Sunteți pe pagina 1din 36

Alexandru NEDERIŢA

doctor habilitat în economie,


contabil certificat-practician
Natalia ŢIRIULNICOVA
conferenţiar A.S.E.M.
Valentina PALADI
doctor în economie
Ludmila GAVRILIUC
doctor în economie, membru al grupei de lucru pentru elaborarea S.N. C.

Recomandări practice privind întocmirea notei explicative la


raportul financiar anual
Nota explicativă constituie o parte integrantă a raportului financiar anual şi trebuie să fie
prezentată împreună cu acesta tuturor categoriilor de utilizatori: organelor statistice şi fiscale,
acţionarilor, investitorilor, creditorilor, conducerii întreprinderii etc.

Modul de întocmire şi prezentare a notei explicative este expus în S.N.C. 5 "Prezentarea


rapoartelor financiare" (paragrafele 67-79). Conform prevederilor acestui standard nota
explicativă trebuie să cuprindă ca minimum trei compartimente principale:

1. Publicitatea politicii de contabilitate.

2. Corespunderea rapoartelor financiare cerinţelor S.N.C.

3. Analiza situaţiei patrimoniale şi financiare a întreprinderii.

Forma, volumul şi structura fiecărui compartiment al notei explicative sînt determinate de către
întreprindere în funcţie de dimensiunile şi particularităţile organizaţional-tehnologice ale
acesteia. Astfel, la întreprinderile mici nota explicativă poate fi întocmită după o forma redusă
(simplificată), iar în societăţile pe acţiuni, fondurile pentru investiţii, întreprinderile cu capital
străin acest document trebuie să cuprindă informaţii diverse şi detaliate privind situaţia
patrimonială şi financiară a unităţii economice necesare la pregătirea raportului pentru adunarea
generală a acţionarilor, fondatorilor etc.

I. Publicitatea politicii de contabilitate

Compartimentul de faţă al notei explicative se întocmeşte conform prevederilor S.N.C. 1


"Politica de contabilitate" (paragrafele 18-22). Forma de prezentare a politicii de contabilitate
este stabilită de către însăşi întreprinderea. Utilizatorilor de informaţii le poate fi prezentat fie
ordinul privind politica de contabilitate, fie extrasul din acesta. Politica de contabilitate trebuie să
conţină informaţii referitoare la:

a) convenţiile fundamentale folosite la pregătirea raportului financiar anual;

b) variantele şi metodele concrete de evidenţă, acceptate şi utilizate de către întreprindere la


întocmirea raportului financiar anual;

c) modificările introduse în politica de contabilitate în cursul anului de gestiune.


În conformitate cu S.N.C. 1 "Politica de contabilitate" (paragraful 6) rapoartele financiare ale
întreprinderii trebuie să fie întocmite în baza următoarelor convenţii fundamentale:
continuitatea activităţii, permanenţa metodelor, specializarea exerciţiilor. La întocmirea
rapoartelor financiare în baza convenţiilor care diferă de cele prevăzute de standardul menţionat,
atare convenţii, împreună cu cauzele aplicării şi evaluarea consecinţelor acestora în expresie
valorică, trebuie să fie dezvăluite detaliat în nota explicativă. De exemplu, în cazul funcţionării
normale a întreprinderii rapoartele financiare se întocmesc în baza convenţiei "continuitatea
activităţii", iar cînd conducerea are intenţia sau este nevoită să lichideze întreprinderea, sau să
diminueze substanţial activitatea acesteia, convenţia sus-numită nu poate servi drept bază pentru
pregătirea rapoartelor financiare.

În nota explicativă trebuie să fie dezvăluite procedeele şi metodele de ţinere a contabilităţii,


acceptate la elaborarea politicii de contabilitate, care influenţează substanţial asupra aprecierii
rezultatelor activităţii întreprinderii şi luării deciziilor de către utilizatorii rapoartelor financiare.
Se consideră esenţiale acele metode de ţinere a contabilităţii, fără cunoaşterea cărora este
imposibilă evaluarea veridică de către utilizatorii rapoartelor financiare a stării patrimoniale şi
financiare, fluxului de numerar şi rezultatelor activităţii întreprinderii.

Principalele procedee şi metode de ţinere a contabilităţii care urmează să fie dezvăluite în


rapoartele financiare sînt următoarele: procedeele de evaluare a activelor nemateriale,
mijloacelor fixe şi metodele de calculare a amortizării, uzurii acestora; metodele de evaluare a
investiţiilor pe termen lung şi pe termen scurt în părţi legate şi nelegate; modul de evaluare şi
calculare a costului stocurilor de mărfuri şi materiale; modul de evaluare şi contabilizare a
creanţelor pe termen lung şi pe termen scurt; metodele de evaluare şi modul de contabilizare a
corecţiilor la datoriile dubioase; modul de contabilizare a cheltuielilor pentru lucrările de
cercetări ştiinţifice, experimentare şi proiectare; modul de creare şi contabilizare a rezervelor
incluse în capitalul propriu; modul de contabilizare a creditelor bancare şi împrumuturilor, de
constatare şi determinare a cheltuielilor aferente împrumuturilor, condiţiile de capitalizare a
acestora; componenţa şi modul de formare şi contabilizare a rezervelor pentru cheltuieli şi plăţi
preliminate; componenţa şi modul de constatare şi contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor pe
feluri de activităţi ale întreprinderii; modul de contabilizare a arendei, instrumentelor financiare;
nomenclatorul şi modul de contabilizare a impozitelor, inclusiv impozitele amînate; modul de
contabilizare a cheltuielilor pentru pensii şi plata indemnizaţiilor personalului; modul de
reflectare în contabilitate a rezultatelor variaţiilor cursurilor valutare; criteriile de stabilire a
sectoarelor industriale şi geografice şi metodele de repartizare a veniturilor şi cheltuielilor între
sectoare; modul de contabilizare a subvenţiilor guvernamentale.

Componenţa şi conţinutul informaţiei referitoare la politica de contabilitate privind unele


probleme concrete ale contabilităţii, care urmează să fie dezvăluite în nota explicativă, sînt
determinate de fiecare întreprindere, ţinînd cont de cerinţele S.N.C. respective.

În afară de variantele şi metodele de ţinere a contabilităţii enumerate, întreprinderea trebuie să


indice separat în nota explicativă modificările introduse în politica de contabilitate în anul de
gestiune şi cauzele apariţiei acestora, precum şi să aprecieze consecinţele modificărilor în
expresie valorică. De exemplu, dacă în cursul anului de gestiune întreprinderea a aplicat altă
metodă de calculare a uzurii mijloacelor fixe, la dezvăluirea politicii de contabilitate trebuie
indicate cauzele modificării şi influenţa acesteia asupra mărimii rezultatului financiar. Modul şi
cazurile în care pot fi introduse modificări în politica de contabilitate sînt reglementate de
paragraful 12 al S.N.C. 1 "Politica de contabilitate"

Mai jos este prezentat un model de publicitate a politicii de contabilitate a întreprinderii în nota
explicativă la raportul financiar anual (varianta prescurtată).
Model

1. Publicitatea politicii de contabilitate utilizată în anul 1998

1.1. Convenţiile fundamentale ale contabilităţii

Raportul financiar anual este întocmit în baza convenţiilor fundamentale ale contabilităţii,
prevăzute în S.N.C. 1 "Politica de contabilitate": continuitatea activităţii, permanenţa
metodelor, specializarea exerciţiilor.

1.2. Variantele şi metodele principale de evidenţă utilizate la întocmirea raportului financiar


anual

Active nemateriale

În componenţa activelor nemateriale intră (brevetele, licenţele, programele informatice, fondul


comercial). Activele nemateriale sînt reflectate în bilanţul contabil (la valoarea de intrare sau
valoarea reevaluată). Amortizarea activelor nemateriale se calculează (prin metoda liniară),
ţinînd cont de duratele de utilizare a acestora:

(pentru brevete - 5 ani;

licenţe - 3 ani;

programe informatice - 2 ani;

fondul comercial - 10 ani).

Mijloace fixe

În componenţa mijloacelor fixe sînt incluse obiecte cu valoarea unitară de peste 1 000 lei şi
durata de funcţionare utilă mai mare de un an (clădiri, construcţii provizorii, inventar
gospodăresc, utilaj de producţie).

Mijloacele fixe sînt reflectate în bilanţ (la valoarea de intrare sau valoarea reevaluată). Uzura
mijloacelor fixe se determină, pornind de la durata de serviciu util al acestora şi valoarea
uzurabilă, prin următoarele metode:

a) metoda casării liniare

► pentru clădirile administraţiei întreprinderii (durata de serviciu util - 50 ani), secţiilor (30
ani);

► pentru construcţii speciale (15 ani);


► pentru inventar gospodăresc (8 ani);

b) metoda soldului degresiv:

► pentru utilajul de producţie (5 ani).

Valoarea uzurabilă a obiectelor de mijloace fixe se determină ca diferenţa dintre valoarea de


intrare şi valoarea rămasă a acestora. Valoarea rămasă a mijloacelor fixe se calculează pentru
fiecare obiect (grupă de obiecte) în momentul dării în folosinţă a acestora.

Stocuri de mărfuri şi materiale

Stocurile de mărfuri şi materiale cuprind: (materiale destinate consumului în procesul de


producţie; producţie în curs de execuţie; produse finite; obiecte de mică valoare şi scurtă durată).

Stocurile de mărfuri şi materiale, cu excepţia obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, sînt
reflectate în rapoartele financiare (la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă
netă). În contabilitatea curentă se utilizează (metoda FIFO sau metoda costului mediu ponderat).

Obiectele de mică valoare şi scurtă durată sînt reflectate în bilanţ la suma valorii de achiziţie a
obiectelor aflate la depozit şi valoarea rămasă a obiectelor aflate în exploatare. Uzura se
calculează numai pentru obiectele de mică valoare şi scurtă durată cu valoarea unitară de peste
50 lei în proporţie de 100% din valoarea acestora, scăzîndu-se valoarea rămasă probabilă.
Obiectele, a căror valoare individuală nu depăşeşte 50 lei, se trec la consumuri sau cheltuieli pe
măsura livrării acestora de la depozit în exploatare.

Investiţii

În componenţa investiţiilor sînt incluse alocările de mijloace (în acţiuni şi obligaţiuni ale altor
întreprinderi, certificate de trezorerie de stat, precum şi conturi de depozit). Investiţiile pe termen
lung sînt reflectate în bilanţ (la valoarea de intrare sau valoarea reevaluată), iar cele pe termen
scurt - (la valoarea cea mai mică dintre valoarea de intrare şi de piaţă).

Creanţe

Creanţele cuprind datoriile altor întreprinderi şi persoane fizice aferente facturilor comerciale,
veniturilor calculate, avansurilor, chiriei etc. Creanţele se contabilizează şi se reflectă în bilanţ
(la suma nominală), inclusiv TVA şi accizele.

Pentru recuperarea pierderilor probabile aferente datoriilor dubioase întreprinderea creează pe


seama cheltuielilor comerciale o rezervă specială (în mărime de 2% din volumul total al
vînzărilor nete).

Mijloace băneşti

Soldurile mijloacelor băneşti în casă, la conturile de decontare, valutar etc. în bancă sînt
reflectate în bilanţ (la suma nominală). Pentru mijloacele băneşti legate este rezervat un rînd
distinct în anexa la bilanţul contabil.

Cheltuieli anticipate
Cheltuielile anticipate se reflectă în contabilitate şi bilanţ în posturi distincte şi se trec la
cheltuieli pe măsura survenirii perioadei la care acestea se referă. Ele cuprind:

a) (plăţile de abonare la literatura tehnică şi periodică pe un termen de (________));

b) (chiria virată în avans);

c) (plata poliţei de asigurare).

Capital propriu

Capitalul propriu cuprinde capitalul statutar şi suplimentar, rezervele, profitul (pierderea)


nerepartizat al perioadelor de gestiune curentă şi precedentă şi capitalul secundar.

Capitalul statutar este stabilit prin statutul S.A. în mărime de (____) lei şi nu se modifică pînă la
primirea unor noi fondatori şi introducerea schimbărilor respective în statut.

Datorii

În componenţa datoriilor sînt incluse creditele şi împrumuturile bancare primite, datoriile


aferente facturilor comerciale, bugetului, personalului şi altor creditori.

Datoriile sînt prezentate în bilanţ (în sumele care trebuie să fie plătite sau în sumele necesare
pentru achitarea datoriilor).

Datoriile aferente creditelor şi împrumuturilor bancare primite sînt reflectate în bilanţ (ţinînd
cont de dobînzile aferente plăţii la finele perioadei de gestiune).

În scopul includerii uniforme a cheltuielilor ulterioare la cheltuielile sau consumurile anului de


gestiune au fost create rezerve:

a) (pentru plata concediilor muncitorilor în mărime de__________% din salariul calculat);

b) (pentru reparaţia mijloacelor fixe_________).

