Plumb

George Bacovia

-simbolism-

Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca

reacţie împotriva romantismului şi a parnasianismului. Numele curentului a fost dat de Jean
Moréas în articolul manifest intitulat ,,Le symbolisme’’. Precursori ai simbolismului sunt
Baudelaire, Verlaine, Mallarmé. Reprezentanţi români sunt: Ion Minulescu, George Bacovia,
Ştefan Petică, Dimitrie Anghel, Elena Farago, Traian Demetrescu. Poezia simbolistă se
caracterizează, în primul rând, prin faptul că exprimă stări sufleteştica: spleenul, angoasa,
oboseala psihică, disperarea, apăsarea sufletească, nevroza, sugestia este o modalitate specifică
simbolismului, corespondenţele dintre cuvinte şi elementele din natură, muzicalitatea versurilor,
versul liber, cromatica, olfactivul, teme precum: decorul citadin, spaţii exotice, trecerea
timpului, cromatica etc.
George Bacovia este unul dintre cei mai originali poeţi români de după M. Eminescu.
Poezia lui G. Bacovia este expresia cea mai elocventă şi mai durabilă a simbolismului autohton,
cu toate temele, motivele, tehnicile specifice acestui curent literar pe plan european. Volumele
sale de versuri ce îl impun ca simbolist sunt: Plumb (1916), Scântei galbene(1926), Cu voi…
(1930), Comedii în fond (1936), Stanţe burgheze (1946).
Poezia Plumb se înscrie în universul liric specific bacovian, al ,,atmosferei de copleşitoare
dezolare, (…) în care pluteşte obsesia morţii şi a neantului şi o descompunere a fiinţei
organice’’(Eugen Lovinescu). Poezia Plumb deschide volumul de debut, cu acelaşi nume, apărut
în 1916.
După mărturisirea poetului, geneza acestei poezii este legată de o experienţă trăită în
tinereţe, pe când se afla la înmormântarea unei rude în cimitirul din Bacău. Coborând într-unul
din cavouri a fost impresionat de sicriele masive de plumb, peste care se aflau depuse coroane de
frunze şi flori de plumb. Imaginea aceasta l-a obsedat, constituindu-se în sursă de inspiraţie
poetică.
 Tema poeziei este pe de o parte, degradarea universului, prin mineralizare excesivă, pe de
altă parte, condiţia artistului ca prizonier în acest univers crepuscular, neputinţa înfruntării
destinului, inadaptarea creatorului într-o societate meschină, ostilă.
Titlul este simplu, sugestiv, fiind alcătuit dintr-un substantiv comun nearticulat, plumb,
care prin reluare devine cuvânt-cheie al poeziei, iar poezia emblematică pentru înţelegerea
viziunii poetice din întregul volum de debut, împrumută numele. Cuvântul plumb are drept
corespondent în natură metalul, ale cărui trăsături specifice sugerează stări sufleteşti: greutatea
metalului sugerează apăsarea sufletescă, culoarea cenuşie sugerează monotonia, angoasa,
maleabilitatea metalului sugerează dezorientarea, sonoritatea surdă sugerează închiderea
spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire.
În ceea ce priveşte structura, poezia este alcătuită din două catrene, ce se remarcă prin
simetrie. Textul este construit pe baza termenului ,,plumb’’, repetat în cele opt versuri, în poziţii
simetrice, iar cele două strofe corespund a două planuri ale realităţii: prima strofă reprezintă
realitatea exterioară, artificială, mortuară tipic simbolistă (,,flori de plumb’’, ,,coroane de
plumb’’, ,,mormânt’’)., iar strofa a doua are în vedere realitatea interioară, observându-se:
imposibilitatea găsirii unei soluţii în dragoste (,,Dormea întors amorul meu de plumb’’),
singurătatea ,,Stam singur lângă mort’’, disperarea poetului ,,şi-am început să-l strig’’).
Mesajul poeziei se organizează în jurul unor simboluri: ,,plumb’’, ,,cavou’’, ce surprind cadrul
spaţial apăsător, în care eul se simte claustrat, izolat. Elementul temporal nu apare, dar descrierile
oferă sugestia nocturnului: ,,Domeau adânc sicriele de plumb’’. Laitmotivul plumb se regăseşte
fie în seria sicrie/flori/coroane desemnând realitatea apăsătoare, răceala sufletească şi starea de
apăsare prin asociere cu greutatea, răceala şi culoarea metalului, fie în sintagme ce desemnează
realităţile abstracte, interioare: ,,amor de plumb’’( sentimente apăsătoare), ,,aripi de
plumb’’(imposibilitatea împlinirii idealului), ambele metafore. De asemenea, sentimentul de
angoasă este accentuat şi de imaginile vizuale structurate în jurul culorii gri, care transmite
sugestia unui univers cenuşiu. Între motivele tipic simboliste, în poezie apar somnul şi
singurătatea. Somnul, prin ruperea de lumea reală, atrage din nou sugestia morţii: ,,Dormea
întors amorul meu de plumb’’. Este o moarte simbolică , afectivă, iar epitetul,,întors’’ exprimă
misterul, făcând în acelaşi timp referinţă la o credinţă populară autohtonă conform căreia morţii
se întorc cu faţa spre apus. Claustrat , sufletul poetului devine trist, neliniştit, stare agravată şi de
realităţile deprimante ale realităţii (noaptea, ploaia, melancolia), ceea ce generează acea stare de
angoasă, neîmplinire şi plictis, numită de simbolişti spleen. O posibilă salvare a sufletului este
sugerată prin metafora oximoronică ,,aripi de plumb’’, care transmite ideea unei posibile înălţări,
a unui zbor, dar sugestia plumbului face ca acest zbor să eşueze. Imaginea auditivă ,,era vânt’’
produce disconfort vizual şi auditiv, simbolizează totodată pustietatea sufletească. De asemenea,
imaginea auditivă ,,scărţâiau’’ simbolizează o stare de spleen, nevroză. Imaginea tactilă ,,era
frig’’ sugerează tot stare de disconfort, creată, poate, de o iubire rece, nu înălţătoare. Olfactivul,
specific simbolismului, este sugerat de simbolul ,,mort’’.
La nivel morfologic, frecvenţa verbelor la imperfect are rolul de a accentua ideea unei
prelungiri la infinit a stării de angoasă,de a sugera temporalitatea halucinantă, iar perfectul
compus ,,am început’’ şi conjunctivul ,,să-l strig’’ sugerează încercarea zadarnică a eului liric de
a se sustrage monotoniei.
Apartenenţa textelor la simbolism se relevă şi la nivel fonetic prin frecvenţa vocalelor
închise ,,o’’ şi ,,u’’, ce sugerează depresia, închiderea şi chiar la nivelul punctuaţiei prin folosirea
simetrică a punctelor de suspensie. Muzicalitatea poeziei se reliefează prin ritmul interior, prin
repetiţia cuvântului ,,plumb’’, al cărui corp fonetic este format din patru consoane sprijinite pe o
vocală închisă, prin simetria dintre cele două strofe, prin imperfectul ca timp verbal predominent.
În ceea ce priveşte prozodia, rima îmbrăţişată, măsura de 10 silabe, ritmul iambic sporesc
muzicalitatea exterioară a versurilor.
În concluzie, poezia poate fi considerată reprezentativă pentru curentul simbolist, nu numai
prin evidenţierea unor teme şi motive, ci şi prin folosirea unor tehnici specifice. ,,Plumb’’ este o
creaţie reprezentativă pentru viziunea asupra lumii şi condiţiei creatorului în care dominante
rămân spaima de moarte, sentimentul claustrării într-un univers ostil, mineralizat, imaginea unei
lumi damnate în care iubirea, speranţa sau inspiraţia poetică au murit, iar poetul resemnat,
nevrotic îşi stinge neputinţa.
 Text poetic Analiză pe text
Nivel Nivelul Nivelul morfo- Nivelul semantico-simbolic Nivelul
Plumb compoziţional enunţării sintactic prozodic
George Bacovia Poezia este Enunţarea se Verbele la Prima strofă Ritm
alcătuită din realizează la imperfect: - lexemul ,,adânc’’subliniază ideea iambic,
Dormeau adânc sicriele de plumb, două persoana I. dormeau,dorme somnului profund; măsura de
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt- catrene. Apar mărci a traduc - lexemele ,,sicriele’’, ,,cavou’’, 10 silabe,
Stam singur în cavou... şi era vânt.... aparţinând câmpului semantic al rimă
Prima strofă lexico- continuitatea,
Şi scârţâiau coroanele de plumb. morţii, induc ideea de moarte, a unui îmbrăţişată.
reprezintă gramaticale durativul stării somn al morţii. Ele pot simboliza
realitatea ale prezenţei de somn, de societatea, propriul suflet, propria
exterioară eului liric: linişte. viaţă, camera poetului;
Dormea întors amorul meu de plumb (,,flori de verbe la - prin sintagma ,,flori de plumb’’
Pe flori de plumb şi-am început să-l strig plumb’’, ,,cor persoana I: apare opoziţia viaţă-moarte. Viaţa
– oane de stam, am este invadată de ,,plumb’’;
Stam singur lângă mort... şi era frig... plumb’’, ,,mo început, să - epitetul ,,funerar vestmânt’’ întăreş-
Şi-i atârnau aripile de plumb. rmânt’’), iar strig formă te ideea morţii;
strofa a doua pronominală - verbul la persoana I ,,stam singur’’
are în vedere la persoana I: realizează identificarea clară a eului
liric. Imperfectul induce ideea
realitatea meu.
continuităţii stării de singurătate.
interioară - punctele de suspensie întrerup
(,,Dormea discursul liric, punctând simultan şi
întors amorul deschiderea spre noi senzaţii;
meu de - imaginea auditivă ,,era vânt’’
plumb’’). sugerează disconfort;
- verbul auditiv ,,scârţâiau’’
sugerează stare de spleen, nevroză;
 Text poetic Analiză pe text
Nivel Nivelul Nivelul Nivelul semantico-simbolic Nivelul
Plumb compoziţional enunţării morfo- prozodic
George Bacovia sintactic
- sintagma ,,coroanele de plumb’’ întă-
Dormeau adânc sicriele de plumb, reşte ideea morţii;
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt-
Stam singur în cavou... şi era vânt.... Strofa a doua
Şi scârţâiau coroanele de plumb. - lexemul ,,întors’’ vizează o idee
teoretizată de Lucian Blaga conform
căreia ,,a fi întors înseamnă a fi cu faţa
spre moarte’’;
Dormea întors amorul meu de plumb
- ,,amorul’’ subliniază spaţiul poetic
Pe flori de plumb şi-am început să-l strig – interior;
Stam singur lângă mort... şi era frig... -- verbul ,,am început’’ subliniază
Şi-i atârnau aripile de plumb. incapacitatea de a comunica cu iubirea;
- verbul ,,să strig’’ sugerează disperarea;
- lexemul ,,mort’’ sugerează o imagine
olfactivă;
- imaginea tactilă ,,era frig’’ sugerează
discomfort;
- verbul ,,atârnau’’ sugerează coborârea,
apropierea de pământ;
- metafora ,,aripile de plumb’’ anulează
ideea oricărei posibile evadări. Iubirea
nu are nicio perspectivă de împlinire.
 Trăsături simboliste:

- stări sufleteşti specifice: de tristeţe, spleen,

melancolie, nevroză, disperare, disconfort;
- sugestia;
- corespondenţa dintre cuvinte şi elemente din
natura: simbolul ,,plumb’’, cuvânt care are drept
Plumb corespondent în natură metalul, ale cărui
George Bacovia trăsături specifice sugerează stări sufleteşti:
greutatea metalului- sugerează apăsarea
sufletească;
culoarea cenuşie- sugerează monotonia,
angoasa,
sonoritatea surdă- sugerează închiderea
definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de
ieşire.
- muzicalitea- prin imagini auditive, repetiţii,
simetrie, elemente de prozodie;
- cromatica: culoarea cenuşie a plumbului-
sugerează monotonia, angoasa;
- olfactivul- prin lexemul mort;