Sunteți pe pagina 1din 5

H

Introducere

Trăim într-o lume în care sustenabilitatea nu mai este o considerație suplimentară ci a devenit o
necesitate activă ce modelează dezvoltarea afacerilor și a industriilor. Trecerea la tehnologii mai ecologice
este de importanță majoră atunci când ne gândim la o afacere pe termen lung și eficientă, într-o lume în
care unele resurse brute cheie sunt finite.

Astăzi, consumatorii nu numai că au nevoie de informații mai cuprinzătoare despre produse, dar sunt gata
să plătească suplimentar pentru produse mai durabile. Consumatorii devin din ce în ce mai conștienți de
impactul asociat sustenabilității prin deciziile lor de cumpărare. Acum aceștia acordă o atenție mai mare
ca niciodată la produsele pe care le cumpără, și sunt atenți la detalii cu privire la cum a fost obținut,
fabricat și transportat.

Fig. 1 - Principalele 5 procuparări ale consumatorlor din Europa, cu % din consumatorii ce au menționat
acea problemă.

1
P&G și sustenabilitatea

În cadrul P&G, promovăm și susținem conștientizarea sustenabilității în rândul consumatorilor noștri în


mai multe domenii: consumul de energie, minimizarea consumului și a deșeurilor, reciclarea, evitarea
plasticului etc. Dar îmbunătățirea sustenabilității nu se referă doar la creșterea conștientizării în rândul
consumatorilor și percepția lor asupra P&G, ci este o oportunitate pentru a face procesul mai eficient.
Reutilizarea plasticului este potențial mai ieftină decât extragerea petrolului, producerea plasticului de la
zero și așa mai departe. Una dintre principalele părți ale îmbunătățirii sustenabilității este schimbarea de
la un model de producție liniar către un proces de producție circular.

Planul nostru implică realizarea unor ambalaje 100% reciclabile sau reutilizabile până în 2030. Începând
din 2019, 88% din ambalajele P&G sunt deja considerate reciclabile. Pentru a atinge acest obiectiv
ambițios, P&G se confruntă cu provocări multiple. De la deficiențele sistemelor de gestionare a deșeurilor
până la lipsa anumitor soluții tehnologice în unele țări și terminând cu interpretările greșite ale
consumatorilor și prejudecăți în înțelegerea sustenabilității. Există o gamă largă de oportunități pentru
sustenabilitate pe care le-am putea implementa în activitatea Oral-B pentru a rezolva aceste provocări.

Problemele cu privire la folosirea plasticului:

1. Reciclarea
- deșeuri de plastic gestionate greșit -> Prin gestionare greșită ne referim fie la plasticul împrăștiat fie la
cel eliminat necorespunzător.
- probleme cu infrastructura de reciclare a deșeurilor -> Deșeurile aruncate necorespunzător sunt acelea
care au fost destinate gestionării prin intermediul locurilor de colectare sau depozitare a deșeurilor, dar
în cele din urmă nu au fost gestionate formal sau suficient, inclusiv eliminarea în hale sau depozite de
deșeuri necontrolate, iar plasticul sfârșește prin a polua mediul înconjurător și este pierdut ca valoare
economică.
- produse reciclabile de slabă calitate -> calitatea reciclabilă a materialelor poate varia funcție de poziția
geografică, astfel că acolo unde rata de conștientizare a importanței ecologiei este mai ridicată și
materialele au o calitate mai ridicată și pot intra în cicluri de reciclare mai ample. Un alt factor care
determină calilatea este și sortarea materialelor, o sortare incorectă a materialelor influențează
calitatea materialului reciclat rezultat, ceea ce fie scade calitatea produsului finit fie poate cauza daune
în cazul echipamentelor.

