Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
AMENAJAREA TURISTICĂ A
TERITORIULUI
Evaluare şi proiecte
PARTEA I: ELEMENTE TEORETICE
Anexe………………………………………………………………………………...137
Bibliografie…………………………………………………………..……………...152
3
PARTEA I: ELEMENTE
TEORETICE
4
CAP.I. AMENAJAREA ÎN SCOPURI TURISTICE A TERITORIULUI
Definiţie
Amenajarea teritoriului poate fi definită ca un efort de dezvoltare
planificată aplicat la diferite sectoare ale economiei naţionale, în
vederea realizării unei soluţii optime pentru dezvoltarea coordonată
a unei zone, într-un ansamblu complet.
6
Problemele amenajării turistice apar în literatura de specialitate şi sub termenii de
amplasare turistică, planificare sau localizare turistică, şi implică rezultate ale
cercetării în domenii foarte variate: economia şi organizarea turismului, marketingul
turistic, geografia, sociologia, psihologia, ecologia, arhitectura etc.
În studiile referitoare la amenajarea turistică s-a acordat o importanţă deosebită
factorului distanţă, care reprezintă depărtarea dintre zonele de recepţie şi cele de origine
ale fluxurilor turistice, a mijloacelor de circulaţie folosite precum şi a căilor de acces.
Deosebit de importante sunt caracteristicile amenajării turistice, care au un rol
esenţial în amplasarea şi dimensionarea echipamentelor turistice. Aceste particularităţi
sunt:
• unicitatea prestaţiilor: fiecare localizare, indiferent de formă sau mărime,
reprezintă un caz singular, chiar şi în cadrul marilor arii turistice (de
exemplu Alpii, litoralul Mediteranei), pentru că resursele turistice
înregistrează o varietate de forme (din punct de vedere al climei, vegetaţiei,
vestigiilor cultural-istorice), iar paleta serviciilor oferite poate să varieze la
infinit;
• localizarea turistică este o localizare la sursă, datorită caracterului rigid al
ofertei - staţiunea turistică trebuie să se realizeze la locul materiei prime
(plajă, munte);
• localizările turistice sunt îndepărtate de piaţa cumpărătorului, ceea ce
necesită o amenajare complexă, cu o infrastructură dezvoltată şi o
diversitate de unităţi turistice capabile să ofere o paletă largă de prestaţii;
astfel se desprinde cu uşurinţă principiul potrivit căruia cu cât amenajările
turistice sunt mai îndepărtate de piaţa cumpărătorului, cu atât gama
serviciilor oferite trebuie să fie mai largă.
• polivalenţa staţiunii amenajate, adică gradul de diversitate şi de
complexitate a serviciilor oferite turiştilor, determină amploarea
segmentelor de piaţă pe care se va desface produsul.
Localizările turistice sunt favorizate în zonele care au atins un nivel mai ridicat de
dezvoltare economică, pentru că există în aceste regiuni o infrastructură bine amenajată,
un urbanism dezvoltat, ramuri importante ale industriei şi agriculturii, toate acestea
stimulând dezvoltarea turismului. De asemenea, se poate spune că amenajarea turistică
se integrează tendinţei de expansiune a terţiarului.
La fel ca activitatea de amenajare a teritoriului în general, şi activitatea de
amenajare turistică trebuie să fie globală, funcţională, prospectivă şi democratică.
Strâns legat de caracterul prospectiv, apare necesitatea realizării studiilor de
rentabilitate directă şi indirectă a programelor de amenajare. Deşi se consideră că
turismul, şi în special turismul internaţional, este un mijloc facil de contribuţie la
creşterea economică a ţărilor mai puţin dezvoltate, studiile efectuate în ultimele două
decenii au demonstrat că proiectele de infrastructură şi de aprovizionare necesare au
implicat cheltuieli foarte mari, judecând în termeni de schimburi externe, iar rezultatele
financiare ale firmelor arată că au trebuit să treacă mulţi ani până când s-a simţit un
eventual beneficiu din activităţile legate de turism.
7
Caracterul democratic este bine ilustrat de modificările radicale suferite de către
planurile de amenajare a obiectivelor turistice ca urmare a presiunii unor organizaţii, a
populaţiei gazdă sau chiar a turiştilor tradiţionali dintr-o anumită zonă. Amplasarea
parcului Dracula sau planul de amenajare a staţiunii Vama Veche sunt exemplele cele
mai recente care ilustrează importanţa acestei caracteristici şi subliniază necesitatea
consultării tuturor părţilor interesate înainte de a se lua decizia finală de amplasare sau
amenajare.
Planificarea dezvoltării turismului presupune o abordare la mai multe niveluri:
naţional, regional şi local - niveluri între care trebuie să existe o strânsă legătură în
scopul coordonării structurilor care compun ansamblul teritoriului. Teoria amenajării
turistice se află într-un proces de elaborare şi adaptare continuă la evoluţia fenomenului
turistic şi la cerinţele soluţionării problemelor cu care se confruntă activitatea turistică.
La fel ca alte sectoare, turismul poate avea atât impact pozitiv cât şi negativ
asupra mediului.
Turismul influenţează benefic mediul prin stimularea măsurilor de protecţie a
mediului fizic, a monumentelor şi siturilor istorice. Recreerea şi turismul sunt, în mod
normal, primele obiective în contextul delimitării parcurilor naturale şi a altor zone
protejate. Turismul stimulează crearea de noi locuri de muncă, precum şi dezvoltarea
rurală. Populaţia din aceste zone devine din ce în ce mai conştientă de faptul că
beneficiile ei economice sunt direct legate de numărul de vizitatori care găsesc condiţii
favorabile pentru recreere. Se va încuraja totodată protejarea patrimoniului istoric şi
cultural de către administraţiile şi autorităţile locale.
Dar turismul poate avea şi o influenţă negativă. Mediul, fie el natural sau
antropic constituie resursa de bază a industriei turismului. Dacă însă capacitatea de
suport a mediului este depăşită, va suferi deteriorări şi chiar daune ireversibile. Relaţia
dintre turism şi mediu este cea a unei balanţe delicate între dezvoltare şi protecţie.
Nevoia de turism nu trebuie să fie satisfăcută în asemenea măsură încât să aducă
prejudicii intereselor sociale şi economice ale populaţiei din interiorul zonelor de
importanţă turistică, mediului şi siturilor istorice şi culturale care reprezintă principalele
atracţii pentru turişti. Aceste resurse fac parte din patrimoniul umanităţii, iar
comunităţile locale, precum şi autorităţile naţionale, trebuie să ia toate măsurile necesare
pentru păstrarea acestora.
9
La nivel internaţional, strategiile de dezvoltare turistică sunt coordonate de
organisme abilitate. Astfel, o listă de control a strategiilor recomandate de World
Tourism Organization (WTO) în promovarea turismului cuprinde următoarele măsuri:
- identificarea şi dezvoltarea de noi produse (zone), pieţe (ţări furnizoare de
turişti) şi servicii (confort, divertisment, odihnă);
- antrenarea comunităţilor locale în planificare şi operare;
- dezvoltarea parteneriatului între administratori şi operatori;
- investiţii în mediu (amenajare, protecţie);
- eliminarea amatorismului (avize ale asociaţiilor profesionale);
- marketing şi promovare concentrate pe produse – pieţe.
Derivate din teoria managementului organizaţional, în amenajarea turistică s-au
pus în evidenţă următoarele trei strategii (Erdeli, Istrate, 1996, p.14):
a) strategia de flexibilitate sau a structurilor evolutive, ce presupune o
permanentă adaptare la cerinţele turiştilor, zona turistică fiind amenajată
polifuncţional; este caracteristică în special zonelor cu potenţial turistic redus,
care nu pot afecta decât sume relativ mici pentru investiţii în turism; direcţia
principală a dezvoltării este dată de infrastructură, care trebuie să se situeze la
un nivel corespunzător, cu efecte pe linia creşterii eficienţei valorificării şi
dezvoltării ofertei turistice;
b) strategia de diferenţiere, pune accent pe originalitate în construcţiile turistice
(specific arhitectonic mai ales), în produsele şi serviciile oferite; este o
strategie specifică marketingului; în domeniul amenajării influenţele directe
constau în dimensionarea şi amplasarea suprastructurii turistice în funcţie de
elementul - cheie al zonei; în general, se acceptă faptul că elementul central al
dezvoltării trebuie să aibă cel puţin o recunoaştere la nivel regional;
c) strategia de diversificare, specifică mai ale zonelor în care se poate vorbi de o
industrie turistică, pune accent pe amplificarea dotărilor şi echipamentelor
legate de serviciile suplimentare; presupune forme şi mijloace de agrement cât
mai diverse, reţea comercială modernă şi diversificată, căi de acces
diversificate, existenţa formelor de cazare şi a restaurantelor de lux etc.
Cele mai reprezentative simboluri arhitectonice, care pot sta la baza strategiilor de
diferenţiere la nivel naţional, răspândite pe toate continentele, au fost prezentate de
societatea New 7 Wonders drept candidate la titlul de noi minuni ale lumii, ţinând
cont de faptul că din cele 7 minuni ale lumii antice, doar una mai este vizibilă azi.
Marele Zid Chinezesc, Palatul Potala, oraşul Timbuktu, Kremlinul şi Piaţa Roşie,
Turnul Înclinat din Pisa, Catedrala Aachen, Palatul Versailles, Statuia Libertăţii,
Opera din Sidney, Empire State Building, ruinele de la Machu Picchu, Palatul
10
Imperial din Kyoto, Taj Mahal, Catedrala Sf. Sofia, Colosseum, Palatul Dogilor,
Turnul Eiffel, Alhambra, Catedrala Sagrada Familia, Templul Angkor, oraşul Petra
sunt printre aceste simboluri recunoscute la nivel mondial ca elemente unice şi
reprezentative pentru ţările (şi uneori chiar continentele) pe care sunt amplasate.
Pentru România, majoritatea campaniilor de promovare turistică, bazându-se şi pe
renumele lui Brâncuşi, indică drept element arhitectonic reprezentativ Coloana
Infinitului.
Noile şapte minuni ale lumii, anunţate în cadrul unei declaraţii oficiale în data de
07.07.07, sunt: Marele Zid Chinezesc, oraşul Petra, piramidele de la Chichén Itzá,
Statuia Lui Isus Mântuitorul din Rio de Janeiro, Colosseum, ruinele de la Machu
Picchu, Taj Mahal. Ordinea enumerării acestora este considerată nerelevantă, fiind
considerate noile şapte minuni ale lumii. Mai mult de 100 milioane de votanţi din
întreaga lume şi-au exprimat opinia.
11
CAP.II. ASPECTE METODOLOGICE ALE AMENAJĂRII TURISTICE
12
- nu este tratat ca un sector cu rentabilitate înaltă, recunoscut ca esenţial în
activitatea economică şi socială.
Conservare - se referă la managementul planificat al siturilor, locurilor specifice,
resurselor naturale şi culturale în general, şi nu neapărat la conservarea categorică, care
este folosită pentru a semnifica nici o schimbare a sitului, locului sau resursei, incluzând
restaurarea în starea sa originală; conservarea implică faptul că o anumită uzare şi
schimbare controlată poate avea loc dacă integritatea de bază a sitului, locului sau
resursei este menţinută.
Documentaţie de amenajare a teritoriului şi de urbanism - ansamblu de piese scrise
şi desenate, referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situaţia
existentă şi se stabilesc obiectivele, acţiunile şi măsurile de amenajare a teritoriului şi de
dezvoltare urbanistică a localităţilor pe o perioadă determinată.
Patrimoniu turistic - resursele turistice naturale şi culturale, recunoscute ca atare, şi
structurile realizate în scopul valorificării lor turistice.
Resurse turistice naturale - componente ale mediului care prin natura, calitatea şi
specificul lor sunt recunoscute, înscrise şi valorificate prin turism: elemente
geomorfologice, climatologice, floristice şi faunistice, peisaje, substanţe minerale
balneare şi alţi factori.
Zonă turistică - teritoriu caracterizat printr-o concentrare de resurse turistice de valoare
recunoscută şi care poate fi delimitat distinct ca ofertă, organizare şi protecţie turistică.
Staţiune turistică - localitate dotată cu resurse naturale, antropice şi structurile
necesare pentru asigurarea şi dezvoltarea preponderentă a funcţiilor turistice specifice.
De asemenea, poate avea statut de staţiune turistică partea dintr-o localitate în care
funcţia turistică este preponderentă.
Localitate turistică - aşezare urbană sau rurală cu funcţii turistice dezvoltate pe baza
resurselor turistice de care dispune.
Punct turistic - teritoriu restrâns cu unul sau mai multe obiective turistice naturale şi
antropice, cu caracteristici particulare care îi oferă o atractivitate turistică.
Obiectiv turistic - element natural sau cultural istoric original, cu atractivitate turistică
deosebită.
Dotarea materială - este vorba de elemente materiale care pot fi privite ca un ansamblu
funcţional; echipamentele se traduc fizic prin clădiri şi instalaţii construite (săli de
cinema, săli de gimnastică, turnuri, poduri etc.) sau spaţii amenajate (stadioane,
parcuri); într-un sens larg, în teoria amenajării, atunci când se evaluează potenţialul
natural, ele pot fi privite şi ca o stare a naturii (o pădure, un loc de plimbare, un lac).
13
Realizarea acestui proces presupune parcurgerea câtorva etape - condiţie
esenţială în asigurarea funcţionalităţii noilor localizări - şi anume:
• definirea tipului de amenajare;
• selecţia şi delimitarea zonei;
• elaborarea concepţiei de amenajare (determinarea soluţiilor).
Amenajarea turistică prezintă o varietate de forme şi structuri, determinată fiind
de condiţiile geomorfologice ale spaţiului, de caracteristicile şi distribuţia în spaţiu a
ofertei şi de particularităţile cererii turistice, ceea ce face dificilă tipizarea modelelor şi
concepţiilor sale.
Cu toate acestea, de-a lungul timpului, specialiştii au reuşit să delimiteze câteva
tipuri majore de localizare în funcţie de anumite criterii cum ar fi:
• dimensionarea şi răspândirea în teritoriu a resurselor turistice (amenajare
univocă, plurivocă şi echivocă);
• tipul arealului (sit de litoral, sit de munte, parcuri şi rezervaţii naturale, situri
istorice şi arheologice, situri termale, rurale, periurbane);
• distribuţia cererii turistice (localizări izolate, complexe şi foarte complexe);
• propriul conţinut (amenajarea de la zero şi reamenajarea).
Toate problemele localizării turistice trebuie abordate din mai multe unghiuri de
vedere, astfel încât, pornind de la imaginea de ansamblu a unei multitudini de
considerente de ordin economic, politic, demografic, industrial, financiar, să se realizeze
un program coerent de amenajare integrată. În cadrul acestui program un rol însemnat îl
are analiza realităţilor teritoriului (selecţia zonei) care urmăreşte cercetarea condiţiilor
de dezvoltare a turismului în perimetrul luat în discuţie, deci relevarea oportunităţii sale.
Pentru a determina valoarea unei amenajări turistice trebuie evaluate
oportunităţile locale şi regionale pentru a determina cererea potenţială. Trebuie aşadar
strânse date de tip climatic, geologic, topografic, istoric pentru a efectua o analiză
SWOT a regiunii, a amenajărilor deja existente şi pentru a determina un plan de
amenajare turistică adecvat.
Derularea unei acţiuni de amenajare turistică presupune:
• stabilirea anticipată a scopului urmărit;
• argumentarea necesităţii amenajării;
• stabilirea destinaţiei;
• selecţionarea şi delimitarea teritoriului;
• elaborarea concepţiei de organizare a spaţiului.
Intervin şi dificultăţi în aprecierea globală a situaţiilor pe baza unor indicatori sau
analize specifice. De exemplu, o parte foarte mare din veniturile obţinute din activităţile
turistice se cheltuiesc pe bunuri de import şi pe servicii folosite de turişti, inclusiv pe
investiţiile de capital ca hoteluri, maşini, agenţii de turism în exterior. Astfel, numărul de
turişti primiţi de o ţară nu pare să fie un indicator elocvent real pentru veniturile din
turism. De asemenea, amenajarea spaţiilor litorale şi a celor montane ilustrează de cele
mai multe ori aplicarea unor modele artificiale, moştenite din trecut sau importate; este
ilustrată totodată limitele abordării sectoriale, puternic dependente de conjunctură.
Amenajarea spaţiilor rurale pare însă să ţină mai mult cont de condiţiile existente de
14
mediu, de aspectele sociale şi cele culturale. Motivaţia este clară: funcţia turistică în
aceste zone poate să ducă la valorizarea şi menţinerea culturii locale, rurale.
Prospectarea pieţei turistice este deosebit de importantă pentru amenajarea
teritoriului, deoarece permite estimarea volumului şi a potenţialului pieţei turistice,
precum şi a tendinţelor fluxurilor turistice. Aceste studii oferă elemente şi pentru
fundamentarea programelor de investiţii şi de orientare a acţiunilor promoţionale.
15
c) principiul activităţii principale şi al recepţiei secundare, care pune accentul pe
elementul recreativ dinamic al unei staţiuni ca urmare a apariţiei unui tip de turist
activ, ţinând cont de noua concepţie modernă de organizare a turismului, concepţie
ce presupune diversificarea serviciilor turistice. În amenajarea teritoriului turistic se
va porni de la dimensionarea capacităţilor de prestare a serviciilor turistice în raport
cu motivaţia consumului şi posibilităţile de satisfacere a acestuia, după care va avea
loc adaptarea capacităţilor funcţionale ce vor completa oferta turistică. În concluzie,
trebuie să existe o interdependenţă între elementele destinate cazării şi alimentaţiei
publice şi cele destinate agrementului;
d) principiul reţelelor interdependente vizează integrarea fluxurilor turistice cu
populaţia rezidentă, pornind de la premisa că zona turistică face parte dintr-un
ansamblu urban (rural) permanent, caracterizat prin comportament, aspiraţii,
structuri sociale şi reacţii eterogene. Principiul se bazează pe faptul că majoritatea
staţiunilor turistice sunt integrate sau se află în vecinătatea unor aşezări umane, şi
are în vedere integrarea reţelei turistice în structura socio-economică a zonei
amenajate (prin reţea turistică înţelegându-se baza materială şi serviciile turistice,
personalul angajat şi turiştii), încercându-se evitarea apariţiei unor contradicţii ce pot
crea stări conflictuale între populaţia turistică şi cea rezidentă;
e) principiul funcţionalităţii optime a întregului sistem de reţele (naturale, istorice, a
hotelurilor şi restaurantelor, a unităţilor prestatoare de servicii de transport,
telecomunicaţii, alte elemente ale infrastructurii), care urmăreşte şi asigură
accesibilitatea, legată de ierarhizarea elementelor oferite. Staţiunea este privită ca un
sistem integrat în interiorul căruia sunt repartizate raţional zonele de locuit, spaţiile
verzi, locurile de plimbare, construcţiile destinate divertismentelor, restaurantelor,
centrelor comerciale. Reţelele existente trebuie să funcţioneze într-o strânsă
interdependenţă, cu efecte dinamizatoare asupra întregului sistem. Orice defecţiune
sau dereglare a uneia dintre componente antrenează efecte în lanţ, cu consecinţe
nedorite asupra teritoriului şi asupra consumului turistic;
f) principiul rentabilităţii directe şi indirecte are în vedere necesitatea evaluării
rezultatelor amenajării turistice prin intermediul indicatorilor direcţi de eficienţă
economică şi socială, precum şi a efectului multiplicator al turismului asupra
celorlalte ramuri. Porneşte de la ideea că orice activitate economică se justifică faţă
de societate numai dacă este utilă şi eficientă.
Este necesară respectarea simultană a tuturor acestor principii pentru ca
localizarea turistică a zonei considerate să-şi atingă obiectivele propuse.
16
CAP.III ANALIZA CARACTERISTICILOR REGIONALE
17
3.2. Evaluarea atractivităţii zonelor turistice
Amenajarea unei zone turistice necesită efectuarea de cercetări care să includă
analiza teritoriului şi prospectarea pieţei turistice. Numai după efectuarea unor
asemenea studii se pot stabili capacitatea turistică a zonei respective şi formele de
turism care i se potrivesc cel mai bine. După ce s-a elaborat programul iniţial de
amenajare, se realizează o analiză concretă detaliată asupra principalelor domenii.
Dintre acestea se detaşează:
a) cadrul natural, analizat din punct de vedere geomorfologic (particularităţile terenului:
geologie, sol, subsol, climatologie, biologie, hidrologie, curenţi, igienă);
b) valori culturale: locuri, săpături, monumente istorice şi din epoca contemporană,
atracţii culturale (folclor, festivaluri);
c) condiţii sociale şi economice: factorul demografic, locuinţele, nivelul de trai,
materiile prime, industria, agricultura, artizanatul;
d) infrastructură: transporturi, alimentare cu apă potabilă, asanare, baraje şi
exploatarea lor, surse de energie şi distribuţie;
e) echipament turistic: unităţi de cazare, de alimentaţie publică, dotări pentru agrement
(recreativ şi sportiv: teatre, cinematografe, stadioane, piste de schi, patinoare,
terenuri de golf şi echitaţie, plaje), echipament turistic comercial; echipament de
primire (agenţii de voiaj, birouri de cazare, parcări), echipament terapeutic (băi,
izvoare de apa minerale, aparatură medicală).
Înzestrarea turistică a unei zone înglobează două categorii de elemente:
• funcţionale (reşedinţă, restaurante, servicii publice, infrastructură);
• recreative (spaţiile deschise, monumente, muzee, galerii de artă).
Dintre acestea se detaşează, în cadrul celor funcţionale, reşedinţa, care poate fi
motel, hotel, bungalou, colonie de vacanţă, centru pentru tineret, cameră particulară.
Opţiunea între aceste forme se face în funcţie de caracteristicile cererii turistice, de
ofertele existente, de politica de preţuri care poate fi practicată şi de nivelul prestărilor
de servicii. Ea este completată de restaurante şi pensiuni, servicii publice, mijloace de
transport, elemente de infrastructură, elemente recreative.
Valorile culturale reprezintă un factor de interes turistic, ele individualizând
produsul turistic.
Cunoscând înzestrarea tehnică a unei zone, este necesar să realizăm o planificare
a dezvoltării turistice. Planificarea presupune o legătură între diferitele niveluri
(naţional, regional, local), în vederea coordonării structurilor care compun ansamblul
teritoriului. Problema amenajării unei zone turistice este foarte complexă, fiind necesară
efectuarea unor cercetări iterative spaţio - temporale, pentru a stabili concordanţa şi
sincronizarea reţelelor şi dezvoltarea în etape a sectorului turistic.
Pe baza analizei şi diagnozei teritoriului, a cercetărilor de marketing şi a unei
analize cost-beneficiu a investiţiilor se avansează o concepţie generală de dezvoltare a
turismului. În cadrul acestei concepţii se reliefează capacităţile optime, repartiţia
teritorială a amenajărilor turistice, bilanţul economic al măsurilor propuse, direcţiile de
dezvoltare ale celorlalte sectoare economice şi sunt cuprinse şi măsurile de pentru
asigurarea infrastructurii, pentru dezvoltarea condiţiilor economice şi sociale şi pentru
conservarea mediului ambiant.
18
Factori care determină gradul de atractivitate al unei zone turistice
Este important să înţelegem că o atracţie turistică nu poate fi definită decât în
funcţie de percepţia unei persoane care o consideră o atracţie. De aceea, gradul de
atractivitate nu poate fi măsurat fără a face o referire explicită la un vizitator şi la un
context care îl înglobează. Aceasta înseamnă că trebuie de fapt luat în considerare
întregul sistem turistic – de la origine şi căi de acces până la destinaţia finală – atunci
când se evaluează atractivitatea unei zone de destinaţie. Totuşi, până în prezent nu a fost
încercată integral o asemenea evaluare raportată la context. Majoritatea evaluărilor unei
atracţii turistice se bazează numai pe caracteristicile zonei de destinaţie. De aceea, acest
capitol se va concentra asupra evaluării atractivităţii din punctul de vedere al regiunii de
destinaţie.
Caracteristicile unei destinaţii atractive pot fi catalogate în funcţie de atributele
sale fizice, sociale, istorice, estetice etc., dar evaluarea atractivităţii va trebui să se
bazeze pe o măsurătoare a percepţiei vizitatorului. Din acest motiv, este relativ dificil să
rezumăm atractivitatea totală într-o singură măsurătoare simplă. Atracţiile turistice
individuale vor juca roluri diferite pentru turişti diferiţi: unele puncte de atracţie separate
sunt considerate dominante de către anumite grupuri, în timp ce alte grupuri vor privi
regiunea în totalitatea ei, diversele atracţii turistice jucând un rol major ca întreg.
În cazul unei regiuni turistice există motive complexe care determină cererea
neunitară şi care ne pot ajuta să identificăm atracţiile turistice şi factorii care le
determină. În majoritatea cazurilor va trebui ca aceşti factori să fie priviţi în funcţie de
binecunoscutele concepte de bază: „necesităţi” şi „nevoi”. La baza atractivităţii se
găsesc percepţiile şi experienţele turiştilor. Ca vizitator, îţi alegi o destinaţie în funcţie
de experienţa anterioară sau de percepţia conform căreia potenţialul zonei de destinaţie
va produce experienţa pe care o doreşti. Aceste percepţii depind de tipul de nevoi pe
care doreşti să le împlineşti şi, în general, aceste nevoi pot fi considerate reflecţii
exterioare ale unor necesităţi individuale inerente.
