DETERMINAREA EFICIENTEI SUBSTANTELOR

DEZINFECTANTE

Igiena Societatilor Agroalimentare

Student: Mincu Ion-Marian

Facultatea: Ingineria Sistemelor Biotehnice
Specializarea: Ingineria produselor alimentare
Grupa 746
Profesor coord. : Bratu Aurelia
Dezinfectarea – este procesul de indepartare a microorganismelor
producatoare de boli. In procesul de dezinfectie, sporii bacteriilor nu sunt
distrusi. Dezinfectantii sunt utilizati pe obiecte statice, spre deosebire de
1
antiseptice, folosite pe tesuturi vii. Dezinfectia implica, de obicei, chimicale,
temperaturi ridicate sau lumina ultravioleta. Natura dezinfectiei chimice
depinde de tipul produsului utilizat. 
Dezinfectarea este o actiune suplimentara care se face intr-un spatiu deja
curatat, si care consta in distrugerea microbilor de pe obiecte si suprafete, cu
substante speciale denumite dezinfectanti.
Dezinfectantii sunt substanțe antimicrobiane
care fie distrug toate microorganismele dăunătoare
de pe un material, fie le aduc la un nivel sigur.
Foarte puține dezinfectante sunt capabile să
sterilizeze materialul pe care sunt aplicate, dar acest
lucru depinde și de modul cum sunt aplicate
dezinfectantele.

Din punct de vedere al scopului urmarit

dezinfectia poate fi:

a) Profilactica – se efectueaza in scopul distrugerii

eventualilor germeni patogeni sau conditionat patogeni. Dezinfectia profilactica
trebuie precedata de deratizare si dezinsectie !
b) De necesitate – se efectueaza pentru combaterea unor boli infectioase sau
parazitare din momentul inregistrarii primelor cazuri de boala si pana la
eliminarea focarului.
  Deratizare – reprezinta complexul de mijloace si masuri , aplicate de factori
specializati in combaterea rozatoarelor dintr-o locatie, in scopul reducerii
substantiale a numarului acestora cu ajutorul substantelor chimice. 
Distrugerea rozatoarelor are un rol deosebit de important deoarece soarecii dar
mai ales sobolani sunt rezervoare de infectie si vectorii raspandirii diferitelor
boli, producand in acelasi timp pagube insemnate prin consumul de produse
agroalimentare, furaje , etc.
  Dezinsectie – ansamblul mijloacelor si metodelor de combatere a insectelor,
care vehiculeaza si transmit boli infectocontagioase si parazitare la om si
animale si care pricinuiesc pagube financiare prin distrugerea si degradarea
materiei prime, produselor, ambalajelor,suprafetelor, etc.

Mecanism de actiune:

Mecanismul de actiune este nespecific, alterand substanta protidica a

microorganismelor prin mecanism fizico-chimic, fizic sau prin atingerea
diferitilor fermenti, prin urmare se realizeaza distrugerea membranei celulare
sau a intregii celule.

2
 Privind spectrul de activitate – nu  au un spectru bine determinat,  este de
dorit ca ele sa actioneze pe un numar cit mai mare de germeni.

Eficacitatea  lor  depinde de:

 proprietatile substantei, respectiv stabilitatea ei;

 spectrul de activitate;
 concentratia bactericida, respectiv bacteriostatica;
 timpul de actiune (cu cat timpul de actiune este mai mare, cu atat actiunea
este mai intensa);
 temperatura (o temperatura crescuta duce la intensificarea actiunii, daca
compusul nu este termolabil);
 Interferenta cu alte substante (ex. Compusii tersioactivi);
 pH-ul;
 mediul ionic.( reactia cu anumiti ioni, Ag  reactioneaza cu ionii de Cl )

Activitatea unui dezinfectant sau  antiseptic se masoara prin diminuarea unui

numar de microorganisme in functie de timp.

Indicele fenolic (coeficient fenolic) reprezinta indicele prin care se explica

eficacitatea lor, iar eficacitatea celorlalte antiseptice  se evalueaza – pe baza
concentratiei eficace cu fenolul.

Actiunea asupra organismului:

 nu se introduc in organism datorita efectelor toxice;

 la locul de actiune pot avea efect iritant, astringent, caustic;
 concentratie mare asupra diferitelor obiecte poate duce la efect coroziv.

