Pace a NATO.

Pe 27 mai 1997, NATO și Rusia au semnat Actul de Fondare NATO-Rusia, act care
pune bazele parteneriatului de durată între alianță și Federația Rusă, ceea ce este o
contribuție importantă la arhitectura sistemului de securitate a Europei în secolul al
XXI-lea.

Pe 24 iunie 1994, Rusia și Uniunea Europeană au semnat o înțelegere de

parteneriat și cooperare.

Obiectivul acestui acord asigura atât cadrul pentru relațiile U.E.-Rusia, cât și
reglementa, printre altele, relațiile politice, economice și culturale dintre părți.

9
Respectarea principiilor democratice și a drepturilor omului constituie un element
esențial al parteneriatului.

Principalele obiective ale acordului sunt:

 îmbunătățirea dialogului politic pentru a permite dezvoltarea unor relații
strânse;
 promovarea comerțului și a investițiilor, precum și a relațiilor
economice armonioase pe baza principiilor economiei de piață,
încurajând astfel dezvoltarea durabilă;
 consolidarea libertăților politice și economice;
 sprijinirea eforturilor depuse de Rusia pentru consolidarea democrației,
dezvoltarea economiei și încheierea tranziției către o economie de piață;
 asigurarea unei baze pentru cooperarea economică, socială,
financiară și culturală pe baza principiului avantajelor reciproce, al
răspunderii reciproce și al sprijinului reciproc;
 promovarea activităților de interes comun;
 asigurarea unui cadru adecvat de integrare progresivă între Rusia și o
zonă mai vastă de cooperare din Europa;
 crearea condițiilor necesare pentru instaurarea viitoare a unei zone de
liber schimb între U.E. și Rusia, care să aibă ca obiect toate schimburile
comerciale de mărfuri dintre ele, precum și a condițiilor necesare care să
permită libertatea de stabilire a societăților comerciale, libertatea
comerțului transfrontalier de servicii și libertatea circulației
capitalurilor.

Din punct de vedere al domeniului de aplicare, Acordul cuprinde domenii precum:

 dialogul politic;

10
  comerțul cu mărfuri (de exemplu, norme privind tratamentul mărfurilor
importate, tranzitul de mărfuri, tarifele etc.);
 activitatea întreprinderilor și investițiile (de exemplu, condițiile de muncă,
condițiile privind stabilirea și funcționarea societăților comerciale și
prestarea transfrontalieră de servicii între cele două părți);
 plăți și capitaluri;
 concurența, protecția proprietății intelectuale, industriale și comerciale și
cooperarea legislativă;
 cooperarea economică (începând de la știință și
tehnologie, educație și formare profesională și până la explorarea unor noi
surse de aprovizionare și a unor noi piețe, energie, dezvoltare industrială
și transport);
 cooperarea pentru prevenirea activităților ilegale (de exemplu, imigrația
ilegală, corupția, contrafacerea și traficul de droguri);
 cooperarea culturală (de exemplu, schimburile de artiști, traduceri literare și
schimburi în domeniul patrimoniului arhitectural);
 cooperarea financiară (de exemplu, asistență prin intermediul formării
profesionale, al transferului de know-how și al asistenței tehnice);
 aspecte instituționale (precum crearea unui set de organisme pentru a permite
dialogul politic periodic, precum și pentru a pune în aplicare acordul).

Acordul a intrat în vigoare la 1 decembrie 1997. Acordul a fost încheiat pe o

perioadă inițială de 10 ani și se reînnoiește automat în fiecare an.

Negocierile cu privire la un nou acord U.E.-Rusia în vederea creării unui

cadru mai cuprinzător pentru relațiile UE-Rusia au fost lansate în 2008. Deși au
înregistrat progrese considerabile, acestea au fost oprite în 2012.

11
 Rolul Rusiei în cadrul conflictului din Ucraina și anexarea ilegală a Crimeii
de către aceasta i-au afectat grav relațiile cu U.E. Multe dintre activitățile care intră
sub incidența acordului au încetat și s-au adoptat sancțiuni.

Până la izbucnirea crizei din Ucraina, U.E. și Rusia stabiliseră un „parteneriat

strategic”, care includea, între altele, comerțul, economia, energia, schimbările
climatice, cercetarea, educația, cultura și securitatea, inclusiv combaterea
terorismului, neproliferarea nucleară și soluționarea conflictului din Orientul
Mijlociu. U.E. a fost o fermă susținătoare a aderării Rusiei la OMC (realizată în
2012). Totuși, în ultimii ani, chestiunea vecinătății comune a devenit un motiv
important de fricțiuni. Anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia în martie 2014 și
dovezile că Rusia sprijină combatanții rebeli din estul Ucrainei au provocat o criză
la nivel internațional. U.E. și-a revizuit relația bilaterală cu Rusia, întrerupând
summiturile periodice, și a suspendat dialogul pe tema vizelor și discuțiile despre
un nou acord bilateral care să înlocuiască APC. U.E. urmează în prezent o abordare
bidirecțională, îmbinând o politică de sancțiuni gradate cu încercări de găsire a unei
soluții diplomatice la conflictul din estul Ucrainei. Participarea Rusiei la eforturile
depuse de grupul de țări E3+3, ce au dus la acordul nuclear cu Iranul în 2015, a
trezit speranțe într-o cooperare mai strânsă la nivel mondial. Cu toate acestea,
intervenția Rusiei începând din 2015 în războiul sirian și, ulterior, în Libia și în
diverse conflicte din regiunea subsahariană, precum și campaniile sale de
dezinformare și eforturile de a influența campaniile electorale au provocat tensiuni
suplimentare.

În urma alegerilor din 2018, Vladimir Putin a obținut al patrulea mandat de

președinte. Reforma constituțională impusă de Putin și adoptată în 2020 îi permite
să rămână la putere și după încheierea mandatului actual în 2024. Alte modificări

12
constituționale îngrijorătoare includ supremația dreptului rus asupra acordurilor
internaționale ratificate de Rusia și asupra hotărârilor instanțelor internaționale.

