Sunteți pe pagina 1din 22

1

Copyright 2020 Copii Remarcabili

Toate drepturile rezervate. Conținutul acestei cărți nu


poate fi transmis sau reprodus fără acordul scris din
partea Copii Remarcabili.

https://www.copiiremarcabili.ro

2 3
Ne dorim ca al tău copil să rămână cu cât mai multe

Bine te-am găsit!


idei din carte și să își formeze obiceiuri diferite
pentru a avea o gândire de învingător. Știm că doar
prin repetarea acestor obiceiuri și prin efort susținut
din partea celor din jur va putea, într-adevăr, să
transforme gândirea de învingător într-o a doua natură.
Ne bucurăm că ai cumpărat “Cartea mea secretă care
mă ajută să fiu un copil învingător”. După cum bine știi Ca să mai adăugăm o piesă importantă în acest puzzle,
deja, una dintre cele mai mari provocări ale copiilor, am conceput acest ghid pentru părinți. Pentru că,
atunci când vine vorba despre motivație, are rădăcini oricât de mult ne-am baza pe educația formală, tu,
adânci în mentalitate. Sau, cum spune autoarea cărții părintele, ești persoana la care al tău copil se uită cu
cu același nume, Carol Dweck, în “Mindset”. Cu ajutorul admirație. Vei rămâne întotdeauna persoana care îl
muncii de cercetare făcută de către Carol Dweck și poate susține în orice situație. Într-adevăr, prietenii
mulți alți oameni de știință, am avut ocazia să aducem se schimbă, profesorii la fel, poate chiar și programa
principiile unei mentalități de învingător în mâinile școlară. Însă constanta care rămâne în viața copiilor
copiilor. tăi ești tu și, din acest motiv, vrem să-ți oferim toate
uneletele de care ai nevoie ca să reușești să crești un
Astfel, ne dorim să contribuim la creșterea unor copil cu mentalitate de învingător.
generații cu o stimă de sine sănătoasă, motivație
potrivită și o atitudine de învingători, indiferent de Acest ghid îți va fi alături ca să poți aplica cât mai
provocările pe care le vor întâlni pe parcurs. bine principiile din carte. Va fi ca o busolă care îți
va arăta drumul ori de câte ori te vei întreba dacă o
Poate că ai observat că, în ziua de astăzi, din ce în ce acțiune susține sau nu ideile pe care al tău copil le va
mai mulți copii renunță foarte ușor când dau peste descoperi.
provocări. Dacă traseul devine greu, se plictisesc, se
enervează, abandonează sau adoptă o falsă atitudine
de nepăsare. Vei vedea în curând de ce spun că este Ghidul e s te împărți t după cum ur me ază:
falsă.

4 5
1 Ve i de scope r i c are
sun t ce le 2 t ipur i
3 Ve i ve de a c are sun t
semn ale le f ie căr ui t ip de
me n t ali t ate c a să poți să
de me n t ali tăți: o ide n t if ici pe ce a f i xă la
me n t ali t ate a f i xă și t imp și să de scope r i c are
ce a de crește re (de sun t be ne f iciile încurajăr ii
în v ingător). une i me n t ali tăți de
în v ingător.

2 Ve i ve de a, cu e xemple
4 Ve i găsi sf at ur i u t ile
concre te, c are sun t
de spre cum să încuraje zi în
dife re nțe le din t re ce le do uă
f amilia t a me n t ali t ate a de
me n t ali tăți în f uncție de
în v ingător.
con te xt.

6 7
Partea I

me n tali tate a
Cele 2 tipuri de mentalităţi
Expe r ie nțe In te r pre tare a
e xpe r ie nțe lor

Mentalitatea este, pe scurt , ceea ce credem despre


noi și despre lucrurile din jur. Ea ne influențează
nevoile, modul în care ne simțim, modul în care luăm
decizii și, în final, acțiunile și rezultatele noastre.

Cu toții avem o mentalitate, doar că, de cele mai multe


Mentalitatea conține toate convingerile și
ori, o folosim inconștient.
presupunerile pe care le avem. Este modul nostru unic
de a vedea lucrurile din jurul nostru și ne influențează
Și totuși, de ce trebuie să fim atenți la mentalitatea
modul prin care reacționăm la tot ce ni se întâmplă.
noastră?
Același lucru este valabil pentru copii.