Eficienta dezinfectiei se poate controla prin:

         1. Testarea compozitiei substantelor dezinfectante a solutiilor de aplicare a
lor pe suprafete, obiecte, maini. Cand achizitionati dumneavoastra substante
dezinfectante cereti furnizorului ,pentru produsul achizitionat fisa tehnica a
produsului si avizul Ministerului Sanatatii.
         2. Testarea rezultatelor dezinfectiei.Aceasta se face cu ajutorul testelor de
salubritate (sanitatie).Acestea pot fi:
Calitative - teste rapide utilizate doar pentru detectarea prezentei proteinelor
(germeni) pe suprafetele de lucru controland doar eficienta operatiunilor de
igienizare. Aceste teste le puteti achizitiona si dumneavoastra, verificandu-va in
acest fel eficienta masurilor de igienizare intreprinse (personal+substante).
Cantitative - facute prin stergerea suprafetelor de lucru
(mese,vesela,maini,echipamente de protectie,pereti,pavimente) la care dorim sa
verificam eficienta igienizarii cu tampoane sterile ce sunt apoi insamantate in

3
 medii de cultura, unde microbii se
dezvolta.Aceste teste cantitative sunt facute
de personal specializat. Dupa un interval de
timp in coloniile dezvoltate, fiecare
microorganism se identifica.Normele
sanitare stabilesc tipurile si numarul de
germeni care pot sa existe pe suprafetele de
lucru, maini, vesela, echipament de protectie
pentru ca acestea sa poata fi considerate
nepericuloase pentru consumatori (alimente
sigure).

METODE DE DEZINFECŢIE

1.Metode fizice:
- curăţenia – reprezintă îndepărtarea microorganismelor de pe obiecte şi
tegumente odată cu îndepărtarea prafului şi a substanţelor organice,
făcându-se o decontaminare de 95-96%, prin spălare cu apă şi săpun sau
detergent, clătire, ştergere, aspirare, periere,
- incinerarea obiectelor
- călcatul îmbrăcăminţii şi a lenjeriei,
- fierberea lenjeriei de corp şi de pat – 30 minute,
- încălzirea cu vapori de apă sub presiune în etuve a paturilor, saltelelor,
păturilor şi covoarelor, unde se formează vapori de apă ce asigură o
temperatură mai mare de 100ºC,
- raze ultraviolete emanate de lămpile cu cuartz,
-
- dezinfecţia prin căldură - umedă – pasteurizarea
- uscată - flambarea

2.Metode chimice

Se folosesc un număr mare de substanţe chimice cu efect distrugător

asupra microorganismelor patogene ca: formol, fenol, hidroxizi, carbonaţi de
Na şi K, clorura de var, cloramina, gama largă a detergenţilor.Vor fi utilizate
alternativ mai multe substanţe dezinfectante cum ar fi:
4
 - pentru dezinfecţia duşumelelor din piatră, a materialelor plastice, a
lemnului – se vor folosi prin alternanţă una din următoarele soluţii – sodă
de rufe 5%, var cloros 2%, amestec de soluţie apoasă de sodă caustică
hidrod 1% cu soluţie de dero,
- pentru dezinfecţia pereţilor acoperiţi cu faianţă sau vopsea de ulei se
folosesc
– var cloros 2%, cloramină 2%, bromocet 1%,
- mobilierul din lemn şi metal se şterge cu bromocet 1%,
- lenjeria de pat şi echipamentul de protecţie se dezinfectează prin
înmuiere în soluţie de cloramină 1% timp de 2 ore sau cu soluţie de
deroform,
- îmbrăcămintea bolnavilor, paturile şi saltelele se dezinfectează prin
vaporizare în spaţiu închis cu formol 3-15 ml sol./ m³ de aer,
- termometrele se dezinfectează prin păstrare în soluţie de cloramină 2%
sau tinctură de iod 1% în alcool etilic,
- ploştile, scuipătorile şi tăviţele renale se dezinfectează prin submersare
timp de 2 ore în cloramină 4%, var cloros 4% sau iodoform,
- instalaţiile sanitare se stropesc cu var cloros 20%
- vesela şi tacâmurile se dezinfectează prin submersare în cloramină 1%
sau bromocet 1% 2 ore după spălare prealabilă.
Forma cea mai bună a dezinfecţiei terminale este formolizarea cu ajutorul unor
aparate care transformă soluţia de formol 40% în vapori.Se calculează cubajul
camerei şi se socotesc 3-15 ml , în medie 7 ml de soluţie de formol 40% pentru
fiecare m³ de spaţiu.Formolizarea sub presiune a spaţiilor închise se face
folosind autoclave formogene.Pentru controlul eficienţei formolizării se fac
recoltări bacteriologice de pe suprafeţe înainte şi după formolizare,
comparându-se numărul de colonii apărute în fiecare caz.

Dezinfectantele se clasifica in:

-dezinfectanti de nivel inalt-la o expunere de pana in 30 min. Distrug micro-

organismele cu exceptia unui numar mare de spori;
-dezinfectanti de nivel scazut-distrug majoritatea bacteriilor in stare
vegetativa, majoritatea virusurilor si a fungilor intr-o perioada ≤10 min;
-dezinfectanti de nivel intermediar-au actiune acida pentru BK, bacterii
vegetative, majoritatea virusurilor si a fungilor intr-o perioada ≤10 min.

