Rut 1:1

1. Pe vremea Judecătorilor. Istorioara care urmează să fie spusă este fixată în timp pe vremea cuprinsă
de cartea Judecătorilor. La încheierea naraţiunii ni se spune că Boaz şi Rut au devenit străbunicii lui David
(cap. 4,13-22). În Matei 1,5, Rahab este enumerată ca mamă a lui Boaz. Dacă aceasta este Rahab din Ierihon,
evenimentele din cartea lui Rut au avut loc în perioada timpurie a Judecătorilor. Se poate că, după căderea
Ierihonului, Rahab s-a căsătorit cu un izraelit victorios, poate unul dintre iscoadele care veniseră în căminul
ei. Când Rut a însoţit-o pe Naomi la întoarcerea ei la Betleem, Boaz nu mai era un tânăr, pentru că el a
lăudat-o pe Rut pentru că n-a „umblat după tineri, săraci sau bogaţi” (cap. 3:10). Având în vedere că intrarea
în Canaan a avut loc probabil în anul 1405 î.Hr. şi că Judecătorii au stăpânit asupra lui Israel cam de pe
vremea morţii lui Iosua până la înălţarea pe tron a lui Saul în 1051 î.Hr., este posibil că evenimentele acestei
naraţiuni au avut loc cam pe la 1300 î.Hr. (vezi cele despre Matei 1,5).

O foamete. Timp de secole, Palestina fusese expusă la secetă periodică (vezi cele despre Geneza 12,10;
vezi şi Geneza 26,1; 45,5-11). Dumnezeu făgăduise „ploaie la vreme potrivită”; faptul că lipsea acum
înseamnă necredincioşie din partea lui Israel (Levitic 26,3.4; comp. cu 1 Regi 17,1; 18,18). O secetă care a
afectat teritoriul lui Iuda nu avea să afecteze neapărat şi podişul Moabului, de la est de Marea Moartă.
Moabul era binecuvântat cu o îmbelşugată aprovizionare cu apă, un pământ bogat şi vegetaţie semitropicală.
Locuitorii lui vorbeau o limbă înrudită îndeaproape cu aceea a evreilor.

Să locuiască. După cum făcuse şi Avraam (Geneza 12,10), Isaac (Geneza 26,1) şi Iacob (Geneza
46,1-4), pentru acelaşi motiv, familia lui Elimelec a plecat să locuiască în ţara Moabului).

Moab. Moabiţii erau descendenţi din Lot, şi astfel înrudiţi cu israeliţii. Pentru originea lor, vezi cele
despre Geneza 19,36.37; pentru relaţiile de mai târziu cu israeliţii, vezi cele despre Numeri 22,2-4.

Rut 1:2
2. Elimelec. Numele acesta, care înseamnă „Dumnezeul meu este împărat”, reflectă evlavie din partea
părinţilor lui Elimelec. El poate să sugereze că, pe vremea naşterii lui Elimelec, unii israeliţi discutau deja să
numească un împărat ca şi neamurile din jurul lor.

Dacă este aşa, părinţii acestui băiat au arătat clar că ei erau de partea acelora care recunoşteau că
Dumnezeu însuşi era singurul împărat de drept al lui Israel.

Naomi. Părinţii tinerei femei care a devenit soţia lui Elimelec au numit-o pe fetiţa lor „plăcerea mea”.
De obicei, părinţii evrei se bucurau în mod deosebit de naşterea unui fiu, dar părinţii acestei fetiţe şi-au
exprimat bucuria din inima lor la naşterea unei fetiţe.

Mahlon. Cu privire la înţelesul acestui nume există unele deosebiri de vederi, cât şi cu privire la acela al
fratelui său. Unul dintre sensurile posibile ale lui Mahlon este „bolnăvicios”. Unii puteau susţine că moartea
lui timpurie confirmă acest înţeles al numelui.

Chilion. Este posibil ca acest nume să însemne „pironind”. Se poate că atât acest băiat, cât şi fratele lui
să nu se fi arătat viguroşi la naştere.

Efratiţi. Efrata era un vechi nume al Betleemului, „casa pâinii” (vezi Geneza 35,19 şi Matei 1,5). De
aceea, băştinaşii acestui oraş aveau să se numească efratiţi. Aici este adăugat „Iuda” la Betleem spre a deosebi
acest Betleem de cel din Zabulon (Iosua 19,15).

Rut 1:4
4. Şi-au luat neveste. Probabil că Mahlon şi Chilion s-au căsătorit după moartea tatălui lor. Aceasta n-a
fost cu totul numai în interesul lor propriu, pentru că soţiile aveau să fie de un folos real şi pentru Naomi; de
asemenea fiii născuţi lor aveau să perpetueze numele tatălui lor decedat.

Orpa. Unii cred că numele Orpa înseamnă „ciuf”; poate că, atunci când fusese copil, avusese pe frunte
o buclă de păr, bătătoare la ochi. Alţii sugerează că Orpa este de la efra, „pui de cerb” sau „cerboaică”, cu o
uşoară transpunere de litere. Rădăcina arabă înrudită înseamnă „bogat ornamentat cu păr”.
 Rut. Cât priveşte înţelesul acestui nume, vezi p. 423. Numele nu mai apare în altă parte a VT.

Rut 1:5
5. A rămas. Folosit aici de traducători într-un sens arhaic. Noi am spune „deposedată de”. Nu este nici
un motiv a conchide că suferinţa care a venit asupra lui Naomi era o pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcat.
Ideea de suferinţă ca pedeapsă era răspândită printre iudei (vezi Ioan 9,2). Trebuia corectată această falsă
părere că Moise a scris ceea ce probabil a fost prima carte scrisă a VT – cartea lui Iov. Moise însuşi a suferit
dezamăgire timp de 40 de ani în Madian înainte ca Dumnezeu să-l considere pregătit să conducă pe Israel.
Tot aşa, suferinţele lui Naomi au pregăti-o să o conducă pe Rut în Ţara Făgăduinţei – atât la figurat, cât şi la
propriu. Caracterele noastre pot fi pregătite pentru slujire şi cetăţenie în Împărăţia Lui atunci când Dumnezeu
îngăduie suferinţa.

Rut 1:6
6. S-a sculat. Adică s-a pregătit să plece. Naomi s-a sculat din calamitatea care se abătuse pe
neaşteptate asupra ei în ţara Moabului. Curajul de a face aşa a venit când a auzit că Dumnezeu binecuvântase
într-adevăr pe popor dându-le pâine.

Rut 1:7
7. Şi a pornit. Fie ca şi despre noi să se spună, cum s-a spus despre Naomi, că ne-am ridicat de unde
suntem şi ne-am întors paşii în direcţia unde doreşte Dumnezeu ca noi să mergem. Să pornim şi noi la drum
pentru Canaanul ceresc. Şi găsindu-ne pe cale, poate că este privilegiul nostru să luăm pe cineva cu noi care
va spune, „Poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu” (v. 16).

Rut 1:8
8. Întoarceţi-vă. Nu trebuie să înţelegem greşit acţiunea lui Naomi. Cele trei văduve erau deja „pornite”
pe cale (v. 7). Poate că, la sosirea la hotarele Moabului, pe Naomi a impresionat-o sacrificiul pe care îl
făcuseră Orpa şi Rut părăsind patria şi prietenii lor. Ceea ce a îndemnat-o pe Naomi să insiste ca fiecare din
ele să se întoarcă la casa părinţilor ei a fost iubirea neegoistă pentru nurorile ei. Obiceiul oriental le-a legat de
ea, dar ea a refuzat să forţeze pretenţia pentru serviciul lor. Ea nu voia să le oblige să înceapă o viaţă nouă
într-o ţară străină, ci le-a lăsat libere să se recăsătorească şi să-şi întemeieze propriile cămine. Ele nu trebuia
să-şi consacre viaţa lor spre a purta de grijă mamei soţilor lor decedaţi, cum de obicei era de aşteptat de la
ele. Naomi a fost o soacră ideală; Ea n-a forţat nici măcar pretenţiile ei legitime asupra nurorilor ei, ci le-a
lăsat complet libere să aleagă ele singure. Făcând aşa, Naomi se prezintă ca o pildă pe care toate soacrele ar
face bine să caute s-o ajungă.

