All Curs Poc-C1-9

Politici si opțiuni contabile - curs
POLITICI ŞI OPŢIUNI CONTABILE
Politicile contabile reprezinta principiile, bazele, conventiile, regulile si practicile specifice

aplicate de o entitate la intocmirea si prezentarea situaţiilor financiare anuale.
Începând cu 01 ianuarie 2010, entităţile au obligatia de a elabora politici contabile proprii, in

functie de specificul activitatii. Acestea se aproba de administratori, iar in cazul entitatilor care nu
au administratori, acestea se aproba de persoanele care au obligatia gestionaii entităţii respective.
Acest lucru este prevăzut în mai multe acte normative:
▪ Legea 31/1990 - se stipuleaza ca intre atributiile administratorilor (consiliului de
administratie) ce nu pot fi delegate directorilor se numara si cea referitoare la aprobarea
politicilor contabile ale entităţii;
▪ Incepand cu 01 ianuarie 2010, existenta politicilor contabile este obligatorie;
▪ OMFP nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglemetărilor contabile privind situaţiile
financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate,, cu modificarile si
completarile ulerioare;
▪ OMFP nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile;
▪ Legea 263/2019 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
▪ 7 ianuarie 2020 a fost publicat Ordinul nr. 3781/2019 privind principalele aspecte legate de
întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale
operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice și pentru
reglementarea unor aspecte contabile.
MANUALUL DE POLITICI CONTABILE (MPC)
Manualul de politici si proceduri contabile este un instrument de lucru necesar si obligatoriu

pentru fiecare societate, indiferent de dimensiune, iar lipsa acestuia se sancționează cu amenda de
până la 4.000 lei.
De ce este necesar manualul de politici si proceduri contabile?

Necesitatea manualului de politici contabile rezulta din nevoia de a stabili condițiile in care se
desfășoară anumite operaţiuni care au un impact in contabilitatea entităţii si, in final, din faptul ca
informația contabila sta la baza deciziilor luate de managementul entităţii.
Manualul de politici contabile funcționează ca o umbrela in raporturile contabilității cu
utilizatorii externi ai situaţiilor financiare.
Totodată, orice companie are nevoie de un sistem de reper care este dat de manualul de
politici si proceduri contabile, dar si de un sistem de control al modului in care acesta se aplica.
Politicile contabile nu pot fi unitare sau standardizate, deoarece ele trebuie sa fie adaptate
specificului activității entităților (industrie, construcții, comerț, agricultura etc.). Totuși, regulile si
tratamentele contabile adoptate prin politicile contabile trebuie sa fie cele prevăzute de
reglementările contabile.
1
Datorita complexității si gradului de cuprindere, manualul de politici si proceduri contabile

poate fi utilizat atât intern, ca baza a contabilității, cat si in relațiile cu alți utilizatori si autoritățile
statului.
Deși politicile contabile reprezintă un document intern, acestea sunt analizate/consultate de
către auditorii statutari, auditorii interni, organele cu atribuții de control in domeniul financiar-
contabil, personalul din departamentele financiar-contabile etc.
Manualul de politici contabile este un instrument de lucru extrem de util care constituie parte
integrantă a situaţiilor financiare anuale. In situațiile financiare anuale este prezentat un extras din
politicile contabile, astfel incat utilizatorii de informații sa înțeleagă semnificația indicatorilor din
bilanț, contul de profit si pierdere si, după caz, situația modificărilor capitalului propriu si situația
fluxurilor de trezorerie.
De asemenea, acest manual asigura aplicarea unitara a tratamentelor contabile si elimina
eventualele interpretări eronate date unor activități ale societăților. Regulile si tratamentele
contabile cuprinse in politicile contabile trebuie sa respecte legislația națională in ansamblul sau. In
acest sens, nu este suficienta doar respectarea reglementarii contabile, întrucât pot fi prevederi in
legislație care reglementează unele domenii de activitate si care pot conduce la înregistrări in
contabilitate.
In plus, manualul de politici contabile funcționează ca un ghid util si complet in ceea ce
privește tratamentul unor operaţiuni viitoare cu care societatea s-ar putea confrunta.
Principalele avantaje ale politicilor contabile includ:

• Gestionarea si abordarea corecta a pregătirii si raportării informațiilor financiare care
sunt utile in luarea deciziilor economice si in conformitate cu reglementările contabile
• Standardizarea sporita prin anticiparea impactului viitoarelor modificări contabile.
Politicile contabile ajuta la evaluarea tranzacțiilor contabile intr-o maniera similara, precum si la
standardizarea proceselor care vizează consecventa si conformitatea.
• Tratamentul contabil corect – asigurarea politicilor si reglementarilor financiare aplicabile.
Pentru problemele contabile complexe, manualul de politici contabile ajuta la aplicarea
tratamentului contabil corect. Politicile contabile sunt importante pentru succesul unei companii,
deoarece multe reglementari contabile permit tratamente alternative pentru aceeași tranzacție in
contabilitate.
• Eficientizarea procesului de evidenta contabila. Prin simplificarea proceselor decizionale,
politicile contabile pot eficientiza procesul de evidenta contabila. Pentru cele mai simple tranzacții,
politica contabila poate fi utilizata pentru a automatiza tranzacțiile financiare in sistemul contabil al
unei companii. Companiile căuta sa dezvolte proceduri noi suplimentare pentru standardizarea
modificărilor viitoare. Prin instituirea unui cadru de aliniere a politicilor contabile, organizațiile pot
implementa, in mod constant si mai eficient, noile politici, pot efectua actualizări si pot aborda
diversitatea in practica.
• Asigurarea exactității si completitudinii înregistrărilor contabile. Pentru companiile cu
cerințe de audit, politica contabila are un scop suplimentar. Politicile contabile servesc ca dovada ca
tranzacțiile contabile sunt evaluate in mod sistematic, iar respectarea acestor politici arata ca
tranzacțiile sunt procesate in același mod, având in vedere ca exista cazuri in care reglementările
contabile permit tratamente alternative pentru aceeași tranzacție.
• Evitarea deficientelor controlului intern prin controale standardizate. Politicile contabile
ajuta la documentarea si specificarea procedurilor de control intern din cadrul unei companii..
2
Documentarea oficiala a politicilor si procedurilor contabile poate ajuta organizația sa creeze un

cadru de control intern si sa asigure responsabilitatea si consecventa in tranzacțiile zilnice si pentru
raportarea financiara. Mai mult decât atât, politicile si procedurile contabile documentate pot fi
utilizate ca instrument de instruire pentru personalul nou angajat.
Deci, politicile contabile servesc la îmbunătățirea performantei organizaționale in numeroase

moduri. Înțelegând beneficiile politicilor contabile, managementul poate proiecta si implementa
politica contabila in cadrul companiei, pentru a îmbunătăți atât calitatea, cat si eficienta funcției de
raportare financiară.
I. Modul de prezentare
Legislația contabila nu prevede un format obligatoriu al manualului – de asemenea nu prevede

daca trebuie listat sau poate fi pastrat in format electronic.
Potrivit reglementarilor contabile, MPC pot să apară sub formă de:
a) un document (manual) care cuprinde atât reguli şi tratamente contabile prevăzute de
reglementările contabile, cât şi documente justificative ce stau la baza înregistrării
operaţiunilor economico-financiare;
b) două sau mai multe documente care formează un tot unitar, cum este cazul societăţilor
comerciale care utilizează programe informatice complexe care au proceduri şi înregistrări
standardizate. În astfel de cazuri, se poate ca regulile contabile aprobate de administratori să
fie completate cu tratamentele contabile şi procedurile de sistem.
Manualul trebuie actualizat in permanenta atat cu noile modificari legislative dar si cu modul
de tratare a spetelor noi cu care se confrunta entitatea.
Politicile trebuie elaborate având în vedere specificul activităţii, de către specialişti în
domeniul economic şi tehnic, cunoscători ai activităţii desfăşurate şi ai strategiei adoptate de
entitate.
Manualul de politici si proceduri contabile trebuie să includă:

- precizari legate de principiile contabile, bazele, conventiile, practicile si regulile de
recunoastere, evaluare, scoatere din evidenta si prezentare a elementelor in situatiile
financiare anuale aplicate de societate, in conformitate cu prevederile Legii
contabilitatii 82/1991, OMFP 1802/2014 si OMFP 2844/2016 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile conforme cu standardele internaționale de raportare
financiară
- precizari cu privire la procedurile de inventariere, in conformitate cu prevederile
OMFP 2861/2009,
- precizari cu privire la documentele financiar contabile intocmite si utilizate de
societate,
II. Cuprinsul MPC
2.1. Prevederi generale introductive
3
a. Prezentarea societăţii: adresa sediului social, nr. de înregistrare la Registrul Comerțului,

obiectul principal de activitate, obiectele secundare de activitate, cu cod CAEN, mărimea
capitalului social si cum este impartit intre asociat/acționari.
b. Prezentarea pe scurt a activităţii societăţii.
c. Organizarea şi conducerea contabilităţii. Ex: SC organizează si conduce contabilitatea

financiară, potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991 republicată, cu modificările şi completările
ulterioare şi contabilitatea de gestiune conform prevederilor O.M.F.P. nr. 1.802/2014/ OMFP
2844/2016.
In cadrul societatii contabilitatea se organizează şi se conduce:
- Varianta 1- Prin compartiment distinct condus de către directorul economic, contabilul-
şef.
- Varianta 2 - Pe bază de contract de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiat
cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR.
Înregistrarea în contabilitate a operaţiilor se face utilizându-se sistemele informatice de
prelucrare automată a datelor.
Contabilitatea financiară asigură înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea,
publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alte
informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului. Acesta
sau o altă persoană care are obligația gestionării entității răspunde inclusiv pentru estimările
efectuate, care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, și pentru stabilirea naturii operațiunilor
economico-financiare, în funcție de realitatea economică a acestora.
d. Obiectivul manualului De exemplu: Obiectivul acestui manual de proceduri contabile este

acela de a stabili politicile, principiile şi tratamentele contabile aplicate de societate la conducerea
contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare anuale.
Manualul cuprinde regulile de recunoaştere, evaluare la momentul recunoaşterii, evaluare la
data bilanţului precum şi la ieşirea din gestiune a elementelor de natura activelor şi datoriilor
precum şi regulile privind recunoaşterea şi evaluarea veniturilor şi a cheltuielilor.
e. Conformitatea politicilor cu legislaţia aplicabilă. De exemplu: Prezentele politici contabile

sunt elaborate in baza Reglementarilor contabile conforme cu OMFP 1802/2014 sau in baza
IAS/IFRS daca societatea comerciala intocmeste si situatii IFRS.
f. Aplicabilitate Prezentul manual de proceduri contabile se aplică începând cu situaţiile

financiare ale anului 201x.
Politicile contabile cuprinse în prezentul manual se aplică împreună cu legislaţia specifică
domeniului de activitate şi prevederile contractelor comerciale şi de finanţare încheiate.
g. Moneda de raportare şi limba de întocmire Contabilitatea se ţine în limba română şi în

moneda naţională. Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională,
cât şi în valută. Exerciţiul financiar este anul calendaristic.
4
h. Politici contabile
Conducerea societăţii a stabilit politicile contabile pentru operaţiunile derulate, descrise în
prezentul manual. Aceste politici au fost elaborate având în vedere specificul activităţii societăţii.
La elaborarea politicilor contabile au fost respectate principiile contabile generale.
Politicile contabile au fost elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situaţiile
financiare anuale, a unor informaţii care trebuie să fie inteligibile, relevante pentru nevoile
utilizatorilor în luarea deciziilor, credibile în sensul de a reprezenta fidel activele, datoriile, poziţia
financiară şi profitul sau pierderea societăţii să nu conţină erori semnificative, să nu fie părtinitoare,
să fie prudente, complete sub toate aspectele semnificative, comparabile astfel încât utilizatorii să
poată compara situaţiile financiare ale societăţii în timp, pentru a identifica tendinţele în poziţia
financiară şi performanţele sale şi să poată compara situaţiile financiare cu cele ale altor societăţi
pentru a evalua poziţia financiară şi performanţa.
k. Modificarea politicilor contabile Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă
este cerută de lege sau are ca rezultat informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare la
operaţiunile societăţii.
Orice modificare a politicilor contabile, trebuie să se menţioneze în notele explicative pentru
ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul
modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a rezultatelor activităţii
societăţii.
Politicile contabile pot fi modificate în următoarele situaţii:
▪ Din iniţiativa societăţii:
- pentru obţinerea unor informaţii mai credibile şi mai relevante la admiterea la
tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare pe termen scurt ale societăţii
sau retragerea lor de la tranzacţionare;
- la schimbarea acţionariatului, datorată intrării într-un grup;
- în cazul fuziunii, divizării şi altor operaţiuni de reorganizare asimilate în situaţia în care
se impune armonizarea politicilor contabile.
Schimbarea trebuie justificată în notele explicative la situaţiile financiare anuale.
▪ Ca urmare a unei decizii a unei autorităţi competente care determină modificarea
reglementarilor contabile.
În acest caz, schimbarea nu trebuie justificată în notele explicative, ci doar menţionată în
acestea.
Modificarea politicilor contabile se efectuează numai pentru perioadele viitoare, începând cu
exerciţiul financiar următor celui în care s-a luat decizia modificării politicii contabile.
Modificarea politicilor contabile se efectuează numai de la începutul unui exerciţiu financiar,
nu în timpul anului.
2.2. Principii contabile generale

Principiile contabile generale care stau la baza înregistrării în contabilitate a operaţiilor,
tranzacţiilor, a evaluării elementelor prezentate în situaţiile financiare anuale precum şi la
întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt următoarele:
▪ Principiul continuităţii activităţii. Societatea îşi continuă în mod normal funcţionarea, fără
a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii.
5
▪ Principiul permanenţei metodelor. Metodele de evaluare şi politicile contabile, se aplica în

mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.
▪ Principiul prudenţei conform căruia, activele şi veniturile nu trebuie să fie supraevaluate,
iar datoriile şi cheltuielile, subevaluate.
În contul de profit şi pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului.
În situaţiile financiare sunt evidenţiate toate datoriile apărute în cursul exerciţiului
financiar curent sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data
bilanţului şi data întocmirii acestuia.
În situaţiile financiare sunt evidenţiate toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale
apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacă
acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia.
În acest scop sunt avute în vedere şi eventualele provizioane, precum şi datoriile rezultate
din clauze contractuale. Acestea se evidenţiază în bilanţ sau în notele explicative în funcţie de
natura datoriei.
Se ţine cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este
pierdere sau profit. Înregistrarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se efectuează
pe seama conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora asupra contului de profit şi
pierdere.
▪ Principiul independenţei exerciţiului. Se evidenţiază veniturile şi cheltuielile aferente

exerciţiului financiar, indiferent de data încasării veniturilor sau data plăţii cheltuielilor.
▪ Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii potrivit căruia,
componentele elementelor de active şi de datorii trebuie evaluate separat.
▪ Principiul intangibilităţii potrivit căruia bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu
financiar trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.
▪ Principiul necompensării potrivit căruia orice compensare între elementele de active şi
datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă.
▪ Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului potrivit căruia la prezentarea
valorilor din cadrul elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se ţine seama de
fondul economic al tranzacţiei sau al operaţiunii raportate, şi nu numai de forma juridică a
acestora.
▪ Principiul pragului de semnificaţie.
2.3 Reguli generale de evaluare

▪ Evaluarea la data intrării în societate
▪ Costul îndatorării
▪ Evaluări periodice
▪ Evaluarea la inventar
▪ Prevederi specifice pentru evaluarea la data bilanțului
▪ Evaluarea la data ieșirii din entitate
▪ Evaluarea la valoarea justă
▪ Evenimente ulterioare datei bilanțului
▪ Politici și proceduri pentru corectarea erorilor contabile
6
Estimările
Atunci când unele elemente ale situaţiilor financiare anuale nu pot fi evaluate cu precizie,
acestea se estimează.
Estimările se realizează pe baza celor mai recente informaţii credibile avute la dispoziţie.
La modificarea circumstanţelor pe care s-a bazat această estimare sau ca urmare a unor noi
informaţii sau a unei mai bune experienţe poate conduce la o modificare a estimării iniţiale.
Orice modificare a estimărilor contabile se va recunoaşte prospectiv prin includerea sa în
rezultatul:
▪ perioadei în care are loc modificarea, dacă aceasta afectează numai perioada respectivă;
sau
▪ perioadei în care are loc modificarea şi al perioadelor viitoare, dacă modificarea are efect şi
asupra acestora.
Societatea utilizează estimări pentru determinarea:
▪ clienţilor incerţi şi ajustărilor pentru deprecierea creantelor aferente;
▪ valorii provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli de constituit la sfârşitul exerciţiului
financiar pentru litigii, pentru dezafectarea imobilizărilor corporale, pentru restructurare,
pentru pensii şi obligaţii similare, pentru impozite.
▪ duratelor de viaţă ale imobilizărilor amortizate pentru care, la reevaluare, se determină o
valoare justă şi o nouă durată de utilizare economică.
Pragul de semnificaţie
O informaţie este semnificativă dacă omisiunea sau prezentarea sa eronată poate influenţa
deciziile economice ale utilizatorilor.
Pentru a determina dacă o informaţie este semnificativă sunt luate în considerare mărimea
şi/sau natura omisiunii sau a declaraţiei eronate a informaţiei judecate în contextul dat.
Pentru a determina care informaţii sunt semnificative şi necesită prezentări suplimentare de
informaţii se stabilesc următoarele praguri de semnificaţie în funcţie de natura elementelor:
Element pentru care se Valori

stabileşte pragul de Mod de calcul (exemple)
semnificaţie
Venituri Venit analizat/Cifra de afaceri sau 1%
Venit analizat/Total venituri sau venituri de aceeaşi natură
Venituri financiare Venit analizat/ Venituri financiare totale 3%
Alte venituri Venit analizat/ Total venituri 1%
Creanţe Creanta analizată/Total creanţe 3%
Datorii Datorie analizată /Datorii totale 3%
Erori contabile Mărimea erorii (cont 1174)/Total venituri sau Total 2%
cheltuieli
Element de natura stocurilor Element de stoc analizat/Total active circulante 2%
Pentru elementele individuale care depăşesc pragul de semnificaţie aferent categoriei din care
fac parte se fac prezentări distincte în Notele explicative la situaţiile financiare, referitoare la natura,
mărimea, sursa acestui element.
7
Erorile aferente unor perioade anterioare care depăşesc pragul de semnificaţie prevăzut se
corectează numai pe seama rezultatului reportat.
2.4. Politici contabile
2.4.1 Politici contabile privind imobilizările

a. Recunoaşterea iniţială
b. Imobilizările corporale
− Documente utilizate pentru evidenţa imobilizărilor corporale
− Evaluarea iniţială
− Cheltuieli ulterioare
− Evaluarea la data bilanţului
− Amortizarea
− Durata de utilizare economică
− Metode de amortizare
− Ajustări pentru pierderea din depreciere
− Politici contabile privind reevaluarea
− Casarea, cedarea, scoaterea din funcţiune
− Imobilizările achiziţionate în baza unui contract de leasing
c. Imobilizări necorporale
− Recunoaşterea şi evaluarea iniţială
− Cheltuielile de constituire
− Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare
− Avansuri şi alte imobilizări necorporale
− Imobilizările necorporale în curs de execuţie
− Evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale
− Amortizarea imobilizărilor necorporale
− Cedarea şi scoaterea din gestiune
d. Imobilizări financiare
− Evaluarea iniţială
− Evaluarea la data bilanţului
− Împrumuturi acordate în valută sau în lei în funcţie de cursul unei valute
− Evaluarea lunară a împrumuturilor acordate în valută sau în lei în funcţie de cursul
unei valute
2.4.2. Politici contabile privind stocurile

− Generalități privind stocurile
− Recunoașterea inițială a stocurilor
− Metoda de evidența a stocurilor
− Înregistrarea ieșirii din gestiune a elementelor de natura stocurilor
− Data înregistrării intrării stocurilor
− Impactul reducerilor comerciale acordate ulterior facturării, asupra stocurilor
− Modificarea destinației stocurilor – reclasificare
8
− Evaluarea stocurilor
− Procedura de gestionare a stocurilor
2.4.3. Politici contabile privind datoriile societăţii

− Drepturile de personal
− Impozitul pe profit/venit de plată
− Datoriile cu decontare în valută sau în lei în funcţie de cursul unei valute
− Datoriile pe termen scurt
− Datoriile pe termen lung
− Evaluarea în situaţiile financiare anuale
2.4.4. Politici contabile privind creanţele societăţii

− Creanţe cu decontare în valută sau în lei în funcţie de cursul unei valute
− Evaluare lunară
− Evaluarea creanţelor la data bilanţului
2.4.5. Politici contabile privind disponibilitatile şi investiţiile pe termen scurt

a. Casa și conturi la bănci
− Conturile la bănci
− Avansuri spre decontare
− Operațiuni efectuate în valută
− Evaluarea periodică a disponibilităților în valută
− Dobânzi de încasat, dobânzi de plătit
− Avansuri acordate în valută
− Viramente interne
− Proceduri privind operațiunile cu mijloace bănești și decontările
b. Certificatele verzi
c. Investiții pe termen scurt
− Definiție
− Categorii de investiții pe termen scurt
− Înregistrarea investițiilor pe termen scurt - evaluarea inițială
− Scăderea din gestiune a altor elemente din categoria investițiilor pe termen scurt
− Evaluarea investițiilor pe termen scurt
2.4.6. Politici contabile privind cheltuielile

− Definiţii şi recunoaştere
− Cheltuieli aferente activității de exploatare
− Cheltuieli specifice activității proprii
− Cheltuieli financiare
− Cheltuieli cu amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere sau pierdere de
valoare
2.4.7. Politici contabile privind veniturile
9
− Definiţii şi recunoaştere
− Venituri din exploatare
− Venituri specifice activității proprii
− Venituri financiare
− Venituri din provizioane și ajutări pentru depreciere și pierdere de valoare
− Criterii speciale de recunoaştere a veniturilor
− Evaluarea veniturilor
2.4.8. Politici contabile privind subvenţiile şi alte fonduri nerambursabile

− Subvenții aferente activelor
− Subvenții aferente veniturilor
2.4.9. Politici contabile privind corectarea erorilor contabile
2.4.10. Politici contabile privind provizioanele
2.4.11. Politici contabile privind activele şi datoriile contingente
2.4.12. Politici contabile privind repartizarea profitului
2.4.13. Politici contabile privind producţia de bunuri şi servicii
2.4.14. Politici contabile privind reducerile comerciale şi financiare
2.4.15. Politici contabile privind operaţiunile în asocieri în participaţie
2.4.16. Politici contabile privind părţile afiliate
2.4.17. Documentele financiar - contabile

− Procedura privind întocmirea documentelor justificative
− Procedura gestionării facturilor
− Procedura gestionării avizelor de însoțire a mărfii
− Procedura privind reconstituirea documentelor financiar - contabile pierdute, sustrase
sau distruse
− Procedura privind arhivarea documentelor justificative și contabile
2.4.18. Situaţiile financiare anuale.