O serie de legi ruse adoptate începând din 2012 vizează opoziția și societatea civilă.
Sute de ONG-uri au fost etichetate drept „agenți străini” și/sau „organizații
indezirabile”, iar autoritățile au înăsprit controlul asupra media și a utilizării
internetului. U.E. este preocupată de situația statului de drept, inclusiv de corupție.
Curtea Supremă i-a retras lui Navalnîi dreptul de a candida, din cauza unei
condamnări anterioare contestate. Cele mai recente alegeri parlamentare care au
avut loc în 2016 s-au desfășurat într un mediu politic și mediatic restrictiv, ceea ce
a dus la o victorie importantă a Partidului „Rusia Unită” a lui Putin. Următoarele
alegeri parlamentare sunt programate la sfârșitul anului 2021.

Din martie 2014, UE, precum SUA, Canada, Australia și ale țări occidentale, a
impus progresiv măsuri restrictive împotriva Rusiei, ca reacție la anexarea ilegală a
Crimeii și la destabilizarea Ucrainei. Sancțiunile U.E. s-au extins substanțial după
doborârea avionului de pasageri MH17, în iunie 2015, deasupra unui teritoriu
controlat de rebelii susținuți de Rusia din estul Ucrainei. Sancțiunile sunt periodic
actualizate și prelungite.

III. Sancțiunile impuse Rusiei de către Uniunea Europeană

Începând din martie 2014, U.E. a impus progresiv măsuri restrictive împotriva
Rusiei. Aceste măsuri au fost adoptate ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeei și
la destabilizarea deliberată a Ucrainei.

U.E. a impus diferite tipuri de măsuri restrictive:

 măsuri diplomatice
 măsuri restrictive individuale (înghețarea activelor și restricții de călătorie)

13
  restricții privind relațiile economice cu Crimeea și Sevastopol
 sancțiuni economice
 restricții privind cooperarea economică

1.Măsuri diplomatice

În 2014, summitul U.E.-Rusia a fost anulat și statele membre ale UE au decis să nu

desfășoare obișnuitele summituri bilaterale. Discuțiile bilaterale cu Rusia în materie
de vize, precum și discuțiile privind noul acord dintre U.E. și Rusia au fost
suspendate.

În locul summitului G8 de la Soci, în perioada 4-5 iunie 2014 a avut loc la

Bruxelles o reuniune G7. De atunci, reuniunile au continuat în cadrul procesului
G7.

Țările U.E. au sprijinit, de asemenea, suspendarea negocierilor privind aderarea

Rusiei la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și la
Agenția Internațională a Energiei (AIE).

2.Măsuri restrictive individuale

Înghețarea activelor și restricții de călătorie pentru 177 de persoane și 48 de

entități fac obiectul înghețării activelor și al interdicției de călătorie, având în
vedere că acțiunile acestora au subminat integritatea teritorială, suveranitatea și
independența Ucrainei.

Aceste măsuri au fost introduse în martie 2014. Măsurile au fost prelungite ultima
dată până la 15 martie 2021.

14
În martie 2014, Consiliul a decis să înghețe activele unor persoane fizice
responsabile pentru deturnarea de fonduri ale statului ucrainean. Aceste măsuri au
fost prelungite ultima dată în martie 2020 până la 6 martie 2021.

3. Restricții privind relațiile economice cu Crimeea și Sevastopol

Consiliul a adoptat măsuri restrictive ca răspuns la anexarea ilegală de către

Federația Rusă a Crimeei și a Sevastopolului.

Măsurile se aplică persoanelor și societăților din U.E. Acestea sunt limitate la

teritoriul Crimeei și al Sevastopolului.

Aceste măsuri includ:

 o interdicție de import privind bunurile originare din Crimeea și Sevastopol

 restricții cu privire la comerțul și investițiile legate de anumite sectoare
economice și proiecte de infrastructură
 o interdicție de a furniza servicii turistice în Crimeea și Sevastopol
 o interdicție de export vizând anumite bunuri și tehnologii

La 18 iunie 2020, Consiliul a prelungit aceste măsuri până la 23 iunie 2021.

4.Sancțiuni economice vizând schimburile cu Rusia în anumite sectoare

economice

În iulie și septembrie 2014, UE a impus sancțiuni economice vizând schimburile cu

Rusia în anumite sectoare economice.

În martie 2015, liderii U.E. au decis să alinieze regimul sancțiunilor existente la

punerea în aplicare deplină a acordurilor de la Minsk, care era prevăzută pentru

15
sfârșitul lunii decembrie 2015. Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, Consiliul a
prelungit sancțiunile economice până la 31 iulie 2016.

Începând cu 1 iulie 2016, sancțiunile economice au fost prelungite, în mod

succesiv, pentru perioade de 6 luni.

De fiecare dată, prelungirea a fost stabilită în urma unei evaluări a punerii în

aplicare a acordurilor de la Minsk. Sancțiunile economice sunt în prezent prelungite
până la 31 ianuarie 2021.

Aceste măsuri restrictive:

 limitează accesul anumitor bănci și societăți ruse la piețele de capital primare

și secundare din UE
 impun interdicții la export și la import în ceea ce privește comerțul cu arme
 stabilesc o interdicție la export pentru produsele cu dublă utilizare destinate
unor scopuri militare sau unor utilizatori finali din domeniul militar din
Rusia
 restricționează accesul Rusiei la anumite tehnologii și servicii sensibile care
pot fi utilizate pentru producția și explorarea petrolieră

5.Măsuri privind cooperarea economică

Restricțiile privind cooperarea economică au fost introduse de liderii UE în iulie

2014:

 s-a solicitat BEI să suspende semnarea de noi operațiuni de finanțare în

Federația Rusă

16
  statele membre ale UE au convenit să își coordoneze pozițiile în cadrul
Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și
Dezvoltare (BERD) în scopul de a suspenda, de asemenea, finanțarea de noi
operațiuni

Măsurile restrictive ale U.E. au diferite forme. Măsurile diplomatice au constat în

excluderea Rusiei din G8, suspendarea procesului de aderare a Rusiei la OCDE și
la Agenția Internațională a Energiei și întreruperea summiturilor bilaterale regulate
UE Rusia.