Multe rapoarte se bazează pe aspecte preconcepute ale punctelor de atracţie,
adică factorii determinanţi sunt stabiliţi din start de către cercetători. Aceasta poate
conduce la obţinerea unor rezultate înclinând spre imaginea stabilită a destinaţiei şi spre
acele aspecte ale atractivităţii cărora organizaţiile turistice din zonă le fac deja reclamă.
Atunci când se încearcă stabilirea gradului de atractivitate al unei regiuni, trebuie
realizată în primul rând o listă cu ceea ce oferă zona vizitatorilor şi se prelucrează
informaţiile conform următoarelor etape:
• se realizează o listă cu resursele regiunii;
• se face o documentare privind cererea reală, măsurându-se atractivitatea
fiecărui punct de atracţie izolat sau inclus într-un complex;
• se combină resursele în categorii de puncte de atracţie;
• se evaluează punctele de atracţie, de exemplu printr-un studiu implicând
vizitatorii sau, mai frecvent, pe baza opiniilor experţilor în domeniul
turismului, pentru a se stabili preferinţele şi/sau percepţiile în privinţa
atracţiilor turistice;
• se realizează o hartă a rezultatelor, pentru a se identifica atracţiile izolate şi
subregiunile (aglomerările) - în cadrul cărora atracţiile se suprapun.
19
Pot fi identificaţi opt factori generali de atracţie:
• frumuseţea naturală şi climatul;
• caracteristicile culturale şi sociale;
• gradul de accesibilitate al regiunii;
• atitudinea faţă de turişti;
• infrastructura regiunii;
• nivelul preţurilor;
• facilităţile comerciale;
• facilităţile pentru sport, recreere şi educaţie.
Unele studii au utilizat datele privind locaţia pentru a depista regiunile în care
atracţiile coincid, formând platouri de mare atractivitate. Analiza multidimensională este
utilizată în mod frecvent în cadrul calculelor, pentru a grupa punctele de atracţie în
factori.
O metodă destul de frecvent folosită o reprezintă regionalizarea în scopul
identificării subregiunilor, utilizându-se percepţiile vizitatorilor. Pentru a realiza o hartă
a opiniilor vizitatorilor, este necesar ca acestora să li se pună întrebări legate de limitele
regiunii pe care o vizitează, aşa cum le văd ei. Avantajul metodei prin care vizitatorii
sunt chestionaţi direct este, pentru planificatori şi pentru factorii de decizie,
conştientizarea faptului că limitele administrative nu coincid neapărat cu percepţia
vizitatorilor privind regiunea respectivă.
Atunci când se calculează gradul de atractivitate, principala problemă se referă la
cei care evaluează atracţiile turistice şi la cei ce oferă baza pentru măsurători. Trebuie
implicate persoane cu o legătură directă în sectorul turistic - din instituţii
guvernamentale, din industria turismului şi din organizaţiile turistice.
20
complementare din complex sunt sub standardele zonei, acestea pot deteriora foarte mult
experienţa totală a vizitatorului. Desigur, diferenţele pozitive funcţionează în sens opus
şi influenţează favorabil atractivitatea totală.
Fiecare regiune şi staţiune trebuie să îşi estimeze cu grijă atractivitatea reală.
Singura metodă de a realiza acest lucru o reprezintă reevaluarea regulată a atracţiilor
izolate sau a celor grupate. Grupurile diferite de vizitatori tind să evalueze atracţiile în
mod diferit. Totuşi, este important să înţelegem legătura dintre aceste diferenţe, scopul
vizitei şi satisfacţia fiecărui vizitator.
Atunci când se aplică diverse tehnici de evaluare a unei regiuni, trebuie urmate
trei etape:
• selectarea criteriilor de evaluare a gradului de atractivitate a resurselor;
• evaluarea pe zone/complexe, acestea fiind clasificate de la cele mai
atractive la cele mai puţin atractive;
• obţinerea unei măsuri comparabile a atractivităţii generale, pentru a se
asigura identificarea imediată a zonelor turistice principale.
Alegerea criteriilor include şi dificila problemă a găsirii celor mai importante
puncte. Într-o regiune caracterizată de atracţii naturale şi de activităţi legate de acestea,
aceste atracţii vor exercita mai multă influenţă decât facilităţile de susţinere: de
exemplu, acolo unde piaţa principală o constituie grupurile speciale de interese, este
evident că atracţiile secundare (deşi necesare), ca gradul de accesibilitate, standardele de
cazare, nivelul preţurilor etc. vor avea o importanţă mai redusă. Într-o regiune care
atrage o mare varietate de vizitatori, atunci când atracţia principală constă într-o
combinaţie de climă, servicii şi relaxare, standardele hotelurilor şi restaurantelor pot fi
cele mai importante. Problema alegerii celor mai importante puncte a fost în mod
frecvent rezolvată fie apelând la decizia experţilor în domeniul turismului, fie cercetând
cererea reală.
Clasificarea diverselor regiuni în funcţie de atractivitate s-a realizat uneori prin
înregistrarea prezenţei sau absenţei factorilor de atracţie. Prin cântărirea acestor factori,
zonele turistice pot fi clasificate în funcţie de pieţele reale sau dorite.
Atractivitatea generală a unei regiuni pune şi problema superiorităţii sale relative
asupra altor zone. Nu este vorba despre stabilirea unor valori absolute – aceasta nu este
o ambiţie realistă – ci despre găsirea combinaţiei corecte de măsurători cu ajutorul
cărora să putem evalua toate regiunile cu aceeaşi unitate de măsură, în funcţie de pieţele
care trebuie atrase. Indicii de atracţie au scopul de a rezuma atractivitatea totală a unei
destinaţii sau a unei regiuni turistice. Procedura de calcul a indicelui de atractivitate este
directă:
• se face o listă cât mai amănunţită a atracţiilor specifice pentru regiunea
respectivă şi a atributelor lor (de exemplu ce tip de mediu istoric, cultural şi
natural este de interes major pentru vizitatori, de fel de servicii şi de magazine
sunt disponibile, ce resurse speciale pentru recreere pot fi utilizate etc.);
• se face o clasificare a acestor puncte de atracţie, specificându-se cele principale,
în funcţie de importanţa pe care le-o acordă vizitatorii. Această parte poate fi
completată de experţi în domeniul turismului, dar, în general, cel mai bine este
să se combine părerea experţilor cu aceea a vizitatorilor reali. Orice modificare
21
a sistemului de atracţii va crea relaţii noi şi cotări noi pentru toate atracţiile.
Punctele principale sunt cotate de obicei de la 0 la 1.
• de asemenea, se stabileşte o cotă pentru calitatea fiecărui punct de atracţie,
adică se stabileşte în ce măsură pot fi considerate importante atracţiile regiunii.
Un mediu istoric de slabă calitate va fi mai slab cotat, deşi ar putea fi important
datorită vizitatorilor interesaţi de istorie. Şi aceste cote se găsesc în general între
0 şi 1 şi sunt determinate de aceleaşi grupuri de turişti şi de experţi care au
stabilit punctele cele mai importante.
• se înmulţeşte gradul de importanţă al punctului de atracţie izolat cu cota
corespunzătoare şi se obţine astfel cota de atractivitate a punctului de atracţie.
Acest indice poate fi utilizat în două moduri. Primul constă în a clasifica
regiunile pentru care valorile totale ale indicilor au fost calculate astfel (metoda
este cea mai potrivită pentru subregiuni din cadrul unei zone mai mari). De
asemenea, indicele mai poate indica acţiunile de dezvoltare necesare pentru a
creşte gradul de atractivitate (de ex., evidenţierea mediului istoric).
22
Criterii de selectare a zonelor de dezvoltare a destinaţiilor turistice
Se pot utiliza următoarele criterii pentru identificarea zonelor în ordinea
importanţei:
1. Baza de resurse naturale:
(a) în afara regiunilor dominate de oraşe, zonele trebuie să cuprindă regiuni cu mari
capacităţi de recreere intensă, în special prin activităţi care se pot desfăşura în orice
perioadă a anului;
(b) zonele trebuie să conţină peisaje naturale care să ofere imagini atrăgătoare din punct
de vedere estetic pentru activităţile turistice.
2. Populaţia:
(a) zonele trebuie să fie aproape de pieţele majore (adică de o populaţie importantă,
având dorinţa şi posibilitatea de a participa) sau să fie uşor accesibile din aceste pieţe
prin căi de acces;
(b) zonele trebuie să fie accesibile pieţei de muncă necesară industriei turistice.
3. Transportul:
(a) zonele trebuie să fie accesibile de pe marile căi de acces;
(b) zonele trebuie să aibă acces şi prin diverse moduri (trenuri, autobuze, maşini),
pentru a fi accesibile unei pieţe cât mai largi;
(c) zonele trebuie să conţină un sistem de circulaţie intern eficient, ceea ce provoacă
următoarele consideraţii: existenţa rutelor dintre atracţiile turistice şi centrele de servicii
care sunt atrăgătoare şi eficiente; disponibilitatea şi potenţialul pentru dezvoltarea unei
game largi de modalităţi prin care turiştii pot călători în interiorul regiunii; existenţa şi
potenţialul pentru dezvoltarea circuitelor care pot utiliza moduri unice de transport,
legate de tema sau imaginea regiunii.
4. Atracţii/evenimente:
(a) zonele trebuie să conţină atracţii şi evenimente de o amploare care să atragă cel puţin
pieţele regionale şi, preferabil, care să fie atrăgătoare şi pentru pieţele naţionale şi
(uneori) internaţionale;
(b) zonele trebuie să conţină aglomerări de atracţii şi evenimente, care, împreună:
(i) să prezinte o diversitate atrăgătoare;
(ii) să poată fi oferite ca pachet, atrăgând vizite în orice perioadă a anului;
(iii) să nu necesite gradul de dezvoltare auxiliară necesar unei serii de atracţii izolate;
(c) dacă este posibil, zonele trebuie să includă peisaje istorice sau culturale capabile să
încurajeze vizitele turiştilor, punând bazele dezvoltării atracţiilor şi evenimentelor
istorice şi culturale.
5. Imaginea şi coeziunea:
(a) dacă este posibil, zonele trebuie să aibă trăsături comune pe baza cărora să se
clădească o identitate regională (istorică/culturală/fizică/creată de om etc.) uşor de
identificat şi de asociat cu zona geografică respectivă;
(b) deşi limitele administrative trebuie recunoscute, acestea nu trebuie să fie esenţiale
atunci când se clarifică o imagine coerentă pentru dezvoltarea marketingului.
6. Servicii şi facilităţi:
(a) zonele trebuie să conţină centre de servicii capabile sau având potenţial pentru a
oferi servicii de calitate turiştilor şi facilităţi turistice în zonă;
(b) zonele trebuie să conţină centre de servicii care să reprezinte atracţii prin ele însele.
23
Procesul de evaluare a potenţialului de dezvoltare turistică are loc în trei etape,
incluzând cercetarea factorilor fizici şi a resurselor (împreună cu analiza cererii pe
segmente), cercetarea factorilor privind programul şi a programelor de acţiune legate de
parametrii temporali, concluzii şi recomandări privind sistemul de livrare, astfel încât
realizarea potenţialului destinaţiei să aibă loc în timpul stabilit.
24
În plus, dezvoltarea turismului poate juca un rol major în ameliorarea calităţii
vieţii, nu numai pentru turişti, ci şi pentru populaţia locală. Asemenea îmbunătăţiri ale
facilităţilor şi ale culturii pot avea un efect important asupra încrederii locuitorilor din
zonele afectate de recesiune, ceea ce conduce la proiecte care se susţin singure şi la
creştere economică. Multe dintre exemplele de succes de dezvoltare turistică în zone
dificile au reuşit datorită colaborării susţinute dintre sectorul public şi cel privat. Rolul
autorităţilor locale sau al corpurilor guvernamentale locale este esenţial. Aceste
autorităţi pot deveni catalizatori pentru iniţiativele private. Dezvoltarea acestui gen de
parteneriat dinamic are implicaţii mai profunde decât dezvoltarea turistică, mergând
până la o filosofie a creşterii economice, care ar putea avea beneficii importante în zone
mult mai vaste de activitate economică şi socială.
Alte calităţi ale turismului ca generator de locuri de muncă sunt costul relativ
scăzut per loc de muncă şi posibilitatea realizării rapide a potenţialului de dezvoltare a
acestora. Totuşi, turismul nu este suficient de puternic pentru a oferi toate locurile de
muncă necesare într-o regiune, ci trebuie să facă parte dintr-o strategie integrată.
Asupra turismului din zonele urbane s-au realizat multe studii. O mare parte dintre
acestea au fost realizate în Marea Britanie şi în America de Nord. Printre exemplele de
oraşe mai mari sau mai mici care au obţinut facilităţi, activitate economică, imagine şi
locuri de muncă mult mai bune din dezvoltările turistice se numără Boston, Baltimore şi
Lowell - statul Massachussetts, din SUA şi Bradford, Glasgow, Manchester şi Calderdale
din Marea Britanie. La un nivel mult mai mic, unele zone părăsite din oraşe au fost
transformate de dezvoltările turistice şi de distracţii: docurile din Londra, Bristol,
Liverpool şi Gloucester şi canalele Rochdale şi Camden Lock din nordul Londrei. S-a
înregistrat şi utilizarea clădirilor neglijate, nefolosite sau cu obiectivul schimbat ca
atracţii turistice: Piece Hall din Halifax; Covent Garden Central Market din Londra;
staţia de cale ferată Temple Meads din Bristol. Utilizarea zonelor mai vaste în cadrul
unei strategii integrate de acces şi/sau promovare este evidentă şi în văile din Ţara
Galilor, în Destination Humberside şi în Great English City Breaks.
S-au realizat mai multe studii privind turismul urban, examinând în special
caracteristicile vizitatorilor şi scopul vizitelor. Este dificil de generalizat, din cauza
numărului mic de studii şi a cantităţii limitate de date, dar se pare că există o creştere a
numărului de vacanţe scurte de care pot profita centrele urbane cu ajutorul politicilor de
marketing. Cifrele privitoare la oraşele mari din Marea Britanie (1982) au indicat
următoarele: vacanţe scurte 14%, vacanţe lungi (minimum patru nopţi) 40%, vizitarea
prietenilor şi a rudelor 24%, afaceri/conferinţe 20%, altele 3%. Sectorul atacat cel mai
puternic a fost cel al vacanţelor scurte.
Atunci când sunt promovate zone dificile, este esenţială cooperarea a câtor mai
mulţi actori de pe piaţa turistică, în cadrul unei strategii integrate. Este esenţial ca
sectorul public şi cel privat să convină asupra unei strategii. Finanţarea de către
autorităţile centrale şi locale a îmbunătăţirilor infrastructurii poate fi cheia iniţierii
activităţilor private.
Este important de asemenea ca strategia să fie focalizată: un atac dezordonat
asupra multor pieţe şi segmente de piaţă nu va aduce, probabil, beneficii prea mari.
Zonele dificile trebuie să îşi definească punctele forte şi posibilităţile şi să încerce să îşi
25
reducă punctele slabe din punct de vedere turistic. Trebuie identificate atracţiile locale
culturale şi istorice, care vor fi făcute accesibile şi atrăgătoare pentru vizitatori. Trebuie
exploatate asociaţiile, locaţiile de film şi televiziune; pot fi dezvoltate vacanţe cu puncte
de atracţie speciale, exportându-se astfel aspectele deosebite ale localităţii. În general,
studiile au indicat că vacanţele scurte reprezintă principalul segment de piaţă, fiind luate
frecvent la sfârşitul săptămânii sau ca vacanţe secundare (sau mai dese). Pachetele de
weekend nu sunt neapărat singurul segment de piaţă care are succes în zonele dificile.
Atragerea turiştilor străini, conferinţele, turismul de afaceri şi vacanţele specializate pot
aduce şi ele o contribuţie majoră.
Există frecvent cazul unei strategii integrate pe o regiune mai întinsă care are ca
scop obţinerea viabilităţii ca destinaţie discretă sau este posibil ca zonele similare să
facă eforturi de marketing împreună. Asemenea eforturi conjugate necesită un
management atent, dar au un potenţial ridicat. Implementarea unor astfel de strategii
necesită organizare. Până în prezent, datele arată că s-au implicat prea puţine resurse în
organizarea turismului de către autorităţile centrale şi locale. Turismul trebuie să
concureze cu alte activităţi pentru un buget redus. Totuşi, pentru a creşte la maximum
eficienţa resurselor utilizate este nevoie de prezenţa unor manager-i de turism
specializaţi în cadrul autorităţilor locale.
Zonele dificile, având o combinaţie între baza turistică redusă, imaginea
nefavorabilă şi infrastructura de slabă calitate, pot, dacă beneficiază de combinaţia
potrivită de acţiuni publice şi private, să se dezvolte ca centre turistice de sine
stătătoare. Cercetările (întreprinse mai ales în SUA şi în Marea Britanie) au indicat că
vacanţele scurte reprezintă cea mai promiţătoare piaţă pentru dezvoltarea turistică. Este
necesar un marketing atent, cu atenţie faţă de atracţiile deosebite ale zonei. Pot fi
indicate strategiile de cooperare, care leagă zonele dificile de atracţiile mai puternice.
Turismul joacă un rol important în regenerarea zonelor dificile. Poate oferi locuri
de muncă la un cost relativ scăzut şi creşte prestigiul şi respectul de sine al zonei.
Posturile create sunt în general pentru persoanele necalificate, adică exact tipul de post
de care este mai multă nevoie în zonele dificile. Managementul procesului este esenţial şi
este necesară o abordare bine organizată şi focalizată a anumitor segmente de piaţă.
Astfel de politici pot include promovarea atracţiilor (inclusiv a unora mai puţin
evidente), turismul de conferinţă şi de expoziţie, arte şi sporturi şi turismul
evenimentelor speciale, ca de exemplu festivalurile în aer liber. Dacă este bine
planificată, exploatarea la maximum a potenţialului turistic nu este nevoie să fie
dramatică sau costisitoare.
29
• impactul semnificativ pe care turismul îl poate avea asupra mediului antropic,
atât pozitiv, cât şi negativ;
• responsabilităţile pe care le au atât guvernul cât şi sectorul privat în asigurarea
faptului că acest impact este pozitiv;
• rolul pozitiv pe care turismul poate să îl joace în protecţia şi conservarea
atracţiilor naturale şi culturale;
• idealurile pentru o dezvoltare durabilă cuprind eficienţa economică, mărirea
coeziunii sociale şi culturale şi protecţia mediului înconjurător; ele pot fi
aplicate pentru toate formele de turism.
30
• Integrarea cerinţelor şi oportunităţilor oferite de sectorul turistic, în cadrul unor
planuri economice, astfel încât să se asigure de o dezvoltare durabilă şi un
proces de regenerare;
• Crearea de embleme culturale distincte care reprezintă tradiţiile locale pentru a
putea folosi corect întreaga paletă de resurse;
• Activităţile turistice (planificare, măsuri pentru a crea infrastructura şi operaţii
turistice), care se preconizează că vor avea un impact asupra diversităţii natural
şi biologice trebuie supuse unor previziuni de impact asupra mediului;
• Activităţile turistice trebuie planificate, luându-se în considerare integrarea
socio-economică, culturală şi ecologică la toate nivelurile. Trebuie depuse toate
eforturile pentru a sprijini implementarea planurilor turistice integrate;
• Crearea de politici şi propuneri generale la nivel local, regional şi urban care să
asigure corecta integrare a turismului în viaţa acestor structuri şi să ofere
propuneri specifice pentru lucrările arhitecturale şi urbane.
Exemplu negativ:
În Bucureşti - s-a demonstrat că spaţiul verde s-a înjumătăţit între 1999 şi 2003,
ajungând la 2.5m2 /km, cu mult mai puţin decât se recomandă în UE, şi anume
12m2/km.
32
CAP.IV. EVOLUŢIA PLANIFICĂRII ŞI AMENAJĂRII TURISTICE
33
culturale şi naturale pentru turism sunt păstrate perpetuu şi nu sunt distruse sau
degradate în procesul de dezvoltare.
• Ca orice tip de dezvoltare modernă, formele de turism se schimbă în timp, pe baza
tendinţelor schimbătoare ale pieţei şi ale altor factori. Planificarea poate ajuta la
modernizarea şi revitalizarea zonelor turistice existente depăşite sau inadecvat
dezvoltate; de asemenea, pot fi planificate noi zone turistice care să permită ulterior o
flexibilitate în dezvoltare.
• Dezvoltarea turismului necesită abilităţi umane şi capabilităţi deosebite pentru care e
nevoie de educaţie şi instruire adecvată. Satisfacerea acestor nevoi umane necesită
programare şi planificare atentă şi, în multe cazuri, dezvoltarea de facilităţi specializate
de instruire.
• Realizarea dezvoltării controlate a turismului necesită structuri organizatorice speciale,
strategii de marketing şi programe de promovare, legislaţie şi reglementări precum şi
măsuri fiscale care, printr-o planificare coerentă şi integrată, pot fi asociate cu politica
de turism şi dezvoltare.
• Planificarea furnizează o bază raţională de etapizare a dezvoltării care este importantă
atât pentru sectorul public cât şi pentru cel privat, putând fi utilizată în planificarea
investiţiilor lor.
Unul din motivele de planificare a turismului menţionat mai sus este că zonele noi
pot fi planificate astfel încât să permită o flexibilitate viitoare a dezvoltării, iar zonele
turistice mai vechi pot fi planificate pentru revitalizare. Cu planificare şi cu imaginaţie,
destinaţiile turistice mai vechi au fost menţinute şi în unele cazuri revigorate, iar
modurile de abordare a planificării în prezent sunt orientate spre menţinerea vitalităţii
neîntrerupte a destinaţiilor nou dezvoltate. De fapt, evoluţia destinaţiilor turistice poate
fi probabil anticipată şi, prin planificare şi o gestionare creativă a resurselor, nu trebuie
neapărat să se înregistreze un declin.
Experienţa a demonstrat că regiunile, comunităţile şi ţările beneficiază substanţial
de pe urma unei planificări corespunzătoare a turismului iar această tendinţă se va
menţine. Într-o lume caracterizată printr-un turism din ce în ce mai competitiv, care este
preocupată totodată şi de păstrarea resurselor turistice, destinaţiile turistice cu cel mai
mare succes atât din punct de vedere al satisfacerii turistului cât şi al obţinerii de
beneficii substanţiale, cu perturbaţii minime asupra economiei locale, mediului şi
societăţii vor fi cele care au cea mai bună planificare a dezvoltării turismului.
Planul de Stat din 1959 din Hawaii, acum una din cele mai dezvoltate şi de succes
destinaţii turistice insulare, includea turismul ca o componentă majoră şi integra
planificarea turismului în planul general de dezvoltare regională. Planificarea din
Hawaii a avut în vedere întocmirea de planuri mai detaliate de utilizare a terenului
pentru zonele de staţiune.
Au urmat planuri întocmite pentru locuri precum Sri Lanka, Pakistan, Nepal, Taiwan,
Fiji, Polinezia Franceza, Marea Barieră de Corali şi regiunile centrale ale Australiei.
În Europa, pe parcursul acestei perioade, în planurile majore de turism se includeau
cele întocmite pentru Yugoslavia, Cipru, Corsica şi regiunea franceză de coastă
Languedoc-Roussillon.
Planurile recente din turism pun un accent mai mare pe factorii de mediu şi cei
socio-culturali, precum şi pe conceptul de dezvoltare viabilă, bazat pe analiza atentă a
resurselor şi pe controlul dezvoltării. Metodele analitice şi de studiu s-au îmbunătăţit
mult, iar principiile planificării şi standardele de dezvoltare sunt acum mai bine înţelese.
O atenţie mai mare este acum acordată modurilor efective de implementare a planurilor.
Planificarea turismului nu ignoră însă dezvoltarea existentă, o parte din ea datând din
secolul al XIX-lea. De fapt, unele din dezvoltările anterioare, cum ar fi staţiunile şi
hotelurile clasice, mijloacele interesante de transport şi siturile istorice importante, pot
constitui elemente semnificative ale planurilor din zilele noastre.
Cele mai multe tipuri de planificare oficială sunt făcute de agenţii
guvernamentale. Nivelul detaliat de planificare - de exemplu pentru centre comerciale,
zone rezidenţiale şi staţiuni turistice - pot fi preluate de sectorul privat; aceste planuri
însă trebuie să respecte criteriile de amplasament şi standardele de dezvoltare ale
guvernului local şi să fie aprobate de acesta. Deoarece planificarea este un tip
specializat de activitate, este adesea realizată de consultanţi sau de specialişti
experimentaţi şi calificaţi care lucrează în departamentele de planificare ale agenţiilor
guvernamentale sau ale companiilor private. Deşi în unele ţări s-ar putea să existe o
anumită reţinere privind eficienţa planificării, aceasta este general acceptată ca fiind o
abordare valabilă în orientarea dezvoltării viitoare.
Un aspect important al planificării pe care s-a pus accent este implicarea
comunităţii în procesul de planificare şi de luare a deciziilor. Aceasta se bazează pe
conceptul potrivit căruia planificarea este făcută în primul rând pentru locuitorii unei
zone şi trebuie să li se dea ocazia de a participa la dezvoltarea viitoare a zonei,
exprimându-şi viziunile privind tipul de comunitate viitoare în care vor să trăiască.
Implicarea comunităţii necesită ca procesului de planificare să-i fie alocat mai mult timp
şi poate avea ca rezultat dezbateri ample asupra implicaţiilor viitoare a diverselor tipuri
de dezvoltare sau a scenariilor posibile, adesea incluzând multe discuţii despre raportul
relativ dintre costuri şi beneficii, atât la nivel economic, cât şi de mediu şi social.
