UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

Programul de studii: Ingineria și Managementul Procesării și Păstrării

Produselor Agroalimentare

SISTEME DE PROCESARE AVANSATĂ A

CEREALELOR
SITA PLANĂ

Student:

Vasile Mihai Constantin

SISTEME DE PROCESARE AVANSATĂ A
CEREALELOR. SITA PLANĂ

1. Studiul proprietăților fizico-mecanice și tehnologice ale materiei

prime

Cerealele reprezintă grupa fitotehnică de plante cu cel mai mare areal de răspândire în
toate zonele de cultură pe glob, implicit şi în România.

Această grupă cuprinde: grâul, secara, orzul, ovăzul, porumbul, orezul, sorgul, meiul,
care fac parte din familia Gramineae şi hrişca, ce face parte din familia Polygonaceae.

Grâul

Aparţine genului Triticum, clasa Monocotyledonopsida, ordinul Graminalis, familia

Gramineae. Genul Triticum cuprinde un număr mare de forme sălbatice şi cultivate, clasificate
pe baza anumitor criterii. Cea mai frecventă clasificare este cea genetică, după numărul de
cromozomi:

 grupa diploidă (2n = 14 cromozomi) – Triticum monococcum,

 grupa tetraploidă (2n = 28 cromozomi) – Triticum timopheevi, Triticum turgidum,
 grupa hexaploidă (2n = 42 cromozomi) – Triticum aestivum (cuprinde 5 subspecii, printre
care şi ssp. vulgare (grâul comun).

În prezent se cunosc trei criterii de clasificare a grâului:

 duritatea bobului
- grâu dur – necesită pentru măcinare o cantitate mai mare de energie decât grâul moale,
deoarece fiecare bob necesită o cantitate mai mare de energie pentru sfărâmare,
- grâu moale.
 prezenţa sau absenţa pigmenţilor roşiatici în învelişurile exterioare ale bobului
- grâu roşu,
- grâu alb.
 perioada de însămânţare
- grâu de iarnă – este însămânţat toamna, încolţeşte primăvara, se recoltează vara,
 - grâu de primăvară – este însămânţat primăvara, se recoltează spre sfârşitul verii sau
toamna.

Caracteristici fizice

Masa hectolitrică reprezintă masa, exprimată în kg, a unui volum de 0,1 m3 cereale.

Importanţă:

• parametru principal în stabilirea extracţiei făinii,

• indice folosit în gradarea cerealelor,

• estimarea cantităţilor de cereale prin cubaj,

• bază de calcul la dimensionarea celulelor de siloz.

Factori care influenţează masa hectolitrică:

• umiditatea boabelor,

• forma şi mărimea boabelor,

• starea suprafeţei boabelor,

• cantitatea de impurităţi şi natura lor,

• grosimea învelişurilor şi masa specifică.

Volumul a 100 boabe se stabileşte prin măsurarea cantităţii de lichid dezlocuit.

Masa a 1000 boabe

Masa relativă a 1000 boabe reprezintă greutatea acestora, exprimată în g, la umiditatea

existentă în momentul determinării.

Masa absolută a 1000 boabe reprezintă greutatea acestora, exprimată în g, raportată la

substanţa uscată, calculată în funcţie de conţinutul de umiditate al boabelor în momentul
analizării.

Masa a 1000 boabe este influenţată de condiţiile pedo-climatice, de gradul de maturizare

al boabelor. Valorile ridicate ale acestei caracteristici fizice indică o calitate superioară a
boabelor.

Masa specifică

Masa specifică aparentă reprezintă raportul dintre masă a 1000 boabe şi volumul ocupat
de 1000 boabe.
 Importanţă:

După acest indice se realizează separarea impurităţilor din masa de cereale.

Factori care influenţează masa specifică:

• compoziţia chimică,

• compactitatea,

• structura anatomică,

• maturizarea şi mărimea boabelor.