Pentru că influențează atât ceea ce faci, cât și


ceea ce nu faci, dar și cum acționezi sau cum
C um se f or me ază me n t ali t ate a? reacționezi. Aceste lucruri, în cele din urmă, determină
oportunitățile tale actuale și pe cele viitoare. Ea
joacă un rol important și în modul în care facem față
provocărilor din viața de zi cu zi, de la cele mai mici
Prin experiențe - lucruri care ți s-au întâmplat , lucruri detalii și până la problemele importante, cum ar fi
pe care le-ai învățat , inclusiv principiile învățate din căutarea un nou loc de muncă sau gestionarea unor
cultura și comunitatea în care ai crescut , combinate cu situații critice.
interpretarea experiențelor proprii - această
interpretare este dată de personalitate și chiar starea Orice lucru alegem sau nu să facem este influențat de
ta din acel moment. mentalitatea noastră.

8 9
Care sun t ce le do uă t ipur i Astfel, ca să își mențină percepția că sunt în

de me n t ali tăţi?
continuare deștepți, speciali sau talentați, în general,
acești copiii vor evita să facă orice ar putea fi o
provocare sau orice lucru la care ar putea părea
necalificați. Pe scurt , își vor pierde interesul și vor
În cartea sa, Mindset , Carol Dweck scrie despre înceta să mai încerce lucruri noi.
două tipuri de mentalități: mentalitatea rigidă, fixă, și Pentru ei, concluzia este simplă. Dacă arată că nu le
mentalitatea flexibilă. Ea le definește astfel: pasă și nu încearcă cu adevărat , cei din jur nu le vor
putea judeca toate abilitățile și, prin urmare, nu îi pot
percepe ca fiind nepricepuți sau incapabili.

Me n t ali t ate a r igidă, f i xă Copiii care au acest tipar consideră că inteligența lor
este în permanență testată și simt constant frica de
a fi judecați. De aceea, ei vor simți mereu nevoia de a
Mentalitatea în care persoana consideră că inteligența,
părea inteligenți. Copiii cu o mentalitate rigidă sunt ,
abilitățile și competențele sunt fixe. Ea crede că se
în general, cei mai predispuși să renunțe atunci când
naște cu un anumit nivel de inteligență ce va rămâne
întâmpină dificultăți.
la fel pe tot parcursul vieții și care nu se mai poate
schimba niciodată.

Convingerea lor de bază este: Fiecare dintre noi are un


anumit grad de inteligență, înnăscut.

Din această convingere, atunci când încep să facă


greșeli sau cred că arată prost atunci când fac ceva,
copiii cu mentalitate rigidă vor considera că sunt
percepuți ca și cum nu sunt suficient de inteligenți.

10 11
Me n t ali t ate a f le x ibilă

Mentalitatea în care persoana consideră că își poate


dezvolta inteligența, abilitățile și competențele. Copiii
cu această mentalitate înțeleg că abilitățile lor ar
putea crește atunci când finalizează sarcini dificile.

Ei nu cred că talentul și inteligența sunt înnăscute, ci


consideră că trebuie să muncești pentru ele. Atunci
când au strategia corectă și depun suficient efort , pot
deveni mai buni la orice își propun.
Știu că evoluează constant , deci sunt mai puțin
îngrijorați de faptul că ceilalți îi numesc incapabili
într-o anumită situație.
Copiii care au mentalitate flexibilă sunt cei mai
predispuși să persevereze.

12 13
Partea a II-a
Cum afectează cele 2 mentalităţi
deciziile copiilor

Mentalitatea are influențe și asupra modului în care


copiii se raportează la învățare, școală sau rezultatele
școlare. Carol Dweck a observat în cercetările sale
impactul pe care îl au rezultatele școlare asupra
copiilor.

Copiii cu mentalitate fixă cred că notele pe care le


obțin sunt pentru totdeauna. Pentru ei, notele unui
test măsoară atât o anumită abilitate, cât și nivelul lor
de inteligență (care rămâne constant pe tot parcursul
vieții). Ei cred că rezultatele școlare îi pot defini și, de
aceea, fiecare rezultat are impact asupra lor.

Copiii cu mentalitate flexibilă, pe de altă parte, sunt de


acord că un test măsoară o anumită abilitate, însă nu și
că le evaluează nivelul de inteligență. Cu atât mai mult
nivelul de inteligență pe viață.

Efectele mentalității sunt remarcabile. Iată câteva


dintre diferențele majore dintre o mentalitate rigidă ​​
(fixă) și o mentalitate de creștere.

14 15
Mentalitate rigidă Mentalitate de creștere
Re nunțare a (R igid) vs. Pe rsis te nța (Crește re )
Va cere ajutor
Va spune că nu se
persoanelor apropiate -
Mentalitatea de creștere încurajează motivația, pricepe, că nu este
părinților, colegilor sau
rezistența și persistența, în timp ce mentalitatea rigidă capabil.
chiar profesorului.
le distruge.

Copiii care cred că inteligența este ceva ce primim din


naștere sunt mai predispuși să renunțe atunci când Va crede că trebuie
Va încerca să facă
întâmpină dificultăți. Ei consideră că, dacă nu pot face să știe să rezolve
tema de fiecare dată,
ceva, este din cauză că nu sunt suficient de inteligenți, exercițiul din prima ca
chiar dacă nu știe din
nu au suficientă creativitate sau nu sunt suficient de să dovedească că se
prima cum să facă.
buni. pricepe la matematică.

Pe de altă parte, copiii care au mentalitate de creștere


Cu fiecare exercițiu
sunt mai predispuși să continue să lucreze din greu Dacă nu știe cum să
pe care nu îl știe,
pentru a atinge un anumit obiectiv. Ei consideră că, rezolve un exercițiu, va
va respinge din ce
dacă depun suficient efort , pot să realizeze ceea ce își căuta o altă metodă
în ce mai des acest
propun. sau mod de rezolvare.
subiect.

Iată un exemplu:

Atunci când nu știe să facă tema la matematică...


Va spune că nu are
Nu va renunța ușor.
talent la matematică.

16 17
Lips a de încre de re (R igid) vs. încre de re (Crește re ) Mentalitate rigidă Mentalitate de creștere

Copiii cu mentalitate fixă ​​sunt mai predispuși să Va renunța să joace Va continua să joace
interpreteze dificultatea ca o confirmare a faptului că acel joc sau nu îl va acel joc până când va
nu au ceea ce este necesar ca să reușească. Pentru ei, termina. reuși.
dacă succesul înseamnă că sunt deștepți, atunci lipsa
succesului înseamnă că nu sunt suficient de deștepți.
În general, copiii adoptă astfel de convingeri în urma
asocierii realizărilor lor cu inteligența. De exemplu,
atunci când primesc laude care valorifică talentul sau Va spune că nu se Va căuta și alte jocuri
înzestrările naturale ale copilului: „Ai reușit! Ești atât de pricepe la astfel de similare pentru a-și
deștept!”. jocuri. exersa strategiile.

Odată ce copiii cred acest lucru, lipsa lor de încredere


se revarsă în alte sarcini, în cele din urmă distrugându-
și motivația și dragostea lor de a învăța. Va evita să mai joace Va căuta metode
astfel de jocuri din și strategii
În schimb, cei cu o mentalitate de creștere vor frica de a nu părea alternative de a
interpreta lipsa succesului ca pe un semn că trebuie nepriceput. rezolva jocurile.
să lucreze puțin mai mult sau diferit , și nu ca o dovadă
a unei deficiențe personale.

Atunci când nu știu să rezolve un puzzle sau un Nu se va supăra și


joc complicat... Va părea indiferent față
de astfel de jocuri. va fi perseverent
până când va reuși.

18 19
Ev i tă pro voc are a (R igid) Mentalitate rigidă Mentalitate de creștere
vs. îmbrățișe ază pro voc are a (Crește re )

Când li se oferă posibilitatea de a alege dintre Va decide că nu vrea


Va exersa și înafara
o sarcină dificilă și o sarcină ușoară, copiii cu o să mai continue sau să
antrenamentelor.
mentalitate fixă ​​vor fi mai predispuși să aleagă sarcina mai joace.
ușoară. Pentru că ei cred că inteligența lor este fixă ​​
și imposibil de schimbat , vor căuta să aleagă sarcini
ușoare pentru a putea dovedi că sunt capabili. Iar
acest lucru le reduce din vulnerabilitatea necesară
pentru a învăța și a crește. Va cere ajutor și
Va evita să mai meargă
feedback acolo unde
la antrenament.
Credem că e important să le oferim copiilor o crede că are nevoie.
perspectivă diferită. Și anume, faptul că învățarea
înseamnă să începem de la marginea capacităților
noastre și să mergem dincolo de ele. Asta va însemna
uneori eșecul, alteori căderea și alteori recunoașterea Nu va vrea să
Va stabili un plan de
faptului că, pentru moment , nu avem niciun indiciu. mai participe la
acțiune ca să facă față
Dar, prin perseverență, vom găsi soluțiile de care competiție din frica
provocărilor.
avem nevoie și vom reuși să mărim această limită. de a eșua.
Astfel, copiii cu mentalitate de învingători vor accepta
provocarea, văzând-o ca pe o oportunitate de a învăța
și de a crește. Nu va renunța
Va face doar lucrurile
la care se pricepe deja la pregătire sau
În cazul antrenamentului de fotbal sau a pregătirii - nu va încerca mișcări concurs, chiar
pentru un concurs. Pe măsură ce lucrurile devin din noi sau lucruri mai dacă este posibil
ce în ce mai grele... dificile. să nu câștige.

20 21
Mentalitate rigidă Mentalitate de creștere

Se va considera
Eșe cul e s te văzu t c a de f icie nță pe rson ală (R igid) incapabil sau
Va căuta să înțeleagă de
vs. oport uni t ate de a în văța (Crește re ) ce nu a reușit.
netalentat.

Copiii cu o mentalitate fixă ​​vor interpreta eșecul


mai mult ca pe o dovadă a lipsei lor de inteligență
sau capabilitate. Pe de altă parte, pentru copiii cu Va spune că acel Va căuta metode
o mentalitate de creștere eșecul nu este atât de subiect nu este prin care să devină
sumbru. Aceștia au o atitudine sănătoasă față de eșec, pentru el. mai bun.
văzându-l ca pe o oportunitate de a învăța.

Chiar și atunci când sunt dezamăgiți, sunt capabili


Pentru a părea în
să-și păstreze încrederea intactă și să găsească noi
continuare priceput , se
metode prin care să depășească provocările. Ei cred Va exersa mai mult în
va compara cu cei care
că dețin toate abilitățile de care au nevoie și vor reuși continuare.
au obținut rezultate
să facă ceea ce își propun dacă vor depune suficient
mult mai slabe decât el.
de mult efort.

Atunci când pierd o competiție sau un concurs... Va cere feedback


Va da vina pe ceilalți sau ajutor acolo
- pe subiecte, unde nu știe sau
jurizare, mediu etc. nu obține rezultate
bune.

22 23
Ascunde pro vocăr ile pe c are le în tâmpină (R igid)
vs. Cau tă aju tor (Crește re )

Copiii care cred că performanța lor va fi atribuită Mentalitate rigidă Mentalitate de creștere
inteligenței vor fi mai predispuși să-și ascundă
provocările și să mintă despre greșelile lor. În
cercetarea lui Dweck, aproape 40% dintre copiii care Nu va comunica Va căuta motivul pentru
au fost lăudați pentru inteligență, comparativ cu 10% părinților nota care nu a reușit să
dintre copiii care au fost lăudați pentru efort , au mințit obținută. obțină o notă mai mare.
atunci când li s-a cerut să dezvăluie anonim numărul
de greșeli pe care le-au făcut.