Din cauza creşterii în mod justificat a preocupării privind degradarea culturală şi
a mediului înconjurător rezultată din diferitele practici de dezvoltare, a apărut noţiunea
35
de dezvoltare durabilă. Aceasta este o prelungire logică a conceptului de includere a
aspectelor sociale şi de mediu precum şi a analizelor a modului în care această
dezvoltare s-a desfăşurat în ultimele decenii. Abordarea dezvoltării durabile se bucură
de multă atenţie din partea guvernelor şi a agenţiilor internaţionale şi începe să fie
acceptată şi de sectorul privat.
Deşi astăzi se pune mult accent pe corelarea dintre produsele turistice şi pieţe,
acest lucru trebuie făcut în cadrul dezvoltării durabile şi nu generând probleme de mediu
sau socio-economice serioase. O abordare complet dictată de piaţă, care ar furniza orice
fel de atracţii, facilităţi şi servicii pe care piaţa turistică le-ar putea cere, ar putea duce
la degradarea mediului înconjurător şi la pierderea integrităţii socio-culturale a zonei
turistice, chiar dacă pe termen scurt ar aduce beneficii (Inskeep, 1991, p.30).
Pentru a împiedica apariţia acestei situaţii, în anumite zone s-a adoptat abordarea
orientată spre produs. Această abordare sugerează să fie furnizate doar acele tipuri de
atracţii, facilităţi şi servicii care se consideră că pot fi integrate cel mai bine în societate
şi în modelele de dezvoltare locală, cu impact minim, iar promovarea zonei este astfel
concepută încât să atragă doar acei turişti pentru care produsul respectiv prezintă
interes. În multe cazuri, menţinerea echilibrului între obiectivele economice, de mediu şi
sociale reprezintă abordarea cea mai potrivită, dar ea depinde foarte mult de obiectivele
generale naţionale, regionale şi comunitare.
Deşi turismul se extinde rapid în multe locuri şi devine una din activităţile socio-
economice importante ale lumii, trebuie manifestată o anumită precauţie în privinţa
dezvoltării excesive şi supradependenţei de turism. Atât din motive economice cât şi
sociale, diversificarea unei economii este de obicei de dorit, deşi nu întotdeauna posibilă
la nivelul cerut. Din punct de vedere economic, diversificarea furnizează o bază mai
sănătoasă pentru dezvoltare prin aceea că orice fluctuaţie economică periodică dintr-un
sector poate fi probabil contrabalansată de creşteri ale altor sectoare. Ori de câte ori este
posibil, toate sectoarele economice potenţiale bazate pe resursele din zonă trebuie avute
în vedere pentru dezvoltarea turismului integrat în economia multisectorială. Uneori este
mai uşor pentru o zonă să se bazeze pe turism ca sector în ascensiune neglijând un alt
sector potenţial. Totuşi, pentru unele zone care dispun de resurse limitate, există prea
puţine alte opţiuni deschise iar turismului trebuie să i se acorde prioritate în realizarea
obiectivelor economice. Această situaţie este adesea întâlnită în cazul economiei
insulelor mici, cu populaţie în creştere accelerată şi, în consecinţă, un accent deosebit
trebuie pus pe menţinerea viabilităţii sectorului turistic.
De asemenea, odată cu creşterea rapidă a turismului, unele comunităţi, în special
din America de Nord şi Europa, care sunt în căutarea de noi tipuri de dezvoltare
economică, văd turismul ca o alternativă importantă. Resursele pentru turism fiind
limitate, s-ar putea avea în vedere dezvoltarea atracţiilor artificiale, care implică
cheltuieli substanţiale. Adesea pot avea succes, dar se poate întâmpla, mai ales în
condiţiile existenţei unei concurenţe acerbe între comunităţi în privinţa atragerii
turiştilor, să apară şi eşecuri. Turismul nu trebuie văzut ca un panaceu pentru
problemele economice ale comunităţii. Fiecare loc trebuie evaluat cu atenţie din punct de
vedere al potenţialului său de atracţie turistică.
36
4.2. Niveluri de planificare
Un număr impresionant de rapoarte, studii, proiecte şi alte instrumente de
evaluare şi planificare au apărut în a doua jumătate a secolului XX în materie de
planificare şi amenajare turistică.
Pentru a le clasifica, o primă distincţie poate fi făcută considerând două
dimensiuni corelate: timpul şi spaţiul (sau structura spaţială):
• planificare pe termen scurt, pe perioade de unul sau doi ani, în funcţie de
programele de investiţii decise şi realizate conform posibilităţilor economice
şi politice bine precizate; aceste planuri se refera de obicei la zone restrânse
– staţiuni sau localităţi;
• termen mediu (3 până la 6 ani) pentru a acoperi programele de investiţii
realizate în cadrul planurilor naţionale şi regionale de dezvoltare economică;
• termen lung sau planificarea prospectivă sau strategică, pe perioade de la 10
la 25 de ani. Această planificare constituie un principiu director pentru
pregătirea şi punerea în operă a planurilor şi proiectelor de amenajare
succesivă.
Planificarea regională oferă probabil cea mai bună oportunitate de îndeplinire a
scopurilor de protecţie a mediului înconjurător, prin folosirea strategiilor de zonare.
Astfel, strategiile de zonare şi reglementările pot fi folosite pentru a încuraja
concentrarea în anumite arii şi/sau dispersia în alte arii a activităţii turistice, astfel încât
presiunile extreme sunt restrânse la mediile înconjurătoare rezistente, iar mediile fragile
pot fi supuse celor mai rigide măsuri de protecţie. În acest mod, intereselor de
conservare a naturii li se poate acorda prioritatea adecvată.
Planificarea turismului este întocmită la diverse niveluri, fiecare nivel
concentrându-se pe un grad diferit de specificitate. Deşi nu întotdeauna posibil de
realizat, planificarea trebuie întocmită de la general la specific, deoarece nivelurile
generale asigură cadrul şi orientarea pentru întocmirea planurilor specifice.
38
• cantitatea globală, tipurile şi nivelul de calitate a cazării şi a altor facilităţi
şi servicii turistice cerute;
• rutele turistice principale din ţară şi legăturile lor regionale;
• structurile organizatorice de turism, legislaţia şi politicile de investiţii;
• strategiile globale de marketing turistic şi programele de promovare;
• programele de educare şi instruire;
• dezvoltarea facilităţilor şi standardelor de proiectare;
• consideraţii socio-culturale, de mediu, economice şi analizele de impact;
• metodele de implementare la nivel naţional, incluzând etapizarea dezvoltării
şi a strategiei de dezvoltare pe termen scurt.
Cel mai adesea, acest nivel de planificare este acoperit de ministerele de resort şi
de agenţiile naţionale în domeniu. În România, în anumite perioade, turismul a fost
organizat ca minister separat, avantajul constituindu-l evaluarea clară a priorităţilor şi
finanţarea lor corespunzătoare, sau ca parte a unui minister complex, avantajul în acest
caz constituindu-l posibilitatea corelării programelor cu domeniile conexe (amenajarea
teritoriului, transporturi, urbanism).
Nivelul regional de planificare turistică este desigur mai specific decât nivelul
naţional, cu toate că gradul de specificitate la ambele niveluri depinde de mărimea ţării
sau regiunii. Pentru o ţară mică, planul naţional poate fi la acelaşi nivel de detaliere ca şi
planul regional dintr-o ţară mai mare iar ţările mici pot să nu aibă nevoie şi de
planificare naţională şi de planificare regională. Deşi o mare parte a planificării
regionale este făcută pentru regiuni administrative, când este posibil, trebuie bazată pe
regiunile logice de dezvoltare a turismului, indiferent dacă acestea coincid sau nu cu
graniţele administrative. Totuşi, regiunile turistice încă necesită un anumit tip de
structură organizatorică pentru o implementare coordonată.
În urma analizei socio-economice regionale realizată de agenţia de Dezvoltare
Nord-Est, cu sediul în Piatra Neamţ, s-a conturat o strategie de dezvoltarea a regiunii,
ale cărei puncte cu impact asupra dezvoltării turismului vor fi prezentate în continuare.
Strategia este completată de planul financiar, rezultatele şi efectele preconizate,
impactul macro-economic, analiza procedurilor de implementare.
41
Strategia de dezvoltare regională Nord-Est 2007-2013
Planul de Dezvoltare Regională Nord-Est (PDR Nord-Est) reprezintă cererea de finanţare a
regiunii, fiind instrumentul prin care regiunea îşi promovează priorităţile şi interesele în
domeniul economic şi social, reprezentând în acelaşi timp contribuţia regiunii la elaborarea
Planului Naţional de Dezvoltare şi a Programelor Operaţionale.
Direcţiile de intervenţie strategice vor putea fi finanţate prin fonduri naţionale, europene şi
alte fonduri internaţionale.
Obiectivele strategiei regionale Nord-Est 2007-2013
Strategia de dezvoltare a Regiunii Nord-Est a fost elaborată respectând principiul
parteneriatului şi având la bază nevoile desprinse din analiza socio-economică a regiunii şi
analiza SWOT.
Regiunea Nord-Est, prima dintre cele opt regiuni de dezvoltare sub aspectul mărimii şi al
populaţiei, se situează pe ultimul loc în România în raport cu produsul intern brut regional pe
cap de locuitor, datorită, pe de o parte, nivelului scăzut al productivităţii, iar pe de altă parte
a unui nivel al infrastructurii fizice şi de utilităţi dintre cel mai scăzute din punct de vedere
cantitativ şi calitativ. Totodată, regiunea a înregistrat pe orizonturi largi de timp cote înalte
ale ratei şomajului.
În acest context, obiectivul general al strategiei regionale Nord-Est 2007-2013 este
reducerea decalajului existent faţă de regiunile dezvoltate ale României prin creşterea
gradului de competitivitate şi atractivitate regional.
Obiective specifice:
• dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii fizice şi sociale, prezervând în acelaşi
timp condiţiile de mediu;
• consolidarea mediului de afaceri prin creşterea competitivităţii şi eficienţei
microîntreprinderilor şi IMM-urilor;
• realizarea de investiţii şi dezvoltarea de noi servicii turistice în vederea valorificării
potenţialul turistic regional;
• dezvoltarea mediului rural în vederea creşterii nivelului de trai al locuitorilor;
• adaptarea calificărilor şi a nivelului de calificare la cerinţele pieţii şi a includerii
sociale a categoriilor dezavantajate
Direcţii strategice de dezvoltare
Strategia regională Nord-Est 2007-2013 conţine priorităţi şi măsuri ce vor putea fi finanţate
din instrumente structurale prin Programul Operaţional Regional, Programe Operaţionale
(Infrastructura de Transport, Infrastructura de Mediu, Creşterea Competitivităţii Economice,
Dezvoltarea Resurselor Umane şi Servicii Sociale, Dezvoltarea Capacităţii Administrative),
Planul Naţional Strategic pentru Dezvoltare Rurală, precum şi din alte surse de finanţare,
având următoarea structură:
Prioritatea 1 - Infrastructura şi mediul
Prioritatea 2 - Sprijinirea afacerilor
Prioritatea 3 - Turism
Prioritatea 4 - Dezvoltare rurală
Prioritatea 5 - Dezvoltarea resurselor umane şi a serviciilor sociale
42
Obiectivul măsurii: Reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere în vederea asigurării
unui acces mai rapid şi sigur către zonele urbane, turistice, de afaceri şi punctele de frontieră
ale regiunii.
Justificarea măsurii: Din analiza economico-socială a Regiunii Nord-Est rezultă o situaţie
extrem de critică a drumurilor judeţene şi comunale (care deţin 80% din totalul drumurilor
publice regionale), gradul de modernizare a acestora fiind de numai 8.5% - 2004.
Un punct forte al regiunii îl constituie drumul european E85, care străbate regiunea pe axa
nord-sud, făcând legătura unor oraşe importante ale regiunii cu capitala României. Pentru a
asigura accesul rapid de pe această magistrală cu celelalte centre din regiune, este necesară
modernizarea şi reabilitarea drumurilor judeţene de legătură.
Analiza SWOT surprinde ca punct slab poluarea atmosferică constantă în marile oraşe
datorată traficului rutier, care va putea fi soluţionată şi prin realizarea de şosele de centură
pentru respectivele oraşe.
Legătura dintre centrul ţării şi Regiunea Nord-Est se va realiza prin drumul expres Braşov -
Bacău - Vaslui - Crasna, în conformitate cu Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional,
secţiunea 1- Căi de comunicaţie.
Conform Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional, judeţele din nordul Regiunii vor fi
străbătute de viitoarea autostradă Cluj Napoca - Dej - Bistriţa - Suceava - Botoşani -
Ştefăneşti - Republica Moldova. Aceasta va asigura o comunicare rapidă între vestul şi estul
Europei.
Descrierea măsurii (acţiuni care vor fi finanţate): acţiuni de reabilitare şi modernizare a
infrastructurii de transport rutier la standardele europene: drumuri judeţene; drumuri
naţionale; şosele de centură; drumuri de acces; poduri; treceri de nivel cale ferată; bretele
de legătură între zone de interes turistic şi de afaceri ridicat şi drumuri naţionale şi
europene; realizarea unui centru de transport rutier containerizat, la standarde europene la
nivelul fiecărui judeţ; consolidări, terasamente, refacere şi reabilitare a drumurilor de acces
afectate de calamităţi naturale.
Măsura 1.2 - Modernizarea gărilor şi a reţelei feroviare
Obiectivul măsurii: Reabilitarea şi modernizarea gărilor şi unităţilor de triaj marfă în
vederea asigurării unui confort al pasagerilor şi optimizării transportului de mărfuri în
conformitate cu standardele europene.
Justificarea măsurii: Regiunea Nord-Est este traversată de două din cele opt magistrale ale
ţării, ce leagă Bucureşti cu Ucraina, respectiv Republica Moldova.
Dacă în ultima perioadă, transportul feroviar de pasageri a avut de suferit datorită
alternativei oferite de firmele de transport rutier, cel de marfă în general a avut o evoluţie
constantă. Se va urmări introducerea sistemului informatic în gările mari pentru eliberarea
legitimaţiilor de călătorie cât şi a unui sistem de semnalizare/orientare pentru staţiile de cale
ferată care să urmărească accesul către alte mijloace de transport şi obiective turistice.
Descrierea măsurii (acţiuni care vor fi finanţate):
• acţiuni de reabilitare a gărilor, a utilităţilor aferente, de dotare cu echipamente IT
pentru sistemul informatic de eliberare a legitimaţiilor de călătorie
• realizarea în gări a sistemului de semnalizare/orientare către mijloace de transport
de legătură şi atracţii turistice
• realizarea unui centru de transport feroviar containerizat, la standarde europene la
nivelul fiecărui judeţ
• reţeaua feroviară va fi modernizată prin acţiuni de: extinderi tronsoane căi ferate;
electrificare reţele cale ferată; consolidări pe traseele afectate de erodări si
alunecări de teren.
43
Măsura 1.3 - Modernizarea infrastructurii aeroportuare
Obiectivul măsurii: Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii aeroportuare în vederea
sprijinirii mediului de afaceri şi îmbunătăţirii accesului la patrimoniul turistic regional.
Justificarea măsurii: Regiunea este deservită aerian prin cele trei aeroporturi regionale
(Bacău, laşi şi Suceava) existând curse regulate de pasageri spre Bucureşti şi ocazionale cu
oraşe din unele ţări comunitare, precum Italia, Franţa, Spania şi Germania.
În prezent, accesul rutier al turiştilor străini de la punctele de trecere a frontierei din vestul
ţării spre regiune se poate realiza în circa 10-11 ore, pe drumuri cu o infrastructură slabă şi
în condiţii de trafic intens. Se impune astfel asigurarea unui acces rapid şi direct al turiştilor
străini, din statele membre către cele trei oraşe care deţin aerogări. De aici, aceştia pot
ajunge către zonele cu un înalt potenţial turistic folosind infrastructura rutieră.
Pentru a ajunge în oraşele regiunii, investitorii străini apelează la cursele interne asigurate
de Aeroportul Otopeni - Henri Coandă din Bucureşti, care adesea sunt la intervale mari de
timp faţă de momentul sosirii în România.
Realizarea unor terminale cargo este necesară pentru conectarea Regiunii de Nord-Est la
fluxul internaţional de schimburi în scopul facilitării comerţului şi activităţilor de producţie.
Descrierea măsurii (acţiuni care vor fi finanţate):
• extindere/modernizare piste de decolare/aterizare pentru tonaj de până la 400 t
• modernizarea sistemelor de balizaj
• extindere terminale pasageri şi construcţie platforme de îmbarcare/debarcare
• legături de transport pasageri la/de la avion
• construcţie gard perimetral suprafaţa aeronautică
• construcţie-reabilitare hangare pentru lucrări de întreţinere aeronave
• realizarea de platforme de operare aeronave pentru transport mărfuri
• dotarea aeroporturilor cu suprafeţe pentru panotaj comercial, informaţional la nivel
local şi regional
• realizare terminal cargo.
Măsura 1.4 - Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de mediu
Obiectivul măsurii: îmbunătăţirea standardului de viaţă a locuitorilor şi creşterea
atractivităţii de investire în mediul urban prin crearea, extinderea şi modernizarea
infrastructurii de mediu.
Justificarea măsurii: În regiune, numai localităţile urbane sunt dotate cu staţii de epurare a
apelor uzate, cele mai multe dintre acestea datorită dotărilor necorespunzătoare şi
insuficientei capacităţi nu funcţionează corespunzător. În consecinţă, deversarea apelor uzate
se realizează în condiţiile în care nu au fost suficient epurate, provocând poluarea apelor de
suprafaţă, de subteran şi afectând în final sănătatea locuitorilor.
În domeniul sistemelor de management al deşeurilor, dotările şi infrastructura existentă sunt
extrem de reduse, necorelate cantitativ şi calitativ cu efectivul populaţiei regionale.
Aşa cum reiese din analiza economico-socială, în zonele urbane se constată o gestionare
defectuoasă a deşeurilor menajere şi industriale, datorată următoarelor cauze:
• colectarea deşeurilor nu se realizează în mod selectiv;
• depozitarea deşeurilor se face la rampele de gunoi ale oraşelor. Acestea sunt
depăşite atât din punct de vedere al capacităţii de stocare, a masurilor de protejare a
mediului, cât şi al modului de recuperare a materialelor utile.
Modul actual de gestionare a deşeurilor generează o serie de efecte negative:
• deprecierea calităţii componentelor mediului natural prin emisii de poluanţi in aer,
sol, ape subterane, ape de suprafaţă; impact negativ asupra biodiversităţii;
• impact negativ asupra peisajului;
• risc de îmbolnăviri pentru populaţie;
44
• disconfort pentru populaţie;
• neconformare cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniu.
O atenţie deosebită în actualul exerciţiu de planificare trebuie acordată şi eliminării efectelor
negative ale sistemului actual de gestionare a deşeurilor spitaliceşti, printre care enumerăm:
• sistemul actual de incinerare a deşeurilor spitaliceşti generează emisii de substanţe
periculoase pentru sănătatea umană;
• disconfort pentru populaţia din zonă;
• neconformare cu prevederile legale.
Există şi situaţii când se realizează o depozitare necontrolată a deşeurilor, fără respectarea
legislaţiei în vigoare, cu un impact negativ semnificativ asupra mediului (prin alterarea
calităţii solului, aerului, apelor freatice şi de suprafaţă) şi calităţii vieţii populaţiei.
În aceste condiţii se impune realizarea de noi depozite ecologice zonale şi crearea de staţii de
transfer în fiecare judeţ, în vederea implementării optime a unui sistem integrat de gestionare
a deşeurilor care să deservească populaţia din municipiile, oraşele, comunele judeţului
precum şi a localităţilor rurale dispersate.
Este necesară separarea deşeurilor menajere de cele industriale sau din producţie, deoarece
conform legislaţiei în vigoare responsabilitatea pentru activităţile de gestionare a deşeurilor
revine generatorilor acestora în conformitate cu principiul "poluatorul plăteşte" sau după
caz, producătorilor în conformitate cu principiul "responsabilitatea producătorului".
Organizarea activităţilor de colectare, transport şi eliminare a deşeurilor municipale este una
dintre obligaţiile administraţiilor publice locale.
Poluarea accidentală a apelor curgătoare şi a lacurilor a dus la degradarea faunei şi florei
aferente acestora, scăzând foarte mult gradul de atractivitate a acestora pentru activităţi de
recreere a locuitorilor.
Problemele generate de fenomenele hidrometeorologice periculoase (inundaţii, alunecări de
teren, eroziune, distrugerea recoltelor, gospodăriilor, podurilor, podeţelor, drumurilor,
reţelelor electrice, canalizărilor, etc.) au costuri economice şi umane ridicate. Aceste
fenomene conduc la reducerea calităţii vieţii prin afectarea directă sau indirectă a
locuitorilor şi a agenţilor economici. În plus, alunecările de teren produse pe suprafeţe mari
duc la modificarea şi scăderea valorii peisagistice, iar materialele aluvionare care ajung în
râuri au impact direct asupra florei şi faunei acvatice şi generează colmatarea acumulărilor
hidroenergetice şi a amenajărilor piscicole.
Conform angajamentelor asumate de România în urma încheierii negocierilor privind
Capitolul 22 - Mediul, este necesară atingerea următoarelor obiective privind calitatea
aerului:
• evaluarea calităţii aerului, pe baza de metode şi criterii comune cu cele UE;
• obţinerea informaţiei adecvate privind calitatea aerului înconjurător şi asigurarea
că acestă informaţie a fost pusă la dispoziţia publicului;
• menţinerea calităţii aerului înconjurător acolo unde aceasta este corespunzătoare
standardelor sau îmbunătăţirea calităţii aerului în zonele în care aceasta este
necorespunzătoare,
• realizarea unui sistem integrat pentru prevenirea şi controlul poluării,
• limitarea emisiilor anumitor poluanţi în aer, proveniţi din instalaţii mari de ardere.
În prezent, se manifestă următoarele efecte negative generate de nivelurile ridicate de
poluanţi în aer:
• calitate necorespunzătoare a aerului în zona aglomerărilor urbane şi platformelor
industriale,
• transportul poluanţilor pe distanţe mari,
• pericolul formării de compuşi cu grad ridicat de agresivitate,
45
• apariţia ploilor acide,
• degradarea componentelor mediului natural şi construit,
• utilizarea restrictivă a terenurilor în zona de impact,
• afectarea stării de sănătate a populaţiei.
Impact pozitiv aşteptat:
• îmbunătăţirea calităţii aerului,
• îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi reducerea cheltuielilor pentru
îngrijirea sănătăţii,
• reducerea cheltuielilor pentru întreţinerea clădirilor, monumentelor etc.,
• ameliorarea calităţii componentelor mediului, în ansamblu.
În cazul neîndeplinirii cerinţelor UE privind calitatea mediului, există pericolul închiderii
activităţilor neconforme cu prevederile legale. Zgomotul este o problemă de mediu şi de
sănătate, mai ales în aglomerările urbane unde se înregistrează, ca urmare a traficului
intens, nivele de zgomot peste normele admise de standardele în domeniu. Efectele
zgomotului pot varia de la un individ la altul, de la tulburări auditive sau psihologice până la
perturbări ale somnului. Agresiunea datorată zgomotelor constituie o cale de degradare a
mediului ambiant urban. Zgomotul are o acţiune complexă asupra organismului în funcţie de
frecvenţă, tărie şi poziţia surselor. Ponderea majoră a surselor de poluare fonică, pe lângă
cele fixe de origine industrială, o deţin în cazul marilor aglomerări urbane, în proporţie de
70%, sursele mobile, respectiv circulaţia rutieră.
Descrierea măsurii (acţiuni care vor fi finanţate):
• managementul integrat al deşeurilor menajere, managementul deşeurilor industriale,
managementul deşeurilor periculoase (inclusiv spitaliceşti)
• construirea şi/sau extinderea, retehnologizarea, reabilitarea şi modernizarea
instalaţiilor de epurare / pre-epurare a apelor uzate menajere şi / sau industriale
• implementarea de sisteme de monitorizare a calităţii factorilor de mediu (aer, apă, sol)
• reconstrucţia ecologică a zonelor degradate şi protejarea patrimoniului natural
• stoparea poluării şi depoluarea lacurilor şi râurilor, inclusiv repopularea acestora
• reabilitarea, modernizarea şi extinderea infrastructurii de utilităţi (alimentare cu apă,
reţele de canalizare) din mediul urban
• amenajarea cursurilor de apă şi realizarea unor sisteme de avertizare-alarmare sonoră
a populaţiei şi a obiectivelor din zonele potenţial afectate
• implementarea de programe de reducere a emisiilor atmosferice
• realizarea de reţele de monitorizare a poluării fonice în zonele urbane
• realizare perdele de protecţie în lungul arterelor rutiere intens circulate / căilor ferate
• stabilizarea versanţilor din apropierea căilor de acces - drumuri judeţene afectate de
alunecări de teren.
Măsura 1.8 - Reabilitare urbană
Obiectivul măsurii: Atragerea investitorilor şi turiştilor străini cât şi creşterea standardelor
de viaţă a locuitorilor prin îmbunătăţirea imaginii mediului urban.
Justificarea măsurii: La nivel regional se găsesc 32 de municipii şi oraşe. Marea majoritate a
acestora sunt mici şi mijlocii, cu o populaţie sub 100.000 de locuitori. Deşi nu există date
statistice care să se constituie într-un inventar ce să exprime atractivitatea mediului urban, se
constată în majoritatea localităţilor următoarele:
• necorelarea între creşterea parcului de autoturisme şi reţeaua stradală existentă, pe
de o parte, şi parcările auto, pe de altă parte;
• creşterea în ultima vreme a poluării atmosferice datorită traficului rutier din orele
de vârf;
• reţea pietonală şi stradală uzată şi învechită;
46
• reţea de iluminare publică ineficientă;
• infrastructura degradată a caselor de cultură şi bibliotecilor;
• numărul redus al spaţiilor verzi, a parcurilor de joacă pentru copii;
• infrastructura de agrement aproape inexistentă.
