CARACTERIZAREA LUI GAVRILESCU

A caracteriza un personaj inseamna, in esenta, a evidentia trasaturile fizice si morale ale

acestuia, asa cum se desprind din opera literara respectiva

Caracterizarea directa poate fi realizata de catre:

narator (prin portretul fizic si/sau moral, prin comentarii explicite, aluzii);
personajul insusi (autocaracterizarea prin marturisiri facute altor personaje, autoanalize monologate);
alte personaje (prin marturii, descrieri, etc).

Caracterizarea indirecta se deduce din:

actiunile, atitudinile, opiniile exprimate de personaj;
mediul in care traieste: orasul, casa, interiorul, dar si familia, grupul sau societatea in care evolueaza;
limbajul folosit (de la registrul al limbii, pana la particularitatile de ordin stilistic).

r e- u n e ş t e c u e s e n ţ a s a , t e m p o r a r r ăt ă c i t ă î n t r-o e x i s t e n ţ ă c o mu n ă , r ă t ă c i r e r e d a t ă s i mb o l i c p r i n
s e c v e n ţ a labirintului:„Era o încăpere ale cărei margini nu le putea vedea, căci perdelele erau trase şi în semiîntuneric
paravanele seconfundau cu pereţii. Începu să înainteze, călcând pe covoare din ce în ce mai groase şi mai moi, ca şi cum ar
ficălcat pe saltele, şi cu fiecare pas bătaia inimii se accelera, până când îi fu frică să mai înainteze şi se opri. Înacea clipă se
simţi deodată fericit, parcă ar fi fost din nou tânăr, şi toată lumea ar fi fost a lui, şi Hildegard ar fifost de asemenea a lui.”
Şi în lumea de afară sunt simboluri care se cer descifrate: vuietul tramvaiului este unsemn al realului, ca şi
căldura, iar aceasta din urmă îl determină pe erou să vrea „altceva”, cum ar fi umbra saurăcoarea; parfumul frunzelor de nuc,
aroma cafelei şi senzaţia chinuitoare de sete sunt chemări ale unui universcare se cere cunoscut.
Statutul personajului
Simplificând lectura textului la un nucleu semnificativ, Ştefan Bănulescu faceurmătoarele observaţii de conţinut,
cuprinzând în centru figura personajului: „
La ţigănci
– o nuvelă de MirceaEliade, scrisă româneşte, cu atmosfera de crepuscul bucureştean a anilor de dinaintea celui de-al
doilea războimondial, povestea unui personaj, vrăjit de mitul dragostei, un muzicant modest, candid, setos de puritate,
atentla timpul existenţei sale interioare şi prea absent la timpul cotidian şi la nemiloasa lui scurgere, un om furat de jocul
fantastic dintre aceste două timpuri, traversând momente de tragică umilinţă care nu-i maculează
însă puritatea,căutându-şi dragostea pierdută şi aproape trăită pe care şi-o regăseşte abia în zarea unui vis, dar pe oculme de
nesfârşit, unde visul e vecin cu opusul existenţei”. Furat de jocul destinului, Gavrilescu este restituitscriiturii şi apoi
lectorului prin „coerenţa secundă” a epicului dublu. Acest Orfeu modern este, în plan literal, unmodest profesor de pian, iar
în plan simbolic, expresia ratării omeneşti, imaginea generică a individului superior care nu-şi asumă condiţia
tragică.Construit prin raportare la trei obsesii majore,
trecutul, colonelul Lawrence
şi
căldura
, eroul trăieşte oexistenţă labirintică, ratează iubirea alegând din delicateţe, apoi vocaţia din pricina „păcatelor” din
tinereţe şi, încele din urmă, iniţierea în moarte, neghicind regula jocului. Condiţia lui de ezitant în certitudinea realului
esteconfirmată de „firea de artist”, iar modul său de manifestare e locvacitatea, marcată stilistic de stereotipia „preatârziu”.
Caracterizare directă
Etichetarea „muzicant”, făcută de bătrână, i se pare peiorativă şi de aceea intervine, corectând o percepţie
nedreaptă a imaginii lui: „Sunt artist. . .pentru păcatele mele am ajuns profesor d e p i a n , d ar i d e a l u l m e u a f o s t , d e
t o t d e a u n a , a r t a p u r ă . Tră i e s c p e n t r u s u f l e t . . . ” . Au t o c a r a c t e r i z a r e a i a , deopotrivă, forma orgoliului
vocaţiei şi a lamentaţiei din urmă.În circumstanţele date (tentaţia aventurii, căldura, întoarcerea la Otilia, unde-şi
uitase partiturile),g r ă d i n a ţ i g ă n c i l o r î i a p ar e c a u n s p a ţ i u p r i v i l e g i a t , i a r j o c u l l or s e pr e f i g u r e a z ă c a
ş a n s ă d e i n i ţ i e r e , î n s ă , confruntat cu o lume plină de mistere, eroul devine confuz, pierde datele realităţii şi este tentat să
se elibereze prin relatarea „tragediei vieţii” lui. Călătoria buimacă prin labirint echivalează cu desprinderea de
materialitatea pe care o simte pentru ultima dată: „. . .dar i-a fost de-ajuns să-şi oprească doar câteva clipe privirile asupra
unuiasemenea alcov, ca să înţeleagă că era o iluzie, că, de fapt, ceea ce vedea el erau două sau tei paravane separatecare-şi
împreunau imaginile într-o mare oglindă cu ape verzi-aurii. În clipa când îşi dădu seama de iluzii, Gavrilescu
simţi că odaia începe să se învârtească în jurul lui şi-şi duse din nou mâna la frunte”. Plăcerea de avorbi este substituită, în
această scenă, prin „teroarea de obiecte” pe care îi era greu să le identifice.
