Tema: CARACTERUL prin particularităţile procedeelor de acţiune, modalitatea de exprimare a omului

1. Noţiuni generale despre caracter. faţă de realitate.

2. Structura şi componentele de bază ale caracterului. Un component important al caracterului deja format este sistemul de
3. Trăsături de caracter convingeri, care presupune comportarea principială, încrederea în importanţa
cauzei spre care personalitatea îşi îndreaptă toate forţele. În procesul formării
4. Formarea şi educarea caracterului
caracterului o semnificaţie deosebită o au trebuinţele şi interesele (exemplul de
mai sus, când la om prevalează trebuinţele şi interesele materiale şi nu cele
1. Noţiuni generale despre caracter. Din vechea greacă cuvântul
spirituale, atunci el devine „rob” al lucrurilor, asemenea de persoane trăiesc
„caracter” înseamnă tipar, pecete, iar cu aplicare la om semnifică fizionomia
pentru a acumula obiecte, pe când lumea lor spirituală sărăceşte. Astfel se
(înfăţişarea) individului luat nu atât sub raportul chipului său fizionomic cât sub
dezvoltă caracterul mărginit, zgârcenia, invidia etc.). Însuşirile intelectuale ale
cel al structurilor sale psihice, spirituale. Caracterul exprimă un ansamblu de
omului influenţează şi ele într-o măsură oarecare caracterul (atunci când omul
însuşiri psihice umane, ce se manifestă în situaţii şi mijloace de acţiune tipice
posedă o minte ageră, un spirit de observaţie bun el va obişnui să muncească mult
şi reprezintă atitudinea omului faţă de aceste situaţii. Noi spunem despre om că
intelectual şi această obişnuinţă treptat va deveni trăsătură de caracter), de altfel
e egoist, zgârcit, perseverent, responsabil, colectivist etc. Toate aceste noţiuni
ca şi voinţa (ex.: persoana cu o voinţă puternică îşi urmăreşte bine scopul, hotărât
sunt trăsături de caracter şi exprimă atitudinea omului faţă de ceva sau modul de
şi insistent merge spre atingerea lui, pe când chiar un om cu cunoştinţe bogate şi
conduită al lui. Însuşirile caracterului depind de situaţia concretă, bunăoară unul
aptitudini multilaterale, dar voinţă slabă nu va putea realiza posibilităţile),
şi acelaşi om în situaţii diferite poate manifesta diverse trăsături de caracter.
temperamentul (determină în caracter asemenea trăsături ca echilibrarea sau
În comparaţie cu temperamentul care este neutral, caracterul se
neechilibrarea conduitei, mobilitatea mare sau inerţia, comunicativitatea sau lipsa
defineşte prin valori, după care subiectul se călăuzeşte, prin raporturile pe care le
ei etc. Sentimentele şi stările psihice (dispoziţia, plictiseala, excitabilitatea etc.)
întreţine el cu lumea înconjurătoare şi cu sine. Temperamentul nu este
la fel fac parte din structura caracterului, de altfel ca şi raportul dintre motivele
condiţionat de conştiinţă, în timp ce la formarea şi afirmarea caracterului
interne şi comportarea externă a omului (un om poate să înţeleagă foarte bine
participă judecăţile de valoare (ce e bun şi ce e rău). De temperament depind
preţul muncii şi al învăţării şi cu toate acestea să nu facă nimic pentru realizarea
particularităţile dinamice ale caracterului, el constituie baza naturală, organică a
proiectelor sale).
tuturor însuşirilor caracterului. El poate frâna sau favoriza dezvoltarea şi
Însuşirea caracterială reprezintă o poziţie a subiectului faţă de cei din
manifestarea anumitor însuşiri de caracter.