Sancțiunile economice vizează schimburile din anumite sectoare. Ele limitează

accesul anumitor bănci și societăți ruse la piețele de capital primare și secundare
din UE. Acestea impun interdicții la export și la import în comerțul cu arme și o
interdicție a exporturilor de produse cu dublă utilizare în scopuri militare.
Sancțiunile restricționează, de asemenea, accesul Rusiei la anumite tehnologii
sensibile, care pot fi utilizate pentru producția și explorarea petrolieră. Se aplică
restricții specifice privind relațiile economice cu Crimeea și Sevastopol, inclusiv
interzicerea importului de mărfuri de pe peninsulă, interzicerea exportului anumitor
bunuri și tehnologii, restricții asupra investițiilor și interdicția de a furniza servicii
turistice. Măsurile privind cooperarea economică suspendă noile operațiuni de
finanțare în Rusia ale Băncii Europene de Investiții și ale Băncii Europene pentru
Reconstrucție și Dezvoltare.

Din decembrie 2020, UE aplică măsuri restrictive individuale împotriva a 177 de

indivizi și 48 de entități care fac obiectul unei înghețări a activelor și a unei
interdicții de călătorie, datorită acțiunilor lor care au subminat integritatea
teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. În octombrie 2020, au fost

17
adăugate pe listă două persoane și patru entități implicate în construirea podului
Kerci, care leagă Crimeea de Rusia.

Tot în octombrie 2020, dar pe baza unui temei juridic diferit al UE – regimul de
sancțiuni privind armele chimice – șase persoane din Rusia și o entitate au fost
adăugate pe lista relevantă privind interdicția de călătorie și înghețarea activelor ca
urmare a tentativei de asasinare a lui Alexei Navalnîi din august 2020, cu un agent
neurotoxic de tip militar. Este vorba despre același instrument juridic folosit pentru
a sancționa persoanele responsabile implicate în cazul Skripal din Salisbury
(Regatul Unit) în martie 2018.

Începând cu august 2014, Rusia a replicat la sancțiunile UE, impunând contra-

sancțiuni la produsele agricole, la materiile prime și la produsele alimentare, sub
pretextul încălcării normelor de securitate alimentară. Acest lucru a întărit politica
Rusiei de substituire a importurilor în sectorul agricol. De asemenea, Rusia aplică o
„listă neagră” unor resortisanți ai UE și SUA care i-au criticat acțiunile, refuzându-
le dreptul de a intra pe teritoriul Rusiei. Lista nu este publicată oficial, ceea ce
exclude posibilitatea unei căi de atac legale, spre deosebire de interdicția de
călătorie impusă de UE. Mai mulți deputați în P.E. nu au reușit să intre pe teritoriul
Rusiei din acest motiv.

IV. Relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Rusia

În pofida acestor politici de sancționare, UE rămâne primul partener comercial al

Rusiei, iar Rusia este al patrulea pentru UE. Relațiile comerciale și economice sunt
însă perturbate de numeroși factori, cum ar fi embargoul Rusiei asupra unor
produse agricole din UE, diferendele din cadrul OMC și serioasele limitări impuse
companiilor din UE pentru a participa la licitațiile publice din Rusia.

18
Deși economia Rusiei s-a redresat în urma recesiunii internaționale din 2008 și a
turbulențelor sectorului bancar din 2014, beneficiind de creșterea veniturilor din
exporturile de petrol și materii prime, mediul investițional al țării a rămas nesigur,
iar performanța sa economică depinde de prețurile petrolului și gazelor. Sistemul
economic se concentrează în doar câteva sectoare, lipsesc investițiile cu efecte
transformatoare, iar firmele mari apropiate de stat domină piața. Criza sanitară și
economică semnificativă cu care se confruntă Rusia ca urmare a pandemiei de
COVID-19 poate avea consecințe de lungă durată, iar Kremlinul este foarte
preocupat de efectele sociale și politice ale acesteia.

Rusia se menține pe locul patru la export şi locul trei la importurile europene.

Anul trecut, potrivit Eurostat, Rusia s-a situat pe locul patru la export între
partenerii comerciali ai UE, cu o pondere de 4,6%, în urma SUA (20%), China
(11%) şi Elveţiei (8%) şi puţin înaintea Turciei (4,5%). La import a figurat pe locul

19
trei cu un procentaj de 8%, după China (20%) şi SUA (14%) dar înaintea Elveţiei
(6%) şi Norvegiei (4%).
Grafic 1: Rusia ca partener comercial al UE:

U.E. a înregistrat în mod sistematic un deficit comercial semnificativ în relaţie cu

Rusia, datele pentru perioada 2008 – 2017 fiind edificatoare în acest sens (vezi
graficul).
În intervalul amintit, schimburile au ajuns la cel mai scăzut nivel în 2009 dar şi-au
revenit rapid până în 2012, după care a urmat un declin până în 2016, când
importurile din Rusia au scăzut chiar sub cele din 2009.
Deoarece importurile din Rusia au scăzut mai repede decât exporturile, deficitul
comercial cronic s-a înjumătăţit între anii 2011 şi 2016 (de la 93 miliarde de euro la
47 miliarde de euro) pentru a creşte din nou anul trecut la 59 miliarde de euro.

20
Grafic 2: Evoluţia deficitului cronic din comertul UE – Rusia:

În structură, cele mai importante produse livrate către Rusia au fost maşini şi
echipamente, produse chimice şi medicamente şi alte produse manufacturate, în
timp ce importurile s-au concentrat pe resursele energetice ( petrol, carburanţi,
cărbune şi gaze naturale).
Concentrarea este mai puternică la import (primele 20 de produse grupează 74%
din valoare) în timp ce diversitatea este mult mai mare la exporturile către Rusia
( aceleaşi 20 de produse mai cumulează doar 32%).
Raporturile sectoriale de acoperire a importurilor prin exporturi sunt fie extrem de
reduse ( practic zero la petrol, gaze naturale şi cărbune), fie extrem de ridicate
(peste 300 la 1 la medicamente, 80 la 1 la produse medicinale sau pompe,
compresoare etc., aproape 60 la 1 la subansamble auto, 40 la 1 la aparate de aer
condiţionat şi 30 la 1 la parfumerie şi cosmetică).