Caracterizare indirectă
Încercând să se reintegreze ordinii iniţiale din real, Gavrilescu înţelege cărealitatea îl refuză, că experienţa din bordei
a condensat timpul, care lui i-a scăpat ca durată. Cum nu are altăsoluţie decât revenirea în spaţiul atemporal al
ţigăncilor, eroul îşi interiorizează nepotrivirea cu realul şiretrăieşte exprerienţa întreruptă, de data aceasta,
întâlnind-o pe Hildegard. Oferindu-i-se şansa de a reîntregicuplul mitic, lui Gavrilescu i se prefigurează, de
fapt, oportunitatea de a evita ratarea în dragoste prin trăirea exclusivă în timpul memoriei. Ultima secvenţă îl
consemnează în trecerea lui simbolică spre moarte, călăuzit deBeatrice, precum Dante odinioară.
Referinţe critice
„Pentru a regăsi lumea esenţială, anterioară multiplicităţii formelor spaţio-temporale, bariera timpului trebuie să cadă
înaintea celorlalte” (Nicolae Steinhardt) şi are loc, astfel, trecerea într-un „statornic dincolo”(Eugen Simion), în
care va retrăi, probabil, acel „vis de poet”. Faptul că este artist îi dicteazăeroului o anumită percepţie, el vede realitatea
cotidiană prin „oglinda iluziei, iar arta îi este orgoliul de a fi”,singura care îl apără de profan. Oglinda
celorlalţi îl răsfrânge contorsionat, oprind imaginea unui ins ridicol, stânjenit,cu gesturi precipitate şi de prisos:
„. . .scoţând pe rând mai multe batiste umede dintr-un buzunar al pantalonilor şi trecându-le metodic, una câte una, în
celălalt buzunar” sau „adăuga stânjenit aşezându-şi pălăria pe măsuţă şi începând să depună în ea obiecte pe care le scotea
din buzunare”.
Concluzie
Aşa cum îl propune textul, chip conturat direct („cu mâna prinsă în mâinile ei. . .capul rezemat de pernă. . .cu
ochi pe cer”) sau dedus din atâtea şovăieli, Gavrilescu este un suflet-artist prins într-ohoră a destinului,ai cărui soli –
ţigănci, Moire şi Parce – îi arată o clipă şansa de a fi cunoscut totul, dacă ar fighicit regula jocului şi dacă
existenţa n-ar fi fost decât o farsă

Scrisa la Paris in 1959, nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade (1907 - 1986) a aparut pentru
prima oara in anul 1962 in revista "Destin" de la Madrid, iar la noi in 1967, in revista "Secolul XX",
fund apoi inclusa in volumul "La tiganci si alte povestiri", cu un studiu introductiv de Sorin
Alexandrescu.
Nuvela face parte din creatia literara contemporana, este o nuvela fantastica, scrisa dupa
al doilea razboi mondial, perioada in care Eliade ilustreaza ideea ca opozitia dintre real si ireal,
dintre sacru si profan se estompeaza, intre acestea nemaiexistand hotare bine determinate.
Subiectul nuvelei este plasat in Bucurestiul de alta data, cadru des intalnit in opera literara a lui
Eliade, intrucat el considera ca "orice loc natal constituie o geogrqfie sacra. Pentru cei care 1-au
parasit, orasul copilariei si adolescentei devine totdeauna un oras. mitic. Bucurestiul este, pentru
mine, centrul unei mitologii inepuizabile." (M.Eliade - "Incercarea labirintului"-1978).
Principala modalitate de realizare a nuvelei este epicul dublu construit de Mircea Eliade
din doua planuri, unul real si altul ireal, paralele, care merg concomitent pe parcursul intregii
nuvele, numai ca unul se afla fn prim-planul actiunii si celalalt in plan secundar, schimbandu-se
intre ele, conform secventelor real-ireal care compun nuvela.
Personajul principal al nuvelei este profesorul Gavrilescu, un personaj
fantastic, deoarece parcurge o experienta initiatica dinspre viata spre moarte, intr-
un spatiu al spiritualitatii, sugestiv pentru camuflarea sacrului in profan.
La inceputul nuvelei, personajul este amplasat in planul real, in cadrul caruia se insinueaza, in
plan secundar, irealul. Profesorul se intoarce acasa cu tramvaiul de la lectiile de pian, pe o caldura
"incinsa si inabusitoare" fiind obsedat de colonelul Lawrence "si de aventurile lui in Arabia",
despre care auzise vorbind pe niste studenti si despre care nu stia mare lucru, ci numai ca "arsita
[...] 1-a lovit in crestet [...] ca o sabie". Cautandu-si portmoneul ca sa-si cumpere bilet, vine
vorba de locul numit "la tiganci", despre care unul dintre calatori, crede ca "e o rusine", dar
Gavrilescu este fascinat de acest loc, considered ca "pe o arsita ca asta, e o placere", pentru ca
este umbrit de nuci batrani. O altaobsesie a profesorului este monotonia vietii
cotidiene, sugerata de obisnuintele zilnice, "tree regulat cu tramvaiul asta de trei ori pe
saptamana", desi el ar merita altceva pentru ca are "o fire de artist...". Banalitatea vietii -
profanul - este definita de interese materiale, Gavrilescu socotindu-si castigul in bani si lectii de
pian, iar toata aceasta rutina 1-a obosit spiritual.
