4.

A rămâne în picioare
Saturday, March 12, 2022
9:52 PM
Efeseni 6:13 „De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să
rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul.”
 
5 considerații pentru a-i conduce pe toți să rămână în picioare
 
A rămâne în picioare implică poziția corectă, ordine și oprire pentru fiecare soldat, în opoziție cu
dezordinea. Ar trebui să fie grija fiecărui creștin să rămână pe poziția care i-a fost indicată.
 
1. Tu pierzi aprobarea lui Dumnezeu când îți părăsești locul pentru a lucra în afara chemării tale
Dumnezeu nu-ți va mulțumi niciodată că ai făcut ceva ce nu ți-a încredințat să faci. Poate ai avut
intenții bune, ca Uza când a apucat chivotul. Totuși vedem că „Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru
păcatul lui” (2 Sam 6:7).
Însuși Saul a oferit o scuză impresionantă pentru jertfa adusă de el, dar el își părăsise locul și din
acest motiv Dumnezeu l-a îndepărtat (1 Sam 13:8-14).
A te ocupa de ceva ce nu intră în atribuțiile tale înseamnă a-ți neglija propria datorie. Iubita din
Cântarea Cântărilor mărturisește: „M-au pus păzitoare la vii, dar via frumuseții mele n-am păzit-o”
(CC 1:6). Să nu te așteți să-L slăvești pe Dumnezeu părăsindu-ți lucrarea pe care El ți-o
încredințează și făcând o lucrare aleasă de tinem indiferent cât de meritorie ar părea.
 
2. Tu pierzi protecția lui Dumnezeu când nesocotești restricțiile lui cu privire la loc și chemare
Promisiunea este că „te va păzi în toate căile tale” (Ps 91:11). Când îți părăsești calea, tu pleci de
sub aripa Lui.
Apostolul exprimă foarte bine lucrul acesta spunând: „Fiecare, fraților, să rămână în Dumnezeu în
starea în care era când a fost chemat” (1 Cor 7:24). Observați expresie: „să rămână în Dumnezeu”.
Tu ești mai binecuvântat să stai smerit în Dumnezeu decât să îndrăznești să te afli într-un loc sau
să faci o lucrare la care nu ai ffost chemat.
Ce îndrăzneală să stai acolo unde nu te poți aștepta să te bucuri de prezența Lui!
Pierzarea multor suflete năvălește pe această poartă. Mai întâi își părăsesc rândul, apoi sunt
atrase mai mult în ispită. Absalom privea în primul rând dincolo de gard dorind ceva ce nu putea fi
a lui, fapt ce a condus la atâtea păcate pe care le-a săvârșit.
Apostolul asociază ordinea cu neclintirea: „Cu duhul sunt cu voi, și privesc cu bucurie la buna
rânduială care domnește între voi și la tăria credinței voastre în Cristos” (Coloseni 2:5).
 
3. Dumnezeu nu te face responsabil pentru lucrarea altuia
„Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta”, spuse omul bogat isprăvnicului său (Lc 16:2). Acestui om i s-a
cerut să-și justifice propriile afaceri, nu să dea socoteală de ceea ce i-a fost încredințat altuia. Cu
siguranță, noi trebuie să ne ajutăm unul pe celălalt și este un păcat grav să nu-ți ajuți fratele când
Dumnezeu îți cere lucrul acesta. Dar dacă pentru a ajuta pe un altul care a păcătuit, tu depășești
limitele datoriei tale, acesta este un adevărat pericol de a te asocia păcatului pe care vrei să îl
previi.
Dumnezeu nu așteaptă ca tu să compensezi neglijența altui om, când acesta nu ține de locul și
chemarea ta. Dumnezeu nu cere mai mult decât credincioșie în chemarea pe care ți-a dat-o.
 
4. Tu suferi în zadar când porți poveri pe care Dumnezeu nu a intenționat să le duci
 Apostolul Petru face o distincție limpede între a suferi „ca unul care se amestecă în treburiel
altuia” și a suferi „pentru că ești creștin” (1 Petru 4:15,16). Celui de-al doilea îi spune „să nu-i fie
rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta”. Tâmplarul care se rănește în
timpul lucrului acceptă mai ușor suferința decât cek care se rănește singru datorită neglijenței în
folosirea fierăstrăului. Cel care suferă fără folos poate adăuga doar aceasta la suferința sa. El nu se
poate aștepta din partea nimănui decât la un cuvânt de mustrare. La fel stau lucrurile cu creștinul
care suferă nu după voia lui Dumnezeu.
 
5. Un suflet nestatornic îi îndepărtează adesea pe oameni de locul și chemarea lor
Să vedem care sunt câteva motive pentru care un suflet părăsește locul și chemarea sa.
 Uneori, cauza este un spirit de lenevie. Oamenii ăși neglijează slujba lor, iar apoi sunt ușor de
convins să se amestece în lucrul altuia. Creștinul care nu-L va sluji pe Dumnezeu la locul lui va fi
găsit curând slujindu-i diavolului li punându-și secera în recolta altuia. Apostolul explică acest
lucru destul de lămurit: „Ele se deprind să umble fără nicio treabă din casă în casă; și nu numai
că sunt leneșe, dar sunt și limbute și iscoditoare, și vorbesc ce nu trebuie vorbit” (1 Tim 5:13)
 Alții își pot părăsi locul din cauza unui spirit de mândrie și nemulțumire. Chemarea lor poate să
fie umilă, dar duhul le este mândru. Ei fac greșeala de a încerca să-și ridice chemarea la nivelul
mândriei lor, decât să-și smerească sufletul la nivelul chemării lor. În cazul lui Core, el nu dorea
așa mult slujba de preot, cât dorea onoarea ce decurgea din această poziție (Num 16). Cât
despre Absalom, nu dorința după dreptate l-a făcut să lupte pentru coroana tatălui său, ci, mai
degrabă ambiția nesățioasă ce ascundea sub masca entuziasmului (2 Sam 15).
 Un alt duh nestatornic care îi îndepărtează pe unii de locul lor este necredința.
Aceasta l-a determinat pe Uza să-și întindă mâna pentru a susține chivotul ce se clătina (2 Sam
6:6). Ca levit, el cunoștea foarte bine porunca lui Dumnezeu de a nu atinge chivotul (Num 4:15).
Dar când chivotul a început să se clatine, credința bietului om s-a clătinat și mai mult. Temându-se
pentru căderea chivotului, el însuși s-a prăbușit.
 Alții manifestă un spirit de entuziasm pentru lucruri pe care nu-l privesc.
Mulți cred că dacă ei pot face un lucru (să predice, de exemplu), atunci ei ar trebui să-l și facă.
Dacă insiști să faci o lucrare, dar nu ai chemarea lui dumnezeu pentru aceea lucrare, tu te asemeni
celui care se asociază armatei țării sale și anunță că a venit să lupte împotriva dușmanului comun.
Totuși, el se așază în fruntea armatei și refuză să primească ordine de la alți comandanți. Mă
întreb dacă slujba acestui om va produce atâta rău taberei dușmane cât ăi va provoca propriei
armate prin nesubordonarea sa.