O substanta dezinfectanta ideala trebuie sa indeplineasca urmatoarele

cerinte:

-eficient si rapid in instalarea efectului;

5
-sa aiba spectrul antimicrobian cat mai larg;
-sa nu determine rezistenta populatiilor bacteriene;
-sa nu fie inactivat de proteine;
-sa fie cat mai putin toxic;
-sa fie necoroziv si sa nu pateze;
-sa nu fie nociv pentru piele, prin actiune directa sau sensibilizare;
-sa fie fara miros puternic;
-sa pastreze o actiune usor reziduala dupa spalare;
-sa aiba proprietati detersive si sa fie lavabil usor;
-sa fie economic si usor de utilizat.

Dezinfectia in spital utilizeaza in principal agenti chimici, substante cu

efect antimicrobian nespecific (dezinfectant – substanta aplicata numai pe
suparafete inerte – este toxica si iritanta; antiseptic – poate fi aplicat pe
tegument, mucoase, plagi).Uneori aceeasi substanta in solutie diluata este
antiseptic, iar in solutie mai concentrata este dezinfectant.
Decontaminarea echipamentelor medicale si a suprafetelor de lucru intra
in resposabilitatea personalului autorizat pentru expolatarea echipamentelor si a
asistentilor responsabili cu faza preanalitica.
Personalul care utilizeaza in mod curent dezinfectantele este instruit cu
privire la utilizarea si gestionarea substantelor dezinfectante, precum si in ceea
ce priveste masurile de protectie a muncii si de prim ajutor.

Clasificarea dezinfectantilor:
Dezinfectant Bacterii Spori Fungi Virusuri Utilizare
Oxidante:

6
 Acid peracetic bactericid sporocid fungicid viricid Suprafețe, Instrumente
Peroxid (apă bactericid lent fungicid viricid Suprafețe,
oxigenată) sporocid Instrumente, Apă, Piele, Mucoasă
Hipoclorit de sodiu bactericid sporocid fungicid viricid Suprafețe, Instrumente, Apă
Clor, Bioxid de bactericid lent fungicid viricid Apă, Instrumente; Ozon:
clor; Ozon sporocid Camioane
Cloramin T bactericid sporocid fungicid viricid Suprafețe, Apă, Instrumente, Piele,
Mucoasă
Iod bactericid lent fungicid viricid Piele, Mucoasă
sporocid
Alti dezinfectanti:
Aldehide bactericid sporocid fungicid viricid Suprafețe, Instrumente
Oxid de etilen bactericid n-are fungicid viricid Suprafețe, Instrumente, ,
efect Medicamente, Alimente
termostabile
Alcooli bactericid n-are fungicid in parte Piele, Mucoasă, Suprafețe,
efect viricid Instrumente
Fenoli bactericid / bakterio n-are fungicid viricid Piele, Mucoasă, Suprafețe,
static efect (variabil) Instrumente
Substanțe cu azot bactericid (limitat la n-are fungistatic viricid Piele, Mucoasă
(ex.Amoniu gram-negativi) efect
quaternar)
Detergenți bactericid (variabil) n-are fungistatic n-are efect Piele, Mucoasă
efect
Clorhexidin bakteriostatic n-are fungistatic virostatic Piele, Mucoasă
efect

Clorul se foloseşte de aproximativ 200 de ani în dezinfecţie şi antisepsie.

Principalele forme utilizate în controlul microbian sunt clorul lichid şi gazos
(Cl2), hipocloriţii (OCl) şi cloraminele (NH2Cl). În soluţii aceşti compuşi se
combină cu apă eliberând o substanţă foarte activă şi anume acidul hipocloros
(HOC1). Această substanţă oxidează gruparea
sulfhidril (S-H) a aminoacidului cisteină şi interferă punţile disulfidice (S-S) a
numeroase enzime.
Denaturarea enzimelor este permanentă, având loc suprimarea reacţiilor
metabolice.
Principalele dezavantaje ale folosirii produselor pe bază de clor în dezinfecţie
sunt reprezentate de faptul că: sunt ineficiente dacă sunt folosite la un pH
alcalin; substanţele organice în exces pot reduce în mare măsură activitatea lor,
iar dacă sunt expuse la lumină devin relativ instabile.

