UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE

DEPARTAMENTUL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ, JURNALISM, RELAȚII PUBLICE ȘI
SOCIOLOGIE
DOMENIUL: ASISTENȚĂ SOCIALĂ
SPECIALIZAREA: ASISTENȚĂ SOCIALĂ

VIOLENȚA DOMENSTICĂ-
violența împotriva femeilor
STUDENT: FRANȚ DELIA-LETIȚIA
SPECIALIZARE: ASISTENȚĂ SOCIALĂ
ANUL II, GR. 2

2020, SIBIU
”Violența este o acțiune corosivă asupra libertății altei persoane.” (R.D.Laig)

Istoria ne arată că, într-o lume dominată de bărbați, în Romania, femeile au avut ani
mulți aceeași etichetă și același statut social inferior. Rolul important și vital pe care îl
avea și îl are și acum femeia în familie, comnitate și societate, nu a fost de ajuns
pentru a reuși să primească aceleași șanse și drepturi precum bărbații.
De-a lungul isoriei, observăm eforturi inimaginabile depuse de femei pentru a putea
primi drepturi depline, în primul rînd ca om și pe urmă ca femeie.
Mișcările feministe din sec. XIX nu au fost de o avengură prea mare, acestea erau
reticente, mișcarea s-a făcut mai mult prezentă in mediile urbane.
In sec. XX, afirmarea ideilor și mișcările feministe se dezvoltă mai mult și prind alte
forme. Cu toate acestea, femile s-au lovit de multe uși închise, după cum prevede și
Codul Civil din 1864, statutul acestora era asemănător cu cel al unui copil sau în
unele cazuri cu cel al unei persoane cu incapacități mintale, ele fiind lipsite de
drepturi politice și civile.
În 1918, Marea Unire a adus împlinire pe mai multe planuri dar, nu și în ceea ce
privește drepturile femeilor, fiind neluate în considerare.
Organizația Feministă s-a reunit în anul 1921, constituind în capitală, Consiliul
Național al Femeilor Romîne. Iar în 1922 dreptul la vot al femeilor ajunge să fie
dezbătut în Parlament. Cu toate acestea, în 1929 li se dă drept de vot femeilor ce au
implinit vîrsta de 30 de ani.
Dreptul de vot îl primesc în anul 1946 prin introducerea în Constituție al votului
universal pentru persoanele majore, iar în 1948 se interzice orice formă de
discriminare.
La 10. XII. 1948, Adunarea Generală a ONU a adoptat și proclamat ”Declarația
Universală a Drepturilor Omului”. Adunarea Generală a recomandat statelor membre
să facă apel la toate mijloacele necesare pentru a proclama textul Declarației și
„pentru a face astfel ca el să fie distribuit, afișat, citit și comentat, în principal în școli
și în alte instituții de învățământ, indiferent de statutul politic al țărilor sau
teritoriilor”. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948), în articolul 7,
menţionează că „toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o
protecţie egală împotriva oricărei discriminări”.
România e stat semnatar al unei suite de convenții și protocoale opționale privind
violența împotriva femeilor, de la Convenția privind eliminarea tuturor formelor de
Discriminare împotriva Femeilor (1979) la Protocolul Opțional aferent acesteia
(2000). Cel mai important tratat internațional din domeniu, semnat de România, este
Convenția Consiliului Europei de prevenire și combatere a violenței împotriva
femeilor și a violenței domestice, cunoscută sub numele de Convenția de la Istanbul.
Convenția de la Istanbul (2011) este tratatul cel mai cuprinzător din domeniul
combaterii violenței domestice, deoarece tratează problematica violenței într-un mod
complet, stabilind mecanisme de protecție și prevenție în cazul victimelor, respectiv
de acționare în justiție în cazul agresorilor.

1
Convenția trasează niște linii generale pentru statele semnatare ce merg de la
înființarea unor organisme speciale la nivel național care să monitorizeze
implementarea unor politici de egalitate de gen până la obligativitatea colectării de
date la nivel național. Statele semnatare se angajează să pregătească experți în
domeniu, să organizeze programe destinate agresorilor și să ia măsuri de protecție și
sprijin, inclusiv adăposturi și linii telefonice de urgență. Poate unele dintre
prevederile cele mai importante pentru cadrul românesc sunt cele de la art. 52,
respectiv 53, și anume ordine de protecție în regim imediat și de urgență urmate
respectiv de ordine de protecție corespunzătoare. Convenția de la Istanbul a fost
ratificată de România în 2016 și prevederile ei au fost integrate în legislația locală
odată cu legea 174/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru
prevenirea și combaterea violenței în familie. România, în calitate de stat membru al
Uniunii Europene, este obligată să respecte și o serie de acte normative europene.
Pe de o parte Codul Penal (286/2009) pedepsește varii forme de violență individuală
și, conform articolului 199, prevede majorări de pedeapsă dacă violența are loc în
familie. Pe de altă parte există legislație specifică care prevede incriminarea violenței
în familie. Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie
definește violența domestică foarte bine, într-un mod larg, ca fiind “orice inacțiune
sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială
sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști
soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau
a locuit împreună cu victima”. Legea 217/2003, în forma sa consolidată, completată
prin legea 174/2017 aduce legislația privind violența domestică din România la cel
mai înalt standard posibil, implementând toate prevederile convenției de la Istanbul.
Se introduc prevederi precum ordinul de protecție provizoriu (Capitolul III),
obligativitate pentru agresor de a purta brățară electronică (Art. 23 litera e) ), linie
telefonică de urgență (Art. 21), centre integrate de urgență (Art. 21), centre de
asistență pentru agresori (Art. 19) și alte prevederi din convenția de la Istanbul. În
egală măsură, legislația privind asistența socială (292/2011) sau protecția victimelor
(211/2004) este la standarde europene, cu prevederi adesea adoptate în concordanță
cu directivele date.

Conform Eurobarometrului 72.3 din 2010 "Violenţa domestică împotriva femeilor"

coordonat de Comisia Europeană, în Europa, o femeie din patru este victimă a
violenţei domestice la un moment dat în viaţă. Între 6% şi 10% din populaţia
feminină a Europei este afectată de violenţa domestică în decursul unui an.

2
Recomandări

1. Recomandări privind instruirea specialiștilor

o Acordarea instruirii regulate și instituționalizate oficialilor implicați în
prevenire, investigare și urmărire penală în cazurile GBV, pentru a se asigura
că ei reacționează la necesitățile și vulnerabilitățile victimelor și desfășoară
investigații și urmăriri penale responsabile și eficiente.
o Desfășurarea regulată a evaluării necesității de instruire și organizarea
instruirii odată cu modificările legislative și procedurale.
o Acordarea atenției deosebite la instruirea ofițerilor de poliție de primă
intervenție, ei fiind primii care intră în contact cu victimele.
o Includerea în sistemul educațional al justiției penale (pentru ofițerii de poliție,
procurori și judecători, atât în instruire de bază cât și în formare continuă), a
unui număr de cursuri și/sau prelegeri obligatorii pe subiecte precum
abordarea axată pe victimă, abilități în sprijinul victimei, protecție și asistență
victimelor (soft skills), cu accent deosebit pe cauzele principale, factori,
dinamică și consecințele GBV.
o Pentru activități din cadrul procesului de formare continuă, alocarea resurselor
pentru crearea materialelor audio/video ce ar putea fi ușor distribuite tuturor
ofițerilor de poliție, procurorilor și judecătorilor privind atitudinea, abordarea
axată pe victimă, și procedee de investigare și interogare.
o Implicarea tuturor actorilor din sistemul justiției (ofițerii de poliție,
anchetatori, procurori și judecători) precum și a reprezentanților organizațiilor
de asistență a victimelor în activități de instruire și sublinierea necesității
cooperării și coordonării multi-agenție la toate etapele de investigare.
o Impulsionarea importanței ONG-urilor și încurajarea specialiștilor din justiția
penală să colaboreze mai îndeaproape cu reprezentanții ONG-urilor în
prevenirea, investigarea și urmărirea penală a cazurilor GBV.
o În timpul activităților de instruire, desfășurarea activităților de sensibilizare în
rândul actorilor din justiția penală cu scopul de a crea toleranță zero față de
GBV, reducerea victimizării secundare și sporirea responsabilității.
o Menținerea rețelei formate în timpul instruirilor (pentru a permite
participanților să continue să facă schimb de practici bune) și a unui registru
de instructori pentru activități viitoare; încurajarea actorilor la reproducerea
cunoștințelor și a abilităților acumulate în timpul cursului de instruire.
o Îmbunătățirea măsurilor de prevenire, protecție și asistență prin adoptarea
protocoalelor de evaluare a pericolelor și a riscului și a procedurilor
operaționale standarde pentru persoanele de primă intervenție, și
instituționalizarea unei coordonări/ monitorizări multi-agenție pentru
asigurarea unei abordări axate pe victimă.

3
 o Crearea, în cazurile corespunzătoare, a echipelor specializate și
multidisciplinare în cadrul poliției, acordarea serviciilor de urmărire penală cu
expertiză și suficiente resurse umane și financiare, și încurajarea instanțelor să
acumuleze expertiză specifică în GBV.
o Minimalizarea riscului de victimizare secundară în timpul investigațiilor
penale, urmăririi penale și a ședințelor de judecată, inter alia, prin sprijin la
depunerea mărturiilor și asistență victimelor și a martorilor.
2. Recomandări privind ridicarea nivelului de sensibilizare

Politici, strategii și planuri de acțiuni naționale

o Alocarea resurselor pentru prevenirea tuturor formelor GBV, și
includerea activităților periodice de sensibilizare în strategiile de
prevenire și planurile de acțiuni anuale, în locul măsurilor
singulare.
o Asigurarea că toate activitățile de sensibilizare sunt înțelese ca
parte a unui puzzle mai larg în eforturile de a preveni și combate
GBV, și sunt interconectate cu alte măsuri preventive întreprinse
ca parte a unui set comprehensiv de politici și strategii, menite în
ultimă instanță să schimbe comportamentul.
o Studierea exemplelor din alte țări privind elaborarea și
implementarea campaniilor de sensibilizare în domeniul GBV, și
utilizarea celor mai bune practici identificate la nivel național.
o Alocarea unui buget suficient pentru monitorizarea și evaluarea
activităților de sensibilizare cu scopul de a determina ce
funcționează bine și ce trebuie îmbunătățit, și utilizarea acestor
constatări la elaborarea politicilor, strategiilor și a planurilor de
acțiuni în domeniul prevenirii.

Parteneriate
o Elaborarea, în cadrul strategiilor și a planurilor de acțiuni privind
prevenirea criminalității, a proiectelor/activităților de prevenire în
parteneriat cu alte sectoare și organizații din societatea civilă
implicate în prevenirea și combaterea GBV.
o Crearea parteneriatelor cu entități private și sectorul media la
desfășurarea campaniilor de sensibilizare, pentru a avea un efect
puternic de pârghie și pentru a maximiza vizibilitatea campaniei și
a efectului său de informare (spre exemplu, prin negocierea
contribuțiilor în natură, precum publicitate pro bono).
o Crearea parteneriatelor cu licee și universități, și desfășurarea
activităților de sensibilizare punctate pentru elevi/studenți, vizând
cauzele fundamentale ale GBV, cu accent pe denormalizarea

4
 violenței și pe modalitățile de a recunoaște diferite forme de
violență, exprimarea deschisă împotriva lor și asistență victimelor.
o Crearea parteneriatelor cu persoanele de primă intervenție din
sectorul sănătății, și desfășurarea activităților de sensibilizare atât
pentru clienți/persoane în căutarea ajutorului cât și pentru
persoanele de primă intervenție, cu scopul de a
denormalizaviolența și spori nivelul de raportare a cazurilor către
autoritățile specializate.

Mesajele cheie și auditoriul țintă

o Utilizarea conceptului și a materialelor campaniei din cadrul proiectului ca bază
pentru elaborarea campaniilor viitoare de sensibilizare, țintind o audiență
specifică cu diferite mesaje, ca parte a unei strategii de sensibilizare de lungă
durată.
o Adaptarea mesajelor cheie la diferite categorii și grupuri de vârstă, pentru a
asigura o campanie strategică punctată.
o Implicarea organizațiile din societatea civilă, în special cele specializate în
drepturile femeilor, pentru intervenții bazate mai mult pe probe, la elaborarea
mesajelor cheie și identificarea auditoriului cheie, în special în domeniul sporirii
sensibilizării, însă de asemenea în prevenirea generală.

o Asigurarea mesajelor cheie formulate într-o manieră potrivită, mesaje îndreptate

nu doar spre efectele violenței ci și spre cauzele principale, precum inegalitatea de
gen, discriminarea, norme și stereotipuri ce tolerează și scuză violența.
o Sporirea nivelului de sensibilizare în rândul specialiștilor din mass-media privind
toate formele de GBV, și a necesității de îmbunătățire a nivelului de raportare prin
evitarea imaginilor și a mesajelor ce perpetuează miturile sau tolerează violența.
o Sporirea nivelului de sensibilizare în rândul persoanelor de primă intervenție, și a
necesității de eradicare a victimizării secundare prin promovarea politicii de
toleranță zero a GBV.
o Asigurarea că publicul general este informat despre toate formele de violență,
semne și semnale relevante, precum și măsurile disponibile pentru prevenirea
actelor de violență.
Alte recomandări:
 HELPLINE 24 DE ORE
- Exemple: Helpline pentru femei împotriva violenţei masculine din Austria
(www.frauenhelpline.at), Linia pentru femei din Finlanda
(www.finnishwomenline.com),
- Helpline Violenţa Domestică Naţională din Regatul Unit
(http://www.womensaid.org.uk/help/national_helpline.htm).

5
  CONSILIERE ŞI SUPORT ÎN AFARA ADĂPOSTULUI
 TERAPIE DE SUPORT PE TREMEN LUNG
 SUPORTUL ŞI PROTECŢIA COPIILOR
 REŢINEREA CUSTODIEI ŞI DREPTULUI LA VIZITĂ A TAŢILOR
VIOLENŢI
 MUNCA CU AGRESORII
 Exemplu: din 1999, Serviciul de Consiliere a Bărbaţilor şi Centrul de
Intervenţie din Viena, conduc împreună un Program de Training Anti-
Violenţă, care respectă standardele internaţionale (www.interventionsstelle-
wien.at).
 ASISTENŢA LEGALĂ ŞI PROTECŢIA ÎMPOTRIVA VIOLENŢEI
 PROGRAME DE INTERVENŢIE
 URMĂRIREA CAZURILOR DE VIOLENŢĂ DOMESTICĂ
 PRINCIPII PRIVIND MUNCA PARCHETULUI ŞI A
 DEPARTAMENTELOR SPECIALE DIN CADRUL TRIBUNALELOR
 ASISTENŢA ŞI SPRIJINUL OFERITE VICTIMEI
 SPRIJIN FINANCIAR ŞI ADĂPOSTIRE
 RELAŢIILE PUBLICE ŞI PREVENŢIA
 FORMĂRI ŞI SPECIALIZĂRI PENTRU PROFESIONIŞTI
 MĂSURI DE EGALITATE
 PLAN NAŢIONAL DE ACŢIUNE - GARANTAREA IMPLEMENTĂRII
CU PARTICIPAREA ONG-URILOR DE FEMEI
- Exemplu: În 2001, provincia spaniolă Andalucia, a aprobat un plan de acţiune,
prin care mai mullt de 38 milioane de euro vor fi puse la dispoziţia combaterii
violenţei până la sfârşitul anului 2004.
- Exemplu: Germania a elaborat desemenea un plan de acţiune cuprinzător şi a
înfiinţat un grup de lucru la nivelul cooperării landurilor, pentru
supravegherea implementării acestuia.

Programe și politici

Strategia naţională în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi Planul

de măsuri pentru implementarea acestora în perioada 2005-2007, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 686/2005. Acestea au influenţat evoluţiile din domeniu
astfel încât astăzi putem vorbi de o serie de progrese, o parte dintre acestea fiind

6
obţinute prin integrarea conceptului de violenţă în familie cu cea de violenţă asupra
copilului:
în anul 2010, în cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului
(DGASPC), instituţii aflate în subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului Bucureşti, s-a înfiinţat câte un compartiment cu atribuţii
exprese în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie (în conformitate cu
Hotărârea Guvernului nr. 967/2010 pentru modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr. 1.434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi
funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului);
au fost elaborate documente de lucru comune pentru instituţiile şi autorităţile cu
competenţe în prevenirea şi combaterea violenţei în familie, documente care cuprind
informaţii relevante şi utile în instrumentarea cu rapiditate a cazurilor de violenţă în
familie (prin Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 s-a aprobat Metodologia-cadru
privind prevenirea şi intervenţia în cazurile de violenţă în familie şi s-au înfiinţat, la
nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, echipele intersectoriale în
domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie integrate cu violenţa asupra
copilului);
a fost modificată şi completată Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea
violenţei în familie, instituindu-se o serie de măsuri menite să asigure victimei dreptul
la demnitate şi viaţă privată, fiind introdus "ordinul de protecţie", prin care instanţa
poate să dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe măsuri - obligaţii sau
interdicţii pentru agresor;
comparativ cu anul 2004, la nivel naţional a crescut numărul de adăposturi pentru
victimele violenţei în familie şi au fost înfiinţate primele centre de asistenţă destinate
agresorilor familiali:
59 de adăposturi pentru victimele violenţei în familie, dintre care 38 sunt publice, 2
sunt în parteneriat public-privat şi 19 sunt private;
20 centre de prevenire şi combatere a violenţei în familie, dintre care 10 sunt publice,
1 este în parteneriat public-privat şi 9 sunt private;
3 centre care oferă servicii sociale adresate agresorilor familiali.
Cadrul legislativ naţional în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie
cuprinde:
● Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie,
republicată;
● Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu
modificările ulterioare;
● Codul penal al României, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;

7
● Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor
infracţiunilor, cu modificările şi completările ulterioare;
● Legea asistenţei sociale nr. 292/2011;
● Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de
organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia
copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
● Hotărârea Guvernului nr. 1.007/2010 privind aprobarea programelor de interes
naţional în domeniul protecţiei familiei şi a drepturilor copilului pentru perioada
2010-2012, cu modificările ulterioare;
● Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind
prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă
asupra copilului şi de violenţă în familie şi a Metodologiei de intervenţie
multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de
risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi
copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state;
● Ordinul nr. 383/2004 al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei privind
aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protecţiei
victimelor violenţei în familie;
● Ordinul nr. 384/306/993/2004 al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului sănătăţii pentru aprobarea
Procedurii de conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violenţă în
familie;
● Ordinul nr. 304/385/1.018/2004 al ministrului administraţiei şi internelor, al
ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului sănătăţii privind
aprobarea Instrucţiunilor de organizare şi funcţionare a unităţilor pentru prevenirea şi
combaterea violenţei în familie.

Strategia națională pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie

dezvoltată de ANES pentru perioada 2013-2018 sunt în egală măsură bine concepute.
În general există o percepție legată de schimbările survenite în ultimii trei ani că, dacă
până acum violența domestică era un domeniu “al nimănui”, acum există un cadru
instituțional, o serie de responsabili la toate nivelele și o procedură mai riguroasă de
implementare a măsurilor de combatere a violenței. Există, bineînțeles, posibilitatea
de mai bine. De exemplu, cu toate modificările benefice aduse legii 217/2003,
pedeapsa instituită pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu este de la o lună
la un an, o infracțiune “cu risc social scăzut” care, de cele mai multe ori se pedepsește
cu suspendare.

8
 Codul penal este foarte greu de modificat și este deficitar în ceea ce privește toate
infracțiunile împotriva femeilor, de la hărțuire până la violență domestică. Rescrierea
articolului privind violența domestică pentru a fi mai aproape de prevederile legii 217
precum și înăsprirea pedepselor ar fi două măsuri fundamentale pentru o combatere
mai eficientă a violenței domestice. Dar, problema cea mai mare este implementarea
defectuoasă care duce, de exemplu, la încălcarea prevederilor asumate de România ca
stat semnatar al Convenției de la Istanbul.

Programul de la Stockholm, propus prima dată în 2009 a stabilit o serie de standarde

comune pentru drepturile anumitor grupuri protejate, printre care și victimele
violenței. Această primă măsură a fost dublată de directive, rezoluții și reglementări
care au stabilit standardele pentru recunoașterea reciprocă a ordinelor de protecție
naționale (Reg. 606/2013), standarde minime de protecție pentru victimele
infracțiunilor (2012/29/EU) cât și pentru instituirea unui ordin de protecție european
(2011/99/EU). În ceea ce privește legislația locală e important de menționat că există
o dublă incriminare a violenței domestice.
Strategii și practici eficiente în justiția penală pentru combaterea violenței pe bază de
gen în Europa de est în Bulgaria, Ungaria și România între 2018-2020.
Scopul proiectului a fost sprijinirea autorităților de aplicare a legii în îmbunătățirea
aptitudinilor profesionale și a atitudinilor specialiștilor în prevenirea și intervenția în
cazurile de GBV.

Bibliografie

1. CODUL CIVIL din 17 iulie 2009.

2. CODUL PENAL din 17 iulie 2009.
3. EUROBAROMETRU, europa.eu/eurobarometer/.
4. DIRECTIVA 2011/99/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecție.
5. DIRECTIVA 2012/29/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și
protecția victimelor criminalității.
6. LEGEA nr. 174 din 13 iulie 2018, privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003
pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

9
7. LEGEA nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.
8. LEGEA nr. 211 din 27 mai 2004 privind sprijiniul și protecția victimelor infracțiunilor.
9. LEGEA nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
10. LEGE Nr. 292/2011 din 20 decembrie 2011, Legea asistenţei sociale.
11. HOTĂRÂRE nr. 49 din 19 ianuarie 2011.
12. HOTĂRÂRE nr. 686 din 12 iulie 2005.
13. HOTĂRÂRE nr. 967 din 15 septembrie 2010.
14. HOTĂRÂRE nr. 1.434 din 2 septembrie 2004.
15. ORDIN Nr. 304/385/1018 din 21 iulie 2004
16. ORDIN Nr. 383 din 12 iulie 2004.
17. ORDIN Nr. 384/306/993 din 12 iulie 2004.
18. REGULAMENTUL (UE) NR. 606/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
ȘI AL CONSILIULUI din 12 iunie 2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de
protecție în materie civilă.

10