Pe de altă parte, mediul urban oferă o serie de oportunităţi prin obiectivele turistice culturale
şi istorice existente, ce ar putea permite dezvoltarea turismului urban. În acest sens, printr-un
sistem integrat de reabilitare urbană, localităţile vor putea deveni mai atractive pentru
atragerea potenţialilor investitori, pentru dezvoltarea turismului, asigurând în acelaşi timp şi
creşterea standardului de viaţă al cetăţenilor.
Descrierea măsurii (acţiuni care vor fi finanţate):
• reabilitare a monumentelor şi siturilor istorice, conservarea patrimoniului cultural
din zonele urbane
• reabilitare a caselor de cultură, căminelor culturale, bibliotecilor
• reabilitare urbană a cartierelor şi clădirilor din centre civice
• modernizarea reţelei stradale urbane şi a spaţiilor pietonale
• construirea şi/sau reabilitarea parcărilor auto
• crearea, amenajarea şi/sau modernizarea spaţiilor verzi şi parcurilor pentru copii
• modernizarea reţelei de iluminat public
• reabilitarea transportului urban
• reabilitarea lacurilor din apropierea mediului urban şi crearea de locuri de
agrement
Prioritatea 3 - Turism
Obiectivul priorităţii: Realizarea de investiţii şi dezvoltarea de noi servicii turistice în
vederea valorificării potenţialului turistic regional.
Măsura 3.1 - Investiţii în turism
Obiectivul măsurii: Reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii de turism în vederea creşterii
atractivităţii turistice regionale.
Justificarea măsurii: În regiune există numeroase obiective de patrimoniu, mănăstiri şi
biserici (unele dintre acestea sub patrimoniul UNESCO), constituind un adevărat potenţial
pentru dezvoltarea turismului ecumenic, istoric şi cultural. Cu toate acestea, turismul
regional este caracterizat prin gradul scăzut de ocupare al capacităţii de cazare în funcţiune,
de numai 27.2% (2005). Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în perioada de analiză, 1998-
2005, are loc o descreştere continuă a acestui indicator. De asemenea, din analiza duratei
medii de şedere per turist, se constata valori inferioare atât faţă de media naţională cât şi în
raport cu celelalte regiuni.
Motivele care au determinat această situaţie sunt:
• calitatea slabă a serviciilor oferite în anumite zone turistice;
• gradul inegal de modernizare a infrastructurii existente;
• potenţialul turistic existent este slab promovat.
Pentru a valorifica potenţialul existent şi a atrage cât mai mulţi turişti în regiune, este nevoie
de un ansamblu integrat de acţiuni. Unele dintre aceste acţiuni vor fi asigurate prin
intermediul:
• măsurilor cuprinse în prioritatea de dezvoltare a infrastructurii locale şi regionale prin
care se va putea permite un acces mai rapid rutier şi aerian, o atractivitate crescută a
zonelor urbane ca efect al reabilitării, o infrastructură de mediu adecvată;
• măsurilor prevăzute în prioritatea de resurse umane ale cărei rezultate vor fi instruirea
personalului ce-şi desfăşoară activitatea în acest domeniu, determinând creşterea
calităţii serviciilor;
47
• măsurilor prevăzute în prioritatea de sprijinire a afacerilor care va permite atât apariţia
de noi firme în turism (eventual prin transformarea statului juridic al structurilor de tip
bed & breakfast şi integrarea acestora în circuitele turistice ale operatorilor de turism)
cât şi dezvoltarea celor existente.
Prin prezenta măsură se va urmări reabilitarea obiectivelor turistice, modernizarea
facilităţilor pentru cazare şi masă, dezvoltarea bazei de agrement.
Descrierea măsurii (acţiuni care vor fi finanţate):
• reabilitarea obiectivelor turistice ce aparţin patrimoniului cultural, istoric, ecumenic
• reabilitarea spaţiilor de cazare şi tratament
• crearea, modernizarea şi diversificarea dotărilor de agrement (inclusiv amenajări şi
ecologizări de lacuri)
• crearea de clustere de atracţii turistice
• dezvoltarea unui sistem de marcare a atracţiilor turistice în întreaga regiune (panouri,
hărţi turistice pe drumurile naţionale şi judeţene, gări, autogări, aerogări)
• dezvoltarea turismului montan şi a infrastructurii de agrement asociate sporturilor de
iarnă
• modernizarea şi realizarea traseelor montane, a reţelei de cabane şi a refugiilor
montane, a staţiunilor montane.
• dezvoltarea şi diversificarea infrastructurii fizice de agrement necesară pentru realizarea
unei oferte de petrecere a timpului liber (hipism, paraşutism, sporturi extreme şi alte
activităţi specifice turismului de nişă)
• dezvoltarea turismului de afaceri - centre de conferinţe şi afaceri
• construcţia şi modernizarea facilităţilor pentru turismul balnear.
Măsura 3.2 - Promovarea potenţialului turistic
Obiectivul măsurii: Valorificarea potenţialului turistic regional prin dezvoltarea de noi
servicii turistice şi de acţiuni specifice. Justificarea măsurii:
În măsura precedentă, care viza realizarea de investiţii în turism, au fost prezentate
principalele probleme cheie din acest domeniu, aşa cum reies ele din analiza economico-
socială şi analiza SWOT:
• indicele de ocupare scăzut al capacităţii de cazare în funcţiune;
• un nivel redus al duratei medii de şedere în regiune a turiştilor.
Cu toate acestea, există o serie de oportunităţi care creează premizele dezvoltării turismului
în regiune, astfel încât acesta ar putea deveni în viitor unul din motoarele dezvoltării
economice:
• potenţial turistic ridicat;
• posibilităţi de practicare a unor forme variate de turism (religios, cultural-istoric,
balnear şi alte forme ale turismului de nişă);
• activarea în acest domeniu numai a microîntreprinderilor şi IMM-urilor,
recunoscute prin flexibilitatea şi deschiderea lor pentru produse şi servicii noi,
inovative.
Prin aceasta măsură se urmăreşte eliminarea unui factor important ce a determinat existenţa
situaţiei negative din turism, respectiv promovarea insuficientă şi ineficientă a potenţialului
turistic, atât ca „volum" cât şi ca metode de abordare. Astfel, trebuie întreprinse acele acţiuni
prin care atracţiile turistice din regiune să fie popularizate prin intermediul operatorilor de
turism în ţară şi străinătate. Totodată, este necesară realizarea unui sistem integrat de
rezervare on-line care să aibă oficii în principalele oraşe ale regiunii, în aerogări, principale
staţii de cale ferată, puncte amplasate pe coridorul european etc. Pentru mai bună exploatare
a oportunităţilor turistice, este esenţială dezvoltarea atracţiilor turistice potenţiale ca
„produse competitive" şi care sa beneficieze de o promovare eficientă.
48
Descrierea măsurii (acţiuni care vor fi finanţate):
• crearea de centre/oficii de informare regională cu filiale în toate reşedinţele de judeţ
şi oraşele cu potenţial turistic (gări, autogări, aeroporturi) şi ghişee de informare în
zona atracţiilor turistice
• dezvoltarea reţelelor de comunicare între centrele de informare din regiune şi cele
naţionale şi internaţionale şi integrarea standardizată a acestora prin interconectare
vizând direct dezvoltarea şi îmbunătăţirea sistemului de rezervări, crearea de reţele
de rezervare on-line a serviciilor turistice
• organizarea de târguri, expoziţii muzeale, etnografice şi manifestări culturale,
festivaluri, acţiuni şi campanii de promovare integrată a produsului turistic local şi
regional şi sprijinirea participării la acest tip de evenimente pe plan intern şi
internaţional
• sprijinirea intrării în circuitul internaţional a staţiunilor turistice
• editarea de publicaţii promoţionale şi materiale audio-video (inclusiv distribuirea
acestora în media turistică pe plan internaţional)
• promovarea turismului ecologic.
49
Distrugerea biodiversităţii este un semnal de alarmă dat de impactul societăţii asupra
mediului înconjurător. Deşi în multe locuri nivelul poluării a scăzut şi protecţia naturii a fost
din ce în ce mai mult integrată în planurile de dezvoltare, biodiversitatea rămâne totuşi sub
ameninţarea unui mare număr de factori perturbatori.
Efecte negative care se manifestă în prezent:
• productivitate scăzută a terenurilor,
• utilizarea restrictivă a terenurilor în zonele afectate de halde de deşeuri,
• deteriorarea peisajului,
• periclitarea ecosistemelor terestre şi acvatice,
• neconformarea cu prevederile legislaţiei specifice,
• numeroase comunităţi din regiune sunt ameninţate de riscuri naturale.
Efecte pozitive aşteptate:
• creşterea productivităţii terenurilor agricole,
• îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă,
• utilizarea durabilă a resurselor,
• crearea de noi locuri de muncă,
• conservarea biodiversităţii şi a cadrului biogeografic natural,
• moderarea parametrilor meteorologici şi hidrologici.
În localităţile rurale nu există sisteme de colectare a deşeurilor menajere, deşeurile din
gospodăriile rurale fiind eliminate pe suprafeţe de teren amplasate necorespunzător.
Deşeurile depuse pe aceste suprafeţe sunt animaliere (dejecţii, resturi vegetale din diferite
activităţi agricole etc.) precum şi, în cantităţi mai reduse, alte tipuri (plastic, sticlă, metale,
hârtie etc.).
Descrierea măsurii (acţiuni care vor fi finanţate):
• reabilitarea şi modernizarea drumurilor comunale, inclusiv marcarea şi dotarea lor cu
panouri de orientare, direcţionare
• modernizarea transportului rural şi îmbunătăţirea conexiunilor de transport urban-rural
• renovarea şi dezvoltarea localităţilor rurale şi protecţia şi conservarea moştenirii rurale
• reabilitarea monumentelor şi siturilor istorice şi culturale
• reabilitarea căminelor culturale
• dezvoltarea de reţele de telecomunicaţii (broadband)
• dezvoltarea infrastructurii educaţionale
• dezvoltarea infrastructurii de sănătate
• dezvoltarea infrastructurii asociate serviciilor sociale
• dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii asociate dezvoltării agriculturii
(infrastructură, irigaţii, silozuri, etc.)
• conservarea mediului înconjurător asociată cu activităţi de protejare a terenurilor,
pădurilor şi peisajului
• construirea şi/sau extinderea reţelelor de gaze naturale
• managementul surselor de energie regenerabile (biomasa)
• construirea şi/sau extinderea infrastructurii de utilităţi (apa, canalizare) din mediul
rural
• dezvoltarea sistemelor de colectare selectivă a deşeurilor, de transport şi depozitare
• lucrări de combatere a fenomenelor de eroziune a solului (reabilitarea zonelor forestiere
şi a cursurilor de apă afectate de calamităţi, amenajări torenţi, lucrări de stabilizare şi
protecţie a terenurilor împotriva alunecărilor, lucrări de combatere a eroziunii solului);
• lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în bazinele hidrografice ale râurilor Siret şi
Prut;
• conservarea mediului natural (reconstrucţia ecologică şi monitorizarea terenurilor
50
afectate de halde de deşeuri, reconstrucţia ecosistemelor terestre şi implementarea
sistemelor de management al ariilor naturale protejate şi a parcurilor naturale).
Măsura 4.2 Diversificarea activităţilor economice alternative din mediul rural
Obiectivul măsurii: Creşterea contribuţiei zonelor rurale la economia regională prin lărgirea
sferei de activităţi economice desfăşurate.
Justificarea măsurii: Din analiza economico-socială şi analiza SWOT, rezultă că pentru
actualul exerciţiu de planificare cea mai mare provocare o constituie situaţia existentă în
mediul rural. Sub aspectul productivităţii, zonele rurale sunt caracterizate printr-o slabă
eficienţă economică. Putem menţiona că 51% din populaţia ocupată a regiunii (practic cea
concentrată în mediul rural) contribuie la realizarea a numai 21% din PIB regional.
Principala preocupare a majorităţii populaţiei din această categorie o constituie asigurarea
autoconsumului (care nu este generator de PIB) şi doar ulterior crearea unor venituri
suplimentare. De asemenea, vânzările realizate de aceste persoane nu se încadrează în
fluxurile comerciale, nefiind contabilizate în conturile naţionale şi regionale.
În afară de agricultură, care constituie principala activitate în acest areal, în ultima perioadă
au început să existe preocupări pentru obţinerea unor venituri alternative din turism, în
special, din agroturism. Prin reabilitarea locuinţelor şi modernizarea acestora, multe
gospodării au fost transformate în structuri de primire turistică de tip bed & breakfast, pentru
care există o cerere crescândă din partea turiştilor în ultimii ani.
Din păcate, foarte puţine au un statut juridic, astfel încât veniturile realizate nu consolidează
formarea produsului intern brut regional. Totodată, aceste structuri nu au posibilitatea de a fi
promovate de către operatorii de turism în cadrul ofertelor acestora.
Din acest motiv prin dobândirea statului juridic, va exista posibilitatea ca:
• proprietarii să poată accesa fonduri nerambursabile pentru modernizarea
structurilor turistice create;
• să fie promovate prin afilierea la asociaţii regionale care promovează această formă
de turism;
• să fie create noi locuri de muncă în alte zone ocupaţionale decât agricultura;
• să crească productivitatea în mediul rural concomitent cu creşterea PIB-ului
regional.
În zona rurală există şi oportunităţi de dezvoltarea a afacerilor prin cultivarea şi procesarea
unor „produse agricole" pentru care există cerere pe pieţele externe: ciuperci, melci, broaşte,
produse apicole şi pentru care există condiţii favorabile de creştere a acestora.
Descrierea măsurii (acţiuni care vor fi finanţate):
• încurajarea activităţilor meşteşugăreşti/artizanale
• dezvoltarea turismului rural (inclusiv turism montan, turism pentru pescuit, turism
ecvestru, cicloturism) şi a agroturismului
• dezvoltarea acvaculturii
• dezvoltarea sericiculturii
• dezvoltarea apiculturii
• dezvoltarea fermelor de melci şi broaşte
• cultivarea şi procesarea ciupercilor
• investiţii noi şi/sau modernizarea colectării, depozitarii, procesării şi marketingului
fructelor de pădure, a plantelor medicinale şi aromatice
• înfiinţarea unor centre teritoriale de colectare a produselor agricole
• diseminarea informaţiilor europene necesare mediului rural.
51
4.2.4. Planificare subregională
În unele ţări sau regiuni, există necesitatea planificării subregionale, care este mai
specifică decât nivelul regional, dar nu atât de detaliată ca planificarea zonei de
dezvoltare sau cea a utilizării terenului staţiunii. Componentele planului subregional vor
depinde de situaţia subregiunii dar în mod tipic vor include caracteristicile atracţiilor
turistice, amplasarea generală a cazării şi a altor servicii şi facilităţi turistice, accesul,
reţeaua sa de transport intern, alte consideraţii de infrastructură precum şi factori
instituţionali.
52
b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;
c) zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie;
d) delimitarea zonelor afectate de servituţi publice;
e) modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;
f) stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice;
g) formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor;
h) precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite,
amenajate şi plantate.
Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu şi lung cu privire la:
a) evoluţia în perspectivă a localităţii;
b) direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu;
c) traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de
amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.
Planul urbanistic zonal are caracter de reglementare specifică detaliată şi asigură
corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general
a unei zone delimitate din teritoriul localităţii.
Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la:
a) organizarea reţelei stradale;
b) organizarea arhitectural-urbanistică în funcţie de caracteristicile structurii urbane;
c) modul de utilizare a terenurilor;
d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;
e) statutul juridic şi circulaţia terenurilor;
f) protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie ale acestora.
Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul:
a) zonelor centrale ale localităţilor;
b) zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor, a complexelor de odihnă şi
agrement, a parcurilor industriale, a parcelărilor;
c) altor zone stabilite de autorităţile publice locale din localităţi.
Adaptat după Legea nr.350 / 2001
Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică, prin care se
asigură condiţiile de amplasare, dimensionare, conformare şi servire edilitară a unuia
sau mai multor obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe
53
amplasamente, în corelare cu vecinătăţile imediate.
Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementări cu privire la:
a) asigurarea accesibilităţii şi racordarea la reţelele edilitare;
b) permisivităţi şi constrângeri urbanistice privind volumele construite şi amenajările;
c) relaţiile funcţionale şi estetice cu vecinătatea;
d) compatibilitatea funcţiunilor şi conformarea construcţiilor, amenajărilor şi
plantaţiilor;
e) regimul juridic şi circulaţia terenurilor şi construcţiilor.
Adaptat după Legea nr.350 / 2001
54
PARTEA a II a:
PARTICULARITĂŢI ALE
AMENAJĂRII PE TIPURI DE
AREALE TURISTICE
55
CAP.V. ELEMENTELE PRINCIPALE ALE PLANURILOR PROIECTELOR
Un exemplu în acest sens îl constituie Catedrala Sagrada Familia – deşi Barcelona este
un puternic centru financiar, industrial şi turistic, fondurile pentru terminarea acestui
simbol al oraşului sunt insuficiente – au existat şi probleme tehnice, însă problema se
menţine de 100 de ani.
Scopul proiectului
Scopul unui proiect reprezintă, de regulă, rezolvarea problemei sau stadiul în care
dorim să ajungă problema în urma derulării proiectului. Operaţionalizarea unui sistem
este baza de plecare în stabilirea scopului. Recomandări:
• enunţul trebuie să fie scurt şi concis;
• în general, nu trebuie să apară necesitatea de a folosi conjuncţia “şi” pentru
a despărţi 2 propoziţii; dacă se întâmplă acest lucru, s-ar putea să fie vorba
de 2 scopuri;
• de asemenea, folosirea cuvântului “prin” atrage după el explicaţii cu privire
la modul în care va fi atins scopul proiectului; nu este cazul a se face acest
lucru în această secţiune
Justificarea problemei
Presupune în primul rând identificarea necesitaţilor şi constrângerilor percepute în
regiunea căreia se adresează proiectul. Recomandări:
¨ Acesta este capitolul unde se descrie mediul proiectului: ambianţa
fizică, instituţională, economică, politică sau social culturală, regională
sau zonală care a determinat alegerea obiectivelor pe baza unei analize
serioase şi concrete.
¨ Investigaţi bine situaţia din zona în care se va derula proiectul.
¨ Culegeţi date statistice complete, analizaţi-le şi folosiţi-le pentru a
demonstra şi susţine cel mai bine motivul alegerii proiectului.
¨ Folosiţi cifre corecte, reale.
¨ După ce aţi luat cunoştinţă de situaţia din zonă, de datele colectate de la
foruri competente, descrieţi problemele din zonă. Notaţi şi ierarhizaţi
toate necesităţile şi constrângerile, identificate de dumneavoastră în
prealabil, în zona de competenţă a proiectului.
¨ Daţi explicaţii asupra modului cum aţi identificat aceste necesitaţi şi
constrângeri.
În cadrul acestui capitol trebuie să fie argumentate următoarele aspecte:
• problema abordată în cadrul proiectului este una reală, iar amânarea
rezolvării ei are repercursiuni asupra unui grup semnificativ de cetăţeni;
trebuie explicat într-un mod cât mai convingător ce ar urma să se întâmple
dacă problema respectivă ar fi lăsată nerezolvată;
57
• atingerea scopului şi, implicit, rezolvarea problemei, va aduce o serie de
avantaje comunităţii, societăţii sau anumitor grupuri sociale, avantaje pe
care trebuie menţionate;
• organizaţia iniţiatoare este în măsură să abordeze problema respectivă şi să
ducă proiectul la bun sfârşit; argumentele care susţin această afirmaţie.
Obiectivele proiectului
Un obiectiv este un rezultat scontat ce trebuie obţinut în efortul de atingere a
scopului proiectului şi, implicit, a rezolvării problemei. Pe măsură ce organizaţia /
instituţia atinge obiectivele proiectului, discrepanţa dintre stadiul actual şi scop se
îngustează. Trebuie avută mare atenţie atunci când se enunţă obiectivele pentru a nu se
confunda cu activităţile. Acestea din urmă descriu cum se îndeplinesc obiectivele.
Obiectivele reprezintă un sfârşit, în timp ce metodele reprezintă un drum.
În vederea formulării corecte a obiectivelor se va răspunde cu precizie la
următoarele întrebări:
n Care sunt zonele cheie pe care dorim să le schimbăm prin acest proiect?
n Care este segmentul de populaţie care va fi implicat schimbare? (atenţie, aici
trebuie să avem în vedere nu numai grupul-ţintă - care, de altfel, va fi stabilit cu
precizie - ci şi categoriile de populaţie cu care acesta interacţionează major!)
n Care este direcţia schimbării pe care o dorim? (creştere sau îmbunătăţire,
descreştere sau reducere)
n Care este gradul sau proporţia schimbării?
n Care este termenul (sau intervalul de timp) prevăzut pentru atingerea gradului
de schimbare?
Există câteva reguli simple care ajută la o bună definire a obiectivelor:
n exprimarea trebuie să fie concisă, prin propoziţii afirmative simple
n se vor evita cuvintele cu înţeles neclar, ambiguu sau interpretabil, de genul;
îmbunătăţire, perfecţionare, întărire, etc.;
n se va reduce pe cât posibil numărul adjectivelor;
n se va acorda atenţie verbelor, pentru că acestea definesc acţiuni (mai potrivite
pentru misiune), iar obiectivele sunt stări
n în formularea obiectivului nu trebuie inclusă calea de atingere a acestuia
n acolo unde este posibil, se menţionează grupul ţintă.
Obiectivele se pot clasifica în:
n obiective cantitative şi calitative sau
n obiective pe termen lung (largi) şi pe termen scurt (imediate)
Orice proiect bine făcut va avea un amestec de diferite tipuri de obiective, iar acestea
vor trebui măsurate separat.
Pentru a avea succes:
n obiectivele generale ale proiectului Dvs. să fie similare cu obiectivele concrete
sau priorităţile enunţate de finanţator în Ghidul de finanţare
n obiectivele imediate ale proiectului Dvs. să arate modul în care soluţia pe care o
propuneţi în cadrul proiectului va contribui la realizarea scopului.
O metodă de a verifica dacă ceea ce se enunţă este un obiectiv sau nu, este
folosirea iniţialelor unor cuvinte care reprezintă caracteristicile pe care trebuie să le
58
întrunească obiectivele, iniţiale care, compun cuvântul englezesc SMART: S – specific,
M – măsurabil, A – abordabil, R – realist, T – încadrare în timp.
59
Readucerea bisericii X în circuitul turistic internaţional
Obiective:
• Redarea aspectului medieval/ rustic
• Creşterea numărului de vizitatori cu 30% în următorul an
Scop:
A valorifica potenţialul turistic al zonei Nordul Moldovei şi Bucovina
Obiective:
• Creşterea gradului de notorietate a ofertei pe piaţa turistică internaţională
• Crearea unor circuite turistice standarde sau personalizate, mediatizarea lor
internaţională; crearea unei campanii de promovare şi de imagine a regiunii on-
Internet
• Crearea unei reţele de spaţii de cazare şi masă, în fiecare din localităţile
în care există obiectivele de interes turistic
• Crearea unei infrastructuri electronice pentru: furnizarea de ghiduri turistice a
zonei, preluarea comenzilor şi realizarea rezervărilor, furnizarea de servicii
after-marketing
Scop:
Valorificarea potenţialului turistic al zonei de agrement Ciric
Obiective:
• Ecologizarea zonei prin adunarea deşeurilor existente şi prin/montarea de
tomberoane ecologice
• Promovarea zonei de agrement Ciric ca destinaţie pentru petrecerea timpului
liber şi a vacanţelor
Scop
Realizarea unei alternative pentru petrecerea timpului liber care să întrunească
condiţiile unui loc de agrement;
Obiective:
• oferirea unei game diversificate de servicii, astfel încât să se asigure
satisfacerea tuturor clienţilor
• promovarea şi revigorarea turismului în regiune, într-o perioadă de maxim 2
ani de la implementarea proiectului, fapt cu efect benefic asupra creşterii
numărului de turişti în regiune şi implicit asupra dezvoltării ulterioare a
comunităţii locale
Scop
Revigorarea produsului turistic al S.C."Pietroasa"S.A. în regiunea Muntenia, în vederea
dezvoltării activităţii turistice şi promovării potenţialului acestuia în rândul
consumatorilor de servicii turistice
Obiective generale:
• promovarea şi revigorarea turismului tradiţional în regiunea Muntenia şi în
judeţul Buzău în special, într-o perioadă de maxim 2 ani de la implementarea
proiectului, fapt cu efect benefic asupra creşterii numărului de turişti în
regiune şi implicit asupra dezvoltării ulterioare a comunităţii locale
• extinderea produsului turistic al S.C."Pietroasa"S.A. şi obţinerea de venituri
sigure
• prin asigurarea unui sistem integrat de servicii turistice (turism tradiţional,
oferta de programe turistice, turism şi agrement), după finalizarea
activităţilor prevăzute în proiect.
• realizarea unei alternative pentru petrecerea timpului liber care să
60
întrunească condiţiile unui loc de agrement
Acestea sunt enunţurile generale ale obiectivelor; uneori distanţa între obiective şi
activităţi este greu perceptibilă, în special pentru proiectele care vizează dotarea cu
echipamente turistice.
Pe lângă enunţul general al obiectivului, trebuie obligatoriu precizaţi indicatorii
corespondenţi şi termenul la care urmează a fi verificată îndeplinirea obiectivului.