7
Aplicaţiile clorului: Clorul ca element pur este un gaz extrem de toxic ce trebuie
transportat în cilindrii de oţel. Clorul gazos şi cel lichid se folosesc în
dezinfecţia apei de băut, a apei de canalizare şi a apei reziduale din agricultură
şi industrie. Apa de băut se clorurează cu o concentraţie de 0,6-1,0 părţi de clor
la 1 milion părţi de apă. Acesta eliberează apa de formele vegetative ale
bacteriilor fără să afecteze însă semnificativ gustul acesteia.

Hipocloriţii se găsesc dizolvaţi sub formă de săruri de sodiu şi de calciu

dizolvate în apă în concentraţie de 70% fiind poate cei mai larg folosiţi dintre
compuşii clorului. Se folosesc în igienizarea şi dezinfecţia ustensilelor în
lăptării, restaurante şi fabricile de conserve, precum şi la tratarea bazinelor de
înot; izvoarelor de apă minerală, a apei de băut şi chiar a alimentelor proaspete.
Hipocloriţii se mai pot utiliza chiar şi în domenii sanitare conexe la tratarea
plăgilor, dezinfecţia aparaturii, lenjeriei şi instrumentarului.Decoloranţii
(înălbitorii) obişnuiţi sunt soluţii slabe (5%) de hipoclorit de sodiu care servesc
ca dezinfectante, deodorante sau la îndepartarea petelor.
Cloraminele (dicloramina, halozona) sunt folosite mai frecvent ca
substituenţi ai clorului pur la tratarea conductelor de dezinfectare a
apei.Clorurarea standard a apei poate produce niveluri periculoase de substanţe
cancerigene (ex.: trihalometanii) putându-se recurge la adaptarea tratării
conductelor de apă cu cloramină. Dacă substanţă este absorbită în sânge în
timpul manoperelor de dializă sau la consumatorii de peşte tropical această
măsură poate crea probleme prin efectele sale toxice.
Cloraminele servesc, de asemenea, ca agenţi de igienizare sau la
dezinfectanţi precum şi în tratarea plăgilor sau a suprafeţelor cutanate.

Fenolul şi derivaţii săi. Fenolul (acidul carbolic) este un compus caustic şi

toxic derivat din distilarea gudronului de carbune. Acesta a fost folosit pentru
prima dată de Joseph Lister în 1867 ca germicid chirurgical:Fenolul a
reprezentat principala substanţă chimică antimicrobiană până când (aproximativ
50 de ani mai tarziu) s-au obţinut alte substanţe fenolice cu efecte mai puţin
toxice şi iritante. Soluţiile de fenol nu se mai folosesc astăzi, însă rămân un
indicator standard faţă de care se evaluează alte dezinfectante fenolice.
Substanţele înrudite chimic cu fenolul sunt deseori denumite substanţe fenolice.
Acestea conţin unul sau mai multe inele de carbon aromatic cu grupe
funcţionale adăugate.
Cei mai importanţi sunt fenolii alchilaţi (crezoli), fenolii cloruraţi şi
bifenolii. În concentraţii mari ei sunt toxici celulari, care rup rapid pereţii şi
membranele precipitând proteinele, în timp ce în concentraţii mai slabe
inactivează unele sisteme enzimatice importante.
Fenolii sunt substanţe germicide puternice ce distrug formele vegetative
ale bacteriilor (inclusiv bacilul tuberculozei), dar nu şi endosporii acestora. Din
cauza toxicităţii lor sunt prea periculoşi pentru a putea fi folosiţi ca antiseptice.

8
Pentru obţinerea unui efect maxim fiind slab solubili în apă, multe dintre aceste
preparate trebuie amestecate cu săpun.
Hexaclorofenul este un bifenol special cu acţiune puternic germicidă, în
special împotriva agenţilor Gram pozitivi din genurile Staphylococcus şi
Streptococcus. Până la descoperirea faptului că acesta se absoarbe prin piele
producând tulburări neurologice (1972), acest compus se adăuga la numeroase
săpunuri folosite în spitale la spălatul mâinilor înaintea intervenţiilor
chirurgicale şi la îmbăieri (nou născuţi) pentru prevenirea infecţiilor
stafilococice.
Clorhexidina (Hibitan) este o bază organică complexă ce conţine clor şi
două inele fenolice. Mecanismul de acţiune se aseamănă cu cel al detergenţilor
cationici, datorită faptului că produce denaturarea proteinelor. În funcţie de
concentraţie, poate avea efect bactericid atât pentru Gram pozitivi cât şi pentru
Gram negativi, însă este inactiv faţă de endospori. Prezintă avantaje nete faţă de
alte antiseptice prin faptul că are o acţiune blândă, toxicitate redusă şi efecte
rapide. Deşi se leagă de suprafaţa pielii având un efect antimicrobian rezidual
timp de câteva ore, clorhexidina nu este absorbită în ţesuturile mai profunde.
Soluţiile alcoolice sau apoase de clorhexidină sunt azi folosite în mod curent la
spălatul mâinilor, prepararea zonelor cutanate pentru incizii chirurgicale sau
injecţii.