Rut 1:9
9. Să găsiţi odihnă. Ceea ce înseamnă „ca să puteţi găsi un cămin” (RSV). Odihna despre care vorbea
Naomi nu era de găsit în căminul mamelor lor, ci în propriul cămin – „fiecare în casa unui bărbat”. Când iudeii
vorbeau despre o femeie care găseşte „odihnă”, ei se refereau la căsătoria lor (vezi şi Rut 3,1). Cuvintele care
urmează ale lui Naomi către nurorile ei explică mai mult intenţia lui Naomi. Ea nu mai era în situaţia să le
procure soţi, aşa cum prevedea legea căsătoriei levitului (vezi Geneza 38,8–11; Deuteronom 25,5–10; Matei
22,23–26). Cuvântul tradus „odihnă” este noach, de la verbul care înseamnă „a aşeza jos”, „a rămâne”. Noach
este ebraicul pentru Noe.

Rut 1:10
10. Noi vom merge. Obiceiul social avea să le oblige pe cele două femei tinere să rămână cu Naomi şi
să facă planurile despre cum avea să dea ea directive. Versetele 11 şi 12 cuprind un obicei în plus, cel care
cere ca un bărbat să se căsătorească cu nevasta fratelui său şi prin aceasta să perpetueze numele şi familia
fratelui (vezi Deuteronom 25,5-10).

Rut 1:11
11. Pentru ce să veniţi voi? Deşi era de datoria lor să meargă, Naomi a înţeles aici că era datoria lor să
aleagă, şi nu a ei. Ea în mod implicit a renunţat la pretenţiile ei legale faţă de ascultarea lor şi în mod amabil a
lăsat pe seama lor hotărârea. Fără îndoială că aceasta a reprezentat un sacrificiu enorm din partea ei, pentru că
ea era „prea bătrână” ca să se mărite din nou (v. 12) şi, în desfăşurarea normală a lucrurilor, ea trebuia să se
aştepte ca cele două tinere femei să se îngrijească de ea şi să-i slujească la bătrâneţe ei.

Rut 1:12
12. Întoarceţi-vă. Pentru a treia oară face Naomi apel la Orpa şi la Rut să se întoarcă (vezi v. 8, 11).
Naomi vorbea serios despre problemă. Acest al treilea apel a fost suficient să o convingă pe Orpa (v. 14), dar
Rut a refuzat amabil chiar când a fost făcut şi al patrulea (v. 15).

Sunt prea bătrână. După câte se pare, Naomi a simţit abătându-se asupra ei slăbiciunile bătrâneţii, şi nu
s-a simţit în stare să facă faţă sarcinii întemeierii unui cămin nou şi creşterii de copii. S-ar părea, de asemenea,
că dezamăgirile vieţii s-au năpustit din greu asupra ei (vezi v. 20). Cu toate acestea, ea se resemnase cu soarta
ei; ea era sigură şi încrezătoare că Dumnezeu se va îngriji (vezi Psalm 37,25).

Rut 1:13
13. Aţi mai aştepta? Orpa şi Rut aveau să fie trecute de jumătatea vieţii înainte ca fiii născuţi lui Naomi
– dacă s-ar căsători imediat şi ar naşte fii – să ajungă la maturitate.

Sunt amărâtă. Cu toată tristeţea inimii ei (vezi v. 20), gândurile lui Naomi s-au îndreptat spre tristeţea
celor două nurori ale ei, care sunt, la urma urmei, în aceeaşi situaţie ca şi a ei înşişi. Naomi se teme că este
prea bătrână să mai întemeieze un alt cămin (v. 12), dar ele sunt tinere şi toată viaţa le stă înainte (vezi Ioel
1,8). Mai ales Rut este numită o na'arah, „o femeie tânără”, nu numai de către Boaz (cap. 2,5.6), ci şi de către
locuitorii cetăţii Betleemului (cap. 4:12). După cât s-ar părea, ea de abia intrase în anii maturităţii vieţii. Oare
să fie distrusă întreaga lor viaţă, raţiona Naomi, numai pentru a uşura propria ei durere şi pentru a se îngriji de
nevoile ei?

Decât voi (în engl. „for your sakes). Aici este taina frumuseţii de caracter a lui Naomi, a apelului ei
către Rut – gândul ei era întotdeauna la alţii. Deşi Naomi simţea amarnic propriile pierderi (v. 20), totuşi
experienţa nu i-a îndepărtat privirea de la viaţă. Simţul ei de apreciere era încă echilibrat. În viaţa ei era
reflectată asemănarea cu Hristos, care şi-a dat propria viaţă „pentru ei” (Ioan 17,19). A căuta binele altora
este „marele principiu care este legea vieţii universului” (DA, p. 21). Nu există putere mai mare decât
influenţa exercitată de o viaţă neegoistă. „Un creştin amabil şi politicos este cel mai puternic argument care
poate fi adus în favoarea creştinismului” (GW , p.122).

Rut 1:14
14. Iarăşi au plâns. Compară cu v. 9. În parte pentru necazul lor reciproc din cauza văduviei lor, în
parte din cauza tensiunii emoţionale pricinuită de hotărârea care trebuia luată acum.

S-a ţinut. Ori „a se lipi” de ea. Rut nu putea suporta să fie despărţită de aceea a cărei frumuseţe de
caracter inspirase sufletului ei idealuri atât de înalte şi care îi dăduse ceva pentru care ea socotea că se merită
să trăieşti – chiar dacă ea nu-şi va mai avea niciodată căminul ei. Fericită este acea soacră astăzi care atrage
mai degrabă decât să le respingă pe nurorile ei. Fiecare soacră poate studia şi medita cu folos asupra
caracterului lui Naomi. Ea este personajul cel mai de seamă a acestei istorisiri.

Rut 1:15
15. S-a întors. Deşi, atrasă spre Naomi ca şi Rut, Orpa s-a simţit mai strâns legată de Moab.
Întoarcerea lui Orpa, a făcut ca hotărârea lui Rut să fie mai dificilă, pentru că acum ea stătea singură.

La dumnezeii ei. Dumnezeul moabiţilor era Chemoş (vezi cele despre Numeri 21,29). Se poate ca Orpa
să fi adoptat vremelnic religia soţului ei, Chilion, (vezi Rut 4,10), dar dacă a fost aşa, acum ea s-a întors la
idolatrie.

Rut 1:16
16. Nu sta de mine. Cuvintele acestea reprezintă răspunsul definitiv al lui Rut la sugestia lui Naomi ca
să urmeze exemplul lui Orpa şi să se întoarcă la poporul ei. Răspunsul lui Rut este ideea de bază a întregii
cărţi. Nu este numai iubirea lui Rut pentru soacra ei ceea ce o face să se ţină de Naomi. Rut a descoperit că
este credinţa lui Naomi ceea ce face din ea o femeia minunată. Rut ia în mod definitiv hotărârea ei pentru
Dumnezeul cel adevărat. „Poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.” O
declaraţie de iubire şi devoţiune mai sublimă nu poate fi găsită nicăieri în literatură.

Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. Singura cunoştinţă a lui Rut despre Dumnezeul cel adevărat era
ceea ce putuse ea să vadă reflectat în Naomi şi ceilalţi membri ai familiei lui Naomi. În felul acesta, Se
descoperă pe Sine Dumnezeu oamenilor – printr-o demonstrare a puterii iubirii Lui care lucrează în viaţa
păcătoşilor de rând. Puterea transformatoare a iubirii divine este argumentul cel mai bun în favoarea
adevărului. Fără aceasta, mărturisirea noastră nu este mai bună decât „o aramă sunătoare sau chimval
zângănitor” (1 Corinteni 13,1).

Rut 1:17
17. Facă-mi Domnul ce a vrea. Aici Rut foloseşte numele sacru de Iehova. Ea se jură şi invocă
pedeapsa Dumnezeului israeliţilor dacă ea va lăsa să o despartă altceva decât moartea de Naomi. Originalul
ebraic are articolul hotărât pentru „moarte”. Rut se referă la moartea care-i ajunge pe toţi.