Rezultatele aşteptate
Reprezintă finalitatea proiectului, justificarea existenţei sale. De obicei ele sunt
cantitative şi calitative. Trebuie să fie măsurabile, vizibile şi specifice, reprezentând, de
fapt, atingerea obiectivelor propuse. Pentru a se asigura buna funcţionare a proiectului
este bine ca fiecărui obiectiv stabilit iniţial (şi, eventual, adaptat pe parcurs) să-i
coincidă un rezultat, pentru validare.
Activităţile
Secţiunea din proiect referitoare la activităţi cuprinde descrierea detaliată a ceea
ce organizaţia / instituţia urmează să întreprindă pentru atingerea obiectivelor.
Activitatea este un mijloc de a atinge un obiectiv (vezi tabelele nr.5.2. şi 5.3.). Trebuie
reţinut faptul că, pentru atingerea unui obiectiv, este necesară punerea în practică a mai
multor metode. Acest capitol trebuie să cuprindă:
• enunţarea fiecărei activităţi în parte;
• specificarea responsabilului activităţii respective;
• specificarea resurselor de care este nevoie (personal, echipament, timp)
• descrierea secvenţelor în timp şi modul cum se interferează activităţile.
62
la finalizarea obiectivelor prevăzute în program, corelat cu asigurarea finanţării
* Continuarea lucrărilor de alimentare cu apă a satelor (cf. HG nr.687/1997) în
250 localităţi rurale.
* Continuarea Programului de conservare a energiei termice în 5 oraşe (Buzău,
Ploieşti, Paşcani, Olteniţa şi Făgăraşi).
5.2. Modernizarea drumurilor de interes local, integrarea acestora în reţeaua de
infrastructură naţională
* Continuarea Programului de pietruire a drumurilor comunale
Activităţile sunt exprimate ca procese. Ele sunt acţiunile necesare pentru a transforma
resursele date în rezultate planificate într-o perioadă de timp specificată.
Caracteristicile activităţilor:
¨ toate activităţile esenţiale pentru producerea rezultatelor anticipate sunt
incluse;
¨ toate activităţile contribuie direct la obţinerea rezultatelor;
¨ sunt incluse doar activităţile care decurg prin proiect;
¨ activităţile sunt descrise în termeni de acţiune;
¨ timpul estimat pentru fiecare activitate este realist;
63
¨ activităţile sunt potrivite situaţiei.
Structura de descriere a activităţilor unui proiect:
n indicatorii de îndeplinire: sunt reprezentaţi de rezultatele obţinute în urma
efectuării activităţii respective
n descrierea activităţii în general şi a subactivităţilor dacă este cazul: este
descrierea detaliată a ceea ce se face; o activitate se poate realiza şi prin mai
multe subactivităţi
n responsabilii din partea echipei de implementare: sunt persoanele desemnate, din
cadrul echipei de proiect, care vor răspunde de o anumită activitate
n evenimente de referinţă: este punctul de reper în desfăşurarea activităţii, la care
se raportează celelalte activităţi.
n resurse alocate: sunt acele mijloace care se pot destina pentru realizarea
proiectului
n asigurarea calităţii: specificaţi ce măsuri luaţi pentru a se asigura calitatea
activităţii respective.
n riscuri semnificative
n planuri de rezervă pentru contracararea riscurilor
Exemplu: Activitatea 1: Amenajarea spaţiilor specifice derulării activităţii turistice
n Indicatori de îndeplinire: spaţiile sunt pregătite pentru începerea activităţilor,
conform specificaţiilor din Anexa X.
n Descriere: această activitate constă în acţiunile de închiriere, amenajare şi
igienizare a spaţiului, de achiziţie şi de dotare cu echipamente, conform Anexei
X. Acţiunile de amenajare şi igienizare vor fi subcontractate unui antreprenor,
închirierea spaţiului şi achiziţia echipamentelor necesare funcţionării va fi
efectuată de către echipa managerială.
n Activitatea 1 include 9 subactivităţi paralele:
¨ 1-1 Licitaţie pentru subcontractarea unui antreprenor
¨ 1-2 Amenajarea şi igienizarea sediului (reparaţii, adaptări de instalaţii
electrice, sanitare, zugrăviri, tencuieli, vopsitorie, amenajare podele)
¨ 1-3 Recepţionarea lucrărilor de amenajare
¨ 1-4 Definitivarea listei echipamentelor prin detalierea şi completarea
listei
¨ 1-5 Lansarea cererilor de ofertă pentru achiziţia echipamentului
¨ 1-6 Evaluarea şi selectarea ofertelor
¨ 1-7 Achiziţionarea echipamentelor şi elementelor de ambient, conform
procedurilor.
¨ 1-8 Instalarea echipamentului şi elementelor de ambient.
¨ 1-9 Controlul şi evidenţa configuraţiei logistice
n Responsabili din partea echipei de management a proiectului sunt managerul de
proiect, asistentul manager şi responsabilul pentru logistică.
n Evenimentele de referinţă sunt (vezi diagrama Gantt - Anexa Y):
¨ definitivarea închirierii licitaţiei
¨ recepţia lucrărilor de amenajare şi igienizare
¨ instalarea mobilierului, echipamentului şi a elementelor de ambient.
64
n În privinţa asigurării calităţii, criteriile pentru evaluarea calităţii, măsurile de
prevenire a defectelor, acţiunile necesare detectării şi corectării acestora,
demonstrarea respectării criteriilor de calitate şi a procedurilor de revizie vor fi
detaliate într-un studiu ce va fi elaborat de Contractor, aprobat de Partener şi
inclus în Raportul de Iniţiere.
n Riscurile semnificative sunt:
¨ întârzierea sau întreruperea lucrărilor de amenajare datorită unor cauze
subiective
¨ absenţa unor oferte adecvate cerinţelor în termenii fixaţi din cauze de
forţă majoră
n Planuri de rezervă pentru contracararea riscurilor:
¨ pregătirea mai multor echipe de muncitori
¨ cercetarea pieţei pentru achiziţii şi în alte localităţi
Aceasta structură este foarte completă şi asigură clarificarea aspectelor cheie ale
derulării proiectului. Puteţi opta şi pentru o structură mai simplă, dar din care să nu
lipsească datele esenţiale, ce definesc cel mai bine activitatea respectivă.
Bugetul proiectului
În sens mai larg, bugetul de proiect poate fi privit ca o planificare a proiectului
din punct de vedere financiar. Pregătirea unui buget detaliat şi realist permite o imagine
mai clară a resurselor necesare atingerii obiectivelor proiectului. Astfel, bugetul atribuie
valoare financiară activităţilor proiectului, planificarea generală a proiectului “mergând
mână în mână” cu cea generală. De asemenea, reprezintă şi un important instrument de
control al resurselor financiare ale proiectului, orice abatere trebuind luată în
considerare.
Tipuri de buget:
a) buget pe categorii de cheltuieli – grupează veniturile şi cheltuielile pe categorii.
Exemplu: personal; transport; echipament; instruiri; publicaţii; cheltuieli indirecte.
b) buget pe categorii de cheltuieli şi pe activităţi – grupează cheltuielile pe categorii şi
pe activităţi, în cadrul aceluiaşi proiect (vezi tabelul nr. 5.4.).
Este tipul de buget cu care se operează atunci când se elaborează bugetul proiectului.
Utilizându-l, ne putem asigura de faptul că nu scăpăm din vedere nici o activitate şi nici
o cheltuială.
65
c) buget pe surse de finanţare – grupează cheltuielile pe categorii şi pe surse de
finanţare care participă cu fonduri (vezi tabelul nr. 5.5.).
Acest tip de buget reprezintă, de obicei, forma sub care bugetul i se prezintă
finanţatorului căruia i se solicită fonduri, având în vedere faptul că orice finanţator
doreşte să ştie cine mai susţine din punct de vedere financiar proiectul respectiv şi în ce
măsură. Dacă se doreşte o detaliere privind modul în care s-a ajuns să se prevadă
sumele aferente fiecărui tip de cheltuială, se poate ataşa şi bugetul pe activităţi.
Titlul proiectului
Se completează denumirea proiectului, stabilită în prealabil. Titlul trebuie să reflecte
obiectivul general al proiectului. Se preferă alegerea unui nume simplu, ale cărui
iniţiale, dacă este posibil, să formeze un acronim logic.
De obicei, titlul trebuie: să fie descriptiv; să scoată în evidenţă rezultatele proiectului şi
nu metodele folosite; să fie clar, concis, şi uşor de ţinut minte; să nu conţină termeni
tehnici sau elemente de jargon.
Rezumatul proiectului
Aproximativ 10 rânduri, incluzând informaţii despre scopul proiectului, grupurile ţintă
şi activităţile principale.
¨ Rezumatul trebuie exprimat concis, fără a da detalii despre fiecare
activitate.
¨ Conţine date informative, succinte, despre proiect, atingând obligatoriu
punctele solicitate expres: scopul, obiectivele, grupurile ţintă şi
principalele activităţi.
Durabilitate
Se va face diferenţierea între următoarele aspecte ale continuităţii:
(a) Din punct de vedere financiar (Cum vor fi finanţate activităţile după încetarea
finanţării CE?)
¨ Identificaţi şi specificaţi care vor putea fi sursele de finanţare posibile
după încheierea proiectului şi a finanţării.
66
(b) Din punct de vedere instituţional (Vor fi funcţionale structurile care susţin
implementarea activităţilor la sfârşitul prezentului proiect? Va exista "proprietate
locală" asupra rezultatelor proiectului?)
¨ Demonstraţi cum şi cât de funcţionale sunt structurile nou înfiinţate
prin proiect. Arătaţi dacă există dreptul de proprietate asupra
rezultatelor proiectului - nu uitaţi proprietatea intelectuală asupra unor
rezultate.
Descrierea solicitantului
n Când a fost înfiinţată organizaţia dumneavoastră şi când şi-a început
activitatea?
¨ Faceţi o scurtă, dar completă, prezentare a organizaţiei - CV - ul
organizaţiei: data înfiinţării, data începerii activităţii, misiunea,
obiectivele, scopurile.
n Care sunt principalele activităţi ale organizaţiei dumneavoastră, în prezent?
¨ Prezentaţi activităţile principale şi actuale ale organizaţiei
dumneavoastră, încercând să scoateţi în evidenţă acele activităţi care
conduc la producerea rezultatelor obiectivele concordante cu cele ale
programului pentru care aplicaţi.
n Lista membrilor consiliului/comitetului de conducere al organizaţiei
dumneavoastră.
n Capacitatea organizaţiei de a administra şi implementa proiecte.
71
Turism rural
- Aviz de specialitate eliberat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
(MTCT) pentru modernizare sau construcţie, după caz;
- Angajamentul pe propria răspundere a beneficiarului că va introduce obiectivul în circuitul
turistic, în cadrul unei agenţii de turism licenţiate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor
şi Turismului (MTCT).;
- Prezentarea unei strategii de marketing pentru turism pentru proiectul pe care beneficiarul
doreşte să-l promoveze, conform modelului prezentat în Ghidul Solicitantului.
- Capacităţile de cazare prevăzute a fi respectate de către pensiunile turistice se vor încadra în
criteriile de clasificare prevăzute în Anexa nr. 1.5. la Normele de clasificare a structurilor de
primire turistice, respectiv vor avea minim 4 camere (8 locuri) şi până la 10 camere (30 locuri)
pentru investiţii noi şi maxim 20 camere (60 de locuri) pentru modernizări;
- Pentru investiţii noi şi pentru modernizări, nivelul de confort şi calitatea serviciilor prestate
trebuie să fie echivalent cu minimum 3 flori;
- Proiectele care au ca scop crearea de capacităţi noi trebuie să se încadreze în prevederile
Planului General de Urbanism şi a Planului de Urbanism Zonal;
- Pentru modernizarea pensiunilor turistice rurale este necesar certificatul de clasificare
eliberat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) pentru pensiunea
respectivă.
Alte tipuri de activităţi de turism în spaţiul rural: turism montan, turism pentru pescuit,
turism ecvestru, cicloturism
- Aviz de specialitate eliberat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
(MTCT) pentru modernizarea/construcţia obiectivului, după caz, pentru structuri turistice de
recepţie.
- Angajamentul pe propria răspundere a beneficiarului că el/ea va introduce obiectivul în
circuitul turistic, în cadrul unei agenţii de turism licenţiate de Ministerul Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului (MTCT);
- Prezentarea unei strategii de marketing pentru turism pentru proiectul pe care beneficiarul
doreşte să-l promoveze, conform modelului prezentat în Ghidul Aplicantului.
- Pentru investiţii noi şi modernizări, nivelul de confort şi calitatea serviciilor prestate trebuie
să fie echivalente cu minimum 2 flori;
- Pentru modernizarea obiectivului este necesară existenţa unui certificat de clasificare eliberat
de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT);
Pentru parcurile de vânătoare:
- Beneficiarul trebuie să fie deţinătorul legal al terenului.
Activităţi meşteşugăreşti
- Proiectul trebuie să demonstreze valorificarea resurselor locale (in, cânepă, stuf, papura,
lână, lemn etc.);
Cheltuieli eligibile
I. Generale
- Toate investiţiile prevăzute la paragraful "Câmpul de acţiune al măsurii"
- Pot fi cheltuieli eligibile:
a) Construirea de noi clădiri şi instalaţii şi modernizarea celor existente;
b) Utilaje şi echipamente noi, soft-uri pentru computer, inclusiv costurile de instalare şi montaj
bazate pe contracte cu terţe părţi;
c) Acea parte a costurilor reprezentând plata arhitecţilor, inginerilor şi consultanţilor, taxelor
legale, a studiilor de fezabilitate, achiziţionarea de licenţe şi patente pentru pregătirea şi/sau
implementarea proiectului, direct legate de măsura, care nu depăşesc 12 % din costul total
72
eligibil al proiectului, exceptând cazurile când nu sunt prevăzute construcţii când nu depăşesc
5%;
d) Achiziţii de mijloace de transport noi, specializate, ca rezultat al identificării lor în studiul
de fezabilitate/memoriu justificativ.
Investiţiile în diversificare trebuie să respecte prevederile Art. 64, punctul 4 (b) al Acordului
European care înfiinţează o asociere între Comunitatea Economica Europeana şi statele ei
membre, pe de o parte, şi România, pe de alta parte.
Numai cheltuielile plătite de către Agenţia SAPARD de la data acreditării Agenţiei pentru
aceasta măsură, sau data (tele) specificate în aceasta privinţa, vor fi eligibile pentru sprijinul
Comunitar.
Pentru ca proiectul să fie eligibil pentru sprijinul Comunitar, toate serviciile, echipamente şi
achiziţiile trebuie să fie originare din Comunitatea Europeana sau din Tarile menţionate la
Art. 4, Secţiunea B din Acordul Multianual de Finanţare (MAFA), cu modificările şi
completările ulterioare.
II. Specifice
Turism rural
- Construcţia, modernizarea şi dotarea pensiunilor rurale;
- Construcţia şi modernizarea spatiilor de campare, terenurilor de sport şi distracţie, echitaţie
şi alte tipuri de servicii de recreere;
Alte tipuri de activităţi turistice în spaţiul rural
- Construcţia şi modernizarea de cabane turistice, pentru vânătoare şi pescuit, cantoane
forestiere, sărării, sate de vacanta; spatii de campare înfiinţate în gospodarii, spatii pentru
turism piscicol, anexe specifice staţiunilor turistice: platforme, spatii de parcare, toalete,
adăposturi.
- Achiziţia sau modernizarea (înlocuirea motoarelor şi a sistemelor de aer condiţionat) a
bărcilor fluviale şi pontoanelor echipate şi licenţiate pentru transportul şi cazarea turiştilor (2
sau 3 stele);
- Construirea şi modernizarea de infrastructura specifica proiectului (poteci turistice, aducţiuni
de apa, generatoare de energie şi căldura, pichete de incendiu, observatoare, marcatoare,
panouri de ghidare etc.)
Parcurile de vânătoare
- Construcţia sau modernizarea de ferme de creştere a vânatului în semilibertate, inclusiv
achiziţionarea de animale sălbatice în vederea repopulării parcurilor de vânătoare;
- Construcţia de adăposturi, sarării, împrejmuiri, adăpătoare şi spatii de hrănire etc.
Activităţi meşteşugăreşti
- Construcţia sau modernizarea şi dotarea atelierelor cum ar fi: procesarea lemnului, obiecte
artizanale manuale, olărit, brodat, împletit, pielărie, papura şi răchita, instrumente muzicale;
Acvacultură
- Construcţia sau modernizarea fermelor, spatiilor şi utilitarilor pentru procesarea şi
marketingul peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice produse în cadrul fermei;
- Achiziţionarea de echipamente şi utilaje pentru fermele piscicole
- Achiziţionarea de mijloacele de transport (echipate cu bazine, spatii de refrigerare,
echipamente de oxigenare etc.);
- Achiziţionarea de mici barei în folosul fermei sau modernizarea lor (înlocuirea motoarelor) şi
de pontoane plutitoare;
- Achiziţionarea de material biologic pentru prima populare;
Alte activităţi: sericicultură, apicultură, cultivarea şi procesarea ciupercilor, procesarea
fructelor de pădure şi de arbuşti fructiferi, şi a plantelor medicinale şi aromatice, melci şi
broaşte
73
- Achiziţionarea de material săditor pentru plantaţiile de duzi şi plantarea lui;
- Achiziţionarea de echipamente pentru creşterea viermilor de mătase, depozitare şi unitari de
procesare;
- Construirea de capacităţi de depozitare, procesare şi ambalare a produselor apicole;
- Achiziţionarea de matei selecţionate pentru prima populare;
- Achiziţionarea de stupi/familii de albine;
- Achiziţionarea de mijloace de transport specializate pentru albine (remorci);
- Echipamente pentru analiza calităţii mierii şi a produselor piscicole;
- Construirea şi modernizarea spatiilor pentru cultivarea ciupercilor (spatii pentru creştere,
procesare şi ambalare);
- Instalaţii pentru producerea compostului şi achiziţionarea de echipamente necesare pentru
fermele de ciuperci;
- Construcţia sau modernizarea şi dotarea spatiilor pentru colectarea,
depozitarea/condiţionarea, procesarea şi marketingul fructelor de pădure, a fructelor de
arbuşti, a plantelor medicinale şi aromatice.
Beneficiari
Beneficiarii proiectelor vor aparţine sectorului privat, după cum urmează:
- persoane fizice;
- asociaţii familiale înregistrate, asociaţii şi grupuri de producători;
- societăţi 100 % private.
Gradul de intervenţie pentru proiectele de interes privat:
- 50% contribuţie privată;
- 50% contribuţie publică, din care: 75% contribuţie UE; 25% de la bugetul naţional.
Plata sprijinului financiar va fi făcută pe baza de documente justificative care să probeze
realizarea activităţilor şi eligibilitatea acestora. Luând în considerare opţiunile beneficiarilor,
plata poate fi făcută într-o singură tranşă la sfârşitul proiectului sau în maximum trei tranşe.
75
Pe baza studiului întocmit de PricewaterhouseCoopers s-a decis asupra locaţiei - Snagov. În
cadrul colaborării cu firma PricewaterhouseCoopers se urmăreşte atragerea de investitori
străini cu capacitate financiară ridicată.
Efecte. Creşterea atractivităţii ofertei turistice româneşti, creşterea circulaţiei turistice interne
şi internaţionale, crearea de noi locuri de muncă şi dezvoltarea zonei de amplasament.
Programul de promovare „România – mereu surprinzătoare”
Având în vedere competiţia existentă pe pieţele turistice externe se impune realizarea unei
campanii de promovare şi publicitate diversificate şi de mare amploare, cu impact puternic în
cadrul segmentelor potenţiale de populaţie, în ţările care prezintă interes faţă de oferta ţării
noastre (Germania, Austria, Olanda, Ţările Scandinave etc). Ţinând seama şi de acţiunile
întreprinse de către ţările concurente, pe pieţele externe, ţări care dispun de bugete de
promovare mai mari decât ale României, se impune amplificarea publicităţii pe canale de
televiziune paneuropene şi naţionale, instalarea de panouri publicitare stradale (tip out-door),
expunerea ofertei noastre turistice în mijloace de transport. Canalele pe care poate fi prezent
mesajul de promovare a ofertei noastre cu difuzarea videoclipului publicitar „România-mereu
surprinzătoare”, de 30 secunde, care reprezintă marca naţionala a turismului românesc sunt:
- Canalele de televiziune paneuropene ca CNN, EuroNews, EuroSport.
- Canalele naţionale din ţările considerate în această perioadă esenţiale pentru promovarea
turismului românesc ca: Germania, Ţările Scandinave, Cehia, Rusia, Slovacia, Ungaria,
Polonia.
Transmiterea mesajului publicitar prin panouri out-door - în promovarea produsului turistic
românesc, în special oferta litoralului se au în vedere ţări care prezintă interes pentru România
ca: Germania, Austria, Olanda, Spania, Cehia.
Programul „INFOTURISM”
Se vor organiza centre de informare turistică, capabile să prezinte oferta naţională şi locală în
fiecare municipiu reşedinţă de judeţ, în localităţile şi staţiunile turistice importante, precum şi
în punctele principale de frontieră. De asemenea, în luna ianuarie a anului 2003 au fost
instalate în Bucureşti 10 panouri de informare turistică tip „city-light” cu prezentarea
principalelor obiective turistice.
Efecte. O informare mai bună a turiştilor.
Program de reorganizare a învăţământului turistic în concordanţă cu criteriile şi cerinţele
UE
Are drept obiectiv ridicarea pregătirii profesionale a personalului din turism la nivelul
exigenţelor actuale pe plan european cu eforturi proprii şi cu asistenţă externă. În cadrul
colaborării cu autorităţile de turism din Italia vor fi pregătiţi peste 1000 de lucrători în
meseriile de bază din turism. Prin colaborarea cu Institutul de Înalte Studii de Turism din
Glion (Elveţia) se vor organiza la Bucureşti primele cursuri de pregătire pentru personal din
Europa Centrală şi de Est, cu durata de 1 an, pe module de management, precum şi în
meseriile de bază deficitare.
Efecte: creşterea calităţii serviciilor turistice.
76
CAP.VI. COMPONENTELE OFERTEI TURISTICE SUPUSE AMENAJĂRII
77
4. Suprastructura. Include principalele construcţii de suprafaţă servite de
infrastructură, cum ar fi locurile de recreere, hoteluri, moteluri, restaurante,
centre comerciale, locuri de distracţie, muzee, obiectivele istorice, centrele
sportive, magazine şi altele.
5. Resursele în materie de ospitalitate. Reprezintă toată bogăţia culturală care face
posibilă primirea corespunzătoare a turiştilor. Exemple ar putea fi atitudinea de
bun venit specifică anumitor locuri, atitudinea rezidenţilor faţă de turişti - de
politeţe, cordialitate, sincer interes, dorinţa de a le fi de folos şi de petrece timpul
împreună şi alte manifestări de cordialitate şi afecţiune. De asemenea, aici se
includ resursele culturale „virtuale” ale fiecărei zone: arte frumoase, literatură,
istorie, muzică, artă dramatică, dans şi cumpărături. Există o gamă variată de
resurse turistice creată prin combinarea resurselor culturale. De exemplu, pot fi
menţionate evenimentele de tip sportiv, festivalurile tradiţionale şi naţionale,
jocurile şi expoziţiile.
Prin activităţile specifice amenajării se creează şi modifică în mod direct doar
elementele cuprinse în categoriile infrastructură, transporturi, şi suprastructură. În ceea
ce priveşte prima categorie, amenajările se realizează pentru punerea în valoare a
resurselor naturale (de tipul punctelor de belvedere, captări de izvoare termale etc.), dar
şi pentru protejarea acestora (îngrădiri pentru zonele protejate, panouri informative
etc.).
Transportul rutier
Planificarea reţelei de drumuri: În ţările dezvoltate, transportul cu automobilul
are cea mai mare pondere. Pe măsura dezvoltării economiei unei ţări, are loc o
transformare care merge de la deplasarea pe jos, utilizarea cailor sau a altor animale de
transport, biciclete, motociclete, automobile mari şi mici destinate transportului public.
În ceea ce priveşte străzile, este mai bine să le construim chiar de la început cu
dimensiunile adecvate, în loc să le facem mici, în scurt timp devenind
necorespunzătoare, trebuind să fie distruse şi înlocuite cu altele mai mari. Drumurile
trebuie să fie perfecte, din materiale care suportă clima chiar în cele mai rele momente,
nivelate corespunzător şi cu sistem de canalizare a apei, construite conform standardelor
internaţionale care garantează securitatea lor.
Semnalizarea: În planificarea reţelei de drumuri trebuie luate în considerare
rutele turistice sau pitoreşti, care corespund peisajelor celor mai impresionante. Aceste
rute trebuie marcate cu culori speciale, iar pe hartă se va indica, la legendă, că sunt
drumuri de interes turistic. Semnalele şi marcajele trebuie să fie amplasate în punctele
de interes (cu orientările de rigoare) şi să includă informaţia necesară asupra serviciilor
de alimentaţie, cazare şi alte puncte de servicii. Se recomandă un anume tip de
clasificare a semnalelor care indică tipul de cazare şi servicii obtenabile. O metodă
constă în realizarea de semnale cu semne grafice ale hotelurilor, motelurilor,
restaurantelor şi staţiilor de benzină. Acest tip de semnal indică turistului ce tip de
componentă a ofertei turistice va întâlni. Sunt esenţiale semnalele care includ simboluri
automobilistice internaţionale, dar trebuie să existe şi o hartă care traduce semnele
rutiere în limbile cunoscute de către turişti. Un alt aspect important de menţionat în
legătură cu aceste semnale îl reprezintă controlul pe autostrăzi. O formă satisfăcătoare
81
de a oferi informaţie (şi publicitate) turistică, dar în acelaşi timp de a proteja frumuseţea
zonei este de a controla amplasarea acestor semnale. Astfel se permite amplasarea de
semnale pe autostrăzi la o anumită distanţă de periferia oraşelor sau a comunităţilor.
