EXAMEN EIA

Metoda observatiei in studiul stiintific.

Prin natura sa, observația este o metodă de determinare, dar în același timp
explorând cu atenție ceea ce se observă prin mobilizarea cunoștințelor anterioare,
este deci o percepție fundamentală, direcționată, planificată și selectivă, întreprinsă
pentru un scop specific.
Observația este definită ca procesul de cunoaștere științifică a contemplării
metodice și deliberate către un scop, obiect sau proces specific. După observare,
apar ipoteze și apar noi probleme, pentru care, pe baza experienței și cunoștințelor,
avem anumite puncte de sprijin; ca urmare a clasificării observațiilor, se pot face
descrieri.
Trecem de la observarea pasivă la activare, conștientizare, raționalizare și
organizare a observației. Astfel, observația devine o metodă științifică de
examinare. Rolul și importanța acestuia cresc odată cu utilizarea experimentului.
Ambele metode sunt completate de specificitatea lor, creând un întreg care
constituie baza metodologică a științei.
Pentru a orienta corect observațiile în raport cu un subiect specific, este
necesară o schemă de observație sau un protocol (program), se stabilește o tehnică
de notare și, dacă este necesar, o terminologie minimă. Datele de observare sunt
înregistrate în timpul sau, în orice caz, imediat după observare, deoarece timpul și
alți factori pot distorsiona datele. Pentru ca observația să aibă succes, este necesar
să urmăriți grupul examinat sau studiat în diverse situații, iar datele obținute sunt
verificate prin mai multe proceduri.
Tipuri de observatii:
Observația naturală, numită și observare directă, are loc în condiții
normale, naturale, fără interferența cercetătorului, în timp ce în observarea
experimentală sau provocată, cercetătorul intervine direct, dând stimuli, verificând
reacțiile și comportamentul observatului.
Observatia organizata Acest tip de observație începe cu o idee, care
prezice rezultatele și consecințele acestora.
Observație transversală și longitudinală. Observația se numește
transversală atunci când este efectuată simultan în mai multe situații (de exemplu,
 EXAMEN EIA
atunci când examinăm mai multe clase de elevi de vârste diferite), în timp ce în
observarea longitudinală, aceiași subiecți sunt urmăriți evolutiv (în timp).
Observația spontană (accidentală) este, așa cum sugerează și numele
ocazional, un fel de observație pasivă, dar având în vedere că este condusă de un
specialist, poate evidenția aspecte noi și interesante.
Metode de prevenire ale plagiatului involuntar
Plagiatul involuntar
Definitie: Plagiatul involuntar este definit ca „folosirea greşită a sistemul
de citare, sau neindicarea sursei unui material, ca urmare a necunoaşterii
tehnicilor de citare, a neindentificării sursei fragmentului folosit sau a
necunoaşterii faptului că informaţia nu face parte din fondul de
cunoaştere comună, sau „ca rezultat al lipsei de informare cu privire la
practicile care încalcă etica ştiinţifică.
Cateva metode de a preveni plagiatul involuntar:
 inchiderea intre ghilimele a oricarui text care apartine altora;
 mentionarea numelui, titlului lucrarii, locul de aparitie, editura, anul,
pagina;
 atentie la distinctia dintre cunostintele comune, care au intrat in
patrimoniul stiintei si informatiile din sfera dreptului de proprietate
intelectuala;
 reproducerea in cuvinte proprii a ideilor centrale ale unui text,
mentionand corect autorul si opera care au facut obiectul inspiratiei;
 prescurtarea textului original, exprimand intr-o maniera proprie ideile
de baza din opera citata;
 luarea de "notite inteligente", nu copiind propozitii si fraze din
prelegerile profesorilor;
 lucrul cu fise de lectura in care se sintetizeaza ideile autorilor pentru a
evita reproducerea intre ghilimele.