Importanţa muzicii în tipologia artelor lui Tatarkiewicz

1. Asocierea muzicii cu cultele

▪ Muzica a avut un rol deosebit inca de timpuriu, a ocupat un loc aparte in triuna primitiva, horeie, a
grecilor si a preluat pas cu pas rolul unui gen de arta a exprimarii, rostirii sentimentelor*, asadar o
arta predominant expresiva.
- S-a dezvoltat sub diferite forme din ritualuri consacrate zeitatilor:
- Peanul, cantat in cinstea lui Apolo
- Ditirambul, cantat de cor in timpul ritualurilor de primavara
- Prozodiile, cantate in timpul procesiunilor
▪ Muzica, vazuta ca o caracteristica a misterelor, cantaretul Orfeu considerat ca initiatorul misterelor
insesi
▪ Si-a pastrat legatura cu religia, cu toate ca era raspandita in ceremonii laice, publice cat si private
▪ I s-au atribuit puteri speciale, spre exemplu puteri magice

2. Asocierea muzicii cu dansul

▪ desprinsa din triuna horeia, muzica greceasca si-a pastrat legaturile cu dansul
▪ termenul horeúein, se referea la doua activitati care aveau loc in colectiv, anume dansul si cantarea
▪ „Orchestra“, locul din teatre rezervat cantaretilor, s-a denumit órhesis, dans
▪ Cantaretul se acompania si la lira, iar corul combina acompaniamentul cu dansul, dans simplu, combinand
miscarile mainilor si al picioarelor

▪ Dansul, era o arta expresiva la fel ca si muzica

3. Asocierea muzicii cu poezia

▪ Muzica greceasca timpurie avea o legatura stransa cu poezia

▪ Poezia era cantata, toata muzica era muzica vocala

▪ Ditirambul era o forma poetica si in acelasi timp muzicala

Seite 1
▪ Arhiloh si Simonides erau poeti si muzicieni totodata, poemele erau cantate.
Cantecele atunci nu erau acompaniate, Arhiloh ab introdus in secolul al VII
acompaniamentul. Muzica fara cantec s-a dezvoltat mai tarziu. Nu s-a dezvoltat
muzica instrumentala de felul celei din zilele noastre

▪ Instrumentele muzicale grecesti erau concepute pentru acompaniament, cu

sunete slabe, instrumente care nu permiteau interpretari prea virtuoase, nu se puteau folosi
pentru compozitii complexe

▪ Instrumente nationale erau lira si cithara, din Orient au fost imprumutate instrumente de suflat precum
aulós-ul, asemanator flautului. Doar cu acesta se puteau canta melodii continue, la introducerea lui
impresionand grecii antici. Capata o pozitie comparabila cu cea a lirei din cultul lui Apolo

▪ Grecii au diferentiat foarte mult cele doua tipuri de instrumente, incat nu includeau muzica instrumentala
intr-un concept unic, chiar Aristotel trata clar „citaredia“ si „auletica“

4. RITMUL

▪ Muzica greceasca era la inceputurile ei simpla, se acompania la unison, nu existau doua melodii paralele
independente, nu se conostea polifonia

▪ Simplitatea ei nu se datora nestiintei sau a primitivismului, ci faptului ca ei considerau conform

teoriei consonantei(simphonia) ca suntele se contopesc mai bine doar in cazul in care raporturile dintre ele
cel mai simplu posibil

▪ In muzica greceasca ritmul era prioritar melodiei*; continea mai putina melodie decat in muzica moderna,
dar mai mult ritm

▪ Importanta, respectiv predominanta ritmului in muzica lor este explicata partial prin faptul ca o asociau cu
poezia si dansul

5. NOMOS

▪ Originile muzicii grecesti sunt in epoca arhaica, origini puse de catre greci in legatura cu Terpandru, care a
trait in Sparta in secolul al VII-lea i.e.n. El a stabilit norme muzicale fixe, infatuind „prima fixare a regulilor“
dupa cum descriau grecii la acea vreme

▪ Forma muzicala elaborata de el, pe baza unelor cantari liturgice vechi, a fost denumita nómos, ceea ce
insemna lege sau ordine. Nomul lui Terpandru era o arie monodica alcatuita din sapte parti,
devenind la scurt timp in urma succeselor avute la Delfi, o forma obligatorie, o schema in care se
introduceau texte diferite

Seite 2
▪ „Cea de-a doua fixare a regulilor“, prin efectuarea unor modificari, se datoreaza lui Thaletas din Creta
▪ Regulile au fost schimbate, dar muzica greceasca nu a incetat sa depinda de ele, nici atunci si nici mai
tarziu, cea mai stricta respectare avand loc in epoca ei de aur(glorie) din secolele al VI-lea si al V-lea i.e.n.

▪ Denumirea, termenul nomos insemna ca in Grecia, cultivarea muzicii era guvernata, dominata de norme
obligatorii

▪ Trasatura caracteristica cea mai inalta a muzicii era dupa spusele muzicologului grec Plutarh „pastrarea
unei masuri potrivite in toate lucrurile“

▪ Normele, regulile erau identice pentru compozitor cat si pentru executant. Compozitorul livra un
schelet(schema) al operei care urma sa fie completat in amanunt de catre interpret, motiv pentru care ii
putem numi pe amandoi de fapt compozitori, libertatea lor de creare, compozitie, fiind din pacate limitata,
ingradita de norme fixe

W. Tatarkiewicz: Istoria esteticii, vol. 1, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1978, p. 43-46

* R. Westphal, Geschichte der alten und mittelalterlichen Musik, 1864. F.A Gevaert, Histoire de la musique de
l’antiquite, 2 vol., 1875-1881. K. v. Jan, Musici auctores Graeci, 1895. H. Riemann, Handbuch der Musikgeschichte,
vol. 1 - J. Combarieu, Histoire de la musique, I, 1924. Lucrari mai noi: R. P. Winnington-Ingram, Mode in Ancient
Greek Music, 1936 - H. Husman, Grundlagen der antiken und orientalischen Musikkultur, 1961.
* H. Abert, „Die Stellung der Musik in der antiken Kultur“, Die Antike, XII, 1926, p. 136

Seite 3