Cla s a a X - a E

MEMORIA
PROIECT REALIZAT DE
TACEA BIANCA ANDREEA
 DEFINITIE
Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea,
recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor,
mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. Memoria definește
dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei
pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent,
viitor.
În psihologie, memoria este procesul în care informația este
codificată, stocată și recuperată. Codificarea permite informațiilor
din lumea exterioară sa să ajunga la cele cinci simțuri în formele de
stimuli chimici și fizici. În această primă etapă informațiile trebuie
să fie schimbate, astfel încât să poată să fie puse în procesul de
codare. Depozitarea este a doua etapă sau proces de memorie.
Aceasta implică faptul că informația este menținută pe perioade de
timp. În cele din urmă al treilea proces este recuperarea
informațiilor care au fost stocate. Aceste informații trebuie să fie
localizate și readuse la conștiința. Unele încercări de recuperare se
pot realiza fără efort din cauza tipului de informații, iar alte
încercări de a aminti informațiile stocate pot fi mai dificile din
diferite motive.
DIN PUNCT DE VEDERE A PROCESĂRII INFORMAȚIEI EXISTĂ TREI ETAPE PRINCIPALE ÎN FORMAREA ȘI
RECUPERAREA MEMORIEI:

Codificare sau înregistrare: primire, prelucrare și combinarea informațiilor primite

Depozitare: crearea unor înregistrări permanente a informațiilor codate
Preluare, rechemare sau amintire: cererea înapoi a informațiilor stocate ca răspuns la
unele nevoi de utilizare într-un proces sau o activitate.
Pierderea memoriei este descrisă ca uitare sau ca o tulburare medicală, amnezie.
Grație memoriei, ființa noastră psihică, eul, dobândește continuitatea identității în timp. Fără
dimensiunea mnezică, am trăi numai prezentul clipei, am fi în permanență puși în fața unor
situații noi, pentru care nu am dispune de nici un fel de experiență elaborată, de nici un
procedeu de abordare și rezolvare, ne-am zbate permanent în jocul încercărilor și erorilor,
adaptarea devenind, practic, imposibilă.
Funcția memoriei devine, așadar, o condiție bazală indispensabilă a existenței și adaptării
optime, a unității temporale a personalității noastre. Ea se datorează plasticității creierului –
proprietatea de a-și modifica starea internă sub influența stimulilor externi – și capacității lui
de înregistrare, păstrare și reactualizare a „urmelor” acestor stimuli.
 CLASIFICARE
După diverse criterii, memoria poate fi clasificată și pot fi delimitate mai multe forme ale
acesteia. Astfel, după prezența sau absența intenției, scopului și controlului voluntar în procesele
de engramare, păstrare și reactualizare, delimităm memoria involuntară și memoria voluntară. După
gradul de înțelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanică sau logică. După modalitatea
informațională preferențială, s-au identificat memoria imagistic-intuitivă și memoria verbal-
simbolică. În fine, după criteriul timpului, se delimitează: memoria senzorială, memoria de scurtă
durată și memoria de lungă durată.
Memoria senzorială
Memoria pe termen scurt
Memoria pe termen lung
 MEMORIA SENZORIALĂ

Memoria senzorială are nevoie de mai puțin de o secundă pentru a reține informații despre un element
perceput senzorial. Abilitatea de a vedea un element și de a ține minte cum arată cu doar o fracțiune de
secundă de observație sau de memorare este exemplul de memorie senzorială. Aparține de control cognitiv
și este un răspuns automat. La prezentări foarte scurte, de multe ori participanții raportează că li s-a
părut să "vadă" mai mult decât pot raporta, de fapt. Primele experimente de explorare a acestei forme
de memorie, senzorială, au fost realizate de George Sperling (1963) utilizând "paradigma raportului
parțial".
Există trei tipuri de memorie senzoriala. Memorie Iconica este un depozit de descompunere rapida a
informației vizuale; un tip de memorie senzorială care stochează scurt o imagine care a fost perceputa pe
o durată mică. Memoria Echoic este un depozit de descompunere rapidă a informațiilor auditive, un alt tip
de memorie senzorială care stochează scurt sunetele care au fost percepute pentru durate scurte de
timp. Memorie tactilă este un tip de memorie senzorială care reprezintă o bază de date pentru stimuli de
atingere.
 MEMORIA PE TERMEN
SCURT
Memoria pe termen scurt permite amintirea pentru o perioadă de câteva secunde până la un minut fără repetiție.
Capacitatea sa este foarte limitată: George A. Miller (1956), atunci când lucra la Bell Laboratories, a efectuat experimente
care arată că depozitul de memorie pe termen scurt a fost de 7 ± 2 elemente (titlul lucrării sale celebru, "numărul magic 7
± 2 "). Estimările moderne față de capacitatea memoriei pe termen scurt sunt mai mici, de obicei, de ordinul a 4-5
elemente, însă, capacitate de memorie poate fi crescută printr-un proces numit chunking. De exemplu, pentru a-și aminti un
număr de telefon din zece cifre, o persoană ar putea "grupa" cifrele în trei grupe: în primul rând, prefixul (cum ar fi 123),
apoi o grupă de trei cifre (456) și în cele din urmă o bucată de patru cifre (7890). Această metodă de a ne aminti numere
de telefon este mult mai eficientă decât încercarea de a aminti un șir de 10 cifre; acest lucru se datorează faptului că
suntem capabili să învățăm informațiile în grupuri semnificative de numere. Acest lucru poate fi reflectat în unele țări din
tendința de a afișa numerele de telefon și câteva grupuri de doua pana la patru numere.
Memoria pe termen scurt se crede să se bazeze mai mult pe un cod acustic pentru stocarea informațiilor, precum și într-o
mai mică măsură printr-un un cod vizual. Conrad (1964) a constatat că subiecții de testare au avut mai multe dificultăți
reamintind colecții de litere care au fost acustic similare (de exemplu, E, P, D). Confuzia amintirii literelor acustic similare,
mai degrabă decât a literelor similare vizuale, presupune că literele au fost codificate acustic. În 1964 Conrad a studiat
codificarea textului scris; astfel, în timp ce memoria de limbaj scris se bazează pe componente acustice, generalizare la
toate formele de memorie nu poate fi făcută.
 MEMORIA PE TERMEN LUNG
Depozitarea în memoria senzorială și pe termen scurt de memorie are, în general, o capacitate strict limitată și de durată,
ceea ce înseamnă că informațiile nu sunt păstrate pe termen nelimitat. În schimb, memoria pe termen lung poate stoca
cantități mult mai mari de informație pentru o durată potențial nelimitată (uneori o durată de viață). Capacitatea sa este
incomensurabil de mare. De exemplu, având în vedere un număr aleatoriu de șapte cifre putem să ni-l amintim doar câteva
secunde înainte de-al uita, sugerând a fost stocat în memoria noastră pe termen scurt. Pe de altă parte, ne putem aminti
numerele de telefon mai mulți ani, prin repetiție; aceste informații este spus că ar fi stocate în memoria pe termen lung.
În timp ce memoria pe termen scurt codifică informații acustic, memoria pe termen lung se codifică semantic: Baddeley
(1966) a descoperit că, după 20 de minute, subiecții de testare au avut cele mai mari dificultăți reamintindu-și pe termen
lung o colecție de cuvinte care au avut sensuri similare (de exemplu, mare, uriaș, larg, frumos). O altă parte a memoriei pe
termen lung este memoria episodică care încearcă să capteze informații, cum ar fi" ce "," când "și" unde ". Datorita
memoriei episodice, indivizii sunt capabili să-și amintească anumite evenimente, cum ar fi petreceri aniversare și nunți.
Memoria pe termen scurt este sprijinită de modele tranzitorii de comunicare neuronale, dependente de regiuni ale lobului
frontal (în special dorsolateral cortexul prefrontal) și lobul parietal. Memoria pe termen lung, pe de altă parte, este
menținută prin schimbări mai stabile și permanente, în conexiuni neuronale larg răspândit în întregul creier. Hipocampul este
esențial (pentru învățarea de informații noi) la consolidarea informațiilor din termen scurt în memorie pe termen lung, deși
nu pare că ar stoca informații în sine. Fără hipocamp, amintirile noi nu sunt în măsură să fie stocate în memoria pe termen
lung, așa cum s-a observat la pacientul Henry Molaison după îndepărtarea celor doi hipocampi , și va exista o atenție foarte
scurtă. Mai mult decât atât, acesta poate fi implicat în schimbarea de conexiuni neuronale pentru o perioadă de trei luni sau
mai mult după învățarea inițială.
 Tipuri
Cercetatorii au facut distinctia între memoria de recunoaștere și amintire. Sarcinile memoriei de recunoaștere solicita persoanele in a indica
dacă au întâlnit un stimul înainte (cum ar fi o imagine sau un cuvânt). Sarcinile memoriei de amintire solicita participanților sa reprimeasca
informațiile învățate anterior. De exemplu, persoanele ar putea fi solicitate sa reproduca o serie de acțiuni pe care le-au văzut înainte sau să
spună o listă de cuvinte pe care le-au auzit înainte.
Clasificarea în funcție de tipul de informații Memoria topografică presupune capacitatea individului de a se orienta în spațiu, să recunoască și
să urmeze un itinerar, sau să recunoască locurile familiare. Noțiuni de a te pierde atunci când călătoresti singur este un exemplu al eșecului
de memorie topografice. Amintiri flash sunt amintiri episodice clare de evenimente unice și extrem de emoționale. Oamenii amintindu-si unde
au fost sau ce făceau când au auzit pentru prima dată vestea asasinării Președintelui Kennedy sau de 9/11 sunt exemple de amintiri flash.
Memoria declarativă
Memoria declarativă necesită amintirea conștientă, unele procese conștiente informația trebuie rechemată. Este denumita uneori memorie
explicita, deoarece este alcătuită din informații care sunt stocate și extrase în mod explicit.
Memoria declarativă poate fi în continuare sub-divizata în memorie semantică, în ceea ce privește fapte luate independent de context; și
memoria episodica, în ceea ce privește informațiile specifice unui anumit context, cum ar fi un timp și loc. Memoria semantică permite
codificarea cunoștințelor abstracte despre lume, cum ar fi "Parisul este capitala Franței". Memoriei episodice, pe de altă parte, este folosita
pentru mai multe amintiri personale, cum ar fi senzațiile, emoțiile, și asociațiile personale ale unui anumit loc sau timp. Memorie autobiografica
- memorie pentru evenimente speciale din propria viață - este privită în general fie ca echivalent, sau un înlocuitor al memoriei episodice.
Memoria vizuală este o parte din memorie care ajuta la păstrarea unor caracteristici ale simțurilor noastre referitoare la experiențele
vizuale. Un individ este capabil de a plasa în memorie informații care seamănă cu obiecte, locuri, animale sau oameni un fel de imagine mentală.

 Memoria de procedură
În schimb, memoria procedurală (sau memorie implicită) nu se bazează pe amintirea conștientă
de informații, ci pe învățarea implicită. Memoria de procedură este folosită în principal în
învățarea abilităților motorii și ar trebui să fie luată în considerare ca înlocuitor de memorie
implicită. Este dezvăluit când un individ face mai bine o anumită sarcină datorită numai
repetiției - nu s-au format amintiri noi explicite, dar accesarea se face inconștient din
experiențe anterioare. Memoria de procedură implicată în procesul de învățare prin tocire
depinde de cerebel și de ganglionii bazali.
O caracteristică de memorie procedurală este că lucrurile amintite sunt traduse automat în
acțiuni, și, astfel, uneori greu de descris. Câteva exemple de memorie procedurală includ
abilitatea de plimbare cu bicicleta sau de legare a șireturilor.
Memoria episodică
Memoria episodică se referă la memoria evenimentelor autobiografice: când și unde am trăit un
anumit eveniment. Aceasta apare în contrast cu memoria semantică. Memoria episodică conține
o serie de cunoștințe asociate cu un context spațio-temporal. Cunoștințele sunt organizate
cronologic, asociate cu diferite stări emoționale. Formarea eului și a identității de sine depind în
mod esențial de memoria episodică.
Clasificarea după direcția temporală
Un alt mod de important de a distinge diferite functii de
memorie este dacă conținutul amintit este în trecut,
memoria retrospectivă, sau în viitor, memoria prospectiva.
Astfel, memorie retrospectivă ca o categorie include
memoria semantică, episodica și autobiografica. În schimb,
memoria prospectivă este memoria pentru intențiile
viitoare, sau amintindu-si să-și amintească (Winograd, 1988).
Memorie prospectivă pot fi defalcate în continuare în
Evenimente si timp bazata pe amintirea prospectiva. Bazate
pe durată prospective amintirile sunt declansate de un
timp-indiciu, cum ar fi mersul la medic (acțiune) la 16 (tac).
Amintiri potențiale pe bază de evenimente sunt intențiile
declanșate de repere, cum ar fi amintirea de a posta o
scrisoare (acțiune), la vederea unei cuti poștale (indiciu).
Indiciul nu trebuie să fie legate de acțiune (ca si exemplul
cutie poștală / scrisoare), iar listele, notițele, înnodarea
batistei sau a unei sfori în jurul degetului care exemplifica
tot indicii pe care oamenii folosesc ca strategii pentru a
spori memoria prospectivă.
 Eșecuri de memorie
Efemeritate - amintirile se degradeaza cu trecerea timpului. Acest lucru se întâmplă în etapa de stocare a memoriei, după
ce a fost stocată informația și înainte de a fi recuperata. Acest lucru se poate întâmpla în depozitarea senzoriala pe
termen scurt și stocarea pe termen lung. Rezultă un model general în care informația este uitat rapid în primele zile sau ani,
urmată de pierderi mici în zile sau anii urmatori. Absenta mentala - eșecul de memorie din cauza lipsei de atenție. Atenția
joacă un rol cheie în stocarea de informații în memoria pe termen lung; fără o atenție adecvată, s-ar putea ca informațiile
să nu fie stocate, ceea ce face imposibil sa fie preluate mai târziu. Fiziologie
Zone ale creierului implicate in neuroanatomia de memorie, cum ar fi hipocampul, amigdala, corpul striat sau organismele
mami-lare sunt considerate a fi implicate în anumite tipuri de memorie. De exemplu, hipocampul este considerat a fi implicat
în procesul de învățare spațială și de învățare declarativa, în timp ce amigdala este considerat a fi implicat în memorie
emoțională. Deteriorarea anumitor zone la pacienti si animale deficitele anterioare reprezinta sursa primara de informatii.
Cu toate acestea deficitul observat ar putea fi cauzat de o zona adiacenta sau de o cale care calatoreste spre o anumita
zona. Mai mult, nu este suficient pentru a descrie memoria si învățarea ca si cum ar depinde numai de anumite regiuni ale
creierului. Învățarea și memoria sunt atribuite schimbărilor în sinapsele neuronale, considerat e a fi mediate prin potentarea
pe termen lung și a depresiei pe termen lung.
În general, cu cat mai multa este incarcatura emotionala sau o experiență, cu atât mai bine este amintita; acest fenomen
este cunoscut ca efectul de ameliorare a memoriei. Pacienții cu leziuni la amigdala, cu toate acestea, nu prezintă un efect de
îmbunătățire memorie.
Donald O. Hebb distinge între memoria pe termen scurt și memoria pe termen lung. El
a postulat că orice amintire care a rămas în depozitul pe termen scurt pentru o
perioadă suficient de lungă va fi consolidata într-o memorie pe termen lung. Mai
târziu, cercetarile au aratat ca acest lucru este fals. Cercetarile au aratat ca
injectii directe de cortizol sau epinefrina ajuta stocarea de experiențe recente. Acest
lucru este valabil și pentru a stimula amigdala. Acest lucru dovedește că o emoție
îmbunătățește memoria de stimulare a hormonilor care afectează amigdala. Stresul
excesiv sau prelungit (cu cortizol prelungit) poate afecta capacitatea de stocare a
memoriei. Pacienții cu leziuni amygdalare e probabil sa-si aminteasca cuvintele
incarcate emotional in egala masura ca si cele nonemotionale. Hipocampul este
important pentru memoria explicita si este ,de asemenea, important pentru
consolidarea memoriei. Hipocampul primește informații de la diferite părți ale
cortexului si trimite producția sa la diferite parti ale creierului, de asemenea.
Intrarea provine din zonele senzoriale secundare și terțiare care au deja informatiile
procesate foarte mult. Daunele Hipocampului pot provoca, de asemenea, pierderi de
memorie si probleme cu memoria de stocare.
 Memoria la nou-nascuti
Pentru incapacitatea adulților de a prelua amintiri timpurii trebuie studiata amnezia copilariei. Până la
mijlocul anilor 1980, s-a presupus că nou-nascutii nu pot encoda, reține, și prelua informații. Numeroase
cercetari indică faptul că un copil la varsta de 6 luni isi pot aminti informatii cu o intarziere de 24 de ore.
Mai mult, cercetarea a relevat că odata cu cresterea copiii pot stoca informații pentru perioade mai lungi
de timp; la 6 luni copiii pot sa isi aminteasca informații după o perioadă de 24 de ore, la 9 luni perioada
creste pana la cinci săptămâni, iar la 20 de luni atinge chiar si douăsprezece luni. În plus, studiile au arătat
că odata cu vârsta, copiii pot stoca informații mult mai rapid. Întrucât copii la 14 luni isi pot aminti o
secvență alcatuia din trei etape, fiind expusi doar o singura data la ea, iar copiii de 6 luni au nevoie de
aproximativ șase expuneri pentru a fi în măsură să isi amintesc secventa respectiva.
Trebuie mentionat faptul că, deși copiii la varsta de 6 luni pot reactualiza informații pe termen scurt, ei
au dificultati la amintirea informatiilor in ordinea temporală. Doar pe la 9 luni copiii pot sa-si amintesca
acțiunile unei secvențe în două etape dupa ordinea temporală corectă - adica amintindu-si pasul 1 și apoi
pasul 2. Cu alte cuvinte, atunci când i s-a cerut să imite o secvență de acțiune în două etape (cum ar fi
punerea unei masini de jucărie pe pozitie și prin apasarea butonului masina sa porneasca spre capatul
pistei), la 9 luni au tendința de a imita acțiunile secvenței în ordinea corectă (etapa 1 și apoi pasul 2).
Sugarii mai tineri (6 luni) isi pot aminti doar un pas dintr-o secvență în două etape. Cercetătorii au
sugerat că aceste diferențe bazate pe vârstă sunt probabil datorate faptului că girusul dentat din
hipocamp și componentele frontale din rețelele neuronale nu sunt pe deplin dezvoltate la vârsta de 6 luni.
 Memorie și îmbătrânire

Una dintre preocupările principale ale adultilor in varsta este pierderia de memorie, mai ales
ca este unul dintre semnalele distinctive simptomelor bolii Alzheimer. Cu toate acestea,
pierderia de memorie este diferit calitativ în procesul normal de imbatranire fata de pierderia
de memorie asociata cu un diagnostic de Alzheimer (Budson & Pret, 2005). Cercetările au
arătat că performanța indivizilor cu privire la sarcinile de memorie care se bazează pe regiuni
frontale scade cu varsta. Adultii mai in varsta tind sa prezinte deficite la sarcinile care implică
cunoașterea ordinii temporale în care au învățat informații; sarcini de memorie sursă care
Know how to
necesită să-și amintească de circumstanțele specifice sau contextul în care au învățat
maintain the balance
informațiile și sarcini de memorie prospectiva care implica amintirea de a face
of the ecosystem o actiune la un
moment dat în viitor. Adultii mai in varsta pot gestiona problemele lor cu memorie prospectiva
prin utilizarea Jurnalului cotidian, de exemplu.
BIBLIOGRAFIE
HTTPS://RO.WIKIPEDIA.OR
G/WIKI/MEMORIE#CLASIF
ICARE
MULTUMESC, PENTRU
ATENTIA ACORDATĂ
Profesor: Decu Marinela