Dumangiu Andreea-Rodica, AMA, Anul III

Facultatea de Litere, Universitatea din București

Noțiuni generale de finanțe și contabilitate

CALCULAȚIA CA PROCEDEU AL METODEI

CONTABILITĂȚII

Noțiunea și sfera de cuprindere a calculației

Necesitatea determinării mărimii cifrice în expresie valorică a modificărilor pe
care le produc operațiile economice și financiare în masa patrimoniului unităților
economice și sociale, precum și a situației elementelor patrimoniuliu unitățile
respective la un moment dat și în dinamică prin intermediul indicatorilor
economico – financiari care caracterizează mersul activității acestora, a impus
utilizarea alături de procedeul evaluării, și pe cel al calculației care se prezintă
sub diferite forme ale calculului economic.
Calculația ca procedeu al metodei contabilității reprezintă un ansamblu de
operații matematice utilizate pe tot parcursul ciclului de prelucrare a datelor și
informațiilor furnizate de contabilitate, începând cu prelucrarea documentelor
primare și încheind cu calculul rezultatelor financiare și al indicatorilor de
eficiență economică din unitățile patrimoniale. Calculele economice își găsesc o
largă aplicabilitate în toate lucrările cu caracter contabil.
Funcții – în lucrările cu caracter contabil
Calculația se utilizează la valorizarea bunurilor economice în documentele
primare pentru înregistrarea acestora în conturi, la stabilirea rulajului, totalului
sumelor și soldurilor conturilor, cu ocazia întocmirii balanței de verificare și în
lucrările de inventariere a patrimoniului unităților economico – sociale, la
întocmirea bilanțului contabil și a contului de rezultate, la analiza situației
economico – financiare a unităților patrimoniale, având deci legături strânse cu
toate procedeele metodei contabilității.
Prin intermediul calculației se determina indicatorii economico – financiari de
caracterizare a activității unităților patrimoniale, cum ar fi, de exemplu mărimea
diferitelor surse de finanțare stabile aflate la dispoziția unității – capitalurile
proprii (aporturile de capital și primele legate de capital, diferențele de
reevaluare, rezervele, beneficiile nerepartizate reportate din anii precedenți,
suvențiile pentru investiții, provizioanele reglementate), provizioanele pentru
riscuri și cheltuieli asimilate capitalurilor proprii, diversele categorii de
împrumuturi și alte surse cu durată de finanțare mai mare de un an; mărimea
imobilizărilor necorporale, corporale și financiare; valoarea de intrare în
Dumangiu Andreea-Rodica, AMA, Anul III
Facultatea de Litere, Universitatea din București
Noțiuni generale de finanțe și contabilitate

patrimoniu a mijloacelor fixe (costul de achiziție de producție, valuarea actuală,

