-PASUL DOISPREZECE-

După ce am trăit o trezire spirituală că urmare a acestor Paşi, am încercat să transmitem acest
mesaj şi altora aflaţi încă în suferinţă şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile
vieţii noastre

Povestea noastră este bunul nostru cel mai de preţ

Îmi amintesc cât de sceptic m-am simţit când cineva mi-a spus că faptul că am crescut într-o
familie abuzivă ar fi bunul meu cel mai de preţ. Nu vedeam cum experienţă mea ar putea ajută pe
oricine, dar nici măcar nu ştiam despre ACA. În ACA, nu sunt o victima. Am ajuns să cred că copilăria
mea mă pune într-o poziţie de ajutorare a celorlalţi când nimeni altcineva nu poate. Eu nu trăiesc în
trecut, dar mă pot ajută ajutându-i pe alţii. Ştiu că este adevărat, pentru că pe mine m-a ajutat faptul de
a-i ascultă pe alţii împărtăşind viaţă lor în întâlniri. Creează identitate şi unitate. Îmi împărtăşesc
povestea ACA pentru a şti cine sunt şi pentru a-i ajută pe ceilalţi.
Am văzut rezultatele copiilor adulţi care ajută copiii adulţi în şedinţele din închisoare şi în cele
de tratament, precum şi în cadrul întâlnirilor regulate. Nu am nimic împotriva medicilor sau
psihiatrilor, dar uneori ei nu pot ajută. Adesea, ei nu înţeleg că copilul adult trebuie să ia legătură cu
alţi ACA în recuperare şi de întâlniri, în loc să stabilească obiective şi doar să îşi schimbe
comportamentul. Obiectivele şi comportamentul schimbat sunt importante, dar nu puteţi să găsiţi ceva
mai bun decît ajutorul care vine de la relaţionarea cu ceilalţi într-o întâlnire ACA. Puteţi vedea nouă
schimbarea a ochilor unei persoane atunci când se citeşte Lista pentru Spălătorie (Problema). Acestea
sunt lucruri extrem de puternice.

Aplică înţelepciunea şi împărtăşeşte-o

Pasul Doisprezece înseamnă că am ajuns atât de departe de durerea iniţială care m-a adus în
program. Am conştientizarea, tăria şi puterea de a aplică acest program în fiecare domeniu al vieţii
mele, nu doar o constrângere sau o anumită dependenţă. Pot fi de folos altora, atât în cadrul, cât şi în
afară programului. Îmi ofer voluntar timpul ascultând şi sprijinind. Mă străduiesc să fiu un exemplu de
mod paşnic şi fericit de a trăi.
După cum se spune în Soluţie: "Noi progresăm de la durere la vindecare la posibilitatea de a
ajută." Mulţumesc lui Dumnezeu.

I-am dat drumul pentru a o păstra

Există o parte din literatură de studiu pe care o avem, care grupează cei Doisprezece Paşi în
etape. Etapele sunt enumerate că: Paşii Unu până la Trei că "Renunţarea"; Paşii Patru şi Cinci că
"Admiterea"; Paşii Şase până la Nouă că "Curăţenie" şi Paşii Zece până la Doisprezece că "Evoluţia".
Văd Pasul Doisprezece că Pasul în care încep să-mi asum responsabilitatea pentru acest
program devenind nasul cuiva, ajutând şi servind în comitetele de informare şi ţinând discursuri când
sunt rugat.
Acesta este programul care mi-a salvat viaţă. Îi datorez acestui program şi oamenilor din interiorul lui,
succesul meu, bani şi bucuria mea. Din cauza dragostei mele pentru ACA, am dat indicaţii pentru
întâlniri fiecărei biblioteca, birou de terapeut, centru de recuperare prin Cei Doisprezece Paşi, centrelor
medicale din colegii şi universitate, cabinete de consiliere, departament de psihologie, de afaceri,
biroului personalului guvernamental şi fiecărei biserica din oraşul meu.
Persoanele din familia mea de origine, comunica acum şi îşi arată dragostea şi respectul faţă de
mine. Cunoasc şi alte persoane care simt că şi mine; toţi oferă ajutorul în ACA. Fac parte din birourile
administrative, organizează evenimente, devin nasul cuiva sau vorbesc despre ACA în afară ei.
Depăşeşte recunoştinţă. Este esenţă programului.
 Continuă să te întorci

Programul nu se termină cu Pasul Doisprezece. Lucrez paşii pentru a-mi menţine sobrietatea
emoţională şi pentru a nu intră în situaţii nesănătoase. Nu trebuie să fiu hipervigilent, dar rămân alert la
tendinţa mea de a face pe plac celorlalţi şi de a salva pe toată lumea. După 20 de ani, încă mai particip
la întâlniri pentru mine însămi şi pentru a da înapoi ceea ce am primit în mod gratuit. Asta este ceea ce
am auzit încă de la început: "Continuă să te întorci indiferent ce se întîmplă. "Am făcut-o şi am găsit
un nou mod de viaţă. Continui să obţin ceea ce am nevoie de la întâlniri şi din a fi nasul altora şi din
faptul că apelez la nasul meu. Nu pot să va spun de câte ori am mers la o întâlnire, iar subiectul a fost
despre o situaţie sau incident din viaţă mea. Acest program continuă să mă uimească.