21
Grafic 3: Cele mai importante grupe de produse tranzacţionate de UE cu Rusia:

Simplificat, în 2017, bunurile manufacturate au însumat marea majoritate a

exporturilor UE către Rusia (aproape 90%, cu medicamentele în prim-plan, ceea ce
spune multe despre dependenţa acestei ţări de exterior la nivelul sănătăţii publice),
în timp ce mai mult de două treimi din importurile provenite din Rusia au constat în
produse energetice ( cu petrolul pe primul loc).

22
Situaţia la nivelul statelor membre
Sunt patru state membre UE ale căror importuri din Rusia au depăşit pragul de zece
miliarde de euro: Germania ( 29 miliarde de euro), Olanda (24 miliarde de euro),
Polonia (13 miliarde de euro) şi Italia (12 miliarde de euro). Împreună, ele au
cumulat puţin peste jumătate din importurile totale ale UE din Rusia.
Politica energetică reprezintă un element semnificativ al politicii externe a UE.
În acest sens, UE sprijină ferm realizarea rapidă a unei Uniuni europene a energiei
integrate, în special interconectarea rețelelor energetice naționale pentru a reduce
considerabil dependența statelor membre individuale de furnizorii externi de
energie, îndeosebi Rusia.

De asemenea, sunt îndemnate statele membre să țină seama de interesele

strategice europene și să respecte principiile solidarității, înainte de a se angaja în
acorduri energetice exclusive cu Rusia. Partenerii estici ar trebui să fie integrați
într-o viitoare Uniune europeană a energiei.

U.E. consideră că proiectul Nord Stream 2 nu este în conformitate cu politica

energetică a Uniunii, consolidează dependența UE de aprovizionarea cu gaze din
Rusia și amenință piața internă a gazelor naturale din UE. Acest proiect nu este
compatibil nici cu principiile de bază ale politicii de vecinătate estică, și nici cu
politica externă și de securitate a UE.

Conductele de gaz din Marea Baltică au devenit un măr al discordiei globale,

asmuțind Rusia împotriva SUA. Ambele au gaze naturale de vândut Europei
și vor un avantaj strategic. Statele Unite au amenințat cu sancțiuni împotriva
Germaniei dacă europenii ar alege să folosească doar gaz natural rusesc mai ieftin.

23
 Pe fondul actualei pandemii de COVID-19, U.E. este interesată să utilizeze toate
mijloacele în vederea limitării răspândirii virususlui SARS-COV2, inclusiv
achiziția de vaccinuri eficiente care să conducă la imunizarea populației.

În acest sens. conducerea de la Moscova susține că vaccinul anti-coronavirus

Sputnik V, produs de Rusia, este capabil să ajute în campania de vaccinare din
Europa. Dar produsul nu a fost deocamdată omologat în Uniunea Europeană.
Președintele Franţei, Emmanuel Macron, și şefa executivului de la Berlin, Angela
Merkel, au discutat cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, despre o posibilă
cooperare în privința vaccinurilor. 
În videoconferința celor trei s-a vorbit și despre vaccinul rusesc Sputnik V, după
cum a informat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert. O
posibilă utilizare a vaccinului rusesc depinde de evaluarea acestuia de către
autoritatea europeană pentru medicamente EMA. Aceasta analizează produsul
"după aceleași norme" folosite și în procesele de aprobare a celorlalte vaccinuri,
după cum s-a precizat. Potrivit Kremlinului, discuțiile au mai vizat perspective "ale
unor posibile livrări și eventuala producere în comun a acestui vaccin în țările UE".
EMA analizează în prezent cererea de omologare a Sputnik V în Uniunea
Europeană.

În aprilie, experții EMA sunt așteptați în Rusia pentru a verifica producerea și

depozitarea vaccinului anti-coronavirus. Concernul farmaceutic rusesc R-Pharm
vizează producerea preparatului începând din iunie sau iulie în localitatea bavareză
Illertissen.

24
 Cu toate că nu a primit avizul EMA, unele state membre ale Uniunii Europene,
precum Ungaria, Slovacia și Cehia au achiziționat câteva loturi de vaccin Sputnik
V, urmează Austria în acest sens.

Germania face presiuni asupra Comisiei Europene să urgenteze procedura de

omologare a vaccinului Sputnik V în Uniunea Europeană.

Unii analiști politici consideră că Rusia folosește vaccinul anti-covid menționat

ca pe un veritabil instrument de propagandă în vederea destabilizării U.E., dar eu
sunt de părere că politicienii ar trebui să prioritizeze interesele statelor pe care le
conduc, în sensul limitării răspândirii pandemiei de COVID-19.

V. Relațiile dintre Uniunea Europeană și Rusia în prezent

UE urmează în prezent o abordare bidirecțională, îmbinând o politică de

sancțiuni gradate cu încercări de găsire a unei soluții diplomatice la conflictul din
estul Ucrainei. Participarea Rusiei la eforturile depuse de grupul de țări E3+3, ce au
25
dus la acordul nuclear cu Iranul în 2015, a trezit speranțe într-o cooperare mai
strânsă la nivel mondial. Cu toate acestea, intervenția Rusiei începând din 2015 în
războiul sirian și, ulterior, în Libia și în diverse conflicte din regiunea subsahariană,
precum și campaniile sale de dezinformare și eforturile de a influența campaniile
electorale au provocat tensiuni suplimentare.

În urma alegerilor din 2018, Vladimir Putin a obținut al patrulea mandat de

președinte. Reforma constituțională impusă de Putin și adoptată în 2020 îi permite
să rămână la putere și după încheierea mandatului actual în 2024. Alte modificări
constituționale îngrijorătoare includ supremația dreptului rus asupra acordurilor
internaționale ratificate de Rusia și asupra hotărârilor instanțelor internaționale.

Tot în octombrie 2020, dar pe baza unui temei juridic diferit al UE – regimul de
sancțiuni privind armele chimice – șase persoane din Rusia și o entitate au fost
adăugate pe lista relevantă privind interdicția de călătorie și înghețarea activelor ca
urmare a tentativei de asasinare a lui Alexei Navalnîi din august 2020, cu un agent
neurotoxic de tip militar. Este vorba despre același instrument juridic folosit pentru
a sancționa persoanele responsabile implicate în cazul Skripal din Salisbury
(Regatul Unit) în martie 2018. 

Strategia globală de securitate a UE din 2016 caracterizează relațiile cu Rusia

drept „o provocare strategică majoră”. În martie 2016, Consiliul UE a stabilit cinci
principii directoare care urmează să fie aplicate în relațiile UE cu Rusia: (1)
aplicarea acordurilor de la Minsk privind conflictul din estul Ucrainei, ca o condiție
esențială pentru orice modificare substanțială a poziției UE față de Rusia; (2)
consolidarea relațiilor cu partenerii estici ai UE și cu alți vecini, inclusiv cu cei din
Asia Centrală; (3) creșterea rezilienței UE (de exemplu în ceea ce privește
securitatea energetică, amenințările hibride sau comunicarea strategică); (4) o

26
cooperare selectivă cu Rusia pe teme de interes pentru UE; (5) necesitatea de a
realiza contacte interpersonale și de a susține societatea civilă din Rusia. 

O serie de legi ruse adoptate începând din 2012 vizează opoziția și societatea
civilă. Sute de ONG-uri au fost etichetate drept „agenți străini” și/sau „organizații
indezirabile”, iar autoritățile au înăsprit controlul asupra media și a utilizării
internetului. UE este preocupată de situația statului de drept, inclusiv de corupție.
Curtea Supremă i-a retras lui Navalnîi dreptul de a candida, din cauza unei
condamnări anterioare contestate. Cele mai recente alegeri parlamentare care au
avut loc în 2016 s-au desfășurat într un mediu politic și mediatic restrictiv, ceea ce
a dus la o victorie importantă a Partidului „Rusia Unită” a lui Putin.

Relațiile dintre UE și Rusia au drept bază juridică APC din iunie 1994. Acest
acord a fost valabil inițial pe o perioadă de zece ani, iar ulterior a fost reînnoit
automat în fiecare an. El stabilește principalele obiective comune și cadrul
instituțional pentru contacte bilaterale – printre care consultări regulate cu privire la
drepturile omului și summituri prezidențiale bianuale -, care sunt în prezent
suspendate. 

La summitul de la Sankt Petersburg, din 2003, UE și Rusia și-au consolidat

cooperarea prin crearea a patru „spații comune: un spațiu economic; un spațiu de
libertate, de securitate și de justiție; un spațiu de securitate externă; un spațiu de
cercetare, educație și cultură. La nivel regional, UE și Rusia, împreună cu Norvegia
și Islanda, au înființat în 2007 noua politică a Dimensiunii nordice, ce se axează pe
cooperarea transfrontalieră în regiunea Mării Baltice și a Mării Barents. În iulie
2008 au început negocierile pentru un nou acord între UE și Rusia, care urma să
includă „angajamente obligatorii din punct de vedere juridic” în domenii precum
dialogul politic, justiția, libertatea, securitatea, cooperarea economică, cercetarea,
educația, cultura, comerțul, investițiile și energia. În 2010 a fost lansat un

27
„Parteneriat pentru modernizare”. Negocierile pentru acordul de facilitare a
eliberării vizelor a fost încheiat în 2011. Intervenția Rusiei în Crimeea a dus însă la
suspendarea tuturor acestor discuții și demersuri. În 2014, Consiliul European a
decis să înghețe cooperarea cu Rusia (cu excepția cooperării transfrontaliere și a
contactelor interpersonale), precum și finanțarea UE în beneficiul țării prin
intermediul instituțiilor de finanțare internaționale. 

Atitudinea statelor UE faţă de Rusia

Despre aceste aspecte se discută în prezent cel mult în cadrul câtorva conferinţe
internaţionale. De altfel, interesele faţă de Rusia sunt cât se poate de divergente: de
pildă, Germania, Italia şi Franţa sunt cei mai importanţi parteneri economici ai
Kremlinului, motiv pentru care investitorii şi directorii de companii îşi doresc un
climat mai liber şi o cooperare mai strânsă.
În acelaşi timp, noile state ale Uniunii Europene din Europa de est, în special
Polonia, adoptă o atitudine cât se poate de sceptică faţă de Moscova. Conflictele
dintre Varşovia şi Moscova au culminat chiar în blocarea importării produselor de
carne din Polonia de către ruşi, sub pretextul unor probleme de igienă.
Poziţia Rusiei
Nici Rusia nu îşi doreşte o apropiere prea strânsă, în special în ceea ce priveşte
importarea valorilor democratice din occident. La Moscova, apropierea de UE se
reduce în general la dorinţa unei libertăţi de mişcare mai mari prin renunţarea la
vize. Resursele gigantice de petrol şi gaz sunt şi un mijloc de a exercita presiune
asupra occidentului: partea rusească are mereu posibilitatea să-i ameninţe pe
europeni că va intensifica relaţiile cu India şi China, un curs politic care ar
dezavantaja Uniunea Europeană.

