Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
( Vreau să joc )
In cel de-al doilea volum de poeziial lui Blaga, intitulat Paşii profetului, iubirea este ancorată
într-un trecut îndepărtat, temporal, nu afectiv, şi se află sub semnul sfâşietoarei tristeţi :
( Amintire )
Purtând untitlu identic cu cel al unei poezii populare, volumul La curţtile dorului (1938) defineşte
artistic un sentiment atât de nuanţat şi inefabil : dorul. La curţile dorului comletează evoluţia
poetului, accentuând o notă care devine fundamentală pentru definrirea stilului său scriitoricesc :
reconstituirea atmosferelor baladelor, descântecelor şi bocetelor, din folclorul românesc, pe baza
unei cunoaşteri dinăuntrua specificului construcţiei acestora. Poezii ca Bunăvestire pentru floarea
mărului, Belşug, Coasta soarelui sunt exemple revelatoare :
Chipăroşi ca fusele
'n toate cimitirele
ne abat privirile
către inimi - dusele. "
( Coasta soarelui )
După publicarea volumului Nebănuitele trepte (1943) se încheie o perioadă în creaţia poetului
pentru ca, după 1950 să înceapă o altă perioadă, având ca principale direcţii tematice atitudinea faţă
de natură, faţă de iubire şi dialecta procesului de cunoaştere, de reflectare artistică.
Iubirea verii sale târzii, a Verii din noiembrie, împrumută un tâlc solar lucrurilor obişnuite,
îmbogăţeşte inima poetului, umbrită de mâhnirea vârstei, trăieşte totuşi cu intensitate eternul
sentiment :
( Arheologie )
Pe drumul păzit de plopi severi, simbolizând legile, convenienţele inerente ale vieţii, poetul caută
iubirea simplă, caută împlinirea :
( Glas în paradis )
Iubita este întâlnită "în fabula verde şi caldă-a naturii", în "basmul vegetal al răsurii", între
frunzele arămii ale viilor, sub galaxia de fum a stelelor, înconjurată de recele parfum al brazilor, de
luciul iezerelor în munţi. Trupul ei are sclipiri fosforescente, vibraţiile lemnului de vioară şi zvelteţea
ulcioarelor de pământ. Sentimentul este pururea incandescent, chiar dacă uneori este incandescenţa
stranie a maselor vulcanice selenare. Poezia erotică a "verii de noiembrie", din Catrenele fetei
frumoase sau Catrenele dragostei, are astfel vigoarea inefabilă a împlinirii, este o veritabilă "odă a
bucuriei" intonată de poetul ce descoperă tinereţea perpetuă a vieţii. Dincolo de exaltarea încântată a
formelor, a culorilor, a mişcărilor, transpare fiorul grav al sentimentului autentic. Iubirea nu este un
facil şi însorit joc într-o natură pitorească, ci un lucid act de conştiinţă. Iubirea nu poate exista în
afara veritabilei comunicări între oameni, în afara universurilor sufleteşti tangente :
Încheind semnificativ volumul Vară de noiembrie, poezia Primăvara îl anunţă pe cel următor,
Stihuitorul:
Aşa cum poetul parcurge un drum în viaţă ideile acestuia sunt în continuă schimbare, acest lucru
resimţindu-se şi în poeziile sale de dragoste. Pasiunea din poeziile sale din tinereţe trece peste faza
sentimentului de împlinire, iar în final e copleşită de sentimentul însingurării totale. Astfel, în jurul
anului 1965 Blaga afirmă că “poezia este un veşmânt cu care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea”.
Octavian Goga a gravat în adevăratul "etern uman" , în culorile specificului naţional, cu o
dăruire şi un talent excepţional, chipul trecător al vremii sale. În urma sa a rămas vie poezia socială
şi patriotică, dar şi mişcătoarele sale cântece de dragoste. Dragostea lui Goga era în primul rând
dragoste de ţară, dragoste pentru lumea satului şi de aceea marea majoritate a poeziilor sale sunt
închinate patriei, cântă durerile ţăranilor, sacrificiile pentru apărarea pământului strămoşesc,
suferinţele celor asupriţi. Dar pentru creearea unei monografii a satului ardelenesc, aşa cum Goga îşi
propusese, era nevoie şi de Cântecele lui Laie Chiorul, crâşmarul din Dealu-Mare, personaj cunoscut
în opera lui Goga. Cântecele lui Goga sunt aidoma doinelor noastre populare: de dor şi de jale. În
Cântecele lui, încărcate cu simţiri şi sensuri adânci, sentimentul iubirii capătă expresia dorului
folcloric. E în ele o nespusă sete de viaţă, o discretă părere de rău, o bucurie pătimaşă şi o undă de
nelinişte, o goană după năluca acelei iubite, e un "nu-ştiu-ce şi nu-ştiu-cum dureros de dulce", care
se cheamă dor şi care se împlineşte abia în vraja nopţilor, spulberându-se o dată cu zorii:
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
E aceeaşi cutremurare lirică, aceeaşi pierdere a fericirii, pricinuită de stingerea visului, spulberat
ca un strigoi în lumină, din cunoscutul cântec popular :
Sunt versuri pătimaşe, copleşitoare, în care arde parcă văpaia păgână a simţurilor din Cântarea
Cântărilor, menţionată la începutul lucrarii de faţă : "Căutat-am noaptea, în aşternutul meu, căutat-
am pe acela după care inima mea tânjeşte, căutatu-l-am, însă nu l-am aflat. "
Atât pe plan erotic cât şi în general cântecul lui Laie Chiorul, în psihologia satului, are funcţie
tonică. El înviorează sentimentele gingaşe, răscoleşte uşoara melancolie şi amintiri înduioşătoare,
aţîţă patimi şi potoleşte doruri, oţeleşte sentimentele majore ale colectivităţii în lupta pentru libertate
naţională şi echitate socială.
Dragostea la Goga apare deci asemenea dragostei din folclor, în cântece de jale şi dor, eroii ei
fiind popularii "Mândră" şi "Mândru".
În romanul Otilia de G.Călinescu există un conflict, erotic, sub aspectul unei competiţii între
tânărul Felix şi mai vârstnicul Pascalopol, amândoi îndrăgostiţi de de Otilia. Povestea de iubire este
înscrisă pe un fundal social, ilustrat de celelalte personaje ale romanului. Mircea Eliade, influenţat
de experienţele proprii scrie romanul Maitreyi, roman al dragostei dintre autor şi tânăra, orientala
eroină, ce dă şi numele cărţii. Vasile Alecsandri scrie Doinele sale, inspirate din folclorul românesc,
având ca temă iubirea. Ionel Teodoreanu urmăreşte în romanul său La Medeleni evoluţia iubirii
înfiripată încă din copilărie dintre Dănuţ şi Monica, iubire care are ca urmare căsătoria dintre cei
doi. Acţiunea romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu se
petrece în jurul incertitudinii credinţei reciproce în dragoste. Deasemenea, Tudor Arghezi scrie
idile precum Creion, Morgenstimmung, Psalmul de taină, Nichita Stănescu adoptă tema dragostei
în romanele Adolescenţi pe mare, Leoaică tânără, iubirea, aidoma lui Gala Galaction în romanul
De la noi la Cladova.
Se remarcă astfel că marii scriitori ai literaturii române au abordat tema iubirii din diferite
unghiuri cu rezultate de o imensă importanţă pentru literatura autohtonă. Faptul că iubirea I-a atras
dintotdeauna pe autorii unor opere de mare sau mică amploare este natural, căci iubirea este poate
cea mai vastă sursă de inspiraţie prin faptul că este o experienţă unică pentru fiecare în parte şi poate
fi privită sub nenumărate aspecte. Şi în folclor iubirea este o temă fundamentală şi poporul a creat o
categorie estetică caracteristică ei: Doina. Doina, fie de jale, fie de dor, exprimă profunzimea
sentimentului de dragoste, puritatea şi suferinţa pe care acesta o poate provoca.
Iubirea este o temă inepuizabilă şi oricât s-ar scrie despre iubire, mai rămân încă multe de scris.
De aceea noii scriitori, viitoarele nume sonore continuă să scrie despre dragoste, sub alte forme, sub
alte titluri, descriind noi trăiri. Iubirea este şi va rămâne tema fundamentală a literaturii tuturor
prezentului, trecutului şi viitorului.
Bibliografie
Idei
1. Romantismul
Romantismul a apărut în secolul al XVIII-lea şi s-a întins până în cea de-a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, în cadrul căruia este cultivată sensibilitatea, imaginaţia şi, în
acelaşi timp, fantezia creatoare. Raţiunea trece pe un plan secundar în cadrul acestei teme.
De obicei, totul se desfăşpoară într-un cadru natural, şi majoritatea lucrărilor se inspiră din
trecutul istoric sau din tradiţii şi folclor. Romanticii sunt într-o melancolie profundă,
valorifică prin simbol şi metaforă lucruri mitice.
În cadrul curentului literar romantism, se acordă o importanţă aparte sentimentelor
omeneşti, în special iubirii, trăirile interiore armonizând perfect cu natura ce ocroteşte
iubirea. În general, romanticii crează eul liric pe baza imaginaţiei şi sentimentelor,
nicidecum a raţiunii.
Curentul aceasta literar se preocupă în mod special de definirea timpului şi a
spaţiului în concordanţă cu spiritul uman, aşadar, romantismul se bazează şi pe filozofie. Se
utilizează procedee artistice variate,
Scriitori ca Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu
Russo etc. se numără printre cei mai importanţi reprezentanţi ai acestui curent literar.
Romantismul este pe culmile sale de glorie însă în opera lui Eminescu, ultimul mare poet
european romantic.
Poezia romantică respectă cu exactitate elementele de versificaţie.
În literatura română, romantismul se desfăşoară în trei mari etape: preromantismul,
romantismul propriu-zis şi romantismul posteminescian.
Preromantismul
Romantismul posteminescian
Eminescu face parte din a doua generaţie romantică, sau „romantica târzie”, el
activând literar mai bine de zece ani.
Temele sale provin din tradiţia românească. Eminescu aduce elogii naturii în opera
sa, văzând-o ca o ocrotitoare a dragostei. În poeziile sale, iubirea întotdeauna se desfăşoară
în natură. Dragostea idilică devine pierdută, iar poetul e cuprins de temeri.
Tema iubirii şi naturii sunt veşnic prezente în poezia sa. Eminescu dezvoltă în
creaţiile sale ideea de natură devenită confidentă a dragostei celor două persoane.
Ultimul poet romantic prezintă în poezii ca „Lacul”, „Sara pe deal”, „De-aş avea”,
„Dorinţă”.
2. Simbolism
Simbolismul e o mişcare literară introdusă prin poemele şi textile lui Alexandru
Macedonski. Alţi reprezentanţi ai mişcării sunt Ion Minulescu şi George Bacovia. Apare la
finele secolului al XIX-lea în Franţa, ca reacţie împotriva romanticilor.
Acest current literar e caracterizat prin raportul dintre simbol şi eul poetic. Sugestia
este maniera artistică a simbolismului. Tema generală e constituită de starea confuză şi
nevrotică a poetului în scoietatea incapabilă să înleţeagă adevărata artă.
Poezia simbolistă exprimă atitudini poetice sau stări sufleteşti specific acestui
current: dezgust, tristeţe, oboseală, apăsare, disperare, spaimă sau nevroză ,totul fiind doar
sugerat, niciodată numit.
În cadrul simbolismului se realizează corespondenţa dintre cuvinte şi elementele
naturii. Trăsăturile din natură sugerează starea interioară a eului liric. Sunt preferate
imaginile fără un contur precis.
Poezia ce aparţine simbolismului trezeşte simultan simţurile cititorului. Versul liber
apare aici ca o noutate, iar refrenul apare prin repetiţia cromatică, olfactivă sau muzicală a
simbolurilor.
2.1. Iubirea în opera lui Minulescu
3.1.Neomodernismul
Curentul neomodernist apare în 1941, doi ani mai târziu apărând o nouă etapă în
evoluţia neomodernismului, odată cu înfiinţarea Cercului Literar de la Sibiu.
Poezia postbelciă se împarte în trei perioade: realism-socialist (proletcultism),
neomodernism – anii 60, şi postmodernism – anii 80.
Neomodernismul se caracterizează prin faptul că reprezentanţii au vrut să redea
poeziei atributele firescului şi libertatea alegerii formelor de exprimare. Demersul e posibil
numai în contextul dezgheţării ideologice de la începutul anilor 1960, când autorităţile
tolerează, parţial, formele de expresie, fără a abandona idea abrodării unor teme
corespunzătoare ideologiei ideologia comunistă.
Poeţii reprezentanţi ai acestui curent sunt Nicolae Labiş, doar în anumite aspecte ale
operei lui, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Mircea
Dinescu. Ei sunt cei ce încearcă o revenire la metaforele subtile şi la imaginile bazate pe
limbajul ambiguu.
Neomoderniştii abordează condiţia omului, moartea, iubirea, nostalgia după
optimismul tinereţii, reflecţia filozofică. Neomoderniştii adoptă o atitudine ludică, ironică.
Emil Bota, Şt.Aug. Doinaş, Geo Dumitrescu sunt poeţi consideraţi ca fiind
aparţinători ai neomodernismului, fiindcă în trecut le era interzisă publicarea.
O operă considerată foarte originală, poezia lui Stănescu este foarte greu de încadrat
într-un singur gen. Nichita e un poet modern iubit şi apreciat de criticii literari, operele sale
fiind traduse în multe limbi.
Poetul vede lumea ca o metaforă, poezia sa fiind metaforă pură. Cuvintele folosite de el
au un sens şi o logică cu totul diferită. El comunică dragostea prin natură.
Stănescu nu se referă la o dragoste propriu-zisă, nici pe departe, ci dedică poeziile sale
ideii de femeie. El nu e îndrăgostit de o anume persoană, ci de ideea de a fi indragostit.
„Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ. » (Evocare)
Opera sa este plină de simboluri, iubirea aici nu este pasională, iar atracţia este de
fapt o atracţie între idei. Stănescu atribuie iubirii un scop existenţial, dând acesteia sensuri
surprinzătoare.
4. Postmodernismul
Postmodernismul este un curent literar ce apare în a doua jumătate a anilor 60,
existând până la ora actuală. Literatura aceasta activează până la sfârşitul anilor 80 în
ascuns, prin cenacluri literare şi grupuri.
Poezia postmodernistă îşi împrumută poeticului din acea modernă. Epoca
postmodernă nu înseamnă o nouă poezie, cum se întâmplă cu epoca modernă. Mircea
Cărtărescu accentuează latura autobiografică, realistă, orală şi prozaizantă a curentului.
Reprezentanţi ai postmodernismului sunt poeţii Elena Stefoi, Ion Stratan, Romulus
Bucur, Aleaxandru Muşina, Simona Popescu, Mircea Cărtărescu, Marian Drăghici, Paul
Vinicius, Costel Stancu etc.
Cărtărescu are un stil cu totul diferit de ceilalţi poeţi prezentaţi mai sus de a scrie
poezii. La el, dragostea nu mai e între oameni, ci apare o dragoste figurată, între obiecte.
„Oh, mai rămâi, şopti lustra către o scamă de pe covor,
Nu vrei să te urci la mine? Bem ceva, ascultăm muzică, îţi arăt biblioteca . . .
Nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?” (Să ne iubim, chera mu)
Sunt şi versuri în care Cărtărescu vorbeşte la modul general despre dragoste, filozofând
despre aceasta.
5. Concluzii
Urmează Ion Minulescu, în cadrul simbolismului, poezie în care simbolul este redat
prin sugesti. Minulescu redă iubirea prin jocuri bine gândite de cuvinte, sugerând-o doar,
fără însă a-i da cu exactitate o formă, un contur după care să ne putem ghida.
Iubirea este tratată ambiguu, la nivelul unei idei neclare din mintea poetului.
Apare versul liber, utilizându-se muzicalitatea printr-un refren.
Tragem concluzia că tema iubirea este tratată diferit de-a lungul celor patru curente
literare. Pe măsură ce ne apropiem de prezent, stilurile poetice se schimbă, iubirea fiind
tratată altfel. De la uşurinţa şi originlitatea cu care Eminescu ne redă dragostea înfăptuită
sub aripa protectoare a naturii, trecem prin iubirea abstractă prezentată de Minulescu şi
ideea de iubire a lui Nichita Stănescu, prezentată prin metafore, şi ajungem la iubirea văzută
de la un alt nivel, de sus, observând cum obictele sunt personificate şi puse în situaţia de a
nutri sentimente pentru alte obiecte.
Tema iubirea este redată diferit de-a lungul timpului în cele patru curente.
După părerea mea, perceperea iubirii la poeţii reprezentativi din diferitele curente
literare depinde în mod direct şi de modul cum societatea se schimbă. Nu este neapărat o
evoluţie sau un alt mod de a vedea lucrurile, dar iubirea este văzută în funcţie de normele
societăţii, aflate într-o veşnică schimbare.