Va cere ajutor
Când copiii cred că inteligența lor este fixă, vor crede
părinților, profesorului
despre ei că sunt „inteligenți” sau „nu sunt inteligenți”,
sau colegilor pentru
fără a exista o cale de mijloc. În loc să vadă greșelile ca Va evita acest subiect.
a înțelege ce a făcut
fiind un semn că ar putea fi nevoie să lucreze puțin mai
greșit și ce poate face
mult , vor vedea greșelile ca pe dovezi ale lipsei lor de
diferit data viitoare.
inteligență și vor depune mai mult efort în a opri lumea
să-i vadă ca fiind „proști” sau „incapabili”, decât în a
deveni mai buni la acel lucru.
Stima sa de sine Va fi de părere că e
Pe de altă parte, copiii cu o mentalitate de creștere
scade și are mai responsabilitatea lui
vor fi mai predispuși să caute ajutor în exterior
puțină încredere în să devină mai bun la
atunci când întâmpină dificultăți pe care nu știu să
forțele proprii. acest subiect.
le depășească. Ei știu că au capacitatea de a rezolva
problemele, dar au nevoie de o mână de ajutor pentru
a găsi soluțiile potrivite.

Atunci când primește o notă mică la școală...

24 25
Partea a III-a
Cum afectează cele 2 mentalităţi
deciziile copiilor

Astfel, e foarte probabil să obțină rezultate foarte bune


Ce anume de te r mină o anumi tă me n t ali t ate și la matematică, să fie entuziasmat de ceea ce află și
c are sun t semn ale le? poate chiar să își petreacă și timpul liber căutând
sau exersând principii noi din acest domeniu. Dar, în
Mentalitatea este o parte importantă a personalității același timp, va evita pe cât posibil situațiile în care să
noastre pentru că ne influențează în toate alegerile pe fie nevoie să își aplice abilitățile artistice.
care le facem. Vestea bună este că, indiferent de ce
mentalitate avem, o putem schimba. Un alt aspect important vizavi de mentalitate
este faptul că aceasta afectează și încrederea în
Însă, un aspect important este faptul că, în situații sau sine. Încrederea în sine este la fel în orice tip de
domeniii diferite, putem avea mentalități diferite sau mentalitate, însă poate fi influențată diferit în funcție
elemente ale ambelor mentalități. de convingerile pe care le avem. Și astfel, în cazul
De exemplu, un copil poate considera că nu are deloc mentalității rigide, pentru că orice obstacol sau efort
talent la desen, și, în același timp, se poate considera influențează percepția asupra capabilității, încrederea
foarte bun la matematică, unde se poate dezvolta ușor. în sine devine mai fragilă.
În această situație, el are o mentalitate de creștere
față de matematică și o mentalitate rigidă față de
desen și artă. Cel mai important aspect de reținut
aici este faptul că mentalitatea pe care o are va fi
cea care îl va ghida în acel domeniu.

26 27
Partea a IV-a
Cum să îi transmiţi copilului tău Iată mai jos câteva idei:
aceste idei și cum să încurajezi
o mentalitate de învingător în Arată-i cum creierul nostru este ca un mușchi. Cu cât
familia ta exersăm mai mult , cu atât mai mult crește. Creierul
este format din mii de celule numite neuroni. Aceste
celule comunică între ele prin niște legături. Exact
Știm că, într-o lume din ce în ce mai agitată, e dificil ca un pod peste un râu. Cu cât facem mai des o
să acorzi atenție constantă detaliilor. Din acest motiv, activitate (adică, cu cât exersăm mai mult) cu atât
am făcut o listă cu idei clare pe care poți să le aplici, aceste legături devin mai puternice și, astfel, vei fi mai
astfel încât să te asiguri că încurajezi o mentalitate de priceput la acea activitate.
învingător în familia ta.

1
În plus, discutați pe exemple concrete. Cum a reușit
deja să își dezvolte creierul în alte contexte. Faceți o
listă cu activități care în trecut păreau dificile pentru
el, dar pe care acum le face cu ușurință pentru că a
exersat suficient.
În v ață copilul de spre cre ie r și cum
f uncțione ază ace s t a . Discu t ați de schis de spre Atunci când simte că un lucru este greu pentru el,
ce le do uă t ipur i de me n t ali tăți amintește-i că au mai fost în trecut și alte situații
în care a simțit la fel, dar pe care acum, pentru că a
Asigură-te că al tău copil știe că își poate dezvolta exersat suficient , le depășește cu ușurință.
creierul. Îi poți explica cum funcționează creierul,
despre neuroni și căile neuronale. Vei găsi în carte, la
capitolul “Îmi plac provocările”, un exemplu pe înțelesul
copiilor care să facă discuția mai ușoară.

