UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ŞTIINŢE ŞI TEHNOLOGIE

“GEORGE EMIL PALADE ", TÂRGU MUREŞ

DEPARTAMENTUL DE PREGĂTIRE A PERSONALULUI DIDACTIC

Interacţiunea dintre
dimensiunile personalităţii
student
ŞERBU CORNELIA
Nivel I

Tema II - Subiectul 4: Explicați cum funcționează interacțiunea dintre dimensiunile

personalității.
Personalitatea este o construcţie teoretică elaborată de psihologie în scopul înţelegerii şi
explicării, în teorie, a modalităţii de funcţionare ce caracterizează persoana umană, ca
organism psihofiziologic. Ea este o structură organizată ierarhic, cu 1-2 trăsături
dominante, 10-15 principalre şi sute de trăsături fundamentale şi de fond. Pentru a descrie
personalitatea în literatura de specialitate se foloseşte un număr redus de dimensiuni
(trăsături sau factori) : trăsături şi calităţi formale, dinamico- energetice ;trăsături de
conţinut, socio-morale şi axiologice ; trăsături relaţional-valorice şi reglativ-productive ;
instrumental-operaţionale şi transformativ-creative.
Factori ai devenirii personalităţii sunt ereditatea, mediul, educaţia care determină sau
influenţează celelalte dimensiuni ale personalităţii.
Temperamentul, ca dimensiune energetico-dinamică a personalităţii se manifestă atât în
particularităţi ale activităţii intelectuale şi afectivităţii, cât şi în comportamentul exterior
(motricitate şi vorbire). Este ereditar, dependent de aspectele biologice ale persoanei, în
special are legătură cu tipul de sistem nervos şi funcţionarea sistemului endocrin. Deşi
sistemul nervos şi cel endocrin rămân neschimbate de-a lungul vieţii, temperamentul, deşi
nu se schimbă, se poate “ construi “ în cadrul interacţiunii individului cu mediul fizic şi
socio-cultural, suportând în acelaşi timp şi influenţele celorlalte subsisteme ale
personalităţii.El este expresia manifestării particulare în plan psihic şi comportamental a
tipurilor de activitate nervoasă superioară, menifestare mediată de o serie de factori socio-
culturali şi psihologici.
Deoarece caracteristicile de temperament precum emotivitate şi activitatea sunt evidente în
comportamentul copiilor, profesorii pot lua măsurile necesare pentru stimularea, utilizarea
şi controlul acestora. Astfel, pentru copiii activi este necesară orientarea spre activităţi
utile, valorizate social şi temperarea tendinţei de a lua hotărâri pripite, în timp ce inactivii
au nevoie de o stimulare constantă, bine dozată şi de un program de lucru strict
supravegheat. Munca în grup are valoare pentru temperamentele neemotive şi inactive, în
timp ce pentru alte tipuri efectele muncii în echipă sunt discutabile ; sentimentalii, de
exemplu, se integrează mai greu la grup şi preferă să lucreze singuri.
Trăsăturile de temperament fiind înnăscute, nu implică responsabilitatea individului, nu pot
fi valorizate moral dar sunt premise importante în procesul devenirii socio-morale a fiinţei
umane. Referindu-se la aspectele formale ale personalităţii, temperamentul nu este în
relaţie cu aptitudinile. Exită persoane care obţin perfomanţe deosebite într-un anumit
domeniu deşi au temperamente diferite.

2
Caracterul vizează îndeosebi suprastructura socio-morală a personalităţii, calitatea de
fiinţă socială a omului cu implicarea unui standard moral şi emiterea unei judecăţi de
valoare.Pentru a cunoaşte caracterul cuiva trebuie cercetate motivele, valorile care
fundamentează comportamentele manifeste.Este acea structură care exprimă ierarhia
motivelor esenţiale ale unei persoane şi posibilitatea de a traduce în fapt hotărârile luate în
conformitate cu ele. Se disting astfel două dimensiuni : una axiologică, orientativ-valorică
şi alta executivă, voluntară. Un caracter puternic se manifestă prin auto-control în baza
unor înalte valori morale cu un grad înalt de organizare etică a forţelor individului,
dispoziţia de a inhiba impulsurile conform unui principiu reglator. Privit astfel caracterul
este un subsitem relaţional-valoric şi de auto-reglaj al personalităţii şi se exprimă, în
principal, printr-un ansamblu de atitudini-valori.
Atitudinea exprimă modalitatea de raportare faţă de anumite aspecte ale realităţii şi
implică reacţii afective, comportamentale şi cognitive. Nu întotdeauna între cele trei tipuri
de reacţii există un acord deplin.Uneori ceea ce simţim nu e în acord cu ceea ce gândim şi
nu întotdeauna acţionăm conform sentimentelor noastre. Însă, când toate aceste manifestări
sunt congruente, atitudinile devin stabile şi relativ greu de schimbat.În structura
caracterului se disting trei grupe fundamentale de atitudini :
-atitudinea faţă de sine însuşi :modestie, orgoliu, demnitate, sentimente de
inferioritate, culpabilitate
- atitudinea faţă de ceilalţi, faţă de societate :altruism, umanism, patriotism,
atitudini politice
- atitudinea faţă de muncă
Definiţia tridimensională a atitudinii are o valoare euristică deoarece poate orienta
demersul educativ de formare şi schimbare a atitudinilor prin metode şi tehnici ce vizează
componentele afective, cognitive şi comportamentale ale atitudinii-ţintă.
Formarea atitudinilor,ca elemente structurale principale ale caracterului se face cu metode
şi tehnici specifice :
 metode directe :- comunicare de tip persuasiv, implicând condiţionările clasice
şi operante
- utilizarea sistemului de pedepse şi recompense
 metode indirecte : acţionează prin mecanismele învăţării sociale bazate pe
imitaţie, pe identificare, pe exemple, pe modelare
Din această perspectivă, una din cele mai importante sarcini ale şcolii este aceea de a oferi
modele, căi de urmat.
3