Rut foloseşte formula ebraică obişnuită pentru jurământ, ceva care apare mereu, mereu în VT. În 1
Samuel 3,17 Eli invocă pedeapsa lui Dumnezeu împotriva lui Samuel dacă el avea să ascundă de Eli ceva din
ceea ce îi arătase Dumnezeu când l-a chemat pe Samuel pe nume. Experienţa aceasta marchează începutul
slujirii ca profet a lui Samuel. Dacă Samuel a scris cartea lui Rut, după cum cred mai degrabă comentatorii
biblici conservatori, atunci această asemănare de limbă devine deosebit de semnificativă. Ea mai apare şi în 1
Samuel 25,22, unde însuşi David foloseşte formula aceasta ca jurământ că el îl va nimici pe Nabal şi tot ceea
ce aparţine casei lui. David mai foloseşte formula aceasta în jurământul lui de a-l face pe Amasa căpetenie a
oştirii (2 Samuel 19,13). O parafrazare a ceea ce a spus Rut ar suna cam aşa: „Jur pe Dumnezeul cel adevărat
că numai moartea mă va despărţi de tine.” Rut a trecut încercarea supremă! Ea s-a dovedit a fi mai mult o
iudaică sinceră decât fusese o moabită. Avusese loc o schimbare în timpul asocierii ei cu Naomi, şi ea ştia că
are să se simtă mult mai mulţumită şi mai acasă în ţara străină a lui Israel decât în ţara binecunoscută a
Moabului şi între prietenii ei vechi. Cunoştinţa adevăratului Dumnezeu leagă inimile oamenilor mai aproape
unul de altul decât o fac legăturile de rasă sau de rudenie.

Rut 1:18
18. Hotărâtă. Într-adevăr, la Rut se observă o nobilă trăsătură de caracter! Nici îndemnul lui Naomi,
nici pilda lui Orpa n-a putut să schimbe hotărârea lui Rut de a alege soarta lui Naomi şi pe Dumnezeul lui
Naomi.

Rut 1:19
19. Au ajuns la Betleem. Nu ştim unde au stat Naomi şi familia ei în Moab, nici dacă ea a intrat în
Moab dinspre nord sau dinspre sud. În orice caz, întoarcerea la Betleem a însemnat o coborâre de cca. 4500
de picioare (1,372 m) din ţinuturile înalte ale Moabului până la nivelul Mării Moarte, şi o urcare de cca. 3.750
de picioare (1,143,3 m) până la Betleem – într-o călătorie de circa 75 de mile (120 km). Cât de repede au
putut să călătorească Rut şi Naomi, şi cât de multe au putut căra cu ele, nu ştim. Dar, în acele vremuri,
femeile erau obişnuite să călătorească pe jos, şi să care poveri mult mai grele decât ar putea crede că pot să
ducă acum femeile din ţările apusene.

Cetatea s-a pus în mişcare. Deşi Naomi lipsise poate vreo zece ani, ea mai avea încă mulţi prieteni şi
rude în Betleem. La urma urmei, acesta era căminul ei. În vremurile biblice, orice oraş înconjurat de ziduri era
numit „cetate” – chiar dacă el putea să fie foarte mic după standardul modern (vezi cele despre Iosua 6,1-3).
Iosua enumeră 124 de astfel de „cetăţi” (cap. 15,21-62). S-ar părea că Betleemul avea un zid în jurul lui,
pentru că se face amintire despre o poartă unde erau tranşate treburile cetăţii (Rut 4,1).

Naomi este aceasta? Întrebarea pusă de locuitorii cetăţii Betleem nu înseamnă neapărat că ei au avut
dificultăţi în a o recunoaşte, cu toate că experienţele prin care trecuse ea poate că au afectat apreciabil şi
înfăţişarea ei. În răspunsul ei, Naomi a vorbit despre amărăciunea (v. 20) întristării ei (v. 21), mai ales în
privinţa faptului că ea a plecat „în belşug” şi s-a întors acasă „cu mâinile goale” (v. 21). Naomi nu s-a referit
atât de mult la averea materială, cât la faptul că s-a întors singură. De aceea când cei din cetate au întrebat:
„Naomi este aceasta”, ei spuneau de fapt: „Naomi este aceasta care se întoarce singură ca văduvă?” Părea de
necrezut să fi murit nu numai, ci chiar şi ambii ei fii.
 ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ

16 COL, p. 290, 301; PK, p. 19

Rut 2:1
1. Boaz. Însemnând probabil „iuţime”. O altă derivaţie posibilă este din bo şi ‘az, care înseamnă „în el
(este) tărie”. Acesta a fost numele unuia dintre stâlpii Templului lui Solomon (1 Regi 7,21). Boaz a fost, după
câte se pare, un om bogat şi cu mare influenţă în cetatea Betleem. El putea să fie fiul lui Rahab din Ierihon
(vezi Matei 1,5).

Rut 2:2
2. Lasă-mă... să mă duc. Rut aflase despre obiceiul de a se îngriji de cei săraci prin îngăduinţa de a
culege spice în ogoarele celor bogaţi (Levitic 19,9.10; Deuteronom 24,19-22). Deoarece Rut şi Naomi au
venit „la începutul seceratului orzurilor (Rut 1,22), iar Rut a cules spice „până la sfârşitul seceratului
orzurilor” (cap. 2,23), este vădit că Rut a mers la lucru curând după sosirea lor (vezi despre v. 6). Faptul că
Naomi însăşi nu s-a dus să culeagă spice înseamnă fie oboseală din cauza călătoriei, fie infirmităţile vârstei.
Prima încercare a caracterului lui Rut s-a făcut prin hotărârea de a părăsi patria sa. Acum ea face dovada
sincerităţii motivelor ei prin aceea că ia iniţiativa şi lucrează cu hărnicie îngrijindu-se de nevoile lui Naomi.

Să strâng spice. Adică, să adune spicele lăsate în urmă de secerători. Dumnezeu hotărâse culegerea de
spice pentru cei săraci, orfani, văduve şi străini, sau ne-izraeliţi (vezi despre Levitic 19,9). În felul acesta, Rut
avea calificare dublă, fiind „săracă” şi „străină” (Levitic 23,22). În felul acesta au fost luate măsuri pentru
aprovizionarea celor săraci cu cele necesare vieţii, şi pentru învăţarea de către cei cu situaţie mai favorabilă a
lecţiilor de neegoism şi împreună-simţire. Ba mai mult, cei nevoiaşi trebuiau să lucreze pentru ceea ce
primeau, şi nu deveneau doar simpli primitori pasivi ai carităţii. Aceasta întreţinea respectul lor de sine şi
încuraja iniţiativa şi hărnicia.

Spice (în engl. „lars of corn”). În mod literal, „grâne” – nu indianul maize (porumb) numit de obicei
„corn” în Statele Unite. Aceasta era vremea seceratului orzului (cap. 1,22; 2,23), care, în regiunile înalte din
Iudeea, venea în timpul lunii mai.

Rut 2:3
3. S-a întâmplat. Sau „s-a întâmplat” (RSV), în mod literal, „s-a întâmplat întâmplarea ei”. Providenţa a
călăuzit-o pe Rut spre ogorul lui Boaz, una dintre rudele apropiate ele soţului ei decedat (cap. 2,1;
3,2.12.13). Cât de adesea, dacă am şti, împrejurările şi experienţele vieţii, care nouă ni se par din
„întâmplare”, sunt în realitate providenţiale (vezi Psalm 27,13.14; DA, p. 224, 330, 668). Dumnezeu se
interesează de noi personal şi individual.

Ogorul. Adică, întreaga regiune cultivată împrejurul Betleemului – toate ogoarele, fie că aparţineau lui
Boaz sau altora din cetate. Cuvântul ebraic astfel tradus este în esenţă mai general decât cuvântul nostru
„ogor”. În cap. 1,1.2.6.22, el este tradus „ţară” (vezi cele despre Deuteronom 14,22).

Rut 2:4
4. Domnul să fie cu voi. Salutul obişnuit al unui iudeu evlavios şi răspunsul la o altă formă obişnuită de
salut. Amândouă reflectă o aplicaţie pioasă a cugetării religioase la situaţia vieţii zilnice.

Rut 2:5
5. A cui este tânăra? După cât se pare, Boaz i-a recunoscut pe ceilalţi culegători de spice, despre care
el a vorbit ca despre „slujnicele mele” (v. 8). Îngăduinţa proprietarului pare să fi fost necesară pentru
culegerea de spice (v. 7). Poate că acei care culegeau într-un anumit ogor, de obicei făceau aşa la invitaţie.
Proprietarul putea astfel să păstreze dreptul de a culege spice pentru acei pe care el îi considera că merită cel
mai mult. Este evident că Boaz, deşi rudă apropiată, încă nu o întâlnise pe Rut.