Trezirea Spirituală a avut loc la momentul potrivit

Îmi amintesc prima dată când am citit Pasul Doisprezece. Am fost atras de transmiterea
mesajului şi de a practică principiile ACA, dar eram sceptic cu privire la şansele mele de a avea o
trezire spirituală. Privind înapoi, pot vedea cum am decis că experienţele spirituale erau pentru alte
persoane. Făcând tot ce puteam cu credinţă mea limitată, am lucrat toţi cei Doisprezece Paşi, dar m-am
concentrat pe transmiterea mesajului în Pasul Doisprezece. Am ignorat în cea mai mare parte vorbitul
despre chestiunile spirituale. Eram dispus să mă mulţumesc cu a lucra în mod corect Paşii, servind în
comunitate şi ajutând pe ceilalţi. Sperăm să fie de ajuns încât să mă ajute în viaţă. Prin această
abordare, viaţă mea s-a îmbunătăţit dramatic.
Am terminat colegiul şi am început o carieră. Am rămas activ în întâlniri şi în a fi nasul cuiva.
Mi-am recunoscut tendinţa de a face pe place celorlalţi şi de a controla. Puteam să împărtăşesc cu
sinceritate în întâlniri despre predarea vieţii în grijă lui Dumnezeu, dar încă mă întrebăm dacă o
făceam cu adevărat. Sperăm că Dumnezeu îmi aude rugăciunile, dar nu eram sigur. Privind în urmă,
îmi dau seama că veneam în Pasul Doisprezece cu „sinele” din Lista pentru Spălătorie. Încercăm să am
o relaţie intelectuală cu o Putere Superioară, fără să mă abandonez cu adevărat. Această a fost calea
mea spre o trezire spirituală care a fost dramatică şi neaşteptată.
Nu m-am gândit niciodată, că decizia mea de a intră într-o relaţie care a devenit abuzivă, m-ar
conduce la partea din Pasul Doisprezece pe care o ignorasem, dar a făcut-o. Această relaţie aproape m-
a condus la nebunie, cu durerea şi abandonul ei. Îmi pierdeam sufletul şi ştiam asta. Trebuia să renunţ
la ACA sau să mă eliberez din relaţie. Când am luat decizia de a pleca, am simţit panică, obsesie, şi o
frică la niveluri pe care nu mi le-am imaginat niciodată posibile. M-am rugat zi şi noapte şi am ţinut
legătură cu nasul meu şi am mers la întâlniri. Timp de câteva săptămâni evităm problema, dar am
schimbat foaia. Mi-am confruntat teamă de abandon din copilărie. Ştiam că pot supravieţui
sentimentelor mele. Am continuat să mă rog şi să fiu aproape de Puterea mea Superioară. Câteva luni
mai târziu, experienţă mea spirituală a venit într-o viziune dramatică şi cu sincronicităţi care mi-au
dovedit că Dumnezeu este acolo şi că Dumnezeu este iubitor. Acest lucru s-a întâmplat în cel de-al 20-
lea an de recuperare. Nu o căutăm, dar s-a întâmplat. Am avut o trezire spirituală că rezultat al faptului
că mi-am confruntat teamă de abandon.

Rezumatul Pasului Doisprezece

În Pasul Doisprezece ne revendicăm programul nostru de recuperare punând în practică

principiile spirituale pe care le-am folosit şi continuăm să le folosim pentru a ne reparentiza. Principiile
includ predarea, speranţa, onestitatea, iertarea de sine, smerenia şi multe altele din Cei Doisprezece
Paşi.
Pe lângă practicarea acestor principii în toate domeniile vieţii noastre, Pasul Doisprezece propune
copiilor adulţi să transmită acest mesaj şi altor copii adulţi aflaţi în suferinţă. Şi putem să ne aşteptăm
să trăim trezirea spirituală de care se vorbeşte în Pasul Doisprezece.
 Probabil că nu este un gest de a ne reparentiza mai mare decât cel de a duce acest mesaj de
speranţa şi altor copii adulţi aflaţi încă în suferinţă şi de a le vorbi despre un nou mod de viaţă. Făcând
asta creştem emoţional şi spiritual. Învăţăm să ne iubim cu mai multă siguranţă.
Reparentizandu-ne, învăţăm să aplicăm principiile spirituale în viaţă noastră de zi cu zi şi să ne
schimbăm vechiul mod de a gândi şi de a reacţiona. Soluţia afirmă: „Eliberând treptat povara durerii
neexprimate, lăsăm uşor trecutul în urmă. Învăţăm să ne reparentizam cu blândeţe, umor, iubire şi
respect.”
Când transmitem mesajul ACA de speranţa unei alte persoane, folosim blândeţea, umorul,
dragostea şi respectul în acelaşi mod în care facem aceste lucruri pentru noi înşine. Există şi alte
aspecte care trebuie luate în considerare atunci când transmitem mesajul ACA celor care încă suferă,
dar începem cu această atitudine.
Progresăm de la durere la a oferi ajutor celorlalţi. Ne trezim la un sentiment de integritate pe
care niciodată nu l-am crezut posibil. Lucrând Paşii ACA, aflăm că trecutul nostru poate fi unul dintre
cele mai importante bunuri ale noastre în efortul nostru de a-i ajută pe alţii şi pe noi înşine. Nu trăim în
trecut, dar putem ajută un alt copil adult atunci când nimeni altcineva nu poate sau când încercările
sincere ale profesioniştilor au eşuat. Atunci când vorbim cu cel căruia îi suntem nas sau când ducem
mesajul la cei aflaţi în tratament sau altundeva, ne folosim de povestea noastră pentru a arată în ce fel
ne asemenam lor.
Copiii adulţi nou veniţi în program pot fi sceptici, chiar dacă nu o arată. Mulţi sunt experţi în a
pune la îndoială orice. Pot fi atinşi doar de cineva care poate împărtăşi situaţia disfuncţiei familiei sale,
în termeni în care noul venit poate înţelege. Vedem legătură pe care o stabilim cu persoană care vine să
caute ajutor, în momentul în care vorbim despre tendinţa noastră de a face pe plac oamenilor sau de a
confundă iubirea cu milă. La scurt timp, persoană începe să se deschidă şi să povestească experienţe
asemănătoare. Această este puterea poveştii noastre atunci când o spunem cu smerenie şi speranţa de
a-i ajută pe alţii.
Pasul Doisprezece este scenă noastră, pe care devenim actori, în loc de reactori fără soluţii.
Pornind de la o baza de iubire de sine şi respect, oferim soluţiile noastre spirituale copiilor adulţi în
căutarea unui mod mai bun de viaţă. Ne ajutăm şi pe noi înşine prin asta.