28 29
2 Este prea greu.
Necesită mai mult
timp și efort decât am
anticipat.
Discu t ați de spre gândi re a pozi t i vă și gândi re a
ne g at i vă
Mereu pot să devin
Nu pot să fac mai
mai bun, deci o să mai
bine de atât.
Arată-i cum, de fiecare dată când are gânduri care nu încerc.
îl ajută, are opțiunea de a schimba acele gânduri.

Pur și simplu
O să îmi antrenez
nu mă pricep la
creierul la matematică.
Ce lipsește ca să fiu matematică.
Nu sunt bun la asta. bun la asta? Ce pot face
diferit?

Am făcut o Greșelile mă ajută să mă


greșeală. dezvolt.
E prea simplu pentru
Sunt grozav la asta. mine. Ce pot face
diferit?
O să îmi dau seama ce
Ea e atât de
metodă folosește ca
deșteptă. Nu voi fi
să reușească și o voi
O să încerc să niciodată așa.
încerca și eu.
Renunț. folosesc o altă
strategie.
Este cel mai bun
Este destul de
rezultat la care pot să
bine și așa.
ajung?

30 31
3 "Wow! Cred că te-ai străduit
foarte mult! Ai exersat din greu și
evoluţia ta arată asta. Ce metode
Încuraje ază în vățare a și laudă e f ort ul de pus, ai folosit ca să obţii la acest
nu re zul t at ul . rezultat?"

Orice lucru poate fi învățat sau făcut dacă depune


"Super! Ai încercat tot felul de
suficient efort pentru asta. Uneori durează mai mult și
strategii pentru exerciţiul acela
e nevoie de mai multe încercări.
de la matematică până când ai
reușit să îl rezolvi. Cum te simţi
acum când ai reușit?"
Ca să încurajezi o mentalitate de
creștere, oferă-i laude pentru:
efort , strategii, progres, efort
susținut , persistență, învățarea din "Mă bucur că nu ai renunţat când
greșeli, depășirea unor provocări. ţi-a fost greu. Ești mulţumit de
rezultatul pe care l-ai obţinut?"

Încearcă să nu oferi laude pentru: "Super! Mă bucur că ai încercat mai


talent , pentru că “ești deștept”, multe metode și ţi-ai dat seama cum
pentru că “te-ai născut deștept”, poţi să rezolvi problema. Ce metodă
abilități fixe sau pentru că nu a vei folosi data viitoare la acest
făcut greșeli. exerciţiu?"

32 33
4 Încearcă ceva diferit! Data viitoare când unul dintre
voi greșește sau eșuează la ceva, considerați-o ca fiind
o ocazie de sărbătoare. Bateți palma și spune:
Do ve dește-i că greșe lile sun t bune și ne
aju tă să ne de z vol tăm . At unci când greșim ,
discu tăm de spre ce pu tem în văța din
ace as tă si t uație .
"Înveţi!"
Explică-i copilului tău că, atât greșeala, cât și eșecul,
ajută creierul să se dezvolte. De fapt , creierul NU
crește dacă dai mereu răspunsuri corecte.
Pentru a întări căile neuronale e nevoie să continuăm "Da! Creierul
să ne provocăm pe noi înșine ca să atingem următorul tău se dezvoltă!”
nivel de dificultate. Și este normal ca acest lucru să
implice și greșeli, iar asta este minunat pentru că
greșelile ne ajută să descoperim ce nu funcționează și
să ajungem mai repede la rezultatul pe care vrem să îl
obținem. Dacă copilul tău este perfecționist și este îngrozit
de greșeli, încearcă această activitate simplă și
Data viitoare când greșești, alege să îi vorbești distractivă.
copilului tău despre ceea ce ai învățat tu din acea
experiență sau ce poți să faci diferit data viitoare. Atunci când atinge 10 (20 sau 30) greșeli, dați o
Până la urmă, copiii învață cel mai bine prin exemplu. petrecere a greșelilor!
Modelează persistența, reziliența și disponibilitatea de La petrecere, asigurați-vă semnul este scris greșit și
a asuma o provocare. înghețata nu este perfect congelată.

34 35
5
Încuraje ază în vățare a și pe rse ve re nța, în
loc de t ale n t ul înnăscu t

Încurajează învățarea continuă, nu talentul înnăscut.