28
Bunele relaţii cu Rusia sunt o necesitate
Purtătorul de cuvânt pentru probleme de politică externă al fracţiunii social-
democrate din Bundestag, Gerd Weisskirchen, susţine în ciuda acestor aspecte
problematice:
„Cred că o relaţie bună şi orientată spre viitor cu Rusia este o necesitate pentru
toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În Europa, fiecare este
dependent de ceilalţi. Unora nu le place acest cuvânt, pentru că are conotaţii
negative. Dar avem nevoie realmente unii de ceilalţi. Şi acest lucru este cât se poate
de clar în domeniul energetic. Sigur că ne dorim ca Rusia să accepte să ratifice ceea
ce a semnat deja, şi anume aşa-numita Charta energetică. În occident suntem
dependenţi de energia furnizată de Moscova, dar şi Rusia este nevoită să-şi vândă
petrolul şi gazul.”
Negocierile se anunţă a fi îndelungate.
Creştin-democratul Andreas Schockenhoff, coordonator pentru relaţiile bilaterale
germano-ruse, este de părere că negocierile pentru un nou acord de cooperare dintre
UE şi Rusia vor dura foarte mult. Preşedintele Putin a respins acordarea unor
garanţii în ceea ce priveşte aprovizionarea statelor occidentale cu energie. Nici
siguranţa investiţiilor europene în Rusia nu poate fi garantată. Potrivit experţilor,
Kremlinul se orientează exclusiv în funcţie de propriile interese naţionale.
Negocierile par să fi ajuns într-un punct mort, iar multe speranţe se leagă în prezent
de preşedinţia germană a Uniunii. Intenţiile bune din partea politicienilor de la
Berlin sau Bruxelles nu sunt însă de ajuns. Opţiunile rămân limitate, şi observatorii
au ajuns la concluzia că presiunile asupra Moscovei nu vor duce la un rezultat
satisfăcător. Jens van Scherpenberg de la Fundaţia germană pentru ştiinţă şi politică
declară:

29
„Sunt de părere că europenii şi-ar dori să găsească o linie comună şi să-şi
armonizeze poziţiile diferite în ceea ce priveşte politica energetică, securitatea
energetică şi politica mediului. Nu pot să-mi imaginez însă că va exista în acest
sens o poziţie comună, de pildă ca toate statele să exercite presiune asupra Rusiei.
Toţi cei implicaţi ştiu că această atitudine nu ar avea nici un sens.”

În urma întâlnirii, de pe data de 5 februarie, dintre Josep Borell, Înalt Reprezentant

al Uniunii Europene pentru Politică Externă, şi Serghei Lavrov, ministrul de
externe al Rusiei, relaţiile UE-Rusia au devenit şi mai contondente decât erau
înainte. Rusia doreşte în continuare să fie considerată o mare putere, ca şi UE.
Dependenţa Europei de gazele ce vor fi livrate prin conducta NordStream 2, ca şi a
Rusiei de exportul prin aceeaşi conductă, sunt interdependenţe ale Germaniei şi
Rusiei care pot înclina balanţa într-un sens sau într-altul. Prin reluarea relaţiilor
transatlantice, SUA pot fi acea sursă alternativă de care are nevoie Germania,
respectiv UE, pentru a nu deveni dependentă de Rusia.

30
Sursă foto: Profimedia

Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Rusia au avut, până la jumătatea lunii

februarie 2021, un parcurs pragmatic, bazat mai mult pe relaţiile economice. Nu
numai istoria, dar şi interpretarea prezentului, au adus din nou în discuţie
argumente geopolitice sau politice văzute divergent de cele două mari puteri.

Relaţiile UE-Rusia le-au influenţat pe cele dintre UE şi SUA ca şi pe cele dintre

Rusia şi SUA

Practic, relaţiile Rusia-SUA s-au deteriorat în 2014, odată cu intervenţia Rusiei în

Crimeea şi în sud-estul Ucrainei. Imediat, SUA au încetat dialogul la nivel înalt şi 
au început demersuri pentru introducerea de sancţiuni. Pentru o perioadă, prin
atitudinea Rusiei asupra UE, puteau fi controlate relaţiile dintre Germania şi SUA.

31
În aceeaşi perioadă, Uniunea Europeană, cu interese economice importante în
Rusia, a devenit, prin intermediul Germaniei, dependentă de Moscova, cel puţin în
domeniul energetic. Dacă relaţiile economice au devenit interdependente, în
domeniul politic acestea au rămas destul de distante. Germania a încercat să evite
influenţele politice în domeniul economic. Ea a participat la toate sancţiunile
economice şi politice iniţiate de Uniunea Europeană şi SUA, luate ca măsuri
coercitive datorită invadării Crimeii şi sud estului Ucrainei. La acel moment,
Angela Merkel a declarat că „preşedintele rus trăieşte într-o altă lume”. Cu toate
acestea, de atunci şi până în prezent cei doi lideri vorbesc frecvent la telefon, se
informează reciproc sau detaliază măsurile luate de ambele părţi.

La eforturile Germaniei de a dezvolta noi relaţii cu Rusia se adaugă şi cele ale

Franţei, preşedintele Macron fiind angajat într-un amplu proces diplomatic în
rezolvarea conflictului militar din sud-estul Ucrainei.

Pentru europeni, scopul declarat al dezvoltării relaţiilor era alipirea UE la Eurasia şi

constituirea unui spaţiu economic comun, de la Lisabona la Vladivostok, cu
acceptarea normelor UE în domeniul economic, dar cu o politică externă
independentă. În felul acesta, Rusia s-ar poziţiona ca partener asociat şi nu ca
membru al UE sau candidat al UE, ca Turcia.

Rusia a preferat sintagma “Greater Europe” pentru a sublinia că, prin prezenţa ei,
alături de statele UE,  Europa devine “măreaţă”. Un regim liber al vizelor ar putea
permite circulaţia cetăţenilor în tot acest spaţiu geografic.  

Noua arhitectură de securitate ar fi centrată pe OSCE, în timp ce NATO şi

Moscova ar trebui să asigure împreună cu Organizaţia Tratatului de Securitate
Colectivă stabilitatea continentului.  

32
Uniunea Europeană urmărea prin acest demers atingerea obiectivului de autonomie
strategică şi deplină independenţă de SUA şi de administraţia Trump. Liderii
europeni considerau că sunt capabili ca, împreună cu Rusia, care este membră a
Consiliului de Securitate ONU, o puternică deţinătoare de arme nucleare şi
stăpânind o întreagă gamă de tehnologii de generaţia a 5-a, să devină, prin asociere,
cea mai mare putere a lumii.

