2.

EVALUAREA PRACTICII PEDAGOGICE:

Fişa de asistenţă

Clasa : a X-a C
Durata : 1 h
Nr. de elevi (prezenţi/înscrişi) :16
Disciplina : Psihologie
Unitatea de învăţare : Colegiul Național Moise Nicoară
Subiectul lecţiei : CARACTER ( caracterul ca profil psihomoral al personalităţii ; formarea caracterului ;
caracterul ca mecanism integrator al personalităţii ; caracterul ca mecanism relaţional)
Tipul lecţiei : : comunicare de noi cunoştinţe
Competențe : Cunoaşterea fenomenelor psihice, a componentelor şi trăsăturilor specifice personalităţii umane,
în scopul înţelegerii vieţii subiective a omului;

Obiective operaţionale :
La sfarşitul orei elevii vor şti să :
O1: să definească şi să caracterizeze caracterul;
O2:să explice formarea caracterul şi mecanismele implicate;
O3:sǎ explice importanţa atitudinilor – valori în cristalizarea caracterului ;
O4:să înţeleagă implicarea caracterului în relaţionarea interumană;

Strategii didactice:
METODE ŞI PROCEDEE:
expunerea, explicaţia didacticǎ, conversaţia, problematizarea, observaţia sistematicǎ şi independentǎ, reflecţia
personalǎ, activitatea independentǎ.
MIJLOACE ŞI MATERIALE: fişe de lucru individuale
Iosif Marcusanu ,,Manual de psihologie,,clasa a X a Ed.Carminis

Desfasurarea lectiei Intrebari si observatii pe

baza discutiilor cu
profesorul mentor

- se va realiza discutând pe marginea următoarei afirmaţii pentru tema în cauzǎ :

- participǎ la discuţii,
Caracterul se referă la acele trăsături care descriu modul de a fi, de a se comporta, argumentându-şi rǎspunsurile ;
atitudinile, convingerile, profilul moral al unei persoane.

Caracterul ca profil psihomoral al personalităţii

În timp ce temperamentul este neutral, nu implică orientări valorice – caracterul este

încărcat valoric, el descrie profilul psiho – moral al personalităţii ; temperamentul este
înnăscut, însă caracterul este dobândit prin modelare socio – culturală.
Caracterul este alcătuit din trăsături care se desfăşoară pe un continuum, de la pozitiv
la negativ ; toţi oamenii au caracter, dar orientat valoric într-o manieră diferită.
Puterea caracterului este dată de forţa convingerilor, de tăria cu care le apărăm şi - ascultǎ cu atenţie obiectivele
susţinem, de constanţa şi persistenţa lor în timp şi în împrejurări variate, şi nu de lecţiei ;
încărcătura lui valorică.
Caracterul este schimbător, el se poate modifica în timp – sub influenţa unor factori de
mediu, socio – culturali.

Formarea caracterului

Geneza caracterului debutează în copilărie.

1. Imediat după naştere începe formarea caracterului prin procesul învăţării sociale pe
căi foarte variate ( familia, părinţii vor încuraja comportamentele dezirabile şi le vor - ascultǎ ceea ce li se
sancţiona pe cele indezirabile ; copilul va învăţa foarte repede ce comportamente îi aduc comunicǎ ;
laudă, recompense şi pe cele care îi aduc reproşuri, pierderea unor privilegii, chiar
sancţiunea) – acesta este mecanismul condiţionării – care are ca efecte fixarea unor
comportamente mai simple, în primii ani ai copilăriei.
2. Mecanismul autorităţii – este sursa principală de formare a caracterului ; autoritatea - participǎ la discuţii,
adultului se impune de la sine, ceea ce decide el este „sfânt”; mecanismul autorităţii explicând care sunt deosebirile
merge mână în mănă cu cel al condiţionării . Pe măsură ce copilul creşte autoritatea ar dintre temperament şi caracter
trebui exercitată cu măsură, pentru că va creşte şi nevoia de autonomie a copilului şi mai
ales a adolescentului. Autoritatea ar trebui să se schimbe în coparticipare, antrenarea
adolescentului la viaţa de familie, a şcolii, în luarea deciziilor, prin consultare şi nu prin
impunere.
3. Mecanismul imitării şi al modelului – copilul va imita şi va adopta modelele de
conduită din mediul lui familial ( părinţi, bunici, fraţi etc.) ; are loc un proces de
„imprimare” , de întipărire, de asimilare a acelor modele ce îşi pot prelungi efectul pe
toata durata vieţii.
Modelul – este o sursă puternică de formare a caracterului, tindem să ne identificăm cu
un model, să împrumutăm din calităţile lui ( pozitive, negative); model poate fi orice
persoană din anturajul nostru ( familie, şcoală, viaţa socială, artistică, de pe stradă,
anumiţi colegi dintr-un grup) ; sunt perioade în viaţă, mai ales în adolescenţă – când - oferǎ exemple practice ;
suntem foarte permiabili la un model, mai târziu ( odată cu maturizarea intelectuală şi
socială, morală) suntem mai selectivi şi mai critici în alegerea modelului.
Geneza caracterului este legată de lumea în care intră copilul după naştere (reguli, - enumeră care sunt
norme ale familiei, ale societăţii) , va trebui să le respecte, să le asimileze, învăţând ce mecanismele de formare a
este bine şi ce nu, de dorit sau nepotrivit, pe bază de recompensă sau pedeapsă şi pe caracterului şi importanţa lor
bază de exercitarea autorităţii ; modelele sunt importante şi contribuie la formarea în conturarea personalităţii
caracterului, pentru ca la maturitate omul să fie capabil de autodeterminare, de alegeri în umane ;
cunoştinţă de cauză.

Caracterul ca mecanism integrator al personalităţii - explică modul de desfăşurare

a mecanismelor implicate în
Caracterul este considerat mecanismul integrator – sintetic cel mai important al formarea caracterului
personalităţii, este orientativ şi reglator, reuneşte ansamblul de atitudini – valori
definitorii pentru profilul psihomoral al personalităţii. - explică importanţa
Nu orice manifestare comportamentală este o trăsătură caracterială . Trăsăturile mediilor : familial, social
caracteriale trebuie să aibă anumite atribute : şi cultural în modelarea
- atributul generalităţii caracterului
- atributul constanţei, al stabilităţii - explică influenţa modelelor
- atributul plasticităţii asupra conturării caracterului
Trăsăturile de caracter sunt adevăraţi invarianţi de personalitate ce permit predicţia
comportamentelor.
Trăsăturile de caracter exprimă ceea ce este constant, relativ invariabil, stabil şi
definitoriu pentru personalitatea umană.
Conceptul de atitudine : atitudinea este un raport , o poziţie faţă de ceva anume, - exemplifică cu situaţii
trăsăturile caracteriale se exprimă ca atitudini valorice. Atitudinea are următoarele concrete ;
componente : - identifică unele situaţii
1. componenta cognitivă în care modelele au rol
2.componenta motivaţională determinant
3.componenta afectivă ( 1, 2, 3 asigură latura orientativă a caracterului, direcţionându-l ) - reţin tipurile de atitudini –
3. componenta voluntară – reprezintă latura reglatorie. valori şi importanţa lor în
Conceptul de valoare – atitudinea – valoare este o structură complexă de natură socio – cristalizarea caracterului
culturală în cadrul căreia primul element este formă, cel de-al doilea este conţinut ;
valoarea conferă conţinut atitudinii ; valoarea nu este un dar în sine, ea este rezultatul - exemplifică cu situaţii
unei relaţii dintre subiect şi obiect ; în timp oamenii îşi fixează un sistem de valori sub concrete unele trăsături de
influenţa factorilor sociali, de mediu, familiali şi instituţională – rezultatul este caracter
constituirea unui sistem de valori propriu.

Caracterul ca mecanism relaţional

Caracterul este cel care pune omul în relaţie cu lumea prin intermediul sistemului de - enumeră componentele
atitudini – valori ; în timp atitudinile se organizează , se structurează, se ierarhizează atitudinii şi explică conceptul
astfel încât caracterul capătă o dimensiune sistemică şi o specificitate individuală. de atitudine
La baza caracterului se află mii de dispoziţii, trăsături circumstanţiale, conjuncturale,
modalităţi de a denumi multiple manifestări ale personalităţii – trăsături secundare ale - explică conceptul de valoare
caracterului. şi importanţa valorilor în
În cursul maturizării intelectuale, afective, sociale, în condiţiile confruntării cu variate crearea propriului sistem de
situaţii de viată , se structurează un set de trăsături principale ( în număr de 10 – valori
15) .Aceste trăsături sunt caracteristice, pot fi recunoscute cu uşurinţă la o persoană.
Confruntarea în continuare cu situaţii de viaţă mai complicate conduce la filtrarea,
selectarea unui număr foarte restrâns de trăsături , în număr de 2 – 3 care sunt definitorii - reliefează rolul valorilor
pentru o persoană - trăsături cardinale. dezvoltarea personalităţii
Astfel se dezvoltă şi se maturizează trăsăturile caracteriale şi se dispun în structura individului
personalităţii.
Modul cum se impune o trăsătură, cum devine ea în istoria unui individ – este propriu - participă la discuţii ,
acestuia. argumentând importanţa
Relaţiile dintre atitudini se structurează şi în raport cu obiectul atitudinii – faţă de ce formării unui sistem de
anume exprimă, se raportează. atitudini – valori propriu
Fiecare om este caracterizat de :
- atitudini faţă de societate, faţă de ceilalţi semeni ( exprimă poziţia faţă de societatea în
care trăim, faţă de instituţiile ei, faţă de semenii noştri : sinceritate, altruism, - enumeră şi exemplifică
corectitudine, toleranţă, bunătate dar şi opusul acestora); trăsăturile caracteriale al
- atitudini faţă de propria persoană ( exprimă raportarea la propriul eu fizic, social şi individulu
spiritual, se traduc prin admiraţie faţă de propriul eu, încredere în sine, optimism,
stăpânire de sine , modestie, demnitate, spirit autocritic dar şi opusul acestor trăsături); - exemplifică cu situaţii
- atitudini faţă de muncă ( exprimă raportarea la propria activitate, la cerinţele acesteia, concrete
la rezultatele aşteptate şi realizate – hărnicie, conştiinciozitate, exigenţă, autoexigenţă, – trăsăturile caracteriale
disciplină, punctualitate, responsabilitate, asumarea erorilor, iniţiativă, creativitate dar şi
opusul acestora). - enumeră tipurile de atitudini
pe care le poate manifesta
- pe baza datelor privind importanţa motivaţiei în conturarea personalităţii umane şi în fiecare individ şi importanţa
dezvoltarea individului uman , se va realiza caracterizare a motivaţiei ca factor lor în relaţionarea interumană
declanşator în manifestarea personalităţii

- se va realiza frontal, prin evaluarea răspunsurilor obţinute la solicitările adresate;

evaluarea va avea o componentǎ predominant
stimulativǎ;

- se vor da îndrumǎri bibliografice, referitoare la tema abordatǎ.

Indicatori Recunoaşterea acţiunii indicatorilor
( se bifează)
1.Aspect informativ
- conţinut ştiinţific x
- adaptarea la nivelul clasei x
- încadrarea noilor cunoştinţe în sistemul cunoştinţelor anterioare
- realizarea cerinţelor programei şcolare (obiective-cadru, obiective x
de referinţă; competenţe generale, competenţe specifice)
2.Aspect formativ
- utilizarea metodelor activ-participative (sugerate de programa x
şcolară)
- realizarea conexiunii inverse
- dezvoltarea capacităţilor intelectuale
- valorificarea valenţelor educative ale temei x
- dezvoltarea capacităţii de transfer (realizarea de corelaţii x
intra/inter/transdisciplinare)
3. Metodologia didactică
- aplic. metodelor şi a procedeelor didactice
- utilizarea mijloacelor de învăţământ x
- încadrarea în timp x
4. Evaluarea activităţii elevilor
- iniţială x
- formativă x
- finală x
5. Relaţia profesor-elev; elev-elev
- atmosferă de lucru în clasă x
- organizarea activităţii pe grupe sau independent/individual x