Terenul între localităţi pe o rază mai mare de distanţa prevăzută va fi fără semnale
turistice, singurele semnale admise fiind cele care includ condiţiile de drum, curbe,
semne de pericol şi alte anunţuri similare. Se va putea face o excepţie de la această
regulă în cazul principalelor intersecţii de drumuri, unde există semne de orientare şi se
permite toată informaţia turistică necesară asupra cazării şi altor servicii turistice.
Pentru succesul turismului automobilistic se necesită de asemenea servicii auxiliare cum
ar fi staţii de benzină, restaurante, moteluri, parcări, popasuri cu instalaţii sanitare,
puncte de repaus şi de contemplare a frumuseţilor naturale, semnale pentru punctele de
interes accesibile, ateliere de reparare a automobilelor. Numărul de servicii esenţiale şi
distanţa care le separă diferă în funcţie de natura zonei, dar se recomandă o distanţă de
aproximativ o oră între ele.
Puncte de odihnă la marginea drumurilor: Turiştii care călătoresc în automobil
utilizează şi se bucură de parcurile situate la marginea drumurilor, care cuprind mese
pentru a mânca, locuri de repaus, puncte de belvedere şi alte facilităţi. Unii
automobilişti abuzează uneori de aceste servicii , aruncând gunoiul şi prejudiciind astfel
imaginea locului. În consecinţă, se poate găsi o condiţie şi pentru aceste locuri: “dacă nu
îl poţi conserva, nu îl construieşti” - este un principiu fundamental al dezvoltării
turistice. Este esenţială întreţinerea periodică pentru a conserva parcul în bune condiţii.
Dacă aceste zone nu primesc îngrijirile necesare, turistul va recepta o imagine negativă.
În aceste condiţii, investiţia realizată nu se va justifica. Unele state oferă parcuri de lux
la marginea drumurilor, echipate cu mijloace de informare, unde se servesc gratuit
gustări, sunt puse la dispoziţie camere pentru odihnă şi se distribuie hărţi, ilustrate,
reviste şi alte servicii.
Staţii de benzină: Va trebui să existe un număr adecvat de staţii în scopul evitării
întârzierilor provocate de aşteptarea la coadă pentru a fi serviţi. În general, se
recomandă amplasarea acestora astfel încât să nu fie necesară o aşteptare mai lungă de
cinci minute.
Transportul feroviar
În general, mulţi turişti preferă să călătorească în tren, datorită securităţii mari şi
faptului că pot observa peisajul dintr-un vagon comod şi cu aer condiţionat. De
asemenea, orarele continui ale trenurilor din multe ţări sunt atractive pentru vizitatori.
Trenurile moderne de mare viteză sporesc încă şi mai mult atractivitatea acestor
mijloace de transport. Atunci când gările sunt localizate la o distanţă apreciabilă faţă de
punctele de cazare, absolut esenţiale sunt serviciile de taxi, limuzine sau de autobuze, de
la staţiile de cale ferată până la hoteluri sau centrele oraşelor. Căile de acces trebuie să
aibă un flux suficient pentru a asigura pasagerilor posibilitatea de a ajunge în timp util
la destinaţie. Pe de altă parte, turistul trebuie să aibă siguranţa că aceste servicii îl vor
duce la timp la gară pentru a lua trenul, la întoarcere. De multe ori, clădirile gărilor sunt
impresionante din punct de vedere arhitectonic, constituind puncte de atracţie propriu-
zise. Datorită afluxurilor mari de persoane, gările se pot transforma în locuri insalubre,
82
nesigure şi obositoare, ceea ce creează un impact negativ asupra turiştilor, în special
atunci când aceasta este prima imagine pe care o vede în ţara receptoare.
Transportul aerian
Pistele de aeroport trebuie construite în acord cu standardele aviatice cele mai
moderne, pentru a se evita modificările ulterioare costisitoare. Serviciile de transport ale
bagajelor sunt esenţiale în ariile terminale. Instalaţiile din aeroporturi variază mult de la
un loc la altul. Este dificil să generalizăm aceste servicii, dar întotdeauna trebuie luată în
considerare comoditatea pasagerilor. O problemă aparent inevitabilă în aeroporturi o
reprezintă coridoarele foarte lungi şi distanţele mari necesar a fi străbătute. Acesta este
un obstacol considerabil pentru persoanele care au dificultăţi la deplasare. Soluţiile
găsite sunt benzile de transport, dotarea cu scaune pe rotile şi prezenţa cărucioarelor
pentru bagaje.
Ca exemple avem iahturile de croazieră care pleacă din Miami. Instalaţiile portuare
adecvate şi bine amplasate au permis o creştere substanţială a numărului de vizitatori
în Miami. Pasagerii acestor iahturi pot zbura până la Miami, şi să se îmbarce acolo,
având astfel mai mult timp disponibil pentru vacanţă în porturile din sud.
Excursiile din fiecare port sunt aşteptate, ca o necesară schimbare de ritm pentru
pasagerii navelor, şi oferă oportunităţi pentru cei care oferă excursii în autobuze, în
83
automobile sau vizite de interes special, cum ar cele la centrele comerciale din porturi şi
în împrejurimi.
Transportul fluvial este mai puţin utilizat ca mijloc de deplasare între localităţi –
în special datorită orarelor neatractive şi duratelor mari. Pot fi considerate mai degrabă
ca mijloace de transport intern, în cadrul unor zone, pentru a beneficia de peisajele
pitoreşti de-a lungul fluviilor sau râurilor.
6.3. Utilităţile
Instalaţiile de servicii subterane şi de suprafaţă reprezintă un element al
infrastructurii sunt de primă importanţă pentru succesul turismului. Aceste instalaţii
84
trebuie să fie adecvate. De exemplu, diametrul ţevilor trebuie să fie suficient de mare
pentru o posibilă creştere a consumului în viitor. Instalaţiile electrice, sistemele de
aducţiune a apei, serviciile de comunicaţii, instalaţiile de canalizare vor trebui să se
planifice pe termen lung, astfel încât să fie apte pentru o extindere ulterioară.
Pentru susţinerea facilităţilor şi serviciilor prezentate mai sus va fi necesară o
infrastructură adecvată. Utilităţile publice – electricitatea, sistemele de canalizare – se
adaugă la infrastructura sistemului de transport (parcări, aerodromuri, linii de cale
ferată, porturi). O mare parte din această infrastructură va deservi şi populaţia rezidentă
în zonă sau alte necesităţi (de exemplu agricole), dar, în funcţie de tipul de structură,
aceasta poate fi, de asemenea, dezvoltată sau extinsă special pentru turist. Principala
problemă referitoare la infrastructură o constituie faptul că, deşi aceasta este esenţială,
reprezintă totuşi o povară pentru staţiune. Cu puţine excepţii, ca autostrăzile cu plată,
infrastructura în sine nu produce venit în mod direct. Nu se câştigă prea mulţi bani cu
sistemul de canalizare, iar incapacitatea de a oferi facilităţi de tratament adecvate
produce un impact negativ asupra dezvoltării turismului frecvent întâlnit, aşa cum o
demonstrează numeroase exemple din întreaga lume. Infrastructura este costisitoare şi
construirea sa necesită mult timp.
6.4. Cazarea
Acest costisitor element al ofertei implică, în general, construirea de hoteluri.
Scopul fundamental este realizarea unui stil arhitectonic şi a unei calităţi a
construcţiilor, care va da locului atractivitate permanentă, printr-un design original care
să fie în concordanţa cu mediul. Un hotel cu un design rectangular, pe care-l putem
întâlni în oricare oraş modern al lumii, nu va fi adecvat pentru un loc de petrecere a verii
la marginea mării, dominat de palmieri şi vegetaţie tropicală.
În general, un turist preferă o clădire cu un design în concordanţă cu arhitectura
regională, ca parte a peisajului local, în locul unui hotel modern, pe care-l poate întâlni
în locul său de rezidenţă.
Acest fapt trebuie avut permanent în vedere, deoarece unul dintre motivele pentru
care lumea călătoreşte este pentru a beneficia de un ambient complet schimbat faţă de
cel obişnuit. Facilităţile moderne, cum ar fi aerul condiţionat, încălzire centrală şi
instalaţiile sanitare vor putea fi folosite în construcţii specifice, proiectate în
concordanţă cu stilul arhitectonic local.
Decorarea interioarelor va trebui să fie de asemenea originală şi atractivă.
Decorul şi atmosfera locală sunt la fel de importante ca şi comoditatea. Pentru a reduce
la minim cheltuielile cu uzura, materialele, mobilierul şi întreţinerea trebuie să fie de
bună calitate.
Turistul modern are de ales între numeroase forme de cazare. În mare, acestea pot
fi clasificate în sectorul comercial (hoteluri, moteluri, case de oaspeţi, tabere de vacanţă
etc.) şi sectorul privat, din care fac parte în special reşedinţele permanente utilizate
pentru găzduirea prietenilor şi a rudelor şi reşedinţele secundare (definite ca fiind „o
clădire permanentă reprezentând o reşedinţă ocazională a unei familii care locuieşte în
mod obişnuit în altă parte, utilizată în principal în scopuri recreative”). Camparea şi
utilizarea caravanelor poate constitui o categorie intermediară, în cadrul căreia corturile
şi caravanele particulare sunt amplasate în camping-uri comerciale. Anumite spaţii de
85
vacanţă pot fi alcătuite în principal din reşedinţe secundare şi este posibil ca unele
staţiuni selecte să aibă ca bază hotelurile de lux, dar majoritatea destinaţiilor turistice
oferă tipuri de cazare variate, procentul fiecărui tip depinzând de natura şi de clientela
staţiunii respective.
În general, în turism a apărut o tendinţă de deplasare dinspre tipul de cazare
tradiţional oferit de hoteluri şi case de oaspeţi spre forme mai flexibile şi mai
funcţionale, ca de exemplu motelul de sine stătător sau apartamentul închiriat. De
asemenea, a apărut şi flexibilitatea în privinţa dreptului de proprietate. În multe locuri
este permisă cumpărarea apartamentelor de vacanţă de către una sau mai multe
persoane, existând diverse aranjamente prin care acestea se pot închiria apoi foştilor
proprietari, iar mai recent s-a introdus cumpărarea în regim de „time sharing”, prin care
un număr de proprietari obţin drepturi asupra unei proprietăţi pe anumite perioade din
an. În Europa au apărut diverse genuri de cazare colectivă, în special în legătură cu
politica privind turismul social. Acestea se găsesc în general sub formă de tabere de
vacanţă, în cadrul cărora se pot oferi dormitoare individuale, alături de săli de mese şi
holuri comune şi de o mare varietate de spaţii pentru recreere şi divertisment. Multe
dintre acestea sunt sponsorizate de către stat, autorităile locale sau sindicate, deşi Club
Med, cu pseudo-satele sale „populare”, se bazează pe acelaşi format.
Locuri de cazare
Pentru a dezvolta turismul, este necesar să se dispună de camere disponibile, care
să corespundă cererii. Cazarea este mai importantă decât oricare alt aspect; calitatea
acesteia este de majoră importanţă.
Hotelurile diferă mult în ceea ce priveşte construcţia, calitatea, întreţinerea,
curăţenia şi tipul de servicii pe care îl oferă. Dacă cel puţin jumătate din aceşti factori
nu se vor ridica le standardele corespunzătoare, turismul nu se va dezvolta. Hotelurile
trebuie să ofere diferite tarife, dispuneri ale camerelor şi servicii care să satisfacă
dorinţele şi necesităţile oaspeţilor. Dacă aceste instalaţii şi servicii vor suferi o cădere,
probabil că segmentul de cerere afectat al cererii va determina o reducere a numărului
de clienţi, ceea ce va fi o lovitură dură pentru reuşita turismului.
Tipuri de locuri de cazare
Hotelurile sunt de mai multe feluri: comerciale, sezoniere, pentru automobilişti şi
rezidenţiale. Referitor la turism, vom considera hotelurile rezidenţiale ca neavând o mare
importanţă, deşi, în marea lor majoritate, au şi camere disponibile pentru turişti. Tipul
principal este hotelul sezonier, situat în locuri atractive, ce oferă servicii variate,
incluzând activităţi de divertisment şi recreere pentru călător. Hotelul pentru
automobilişti este de primă importanţă pentru turiştii care călătoresc cu automobilele şi
au o mare extindere în Canada, SUA şi Mexic.
Hotelul comercial este de obicei localizat în centrul oraşului, foarte convenabil
pentru călătorii în interes de afaceri şi cei aflaţi în vacanţă. Cererea de cazare variază în
funcţie de preţul pe care oaspeţii sunt dispuşi să-l plătească, serviciile pe care şi le
doresc şi alte asemenea consideraţiuni. Multe zone turistice, foarte vizitate, nu au
hoteluri cu multe etaje, nu sunt excesiv de scumpe şi nu au un design modern. De
exemplu, o cazare de tip rural, pentru construcţii fiind folosite materiale din zonă, însă
respectând standardele moderne de comoditate şi securitate, şi de o imaculată curăţenie,
va fi acceptată de un mare segment de piaţă.
86
Trebuie să existe diferite tipuri de cazare, adecvate diferitelor tipuri de clienţi.
Hotelurile foarte scumpe vor trebui să se orienteze spre turiştii care îşi permit luxul. Pe
de altă parte, turiştii tineri şi adulţii care nu doresc sau nu pot să plătească preţuri prea
ridicate pentru cazare, vor trebui să aibă la dispoziţie locuri de cazare accesibile. De
multe ori, sunt necesare zone de camping sau pentru staţionarea rulotelor.
87
turiştii;
- în turn este amenajat un bar, aici funcţionând noaptea un girofar;
- este dotat cu terenuri de handbal, minifotbal, tenis şi un bazin;
- are reţea proprie de alimentare cu apă din Izvoarele Dracula.
Mânăstirile din România oferă şi servicii hoteliere. Dotările includ, pe lângă camerele
de închiriat, camere de duş cu apă caldă, uneori televizor cu antenă satelit. Mai mult,
Mănăstirea de la Horezu şi-a construit o clădire nouă, care serveşte ca spaţiu de cazare.
Un alt aspect de luat în considerare este topografia. În cazul unui teren deluros
sau de munte se pot crea mai multe locuri de cazare fără a obţine aceeaşi interferenţă ca
într-o zonă plană. De asemenea, tipul de vegetaţie afectează densitatea punctelor de
cazare. O vegetaţie bogată şi închisă tinde să ascundă priveliştea şi deci se pot amplasa
mai multe puncte de cazare într-o arie limitată faţă de situaţia în care vegetaţia ar fi
puţină şi nu ar acoperi toată zona.
Gruparea punctelor de cazare într-o anumită zonă la o apropiere rezonabilă,
înconjurată de extinse arii naturale se consideră rezultatul unei bune planificări, spre
deosebire de dispersarea acestor puncte pe întreaga arie. Astfel se poate aprecia mai
bine frumuseţea mediului natural.
Înainte de a face o investiţie în hotel şi în construcţii similare vor trebui studiate
obişnuinţele de deplasare şi petrecere a vacanţei de către potenţialii oaspeţi, cu scopul de
a adecva dimensiunile şi instalaţiile sale la cerinţele şi necesităţile acestora. Acest lucru
este de o mare importanţă şi se bazează pe conceptul de orientare spre piaţă, deciziile
principale asupra investiţiei plecând de la dorinţele consumatorilor potenţiali.
Un alt concept fundamental se bazează pe relaţiile armonioase între diversele
elemente ale construcţiilor în scopuri turistice, ambientul local şi infrastructura.
88
Un al treilea concept esenţial: când dezvoltarea turistică este limitată (aşa cum se
întâmplă de multe ori), politica cea mai recomandabilă este de a selecţiona cel mai bun
amplasament şi de a construi un hotel care să ducă la evidenţierea acestei zone. Ulterior,
dacă s-a obţinut planificarea şi promovarea corespunzătoare, se va putea duce la bun
sfârşit expansiunea, prin alte amplasamente similare. Această expansiune în cadrul
fiecărei zone turistice cuprinde un hotel cu un design special, astfel încât vizitatorul să
poată cunoaşte fiecare loc pe rând, pentru a se bucura de varietatea, atracţiile,
arhitectura ce le oferă fiecare loc în parte.
Controlul
Formele cele mai comune de control hotelier sunt relaţionate cu serviciile de
furnizare a apei, canalizare, curăţenie generală şi securitate. Acest control poate fi dus
la capăt de autorităţile locale, regionale sau statale. Activităţile legate de prepararea
mâncării şi aprovizionării cu alimente, depozitarea acestora, vor trebui controlate
deseori, de alte agenţii de stat. Controalele se referă la curăţenia bucătăriei, recepţia şi
depozitarea alimentelor, eliminarea gunoiului, spălarea veselei şi a ustensilelor, şi alte
consideraţii igienice similare. Este important de asemenea controlul pentru prevenirea
incendiilor. Sunt esenţiale controalele stricte care descoperă pericolul de producere a
incendiului, cum ar instalaţiile electrice, sistemele de încălzire, ventilaţie, aer
condiţionat, depozite de combustibil, lifturi şi supravegherea locurilor de înmagazinare
şi depozitare a lichidelor inflamabile. Curăţenia şi ordinea sunt elemente indispensabile
în prevenirea incendiilor. Vor trebui solicitate sisteme de prevenire a incendiilor cum ar
fi instalaţiile de stingere automate.
Clasificarea hotelurilor
Se realizează prin intermediul multor sisteme distincte. Pe de altă parte, multe ţări
turistice duc lipsă de un sistem de clasificare. Opinia majorităţii autorilor este că
sistemul de cinci stele este cel mai bun. Hotelurile se clasifică în acord cu criterii
specifice (în general, prin intermediul organizaţiilor turistice naţionale), de la hoteluri de
calitate superioară (cinci stele) până la cele mai modeste (o stea). Anumite ţări clasifică
şi punctele de cazare ce nu sunt hoteluri, de exemplu în cazul pensiunilor. Criteriile care
se aplică pentru clasificarea prin intermediul stelelor sunt diverse: baruri de zi, băi, aer
condiţionat, telefoane, baruri, sufragerii şi alte caracteristici. Alte clasificări utilizate
sunt prin intermediul calificativelor (de lux, superior şi bun), sau ierarhizarea este
realizată prin acordarea de „note”, de la A la E.
O clasificare unitară, la nivel mondial, ce indică adevăratele niveluri ale
hotelurilor din toate ţările, va fi foarte utilă pentru turism. Bineînţeles, se va înţelege că
există diferenţe în standardele generale de dezvoltare în diversele locuri din lume. Un
hotel de 5 stele într-o ţară foarte dezvoltată va fi de o mai bună calitate decât alt hotel de
5 stele dintr-o ţară mai puţin dezvoltată.
Parcurile tematice
Parcurile tematice sunt un concept relativ nou în domeniul atracţiilor turistice şi
au scopul de a crea atmosfera unei alte lumi. Diferenţa principală faţă de parcurile de
distracţii tradiţionale, care cuprind diverse plimbări, cafenele, restaurante şi spectacole,
o reprezintă concentrarea asupra uneia sau mai multor teme dominante, în jurul cărora
se organizează toate caracteristicile parcului tematic. Este important ca tema să fie
prezentă în fiecare componentă a parcului: aceasta înseamnă că decorul, clădirile,
jocurile, spectacolele, numerele de circ, facilităţile care oferă hrană şi băuturi,
magazinele şi costumele personalului trebuie proiectate în conformitate cu tema. Printre
temele alese frecvent se numără istoria, poveştile pline de aventuri, fanteziile şi lumea
viitorului (Witt, Moutinho, 1994, p.14-16).
93
Predecesorii parcurilor tematice datează din secolul al nouăsprezecelea, când
parcurile de distracţii ca Prater din Viena sau Tivoli din Copenhaga ofereau o gamă
largă de servicii în acelaşi loc: cafenele şi baruri, concerte, spectacole, focuri de artificii
şi primele plimbări.
Dezvoltarea parcurilor tematice moderne a început în 1955, o dată cu deschiderea
parcului Disneyland în Anaheim (California). Acest eveniment a schimbat considerabil
industria parcurilor de distracţii, deoarece exploata pentru prima dată ideea parcului de
distracţii concentrat pe anumite teme. Numărul crescând de posesori de autovehicule şi
veniturile discreţionare au creat în curând pieţe noi pentru parcurile tematice şi multe
parcuri de distracţii au devenit tematice prin adoptarea uneia sau mai multor teme.
Parcurile tematice pot fi orientate spre teme ca istoria, poveştile pline de aventuri,
fanteziile sau lumea viitorului şi, în funcţie de numărul de teme, pot fi unitematice sau
multitematice. O altă clasificare se poate realiza în funcţie de dimensiunea parcurilor,
exprimată în termeni de număr de vizitatori, spaţiu, venit anual sau număr de plimbări,
spectacole, magazine şi restaurante oferite. De asemenea, parcurile tematice mai pot fi
clasificate în funcţie de locaţie: unele se găsesc în zone turistice, altele sunt aproape de
marile oraşe. Parcurile tematice din zonele turistice sunt vizitate în principal de turişti ca
parte dintr-o călătorie mai lungă spre o regiune de destinaţie – de exemplu, o staţiune de
vacanţă ca Blackpool Pleasure Beach din Marea Britanie sau Tivoli World pe Costa del
sol din Spania – sau ca mega-atracţii turistice, ca de exemplu parcurile Disney. Parcul
Disney World din Orlando (Florida) a transformat terenurile mlăştinoase din Florida
într-o staţiune foarte importantă, care în prezent deţine locul al doilea ca număr de
camere de hotel în Statele Unite. Vizitatorii parcurilor tematice situate în apropierea
centrelor urbane mari sunt în general persoane care întreprind o călătorie de o zi. Se
estimează că ponderea acestui tip de vizitatori variază între 70 şi 75%.
Cele mai mari parcuri tematice din SUA sunt concentrate în California şi Florida,
iar în Europa concentraţia mai mare de parcuri tematice mari se găseşte în nord: de
exemplu, Alton Towers (Marea Britanie), De Efteling (Olanda), Phantasialand şi
Europe Park (RFG), deşi în ultimi cinci ani piaţa a glisat uşor spre Franţa, unde s-au
deschis mai multe parcuri. Motivele dominaţiei nordului Europei pot fi istorice şi
sociale, dar, de asemenea, populaţia are o densitate mai mare şi este mai prosperă aici
decât în ţările Europei de Sud. În acestea din urmă, în special în Italia, bâlciul călător
reprezintă încă o atracţie majoră şi a contribuit la dezvoltarea mai lentă a parcurilor
tematice fixe din regiune. Majoritatea parcurilor europene tind să fie situate la mică
distanţă de oraşele mari.
Modificările pieţei au condus la dezvoltarea de noi produse în domeniul parcurilor
tematice: de exemplu, centre de distracţii mai mici. În prezent, noile centre de distracţii
care se dezvoltă beneficiază de investiţii mai mici, deoarece constau în facilităţi relativ
ieftine. Cu o temă limitată, aceste centre pot fi construite cu un cost de 1-5 milioane de
dolari, comparativ cu 100 milioane sau mai mult pentru un parc tematic. În mod
obişnuit, centrele de distracţii necesită un spaţiu de 1800-4600 m2 (în general, în spaţii
închise). Aceasta înseamnă mult mai puţin decât necesarul pentru un parc tematic: 40-
80 ha sau mai mult. Componentele noilor centre de distracţii sunt aproape exclusiv
participative. Acestea cuprind sporturi, jocuri şi plimbări la care participă vizitatorii.
Caracterul participativ al acestor centre şi preţul de intrare relativ scăzut atrag mai
94
mulţi turişti care vin în mod repetat decât parcurile de distracţii tipice. În general,
intrarea are un preţ minimal sau este gratuită, iar elementele principale au preţuri
moderate (de obicei, sub 5 dolari). Dată fiind înclinaţia actuală către cumpărături ca
activitate distractivă, situarea acestor centre în mall-uri are un potenţial ridicat.
Asociaţia Internaţională a Parcurilor de Distracţii şi a Atracţiilor Turistice (IAAPA în
original) reprezintă cea mai mare asociaţie din industria parcurilor de distracţii din lume.
Asociaţia cuprinde peste 2500 de membri din cincizeci de ţări, inclusiv parcuri de toate
dimensiunile, furnizorii acestora şi consultanţi din domeniu. Această asociaţie non-profit
serveşte industria respectivă printr-un sistem de comitete care oferă ajutor la pregătirea
programelor educaţionale, materialelor video de instruire şi publicaţiilor privitoare la
această industrie.
Unul dintre cele mai mari parcuri tematice din Europa este parcul Bellewaerde
din Belgia. Cele circa 55 ha cuprind un amestec echilibrat de parcuri cu diverse peisaje,
plimbări, spectacole, grădini zoologice, restaurante, locuri de joacă şi alte puncte de
atracţie. În 1954, familia care posedă terenul a deschis aici un loc de joacă şi parcul s-a
dezvoltat apoi fără oprire. În 1969 a fost introdus motivul unui parc safari, urmat, în
1978, de primele plimbări tematice. Din 1980 şi până în prezent, Bellewaerde a adăugat
în mod regulat plimbări, spectacole şi alte puncte de atracţie.
