Glossa
de Mihai Eminescu

- com
coment
entari
ariu
u litera
literarr -

Poezia “Glossa” a aparut in volumul de “Poesii” editia I de Titu Maiorescu

in decemb
decembrie
rie 188
1883.
3. Pot
Potriv
rivit
it prec
preciza
izaril
rilor
or lui Perp
Perpess
essici
icius,
us,poe
poezia
zia “Gl
“Gloss
ossa”
a” dateaz
dateazaa din
timpul studiilor berlineze (1873-1874).

Glosa este alcatuita dintr-un numar egal de strofe cu numarul versurilor din
prima strofa.Incepan
strofa.Incepandd cu a doua strofa se comenteaza
comenteaza fiecare vers al strof
strofei-tem
ei-tema,ult
a,ultima
ima
strofa reluand,ca o concluzie,prima strofa,in ordinea inversa a versurilor.

Tema poemului se constitue intr-un cod etic al omului de geniu, care,

datorita autocunoasterii si experientei filosofice, trebuie sa se izoleze (filosofia
shopenhaueriana) departe de tumultul efemer al vietii oamenilor de rand.

Discursul liric este dispus sub forma unui monolog liric al poetului destinat
omului de geniu, drept instanta referentiala, pronumele „tu” . Continutul monologului
realizeaza o initiere a omului de geniu, eul liric fiind pus in ipostaza de mistagog. Scopul
initierii este pentru neimplicarea omului de geniu in viata sterila a societatii, traind astfel
starea de antaraxie.

Poezia numara 9 strofe in loc de 10 strofe,ale textului

textului definitiv
definitiv,aceas
,aceasta
ta
cunoaste 11 versiuni,care se situeaza intre Iasi(1876) si Bucuresti(1882).Ultimele doua
versiun
versiunii se pla
plasea
seaza
za in urm
urmaa “Lucea
“Luceafar
farulu
ului”
i” si capata
capata inf
influe
luente
ntele
le poe
poemul
mului.
ui. Poe
Poemul
mul
contine 10 strofe, fiind o glosa de tip german.

In prima strofa,
strofa, se regases
regasescc cugetari si aforisme
aforisme,, poetul pr
prezinta
ezinta
spec
sp ecta
taco
colu
lull lu
lum
mii din
din care
care insa
insa omul
omul de geni
geniu
u treb
trebui
uiee sa reti
retina
na doar
doar pe cele
cele mai
mai
importante; primele versuri "Vreme trece, vreme vine,/Ce e rau si ce e bine"sunt o
meditatie pe tema timpului,opunand timpul universal celui omenesc. De la onologie se
trece la morala, omul de geniu trebuind sa deosebeasca "binele" de "rau".

Strofa a doua prin "vreme

"vreme ttrece,
rece, vreme vine"
vine" ffigurea
igureaza
za astf
astfel
el perico
pericolul
lul
disolu
disolutie
tieii ti
timpu
mpului
lui sac
sacru
ru in cel pro
profan
fan:: pun
punctu
ctull de max
maximaima repe
repetab
tabili
ilitat
tate,
e, din cercul
cercul
eternitatii, devine linie, cu toate limitele impuse de o evolutie liniara, monotona, care nu
mai rezolva problemele existentiale si indreapta omul catre preocupari marunte si pasiuni
inutil
inu tile,
e, nedemn
nedemnee de origin
originea
ea sa arhetip
arhetipala
ala,, ins
insusi
usi cuvantu
cuvantull "vreme
"vreme"" dobdoband
andest
estee un
sema
semant ntis
ism
m greo
greoi,
i, su
suge
gera
rand
nd o roa
roata
ta a timp
timpulului
ui misc
miscat
ataa ince
incet,
t, da
darr impl
implacacab
abil
il,, sp
spre
re
apocalipsa unei omeniri ce nu mai poate sa aduca noul, condamnandu-se la moarte prin

inexistenta.eternitatii-umane.
 

Strofa a treia prin metafora balantei, inedita si deosebit de sugestiva, poetul

indeamna omul de geniu la o viata rationala in detrimentul fericirii, care este efemera iar 
in cercetarea ei nesigura, geni
geniul
ul trebuie sa se izoleze si ast astfel
fel sa tinda
tinda spre
autocunoastere "Tu aseazate deoparte,/ Regasindu-te pe tine, ".

Strofa a p
Strofa patr
atraa - Ide
Ideea
ea lumi
lumiii ccaa teatru  „Privitor ca la teatru Tu in lume sa te-
teatru
nchipui: Joace unul si pe patru Totusi tu ghici-vei chipu-i" . Recunoastem aici ideea
indiana a reincarnarii sufletului, preluata de Eminescu din filozofia lui Schopenhauer.
Acesta din urma compara lumea cu o „scena" pe care apar „actorii" (oamenii) care isi
,Joaca rolul" (traiesc viata) si apoi dispar in culise; dupa o vreme, aceeasi „actori" apar in
alte „roluri"
„roluri" (sufl
(sufletul
etul migrand,
migrand, dupa moarte, intr-o alta incarnare si traind o noua viata).
Toti sunt miscati in scena de Regizorul universal (despre care Schopenhauer scria ca este
Vointa de a trai). Rezulta ca, fiecare om este doar reprezentarea vremelnica si
neinsemnata a vointei universale.

