Procesele de la Nürnberg

-Tribunalul-

PROCESELE DE LA NÜRNBERG AU FOST O SERIE DE PROCESE CELEBRE PENTRU

FAPTUL CĂ, ÎN CADRUL LOR, AU FOST INCULPAȚI IMPORTANȚI MEMBRI AI
CONDUCERII POLITICE, MILITARE ȘI ECONOMICE A GERMANIEI NAZISTE.
PROCESELE AU AVUT LOC ÎNTRE 1945 ȘI 1949 ÎN ORAȘUL NÜRNBERG,
GERMANIA, ÎN PALATUL DE JUSTIȚIE DIN NÜRNBERG. PRIMUL ȘI CEL MAI
CUNOSCUT DINTRE ACESTE PROCESE A FOST PROCESUL PRINCIPALILOR
CRIMINALI DE RĂZBOI ÎN FAȚA TRIBUNALULUI MILITAR INTERNAȚIONAL (TMI),
ÎN CARE AU FOST JUDECAȚI 24 DINTRE CEI MAI IMPORTANȚI LIDERI AI
GERMANIEI NAZISTE, ATÂT CAPTURAȚI CÂT ȘI ÎN CONTUMACIE. DEZBATERILE
PROCESULUI S-AU ȚINUT ÎNTRE 20 NOIEMBRIE 1945 ȘI 1 OCTOMBRIE 1946. AL
DOILEA SET DE PROCESE ALE UNOR CRIMINALI DE RĂZBOI MAI PUȚIN
IMPORTANȚI A AVUT LOC CONFORM LEGII NR. 10 A CONSILIULUI DE CONTROL
LA TRIBUNALELE MILITARE DE LA NÜRNBERG (TMN), PRINTRE CARE
PROCESUL MEDICILOR ȘI PROCESUL JUDECĂTORILOR. ACEST ARTICOL
TRATEAZĂ ÎN PRINCIPAL TMI; VEZI ARTICOLUL SEPARAT DESPRE TMN PENTRU
DETALII PRIVIND ACELE PROCESE.
 Tribunalul de la Nürnberg
 La întâlnirile de la Teheran (1943), Ialta (1945) și Potsdam (1945), cele trei mari puteri din timpul războiului, Statele Unite, Uniunea
Sovietică și Regatul Unit, au convenit asupra pedepselor care urmau să fie aplicate celor vinovați de crime de război și crime
împotriva umanității în timpul celui de al doilea război mondial. Franța a primit și ea un loc în tribunale.Carta de la Londra, emisă la
8 august 1945, a constituit baza legală a Tribunalului de la Nürnberg. Acest document a limitat procesul la „pedepsirea principalilor
criminali de război din țările europene ale Axei”. Aproximativ 200 de inculpați germani au fost judecați la Nürnberg pentru crime de
război și 1.600 de alte persoane au fost judecate prin modalitățile tradiționale ale justiției militare. Jurisdicția tribunalelor a fost
definită de Instrumentul de Capitulare a Germaniei. Conform acestui document, autoritatea politică pentru Germania fusese
transferată Consiliului Aliat de Control, care, având putere suverană asupra Germaniei, putea decide pedepsirea pentru încălcarea
legislației internaționale și a legilor războiului. Întrucât competența i-a fost limitată la încălcarea legilor de război, tribunalul de la
Nürenberg nu a avut jurisdicție asupra crimelor comise înainte de 1 septembrie 1939, data declanșării războiului mondial.Limitarea
judecării și pedepsirii de către tribunalul internațional la personalul țărilor Axei a dus la acuzații că ar fi fost vorba de așa-zisa
„justiție a învingătorului” și că crimele de război comise de Aliați nu au putut fi judecate la rândul lor. Este, însă, obișnuit ca forțele
armate ale unei țări civilizate[3] să furnizeze soldaților ghiduri detaliate privind ceea ce este permis sau nu potrivit codului militar
respectiv. Acestea conțin și obligațiile în baza tratatelor internaționale și cutumele războiului. De exemplu, la procesul lui Otto
Skorzeny, apărarea acestuia s-a bazat pe manualul publicat de ministerul american al apărării, din 1 octombrie 1940, și din manualul
soldatului american.[4] Dacă un membru al forțelor armate încalcă propriul cod militar, acesta poate compărea ca inculpat în fața unei
curți marțiale. În urma încălcării unor prevederi ale codului militar, membrii forțelor armate aliate au putut fi și au și fost judecați, ca
de exemplu, la procesul Masacrului de la Biscari. Capitularea necondiționată a puterilor Axei a fost neobișnuită și a dus nemijlocit la
constituirea tribunalelor internaționale. De regulă, războaiele internaționale se termină condiționat și tratamentul suspecților de crime
de război este stipulat în tratatul de pace. În majoritatea cazurilor, cei care nu sunt prizonieri de război sunt judecați conform
propriului sistem judiciar dacă sunt suspecți de crime de război – cum s-a întâmplat în Războiul de continuare care a dus la Procesele
de război din Finlanda. Limitând atribuțiile tribunalului internațional la judecarea suspecților de crime de război din țările Axei,
Aliații acționau în cadrul normelor internaționale în vigoare.