Ceea ce au omis analiştii occidentali este faptul că Rusia lui Putin nu poate,
conform istoriei sale, să aibă prieteni sau asociaţi. Lungul şir de conflicte în
desfăşurare, ca şi politica de forţă   pe care o duce Kremlinul, susţinute de o
diplomaţie a ameninţărilor şi a asasinatelor, au convins, probabil,  liderii UE că o
asociere formală, prin intermediul NATO, cu SUA, cu care împărtăşesc aceleaşi
valori, în cadrul relaţiei transatlantice, este mai bună decât o “tovărăşie cu Rusia”.   

Fostul preşedinte, Barack Obama a cerut Europei să fie alături de SUA în procesul
de izolare a Rusiei. Uniunea Europeană, la solicitarea Germaniei şi Franţei, nu a
aderat la această solicitare, dar a introdus propriile sancţiuni împotriva Moscovei.

Relaţia dintre Germania şi, implicit, UE şi Rusia, este complexă. Ea presupune

dezvoltarea relaţiilor politice şi diplomatice simultan cu cooperarea în domeniul
energiei. Deşi Germania susţine  separarea relaţiilor economice de cele politice,
este evident că, pe măsură ce se strâng relaţiile economice cu Rusia, se estompează
cele cu SUA. Dimpotrivă, orice îndepărtare a UE faţă de Rusia duce la o apropiere
de SUA.

În această perioadă, deosebit de complicată, are loc otrăvirea de către autorităţile

ruse a liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi. Acesta părăseşte Rusia şi se
vindecă în Germania. Întors în Rusia, el este judecat şi arestat. Ca reacţie la
comportamentul lui Putin, UE anunţă noi sancţiuni aplicate Rusiei. Pentru a nu

33
agrava şi mai mult situaţia economică a Rusiei, această decizie se referă doar la
anularea dreptului de circulaţie a unor oficiali care au participat la tentativa de
asasinare a lui Navalnîi. Sancţiunile UE au fost sprijinite şi de noul preşedinte
american, aceasta fiind dovada că Joseph Biden este determinat să continue
presiunea asupra Moscovei, dar într-o manieră mult mai eficientă.

Pentru europeni, cazul Navalnîi a dus la risipirea speranţelor că relaţia UE-Rusia

poate fi orientată doar către afaceri (business oriented). In felul acesta, mitul
atragerii Rusiei la valorile occidentale s-a ruinat după ani de negocieri pe care UE
le-a dus, cu perseverenţă, cu speranţa că Rusia va putea fi adusă în rândul
democraţiilor lumii. 

Vizita şefului politicii externe a UE, Josep Borrel, la Moscova a răspuns la toate
întrebările pe care şi le puneau liderii europeni în ceea ce priveşte relaţia UE cu
Rusia. Lucrurile se vor clarifica pe parcursul anului 2021, printr-un document
comun al tuturor statelor Uniunii.

Josep Borrel a făcut o vizită oficială la Moscova pentru a vedea cu ochi proprii care
este poziţia Rusiei faţă de principalele divergenţe ale acesteia cu Uniunea
Europeană. În acest scop, s-a întâlnit cu Serghei Lavrov, ministrul de externe al
Rusiei. Chiar de la începutul discuţiei, Borrel a ridicat problema cea mai stringentă,
cea legată de otrăvirea şi arestarea lui Aleksei Navalnîi, subliniind că, în
perspectiva UE, aceasta este o încălcarea a drepturilor omului.  În partea a doua a
întâlnirii, Lavrov a avut o discuţie contondentă cu Borell, situată în afara uzanţelor
diplomatice, afirmând brutal că Uniunea Europeană nu este un partener serios.
Ulterior desfăşurării întâlnirii, Serghei Lavrov a ameninţat UE şi întreaga lume
democratică că ţara sa este pregătită să rupă relaţiile cu Uniunea Europeană dacă
aceasta va continua să impună sancţiuni Rusiei în cazul Navalnîi.

34
Obsedat de posibilitatea izolării Rusiei, Lavrov a declarat: “Nu vrem să ne izolăm
singuri din viaţa globală, dar trebuie să fim pregătiţi pentru aceasta. Dacă vrei pace
trebuie să te pregăteşti pentru război”.  Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al
Kremlinului, a încercat să detensioneze atmosfera dintre Bruxelles şi Moscova
acuzând media că a scos cuvintele lui Lavrov din context: „Rusia a vrut să dezvolte
relaţiile cu Bruxellesul, dar trebuie să fie pregătită pentru ce este mai rău”.

Cuvintele lui Lavrov par a semăna cu o ameninţare la adresa Uniunii Europene

De altfel, poziţia ministrului rus de externe i-a permis lui Borell să sublinieze şi să
condamne Kremlinul prin afirmaţia: “Kremlinul vede democraţia ca pe o
ameninţare existenţială”, menţionând în acelaşi timp că, în opinia sa, UE trebuie să
aibă o politică dură faţă de Rusia după ani de zile în care a încercat să
îmbunătăţească relaţiile cu aceasta.

Chiar şi supusă ameninţărilor Rusiei că va rupe relaţiile  cu Uniunea Europeană,

aceasta din urmă a introdus pe data de 2 martie 2021 noi sancţiuni Rusiei în cazul
Navalnîi. Trebuie remarcat faptul că, spre a sublinia noua relaţie transatlantică şi
disponibilitatea de pe ambele ţărmuri ale Atlanticului pentru o bună cooperare,
sancţiunile împotriva Rusiei, au fost impuse simultan, de cei doi aliaţi, în aceeaşi zi
de 2 martie 2021.

Pentru a nu impune sancţiuni de natură economică, ce ar înrăutăţi nivelul de trai al

populaţiei, şi aşa foarte scăzut, ele s-au adresat mai ales unor persoane de pe lanţul
de decizie al condamnării. Acestora li s-a interzis accesul în statele UE şi,
respectiv, în SUA. Deşi simbolice, sancţiunile au dus la tratarea Kremlinului ca o
organizaţie infracţională membră a grupurilor de crimă organizată la nivel
internaţional. Nu au fost sancţionate o serie de personalităţi, în frunte cu Putin,

35
pentru a lăsa poarta deschisă unor negocieri ulterioare, cum ar fi cele care
abordează tematica reducerii înarmărilor.