Alcoolii

Sunt hidrocarburi incolore ce conţin una sau mai multe grupări - OH

funcţionale. Dintre toţi alcoolii existenţi, numai etil (2 atomi de carbon) şi
izopropil (3 atomi de carbon) sunt adecvaţi controlului microbian.
Alcoolul metilic (1 carbon) nu este un germicid puternic, iar alcoolii cu
lanţ mai lung sunt fie greu solubili în apă, fie prea costisitori pentru utilizarea de
rutină. Alcoolii sunt folosiţi numai în soluţii apoase sau ca solvenţi pentru alte
substanţe chimice antimicrobiene (de exemplu: săruri de mercur, iod).
Mecanismul de acţiune al alcoolului depinde de concentraţia sa.
Concentraţiile de peste 50% dizolvă lipidele din organe, scad tensiunea
superficială a celulelor şi compromit integritatea membranelor.Alcoolul care a
pătruns în protoplasmă denaturează proteinele princoagulare, dar numai în
soluţii alcoolice apoase de 50-95%. Alcoolul absolut (100%) deshidratează
celulele şi inhibă creşterea lor, dar nu produce coagularea proteinelor. Nu
acţionează asupra sporilor la temperatura camerei, însă poate distruge forme
vegetative de bacterii rezistente inclusiv bacilul tuberculozei, cu condiţia ca
timpul de expunere sa fie adecvat.
Alcoolul etilic (etanolul) este cunoscut pentru caracteristicile sale relativ
germicide, neiritante, netoxice cât şi pentru costul său redus. Este activ faţă de
toxina botulinică, dacă este administrat pe cale orală.

9
Alcoolul izopropilic este mai puţin costisitor şi mai germicid decât etanolul, dar
aceste avantaje trebuie puse în balanţă cu toxicitatea sa.

Peroxidul de hidrogen

Apa oxigenată sau peroxidul de hidrogen este un lichid incolor şi caustic

care în prezenţa luminii, metalelor sau a catalazei se descompune în apă şi
oxigen.
Soluţiile de peroxid sunt folosite de aproximativ 50 de ani, dar formulele
iniţiale erau instabile şi inhibate de substanţele organice. Azi, însă, metodele de
fabricare permit sintetizarea unui compus atât de stabil, încât chiar şi în soluţiile
diluate îşi menţine activitatea de-a lungul mai multor luni de conservare.
Deşi majoritatea celulelor microbiene produc catalază pentru inactivarea
cantităţilor mici de peroxid de hidrogen produse în mod normal în cursul
propriului lor metabolism, acestea nu pot neutraliza cantitatea de peroxid de
hidrogen, care intră în celulă în cursul dezinfecţiei şi antisepsiei. Peroxidul de
hidrogen are efect bactericid, iar în concentraţii mari sporicid. El este util în
special în tratamentul infecţiilor cu bacterii anaerobe datorită efectelor letale ale
oxigenului asupra acestor forme. Soluţiile de peroxid de hidrogen 6-25% sunt
suficient de puternice pentru sterilizarea instalaţiilor de împachetat alimente şi
chiar a interiorului navelor cosmice. Alţi compuşi cu efecte asemănătoare
peroxidului de hidrogen sunt: ozonul (O3), folosit uneori pentru dezinfectarea
aerului şi a apei; acidul paracetic, oxidant extrem de puternic folosit pentru
sterilizarea stimulatoarelor cardiace şi a camerelor de izolare pentru animale;
permanganatul de potasiu (KMnO4) soluţie roz deschisă, puternic
germicidă, chiar şi atunci când este foarte diluată. Datorită conţinutului său
extrem de toxic este folosită în special ca algicid.

Detergentii

Sunt substanţe organice complexe care, ca grup, sunt adesea denumiţi

surfactanţi (surfactans). Ca tipuri chimice, aceştia pot fi de trei categorii:
neionici, anionici şi cationici. Detergenţii neionici (neîncărcaţi) au o putere
germicidă limitată. Din acest grup fac parte săpunurile.
Detergenţii cationici (în special compuşii cuaternari de amoniu) sunt cei mai
eficienţi dintre cele trei grupe.
Toţi detergenţii au o structură moleculară generală care include un reziduu
de hidrocarbură cu catenă lungă şi un grup polar.
Datorită acestei configuraţii detergenţii acţionează prin diminuarea tensiunii
celulare superficiale. Acesta poate avea mai multe efecte printre care ruperea
membranei celulare şi pierderea permeabilităţii selective.
Compuşii cuaternari de amoniu provoacă distrugerea protoplasmei
bacteriene, precipitarea proteinelor sau inhibă metabolismul acestora.