Bellewaerde a devenit membru al unuia dintre cei mai mari operatori de parcuri
din Europa, Walibi Group. Printre avantajele acestui fapt se numără cercetarea
colectivă, avantaje în privinţa veniturilor şi a costurilor la cumpărarea en gros a noilor
puncte de atracţie, precum şi promovarea încrucişată a tuturor parcurilor din grup.
Cel mai mare centru combinat – centru comercial şi centru de distracţii – reflectă
tendinţele din industria parcurilor de distracţii. West Edmonton Mall (WEM) din
Alberta (Canada) este considerat cel mai mare Centru de Distracţii Familial (FEC în
original) în spaţiu închis din lume. Măsurând 484000 m2, WEM este şi cel mai mare
mall din lume. Triple Five Corporation l-a creat în trei etape. În 1981 a fost construit
mall-ul însuşi, cu magazinele principale. A doua etapă a inclus parcul de distracţii
Fantasyland, cuprinzând numeroase plimbări, simulatoare, teatre şi Palatul de Gheaţă
(un complex pentru patinaj); acestea au fost terminate în 1983. În 1985 au fost
terminate alte facilităţi de distracţii şi recreere, incluzând un parc acvatic, un teren de
golf, un hotel şi cel mai mare lac interior cu flotă de submarine din lume.
Parcurile tematice europene nu determină apariţia unor excursii prelungite
semnificative, dar stimulează tot mai mult vacanţele scurte, mai ales pe cele combinate
cu vizitarea altor obiective din zona de destinaţie.
Majoritatea parcurilor tematice operează de la începutul lunii martie până la
sfârşitul lunii octombrie, majoritatea vizitatorilor sosind în lunile iulie şi august. Numai
câteva parcuri situate în zone mai calde sunt deschise tot timpul anului.
În Europa, parcurile au în mod frecvent un procent ridicat de vizitatori străini
care stau o singură zi, fiind amplasate de multe ori în vecinătatea mai multor graniţe.
Doar parcurile din Marea Britanie au un procent relativ scăzut de vizitatori străini.
Această situaţie s-ar putea schimba după deschiderea tunelului de sub Marea Mânecii.
Dezvoltarea unui parc tematic necesită o investiţie majoră de capital. De aceea,
conceptul proiectului trebuie evaluat cu atenţie. Primul pas în privinţa planificării îl
reprezintă dezvoltarea conceptului care cuprinde elementele cheie ale parcului. Pentru
95
parcul în sine trebuie ales un loc accesibil, vast şi neutilizat, care va servi adesea şi
pentru facilităţile adiacente, ca d exemplu cazarea şi alte facilităţi turistice, precum şi
pentru locuinţele angajaţilor. Locul ales trebuie să întrunească toate condiţiile stabilite
pentru proiectul respectiv. Utilizarea masivă a terenurilor în cadrul parcurilor tematice a
devenit de curând o problemă critică pentru grupurile ecologiste. Apoi, un studiu de
fezabilitate trebuie:
• să examineze potenţialul de piaţă (piaţa rezidentă şi turistică)
• să evalueze mediul competitiv
• să evalueze factorii privitori la design şi să stabilească tipul, dimensiunile
şi locaţia potrivită pentru parc
• să examineze infrastructura – acces rutier, feroviar sau aerian, alimentare
cu apă şi energie electrică, sisteme de canalizare şi de evacuare a deşeurilor
solide şi sisteme de telecomunicaţii
• să proiecteze deservirea, costurile, veniturile şi performanţa financiară.
Planificarea parcurilor tematice trebuie coordonată cu planificarea regională,
astfel încât zona din jurul parcului să se dezvolte în mod integrat.
Este dificil de estimat cererea viitoare, deoarece există un număr de factori
externi, ca de exemplu anumite zile ploioase sau temperaturi ridicate, care pot răsturna
estimările bazate pe caracteristici socioeconomice sau pe comportamentul călătorilor.
Milman (1993) împarte factorii determinanţi pentru deservirea parcurilor tematice în
două mari grupe: factori de locaţie şi factori de design. Factorii de locaţie includ piaţa
locală dintr-o anumită arie geografică, precum şi numărul de turişti şi facilităţile de
acces către parc (aeroporturi, staţii de cale ferată, autostrăzi). Alţi factori de locaţie sunt
vremea, valoarea monedei locale, peisajul, alte puncte de atracţie competitive şi
facilităţile pentru turişti ca de exemplu hoteluri, restaurante etc..
Factorii de design privesc atractivitatea generală a parcului şi poziţionarea sa pe
piaţă comparativ cu parcurile concurente. Factorii de design includ: numărul şi tipul
elementelor de felul spectacolelor şi plimbărilor, design-ul arhitectural şi peisagistic,
capacitatea (lungime, zone de odihnă, servirea mesei) şi preţurile. Este important de
remarcat că, atunci când factorii de locaţie sunt identici, factorii de design pot creşte sau
scădea cifrele potenţialului de deservire.
Performanţa financiară şi investiţia
Parcurile trebuie să investească în mod constant în facilităţi, pentru a-şi păstra
cota de piaţă. Dat fiind că marea majoritate turiştilor stau numai o zi, noile investiţii
sunt esenţiale pentru a-i încuraja să revină în mod regulat.
Multe parcuri reinvestesc în fiecare an echivalentul amortizării lor. De multe ori,
aceasta are loc o dată la doi ani, astfel încât cheltuielile majore pentru o nouă plimbare
sau un nou spectacol sunt suportate într-un an, iar promovarea va avea loc în anul
următor.
Pentru a menţine competitivitatea parcului, este tot mai necesar ca produsele sale
– distracţii, alimente oferite, magazine – să rămână permanent la acelaşi nivel calitativ.
Exercitând un control total asupra tuturor elementelor componente ale parcului –
plimbări, magazine, alimente, personal, curăţenie – conducerea parcului poate asigura
mai uşor un standard constant al calităţii. Uneori, facilităţile de tipul catering şi
96
cumpărături sunt concesionate altor companii, încetând să se mai afle sub controlul
direct al conducerii parcului.
Atunci când îşi stabilesc politica de preţuri, parcurile de distracţii şi cele tematice
trebuie să fie totdeauna conştiente de gama largă de puncte de atracţie gratuite cu care
concurează pentru a capta interesul publicului: clădiri istorice, muzee, parcuri publice.
Din cauza ciclului de viaţă al parcului tematic şi necesităţii de a determina turiştii
să revină, investiţia în noi puncte de atracţie este foarte importantă pentru succesul
parcului.
Industria parcurilor tematice mai are încă potenţial pentru a se dezvolta. Dar va
trebui să se monitorizeze în mod constant schimbările pieţei, care ar putea determina
crearea unor noi forme de parcuri tematice, ca de exemplu centre combinate – centru
comercial şi centru de distracţii – sau centre de distracţii mici, pentru întreaga familie.
La fel ca în multe alte domenii, concentrarea pe anumite grupuri-ţintă va fi tot mai
importantă în pentru parcurile tematice. De aceea, conducerea parcurilor este obligată
să le adapteze design-ul şi activităţile de marketing la piaţa sau pieţele ţintă. Pentru a
determina vizitatorii să revină, sunt necesare investiţii constante care să actualizeze
componentele existente şi să creeze altele noi.
97
• prima urgenţă o constituie necesitatea consolidării clădirilor care adăpostesc
muzeele – fiind vorba, în majoritatea cazurilor, de clădiri vechi, cutremurele şi
intemperiile şi-au lăsat amprenta asupra structurilor de rezistenţă ale acestora;
• realizarea unor depozite corespunzătoare, adecvate din punct de vedere al
microclimatului, pentru obiectele expuse;
• realizarea unor amenajări specifice expoziţiilor temporare, prin realizarea de
schimburi între muzee;
• dotarea cu tehnică electronică;
• restaurarea şi conservarea colecţiilor.
Din păcate, sumele de la buget care revin muzeelor nu permit decât plata
salariilor, achiziţii minore de patrimoniu şi cheltuieli curente de aprovizionare şi
întreţinere a spaţiilor.
Specialiştii arată că plasarea în apropierea muzeelor a unor baruri, restaurante,
sedii de firme, duce la apariţia unor vibraţii care afectează obiectele de artă.
Muzeul Ţăranului Român – instituţie care a primit în anul 1996 titlul de „ Muzeul
European al Anului”, indică o problemă extrem de importantă în întreţinerea siturilor din
teritoriu; de exemplu, în 1990, s-au achiziţionat 4 biserici din lemn din judeţele Arad şi
Hunedoara, pentru a le salva de la dărâmare; restaurarea însă este extrem de costisitoare,
şi ca urmare, stagnează, ceea ce poate duce la deteriorarea definitivă a acestora.
Pinacoteca Muzeului de Istorie şi Artă din Bucureşti deţine lucrări aflate în depozite
improprii – sunt situate în sedii revendicate de foştii proprietari, nu deţin mobilier pentru
a proteja lucrările; de asemenea, lipsesc banii necesari restaurării picturilor şi altor
opere.
98
CAP.VII. AMENAJAREA TURISTICĂ ÎN FUNCŢIE DE STRUCTURA
GEOGRAFICĂ: MONTANĂ ŞI A LITORALULUI
99
Astfel, mărimea şi amplasarea acestora sunt strâns legate de capacitatea
instalaţiilor de transport pe cablu. Mai mult, se apreciază chiar că trebuie mai întâi
construită linia de telecabine, telescaune şi teleschiuri şi numai după aceea se vor aşeza
celelalte echipamente turistice.
Unii specialişti consideră că, în general, amenajarea turistică a unei zone montane
cuprinde o localizare principală, centrală, de obicei la poalele masivului, care are multe
subunităţi în sfera sa de acţiune, numite sateliţi ale staţiunii turistice, care au rolul de a
intensifica circulaţia turistică, de a asigura cazarea şi servirea mesei turiştilor care se
vor afla în zonă şi a celor cazaţi în staţiunea de bază.
Câteva principii importante de urbanism în amenajarea staţiunilor montane sunt
(Firoiu, 2002, p.228):
• reducerea deplasărilor schiorului şi pietonului;
• separarea funcţiilor (circulaţia schiorilor -pietonilor - vehiculelor);
• expunerea la soare şi protecţia contra vântului;
• crearea unui centru atractiv şi animat;
• urbanizarea în „potcoavă" în jurul recepţiei principale de schi, încălzită de
soare, regrupând unităţile comerciale şi de servicii „în terasă" spre
domeniul schiabil;
• legătura între diferite construcţii prin galerii pietonale (în contact cu
zăpada, dar la adăpost de intemperii);
• circulaţia şi staţionarea vehiculelor în spatele clădirilor.
Această concentrare a construcţiilor în perimetrul staţiunii de bază are şi rolul de
a apăra elementele naturii menite să contribuie la crearea unei ambianţe plăcute şi a unei
atmosfere propice sănătăţii, evitând totodată fragmentarea excesivă a traficului
(traseului) schiorilor.
Dezvoltarea catalitică
În alte locuri, un promotor poate domina procesul de dezvoltare, fără a-l
monopoliza totuşi. Mai curând, activităţile sale servesc drept „catalizator”, stimulând
alte dezvoltări. Acest proces, care poate fi denumit dezvoltare „catalitică”, se
caracterizează prin următoarele etape:
102
1. Impulsul iniţial provine de la un singur promotor important (de multe ori o companie
mare din exterior), care asigură facilităţile de bază şi condiţiile pentru demararea
dezvoltării: atracţiile principale (telescaune, băi termale, port pentru ambarcaţiuni mici),
spaţiile de cazare importante (apartamente, hoteluri mari), publicitate şi promovare.
2. Succesul acestor activităţi produce un sentiment de încredere, creează o nouă cerere şi
încurajează dezvoltarea facilităţilor complementare: facilităţi secundare cu scop
recreativ (cluburi de noapte, baruri, cinematografe, excursii cu autobuzul, minigolf etc.),
alte spaţii de cazare (cabane, hoteluri mici, pensiuni, camere mobilate) şi magazine.
3. În această etapă, extinderea staţiunii depinde cel mai mult de operarea unui sistem al
pieţei libere, atât promotorul principal, cât şi developer-ii secundari oferind facilităţi
pentru a satisface cererea. Totuşi, în cazul în care aceşti developer-i secundari nu oferă
suficient, promotorul principal va trebui să crească nivelul propriilor activităţi pentru a
asigura profitabilitatea operaţiunilor existente. Invers, este de asemenea esenţială şi
prevenirea speculării excesive şi a supradezvoltării. În unele cazuri, este posibil ca
promotorul principal să impună un program predeterminat developer-ilor secundari, iar
în altele, regulile de planificare sau intervenţia judicioasă a autorităţilor locale pot
controla eficient dezvoltarea.
Staţiunea creată astfel diferă de cea integrată. În primul rând, dezvoltările catalitice se
grefează de obicei pe aşezări deja existente. Totuşi, în acest caz, proiectele majore sunt
în mod frecvent situate la o oarecare distanţă de centru, în jurul căruia se concentrează
activităţile localnicilor. În al doilea rând, prezenţa locuinţelor existente, alături de
numărul mai mare de developer-i şi de caracterul mai puţin intensiv al proiectelor,
determină apariţia unei staţiuni mult mai puţin concentrate şi unitare decât în cazul
dezvoltării integrate. De asemenea, gama largă a tipurilor de cazare conduce la
atragerea unor categorii mai diverse de turişti în staţiune.
La Grande Plagne
Dezvoltarea masivului Bellecote-Montjove din Savoia (Franţa) a început în primii
ani ai deceniului al şaselea, rezultatul fiind complexul turistic cunoscut în prezent sub
numele de La Grande Plagne. Confruntate cu profituri agricole tot mai scăzute şi cu
închiderea minelor din zonă, cinci comune din valea râului Isere s-au unit într-un
„syndicat intercommunal”, cu scopul de a promova resursele alpine ale regiunii. Deşi
comunele au construit o cale de acces la mare altitudine (2000 m), primul developer, o
companie regională mică, nu a rezistat din punct de vedere financiar. Construcţia
staţiunii de bază La Plagne a început în anul următor. În dezvoltarea staţiunii se
remarcă mai multe nivele de integrare, ea fiind recunoscută mai întâi ca staţiune
„integrată”. Până în 1968, compania construise spaţii cu o capacitate de 5000 de paturi,
în principal apartamente, iar telescaunele aveau o capacitate de 9000 de schiori pe oră.
În timp ce operarea telescaunelor a fost iniţial neprofitabilă, vânzarea apartamentelor,
bloc cu bloc, a asigurat rambursarea rapidă a capitalului investit, permiţând
autofinanţarea întregii operaţiuni. De asemenea, SAP conducea sau subvenţiona anumite
magazine şi hoteluri, precum şi cinematograful, în primii ani, când prezenţa acestora era
esenţială pentru atragerea potenţialilor cumpărători. Toate spaţiile de cazare se găsesc la
2000 m, altitudine mult superioară aşezărilor tradiţionale din vale, într-o zonă spre care
converg pistele principale şi din care pleacă telescaunele importante. În plus, capacitatea
103
spaţiilor de cazare a fost calculată în funcţie de capacitatea pistelor, pentru ca
beneficiile acestei asocieri funcţionale să fie umbrite de supraaglomerarea pantelor.
Există şi o integrare fizică a celor circa treizeci de clădiri care constituie staţiunea La
Plagne. În consecinţă, utilizarea vehiculelor este mult redusă în interiorul staţiunii, în
timp ce mijloacele de transport care vin din nord sunt separate eficient de schiorii din
partea sudică prin forma liniară pe care o are La Plagne. De asemenea, această integrare
reduce întinderea de teren care trebuie cumpărată, scade costul serviciilor şi permite o
întreţinere şi un management mai uşor, precum şi o utilizare mai raţională a încălzirii
centrale.
Cu La Plagne în centru, SAP a dezvoltat progresiv patru staţiuni-satelit mai mici,
aflate în apropiere, aproximativ la aceeaşi altitudine. În una dintre acestea, Aime La
Plagne (sau Aime 2000), integrarea este dusă la extrem: un singur monolit gigantic
găzduieşte nu numai 2500 de persoane, ci şi un cinematograf, o discotecă, un restaurant
şi o gamă întreagă de magazine.
Exceptând angajarea pe unele dintre posturile noi create astfel, populaţia locală a
fost efectiv exclusă din dezvoltarea staţiunii La Plagne şi a sateliţilor săi. Totuşi,
deschiderea imensului teren de schi de către SAP a oferit comunelor posibilitatea de a
crea amenajări mai tradiţionale (hoteluri mici, cabane, tabere de vacanţă, case de
vacanţă) în jurul aşezărilor existente la altitudini mai mici. Acestea sunt legate de
terenurile de schi de mai sus printr-o serie de telescaune şi sunt dezvoltate ca parte
componentă a complexului La Grande Plagne.
În acest context mai larg, staţiunile integrate de la altitudini mari pot fi
considerate catalizatori pentru regiune luată ca întreg. De aceea, problema scării la care
ne raportăm este foarte importantă în procesul de evaluare a dezvoltării turistice.
Se pot identifica diferenţele de scară, intensitate şi formă de dezvoltare turistică
dintre Alpii de vest (Franţa, vestul Elveţiei) şi cei de est (estul Elveţiei, nordul Italiei,
Austria, Bavaria). Zona împădurită acţionează ca zonă-tampon între vale şi regiunile de
la altitudini mai mari, separând comunităţile din vale de staţiunile profilate pe schi de pe
înălţimi, pentru staţiunile profilate pe schi din Franţa sau cel puţin pentru cele mari,
integrate. Prin contrast, turismul din Alpii de est coexistă cu o puternică economie
pastorală. În cazul Franţei, unde Alpii au traversat o lungă perioadă de depopulare
rurală, în multe zone, principalul imbold pentru dezvoltare a venit din partea capitalului
urban, mai îndepărtat. În plus, dezvoltarea staţiunilor integrate de la altitudini mari a
fost sprijinită puternic de către stat, prin Le Plan Neige.
Cazarea tipică este la cabane. punctul tare îl reprezintă gradul ridicat de intimitate
oferit şi aspectul estetic al clădirilor (folosirea resurselor naturale – lemn, piatră,
încadrarea în peisaj). Punctul slab este dat de diversitatea relativ redusă a formelor de
cazare, lipsa unităţilor de lux.
Unităţile de alimentaţie publică prezintă aceeaşi diversitate redusă; ca punct tare
putem menţiona restaurantele cu specific şi încercarea de apropiere de punctele de
interes (în special pârtiile de schi) prin unităţi mobile sau chioşcuri care oferă băuturi
fierbinţi şi gustări.
Resursele naturale reprezintă punctul forte al staţiunilor montane. Amenajările
specifice constau în puncte de belvedere, trasee marcate, refugii şi bănci. O importanţă
specială şi de mare impact o au amenajările peşterilor. Sunt relativ complicate datorită
microclimatului peşterilor – umezeală şi răcoare, ceea ce face ca materialele pentru scări
să fie speciale – un plastic antiderapant este cel mai recomandat. De asemenea,
instalaţiile de iluminat pun probleme. Problemele ecologice ţin de dificultatea colectării
deşeurilor pe arealele întinse.
105
Resursele antropice sunt dominate de amenajările sportive. Sunt prezente şi de
importanţă de necontestat şi atracţii istorice, religioase, etno-folclorice, care diversifică
oferta.
În majoritatea staţiunilor montane se poate schia, existând pârtii separate pentru
începători şi pentru avansaţi. Elementele de caracterizare a unei pârtii de schi sunt:
lungimea, panta, lăţimea, orientarea, facilităţi de tipul tunurilor de zăpadă, existenţa
trambulinelor naturale. Probleme ale pârtiilor de schi din România: în ultimii ani nu au
zăpadă o mare perioadă din timpul iernii (se impune dotarea cu turnuri de zăpadă) şi nu
sunt bine întreţinute.
106
Strategiile de dezvoltare a staţiunilor montane sunt derivate din strategia de
flexibilitate, oferta principală fiind relativ aceeaşi – peisaj, aer curat, amenajări sportive.
Problemele principale ţin de investiţiile majore în căi de acces, sistemele de utilităţi şi
agresarea mediului de către turişti.
109
Degradarea ţărmurilor
- Barajele opresc aportul natural de aluviuni grosiere - barajele (Porţile de Fier I
şi Porţile de Fier II, şi cele de pe râurile interioare - afluenţi ai Dunării), reţin aluviunile
grosiere. În acest timp, apele se reîncarcă cu aluviuni fine, erodând malurile argiloase.
Consecinţa: cordonul litoral se îngustează ca urmare a eroziunii valurilor generate de
marile furtuni de iarna, plajele pierd din suprafeţele utile, afectând chiar fundaţiile unora
din construcţiile de pe malul mării. Adâncirea bruscă ce apare în unele zone chiar în
apropierea liniei de ţărm (ca la Eforie Nord) pune în pericol viaţa turiştilor.
- Poluare - tot la distanţă se generează şi o poluare specială - încărcarea apelor cu
nutrienţi proveniţi de la îngrăşăminte, de la apele epurate şi de la detergenţi. Îndiguirile
nu mai permit acestor nutrienţi să rămână în lunca inundabilă; în aceste condiţii
Dunărea s-a transformat într-o "conductă" care dirijează rapid nutrienţii în mare, în
cantităţi mari. În mare apar numeroase organisme unicelulare, iar consumarea lor de
către bacteriile aerobe epuizează oxigenul dizolvat în apă. Scoicile sunt cele mai
afectate, murind în masă. Prezenţa lor este mult mai frecventă pe plaje decât altădată,
atrăgând muşte generatoare de disconfort, şi emanând mirosuri neplăcute.
- Digurile de agrement de pe litoral aduc mâl la mal - Digurile nu au răspuns
decât parţial scopurilor pentru care au fost construite, deoarece efectele secundare sunt
importante. Digurile generează curenţi în spatele lor (efectul de dig) şi se depun astfel
aluviunile în suspensie din apa marină ca mâl pe nisipul curat, în unele locuri putându-
se simţi în loc de nisip sub picioare mâl.
- Poluarea locală - contribuie la efectele alergogene directe asupra persoanelor
care se scaldă în mare. "Mareea roşie" goneşte efectiv turiştii. De curând Marea Neagră
cunoaşte un flagel sub forma unei meduze tipice pentru apele poluate pentru care un
întreg program al Naţiunilor Unite caută soluţii de eliminare.
Litoralul românesc nu beneficiază de reglementări juridice consistente
Din punctul de vedere al reglementărilor, litoralul românesc nu beneficiază de dispoziţii
suficiente şi ferme. Este adevărat că atât Legea Protecţiei Mediului (137/1995), cât şi
Legea Apelor (107/1996), amintesc de regimul de comportare faţă de mare, precum şi
de regimul de proprietate al plajelor, dar nu stipulează aproape nimic despre modul în
care trebuie să fie gestionat litoralul. Hotărârea Guvernului 107/1966 pentru aprobarea
Normelor privind Utilizarea turistică a plajei litoralului Mării Negre menţionează în
schimb că "litoralul Mării Negre este zonă protejată" (art. 2), că "este bun de utilitate
publică" (cap. I, pct. 1.1), şi că trebuie să beneficieze de o atenţie deosebită, atât pentru
protejarea sa în scopul păstrării nealterate a funcţiilor sale naturale, cât şi pentru
valorificarea ei turistică. Uniunea Europeană are în vedere măsuri legislative,
administrative, economice, financiare şi voluntare pentru protejarea mediului marin.
Aproape jumătate din populaţia Uniunii Europene trăieşte în interiorul a 50 de km de
coastă. Ca urmare, mediul s-a degradat. În 1995, Comisia Europeană a lansat un
program demonstrativ, care se va concentra pe demonstrarea condiţiilor pentru
implementarea cu succes a dezvoltării durabile în zonele litorale. Pe baza rezultatelor
programului, Comisia Europeană formulează propuneri de acţiuni, iar România va
trebui să ţină cont de acestea. Desigur, instrumentele care trebuie să intervină sunt
diverse: de natură legislativă, administrativă, economică, financiară şi voluntară.
110
Clasificarea plajelor româneşti este în responsabilitatea Ministerului Turismului
Clasificarea plajelor în categoriile:"1, 2, şi 3 delfini", cade în responsabilitatea exclusivă
a Ministerului Turismului. H.G. îi numeşte tot administratori şi pe cei care gestionează
prin închiriere sau concesionare plajele (cap. 3, pct. 3.1). În afară de faptul că
administratorii au obligaţia să: "sesizeze organele abilitate cu protecţia apelor în caz de
poluare; să asigure respectarea condiţiilor sanitare şi protecţie a mediului în zonele de
îmbăiere şi pe plajă; să întreţină în bună stare de funcţionare plaja şi dotările acesteia,
inclusiv cele de agrement, salvamar şi prim-ajutor; să verifice săptămânal starea şi
amplasarea geamandurilor", ei mai trebuie "să afişeze la loc vizibil însemnele categoriei
de clasificare şi să nu utilizeze plaja când condiţiile atmosferice sunt improprii, şi se pot
produce accidente". În H.G. 107/1966 obligaţiile nu au corespondent la sancţiuni pentru
nerespectarea acestora, cum nu are corespondent nici pct. 4.2 din cap. 4- "Construcţiile
existente pe plajă vor face obiectul analizei autorităţii administraţiei publice locale, care
va hotărî asupra retragerii autorizaţiei de funcţionare sau schimbării destinaţiei
acestora". Chestiunea care încă trebuie să fie lămurită nu este cine gestionează plajele,
pentru că este limpede că acestea vor fi gestionate de societăţi comerciale, ci care sunt
administratorii şi care va fi nivelul de interes al domeniului public al plajelor (local,
judeţean sau naţional). Aceste probleme ar trebui să fie lămurite, ţinându-se cont şi de
H.G. 77/1966, care aprobă Normele privind atestarea staţiunilor turistice ca zone
protejate, instituite ca atare prin documentaţii de urbanism aprobate conform legii. Ea
specifică că "staţiunea turistică, fie de interes naţional, fie de interes local, se atestă prin
hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Turismului (pct. 2.3.). Ţinând cont de
importanţa zonei de coastă ca zonă de importanţă internaţională, o serie întreagă de acte
normative sunt în continuare necesare cu referire specială la habitatele unor păsări de
apă, care ţin de patrimoniul natural mondial, la habitatele unor specii rare şi ameninţate
de pe dunele eoliene agresate de turism, şi care ar trebui să fie identificate ca arii
protejate, şi incluse în reţeaua naţională de arii protejate, acum în lucru.
