Tudor Arghezi - Niciodata Toamna...

Niciodata toamna nu fu mai frumoasa

Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid asternut e sesul cu matasa.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca niste urcioare

Cu vin ngrosat n fundul lor de lut,
Stau n tarmu-albastru-al rului de soare,
Din mocirla carui aur am baut.

Pasarile negre suie n apus,

Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeste, scuturnd n sus
Foile, -n azur.

Cine vrea sa plnga, cine sa jeleasca

Vie sa asculte-ndemnul nenteles,
Si cu ochii-n facla plopilor cereasca
Sa-si ngroape umbra-n umbra lor, n ses.

Comentariu poezia Niciodat Toamna referat

Tudor Arghezi, poetul existentei si al realului, este si un poet al apusului.

O data cu texte precum Niciodata toamna, De-a v-ati ascuns ori Duhovniceasca, lirica argheziana a
Cuvintelor potrivite (1927) intra intr-o varsta a stingerii universale. Astfel, inca din primele versuri ale
poeziei Niciodata toamna, sentimentul care se insinueaza in toata faptura este cel al sfarsitului apropiat:
Niciodata toamna nu fu mai frumoasa I Sufletului nostru bucuros de moarte". Toamna argheziana
reprezinta un anotimp al plenitudinii, al amintirii, dar si al extinctiei. Perceptia acestuia se concretizeaza
intr-o imagine reprodusa parca dupa o stampa orientala pe matase:

falid asternut e sesul de matasa,

Norilor copacii le urzesc brocarte".

Poetul imagineaza un spatiu rustic, intim, cu nuante traditionale:

Casele-adunate, ca niste urcioare

Cu vin ingrosat in fundul lor de lut,
Stau in tarmu-albastru-al raului de soare,
Din mocirla carui aur am baut".
Acesta este teritoriul imaginar cel mai favorabil regresiunii spre un trecut arhaic. Versurile abunda in
simboluri ale intimitatii cu trecutul: casele, urcioarele, vinul, aurul. Dintre acestea, vinul si aurul,
substante elementare, au o semnificatie aparte. Ele sunt simboluri ale opulentei, dar si ale vechimii si
continuitatii. Remarcabila este convergenta simbolica a vinului, a aurului si a soarelui, sugerandu-se
astfel permanenta si eterna reintoarcere, semne ale existentei patriarhale, din care poetului i-a fost dat
sa se impartaseasca.

In continuare, Arghezi construieste o imagine a inaltarii, reveria poetica alimentandu-se din elanul
ascendent al spiritului:

Pasarile negre suie in apus,

Ca frunza bolnava a carpenului sur
Ce se desfrunzeste, scuturand in sus
Foile-n azur".

Aceasta viziune e alcatuita cu ajutorul unei retorici a contrastului. Sunt doua randuri de notiuni: in primul
rand, pasarile", ,juie", ,frunza", carpenul", in sus", ,foile-n azur"; iar apoi, negre", in apus",
bolnava", ,jur", desfrunzeste", scuturand". Prin urmare, Arghezi asociaza termeni din sfera inaltarii cu
altii, care sugereaza decrepitudinea. E tocmai opozitia specifica fapturii umane, care tinde spre absolut,
dar impartaseste totodata conditia vremelnica. Pasarea, frunza sau copacul sunt simboluri ascensionale,
ce reprezinta aici un ultim indemn la devenire spirituala si la transcendere a starii precare.

Indemnul acesta se mentine in ultima strofa, unde se amplifica si nostalgia fiintei, ca o tristete a trecerii:

Cine vrea sa planga, cine sa jeleasca

Vie sa asculie-ndemnul ne-nteles,
Si cu ochii facla plopilor cereasca
Sa-si ingroape umbra-.! umbra lor, in ses".

Simbolul central al acestor versuri este plopul. Peste tot unde apare, ca flacara sau coloana, poemul
are tendinta sa se sublimeze, sa-si verticalizeze mesajul simbolic" (Gilbert Durand).

Ar fi deci vorba despre o imagine a totalitatii cosmice, in care omul trebuie sa se inscrie. Metafora ,ja-si
ingroape umbra-n umbra lor" sugereaza tocmai acest lucru. A-ti ingropa umbra in umbra plopului
inseamna a te uni cu arborele in tendinta de ascensiune, de depasire a timpului, caci umbra e arhetipul
fiintei, realitatea ultima a obiectelor.
Poate de aici rezulta si frumusetea toamnei, ce ofera tuturor prilejul unei astfel de aventuri imaginare.

Tudor Arghezi
De-abia plecasei

De-abia plecasei. Te-am rugat s pleci.

Te urmream de-a lungul molatecii poteci,
Pn-ai pierit, la capt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dat napoi!

i-as fi fcut un semn, dup plecare,

 Dar ce-i un semn din umbr-n deprtare?

Voiam s pleci, voiam i s rmi.

Ai ascultat de gndul ce-l dinti.
Nu te oprise gndul fr glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rmas?

DE-ABIA PLECASESI, REFERAT, TUDOR ARGHEZI

Referat " De-abia plecasesi" de Tudor Arghezi

De-abia plecasesi. Te-am rugat sa pleci./ Te urmaream de-a lungul molatecii poteci, Pn-ai pierit, la
capat, prin trifoi./ Nu te-ai uitat o data napoi!

Ti-as fi facut un semn, dupa plecare,/ Dar ce-i un semn de umbra-n departare .

Voiam sa pleci, voiam si sa ramai,/Ai ascultat de gndul cel dintai./Nu te oprise gndul fara glas.
De ce-ai plecat ? De ce-ai mai fi ramas?

Publicata n 1936, n volumul "Poeme noi", elegia "De-abia plecasesi", ilustreaza o tema mai putin
cercetata a poeziei argheziene, tema erotica. Evocarea iubirii implica regretul, ntretinut de
sentimentul apasator al nemplinirii, dar si interogatia dilematica, de natura sa sugereze contradictoriul
unei trairi dramatice, ravasirea interioara strnita de ntrebarile ce se succeda chinuitor:

"Voiam sa pleci, voiam si sa rami/Ai ascultat de gndul cel dinti/Nu te oprise gndul fara glas./De
ce-ai plecat ? De ce-ai mai fi ramas ?"

Arghezi aduce n prim-plan problema iubirii ca relatie. Sentimentul iubirii nemplinite pare a fi legat de
constatarea ca actul comunicarii nu este total, ci ramne n ordinea exterioara, a gndului rostit, fara
acces la ordinea interioara, a "gndului fara glas". In absenta comunicarii esentiale, adica a uneia
indiferente la "discursul ndragostit" exterior si vibrnd la inefabile latente, se justifica sensul de
inutilitate din ntrebarea finala: "De ce-ai mai fi ramas?".

Ruptura care intervine ntr-un moment de indecizie, "voiam sa pleci, voiam si sa rami", acuza limitele
si inconsistenta relatiei ce capata aspectul unei simple desfasurari n planul sarac al aparentelor.
Reprosul, "Nu te-ai uitat o data napoi !", si face loc pentru a amenda lipsa ndoielii, fertila n ordine
existentiala, si, prin urmare, suficienta n receptarea unei situatii limita. Este sugerata astfel o anumita
modalitate de ntelegere a iubirii ca relatie absoluta, instaurata prin comunicarea dincolo de "gndul
rostit". Numai aceasta forma de comunicare, prin conectarea la viata interioara a celuilalt, este de
natura sa conduca la o unitate reala a cuplului, sa nalte dualul la unitate.

Tudor ARGHEZI
Despre De-abia plecasesi
alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

Idila De-abia plecasesi

Idila De-abia plecasesi de Tudor ARGHEZI

Tudor ARGHEZI De-abia plecasesi

De-abia plecasesi nu este o idila, adica o poezie care sa aiba tema eroii, mesajul structurate pe
sentimentul de iubire. Acesta ne apare inlocuit, ca si sentimentul de iubire fata de Dumnezeu, de
indoiala.

Este o analogie fundamentala, fiindca iubirea cea lumeasca sublimata poate genera iubirea cea eterna
fata de Dumnezeu, asa cum o defineste Sfantul apostol Pavel in Epistola I catre corinteni: Dragostea
indelung rabda, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuicstc, nu se lauda, nu se trufeste.
Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprjnde de manie, nu gandeste raul, nu
se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Dragostea nu cade niciodata."

Calcand cele trei juraminte, al castitatii, al saraciei si al ascultarii, ierodiaconul losif nu se multumeste
sa ramana Ion Theodorescu, ci asa cum inlocuieste curatia cu femeile, saracia cu averea, ascultarea
cu razvratirea, tot asa impietreste launtric Tudor Arghezi, ca femeie a lui Lot din Biblie.

Sufletul lui Ion Theodorescu rateaza drumul catre cer al monahului losif si de aceea traieste sub
numele de Tudor Arghezi intr-un univers de bube, mucegaiuri, noroi, fiindca ierodiaconul losif, care
trebuia sa fie un inger, a devenit un heruvim bolnav" si apoi un apostat.

De aceea ii este imposibil sa traiasca iubirea si viata de om. Ion Theodorescu cazut din ierodiaconul
losif o indeamna, pe cea care-l ispitise si-l indepartase, de Dumnezeu, sa plece: Te-am rugat sa pleci".
Totusi ispita ramane in sufletul sau: Te urmaream de-a lungul molatecei poteci". Ion Teodorescu ar fi
putut avea reactia, de a-i face semn sa se intoarca: ,.Ti-as fi facut un semn dupa plecare." indoiala si
nehotararea din viata religioasa.se transfera si-ri viata laica: Voiam sa pleci, voiam si sa ramai". Tudor
Arghezi ar fi dorit ca idila sa nu se sfarseasca, asa cum a trail-o Ion Theodorescu dar ierodiaconul losif
ii cere despartirea: Ai ascultat de gandul cel dintai". Cel de-al doilea gand nemarturisit, fara glas, care
i-ar fi-spus sa ramana, este de, fapt cel adevarat: Nu te oprise gandul fara glas". Acest glas interior
pune intrebarea: De ce-ai plecat?" iar raspunsul este dat de glasul exterior: De ce-ai mai fi ramas?".

Iubirea nu admite indoieli, sovairi, alunecari, umbre, ceata, neguri, tradari, impietriri. Ea este o
magma incandescenta in stare sa topeasca totul, fiindca e lumina, caldura, daruire, sacrificiu.

Tudor Arghezi a uitat definitia dragostei, pe care ar fi trebuit s-o stie ierodiaconul losif si s-o aplice.
Dragostea este binevoitoare si nu cauta ale sale, ea rabda, nu se trufeste. Tudor Arghezi ar fi putut sa
castige dragostea iubitei si sufletul ei pentru Dumnezeu. El insa nu are de daruit nimic, Fiindca sufletul
sau este devastat de indoiala, de egoism, de ipocrizie, iubita pleaca fara sa intoarca capul, fiindca nu
regreta despartirea. Un ipocrit nu poate fi iubit.