10
 Datorită capacităţii lor de a interacţiona cu suprafeţele sunt eficienţi ca
agenţi de umectare de curăţire sau emulgatori.
Gama activităţii detergenţilor este largă. Dacă sunt folosiţi în concentraţii
medii, compuşii cuaternari de amoniu sunt eficienţi împotriva bacteriilor Gram
pozitive, fiind însă ineficienţi în cazul bacililor tuberculozei, pseudomonadelor
şi sporilor.
Compuşii cuaternari de amoniu includ clorura de benzalcaniu, şi clorura de
cetilpiridiniu. În diluţii variind de la 1:100 la 1:1000 sunt amestecaţi cu agenţi
de curăţire pentru ca în acelaşi timp să dezinfecteze şi să cureţe suprafeţele sau
aparatura din clinici ori spitale. Datorită proprietăţilor lor detergente şi a
toxicităţii reduse, compuşii cuaternari de amoniu se situează printre cei mai buni
agenţi igienizanţi.

Sapunurile

Sunt compuşi alcalini obţinuţi prin combinarea acizilor graşi din uleiuri
(ulei de nucă, de cacao, de ricin, din seminţe de bumbac, de in) cu săruri de
sodiu sau potasiu. În practica curentă săpunurile sunt germicide slabe,
distrugând numai forme foarte sensibile de bacterii (gonococi, meningococi,
spirochete; unele specii de Pseudomonas se pot dezvolta abundent în spitale,
chiar şi în savoniere).
Săpunurile sunt folosite mai ales în gospodărie, ajutând la îndepărtarea unor
grăsimi şi alte reziduuri care conţin microorganisme.
Ele dobândesc o valoare mai mare dacă sunt amestecate cu alcool (numit
săpun verde), clorhexidină sau iod, putând fi folosite cu succes în clinici şi
spitale.

11
 Compusii metalelor grele

Diferite forme ale elementelor metalice (mercur, argint, aur, cupru, arsen,
zinc) au fost utilizate în decurs de mai multe secole în controlul microbian. Ele
sunt deseori denumite metale grele datorită greutăţii lor atomice relativ mari.
Metalele care au o greutate moleculară
mai mare (mercur, argint, aur) nu exercită o funcţie celulară benefică fiind, de
fapt, toxice chiar şi în concentraţii infime (părţi per milion). Această proprietate
de a exercita efecte antimicrobiene în cantităţi extrem de mici, se numeşte
acţiune oligodinamică.
Metalele grele germicide conţin o sare metalică de natură organică sau
anorganică şi există sub formă de soluţii apoase, tincturi, unguente sau săpunuri.
Mercurul, argintul şi majoritatea celorlalte metale exercită efecte germicide
prin formarea unor ioni, care alcătuiesc complexe cu mai multe grupe
funcţionale, inclusiv grupele sulfhidril, oxidril, amine şi fosfaţi. Inactivarea
proteinelor produce rapid oprirea metabolismului şi a creşterii.
Pot distruge rapid multe tipuri de microbi inclusiv forme vegetative de bacterii,
dar nu şi endospori.
Din păcate, utilizarea metalelor în controlul microbian prezintă mai multe
dezavantaje:
 sunt foarte toxice dacă sunt ingerate, inhalate sau absorbite prin piele, fie
chiar şi în cantităţi infime;
 provoacă de obicei reacţii alergice;
 cantităţile mari de lichide biologice şi deşeuri neutralizează sau
diminuează acţiunile lor;
 microbii pot deveni în timp rezistenţi la acţiunea metalelor.
Tincturile organice de mercur (0,001-1,2%) cu turnesol (Mertiolat) şi

12
nitromersol (Metafen) sunt antiseptice destul de eficiente şi previn infecţiile, dar
nu trebuiesc aplicate pe o piele fisurată, deoarece în acest caz, devin nocive şi
pot întârzia vindecarea.
Mercurocromul, în trecut produs de bază în cabinetele medicale, este azi
considerat unul dintre cele mai slabe antiseptice.
Un compus al argintului, care rămâne în continuare în uz curent este nitratul
de argint (AgNO3). A fost introdus la sfârşitul secolului al XIX-lea de către
Crede pentru prevenirea unor infecţii bacteriene (de exemplu: infecţiile
gonococice). La noii născuţi, tehnica lui Crede consta în instilarea unei picături
dintr-o soluţie 1% în ochi pe suprafaţa conjunctivală pentru un interval scurt de
timp, urmată de clătirea cu ser fiziologic pentru reducerea iritaţiei. Acest
preparat nu se mai foloseşte astăzi în tratamentul noilor născuţi deoarece s-a
demonstrat că unii agenţi infecţioşi, cum ar fi
chlamidiile, sunt rezistenţi la nitratul de argint. Soluţiile pe bază de nitrat de
argint se folosesc în prezent ca germicid local şi dezinfectant al suprafeţelor
dentare. Un compus al argintului când este adăugat în pansamente, cum ar fi de
exemplu unguentul cu sulfadiazină, previne eficient infecţia cu bacterii în
arsurile de gradul 2 şi 3.
Preparatele de argint coloidal conţin săruri de argint în complex cu proteine.
Deoarece eliberează progresiv ionii de argint, sunt mult mai blânde şi mai puţin
toxice decât sărurile anorganice.

Aldehidele

Substanţele organice care conţin gruparea funcţională CHO (grupare

puternic reducătoare) pe carbonul terminal, se numesc aldehide. Substanţele
obişnuite, ca zaharurile şi unele grăsimi sunt din punct de vedere tehnic
aldehide. Dintre acestea, cel mai frecvent folosite sunt glutaraldehida şi
formaldehida (aldehida formică).
Glutaraldehida este un lichid galben acid, cu miros slab. Cele două grupe
aldehidice ale moleculei favorizează formarea de polimeri. Mecanismul de
acţiune asupra microbilor nu este încă pe deplin elucidat. S-ar părea că, acestea
leagă transversal moleculele proteice de pe suprafaţa celulei prin alchilarea
aminoacizilor, un proces în care un atom de hidrogen de pe un aminoacid este
înlocuit de însăşi glutaraldehidă.
Ea poate, de asemenea, să perturbe ireversibil activitatea enzimelor în
interiorul celulei. Are un spectru larg şi acţionează rapid, fiind una dintre
puţinele substanţe chimice acceptată oficial ca sterilizant şi dezinfectant de nivel
înalt. Distruge în trei ore endosporii şi în câteva minute formele vegetative
(chiar şi bacilii tuberculozei sau
pseudomonadele). Glutaraldehidele, mai prezintă şi alte avantaje cum ar fi:
 puterea lor se menţine chiar şi în prezenţa unei materii organice;
 sunt necorozive; nu deteriorează materialele plastice;

13
  sunt mai puţin toxice şi iritante decât formaldehidele.
Principalul lor dezavantaj, constă în faptul că sunt întrucâtva instabile, în
special la un pH şi o temperatură crescută.
Formaldehida este un gaz iritant pătrunzător care se dizolvă rapid în apă şi
formează o soluţie apoasă numită formol. Saturaţia completă a formaldehidei
(37%) produce o soluţie de formol 100%. Substanţa chimică devine germicidă
în urma legării sale cu acizii nucleici şi grupele funcţionale de aminoacizi.
Formolul este un dezinfectant de nivel mediu spre înalt, deşi acţionează mai lent
decât glutaraldehida. Toxicitatea extremă a formolului (intră în clasificarea
substanţelor cancerigene), cât şi
efectele sale iritante asupra pielii şi mucoaselor limitează în mare măsură
utilizarea sa clinică.
Glutaraldehida, a fost introdusă în sterilizarea chimică a materialelor care se
deteriorează prin căldură, în 1963, ca un substitut al formolului. Se foloseşte în
sterilizarea aparaturii şi în dezinfecţia practică a instrumentelor, atunci când
sterilizarea prin căldură nu este posibilă. Este un dezinfectant alternativ eficient,
însă costisitor, folosit în medicină şi industrie. Glutaraldehida poate fi utilizată
şi în alte scopuri cum ar fi: conservarea vaccinurilor, igienizarea carcaselor de
pui etc.
Formolul poate fi diluat în alcool (8%) sau în apă (2-8%) având diverse
aplicaţii. Tinctura de formol are o utilizare limitată, ca dezinfectant al
instrumentelor chirurgicale. Pentru îndepărtarea reziduurilor de formol, orice
obiect care vine în contact direct cu pielea trebuie clătit minuţios cu apă sterilă.