Dumnezeu există

Unul dintre rezultatele unei treziri spirituale implică înţelegerea faptului că Dumnezeu este
real. Cu o trezire spirituală, trecem de la teoriile despre Dumnezeu la credinţă că o Putere Superioară
este accesibilă şi ne aude rugăciunile. Ştim că există un Dumnezeu iubitor sau un Spirit al Universului.
Am ajuns să credem că Dumnezeu, aşa cum îl înţelegem pe Dumnezeu, este Adevăratul nostru Părinte.
Mulţi dintre noi au abordat Pasul Doisprezece, realizând că există un standard general pentru o
trezire spirituală. Cartea Mare a AA descrie două tipuri de trezire spirituală, dar există multe altele în
alte culturi şi de-a lungul altor continente. În AA, există trezirea spirituală dramatică sau experienţă
"luminii strălucitoare". Cofondatorul AA, Bill Wilson, a avut o astfel de experienţă în 1934, în timp ce
se confruntă cu stare apropiată de nebunie, indusă de un exces alcoolic. Această experienţă nu este o
regulă, dar se întâmplă.
Experienţă dramatică poate aduce o schimbare profundă a atitudinii şi credinţă într-o Putere
Superioară. Există, de asemenea, o trezire spirituală a "varietăţii educaţionale". Această trezire treptată
apare pe măsură ce persoană ajunge la o înţelegere mai bună a unei Puteri Superioare prin muncă la
Paşi, prin meditaţie, rugăciune şi ajutând pe alţii să găsească ACA. O trezire spirituală treptată are
acelaşi sens şi aduce o seninătate de durata la fel de puternică că o trezire dramatică.
Membrii ACA au experimentat aceste tipuri de trezire. Experienţă noastră relevă şi un al treilea
tip. Această a treia trezire are caracteristici ale trezirii dramatice combinată cu varietatea educaţională.
Această trezire "educativă dramatică" poate implică viziuni profunde şi dovezi incontestabile că
Dumnezeu este printre noi. Ajungem să cunoaştem o libertate faţă de gândirea şi acţiunile dependenţe
pe care nu o cunoşteam înainte. Ne dăm seama că suntem iubiţi şi putem iubi pe alţii.
Ocazional, persoană care are trezirea educaţională dramatică nu este sigură ce s-a întâmplat. El
trebuie să se educe în legătură cu evenimentul. Evităm să analizăm experienţă sau să o gândim prea
mult, dar căutăm informaţii dintr-o sursă sigură despre viziunea sau episodul nostru spiritual.
 Educaţia singură, nu este suficientă pentru a obţine cel mai mare beneficiu din experienţă
noastră spirituală. De asemenea, aflăm că experienţele spirituale au un sens mai mare atunci când sunt
însoţite de un devotament în a lucra programul ACA.
Experienţele spirituale pot fi palpitante şi ne extind conştiinţa. Devin o trezire spirituală
continuă prin lucrul la Paşi şi prin relaţia cu Copilul Interior. Acesta este Sinele Adevărat şi o cale
către Dumnezeul din interior.
După o experienţă spirituală, de obicei ne dăm seama că am fost transformaţi într-o anumită
măsură. Ştim că ceva s-a schimbat în interiorul nostru, chiar dacă nu înţelegem încă pe deplin. Pentru
unii dintre noi, focalizarea noastră spirituală pare mai accentuată. Cunoaştem o pace pe care nu ne-o
puteam imagina înainte. Încă mai avem momente în care viaţă ne afectează, dar aceste momente sunt
mai [utin intense şi le abordăm mai rapid. Ştim că există ceva mai mare decât noi înşine, care lucrează
în univers. În aceste situaţii, mult mai uşor ne predăm şi-l lăsăm pe Dumnezeu să lucreze. Alţii pot
ajunge să aibă o intuiţie pe care nu o aveau înainte. O nouă creativitate şi energie curg liber acum.
Elementul dramatic al acestei treziri poate veni oricând, totuşi tinde să vină atunci când copilul
adult se confruntă cu o anumită criză. Durerea emoţională intensă sau un sentiment extrem de lipsa de
speranţa, pot fi poartă spre o experienţă spirituală dramatică. Disperarea intensă durează, de obicei,
câteva ore sau câteva zile. Acest dar al disperării poate pune bazele unei experienţe spirituale
dramatice dacă suntem suficient de umili pentru a cere ajutorul Puterii noastre Superioare. În aceste
momente, acest sentiment acut de deznădejde reprezintă o criză de abandon. Această este teroarea
noastră din copilărie, de abandon, care se adînceşte în viaţă noastră adultă. Acest sentiment de frică şi
dezastru în aşteptare, se reîntoarce la temerile noastre profunde de a fi singuri. Unii dintre noi s-au
ocupat de această „creatură” în Paşii anteriori şi au găsit alinare. Pentru alţii, este nevoie de o ultima
lupta pentru a ne învinge odată pentru totdeauna frică de abandon.
Dacă suntem dispuşi şi sinceri, aflăm că putem supravieţui sentimentelor noastre şi celei mai
urâte frici. Pentru a trece prin această, ne rugăm de multe ori şi ne rugăm intens. Ne sunăm nasul,