Cereți tuturor participanților să poarte șosete din
perechi diferite, hainele îmbrăcate invers sau bluze Iată câteva întrebări care să te ajute să faci asta:
cu nasturi încheiați greșit. În timpul petrecerii, fiecare
invitat va împărtăși cu ceilalți cel mai recent eșec pe
care l-a avut și ce a învățat din el.

Ce ai făcut azi
După petrecere, discută cu copilul tău despre
care te-a făcut Ce strategii noi ai
eșecurile pe care le-au împărtășit invitații. Scopul
să depui mai mult încercat?
principal al acestei petreceri este să îl ajute pe copil
efort?
să înțeleagă că toată lumea face greșeli și poate învăța
din ele. În plus, poate vedea că greșelile nu sunt atât
de rele pentru că veți arăta foarte amuzant cu hainele
invers și șosete colorate.

Ce ai încercat
Ce ai învățat nou
astăzi care ți s-a
astăzi?
părut greu?

36 37
Ai întâmpinat
astăzi situații în
Ce provocări care te-ai simțit Atunci când copiii înțeleg că nivelul lor de inteligență
sau probleme ai blocat? … Grozav. este capabil să se schimbe și să crească, își schimbă
depășit astăzi? Ce alte metode și percepția asupra propriilor abilități. Au mai multă
mai sunt să încredere în forțele proprii și nu se descurajează atunci
depășești asta? când dau de greu.

Devine mult mai ușor pentru ei să înțeleagă


mentalitatea de creștere și să accepte greșeli,
obstacole și provocări, pentru că, în esență, ele sunt
Ai făcut astăzi
doar un exercițiu pentru creierul lor.
vreo greșeală? La ce ți-ar plăcea
… Super. Ce poți sa devii mai bun?
Încurajează-ți copilul să depună efort pentru a obține
învăța din asta ca Cum poți face
ceea ce își dorește și învață-l cum să-și schimbe
să te asiguri că nu asta?
strategia atunci când întâmpină dificultăți. Asta îl ajută
o mai repeți?
să se simtă mai puternic și îl încurajează să încerce
mai multe lucruri noi. Atunci când copiii știu că își pot
dezvolta creierul, sunt mai încrezători, mai perseverenți
și nu le este frică de eșec.
Ai făcut astăzi
ceva care ți s-a
Ce e important să reținem, însă, este că mentalitatea
părut prea ușor?
pe care o avem stă la baza tuturor realizărilor noastre.
Ce poți face ca să
fie mai provocator
pentru tine?

38 39
Un ultim mesaj

Recunoștinţă Ne bucurăm enorm că ai primit această carte în


căminul tău și că ne-ai acordat încredere să inspirăm
copiii din România.
Această carte nu ar fi existat fără munca de cercetare
făcută de către Carol Dweck, de la universitatea Călătoria, însă, nu se oprește aici. Suntem puși pe
Stanford din Statele Unite. fapte mari. Vom crea în continuare materiale educative
pentru copii și vom aduce mai aproape de ei principii
Carol Dweck este cunoscută pentru munca ei în care să-i ajute toată viața.
domeniul motivației și în cel al dezvoltării personale.
Inspirați de munca ei și a altor cercetători, am adus Dacă vrei să fii la curent cu materialele pe care le
principiile unei mentalități de creștere în mâinile creăm, intră pe www.copiiremarcabili.ro și completează
copiilor. formularul cu adresa ta de e-mail, ca să te asiguri că
primești ultimele noutăți.
Ilustrațiile, desenele și design-ul cărții nu ar fi existat
fără munca extraordinară a două persoane speciale: Ne găsești și pe rețelele sociale:
Emanuela Ntamack și Huanita Kiss-Cărnuță. Le suntem Facebook: www.facebook.com/copiiremarcabili
recunoscători și ne bucurăm că fac o mare diferență Instagram: www.instagram.com/copiiremarcabili.ro
pentru felul în care copiii parcurg această carte.
Ne-am bucura foarte mult să aflăm care a fost
experiența voastră cu această carte și, mai ales, ce
anume le place copiilor cel mai mult. Scrie-ne oricând
la adresa de e-mail contact@copiiremarcabili.ro.

40 41
42

S-ar putea să vă placă și