Legătura covalentă se realizează între atomii nemetalelor, prin punerea în comun de
electroni cu participare egală a celorcei doi participanţi la legătură. Rezultă molecule.
Perechea de electroni de legătură - pereche de electroni participanţi se simbolizează printr-o
liniuță numită covalență.
Covalenţa unui atom = numărul de legături covalente pe care acesta le stabileşte cu
partenerii într-un compus dat.
Clasificare
1. În funcţie de natura atomilor participanţi, legătura covalentă poate fi:
a. Nepolară ( perechea de electroni de legătură aparţine în egală măsură ambilor atomi) b. Polară ( perechea de electroni de legătură este atrasă mai puternic de atomul mai electronegativ ) c. Coordinativă (este un caz particular al legăturii covalente ) 2. În funcţie de numărul electronilor puși în comun de atomii participanţi, legătura covalentă poate fi: a. Simplă (H – H , Cl – Cl ) b. Dublă ( O = O ) c. Triplă ( N = N ) 3. În funcţie de tipul de orbitali participanţi, legătura covalentă poate fi: a. De tip σ (sigma) ( se realizează cu orbitali hibrizi) b. De tip π ( pi) ( se reaplzează cu orbitali de tip p ) Legătura covalentă nepolară se realizează între atomi cu electronegativități apropiate prin participare cu un număr egal de electroni ( 1, 2, 3 ) formând legături simple(H 2, Cl2 , CH4), duble ( O2) sau triple ( N2 ); se formează molecule nepolare.
Legătura covalentă polară – atomii participanţi au electronegativități diferite (HCl,
H2O, etc.); molecula rezultată este alungită şi prezintă 2 poli (dipol); apar sarcini electrice parţiale (cu valoare fracţionară, notate cu δ+ sau δ- ); legătura covalentă polară are caracter parţial ionic. Molecula de CO2
Legătura covalentă coordinativă - se realizează printr-o pereche de electroni
neparticipanţi ai unuia dintre atomii participanţi la legătură (atom donor); această pereche de electroni este pusă în comun cu un alt atom care este deficitar în electroni (atom acceptor); şi se simbolizează printr-o săgeată cu vârful îndreptat către atomul acceptor; acest tip de covalenţă se întâlneşte la formarea ionilor poliatomici şi a combinaţiilor complexe.
Spre sfârșitul secolului al conducătorii țării române au căutat să ducă o politică de echilibru pentru a evita accentuarea dominației otomaneDomnii reprezentativ pentru această perioadă au fost Șerban Cantacuzino Constantin