Rut 2:6
6. Este o tânără moabită. Slujitorul vorbeşte ca şi cum venirea lui Rut era o chestiune îndeobşte
cunoscută. Faptul că Boaz, deşi „rudă” (v. 20), nu o întâlnise încă pe Rut înseamnă că Rut începuse să
culeagă spice curând după sosirea ei în Betleem (vezi despre v. 2).

Rut 2:7
7. Dă-mi voie. Vezi cele despre v. 5.

S-a odihnit decât o clipă în casă. Sau „fără să se odihnească nici măcar o clipă” (RSV). Aceasta este
redarea din LXX, Siriacă şi Vulgata. Textul ebraic în forma lui actuală nu este clar, după cum este vădit din
KJV. În ţările orientale fermierii locuiesc în sate sau oraşe, iar ogoarele pe care le ară sunt în părţile care le
înconjoară, adesea la distanţă considerabilă. Ieşind să culeagă spice, Rut părăsise „cetatea” (v. 2-4), iar seara
s-a întors în ea (v. 17, 18), dar nu în timpul zilei.

Rut 2:8
8. Fiică. Din punctul de vedere al mult înaintaţilor lui ani (cap. 3,10), Boaz a putut în mod cuvenit să se
adreseze lui Rut cu „fiică”.

Să rămâi. Boaz a recunoscut gradul de răspundere specială care lega raporturile lui faţă de ea. Nimeni
altul nu i-ar fi acordat ocazia favorabilă de a culege spice cum i-o acordase el. „Slujnicele” sau culegătoarele
de spice ale lui Boaz veneau imediat în urma secerătorilor, culegând ceea ce pierdeau ei. Culegătorul de spice
care îi urma cât mai aproape avea să aibă, natural, cea mai bună ocazie.

Rut 2:9
9. Vor secera. Adică, tinerii, „secerători” (v. 7). Pronumele ebraic este masculin.

După ele (ei). Adică „slujnicele” (v. 8) a căror sarcină era să lege snopii. Aici pronumele este feminin.

Să nu se atingă de tine. Boaz nu s-a îngrijit numai ca să-i procure lui Rut o ocazie bună de a culege
spice; el s-a îngrijit şi de siguranţa ei personală. Se pare că lucrul acesta era necesar, mai ales având în vedere
faptul că ea era o străină neocrotită. Ba mai mult, spunându-i să se servească cu apă de băut, el s-a îngrijit şi
de confortul ei personal.

Rut 2:10
10. S-a aruncat cu faţa la pământ. Rut îşi exprimă recunoştinţa faţă de Boaz pentru amabilitatea lui
evidentă faţă de ea. Din partea ei, Rut este surprinsă că Boaz este atât de binevoitor faţă de ea, „o străină”,
adică „din altă ţară”. Ea nu s-a aşteptat la favoruri.

Rut 2:11
11. Mi s-a spus tot. Cu toate că nu întâlnise mai înainte pe Rut, Boaz era pe deplin informat despre ea.

Rut 2:12
12. Domnul să-ţi răsplătească. Boaz invocă asupra lui Rut binecuvântarea lui Iehova.

Sub ale cărui aripi. Metafora aceasta este de la puii cei mici care fug la mama lor spre a fi ocrotiţi de
pericol, furtună sau frig. Metafora aceasta este o expresie favorită la David, descendentul lui Rut (vezi Psalmi
17,8; 36,7; 63,7), şi este folosită şi de Hristos (vezi Matei 23,37). Boaz vorbeşte cu multă modestie şi evlavie.
El înţelege şi doreşte ca Rut să înţeleagă că Dumnezeul israeliţilor, pe care ea Îl acceptase ca Dumnezeu al ei,
este singurul care-i poate da răsplătirea pe care o merită.

Rut 2:13
13. Să capăt trecere. Sau „tu eşti foarte binevoitor faţă de mine” (RSV).

Rut 2:14
14. Oţet. Ebraicul chomeş, de la chameş, „a fi iute”, „a fi acru”. Oţetul era un vin acru sau sos folosit
ca ingredient. Probabil că acesta a fost acelaşi „oţet” ca cel oferit lui Hristos pe cruce (Psalm 69,21; Matei
27,34).

S-a săturat. Printre toate favorurile neobişnuite care i-au fost acordate, Rut n-a încetat să fie ea însăşi.
Ea n-a uitat-o pe soacra ei, ci a economisit o parte şi pentru ea din prânzul cel bun pe care îl avusese. Aceasta
este în perfectă concordanţă cu obiceiul oriental încă actual de a lua o parte din ceea ce nu s-a mâncat. Dacă
noi înşine am sorbit adânc din iubirea lui Hristos, descoperim că rămâne provizie nemărginită. Este privilegiul
nostru să luăm din aceasta şi să ducem la alţii care pot fi flămânzi şi însetaţi după cunoştinţa adevărului, aşa
cum este el în Isus Hristos.

Rămas (engl. „left”). Nu că ea a părăsit ogorul (vezi v. 17), ci că „rămăsese ceva peste” (RSV).

Rut 2:15
15. S-a sculat. Se pare că Rut s-a întors la culesul de spice înainte ca „tinerii” să se întoarcă la secerişul
lor. Ea a lucrat timp mai mult decât ei, iar culegerea de spice nu era o sarcină uşoară.

Să n-o opriţi. Rut putea să vadă unele spice lăsate în urmă pe care legătorii nu le legaseră în snopi.
Dacă ea avea să le culeagă pe acestea, tinerii nu trebuia s-o împiedice prin nici un cuvânt de condamnare,
ceea ce ar indica faptul că ei au observat acest lucru.

Instrucţiunile lui către echipa de secerători mai face dovada consideraţiei speciale pe care Boaz a
arătat-o în mod deliberat faţă de Rut. Poate că el se gândea deja la dreptul lui Rut de a-i cere s-o ia de
nevastă, şi prin aceasta să păstreze averea şi casa soţului ei decedat. Preţuirea de către Naomi a purtării lui
Boaz înseamnă că ea astfel a înţeles amabilitatea lui neobişnuită faţă de Rut. Era pregătită calea pentru Naomi
de a explica obiceiul iudaic despre căsătoria levirată, datorită căruia cea mai apropiată rudă a soţului decedat
trebuia să se căsătorească cu soţia lui văduvă (vezi cele despre Deuteronom 25:5).

Rut 2:17
17. Până seara. Se pare că Rut a lucrat cu hărnicie toată ziua (vezi v. 7). S-a dovedit că, după masă,
culesul spicelor este o treabă mai uşoară decât în cursul dimineţii. Dar Rut n-a încetat din cauza aceasta mai
devreme să culeagă spice. Ea s-a oprit numai seara să bată ce culesese.

O efă. Echivalent cam cu vreo 20 litri.

Rut 2:19
19. Binecuvântat să fie. Naomi a fost pe drept impresionată de rezultatele muncii de peste zi.
Cantitatea de cereale a arătat că proprietarul ogorului unde a cules Rut spice fusese neobişnuit de amabil faţă
de ea. Amabilitatea lui a devenit şi mai evidentă când Rut a dat lui Naomi rămăşiţele mesei de prânz – pe care
ea o economisise din hrana pe care Boaz i-o dăduse cu atâta bunăvoinţă (v. 14). Având în vedere favoarea
arătată lui Rut, Naomi a invocat binecuvântarea lui Dumnezeu asupra generosului binefăcător al lui Rut.

Boaz. Vezi cele despre v. 1.

Rut 2:20
20. Din cei ce au drept de răscumpărare. Ceea ce Naomi i-a explicat, fără îndoială, lui Rut nu este doar
că Boaz este o rudă, ci că, în calitate de rudă apropiată, el are drept de răscumpărare a proprietăţii lui
Elimelec, vândută probabil pentru datorie (vezi despre Levitic 25:24). Primul gând al lui Naomi este despre
moştenirea familiei. Rut n-a înţeles încă ce cuprinde „dreptul de răscumpărare” (Rut 4:6) din legea socială
iudaică, dar ea s-a grăbit să-i spună lui Naomi cum o îndemnase Boaz să rămână în ogorul lui în tot timpul
secerişului. Naomi aprobă din toată inima serioasa invitaţie a lui Boaz de a continua să culeagă spice în ogorul
lui (vezi cap. 2,22).