Prin aceste măsuri SUA dovedesc că sunt decise pentru o abordare fermă a Rusiei,
care să facă uitată atitudinea ambiguă a Administraţiei Trump. Ca o altă
exemplificare a acestei schimbări este şi faptul că FBI a emis un mandat
internaţional pentru arestarea lui Evgheni Prigojin, apropiat al lui Putin, considerat
a fi creatorul şi finanţatorul conceptului de „armată privată” în Rusia. 

Prin această atitudine, UE dovedeşte încă o dată că doreşte să devină una dintre
cele patru mari puteri ale lumii, care în deciziile de bază privind soarta lumii este
alături de SUA.

Dacă în ceea ce priveşte relaţia UE cu Rusia, lucrurile par a deveni clare, este
posibil ca, prin angajarea unor resurse alternative de energie, Germania să devină,
din victimă a şantajului cu energie, factorul care impune regulile. Prin reducerea
cantităţii de gaze importate de către statele UE prin Nord Stream 2, Rusia, prin
diminuarea veniturilor adiacente, va suferi din punct de vedere economic. Dacă,
prin îmbunătăţirea  relaţiilor transatlantice, alternativa de energie devine chiar
SUA, Rusia va pierde atât din punct de vedere economic, cât şi geostrategic.            

VI. Concluzii

În concluzie, politica UE față de Rusia necesită o reorientare fundamentală.

Tensiunile, cursa înarmărilor și o confruntare politică și militară din ce în ce mai
mare, care caracterizează relația dintre UE și Federația Rusă astăzi, pun în pericol
pacea și stabilitatea în Europa. UE ar trebui să completeze evaluarea sa critică a
dezvoltării interne și a politicii externe a Rusiei printr-o analiză autocritică a

36
propriei sale politici, ceea ce este necesar, de asemenea, pentru abordarea
Federației Ruse față de dezvoltarea UE 28.

UE și Rusia ar trebui să își rezolve diferendele fără condiții prealabile și să inițieze

un dialog orientat către rezultate. Pentru a face posibilă o astfel de revizuire a
relațiilor, un prim pas ar trebui să fie ridicarea imediată a sancțiunilor asupra
parlamentarilor care au drept scop redeschiderea dialogului interparlamentar. UE-
Rusia trebuie să contribuie la construirea unei ordini de pace europene care să
garanteze securitatea tuturor, inclusiv a statelor din vecinătatea comună, urmărind
dezarmarea, consolidarea democrației, a statului de drept, garantarea tuturor
drepturilor omului, facilitarea contactelor cu societatea civilă și promovarea
comerțului și a cooperării economice.

Ar trebui să înceapă lucrările pregătitoare pentru a înlocui APC cu un nou acord-

cadru. Aspectele legate de securitate, cum ar fi INF și tratatele START,
consolidarea încrederii și dezarmarea ar trebui să ocupe un loc central pe ordinea de
zi, ca și eforturile comune de combatere a schimbărilor climatice și de consolidare
a comerțului multilateral. Ar trebui reluate proiectul de parteneriat pentru
modernizare și negocierile privind liberalizarea vizelor. Cooperarea în domeniul
energiei trebuie reînnoită. UE ar trebui să inițieze un dialog la nivel înalt privind
cooperarea cu Uniunea Economică Eurasiatică (UEE).

În cursul verii anului 2014, un Grup de Scenarii multinaţional a elaborat patru

scenarii privind relaţiile dintre UE, Federaţia Rusă şi vecinătatea comună a acestora
în anul 2030. Scenariile nu se doresc a fi o prognoză, ci oferă diferite viziuni
posibile şi plauzibile pentru evoluţiile viitoare. Ele se pot dovedi utile în a-i ajuta pe
factorii de decizie şi pe cei implicaţi să îşi adapteze strategiile pentru a realiza sau
evita un anumit scenariu.

37
Scenariul I: Casa împărţită

Toţi europenii împart aceeaşi casă, din raţiuni pragmatice. După un »deceniu
pierdut«, marcat de crize politice şi stagnare economică, începând din 2025, UE şi
Rusia se concentrează asupra obiectivelor lor comune. Un nou acord de liber
schimb integrează şi statele Parteneriatului Estic, care nu mai sunt puse în situaţia
de a decide să fie alături de una dintre părţi sau împotriva acesteia.

Scenariul II: Casa comună

Europa este casa naţiunilor reunite în jurul unor valori comune O criză economică
profundă în Rusia conduce la reforme democratice şi economice, care deschid calea
ameliorării relaţiilor dintre UE şi Rusia. Pe măsură ce se afirmă noi puteri
economice, Rusia şi UE îşi unesc forţele, nu doar pentru a pune capăt conflictelor
din Europa, ci şi pentru a contracara ameninţările comune.

Scenariul III: Casa ruinată

Casa europeană zace în ruină, confruntările actuale dintre UE şi Rusia continuă

până în 2030. O modernizare autoritaristă relativ reuşită a Rusiei şi tranziţia de la
nivelul UE în domeniul energetic le oferă ambelor părţi posibilitatea de a acţiona în
mod independent. Statele din vecinătatea comună, care fac obiectul unei concurenţe
intense între UE şi Rusia, se constituie într-o zonă de instabilitate.

Scenariul IV: Casa divizată

Europenii sunt vecini care locuiesc separate, UE şi Rusia sunt blocate într-un punct
mort: o deteriorare semnificativă este împiedicată de continua interdependenţă

38
economică. Însă o ameliorare a situaţiei pare imposibilă, din cauza neîncrederii
generalizate. Nu au loc niciun fel de schimbări politice şi economice. Europa pierde
tot mai mult contactul cu noile centre de putere de la nivel global.

39