jur, un mod de a se raporta la evenimentele existenţei sale în lumea
Caracterul este o formaţiune superioară la structura căreea contribuie
înconjurătoare. Aceste modalităţi de raportare poartă numele de atitudini. Prima
trebuinţele umane, motivele, sentimentele superioare, convingerile, idealurile,
componentă a atitudinii include motivaţia. Cea de a doua – execuţia, adică
morala, aspiraţiile, concepţia despre sine, despre lume şi viaţă. Necesităţile
autoreglarea subiectului prin care el depune eforturi voluntare. De exemplu,
omului joacă un rol important în determinarea caracterului (unii oameni trăiesc
cineva este bun, milos, dispus de a acorda ajutor, dar nu are capacitatea de a duce
pentru a acumula obiecte şi aceasta limitează viaţa lor spirituală şi conţinutul
la bun sfârşit toate acestea. În acest caz caracterul este considerat a fi dominant
caracterului, în care observăm zgârcenie, invidie etc.). Un caracter bun se
mai mult de afectivitate şi orientări intelectuale.
formează atunci când raportul dintre necesităţile materiale şi spirituale ale omului
La nivelul caracterului ne interesează anume atitudinile stabile, fiind
este optimal.
proprii subiectului respectiv, întemeindu-se pe convingeri stabile.
În psihologie se deosebesc două grupe mari de însuşiri ale
2. Structura şi componentele de bază ale caracterului. Caracterul
caracterului:
constituie o formaţiune integră, un sistem de însuşiri ale personalităţii. În
1. însuşiri ce exprimă orientarea personalităţi:
structura caracterului distingem două laturi: conţinutul şi forma caracterului.
a)atitudinea faţă de societate (patriotismul, devotamentul civic etc.);
Conţinutul caracterului exprimă orientarea personalităţii (sistemul de necesităţi,
b) atitudinea fată de alţi oameni şi faţă de colectiv (colectivismul, egoismul,
valori, idealuri, concepţii etc.). El se manifestă sub formă de anumite emoţii,
sociabilitatea, sinceritatea, umanismul etc.);
activitate impulsivă, maniere de comportare etc. Forma caracterului se exprimă
c)atitudinea faţă de muncă şi rezultatele ei (iniţiativa, hărnicia etc.);

1
d) atitudinea faţă de obiecte (acurateţea, neglijenţa etc.);
e) atitudinea faţă de sine însuţi (autoaprecierea critică, îngâmfarea, acurateţea
etc.);
2. însuşiri volitive, care arată forţa lui: orientarea de principiu (priceperea de a
pune şi a atinge scopuri), promtitudinea (priceperea de a elabora mijloace pentru
atingerea scopului), fermitatea (a acţiona fără îndoieli, hotărât), perseverenţa
(orientarea conduitei, a activităţii în direcţia scopului trasat), stăpânirea de sine
(priceperea de a renunţa la acţiuni şi stări psihice), independenţa (a acţiona din
iniţiativă proprie), iniţiativa, negativismul, capriciile, îndrăzneala, curajul,
responsabilitatea, organizarea etc. (ex.: omul cu voinţă puternică reglează
însuşirile temperamentului său , are stăpânire de sine, independenţă,
perseverenţă, iar voinţa slabă determină un caracter slab).
Atitudinea ca trăsătură de caracter nu poate fi determinată după o
manifestare singulară (ex.: nu poţi spune despre un om că e mincinos, leneş,
bătăuş etc., până nu urmăreşti mai multe situaţii). Deci atitudinea se defineşte ca
o modalitate de raportare la o clasă generală de obiecte sau fenomene şi prin
care subiectul se orientează selectiv şi se autoreglează preferenţial.
3. Trăsături de caracter
În dependenţă de structura caracterului său, omul manifestă anumite
trăsături de conduită. Există trei grupe principale de trăsături de caracter:
1. morale (capacitatea de a fi atent faţă de alţii, delicateţea, politeţea, tactul etc.);
2. voluntare (fermitatea, hotărârea, perseverenţa, insistenţa etc.);
3. emoţionale (impulsivitatea, gingăşia, capacitatea de a se pasiona etc.).
Caracterul poate fi definit drept o constelaţie de atitudini, valori,
norme, acte de conduită etc., integrate într-un sistem complex. La baza
caracterului se află atitudinea. Conţinutul caracterului se exprimă într-o
multitudine de trăsături de caracter:
Orientarea caracterului – capacitatea persoanei de a selecta influenţele
externe, naturale socio-culturale şi de a răspunde la ele prin reacţii atitudinal-
comportamentale.
Bogăţia – multitudinea şi varietatea atitudinilor, valorilor, normelor
care devin fondul psiho-socio-moral al personalităţii.
Stăpânirea de sine – posibilitatea persoanei de a-şi domina impulsurile,
de a amâna reacţia atitudinal-comportamentală.
Consistenţa - se referă la concordanţa dintre idee, atitudine, vorbă şi
faptă, dintre norma morală şi comportament.
Generozitatea - înclinaţia atitudinal-comportamentală altruistă,
sensibilitatea faţă de nevoile altora.
Puterea – capacitatea persoanei de a domina împrejurările şi de a se
domina şi pe sine, fermitatea de a-şi realiza scopurile.
Supleţea (dinamica) – deschiderea persoanei la lumea valorilor,
asimilarea continuă a valorilor şi transformarea lor în acte de comportament.
Disciplina – încadrarea persoanei într-un sistem de norme şi
respectarea lor.
Optimismul – încredea persoanei în sine, în ceilalţi şi în viaţă.
Gelozia - de gelozie nu este vorba doar în relaţiile erotice, ci o întâlnim
în toate celelalte relaţii umane şi mai ales în copilărie. Ea se manifestă sub forme
diferite: suspiciune, înclinaţia de a spiona, de a se lua la întrecere, teama
permanentă de a nu se vedea desconsiderat. O metodă preferată a geloziei este de
a le fixa unele reguli de conduită partenerilor, spre exemplu: o lege a iubirii
(izolarea de lume), unde să privească, ce şi cum să facă, facere de reproşuri.
Invidia este legată de aspiraţia către putere şi superioritate. Adică
sentimentul de inferioritate trezeşte invidia, tendinţa de a avea mereu mai mult,
de a avea totul. Invidia se naşte din suferinţă (oameni neavuţi, săraci). Expresia
invidiei este uşor de recunoscut în mimică şi în privire. Manifestările invidiei îşi
găsesc exprimarea şi în plan fiziologic. Sentimentul invidiei influenţează
circulaţia sanguină. Din punct de vedere organic aceasta corespunde unei
contracţii periferice a vaselor capilare.
Avariţia este înrudită cu invidia. Omul dă la iveală câteva aspecte ale
avariţiei cum ar fi: tăinuirea sau disimularea în spatele altcuiva, aici iarăşi fiind
evidentă tendinţa către putere şi superioritate.
Originalitatea caracterului presupune însuşirea şi realizarea anumitor
valori, starea lăuntrică, nota hotărâtoare a unei persoane în raport cu alte
persoane. Statornicia caracterului se realizează dacă atitudinile şi trăsăturile
caracteristice au o semnificaţie de o mare valoare morală, prin care se manifestă
comportamentul. Plasticitatea caracterului apare ca o condiţie a restructurării
unor elemente ale caracterului în raport cu noile cerinţe impuse de necesitatea
unor principii. Tăria de caracter se exprimă în rezistenţa la acţiuni şi influenţe
convingerilor, sentimentelor, pe care persoana le-a transformat în linii de
orientare fundamentală. Datorită forţei caracteriale omul îşi atinge scopurile sale.
De aici caracterul rezultă a fi definit ca sistem de atitudini stabile şi specific
individuale, având o semnificaţie socială şi morală, atestând omul ca membru al
societăţii ca personalitate.
Tipurile de caractere umane pot fi clasificate:
a) după modul de adaptare la mediul înconjurător:
1.tipul armonios – o modalitate de adaptare înaltă, lipsa conflictelor interne,
comunicabil, volitiv, principial, sistemul valoric este stabil.
2
2.tipul interconflictual, dar armonios cu mediul – există o contradicţie între
necesităţile interne şi comportamentul extern. Acţiuni impulsive, dar reţinute.