Venituri anticipate

Veniturile obţinute în perioada de gestiune, dar aferente perioadelor viitoare, sînt reflectate
separat în contabilitate şi rapoartele financiare şi se includ în componenţa veniturilor curente la
survenirea perioadei de gestiune la care acestea se referă. Ele cuprind:

a) (chiria primită în avans);

b) (sumele prejudiciilor materiale care urmează să fie recuperate de persoanele vinovate în


următoarele perioade de gestiune).

Conversia valutelor străine

Soldurile mijloacelor aferente conturilor valutare, titlurile de valoare, creanţele şi angajamentele


în valută străină sînt reflectate în rapoartele financiare în valută naţională (lei moldoveneşti) în
sumele determinate prin recalcularea valutelor străine fie la cursul Băncii Naţionale a Moldovei,
care este în vigoare în ultima zi a perioadei de gestiune sau la data realizării operaţiunii
economice, fie la cursul mediu ponderat existent în perioada de gestiune.

Venituri şi cheltuieli

Veniturile şi cheltuielile se constată şi se reflectă în rapoartele financiare conform metodei


specializării exerciţiilor în perioada de gestiune în care s-au produs, indiferent de momentul
primirii sau plăţii efective a mijloacelor băneşti.

Venitul din vînzarea producţiei se constată la livrarea acesteia şi transmiterea drepturilor de


proprietate cumpărătorului, iar venitul din prestarea serviciilor pentru instalarea utilajului

- pe măsura efectuării lor (după încheierea definitivă şi primirea lucrărilor de către beneficiar
sau prin metoda procentului de execuţie).

Veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare sînt reflectate în raportul privind rezultatele


financiare separat pe feluri de activităţi

- operaţională, de investiţii şi financiară şi pe evenimente excepţionale.

Profitul net (după impozitare) al anului de gestiune se repartizează şi se utilizează:

a) (pentru plata dividendelor);

b) (crearea rezervelor);

c) (conform deciziilor suplimentare ale adunării generale a acţionarilor).

Impozitul pe venit

Impozitul pe venit se determină şi se plăteşte în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii


Moldova. În cursul anului 1998 impozitul pe venit (s-a plătit trimestrial sub formă de avansuri în
mărime de 1/4 din impozitul pe anul 1997). Suma efectivă a cheltuielilor privind impozitul pe
venit s-a calculat la sfîrşitul anului în conformitate cu prevederile S.N.C. 12 "Contabilitatea
impozitului pe venit".

1.3. Modificările introduse în politica de contabilitate

În cursul anului de gestiune în politica de contabilitate au fost introduse următoarele modificări:

a) începînd cu 1 martie la calcularea uzurii utilajului de producţie s-a trecut de la metoda


soldului degresiv la metoda proporţional volumului produselor fabricate (serviciilor prestate).
Modificarea menţionată a fost condiţionată de diminuarea substanţială a volumului de producţie.
În urma modificării metodei de calculare a uzurii suma acesteia s-a micşorat cu (__) lei;

b) începînd cu 1 iulie s-a trecut la constatarea venitului din prestări de servicii prin metoda
procentului de execuţie. Ca rezultat, suma venitului s-a majorat cu (__) lei.
II. Corespunderea rapoartelor financiare cerinţelor S.N.C.

În acest compartiment al notei explicative întreprinderea trebuie să confirme că rapoartele


financiare întocmite corespund cerinţelor S.N.C.

Dacă rapoartele financiare nu corespund prevederilor cel puţin ale unui standard, acestea se
califică drept necorespunzătoare S.N.C. În aceste cazuri rapoartele financiare nu reflectă obiectiv
situaţia patrimonială şi financiară a întreprinderii.

În cazul în care nu este dezvăluită corespunderea rapoartelor financiare cu prevederile S.N.C., se


reduc autenticitatea şi claritatea informaţiei, exerciţînd astfel o influenţă negativă asupra
capacităţii utilizatorilor de a efectua evaluări şi a lua decizii de gestiune.

În cazul cînd întreprinderea nu respectă una sau mai multe prevederi ale S.N.C., în
compartimentul de faţă trebuie să fie reflectate:

a) caracterul fiecărei abateri;

b) cauza fiecărei abateri;

c) aprecierea influenţei fiecărei abateri asupra indicatorilor şi situaţiei financiare a întreprinderii,


excluzînd cazurile în care este imposibilă realizarea practică a acestui lucru.

Claritatea şi autenticitatea rapoartelor financiare lipsesc în cazul în care utilizatorul este nevoit să
corecteze un număr considerabil de posturi ale acestora ca rezultat al abaterilor de la prevederile
referitoare la evaluarea sau publicitatea informaţiilor conţinute într-un standard sau în mai multe
standarde. Aceasta se întîmplă şi în cazul abaterii unitare, care exercită o influenţă notabilă
asupra indicatorilor din rapoartele financiare. În aceste cazuri rapoartele financiare se consideră
drept necorespunzătoare cerinţelor S.N.C.

Alegerea greşită a metodei de întocmire a rapoartelor financiare şi necorespunderea acesteia cu


prevederile S.N.C. diminuează gradul de importanţă, autenticitate şi comparabilitate a acestora.
Ea nu poate fi corectată nici prin dezvăluirea politicii de contabilitate utilizate, nici cu ajutorul
anexelor sau al materialelor explicative.

În acest compartiment al notei explicative trebuie de asemenea să fie enumerate S.N.C. intrate în
vigoare în decursul anului şi utilizate de către întreprindere, precum şi confirmat faptul utilizării
S.N.C. pînă la punerea acestora în aplicare.

III. Analiza situaţiei patrimoniale şi financiare a întreprinderii

Analiza situaţiei patrimoniale şi financiare, constituind o parte componentă a notei explicative la


raportul anual financiar, urmăreşte scopul de a face informaţia, conţinută în acesta, clară şi
înţeleasă de toate categoriile de utilizatori. Pentru atingerea scopului propus în procesul
efectuării calculelor şi formulării concluziilor analitice este necesar să ne conducem de
următoarele cerinţe generale.

Partea analitică a notei explicative trebuie să aibă o structură raţională care să cuprindă toate
aspectele principale ale activităţii economico-financiare a întreprinderii în perioada raportată.
Mai jos este prezentată una din variantele posibile privind gruparea etapelor analitice la
elaborarea notei explicative la raportul financiar anual. În caz de necesitate structura
recomandată poate fi modificată, dezvoltată şi detaliată sau, invers, prescurtată şi simplificată.
Totodată în structura analizei nu trebuie să fie omise acele compartimente, care denotă
momentele negative existente în activitatea întreprinderii. De exemplu, dacă în perioada
raportată firma a suportat pierderi, nota explicativă trebuie să conţină analiza pierderilor şi
nerentabilităţii întreprinderii.

În procesul pregătirii notei explicative pot fi analizaţi şi calculaţi un şir de indicatori financiari.
Mulţi dintre ei sînt reciproc substituibili, adică au un conţinut economic asemănător şi reflectă
aceleaşi aspecte ale activităţii întreprinderii. Uneori din lipsă de experienţă în domeniul analizei
specialiştii includ în nota explicativă doi sau chiar mai mulţi indicatori interschimbabili. Ca
urmare, partea analitică devine voluminoasă şi complicată pentru înţelegerea de către utilizatorii
rapoartelor financiare. În scopul de a le ajuta specialiştilor-practicieni prezentele indicaţii conţin
blocuri de indicatori financiari grupaţi după conţinutul economic. Ca regula generală, la
întocmirea notei explicative este raţional să fie analizat un singur indicator dintr-o grupă de
indicatori reciproc substituibili.

Pentru interpretarea reuşită a indicatorilor financiari nu este suficientă calcularea lor pentru
perioada raportată sau la o dată concretă, de exemplu, la sfîrşitul perioadei. În scopul aprecierii
situaţiei financiare este util ca nota explicativă să conţină informaţii necesare pentru confruntarea
indicatorilor cu una sau mai multe baze de comparaţie: cu perioadele precedente; cu nivelul
programat în planul de afaceri, mediu pe ramură sau pe grupe de întreprinderi cu acelaşi profil;
cu nivelul stabilit în practica mondială sau solicitat în sistemul bancar al Republicii Moldova.

Prezenţa acestor date în nota explicativă va permite utilizatorilor să tragă concluzii definitive
privind situaţia financiară a firmei. Totodată efectuarea comparaţiilor, mai ales, în dinamică cere
o atenţie deosebită. De exemplu, după intrarea în vigoare a S.N.C. au devenit incomparabile
datele despre costul vînzărilor, profitul din vînzări etc. Ca rezultat, confruntarea acestor
indicatori în anul 1998 cu perioadele precedente este practic inutilă.

În cazul cînd rapoartele financiare denotă modificarea bruscă a indicatorilor financiari, în nota
explicativă trebuie să fie examinaţi factorii care au condiţionat schimbările, mai ales, cele
negative. Analiza financiară în modul cel mai raţional presupune nu numai indicarea cauzelor, ce
au provocat devieri esenţiale, dar şi determinarea mărimii influenţei factorilor asupra
indicatorului rezultativ şi a căilor de ameliorare a "sănătăţii economico-financiare". Întocmirea
notei explicative potrivit cerinţelor indicate mai sus va contribui la determinarea corectă a
rezultatelor activităţii întreprinderii, care se află în proces de prosperare sau de faliment.

Analiza situaţiei patrimoniale şi financiare se efectuează în baza unui şir de indicatori


generalizatori prezentaţi în tabelul 1.
Indicatorii analitici utilizaţi la întocmirea notei explicative la raportul financiar anual

Analiza volumului vînzărilor

Scopul oricărei întreprinderi îl constituie majorarea volumului vînzărilor în vederea obţinerii


unui profit cît mai mare. De aceea la întocmirea notei explicative este raţional să se pornească de
la analiza volumului vînzărilor, de care depind rezultatul financiar, nivelul rentabilităţii şi alţi
indicatori ai activităţii întreprinderii.

În primul rînd, în nota explicativă trebuie să se indice profilul întreprinderii, adică specializarea
acesteia în fabricarea unor tipuri de produse, comercializarea anumitor mărfuri, prestarea
serviciilor sau executarea lucrărilor.

În continuare se examinează evoluţia fiecărui element component al veniturilor, precum şi


contribuţia acestora la volumul vînzărilor. Analiza structurală a vînzărilor poate fi detaliată pînă
la nivelul felurilor sau grupelor de produse (mărfuri, servicii).

În cazul cînd întreprinderea îşi desfăşoară activitatea pe mai multe pieţe (de exemplu, în
Republica Moldova, ţările C.S.I., alte ţări străine) în nota explicativă se arată dinamica vînzărilor
în profilul zonelor (segmentelor).

Volumul vînzărilor poate fi analizat şi din punct de vedere factorial prin stabilirea cauzelor, ce au
condiţionat dinamica lui. De exemplu, în nota explicativă poate fi examinată modificarea
vînzărilor în funcţie de schimbarea volumului producţiei fabricate, stocurilor produselor finite şi
preţurilor de vînzare.

În scopul evidenţierii rezervelor existente la întreprindere pentru sporirea vînzărilor fără investiţii
suplimentare se efectuează analiza volumului vînzărilor în raport cu capacitatea de producţie. În
acest context se determină gradul de utilizare (nivelul de însuşire) a capacităţii de producţie
(indicatorul 1).

Numărătorul şi numitorul coeficientului nominalizat pot fi exprimaţi în unităţi fizice (în cazul
produselor, mărfurilor, serviciilor omogene) şi valorice. Gradul de utilizare a capacităţii de
producţie influenţează asupra repartizării consumurilor indirecte de producţie şi se ia în
consideraţie la analiza "pragului" ("punctului critic") de rentabilitate a întreprinderii.

Analiza profitului

Este indiscutabil faptul că aprecierea rezultatelor financiare obţinute în perioada raportată ocupă
un loc central în nota explicativă. Informaţia privind mărimea profitului sau pierderilor prezintă
un deosebit interes pentru toţi utilizatorii rapoartelor financiare - proprietari, creditori, furnizori,
concurenţi, organe fiscale etc. În acest context este important ca în nota explicativă să se descrie
cauzele (factorii), care au determinat modificarea rezultatelor financiare în comparaţie cu
perioada precedentă sau nivelul programat în planul de afaceri.

Analiza profitului începe cu aprecierea mărimii profitului brut care reprezintă elementul
principal al rezultatului financiar din activitatea operaţională. Este de menţionat faptul că acest
indicator apare pentru prima dată în raportul financiar al anului 1998 şi din aceste considerente el
nu poate fi comparat cu nivelul obţinut în anii precedenţi. Modificarea profitului brut în
comparaţie cu nivelul programat poate fi explicată prin creşterea (scăderea) volumului real al
vînzărilor; schimbarea structurii vînzărilor; creşterea (scăderea) costului vînzărilor; majorarea
(micşorarea) preţurilor la produse, mărfuri, servicii comercializate.

