Drepturile pacienţilor

Ilinca Georgiana Lavinia

MD VI, GR 2

09.06.2021
1|6
Introducere

Putem afirma că boala a preexistat apariției omului pe Pământ, întrucât putem observa în
comportamentul diferitelor specii de animale comportamente instinctive, fiziologice care pot fi încadrate
ca activită tămăduitoare.

Din cele mai vechi timpuri, una dintre principalele preocupări ale omenirii a fost reprezentată de
starea de sănătate a individului, sănătatea populatiei constituind una dintre valorile fundamentale,
definitorii pentru însă și existenta fiintei umane. Pentru realizarea acestei valori, prin multiplele acte
normative care reglementează activitatea din domeniul sanitar, sunt consacrate drepturi si obligatii
corelative pentru beneficiarii sistemului de sănătate.

Conținut

Pentru aplicarea principiilor Drepturilor Pacienților din Europa, a fost adoptată o lege specială,
Legea nr. 46/2003, privind drepturile pacientului, prin care sunt consacrate în principal următoarele
drepturi:

a) la ingrijiri medicale de cea mai înaltă calitate;

b) de a fi respectat ca persoană umană;

c) la informația medicală;

d) consimtământul asupra intervenției medicale;

e) confidentialitatea informatiilor.[1]

Asadar, acelasi drept la confidentialitate, cu obligatia corelativă a păstrării secretului profesional, sub
sanctiunea normelor de drept penal, este consacrat si în:

- articolul 78 alineat 1 din Legea nr. 3/1978, în sensul că "actele, datele si informatiile medicale obtinute
de personalul sanitar în exercitarea atributiilor de serviciu, constituie secret profesional, divulgarea lor
fiind interzisă" [2]

- articolul 30 alineat 2 din Legea nr. 100/ 1998, privind asistenta de sănătate publică prin care se prevede
că "păstrarea confidentialitătii informatiilor referitoare la persoane este obligatorie pentru toti salariatii
care au acces la acestea, prin activitatea pe care o desfăsoară, în mod direct sau indirect"; [3]

- articolul 17 din Legea nr. 461/2001, privind exercitarea profesiunii de asistent medical, înfiintarea,
organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali din România, prin aceea că "asistentul
2|6
medical este obligat să păstreze secretul profesional, iar informatiile referitoare la pacienti, obtinute în
urma sau în legătură cu exercitarea profesiunii sale, nu pot fi împărtătite altei persoane din afara echipei
medicale, cu exceptia cazurilor prevăzute în mod expres de lege"[4]

Au fost căutate diferite referințe, baza de date cu informații științifice (SID) din august până în
decembrie 2015. Revizuirea inițială a inclus 20 de articole, dintre care 12 au evaluat ratele de respectare a
drepturilor pacienților și trei au descris ratele de conștientizare a serviciilor destinatarilor cu privire la
drepturile lor personale. Cinci articole au acoperit ambele subiecte și au avut o acoperire estimată de
54,2% pe baza rezultatelor meta-analizei și a modelului de efecte aleatorii cu eterogenitat.[5]

O rată de respectare a drepturilor pacientului a fost considerată oarecum adecvată. Cu toate

acestea, contradicțiile observate în acest studiu sugerează că există deficiențe și trebuie soluționate. Se
pare că este necesar să se descrie și să crească mai bine ratele de conștientizare a serviciilor medicale de
către pacienți cu privire la propria lor factură de drepturi. [5]

Stabilirea drepturilor pacientului clar definite ajută la standardizarea asistenței medicale în toate
domeniile de asistență medicală și permite pacienților să aibă așteptări uniforme în timpul tratamentului
lor. Potrivit Societății Americane a Cancerului, organizațiile ar trebui să dezvolte acte de drepturi ale
pacienților „pentru a împuternici oamenii să își asume un rol activ în îmbunătățirea sănătății lor, pentru a
consolida relațiile pe care oamenii le au cu furnizorii lor de îngrijire a sănătății și pentru a stabili
drepturile pacienților în relațiile cu care se ocupă cu companiile de asigurări și alte situații specifice legate
de acoperirea sănătății. ” Ca și în alte acte de drepturi, actele de lege moderne ale drepturilor pacienților
stabilesc că persoanele se pot aștepta la un anumit tratament indiferent de statutul lor socioeconomic,
apartenența religioasă, sexul sau etnia.[5]

Drepturile stabilite în mod obișnuit tind să derive dintr-un set de bază de principii etice, inclusiv
autonomia pacientului, binefacere, non-maleficență, justiție (distributivă), relație fiduciară (încredere)
pacient-furnizor și inviolabilitatea vieții umane. Stabilirea faptului dacă un principiu are o valoare
inerentă mai mare decât un altul este un efort filozofic care variază de la autoritate la autoritate.

În multe situații, credințele pot intra în conflict direct între ele. Atunci când nu există un standard
legal, rămâne obligația furnizorului de servicii medicale de a acorda prioritate acestor principii pentru a
obține un rezultat acceptabil pentru pacient. [5]

Majoritatea profesioniștilor din domeniul sănătății, în special asistenții medicali, cunosc „cele
cinci drepturi” ale consumului de medicamente: pacientul potrivit, medicamentul potrivit, momentul
potrivit, doza potrivită și calea potrivită - toate acestea fiind considerate, în general, un standard pentru
siguranță practici medicamentoase. [6]

3|6
 Cu toate acestea, au apărut multe erori, inclusiv greșeli letale, chiar și atunci când profesioniștii
din domeniul sănătății erau încrezători că au verificat aceste „drepturi”. De ce se întâmplă asta? În primul
rând, deși aceste criterii sunt obiectivele practicii medicamentoase în condiții de siguranță, ele oferă
puține îndrumări practicienilor din domeniul sănătății cu privire la modul adecvat de a asigura siguranța
medicamentelor. De exemplu, cum identifică farmacistul pacientul potrivit atunci când numele
pacientului și numărul camerei pe o copie a comenzii sunt neclare și semnătura medicului este ilizibilă?
Cui ar trebui farmacistul să solicite monitorizarea? Cum identifică o asistentă medicală la domiciliu într-o
unitate de trai asistat pacientul potrivit dacă nu sunt utilizate brățări? Poate depinde asistenta medicală de
interogarea verbală a pacientului? Din păcate, bazarea pe informații exacte de la pacienți a dus la erori, de
exemplu, atunci când pacienții au înțeles greșit un nume sau când au fost confuzi.[6]

Medicul britanic prezintă șase drepturi ale pacienților care își protejează statutul de parteneri
egali cu experimentatorii în cercetarea clinică.[7]

- dreptul de a-și cunoaște drepturile;

-să înțeleagă experimentul (scopul său, modul în care ar putea afecta pacientul și abordări alternative);

- să refuze informații despre un prognostic rău; să se retragă din studiu în orice moment; la
confidențialitate;

-să primească o copie finală a raportului studiului cu un rezumat în limbaj non-tehnic.

Politicile diferite privind informațiile și consimțământul introduc discrepanțe în selectarea

subiecților între centrele medicale care pot afecta rezultatele unui studiu. Herxheimer recomandă ca
comitetul de etică să includă cel puțin doi membri laici din comunitate; el le vede ca având un rol crucial
în protejarea drepturilor pacienților și în lucrul în vederea stabilirii unei înțelegeri uniforme a acestor
drepturi în rândul pacienților și clinicienilor. [7]

Identificarea problemelor legate de drepturile omului a devenit mai proeminentă în declarațiile

organizațiilor naționale și internaționale de asistență medicală, cum ar fi American Nurses Association și
Royal College of Nursing din Marea Britanie, cu Consiliul internațional de asistență medicală, afirmând
că drepturile omului sunt fundamentale și inerente asistenței medicale și că asistenții medicali au obligația
de a promova în orice moment drepturile asupra sănătății oamenilor în toate locurile. Cu toate acestea, s-a
exprimat îngrijorarea cu privire la această evoluție.

Drepturile omului pot fi văzute ca impunerea unor considerații legale pentru asistenții medicali și
alți lucrători din domeniul sănătății, ca și mai multe responsabilități, cu teama consecințelor de litigii.
Deși un scenariu mai plin de speranță este că luarea în considerare a drepturilor omului este ceva care
susține bunele practici. Dacă acest scenariu mai plin de speranță va fi realizat, rolul educației va fi crucial.
4|6
La fel ca în general cu privire la drepturile omului, educația pentru drepturile omului este un fenomen
global, o expresie orientată spre practică a Declarației Universale a Drepturilor Omului, iar scopul
educației pentru drepturile omului este de a construi o cultură a respectului și acțiunii pentru drepturile
omului pentru toți., natura drepturilor omului a fost contestată de mult timp. [8]

Principiile etice universale pot fi utilizate pentru a analiza problemele din sănătatea reproducerii.
Principiul binefacerii obligă oamenii să se străduiască să aducă consecințe mai benefice decât cele
dăunătoare. Principiul cunoscut sub numele de respect pentru persoane presupune că toate ființele umane
au demnitate și sunt demne de respect. A arăta respect egal femeilor ca persoane înseamnă să le
recunoaștem autonomia și să le tratăm ca factorii de decizie capabili și participanți deplini la deciziile
medicale. O a treia preocupare principală a bioeticii este justiția, care necesită o distribuție echitabilă a
metodelor de planificare familială, inclusiv accesul la avort în condiții de siguranță în cazurile de eșec
contraceptiv.[9]

Concluzii

Drepturile pacienților sunt un subset al drepturilor omului. În timp ce conceptul drepturilor

omului se referă la standarde minime pentru modul în care persoanele se pot aștepta să fie tratate de alții,
conceptul de etică se referă la standarde obișnuite pentru modul în care persoanele ar trebui să-i trateze pe
ceilalți. Ca atare, drepturile și etica sunt de obicei fețe inversă ale aceleiași monede, iar în spatele fiecărui
„drept al pacientului” se află unul sau mai multe principii etice din care derivă acel drept.[5]

După sfârșitul celui de-al doilea război mondial, garantarea drepturilor omului a reprezentat o
temă majoră a vieții interne a statelor și a relațiilor internaționale. În consecință, această aspirație a
devenit un element important al construcției europene. Astfel, au fost adoptate texte fundamentale pentru
protecția drepturilor omului, respectiv: Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană
a Drepturilor Omului, Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale, acestea fiind adevărate instrumente
juridice de umanizare a Uniunii Europene. Între acestea, Carta Europeană a Drepturilor Pacienților este
un instrument de soft law care contextualizează prevederile internaționale de drepturile omului și le
valorifică aplicabilitatea în domeniul îngrijirilor medicale[10]

Referințe bibliografice

1. Legea nr. 46/2003, privind drepturile pacientului, publicată în Monitorul Oficial nr. 51 din 29
ianuarie 2003

5|6
2. Legea nr.3/1978, privind asigurarea sănătătii populatiei, publicată în Buletinul Oficial nr. 54 din 10
iulie 1978
3. Legea nr. 100/1998, privind asistenta de sănătate publică, publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din
1 iunie 1998 10.

4. Legea nr. 461/2001, privind exercitarea profesiunii de asistent medical

5. Jacob P. Olejarczyk , Michael Young, Patient Rights And Ethics, StatPearls Publishing; 2021 Jan.

6. Matthew Grissinger , The Five Rights, P T. 2010 Oct; 35(10): 542.

7. A Herxheimer, The rights of the patient in clinical research, Lancet 1988 Nov 12;2(8620):1128-30

8. Roger Newham, Alistair Hewison , Jacqueline Graves, Amunpreet Boyal , Human rights education in
patient care: A literature review and critical discussion, Nurs Ethics 2021 Mar;28(2):190-209

9. R Macklin, Ethics and reproductive health: a principled approach, World Health Stat Q
1996;49(2):148-53.

10. Drepturile omului în îngrijirea pacienților Ghid pentru practicieni, București, Decembrie 2015
http://www.snspms.ro/images/download/banner/CPSS/drepturile%20omului%20in%20ingrijirea%20paci
entilor%20ghid%20pentru%20practicieni.pdf

6|6