Versurile urmatoare : „Cu un cantec de sirena, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca sa

schimbe-actorii-n scena Te momeste in varteje."  Geniul este sfatuit sa ramana surd la
amagitoarea chemare a lumii comune, intrucat
numa
numaii astf
astfel
el isi
isi va re real
aliz
izaa me
meni
nire
reaa de a-sia-si papast
stra
ra esen
esenta
ta eter
eterna
na :
„ Tu pe-alaturi te strecoara, Nu baga nici chiar de seama, Din cararea ta afara De te-
ndeamna, de te cheama." Lumea este o structura
structura statica, intepenita, in care nimic nu se
schimba („Toate-s vechi si noua toate") si putine lucruri merita sa fie bagate in seama:
„Multe trec pe dinainte, in auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le
asculte?
De ace
acest
st spe
specta
ctacol
col al zad
zadarni
arnicie
cieii (metafora „zgomote desarte") geniul trebuie sa se
(metafora
detaseze; solutia o constituie regasirea sinelui propriu, prin autocunoastere:
„ Tu aseaza-te deoparte, Regasindu-te pe tine, Cand cu zgomote desarte Vreme trece,
vreme vine." .Intalnim
.Intalnim aici vechiul dicton grecesc „Cunoaste-te pe tine insuti", atat de
apreciat in lumea antica.
Ataraxia stoica,  renuntarea la tumultul unei lumi care nu este decat un joc al
mastilor, i-ar aduce geniului linistea contemplativa atat de ravnita: „De te-ndeamna, de te
cheama, Tu ramai la toate rece." Situat deasupra lumii si ignorandu-i framantarile vane,
geniul
gen iul o poate
poate privi
privi cu o rece senina
seninatat
tatee (asa
(asa ccum
um o face
face Luceaf
Luceafarul
arul,, in fin
finalu
alull
poemului cu acelasi titlu).
Ideea
Ideea pre
prezent
zentulu
uluii ete
etern
rn  in ca
carere trai
traim
m este
este prel
prelua
uata
ta tot
tot din
din fi
filo
lozo
zofi
fiaa lui
lui
Schopenhauer; in „Glossa", aceasta apare in strofele a IlI-a si a V-a, la realizarea ei
contribuind doua imagini: cumpana gandirii (care-si inclina axul spre clipa suspendata
intre trecut si viitor) si foaia de hartie (ale carei fete sunt doua timpuri iluzorii identice).
Clipele fiind „vechi"  si „noua" nu alcatuiesc
alcatuiesc decat niste secvente
secvente,, o durata
divizata; clipa efemera se poate transforma in fericire, dar aceasta nu este decat o masca,
nefericirea
neferi cirea fiind trama neschi
neschimbata
mbata a vieti
vietii.
i. Neferici
Nefericitt este si geniul (care nu confunda
confunda
mastile), intrucat mintea lui luminata ii permite sa vada raul din lume.
 
 

Sarcasmul eminescian  se intrevede, dupa cum observa Calinescu, in strofele a

VII- IX-a; satira este insa mascata, integrata mecanicii lumii, in care cantecul „de sirena" 
reprezinta
reprezinta princi
principiul
piul universal al morti
mortii. Ultimaa strofa „e socoteala totala a lumii, linia
i. Ultim
trasa dedesubt pentru aceasta suma"  (Calinescu).Versul „ Vreme trece, vreme vine" 
ocupa o pozitie aparte, incadrand poezia si incheind strofa I: asemenea codrului din elegia
filozofica „Revedere", geniul priveste nepasator la curgerea
curge rea vremii, conditia sa fiind
aceea de flinta eterna.

Prin motivele de inspiratie, George Calinescu semnaleaza motivele antice si

cele romantice.Tudor Vianu,referindu-se la tema vietii ca spectacol,precizeaza ca aceasta
este una dintre cele mai vechi teme care apare in toata filosofia greaca.

“Glossa” lui Emine

“Glossa” Eminescu
scu se incadreaza
incadreaza intre maril
marilee creati
creatiii unive
universale
rsale si ale
literaturii romane,avand ca tema fundamentala timpul,iar ca motive: fugit irreparabile
tempus(tim
(timpu
pull fu
fuge
ge fa
fara
ra sa se ma
maii into
intoar
arca
ca);
); fort
fortuna labilis(soarta schimbatoare)
una labilis schimbatoare) si
vanitos vanitatum (desertaciunea desartaciunilor).

“Glossa” este poezia care graviteaza in jurul conditiei geniului care datorita
conceptiilor
conceptiilor sale superioare este nevoit sa se sustraga lumii inguste in care traieste omul
comun.

Desi Eminescu se autodefineste ca fiind poet romantic,maiestria artistica a

acestei creatii poetice consta in tocmai in clasicitatea ei ce reiese in primul rand din
respectarea regulilor pe care le impune o poezie cu forma fixa cum este „Glossa”,precum
si lapidaritatea convingatoare a versurilor.

Bibliografie :

• Ion Negoitescu : Poezia lui Eminescu

• Edgar Papu
Edgar Papu : Glosse eminesciene "National si universal"
• Titu Maiorescu : Eminescu si poeziile lui
• www.referate.ro /Mihai_Eminescu
 

ELEV : Mindrescu Bogdan