mergem la întâlniri şi vorbim despre cum ne simţim. În cele din urmă, dăm drumul fricii noastre de
abandon şi îmbrăţişăm Puterea noastră Superioară. Putem avea vise semnificative sau evenimente
inexplicabile în aceste momente. Vom ieşi din această experienţă ştiind că suntem schimbaţi. Simţim
diferenţa în corpul nostru şi în mintea noastră.
Pentru mulţi dintre noi, trezirea noastră spirituală a început în Pasul Unu când am realizat că nu
eram singuri sau nebuni cu gândurile pe care le aveam. Am participat la prima noastră întâlnire,
crezând că suntem unici sau că familia noastră era singură familie de acest fel sau cu aceste tipare. Ce
simt minunat de uşurare a trecut peste noi după ce am auzit citindu-se Lista pentru Spălătorie
(Problema). Caracteristicile copiilor adulţi păreau să spargă decenii de negare întărită care se înalta în
inima şi sufletul nostru. Mulţi dintre noi am plâns când am auzit citindu-se caracteristicile de
supravieţuire ale copiilor adulţi.
Trezirea noastră de la prima întâlnire a continuat pe măsură ce am ascultat copiii adulţi cum
împărtăşesc experienţele lor de când erau copii şi că adulţi. Pe măsură ce vorbeau, am auzit claritate,
speranţa şi soluţia ACA. Am auzit de asemenea, onestitate, deschidere şi bunăvoinţa. Acesta este
modul "CUM" funcţionează programul. Până la sfârşitul întâlnirii, am fost schimbaţi. Nu am mai putut
fi la fel după ce am auzit mesajul de recuperare. Poate că vor urmă zile dificile, dar eram schimbaţi la
un nivel subtil după acea prima întâlnire.
Alţii au experimentat o trezire în scrierea unui Pas Patru şi atunci când şi-au spus povestea în
Pasul Cinci. Cu ajutorul acestor Paşi, am ajuns în sfîrşit să vedem tiparele familiei noastre şi să vorbim
în sfârşit despre ce contează în viaţă noastră. Mulţi dintre noi am avut încredere în noi şi în altă
persoană pentru prima dată în Pasul Cinci. Am încălcat regulă familiei de a nu vorbi, spunând povestea
noastră unei alte persoane. Cine ar fi crezut că a vorbi, a avea încredere şi a simţi ar echivala cu o
experienţă spirituală? Dar chiar este pentru copiii adulţi. Simţim această nouă spiritualitate în respiraţia
noastră şi în sensul că putem confruntă viaţă respectând regulile ei. Mulţi dintre noi au simţit o legătură
mai puternică cu o Putere Superioară după Pasul Cinci.
Sunt multe alte exemple de experienţe şi treziri spirituale că urmare a parcurgerii Celor 12 Paşi.
Toate acestea se adaugă trezirii spirituale pe care o căutăm în ACA. Astfel de treziri spirituale sunt
necesare pentru a ne schimbă direcţia. Avem nevoie de o trezire spirituală, care creează o schimbare de
personalitate care rupe efectele disfuncţiilor familiale asupra sufletului. Numai Dumnezeu, aşa cum îl
înţelegem pe Dumnezeu, poate aduce această schimbare. Fără această schimbare de personalitate, ne
putem simţi traşi înapoi în a face pe plac altora, să ne judecăm aspru sau să rămânem în relaţii abuzive.
Paşii precedenţi ne-au făcut conştienţi de aceste trăsături de supravieţuire, dar în Pasul
Doisprezece devin incompatibile cu nouă noastră conştientizare. Cunoştinţele pe care le dobândim în
Pasul Doisprezece ne obligă să luăm măsuri dacă simţim că alunecăm către comportamente
nesănătoase.
În timp ce trezirea spirituală poate lua diferite cai de a ieşi la suprafaţă, majoritatea trezirilor tind să
aibă anumite caracteristici comune. Pe lângă acceptarea faptului că există un Dumnezeu iubitor, o
trezire spirituală în mod obişnuit pune capăt sentimentului dureros că suntem diferiţi şi singuri.
Ruşinea, abandonul şi controlul au fost rezolvate de asemenea. Dacă vor reapare, ne ocupăm de ele
într-o manieră mai eficientă odată ce devenim treji spiritual.
O trezire spirituală ne face viaţă mai simplă. Intuitiv ştim de ce avem nevoie şi cu ce putem trăi
fără. Nu mai reacţionăm la oameni, locuri şi lucruri. Trăim şi lăsăm şi pe alţii să trăiască.
Experienţele spirituale, indiferent de natură lor, nu semnalează un sfârşit al creşterii personale.
Trezirea este începutul unei noi dezvoltări pentru mulţi. Suntem transformaţi, dar încă mai putem avea
provocări de comportament şi în a relaţiona; totuşi, avem o nouă energie şi creativitate care ne ajută să
creştem. Există efortul fără efort care deschide calea pentru mulţi dintre noi. Servind pe alţii, intrăm
într-o răbufnire de iubire şi lumina care îi atrage pe ceilalţi. Dăm mai departe ceea ce ne-a fost dat şi
nouă. Ştim cum să folosim principiile spirituale ale Celor 12 Paşi. Vrem să îi indrumam pe alţii în
această experienţă.