Cuvântul tradus „rudă” este din rădăcina ga'al, care înseamnă „a răscumpăra”, „a mântui”, „a reintra (în
drepturi)”, adică, prin reglementarea de îndatoriri evidente. Participiul este go'el, o „rudă apropiată”. Precedat
de articolul definit, el devine haggo'el, “cea mai apropiată rudă”, ca în cap. 4:1.

Erau mai multe răspunderi principale care, în conformitate cu legea şi obiceiul iudaic, treceau asupra
unei rude apropiate. Era datoria lui să: (1) Răscumpere proprietatea pe care o rudă apropiată o vânduse unui
creditor, sau altcuiva, să răspundă la cererile creditorilor, ca în Levitic 25,25; Rut 4,4.6; Ieremia 32,7. (2) Să
„răscumpere” pe o rudă apropiată care, de nevoie, se vânduse în robie, ca în Levitic 25,48.49; (3) Să răzbune
sângele unei rude apropiate dacă a fost ucisă de un vrăjmaş, ca în Numeri 35,19, unde go'el este tradus
„răzbunător”. (4) Să se căsătorească cu văduva fără copii a rudei apropiate, ca în Rut 3,13, şi să devină
curatorul proprietăţii în folosul urmaşului din această unire.

Scriitorii biblici au adaptat figura rudei apropiate ca „răscumpărător” şi au aplicat-o la Dumnezeu ca

Răscumpărătorul omului din păcat şi moarte. Iov, de pildă, a spus: „Ştiu că Răscumpărătorul [go'el] meu este
viu” (Iov 19:25) – Cel care îl va răscumpăra din mormânt la înviere. Isaia foloseşte ga'al şi go'el de 18 cu
referire la Dumnezeu ca Răscumpărătorul lui Israel de vrăjmaşii lor, şi al oamenilor din ghearele păcatului
(vezi Isaia 43,1.14; 44,22; 49,7; 54,5.8; 63,16 etc.). Ei bine, noi ne putem bucura în Hristos, Ruda noastră
apropiată, care a acceptat în folosul nostru răspunderile cuprinse în această legătură. El este Cel care ne-a
răscumpărat din puterea păcatului şi a morţii (Isaia 44,22; Osea 13,14). Numai noi să venim la El, şi El nu va
refuza aşa cum a făcut ruda apropiată a lui Rut (Rut 46). El cu nici un chip nu ne va da afară (Ioan 6,37). Şi
venind la El vom găsi „odihnă” pentru sufletele noastre (Rut 3,1; Matei 11,29).

Rut 2:22
22. Să nu te întâlnească. Atâta timp cât a rămas în ogoarele lui Boaz, Rut a fost sub ocrotirea unui
prieten puternic şi vrednic de încredere. Ba mai mult, El a fost generos. În altă parte, printre străini, ea putea
fi molestată.

Rut 2:23
23. Seceratului. A fost pe vremea seceratului când Rut a primit răsplata ei de la ruda cea mai apropiată,
„răscumpărătorul” ei. Pentru noi, „secerişul este sfârşitul lumii” (Matei 13,39). Atunci, Răscumpărătorul
nostru va veni să ne ia cu El.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ

20 DA, p. 327

Rut 3:1
1. Odihnă. Sau „cămin” (RSV). Prin cuvântul „odihnă”, Naomi se referă la căsătorie (vezi cele despre
cap. 1,9). Naomi a socotit de datoria ei să facă tot ce putea spre a procura un cămin pentru nora ei care o
urmase atât de credincioasă, şi în consecinţă i-a explicat lui Rut dreptul ei, conform cu obiceiul iudaic de a
invita-l pe Boaz să-şi îndeplinească îndatoririle sale ca rudă apropiată. Dacă Boaz este de acord să se
căsătorească cu ea, Rut nu numai că va avea un cămin al ei, ci va fi în măsură să perpetueze numele şi să
păstreze moştenirea soţului ei decedat.

Există două orânduiri care au ajuns la noi din Eden: (1) Sabatul, un timp de „odihnă”, când într-un fel
special stăruim asupra dovezilor iubirii lui Dumnezeu faţă de noi şi studiem cum putem mai desăvârşit să
exprimăm iubirea noastră faţă de El; şi (2) Căminul, un loc de „odihnă”, unde iubirea unul faţă de celălalt
trebuie să-şi găsească cea mai adevărată şi desăvârşită expresie. Şi unde locuieşte iubirea, acolo este pace.

Rut 3:2
2. Vântură… orzurile în arie. În Palestina, vânturatul grânelor se făcea, ca şi astăzi, prin aruncarea lor
în sus cu o lopată sau furcă sau dintr-un vas puţin adânc, în aşa fel încât grăunţele să cadă prin greutatea lor
într-un loc, iar pleava să fie luată de vânt. Vânturarea se făcea de obicei în răcoarea serii.

Arie. În secerişul palestinian, procesul de separare a grânelor de paie era făcut în general într-o arie sub
cerul liber (vezi Judecători 6,37). De obicei aceasta era un teren mare, uscat, neted, de formă circulară cu un
diametru de 40 la 50 de picioare. Fie că snopi întregi sau spicele tăiate de snopi erau împrăştiate pe vatra de
pământ şi boii erau conduşi peste vatră să scoată afară boabele prin călcarea cu picioarele. Uneori era trasă de
boi o sanie încărcată cu pietre, în timp ce ei se roteau în jurul ariei. După vânturare, grânele erau în cele din
urmă trecute printr-un ciur spre a le alege de pietricele şi gunoi. Apoi era înmagazinat, gata pentru măcinat.

Rut 3:3
3. Hainele. Sau „cele mai bune haine” (RSV).
 Pogoară-te. Betleem este aproape de creasta lanţului de munţi din Iudeea centrală, pe îngusta pantă de
pe lunga creastă de munte care se desface mai degrabă râpoasă înspre răsărit. Cele mai multe dintre
„ogoarele” Betleemului probabil că se aflau mai jos de oraş, iar Rut avea, în mod literal, să „pogoare” spre a
ajunge la ele (vezi cele despre cap. 4,1).

Rut 3:4
4. Înseamnă-ţi locul. Conform cu cap. 2,17, Rut a cules spice până seara şi n-a plecat acasă până ce n-a
treierat şi vânturat ce culesese. Înspre seară, şi oamenii lui Boaz au treierat şi vânturat grânele pe care le-au
adunat în acea zi şi seară după seară grămada de grâu vânturat a crescut în mărime. După toate probabilităţile,
ei mâncau cina împreună şi apoi mergeau acasă, dar cineva trebuia să rămână toată noaptea să păzească
grămada de grâne vânturate împotriva furtului. Naomi ştia că acum, la sfârşitul secerişului de orz, însuşi Boaz
avea să fie de rând. Avea să aibă loc o cină bună obişnuită, şi Boaz avea să petreacă noaptea probabil într-un
cort întins alături de ceea ce era acum o mare grămadă de grâne vânturate. În seara aceea, Rut nu avea să
meargă acasă ca de obicei, ci avea să aştepte liniştită până ce Boaz avea să adoarmă în cort. În întuneric ea nu
avea să fie văzută.

Descopere-i picioarele. Sau „ridică hainele (învelitorile) care sunt pe picioarele lui”, conform cu LXX
şi Vulgata. Probabil că Boaz s-a culcat pe o grămadă de paie, îmbrăcat, dar cu încălţămintea scoasă, şi cu
mantaua lui întinsă peste corp pentru a se acoperi.

Rut 3:7
7. Inima-i era veselă. Un Targum redă: „El (Boaz) a binecuvântat Numele lui Iehova”. Cuvântul tradus
aici „vesel” este folosit adesea spre a exprima fericire şi un fel de bună dispoziţie, dar în nici un caz nu
înseamnă că Boaz a fost beat. Cu un seceriş bogat la îndemână, care urma după ani de foamete, el putea prea
bine să fie recunoscător pentru darurile cerului.

Rut 3:8
8. S-a speriat. Septuaginta redă cuvântul ca „tulburat”. Nu s-ar fi „tulburat” sau „speriat” (RSV)
oricare alt om cinstit în împrejurări ca acestea?

Rut 3:9
9. Poala hainei. În mod literal, „aripa”, o expresie folosită de obicei pentru partea de sus liberă în
falduri a hainei. Talmudul iudaic explică acţiunea lui Rut ca o propunere pentru căsătorie (vezi cele despre
Deuteronom 22:30). Arabii au astăzi acelaşi obicei. Cererea lui Rut se poate să-i fi amintit lui Boaz despre
ceea ce-i spusese el de curând: „Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut şi plata să-ţi fie deplină din partea
Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te adăposteşti” (cap. 2,12). Rut îl cheamă pe
Boaz să împlinească într-un fel personal propria lui rugăciune ca Dumnezeu să o binecuvânteze. Un bărbat
amabil şi credincios, Boaz făgăduieşte să împlinească cererea lui Rut, în cazul în care ruda cea mai apropiată
nu consimte să-şi facă datoria de rudă.

Ai drept de răscumpărare. Rut arată mai clar temeiul cererii ei. Venirea ei la Boaz este şi justă şi
onorabilă.

Rut 3:10
10. Fii binecuvântată. Primele cuvinte ale lui Boaz exprima înalta lui stimă pentru Rut şi favoarea cu
care priveşte cererea ei. Mai mult chiar, el invocă binecuvântarea lui Dumnezeu şi exprimă dorinţa lui ca
propunerea lui Rut să fie adusă la îndeplinire în armonie cu voinţa lui Dumnezeu.

Fiică. Formula de adresare a lui Boaz folosită de el când s-au întâlnit de prima dată (cap. 2:8) probabil
întemeiată pe vreo considerabilă diferenţă de vârstă dintre cei doi.

Mărturiseşte mai mult. Boaz acceptă amabil propunerea lui Rut ca un act de amabilitate faţă de el, în
timp ce ceea ce cerea Rut era în realitate un act de amabilitate şi bunăvoinţă faţă de ea şi de soţul ei decedat.
Prin această declaraţie, Boaz a îndepărtat orice fel de piedică pe care o putea presupune Rut luând iniţiativa
propunerii căsătorie. Boaz respinge orice atitudine de silă din partea sa de a aduce la îndeplinire propunerea.
 Cea dintâi. Adică, faţă de Naomi.

N-ai umblat după tineri. Evident că Boaz de mult nu mai era un tânăr. Înainte ca Boaz să fi ştiu cine era
Rut, la începutul timpului seceratului, el vorbise despre ea ca o na'arah, „fată tânără” (cap. 2,5.6). Locuitorii
din Betleem au folosit acelaşi termen despre ea pe vremea căsătoriei lui Boaz (cap. 4,12). Faptul că o femeie
tânără, de anii ei, avea să se uite la el, un bărbat probabil înaintat în miezul vieţii, l-a impresionat mult pe
Boaz.

Rut 3:11
11. Nu te teme. Boaz nu este în situaţia să-i dea lui Rut un răspuns imediat şi hotărât, pentru motivul
pe care el continuă numaidecât să-l explice (v. 12,13). Cu alte cuvinte, trebuie să aibă loc, în mod inevitabil, o
amânare. Boaz nu poate aproba pe loc cererea ei, dar ea nu trebuie să creadă că, făcând aşa, el se eschivează
de la problemă. Aşa că el îi cere: „Nu te teme”. El şi-a exprimat deja intenţiile sale în legătură cu aceasta şi a
făcut-o în mod sincer. Dar spre a evita flecăreala şi poate critica, Boaz consideră că singura cale potrivită este
să aştepte până ce „rudei mai apropiate decât mine” i se va da ocazia să facă faţă obligaţiei care îi revine în
mod logic. Dacă Boaz ar face altfel, ruda mai apropiată s-ar putea socoti grav păgubită şi putea chiar să
pornească o acţiune legală împotriva lui Boaz. Singura cale sigură şi potrivită era să se urmeze procedura
aprobată de lege şi obicei.

Îţi voi face. În ciuda unei amânări a problemei, Boaz îi face lui Rut o făgăduinţă categorică – o
făgăduinţă limitată numai de alegerea celeilalte rude de a exercita prerogativele sale cu privire la Rut.

Toată cetatea. Deşi văduvă şi străină, care se aşezase în Betleem numai de câteva săptămâni, Rut este
deja cunoscută şi respectată de toţi. S-ar părea că Elimelec fusese un cetăţean influent şi respectat al
Betleemului şi că locuitorii cetăţii în mod natural s-au interesat de treburile şi averea acestei familii. Ba mai
mult, sosirea unei străine avea să atragă atenţia şi fiecare avea să o observe cu atenţie în timpul acelor câteva
săptămâni de la început. Rut a trecut examenul. Ea a fost recunoscută ca o „femeie cinstită”. Amintind faptul
acesta, Boaz mai exprimă încă odată înalta lui stimă pentru Rut.

Rut 3:12
12. Rudă mai aproape decât mine. După câte s-ar părea, factorul hotărâtor era gradul de rudenie. Nu
era o oarecare rudă, care putea pretinde dreptul la afecţiunea şi proprietatea lui Rut. Cu cât ruda era mai
aproape, probabil că cu atât mai mare era interesul lui de a ocroti drepturile şi privilegiile văduvei şi ale
soţului ei decedat. Şi invers, el era presupus a fi mai puţin influenţat de interese egoiste.

Rut 3:13
13. Rămâi în noaptea aceasta. Boaz fixează o limită de timp hotărâtă pentru cererea lui de amânare a
împlinirii cererii lui Rut. Aceasta avea să fie de cel mult câteva ceasuri (v. 11).

Dacă vrea să te răscumpere. Vezi cele despre v. 12.

Culcă-te aici până dimineaţa. De fapt, Boaz i-a zis: „Tu ai lămurit obiectul cererii tale, iar eu îl aprob
întru totul; dar să nu-ţi iei riscul de a te întoarce la soacra ta acum în toiul nopţii”.

Rut 3:14
14. Înainte de a se putea cunoaşte. Chiar la prima lumină a zorilor, înainte de sosirea secerătorilor şi a
culegătorilor de spice. Cei puţini, care erau pe aproape, în orice caz nu puteau să o recunoască pe Rut.

Să nu ştie nimeni. Nu numai de dragul proprietăţii, ci şi pentru a asigura planul lui Boaz de a completa
aranjamentele cu ruda apropiată. Dacă el ar fi aflat de cele petrecute în noaptea precedentă, el putea să refuze
să renunţe la drepturile lui pe care le are în primul rând.

O femeie. În mod literal, „femeia”. Probabil influenţat de folosirea articolului hotărât şi considerând ca
improbabil că Boaz dormea în acea noapte singur lângă arie, Talmudul consideră că porunca trebuie să fi fost
adresată vreunuia dintre secerători care a rămas cu el la ogor. Ar fi fost foarte neplăcut pentru toţi cei în
cauză dacă s-ar fi atribuit vreo bănuială legăturii lui cu Rut.
Rut 3:15
15. Mantaua (în engl. „vail”). Mai degrabă „mantaua” („the mantle” – RSV). Cuvântul ebraic tradus
astfel nu însemna o acoperitoare a feţei, ci mai degrabă o haină pe deasupra, constând dintr-o mare bucată
pătrată de haină aruncată peste umărul stâng şi adusă peste sau pe sub braţul drept (vezi cele despre
Deuteronom 22:17).

Şase măsuri. Aceasta ar fi cam 60 de funzi. Rut a legat acestea bine în mantaua sau „vălul” ei, şi fără
îndoială că le-a cărat pe capul ei, sau posibil pe umărul ei. Aceasta probabil că a fost o sarcină aşa de mare cât
putea ea să ducă în mod comod pe calea deluroasă spre cetate (vezi cele despre v. 3).

Rut 3:16
16. A zis. Adică, Naomi a zis.

Tu eşti? (în engl. „cine eşti?”). Aceasta este citirea literală a textului ebraic. Dar este vădit că Naomi
ştia că aceasta este Rut, pentru că adaogă imediat cuvintele „fiica mea”. Socotind întrebarea lui Naomi ca
expresie idiomatică, diferiţi traducători au făcut din ea o întrebare, de pildă privind succesul misiunii lui Rut.
„Ce ai făcut, fiica mea?” (RSV). Contextul pare să justifice o astfel de traducere, pentru că, în răspuns, Rut îi
spune tot ce se-ntâmplase.