Epicul dublu in aceasta secventa este realizat prin cateva elemente nefiresti, ireale,
ce vor deveni laitmotive pe parcursul nuvelei: caldura dogoritoare dilata parca gesturile, isi cauta
portmoneul si intarzie cumpararea biletului, se confeseaza calatorilor din tramvai, obsesia
colonelului Lawrence, bordeiul tigancilor este pentru el un spatiu misterios de initiere
spirituala. Obsesia vietii monotone -de trei ori pe saptamana merge cu acest tramvai-, palaria,
banii, incapacitatea batranului din tramvai de a sesiza "racoarea" bordeiului - "e o rusine"-
sunt atitudini si ganduri ale vietii materiale, ale realului, semnificatii ale profanului. ale
lumii banale ce devenise sufocanta pentru profesor.
Isi aduce aminte ca si-a uitat "servieta cu partituri" la eleva sa, Otilia, nepoata doamnei
Voitinovici, din strada Preoteselor, coboara din tramvai cu intentia sa-1 ia in sens invers pentru a-si
recupera servieta, dar se simte foarte "obosit, istovit", desi este inca "in floarea varstei", avand
numai patruzeci si noua de ani.
Se refugiaza spiritual intr-o zona a sacrului, tineretea, atunci cand nu-l interesa aspectul
material al vietii -"cand esti tanar si esti artist, le suporti pe toate mai usor"-, la Charlottenburg,
cand plutea de fericire, desi era nemancat si "fara un ban in buzunar". Aude uruitul tramvaiului
trecand pe langa el, il pierde, il "saluta lung cu palaria" si exclama: "Prea tarziu!". El isi ia
astfel ramas bun de la lumea reala, ca atunci cand, "pe timpuri, Elsa pleca sa petreaca o luna la
familia ei". "Prea tarziu" poate fi interpretat ca un timp spiritual, lui Gavrilescu fiindu-i imposibii sa
mai prinda tramvaiul, adica" sa se mai intoarca in profan, simtindu-se foarte obosit de monotonia
si rutina vietii.
Gavrilescu parcurge experienta iesirii din timp si spatiu, prin hierofanie, adica
prin revelatia (manifestarea) sacrului in profan. El este atras de umbra si racoarea
nucului din gradina "tigancilor" si, fara sa-si dea seama, se trezeste in fata portii, unde "il
intampina o neasteptata, nefireasca rdcoare", locul numit "La tiganci" sugerandpregatirea
spirituala initiatica pe care Gavrilescu trebuia sa o parcurga dinspre viata spre moarte.
In acest spatiu ireal, lui Gavrilescu "i se paru insuportabil" uruitul metalic al tramvaiului auzit in
departare, semn ca viata reala devenise imposibila pentru el si cauta o alta existenta spirituala.
 Intampinat de o tanara, "frumoasa si foarte oachesa", este condus la batrana care ii cere sa-si
aleaga o fata, dintre "o tiganca, o grecoaica, o ovreica". Gavrilescu nu accepta nemtoaica -"nu
nemtoaica"-, probabil pentru ca ii aminteste de singura si marea lui iubire, nemtoaica Hildegard.
Baba ii cere trei sute de lei, iar el socoteste din nou ca suma este contravaloarea a "trei lectii de
pian" si se confeseaza spiritual, "sunt artist", motivand ca "numai pentru pacatele mele am
ajuns profesor de pian, dar ideaiul meu a fost. de totdeauna, arta pura". Ceasul de la bordeiul
tigancilor statuse, intrucat timpul nu mai are aici aceleasi dimensiuni, "nu e graba
Gavrilescu simte o emotie puternica si "se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar".
I se face sete, sugerand, poate, uscaciunea intcrioara, oboseala provocate de caldura
insuportabila de afara, din lumea reala, care trimite catre profan. Fetele il acuza ca ii este frica, in
sensul ca se teme sa parcurga o initiere spirituala, dar Gavrilescu se apara, motivandu-se din
nou spiritual, ca a trait "un vis de poet" si a simtit in tinerete "o pasiune nobila", a iubit-o pe
Hildegard, asadar are pregatirea spirituala superioara de a putea depasi barierele vietii reale,
catre o alta lume. Cu toate acestea, el nu poate ghici tiganca, nu poate trece prima proba
initiatica, asadar el nu poate transcende (a transcende= a depasi limita cunoasterii experimentale,
a realitatii perceptibile -n.n.) cu usurinta pragul spiritual.
Se simte confuz si derutat, fetele il prind intr-un cerc ametitor, "ca intr-o hora de iele" si el isi
pierde constienta de sine, . intra intr-o stare superioara de vis, care poate ilustra prima treapta
spre initiere. Gavrilescu se trezeste ametit si dezorientat, intr-o lume ciudata, total
necunoscuta, o incapere cu paravane multicolore, cu saluri si broderii si se gandeste ca totul "era o
iluzie", obiectele fiind reflectate si multiplicate de oglinzi.
Simte o fericire totala, "o nemaipomenita beatitudine i se risipi ca un fior cald in tot trupul",
isi aminteste ca visase, incurca elementele reale -arsita- cu amintirile din tinerete si se refugiaza
in arta. Gavrilescu este impiedicat in initierea spirituala de amintirile lumii reale, care sunt
obstacole din lumea profana, de aceea nici de data aceasta nu poate sa ghiceasca tiganca.
Barbatul nu trece proba pentru ca "si-a adus aminte de ceva si s-a pierdut, s-a ratacit in trecut".
Daca el ar fi reusit sa ghiceasca tiganca, pentru ca "asta-i jocul", ar fi fost plimbat prin toate
odaile, "ar fi fost foarte frumos", insa el se repede la pian si incepe sa cante cu "toata puterea",
parca ar fi vrut sa intre tot mai adanc intr-o stare artistica superioara.
Se simte singur in aceasta lume total necunoscuta'pentru el, vrea sa gaseasca o cale de iesire,
devine nerabdator, considerand ca "ne-am jucat destul, iesiti la lumina". Se simte ratacit in
lumea asta, se loveste de paravane sau obiecte neidentificate, "caci nu le cunostea formele",
caldura il sufoca din nou, nu se mai recunoaste pe sine, este "mai slab decat se stia, cu oasele
iesindu-i prin piele [...] asa cum nu se mai vazuse niciodata". Se simte infasurat strans intr-o
draperie, ca intr-un giulgiu mortuar si intelege ca "se va sufoca", pierzandu-si total perceptia lumii
inconjuratoare, "sunetele pareau inecate in pasla".
Semnificatiile acestor secvente sugereaza manifestarea sacrului in
profan (hierofania): bordeiul semnifica mitul labirintului, ca simbol al trecerii dinspre viata
spre moarte, un spatiu initiatic catre o alta lume spirituala; baba care cere vama la intrarea in
bordei poate sugera Cerberul (paznic inflexibil la poarta Infernului); fetele pot fi asemuite cu ielele
(mitul ielelor spune ca cine le vede dansand moare) sau Preotesele (care oficiau ritualul mortii in
templele antice) sau Parcele sau ursitoarele; cifra trei este mistica, are puteri magice asupra
spiritului. Initierea lui Gavrilescu este greoaie pentru ca profanul este o frana, el se agata
mereu de trecut, de viata reala, concreta. Visul este oprima treapta a initierii, iar zbuciumul lui
de a scapa din draperia care il strangea ca un giulgiu poate fi cosmarul traversarii materiel de
catre spirit.
Personajul este un modest profesor de pian, se casatorise din datorie civica, din interes cu
Elsa, decizie impusa de norme sociale (exterioare lui). Renuntand la iubirea pentru Hildegard,
Gavrilescu este nefmplinit in plan erotic. Esecul lui este si in plan profesional, el ajungand un
biet profesor de pian "pentru pacatele mele" si incearca sa se regaseasca spiritual: "eu nu sunt
oricine [...], sunt artist". Cu toate acestea, ca orice om, Gavrilescu se teme de moarte: "Ti-a fost
frica!".
 Gavrilescu este impresionat de ultima etapa a traversarii starii de la materie la spirit, "m-
am vazut gol si am simtit draperia strangandu-se in jurul meu, ca un giulgiu [...] ce-am mai
patimit", face legatura cu viata reala, apeland la aceeasi oboseala sugerata de "caldura"si de
"colonelul Lawrence".
Profesorul reintra in lumea reala, simbolizata de "uruitul metalic al tramvaiului", constata ca
"era mai cald decat fusese" dupa-amiaza, isi face vant cu palaria, se urea in tramvai, se
confeseaza calatorilor, spunandu-le ca si-a uitat servieta in strada Preoteselor si le
marturiseste obsesia neimplinirii: "Eu, pentru pacatele mele sunt profesor de pian, dar n-am
fost facut pentru asta...". Coboara din tramvai la statia Preoteselor si constata ca la nr. 18 nu mai
locuieste doamna Voitinovici si nici Otilia, ci familia Georgescu, care sta aici de patru ani. Confuz
si dezorientat, Gavriiescu se urca in tramvai, isi cauta portmoneul, revine obsesia colonelului
Lawrence, da taxatorului o bancnota si afla ca banii se schimbasera de un an, discutia despre
"tiganci" starneste reactii pseudoscandalizate ("e o rusine"), Gavriiescu "se simti deodata
obosit, istovit". Acasa la el locuia altcineva, deoarece Elsa plecase in Germania dupa ce
disparuse Gavriiescu, "la toamna se implinesc 12 ani".
Extenuat, Gavrilescu se urca intr-o birja si cere sa-l duca la "tiganci", atmosfera tine de
fantastic, este o noapte frumoasa si miroase a regina-noptii. Birjarul, "fost dricar", sensibil ("imi
plac florile, caii si florile"), "fire de artist", il ajuta sa ajunga dincolo, trecandu-l prin locuri
impuse de traditie, urmand un drum prestabilit, oprindu-se "in dreptul bisericii", sunt "fel de fel
de flori" si-l consoleaza "n-o sa va para rau...".
Baba continua initierea lui Gavrilescu, il previne sa nu se rataceasca iar, ii spune parola ("Eu
sunt, m-a trimis baba") si-i explica drumul: "sa numeri sapte usi. si cand oi ajunge la a saptea, sa
bati de trei ori". El se incurca in numararea usilor, se simte sleit de puteri, intra intr-o camera la
intamplare si deodata simte "un parfum uitat", acela al lui Hildegard. Gavriiescu se disculpa, ii
explica ce se intamplase in tinerete, cand starea spirituala fusese invinsa de starea
materiala "daca as fi avut ceva bani la mine...", dar acum "nu mai am nici casa, nu mai am
nimic". Hildegard ii spune "vino cu mine", lui Gavriiescu ii "e frica" si incearca o ultima "agatare"
de real, "ah, paiaria [...] si voi sa se intoarca". Hildegard se mira ca el inca nu intelege ce i se
intampla, ca revelatia nu s-a produs inca, desi ea ii sugereaza ca murise de curand: "Nu intelegi ce
ti s-a intamplat, acum de curand, de foarte curand?". Lui Gavriiescu ii este greu sa accepte
trecerea intr-o alta lume si da vina pe faptul ca "sunt cam obosit", dar "parca incep sa ma simt
mai bine...". Se urca amandoi in trasura si acelasi birjar ii duce "spre padure, pe drumul al mai
lung", timpul nu se mai masoara, are alte dimensiuni ("mana incet. Nu ne grabim...").
Gavrilescu intra intr-o stare superioara, a visului ("as crede ca visez"), singura cale de
transcendere in lumea spirituala: "Toti visam [...] Asa incepe. Ca intr-un vis...".
Profesorul Gavrilescu intruchipeaza omul sensibil, artistul care aspira sa atinga absolutul
prin propria menire: "Pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian.Dar eu traiesc pentru arta
pura". Setea omului superior de a atinge absolutul in cunoastere este asemanatoare cu aceea
a lui Dionis din nuvela eminesciana: "iata o ocazie ca sa-ti imbogatesti cunostintele", isi spusese
Gavrilescu atunci cand intrase in bordeiul tigancilor. Dorinta de a patrunde in Shambala
presupune lupta apriga, deci trebuie sa fii tanar, puternic si Gavrilescu este istovit, trebuie sa ai
curaj si lui Gavrilescu "ii e frica" si trebuie sa fii incarcat de iubire si el nu se implinise erotic.
Nuvela exprima drama unui ratat, a unui om ce s-a lasat dominat de profan, de viata
monotona si marunta care-1 apasa, de banal itatea simbolizata de caldura sufocanta.
Fantasticul nuvelelor scrise de Mircea Eliade dupa razboi aduc in prim plan personaje care
traiesc experience insolite. Referindu-se la aceasta proza fantastica, Dumitru Micu afirma: "Pe
diferite cai, unor insi comuni li se revela «sacrul». Respectivii devin actorii unor intamplari care,
fara a fi palpitante, exceland chiar prin banalitate, unele ii smulg pana la urma din «iluzie», din
«insignifiant», din «profan» si ii transports pe celalalt taram, al permanentelor".
 Persoanjul anost, traieste o experienta stranie; fara sa realizeze, el savarseste un ritual de
trecere, merge cu tramvaiul de tri ori pe saptamana, obsedat de numele unui erou real, coloneleul
Lawrence, care a fost lovit „ca o sabie” de arsita din Arabia. Gavrilescu spune aceasta povestire in
tramvaiul cu care se intorcea de la Otilia, o eleva de-a sa, intr-o zi caniculara de vara. In tramvai se
vorbeste cuo oarecare retinere despre locul numit „la tiganci” si care s-ar parea ca nu este
influentat de timp, dispunand de atemporalitate „Avem timp. Ca n-am ajuns inca la tiganci” .
intorcandu-se din drum pentru ca isi uitase partiturile la Otilia, personajul nuvelei isi traseaza un
nou destin. Inainte de apatrunde in universul miraculos de „la tiganci”, el este „lovit de lumina”;
despre intalnirea cu Lumina, Eliade afirma ca produce „o ruptura in existensa subiectului”.
Experinsa lui Gavrilescu este un ansamblu de realitate si fantastic, el neinselegand ce i se
intampla. Lumea in care intra din curiozitate ste un loc dubios. Realitatea ii ofera nenumarate
semne, dar el nu este capabil sa le descifreze, sa recunoasca semnele mitice, sa „traiasca mitul”
(M. Eliade): merge de trei ori pe saptamana cu tramvaiul (3- numar al tuturor ritualurilor si al
hierofaniilor), tigancile sunt in Bucuresti de „21 de ani”(adica de 3 ori 7, in Biblie cifra 21 este cifar
perfectiunii, semn al creatiei perfecte). Toate intamparile din casa tigancilor sunt traite de
protagonist cu un acut sentiment de apartenenta la realitate; pentru el jocul celor trei („o
grecoaica, o tiganca si o ovreica”), care reprezinta, in esenta, jocul ielelor, este o gluma la care nu
se preteaza: „Cine m-a pus sa-mi pun mintea cu niste copile?Pardon!Am spus cpolie din gentilete,
voi suntesi altceva. Stiti voi bine ce sunteti. Sunteti tiganci. Fara nici o cultura. Analfabete”.
Prin acesta iesire el este caracterizat direct de autor „izbucni deodata, cuprins brusc de furie” ti
indirect prin vorbele pline de dispres la adresa celor trei fete.
In aparenta cotidiana, casa tigancilor este doar un loc rau famat, pentru Gavrilescu devine un
Univers al misterului, fiind inconstient de ceea ce i se intampla. El traieste confuzintre amintirile
din tinerete si amintirile recente, este prins intr-un joc pe care nu-l ia in serios, un joc in care este
cuprins un mesaj, pentru care protagonistul nu e pregatit. Gavrilescu isi tradase iubirea; jocul
incearcand tocmai trezirea acestui sentiment refulat.
Gavrilescu devine prizonierul unui labirint, dupa ce cunoaste experiensa onirica prin care se va
schimba fizic „in clipa aceea isi dadu seama ca era imbracat ciudat”. El nu se recunoaste. Acest
moment survine unei experiente tragice: amintirea lui Hildegard, care a fost iubirea vietii lui,
neimplinirea dargostei fiind categorisita drept „tragedia vietii mele”.
Ratacind prin labirint el este cuprins de teama, deoarece este parasit de cele 3 fete a caror etnie
nu a putut-o ghici. Patrunzand dincolo de un paravan , el are o senzatie de sufocare si se dezbraca.
Nuditatea reprezinta parasirea formei si a individualitatii. Labirintul este inofensiv, dar si
amenintator, seamana cu locuri stiute, acolo exista „cineva, ceva, o fiinta, sau un obiect cu
neputinta de precizat”. Trairea sa seamana cu sentimentul mortii, insa legatura cu profanul nu a
fost in totalitate intrerupta „aude voci si zgomote ti scaune trase pe parchet”. Gavrilescu, cuprins
de frica inainteaza „cu prudenta”, alergand din instinct, reuseste sa ajunga in ultimul moment intr-
un coridor semiluminat, capatand sansa de „ a fi imbraicat” din nou.
Instinctiv el paraseste acel loc mistic pentru a se intoarce si a regasi paradisul sau: nunta cu
Hildegard.

Experienta lui Gavrilescu este echivalenta cu initierea in moarte, caci „a iesi si a intra intr-un
labirint este ritual initiatic prin excelenta”.
Ratacirea in bordeiul tigancilor devine un mesaj si un avertisment asupra a ceea ce-l asteapta in
lume profana. Odata intors in realitate se va confrunta cu un nou labirint : afla cu stupoare ca
biletul de tramvai s-a scumpit si ca banii pe care-i avea s-au retras din circulatie de trei ani;
oamenii pe care-i vazuse in urma cu cateva ore nu mai exista, in casa lui locuiesc alte persoane,
Elsa fiind plecata in Germania.
In final realizeaza ca cele 6 ore petrecute la tiganci echivaleaza cu 12 ani in lumea reala. El nu este
recunoscut de carciumar, ceea ce inseamna ca aspectul fizic este diferit. Nu protesteaza, nu
dispera, ci se intoarce la tiganci. In drumul spre locul sacru, protagonistul este transportat de un
fost dricar cu trasura. Dricarul reprezinta personajul mitic Choran, cel care conform traditiei duce
sufletele dintr-o lume in alta.
Trece pe langa o biserica, in cimitirul careia a fost inmormantat cineva de dimineata. Se simte
mirosul reginei noptii. Aceste simboluri reprezinta o avertizare, o pregatire a personajului deoarece
inisierea presupune o cunoastere.
Ajungand la tiganci el primeste o nemtoaica, cea pe care o refuzase initial. Isi regaseste iubirea
pierduta din cauza lasitatii- el nu a fost capabil sa aleaga, a fost ales de Elsa, din cauza situatiei
financiare se simte obligat si isi tradeaza iubirea fata de Hildegard. Totusi el primeste o a doua
sansa, fiinta neputand intra in eternitate decit prin nunta.
Cei 12 ani reprezinta un ciclu cosmic, perioada in care a suferit transformari multiple, fiind supus
unor probe: alegerea tigancii, jocul ielelor, intoarcerea in profan unde carciumarul are impresia ca-l
cnoaste, dar nu-l identifica. El si-a reconstituit intreaga fiinta, intorcandu-se la momentul de gratie
cand a cunoscut-o pe Hildegard.
Intalnirea cu persoana iubita (care murise) nu trezeste personajul la realitate, Gavrilescu nu
realizeaza ca el trece intr-un spatiu sacru. Se leaga de realitate: „dar n-am bani”, „palaria”, „voi sa
se intoarca din drum”.
Cei doi se urca in trasura fostului dricar; Hildegard ii spune acestuia sa ia drumul prin padure.
Padurea verde este simbolul eternitatii, astfel ei patrund in mediul sacru, fara posibilitatea de a se
reintoarce in profan.
In acel moment, protagonistul realizeaza c se „intampla ceva”, „as crede ca visez”, afirma el,
oarecum derutat de situatia in care se afla.
Nunta-moarte sugereaza intregirea fiintei, intoarcerea la conditia ei originara, aflata sub semnele
oniricului: „Asa incepe. Ca intr-un vis”.
Pentru Gavrilescu, plecarea cu Hildegard reprezinta a doua sansa in implinirea destinului sau
cosmic.

La tiganci
-povestire pe momentele subiectului-
Mircea Eliade recunoştea „încă din adolescenţă mi-a plăcut să scriu nuvele, povestiri şichiar nuvele
fantastice”. A c e a s t ă î n c l i n a r e s p r e f a b u l o s s e v a a c c e n t u a î n u r m a v a s t e l o r s a l e
l e c t u r i ş i a numero as el or c ălatori i. El v a fi a tras mereu d e spa ţiu l român esc şi d e
oraşul Bu cu re şt i: „pentru mine Bucureştiul este centrul unei mitologii inepuizabile”. Şi în
nuvela „La ţigănci”acţiunea se petrece în Bucureşti avîndu-l ca protagonist pe profesorul
de muzică Gavrilescu.Nuvela ilustrează o alegorie a morţii sau a drumului spre moarte.
Intinerariul spiritual aleroului se desfăşoară în opt secvenţe care alcătuiesc nuvela construită cu
echilibru şi armonieclasică. Alternează planul real cu cel ireal.S ecven ţa I ( ex pozi ţiun ea)
prezi t ă erou l în tra mv ai, este vorb a d e Gav irescu ca re se întorcea acasă de la lecţiile
de pian date domnişoarei Otilia. În tramvai se discută despre bordeiul ţigăncilor, de existenţa
căruia se prefac că se scandalizează bărbaţii. Pentru profesoracesta este un palat cu grădini şi
nuci pe care el îl vede de trei ori pe săptămînă. Îşi aduceaminte că a uitat servieta la
meditaţie şi coboară repede ca să ia tramvaiul în sens invers. Înaceastă primă secvenţă
autorul introduce cîteva leitmotive: căldura mare, biletul, confesiunea,colonelul Lavrence, bordeiul
(spaţiul misterios), Elsa. Aşteptînd tramvaiul este atras hipnoticde mirosul amărui al frunzelor de
nuc şi de nefireasca răcoare încî fără să-şi dea seama s-
aa fl a t î n f a ţ a p o r ţ i i . S e c v e n ţ e l e I I , I I I ş i I V a l e n a r a ţ i u n i i d e z v o l t ă i n t r i g a m a r c
a t ă d e pătrunderea lui Gavrilescu la ţigănci. Desfăşurarea acţiunii se face prin nararea
întîmplăriloreroului în acest spaţiu, visul lui.Intrînd la ţigănci este întîmpinat de baba care-i
cere „trei sute” ca să îl lase la bordei,să-şi aleagă o fată. Se întîlneşte cu trei fete, trebuind
să identifice pe cea de a treia dar nureuşeşte. Pică într-un vis şi apoi se trezeşte cu gîndul că
trebuie să-şi recupereze servieta şi seduce la tramvai. Acest nucl eu con ţine mai mu lte mituri
mereu ap ro fu nd ate în lucr ări le lui El ia de.Bo rd ei ul treb ui e pr ivi t ca un mi t a l
lab iri ntu lui, un s imbol al trecer ii din sp re v ia ţă spre moarte. Este un spaţiu al iniţierii în
ritualurile morţii. Trecerea prin bordei este o trecere„dincolo”. Cele trei fete amintesc de
ursitori, ele îl supun pa Gavrilescu unor încercări pe careel nu le poate trece, dansează în jurul lui, îi
cer să o ghicească pe ţigancă dar el le scapă mereu.Personajul alunecă mereu spre trecut
vorbindu-le despre episoadele cu Hildegard şiElsa. El nu reuşeşte să ghicească ţiganca nici
după ultima încercare. Trebuie să interpretăma cest lucr u în sensu l c ă profanu l ra teaz ă
intr area lu i î n do meni ul sacr ulu i. Ap are o nou ătentativă de intrare în real prin
muzică.Secvenţa IV descrie visul lui Gavrilescu. Eroul visează că încearcă să ghicească fetele,
sepierde în camere ciudate cu tavane scunde şi neregulate, cu pereţii uşor ondulaţi, cu
paravaneto t mai mi st er ioa se, cu cori doa re p e care r ătăceşte mereu în sen s in vers, cu
obi ec te ce-l terorizează. Visul se termină cu o scenă a luptei lui cu o draperie simbolică.
Visul are mai multesemnificaţii.La început el apare ca o aspiraţie a eroului sprea o altă
realitate alături de Hildegard. Apoi în secvenţa IV visul devine simbolul coşmarului traversării
materiei de către spirit a vieţiispre moarte însoţită de spaime şi sufocări. Draperia îi apărea ca
un giurgiu şi-l îngrozea ca jocul straniu al fetelor. Jocul ielelor propune lui Gavrilescu drept
probă ghicitul, simbol alriturilor de iniţiere în taina morţii, o vamă luată sufletului ca o
ultimă şansă de despărţire acondiţiei umane.

Cifra trei şi multiplu de trei este un alt mit al nuvelei care puncteaz ă
m o m e n t e semnificative.Secvenţa V ne apropie de punctul culminant al nuvelei prezentîndu-nil pe
Gavrilescu în încerecarea de a-şi recupera servieta cu partituri. În strada preoteselor nr. 18 nu mai
cunoaştepe nimeni, în locul doamnei Voitinovici găseşte pe doamna Georgescu, iar despre Otilia
alfă căplecase acum 8 ani după ce se căsătorise cu inventatorul Frîncu. Se întoarce spre
casă şi întramvai revin aceleaşi obsesii (portofelul, căldura, etc.).Secvenţa VI (punctul culminant)
se petrece acasă unde surprizele continuă. Elsa, soţialu i, p leca se în Germa nia la fa mi li a ei în
urmă cu 12 ani, ca m d e cînd afl a se c ă el a mur it. Murise şi madam Trandafir şi foarte
dezamăgit se hotăreşte să se întoarcă la ţigănci.Secv en ţa V II descr ie dru mu l d e a cas ă la
ţig ănci. C ăl ători a lu i s e real izea z ă în tr- o atmosferă fantastică, noaptea cu un personaj
misterios pe care Gavrilescu îl simte un visător,o fire de artist. Acesta ca un mesager al morţii îl
ajută pe profesor să ajungă „dincolo” trecîndprin locuri impuse de tradiţie cum este
biserica.S ec ven ţa VIII în cepîn d cu in tra rea defi nitiv ă a ero ulu i l a ţi găn ci un de ni mi c
nu s eschimbase. Baba îl aşteapă, îl recunoaşte, îi ia vama, îi arată din prag casa cea mare
rostindnişte cuvinte oraculare: „vezi să nu te rătăceşti”, „să te ţii drept pe coridor şi să numeri
şapteuşi şi cînd ajungi la a şaptea să baţi de trei ori şi să spui: eu sunt, m-a trimis baba”.
Sleit depu teri t rec e prin cori dor şi se în cu rc ă i ar, o g ăse şte pe Hi ld eg ard ca re îl
aşt ep tese ca s ă-l conducă pe ultimul drum şi îi spune „vino cu mine”. Pornesc spre pădure
alunecînd dinspre veghe spre vis, spre moarte du-şi de birjarul enigmatic şi de porunca lui
Hildegard: „Ia-o sprepădure, pe drumul ăla mai lung şi mînă încet. Nu ne
grăbim.”.Deznodămîntul nuvelei nu aduce ieşirea din ambiguitate.
Eroul se explică echivoc „se întîmpl ă ceva cu min e şi nu ştiu ce, da c ă nu te- a ş fi auzit
vorb ind cu b irj arul a ş crede c ă visez.”. Fata îl consolează la fel de echivoc „toţi visăm, aşa
începe, ca într-un vis.”. Nuvela într-o altă interpretare poate sugera aventura artistului case
aspiră să-şi depăşească condiţia saprofesională şi socială a omului care poate atinge absolutul,
eternul. Şi atunci bordeiul poate fiprivit ca Olimpul, o cetate a cunoaşterii.Condiţia materială
precară îl împiedică să-şi depăşească condiţia, în lupta sa ar trebuisă fi e tîn ăr d ar el este b ătrîn,
ar t rebu i s ă fi e cura jos dar lui îi e fric ă mereu, i- ar trebu i
odra gos te prot ec toa re da r to ţi care l-au iub it au d isp ărut. Din acea stă p erspectiv ă
nuv el aprezintă drama artistului ratat

La Tiganci
de Mircea
EliadeM i r c e a E l i a d e e s t e o p e r s o a n a c o m p l e x a a c u l t u r i i s i a L i t e r a t u r i i Ro m a n
e.Este prozator,eseist,cunoscator al tehnicilor yoga si istoric al religiilor,aut
o r a l u n u i v o l u m impresionant ''istoria credintelor si ideiilor religioase".Proza sa este constituita
atat din nuvele cat si din romane. Nuvela este specia genului epic in proza de dimensiuni cuprinse
intre cele ala povestirii si cele ale romanului.
Spre deosebire de pevestire,nuvela contine personaje complexe,o intrigariguros construita
,fapte verosimile(credibile).Nuvela se limiteaza la un singur conflict,accentulcazand mai
mult pe personaje decat pe actiune.In functie de tematica abordata nuvela poate fi:- istorica-
psihologica- fantastica- filozofica Nuvela "La Tiganci" de Mircea Eliade este o nuvela
fantastica. Intelegem prin fantasticaparitia in ordinea obisnuita a lucrarilor a unui element
persturbator pentru care nu putem gasi oexplicatie plauzibila (logica).
Tema nuvelei este aceea a iesirii din timpul istoric,liniar ireversibil si a tacerii in
timpulmitic circular.Structura compozitionala : Nuvela este realizata prin tehnica epicului dublu.
Naratiuneaest e o rgan izata pr in in ta lni rea a 12 epi saod e disti ncte. Autor ul si- a
stru ct urat nuv el a in 12ep iso ad e a sa cum cerul imag ina t ca o i mensa cupo la , este
impar ti ta i n 12 s ec toa re i n ca re corespund 12 zodii.Eroul nuvelei este Gavrilescu, un modest
profesor de pian, ce isi traieste intreaga existentaca un vis.Cele 12 secvente sugereaza tocmai
proiectia in timp a unei existente umane mediocre.Expozitiunea :Timpul-perioada interbelicaLocul-
Bucuresti, in statia de
tranvaiInc ipi tu l(in ceputul) operei Litera re sta su b semnu l un ei ca ldur i cani cul are car
e i lcopleseste pe eroul nostru. Atentia sa este atrasa de discutia unor studenti care
asteptau ca si eltranvaiul. Gavrilescu un om obijnuit este atras de numele colonelului
Lawrence o personalitaterecunoscuta pentru spiritul de aventura si de sacrificiu. In structura de
adancime, colonelul insusireprezinta aventura pe care nu a trait-o niciodata Gavrilescu, dar care si-
o imagineaza.In timpul calatoriei cu tranvaiul atentia celor din tranvai este atrasa de locul
numit "LaTiganci", loc despre care se stie ca este rau fanat (de desfrau).Gavrilescu admira casa si
nucii batrani si se gandeste ca nu si-ar putea permite sa intretinao asemenea casa si o asemenea
gradina.

Intriga operei literare este contituita de momentul in care Gavrilescu descopera ca si-a
uitat servieta cu partituri la eleva sa, Otilia Voitinovici. El este nevoit astfelsa se intoarca
si patrunde in curte si inc casa tigancilor, loc situat in antiteza cu spatiul real, in care
Gavrilescuincepe o adevarata aventura.
Desfasurarea actiunii : Existenta eroului este marcata de 2 esecuri :- esecu l in pla n
profes ion al deo arec e Gavr il escu consid era ca nu si- a pu tut impl ini vocatia artistica si
este profesor pentru " pacatele" sale.- esecul in plan sentimental, el fiind nevoit sa renunte la
Hildegard, femeia pe care o iubise celmai mult in tinerete si sa se casatoreasca
cu Elsa.Intreaga nuvela este marcata de un motiv literar, cifra 3 :- Gavrilescu se urca de 3 ori in
tranvai.- Fetele care il asteapta la tiganci sunt in numar de 3 : o tiganca, o grecoaica,
o evreica.Acest motiv literar se impleteste cu motivul labirintului deoarece erolul nostru rataceste
latiganci ca intr-un labirint.
Punctul culminant : este reprezentat de momentul in care eroul isi reintalneste iubirea.
Deznodamantul : este pus sub semnul ambibuitatii(neclaritate).-"Toti visam,spuse asa incepe. Ca
intr-un vis