Evitarea unui by-pass spiritual

Deşi unele experienţe spirituale sunt miraculoase, uluitoare şi dau un sentiment de veneraţie, nu
sunt echivalentul recuperării. Membrii ACA au avut experienţe spirituale ce le-au adus viziuni
dramatice şi visuri puternice. În unele cazuri, experienţă transporta persoană către o altă dimensiune a
timpului şi a iubirii pure. Corpul încetează să mai existe în acest loc al conştiinţei superioare şi al
fericirii. Experienţele spirituale de această natură ne ajută să ne confirmăm credinţă într-un
Creator Divin, dar experienţă nu ne scuteşte de la a munci pentru a ne recupera. Trebuie să lucrăm în
continuare la toţi Cei 12 Paşi pentru a ne trata de efectele creşterii într-o familie nesănătoasă. Trebuie
să participăm la întâlnirile ACA şi să dăm mai departe ceea ce ne-a fost dat şi nouă. Trebuie să fim
dispuşi să slujim şi să ajutăm în grupul nostru de suport ACA. Putem şti că am experimentat ceva
dramatic şi din altă dimensiune, în timp ce ne păstrăm cu picioarele pe pământ şi trăim fiecare zi pe
rând.
Membrii ACA care se concentrează în primul rând pe căutarea unei treziri spirituale fără a
lucra asupra efectelor disfuncţiei familiei sunt adesea implicaţi într-un bypass spiritual. Un bypass
spiritual înseamnă că persoană încearcă să evite durerea care poate veni atunci când abordăm până la
capăt trauma şi neglijarea din copilărie. În unele cazuri, persoană încearcă să sară peste paşi în
procesul de recuperare fără a trece prin întregul proces. Această cale invariabil eşuează sau duce la
rezultate nesatisfăcătoare. Dacă cineva reuşeşte să aibă o experienţă spirituală, dar evita să îşi
lucreze programul, persoană poate rămâne în continuare prinsă în dependenţă sau relaţii problematice.
Experienţă spirituală poate aduce anumite forme de iluminare; cu toate acestea, persoană se poate
agaţă de vechile cai de a trăi fără a îmbrăţişa recuperarea ACA. Prin aroganţă şi frică, persoană pare să
lucreze un program care nu prea seamănă cu programul ACA. În acelaşi timp, compulsiile şi
dependenţă continuă. O experienţă spirituală fără o muncă înrădăcinată în realitate, poate produce un
ego nesănătos. Cu un ego umflat, persoană poate folosi experienţă spirituală că un scut împotriva
sugestiilor de a lucra un program complet.
Experienţele spirituale, dacă sunt tratate în mod corespunzător, pot conduce la o trezire
spirituală care aduce creativitate şi seninătate. Cu o trezire spirituală suntem dispuşi să practicăm
principiile ACA în toate domeniile vieţii noastre şi să transmitem mesajul şi altora.