Nivelul de autoritate administrativă asupra plajelor nu este încă clar stabilit
Instrumentele administrative includ componenta instituţională, care trebuie să distingă
clar limitele de autoritate ale administraţiilor publice locale şi nivelul de interes. Cum
tendinţa este să se treacă la descentralizare şi la o mai mare autonomie bugetară, se
apreciază că plajele ar putea în viitor să rămână sub administrarea consiliilor locale, nu
a Consiliului Judeţean Constanţa. Evident, sectorul nordic este şi va rămâne administrat
de Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".
Voluntariatul poate răspunde la unele nevoi urgente
Unul din instrumentele la care s-a apelat tot mai des în ultimul timp este cel al
voluntariatului. Organizaţiile neguvernamentale contribuie în mod indirect la realizarea
protecţiei şi conservării litoralului. Căile prin care se poate face aceasta sunt educarea
adulţilor şi a copiilor, activităţi de prevenire, informare şi instruire, dar şi direct, prin
acţiuni de curăţire şi afişaj.
Principiul "poluatorul plăteşte" nu este încă corect înţeles în România
Cât priveşte instrumentele economice, acestea se vor aplica probabil atunci când se va
înţelege exact ceea ce înseamnă principiul "poluatorul plăteşte". Astăzi, acesta este
perceput mai degrabă ca un instrument administrativ, în sensul plăţii unei amenzi pentru
depăşirea cantităţilor maxime admise ale unor poluanţi în apă, în atmosferă şi pe sol. Or
111
principiul este mai generos decât aspectul punitiv al poluării; el poate fi considerat un
principiu economic stimulativ, din moment ce se referă la "internalizarea
externalităţilor", adică la includerea în costurile (interne) ale unei întreprinderi a
contravalorii daunelor (externalităţilor) pe care aceasta le provoacă mediului.
Internalizarea prea mare poate conduce la o creştere a preţurilor produselor, pe care
cumpărătorul nu mai este dispus s-o accepte, împingând întreprinderea la producţie pe
stoc, şi, în final, la faliment. Principiul, menţionat de altfel în Legea Protecţiei Mediului,
presupune şi introducerea aşa numitelor permise de poluare comercializabile, elemente
concrete ale economiei de piaţă. Plajele ar putea intra astfel într-o competiţie reală şi
benefică pentru calitatea lor.
Tabelul nr. 7.2. Amenajări specifice căilor de acces pentru o staţiune de litoral
Tip de Caracterizare
transport
Transport - se desfăşoară pe străzi/ autostrăzi paralele cu linia litoralului, cu
rutier ieşiri spre staţiuni, sau, mai frecvent, datorită spaţiului limitat,
strada trece chiar prin staţiuni
- datorită terenului relativ plat, construcţia şi întreţinerea căilor
rutiere este uşurată
Transport - la fel ca în cazul şoselelor, este des întâlnită o cale ferată paralelă cu
feroviar linia ţărmului; datorită terenului limitat, poate fi întâlnit cazul unei
112
singure linii ferate, ceea ce limitează deplasările simultane în dublu
sens
- facilitatea construcţiei şi întreţinerii sistemului, datorită terenului
relativ plat
- pot apărea dificultăţi de construcţie în cazul terenurilor aluvionare;
sunt necesare investiţii suplimentare de consolidare a terenului
Transport - de obicei, cel puţin una dintre localităţile litorale a cunoscut o
aerian dezvoltare considerabilă în timp, ca urmare a poziţiei de port
principal al zonei; astfel încât este foarte comună situaţia amplasării
unui aeroport în acest oraş; în plus, datorită poziţiei litoralului ca
destinaţie turistică prioritară internaţională, planurile de amenajare
include ca prioritate construirea unui aeroport internaţional, chiar
atunci când nu există o localitate importantă în apropiere
Transport - deşi mai puţin utilizat de turişti, transportul maritim este posibil cel
maritim puţin pentru una dintre localităţile litoralului; în special, este vorba
de croaziere, ele însele constituind o atracţie turistică
Transportul - foarte diversificat; investiţiile sunt facilitate de terenul relativ plat;
intern - sunt prezente şi mijloacele speciale de transport intern – bărci şi
vaporaşe între diferitele puncte de atracţie
- chiar dacă localităţile nu dispun de o populaţie permanentă
numeroasă, datorită numărului mare de turişti în sezon, investiţiile
sunt justificate şi din punct de vedere economic
O caracterizare detaliată a diferitelor tipuri de transport şi a suportului material al
acestora este realizată în tabelul nr. 7.2.
113
- diversitatea extremă a tipurilor de cazare: hoteluri, case de vacanţă, bungalouri,
căsuţe, campinguri, apartamente împărţite de mai multe familii, camere
închiriate de la populaţia locală; ca urmare, numărul de locuri / paturi pe unitate
de cazare variază considerabil;
- prezenţa formelor de cazare de lux; în majoritatea staţiunilor, găsim cel puţin un
hotel de 4-5 stele;
- dispunerea unităţilor de cazare paralel cu ţărmul, pentru a oferi turiştilor vedere
spre mare;
- tendinţa de apropiere excesivă de ţărm / plajă impune consolidări ale terenurilor
şi deci investiţii suplimentare pentru fundaţiile construcţiilor; în unele cazuri,
această apropiere a dus la necesitatea demolării construcţiilor datorită
pericolului de prăbuşire;
- tendinţa de grupare a două – trei unităţi hoteliere pentru a putea beneficia de
facilităţi comune – plajă privată, piscine, parcări;
- facilităţi diverse oferite de hotelurile mari – săli de conferinţe, săli de expoziţii,
terenuri sportive, centre de sănătate şi tratament;
- tendinţa de supraofertă de cazare, în raport cu capacitatea de primire a plajelor.
Mamaia a suferit transformări importante în partea de nord – unde se află cele mai
bine cotate hoteluri din staţiune, deşi se poate întâmpla ca la un hotel de 4 stele să
nu funcţioneze instalaţia de aer condiţionat.
În Eforie Nord o modificare vizibilă este construirea pe spaţiile parcurilor a unor
vile particulare.
Unităţile de alimentaţie
- diversitate accentuată: de la restaurante cu specific local şi internaţional până la
cantine pentru elevi, chioşcuri şi puncte volante de vânzare a îngheţatei şi
fructelor;
- prezenţa formelor de lux – restaurante cu amenajări deosebite şi servicii de
înaltă clasă;
- ca formă de diferenţiere, întâlnim restaurantele amenajate pe vapoare sau chiar
în construcţii subacvatice;
- tendinţa de apropiere de plajă a punctelor de vânzare a alimentelor pune
probleme referitoare la echipamentele frigorifice necesare păstrării alimentelor –
atât ca investiţii, cât şi ca racordare la reţeaua electrică.
Atracţiile naturale
Ca potenţial, aici întâlnim resursele clasice, extrem de populare printre turişti:
mare, nisip, soare, aer. Amenajările specifice acestor resurse, pentru a le face
operaţionale activităţii de turism, sunt însă mai complexe.
În primul rând, amenajarea plajei implică:
- curăţiri şi nivelări periodice ale nisipului
- îngrădiri, pentru plajele private
- amplasarea coşurilor de gunoi sub o formă cât mai estetică, ceea ce se dovedeşte
dificil, datorită necesităţii de vizibilitate clară; adesea, sunt utilizate coşuri de stuf,
114
coşuri în formă de animale, sau vase de piatră pentru o încadrare în mediu a acestor
recipiente
- asigurarea nisipului, atunci când plaja este stâncoasă, iar nisipul este „măturat”
constant de valuri
- asigurarea echipamentelor de plajă – scaune, saltele, şezlonguri, umbrele, prin
centre de închiriere.
Pentru accesul în apă, amenajările specifice sunt:
- curăţiri periodice ale algelor;
- construiri de baraje pentru a diminua forţa valurilor;
- amplasarea de balize şi de puncte de salvamar pentru a supraveghea siguranţa
înotătorilor;
- amplasarea de plase protectoare în larg pentru a diminua posibilitatea de acces spre
plajă a speciilor periculoase de animale marine.
Pentru ca o plajă să fie recunoscută la nivel internaţional ca respectând anumite
standarde, s-au instituit anumite calificative globale, cele mai cunoscute fiind acordarea
unui anumit număr de Delfini (echivalentul stelelor hoteliere) şi Steagul Albastru.
Condiţii pentru baremul „Doi Delfini”, la care aspiră plajele româneşti (acordarea a „Trei
Delfini” ar însemna niveluri superioare a următorilor indicatori):
- nisipul să nu conţină corpuri străine;
- nu trebuie depăşită o anumită înclinare (pantă) a zonei;
- afişajul drapelului;
- asigurarea salvamarului şi serviciilor de prim – ajutor;
- telefon la dispoziţie;
- dotări de agrement pentru copii;
- spaţiu de minim 3 metri pătraţi de persoană;
- curăţenie;
- amenajarea zonei de îmbăiere;
- anumite caracteristici ţinând de granulaţia nisipului (bobul cu diametrul de cel mult 0.4
mm).
Conceptul de “Steag Albastru” a apărut în Franţa în 1985, fiind conferit pentru prima data
oraşelor franceze de coastă pentru îndeplinirea criteriilor privind calitatea apei mării şi a
tratării apei menajere reziduale.
Steagul Albastru la nivel european
1987 a fost “Anul European al Mediului”, iar Fundaţia pentru Educaţia de Mediu din Europa
(FEEE) a prezentat conceptul de “Steag Albastru” Comisiei Europene, şi s-a hotărât să se
lanseze Campania Drapelul Albastru ca una din multiplele activităţi ale “Anului European al
Mediului” din Comunitate.
Fundaţia pentru Educaţia de Mediu (FEE) este o organizaţie non-profit, neguvernamentală,
compusă din organizaţii reprezentând 33 de ţări din Europa, Africa şi America.
FEE a adoptat decizia generală potrivit căreia criteriile de plajă dintr-o regiune trebuie să fie
similare, variaţia de la regiune la regiune reflectând doar condiţiile specifice de mediu ale
regiunii.
În 2003, 2161 plaje şi porturi de agrement au primit Steagul Albastru. În Campania Steagul
Albastru participă 24 de ţări: Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Danemarca, Estonia,
Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Olanda,
115
Norvegia, Portugalia, Slovenia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Turcia şi Marea Britanie.
România, Marocul şi cinci ţări caraibiene acţionează în vederea instituirii Campaniei Steagul
Albastru (faza pilot).
Canada, Chile, Polonia, Malta şi Rusia sunt pe punctul de a începe implementarea Campaniei
Steagul Albastru.
Pentru implementarea campaniei Steagul Albastru într-o nouă ţară europeană, organizaţia
membră FEE trebuie să parcurgă următorii patru paşi în procesul de implementare:
1) organizarea unei întâlniri/ atelier de lucru Steagul Albastru;
2) înfiinţarea unui comitet naţional Steagul Albastru;
3) îndeplinirea fazei de fezabilitate Steagul Albastru (întocmirea raportului de fezabilitate la
nivel naţional şi local);
4) derularea fazei pilot Steagul Albastru (verificarea conformităţii în amplasamente pilot,
completarea lipsurilor).
Conferirea titlului de Plajă cu Steag Albastru European se face pe baza conformităţii cu 27
criterii privind aspectele:
1) Calitatea apei
2) Educarea şi informarea în privinţa mediului
3) Managementul mediului
4) Securitate şi servicii.
Unele criterii sunt imperative (i), pe când altele sunt orientative (g). Toate cerinţele
imperative trebuie îndeplinite şi, pe lângă acestea, un număr maximal de criterii orientative.
Toate Steagurile Albastre sunt acordate doar pentru un sezon, o singură dată.
Dacă o parte din criteriile imperative nu sunt îndeplinite pe parcursul unui sezon sau
condiţiile se schimbă, calificativul Steagul Albastru va fi retras.
1. Calitatea apei
• Conformitatea cu cerinţe şi standarde precum cele din Directiva UE privind apa de
scăldat (i).
• Zona plajei nu trebuie afectată de nici o deversare industrială sau de canalizare (i).
• Planuri locale şi/sau regionale de urgenţă în caz de accidente de poluare (i).
• Nu se permite acumularea de vegetaţie sau alge care să fie lăsate să se descompună
pe plajă, cu excepţia zonelor destinate în mod specific şi atâta timp cât aceasta nu
provoacă neplăceri (g).
• Localitatea trebuie să respecte cerinţele privind tratarea apelor de canalizare şi
calitatea apelor reziduale aşa cum se prevede în Directiva UE privind apele
reziduale urbane (g).
2. Educarea şi informarea în privinţa mediului
• Avertizare publică promptă dacă plaja sau o parte din ea a devenit sau se aşteaptă
să devină intens poluată. În astfel de cazuri, procedurile de emitere a avertismentului
public trebuie prevăzute în planul de urgenţă. (i).
• Informaţii privind ariile naturale sensibile din zona de coastă, inclusiv despre flora şi
fauna lor, trebuie afişate public şi incluse în informaţiile turistice. Informaţiile
trebuie să includă recomandări despre comportamentul în astfel de zone. (i).
• Operatorul de plajă se obligă:
- să afişeze public pe plajă informaţii actualizate despre calitatea apei sub
formă de tabele sau figuri care pot fi înţelese cu uşurinţă.
- să afişeze cât mai aproape posibil de Steagul Albastru informaţii privind
Steagul Albastru, incluzând aspectele legate de acesta şi cine este
responsabil la nivel local şi naţional.
- să îndepărteze Steagul Albastru dacă un criteriu imperativ nu mai este
116
îndeplinit. (i).
• Comunitatea locală şi operatorul de plajă trebuie să fie împreună capabili să
demonstreze că sunt oferite cel puţin cinci activităţi de educare în privinţa mediului.
(i).
• Legile care reglementează utilizarea plajelor trebuie să fie cu uşurinţă disponibile
publicului la cerere, de exemplu în oficiile de turism, în primărie sau pe plajă. Codul
de conduită pentru aria plajei trebuie afişat pe plajă. (i).
• Comunitatea locală să aibă un Centru de Informaţii privind Mediul sau un loc
similar de educare permanentă a publicului în probleme de mediu ale coastei
marine. Un astfel de centru poate fi denumit Centrul Drapelul Albastru dacă el este
un loc unde se pot obţine informaţii despre Steagul Albastru şi este un punct focal
pentru activităţile de educare a publicului privind problemele de mediu ale coastei şi
ale mării. (g).
3. Managementul mediului
• Comunitatea locală trebuie să aibă un plan de utilizare a terenului şi de dezvoltare
pentru zona sa de coastă. Acest plan şi activităţile curente ale comunităţii din zona
de coastă trebuie să fie în conformitate cu reglementările de planificare şi cele de
protecţie a zonei de coastă. Dacă comunitatea este foarte mică, ea poate fi parte
integrantă a unui plan regional mai larg (i)
• Coşuri de gunoi în număr adecvat, fixate corespunzător, golite şi întreţinute în mod
regulat. Măsuri de prevedere adecvate privind deşeurile, masa de alge şi alte materii
poluante colectate de pe plajă. Reziduurile colectate de pe plajă trebuie deversate
într-un spaţiu amenajat autorizat. (i).
• Când este nevoie, se efectuează o curăţare zilnică a plajei în timpul sezonului estival.
(i).
• Pe plaja se interzice:
- conducerea maşinii dacă nu este autorizată în mod specific;
- mersul cu bicicleta sau cursele de maşini;
- aruncarea gunoaielor;
- camparea neautorizată;
- plajele pe care sunt permise maşinile trebuie să aibă arii stabilite pentru
parcare, zone în care maşinile sunt interzise iar accesul maşinilor pe malul
apei trebuie să fie permanent interzis (i).
• Accesul la plajă trebuie să se facă în siguranţă (i).
• Trebuie să existe un management al diferiţilor utilizatori şi a diferitelor utilizări ale
plajei pentru a se preîntâmpina conflictele şi accidentele. Dacă există arii naturale
care mărginesc plaja, trebuie luate măsuri pentru a se preveni impacturi negative ce
pot surveni din folosirea plajei şi deplasarea spre şi dinspre plajă şi apele sale. (i).
• Plaja să aibă dotare pentru receptarea deşeurilor reciclabile precum recipiente de
sticlă şi conserve metalice. (g).
• Comunitatea locală promovează mijloace de deplasare în zona plajei precum
bicicleta, mersul pe jos sau transportul public. (g).
• Dotări sanitare adecvate şi curate cu scurgerea canalizată controlată în conformitate
cu cerinţele criteriilor aferente Directivei UE privind Apele Reziduale Urbane (i).
Securitate şi servicii
• Supraveghetorii de plajă sunt de serviciu pe durata sezonului estival şi/sau există
prevederi de securitate adecvate, incluzând echipament de salvare şi instrucţiuni
pentru utilizarea sa precum şi acces imediat la telefon. Echipamentul de salvare
trebuie să fie de unul din tipurile aprobate de organismele naţionale din domeniu. El
117
trebuie să includă instrucţiuni de utilizare, trebuie să fie permanent şi imediat
accesibil pe plajă ş buna sa funcţionare trebuie în mod regulat verificată. În mod
similar, supraveghetorii de plajă trebuie instruiţi şi acreditaţi în conformitate cu
cerinţele naţionale elaborate de autorităţi sau de asociaţii profesionale. (i).
• Pe plajă trebuie să fie disponibile puncte de prim ajutor iar locul lor de amplasare
trebuie identificat cu uşurinţă. (i).
• Pe plajă trebuie aplicate cu stricteţe legile naţionale privind câinii, caii şi alte
animale domestice. Accesul şi activitatea lor trebuie controlate în toate
împrejurările. (i).
• O sursă protejată de apă potabilă. (g).
• Acces uşor şi rapid la telefon în caz că plaja nu este păzită de supraveghetori de
plajă. (i).
• Cel puţin una din plajele municipale trebuie echipată cu rampe de acces la plajă şi
facilităţi de toaletă pentru persoane cu handicap, cu excepţia cazului când
topografia nu permite acest lucru. În cazul în care municipalitatea are numai o plajă
căreia i s-a acordat Drapelul Albastru, aceasta trebuie să aibă acces şi facilităţi
pentru handicapaţi, cu excepţia cazului când topografia nu permite acest lucru. (i).
• Toate clădirile şi dotările plajei trebuie întreţinute în mod corespunzător. (i).
Atracţiile antropice
Pe litoral, acestea sunt foarte diversificate şi diferă mult de la o zonă la alta.
Ţinând cont de motivaţia turistului aflat pe litoral, atracţiile de tip divertisment – parcuri
acvatice, discoteci, baruri, cazinouri, parcuri de distracţii, grădini zoologice sunt cele
mai populare.
Sunt amenajate de asemenea teatre de vară în aer liber, dar pot exista şi clădiri
având destinaţii culturale – săli de concerte, filarmonici, centre culturale, biblioteci.
118
transformarea în muzeu, după 25 de ani de funcţionare, a singurului delfinariu din ţară
şi, totodată, a unuia dintre puţinele atracţii de pe litoralul românesc.
119
discreţie tipic balcanică, datorită faptului că, în totalitate, sunt afaceri de
familie – lipsesc cu desăvârşire marile lanţuri hoteliere şi supermarketurile;
hotelurile au, în medie, 15-20 de camere, iar restaurantele, 15-20 de mese;
- oferta comercială remarcabilă: în sate cu ceva sute de locuitori, pe strada
principală se întâlnesc 20-30 de magazine de bijuterii, produse de cei mai
importanţi creatori în domeniu;
Gura Portiţei, zonă aflată la graniţa dintre Delta Dunării şi Marea Neagră, prezintă o
plajă cu un caracter sălbatic, apreciat de unii turişti. Lipsa apei potabile şi a
infrastructurii face însă locul greu de acceptat pentru turistul mediu. Probabil însă că
locul va cunoaşte aceeaşi dezvoltare ca Vama Veche, pierzându-se astfel o destinaţie
aparte.
Sursa: adaptat după Revista Capital, nr.19 / 10 mai 2001, pag.53
120
CAP.VIII. AMENAJAREA SPAŢIILOR URBANE, PERIURBANE ŞI RURALE
122
încercare de generalizare să fie dificilă şi discutabilă. O primă diferenţiere pentru
operaţionalizarea analizei se poate face după mărimea oraşelor.
Oraşele mari dispun în general de căi de acces diversificate, transport intern
complex şi variat. O menţiune specială se poate face pentru oraşele care dispun de un
râu interior, şi care pot astfel, prin amenajarea specifică, să includă transport turistic pe
apă, deosebit de apreciat. Problemele ţin de starea străzilor interioare şi a trotuarelor,
lipsa pistelor pentru biciclete, insuficienţa parcărilor.
Oraşele mici au ca principală problemă absenţa transportului intern public –
taximetrele pot suplini parţial această lipsă.
Cazarea este diversificată în marile oraşe; oraşele mici dispun de 1-2 hoteluri, cel
mai adesea de 2-3 stele.
Cazinourile bucureştene s-au transformat într-o atracţie importantă zonală datorită contextului
particular al ţărilor vecine: lumea musulmană nu admite această formă de distracţie, Turcia şi-a închis
propriile cazinouri, iar Israelul nu dispune de asemenea unităţi. Distracţiile suplimentare propuse
străinilor care vin în România special pentru jocurile de noroc sunt spectacolele de cabaret şi partidele
de vânătoare. Astfel încât, pentru grupurile acestea speciale de turişti, previzibilitatea dotărilor
necesare este maximă: grupurile utilizează transportul aerian, se cazează de obicei la hoteluri de 4 stele
(hotelurile preferate sunt Sofitel, Inter, Hilton şi Lido), folosesc restaurantul hotelului.
123
Majoritatea ştrandurilor din Bucureşti pot fi cu greu încadrate în categoria locurilor de agrement, fiind mai
degrabă locuri generatoare de stres. Raportările constante la începutul verii despre pericolul îmbolnăvirilor
datorită necurăţării şi neînlocuirii frecvente a apei, deşeurile împrăştiate, lipsa întreţinerii ierbii, grupuri
sanitare care nu funcţionează, vestiare nefuncţionale, lipsa punctelor de închiriere pentru articolele de
plajă, lipsa inclusiv a punctelor de vânzare a produselor alimentare sunt câteva dintre cele mai importante
aspecte negative ale acestor destinaţii.
Una dintre excepţiile pozitive o constituie Ştrandul Floreasca II, întreţinut după criterii occidentale: spaţiul
verde plantat cu gazon şi udat cu aspersoare, nisipul fin, iluminatul public cu reflectoare, vestiare din
tâmplărie de aluminiu, grupuri sanitare ireproşabile, placate cu faianţă, duşuri funcţionale, posibilităţi de
divertisment variate.
O evaluare a ştrandurilor bucuretene este prezentată în tabelul nr.X. Punctajul a fost acordat prin note de la
1 la 5 pentru fiecare criteriu, făcându-se o medie simplă pentru a se calcula punctajul fiecărui ştrand. La
criteriul confort, s-a luat în calcul aspectul nisipului sau al gazonului, dotarea cu şezlonguri şi mese, iar la
dotări posibilitatea închirierii de ambarcaţiuni, existenta terenurilor de sport etc.
Ştrand Criterii
aspec curăţeni alimentaţi acce confor dotăr preţur puncta
t e e s t i i j
Ştranduri amenajate pe malul lacurilor
Floreasca II 5 5 5 3 4 5 5 4.5
Studenţesc 5 3 5 4 3 5 5 4.3
Keoke 4 5 5 2 5 4 3 4
Eximco 4 5 5 3 3 4 4 4
Intercontinenta
l
Cernica 4 5 5 1 4 2 5 3.7
Ştranduri cu bazine de interior
Tineretului 5 4 5 5 3 5 5 4.5
Drumul 3 3 3 5 1 1 4 2.8
Taberei
Dâmboviţa 1 1 1 5 1 1 2 1.7
Cluburile cu circuit închis apar ca elemente aparte, localizate în zonele rezidenţiale ale
marilor oraşe, în special în capitală.
Intrarea este pe bază de abonament, pe care şi-l pot permite doar persoanele cu venituri
ridicate şi cu o anumită poziţie în societate; acestea însă au voie să aducă maxim 2 persoane,
plătind o taxă suplimentară.
În general, cluburile pot fi de afaceri, sportive, universitare, de partid. Cluburile bucureştene
prezintă ca principale puncte de atracţie piscine, saune, sală de masaj, sală de forţă, terenuri
de tenis acoperite şi in aer liber, baruri şi restaurante.
O investiţie unică în Europa, Orient Park este cel mai îndrăzneţ proiect al NIRO Group,
conceput în colaborare cu investitori chinezi. Proiectul îşi propune să recreeze peisajele şi
124
atmosfera asiatică într-o locaţie europeană; să reunească două continente într-un perimetru
de 50 de hectare. Amplasamentul va fi situat în zona de Sud-Est a Bucureştiului, într-un parc
natural ce include lacul Titan, pe o suprafaţă de 50 de hectare din care pe 100 000 mp vor fi
construcţii. