Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Alexiada 2
Alexiada 2
Scrisă de prinţesa Ana Comnena la câţiva ani după trecerea la Domnul a tatălui său, marele
împărat bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), lucrarea „Alexiada“ este o veritabilă
monografie a unei domnii văzute din interiorul palatului imperial. O carte scrisă la sfârşitul vieţii, la
lumina unei lămpi, când autoarea decanta amintiri, aşternându-le pe hârtie, ca nu cumva negura
istoriei să le treacă sub tăcere.
Regăsim în „Alexiada“ detalii din corespondenţa suveranului, portrete ţesute din discursuri şi
dialoguri, documente imperiale şi ziceri ce ţin de tradiţia orală bizantină.
În viziunea prinţesei porfirogenete, timpul ce aduce uitarea este marele duşman al cronicarului,
întrucât „se scurge fără oprire, într-un necontenit şuvoi, târăşte şi duce cu sine tot ceea ce e pe
cale să se întâmple şi cufundă într-un adânc al uitării deopotrivă lucruri ce nu merită a fi istorisite
ca şi altele, măreţe şi demne de amintit şi, cum se spune în tragedii, dă la iveală cele ce sunt
ascunse şi le ascunde pe cele ce sunt limpezi“. Iar ştiinţa istoriei este o „pavăză foarte trainică
împotriva trecerii timpului şi stăvileşte întrucâtva scurgerea lui necontenită; întâmplările care vin
una după alta, toate cele pe care le-a cuprins, le reţine şi le păstrează şi nu le lasă să alunece
pentru totdeauna în adâncurile uitării“.
Primeau găzduire în acel aşezământ nu doar cei asistaţi, ci şi oamenii care îi ajutau. Astfel,
pentru fiecare om aflat în nevoie se găsea altul în putere care îl sprijinea: „Am văzut eu însămi o
femeie bătrână îngrijită de una tânără, un bărbat orb dus de mână de un altul care vedea, un om
fără picioare având picioare, dar nu pe ale sale, ci pe ale altuia, un om fără mâini ajutat de cele
ale altuia, nou-născuţi alăptaţi de alte mame decât ale lor, oameni paralizaţi slujiţi de oameni în
putere. Pe scurt, erau de două ori mai mulţi oameni pe care îi hrăneau, pentru că trebuie socotiţi
şi cei care erau slujiţi, şi cei care slujeau. Nu era în puterea împăratului să spună paraliticului:
«Ridică-te şi mergi», şi nici să poruncească orbului să vadă, sau să îndemne pe cel fără picioare
să meargă. Această putere era dată numai Fiului unic, Care a devenit muritor pentru noi şi a trăit
aici, pe pământ, pentru binele oamenilor. Dar ce-i era în putinţă, împăratul a făptuit: a dat slujitori
fiecărui invalid şi a dovedit aceeaşi grijă pentru infirm şi pentru cel sănătos“.