Slujirea este iubirea înrădăcinată în iubirea de sine

 Copiii adulţi care au trăit o trezire spirituală, înţeleg axiomă spirituală care afirmă: "Trebuie să
dăm mai departe ceea ce avem pentru a o putea păstra." Acesta este unul dintre cele mai dezinteresate
acte de iubire pe care îl putem oferi unei lumi confuze; cu toate acestea, trebuie să ne iubim mai întâi
pe noi înşine, că să putem avea ceva de oferit.
Fără iubire de sine, Pasul Doisprezece devine doar un alt scop pe care îl atingem sau o notă pe
care o obţinem în drumul nostru de a-i mulţumi pe ceilalţi sau de a ne abandona. Fără iubire de sine,
avem tendinţa de a folosi faptul că slujim celorlalţi că un camuflaj pentru a ne ascunde. Dragostea de
sine este un rezultat al lucrului Celor 12 Paşi, a faptului că ne lăsăm să fim vulnerabili, că cerem ajutor
şi conştientizăm propriul corp prin meditaţie şi respiraţie adecvată. Ne iubim pe noi înşine când ne
găsim durerea. Stăm cu ea fără a caută droguri sau o altă activitate compulsivă. Conştientizăm durerea
noastră, o salutăm şi o simţim. Ne găsim Sinele adevărat şi stăm lângă Lumina Divină.
În ultimele sale zile, în Pasul Doisprezece al vieţii sale, fondatorul nostru, Tony A., s-a
concentrat pe iubirea de sine. El a rezumat 30 de ani de recuperare într-un concept simplu dar puternic,
al iubirii de sine şi al iertării de sine. În ultimele sale zile, a continuat să încurajeze copiii adulţi să se
iubească.
Din cauza violenţei în care a crescut înainte de al doilea război mondial, Tony ştia că copiii adulţi
poartă ruşine şi abandon moştenite. Fără ajutor, ne putem abandona pe noi înşine într-o clipită. El
credea că nu putem fi vindecaţi decât prin dragostea de sine şi prin mâna lui Dumnezeu chemată de
voinţă copilul adult.
El ştia că, copiii adulţi îşi petrec viaţă întreagă fugind de abandon sau ruşine deghizată sub
formă unei varietăţi de compulsii şi acte auto-distrugătoare. Ştia că nu am încetat vreodată să ne iubim
părinţii, deşi credeam că o făcusem. Prin recuperarea lui, Tony şi-a dat seama că părinţii săi erau
cuplul biologic care l-a adus în lume. Cu toate acestea, adevăratul părintele este o Putere Superioară
care nu ne abandonează niciodată.
Ne întâlnim cu adevăratul părinte prin Cei 12 Paşi. Cu ajutor spiritual, nu mai rezistăm ideii de
a ne iubi necondiţionat. În dragostea de sine, Tony nu vorbea despre egocentrism narcisist sau despre a
ne crede buricul pământului. Vorbea despre îmbrăţişarea sinelui nostru interior rănit şi despre
întoarcerea spre Puterea noastră Superioară pentru a primi suflu, viaţă şi vindecare. El ştia că atunci
când copiii adulţi se interiorizează şi îşi găsesc integritatea, ei pot sluji lui Dumnezeu şi lumii că
Slujitori de Încredere. Ieşim din noi înşine prin interiorizare. Devenim luminaţi în interior.
Iubindu-ne pe noi înşine, putem începe să dărâmăm ultimul zid şi să lăsăm iubirea să pătrundă.
Acesta este miezul cepei- iubirea de sine. Lăsând pe cineva în inima noastră necesită curaj, pentru că
am fost răniţi profund prin respingere când eram copii. Ne-am iubit părinţii în mod natural, dar părinţii
noştri nu au putut acceptă darul nostru. Nu se iubeau pe ei înşişi. Nu au putut recunoaşte ceea ce
încercăm să le dăm. Că şi copii, am fost derutaţi de respingerea părinţilor noştri. Am învăţat repede să
ne retragem dragostea şi să o îngropăm adânc înăuntrul nostru. Ne-am construit un sine fals, care ţinea
la distanţă oameni şi lucruri astfel încât ne simţeam în control, însă niciodată întregi. Am crezut că am
îngropat permanent dragostea noastră, dar este acolo. Indiferent ce am făcut în sinele fals, dragostea
noastră este acolo. Această înseamnă că putem iubi pe alţii. Asta înseamnă că putem fi prieteni.
Iubindu-ne pe noi înşine, vedem că există mai multă dragoste în lume decât am realizat. Există
încă multă dependenţă şi adicţie, dar există iubire şi o putem vedea. Noi o recunoaştem pentru că este
în noi. Recunoscând dragostea, sinele nostru fals se dizolvă. Realizăm că nu suntem dependenţă
noastră. Nu suntem droguri, alimente, cheltuitul compulsiv al banilor, jocuri de noroc, sex sau
compulsii. Noi suntem iubire.
Că copii ai lui Dumnezeu, vrem să purtăm mesajul ACA copilului adult care suferă încă, astfel
încât noi să putem continuă să creştem spiritual. Participăm la întâlnirile ACA pentru noi înşine, dar o
facem şi pentru a fi disponibili pentru cei noi, care abia încep programul. Ştim care este povestea
noastră şi ne cunoaştem pierderea. Cunoaştem de asemenea speranţa şi iertarea. Am progresat de la
suferinţă la a ajută.
Între timp, cei care sunt treji spiritual acceptă muncă Celor 12 Paşi cu o atitudine de slujire mai
degrabă decât sacrificiu. Până când ajungem la acest Pas, ştim diferenţa dintre a fi un salvator şi a servi
cu iubire.
Diferenţa dintre reactionarea că un îngrijitor şi a întinde o mînă de ajutor, implică faptul că ne
ajutăm pe noi înşine. Nu mai căutăm să facem pe placul celorlalţi sau să ne mai temem de figurile
autoritare. Nu căutăm titluri sau putere în ACA. Ne dorim cu sinceritate să ajutăm în spiritul
anonimatului. Ieşim din izolare, participând la întâlniri şi implicându-ne. Considerăm că putem sluji
celorlalţi prin faptul că le oferim dragostea noastră, şi nu prin întreţinerea dependenţei lor sau
manipulandu-i. Ştim, de asemenea, când să ne retragem sau să cerem ajutor. Ştim, de asemenea, că
vom fi în regulă indiferent de ce se întâmplă. În ACA îl avem pe Dumnezeu şi prietenii noştri. Vom
reuşi.
Pasul Doisprezece este începutul