Oxidul de etilenă este o substanţă incoloră care există sub formă gazoasă
la temperaturi normale. Este extrem de exploziv în aer, caracteristică ce poate fi
eliminată cu un procent mare de dioxid de carbon sau fluorocrom. Este un agent
alchilant foarte puternic şi reacţionează riguros cu moleculele de guanină ale
ADN-ului şi cu grupele funţionale de proteine. Prin aceste mecanisme el
blochează atât replicarea ADN-ului cât şi acţiunile enzimatice.
Oxidul de etilenă este unicul gaz, în general acceptat, pentru sterilizarea
chimică, deoarece când este folosit conform unor proceduri riguroase devine un
bun biocid.
Un aparat de sterilizare special proiectat pentru ETO numit chimioclav (o
variantă a autoclavului) este prevăzut cu o cameră cu orificii pentru gaze şi cu
dispozitive de reglare a temperaturii, presiunii şi umidităţii. ETO are un efect
penetrant, dar acţionează lent. În funcţie de temperatură şi de amestecul de gaze
folosit pentru sterilizare sunt necesare de la 90 de minute la 3 ore. Unele obiecte
absorb reziduurile de ETO şi de aceea trebuie aerisite câteva ore, după
expunere, pentru a se asigura îndepărtarea unei cantităţi cât mai mari de gaz
rezidual. Din cauza caracterului său exploziv manipularea sa este periculoasă,
iar în cazul unui contact direct, ETO poate leza plămânii, ochii şi mucoasele
14
fiind trecut în rândul substanţelor carcinogene.
În trecut ETO era folosit la tratarea medicamentelor şi alimentelor, fiind
chiar luat în considerare ca mijloc posibil de sterilizare a sângelui, serului şi a
mediilor de cultură. În prezent este utilizat în special la sterilizarea şi
dezinfectarea materialelor plastice şi a instrumentelor delicate din spitale şi
industrie. În concentraţie de 450-800 mg/l, ETO poate steriliza instrumente
chirurgicale, plăci Petri, seringi, stimulatoare
cardiace preambalate etc.
Este folosit, de asemenea, în continuare la sterilizarea condimentelor şi
alimentelor uscate.

Dezinfectantii Bio

Aceasta categorie de dezinfectantii este pe baza de saruri cuaternare de

amoniu, care sunt inodori, incolori, necorozivi si non-toxici, prietensi cu mediul
inconjurator. Ei au un efect bactericid, fungicid, virucid si microbactericid.

 DEZINFECTANTI SWOBB
 
 Curata si dezinfecteaza, biodegradabil peste 90%.
 Concentrat din saruri cuaternare de amoniu, pentru spatii domestice,
civile si industriale
 Se foloseste in orice spatiu care necesita dezinfectare (bai, bucatarii,
sufragerii,spatii de joaca etc)
 Este in masura sa actioneze asupra unei game vaste de microorganisme,
bacterii si ciuperci;
 Dezinfectantul poate fi utilizat in toate locurile pe care doriti sa le curatati
si sa le dezinfectati, eliminand mirosurile nedorite in acelasi timp.
 Microbicid puternic, cu spectru larg: virulicid, bactericid (bacterii gram
pozitive si negative), fungicid, algicid, slimicid.
 Actioneaza impotriva urmatoarelor micro-organisme: Staphylococcus
aureus, Corynebacterium diphtheriae, Streptococcus faecalis, Escherichia
coli, Pseudomonas aeruginosa, Salmonella choleraesuis.
 Actionează eficient asupra bacteriilor: Brevibacterium ammoniagenes,
Corynebacterium diphteriae, Enterobacter aerogenes, Escherichia coli,
Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas Aeruginosa, Proteus mirabilis,
Salmonella coleraesuis, Salmonella shottmuelleri, Shigella dysenteriae,
Staphylococcus aureus, Streptococcus faecalis, Streptococcus pyogenes,
precum si a altora.

15
 CONCLUZII:

 Dezinfectia se va utiliza numai in cazurile in care curatenia nu elimina

riscurile de raspandire a agentilor patogeni iar sterilizarea nu este
necesara.

 Un dezinfectant trebuie sa contina cel putin un principiu activ cu

proprietati anti-microbiene.

 Orice dezinfectant utilizat, pe lângă faptul că trebuie să acţioneze eficient,

trebuie de asemenea, să aibă impact minim asupra mediului şi asupra
sănătăţii publice, în conformitate cu cea mai performantă tehnologie
disponibilă.

 Activitatea dezinfectantului nu trebuie să fie compromisă prin

interacţiunea cu alte substanţe, precum agenţii de degresare.

 Un produs ecologic si biodegradabil, prietenos cu sanatatea noastra si a

mediului inconjurator poate fi ucigator cu microbii deoarece microbii
traiesc si se dezvolta in mediul umed si acid iar acesti dezinfectanti pe
baza de saruri cuaternare de amoniu sunt alcalini, deci bazici, astfel ca
sunt foarte eficienti in distrugerea lor.

16
 BIBLIOGRAFIE

 “Microbiologia alimentelor” Volumul I - Alexandru T. Bogdan Iulian

Ţogoe Gheorghe Câmpeanu Simona Ivana Traian Enache Stelian Bărăitareanu
Ipate Iudith Alexandru Popescu
 http://www.medinetconsulting.ro/index-6.html
 http://www.pestcontrol-expert.ro/blog/dezinfectanti_info/

 http://www.curateniesanatoasa.ro/totul-despre-dezinfectanti/

17