2
- rate scăzute de reciclare -> chiar și în țările cu un nivel ridicat de conștientizare asupra reciclării,
volumul de plastic reciclat este incă scăzut (28% US, 40% Europa), datorat parțial alocării greșite a
materialelor reciclate, precum și conștientizării consumatorilor asupra importanței reciclării.
- lipsa unor soluții tehnologice de reciclare -> opțiunile existente astăzi pentru reciclare fie nu sunt
adecvate din punct de vedere tehnologic, fie nu pot fi utilizate la scară largă ceea ce limitează
semnificativ volumul de material reciclat. Trebuie semnalat și faptul că neavând soluții care să poată
exista la scară largă procesul de reciclare are un impact semnificativ asupra mediului datorită resurselor
consumate în proces.
2. Probleme cu reducerea și reutilizarea -> Rolul ambalajelor este de a proteja, conserva și preveni
deteriorarea produsului ceea ce permite reducerea costurilor, fapt ce este specific și categoriei de
igienă orală, unde produsele trebuie să respecte standarde stricte de înaltă calitate precum și să
urmeze protocoalele stricte legate de igienă. Totodată, atunci când produsul finit va fi reciclat trebuie
luată în considerare existența urmelor de biomaterial, precum și faptul că produsul conține diferite
elemente a căror demontare nu este simplă nici pentru consumatori, nici pentru instalațiile de
reciclare existente.
3. Probleme cu regândirea soluțiilor și a inovației -> Oricât de atractiv și benefic poate părea regândirea
abordărilor și produselor existente, inovația nu este într-o corelație directă cu eforturile depuse.
Pentru a ridica nivelul de competitivitate cu o propunere benefică pentru mediul înconjurător,
companiile de FMCG investesc resurse semnificative pentru a dezvolta materiale și amestecuri de
materiale noi, precum și tehnologii, toate având ca scop final creearea unei structuri care să permită
susținerea unei economii circulare.
4. Probleme cu performanța pieței -> schimbările și reglementările legislative sunt încă într-o fază
incipentă alături de schimbările în ceea ce privește consumul (creșterea digitalizării, nevoia de
adresare a unor nevoi specifice unor grupuri de consumatori specifice care poate necesita un
portofoliu mai extins) ceea ce poate influența paleta de alegeri.

3
Studiu de caz: Oral-B

Oral-B a început deja


implementarea unor initiative
pentru a reduce utilizarea
plasticului în produsele sale.

Astăzi, începem dezvoltarea unei


noi inițiative Oral-B care, pe
durata a doi ani va, reduce
cantitatea de reziduuri de plastic
generate de brand.

Obiective:

Obiectiv principal: Elaborați o nouă strategie pentru lansarea unei noi inițiative de sustenabilitate
pentru unul dintre produsele Oral-B.

4
Obiective specifice:

1. Analizați produsele din gama Oral-B si alegeți un tip de produs pentru studiul de caz. Spre ce
produs doriți să vă îndreptați atenția? Mentionați motivele care v-au determinat sa faceți această
alegere prin listarea criteriilor folosite (de exemplu: relevanța pentru consumatori, materialele
folosite, etc.). Folositi abilitățile de gândire critică și analiză.
2. Identificați problemele cu privire la sustenabilitate la produsul ales și sugerați o soluție și un set
de acțiuni pentru rezolvarea acestora. Folosiți abilitățile de rezolvare a problemelor și
creativitatea.
3. Organizati obiectivele soluției propuse folosind metodologia SMART.
4. Evaluați potențialul financiar al soluției propuse în termeni de costuri și valoarea de creștere
pentru P&G și consumatori. Folosiți abilitățile de analiză și managmentul riscului.
5. Prezentați principalele etape ale implementării soluției propuse și principalele riscuri. Utilizați
abilitățile de risk & people management.

DISCLAIMER:

Toate informațiile furnizate în acest studiul de caz pot fi utilizate numai în scopul acestui studiu de caz ,
existand posibilitatea sa nu fie o reprezentare exacta a realitatii. Datele sunt fictive și au fost dezvoltate
în scopul studiului de caz.
Acest material este proprietatea Procter & Gamble. Copierea sau publicare informațiilor din acest material
sau a întregului conținut nu este permisă fără acordul Procter & Gamble. Toate lucrările și fișierele trebuie
predate sau șterse după eveniment.

1. Comparison of Carton and Plastic Packaging Sustainability

S-ar putea să vă placă și