Rut 3:17
17. Să nu te întorci cu mâinile goale. Boaz ştia prea bine că vizita lui Rut fusese sugerată de către
Naomi, şi darul lui de şase măsuri de orz a intenţionat o recunoaştere tacită a acestui fapt. Ea vădeşte o
recunoaştere a interesului lui Naomi în această chestiune şi presupune că interesul lui personal pentru Rut nu-l
va face s-o uite pe Naomi.

Rut 3:18
18. Fii liniştită. Sau „aşteaptă” (RSV). Rut făcuse tot ce a putut; ruda, Boaz, trebuia să facă toate
aranjamentele legale pentru căsătoria lor. Legea nu era atât de preocupată cu dorinţele personale ale femeii,
s-ar părea, cât cu acelea ale rudei apropiate. Tot ceea ce trebuia să facă el era să stabilească drepturile sale
spre mulţumirea juriului de cetăţeni pe care ar putea el să-i adune la poarta cetăţii.

Cum se va isprăvi lucrul acesta. Sau „ce întorsătură vor lua lucrurile” (RSV). A fi liniştit în rezolvarea
unei situaţii importante, niciodată nu este uşor, mai ales când nu există nici o persoană care poate să
influenţeze hotărârea, în afară de a te ruga pentru ea. Putem presupune că aceasta este ceea ce a făcut Rut
(vezi cap. 1,16).

Rut 4:1
1. S-a suit la poartă. După cum s-a observat mai înainte (vezi cele despre cap. 3,3), Betleemul era
aşezat pe o creastă îngustă orientată spre răsărit de lanţul muntos central. Creasta se desprinde abruptă în
pante terasate spre văile adânci, spre nord, răsărit şi apus. Astăzi, terasele acestea sunt acoperite de şiruri de
măslini alternând cu smochini şi viţă de vie. Pentru a ajunge la poarta cetăţii, Boaz trebuia să părăsească
ogorul unde petrecuse peste noapte şi să urce pantele crestei. Poarta cetăţii, probabil singura deschidere în
zid, era locul unde se ţineau şedinţele de judecată şi unde se tranşau treburile publice (vezi Deuteronom
21,19–21; comp. cu Psalm 127,5; Zaharia 8,16). Ieronim notează că judecătorii stăteau la porţi pentru ca cei
din provincie să nu fie obligaţi să intre în cetăţi şi să sufere pagubă. Şezând acolo, ei (Judecătorii) puteau să-i
întâlnească pe orăşeni şi pe provinciali când plecau sau intrau în cetate; şi fiecare om, când termina treaba lui,
se putea retrage de îndată la casa lui.

S-a oprit acolo. Faptul că Boaz s-a oprit la poartă probabil că a făcut dovada că el căuta o decizie
judiciară. Boaz a purces la adunarea unui juriu al bătrânilor cetăţii, în conformitate cu legea lui Moise
(Deuteronom 16:18).

Rut 4:2
2. A luat atunci zece oameni. Probabil numărul cerut pentru alcătuirea unui juriu cetăţenesc pentru
cazurile civile. Se pare că alegerea a făcut-o însuşi Boaz; totuşi, mai întâi el a chemat-o pe ruda apropiată (v.
1), şi probabil că s-a consultat cu el făcând alegerea. Procedura urmată a fost cea mai democratică. Cazul era
clar, a fost luată o hotărâre fără întârziere pe baza legii mozaice, iar decizia a fost confirmată şi atestată de o
grupă reprezentativă a bărbaţilor conducători recunoscuţi din Betleem. În felul acesta, cauza legală a fost
stabilită fără avocaţi şi fără argumentări legale prelungite.

Bătrânii. Bătrânii cetăţii probabil că erau capii de familie ai diferitelor grupe mai mari. Ei răspundeau de
interesele civile şi religioase ale oamenilor care locuiau acolo. „Bătrânii” nu erau în mod necesar oameni
bătrâni, ci bărbaţi maturi şi cu experienţă.

Rut 4:3
3. A vândut. O astfel de vânzare nu era un transfer definitiv de proprietate, ci un transfer vremelnic.
Naomi şi Rut, deşi neînstare să cultive singure ogorul, puteau astfel să primească un venit din el. Proprietarul
original putea să răscumpere ogorul în orice moment plătind pentru porţiunea celui decedat preţul vânzării;
altfel aceasta le-ar reveni în mod automat în anul jubiliar (vezi cele despre Levitic 25,23-25).

A fratelui nostru. Nu neapărat un frate de sânge. Legătura de rudenie cuprinsă în cuvântul ebraic astfel
tradus este mai flexibilă decât echivalentul lui englezesc. Uneori, chiar şi prietenii sunt numiţi fraţi. Declaraţia
lui Boaz, anume că ogorul îi aparţinea lui Elimelec, înseamnă că celor doi fii, Mahlon şi Chilion, încă nu li se
dăduse moştenirea lor. De aceea, cea care vinde ogorul este Naomi, iar nu Rut. Cu toate acestea, un copil al
lui Rut ar fi moştenit în mod legal ogorul lui Elimelec, şi de aceea Naomi este gata să transfere titlul de
proprietate al soţului ei decedat, rudei care s-ar căsători cu Rut. Această rudă avea să păstreze ogorul în
custodie până ce un copil născut de Rut avea să devină apt să-l moştenească de drept. Faptul că ogorul
trebuia să fie vândut – arendat, cum am spune astăzi – unei rude apropiate care ar lua-o în căsătorie pe Rut şi
să-l păstreze în custodie prin această unire pentru urmaşii ei, reclamă aplicarea a două prevederi ale codului
civil mozaic. Legile despre transferul ogorului (Levitic 25:23-28) şi căsătoria unei văduve cu o rudă apropiată
(Deuteronom 25:5-10), amândouă aplicate în acest caz, acesta din urmă punându-i o limită celei dintâi.

Rut 4:4
4. Să te înştiinţez. În mod literal, „a descoperi urechea ta” sau „să-ţi spun despre asta” (RSV).

Dacă vrei. Dacă ruda mai apropiată avea să decidă să cumpere proprietatea, era privilegiul ei să facă
astfel. Boaz n-ar fi avut încotro.

După tine eu am. După ce a stabilit faptele şi recunoscând drepturile rudei mai apropiate, Boaz
descoperă în mod lămurit interesul lui personal în această chestiune. El exprimă speranţa că ruda mai
apropiată nu va cumpăra proprietatea.

O voi cumpăra. Înţelegând că aceasta este o bună ocazie de a-şi mări propriile venituri, ruda mai
apropiată nu ezită să cumpere ogorul.

Rut 4:5
5. Boaz a zis. Până aici nu fusese nimic spus cu privire la partea în tranzacţie a lui Rut. Boaz, după cât
s-ar părea, a socotit cel mai bine să facă din proprietate problema principală, considerând, poate, că astfel
avea să poată fi asigurat un răspuns mai favorabil. Dar acum, deoarece ruda mai apropiată şi-a exprimat
intenţia sa de a cumpăra proprietatea, Boaz descoperă faptul că Naomi a condiţionat vânzarea ogorului
cerând ca cumpărătorul să ia în căsătorie pe Rut.

Ordinea în care Boaz a prezentat cele două aspecte ale cazului înseamnă că el a fost mai mult interesat
de Rut decât de ogor. Aceasta ar fi o cale tipic orientală de a trata problema, pentru că psihologia orientală
avea să-l facă pe Boaz să păstreze în umbră aceea ce pentru el era de mai mare interes, şi să caute să aranjeze
o reglementare satisfăcătoare, fără să facă din propriul lui interes factorul determinant al problemei. Din
contră, interesul rudei mai apropiate era concentrat exclusiv asupra ogorului ca sursă de profit.

Rut 4:6
6. Să nu-mi stric. Dorinţa vie a rudei apropiate de a cumpăra ogorul când singurul factor în discuţie
părea să fie profitul, şi pierderea imediată a interesului său după ce a aflat de posibilitatea sacrificiului de sine
şi de pierderea financiară, pare să-l arate un om zgârcit, întocmai ca bogatul nebun din Luca 12,13-21. Ruda
mai apropiată nu este dispusă să o ia în căsătorie pe Rut. Este vădit că el nu avea copii să moştenească averea
lui. Dacă el s-ar căsători cu Rut, întâiul născut pe care putea să-l aibă de la ea, ar fi fost socotit copilul soţului
decedat al lui Rut. Atunci, amândouă loturile de pământ, cel pe care putea să-l cumpere de la Naomi, precum
şi averea rudei, puteau trece la copiii lui Rut. Faptul că Rut era o moabită, nu pare să fi influenţat hotărârea
lui.

Din partea sa, Boaz poate să fi avut două motive în privinţa dorinţei de a cumpăra lotul de pământ şi de
a se căsători cu Rut. El poate să fi fost un văduv cu unul sau mai mulţi fii mari. Reiese clar de asemenea că
Boaz, în mod sincer, o respecta şi o iubea pe Rut. Pe el nu l-a interesat faptul că copilul pe care putea să-l
aibă de la ea avea să fie socotit drept copilul soţului ei decedat, şi că proprietatea pe care o cumpăra de la
Naomi putea să treacă la copiii ei, şi nu la copiii pe care el i-ar fi putut avea de la o soţie de mai înainte. Ba
mai mult, era clar că Boaz n-a fost afectat de pagubă. Mama lui poate să fi fost Rahab din Ierihon (vezi cele
despre cap. 1,1).

Rut 4:7
7. Odinioară. Vezi cele despre v. 8.

Pentru întărirea. În mod literal, „pentru a confirma orice tranzacţie”. Procedura observată în acest
verset este în armonie cu legea din Deuteronom 25,7-9, care o priveşte pe o femeie care nu găseşte nici o
rudenie a soţului ei decedat care să fie dispus să îndeplinească îndatorirea de rudă. Drept urmare, ea ia
iniţiativa împotriva rudei care refuză propunerea ei. El confirmă refuzul lui îngăduindu-i femeii să-i scoată
încălţămintea. După comentatorii iudei, totuşi, femeia scuipă pe pământ în faţa lui, ceea ce ar fi îngăduit de
interpretarea iudaică.

Dar, în cazul lui Boaz, situaţia era diferită. Rut îi ceruse s-o ia în căsătorie şi el era dispus să facă
aceasta. Cererea către ruda mai apropiată nu era făcută de către femeia al cărei soţ murise. În mod vădit că
Boaz îi acorda celeilalte rude ocazia de a o lua în căsătorie pe Rut, dacă ea (ruda) dorea acest lucru, o
prerogativă care era a lui prin lege.

Ca mărturie. Adică, dovadă acceptabilă în mod legal.

Rut 4:8
8. Şi-a scos încălţămintea. Din context este clar că ruda mai apropiată a fost aceea care şi-a scos
încălţămintea şi a dat-o lui Boaz, confirmând prin aceasta transferul dreptului său de răscumpărare către
Boaz. Autorul (cărţii) lui Rut nu explică neapărat o ceremonie care nu era înţeleasă de către cititorii lui, cum
socotesc unii comentatori. El notează simplu că, în acest caz, partea dispreţuitoare a ceremoniei a fost omisă.

Rut 4:9
9. Voi sunteţi martori. Boaz ia ca martori juriul cetăţenesc şi pe toţi ceilalţi care se aflau în faţa actului
de transfer simbolizat prin ceremonia încălţămintei. După cum ruda mai apropiată avea dreptul privitor de a o
lua în căsătorie pe Rut şi de a-i administra averea, tot aşa el avea şi dreptul de a refuza să facă aceasta
(Deuteronom 25:7-9).

Rut 4:10
10. Cumpărat. Punctul legal al chestiunii era cumpărarea averii lui Naomi, dar în acest caz special era
cuprins mai mult decât numai ogorul (vezi v. 5, 6). Ba mai mult, Boaz era interesat mai mult de Rut decât de
ogor (vezi despre v. 5), fapt pe care acum el îl lămureşte. Era necesar ca el să cumpere ogorul pentru ca să o
facă pe Rut soţia sa. Ruda apropiată nu se arătase dispus s-o ia pe Rut pentru ca să ajungă în posesia
ogorului, dar Boaz era dispus să ia ogorul, dacă era necesar, pentru ca să câştige mâna ei.

Ca să ridic. Adică, să perpetueze linia lui de familie (Deuteronom 25:6).

În moştenirea lui. Partea de ogor a familiei era considerată dreptul sacru şi inalienabil al proprietarului
original şi al urmaşilor lui. Acesta niciodată nu putea fi vândut pe veci. Pentru ca o bucată de pământ să fie –
într-un sens – orfan, era ca şi cum ar fi un om fără moştenitor. Păstrarea numelui de familie şi a moştenirii a
devenit un factor vital în păstrarea structurii sociale a naţiunii (vezi Numeri 36,1-9 şi cele despre Matei 1,1)

Rut 4:11
11. Suntem martori. Adunarea de la poartă n-a mustrat ruda mai apropiată. Ei n-au avut cuvânt de
dezaprobare pentru el, totuşi, pentru Boaz, ei au avut cuvinte de felicitare şi binecuvântare.

Ca Rahela şi ca Lea. Vezi Geneza 29:31 la 30:24.

Rut 4:12
12. Casei lui Pereţ. Vezi Geneza 38:12-29. Declaraţia aceasta pregăteşte calea pentru genealogia din
versetele 18-22, care, de aceea, s-ar părea să nu fie o adăugire editorială mai târzie, ci o parte integrală a
întâmplării în forma ei originală.

Rut 4:13
13. Domnul a făcut-o. Poporul ebraic recunoştea faptul că orice viaţă vine de la Dumnezeu şi că tot de
la El vine „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit” (Iacov 1,17; comp. cu Ioan 3,27). El este Cel ce „v-a
trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare” (Fapte 14,17; vezi şi Deuteronom 11,14) şi „putere să le câştigi”
(Deuteronom 8,17.18). Să-L recunoaştem totdeauna pe Dumnezeu ca pe Cel de la care se revarsă toate
binecuvântările noastre şi către care trebuie să se înalţe recunoştinţa noastră.

Rut 4:14
14. Femeile. După câte s-ar părea, o grupă de prietene apropiate prezente la ceremonia tăierii împrejur,
când avea să i se dea copilului nume (vezi Luca 1,58.59).

Un bărbat cu drept de răscumpărare. Sau un „răscumpărător” (vezi cele despre cap. 2:20).

Al cărui nume. Adică, numele fiului.

Rut 4:15
15. Îţi va înviora sufletul. Naşterea unui fiu din Rut o asigura pe Naomi că linia familiei ei nu se va
stinge, cum se părea să fie cazul când au murit atât soţul, cât şi ambii ei fii.

Rut 4:17
17. Obed. Numele copilului lui Rut înseamnă „slugă”, adică al lui Dumnezeu. Aceasta este o formă
prescurtată a lui Obadia, care înseamnă „slujitorul (sau închinătorul) lui Iehova”.

Tatăl lui David. Prin aceste cuvinte, autorul ajunge la punctul culminant al istorisirii lui şi justifică
nararea ei de către el. Ele arată împlinirea binecuvântării rostite asupra lui Rut de către poporul din Betleem
(vezi v. 11.12.15). Numele rudeniei care credea că această căsătorie cu o moabită convertită avea să
prejudicieze moştenirea lui este dat uitării; dar din Boaz vine David, strămoşul şi simbolul lui Hristos. Obed a
fost fiul lui Naomi prin iubirea lui Rut.

Dacă naţiunea iudaică ar fi apreciat învăţătura din cartea lui Rut – că Dumnezeu nu se uită la persoane
– atitudinea lor faţă de neamuri ar fi fost mult diferită de aceea care a fost. Ei ar fi căutat un Mesia a cărui
misiune era să mântuiască de păcat pe toţi oamenii, fie evreu sau păgân, şi nu numai un Mesia iudeu spre a
salva naţiunea iudaică din robia Romei. În cartea lui Rut este o învăţătură şi pentru noi. Dacă vom practica
iubirea şi simpatia faţă de semenii noştri, mulţi dintre ei ne vor spune cum a spus Rut către soacra sa,
„Poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu”. Iar noi le putem răspunde la rândul
nostru cum a făcut Boaz faţă de Rut, „Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut, şi plata să-ţi fie deplină din
partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te adăposteşti”.