Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ion - Hercule Tuader
Ion - Hercule Tuader
Ion - Hercule Tuader
Zburătorul
Repetiția acestei strofe rotunjește, din punct de vedere compozițional, monologul Floricăi
și accntuează lirimul tânguitor, melodic al baladei.
II. Unitatea compozițională a baladei este dată de circumstanțele apariției Zburătorului:
locul este mediul rustic, romantic prin excelență și timpul – noaptea, când acesta se furișează în
somnul și în visele tinerelor fete, inspirându-le sentimentul iubirii, circumstanțe servind astfel
interpretării mitului din partea a treia poeziei.
Cele două momente în care este zugrăvit satul se disting prin imaginile artistice și prin
structura frazei. Astfel, satul în amurg este plin de viață, ilustrată artistic prin imagini realizate
prin verbe de mișcare și prin imagini auditive, sugerate prin aliterații: A puțurilor cumpeni țipând
parcă chema; vitele muginde (epitet gerunzial prin care îl anticipează pe Eminescu): în gemete de
mumă vițeii lor striga; vibra al serei aer de tauri grea murmură; .... a laptelui fântână / Începe să
s-auză ca șoaptă în susur, / Când ugerul se lasă sub fecioarească mână – imagine delicată,
specifică pastoralei.
O dată cu tabloul înnoptării, se produc mutații în sfera imaginilor, în sensul că, în
concordanță cu liniștea nopții, dispar imaginile de mișcare și auditive și se accentuează cele
vizuale: încep a luci stele, și focuri în tot satul încep a se vedea; ...răsae-acum și luna / Și, cobe,
câteodată tot cade câte-o stea., imagine ce ne amintește de o altă credință populară, potrivit căreia
fiecare om își are steaua lui pe bolta cerească, iar căderea acesteia semnifică moartea, așa cum se
desprinde și din testamentul liric al ciobanului din Miorița: iar la cea măicuță / Să nu-i spui
drăguță, / Că la nunta mea / A căzut o stea.
Mijloace atistice predominate sunt:
a) Repetiția: încep a luci stele, rând una câte una; Tăcere pretiutindeni; tăcerea este totul,
care alături de altă repetiție: e noapte naltă, naltă, realizează și o gradație ascendentă a
tabloului înnoptării;
b) Personificarea nopții, zugrăvită metaforic: veșmântul său cel negru, de stele semănat, ?
destins cuprinde lumea; Nici frunze nu se mișcă, nici vântul nu suspină,/ Și apele dorm
duse, și morile au stat;
c) Metonimia: Și lătrătorii numai s-aud necontenit; imagine auditivă care nu tulbură liniștea
nopții, ci o accentuează, anticipându-l astfel pe Coșbuc: Iar cariu-n grădină / S-aude-
acum rozând (Pastel); Doar vrun câne-n somn mai latră / răgușit (Noapte de vară).
III. Pentru intregirea unității compoziționale a poeziei, partea a treia debutează cu
reluarea motivului stelei căzătoare, prilej de comentariu al unor surate și de revenire la mitul
Zburătorului: Vro stea mai cade iară? Vreun împărat mai moare? / Or e – să nu mai fie! – vreo
pacoste de zmei! Exclamația-imprecație și substituirea populară pacoste de zmei! din ultimul
vers citat subliniază atitudinea suratelor față de Zburător, accentuată și dezvoltată pe parcursul
comentariului, reliefând și un portret al acestuia, care îl apropie de unii eroi ai basmului
românesc, printr-o suită de figuri de stil, de pildă:
a) metafore; balaur de lumină;
b) comparația: ca brad-un flăcăiandru, și tras ca prin inel;
c) epitete: Bălai, cu părul d-aur, coada-nflăcărată, slabele lui vine, exprimate uneori prin
locuțiuni adjectivale populare (și-un nas ca vai de el!)
În partea a treia, predominante sunt imaginile vizuale, în concordanță cu cele din tabloul
înnoptării din prima parte. Și aici stilul folosit are caracter oral: exclamații și interogații retorice,
apelative: surato, leicuță, soro; fonetisme regionale: l-alde, vrun, nestimate, d-aia; substitute
populare: împielițatul, pacoste de zmei, spurcatul; expresii: lipsă de-a lui dragosti!, departe de ast
loc; imprecația:: bată-l crucea! etc.
Compasiunea este exprimată artistic prin dativul etic: mi-ți vine sau pronume personale;
mi-e milă, prin diminutivele: fețișoara și copila, ca și prin exclamații și impresii ce dezvăluie
direct acest sentiment: O! biata fetișoară! Mi-e milă de Florica! / Cum o fi chinuind-o! – vezi, d-
aia a slăbit / Și s-a pălit copila!.
Sentimentul iubirii evoluează gradat: începe de visează, după care visu-n lipitură
(expresie populară cu sensul de boală, boală a dragostei ) / Începe-a se preface,și lipitura-n zmeu,
de care nu te mai pot scăpa nici rugi, nici vrăji (nici descântătură), de unde concluzia preluată de
la bunica – simbol al experieței, al înțelepciunii și al perpetuării tradiției populare : Să fugă fata
mare de focul de iubit!
Zburătorul este o baladă cultă, deosebită de cea populaă, o prelucrare modernă izbutită a
mitului iubirii de către Ion Heliade Rădulescu, care anticipează liismul eminescian, baladele și
idilele lui George Coșbuc.
Bibliografie: Ion Heliade Rădulescu, Zburătorul,prof. Ion N.. Dincă, Liceul Militar Tudor Vladimirescu,
Craiova, Revista de limba șli literatura română editată de Societate de Științe Flologice, nr.2/1986,
București