Însuşirile comunicative nu sunt bine dezvoltate. Valorile lor nu corespund cu
ofertele mediului. Nu au tendinţă activă de a schimba condiţiile externe.
3.tipul conflictual cu adaptare scăzută – se deosebeşte prin conflictul între
necesităţile conflictuale şi obligaţiunile sociale, impulsivitate, manifestarea
emoţiilor negative, nedezvoltarea însuşirilor comunicative. Nu sunt calităţi în
lupta cu existenţa (în copilărie au fost dădăciţi). Nu sunt capabili să înfrunte
greutăţi.
4.tipul variaţional – poziţii instabile, comportament instabil, au tendinţa de a-şi
satisface necesităţile indiferent de posibilităţi.
b) în dependenţă de raţiune, voinţă, emoţie:
1. raţional (rece emotiv, predomină raţiunea);
2. emoţional (predomină emoţiile asupra raţiunii);
3. volitiv (sunt deprinşi cu efortul volitiv);
4. raţional-volitiv (înfruntă obstacole raţional).
depinde şi de factorii subiectiv-interni – motive, interese, cunoştinţe, concepţii
(ex.: un om nu consideră negative unele capricii şi nu simte necesitatea de a le
înlătura şi astfel apare dificultatea reeducării acestor capricii). Caracterul exercită
o influenţă deosebită asupra vieţii omului. O personalitate cu caracter puternic,
hotărât, perseverent înfruntă greutăţile, rezolvă problemele vieţii şi pentru
societate acest om este o „comoară”. De caracterul omului depinde
productivitatea muncii, dispoziţia lui, clima psihologică într-un colectiv de
muncă şi în familie. Un om cu trăsături „grele” ale caracterului poate favoriza
apariţia diferitor conflicte şi ca rezultat poate strica viaţa unui întreg colectiv sau
familii. În antichitate caracterul se considera ca ştampilă a omului pe întreaga
viaţă. De caracter în mare măsură depinde activitatea omului şi comportamentul
său. Reeducarea caracterului este un proces destul de dificil, de aceea e bine să
educăm de la bun început un caracter pozitiv.

4. Formarea şi educarea caracterului. Omul nu se naşte leneş,

harnic, egoist, colectivist etc. Asemenea însuşiri de caracter sunt achiziţionate de
om în cadrul activităţii sale, comunicării cu alţi oameni, în munca colectivă.
Caracterul se formează în urma integrării, sintezei diferitor însuşiri ale
personalităţii, care s-au consolidat pe parcursul multor ani de viaţă şi în procesul
educaţiei şi a interacţiunii atitudinilor social-tipice şi particularităţilor individuale
ale omului. Bazele formării caracterului se pun în familie, colectiv, în procesul de
joc, muncă, educaţie şi instruire (ordinea în familie, stima reciprocă a membrilor
familiei, îndeplinirea de către copii a diferitor sarcini; la grădiniţă în procesul
jocului copilul asimilează unele trăsături de caracter; la şcoală elevul însuşeşte
unele reguli de comportare, care la fel exercită o influenţă benefică asupra
formării asemenea însuşiri cum ar fi disciplina, organizarea etc., în colectiv se
dezvoltă aşa trăsături de caracter ca tovărăşia, modestia, ajutorul reciproc etc.; în
procesul muncii se formează insistenţa, organizarea, colectivismul, umanismul
etc.).
Caracterul se dezvoltă şi se modifică odată cu înaintarea în vârstă a
omului, odată cu acumularea experienţei, dezvoltarea culturii lui şi a educaţiei
(ex.: delicateţea, politeţea, principialitatea etc.). Rolul factorului ereditar şi social
în formarea caracterului a fost demonstrat printr-un şir de experimente şi
observări asupra copiilor gemeni. Gemenii crescuţi în familii diferite au
comportament şi caractere diferite în comparaţie cu gemenii crescuţi în aceeaşi
familie. Cum ne îmbrăcăm , vorbim, muncim – toate aceste fapte sunt asimilate
de copii şi se răsfrâng asupra formării caracterului copilului. Caracterul mai