− Procedura inventarierii
− Politici contabile privind evenimentele ulterioare datei bilanţului
2.4.19 Politici privind organizarea contabilității de gestiune
Anexa - Planul de conturi
10
Politici si optiuni contabile - curs
POLITICI ȘI OPȚIUNI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE

CORPORALE
Imobilizările corporale sunt acele active care îndeplinesc cumulativ două condiţii:
• sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în productia de bunuri sau în prestarea
de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative,
şi
• este posibil a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.
1. Termeni utilizaţi
• Valoarea contabilă este valoarea la care un activ este recunoscut in bilant dupa scaderea
amortizarii cumulate pâna la acea dată, precum şi a pierderilor cumulate din depreciere (altele
decât cele cauzate de amortizarea normală a bunului).
• Valoarea justă reprezinta suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între două
părţi aflate în cunoştintă de cauză în cadrul unei tranzacţii în care pretul este determinat obiectiv.
Valoarea justă a activelor este, de regulă, valoarea lor de piaţă, care se determină pe baza
unor evaluări efectuate de evaluatori profesionişti calificaţi. Valoarea de piaţă a unui bun presupune :
- existenţa unui bun identificat care să fie destinat schimbului contra unei sume de bani
sau a altui bun
- existenţa unei pieţe a produsului şi a unei concurenţe normale
- existenţa vânzătorului şi a cumpărătorului care să fie în cunoştinţă de cauză, adică să
fie avizaţi, competenţi şi independenţi, condiţie a determinării în mod obiectiv a unui
preţ
• Costul reprezintă suma platita in numerar sau echivalent de numerar, ori valoarea justă a altor
contraprestaţii efectuate pentru achizitionarea unui activ la data achizitiei sau constructiei
acestuia.
• Valoarea reziduală reprezintă valoarea neta pe care o intreprindere estimeaza ca o va obtine
pentru un activ la sfirsitul duratei de viata utila a acestuia, dupa deducerea prealabila a costurilor
de cesiune previzionate (taxe juridice, spre exemplu).
Estimarea valorii reziduale a unui bun încă de la data achiziţiei eacestuia, deşi dificilă, trebuie
efectuată de cadrele tehnice ale întreprinderii sau folosind documentaţia tehnică a bunului.
• Durata de viata utilă reprezintă :
perioada pe parcursul careia se estimează că întreprinderea va utiliza activul supus
amortizării, sau
numărul unităţilor produse sau a unor unităţi similare, ce se
estimează că vor fi obţinute de întreprindere prin folosirea
activului respectiv.
• Valoarea amortizabilă a unui activ este costul activului sau o altă valoare substituită costului în
situaţiile financiare din care s-a scăzut valoarea reziduală.
Valoarea amortizabilă se stabileşte prin documentaţia tehnică a bunului cu ocazia
achiziţionării. Aceasta poate fi revizuită periodic, pe bază de expertiză tehnică, atunci când apar
modificări evidente în starea fizică, morală ori funcţională a bunului.
• Amortizarea este alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe intreaga sa durata de
viaţă utilă.
Amortizarea, fiind un element al costurilor înregistrate de întreprindere, se calculează lunar şi
anual,
a) fie prin raportarea valorii amortizabile a activului la numărul de ani sau de luni care
1
constituie durata de viaţă utilă a respectivului activ

b) fie prin aplicarea unei rate de amortizare asupra costului respectivului activ.
• Pierderea din depreciere reprezintă diferenţa dintre valoarea contabilă şi valoarea recuperabilă
a unui activ.
Exemplul 1: Se cunosc următoarele date în legătură cu achiziţionarea şi punerea în stare de

funcţionare a unui activ:
- costul activului 80.000
- durata de viaţă utilă 3 ani
- valoare reziduală estimată 20.000
Rezultă o valoare amortizabilă de 60.000 (80.000 – 20.000) , o amortizare anuală de 20.000,
calculată astfel: (80.000 – 20.000) /3
Valoarea contabilă în bilanţurile anuale pe cei 3 ani va fi egală cu valoarea rămasă de
amortizat minus valoarea reziduală, respectiv:
60.000 în bilanţul anului 1
40.000 în bilanţul anului 2 (60.000 – 20.000)
20.000 în bilanţul anului 3 (40.000 – 20.000)
Se observă că în anul 3, valoarea contabilă este egală cu valoarea reziduală de 20.000.
2. Recunoaşterea imobilizarilor corporale
Imobilizările corporale sunt recunoscute ca activ atunci când:

- este posibilă generarea către întreprindere de beneficii economice viitoare aferente
activului, si
- costul activului poate fi evaluat în mod credibil.
a. O intreprindere demonstrează că un element satisface primul criteriu de recunoaştere ca

activ, stabilind gradul de certitudine a fluxului beneficiilor economice viitoare pe baza evidenţei
disponibile în momentul recunoaşterii iniţiale. Ca urmare a acestei certitudini, întreprinderea trebuie
să preia atât beneficiile cât şi riscurile aferente activului.
b. Al doilea criteriu de recunoaştere este de obicei satisfăcut deoarece la cumpararea activului
la costul de achiziţie şi cheltuielile ocazionate de achiziţie sunt identificabile în mod cert .
În cazul obţinerii unei imobilizări în regie proprie, măsurarea obiectivă a costului poate fi
obtinută luând în considerare tranzacţiile efectuate cu terţii pentru achiziţionarea de materiale, forţă
de muncă şi alte intrări efectuate în procesul de producţie.
3. Evaluarea imobilizărilor corporale
3.1. Evaluarea la data intrării în întreprindere

Structura şi modul de determinare a costului imobilizărilor corporale diferă în funcţie de
modalitatea de intrare a acestora în întreprindere.
Căi de intrare a impbilizărilor corporale în întreprindere:
a. prin achiziţie
b. prin producţie proprie
c. prin schimb cu alte active
d. ca aport în natură la capitalul social
e. cu titlu gratuit
a. Achizitie
Potrivit IAS 16, costul de achiziţie a unei imobilizări corporale este format din:
- pretul de cumparare (ajustat cu reducerile comerciale
acordate de furnizor: rabaturi, remize, risturnuri; ajustat cu valoarea TVA sau cu valoarea
2
oricărei alte taxe recuperabile)

- taxele vamale (în cazul importurilor)
- taxele nerecuperabile
- cheltuieli direct legate de punerea în functiune a activului, precum:
- costuri de amenajare a amplasamentului
- costuri iniţiale de livrare şi manipulare
- costuri de montaj
- onorariile personalului de specialitate (arhitecţi, ingineri etc.)
- costurile estimate pentru demontarea şi mutarea activului, respectiv costurile de restaurare a
amplasamentului, în conformitate cu tratamentul contabil alternativ permis din IAS 37
“Provizioane, datorii şi active contingente” ( aceste costuri se reflectă prin constituirea unui
provizion)
- Costurile îndatorării care sunt direct atribuibile achiziţiei, construcţiei sau producţiei
respectivei imobilizări corporale, detrminate în concordanţă cu tratamentul alternativ permis
din IAS 23 « Costurile îndatorării ».
Pierderile initiale din exploatare efectuate înainte ca activul să atingă parametrii planificaţi sunt
recunoscute drept cheltuială a perioadei.
Exemplul 2:S.C.’’X’’ achizitionează o linie de productie, cheltuielile legate de achiziţie fiind
:
- preţ de cumparare 60.000 lei
- costuri de montaj 30.000 lei
- cheltuieli de transport până la locul de montare 12.000 lei
- onorariile inginerilor care montează linia 10.000 lei
- cheltuieli cu demontarea, mutarea şi restaurarea amplasamentului
20.000 lei
Cost de achizitie :
· preţ de cumpărare 60.000
+ costuri de montaj 30.000
+ cheltuieli de transport până la locul de montare 12.000
+ onorariile inginerilor care montează linia 10.000
+ cheltuieli cu mutarea , demontarea şi restaurarea amplasamentului 20.000
= Cost de achiziţie 132.000
2131 = % 132.000
404 112.000
1513 20.000
Exemplul 3:S.C.’’A’’ importă o instalaţie pentru extracţia ţiţeiului, cheltuielile legate de
achiziţie fiind :
- preţ de cumparare 70.000 lei
- taxe vamale 7.000 lei
- comision vamal 700 lei
- cheltuieli legate de punerea în funcţiune 15.000 lei
- cheltuielile cu reclama 10.000 lei
La terminarea extracţiei societatea estimează că cheltuielile cu mutarea, demontarea activului
vor fi de 20.000 u,m., reprezentate de :
- cheltuieli cu materiale consumabile 7.000 lei
- salarii 6.000 lei
- prestaţii primite de la terţi 7.000 lei
Durata de viată utilă a instalaţiei este de 12 ani.
Costul de achiziţie:
· Preţ de cumparare 70.000
+ taxe vamale 7.000
3
+ comision vamal 700

+ cheltuieli legate de punerea în funcţiune 15.000
+ cheltuieli cu montarea, demontarea activului 20.000
= cost de achiziţie 112.700
a) se inregistrează achiziţia instalaţiei

2131 = % 112.700
404 85.000
446 7.700
1513 20.000
b) se inregistrează amortizarea anuală a instalaţiei
6811 = 2813 9.391,66
(adică 112.700/12 ani)
c) se inregistrează cheltuielile cu demontarea activului la expirarea perioadei de utilizare:
- cheltuieli cu materiale consumabile
602 = 302 7.000
- cheltuieli cu salariile personalului
641 = 421 6.000
- cheltuieli cu serviciile primite de la terţi
628 = 401 7.000
d) anularea provizionului constituit
1513 = 7812 20.000
În situaţia în care plata unei imobilizări cumpărate este decalată dincolo de condiţiile
prevăzute iniţial prin contract (plată imediată), norma prevede ca respectivul activ să fie
contabilizat la preţul său dat de plata imediată, iar suma plătită în plus să fie considerată o cheltuială a
perioadei de credit.
Exemplul 4: O întreprindere cumpără un utilaj în următoarele condiţii:

- preţ de achiziţie 100.000 lei, cu plata imediată
- se convine cu furnizorul plătirea la livrare a unei părţi din suma datorată, respectiv 40.000 lei,
iar diferenţa, 15 luni mai târziu, pentru care furnizorul percepe un supliment de preţ la nivelul
ratei dobânzii de 30%.
Valoarea totală plătită furnizorului va fi de 118.000 lei [adică 40.000 +
60.000 + (60.000X 30%)].
Conform IAS 16, utilajul va fi înregistrat în contabilitate la nivelul sumei de 100.000 lei,
suplimentul de preţ fiind considerat o cheltuială a perioadei, astfel:
Achiziţionarea utilajului:
2131= % 100.000
5121 40.000
404 60.000
Plata furnizorului de imobilizări, 15 luni mai târziu:
% = 5121 78.000
404 60.000
666 18.000(60.000X 30%)
b. Productie
Cuprinde :
- cheltuielile directe de productie (consumuri de materii prime si materiale, manopera
directa), exclusiv costul indatorarii (conform IAS 23) , şi
- cota de cheltuieli indirecte alocata sistematic asupra bunului obtinut (amortizarea, intretinerea
sectiilor si utilajelor, conducerea si administrarea sectiilor)
4
Costurile îndatorării cuprind dobânzi şi alte cheltuieli suportate de întreprindere în legătură cu

împrumutul de fonduri, pentru achiziţionarea sau construirea de active pe termen lung
Cheltuielile reprezentând manopera, rebuturi sau alte consumuri peste limitele acceptate ca
fiind normale, precum şi pierderile care au apărut în cursul construcţiei în regie proprie a activului nu
sunt incluse in costul activului.
Exemplu: Pentru instalarea unei linii tehnologice de confecţii s-au efectuat următoarele
cheltuieli :
- cost de achiziţie utilaj 30.000lei
- cheltuieli cu proiectul de amplasare 8.200lei
- taxe vamale achitate 10.000lei
- cheltuieli cu montajul utilajului 7.000lei
- cheltuieli cu amenajarea clădirii 17.000lei
- cheltuieli cu paza utilajelor 1.500lei
- cheltuieli cu reclama pentru lansarea noilor produse 3.000lei
- cheltuieli cu dobânzi aferente liniei de credit 2.000lei
- cheltuieli cu pierderea tehnologică a primei producţii 3.000lei
Valoarea totală a cheltuielilor ce se pot capitaliza este de 72.200lei, exceptând cheltuielile

cu paza utilajului, considerate cheltuieli administrative
(1.500lei), cheltuielile cu pierderea aferentă primei producţii (3.000lei), cu promovarea gamei de
produse (3.000lei), cheltuielile cu dobânzile aferente liniei de credit (2.000lei), considerate cheltuieli
aferente exerciţiului.
- se inregistrează achiziţia utilajului
2131 = % 72.200
404 62.200
446 10.000
- se inregistrează cheltuielile care nu au fost capitalizate
cheltuieli cu paza utilajului
628 = 401 1.500
ü
cheltuieli cu materialele aferente pierderii din prima producţie
602 = 302 3.000
ü
cheltuieli cu reclama produselor 623 = 401 3.000
ü
cheltuieli cu dobanda aferentă liniei de credit
666 = 1682 2.000
c. Schimbul cu alte imobilizări. În acest caz, distingem următoarele situaţii:
c.1) Situaţia în care bunul oferit în contrapartidă este de o natură sau de o valoare diferită
de cea a imobilizării obţinute.
În această situaţie, imobilizarea primită va fi înregistrată în contabilitate la valoarea sa justă ce
corespunde, în esenţă, cu valoarea de utilitate a activului cedat, la care se adaugă sau din care se
scade o anumită sumă bănească.
În cazul unei diferenţe faţă de valoarea netă contabilă a vechiului activ, operaţia va conduce
la o modificare a rezultatului perioadei.
c.2) Situaţia în care bunul oferit în contrapartidă este de o natură şi de o valoare

echivalentă.
În această situaţie, imobilizarea primită va fi înregistrată în contabilitate la valoarea netă
contabilă a activului cedat, astfel încât schimbul să nu aibă nici o influenţă asupra rezultatului
perioadei.
Totuşi, din motive de prudenţă, atunci când valoarea efectivă a activului intrat este inferioară
5
valorii nete contabile a activului cedat, se reţine cea mai mică dintre cele două valori.
Exemplu: O întreprindere posedă un autoturism estimat la o valoare de 200.000lei. Acesta a
fost achiziţionat la un cost de achiziţie de 400.000lei. Amortizarea cumulată este de 250.000lei
Cazul 1: Autoturismul este schimbat contra altui autoturism, estimat la o valoare de
280.000lei. Întrepriderea va achita suma de 80.000 lei, pentru a compensa diferenţa.
Operaţia va conduce la:
a) anularea amortizării cumulate a autoturismului cedat, pe de o parte, cu suma de 250.000,
b) scăderea valorii autoturismului cu suma de 120.000lei ( adică 400.000– 280.000) şi creşterea
veniturilor din cedarea activelor cu suma de 50.000.000 lei [adică 280.000– (150.000+80.000)], pe de
altă parte.
2813 = % 250.000
2131 120.000 (400.000-280.000)
5121 80.000
7583 50.000 280.000-(150.000+80.000)
Cazul 2: Autoturismul este schimbat contra unui utilaj de producţie estimat la aceeaşi valoare
de 200.000 lei.
Chiar dacă bunurile au aceeaşi valoare, operaţia va conduce la constatarea unui venit,
deoarece este vorba de bunuri de naturi diferite.
Înregistrarea în contabilitate va fi:
450.000 % = % 450.000
200.000 2131 2133 400.000
250.000 2813 7583 50.000
Cazul 3: Autoturismul este schimbat contra altui autoturism, a cărui valoare de utilitate este
cvasiidentică.
Operaţia nu va genera nici o înregistrare, deoarece este vorba despre active de aceeaşi natură
şi de aceeaşi valoare.
În ceea ce priveste cheltuielile ulterioare, IAS 16 precizează că valoarea iniţială a

imobilizării corporale va fi majorată cu valoarea unor cheltuieli ulterioare, numai dacă se estimează
că se vor obţine beneficii economice suplimentare în viitor faţă de cele estimate iniţial. Toate
celelalte cheltuieli ulterioare trebuie recunoscute drept cheltuieli în perioada în care au fost efectuate.
Exemple de îmbunătăţiri care conduc la creşterea beneficiilor economice viitoare ( şi care
trebuie capitalizate) :
• modificarea unui mijloc fix pentru a-i mări durata de viaţă utilă, inclusiv sporirea capacităţii
acestuia ;
• modernizarea unor componente ale mijloacelor fixe cu scopul de a obţine îmbunătăţiri
substanţiale ale calităţii producţiei ;
• adoptarea unui nou proces de producţie care permite reducerea substanţială a costurilor de
exploatare estimate iniţial.
Cheltuielile privind reparaţiile sau întreţinerea terenurilor şi a mijloacelor fixe făcute cu
scopul de a obţine sau de a păstra nivelul beneficiilor viitoare pe care o întreprindere se aşteaptă să le
obţină pe baza performanţelor estimate iniţial sunt înregistrate în contabilitate drept cheltuieli ale
perioadei.
Exemplu: O societate achiziţionează un mijloc de transport, valoarea de intrare 130.000lei.