Ajungerea la Pasul Doisprezece este începutul nu sfârşitul. Este începutul unui nou mod de
viaţă pe care îl putem lua la locul nostru de muncă, în relaţiile noastre şi în călătoria noastră spirituală.
Am aplicat ACA în toate cele trei zone în etapele precedente; cu toate acestea, în Pasul Doisprezece
facem o declaraţie mai formală că am adoptat o viaţă de predare, speranţa, onestitate, smerenie şi
iertare.
Cu Cei 12 Paşi, avem un plan pentru viaţă noastră care credem că ne va ajută să facem faţă
provocărilor şi bucuriilor vieţii. Nu există garanţii că Cei 12 Paşi vor face că drumul vieţii noastre să
fie drept; cu toate acestea, cu Paşii, credem că putem lua curbele mai uşor. Credem că avem un avantaj
faţă de orice ne oferă viaţă. În plus faţă de a avea un program dovedit pe care ne putem baza, ne dăm
seama de asemenea că nu suntem singuri. Avem prieteni ACA pe care ne putem baza. Avem întâlniri
la care putem participa. Avem sentimentele noastre şi noi avem rugăciunea. Ştim, de asemenea, că nu
trebuie să fim desăvârşiţi sau în control tot timpul. Păstrăm simplitatea în chestiunile de viaţă şi de
relaţionare cu oamenii. Trăim doar pentru azi şi ne ocupăm de ceea ce este în faţă noastră. Ce mare
uşurare în a aborda viitorul.
Unii dintre noi se vor confruntă cu provocări în relaţii, cu probleme de sănătate şi cu moartea
că parte a vieţii. Membrii ACA tind să facă faţă acestor provocări în bună formă datorită grupului lor
de sprijin şi vieţii spirituale. Am văzut copii adulţi care folosesc principiile Celor 12 Paşi şi fac faţă
bolilor familiale, disperării şi morţii cu o seninătate şi credinţă uimitoare. Ne-am minunat de unii
membri ACA şi de capacitatea lor de a rămâne centraţi fără a cădea în învinovăţire sau comportamente
distructive atunci când s-au confruntat cu o nedreptate a vieţii.
Aceşti copii adulţi îşi dau seama că este important să rămînă activi în ACA şi să rămînă în stare
spirituală activă, pentru a face faţă vicisitudinilor vieţii. Mulţi vor spune că este mai uşor să rămână
spiritual activ, luând măsuri de program zilnice, decât încercând să recuperăm o dată ce criză a lovit. O
prezenţa frecvenţa la întâlnirile ACA ne ajută să ne păstrăm în formă bună, din punct de vedere
spiritual.
Mulţi copii adulţi în recuperare vor avea nevoie de Cei 12 Paşi pentru a face faţă copiilor care probabil
că au fost afectaţi de disfuncţia lor. Mulţi dintre membrii noştri se încadrează în această categorie. Ei
au copii sau copii adulţi care trăiesc în adicţie, dependenţă şi alte forme de auto-vătămare. Unii dintre
copiii sau nepoţii lor trăiesc într-un alt stat sau zona şi se văd rar. Toate aceste circumstanţe provoacă o
durere emoţională mare unui copil adult care şi-a inventariat viaţă şi realizează natură generaţională a
disfuncţiei familiale. Doare să afle că el sau ea este neputincios şi nu poate repara pe nimeni.
Aceşti copii adulţi continuă să participe la întâlniri şi să vorbească despre sentimentele lor de
vinovăţie şi lipsa de putere. Se roagă. Servesc grupului sau devin nasul unui nou membru şi rămân
implicaţi. Evita izolarea. Se iartă pe ei înşişi. Durerea lor emoţională este redusă. Mulţi au rezultate
pozitive în timp. Ei reintră în contact cu copiii lor sau ajută un copil să caute ajutor.
Punerea în practică a principiilor ACA în relaţiile cu copiii noştri şi cu alţii este probabil, uul
dintre cele mai provocatoare domenii ale vieţii noastre. Relaţiile sunt locul unde trăsăturile noastre de
supravieţuire încearcă să revină. Trebuie să rămânem deschişi pentru a ne ţine departe de controlul
sufocant. Cu onestitate şi bunătate, îi permitem lui Dumnezeu să lucreze în relaţiile noastre. Vorbim
despre sentimentele noastre în relaţii şi ascultăm şi sentimentele altora. Verificăm motivele noastre cu
un prieten de încredere sau cu nasul nostru. Ne amintim că putem să vorbim, să avem încredere şi să
simţim în loc să controlăm, să ne izolăm şi să ne înfuriem. Relaţiile pot fi diferite în recuperare. Nu
este niciodată prea târziu să ai o copilărie sau o relaţie fericită.