În următoarea etapă se analizează mărimea profitului din activitatea operaţională. Ca şi


profitul brut, acest indicator poate fi analizat în raportul pentru anul 1998 numai în comparaţie cu
nivelul programat. Din punct de vedere factorial profitul din activitatea operaţională poate fi
determinat prin formula:

Profitul din activitatea operaţională = Profit brut + Alte venituri operaţionale -


- Cheltuieli comerciale - Cheltuieli generale şi administrative - Alte cheltuieli operaţionale.

Este evident că fiecare parte componentă din formula nominalizată influenţează asupra
rezultatului financiar al întreprinderii. De exemplu, dacă cheltuielile generale şi administrative s-
au micşorat faţă de nivelul programat în planul de afaceri, profitul din activitatea operaţională a
crescut cu aceeaşi sumă.

În continuare în nota explicativă urmează să fie efectuată analiza profitului pînă la impozitare.
Mărimea acestui indicator poate fi comparată cu suma profitului de bilanţ din anii precedenţi.
Examinarea profitului după feluri de activităţi (operaţională, de investiţii, financiară) permite a
formula concluzia, din care surse principale de venituri îşi acoperă cheltuielile întreprinderea,
care este evoluţia lor în ultimii ani şi cît de stabile sînt acestea.

Analiza profitului în cadrul notei explicative trebuie să fie finalizată cu examinarea repartizării
lui. Prima direcţie în vederea utilizării profitului reprezintă transferarea în buget a impozitului pe
venit. În acest context este binevenită indicarea sumei venitului impozabil şi explicarea succintă
a cauzelor principale, care au provocat devierea lui de la rezultatul financiar contabil.

În continuare pentru determinarea nivelului de retragere în bugetul de stat a profitului obţinut de


întreprindere se calculează cota impozitului pe venit în suma profitului pînă la impozitare
(indicatorul 2).

Nivelul acestui raport depinde de cota impozitului pe venit şi existenţa diferenţelor permanente şi
temporare, care condiţionează modificarea venitului impozabil în comparaţie cu cel contabil.

În locul indicatorului sus-numit nota explicativă poate conţine raportul între profitul net şi
profitul pînă la impozitare (indicatorul 3).

Ambii indicatori se utilizează foarte des pentru determinarea presiunii sistemului fiscal asupra
rezultatelor financiare ale întreprinderii.
Dacă la momentul prezentării raportului anual există decizia proprietarilor întreprinderii privind
repartizarea profitului net al anului raportat, nota explicativă poate să conţină analiza direcţiilor
principale de utilizare a profitului (plata dividendelor, crearea rezervelor, acoperirea pierderilor
anilor precedenţi, majorarea capitalului statutar, alte scopuri). Confruntarea acestor date cu
perioada precedentă şi cu planul de afaceri permite utilizatorilor rapoartelor financiare să
aprecieze politica promovată de către proprietarii firmei în vederea utilizării profitului obţinut.

Analiza generală a evoluţiei şi structurii activelor întreprinderii

Analiza activelor prevede examinarea mărimii, componenţei şi corelaţiei între diferite elemente
patrimoniale, aflate la dispoziţia firmei. În vederea aprecierii situaţiei patrimoniale, în primul
rînd, se urmăreşte evoluţia mijloacelor economice în dinamică. Această analiză poate fi efectuată
atît prin compararea mărimii absolute a activelor, cît şi cu ajutorul indicatorilor relativi (ritmul
sau sporul creşterii). De asemenea este raţională compararea evoluţiei activelor cu dinamica
vînzărilor nete. Situaţia în care creşterea veniturilor din vînzări depăşeşte creşterea activelor se
apreciază ca pozitivă.

În continuare se efectuează analiza modificărilor structurale ale patrimoniului prin calcularea


ratelor de structură ale activelor. Aceşti indicatori cuprind următoarele rapoarte reciproc
substituibile: rata imobilizărilor, rata activelor curente, corelaţia între activele curente şi
imobilizări. Rata imobilizărilor (indicatorul 4) reflectă cota activelor imobilizate în suma totală
a patrimoniului întreprinderii. La aprecierea acestuia este necesar să ţinem cont de nivelul de
însuşire a capacităţii de producţie. În particular, creşterea în dinamică a ratei imobilizărilor în
condiţiile unui grad scăzut de utilizare a capacităţilor de producţie existente reflectă o compoziţie
fragilă a utilizării patrimoniului întreprinderii. Ponderea ridicată (mai mare de două treimi din
activ) a imobilizărilor poate crea dificultăţi privind achitarea datoriilor (obligaţiilor) curente.

Rata activelor curente (indicatorul 5) se află în dependenţă opusă cu rata imobilizărilor.

Modificările structurale ale partimoniului în favoarea activelor curente se explică, de obicei, prin
depăşirea ritmului creşterii activelor curente asupra ritmului creşterii activelor pe termen lung.

În loc de rata imobilizărilor sau rata activelor curente nota explicativă poate să conţină corelaţia
(raportul) între activele curente şi imobilizate (indicatorul 6).

Indicatorul nominalizat caracterizează corelaţiile interne existente între elementele patrimoniului


reflectate în activul bilanţului. Nivelul ridicat al acestui coeficient determină tendinţa spre
accelerarea rotaţiei patrimoniului întreprinderii şi contribuie la eliberarea mijloacelor băneşti.

Pentru caracterizarea potenţialului productiv al întreprinderii în cadrul notei explicative se


examinează rata patrimoniului cu destinaţie de producţie (indicatorul 7).

Această rată reflectă ponderea patrimoniului întreprinderii care poate fi direct utilizată pentru
fabricarea producţiei, prestarea serviciilor, executarea lucrărilor. Creşterea acestui indicator în
dinamică se apreciază ca pozitivă, fiindcă contribuie la sporirea volumului activităţii de
producţie. Situaţia patrimonială a întreprinderii industriale cu rata redusă a potenţialului
productiv (mai mică de 0,5) se consideră periculoasă cu consecinţe negative în ce priveşte
posibilităţile de a dezvolta activitatea productivă.
Analiza generală a structurii activelor poate fi încheiată cu determinarea coeficientului
compoziţiei tehnice a întreprinderii (indicatorul 8).

În condiţiile crizei economice şi inflaţiei acest raport are o tendinţă negativă de descreştere,
condiţionată de un şir de cauze: majorarea preţurilor pentru mărfuri şi materiale stocate, plasarea
mijloacelor libere pentru mărirea fizică a stocurilor de mărfuri şi materiale în calitate de protecţie
contra devalorizării banilor, majorarea stocurilor producţiei finite din cauza reducerii cererii,
scăderea gradului de reînnoire a mijloacelor fixe din cauza scumpirii lor şi lipsei surselor de
finanţare. Tendinţa de scădere a capacităţii tehnice încetineşte artificial prin reevaluarea
mijloacelor fixe, dar aceasta nu favorizează gradul real al indicatorului în cauză.

Analiza activelor pe termen lung

În cadrul analizei activelor pe termen lung se examinează, în primul rînd, evoluţia lor în
dinamică şi modificările structurale. În continuare nota explicativă poate fi completată cu
studierea mai aprofundată a principalelor elemente din componenţa imobilizărilor.

Ponderea cea mai ridicată în totalul activelor imobilizate o au mijloacele fixe. Pentru aprecierea
mişcării acestui element patrimonial se determină coeficientul de reînnoire (indicatorul 9), care
reflectă cota mijloacelor fixe noi intrate prin investiţii în valoarea totală a mijloacelor fixe
existente la sfîrşitul perioadei raportate.

La interpretarea acestui coeficient în nota explicativă pot fi prezentate informaţii privind


operaţiile de procurare a mijloacelor fixe, de reparaţii capitale, modernizare, reconstrucţii şi
retehnologizare.

Un grad însemnat de reînnoire a mijloacelor fixe, îndeosebi atunci cînd acest fenomen are loc la
maşinile de lucru şi utilaje, care participă la fabricarea produselor, duce la îmbunătăţirea
compoziţiei tehnologice a mijloacelor fixe (indicatorul 10). Este evident că creşterea acestui
coeficient, numit de asemenea "ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe",
influenţează pozitiv asupra randamentului mijloacelor fixe.

La aprecierea stării funcţionale a mijloacelor fixe disponibile se apelează la indicatorii sintetici


care sînt reciproc substituibili: coeficientul de uzură acumulată şi coeficientul de utilitate.

Primul coeficient (indicatorul 11) caracterizează nivelul de eliberare a mijloacelor întreprinderii


imobilizate în mijloacele fixe. Nivelul ridicat al coeficientului de uzură acumulată mare
înseamnă un proces de reînnoire lent, ce se reflectă negativ în gradul de eficienţă a utilizării
mijloacelor fixe. Viceversa indicatorului examinat reprezintă coeficientul de utilitate (indicatorul
12). Cu cît coeficientul de utilitate este comparativ mai aproape de 1, cu atît acesta reflectă o
stare funcţională mai bună a mijloacelor fixe.

Pentru determinarea vitezei de eliberare a resurselor investite în mijloacele fixe se calculează


norma medie de acumulare a uzurii (indicatorul 13).

Confruntarea indicatorului în cauză cu coeficientul de reînnoire a mijloacelor fixe permite a trage


concluzii privind utilizarea după destinaţie a uzurii acumulate în perioada raportată. Dacă primul
coeficient îl depăşeşte pe cel de-al doilea, aceasta înseamnă că întreprinderea a folosit o parte din
mijloacele proprii destinate reînnoirii potenţialului tehnic în alte scopuri. O atare analiză prezintă
un interes deosebit pentru creditorii firmei în cazul solicitării unui credit pe termen lung.
În continuare în nota explicativă pot fi caracterizate succint modificările intervenite în
componenţa activelor nemateriale, investiţiilor financiare şi altor active pe termen lung.

Analiza activelor curente

Analiza activelor curente cuprinde aprecierea dinamicii lor în comparaţie cu evoluţia cifrei de
afaceri. Totodată se examinează modificările în structură din punctul de vedere al principalelor
elemente componente ale mijloacelor circulante. În acest context se determină rata stocurilor de
mărfuri şi materiale (indicatorul 14).

Întrucît bunurile reflectate în numărătorul coeficientului reprezintă partea mai puţin mobilă a
mijloacelor circulante, nivelul ridicat al raportului în cauză şi creşterea lui în dinamică pot să
creeze probleme în finanţarea activităţii curente. În cazul cînd datele din bilanţul contabil denotă
sporirea cotei stocurilor de mărfuri şi materiale în suma totală a mijloacelor circulante, nota
explicativă poate să conţină o analiză mai aprofundată a stocurilor şi anume: urmărirea pe total şi
pe categorii a stocurilor efective în comparaţie cu cele optime sau medii; descrierea cauzelor care
au provocat apariţia stocurilor efective peste cele optime; examinarea evoluţiei stocurilor cu
indicarea cotei stocurilor cu mişcare lentă şi fără mişcare.

În continuare pentru aprecierea modificărilor structurale în componenţa activelor curente se


determină rata creanţelor (indicatorul 15).

Creşterea acestui indicator în dinamică se consideră periculoasă, mai ales, în condiţiile


menţinerii la acelaşi nivel sau reducerii vînzărilor nete. În această situaţie în cadrul notei
explicative se efectuează analiza mai detaliată a creanţelor, care prevede urmărirea creanţelor în
funcţie de expirarea termenului de achitare cu stabilirea cotei creanţelor neachitate la timp;
examinarea creanţelor după natura lor cu indicarea cotei celor nenormale (toate decontările cu
termenul expirat, debitorii pentru lipsuri de valori, furturi şi delapidări, clienţii din reclamaţii,
debitorii litigioşi etc.).

Analiza activelor nete (patrimoniului net)

Caracterizarea situaţiei patrimoniale ale întreprinderii nu este completă fără analiza activelor
nete, care se determină în baza formulei:

Active nete (patrimoniu net) = Total active (valuta bilanţului) - Total datorii pe termen
lung şi scurt.

Indicatorul prezentat reflectă mărimea patrimoniului care este format numai pe seama surselor
proprii şi nu este împovărat cu datorii. În practica mondială uneori pentru determinarea
patrimoniului net din componenţa activelor se exclud în prealabil bunurile învechite, creanţele
dubioase, activele nemateriale, fondul comercial (goodwill-ul) şi alte elemente patrimoniale care
nu pot fi comercializate întotdeauna în caz de necesitate. Această modalitate permite a determina
mai exact mărimea patrimoniului net al întreprinderii.
Prezenţa informaţiei privind patrimoniul net în nota explicativă este foarte importantă, deoarece
indicatorul nominalizat se foloseşte la efectuarea multor operaţiuni economice, de exemplu:

• la evaluarea patrimoniului întreprinderii în scopul acţionării şi privatizării, vînzării, gajării


acestuia, asigurării activităţii economice, fondării întreprinderii mixte etc.;

• la stabilirea preţului de răscumpărare a acţiunilor (cotelor-părţi) de la acţionari (participanţi);

• la stabilirea atractivităţii acţiunilor (cotelor părţi) de către acţionarii (participanţii) potenţiali.

Evoluţia în dinamică a activelor nete reflectate în bilanţul contabil contribuie la aprecierea


situaţiei financiare sub aspectul sporirii şi păstrării integrităţii patrimoniului.

Analiza activelor curente nete (mijloacelor circulante proprii)

O parte componentă a activelor nete ale întreprinderii reprezintă activele curente nete. Acest
indicator este necesar pentru aprecierea situaţiei financiare a firmei. În ţara noastră acesta este
cunoscut sub denumirea de mijloace circulante proprii. În practica mondială se utilizează mai des
noţiunea de fond de rulment sau capital circulant net.

Capitalul circulant net reprezintă, pe de o parte, depăşirea datoriilor pe termen scurt de activele
curente şi poate fi determinat în felul următor:

Capital circulant net = Active curente - Datorii pe termen scurt.

Pe de altă parte, capitalul circulant net reprezintă o parte a capitalului permanent folosită pentru
finanţarea activelor curente şi din acest punct de vedere modul de calcul poate fi prezentat prin
formula:

Capital circulant net = Capital permanent (Capital propriu + Datorii pe termen lung) -
Active pe termen lung.

Este evident că rezultatele obţinute prin ambele modalităţi de calcul al mijloacelor circulante
proprii trebuie să coincidă complet. Orice deviere este cauzată numai de greşelile comise.

La întocmirea notei explicative mărimea efectivă a capitalului circulant net se confruntă cu


nivelul programat (normat, necesar, optim) al acestui indicator determinat în cadrul elaborării
planului de afaceri. Prin compararea celor două categorii ale capitalului circulant net pot să
rezulte diferite situaţii. O variantă optimă se consideră cazul cînd valoarea efectivă a capitalului
circulant net coincide cu valoarea programată. Această situaţie ideală se observă destul de rar în
practica economică. Mai frecvente sînt următoarele abateri:
• excedentul de mijloace circulante proprii în cazul cînd suma lor depăşeşte mărimea necesară;

• deficitul de mijloace circulante proprii în cazul cînd suma lor este mai mică decît mărimea
necesară.

Asupra situaţiei financiare a firmei influenţează negativ atît deficitul, cît şi excedentul de active
curente nete. Deficitul poate să condiţioneze staţionări în procesul de producţie şi incapacitatea
de plată a datoriilor. Excedentul de capital circulant net duce la îngheţarea mijloacelor circulante,
scăderea eficienţei utilizării lor şi micşorarea profitului posibil.

În acest context nota explicativă trebuie să conţină explicarea factorilor care au influenţat asupra
mărimii mijloacelor circulante proprii. Analiza factorială este deosebit de necesară atunci cînd
micşorarea activelor curente nete cauzează formarea deficitului lor în comparaţie cu mărimea
optimă. De exemplu, reducerea capitalului circulant net peste nivelul cerut poate fi explicată prin
procurarea activelor pe termen lung fără acumularea prealabilă a mijloacelor necesare; retragerea
(răscumpărarea) acţiunilor sau cotelor-părţi de la acţionari (participanţi); plata dividendelor în
avans în condiţiile lipsei de profit; rambursarea creditelor contractate peste nivelul de siguranţă;
acumularea rezultatelor financiare negative (pierderilor) etc.

Analiza generală a structurii surselor de finanţare a activelor

Analiza structurii surselor de formare a patrimoniului întreprinderii se efectuează în scopul


aprecierii stabilităţii financiare a întreprinderii sau, cu alte cuvinte, a gradului de dependenţă a
firmei de sursele atrase şi împrumutate.

Analiza structurii surselor de finanţare a activităţii întreprinderii se efectuează în baza unui şir de
indicatori, care în literatura specială se mai numesc coeficienţi ai structurii capitalului,
independenţei financiare, de acoperire, de solvabilitate, de îndatorare sau coeficienţi ai
capacităţii de plată. Pentru a deosebi aceşti coeficienţi de indicatorii lichidităţii trebuie să ţinem
cont de următorul moment. Lichiditatea bilanţului contabil caracterizează capacitatea
întreprinderii de a achita datoriile curente. Capacitatea de plată (solvabilitatea) reflectă
posibilitatea întreprinderii de a achita toate datoriile: atît cele curente, cît şi cele pe termen lung.

Din punctul de vedere al tehnicii de calcul toţi coeficienţii utilizaţi la analiza generală a structurii
surselor de finanţare se determină ca raportul între diferite părţi componente ale formulei:

Activele întreprinderii = Surse de finanţare a activelor = Capital propriu + Datorii pe


termen lung şi scurt.

Unul dintre cei mai importanţi coeficienţi ai structurii surselor de finanţare reprezintă
coeficientul de autonomie (indicatorul 18).

Coeficientul în cauză reflectă ponderea patrimoniului format pe seama mijloacelor proprii în


suma totală a activelor întreprinderii.
Acest indicator se interpretează prin aprecierea modificărilor lui în dinamică şi prin compararea
cu nivelul teoretic recomandat. De exemplu, în sistemul bancar al Moldovei pentru determinarea
solvabilităţii clienţilor se utilizează actualmente nivelul recomandat al coeficientului de
autonomie în mărime de 0,5. În acest caz jumătate din patrimoniul întreprinderii, care este format
din surse proprii, serveşte drept garanţie pentru achitarea tuturor datoriilor faţă de creditori.

În cadrul analizei structurii surselor de finanţare a activelor în loc de coeficientul de autonomie


pot fi utilizaţi următorii coeficienţi: coeficientul de atragere a surselor împrumutate, coeficientul
corelaţiei între sursele împrumutate şi proprii, rata solvabilităţii generale şi gradul sau rata de
acoperire a capitalului propriu.

Coeficientul de atragere a surselor împrumutate (indicatorul 19) caracterizează structura


surselor de finanţare a activelor din punctul de vedere al cotei surselor împrumutate.

Acest coeficient dimensionează nivelul de îndatorare (solvabilitate) a întreprinderii şi în mod


normal oscilează în limitele 0-0,5.

Coeficientul corelaţiei între sursele împrumutate şi proprii (indicatorul 20) reflectă suma
mijloacelor atrase revenită la 1 leu capital propriu.

Raportul nominalizat se mai numeşte rata brută generală de îndatorare. Cu cît mărimea acestui
coeficient este mai mare, cu atît mai riscantă este situaţia financiară a întreprinderii. Punctul
critic la aprecierea coeficientului de corelaţie este 1. Totodată firmele de prestări servicii şi
companiile financiare pot să activeze şi cu nivelul supraunitar al acestui coeficient.

Pornind de la faptul că valuta bilanţului arată, pe de o parte, suma totală a surselor de finanţare,
iar, pe de altă parte, coincide cu suma totală a activelor, rata solvabilităţii generale (indicatorul
21) exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate cu activele totale de care dispune
întreprinderea.

Înlocuind în raportul sus-nominalizat mijloacele împrumutate cu valoarea capitalului propriu,


obţinem rata generală de acoperire a capitalului propriu (indicatorul 22).

Fiind calculat în procente, acest raport arată că la primele 100% activele întreprinderii se
finanţează pe seama surselor proprii, iar la celelalte - prin atragerea mijloacelor împrumutate.
Sporirea acestui coeficient peste 200% reflectă situaţia dificilă a întreprinderii privind
independenţa financiară. Gradul de acoperire a capitalului propriu se utilizează des în cadrul
analizei factoriale a rentabilităţii întreprinderii.

Este de menţionat că utilizarea simultană a coeficienţilor nominalizaţi la analiza structurii


surselor de finanţare nu se consideră raţională. Este evident că, întocmind nota explicativă la
rapoartele financiare, va fi suficient să se determine şi să se interpreteze unul dintre cei cinci
coeficienţi examinaţi.

Analiza capitalului propriu


Pentru majoritatea agenţilor economici capitalul propriu constituie o sursă de finanţare de primă
importanţă. Nu este întîmplător faptul că mărimea, structura şi modificările capitalului propriu
prezintă un interes deosebit pentru toate grupele de utilizatori ai rapoartelor financiare.

În contextul întocmirii notei explicative la rapoartele financiare, în primul rînd, este rezonabil de
analizat dinamica şi structura capitalului propriu. La această etapă se studiază în comparaţie cu
perioada precedentă mărimea şi cota următoarelor părţi componente ale acestuia: capitalul
statutar, suplimentar, de rezervă, secundar, profitul nerepartizat.

În continuare, ţinînd cont de cerinţele legislaţiei privind mărimea minimă a capitalului statutar, în
procesul întocmirii notei explicative se determină suficienţa capitalului statutar. În afară de
aceasta, se explică cauzele, ce au condiţionat modificarea capitalului statutar în anul raportat:
majorarea sau micşorarea valorii nominale a acţiunilor plasate (valorii cotelor de participaţie),
plasarea acţiunilor din emisiuni suplimentare (creşterea numărului participanţilor),
răscumpărarea acţiunilor de la acţionari (retragerea cotelor participanţilor) cu anularea ulterioară
a acestora etc.

Mărimea capitalului statutar indicat în documentele de constituire şi în rapoartele financiare ale


întreprinderii nu coincide întotdeauna cu suma mijloacelor depuse în realitate de către
participanţi (acţionari) pe seama achitării capitalului statutar. De aceea în nota explicativă se
analizează nivelul sau gradul de achitare a capitalului statutar (indicatorul 23).

Determinarea indicatorului în cauză este deosebit de importantă pentru întreprinderile noi, care
funcţionează mai puţin de un an. În cazul nivelului subunitar al raportului nominalizat în nota
explicativă trebuie să se indice fondatorii cu cele mai mari datorii privind achitarea cotelor de
participaţie (acţiunilor).

Asupra mărimii reale a capitalului statutar, în afară de nivelul de achitare, influenţează de


asemenea gradul de retragere (indicatorul 24).

Nivelul ridicat al coeficientului nominalizat poate cauza dificultăţi în privinţa finanţării activităţii
întreprinderii.

Nota explicativă la rapoartele financiare ale societăţilor pe acţiuni trebuie să conţină compararea
mărimii capitalului statutar cu valoarea activelor nete (patrimoniului net). În acest scop se
determină corelaţia între activele nete şi capitalul statutar (indicatorul 25).

Necesitatea acestei comparări reiese din următoarea condiţie a legislaţiei privind societăţile pe
acţiuni: valoarea activelor nete nu poate fi mai mică decît mărimea capitalului social (statutar).
Dacă restricţia nominalizată nu se respectă (coeficientul în cauză este subunitar), societatea nu
are dreptul să plătească dividende, să mărească capitalul statutar. Adunarea anuală a acţionarilor
este obligată să ia decizia cu privire la reducerea capitalului statutar sau la depunerea aporturilor
suplimentare de către acţionari la majorarea activelor nete sau la lichidarea societăţii. În caz
contrar, lichidarea societăţii poate fi efectuată potrivit hotărîrii instanţei judecătoreşti la adresarea
oricărui acţionar sau a Comisiei de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare.

În cadrul analizei surselor proprii de finanţare este util să fie determinată capacitatea de
manevrare a capitalului propriu (indicatorul 26).

Acest coeficient reflectă cota mijloacelor proprii, care nu sînt imobilizate în activele pe termen
lung şi se află în circuitul economic sub forma care permite manevrarea mai mult sau mai puţin
liberă cu mijloacele proprii. Cu alte cuvinte, capacitatea de manevrare arată partea capitalului
propriu ce se utilizează pentru finanţarea activităţii curente, adică partea depusă în activele
curente. Ca rezultat, după nivelul coeficientului în cauză se determină gradul de mobilitate sau
flexibilitate a utilizării mijloacelor proprii. Este de menţionat faptul că nu există careva
normative teoretic întemeiate privind capacitatea de manevrare a capitalului propriu. Acest
coeficient se apreciază, pornind de la experienţa întreprinderii sau a altor întreprinderi cu acelaşi
profil.

Analiza datoriilor

În procesul desfăşurării activităţii întreprinderii pentru asigurarea continuităţii economico-


financiare se obţin mijloace de la bănci, de la alte persoane juridice sau fizice, ceea ce impune şi
analiza surselor împrumutate.

La întocmirea notei explicative este raţional de efectuat, în primul rînd, analiza structurală a
mijloacelor împrumutate. În acest scop sursele împrumutate se grupează după termenul de
atragere (lung şi scurt). La această etapă de analiză în dinamică poate fi examinată rata de
atragere pe termen lung a mijloacelor împrumutate (indicatorul 27).

Acest raport permite a se stabili cota împrumuturilor pe termen lung în suma totală a datoriilor
întreprinderii. Creşterea în dinamică a acestui coeficient contribuie la majorarea capitalului
permanent. În mod similar poate fi determinată şi cota împrumuturilor pe termen scurt în suma
totală a datoriilor.

O mare însemnătate pentru stabilitatea financiară a întreprinderii o are structura surselor


împrumutate după provenienţă (credite bancare, alte împrumuturi, datorii faţă de furnizori,
privind retribuirea muncii, decontări cu bugetul etc.) Din punctul de vedere al riscului de a
nimeri sub influenţa externă sau riscului de faliment cele mai periculoase sînt datoriile faţă de
băncile comerciale şi buget. De aceea în nota explicativă se examinează cu o atenţie deosebită,
de exemplu, ponderea creditelor bancare în suma totală a datoriilor întreprinderii. Pentru
utilizatorii rapoartelor financiare ar fi utilă informaţia privind contractele de creditare noi
încheiate cu băncile comerciale în perioada raportată, mai ales, în cazul cînd cota creditelor
creşte în dinamică.

Nota explicativă trebuie să conţină analiza coeficienţilor nivelului de îndatorare. Aceşti


indicatori se calculează cu ajutorul datelor privind mijloacele străine, pe de o parte, şi capitalul
propriu al întreprinderii, pe de altă parte. În funcţie de părţile componente ale formulei de calcul
poate fi determinat gradul sau rata de îndatorare pe termen lung faţă de capitalul statutar,
propriu sau permanent (indicatorii 28, 29 şi 30).

Cu cît aceste rate sînt mai mari, cu atît mai înalt se consideră riscul potenţial de a nimeri sub o
influenţă externă, care nu poate fi controlată de către conducerea firmei sau proprietarii ei. Spre
deosebire de coeficienţii structurii generale a surselor de finanţare nivelul necesar (solicitat sau
optim) al ratelor de îndatorare nu poate fi stabilit în mod cert şi concret. De aceea aprecierea
ratelor de îndatorare se efectuează prin comparaţii în dinamică. În practica mondială se consideră
convenabil nivelul ratelor de îndatorare de circa 30%. La depăşirea acestui nivel de siguranţă
atragerea suplimentară a mijloacelor împrumutate trebuie să fie oprită. Finanţarea suplimentară a
activităţii întreprinderii poate fi efectuată pe seama surselor proprii (emisia acţiunilor, aporturi
suplimentare ale fondatorilor etc.).
În contextul pregătirii notei explicative ratele de îndatorare pot fi înlocuite prin coeficienţii de
acoperire a împrumuturilor cu capitalul întreprinderii. După conţinutul economic şi modul
de calculare aceşti indicatori reprezintă viceversa rapoartelor de îndatorare (indicatorii 31, 32).

Indicatorii nominalizaţi caracterizează capacitatea firmei de a contracta în caz de necesitate noi


împrumuturi, asigurînd totodată un anumit nivel de garanţii pentru creditori cu privire la
posibilitatea recuperării sumelor împrumutate. Pentru aceleaşi scopuri servesc coeficientul de
autofinanţare a capitalului permanent şi rata solvabilităţii patrimoniale (indicatorii 33 şi
34). Ca şi alţi coeficienţi financiari aceste rapoarte au însemnătate analitică prin comparaţie în
dinamică şi suscită un interes deosebit din partea creditorilor.

Atragerea împrumuturilor presupune efectuarea cheltuielilor legate de deservirea surselor


externe. În legătură cu aceasta în nota explicativă poate fi efectuată aprecierea costului
mijloacelor împrumutate cu ajutorul ratei medii а cheltuielilor de împrumut (indicatorul 35).

Această rată arată, cît de costisitoare este pentru întreprindere atragerea surselor împrumutate.
După cum se observă din formula prezentată în tabelul 1, rata cheltuielilor de împrumut se
determină pentru o anumită perioadă de timp (an, trimestru). De aceea datoriile pe termen lung şi
scurt se iau în calcul nu la o dată concretă (sfîrşitul perioadei), dar la valoarea medie.

Pentru aprecierea capacităţii firmei de a suporta cheltuielile privind împrumuturile se utilizează


un indicator cu semnificaţie practică numit capacitatea de acoperire a dobînzii (indicatorul 36).

Raportul în cauză caracterizează nivelul de protecţie a creditorilor de posibilitatea neachitării


dobînzii pentru creditele acordate. Din punct de vedere practic acesta reflectă de cîte ori
întreprinderea a cîştigat pe parcursul perioadei mijloace necesare pentru achitarea dobînzii. Este
evident că în mod normal capacitatea de acoperire a dobînzii trebuie să fie supraunitară.

Nivelul critic de apreciere a acestui indicator este 1. O mărime subunitară a capacităţii de


acoperire a creditelor este foarte periculoasă şi exprimă o situaţie financiară dificilă, determinată
de contractarea unui volum de credite, care depăşeşte posibilităţile de plată a dobînzilor aferente.

Analiza lichidităţii bilanţului contabil

Lichiditatea bilanţului contabil reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi achita datoriile pe


termen scurt, iar lichiditatea activelor - capacitatea de a se transforma în mijloace băneşti fără
pierderea valorii lor. Insuficienţa lichidităţii bilanţului contabil generează incapacitatea
întreprinderii de a plăti datoriile sale pe termen scurt, ceea ce poate duce la vînzarea investiţiilor
pe termen lung, activelor şi, în cele din urmă, la faliment.

În acest context este util ca nota explicativă să ofere utilizatorilor rapoartelor financiare
informaţia privind analiza lichidităţii bilanţului contabil.

Formula de bază a lichidităţii este:


În funcţie de componenţa numărătorului formulei obţinem coeficienţii ce reflectă un grad diferit
de lichiditate. De exemplu, coeficientul lichidităţii absolute (indicatorul 37) caracterizează, ce
cotă din datoriile pe termen scurt întreprinderea este capabilă să achite la momentul dat
nemijlocit cu mijloace băneşti. Se consideră că mărimea acestui coeficient trebuie să fie mai
mare de 0,2. De obicei, în calculul acestui coeficient sînt cointeresaţi furnizorii, pentru a
determina capacitatea de plată a cumpărătorilor.

Dacă pentru achitarea datoriilor pe termen scurt se utilizează nu numai mijloace băneşti, dar şi
hîrtii de valoare, creanţe pe termen scurt, se obţine alt indicator al lichidităţii, şi anume:
coeficientul lichidităţii intermediare (indicatorul 38).

Coeficientul nominalizat semnifică, ce cotă din datoriile pe termen scurt întreprinderea este
capabilă să achite, utilizînd pentru aceasta nu numai mijloace băneşti, ci şi hîrtii de valoare,
creanţe pe termen scurt. Se consideră că mărimea acestui coeficient trebuie să fie mai mare de
0,7. Nivelul acestui coeficient depinde de mai mulţi factori, în special, de durata de rotaţie a
documentelor la bancă, de întocmirea oportună a documentelor bancare, de termenul acordării
creditului unor cumpărători, de capacitatea de plată a lor etc. În calculul acestui coeficient sînt
cointeresaţi creditorii întreprinderii.

Indicatorul cel mai generalizator al lichidităţii bilanţului contabil este coeficientul total de
achitare (indicatorul 39).

Acest raport arată, dacă întreprinderea dispune de active curente suficiente pentru achitarea
datoriilor pe termen scurt în perioada raportată. Mărimea acestui coeficient trebuie să fie între 1-
2. Limita de jos este condiţionată de faptul că activele curente trebuie să fie cel puţin suficiente
pentru achitarea datoriilor pe termen scurt, în caz contrar, întreprinderea va fi insolvabilă. Un
factor pozitiv îl constituie creşterea mărimii coeficientului nominalizat în dinamică, dar pînă la
un oarecare nivel. Se consideră că, dacă valoarea acestui coeficient este mult mai mare decît 2,
activele întreprinderii au o structură neraţională: o parte din mijloacele ei sînt "îngheţate" în
stocuri de mărfuri şi materiale; în componenţa producţiei în curs de execuţie sînt incluse comenzi
anulate ale cumpărătorilor insolvabili; din cauza dificultăţilor cu desfacerea creşte stocul
produselor finite la depozit etc.

În calculul şi aprecierea coeficientului total de achitare sînt cointeresaţi acţionarii, investitorii şi


creditorii potenţiali, în cazul cînd se ia decizia privind acordarea creditului pe termen lung.

Analiza fluxului mijloacelor băneşti

În nota explicativă, analizînd fluxul mijloacelor băneşti, este necesar a constata sursele principale
ale mijloacelor băneşti şi direcţiile de repartizare ale acestora.

În practica mondială nivelul suficient în mijloace băneşti, primite de întreprindere în urma


activităţii economice pentru acoperirea cheltuielilor privind procurarea mijloacelor fixe,
investiţiilor nete în stocuri de producţie şi a plăţii dividendelor în numerar se determină cu
ajutorul coeficientului suficienţei mijloacelor băneşti (indicatorul 40).

Mărimea acestui coeficient egală cu 1 semnifică că întreprinderea a acoperit necesităţile sale în


mijloace băneşti fără finanţare din exterior. Nivelul acestui coeficient subunitar caracterizează că
sursele interne ale mijloacelor băneşti sînt insuficiente pentru susţinerea nivelului achitării
dividendelor şi sporirii producţiei.

Pentru măsurarea cotei de reinvestire a mijloacelor băneşti în active se utilizează coeficientul


reinvestirii mijloacelor băneşti (indicatorul 41).

În practica mondială nivelul reinvestirii în mărime de 8-10% se consideră satisfăcător.

Analiza eficienţei utilizării activelor

La întocmirea notei explicative este important a raporta indicatorii volumului activităţii de


producţie la mărimea activelor, deoarece creşterea volumului activităţii de producţie conduce la
mărirea valutei bilanţului şi invers, creşterea activelor puse la dispoziţia întreprinderii cauzează
dezvoltarea activităţii de producţie. Compararea ritmului de modificare a acestor indicatori
permite a decide, dacă s-a agravat sau s-a îmbunătăţit utilizarea activelor întreprinderii.

Indicatorul cel mai generalizator al eficienţei utilizării activelor este coeficientul numărului de
rotaţii al activelor (indicatorul 42).

Raportul nominalizat caracterizează cîtă producţie vinde întreprinderea, ţinînd cont de activele
disponibile. Cu alte cuvinte, acesta semnifică, în ce măsură achiziţionarea activelor contribuie la
creşterea volumului vînzărilor pe piaţă. Acest raport serveşte drept instrument de control privind
consumarea mijloacelor întreprinderii pentru achiziţionarea activelor din punctul de vedere al
atingerii scopului principal - lărgirea pieţei de desfacere a producţiei şi obţinerea profitului.

În baza indicatorului în cauză poate fi uşor determinată durata (viteza) de rotaţie a activelor,
împărţind durata perioadei raportate (360 zile) la numărul de rotaţii.

Numărul de rotaţii al activelor depinde de influenţa altor indicatori cum sînt: perioada de
încasare a creanţelor sau durata de rotaţie a acestora, durata de rotaţie a stocurilor de mărfuri şi
materiale şi coeficientul exploatării mijloacelor fixe.

Perioada de încasare a creanţelor (indicatorul 43) reflectă eficienţa politicii întreprinderii în


domeniul creditării cumpărătorilor din punctul de vedere al încasării creanţelor, caracterizează cu
cît termenul real de achitare a creanţelor diferă de directivele stabilite în privinţa acestui termen.
Coeficientul nominalizat caracterizează şi probabilitatea anulării creanţelor în cazul neachitării
lor, adică nivelul riscului comercial, condiţionat de vînzarea produselor (mărfurilor) pe credit. Cu
cît termenul de încasare a creanţelor este mai mic, cu atît mai favorabile sînt consecinţele pentru
situaţia financiară a întreprinderii.

Durata de rotaţie a stocurilor de mărfuri şi materiale (indicatorul 44) caracterizează eficienţa


activităţii întreprinderii în aşa direcţii cum sînt aprovizionarea, producerea şi desfacerea. Cu cît
nivelul acestui coeficient este mai mic, cu atît întreprinderea îşi organizează mai eficient relaţiile
sale cu furnizorii, determină graficul achiziţiilor şi efectuează controlul stării stocurilor. Nivelul
înalt al acestui raport demonstrează existenţa la întreprindere a stocurilor "slab" realizate,
probabil, supuse anulării, ce ar duce la creşterea riscului de a suporta pierderi. În nota explicativă
trebuie de dezvăluit cauzele modificării mărimii acestui coeficient.

Coeficientul exploatării mijloacelor fixe (indicatorul 45) caracterizează eficienţa utilizării


mijloacelor fixe din punctul de vedere al capacităţii întreprinderii de a asigura vînzarea
produselor, ţinînd cont de mijloacele fixe disponibile. Acest indicator semnifică de asemenea, în
ce măsură investiţiile depuse în mijloacele de producţie aduc întreprinderii venit. Un factor
pozitiv îl constituie sporirea acestui coeficient în dinamică. Totodată creşterea lui poate fi
însoţită şi de utilizarea utilajului învechit, valoarea de bilanţ a căruia s-a micşorat în urma uzurii.

Analiza rentabilităţii

În economia de piaţă profitul constituie raţiunea de a fi a unei întreprinderi. Rentabilitatea


reflectă capacitatea întreprinderii de a produce profit, oglindind într-o formă sintetică eficienţa
întregii activităţi economice a întreprinderii.

În general, rentabilitatea, ca indicator de eficienţă, se determină ca raportul între efectele


economice şi financiare obţinute şi eforturile depuse pentru obţinerea lor. Indicatorul nominalizat
poate căpăta forme diferite, în funcţie de profitul brut sau net la numărător sau de baza de
raportare care exprimă efortul sau cheltuiala (activul economic, capitalurile, costul vînzărilor,
valoarea producţiei vîndute la preţ de vînzare etc.).

În nota explicativă e necesar a prezenta principalii indicatori prin care se poate analiza rata
rentabilităţii.

Rata profitului brut (indicatorul 46) caracterizează nivelul profitului brut obţinut la un leu
vînzări nete. Mărimea lui trebuie să rămînă stabilă sau să crească în dinamică. Micşorarea
nivelului acestui raport semnifică creşterea costului vînzărilor. Rata profitului brut depinde de
influenţa următorilor factori: structura producţiei vîndute, costurile produselor vîndute şi preţuri
de vînzare. Volumul producţiei nu are o influenţa directă pentru că, acţionînd asupra numitorului
şi numărătorului în aceeaşi proporţie, influenţa asupra ratei profitului brut devine nulă. Volumul
producţiei, însă, influenţează indirect prin costuri, întrucît în condiţiile în care volumul producţiei
creşte, costurile se reduc pe unitate de produs pe seama cheltuielilor fixe.

Rata profitului operaţional (indicatorul 47) arată capacitatea întreprinderii de a obţine profit
din activitatea de bază la un leu vînzări.

Rata profitului net (indicatorul 48) caracterizează capacitatea întreprinderii de a produce profit
net din vînzări şi reflectă profitul net obţinut în medie pe întreprindere la un leu vînzări nete.
Creşterea nivelului acestui coeficient mărturiseşte despre gestionarea eficientă a procesului de
producţie. Acest coeficient depinde de mărimea cotei impozitului pe venit şi de capacitatea
întreprinderii de a folosi înlesnirile fiscale. În condiţiile cînd cota impozitelor este stabilă, rata
profitului net depinde de eficienţa utilizării surselor împrumutate. Rata profitului net se
analizează în dinamică şi cu cît nivelul acestei rate este mai mare, cu atît mai "bogaţi" sînt
acţionarii.

Rata rentabilităţii economice (indicatorul 49) caracterizează eficienţa mijloacelor utilizate în


procesul de producţie, indiferent de faptul, dacă acestea sînt formate pe seama surselor proprii
sau împrumutate de finanţare. Mărimea acestui coeficient poate fi şi negativă atunci cînd
întreprinderea suportă pierderi.

Rata rentabilităţii economice poate fi majorată fie prin creşterea numărului de rotaţii al activelor,
fie prin creşterea ratei profitului net, fie prin ambele căi. Analiza ratei rentabilităţii economice se
efectuează în dinamică şi aceasta trebuie să fie superioară ratei de inflaţie, pentru ca
întreprinderea să se menţină pe piaţă. Dacă întreprinderea are o rată a rentabilităţii economice
mai mare decît rata dobînzii la capitalurile împrumutate, acţionarii pot beneficia de efectul de
levier (de pîrghie financiară) al îndatorării întreprinderii. Rata rentabilităţii economice trebuie să
permită întreprinderii reînnoirea şi creşterea activelor sale într-o perioadă cît mai scurtă.

Rata rentabilităţii capitalului avansat sau ocupat (indicatorul 50) este un caz particular al
ratei rentabilităţii economice, deci reflectă performanţa economică a utilizării fondurilor de
producţie, indiferent de modul de finanţare şi sistemul fiscal.

Rata rentabilităţii financiare (indicatorul 51) măsoară randamentul capitalului propriu, deci al
plasamentului financiar, pe care acţionarii l-au depus prin cumpărarea acţiunilor întreprinderii.
Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin acordarea de dividende
acestora şi prin creşterea rezervelor, care, de fapt, reprezintă o creştere a averii proprietarilor.

Rentabilitatea financiară depinde de rata rentabilităţii economice şi de structura finanţării


întreprinderii. Deşi pare surprinzător, dar creşterea rentabilităţii financiare poate fi obţinută prin
creşterea îndatorării. Ca şi alţi indicatori, rentabilitatea capitalului propriu se analizează în
dinamică şi în corelaţie cu alţi indicatori. Nivelul înalt al acestui indicator poate fi rezultatul
capitalizării insuficiente (mărimii mici a capitalului propriu depus în întreprindere de acţionari)
şi nu a eficienţei înalte a activităţii întreprinderii.

Analiza valorii acţiunilor şi dividendelor

Indicatorii valorii acţiunilor şi dividendelor prezintă interes pentru acţionari şi au la bază


informaţiile din raportul privind rezultatele financiare şi din alte surse suplimentare ce cuprind
valoarea de piaţă a acţiunilor, numărul de acţiuni emise etc.

În nota explicativă e necesar de analizat următorii indicatori ai acţiunilor şi dividendelor: profitul


net la o acţiune, valoarea acţiunii, rentabilitatea acţiunii, coeficientul de acoperire a dividendelor.

Profitul net la o acţiune (indicatorul 52) semnifică, cît profit net revine la o acţiune şi prezintă
un interes deosebit pentru utilizatorii rapoartelor financiare, în particular, pentru proprietari,
deoarece profitul întreprinderii constituie principala sursă de achitare a dividendelor şi serveşte
drept bază pentru sporirea în viitor a valorii de piaţă a acţiunilor. Deci, mărimea acestui indicator
influenţează valoarea de piaţă a acţiunilor. Este de menţionat că nivelul profitului la o acţiune
poate fi artificial modificat prin procurarea acţiunilor proprii sau atunci cînd sporirea volumului
activităţii întreprinderii nu este însoţită de emisia suplimentară a acţiunilor în circulaţie.

Drept criteriu al cererii la acţiunile întreprinderii date serveşte raportul "preţ/profit"


(indicatorul 53).

Indicatorul nominalizat semnifică faptul, cît sînt de acord să plătească investitorii la momentul
dat pentru un leu profit la o acţiune. De exemplu, dacă mărimea acestui coeficient constituie 5,3,
aceasta înseamnă că acţiunile ordinare ale întreprinderii analizate sînt vîndute la un preţ ce
depăşeşte de 5,3 ori profitul la o acţiune. Coeficientul în cauză este folosit de acţionari şi
investitori în calitate de călăuză (directivă) generală la aprecierea valorii acţiunilor unei sau altei
întreprinderi şi de aceea foarte des figurează în informaţiile financiare furnizate de bursele de
valori.

Raportul "preţ/profit" se analizează în dinamică şi în comparaţie cu indicatorii pe grupe de


întreprinderi cu acelaşi profil sau cu nivelul mediu de piaţă.

Următorul indicator din această grupă este rentabilitatea acţiunii (indicatorul 54).
La întreprinderile cu un nivel înalt al acestui indicator se va înregistra în viitor o sporire mai
joasă a profitului, deoarece o mare parte din profitul net este utilizată la dividende şi nu este
reinvestită în procesul de producţie.

Coeficientul corelaţiei între dividende şi profitul net la o acţiune (indicatorul 55) semnifică
cota profitului net plătită acţionarilor sub formă de dividende. Mărimea coeficientului de
acoperire a dividendelor oscilează între 0-1.

În baza coeficientului nominalizat se poate calcula coeficientul de reţinere (indicatorul 56), care
prezintă diferenţa între 1 şi coeficientul nominalizat. Nivelul înalt al coeficientului de reţinere
(0,8-0,9) semnifică că conducerea întreprinderii a reinvestit o mare parte din profitul net în
procesul de producţie, intenţionînd în aşa mod să primească mijloace băneşti pentru acţionarii săi
în viitor. De aceea, întreprinderile cu un potenţial înalt de dezvoltare, de obicei, plătesc
dividende joase (adică are loc reinvestirea profitului net).

Indicatorii nominalizaţi, ca şi sistemul etapelor analitice din prezentele Recomandări, nu pot fi


considerate ca o unică variantă posibilă. Întocmind nota explicativă la rapoartele financiare,
specialiştii-practicieni pot să modifice după dorinţă şi posibilitate acest sistem sau să elaboreze o
altă variantă, mai adecvată situaţiei existente la întreprindere.

În continuare, în baza unui exemplu concret, se expune conţinutul compartimentului analitic al


notei explicative, care este destinat să acorde un ajutor real specialiştilor-practicieni în domeniul
dat.
Compartimentul analitic al notei explicative

Analiza veniturilor din vînzări

Model

Întreprinderea analizată "Efect" a înregistrat la finele anului un volum de vînzări nete în valoare
de 7 172 100 lei. Această întreprindere este specializată în fabricarea şi comercializarea
produselor vinicole (activitate de bază), comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor de
transport (alte activităţi). Structura şi rata de creştere a veniturilor sînt prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1

Structura veniturilor din vînzări

(lei)

Anul curent % îndeplinirii Rata creşterii în Ponderea, %


planului comparaţie cu anul
plan efectiv precedent plan efectiv

Venituri din vînzări 7 494 360 7 172 100 95,7 3,7 100,0 100,0
din care:
- venituri din vînzarea produselor 5 763 200 5 019 750 87,1 2,7 76,9 70,0
inclusiv din export 3 169 760 2 359 280 74,4 -4,5 42,3 32,9
- venituri din vînzarea mărfurilor 1 506 370 2 008 200 133,3 1,5 20,1 28,0
- venituri din prestarea serviciilor 224 790 144 150 64,1 0,8 3,0 2,0

Din tabel rezultă că în ansamblu veniturile din vînzări sînt depăşite în comparaţie cu anul
precedent cu 3,7%. Însă, în comparaţie cu datele prevăzute în planul de afaceri, nu sînt
îndeplinite cu 4,3%, adică cu 322 260 lei.

Veniturile din vînzarea produselor ocupă ponderea cea mai importantă în volumul vînzărilor
nete, dar acestea sînt sub nivelul prevăzut cu 743 450 lei, respectiv 12,9%. Această diminuare
este cauzată de creşterea peste plan a stocurilor produselor finite nerealizate din cauza scăderii
cererii solvabile a cumpărătorilor potenţiali, apariţia pe piaţă a produselor noi etc. În acelaşi timp
majorarea volumului producţiei fabricate şi a preţurilor de vînzare a influenţat favorabil
modificarea volumului venitului din vînzări.

Gradul de folosire a capacităţii de producţie la întreprinderea analizată constituie numai 71,3%,


adică întreprinderea "Efect" are rezerve considerabile de sporire a volumului producţiei fabricate.

E de menţionat că mai mult de jumătate din producţia fabricată este destinată exportului în ţările
C.S.I., de aceea în planul de afaceri venitul din vînzări obţinut din export constituie 55%. Însă, în
legătură cu criza financiară din ţările C.S.I., volumul exportului s-a micşorat cu 810 480 lei şi a
alcătuit 47% din volumul veniturilor din vînzări.

Analiza profitului
În perioada raportată întreprinderea a obţinut un profit brut în sumă de 1719,8 mii lei, ceea ce cu
260,8 mii lei nu atinge nivelul prevăzut în planul de afaceri.

Asupra profitului brut au influenţat negativ următorii factori:

• neîndeplinirea prevederilor planului de afaceri privind volumul vînzărilor cu 4,3% a


condiţionat reducerea profitului real, în comparaţie cu cel programat, cu 85,2 mii lei;

• la cererea consumatorilor în perioada raportată au avut loc schimbări în structura vînzărilor (s-a
mărit ponderea produselor şi mărfurilor cu rata rentabilităţii mai mică) се a dus la scăderea
profitului cu 155,1 mii lei;

• în condiţiile creşterii costului vînzărilor (din cauza scumpirii resurselor consumate) profitul
întreprinderii s-a micşorat cu 79,8 mii lei.

Influenţa negativă a factorilor nominalizaţi a fost parţial diminuată din cauza majorării preţurilor
pentru produsele vîndute şi serviciile acordate. Datorită acestui factor profitul brut a crescut cu
59,3 mii lei.

Conform rezultatelor obţinute în 1998 mărimea profitului din activitatea operaţională a constituit
1015,7 mii lei, ceea ce reprezintă o reducere cu 521,9 mii lei faţă de nivelul programat în planul
de afaceri. Cauzele care au provocat această scădere sînt prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2

Analiza profitului din activitatea operaţională

(mii lei)

Nr. crt. Indicatori Prevăzut în planul de Obţinut real în Abaterea, ± Influenţa asupra
afaceri 1998 profitului
1. Profit brut 1980,6 1719,8 -260,8 -260,8
2. Alte venituri operaţionale 507,0 541,4 +34,4 +34,4
3. Cheltuieli comerciale 270,9 379,4 +108,5 -108,5
4. Cheltuieli generale şi administrative 597,8 732,1 +134,3 -134,3
5. Alte cheltuieli operaţionale 81,3 134,0 +52,7 -52,7
6. Profit din activitatea operaţională 1537,6 1015,7 -521,9 x

Datele din tabel atestă că asupra profitului din activitatea operaţională cea mai mare influenţă a
exercitat scăderea profitului brut. De asemenea a influenţat negativ şi depăşirea nivelului
programat pentru cheltuielile comerciale, generale şi administrative, alte cheltuieli operaţionale.
Majorarea acestor cheltuieli a avut loc, în fond, din cauza creşterii tarifelor de transport şi plăţii
pentru resursele energetice.

Ca concluzie generală poate fi menţionat faptul că inflaţia preţurilor pentru materiale şi alte
resurse consumate depăşeşte creşterea preţurilor pentru producţia, mărfurile şi serviciile
întreprinderii, ceea ce duce la scăderea profitului.
În perioada raportată întreprinderea a obţinut rezultate financiare şi din alte feluri de activităţi.
Mărimea acestor rezultate şi contribuţia lor la formarea profitului pînă la impozitare sînt
prezentate în tabelul 3.

Tabelul 3

Structura profitului pînă la impozitare

Nr. Elementele componente ale profitului Prevăzut în planul de afaceri Obţinut real în 1998
crt.
suma, mii lei ponderea,% suma, mii lei ponderea,%

1. Profitul din activitatea operaţională 1537,6 99,9 1015,7 101,5


2. Rezultatul din activitatea de investiţii -2,7 -0,2 3,9 0,4
3. Rentabilitatea activităţii financiare 5,0 0,3 -18,8 -1,9
4. Profitul pînă la impozitare 1539,9 100,0 1000,8 100,0

Din datele prezentate în tabel rezultă că profitul pînă la impozitare efectiv obţinut în sumă de
1000,8 mii lei a fost format pe seama rezultatelor financiare din activitatea operaţională. Vom
remarca că întreprinderea a programat rezultate negative legate de scoaterea din funcţiune a
mijloacelor fixe complet uzate. Totodată datorită comercializării utilajului neutilizat la un preţ
favorabil întreprinderea a acoperit aceste pierderi şi a obţinut un profit din activitatea de investiţii
în sumă de 3,9 mii lei.

Rezultatele negative din activitatea financiară se explică prin faptul că în anul 1998 a fost trecută
la cheltuieli suma avansului pe termen lung acordat anterior organizaţiei de construcţii şi
nereclamat în termenele stabilite. Totodată în perioada raportată din cauza contr agentului n-a
fost executat contractul privind arenda finanţată a activelor pe termen lung.

Din suma totală a profitului obţinut de întreprindere în 1998 26% sau 19,7 mii lei au fost
calculaţi spre transferare în buget. Suma profitului impozabil (813,2 mii lei) deviază de la
rezultatul financiar contabil (1000,8 mii lei) din cauza unui şir de diferenţe permanente şi
temporare: trecerea de la metoda de casă la metoda de calcul, devierea metodelor de calculare a
uzurii mijloacelor fixe în evidenţa financiară şi fiscală etc.

La momentul întocmirii rapoartelor financiare pentru anul 1998 nu a fost luată decizia adunării
generale a acţionarilor întreprinderii privind repartizarea profitului. Convocarea adunării a fost
prevăzută pentru luna aprilie 1999.

Analiza generală a structurii activelor

Datele din bilanţul contabil indică că totalul patrimoniului a crescut în perioada raportată cu
5,55%, ceea ce reprezintă un spor absolut de 950,3 mii lei. Evoluţia activelor depăşeşte ritmul de
creştere a vînzărilor nete (103,7%), ceea ce denotă un grad mai scăzut al eficienţei utilizării
patrimoniului întreprinderii.
Sporirea activelor în anul 1998 s-a datorat creşterii cu 6,17% a activelor pe termen lung în
condiţiile creşterii cu 4,9% a activelor curente. Aceste ritmuri diferite au contribuit la
modificarea structurii patrimoniului întreprinderii. Schimbările survenite în structura activelor
sînt prezentate în tabelul 4.

Tabelul 4

Componenţa şi structura patrimoniului întreprinderii

Nr. crt. Categorii de active Existente la 31.12.97 Existente la 31.12.98


suma, mii lei ponderea,% suma, mii lei ponderea,%

1. Active pe termen lung, inclusiv: 8851,3 51,7 9397,1 52,0


1.1. Active nemateriale la valoarea de bilanţ 1,2 0,0 2,2 0,0
1.2. Active materiale pe termen lung, 8632,4 50,5 9146,2 50,6
din care:
1.2.1. Active materiale în curs de execuţie 573,3 3,4 611,9 3,4
1.2.2. Mijloace fixe la valoarea de bilanţ 8059,1 47,1 8534,3 47,2
1.3. Active financiare pe termen lung 217,7 1,2 248,7 1,4
2. Active curente, inclusiv: 8258,3 48,3 8662,8 48,0
2.1. Stocuri de mărfuri şi materiale 7403,4 43,3 7421,7 41,1
2.2. Creanţe pe termen scurt 813,7 4,8 1230,7 6,82
2.3. Mijloace băneşti 21,8 0,1 8,4 0,05
2.4. Alte active pe termen scurt 19,4 0,1 2,3 0,0
Total activ 17109,6 100,0 18059,9 100,0

Din datele prezentate în tabel se constată creşterea nivelului de imobilizare a activelor de la


51,5% la 52%. Această tendinţă se consideră negativă în condiţiile unui grad scăzut de utilizare a
capacităţilor de producţie existente (71,3%). Situaţia se explică prin procurarea utilajului necesar
pentru însuşirea unui fel nou de produs şi prin reţineri la vînzarea utilajelor neutilizate.

Structura activelor întreprinderii se caracterizează prin rata ridicată a patrimoniului cu destinaţie


de producţie. Astfel, ponderea mijloacelor fixe şi stocurilor de mărfuri şi materiale constituie
circa 90% în suma totală a activelor. În afară de aceasta, s-a ivit o tendinţă pozitivă de creştere a
compoziţiei tehnice. Raportul între mijloacele fixe şi activele circulante a crescut de la 0,98 la
0,99 ca urmare a creşterii parcului de utilaj disponibil.

Analiza activelor pe termen lung

O examinare mai detaliată a imobilizărilor oferă posibilitatea de a formula concluzia că ponderea


cea mai mare (circa 90 la sută) în componenţa lor revine mijloacelor fixe. Totodată se observă
creşterea mărimii absolute şi relative a acestei grupe patrimoniale în suma totală a activelor, ce
se explică prin ritmul destul de înalt al reînnoirii mijloacelor fixe. În cadrul mijloacelor fixe
existente la sfîrşitul perioadei 9% reprezintă obiecte noi.

Accelerarea procesului de reînnoire acţionează pozitiv din punct de vedere al integrităţii şi


calităţii potenţialului tehnic disponibil. Astfel, în anul 1998 a scăzut coeficientul de uzură a
mijloacelor fixe de la 47,4% la începutul anului la 46,6% la sfîrşitul anului. În cursul perioadei
raportate au fost întreprinse măsuri în vederea vînzării mijloacelor fixe neutilizate şi continuării
procesului de construcţie a secţiei de producţie noi, ce va contribui în viitor la dezvoltarea
potenţialului tehnic.

Compararea coeficientului indicat de reînnoire a mijloacelor fixe cu rata medie de acumulare a


uzurii (6,7%) denotă că întreprinderea a utilizat integral sursele proprii, destinate reînnoirii
potenţialului tehnic.

Investirea resurselor financiare în construcţii a condiţionat menţinerea cotei activelor materiale în


curs de execuţie în suma totală a patrimoniului la nivelul de 3,4 la sută. În perioada raportată
întreprinderea a obţinut dividende sub formă de acţiuni de la emitenţi, în capitalul statutar al
cărora aceasta deţine cota. Ca rezultat, în componenţa patrimoniului a crescut ponderea activelor
financiare pe termen lung.

Analiza activelor curente

Datele din tabelul 4 reflectă o creştere a activelor curente cu 4,9% ca volum valoric şi o reducere
cu 0,3% ca pondere.

Un aspect pozitiv ce caracterizează modificările în structura activelor curente îl constituie faptul


că în condiţiile creşterii vînzărilor nete cu 3,7% suma mijloacelor plasate în stocurile de mărfuri
şi materiale a crescut numai cu 0,2%. Ca rezultat, datele bilanţului contabil denotă o scădere a
ratei stocurilor în suma activelor de la 43,3% la 41,1%, iar în suma activelor curente - de la
89,6% la 85,7%, ceea ce contribuie la accelerarea rotaţiei activelor.

Totodată se remarcă o creştere considerabilă a ratei creanţelor. Ponderea decontărilor cu debitorii


în suma activelor curente a crescut pe parcursul anului 1998 de la 9,8% la 14,2%. Aceasta
înseamnă că în condiţiile nerespectării disciplinei de plată din partea clienţilor efortul depus de
întreprindere privind colectarea datoriilor nu poate fi considerat ca suficient.

Analiza mai detaliată a creanţelor existente la data raportată denotă următoarele momente: în
funcţie de expirarea termenului de achitare 23% din decontările cu debitorii reprezintă datoriile
întîrziate la încasare. În afară de decontările cu termenul expirat în componenţa creanţelor
figurează şi alte datorii nenormale (221 mil. lei) cota cărora atinge 18%. Creşterea ponderii
decontărilor nejustificate reflectă o deteriorare a soldului creanţelor şi condiţionează încetinirea
vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante.

În perioada raportată s-a micşorat mărimea absolută şi relativă a celor mai mobile active
circulante. Deci, se constată o scădere a cotei mijloacelor băneşti în suma activelor curente de la
0,26% la 0,1%. În raport cu suma totală a patrimoniului întreprinderii cota mijloacelor băneşti
devine aproape egală cu 0, ceea ce influenţează negativ lichiditatea bilanţului contabil.

Analiza activelor nete

Evoluţia patrimoniului, format pe seama surselor proprii de finanţare, este prezentată în tabelul
5.

Tabelul 5
Calculul patrimoniului întreprinderii

(mii lei)

Nr. crt. Indicatori La 31.12.97 La 31.12.98 Modificarea, ±


1. Total active 17109,6 18059,9 +950.3
2. Datorii pe termen lung 2994,8 2995,4 +0,6
3. Datorii pe termen scurt 3195,0 3476,2 +281.2
4. Active nete (patrimoniul net) 10919,8 11588,3 +668.5

Din datele prezentate în tabel se constată o creştere a activelor nete în perioada raportată cu
668,5 mii lei, ceea ce reprezintă un spor relativ de 6,1% în comparaţie cu începutul anului.
Indicatorul prezentat reflectă capacitatea întreprinderii "Efect" de a face faţă obligaţiilor asumate.

Analiza activelor curente nete

Analiza situaţiei patrimoniale în mod consecvent se completează cu aprecierea asigurării


întreprinderii cu mijloace circulante proprii, efectuată în tabelul 6.
Tabelul 6

Aprecierea asigurării întreprinderii cu active curente nete

(mii lei)

Nr. crt. Indicatori La 31.12.97 La 31.12.98 Modificarea, ±

1. Active curente 8258,3 8662,8 +404.5


2. Datorii pe termen scurt 3195,0 3476,2 +281.2
3. Active curente nete 5063,3 5186,6 +123.3
4. Normativul activelor curente nete prevăzut în planul de afaceri 4800,0 5200,0 +400,0
5. Excedent (+), deficit (-) de active curente nete +263,3 -13,4 276,7

Din datele prezentate în tabel se observă că la întreprinderea "Efect" s-a înregistrat un excedent
de active curente nete la începutul perioadei raportate şi un deficit la finele anului, ceea ce poate
crea dificultăţi la realizarea procesului normal de activitate. Deficitul de active circulante nete
este condiţionat de plasarea mijloacelor circulante proprii pentru construcţii peste nivelul
prevăzut în planul de afaceri.

Analiza generală a structurii surselor de finanţare a activelor

În cursul anului 1998 au avut loc modificări în structura surselor de finanţare a patrimoniului
întreprinderii, care sînt generalizate în tabelul 7.

Tabelul 7

Componenţa şi structura surselor de finanţare a activelor întreprinderii "Efect"

Nr. Categorii de surse de finanţare La 31.12.97 La 31.12.98


crt. suma, mii lei ponderea,% suma, mii lei ponderea,%
1. Capital propriu 10919,8 63,8 11588,3 64,2
2. Datorii pe termen lung 2994,8 17,5 2995,4 16,6
3. Capital permanent (1+2) 13914,6 81,3 14583,7 80,8
4. Datorii pe termen scurt 3195,0 18,7 3476,2 19,2
5. Total pasiv (З+4) 17109,6 100,0 18059,9 100,0

Din datele prezentate în tabel se constată un grad de autofinanţare (de autonomie) foarte înalt,
care asigură interesele financiare ale proprietarilor şi creditorilor. Ponderea mijloacelor proprii în
suma totală a surselor de finanţare atît la începutul (63,8%), cît şi la sfîrşitul perioadei raportate
(64,2%) corespunde nivelului de siguranţă (50%).

În dinamică se observă o scădere neînsemnată a mijloacelor împrumutate în favoarea surselor


proprii.
Analiza capitalului propriu

Datele din bilanţul contabil denotă faptul că mărimea capitalului propriu al întreprinderii "Efect"
a sporit în anul 1998 cu 6,1% faţă de începutul perioadei. Cota cea mai mare în componenţa
surselor proprii de finanţare îi revine capitalului statutar, suma căruia la întreprinderea "Efect"
corespunde cerinţelor legislaţiei stabilite pentru societăţile pe acţiuni de tip deschis referitor la
mărimea minimă admisibilă a capitalului statutar - 20 mii lei.

Este de menţionat faptul că nivelul de achitare a capitalului statutar (100%) şi gradul de retragere
a lui (0%) demonstrează situaţia cea mai favorabilă din punctul de vedere al stabilităţii
financiare.

Calculele efectuate în nota explicativă şi datele din bilanţul contabil atestă că valoarea activelor
nete la începutul şi sfîrşitul perioadei raportate (respectiv 10919,8 şi 11588,3 mii lei) depăşeşte
mărimea capitalului statutar (2109,4 mii lei), ceea ce corespunde cerinţelor legislaţiei în vigoare
privind societăţile pe acţiuni.

În structura capitalului statutar al întreprinderii "Efect" predomină acţiunile ordinare (simple),


cota acţiunilor preferenţiale fiind neînsemnată - 8%. În perioada raportată ca şi în anii precedenţi
întreprinderea "Efect" n-a recurs la atragerea surselor împrumutate prin emiterea obligaţiunilor.

Analiza surselor împrumutate

În cursul anului 1998 au survenit anumite schimbări în componenţa surselor împrumutate de


întreprinderea "Efect". De exemplu, conform datelor din tabelul 7 se observă că a scăzut rata de
atragere pe termen lung a mijloacelor împrumutate. Aşadar, cota datoriilor pe termen lung în
suma totală a datoriilor a scăzut de la 48,4% la 46,3% în favoarea împrumuturilor pe termen
scurt. Tendinţa nominalizată a contribuit la scăderea ponderii capitalului permanent.

Datele din bilanţul contabil atestă că în perioada raportată ponderea creditelor bancare în suma
mijloacelor împrumutate a scăzut cu 1,5%, totodată aceasta rămînînd totuşi destul de mare (40 la
sută).

Rata de îndatorare pe termen lung faţă de capitalul permanent arată că gradul acestui coeficient
la începutul perioadei (21,5%) şi la sfîrşitul anului (20,5%) n-a depăşit nivelul de siguranţă
(30%). Aceasta înseamnă că la întreprindere nu există riscul de a nimeri sub influenţă externă,
necontrolată de conducerea firmei şi proprietarii ei.

În cursul anului 1998 întreprinderea "Efect" n-a admis cazuri de nerambursare a creditelor sau
neachitare a dobînzii pentru surse împrumutate. Cu alte cuvinte, volumul creditelor contractate în
perioada raportată nu depăşeşte posibilităţile întreprinderii de a-şi achita obligaţiile de plată faţă
de creditori.

Analiza lichidităţii
Tabelul 8

Calculul coeficienţilor lichidităţii

Nivelul coeficientului lichidităţii absolute arată că la începutul perioadei întreprinderea "Efect",


dispunînd de resurse băneşti, a fost capabilă să-şi achite numai 0,7% din datoriile pe termen
scurt, iar la finele anului nivelul acestui coeficient s-a micşorat ajungînd la 0,2%. Aceste valori
sînt mult mai mici decît nivelul optim al coeficientului analizat (0,2) şi indică incapacitatea
întreprinderii de a-şi achita datoriile, dispunînd numai de resurse băneşti.

Dacă scăderea mărimii coeficientului de lichiditate absolută în perioada raportată se explică


printr-o creştere mai rapidă a datoriilor faţă de mijloacele băneşti, sporirea coeficientului
intermediar de achitare de 1,38 ori (0,36 : 0,26) a fost condiţionată de creşterea mijloacelor în
decontările cu debitorii. Valoarea acestui indicator arată că, mobilizînd mijloacele băneşti şi
creanţele, întreprinderea este capabilă să achite respectiv 26% şi 36% din datoriile sale pe termen
scurt. Însă, indiferent de creşterea esenţială a acestui indicator, valoarea lui este mult mai mică
decît nivelul optim (0,7). În asemenea condiţii întreprinderea nu poate conta să primească un
credit comercial pe termen scurt, deoarece acordarea creditelor presupune un mare risc financiar
pentru creditori.

Valorile coeficientului total de achitare arată că întreprinderea atît la începutul, cît şi la sfîrşitul
perioadei raportate este capabilă să-şi achite datoriile sale numai mobilizînd toate activele
curente, inclusiv cele materiale. În acest caz solvabilitatea întreprinderii este asigurată.

Luînd în consideraţie că nivelul real al acestui coeficient este cu mult mai înalt decît cel cerut
(2,0), deşi a avut loc scăderea mărimii coeficientului de achitare totală de la 2,58 pînă la 2,49,
investitorii potenţiali nu vor risca să-şi investească mijloacele financiare libere pentru a procura
acţiunile întreprinderii, deoarece depăşirea mărimii coeficientului analizat semnifică existenţa la
întreprinderea analizată a structurii neraţionale a activelor întreprinderii şi apare riscul de a
transforma investiţiile financiare plasate în mijloace "îngheţate".

Analiza fluxurilor băneşti

În anul de gestiune plăţile nete de mijloace băneşti din activitatea economico-financiară au


constituit 13 627 lei. Totodată încasările de mijloace băneşti rezultate din activitatea operaţională
au depăşit plăţile şi încasările nete şi au constituit 588 278 lei, fiind un rezultat pozitiv pentru
întreprindere. Încasările nete ale mijloacelor băneşti din activitatea operaţională au permis
rambursarea creditelor şi împrumuturilor primite anterior (130 000 lei) şi procurarea utilajului
nou.

Fluxul mijloacelor băneşti din activitatea de investiţii mărturiseşte despre faptul că administraţia
întreprinderii analizate promovează o politică de înnoire a mijloacelor fixe: pentru procurarea
activelor pe termen lung s-a plătit peste 610 000 lei. Mărimea coeficientului suficienţei fluxurilor
băneşti constituie 0,81. Aceasta arată că în decursul perioadei raportate nu erau suficiente
mijloacele băneşti primite de întreprinderea analizată din activitatea operaţională pentru
procurarea utilajului, creşterea stocurilor şi plata dividendelor. Deficitul de mijloace băneşti a
fost acoperit cu credite noi.

În anul 1998 mărimea coeficientului de reinvestire a mijloacelor băneşti este egală cu 2,97%.
Luînd în considerare faptul că valoarea coeficientului în mărime de 8-10% se consideră
satisfăcătoare, întreprinderea analizată trebuie să caute rezerve de sporire a afluxurilor de
mijloace băneşti din activitatea de bază.

Analiza rotaţiei activelor

Indicatorii utilizării activelor reprezintă o caracteristică importantă a eficienţei utilizării


potenţialului financiar al întreprinderii (tabelul 9).
Tabelul 9

Calculul coeficienţilor utilizării eficiente a activelor

Nr. Indicatori Anul curent 1998 Anul precedent


crt. 1997
1. Volumul vînzărilor, mii lei 7172, 1 6913, 8
2. Valoarea medie a activelor, mii lei 17584, 7 17727, 7
3. Numărul de rotaţii al activelor (rd. 1 : rd. 2) 0,408 0,390
4. Valoarea medie a mijloacelor fixe, mii lei 8889, 3 8588, 6
5. Coeficientul exploatării mijloacelor fixe (numărul de rotaţii al mijloacelor fixe) (rd.1 : rd.4) 0,807 0,805
6. Valoarea medie a activelor curente, mii lei 8460,6 8124,3
7. Numărul de rotaţii al activelor curente (rd.1 : rd.6) 0,848 0,851
8. Costul vînzărilor, mii lei 5452,3 5382,9
9. Valoarea medie a stocurilor de mărfuri şi materiale, mii lei 412,4 6173,1
10. Numărul de rotaţii al stocurilor de mărfuri şi materiale (rd.8 : rd.9) 0,735 0,872
11. Valoarea medie a creanţelor, mii lei 1022,2 934,3
12. Numărul de rotaţii al creanţelor (rd.1 : rd. 11) 7,016 7,4
13. Durata de rotaţie a creanţelor, zile (360 : rd.12) 51,31 48,65

Modificarea numărului de rotaţii al activelor semnifică că la întreprindere a avut loc accelerarea


duratei de rotaţie a lor: numărul de rotaţii a crescut de la 0,390 în anul precedent pînă la 0,408 în
anul raportat.

Deşi se înregistrează o sporire a numărului de rotaţii, valorile lor sînt foarte mici. Din tabelul 9
rezultă că factorul de bază care a condiţionat nivelul scăzut al eficienţei utilizării activelor este
încetinirea duratei de rotaţie a activelor curente,care a fost cauzată atît de reducerea numărului de
rotaţii al stocurilor, cît şi de creşterea perioadei de încasare a creanţelor. Numărul de rotaţii al
creanţelor este mai mic decît nivelul atins în anul precedent. Aceasta demonstrează că politica
întreprinderii nu este suficient strictă faţă de debitori şi că este necesar a utiliza pe viitor politica
vînzărilor cu acordarea unor reduceri cumpărătorilor şi beneficiarilor, cu condiţia achitării la
termenul stabilit în contract.

Analiza rentabilităţii

Indicatorii de bază care caracterizează eficienţa activităţii întreprinderii în perioada raportată sînt
prezentaţi în tabelul 10.

Tabelul 10

Calculul coeficienţilor rentabilităţii

Nr. Indicatori Anul curent 1998 Anul precedent


crt. 1997
1. Vînzări nete, mii lei 7172,1 6913,8
2. Profitul brut, mii lei 1719,8 1530,9
3. Rezultatul din activitatea operaţională, mii lei 1015,7 957,6
4. Profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare, mii lei 1000,8 959,1
5. Profitul net, mii lei 740,6 7567,0
6. Valoarea medie a activelor, mii lei 17584,8 17727,7
7. Valoarea medie a capitalului propriu, mii lei 11254,1 10907,7
8. Numărul mediu al acţiunilor (5 lei - valoarea nominală) 421 882 421 882
9. Rata profitului brut, % (rd.2 : rd.1) x 100 23,98 22,14
10. Rata profitului operaţional,% (rd.3 : rd.1) x 100 14,16 13,85
11. Rata rentabilităţii economice a activelor,% (rd.4 : rd.6) x 100 5,69 5,41
12. Rata rentabilităţii activelor (rd.5 : rd.6) x 100 4,21 4,27
13. Rata rentabilităţii financiare (rd.5 : rd.7) 6,58 6,94
14. Profitul net la o acţiune (rd.5 : rd.7), lei 1,75 1,79

În perioada de bază s-au pronunţat clar două tendinţe: pe de o parte, s-au majorat rata profitului
brut, rata profitului operaţional şi rata rentabilităţii economice, pe de altă parte, s-a produs o
reducere a rentabilităţii financiare, ceea ce mărturiseşte despre majorarea profitabilităţii
producţiei fabricate, îmbunătăţirea utilizării activelor şi creşterea presiunii fiscale.

Astfel, în anul de gestiune din fiecare leu de vînzări s-au obţinut 23,98 bani profit brut faţă de
22,14 bani - în anul precedent, ceea ce vorbeşte despre reducerea relativă a costului vînzărilor.
Dacă vom examina profitul din activitatea operaţională, acesta de asemenea a crescut la fiecare
leu de vînzări de la 13,85 la 14,16 bani, ceea ce mărturiseşte despre creşterea profitabilităţii
producţiei fabricate.

Datorită majorării profitabilităţii producţiei, precum şi accelerării circulaţiei activelor, a crescut


rentabilitatea economică de la 5,41% la 5,69%, adică fiecare leu depus în active a adus
întreprinderii în anul de gestiune 5,69 bani profit pînă la impozitare. Deşi rentabilitatea
economică s-a majorat, trebuie de menţionat că nivelul acesteia nu este mare şi întreprinderea
trebuie să găsească rezervele de majorare a profitabilităţii producţiei şi de accelerare a circulaţiei
activelor.

Trezeşte îngrijorare micşorarea mărimii profitului net care, la rîndul său, a condus la scăderea
rentabilităţii financiare. Astfel, dacă în anul precedent fiecare leu de mijloace proprii a cîştigat
6,94 bani de profit net, în anul de gestiune - 6,58 bani.

Luînd în considerare dependenţa existentă a nivelului rentabilităţii financiare de mărimea


"presiunii fiscale", rentabilităţii economice şi raportului tuturor mijloacelor faţă de cele proprii se
poate constata că în anul de gestiune eficienţa mijloacelor proprii s-a redus, în primul rînd, din
cauza intensificării presiunii fiscale, cota profitului net în profitul pînă la impozitare micşorîndu-
se cu 4,9% (de la 78,9 la 74), iar, în al doilea rînd, pe seama diminuării indicatorului "pîrghiei
financiare", adică a corelaţiei între mijloacele împrumutate şi cele proprii.