Opresc playlistul de muzică barocă de pe youtube pentru a așterne în scris câteva

rânduri, deoarece am încheiat lectura romanului Albastru din miez de noapte al autoarei
contemporane neerlandeze Simone van der Vlugt. Muzica bună, care de o vreme încoace îmi
însoțește aproape fiecare festin pantagruelico-livresc la care mă dedau, și în care servesc atât
meniul de lecturi obligatorii cât și suplimente pe bază de vitamina plăcerii de a citi. Cartea
Simonei se află unde la granița dintre cele două feluri. După cum ne sugerează însăși coperta
cărții, având pe fundal tabloul pictorului olandez Johannes Vermeer, Femeie cu o carafă de
apă (1662-1665), avem de-a face cu un roman în care arta și literatura se împletesc pentru a
țese o poveste intrigantă despre Olanda secolului al XVII-lea, perioadă cunoscută și ca epoca
de aur olandeză (Dutch Golden Age). Ne putem da ușor seama că romanul se constituie într-o
frescă a vremurilor respective, argumente fiind sumedenia de pagini ce stau mărturie pentru
obiceiurile, preocupările, pasiunile, nevoile, într-un cuvânt viața oamenilor din Țările de Jos,
atât din păturile inferioare ale societății, unde-și are obârșia și personajul nostru feminin
Catrijn, cât și celelalte figuri marcante ale picturii vremurilor respective, și anume întunecatul
Rembrandt van Rijn, câțiva dintre ucenicii acestuia, dintre care-l amintim pe Carel Fabritius
din Delft, și prietenul acestuia, Johannes Vermeer, care la momentul acțiunii romanului era
încă doar un hangiu ce cocheta cu pensula și șevaletul, zugrăvind peisaje de han, ce
împodobeau sala de mese, precum și Quirijn și Engeltje van Cleynhoven, nume ce au făcut
istorie în industria companiilor de ceramică albastră de Delft.

Este romanul unei tinere ce încearcă să răzbească în viața anevoioasă a vremurilor de

una singură, o fată rămasă văduvă la doar 24 de ani, nu printr-un capriciu al sorții sau în urma
vreunei epidemii de ciumă, care bântuiau periodic Europa acelor timpuri, ci o văduvie mai
mult decât auto-impusă, una chiar câștigată, sau mă rog, obținută cu forța. De fapt, acest lucru
o va bântui precum o fantomă a trecutului de care nu reușești să scapi, fantoma reprezentată în
carte de oportunistul Jakob, cel care se va ține scai de ea până la sfârșitul poveștii, aflându-și
un regretat dar nu mai puțin binemeritat sfârșit al celor care nu se dau în lături de la cele mai
josnice șantaje, fie ele emoționale, financiare sau de orice altă natură. Mârșava într-un fel, de
înțeles într-altul, faptă va fi catalizatorul întregii acțiuni. Ea își va părăsi locurile natale și
datorită ambiției și dorinței ei de a locui la oraș, acolo unde viața capătă dimensiuni și valențe
alerte, acolo unde ajunge să cunoască noi și noi personaje. În fapt, întreaga ei promenadă prin
societatea elitist artistică se va învârti în jurul a trei frați din familia van Nulandt, și anume
Mattias, Adriaen și Evert. Cu primul va gusta din plăcerile unei idile ai cărei vapori îi vor
îmbăta simțurile, făcând-o să se îndrăgostească, în casa celui de-al doilea va munci pe post de
menajeră, iar cu al treilea se va căsători, încercând să-și întemeieze o familie mult visată,
liniștită, la adăpostul dat de o oarecare siguranță financiară a unei firme de ceramică, în care
ea va încerca să aducă un aer proaspăt și temerar, pictând cu un real talent vasele de ceramică
după modele orientale, foarte la modă printre cunoscători. Două vor fi principalele ei locuri de
staționare, Amsterdam și Delft, întreaga poveste desfășurându-se într-un peisaj presărat cu
canale, străzi înguste și poldere (nume dat în Olanda unei porțiuni joase de uscat smulsă mării
sau unui lac maritim prin îndiguire și drenare) tipic Olandei. Background-ul istoric este pictat
cu o tușă ușoară, iar drama Catrijn-ei se dovedește, una peste alta, a fi încâtător de universală.
Prin prisma figurilor istorice menționate mai sus, prin arhitectura locală a orașelor-port,
Simone van der Vlugt reușește să realizeze un portret captivant al unei Olande aflate la
apogeul puterii sale economice și artistice, cufundându-se în arta ceramică a timpului și
împletind realitatea cu ficțiunea într-o poveste ce captivează până la ultima filă. De ce spun
asta? Pentru că un cititor pasionat va parcurge ușor întregul roman într-un timp infinit mai
scurt decât ccel necesar realizării unui tablou, fie el chiar și de mici dimensiuni, cum este cel
al Sticletelui, celebrul taboul semnat de Carl Fabritius, personaj ce-și află tragicul sfârșit în
explozia de la depozitul de praf de pușcă din Delft. De fapt, dacă aveți curiozitatea să mai
citiți și alte romane din sfera artă și literatură, vă recomand cu căldură și romanul Donei Tart,
roman ce narează istoria acestui tablou ce reușește să supraviețuiască vicisitudinilor istoriei.
În aceeași ordine de idei, romanul Albastru în miez de noapte a fost comparat, ca fenomen
editorial cu Fata cu cercel de perlă, unde totuși, pare-mi-se, avem de-a face cu un personaj
Vermeer mult mai complex și mai bine conturat, un pictor ce-și dăruiește lumii perla artei lui.
Romanul Catrijn-ei, deși populat cu figurile emblematice ale picturii olandeze, Rembrandt
abia pomenit în treacăt, lăsându-ne impresia unui portretist necioplit, deloc interesat de relația
cu potențialii cumpărători ai operelor sale, va avea un destin mai mult beletristic, resorturile
lui ramânând mai mult în sfera ficționalului decât în cea a adevărului istoric. Cartea poate fi
privită și ca o meditație asupra condiției femei-artist al secolului XVII, care în fața legii nu
avea un cuvânt de spus, ea trebuind să găsească o figură masculină, exponent-substitut în
privința daravelilor negustorești. De asemenea, romanul poate fi privit și prin prisma
maturizării personajului, care o dată cu înaintarea spre deznodământul deschis va afișa o
oarecare maturitate senină și rece în privința relației cu Mattias, cel veșnic nestătător și
cuprins de dor de ducă, pentru care Catrijn, vocea naratoare lasă să se înțeleagă, va reprezenta
un far al iubirii, menit mereu să-i ghideze revenirile dintr-un Orient îndepărtat, scrutat în cele
mai multe cazuri doar în scopuri comerciale.

Dacă mi-a plăcut romanul? Ei bine, da, deși nu aș putea să îl pun pe aceeași treaptă cu
cele ale lui Irving Stone, Bucuria vieții, romanul ce zugrăvește un alt pictor din Țările de Jos,
van Gogh, sau chiar Agonie și extaz, cartea ce aduce la viață epoca lui Michelangelo.