Ieşi din Ţine Însuţi

 În timp ce o mare parte din programul ACA implică călătoria interioară, Pasul Doisprezece ne
aminteşte să călătorim şi în afară. Transmitem mesajul altor copii adulţi în cadrul întâlnirilor noastre,
la telefon şi prin muncă de slujire. Ieşim din noi înşine atunci când devenim nasul cuiva, când luăm pe
cineva cu maşină în drum spre întâlniri, când ne implicăm în evenimente ACA sau strângeri de
fonduri. Dacă căutăm găsim multe oportunităţi. Cea mai mare parte a acestei activităţi se încadrează în
muncă Pasului Doisprezece şi înseamnă că răspundem chemării de a transmite mesajul altora.
Nu putem folosi scuzele vechi că ne simţim bolnavi, că nu suntem destul de buni sau că suntem
unici pentru a continuă să stăm deoparte. A evita ajutarea altora înseamnă că evităm să ne ajutăm pe
noi înşine. Putem să reuşim. Avem Puterea noastră Superioară şi prietenii noştri pentru a ne ajută să
participăm la viaţă. Pe lângă contribuţia la recuperarea noastră, învăţăm şi cum să ne distrăm.
Recunoştinţă pe care o simţim este fără limite.
În ACA, purtăm mesajul de speranţa către copii adulţi din întreagă lume. Există grupuri ACA
în Danemarca, Germania, Italia, Turcia, Rusia, Ungaria şi Japonia, precum şi America de Nord şi de
Sud, Australia şi Insulele Pacificului. Pot există cu uşurinţă 300 de milioane de copii adulţi în întreagă
lume care se califică pentru ACA. Ne îndoim că va există vreodată un deficit de oameni care ar putea
folosi modul de viaţă ACA. Cu toate acestea, de obicei, transmitem mesajul către persoanele care
doresc acest lucru şi nu către persoanele care au nevoie de el. Am aflat că nu putem da ACA unei
persoane care nu o doreşte. Dar, în acelaşi timp, nu poţi opri pe cineva care doreşte să o aibă. Ştim de
copii adulţi în unele dintre cele mai sărace ţări din lume, care având acces la foarte puţină literatură
ACA, trăiesc modul de viaţă ACA. Disponibilitatea, deschiderea şi curajul lor sunt uimitoare.
În plus, încercăm să răspundem apelurilor de a transmite mesajul de speranţa al ACA în
penitenciare, centre de tratament sau în instituţiile de îngrijire a sănătăţii mintale. Zilnic sunt copii
adulţi care ajung în închisoare pentru că şi-au făcut rău lor sau altora. Alţii au probleme psihiatrice atât
de severe încât necesită spitalizare. Atât puşcăriaşul cât şi pacientul din psihiatrie, sunt copii adulţi şi
merită să audă mesajul ACA. Programul nostru este destul de matur şi membrii noştri sunt suficient de
puternici pentru a face acest lucru în limitele trasate pentru aceste facilităţi. Nimeni nu ar trebui să se
pună pe sine în pericol prin transmiterea mesajului în aceste facilităţi; totuşi, există oportunităţi de a
transmite mesajul şi aici. Programul a avut succes în aceste facilităţi.
Transmiterea mesajului ACA ne scoate din noi înşine şi clădeşte încrederea. Vedem că putem
ajută pe ceilalţi fiind nasul cuiva sau mentor. Va aşteaptă o mare bucurie în a vedea o nouă persoană
care vine, înspăimântată sau confuză, la prima ei întâlnire şi vedeţi că persoană se deschide. Este un
lucru pe care nu vreţi să-l rataţi. A urmări o persoană nouă să-şi dea seama că el sau ea nu este singură
este încălzirea inimii. La fel de mare este bucuria să auzi un nou membru care împărtăşeşte despre
găsirea clarităţii asupra copilăriei sale. În aceste momente simţim întradevăr că facem parte din viaţă.
Credem că trăim viaţă pe care am dorit-o mereu să o trăim. Suntem în sfârşit acasă. Am găsit o
comunitate de oameni pe care am căutat-o dintotdeauna.
Prin transmiterea mesajului ACA celorlalţi, păstrăm totul simplu. Poveştile noastre sunt
suficiente. Nu este nevoie să înfrumuseţăm sau să minimalizăm prin ce am trecut. Atunci când
transmitem mesajul, urmăm o formulă simplă prin care povestim cine suntem, descriem programul
ACA şi apoi invitând persoană la o întâlnire. Pentru a arată că suntem la fel că şi ea, oferim câteva
exemple despre ceea ce a fost viaţă noastră înainte de a găsi ACA. Vorbim despre sentimentele noastre
de izolare şi de unicitate, chiar dacă am muncit din greu pentru a încerca să ne găsim locul printre
ceilalţi. Vorbim despre faptul că am ajuns la fundului sacului în relaţii sau la locul de muncă.
Apoi lăsăm persoană pe care încercăm să o ajutăm să citească o copie a Listei pentru Spălătorie
(Problema). În acest moment, persoană va începe, de obicei, să împărtăşească o parte din propria să
poveste dacă persoană doreşte ajutor. O invităm să participe la o întâlnire ACA cât mai curând posibil.
În calitate de membru ACA încearcând să ajutăm o altă persoană, ştim că programul funcţionează şi ce
pot face Paşii pentru cineva. Ei oferă un alt mod de a trăi pentru persoană care doreşte să trăiască
diferit. Mesajul ACA afirmă că ACA funcţionează, şi va funcţiona pentru oricine poate ajunge la
fundul sacului, care se preda şi cere şi acceptă ajutor. Această este partea complicată. Majoritatea ACA
sunt autosuficienţi. Participa la întâlniri şi învaţă limbajul, dar nu reuşesc să ceară ajutor. Ei suferă de
un sentiment înrădăcinat de a fi diferit sau înspăimântat. Dar există speranţa cu bunăvoinţa şi timp.
Promisiunea noastră este următoarea: Orice copil adulte care caută ajutor din cauza creşterii
într-o casă disfuncţională poate găsi acceptare, onestitate şi dragoste de sine în ACA. Suntem
comunitatea care ajunge şi la copii adulţi auto-suficienţi, câştigători ai premiului de angajatul lunii, şi
totodată şi la copiii adulţi instituţionalizaţi. Nu-i judecăm pe niciunul. Îi iubim pe amândoi. Noi îi
vedem la fel că pentru că ştim ce nu au primit şi ce caută. Ştim, de asemenea, ce avem de oferit. Ştim
ce facem. Punem capăt naturii generaţionale a bolii disfuncţiei familiei. Ne concentrăm asupra noastră
în ACA. Pentru fiecare copil adult care caută acest mod de viaţă, îi spunem: "Dumnezeu va fi acolo
când aveţi nevoie de Dumnezeu".

PRINCIPIILE SPIRITUALE ALE PASULUI DOISPREZECE:

IUBIREA ŞI IUBIREA DE SINE