valoarea de aport, valoarea rezultată în urma reevaluării, valoarea rămasă),
amortizarea mijloacelor fixe și a altor imobilizări; nivelul stocurilor și producției
în curs de execuție; costurile, prețurile și valorile de intrare, respectiv ieșirile în
și din patrimoniu a stocurilor: mărimea datoriilor și creanțelor unității
patrimoniale față de furnizori, clienți, personalul ei, asigurări sociale, bugetul
statului, asociați, acționari, diverși debitori și creditori, alte persoane fizice sau
juridice.
Clasificarea calculanțiilor
Studierea sistematică şi înţelegerea conţinutului diferitelor feluri şi forme de
calculaţii, precum şi a legăturilor dintre ele, impune o clasificare a acestora după
anumite criterii esenţiale, ca de exemplu : momentul elabolării calculaţiilor,
sfera de cuprindere a acestora, intervalul de timp a care se întocmesc.
Astfel din punct de vedere al momentului elaborării calculaţiilor în procesele şi
fenomenele economice la care se referă, acestea sunt de două feluri şi anume :
antecalculaţiile şi postcalculaţiile.
Antecalculaţiile sunt acelea care se elaborează înainte de desfăşurarea proceselor
şi fenomenelor economice la care se referă. Ele au drept scop previzionare unor
indicatori care stau la baza adoptării deciziilor privind desfăşurarea proceselor şi
fenomenelor respective. În categoria antecalculaţiilor se cuprind : calculaţiile de
proiect, calculaţiile de deviz, calculaţiile de buget sau de plan, calculaţiile
standard sau normative.
Toate aceste calculaţii se bazează pe mărimi prestabilite şi îmbracă diverse
forme în raport de obiectul la care se referă. Astfel calculaţiile standard de
exemplu, pot fi calculaţii pe produs, calculaţii pe centre de responsabilitate sau
locuri de cheltuieli, calculaţii pentru întreaga producţie fabricată etc.
Postcalculaţiile, la rândul lor, pot fi în raport de scopul urmărit şi metodologia
folosită, calculaţiile contabile, calculaţiile statistice şi calculaţiile de analiză şi
control ale activităţii economico – financiare a unităţii patrimoniale în
cauză. Calculaţiile contabile sunt acelea care se bazează pe datele contabilităţi,
iar indicatorii pe care îi determină se exprimă în mărimi absolute. Stabilirea lor
se face pe baza metodologiei contabile. Calculaţiile statistice sunt acelea care au
la bază datele furnizate de evidenţa statistică, iar indicatori stabiliţi au la bază o
metodologie proprie statisticii şi se pot exprima atât în mărimi absolute, cât şi în
mărimi relative. Calculaţiile de analiză şi control ale activităţii economico –
financiare a unităţii patrimoniale sunt acelea care au la bază date furnizate atât
de contabilitate cât şi de statistică şi se elaborează după o metodologie proprie
Dumangiu Andreea-Rodica, AMA, Anul III
Facultatea de Litere, Universitatea din București
Noțiuni generale de finanțe și contabilitate

analizei şi controlului, putându-se exprima atât în mărimi absolute cât şi în

mărimi relative.
După sfera de cuprindere a elementelor structurale ale indicatorilor economico –
financiari în conţinutul acestora, calculaţiile se împart în : totale şi parţiale.
Calculaţiile totale sunt acelea care iau în considerare la stabilirea indicatorilor
economico – financiari toate elementele structurale ale acestora, motiv pentru
care se mai numesc şi calculaţiile complexe. Exemplu : calculul costului
complet al producţiei fabricate prin luarea în considerare a tuturor cheltuielilor
de producţie şi desfacere ocazionate de fabricare şi vânzarea unui anumit
Calculaţiile parţiale sunt acelea care iau în considerare la determinarea
indicatorilor economico – financiari, numai o parte dintre elementele structurale
ale acestora limitând deci conţinutul lor numai la anumite elemente, în funcţie
de scopul urmărit, motiv pentru care se mai numesc şi calculaţii limitate.
Exemplu : calculul costului de producţie prin luare în considerare numai a unei
părţi din cheltuielile de producţie şi anume a cheltuielilor directe şi a celor
indirecte de producţie ocazionate de fabricarea unui anumit produs.
Din punct de vedere al intervalului de timp la care se întocmesc, pot fi :
calculaţii periodice şi calculaţii neperiodice.
Calculaţiile periodice sunt acelea care se întocmesc la intervale de timp egale.
Exemplu : calculaţiile de buget sau de plan, calculaţiile standard etc. care se
întocmesc anual.
Calculaţiile neperiodice sunt acelea care se întocmesc la intervale inegale de
timp. În această categorie se cuprind, în general, o serie de postcalculaţii, dar şi
antecalculaţii de proiect şi de deviz şi altele.produs.

Principiile calculației
Calculaţia, ca orice procedeu al metodei contabilităţii, are la bază anumite
principii care îi asigură un conţinut real şi exact.
Întrucât, aşa cum s-a arătat, domeniul prioritar de aplicare al calculaţiei îl
reprezintă calculaţia costurilor, şi exemplificare principiilor acesteia se va
circumscrie, în principal la domeniul respectiv.
Desigur, se vor avea în vedere şi alte domenii, cum ar fi : calculul veniturilor şi
rezultatelor, calculul diverşilor indicatori economico – financiari, precum şi
celelalte domenii ale calculaţiei aşa cum s-a mai arătat, începând calculele care
se efectuează în cadrul diverselor procedee ale metodei contabilităţii.
Astfel, calcularea cât mai exactă a costului producţiei fabricate are la bază
următoarele principii teoretice şi metodologice: determinarea obiectului
calculaţiei alegerea metodei de calculaţie organizarea calculaţiei contabile în
Dumangiu Andreea-Rodica, AMA, Anul III
Facultatea de Litere, Universitatea din București
Noțiuni generale de finanțe și contabilitate

concordanţă cu celelalte forme de calculaţie economică (previzională şi statistic)

delimitarea pe feluri de activităţi a indicatorilor economico – financiari care fac
obiectul calculaţiei delimitarea în timp a datelor şi informaţiilor pe baza cărora
se calculează indicatori economico – financiari delimitarea în spaţiu sau pe
locuri de cheltuieli a datelor şi informaţiilor care stau la baza calculării
indicatorilor economico – financiari.
Determinare obiectului calculaţiei reprezintă punctul de plecare în organizarea
calculaţiei şi este delimitat prin elementul pentru care se efectuează calculaţia.
Acesta diferă în raport de particularităţile şi organizarea proceselor economice
sau a activităţilor care necesită calculaţia respectivă.
Astfel, în sectorul aprovizionării, obiectul calculaţiei este reprezentat de o
materie primă, un material consumabil, de o anumită marfă sau grupă de
mărfuri, pentru carese face calculaţia.
În sectorul producţiei obiectul calculaţiei poate fi un produs sau grupă de
produse, o lucrare, un serviciu, o comandă, un loc de cheltuieli, producţia în
ansamblul ei.
Cunoaştere obiectului calculaţiei are importanţă deosebită în scopul determinării
volumului cheltuielilor pe care la ocazionează o anumită entitate pentru care se
calculează costul.
Alegerea metodei de calculaţie reprezintă o problemă cu implicaţii deosebite în
determinarea conţinutului şi exactităţi indicatorului care constituie obiect de
calculaţie. Datorită marii diversităţi a indicatorilor economico – financiari care
se calculează în contabilitate, şi metoda de calculaţie prin care se determină
indicatorii în cauză sunt diferite.
Astfel, pentru calculul costului producţiei fabricate, de exemplu, se pot utiliza
diverse metode în funcţie de particularităţile tehnologiei şi organizări producţiei,
de conţinutul costului unitar al producţiei, de obiectivele urmărite în activitatea
de conducere a procesului de producţie.
Organizarea calculaţiei contabile în concordanţă cu celelalte forme de calculaţie
economică (previzională şi statistică) este un principiu care prezintă o
importanţă deosebită pe linia analizei şi controlului diferiţilor indicatori
economico – financiari, asigurând comparabilitatea între datele previzionale şi
cele furnizate de contabilitate şi statistică, precum şi un conţinut unitar
indicatorilor respectivi. Potrivit acestui principiu, datele furnizate de diferitele
componente ale sistemului informaţional economic se pot centraliza pentru
calculul, analiza şi controlul indicatorilor respectivi pe întreprinderi, ramuri şi pe
întreaga economie naţională întrucât ele se determină în mod unitar în cadrul
fiecărei dintre componentele menţionate şi la nivelul fiecărei structuri
organizatorice a economiei naţionale.
Dumangiu Andreea-Rodica, AMA, Anul III
Facultatea de Litere, Universitatea din București
Noțiuni generale de finanțe și contabilitate

Necesitatea aplicării acestui principiu în programarea, contabilizarea şi

calcularea costurilor de producţie, de exemplu, este dictată de faptul că
organizarea contabilităţii de gestiune şi obţinerea informaţiilor în legătură cu
consumurile materiale şi salariale care iau naştere în cadrul procesului de
producţie şi a căror expresie bănească reprezintă costul producţiei, nu constituie
un scop în sine, ci un mijloc principal pentru furnizarea datelor necesare
întocmirii, urmăririi şi analizei indicatorilor de costuri prestabiliţi(programaţi).
Astfel, în conformitate cu acest principiu, organizarea contabilităţi de gestiune şi
calculaţiei costurilor este necesar să se facă potrivit obiectivelor urmărite şi după
aceeaşi metodologie de calculare a costului de producţie folosită cu ocazia
programării acestuia.
În acest sens se impune ca la organizarea contabilităţi de gestiune să se ţină
seama de aceeaşi diviziune a întreprinderii pe secţii, faze de fabricaţie, instalaţii,
grupe de maşini etc. ca locuri de cheltuieli care au fost avute în vedere cu ocazia
programării costurilor de producţie, să se folosească aceeaşi nomenclatură a
produselor, lucrărilor şi serviciilor, precum şi a articolelor de calculaţie care s-a
utilizat cu ocazia întocmirii antecalculaţiei pe produs, aceleaşi criterii de
repartizare a cheltuielilor indirecte de producţie şi respectiv dacă este cazul a
celor generale şi de administraţie ale unităţii, după care s-a făcut repartizarea
acestora şi cu ocazia elaborării antecalculaţiilor privind costurile de producţie, să
se aplice aceeaşi metodă de calculaţie a costurilor care s-a aplicat şi cu ocazia
programării lor.
De asemenea, necesităţile organizări calculaţi antecalculaţiilor privind costurile
de producţie, să se aplice aceeaşi metodă de calculaţie a costurilor care s-a
aplicat şi cu ocazia programării lor.
De asemenea, necesităţile organizări calculaţiei contabile în concordanţă cu
celelalte forme de calculaţie economică, impune adoptarea atât în contabilitate
cât şi în previziune şi statistică a unui sistem comun de indicatori, precum şi
norme metodologice unitare pentru determinarea acestor indicatori, care să se
folosească atât în lucrările de contabilitate cât şi în cele de previziune şi
statistică.
Prin respectarea cu stricteţe a acestui principiu, se creează premisele necesare
comparabilităţi datelor efective din contabilitate cu datele antecalculate şi se
asigură contabilităţii rolul de principal instrument de efectuare a controlului cu
privire la modul de îndeplinire a indicatorilor programaţi în scopul determinări
abaterilor.
De asemenea, se creează posibilitatea centralizării datelor furnizate de
contabilitate pe diverse verigi ale economie naţionale în vederea calculării de
către statistică a mărimilor relative şi chiar absolute în legătură cu indicatorii
Dumangiu Andreea-Rodica, AMA, Anul III
Facultatea de Litere, Universitatea din București
Noțiuni generale de finanțe și contabilitate

urmăriţi.
Astfel, statistica poate să determine diverşi indicatori economico – financiari pe
ramuri şi pe întreaga economie naţională.
Delimitarea pe feluri de activităţi a indicatorilor economico – financiari care fac
obiectul calculaţiei. Potrivit acestui principiu este necesar ca datele şi
informaţiile furnizate de contabilitate să fie determinate şi localizate pe feluri de
activităţi iar urmărirea şi determinarea indicatorilor economico – financiari
să se facă în aceeaşi structură. Astfel, indicatorii respectivi trebuie să cuprindă
numai date care se referă la o anumită activitate. De exemplu, dacă ne referim la
costul producţie, acestea nu trebuie să cuprindă decât cheltuielile de exploatare
grupate după destinaţia lor, adică cheltuielile ocazionate d fabricarea producţiei
propriu – zise.
Restul cheltuielilor care privesc activitatea întreprinderii în ansamblul ei şi
anume cheltuielile financiare şi cele excepţionale, care nu au legătură cu
activitatea de exploatare, nu trebuie să se includă în costul producţie obţinute.
Acestea se suportă direct din rezultatele financiare ale unităţii patrimoniale.
Determinarea cu exactitate a datelor şi informaţiilor furnizate de contabilitate, pe
diferite feluri de activităţi din cadrul unităţii patrimoniale, prezintă o deosebită
importanţă pentru calculul cu exactitate a indicatorilor economico – financiari, a
cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor pe activităţi organizate şi desfăşurate în
cadrul unităţi în cauză şi respectiv pentru controlul desfăşurări acestor activităţi,
implicit pentru aprecierea eficienţei fiecărei activităţi. Respectarea acestui
principiu este valabilă şi pentru celelalte componente ale sistemului
informaţional : previziunea şi statistica.
Delimitarea în timp a datelor şi informaţiilor pe baza cărora se calculează
indicatorii economico – financiari sau pe exerciţii financiare prezintă importanţă
deosebită pentru aprecierea activităţi fiecărei perioade de gestiune şi respectiv,
exerciţiu financiar.
Potrivit acestui principiu, datele şi informaţiile care stau la baza calculări unui
anumit indicator trebuie să provină numai din perioada la care se referă
indicatorul în cauză pentru a caracteriza cu exactitate fenomenele la care se
referă.
De exemplu, în contabilitatea de gestiune există unele cheltuieli care deşi se
efectuează în perioada curentă ele privesc şi producţia din perioada viitoare,
după cum există altele care se vor efectua efectiv în perioada viitoare de
gestiune, dar privesc şi perioada curentă de calcul.
Potrivit acestui principiu includerea cheltuielilor în costul
de producţie trebuie efectuată în perioada de gestiune (lună, trimestru, an) când
Dumangiu Andreea-Rodica, AMA, Anul III
Facultatea de Litere, Universitatea din București
Noțiuni generale de finanțe și contabilitate

are loc fabricarea efectivă a produselor de care sunt legate, indiferent de

momentul efectuării propriu – zise a acestora.
Astfel se asigură calcularea cât mai exactă a costului producţiei fabricate şi
implicit a rezultatelor finale prin luare în considerare în mod corect pe lângă
cheltuielile de producţie curente şi a celor efectuate în avans sau a
provizioanelor efectuate pentru producţie în perioada respectivă.
Delimitarea în spaţiu sau pe locuri de cheltuieli a datelor şi informaţiilor care
stau la baza calculării indicatorilor economico – financiari.
Acest principiu constă în delimitarea datelor şi informaţiilor contabile pe
principalele procese la care se referă corespunzător sectoarelor de activitate în
care se realizează funcţiile de bază ale întreprinderii : aprovizionare, producţie,
desfacere, administraţie şi conducere. Delimitarea în spaţiu pe principalele
produse economice presupune înregistrarea în mod separat pentru fiecare din ele
a tuturor cheltuielilor şi veniturilor în vederea calculări eficienţei activităţi
acestora şi implicit efectuarea controlului activităţi respective în aceeaşi
structură.
Putem spune deci dacă ne referim în contabilitatea de gestiune că în raport de
procesele care le ocazionează, cheltuielile de exploatare se împart din punct de
vedere al calculaţiei în patru grupe şi anume : cheltuieli de aprovizionare
cheltuieli de producţie cheltuieli de desfacere cheltuieli de administraţie şi
conducere. În acest scop delimitarea cheltuielilor pentru localizarea lor
trebuie să se facă în primul rând pe fiecare secţie a activităţi de bază şi auxiliare.
În continuare localizarea se poate adânci tot după criteriul spaţial pe ateliere, pe
faze, pe comenzi, pe produse şi chiar pe locurile de producţie sau pe grupele de
maşini cu caracteristici asemănătoare, în funcţie de metoda de calculaţie a
costurilor aplicată de întreprindere.
Astfel, se poate asigura că în costul de producţie al unui produs să se include
numai cheltuielile aferente lui, în funcţie de locurile de producţie prin care a
trecut în fluxul fabricaţiei.
Deci, delimitare în spaţiu sau pe locuri de cheltuieli a datelor şi informaţiilor
furnizate de contabilitate se face atât în scopul necesităţilor de evidenţă şi
calculaţie care constau în stabilirea cât mai justă a indicatorilor economico –
financiari la nivelul fiecărei structuri funcţionale, cât şi în scopul funcţional, de
conducere eficientă a activităţi desfăşurate în locurile respective pe baza
criteriilor de rentabilitate, care impun responsabilitatea conducătorului.
Bibliografie
https://www.qdidactic.com/bani-cariera/contabilitate/calculatia-ca-procedeu-al-
metodei-contabilitatii311.php
Dumangiu Andreea-Rodica, AMA, Anul III
Facultatea de Litere, Universitatea din București
Noțiuni generale de finanțe și contabilitate

http://teoraeco.blogspot.com/2010/01/calculatia.html