Pe parcursul utilizării se inlocuieşte o piesă care conduce la reducerea consumului de carburant cu
15%, în valoare de 10.000 lei
Nefuncţionând la parametrii iniţiali, se înlocuieşte o altă piesă în valoare de 3.000lei,
cheltuieli cu montarea 800 lei
a) se înregistrează achiziţia mijlocului de transport
6
2133 = 404 130.000

b) se inregistrează pisele de schimb recunoscute ca activ
2133 = 404 10.000
c) se inregistrează piese de schimb recunoscute ca cheltuieli ale perioadei şi manopera
aferentă
6024 = 3024 3.000
628 = 401 800
Tratamentul contabil abordat în cazul cheltuielilor efectuate ulterior achiziţionării unei
imobilizări corporale depinde de factorii care au fost luaţi în considerare la valoarea iniţială şi la
recunoaşterea elementelor aferente şi de posibilitatea de recuperare a acestor cheltuieli ulterioare.
Cheltuielile ulterioare efectuate pentru readucerea mijlocului fix in situaţia de a realiza

beneficii economice viitoare se capitalizează cu condiţia ca acestea să nu depăşească valoarea
recuperabilă a activului.
În situaţiile în care unele componente importante din cadrul imibilizărtilor corporale pot
necesita înlocuiri la intervale regulate de timp, acestea vor fi reflectate în contabilitate ca active
distincte deoarece au durate de vaţă utile diferite de cea a activului din care fac parte. De exemplu,
înlocuirea interiorului unui avion (scaune si tapiţerie), necesită înlocuirea de câteva ori în timpul
duratei de viaţă a acestuia şi vor fi reflectate în contabilitate ca active distincte.
3.2. Evaluarea la data bilanţului

IAS 16 prevede două tratamente contabile în stabilirea valorii bilanţiere a imobilizărilor
corporale : evaluarea la cost şi evaluarea la valoarea reevaluata.
Evaluarea la cost prevede că imobilizarile corporale trebuie prezentate în bilant la cost,
ajustat cu valoarea amortizărilor cumulate şi a oricăror pierderi cumulate din deprecieri.
Exemplu
SC “GAMA” deţine un mijloc de transport achiziţionat la 01.01.N la valoarea de 200.000lei;
amortizarea cumulată la sfârşitul exercitiului N+3 este de 80.000lei.
În bilanţul de la 31.12.N+3, mijlocul de transport va fi înscris la valoarea de 120.000lei
(200.000lei – 80.000lei).
Evaluarea la valoarea reevaluata prevede că ulterior recunoaşterii iniţiale, o imobilizare

corporală să fie prezentată în bilanţ la valoarea reevaluată, pe baza valorii juste la momentul
reevaluării, mai puţin amortizarea cumulată şi pierderile din depreciere.
Reevaluările trebuie făcute cu suficientă regularitate, astfel încat, valoarea reevaluată să nu
difere semnificativ de valoarea justă la data bilanţului.
De regulă, reevaluarea are la bază valoarea justă a imobilizărilor la data bilanţului care
coincide cu valoarea de piaţă. Atunci când nu există nicio posibilitate de a identifica valoarea de
piaţă, deoarece acel gen de activ este foarte rar vândut, acestea vor fi evaluate la costul de înlocuire,
mai puţin amortizarea corespunzatoare.
Cand un element de natura imobilizărilor corporale este reevaluat, atunci întreaga clasă caruia
îi aparţine elementul respectiv trebuie reevaluată aceasta are ca scop evitarea reevaluării selective şi
raportarea în situaţiile financiare a unor valori care sunt o combinaţie de costuri şi valori calculate la
date diferite.
Frecvenţa reevaluarilor depinde de evolutia valorii juste a imobilizărilor corporale, astfel:
- dacă valoarea justă se modifică semnificativ, se impun reevaluari anuale;
- daca valoarea justă nu sufera modificări semnificative, nu este necesar să se efectueze
reevaluări anuale.
Deşi experţii evaluatori trebuie să aplice Standardele Internaţionale de Evaluare, IAS 16,
tratând aspectele legate de amortizarea cumulată la data reevaluării, prevede că reevaluarea se poate
face plecând de la valoarea brută sau de la valoarea rămasă a acestora.
7
- în primul caz, se recalculează proporţional şi amortizarea acumulată până la data

reevaluării, astfel încât valoarea contabilă a activului (valoarea rămasă) să fie egală cu valoarea
reevaluată. Se utilizează un indice de reevaluare.
- în cel de-al doilea caz, mai întâi se elimină amortizarea cumulată până la data reevaluării
şi se supune reevaluării valoarea rămasă, astfel încât, după reevaluare, valoarea contabilă va fi egală
cu valoarea reevaluată a activului respectiv
Exemplu
O maşină a fost achiziţionată la data de 20 dec 2000, şi a fost recunoscută pentru un cost de
22.000lei, determinându-i-se o valoare amortizabilă de 20.000lei şi o durată de viaţă utilă de 10 ani.
În decembrie 2005 maşina a fost reevaluată la 16.000lei
Înainte de reevaluare în contabilitate se prezenta astfel:
Cost 22.000
Amortizare cumulată 10.000 (20.000/10 ani x 5 ani)
Valoare contabilă 12.000
1. În cazul reevaluării având ca bază de pornire valoarea brută a activului (costul), se va

determina o valoare reevaluată de 29.400 (22.000x 1,34), unde
1,34 = 16.000.000 / 12.000.000
Se recalculează proporţional şi amortizarea cumulată care, reevaluată, va fi de 13.400 (10.000
x 1,34). Valoarea contabilă (netă) va fi de 16.000 (29.400–13.400).
Înregistrările în contabilitate vor fi:
Se măreşte valoarea maşinii şi se constituie rezerva din reevaluare cu suma de 7.400 (29.400–
22.000):
213 = 105 7.400
Se diminuează valoarea rezervei din reevaluare cu diferenţa dintre amortizarea reevaluată de
13.400şi amortizarea nereevaluată de 10.000, adică cu
3.400, astfel:
105 = 2813 3.400
2. În cazul reevaluării pornind de la valoarea contabilă netă a maşinii de 12.000lei, se obţine o

valoare reevaluată de 16.000 lei, care este şi valoarea netă sau noul cost al maşinii.
După reevaluare, înregistrările vor fi:
Se elimină valoarea amortizării din valoarea maşinii:
2813 = 213 10.000
Se constituie rezerva din reevaluare cu suma de 4.000, reprezentând diferenţa dintre valoarea
netă contabilă reevaluată (16.000) şi valoarea netă contabilă nereevaluată (12.000):
213 = 105 4.000
Amortizarea
IAS 16 prevede că valoarea amortizabilă a unei imobilizări corporale trebuie să fie alocată
în mod sistematic, pe toată durata ei de utilitate (în sensul că amortizarea trebuie să rezulte din
aplicarea unei metode alese în momentul contabilizării activului).
Metoda de amortizare aleasă trebuie să reflecte ritmul de consumare a avantajelor
economice aşteptate ca urmare a utilizării activului, şi trebuie să fie aplicată în mod constant pe
durata de utilizare a respectivului activ.
Nu este permisă variaţia amortizării în funcţie de performanţele întreprinderii.
Valoarea amortizabilă a unui activ este dată de costul de achiziţie (sau de producţie),
diminuat cu valoarea sa reziduală.
Valoarea reziduală este suma pe care întreprinderea aşteaptă să o obţină prin revânzarea
8
bunului la sfârşitul perioadei de utilizare, sumă diminuată cu valoarea cheltuielilor de cesiune.
Durata de utilizare reprezintă:

a) fie perioada în cursul căreia întreprinderea planifică să utilizeze bunul;
b) fie numărul de unităţi de producţie pe care întreprinderea speră să le obţină prin folosirea
activului în cauză.
Determinarea duratei de utilizare a unui activ este o problemă de judecată profesională, ce
presupune luarea în consideraţie a mai multor factori, precum:
• nivelul de utilizare estimat de către întreprindere; estimarea se face pe baza capacităţii sau a
producţiei fizice estimate a activului
• uzura fizică estimată, care depinde de condiţiile de exploatare, cum ar fi numărul de
schimburi în care se utilizează programul de reparaţii şi întreţinere practicat de întreprindere,
modul de întreţinere şi conservare a activului etc;
• uzura morală la care este supus respectivul activ, ca urmare a schimbărilor în structura
cererii pe piaţă pentru bunurile şi serviciile furnizate, la care participă respectivul activ
• limitele juridice privind posibilitatea folosirii activului (în cazul bunurilor care fac obirctul
unui contract de leasing financiar).
Stabilirea duratei de viaţă utilă a unei imobilizări este la latitudinea conducerii întreprinderii.
Durata de viaţă utilă care stă la baza calculului amortizării poate să difere de durata de viaţă
econimică a respectivei imobilizări.
Metodele de amortizare cunoscute, ce pot fi utilizate pentru a aloca în mod sistematic

valoarea amortizabilă a unui activ de-a lungul duratei sale de viaţă utile, sunt:
• Metoda lineară
• Metoda accelerate
• Metoda degresivă
• Metoda de amortizare calculata pe unitate de produs sau serviciu,
• Metoda însumării anilor de viaţă utilă
• Metoda SOFTY
Metoda de amortizare se aplica de o maniera consecventa pentru toate activele de aceeasi

natura si având conditii de utilizare identice, în functie de politica contabila adoptata.
IAS 16 menționează că metoda de amortizare aplicată unui activ trebuie revizuită cel puţin la
fiecare sfârşit de exerciţiu financiar şi, dacă se constată o modificare semnificativă a ritmului
preconizat de consumare a beneficiilor economice viitoare aduse de acel activ, atunci metoda trebuie
schimbată pentru a reflecta ritmul modificat.
Schimbarea metodei de amortizare trebuie să fie destul de motivată, pentru a nu crea

suspiciuni de mărire artificială a cheltuielilor în scopul micșorării profitului.
IAS 16 menționează că o entitate poate aloca o sumă recunoscută iniţial, pentru un element de
imobilizări corporale, părţilor sale semnificative şi amortiza separat fiecare astfel de părți (de
exemplu, la o clădire poate fi amortizat separat ascensorul, acoperișul și restul clădirii). Este vorba de
UGT – unitaţi generatoate de trezorerie.
Exemplu
Întreprinderea X, în vederea realizării unui contract privind furnizarea a 360.000 de piese în 3
9
ani, a fabricat o maşină specială al cărui cost de producţie este de 180.000lei. Scadenţarul livrărilor
de piese a fost fixat, de comun acord cu clientul, după cum urmează:
· în anul 1: 72.000 piese
Maşina este scoasă din funcţiune la sfârşitul celui de-al treilea an.
Întreprinderea nu doreşte să aplice metodele clasice de amortizare (lineară sau degresivă, spre
exemplu) deoarece acestea nu conduc la un ritm real de depreciere al respectivei maşini.
Drept urmare, întreprinderea decide ca amortizarea să se bazeze pe cantităţile produse, astfel:
· în anul 1: 180.000X 72.000/360.000 = 36.000lei
în anul 2: 180.000X 90.000/360.000 = 45.000lei
în anul 3: 180.000X 198.000/360.000 = 99.000lei
180.000lei
Exemplu
O întreprindere al cărei obiect de activitate îl reprezintă închirierea de mijloace de transport,
utilizează aceste imobilizări timp de 3 ani, apoi le vinde la valoarea lor netă contabilă.
Întreprinderea estimează că un vehicul se depreciază după cum urmează:
-în primul an 25% din valoare;
-în cel de-al doilea an 20% din valoare;
-în cel de-al treilea an 15% din valoare.
Costul de achiziţie al unui vehicul este de 500.000lei
Să se determine amortizarea unui mijloc de transport pentru cei trei ani de utilizare
Amortizare:
în anul1: 500.000X 25% = 125.000
în anul 2: 500.000X 20% = 100.000
în anul 3: 500.000X 15% = 75.000
300.000
Dar, ţinând cont de faptul că valoarea amortizabilă a unui bun este dată de costul de achiziţie
(sau de producţie, după caz), diminuat cu valoarea sa reziduală, amortizarea nu ar trebui să fie
calculată în funcţie de costul total al activului (decât dacă întreprinderea are intenţia să utilizeze
bunul până la terminarea duratei sale economice de viată), ci în funcţie de costul total diminuat cu
valoarea reziduală.
O astfel de practică se utilizează în ţările anglo-saxone, ţări în care beneficiul fiscal este
calculat independent de metodele utilizate de contabilitate.
În celelalte ţări, practica dominantă este aceea în care activele se amortizează pe baza costului
total şi al duratei lor economice de viaţă.
10
Politici şi opţiuni contabile - Curs
Curs 3
EVALUAREA DUPĂ RECUNOAȘTEREA INIȚIALĂ
Se alege drept politică contabilă:

1. Modelul bazat pe cost, sau
2. Modelul de reevaluare
2. REEVALUAREA IMOBILIZĂRILOR reprezintă operaţia economică în urma căreia valoarea contabilă

a imobilizărilor este corelată cu valoarea actuală a acestora, asigurându-se, astfel, înscrierea de date
pertinente în situaţiile financiare anuale, iar prin aceasta o informare cât mai fidelă a utilizatorilor de
informaţii contabile.
Cu ocazia reevaluării se realizează comparaţia între valoarea justă şi valoarea contabilă de la data bilanţului
a activului imobilizat în cauză:
- Valoarea justă este valoarea actuală, determinată pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de
profesionişti calificaţi în evaluare, membri ai unui organism profesional în domeniu. Valoarea justă a
imobilizărilor corporale este determinată, în general, plecând de la valoarea lor de piaţă.
- Valoarea contabilă a unui activ reprezintă valoarea de intrare (sau după caz, valoarea contabilă brută
stabilită în urma ultimei reevaluări) diminuată cu amortizarea şi ajustările pentru depreciere aferente
activului respectiv.
Metode de reevaluare în funcţie de tratamentul amortizării cumulate

A. Metoda valorii brute – presupune recalcularea amortizării cumulate proporţional cu schimbarea
valorii contabile brute a activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie
egală cu valoarea sa reevaluată (valoarea justă). Această metodă este folosită, deseori, în cazul în care
activul este reevaluat prin aplicarea unui indice; sau
B. Metoda valorii nete – presupune eliminarea amortizării cumulate din valoarea contabilă brută a
activului şi recalcularea valorii contabile (nete) la valoarea reevaluată a activului (valoarea justă).
Această metodă este folosită, deseori, pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piaţă.
Tratamentul contabil al rezultatului reevaluării

• Dacă rezultatul reevaluării este o creştere faţă de valoarea contabilă, atunci aceasta se tratează
astfel:
- ca o creştere a rezervei din reevaluare (cont 105 “Rezerve din reevaluare”) dacă nu a existat o
descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ; sau
- ca un venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea recunoscută anterior la acel activ.
• Dacă rezultatul reevaluării este o descreştere a valorii contabile, aceasta se tratează astfel:
- ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este
înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare) sau
- ca o scădere a rezervei din reevaluare cu minimul dintre valoarea acelei rezerve şi valoarea
descreşterii, iar eventuala diferenţă rămasă neacoperită se înregistrează ca o cheltuială.
Valoarea contabilă brută rezultată din reevaluare este atribuită activului, în locul costului de
achiziţie / de producţie sau al oricărei alte valori atribuite înainte acelui activ. Regulile privind amortizarea
se vor aplica activului având în vedere valoarea determinată în urma reevaluării, începând cu exerciţiul
financiar următor celui pentru care s-a efectuat reevaluarea.
Dacă o imobilizare corporală complet amortizată mai poate fi folosită, cu ocazia reevaluării acesteia i
se stabileşte o nouă valoare şi o nouă durată de utilizare economică, corespunzătoare perioadei estimate a se
folosi în continuare.
1
Exemplu: Pe parcursul funcţionării unei linii de fabricaţie cu valoarea contabilă de intrare 120.000 lei,
amortizată liniar, cu durata de viata utilă de 15 ani au loc reevaluări după cum urmează:
- prima reevaluare a activului se realizează după 2 ani de la punerea în funcţiune, valoarea justă stabilită
124.800 lei;
- a doua reevaluare a activului se realizează după 3 ani de la ultima reevaluare, valoarea justă 90.000 lei;
- a treia reevaluare se efectuează după l an de la ultima, valoarea justă 52.650 lei;
- a patra reevaluare are loc după un an de la ultima, valoarea justă 84.240 lei.
Reevaluare prin creşterea valorii nete Reevaluare prin creşterea valori brute şi a
amortizării cumulate
I. Prima reevaluare a activului după 2 ani
- Val. brută (cost iniţial) 120.000 - Val. brută (cost iniţial) 120.000
- Amortizare anuală (120.000/15ani) 8.000 - Amortizare anuală (120.000/15ani) 8.000
- amortizare cumulată pe 2 ani (8.000 x 2) 16.000 - amortizare cumulată pe 2 ani (8.000 x 2) 16.000
- Valoare contabilă netă = VB-Ac - valoare contabilă netă= VB-Ac
(120.000.000–16.000.000) 104.000 (120.000–16.000) 104.000
- valoarea justă 124.800 - valoarea justă 124.800
Valoarea justă > valoarea netă contabilă, rezultă o Indice de actualizare : Ia= Vj/Vncx100 =
creştere a valorii activului 124.800/104.000x100 = 120%
Creştere de valoare= Vjusta – Vnc 20.800 VBa = VB x Ia=120.000*1,2 144.000
= 124.800– 104.000 Δ VB= VBa-VB =144.000–120.000 24.000
Aca=Ac x Ia = 16.000 x 1,2= 19.200 3.200
Δ A=Aca - Ac =19.200 – 16.000
Despre actualizare
Sn=S0(1+rd)n
S0= 1000
S3= 1000 (1+10%)3= 1000 x 1,331 = 1.331
D=1331-1000=331 lei
S0=Sn/(1+rd)n
S0 = 1331/(1+10%)3= 1331/1.331= 1000
Fa= 1/(1+rd)n
Înregistrare în contabilitate
2813 = 2131 16.000 2131 = % 24.000
2131 = 1058 20.800 2813 3.200
1058 20.800
Recalculare amortizare – ambele metode
Valoare reevaluată 124.800
Durata de utilizare rămasă 15 – 2 = 13 ani
Amortizare anuală 124.800 / 13 = 9.600
6811=2813 9.600
II. A doua reevaluare a activului realizată după 3 ani de la prima reevaluare
- Valoare brută 124.800 - Valoare brută 124.800
- Amortizare anuală 9.600 - Amortizare anuală 9.600
- Amortizare cumulata pe 3 ani (9.600 * 3) 28.800 - Amortizare cumulata pe 3 ani (9.600* 3) 28.800
- Valoare netă contabilă= VB-Ac 96.000 - Valoare netă contabilă = VB-Ac 96.000
124.800 – 28.800 124.800 – 28.800
- Valoare justă 90.000 - Valoare justă 90.000
- Valoarea justă < val.netă contabilă => o depreciere - Indice de actualizare Ia= Vj/Vncx100 =
a ativului 90.000/96.000x100= 93,75%
Descreşterea de valoare = Vjusta – Vnc = 90.000– VBA = VB x Ia=124.800 * 0,9375 117.000
2
96.000 = - 6.000 ΔVB= VBa-VB=117.000– 124.800 - 7.800

Aca=Ac x Ia = 28.800 x 93,75% 27.000
Δ A = Aca-Ac = 27.000 - 28.800 - 1.800
2813 = 2131 28.800 % = 2131 7.800
1058 = 2131 6.000 1058 6.000
2813 1.800
Recalculare amortizare
Durata de utilizare rămasă (13 - 3) = 10 ani
Amortizare anuală = 90.000 / 10 ani = 9.000 lei /an
III A treia reevaluare efectuată la un an de la ultima
- Valoare brută 90.000 Valoare brută 90.000
- Amortizare anuală calculată anterior 9.000 Amortizare anuală calculată anterior 9.000
- Valoare netă contabilă 81.000 Valoare netă contabilă 81.000
90.000 – 9.000 90.000 – 9.000
- Valoare justă 52.650 Valoare justă 52.650
Valoarea justă < val.netă contabilă Indice de actualizare Ia=52.650/90.000x100= 65%
Deprecierea activului = Vjusta – Vnc = 52.650 – VBA = 90.000 x 0,65 58.500
81.000 = - 28.350 Δ VB = 58.500 – 90.000 31.500
Aca=Ac x Ia = 9.000 x 65% 5.850
Δ A= 5850 - 9.000 3.150
Total descreştere din care: 28.350 Total descreştere din care: 31.500
Reducere rezervă 14.800 Amortizare 3.150
Min.(sold 1058; val.scăderii) = Descreştere fără amortizare 28.350
Min. (14.800; 28.350)
Depreciere (cheltuiala) = Total descreştere 13.550 Reducere rezervă 14.800
- Reducere rezervă = 28.350 – 14.800 Min.(sold 1058; val.scăderii) =
Min.(14.800; 28.350)
Depreciere (cheltuiala) = Descreştere fără 13.550
amortizare - Reducere rezervă =
28.350 – 14.800
2813 = 2131 9.000 % = 2131 31.500
% = 2131 28.350 2813 3.150
1058 14.800 1058 14.800
6552 13.550 6552 13.550
Recalculare amortizare
Durata de utilizare rămasă (10 - 1) = 10 ani
Amortizare anuală = 52.650/ 10 ani = 5.850lei /an
IV. A patra reevaluare ce are loc după un a de la ultima
- Valoare brută 52.650 - Valoare brută 52.650
- Amortizare anuală calculată anterior 5.850 - Amortizare anuală calculată anterior 5.850
- Valoare netă contabilă 46.800 - Valoare netă contabilă 46.800
52.650– 5.850 52.650.– 5.850
- Valoare justă 84.240 - Valoare justă 84.240
Valoarea justă > valoarea netă contabilă, rezultă o Indice de actualizare
creştere a valorii activului 84.240/46.800 180%
Creşterea de valoare 84.240 - 46.800 37.440 VBa= 52.650 x 1,8 94.770
3
din care: Δ VB=94.770- 52.650 42.120

Compensare cheltuiala anterioara sub 13.550 Aca= 5.850 x 1,8= 10.530 4.680
forma unui venit Δ A=10.530 - 5.850
Rest creştere rezerva 23.890
2813 = 2131 5.850 2131 = % 42.120
2131 = % 37.440 2813 4.680
7552 13.550 7552 13.550
1058 23.890 1058 23.890
4
Politici şi opţiuni contabile – curs
Curs 4
POLITICI ȘI OPȚIUNI CONTABILE PRIVIND COSTURILE ÎNDATORĂRII
1. Definiţii
• Costurile îndatorării cuprind dobânzile şi alte cheltuieli suportate de întreprindere în
legătură cu împrumutul de fonduri pentru procurarea de active pe termen lung
• Un activ pe termen lung este un activ care solicită in mod necesar o perioadă
substanţială de timp pentru a fi gata în vederea utilizării sau pentru vânzare. Spre
exemplu: stocurile care necesită o perioadă substanţială de timp pentru a le aduce în
stadiul în care pot fi vândute, construcţiile care necesită o perioadă substanţială de timp
pentru a le aduce în stadiul în care pot fi vândute
Imobilizările corporale constituie adesea partea principală a activului total al unei
întreprinderi şi, ca atare, analizarea unei plăţi, pentru a şti dacă ea este un activ sau o cheltuială,
are un efect important asupra prezentării rezultatelor activităţii sale.
2. Costurile îndatorării pot să includă:

• dobânzile privind creditele curente şi împrumuturile pe termen scurt şi pe termen lung;
• amortizarea primelor de emisiune şi de rambursare relative la împrumuturi;
• amortizarea costurilor accesorii antrenate de emisiunea împrumuturilor;
• cheltuielile financiare aferente leasing-ului, asimilabile dobânzilor;
• diferenţele de curs ce rezultă din împrumuturile în devize, în măsura în care ele pot să fie
considerate ca un complement de dobânzi şi privite ca o ajustare a cheltuielilor cu
dobânda.
Costurile îndatorării ce pot fi capitalizate într-o perioadă nu trebuie să depăşească
valoarea costurilor îndatorării suportate în cursul acelei perioade
3. Tratamentele contabile aplicabile costurilor împrumuturilor:

A. Tratamentul contabil de bază - astfel de costuri trebuie să fie contabilizate în
cheltuielile exerciţiului în cursul căruia ele au fost angajate.
Exemplu: O întreprindere a achiziţionat un echipament tehnologic în valoare de 20.000$.
Plata furnizorului extern s-a realizat dintr-un împrumut bancar, contractat în acest scop de la o
bancă din România.
- cursul leu/$ la data achiziţiei echipamentului: 4,00 lei/$
- cursul leu/$ la data obţinerii împrumutului: 4,10 lei/$
a. achiziţia echipamentului
2131= 404 80.000 lei (20.000$ x 4,00 lei/$)
b. obţinerea împrumutului
5121= 162 82.000 lei (20.000$ x 4,10 lei/$)
c. plata furnizorului
%= 5124 82.000 lei (20.000$ x 4,10 lei/$)
404 80.000 lei (20.000$ x 4,00 lei/$)
665 2.000
d. se înregistrează cheltuieli cu dobânda de 1.000 $ la cursul de 4,20 lei/$
666 = 1682 4.200 lei (1.000$ x 4,20 lei/$)
e. se achită dobânda la cursul de 4,32 lei/$
1
% = 5124 4.320 lei (1.000$ x 4,32 lei/$)

1682 4.200 lei (1.000$ x 4,20 lei/$)
665 120 lei
B. tratament contabil alternativ, oferind posibilitatea includerii în costul activelor a

cheltuielilor aferente împrumuturilor, considerate ca fiind cheltuieli direct atribuibile
achiziţionării, construirii sau producţiei acestora. Astfel de cheltuieli privind împrumuturile vor
fi capitalizate prin includerea lor în costul activelor, atunci când este probabil ca ele să genereze
avantaje economice viitoare şi când costul împrumuturilor poate să fie evaluat în mod credibil.
Prin urmare, costurile îndatorării care sunt direct atribuibile achiziţiei, construcţiei sau
producţiei unui activ pe termen lung trebuie capitalizate ca parte a costului acelui activ.
Problema care se ridică este însă aceea a determinării cheltuielilor capitalizabile. Pentru
aceasta întreprinderea trebuie să procedeze la determinarea împrumuturilor ce antrenează astfel
de cheltuieli şi la delimitarea perioadei de calcul.
Prin definiţie, cheltuielile capitalizabile referitoare la împrumuturi sunt cele care ar fi

putut să fie evitate, dacă activul în cauză nu ar fi fost achiziţionat sau împrumutat (dacă ne
referim la o locaţie financiară). Identificarea acestor cheltuieli este mai uşor sau mai greu de
realizat, în funcţie de caracterul finanţării activului: printr-un împrumut special sau din
capitalurile împrumutate la nivelul ansamblului întreprinderii.
1. întreprinderea împrumută special fonduri în scopul obţinerii unui activ pe termen lung, pot
fi capitalizate cheltuielile reale relative la perioada de punere în stare de utilizare sau de
vânzare a activului, din care vor fi deduse eventualele venituri obţinute din plasamentul
temporar al fondurilor împrumutate.
Exemplu: O întreprindere a împrumutat suma de 40.000 de lei pentru finanţarea
construcţiei unei clădiri. În cursul exerciţiului N cheltuielile relative la acest împrumut sunt de
4.000 lei. Suma împrumutată depăşeşte necesităţile imediate ale întreprinderii şi, ca atare, o parte
din aceasta a fost plasată, producând venituri financiare în valoare de 600 lei.
Mărimea cheltuielilor capitalizabile în numele exerciţiului N va fi de 3.400 lei (adică
4.000 lei – 600 lei). 212 = 1682 3.400
Daca nu ar fi existat veniturile financiare: 212 = 1682 4.000
2. finanţarea activului nu face obiectul unui împrumut special, mărimea cheltuielilor

capitalizabile se determină prin aplicarea la costul activului a unei rate relative la costul mediu
al împrumuturilor întreprinderii, în cursul perioadei. Rata de capitalizare va fi media
ponderată a costurilor îndatorării aplicate împrumuturilor întreprinderii care nu sunt
rambursate în timpul perioadei, altele decât împrumuturile făcute special pentru obţinerea
acelui activ.
Exemplu: O întreprindere a realizat construcţia unei clădiri fără a apela la o

finanţare specială. În timpul exerciţiului N, împrumuturile şi lucrările în curs de execuţie se
prezintă după cum urmează:
1.01.N 31.12.N Media
Împrumuturi:
Împrumutul 1 (dobândă 20%) 25.000 20.000 22.500
Împrumutul 2 (dobândă 15%) 35.000 30.000 32.500
Total imprumuturi 60.000 50.000 55.000
Costul lucrărilor realizate 63.000 75.000 67.000
La nivelul exerciţiului N, cheltuielile cu dobânzile sunt de 12.000 lei.
2
Rata medie a dobânzii împrumuturilor, în cursul exerciţiului N, va fi:

Rmd = Suma (Rd x Media imp)/Medie total imp x 100 =
(20% x 22.500/55.000) + (15% x 32.500/55.000) = 8,18% + 8,86% = 17,04%
Valoarea dobânzilor capitalizabile (costul îndatorării) în numele exerciţiului N este de
11.416,18 lei (67.000 x 17,04%) şi se situează sub plafonul de 12.000 lei reprezentat de
cheltuielile cu dobânzile aferente exerciţiului N. (costurile îndatorării ce pot fi capitalizate într-o
perioadă nu trebuie să depăşească valoarea costurilor îndatorării suportate în cursul acelei
perioade).
212 = 1682 11.416,18
666 = 1682 12.000 - 11.416,18
În cazul în care entitatea a suportat costuri ale îndatorării aferente activelor cu ciclu lung
de producţie care la data intrării în vigoare a prezentului standard nu sunt gata pentru
utilizarea prestabilită sau pentru vânzare şi dacă aceste costuri au fost recunoscute drept
cheltuieli curente, entitatea poate în conformitate cu politicile contabile să le capitalizeze.
Exemplu: În anul N-2 o entitate a primit un credit bancar pe 3 ani pentru construcţia
clădirii oficiului. Dobânda calculată pentru anii N -2 şi N -1 în sumă de 80.000 lei a fost trecută
la cheltuielile curente. Începând cu anul N, entitatea aplică prevederile prezentului standard,
potrivit cărora costurile îndatorării aferente achiziţiei, construcţiei sau producţiei unui activ cu
ciclu lung de producţie trebuie să fie capitalizate. În conformitate cu politicile contabile N,
costurile îndatorării aferente activelor cu ciclu lung de producţie în curs de execuţie calculate în
perioadele de gestiune precedente urmează să fie capitalizate.
Conform datelor din exemplu, dobânda calculată în anii N -2 şi N -1 în mărime de 80.000
lei urmează a fi capitalizată în anul N şi contabilizată ca majorare a imobilizărilor corporale în
curs de execuţie şi corectare a rezultatelor anilor precedenţi.
Începerea capitalizării costurilor îndatorării se realizează în momentul în care:

- se realizează cheltuieli pentru acel activ (plăţi de numerar, transferuri de alte active,
preluarea unor datorii purtătoare de dobândă),
- se generează costurile îndatorării şi
- sunt în curs activităţile necesare pentru pregătirea activului în vederea folosirii sau
vânzării lui.
Întreruperea capitalizării. IAS 23 interzice capitalizarea costurilor îndatorării în cursul

perioadelor prelungite în care nu se lucrează pentru obţinerea activului respectiv, cu excepţia
perioadelor în care se desfășoară importante lucrări tehnice şi administrative ori când o pauza
este o parte a procesului de aducere a respectivului activ în starea de a fi utilizat sau vândut.
Încetarea capitalizării costurilor îndatorării are loc atunci când se realizează cea mai
mare parte a activităţilor necesare pentru pregătirea activului pe termen lung în scopul utilizării
sau vânzării sale.
Atunci când activul este compus din mai multe componente (unităţi) şi fiecare
componentă poate fi utilizată din momentul finalizării ei, în timp ce se lucrează la construirea
altora (un complex de afaceri, spre exemplu, ce include mai multe clădiri, fiecare dintre ele
putând fi folosită separat), perioada de capitalizare a costurilor împrumuturilor se determină pe
fiecare unitate în parte iar capitalizarea costurilor îndatorării trebuie să înceteze atunci când este
terminată cea mai mare parte a activităţilor necesare pentru pregătirea acelei componente în
vederea utilizării sau vânzării sale.
3
Capitalizarea costurilor împrumuturilor ridică o serie de probleme în special

utilizatorilor situaţiilor financiare.
În primul rând, după cum se poate constata, utilizarea acestei metode are ca efect
diminuarea volumului cheltuielilor şi, prin urmare, majorarea rezultatului. Dacă întreprinderea
recurge la investiţii masive în cursul exerciţiului, influenţa costurilor îndatorării asupra
rezultatului poate să fie de mari proporţii. În această situaţie, analistul financiar poate interveni,
scăzând din beneficiul net dobânzile capitalizate în cursul perioadei, obţinând astfel un rezultat
conform cu regulile contabile. Cu toate aceste “ajustări”, numai includerea în costul
imobilizărilor neamortizabile (terenuri, în principal) ar fi de natură să amâne permanent
constatarea acestor cheltuieli, cu condiţia ca astfel de active să nu fie nici vândute, nici
depreciate.
În al doilea rând, dobânzile incluse în costul unui activ urmează evoluţia acestuia.
Drept urmare, ele vor ajunge întotdeauna în cheltuieli, fie pentru că respectivul activ a fost
vândut, fie că a fost amortizat.
În al treilea rând, utilizatorii situaţiilor financiare ar putea fi derutaţi şi de întreruperea
capitalizării costurilor îndatorării în perioadele de întrerupere a activităţii productive a
respectivului activ. Tocmai de aceea, IASB pretinde întreprinderilor aflate într-o astfel de
situaţie, ca în cadrul situaţiilor lor financiare să se menţioneze:
- metoda contabilă utilizată;
- mărimea cheltuielilor capitalizate în cursul exerciţiului;
- rata de capitalizare utilizată pentru determinarea mărimii cheltuielilor cu împrumuturile
ce pot fi încorporate în costul activelor.
Exemplu: În cursul exerciţiului N o întreprindere a procedat la capitalizarea unor

cheltuieli privind împrumuturile în valoare de 94.500 lei, care vizează o linie de producţie şi
diferite stocuri. Linia de producţie este obţinută din producţie proprie şi este finalizată la sfârşitul
exerciţiului N. Amortizarea acesteia se face pe o perioadă de 5 ani. Stocurile sunt vândute în
timpul exerciţiului N+1, la un preţ de 102.375 lei Mărimea cheltuielilor de producţie se prezintă
după cum urmează:
- pentru linia de producţie: 236.250 lei, din care 63.000 lei reprezintă cheltuieli
financiare;
- pentru stocuri: 94.500 lei, din care 31.500 lei reprezintă cheltuieli financiare.
Pentru simplificarea cerută de analiza distinctă a problematicii costurilor îndatorării, vom
presupune că nu există alte venituri şi alte cheltuieli.
Rezultatele exerciţiilor perioadei (N) – (N+5) se prezintă după cum urmează:
1. Capitalizarea costurilor indatorarii
Informaţii N N+1 N+2 N+3 N+4 N+5 Total
Cheltuieli privind 0 0 0 0 0 0 0
împrumuturile
Cheltuieli privind
amortizarea liniei de 0 - 47.2501 -47.250 -47.250 -47.250 -47.250 - 236.250
producţie
Profitul degajat din 0 7.8752 0 0 0 0 7.875
vânzarea stocurilor
Rezultatul Net 0 - 39.375 -47.250 -47.250 -47.250 -47.250 -228.375
1. 236.250 : 5 ani = 47.250 lei, începând cu exerciţiul N+1
2. 102.375 – 94.500 = 7.875 lei
4
2. Costurile indatorarii sunt che ale perioadei

În situaţia în care întreprinderea nu ar fi capitalizat cheltuielile privind împrumuturile,
rezultatele ar fi fost după cum urmează:
Informaţii N N+1 N+2 N+3 N+4 N+5 Total

Cheltuieli privind
împrumuturile - 94.500 0 0 0 0 0 - 94.500
Cheltuieli privind
amortizarea liniei de -
producție 0 34.6503 -34.650 -34.650 -34.650 -34.650 -173.250
Profitul degajat din
vânzarea stocurilor 0 39.3754 0 0 0 0 39.375
Rezultatul net - 94.500 4.725 -34.650 -34.650 -34.650 -34.650 -228.375
3
(236.250 – 63.000) : 5 = 34.650 lei
4
102.375 – (94.500 – 31.500) = 39.375 lei
Indiferent de metoda contabilă aleasă, rezultatul net la nivelul perioadei analizate rămâne
neschimbat (-228.375 lei). Însă acesta diferă la nivelul fiecărui exerciţiu din intervalul în cauză,
ceea ce, evident, modifică datele analizei anuale a performanţelor întreprinderii. De asemenea,
în situaţia în care întreprinderea analizată capitalizează cheltuielile privind dobânzile, aceasta va
conduce la dispariţia din contul de profit şi pierdere a unei părţi importante a unor astfel de
cheltuieli, ceea ce poate contribui la o subestimare a ponderii datoriilor în studiul performanţelor
întreprinderii. Pentru a se evita o astfel de capcană, este suficient să se adauge la cheltuielile
financiare, ce apar în contul de profit şi pierdere, mărimea dobânzilor capitalizate în timpul
exerciţiului, cu condiţia ca o atare informaţie să fie furnizată.
1. O societate a contractat un împrumut în suma de 45.000 u.m. în vederea constructiei unui

spatiu comercial. În cursul exercitiului N cheltuielile referitoare la acest împrumut sunt de
3.000 u.m. O parte din suma împrumutata initial a fost utilizata temporar pe alte destinatii,
obtinându-se venituri financiare în suma de 400 u.m.
Marimea cheltuielilor capitalizabile în cursul exercitiului N va fi de : 3.000 u.m. - 400 u.m. =
2.600 u.m
2. O întreprindere realizeaza constructia unei hale de productie fara sa faca apel la o finantare
speciala. Împrumuturile si lucrarile în curs de executie la începutul si la închiderea
exercitiului N, precum si mediile ponderate aferente în u.m. se prezinta astfel :
Informatii 01.01.N 31.12.N Media
Împrumuturi :
Împrumutul 1 (dobânda 6%) 45.000 50.000 47.500
Împrumutul 2 (dobânda 5,5%) 63.500 81.500 72.500
Total împrumuturi 108.500 131.500 120.000
Costul lucrarilor realizate 112.000 150.000 131.000
- La nivelul exercițiului N cheltuielile reale cu împrumuturile au fost de 2.700 u.m.

- Rata medie a dobânzii aferenta împrumuturilor în curs, pentru exercitiul N este :
- (6% x 47.500/120.000) + (5,5% x 72.500/120.000) = 2,375% + 3,044% = 5,419%
- Dobânzile capitalizabile pentru exercițiul N sunt de : 131.000 u.m x 5,419% = 7.098,89
u.m. Deoarece cheltuielile reale cu dobânzile în cursul exercitiului N au fost inferioare valorii
obținute prin utilizarea ratei medii a capitalizării dobânzii, valoarea dobânzii capitalizate este de
2.700 u.m.
5
212 = 1682 2.700 diferența nu se înregistrează
3.Societatea.A. a demarat pe 20 martie N lucrarile de constructie a unei cladiri. Se estimeaza ca

aceasta va fi finalizata peste 2 ani. În cursul exercitiului N s-au facut urmatoarele plati în numele
constructiei :
- pe 8 aprilie N : 150.000 u.m.
- pe 30 aprilie N : 50.000 u.m.
- pe 01 iunie N : 100.000 u.m.
- pe 31 iulie N : 100.000 u.m.
- pe 30 noiembrie N : 450.000 u.m.
Total 950.000 u.m.
Plata de pe 8 aprilie nu a fost onorata din împrumuturi cu caracter special.
Pe 30 aprilie N societatea a obtinut un împrumut pe termen de un an de 650.000 u.m, cu o
rata anuala a dobânzii de 5,5%, platita la sfârsitul fiecarei luni. Împrumutul a fost obtinut special
pentru finantarea cladirii. Excedentul de fonduri împrumutate a fost plasat temporar cu o rata a
dobânzii de 4,2% pe an.
Pentru a onora o parte din platile de pe 30 noiembrie N, s-a facut din nou apel la
împrumuturi fara caracter special.
Din cauza unor lucrari tehnice si administrative întreprinse, lucrarea de constructie a fost
suspendata pentru o perioada de 15 zile.
Datoriile societatii la 31.12.N sunt urmatoarele :
- împrumutul bancar pe termen scurt (cu caracter special) de 650.000 u.m.;
- cheltuielile cu dobânzile aferente împrumutului special;
650.000 u.m. x 5,5% x 8/12 = 23.833 u.m.
Veniturile obtinute din plasarea temporara a sumelor împrumutate :
- În perioada 01.05 - 01.06 (650.000 - 50.000) x 4,2% x 1/12 = 2.100 u.m.
- În perioada 01.06 - 31.07 (650.000 - 150.000) x 4,2 % x 2/12 = 3.500 u.m.
- În perioada 01.08 - 30.11 (650.000 - 250.000) x 4,2% x 4/12 = 5.600 u.m.
Total venituri din plasarea sumelor împrumutate 11.200 u.m.
Dobânzile capitalizate în numele împrumutului special :
23.833 u.m. - 11.200 u.m. = 12.633 u.m
3. În anul N o entitate a efectuat din contul resurselor proprii şi a creditelor bancare lucrări
aferente:
- achiziţiei şi pregătirii unui teren pentru construcţia clădirii;
- instalării unui utilaj de producţie.
Pe parcursul acestui an au fost efectuate următoarele tranzacţii aferente activelor
nominalizate:
- în martie - achiziţionarea utilajului şi începerea instalării lui; 213
- în mai - achiziţia terenului. 666
- In iulie - Lucrările de pregătire a terenului pentru construcţie au fost începute în iulie; 211
- luni
- în iulie - suspendarea lucrărilor de instalare a utilajului în legătură cu lipsa pieselor
necesare; 666 – 2 luni
- în septembrie - reluarea lucrărilor de instalare a utilajului; 213
- în decembrie - întreruperea lucrărilor de instalare a utilajului din cauza condiţiilor
climaterice nefavorabile caracteristice pentru perioada de iarnă; 666
- în decembrie - finalizarea lucrărilor de pregătire a terenului pentru construcţia clădirii.-
incetare capitalizare
Stabiliţi perioadele (lunile) de începere, întrerupere şi încetare a capitalizării a costurilor
îndatorării aferente activelor cu ciclu lung de producţie.
6
4. O societate realizează prin efort propriu o construcţie ale cărei lucrări au început la 01.01.N. în
scopul realizării construcţiei societatea contractează la data de 01.01 .N un credit bancar pe
termen de 4 ani în valoare de 100.000 lei cu o dobândă de 40% pe an. Creditul se restituie în 4
rate anuale egale împreună cu dobânzile aferente. Până la utilizarea efectivă a sumelor
împrumutate, acestea au fost plasate pe piaţa de capital, generând venituri financiare încasate
astfel:
în N: 10.000 lei;
în N+l: 12.000 lei;
în N+2: 12.500 lei.
Lucrarea are o valoare totală de 300.000 lei. Consumurile înregistrate sunt următoarele:
în N: 80.000 lei;
în N+l: 120.000 lei;
în N+2: 100.000 lei.
Durata de utilizare a construcţiei este de 20 ani. Valoarea reziduală a construcţiei este nulă. Se
utilizează regimul de amortizare linear. Lucrarea se finalizează la 31.12.N+2. Calculul
amortizării începe de la l ianuarie N+3.
Să se determine dobânzile capitalizabile în anul N+l
Credit contractat la 01.01.N: 1.00.000 lei
Credit rambursat la sfârşitul exerciţiului N: 25.000 lei
Cheltuieli cu dobânzile recunoscute în N+l: 75.000 lei x 40% = 30.000 lei
Cheltuieli cu dobânzile capitalizabile în N+l: 30.000 lei - 12.000 lei = 18.000 lei
212 = 1682 18.000
666 = 1682 12.000
7
Politici si opțiuni contabile - Curs
Curs 5
POLITICI CONTABILE PRIVIND SUBVENŢIILE
Ajutorul public este o măsură luată de stat, destinată să asigure un avantaj economic
specific unei întreprinderi sau unei categorii de întreprinderi, care răspunde anumitor criterii.
Principala formă de ajutor public este subvenţia publică. Ea reprezintă transferuri de resurse în
favoarea unei întreprinderi, dacă aceasta se conformează anumitor condiţii legate de activităţile sale
operaţionale.
Subvenţiile publice pot îmbrăca două forme:
• subvenţiile referitoare la active, numite, în unele ţări, şi subvenţii pentru investiţii;
• subvenţiile de exploatare.
In conformitate cu principiul independentei exercițiului, subvențiile se recunosc, pe o baza

sistematica, drept venituri ale perioadelor corespunzătoare cheltuielilor aferente pe care aceste
subvenții urmează sa le compenseze.
Potrivit Codului fiscal, subvențiile legate direct de prețul bunurilor livrate și/sau al serviciilor
prestate se includ în baza de impozitare a taxei. Sunt luate în considerare subvențiile primite de la
bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Uniunii Europene sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru aceste subvenții intervine la data încasării lor.
Se consideră că subvenția este legată direct de preț dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele
condiții:
- subvenția este concret determinabilă în prețul bunurilor și/sau al serviciilor, respectiv este
stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate, în sume absolute
sau procentual;
- cumpărătorii trebuie să beneficieze de subvenția acordată furnizorului/prestatorului, în sensul
că prețul bunurilor/serviciilor achiziționate de aceștia trebuie să fie mai mic decât prețul la
care s-ar vinde/presta aceleași produse/servicii în absența subvenției.
Nu se cuprind în baza de impozitare a taxei subvențiile sau alocațiile primite de la bugetul de
stat, bugetele locale, bugetul comunitar sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat care nu îndeplinesc
condițiile prevăzute mai sus, respectiv subvențiile acordate pentru atingerea unor parametri de calitate
ori cele pentru acoperirea unor cheltuieli sau pentru alte situații similare.
1. Contabilizarea subvenţiilor referitoare la active poate să fie realizată prin una dintre
următoarele două metode:
Metoda 1: constă în a considera subvenţiile ca fiind venituri decalate în timp (venituri în
avans) şi în a le include în contul de profit şi pierdere, în mod sistematic şi raţional, în funcţie de
durata de utilitate a activului subvenţionat. Altfel spus, cum activele subvenţionate sunt
amortizabile, în majoritatea cazurilor, integrarea subvenţiei la rezultate va depinde, în mod normal,
de ritmul în care se consumă avantajele economice viitoare procurate de aceste bunuri, pentru a o
conecta, în mod optim, la costurile corespunzătoare.
Exemplu: La 30.06.N, o întreprindere obţine o subvenţie de 16.000 lei, pentru a achiziţiona

o instalaţie, al cărei cost este de 40.000 lei şi care va fi amortizată, conform metodei lineare, pe o durată
1
de 4 ani. Administraţia publică condiţionează acordarea subvenţiei de angajarea a trei absolvenţi,

pentru o durată minimă de un an.
Cheltuielile privind amortizările şi veniturile din subvenţii primite, ca şi incidenţa lor asupra
rezultatului, se prezintă astfel:
Anul Cheltuieli privind Venituri din subvenţii Incidenţa asupra
amortizarea (1) primite (2) rezultatului (1)-(2)
N -5.000 2.000 -3.000
N+l -10.000 4.000 -6.000
N+2 -10.000 4.000 -6.000
N+3 -10.000 4.000 -6.000
N+4 -5.000 2.000 -3.000
-40.000 16.000 -24.000
Pentru exemplificare, în exerciţiul N, vor fi operate următoarele înregistrări:
- achiziţia utilajului industrial, la 30.06.N:
213 = 404 40.000
- subvențiile de primit
445 = 4751 16.000
- primirea subvenţiei pentru investiţii, la 30.06.N:
5121 = 445 16.000
- înregistrarea cheltuielilor privind amortizările, la 31. 12.N:
6811 = 2813 5.000
- virarea unei părţi din subvenţie la veniturile exerciţiului curent, la 31.12.N:
4751 = 7584 2.000
Atunci când activul subvenţionat nu este amortizabil, subvenţia nu trebuie, în mod normal, să fie
raportată la rezultate. Excepţie face cazul în care subvenţia implică îndeplinirea anumitor obligaţii şi, ca
atare, ea trebuie să fie repartizată asupra exerciţiilor care suportă costul de execuţie al obligaţiilor
respective.
În acest mod, o subvenţie pentru achiziţia unui teren, care a fost acordată numai cu
condiţia construirii unui imobil pe acest teren, ar trebui să fie raportată asupra rezultatelor, pe durata
de utilitate a imobilului.
Metoda 2: constă în deducerea subvenţiilor pentru investiţii din costul activului la a cărui
finanţare ele îşi dau „concursul". În felul acesta, incidenţa asupra rezultatului este măsurată prin
intermediul cheltuielilor privind amortizările, care se reduc în mod corespunzător.
Exemplu
Prin aplicarea celei de a doua metode, echipamentul ar fi contabilizat la o valoare de 40.000 -
16.000 = 24.000 lei Utilizând aceeaşi metodă de amortizare, deprecierile anuale vor fi de:
- în exerciţiul N: 24.000 x 25% x 6/12 = 3.000 lei
- în fiecare din exerciţiile N+1 - N+3:
24.000.000x25% = 6.000 lei
- în exerciţiul N+4: 24.000 x 25% x 6/12 = 3.000 lei
Se poate constata că incidenţa asupra rezultatului este similară cu cea relevată de aplicarea
primei metode.
Pentru exemplificare, în exerciţiul N, vor fi operate următoarele înregistrări:
- achiziţia utilajului industrial, la 30.06.N:
213 = 404 40.000
2
- subventiile de primit
445 = 4751 16.000
- primirea subvenţiei pentru investiţii, la 30.06.N:
4751 = 213 16.000
5121 = 4451 16.000
- înregistrarea cheltuielilor privind amortizările, la 31.12.N:
6811 = 2813 3.000
2. Contabilizarea subvenţiilor de exploatare

Sunt contabilizate:
Metoda 1: Subvenţiile de exploatare sunt prezentate fie sub formă de venituri în contul de
profit şi pierdere, separat sau într-o rubrică generală,
Metoda 2: Subvenţiile de exploatare sunt prezentate prin deducerea din cheltuielile de care
sunt legate.
Exemplu
La 10 martie N, o întreprindere obţine o subvenţie de 30.000 lei, pentru finanţarea consumului
de apă în luna februarie N. Factura privind consumul de apă al lunii februarie N are o valoare de
100.000 lei
a) în cazul în care societatea recunoaşterea subvenţiei la venituri, vor fi operate următoarele
înregistrări:
- înregistrarea facturii de apă aferentă lunii februarie N:
605 = 401 100.000
- primirea subvenţiei de exploatare, la 10 martie N:
5121 = 7412 30.000
Dacă subvenţia este primită în avans, atunci se evidenţiază în 472 pentru ca ulterior sa
fie transferată la 7412 pe măsura înregistrării cheltuielilor cu apa
5121 = 472 înaintea consumului
605 = 401
472 = 7412
b) în cazul în care societatea deduce subvenţia din cheltuielile cu apa, vor fi operate
următoarele înregistrări:
- înregistrarea facturii de apă aferentă lunii februarie N:
605 = 401 100.000
- primirea subvenţiei de exploatare, la 10 martie N:
5121 = 605 30.000
O subvenţie publică ce urmează a fi primită drept compensaţie pentru cheltuieli sau pierderi
deja suportate, sau în scopul acordării unui ajutor imediat întreprinderii, fără a exista costuri viitoare
aferente, se recunoaşte ca venit în perioada în care devine creanţă, fiind înregistrat, dacă este cazul, în
categoria veniturilor extraordinare.
Exemplu: În exerciţiul N, activitatea societăţii X a fost grav afectată de inundaţii. Deoarece
această societate reprezintă un angajator important în zonă, administraţia locală i-a acordat o
subvenţie în valoare de 10.000 lei Primirea subvenţiei generează un venit extraordinar:
5121 = 771 10.000
3
3. Rambursarea subvenţiilor publice.

O subvenţie publică, ce a devenit rambursabilă, trebuie să fie contabilizată ca o
schimbare de estimare contabilă.
Exemplu. În anul N+l, administraţia publică a informat întreprinderea că, din motive
întemeiate, este obligată să ramburseze integral subvenţia pentru consumul de apă pe care o
primise în exerciţiul precedent.
a) societatea înregistrase, în N, subvenţia la venituri:
6588 = 5121 3.000
b) societatea dedusese, în N, subvenţia din cheltuielile cu apa:
605 = 5121 3.000
Exemplu: Presupunem că, în exerciţiul N+l, societatea a fost obligată să ramburseze

90% din subvenţia pentru investiţii pe care o primise în exerciţiul precedent.
a) societatea înregistrase, în exerciţiul N, subvenţia primită în postul Subvenţii pentru
investiţii:
Subvenţia primită în exerciţiul N: 16.000 lei
Subvenţia virată la venituri în exerciţiul N: 2.000 lei
Subvenţia rămasă de virat: 14.000 lei
Subvenţia ce trebuie rambursată în N+l 14.400 lei
Cheltuiala generată de rambursarea 400 lei
subvenţiei 16.000 x 90%
Rambursarea subvenţiei, în exerciţiul N+l, va genera următoarea înregistrare:

% = 5121 14.400
4751 14.000
6588 400
b) Societatea imputase, în exerciţiul N, subvenţia primită, asupra costului de achiziţie al
utilajului industrial. Rambursarea subvenţiei, în exerciţiul N+1, va genera următoarea
înregistrare:
213 = 5121 14.400
Circumstanţele care generează o rambursare a unei subvenţii pentru investiţii pot să impună
luarea în considerare a unei deprecieri posibile a activului la noua sa valoare contabilă.
Exemplu:
1. La data de 31.12.N-1, societatea ALFA a achiziţionat un utilaj în următoarele condiţii:
- preţ negociat cu furnizorul 80.000 lei;
- cheltuieli cu transportul şi instalarea facturată de furnizor 20.000 lei;
Pentru achiziţia utilajului s-a primit o subvenţie guvernamentală de 60.000 lei. Utilajul se
amortizează linear, pe o perioadă de 4 ani.
Ca urmare a nerespectării unor condiţii impuse de guvern, la data de 1.01.N+3, societatea
trebuie să ramburseze 70% din valoarea subvenţiei primite.
Care sunt tratamentele contabile legate de subvenţia guvernamentală?
Subvenţiile guvernamentale pentru active se prezintă în bilanţ fie prin înregistrarea
subvenţiei ca venit amânat, fie prin deducerea subvenţiei din valoarea contabilă a activului.
4
Cele două tratamente contabile se prezintă astfel
În anul N+3:
Societatea trebuie să restituie 70% din subvenţie (60.000 * 70% = 42.000).

La 01.01.N+3, subvenţia nevirată la venituri: 60.000 – 45.000 = 15.000.
Rambursarea subvenţiei:
% = 5121 42.000
475/472 15.000
6588 27.000
Rambursarea subvenţiei:
213 = 5121 42.000
Înregistrarea amortizării după rambursarea subvenţiei la începutul exerciţiul N+3:
6813 = 2813 31.500 (20.500-10.000) x 3 ani
Înregistrarea amortizării în exerciţiul N+3:
6813 = 2813 20.500
2. La 26.04.N, o întreprindere obţine o subvenţie de 45.000 lei, pentru a achiziţiona o

instalaţie, al cărei cost este de 90.000 lei şi care va fi amortizată, conform metodei lineare, pe o durată
de 6 ani. Determinaţi şi înregistraţi subvenţia primită conform IAS 20, tratând subvenţia ca un venit în
avans.
213 = 404 90.000
4451 = 4751 45.000
5121 = 4451 45.000
Al= 90.000/6 x 8/12= 10.000 lei/anN
6811 = 2813 10.000
4751 = 7584 5.000
5
3. La 01.01.N, o întreprindere obţine o subvenţie de 38.000 lei, pentru a achiziţiona o

instalaţie, al cărei cost este de 120.000 lei şi care va fi amortizată, conform metodei degresive, pe o
durată de 4 ani. Determinaţi şi înregistraţi subvenţia primită conform IAS 20, deducând subvenţia din
costul activului.
213 = 404 120.000
4451 = 4751 38.000
5121 = 4451 38.000
4751 = 213 38.000
Valoarea amortizabila = 120.000 – 38.000 = 82.000
ad= al x 1,5 = 1/4x100 x 1 = 37,5%
an 1: Ad 1 = 82.000 x 0,375 = 30.750
6811 = 2813 30.750
an 2: Ad2 = (82.000 – 30.750) x 0,375 = 19.218,75
Al2= (82.000 – 30.750)/3= 17.083,33
Ad2 >Al2 => Ad
6811 = 2813 19.218,75
An 3: Ad3 = (82.000 – 30.750 -19.218,75) x 0,375 = 32.031,25 x 0,375 = 12.011,72
Al3 =32.031,25/2= 16.015,62
Ad3 < Al3 => Al
6811 = 2813 16.015,62
An 4 6811 = 2813 16.015,62
4. Un centru de cercetare achiziționează, la 15.02.N, pentru laborator un analizator automat

in valoare de 500.000 lei pentru care se primește o subvenție guvernamentala de 300.000 lei.
Durata de amortizare este de 10 ani, metoda accelerată. După 8 ani de functionare, analizatorul
este vândut: preţ de vânzare 120.000 lei. Determinaţi şi înregistraţi subvenţia conform IAS 20, tratând
subvenţia ca un venit în avans.
213 = 404 500.000
4451 = 4751 300.000
5121 = 4451 300.000
an1 – an 8
A = 500.000/10= 50.000/an de funcționare, dar anul de funcționare este diferit de exercițiul
financiar, de raportare
Amortizarea subvenției = 300.000/10 = 30.000
A1= 01.03.N – 31.12.N (10 luni):

6811 = 281 50.000/12 x10 = 41.667
4751 = 7584 30.000/12 x 10= 25.000
An2 = 01.01.N+1 – 31.12.N+1:
6811 = 281 50.000
4751 = 7584 30.000
……………
An 9= 01.01.N+8 – 28.02.N+8 (2 luni)
6811 = 281 50.000/12 x 2 = 4.167
4751 = 7584 30.000/12 x 2= 5.000
6
461 = % 142.800
7583 120.000
4427 22.800
% = 213 500.000
281 400.000
6583 100.000
Se schimba destinația => se restituie subvenția 4751 = 5121 30.000
5. Ca urmare a solicitărilor venite din partea autorităţilor, entitatea Alfa şi-a înscris
personalul la o serie de cursuri de perfecţionare în perioada septembrie-noiembrie N. Costurile
suportate în acest scop au fost de 24.000 lei. În luna decembrie N, entitatea a demarat negocierile
cu autorităţile competente în vederea compensării cheltuielilor suportate. La data de 24 ianuarie
N+1, autorităţile au emis decizia prin care au fost de acord cu acordarea subvenţiei pentru a
compensa costurile suportate în anul N, aferente perfecţionării personalului. Când trebuie să
recunoască entitatea venitul primit pentru compensarea cheltuielilor suportate?
Rezolvare: 24.01.N+1: 445 = 7412 24.000 si ulterior 5121 = 445 24.000
6. Entitatea A are ca obiect de activitate fabricarea maşinilor şi utilajelor pentru agricultură

şi exploatări forestiere. La data de 28 martie N, entitatea a primit o subvenţie guvernamentală din
partea autorităţilor centrale de 350.000 lei, în vederea construirii de către aceasta a unei fabrici
într-o zonă defavorizată. Clădirea al cărei cost este de 437.500 lei a fost dată în folosinţă la 15
februarie N+2, durata de viaţă utilă fiind estimată la 10 ani, iar metoda de amortizare aleasă fiind
cea liniară. Cum va recunoaşte entitatea subvenţia guvernamentală primită, dacă a optat pentru
înregistrarea subvenţiei la venituri în avans?
Rezolvare: 28.03.N: 445 = 4751 350.000
5121 = 445 350.000
15.02.N+2 212 = 404 437.500
Se inregistreaza amortizarea 01.03.2-N+2 6811 = 281 concomitent 4751 = 7584
7 . La data de 21 ianuarie N, o SC a încheiat un acord cu guvernul, de la care va primi o

subvenţie guvernamentală de 60.000 lei pe o perioadă de 3 ani (40.000 lei în N+1, 10.000 lei în
N+2 şi 10.000 lei în N+3). Entitatea s-a angajat să creeze 20 de locuri de muncă noi pe care le va
menţine cel puţin 3 ani. Costurile cu recrutarea şi pregătirea personalului suportate în primul an
sunt de 29.600 lei, iar costurile salariale anual stabilite pentru fiecare angajat vor fi de 5.000 lei în
N+1, 5.400 lei în N+2 şi 6.120 lei în N+3. Cum va recunoaşte entitatea subvenţia primită în
scopul compensării acestor cheltuieli?
21.01.N: 445 = 472 60.000
5121 = 445 60.000
N+1: 472 = 7412 40.000 chelt totale cu pers N+1 = 29.600 + 5.000 x 20 = 129.000
N+2: 472 = 7412 10.000
N+2: 472 = 7412 10.000
7
POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZARILE NECORPORALE
1. Criterii de definire:
• Sunt resurse controlate de entitate din care se preconizează obținerea unor beneficii economice viitoare;
Controlul este exercitat, dacă entitatea are capacitatea de a obține beneficii economice viitoare și de a
restricționa accesul altei entități la beneficiile viitoare prin drepturile legale susținute în instanță.
• Nu au fond economic fizic;
• Sunt identificabile
Un activ necorporal este identificabil dacă una din două condiții este îndeplinită:
- activul este identificat individual și separat din entitate și vândut, transferat, cesionat printr-un
contract de licență, închiriat sau schimbat, fie individual, fie împreună cu un alt contract, cu un
activ sau o datorie identificabilă, indiferent dacă entitatea intenționează sau nu să facă acest
lucru; fie,
- decurge din drepturi contractuale sau de altă natură legală, indiferent dacă drepturile sunt
transferabile sau separabile de entitate sau de alte drepturi.
2. Recunoașterea activelor intangibile de către o entitate esre realizată dacă și numai dacă:
• Este probabilă generarea de beneficii economice viitoare aferente activului (venituri din vânzarea
produselor sau serviciilor, reducerea costurilor sau alte beneficii rezultate din folosința activului de
către entitate)
• Costul activului poate fi măsurat în mod fiabil.
Aplicarea raționamentului profesional

O imobilizare poate încorpora atât elemente corporale cât și necorporale.
3. Evaluarea imobilizarilor necorporale

• fondul comercial generat intern, nu trebuie recunoscut ca activ;
Fondul comercial generat intern nu trebuie recunoscut ca activ, deoarece nu este separabil și nici nu
decurge din drepturi contractuale sau din alte drepturi legale, nu este identificabil, controlat de entitate, care
să poată fi evaluat în mod fiabil la cost.
• Imobilizări necorporale generate intern.

O entitate divide procesul de generare a activului in două faze: Faza de cercetare și Faza de
dezvoltare.
1. Faza de cercetare generează numai cheltuieli ale perioadei. In aceasta fază nici un activ necorporal
nu va fi recunoscut deoarece nu se poate demonstra că va genera beneficii viitoare;
Exemple de activități de cercetare:
- obținerea de noi cunoștinte;
- selecția finală pentru aplicații care generează cunoștințe noi;
- cercetarea de alternative pentru materiale, aparate, instrumente, produse, procese, sisteme sau
servicii;
- formularea, proiectarea, evaluarea și selecția finală a alternativelor posibile de materiale, aparate,
instrumente, produse, procese, sisteme sau servicii noi sau îmbunătățite.
2. Faza de dezvoltare: Entitatea poate să identifice un activ necorporal și să demonstreze că

îndeplinește criteriile de definire și recunoaștere.
Recunoașterea unui activ necorporal are loc, dacă și numai dacă o entitate poate demonstra
următoarele criterii ce trebuie indeplinite cumulativ
- Fezabilitatea tehnică de finalizare a activului pentru a fi disponibil pentru utilizare sau vânzare;
1
- Intenția de a finaliza activul și de a o utiliza sau vinde;

- Abilitatea de a folosi sau vinde activul necorporal;
- Modul în care activul va genera beneficii economice viitoare prin existența unei piețe pentru
producția generată de activ, sau estimarea utilizării pe plan intern;
- Disponibilitatea unor resurse tehnice, financiare și de altă natură pentru finalizarea dezvoltării
activului și pentru utilizarea sau vânzarea acesteia;
- Abilitatea entității de evaluare credibilă a costurilor atribuibile imobilizării necorporale în cursul
dezvoltării sale.
Faza de dezvoltare a unui proiect este mai avansată decât faza de cercetare. În anumite situa ții
entitatea poate să identifice o imobilizare necorporală și sa fie suficient de abilă să demonstreze că aceasta
va genera posibile beneficii economice viitoare.
Daca intreprinderea nu poate distinge cele doua faze pentru creerea unui activ necorporal, aceasta
tratează cheltuiala cu acel proiect ca și cum ar fi fost realizat numai în faza de cercetare.
Costul unui activ necorporal generat intern, estimat începând cu data recunoașterii activului
cuprinde costurile direct atribuibile necesare pentru crearea, producerea, pregătirea activului pentru a fi
capabil să funcționeze în maniera intenționată de către conducere
Exemple de costuri direct atribuibile:
- Cheltuieli cu materiale și servicii consumate;
- Salariile și alte costuri legate de personalul angajat direct;
- Orice cheltuiala atribuită direct la generarea activului cum ar fi: taxele pentru a înregistra un drept
legal și amortizarea patentelor și licențelor care sunt folosite pentru a genera activul.
- Cheltuieli de regie necesare pentru a genera activul și care pot fi alocate pe o bază consecventă și
rezonabilă: alocația pentru deprecierea imobilizărilor necorporale, prime de asigurare, chirii;
- Amortizarea brevetelor și licențelor care sunt utilizate pentru a genera imobilizarea necorporală;
- Dobânda atunci când cheltuielile pentru activ sunt suportate, costurile împrumuturilor sunt suportate,
activităţile de pregătire pentru a construi sunt în curs [IAS 23].
Următoarele elemente nu sunt cuprinse în costul activului generat intern:

- Cheltuieli de regie pentru comercializare, administrative sau generale cu excepția celor care pot fi
repartizate direct;
- Pierderile din exploatare apărute înainte ca activul să realizeze performanțele planificate și
ineficiențele în fazele de început;
- Cheltuieli cu pregătirea personalului pentru exploatarea activului.
Durata de viață utilă (Dvu) poate fi: determinată sau nedeterminată.

(Termenul nedeterminat ≠ de infinit)
- Pentru (Dvu) determinată lungimea acesteia sau numărul de unități de producție sau unități similare
care constituie acea durată de viață utilă. Deci contabilizarea unei imobilizări necorporale este bazată
pe (Dvu).
- Pentru (Dvu) nedeterminată pe baza unor analize a tuturor factorilor relevanți, nu există o limită
previzibilă a perioadei care se preconizează că activul va genera intrări de numerar nete pentru
entitate.
Imobilizările necorporale cu o durată de viață utilă determinată sunt amortizabile. Un activ necorporal
cu o durată de viață utilă nedeterminată nu este amortizabil.
(Dvu) a unei imobilizări necorporale nedeterminată nu presupune costuri viitoare în surplus pentru a
menține activul la aceleași standarde de performanță
Amortizarea imobilizărilor necorporale cu (Dvu) determinată

- Valoarea amortizării este recunoscută în contul de profit şi pierdere
- Amortizarea este alocată în mod sistematic
- Valoarea reziduală şi durata de viaţă utilă trebuie revizuite la sfârșitul perioadei
- Amortizarea începe când activul este gata de utilizare, în stare de funcționare
2
- Metoda amortizării revizuită măcar la sfârşitul fiecărui an financiar

Metode de amortizare
- Metoda liniară
- Metoda degresivă
- Metoda unității de producție sau insumării duratelor de viață utile
Valoarea reziduală a unei imobilizări necorporale cu o durată de viață utilă determinată trebuie evaluată la
zero, cu excepția cazurilor în care:
- terță parte se angajează să achiziționeze activul la sfârșitul Dvu
- există o piață activă de active necorporale, iar Valoarea reziduală se determină în funcție de acea
piață;
- piața activă să existe și la sfârșitul Dvu a activului.
Exemple:
1. O societate are un departament de cercetare care dezvoltă, în cursul exerciţiului N, două proiecte, pe
care le vom numi proiectul X şi proiectul Y. In cazul proiectului X, întreprinderea nu poate demonstra încă
fezabilitatea acestuia, în ceea ce priveşte însă proiectul Y, acesta îndeplineşte, chiar de la începutul exerciţiului N,
condiţiile pentru recunoaşterea unei cheltuieli de dezvoltare.
În exerciţiul N, cheltuielile departamentului, în lei, au fost următoarele:
- lei -
Informaţii Cheltuieli Proiectul X Proiectul Y
Cheltuieli materiale şi servicii generale
600 5.000 3.000
Cheltuieli cu personalul:
- directe 3.500 1.500
- salariul conducătorului de departament 1.000 100 200
- personal administrativ 2.000
Cheltuieli generale:
- directe - 1.200 800
- indirecte 500 400 400
Conducătorul de departament consumă 10% din timpul de lucru pentru proiectul X şi 20%, pentru proiectul Y.
Să se precizeze care este tratamentul cheltuielilor angajate de departamentul de cercetare pentru cele două
proiecte, în conformitate cu IAS 38.
Rezolvare:
Proiectul X este considerat activitate de cercetare, iar cheltuielile angajate afectează rezultatul exerciţiului
curent.
Proiectul Y constituie activitate de dezvoltare, iar criteriile de capitalizare sunt îndeplinite de la l
ianuarie.
Cheltuielile de dezvoltare (activ) = Costurile directe şi indirecte + Cota-parte aferentă proiectului din
salariul conducătorului de departament = 3.000 lei + 1.500 lei + 800 lei + 400 . + 1.000 x 20% = 5.900
lei
2. Arătaţi cum se înregistrează următoarele operaţii economice în baza unui contract de concesiune:
a) primirea unei clădiri în concesiune, cunoscând valoarea contabilă a acesteia, de 200.000 lei; amortizare
anuală, durata de viaţă utilă 5 ani, amortizare lineară;
b) redevenţa anuală datorată este de 5.000 lei;
c) cu acordul proprietarului se efectuează, cu o unitate specializată, o modernizare a clădirii în valoare de
50.000 lei, TVA 19%. Modernizarea este efectuată cu 5 ani înainte de expirarea contractului;
d) predarea către proprietar a clădirii şi a modernizării efectuate.
Rezolvare:
a) Primirea clădirii în concesiune:
205 = 167 200.000 lei
Debit 8038 Bunuri publice primite în administrare, concesiune şi cu chirie 200.000 lei
3
Amortizarea anuală: 200.000 lei / 5 ani = 40.000 lei:

6811 = 2805 40.000 lei
înregistrarea amortizării se repetă în fiecare dintre cei 5 ani.
b) Redevenţa anuală datorată:
167 = 404 5.000 lei
Şi la plată: 404 = 5121 5.000 lei
c) Modernizarea efectuată de o firmă specializată:
% = 404 59.500 lei
212 50.000 lei
4426 9.500 lei
d) Amortizarea modernizării: 50.000 lei / 5 ani = 10.000 lei:
6811 = 2812 10.000 lei
înregistrarea se repetă în fiecare an.
e) Transmiterea investiţiei amortizate integral şi predarea bunului:
2805 = 205 200.000
2812 = 212 50.000 lei
Credit 8038 Bunuri publice primite în administrare, concesiune şi cu chirie 200.000 lei
3. Se achiziţionează un program informatic la preţul de 10.000 lei, TVA 19%, care se achită prin
virament bancar. Amortizarea programului informatic, potrivit deciziei Consiliului de Administraţie, se face
în 3 ani, prin metoda lineară. După 3 ani este scos din evidenţă. Se înregistrează în contabilitate aceste
operaţiuni, inclusiv amortizarea programului.
Să se prezinte modul de înregistrare în contabilitate a operaţiilor.
Rezolvare:
- achiziţia programului:
% = 404 11.900 lei
208 10.000 lei
4426 1.900 lei
- plata furnizorilor:
404 = 512 11.900 lei
- la sfârşitul fiecăruia dintre cei 3 ani de utilizare se contabilizează amortizarea (10.000 lei / 3 ani =
3.333,3 lei):
6811 = 2808 3.333,3 lei
- la sfârşitul celor 3 ani de utilizare programul este scos din evidenţă:
2808= 208 10.000 lei
4. O societate comercială hotărăşte să îşi modernizeze tehnologia de fabricaţie a unui produs. Unitatea
achită în numerar un avans de 5.000 lei unui institut de proiectare care va realiza lucrările de dezvoltare. După
finalizarea lucrărilor, institutul facturează documentaţia la valoarea de 20.000 lei, TVA 19%, acestea urmând
să fie recepţionate. Decontarea facturii se face prin bancă, ţinându-se seama de avansul achitat. Cheltuielile de
dezvoltare se amortizează în 20 de luni.
Să se înregistreze în contabilitate aceste operaţiuni, inclusiv amortizarea lunară a cheltuielilor de dezvoltare şi
scoaterea din evidenţă a cheltuielilor amortizate.
Rezolvare:
- plata avansului:
% = 512 5.000 lei
234 4.202 lei
4426 798 lei
- primirea facturii de la furnizori:
% = 404 23.800 lei
203 20.000 lei
4426 3.800 lei
- plata furnizorilor:
4
404 = % 23.800 lei

234 4.202 lei
512 18.800 lei
4426 798 lei
- la sfârşitul fiecărei luni se contabilizează amortizarea (20.000 lei / 20 luni):
6811=2803 1.000
- la sfârşitul celor 3 ani de utilizare, imobilizarea este scoasă din evidenţă:
2803=203 10.000 lei
5. O societate a realizat cu ajutorul informaticienilor săi un program de gestiune a stocurilor.

Cheltuielile ocazionate de realizarea acestui program au fost distribuite astfel:
- în perioada 01.06-30.06.N: pentru studiul prealabil 2.000 lei;
- în perioada 01.07-18.07.N: pentru analiza funcţională 8.000 lei;
- în perioada 19.07-29.07.N: pentru analiza organică 11.000 lei;
- în perioada 30.07-10.09.N: pentru programare 18.000 lei;
- în perioada 11.09-20.09.N: pentru teste 1.000 lei;
- în perioada 21.09-29.09.N: pentru întocmirea documentaţiei necesare utilizatorilor 800 lei; şi
- în perioada 30.09-25.10.N: pentru formarea personalului 600 lei
La sfârşitul analizei funcţionale, managerii apreciază că proiectul are şanse mari de reuşită şi hotărăsc
continuarea acestuia.
Să se precizeze care este tratamentul cheltuielilor angajate pentru elaborarea programului informatic, în
conformitate cu IAS 38.
Rezolvare:
- studiul prealabil - fază de cercetare, fiind recunoscută ca o cheltuială a perioadei (afectează rezultatul);
- analiza funcţională - ar aparţine fazei de dezvoltare, însă nu sunt îndeplinite criteriile de
capitalizare; prin urmare, este recunoscută ca o cheltuială a perioadei (afectează rezultatul);
- analiza organică, programarea, testarea, întocmirea documentaţiei
- faze de dezvoltare; valoarea activului = 11.000 lei + 18.000 lei + 1.000 lei + 800 lei = 30.800 lei;
- formarea personalului determină cheltuieli ulterioare recunoaşterii iniţiale, fiind recunoscute drept
cost al perioadei.
6. O societate dezvoltă un nou produs. Centrul de cercetare al societăţii a angajat, în exerciţiul N, în faza de
cercetare, cheltuieli de 30.000 lei La începutul exerciţiului N+l, s-a demonstrat fezabilitatea tehnică şi comercială a
produsului. Cheltuielile angajate în N+l au fost: cheltuieli cu personalul 10.000 lei si taxe legale pentru înregistrarea
brevetului 8.000 lei. În N+2, s-au cheltuit 12.000 lei pentru a apăra societatea într-un proces de urmărire legală
împotriva recunoaşterii brevetului.
Să se precizeze care este tratamentul cheltuielilor angajate în exerciţiile N, N+l şi N+2, în conformitate cu IAS 38.
Rezolvare:
- exerciţiul N - faza de cercetare este recunoscută ca o cheltuială a perioadei, deci afectează rezultatul
exerciţiului;
- exerciţiul N+l - fază de dezvoltare, criterii de capitalizare îndeplinite; valoarea activului = 10.000 lei +
8.000 lei = 18.000 lei;
- exerciţiul N+2 - cheltuielile de 12.000 lei efectuate pentru a apăra societatea într-un proces de urmărire
legală împotriva recunoaşterii brevetului reprezintă cheltuieli ulterioare recunoaşterii iniţiale, fiind
recunoscute drept costuri ale perioadei.
5
Curs 7
POLITICI CONTABILE PRIVIND DEPRECIEREA ACTIVELOR
Ştim că valoarea activelor imobilizate corporale se consumă treptat, iar avantajele

economice aferente acestora sunt puse faţă în faţă cu cheltuielile privind consumul lor, respectiv cu
amortizarea. La un moment dat, se poate constata că avantajele economice asociate unui activ sunt
mai mici decât cele estimate iniţial. În acest caz, o firmă nu mai poate prezenta în bilanţ activele
sale la valoarea netă contabilă, ci trebuie să ţină seama de pierderea de valoare.
IAS 36 „Deprecierea activelor” stabileste procedurile pe care o entitate trebuie să le aplice

pentru a se asigura că activele sale nu sunt înregistrate la o valoare mai mare decât valoarea
recuperabilă. Mai exact, standardul are în vedere:
- situaţiile în care o entitate trebuie să calculeze valoarea recuperabilă a activelor, luând în
calcul indicatorii interni şi externi de depreciere;
- evaluarea valorii recuperabile pentru activele individuale, dar şi pentru unităţile
generatoare de trezorerie;
- recunoaşterea şi reluarea pierderilor din depreciere.
Standardul de faţă se aplică activelor pe termen lung (nu şi activelor deţinute pe termen
scurt), cu excepţia activelor financiare, a activelor pe termen lung deţinute în vederea vânzării şi a
investiţiilor imobiliare evaluate la valoarea justă.
Baza conceptuală a standardului

Pierderea din depreciere = Suma cu care valoarea contabilă a unui activ depăşeşte valoarea sa
recuperabilă. Pierderea apare, aşadar, atunci când valoarea recuperabilă este mai mică decât
valoarea netă contabilă a activului.
Valoarea recuperabilă = Maximul dintre valoarea justă a activului minus costurile de vânzare
(preţul net de vânzare) şi valoarea de utilizare. Dacă una din cele două valori este mai mare decât
valoarea netă contabilă a activului, atunci activul nu este depreciat.
Exemplu: O firmă deţine un echipament care are o valoare contabilă netă de 250.000 lei.
Valoarea de utilizare calculată în funcţie de beneficiile economice aduse de echipament pe durata de
viaţă utilă este de 262.400 lei. În această situaţie, compania nu trebuie să mai estimeze preţul net de
vânzare, deoarece valoarea de utilizare depăşeşte valoarea netă contabilă şi astfel activul nu este
depreciat (situaţia este valabilă şi în cazul în care se cunoaşte preţul net de vânzare şi acesta este
mai mare decât valoarea netă contabilă).
Cum s-a determinat valoarea de utilizare? Presupunem că beneficiile economice aduse de
echipament anual sunt estimate la 50.000 lei, iar rata de actualizare este de 4% pe an. Durata de
viaţă rămasă este de 6 ani. Valoarea de utilizare = 50.000/(1+0,04)1 + 50.000/(1+0,04)2 +...+ 50.000
(1+0,04)6 = 262.400 lei
Valoarea justă minus costurile de vânzare = Suma care se poate obţine din vânzarea unui activ
în cadrul unei tranzacţii desfășurate în condiţii obiective, prin voinţa unor părţi aflate în cunoştinţă de
cauză, mai puţin costurile cedării (costurile suplimentare atribuibile direct cedării activului, cum
sunt costurile de degajare a activului şi cele ocazionate de aducerea activului în stare de vânzare).
Valoarea de utilizare = Valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de numerar estimate, care se

aşteaptă să fie generate ca urmare a utilizării activului în mod continuu, precum şi din cedarea
acestuia la sfârşitul duratei de viaţă utilă.
Unitatea generatoare de trezorerie = Cel mai mic grup identificabil de active care generează
intrări de numerar din utilizarea continuă, intrări care sunt, în mare măsură, independente de
intrările de numerar generate de alte active sau grupuri de active. În plus, sunt deduse datoriile
aferente activelor, dacă există.
Rata de actualizare = Este o rată a rentabilităţii utilizată pentru a converti o sumă de bani, de
plătit sau de încasat în viitor, în valoarea ei prezentă.
Indicii privind deprecierea activelor

La închiderea exerciţiului financiar, o întreprindere trebuie să determine valoarea
recuperabilă a activelor pentru care există indicii că ar putea fi depreciate. Mai exact, o entitate
verifică dacă există indicii ale deprecierii activelor, luând în calcul atât surse externe de informaţii,
cât şi surse interne.
Sursele externe de informaţii se referă la:
- declinul valorii de piaţă,
- modificările negative în climatul legal sau de afaceri care au un efect advers asupra
întreprinderii,
- modificări în mediul tehnologic, care afectează valorile activelor aflate în uz,
- ratele de piaţă ale dobânzilor se majorează, ceea ce face ca valoare de utilizare a
activului să fie poate mai mică decât valoarea netă contabilă,
- valoarea contabilă a activelor este mai mare decât capitalizarea bursieră a companiei.
Sursele interne aduc dovezi referitoare la:
- învechire sau deteriorare fizică a activelor,
- modificări privind durata sau modul de utilizare a activelor,
- modificări care includ planuri de întrerupere sau restructurare a activităţii căreia îi
aparţine un activ, precum şi
- dovezi care indică faptul că un activ are rezultate mai slabe decât cele aşteptate sau
implică depăşiri semnificative ale costurilor.
De exemplu, firma Y concurentă a firmei X dezvoltă o linie de fabricaţie care are ca scop
obţinerea unor produse de aceeaşi calitate cu a firmei X, dar comercializate la un preţ mai scăzut,
datorită faptului că are un consum mai redus de energie. În acest caz, există un indiciu că linia de
fabricaţie a firmei X ar putea fi depreciată.
Alte dovezi ale faptului că un activ ar putea fi depreciat pot să-şi aibă sursa în raportarea
internă, şi anume:
- fluxurile de trezorerie necesare exploatării şi întreţinerii activului sunt semnificativ
mai mari decât necesarul previzionat iniţial;
- valoarea actualizată a fluxurilor nete de trezorerie previzionate este semnificativ mai
mică decât cea estimată;
- existenţa unei creşteri semnificative a pierderilor previzionate generate de activ, dar şi
existenţa unor pierderi similare celor previzionate etc.
Valoarea recuperabilă trebuie estimată anual, chiar dacă nu există indicii de depreciere,
pentru:
- active necorporale cu o durată de viaţă utilă nedefinită (deoarece, de regulă, acestea

nu se amortizează) şi
- active necorporale care nu sunt gata de utilizare (deoarece, abilitatea acestora de a
produce avantaje viitoare pentru recuperarea valorii contabile este mai incertă înainte
de utilizare).
Recunoaşterea şi evaluarea unei pierderi din depreciere
O pierdere din depreciere apare atunci când valoarea netă contabilă este mai mare decât
valoarea recuperabila - care se poate recupera prin vânzarea sau utilizarea activului în continuare.
Valoarea recuperabilă = max (Valoarea de utilizare; Preț net de cedare)
Valoarea care se poate recupera prin vânzare este dată fie de preţul dintr-un acord irevocabil
de vânzare (dacă există), fie de preţul practicat pe o piaţă activă, fie de preţul tranzacţiilor recente cu
active similare în acelaşi sector de activitate.
Valoarea de utilitate (de utilizare) a activului se determină prin actualizarea fluxurilor
viitoare de trezorerie generate de activul respectiv în activitatea de exploatare (fără a lua în calcul
modul de finanţare a imobilizării, respectiv cheltuielile financiare şi impozitul pe profit). În plus, se
va lua în calcul starea actuală a activului, adică nu vor fi luate în considerare restructurările sau
investiţiile viitoare care vor modifica nivelul de performanţă al activului. Un element important şi
destul de dificil în actualizarea fluxurilor de trezorerie este cel al alegerii ratei de actualizare. De
regulă, aceasta reflectă rata medie a dobânzilor bancare.
De ce luăm în calcul două valori şi alegem valoarea maximă ca valoare recuperabilă?
Răspunsul la această întrebare îl găsim dacă avem în vedere realitatea economică, în sensul că, în
mod normal, dacă avantajele utilizării unui activ sunt mai mari decât cele aferente vânzării, o firmă
va utiliza în continuare activul. În situaţia inversă, când încasările din vânzare sunt mai mari decât
avantajele utilizării, logic este ca firma să cedeze activul.
Recunoaşterea unei pierderi din depreciere presupune înregistrarea unei cheltuieli în contul
de profit şi pierdere, cu excepţia cazului în care există o rezervă din reevaluare pentru activul
respectiv, când va fi afectată rezerva respectivă până la epuizarea acesteia, iar restul afectează
cheltuielile. După recunoaşterea unei pierderi din depreciere, amortizarea activului va fi ajustată în
perioadele următoare, în vederea repartizării valorii contabile nete revizuite a activului, mai puţin
valoarea reziduală, în mod sistematic, pe toată durata de viaţă utilă rămasă.
Exemplu: O companie deţine un echipament, pentru care se cunosc următoarele informaţii:

valoarea de intrare – 400.000 lei; amortizarea cumulată – 120.000 lei; durata de viaţă rămasă – 10
ani; valoarea de utilizare estimată – 260.000 lei; preţul de vânzare – 284.000 lei; cheltuielile
ocazionate de vânzare – 12.000 lei.
Activul este depreciat? În caz afirmativ, calculaţi şi înregistraţi pierderea din depreciere
Rezolvare:
Valoarea netă contabilă = 400.000 – 120.000 = 280.000 lei.
Valoarea recuperabilă = max (Valoarea de utilizare; Preț net de cedare) = max [260.000;
(284.000-12.000)] = max (260.000; 272.000) = 272.000 lei.
Valoarea recuperabilă < Valoarea netă contabilă => Pierderea din depreciere = 272.000 –
280.000 = 8.000 lei.
Înregistrarea contabilă este: 6812 = 291 8.000
În perioadele următoare, cheltuiala cu amortizarea contabilă va fi de: 272.000/10 ani = 27.200

lei şi nu de 280.000/10 ani = 28.000 lei.
Pentru determinarea valorii de utilizare a unui activ, o entitate trebuie să folosească

proiecţiile fluxului de numerar (înainte de impozitul pe profit şi de costurile de finanţare), precum şi
o rată de actualizare, care reflectă evaluările pieţei curente ale valorii în timp a banilor şi riscurile
specifice activului.
Exemplu: O companie deţine un utilaj, pentru care se cunosc următoarele informaţii: valoarea
contabilă – 420.000 lei; amortizarea cumulată – 120.000 lei; durata utilă de viaţă rămasă – 6 ani;
valoarea reziduală – 24.000 lei; valoarea fluxurilor de numerar viitoare estimate din exploatarea
continuă a utilajului – 50.000 lei; rata de actualizare – 5%; valoarea justă a bunului – 160.000 lei;
cheltuielile cu vânzarea – 8.000 lei.
Este depreciat activul? Dacă da, să se înregistreze pierderea aferentă deprecierii
Rezolvare:
Valoarea de utilizare =50.000/(1+0.05)1 +50.000/(1+0.05)2 +…+ 50.000/(1+0.05)5
+24.000/(1+0.05)6 = 271.693 lei.
Valoarea recuperabilă = max [271.693; (160.000-8.000)] = max (271.693; 152.000) =
271.693 lei.
Pierderea din depreciere = 300.000 – 271.693 = 28.307 lei
6812 = 291 28.307
De regulă, valoarea recuperabilă trebuie estimată pentru un activ individual. Atunci când
acest lucru nu este posibil, deoarece activul nu generează intrări de trezorerie decât în combinaţie cu
alte active, entitatea determină valoarea recuperabilă pentru unitatea generatoare de numerar căreia
îi aparţine activul. Valoarea recuperabilă a unei unităţi generatoare de numerar se determină în
acelaşi fel ca cea a unui activ individual. Entitatea trebuie să identifice toate activele care au legatură
cu unitatea generatoare de trezorerie care este analizată. O pierdere din depreciere pentru o unitate
generatoare de trezorerie trebuie să fie alocată pentru reducerea valorii nete contabile a activelor care
fac parte din acea unitate, în următoarea ordine: fond comercial, dacă există, celelalte active pe baza
ponderii valorii contabile a fiecărui activ în valoarea contabilă totală.
Exemplu: O firmă deţine o instalaţie (A) a cărei valoare contabilă netă este de 200.000 lei,
despre care există indicii că este depreciată. Instalaţia nu generează fluxuri de numerar în mod
independent, în sensul că ea este dependentă de un sistem de transport al produselor şi de locaţia în
care este amplasată. Instalaţia de transport (B) are valoarea contabilă netă de 220.000 lei, iar clădirea
(ca locaţie) are valoarea contabilă netă de 190.000 lei. Valoarea recuperabilă estimată pentru această
unitate generatoare de trezorerie este de 550.000 lei. Care este pierderea din depreciere şi cum se
înregistrează aceasta?
Rezolvare:
Valoarea contabilă netă a UGT este de 610.000 lei mai mare decât valoarea recuperabilă
estimată de 550.000 lei. Aşadar, deprecierea este de 610.000 – 550.000 = 60.000 lei şi se va repartiza
astfel:
- instalaţia A: 60.000 x 200.000/610.000 = 19.672 lei
- instalaţia B: 60.000 x 220.000/610.000 = 21.639 lei

- clădirea: 60.000 x 190.000/610.000 = 18.689 lei
6812 = % 60.000
2912 18.689
2913 41.311
Reluarea unei pierderi din depreciere

La fiecare dată a bilanţului, o entitate trebuie să analizeze dacă există indicii că o pierdere din
depreciere, recunoscută într-o perioadă anterioară, nu mai există sau s-a diminuat. În condiţiile
modificării estimărilor precedente, în sens pozitiv, pierderea din depreciere recunoscută pentru un
activ va fi reluată. Important este faptul că valoarea contabilă a activului va creşte până la valoarea
sa recuperabilă, dar fără a depăşi valoarea netă contabilă pe care ar fi avut-o activul dacă nu era
depreciat. Reluarea unei pierderi din depreciere pentru un activ trebuie recunoscută în contul de
rezultate (ca venit), cu excepţia cazului în care activul este înregistrat la valoarea reevaluată, atunci
când reluarea pierderii este tratată ca o creştere din reevaluare. Reluarea unei pierderi din depreciere
pentru o unitate generatoare de numerar va fi alocată activelor unităţii în mod proporţional cu
valorile contabile nete ale acelor active. Ca şi anterior, valoarea contabilă a unităţii generatoare de
trezorerie nu trebuie să depăşească valoarea netă contabilă determinată dacă nici o pierdere din
depreciere nu ar fi fost recunoscută în anii anteriori.
Exemplu: O firmă deţine un utilaj, în următoarele condiţii: la 31.12.N: valoarea de intrare –

200.000 lei; amortizarea cumulată – 60.000 lei; durata de viaţă rămasă – 10 ani; valoarea de utilizare
determinată – 130.000 lei; valoarea justă – 142.000 lei; cheltuielile ocazionate de vânzare – 6.000 lei.
La 31 12 N+1, valoarea recuperabilă este estimată la:
a). 118.000 lei;
b). 132.000 lei.
Să se determine deprecierea activului în timp şi să se prezinte înregistrările contabile
La 31.12. N:
Valoarea recuperabilă = max [130.000; (142.000 – 6.000)] = max (130.000; 136.000) =
136.000 lei.
Pierderea din depreciere = 140.000 – 136.000 = 4.000 lei şi se înregistrează astfel:
6812 = 2913 4.000
Pentru perioadele următoare amortizarea va fi de: 136.000/10 ani = 13.600 lei.
La 31.12.N+1:
a)
Valoarea recuperabilă = 118.000 lei mai mică decât valoarea contabilă netă. Rezultă că noua
depreciere este de 122.400 – 118.000 = 4.400 lei
b)
Valoarea recuperabilă = 132.000 mai mare decât valoarea contabilă netă.
Aprecierea este de 132.000 – 122.400 = 9.600 lei, care trebuie reluată.
Dacă activul nu era depreciat, valoarea netă contabilă în acest moment ar fi fost de 200.000 –
60.000 – 14.00025 = 126.000 lei. Aşadar, reluarea deprecierii nu trebuie să depăşească valoarea de
126.000 lei, adică aceasta este de: 126.000 – 122.400 = 3.600 lei şi se înregistrează astfel:
2913 = 7812 3.600
Curs 8
POLITICI ŞI OPŢIUNI DE ESTIMARE ŞI CONTABILIZARE A

LUCRĂRILOR IN CURS
Dilema primordiala a acestui tip de contracte este: trebuie să se aştepte terminarea

contractului pentru a contabiliza integral rezultatul ansamblului de operaţii, definit de un
contract de construcţii, sau rezultatul trebuie repartizat pe exerciţiile în timpul cărora se
derulează procesele de construcţie/producţie, în funcţie de gradul de avansare a lucrărilor?
Dacă al doilea răspuns pare cel plauzibil, atunci estimările şi contabilizările generate de un
contract de construcţii devin o problemă de alocare a profitului total pe diferitele perioade
contabile în care procesele de construcţie au loc. Daca un contract de construcţii se derulează,
de exemplu, pe trei ani, pare contra raţionamentului economic să se considere ca procentajele
de contribuţie la profit ale celor trei exerciţii sunt 0%, 0% şi 100%. Pe de alta parte, putem
obţine profit dintr-o lucrare, înainte ca aceasta să fie finalizată?
Dilema evocată anterior aduce în discuţie conflictul care se poate naşte atunci când în joc
este primordialitatea principiului prudenţei (viziunea juridică) sau principiul conectării
cheltuielilor la venituri (viziune economică).
Problema principală vizată de contabilizarea contractelor de construcţii este repartizarea

(afectarea) veniturilor şi costurilor la exerciţiile contabile în cursul cărora sunt executate
lucrările de construcţii.
Gruparea şi divizarea contractelor de construcţii

Un contract de construcţii este un contract, în mod distinct negociat, referitor la
construirea unui activ sau a unui ansamblu de active, care sunt strâns legate sau
interdependente, în ceea ce priveşte concepţia, tehnologia, funcţia, finalitatea sau utilizarea.
Definiţia de mai sus este independentă de durata construcţiei. Cu toate acestea, exista
uzanţa de a se vorbi despre „contracte pe termen lung", deoarece problema centrală este legată
de repartizarea beneficiilor în contextul contractelor care se eşalonează pe mai mulţi ani.
Contractele de construcţii conţin:
1. contracte de prestări de servicii, legate direct de construcţia unui activ, ca de exemplu
contractele de arhitectura sau de inginerie; şi
2. contractele de demolare, demontare sau de punere în stare de funcţionare a unor
active sau de amenajare a mediului, ca urmare a operaţiilor de demolare/demontare de
active.
De asemenea, contractele de construcţii se clasifică în:
1. contracte cu preţ fix, în care antreprenorul acceptă un preţ fix, o unitate fixă pe
unitatea de producţie, asortat(î), în unele cazuri, cu clauze de indexare;
2. contracte în regie, în care antreprenorul este plătit pentru costurile autorizate sau altfel
definite, plus un procentaj din aceste costuri sau o remunerare fixă.
In general, dispoziţiile normei sunt aplicate separat la fiecare contract de construcţie.
Totuşi, în anumite circumstanţe, este necesar ca norma să se aplice elementelor distinct
identificabile ale unui contract unic sau ale unui grup de contracte, pentru a reflecta substanţa
(realitatea economică) a unui contract sau a unui grup de contracte.
In cazul în care un contract vizează mai multe active, construcţia fiecărui activ trebuie să
fie tratată ca un contract de construcţie distinct atunci când:
1. fiecărui activ i-au fost prevăzute oferte distincte;
2. fiecare activ a făcut obiectul unei negocieri distincte, iar antreprenorul şi clientul au
avut posibilitatea să accepte sau să respingă partea din contract aferentă fiecărui activ;
şi
1
3. veniturile şi costurile fiecărui activ pot să fie identificate.

Un ansamblu de contracte, indiferent ca ele s-au încheiat cu un singur client sau cu
clienţi diferiţi, trebuie să fie tratat ca un contract de construcţii unic atunci când:
- acest ansamblu de contracte este negociat ca un "pachet" unic;
- contractele sunt atât de strâns legate încât, în fapt, ele fac parte dintr-un proiect unic,
cu o marja globală şi
- contractele sunt executate simultan sau succesiv, fără întrerupere.
Un contract poate sa prevadă construcţia unui activ suplimentar, la dorinţa clientului, sau
poate să fie modificat pentru a include construirea unui activ suplimentar. Construcţia unui
activ suplimentar trebuie să fie tratată ca un contract de construcţii distinct, atunci când:
1. fie activul prezintă o concepţie, o tehnologie sau o funcţie sensibil diferită de
activul sau de activele vizat(e) în contractul iniţial;
2. fie preţul activului este negociat independent de preţul fixat în contractul iniţial
Veniturile şi cheltuielile relative la contracte

Veniturile unui contract de construcţii trebuie să cuprindă:
1. mărimea iniţială a veniturilor, convenită în contract; şi
2. modificările în lucrările contractului, reclamaţiile şi primele de performantă:
- în măsura în care este probabil ca ele să genereze venituri; şi
- în măsura în care ele pot sa fie evaluate în mod fiabil.
Veniturile sunt măsurate la valoarea justă a contraprestaţiei primite sau de primit.
Evaluarea veniturilor contractului este influenţata de diverse incertitudini care depind de
rezultatul evenimentelor viitoare. Estimările necesită, adesea, să fie revizuite. Ca atare,
mărimea veniturilor contractului poate să crească sau să se diminueze de la un exerciţiu la
altul.
O modificare este o instrucţiune data de un client, în vederea unei schimbări în
amploarea lucrărilor de executat. De exemplu, schimbări în specificaţiile sau în concepţia
activului şi schimbările în durata contractului reprezintă modificări.
O modificare este inclusă în veniturile contractului atunci când:
- este probabil ca beneficiarul construcţiei să aprobe modificarea şi mărimea
veniturilor care rezultă din această modificare; şi
- mărimea veniturilor poate să fie estimată in mod fiabil.
O reclamaţie este o sumă pe care antreprenorul căută să o obţină de la beneficiar sau de
.a un terţ, sub forma de rambursare de costuri neincluse în preţul contractului. De exemplu,
întârzierile ocazionate de client, erorile în specificaţii sau concepţie sau modificările contestate
reprezintă reclamaţii. Evaluarea mărimii veniturilor care provin din reclamaţii este supusă unui
grad ridicat de incertitudine şi depinde, adesea, de rezultatul negocierilor. Ca urmare,
reclamaţiile nu sunt incluse la venituri decât atunci când:
- gradul de avansare a negocierilor arată că este probabil ca beneficiarul să accepte
reclamaţia; şi
- mărimea care va fi, probabil, acceptată de beneficiar poate să fie evaluată în mod fiabil.
Primele de performanţă sunt suplimente plătite antreprenorului, dacă nivelurile :
specificate de performanţă sunt atinse sau depăşite. De exemplu, un contract poate să prevadă
vărsarea unei prime de performanta antreprenorului, în caz de finalizare anticipată a
contractului. Primele de performanţă sunt venituri atunci când:
- gradul de avansare a contractului arată că este probabil ca nivelurile de performanţă
specificate să fie atinse sau depăşite; şi
- mărimea primei de performanţă poate să fie evaluată în mod fiabil.
Costurile unui contract trebuie să cuprindă:

1. costurile direct legate de contractul în cauză;
2
2. costurile atribuibile activităţii contractuale, în general, şi care pot să fie repartizate

(afectate) contractului; şi
3. toate celelalte costuri care pot să fie în mod distinct imputate beneficiarului, conform
prevederilor contractului.
Costurile direct atribuibile unui contract determinat includ: manopera de şantier, inclusiv
supervizarea şantierului; costul materialelor utilizate în construcţii; amortizarea instalaţiilor şi
echipamentelor utilizate pentru contract; costurile punerii în funcţiune sau demontării
instalaţiilor şi echipamentelor, în cadrul şantierului aferent contractului; costul de locaţie a
instalaţiilor şi echipamentelor; costurile de concepţie şi asistenţa tehnică direct legate de
contract; costurile estimate ale lucrărilor de finisare şi ale lucrărilor efectuate în contul
garanţiei; reclamaţiile ce provin de la terţi.
Aceste costuri pot să fie diminuate cu orice venit ocazional, care nu este inclus în
veniturile contractului (de exemplu, veniturile din vânzarea surplusului de materiale şi din
cesiunea instalaţiilor şi echipamentelor, la sfârşitul contractului).
Costurile care pot să fie atribuite activităţii contractuale, în general, şi susceptibile să fie
repartizate (afectate) unor contracte determinate includ: asigurarea; costurile de concepţie şi de
asistenţă tehnică, nelegate direct de un contract determinat; cheltuielile generale de construcţie.
Astfel de costuri sunt repartizate, prin aplicarea de metode raţionale, în mod coerent şi
permanent, tuturor costurilor care au caracteristici similare. Această repartizare este bazată pe
nivelul normal al activităţii de construcţie.
Costurile distinct imputabile beneficiarului conform prevederilor contractului pot să
includă unele costuri de administraţie generală şi cheltuieli de dezvoltare pentru care
rambursarea este specificată în prevederile contractului.
Costurile care nu pot să fie atribuite activităţii contractuale sau care nu pot fi repartizate
(afectate) unui contract sunt excluse din costul unui contract de construcţii. Este vorba despre:
costurile de vânzare; cheltuielile de cercetare şi dezvoltare pentru care rambursarea nu este
specificată în contract; amortizarea instalaţiilor şi echipamentelor neutilizate, care nu sunt
exploatate în cadrul unui contract determinat.
Metodele de contabilizare
Metodele de contabilizare a contractelor de construcţii diferă în funcţie de momentul în
care se stabileşte rezultatul lucrării.
Una dintre metode, numită metoda procentajului de avansare, contabilizează rezultatul
pe măsura executării contractului, pe când o a doua metodă, numita metoda terminării
lucrărilor, presupune aşteptarea sfârşitului contractului, pentru a determina rezultatul.
Metoda procentajului de avansare permite repartizarea veniturilor şi costurilor
contractului, în funcţie de procentajul de lucrări realizat în cursul fiecărui exerciţiu, ceea ce are
ca efect determinarea în acelaşi mod a beneficiului prevăzut.
Gradul de avansare a unui contract poate să fie determinat în mai multe moduri.
Indicatorul ales pentru determinarea gradului de avansare trebuie să permită o măsurare fiabila
a lucrărilor realizate. In funcţie de natura contractului, se poate utiliza:
- procentajul cheltuielilor suportate, raportate la costul total estimat; sau
- o măsurare fizică a lucrărilor efectuate în realitate.
Metoda terminării lucrărilor limitează evaluarea lucrărilor realizate (veniturilor) la
nivelul mărimii cheltuielilor suportate şi susceptibile să fie recuperate de la beneficiar. Atâta
timp cât contractul nu este finalizat, nu va fi contabilizat nici un profit. Acesta va apărea în
situaţiile financiare ale exerciţiului în care se finalizează lucrările.
Ori de câte ori rezultatul contractului poate să fie estimat în mod fiabil, metoda care
trebuie utilizată este cea a procentajului de avansare.
In cazul unui contract pe baza de preturi fixe, trebuie ca:
- venitul total al contractului sa fie măsurat în mod fiabil;
3
- sî existe o mare probabilitate ca antreprenorul să obţină avantajele economice

referitoare la contract;
- costurile necesare terminării contractului, cât şi gradul de avansare a lucrărilor, la
data bilanţului, să poată fi măsurate cu precizie;
- costurile atribuibile (repartizabile) contractului să fie în mod clar identificabile şi
măsurabile, pentru a permite comparaţiile cu previziunile.
Condiţiile necesare pentru un contract în regie se referă la:
- o probabilitate mare (pentru antreprenor) de a obţine avantajele economice legate
de contract;
- posibilitatea de a identifica in mod clar şi de a măsura cu precizie toate
cheltuielile, rambursabile sau nu, legate de contract.
Atunci când condiţiile precedente nu sunt reunite, rezultatul contractului nu poate fi
estimat cu suficientă fiabilitate. Intr-un atare caz, trebuie utilizată metoda terminării lucrărilor.
Altfel spus, spiritul de prudenţă trebuie să fie prioritar spiritului de optimism contabil, dat de
prevalenţa principiului conectării cheltuielilor la venituri.
Imediat după semnarea unui contract, este adesea dificil să se prevadă rezultatul. Ca
atare, trebuie aplicată metoda terminării lucrărilor. Daca însă, ulterior, incertitudinile
referitoare la contract s-au diminuat foarte mult, astfel încât rezultatul acestuia să poată fi
estimat în mod fiabil, trebuie să se utilizeze metoda bazată pe procentajul de avansare a
lucrărilor.
Exemplu: O societate s-a angajat, prin contract, să furnizeze un utilaj specializat unuia
dintre clienţii săi. La semnarea contractului, s-a prevăzut ca bunul va fi livrat în mai N+2.
Principalele etape ale realizării contractului sunt următoarele:
- pe 5.07.N: s-a semnat contractul: preţ de vânzare revizuibil 2.400.000 lei, cost de
producţie estimat 1.900.000 lei
- la 31.12.N: costul producţiei in curs 646.000 lei
- pe 25.06.N+1: s-a primit un avans de la client 1.000.000 lei
- la 31.12.N+1: costul producţiei in curs 1.634.000 lei; preţul de vânzare revizuit
2.600.000, costul total de producţie reestimat 2.200.000 lei
- pe 15.05.N+2: livrarea şi facturarea, preţ de facturare 2.760.000 lei, cost efectiv de
producţie 2.300.000 lei
Pentru simplificare, nu se au in vedere incidentele pe linia taxei pe valoarea adăugată.
Cazul 1: Societatea aplică metoda terminării lucrărilor

- în cursul exerciţiului N, se înregistrează cheltuielile după natură:
Cheltuieli după natură = Conturi de terţi 646.000
- la 31.12.N, se înregistrează lucrările în curs:
332 = 711 646.000
- pe 25 iunie N+l se înregistrează primirea avansului:
5121 = 419 1.000.000
- în cursul exerciţiului N+1, se înregistrează cheltuielile după natură
(1.634.000 - 646.000):
- la 31.12.N+1, se înregistrează ajustarea lucrărilor în curs:
332 = 711 988.000
(2.300.000 – 1.634.000):
- în N+2, se înregistrează ajustarea lucrărilor în curs pentru partea aferentă acestui exerciţiu:
4
332 = 711 666.000

- facturarea lucrărilor:
411 = 704 2.760.000
- diminuarea creanţei asupra clienţilor pentru avansul primit:
419 = 411 1.000.000
- descărcarea din gestiune a lucrărilor facturate:
711 = 332 2.300.000
Cazul 2: Societatea aplică metoda procentajului de avansare
- în cursul exerciţiului N, se înregistrează cheltuielile după natură:

- Calcule financiare la 31.12.N:

Rezultatul total estimat = 2.400.000 - 1.900.000 = 500.000 lei
Gradul de avansare a lucrărilor = (646.000/1.900.000) x 100 = 34%
Rezultatul aferent exerciţiului N = 34% x 500.000 = 170.000 lei
Rezultatul aferent exerciţiului curent va fi incorporat în costul lucrărilor. In aceste
condiţii, costul lucrărilor devine: 646.000 + 170.000 = 816.000 lei
332 = 711 816.000
- pe 25 iunie N+1 se înregistrează primirea avansului:
5121 = 419 1.000.000
(1.634.000 - 646.000):
- Calcule financiare la 31.12.N+1:
Rezultatul total estimat = 2.600.000 - 2.200.000 = 400.000 lei
Gradul de avansare a lucrărilor = (1.634.000/2.200.000) x 100 = 74%
Rezultatul aferent exerciţiului N+l = 74%x400.000 - 170.000 = 126.000 lei Rezultatul aferent
exerciţiului curent va fi încorporat în costul lucrărilor. In aceste condiţii, costul lucrărilor
trebuie ajustat cu 988.000 + 126.000 = 1.114.000 lei
332 = 711 1.114.000
(2.300.000 - 1.634.000):
- Calcule financiare pentru N+2:
Rezultatul total al contractului = 2.760.000 - 2.300.000 = 460.000 lei
Rezultatul aferent exerciţiului N+2 = 460.000 - 170.000 - 126.000 = 164.000 lei Rezultatul
aferent exerciţiului curent va fi incorporat in costul lucrărilor.
In aceste condiţii, costul lucrărilor trebuie ajustat cu : 666.000 + 164.000 = 830.000 lei
332 = 711 830.000
- facturarea lucrărilor:
411 = 704 2.760.000
- diminuarea crenatei asupra clienţilor pentru avansul primit:
419 = 411 1.000.000
- descărcarea din gestiune a lucrărilor facturate:
711 = 332 2.760.000
5
• Contabilizarea pierderilor aşteptate (cazul unei pierderi probabile)

Indiferent care este metoda utilizată, din momentul în care se poate anticipa că un
contract se va solda, probabil, cu pierdere, aceasta trebuie să fie contabilizată la cheltuieli,
dintr-un spirit de prudentă.
In vederea acoperirii în totalitate a pierderii probabile, trebuie să se constituie un
provizion. Mărimea ajustarii de valoare este independentă de:
- demararea sau nu a lucrărilor;
- gradul de avansare a lucrărilor;
- mărimea profiturilor aşteptate, referitoare la alte contracte care nu sunt tratate ca un
singur contract de construcţii.
6
Curs 9
POLITICI CONTABILE AFERENTE VENITURILE ACTIVITĂŢILOR ORDINARE
În conformitate cu cadrul conceptual, veniturile sunt creşteri de avantaje economice,

intervenite în cursul exerciţiului, sub formă de intrări sau creşteri de valoare ale activelor sau
de diminuări ale datoriilor, care conduc la creşteri ale capitalurilor proprii sub alte modalităţi
decât prin aporturile efectuate de proprietari.
Veniturile regrupează veniturile activităţilor ordinare şi câştigurile.
Întrebarea fundamentală în legătură cu contabilizarea veniturilor este: începând cu ce moment
pot să fie incluse în rezultate veniturile ordinare? Aceste venituri sunt constatate atunci când este
probabil ca întreprinderea să beneficieze de avantaje economice viitoare, iar măsurarea lor poate
să se facă în mod fiabil.
Politicile contabile aferente veniturile activităţilor ordinare vizează următoarele tranzacţii şi
evenimente:
1. vânzarea de bunuri;
2. prestarea de servicii;
3. utilizarea de către terţi a activelor generatoare de dobânzi, redevenţe şi dividende.
Bunurile se referă la produse fabricate de întreprindere, în vederea vânzării lor, şi la

bunuri cumpărate, în vederea revânzării, precum mărfurile cumpărate de la un comerciant cu
amănuntul sau terenurile şi alte bunuri imobiliare deţinute pentru a fi vândute.
Prestaţiile de servicii implică, în general, executarea de către întreprindere a unei sarcini
convenite contractual, într-o perioada de timp prestabilită. Serviciile pot să fie prestate într-un
singur exerciţiu sau pe parcursul mai multor exerciţii. Unele contracte de prestare de servicii
sunt direct legate de contractele de construcţii, precum contractele de arhitectură sau inginerie.
Utilizarea de către terţi a resurselor întreprinderii generează următoarele venituri:
- dobânzile: remunerarea utilizării lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi sau a
sumelor datorate întreprinderii;
- redevenţele: remunerarea utilizării de active pe termen lung ale întreprinderii, ca de
exemplu brevetele, mărcile de fabrica, drepturile de autor şi produsele program;
- dividendele: distribuirile de beneficii în favoarea deţinătorilor de instrumente de
capitaluri proprii, în limita participării lor într-o clasă determinată de capital.
1. VENITURILE DIN VÂNZĂRILE DE BUNURI
Veniturile trebuie să fie evaluate la valoarea justă a elementelor primite sau de primit în
contrapartidă.
Mărimea veniturilor ordinare, care provin dintr-o tranzacţie, este determinată, în general,
printr-un acord între întreprindere şi cumpărătorul sau utilizatorul activului. Aceasta mărime
evaluată la valoarea justă este corectată cu reducerile de natură comercială (rabaturi, remize).
In majoritatea cazurilor, contrapartida veniturilor ordinare se prezintă sub formă de
lichidităţi sau de echivalente de lichidităţi. Totuşi, atunci când încasarea acestor elemente este
decalată în timp, valoarea lor justă poate să fie mai mică decât mărimea nominală a trezoreriei
primite sau de primit. De exemplu, o întreprindere poate să consimtă cumpărătorului un credit
fără dobândă sau să accepte un efect de primit purtător de dobânda mai mică decât cea dată de
rata pieţei, în numele contrapartidei vânzării de bunuri.
Diferenţa dintre valoarea justă şi mărimea nominala a contrapartidei este contabilizată la
venituri financiare.
1
a. Schimburile de bunuri sau de servicii

În caz de schimb sau de troc, operează următoarele reguli:
- atunci când bunurile sau serviciile schimbate sunt de natură şi valoare similare, nu se
contabilizează nici un venit;
- în cazul unui schimb contra unor bunuri sau servicii diferite, veniturile corespund
valorii juste a bunurilor sau serviciilor primite, corectată cu suma lichidităţilor sau
echivalentelor de lichidităţi transferată;
- atunci când valoarea bunurilor sau serviciilor primite nu poate să fie măsurată în
mod fiabil, valoarea bunurilor sau serviciilor cedate, ajustată cu suma lichidităţilor
sau echivalentelor de lichidităţi transferată, serveşte drept referinţă..
Exemplu: O întreprindere A schimbă cu întreprinderea B un stoc de materiale consumabile, cu

valoare justă de 100.000 lei, contra unui stoc de materii prime, cu valoarea justă de 150.000 lei.
Pentru simplificare, vor fi ignorate incidentele privind taxa pe valoarea adăugată.
În contabilitatea întreprinderii A:
- cedarea prin schimb a stocului de materiale consumabile
461 = 7588 100.000
- descărcarea gestiunii de materiale consumabile:
602 = 302 100.000
- primirea prin schimb a stocului de materii prime:
301 = 401 150.000
- compensarea datoriei şi creanţei, generate de operaţia de schimb, şi plata diferenţei:
401 = % 150.000
461 100.000
5121 50.000
b. Vânzările pe credit
O parte a preţului de vânzare (valorii juste) corespunde remunerării creditului acordat,
care reprezintă un venit financiar determinat:
- fie ca diferenţă faţă de preţul utilizat în condiţiile în care plata s-ar fi făcut imediat;
- fie prin actualizarea ansamblului încasărilor viitoare la rata dobânzii pe care ar
procura-o un activ financiar de risc echivalent cu cel al cumpărătorului.
Exemplu: La 1 ianuarie N, o întreprindere a vândut unui client mărfuri în valoare de 60.000 lei.
Condiţiile de decontare sunt următoarele:
50%, la semnarea contractului;
25%, peste un an;
25%, peste doi ani.
Se estimează că societatea client ar fi putut obţine un credit echivalent, pe piaţa bancară, la o
rata de 10%.
Valoarea actualizată a încasărilor legate de tranzacţie este de :
15.000 15.000
30.000 + + = 56.033
1,1 1,12
Se poate considera că preţul de vânzare conţine venituri din dobânzi în suma de 60.000 -
56.033 = 3.966 de lei, eşalonabile pe cele două exerciţii de credit.
Înregistrarea vânzării stocului de mărfuri:
411 = % 60.000
707 56.033
472 3.967
Pentru repartizarea veniturilor financiare pe durata „creditului", va fi suficient să se
calculeze dobânzile teoretice la soldul creditului rămas, adică:
- în numele exerciţiului N:
2
(56.033 - 30.000) x 10% = 2.603 de lei,

- în numele exerciţiului N+l :
(56.033 - 45.000 - 2.603) x 10% = 1.363 de lei.
Repartizarea veniturilor în avans la venituri financiare va genera următoarele înregistrări:
- în exerciţiul N:
472 = 766 2.603
- în exerciţiul N+1:
472 = 766 1.363
Aplicarea acestei reguli la toate vânzările pe credit ar conduce la contabilizarea unui venit
financiar pentru fiecare operaţie, inclusiv pentru cele încheiate în condiţii obişnuite de decontare
(credit pentru 30, 60 sau 90 de zile); scontul de decontare oferit în caz de plata imediată, poate
să fie considerat venitul operaţiei de finanţare, dacă el este reprezentativ pentru un cost de
finanţare.
Exemplu: Să considerăm aceeaşi vânzare de 60.000 de lei, achitabilă după 60 de zile sau
imediat, cu un scont de decontare de 2%.
Dacă întreprinderea clientă plăteşte la scadenţa obişnuită, vânzarea va fi contabilizată
astfel:
411 = % 60.000
707 (60.000-1.200) 58.800
766 60.000 x 2% 1.200
iar dacă întreprinderea client plăteşte imediat:
411 = 707 58.800
c. Vânzările de bunuri
Veniturile activităţilor ordinare care provin din vânzarea de bunuri trebuie să fie
contabilizate atunci când ansamblul următoarelor condiţii a fost satisfăcut:
- întreprinderea a transferat la cumpărător principalele riscuri şi avantaje inerente
proprietăţii;
- întreprinderea nu continuă să fie implicată nici în gestiune, aşa cum aceasta îl
vizează, în mod normal, pe proprietar şi nici în controlul efectiv al bunurilor
cedate;
- mărimea veniturilor activităţilor ordinare poate să fie măsurată în mod fiabil;
- este probabil ca întreprinderea să obţină avantaje economice viitoare asociate
tranzacţiei;
- costurile angajate sau de angajat, care vizează operaţia, pot să fie măsurate în mod
fiabil.
In general, transferul riscurilor şi avantajelor legate de proprietate coincide cu transferul
dreptului de proprietate sau cu livrarea. Totuşi, acest transfer poate să fie decalat în timp, în
special în următoarele cazuri:
- vânzătorul rămâne obligat din cauza unei execuţii nesatisfăcătoare, neacoperite
prin clauze privind garanţia;
- realizarea veniturilor din vânzarea bunurilor este subordonată revânzării acestora
de către cumpărător;
- bunurile sunt livrate sub rezerva instalării lor, aceasta din urma operaţie
reprezentând o parte importantă a contractului, încă nesatisfăcută de vânzător;
- cumpărătorul are dreptul să anuleze cumpărarea pentru un motiv precizat în
contractul de vânzare, probabilitatea de returnare a bunurilor la vânzător fiind
incertă.
In toate aceste cazuri, tranzacţia nu constituie o vânzare şi nu este constatat nici un venit.
In schimb, vânzarea este presupusă a fi realizată şi veniturile constatate, atunci când vânzătorul
3
nu conservă decât o parte nesemnificativă din riscuri. Este cazul, cu predilecţie, al conservării
proprietăţii bunurilor, cu singurul scop de a proteja vânzătorul contra riscului de neplată.
Numeroase întreprinderi (în special, cele ce realizează vânzări prin corespondenţă) oferă
clienţilor lor posibilitatea de a returna mărfurile, dacă aceştia nu sunt satisfăcuţi. O atare clauză nu
este un obstacol în înregistrarea venitului, în momentul vânzării, dacă vânzătorul este în măsură să
estimeze, în mod fiabil, cantitatea de mărfuri care va fi returnată. In acest caz. este suficient să se
constituie un provizion pentru valoarea corespunzătoare.
Exemplu: Cifra de afaceri anuală a unei întreprinderi de vânzare prin corespondenta este
2.000 lei. Statisticile arată că aproximativ 4% din produse sunt returnate şi rambursate. Dacă
marja brută reprezintă, în medie, 14% din preţul de vânzare, întreprinderea va trebui să
constituie provizion în numele returnărilor previzibile: 2.000 x 4% x 14% = 11.2 de lei
6812 = 1512 11.2
Pe măsura efectuării returnărilor, acest provizion va fi reluat la venituri.

Pentru contractele care permit cumpărătorului să solicite rambursare, dacă el nu este
satisfăcut, veniturile sunt totuşi contabilizate în momentul vânzării, pe baza experienţei
anterioare a vânzătorului sau a altor consideraţii (dacă vânzătorul poate să estimeze în mod
fiabil mărfurile ce vor fi returnate).
Conform principiului conectării cheltuielilor la venituri, referitoare la aceeaşi operaţie sau
la acelaşi eveniment trebuie să fie constatate în mod simultan. Rezultă de aici că, atunci când
cheltuielile nu pot să fie măsurate în mod fiabil. veniturile corespunzătoare nu pot fi
contabilizate; într-o atare situaţie, sumele încasate sunt înregistrate la datorii.
2. VENITURILE DIN PRESTAREA DE SERVICII
Recunoaşterea veniturilor din prestarea serviciilor depinde de estimarea credibilă a

rezultatului tranzacţiei. Tratamentul este similar celui aplicat în cazul contractelor de
construcţie.
Atunci când entitatea poate estima credibil rezultatul unei tranzacţii ce presupune prestarea
unor servicii, ea va recunoaşte venitul aferent în funcţie de stadiul de execuţie a contractului la
data bilanţului.
Rezultatul poate fi estimat credibil atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- stadiul de execuţie la data bilanţului poate fi evaluat credibil;
- nivelul veniturilor poate fi estimat credibil;
- este probabil ca entitatea să obţină beneficii economice ca urmare a tranzacţiei
respective; şi
- costurile suportate în perioada prestării serviciilor şi costurile necesare finalizării
acestora pot fi evaluate credibil.
Metoda stadiului de execuţie mai este cunoscută şi ca metoda procentului de finalizare.
Astfel, veniturile sunt recunoscute în exerciţiile financiare în care serviciile au fost prestate.
Stadiul de execuţie poate fi determinat prin mai multe metode, în funcţie de natura tranzacţiei. În
acest sens, se poate ţine cont de:
- analiza lucrărilor prestate până în acel moment;
- ponderea serviciilor executate până în acel moment din serviciile totale care trebuie
executate; sau
- ponderea costurilor suportate până în acel moment în totalul costurilor estimate aferente
tranzacţiei (se ţine cont de costurile care reflectă serviciile prestate sau care vor fi
prestate).
4
Entităţile nu ar trebui să utilizeze în determinarea stadiului de execuţie sumele încasate

până în acel moment sau avansurile primite de la clienţi, deoarece acestea nu reflectă serviciile
executate.
Atunci când entitatea nu poate estima credibil rezultatul unei tranzacţii ce presupune
prestarea unor servicii, ea va recunoaşte venitul aferent doar în limita cheltuielilor pe care
entitatea estimează că le va recupera (metoda „profitului zero”). De regulă, se încadrează aici
serviciile care se află în stadii incipiente şi pentru care rezultatul final nu poate fi estimat
credibil. Astfel, entitatea nu recunoaşte nici un profit.
Dacă se consideră că entitatea nu va recupera costurile suportate, atunci aceasta nu va
recunoaşte niciun venit. În momentul în care dispar incertitudinile privind estimarea credibilă a
rezultatului contractului, entitatea va recunoaşte veniturile în funcţie de stadiul de execuţie din
acel moment.
3. VENITURILE DIN DOBÂNZI, REDEVENŢE ŞI DIVIDENDE
În măsura în care aceste elemente satisfac condiţiile generale de constatare a veniturilor

(este probabil ca întreprinderea să obţină avantaje economice asociate operaţiei; mărimea
avantajelor poate să fie estimată în mod fiabil), ele sunt contabilizate ţinând cont de următoarele
baze:
- dobânzile: în funcţie de timpul scurs; atunci când dobânzile primite sunt aferente unei
perioade anterioare achiziţiei investiţiei purtătoare de dobânzi, doar dobânda aferentă
perioadei postachiziţie este recunoscută ca venit;
- redevenţele: pe măsură ce ele sunt obţinute (încasate), conform dispoziţiilor acordului
aplicabil;
- dividendele: atunci când este stabilit dreptul acţionarilor la dividende; când dividendele
pentru participaţii sunt declarate din venitul net aferent perioadei anterioare achiziţiei,
aceste dividende sunt deduse din costul participaţiilor.
In cazul primelor de rambursare (diferenţa între valoarea rambursată la scadenţă şi
valoarea contabilă iniţială a activului), acestea sunt contabilizate la venituri, la nivelul proratei
dobânzilor angajate.
Exemplul 1
- 1 mai N, societatea a achiziţionat 100 obligaţiuni la un preţ unitar de 20.000 de lei.
- 1 august N, societatea încasează, în numele obligaţiunilor, dobânda aferentă perioadei 1
august N-1 - 30 iulie N.
- Dobânda anuală pentru fiecare obligaţiune: 6.000 de lei.
Cuponul încasat pe 1 august N va fi descompus astfel:
- dobânzile aferente perioadei în care societatea nu a deţinut titlurile
(1 august N-1 - 31 aprilie N): 100 x 6.000 x 9/12 = 450.000 de lei
- dobânzile aferente perioadei în care întreprinderea a deţinut titlurile
(1 mai N - 30 iulie N): 100 x 6.000 x 3/12 = 150.000 de lei.
Înregistrările contabile, aferente exerciţiului N, vor fi următoarele:
- achiziţia obligaţiunilor (100 x 20.000 = 2.000.000 de lei):
506 = 5121 2.000.000
- încasarea cuponului:
5121 = % 600.000
766 150.000
506 450.000
Exemplul 2
- 1 octombrie N, s-au achiziţionat 1.000 acţiuni ALFA la un preţ unitar de 50 lei.
5
- 1 iunie N+1, s-au primit dividende pentru acţiunile ALFA în numele exerciţiului N: 5
lei/acţiune.
Dividendele primite pe 1 iunie N vor fi descompuse astfel:
- dividende aferente perioadei în care societatea nu a deţinut titlurile
(1 ianuarie N - 3 septembrie N): 1.000 x 5 x 9/12 = 3.750 lei
- dobânzile aferente perioadei în care întreprinderea a deţinut titlurile
(1 octombrie N - 31 decembrie N): 1.000 x 5 x 3/12 = 1.250 lei.
Înregistrările contabile, aferente exerciţiului N, vor fi următoarele:
- achiziţia acţiunilor (1.000 x 50.000 = 50.000.000 de lei):
262 = 5121 50.000
- încasarea dividendelor:
5121 = % 5.000
762 1.250
262 3.750

All Curs Poc-C1-9

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

All Curs Poc-C1-9

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Politici si opțiuni contabile - curs

POLITICI ŞI OPŢIUNI CONTABILE

Politicile contabile reprezinta principiile, bazele, conventiile, regulile si practicile specifice

Începând cu 01 ianuarie 2010, entităţile au obligatia de a elabora politici contabile proprii, in

MANUALUL DE POLITICI CONTABILE (MPC)

Manualul de politici si proceduri contabile este un instrument de lucru necesar si obligatoriu

De ce este necesar manualul de politici si proceduri contabile?

Datorita complexității si gradului de cuprindere, manualul de politici si proceduri contabile

Principalele avantaje ale politicilor contabile includ:

Documentarea oficiala a politicilor si procedurilor contabile poate ajuta organizația sa creeze un

Deci, politicile contabile servesc la îmbunătățirea performantei organizaționale in numeroase

Legislația contabila nu prevede un format obligatoriu al manualului – de asemenea nu prevede

Manualul de politici si proceduri contabile trebuie să includă:

II. Cuprinsul MPC

2.1. Prevederi generale introductive

a. Prezentarea societăţii: adresa sediului social, nr. de înregistrare la Registrul Comerțului,

b. Prezentarea pe scurt a activităţii societăţii.

c. Organizarea şi conducerea contabilităţii. Ex: SC organizează si conduce contabilitatea

d. Obiectivul manualului De exemplu: Obiectivul acestui manual de proceduri contabile este

e. Conformitatea politicilor cu legislaţia aplicabilă. De exemplu: Prezentele politici contabile

f. Aplicabilitate Prezentul manual de proceduri contabile se aplică începând cu situaţiile

g. Moneda de raportare şi limba de întocmire Contabilitatea se ţine în limba română şi în

2.2. Principii contabile generale

▪ Principiul permanenţei metodelor. Metodele de evaluare şi politicile contabile, se aplica în

▪ Principiul independenţei exerciţiului. Se evidenţiază veniturile şi cheltuielile aferente

2.3 Reguli generale de evaluare

Element pentru care se Valori

2.4. Politici contabile

2.4.1 Politici contabile privind imobilizările

2.4.2. Politici contabile privind stocurile

2.4.3. Politici contabile privind datoriile societăţii

2.4.4. Politici contabile privind creanţele societăţii

2.4.5. Politici contabile privind disponibilitatile şi investiţiile pe termen scurt

2.4.6. Politici contabile privind cheltuielile

2.4.7. Politici contabile privind veniturile

2.4.8. Politici contabile privind subvenţiile şi alte fonduri nerambursabile

2.4.9. Politici contabile privind corectarea erorilor contabile

2.4.10. Politici contabile privind provizioanele

2.4.11. Politici contabile privind activele şi datoriile contingente

2.4.12. Politici contabile privind repartizarea profitului

2.4.13. Politici contabile privind producţia de bunuri şi servicii

2.4.14. Politici contabile privind reducerile comerciale şi financiare

2.4.15. Politici contabile privind operaţiunile în asocieri în participaţie

2.4.16. Politici contabile privind părţile afiliate

2.4.17. Documentele financiar - contabile

2.4.18. Situaţiile financiare anuale.

2.4.19 Politici privind organizarea contabilității de gestiune

Anexa - Planul de conturi

POLITICI ȘI OPȚIUNI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE

constituie durata de viaţă utilă a respectivului activ

Exemplul 1: Se cunosc următoarele date în legătură cu achiziţionarea şi punerea în stare de

2. Recunoaşterea imobilizarilor corporale

Imobilizările corporale sunt recunoscute ca activ atunci când:

a. O intreprindere demonstrează că un element satisface primul criteriu de recunoaştere ca

3. Evaluarea imobilizărilor corporale

3.1. Evaluarea la data intrării în întreprindere

oricărei alte taxe recuperabile)

+ comision vamal 700

a) se inregistrează achiziţia instalaţiei

Exemplul 4: O întreprindere cumpără un utilaj în următoarele condiţii:

Costurile îndatorării cuprind dobânzi şi alte cheltuieli suportate de întreprindere în legătură cu

Valoarea totală a cheltuielilor ce se pot capitaliza este de 72.200lei, exceptând cheltuielile

c. Schimbul cu alte imobilizări. În acest caz, distingem următoarele situaţii: