CARACTERUL MULTIDIMENSIONAL AL EDUCAȚIEI MORALE

Munteanu Tamara, lector universitar

Catedra Pedagogie și Metodica Învățământului Primar, UST
O caracteristică definitorie a omului și a umanității o constituie moralitatea.
Moralizarea ființei este una dintre sarcinile educației dintotdeauna [3, p. 101]. Nu este
posibilă formarea personalității fără a ține seama de aspectul care ar trebui să domine
întreaga noastră viață sufletească: aspectul moral.
Specificul educației morale este determinat, pe de o parte, de particularitățile
moralei, ca fenomen social, care-i conferă conținutul, iar pe de altă parte, de condițiile
socio-psihice ce sunt implicate în realizarea lor [7, p. 238].
Profesorul N. Silistraru afirmă și faptul că educaţia morală reprezintă activizarea
pedagogică a principiilor, normelor şi valorilor morale specifice unei societăţi istoric
determinate, în vederea formării de convingeri, sentimente, atitudini (comportamente,
deprinderi şi obişnuinţe) morale, a trăsăturilor morale ale personalităţii (ibidem, p.
239).
Iar în viziunea savantului V. Panico, morala este privită ca formă a conştiinţei
personalităţii, determină comportamentul ei în societate. Ea reprezintă veriga
principală, hotărâtoare în determinarea direcţiei de dezvoltare a personalităţii. Cultura
morală este generată de natura tuturor atitudinilor, care se stabilesc între om şi realitatea
înconjurătoare (faţă de sine însuşi, de alţi oameni, de societate, de muncă şi învăţătură,
faţă de produsele materiale şi spirituale ale societăţii etc.). Aceste tipuri de atitudini se
trăiesc în modul lor specific şi generează în conştiinţa personalităţii motivele morale
de activitate şi comportare [6, p. 62–68].
Studiile noastre au confirmat că criteriul de bază în aprecierea moralităţii rămâne
concordanţa dintre cuvânt şi faptă, respectul pentru valoarea omului. Examenul
autocritic al conduitei noastre rămâne şi el un criteriu de evaluare al conduitei morale.
A ne pune întrebări cu privire la comportamentul nostru şi a căuta răspunsuri corecte
şi concrete reprezintă un exerciţiu de autoperfecţionare morală.
Esența educației morale constă în crearea unui cadru adecvat interiorizării
componentelor moralei sociale în structura personalității morale a copilului, elaborarea
și stabilirea pe această bază a profilului moral al cestuia în concordanță cu imperativele
societății noastre. Sau, exprimându-ne sintetic, esenţa educaţiei morale reflectă
formarea unei personalităţi cu profil moral adecvat, în care sunt concentrate majoritatea
valorilor caracteristice moralei sociale a unei colectivităţi date, într-o anumită perioadă
a dezvoltării sale.
Scopul fundamental al educației morale constă în formarea individului ca subiect
moral, respectiv ca subiect care gândește și acționează în spiritul cerințelor și
exigențelor morale sociale, al idealului, al valorilor, normelor și regulilor pe care ea le
incubă [5, p. 248]. Scopul educației morale, după cum afirmă S. Cristea, este acela al

210
formării personalității ca subiect care gândește și acționează în acord cu cerințele și
exigențele normelor și regulilor morale [2, p. 157].
Devenirea morală este rezultatul asimilării și interiorizării normelor, ideilor,
teoriilor, modelelor de conduită - acestea se filtrează prin grilele cognitive, afective,
atitudinale ale individului; ele devin construcții mentale, afective, volitive, atitudinale
proprii, exprimate în acte de conduită. Individul se raportează la normele și modele
morale obiectivate în obiceiuri, tradiții, coduri, și-și construiește propriul sistem de
gândire și atitudine, propriul registru de acțiuni. Procesul de formare a personalității
morale este complex, contradictoriu, se desfășoară într-un context social-relațional [4,
p. 258].
Deci, educația morală este una din cele mai complexe laturi ale educației. Acest
lucru este determinat, pe de o parte, de faptul că individul este subiect al relațiilor
morale de la o vârstă timpurie, el fiind supus continuu unor influențe de acest gen, iar
pe de altă parte, de variabilele psihologice implicate într-un asemenea proces.
Educația morală se desfășoară întotdeauna pe fondul și concomitent cu diverse
influențe morale, ce se exercită asupra personalității. Ea nu poate face abstracție de
aceste influențe, scopul ei trebuind să vizeze deopotrivă valorificarea lor, atunci când
efectele sunt pozitive sau anihilarea eventualelor efecte negative. În funcție de cele
două situații, profesorul urmează să apeleze la acele metode și procedee care, urmărind
realizarea sarcinilor educației morale, să valorifice sau să anihileze rezultatele
influențelor morale ce s-au exercitat sau se exercită asupra copilului.
Deducem de aici că eficacitatea metodelor și procedeelor de educație morală este
dependentă de modul în care acestea reușesc să activizeze subiectivitatea elevului,
elementele structurale ale personalității sale. Condițiile interne, în care includem și
experiența, sunt cele care mijlocesc relația dintre metodele și procedeele folosite (ca
variabile independente) și reacțiile pe planul conduitei (ca variabile independente).
Toate acestea s-ar putea prezenta, schematic, conform viziunii savantului I. Nicola, în
felul următor:

SUBIECTIVITATEA
INFLUENȚE STRATEGIA ELEVULUI CONDUITA
MORALE EDUCAȚIEI (CONDIȚII MORALĂ
MORALE INTERNE)

CONEXIUNE INVERSĂ

Figura 1 – Schema educației morale (după I. Nicola)

211
 Prin strategia educației morale vom înțelege ansamblul metodelor și
procedeelor folosite de profesor în mod conștient și într-un cadru organizat, în vederea
realizării sarcinilor acestei laturi a educației.
Urmărind schema de mai sus putem afirma că strategia educației morale este, în
ansamblul său, o strategie de tip euristic. Relația ce se stabilește între metodele și
procedeele concrete pe care le folosim și efectele lor pe planul moralității are un
caracter neunivoc. Aceasta înseamnă că aceeași metodă sau același procedeu poate
avea efecte diferite în funcție de contextul în care sunt folosite și de condițiile interne,
subiective, ce se intercalează între ele. Întrucât profesorul nu poate controla toți acești
factori nu putem exclude un coeficient al abaterilor între ceea ce ne propunem, apelând
la o metodă sau alta și rezultatele obținute. Pentru ca acest coeficient să fie cât mai mic,
deci să tindă spre zero, este necesar ca metodele să fie alese în funcție de anumite
criterii cum ari fi: asigurarea unei concordanțe între metodă și sarcină (între metodă și
obiectivul urmărit), adecvarea metodei la profilul psihologic al elevilor, folosirea
metodei în funcție de cadrul organizatoric în care se aplică [5, p. 263].
Reieșind din cercetările realizate, obiectivele educaţiei morale presupun
formarea conştiinţei și a conduitei morale.
Conştiinţa morală fiind alcătuită din reprezentările, noţiunile, convingerile,
sentimentele şi atitudinile morale dobândite în relaţiile cu ceilalţi, reprezintă şi
evaluează conduita noastră în funcţie de criteriile colectivităţii în care trăim (bine – rău,
demn – nedemn, aprobare – condamnare). O asemenea instanţă are cel puţin două
componente importante:
 cognitivă (reprezentări, informaţii, noţiuni morale etc.);
 afectivă (convingeri, sentimente, atitudini).
Formarea conduitei morale prevede acțiunea corelată asupra următoarelor structuri
comportamentale: deprinderile morale, obişnuinţele morale, voința morală, caracterul.
Conduita morală reprezintă o etapă superioară în formarea personalităţii morale,
deoarece ea dă viaţă convingerilor şi sentimentelor morale, devenind indicatorul
principal al asimilării şi acceptării normelor morale ale societăţii. Convingerile morale
reprezintă sursa motivaţiei conduitei, susţinute şi întărite prin anumite acţiuni sociale:
succese, aprecieri, promovări, statut social etc.
Atitudinea morală, ca expresie a nivelului atins de o persoană în domeniul vieţii
morale, este o reacţie stabilizată în care sunt sintetizate principalele elemente cognitive,
afective, volitive. Ea este rezultatul unui îndelungat proces de educaţie şi a unei
dezvoltări a individului pe toate planurile şi sub toate raporturile (intelectual, fizic,
estetic, profesional etc.) în contactul permanent cu semenii.
Conţinutul educaţiei morale reflectă două coordonate definitorii, care vizează
raportarea omului la societate (educaţia moral-civică) şi la sine (educaţia moral-
individuală).

212
 Sarcinile educaţiei morale presupun:
 formarea reprezentărilor şi a noţiunilor morale;
 formarea sentimentelor şi atitudinilor morale;
 formarea obişnuinţelor de comportare morală şi a trăsăturilor pozitive de
caracter;
 formarea atitudinii patriotice şi a atitudinii faţă de muncă;
 formarea unei atitudini critice şi autocritice;
 formarea judecăţilor morale, a umanismului;
 formarea conştiinţei şi conduitei morale.
Principiile educaţiei morale prevăd:
 principiul valorificării resurselor şi a disponibilităţilor pozitive ale personalităţii
umane în vederea eliminării celor negative;
 principiul unităţii şi al continuităţii axiologice între toate formele de proiectare
şi realizare a educaţiei morale;
 principiul diferenţierii educaţiei morale în funcţie de determinările sale
particulare (vârstă, domeniu socioprofesional, context educaţional) şi
individuale (structura fiecărei personalităţi);
 principiul corespondenţei pedagogice dintre “teoria” morală şi “practica”
morală;
 principiul corelării funcţionale între “cerinţele” morale şi “stimulentele” morale.
Succesul activității de educație morală este condiționat și de alegerea și folosirea
cu pricepere a metodelor și procedeelor de educație morală. În educația morală,
metoda este modalitatea de concepere și realizare a acțiunii de influențare, formare,
corectare, a conștiinței și conduitei morale, este calea de acces la înțelegerea și
acceptarea faptei morale, calea de formare a atitudinilor și convingerilor morale [4, p.
281].
Referindu-se la metodele de învățământ, la rosturile lor educative complete, I.
Cerghit afirmă că ,,ele posedă asemenea calități transformatoare în măsura în care
supun exersării și elaborării diversele funcțiuni psihice și fizice ale elevilor, în măsura
în care se vor materializa în schimbări ce survin în conștiința și conduita acestora, a
unor noi convingeri și sentimente, aptitudini și atitudini, capacități și comportamente,
calități personale și trăsături caracteriale” [1, p. 112].
Astfel, cu ajutorul explicației morale, putem dezvălui conținutul, sensul și
necesitatea respectării unei valori, norme sau reguli morale. Realizându-se cu ajutorul
limbajului, ea implică două funcții principale: una informativă și alta stimulativă.
Deducem astfel că, din punct de vedere pedagogic, explicația va fi eficientă numai în
măsura în care cele două funcții se manifestă concomitent. Asimilarea cunoștințelor
morale nu se face doar din considerente pur cognitive, ci cu un scop bine conturat –
acela al determinării conduitei morale. Or, prelungirea lor în conduită nu este posibilă
213
decât prin intermediul componentei afective, care asigură metamorfozarea și integrarea
lor în convingeri morale.
Explicația morală îndeplinește un rol important în dezvoltarea conștiinței și
conduitei morale. Este însoţită de analize, convorbiri, interpretări. Poate lua forme
diferite: interpretarea unei cărţi, a unui film, întocmirea şi analiza unor referate de către
elevi etc.
Transmiterea unui volum mai mare de cunoștințe concentrate în jurul unei teme
fixate în prealabil ne permite prelegerea morală, care parcurge mai multe etape:
enunțul problemei, dezvoltarea ei și menționarea unor concluzii [5, p. 266].
Convorbirea morală permite explicarea anumitor noțiuni, norme sau principii
morale și formarea unor convingeri, opinii și sentimente morale. Poate fi individuală
sau de grup.
Convorbirea morală, utilizată în cadrul orei de dirigenție, fie în afara clasei,
parcurge, de obicei, următoarele momente: expunerea faptului concret, analiza și
explicarea acestuia cu ajutorul elevilor, sublinierea trăsăturilor esențiale ale noțiunilor,
generalizarea și raportarea acestora la purtarea proprie sau a altora [7, p. 247].
Efectivă este și povestirea morală, care presupune prezentarea narativă a unor
fapte reale, posibile sau imaginare cu valoare de îndemn. Modul de relatare trebuie să
fie accesibil, clar, sugestiv, să invite la reflecții, să ofere modele [4, p. 282].
Expresivitatea, figurile de stil, materialul intuitiv adecvat, precum și procedeele
retorice sau dramatice sunt doar câteva cerințe pe care le solicită această metodă [5, p.
269].
În procesul educației morale este eficientă și problematizarea, care valorifică
contradicţiile existente între conştiinţă şi conduită, între intenţii şi realitate. Punând în
faţa copiilor o situaţie problemă, se cere găsirea unor soluţii pe baza unei experienţe
anterioare sau pe baza raportării situaţiei de rezolvat la codul etic al societăţii.
La fel este și studiul de caz prin studierea unor cazuri concrete pentru a ajunge
la descoperirea unor soluţii eficiente şi la influenţarea pozitivă a conduitei morale a
participanţilor.
Exerciţiul moral prevede antrenarea elevilor în domeniul faptelor morale. Se
realizează acum legătura dintre teorie şi practică, se formează deprinderi şi obişnuinţe
de conduită morală. Prin exersarea morală se înţelege organizarea repetată şi
sistematică a unor activităţi în scopul de a se fixa deprinderi şi obişnuinţe de conduită
morală şi al consolidării anumitor trăsături de conduită şi caracter. Procedee folosite:
ordinul, dispoziţia, îndemnul și sugestia, lămurirea, rugămintea, încrederea,
încurajarea, entuziasmarea, promiterea unei recompense, întrecerea, aluzia,
avertismentul, interdicţia, cooperarea ș.a. (ibidem, p. 274 -279).

214
 Un rol aparte îl constituie exemplul direct şi indirect, cel direct cuprinzând toate
exemplele din viaţa reală (părinţi, profesori, colegi etc.), iar cel indirect - marile
personalităţi istorice, oameni de artă, personaje din literatură, filme etc.
Aprobarea şi dezaprobarea au rol de prevenire şi combatere a unor deficienţe
de conduită.
Ansamblul metodelor și procedeelor de educație morală permit pedagogilor să
utilizeze, în mod nuanțat și diferențiat, pe acelea care sunt mai adecvate situației și
persoanei în cauză, pentru a obține rezultatul scontat. Integrate în sistemul metodologic
al educației, în general, ele vor putea contribui la formarea adevăratelor caractere
morale [7, p. 250].
Deci, educația morală este procesul și activitatea de formare a personalității
morale, a conștiinței și a conduitei morale în spiritul idealului, principiilor, normelor și
valorilor morale. Educația morală este o componentă a educației integrale, corelată cu
celelalte componente: intelectuală, profesională, estetică, spirituală, religioasă, fizică
și este prezentă în toate sistemele de gândire pedagogică [4, p. 240].

Bibliografie
1. Cerghit I. Metode de învățământ, Ediția a 4-a revăzută și adăugită. Polirom, Iaşi,
2006.
2. Cristea S. Concepte fundamentale în pedagogie. Conținuturile și formele
generale ale educației. vol. 4, Editura Didactica Publishing Hous, București,
2017.
3. Cucoş C. Pedagogie. Editura Polirom, Iaşi, 2014.
4. Macavei E. Pedagogie. Teoria educației. Editura Aramis, București, 2001.
5. Nicola Ioan, Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București, 2003.
6. Panico V., Munteanu T. Formarea şi dezvoltarea atitudinilor moral-umaniste la
elevii de vârstă şcolară mică. În: Modernizarea învăţământului preuniversitar şi
universitar în contextul integrării europene. Chişinău: UST, 2009, p. 62–68.
7. Silistraru N. Note de curs la pedagogie. Chișinău, 2000.

215