Cercetările au arătat că masele specifice ale principalelor substanţe organice ce alcătuiesc

cerealele diferă între ele:

a. Cerealele care conţin mai mult amidon au masa specifică mai mare, sunt urmate de cele care
au un conţinut ridicat de proteină; boabele de cereale bogate în substanţe grase au masa specifică
cea mai scăzută (ovăzul).

b. Boabele de cereale care au în structura lor o cantitate mai mare de aer au masa specifică
redusă (boabele făinoase au masa specifică mai mică decât boabele sticloase).

c. Părţile anatomice ale boabelor de cereale au masa specifică diferită: învelişul boabelor are
masa specifică mai mică decât endospermul; la acest lucru se adaugă şi faptul că învelişul are o
compactitate mai mică, de aceea cu cât proporţia de înveliş este mai mare cu atât masa specifică
a boabelor este mai mică.

d. Boabele mici au masa specifică mai scăzută - procentul de înveliş care revine pe unitatea de
greutate a bobului creşte proporţional cu micşorarea bobului, iar masa specifică a bobului este
mai mică.

Sticlozitatea

Sticlozitatea arată gradul de compactizare a endospermului în bob.

Structura şi aspectul endospermului bobului de grâu sunt foarte variate - de la albă,

afânată şi făinoasă în ruptură sau secţiune, până la semitransparentă, sticloasă, cu nuanţă galben
închis.

În zonele sticloase, granulele de amidon, aflate într-o matrice proteică puternică, ocupă
tot spaţiul şi de aceea structura apare compactizată. În zonele făinoase rămân spaţii libere astfel
că structura nu mai apare densă.

Factori care influenţează sticlozitatea boabelor:

• condiţiile pedo-climatice de cultură şi recoltare;

• îngrăşămintele minerale introduse;

• condiţiile de conservare;

• particularităţile botanice, calităţile diferitelor soiuri selecţionate.

Se apreciază că cerealele cultivate pe soluri nisipoase sau dezvoltate în condiţii de secetă

apar la recoltare mai sticloase. De obicei grâul cu sticlozitate mare se obţine în regiunile cu
climat uscat şi călduros, iar grâul făinos în regiunile răcoroase şi umede.

Introducerea în sol a îngrăşămintelor azotate, şi în special îngrăşarea suplimentară a

grâului în stadiul de înspicare, contribuie în mod însemnat la creşterea sticlozităţii. Cea mai mare
sticlozitate se obţine în cazul grâului care se cultivă pe soluri bogate în azot şi cu umiditate
insuficientă. Irigarea fără îngrăşarea concomitentă a solului cu azot poate contribui la scăderea
însemnată a sticlozităţii.

Grâul de panificaţie trebuie să aibă min. 30% sticlozitate.

Mărimea, forma şi uniformitatea boabelor este importantă în alegerea parametrilor de

lucru ai utilajelor din procesul de pregătire prelucrare a cerealelor pentru măciniş, influenţează
menţinerea unui regim tehnologic constant pentru o perioadă mai lungă de timp.

Curbele granulometrice caracterizează variaţia parametrilor dimensionali ai masei de

cereale - lungime, lăţime, grosime.

Ele au rol în separarea corpurilor străine libere din masa de cereale se face ţinând seama
de proprietăţile fizice ale cerealei de bază şi de cele ale corpurilor străine. Rezultatele
măsurătorilor se reprezintă sub forma unor curbe ale variabilităţii parametrului dimensional
studiat. Pe baza curbelor granulometrice ridicate, pentru componentele unui amestec, se pot face
aprecieri cu privire la posibilitatea sau imposibilitatea separării acestor componente.

Compoziţia granulometrică arată variaţia frecvenţei procentuale a claselor de mărime ale

unui parametru dimensional.

Conţinutul de impurităţi

Conţinutul de impurităţi influenţează:

• valoarea lotului recepţionat,

• reglarea utilajelor din curăţătorie,

• randamentul şi calitatea făinii.

 Impurităţile din grâu reprezintă boabele de grâu cu defecte şi toate componentele
organice

şi anorganice, altele decât boabele de grâu. Impurităţile se împart în patru categorii principale:

 boabe de grâu cu defecte,

 alte cereale,
 corpuri străine,
 seminţe dăunătoare şi/sau toxice, boabe cu mălură şi cornul secarei.

Caracteristici tehnologice

Unghiul de taluz natural

Capacitatea de curgere reprezintă însuşirea cerealelor de a se deplasa de la un loc la altul prin
cădere liberă.
Capacitatea de curgere a masei de cereale este caracterizată prin unghiul de taluz natural
şi unghiul de frecare.
Cerealele în cădere liberă pe o suprafaţă plană se aşează în grămadă, sub forma unui con,
unghiul de taluz natural este unghiul dintre diametrul bazei şi generatoarea conului format.
Unghiul de taluz natural este condiţionat de frecarea boabelor între ele şi egal cu unghiul
de frecare dintre boabe. Unghiul de frecare este unghiul minim sub care masa de boabe începe să
alunece pe o suprafaţă oarecare.
Capacitate de curgere a cerealelor este influenţată de: forma şi dimensiunile boabelor,
starea suprafeţei boabelor, umiditatea, conţinutul de corpuri străine.

Coeficientul de frecare internă

Coeficientul de frecare internă a boabelor de cereale este egal cu tangenta unghiului de
frecare dintre boabe.
Coeficientul de frecare internă are diverse valori funcţie de starea de repaus sau de
mişcare a materialului. În stare de repaus coeficientul de frecare internă este mai mare decât cel
din timpul deplasării produselor. În mod obişnuit, în practică, se foloseşte coeficientul de frecare
internă la limita dintre starea de repaus şi starea de mişcare.
Factorii care influenţează coeficientul de frecare internă sunt următorii:
• diametrul cerealelor,
• compactitatea stratului de material,
• umiditatea.

Coeficientul de frecare al boabelor de cereale pe diverse materiale

La scurgerea boabelor de cereale şi a produselor rezultate din prelucrarea lor pe diverse
suprafeţe de contact, la proiectarea buncărelor şi a celulelor de siloz, la proiectarea diferitelor
maşini şi instalaţii trebuie să se ţină cont de coeficientul de frecare al boabelor pe suprafaţa
diverselor materiale (coeficient de frecare externă).
Valoarea coeficientului de frecare este influenţată de o serie de factori, printre care, cei
mai importanţi sunt:
• natura produsului,
• rugozitatea suprafeţei de alunecare,
• umiditatea produsului.
Coeficientul de frecare externă se apreciază în stare de repaus sau în stare de mişcare a
materialului.
Foarte importantă este şi forma suprafeţei pe care are loc alunecarea produsului.

Autosortarea reprezintă aşezarea cerealelor în straturi diferenţiate calitativ la căderea lor

liberă.
Cauzele autosortării sunt:
• mărimea, forma, greutatea specifică diferite pentru componentele masei de cereale,
• viteza de plutire diferiră a componenţilor masei de cereale,
• cerealele formează în cădere liberă curenţi de aer, care conţin în stare de plutire unele
componente ale masei şi permit depunerea lor mai departe de centrul grămezii (componentele
uşoare vor fi dirijate spre periferia lotului).
Autosortarea se produce şi la evacuarea cerealelor din celulele de siloz. Aceasta depinde
de forma celulei, raportul dintre înălţimea celulei şi secţiunea ei transversală, de aşezarea gurilor
de alimentare şi evacuare.

Capacitatea de plutire
Însuşirea boabelor de cereale de a se menţine în stare de suspensie la o anumită viteză a
unui curent de aer ascendent reprezintă viteza de plutire.
Prezintă importanţă pentru operaţia de curăţare a masei de cereale cu ajutorul aerului,
pentru stabilirea vitezei aerului în conductele de transport pneumatic din secţiile de curăţare şi
condiţionare.

Porozitatea masei de boabe

Masa boabelor de cereale aflată într-un volum oarecare umple numai o parte din acest
volum, între boabe rămânând spaţii care sunt ocupate de aer. Acest fenomen este propriu tuturor
corpurilor cu proprietăţi de curgere şi se numeşte porozitate.

Factori care influenţează porozitatea

• forma şi mărimea boabelor,
• natura şi starea suprafeţei boabelor,
• cantitatea şi natura impurităţilor ce se găsesc în masa lor,
• umiditatea boabelor,
• masa hectolitrică a boabelor.
 Rezistenţa stratului de cereale
La trecerea unui curent de aer printr-un strat de cereale, acesta întâmpină o anumită
rezistenţă. Această rezistenţă se concretizează prin consum de energie, fenomen întâlnit la
aspiraţia pânzei de cereale, intrarea şi ieşirea din tarare, coloane de aspiraţie, aspiraţia cascadelor
din curăţătorie etc.
Rezistenţa stratului creşte proporţional cu viteza aerului şi cu grosimea materialului
străbătut. Cea mai mică rezistenţă o au boabele de porumb datorită diametrului mare al bobului şi
spaţiului gol dintre boabe.

Termoconductibilitatea masei de cereale reprezintă proprietatea boabelor de a-şi ceda

căldura între ele datorită diferenţei de temperatură. Masa de cereale are o conductibilitate termică
redusă datorită compoziţiei organice a boabelor şi a spaţiilor intergranulare care sunt rele
conducătoare de căldură.

Higroscopicitatea boabelor reprezintă proprietatea boabelor de a absorbi apa din aerul

umed şi de a o ceda acestuia când este uscat.
Se manifestă prin sorbţie şi desorbţie.
Prezintă importanţă pentru procesul de păstrare a cerealelor, pentru condiţionarea hidrică
sau hidrotermică a cerealelor, pentru prelucrarea acestora.
Factorii care influenţează higroscopicitatea sunt: mărimea boabelor, integritatea boabelor, tăria
învelişului, compoziţia chimică, umiditatea şi temperatura mediului.

Umiditatea este importantă la depozitarea cerealelor şi în procesul tehnologic de

condiţionare şi măcinare.
Ea influenţează proprietăţile structural-mecanice ale boabelor şi proprietăţile tehnologice
ale acestora.
Dacă cerealele conţin un procent de umiditate mai mare de 14%, şi nu au loc operaţii
tehnologice pentru reducerea acesteia, calitatea cerealelor se degradează prin autoîncingere,
mucegăire, încolţirea boabelor de la suprafaţa lotului.
După conţinutul de umiditate cerealele se clasifică în: uscate 12-14%, semiuscate 14,1-
15,5%, umede 15,6-17%, foarte umede >17%.

Proprietăţi mecanice
Proprietăţile mecanice ale cerealelor sunt evidenţiate atunci când probele sunt supuse la
diferite solicitări. In decursul acestor solicitări se urmăresc variaţiile dimensionale ale probei şi
forţele necesare pentru a produce aceste variaţii, trasându-se diferite diagrame. Având în vedere
eforturile la care sunt supuse cerealele în procesul de mărunţire, prezintă importanţă: rezistenţa la
compresiune, rezistenţa la forfecare, modulul de elasticitate şi rigiditate al învelişurilor, gradul de
aderenţă al învelişurilor la endosperm, rezistenţa la măcinare.
Rezistenţa la forfecare este în funcţie de secţiunea de lucru, de structura ţesuturilor
straturilor, de nivelul de umiditate. Rezistenţa la compresiune depinde de nivelul de umiditate, de
grosimea stratului de înveliş etc.
Elasticitatea şi rigiditatea boabelor, şi în special a învelişurilor, sunt foarte importante
pentru tehnologia morăritului: ambele proprietăţi influenţează sfărâmarea boabelor, cernerea
produselor intermediare, curăţarea grişurilor şi în final calitatea făinurilor. Pornind de la acest
fapt, în industria morăritului se caută să se mărească elasticitatea învelişurilor (prin condiţionare
hidrică), pentru a se evita sfărâmarea lor în particule prea fine, care ar îngreuna separarea lor în
făină. Învelişul boabelor de cereale este elastico-vâscos, endospermul boabelor sticloase apare ca
un corp casant, care umezit devine plastic.
2. Diagrame tehnologice de măcinare a grâului
3. Analiza constructivă și funcțională a sitelor plane

Constituie utilajul principal destinat cernerii produselor de măciniş. Este formată din mai
multe casete, fiecare casetă conţinând mai multe site suprapuse. Sitele sunt grupate în pachete
(formate din 2, 3, 4 şi chiar mai multe site) ce pot fi aşezate în mai multe moduri (figura 1). În
mod similar, prin combinarea unui număr mai mare de rame, se pot obţine mai multe variante,
însă toate au la bază cele trei moduri de aşezare. Pentru a se asigura efectul de cernere, sitele se
află în permanenţă într-o mişcare plan- circulară, datorită unui mecanism special.

Cernut R Cernut R R Cernut

a. b. c.

Figura 3. a-aşezare în paralel, b-aşezare consecutivă, c-aşezare combinată, Q-produs de

alimentare, R-refuz

Sitele plane pătrate SPP

Schema funcţională a sitelor SPP este prezentată în figura 4.

Construcţie:

 Sita plană este formată din 4 sau 6 compartimente, iar fiecare compartiment conţine 18-
26 rame. Cadrele port-site au trei canale laterale care împreună cu pereţii laterali
formează şapte canale prin care sunt dirijate produsele. Ramele acestui tip de sită plană
sunt pătrate, diferite între ele, în funcţie de rolul pe care îl au în schemele tehnologice.
Ele sunt astfel montate încât formează o anumită schemă interioară pentru pasajul
tehnologic la care sunt folosite. Pe cadrul ramelor pătrate, sunt montate ramele cu sită
(rămiţele). Acestea sunt împărţite în 4 câmpuri şi au prinsă la partea superioară ţesătura
de cernere (sita), din sârmă sau din material textil – conform schemei tehnologice în care
funcţionează. La partea inferioară se montează o împletitură de sârmă cu ochiuri mari,
pentru susţinerea dispozitivelor de curăţat. Sitele din fire sintetice sunt curăţate cu pucuri
din chingă din bumbac, iar cele din sârmă sunt curăţate cu pucuri din masă plastică, cu un
coeficient mare de elasticitate.
 8
5
4 5
4
6
6 12

9
10
11

Figura 1. Schema funcţională a sitelor plane SPP

1-cadrul metalic al maşinii, 2-uşi de vizitare, 3-şuruburi de prindere a uşilor, 4-placă de

alimentare, 5-tirant de suspendare a plăcii de alimentare, 6-ciorap de alimentare, 7-sistem de
suspendare cu fire de bambus sau cablu metalic, 8-dispozitiv de prindere a firelor , 9- racord
evacuare, 10-ciorap evacuare, 11-cutii evacuare cu capac, 12-şaibă de acţionare pentru curele
trapezoidale

Alimentarea sitelor se face în centrul ramei, împrăştierea pe suprafaţa cernătoare făcându-

se în mod uniform fără intervenţia vreunui sistem special de ghidare ci numai datorită mişcării
circulare. Pentru a se asigura un strat suficient de gros pe suprafaţa sitelor, uneori pe porţiunea de
evacuare a refuzurilor sunt prevăzute praguri din şipci cu secţiune semirotundă, cu grosimea de
cca. 3 mm. Atunci când aceste praguri lipsesc, refuzurile antrenează cu ele şi particulele care ar
trebui să treacă prin orificii. Dacă pragurile sunt prea înalte produsele ce ar urma să formeze
refuzul rămân prea mult pe suprafaţa sitei şi se forţează trecerea prin orificii a unor particule
nedorite, ceea ce înrăutăţeşte calitatea cernuturilor.

Schemele interioare la sitele plane sunt tipizate.

În figura 2 este prezentat un exemplu de schemă interioară pentru un pasaj de şrotare, iar
în figura 3 sunt prezentate tipuri reprezentative de scheme interioare de site plane:

 pentru pasajele de şrotare se recomandă scheme interioare caracterizate printr-un număr

mare de pachete destinate separării refuzurilor (SI1…SI3),
 pentru pasajele de măcinare se folosesc scheme interioare caracterizate printr-un număr
mare de rame destinate separării făinurilor (SI4…SI6). Aceste scheme interioare pot fi
folosite şi la ultimele pasaje de rotare, unde nu mai sunt grişuri de separat, şi unde se
urmăreşte extragerea ultimelor particule de făină, pentru realizarea extracţiei,
 pentru celelalte pasaje tehnologice din procesul de măciniş (sortare, desfacere, controlul
 făinii etc.) se folosesc scheme tip, rezultate din combinarea primelor două grupe (SI7…
SI9).

1 2
SI1 SI2 SI3
2
3
4 3 R R R
5 4
6 refuz
7 5
8 6
9 refuz
10 7
11 8
12 R R R
9
cernut cernut cernut cernut
10
R R R
11
12
refuz

C2

cernut R R R

cernut cernut cernut

Figura 2. Schemă interioară la un SI9
pasaj de şrotare: simbol şi schema
de circulaţie a produselor
R R

R R

cernut cernut cernut

Figura 3. Variante de scheme

interioare la pasajele de site
plane
SI1…SI3 – pentru pasajele de
şrotare,
SI4…SI6 – pentru pasajele de
măcinare,
SI7…SI9 – pentru alte pasaje
tehnologice
(divizare, desfacere, control)
 produs aspirat

aer

refuz de pe site ,,capete’’

grișuri curățate

Figura 4. Schema de principiu a curăţării grişurilor

Principii care stau la baza cernerii

La baza cernerii amestecurilor de produse afânate stau o serie de principii:

 fracţiunile mari se separă mai uşor prin cernere, decât cele mici şi de aceea se va urmări
separarea în primul rând a acestora, pentru a reduce cantitatea de produs şi a asigura pe
restul suprafeţei, condiţii optime de cernere pentru fracţiunile mai mici,
 sitele de făină nu trebuie încărcate cu produse prea mari (aspre), care au efect coroziv şi
le pot distruge – şroturile, grişurile mari, şi eventual cele mijlocii, nu vor fi trecute peste
sitele de făină,
 cernerea produselor cu granulozitate apropiată de granulozitatea făinii (grişuri mici şi
dunsturi) se va realiza după ce în prealabil s-a extras făina, deoarece în felul acesta se
asigură o grosime a stratului de produs mai mare (care ajută la obţinerea făinii de calitate)
şi se evită antrenarea particulelor de făină odată cu produsele intermediare (ataşate de
acestea prin forţe electrostatice),
 efectul calitativ al cernerii fiind în funcţie de grosimea stratului de produs, la pachetele cu
un număr mai mare se pot folosi, pentru obţinerea aceluiaşi produs, ţesături cu ochiuri din
ce în ce mai mici; în acest mod produsul obţinut ca cernut este omogen din punct de
vedere calitativ (chiar dacă granulozitatea nu este uniformă); calitatea făinii nu poate fi
apreciată riguros numai prin dimensiunea ochiului sitei, ci ea depinde de concentraţia de
cernut în amestecul iniţial, de grosimea stratului de produs pe sită,
 se recomandă ca la cernerea făinurilor să se evite o încărcare prea redusă, deoarece în caz
contrar, particulele fine de înveliş, vin în contact direct cu ţesătura, se cern şi impurifică
produsul.
 Modalităţi de apreciere a eficienţei cernerii
 Eficienţa cernerii se apreciază prin doi factori de bază: capacitatea de cernere şi
gradul de separare a cernutului de refuz.
 Capacitatea de cernere este definită prin cantitatea de cernut care trece prin unitatea
de suprafaţă a sitei, în unitatea de timp. Ea depinde de o serie de factori: suprafaţa
utilă a sitei, natura suprafeţei sitei, umiditatea produsului şi a mediului ambiant,
compoziţia granulometrică a produsului, elementele dimensionale şi cinematice ale
maşinii care poartă suprafaţa de cernere (lungimea şi lăţimea sitei, încărcarea
specifică a sitei, viteza de deplasare a sitei).
 Mărimea amestecului, K, exprimă limitele granulometrice între care se află
particulele dintr-un amestec. Aceste limite se exprimă prin dimensiunile maxime şi
minime ale particulelor, adică prin dimensiunile ochiurilor de sită prin care au fost
cernute şi acelea care le-a refuzat.
 Gradul de puritate, φ, este strâns legat de separarea cernutului din refuz, respectiv dacă
fracţiunea granulometrică dată nu conţine şi particule mai mici, rămase din cauza
imperfecţiunii cernerii.
4. Determinarea și calculul parametrilor principali ai utilajului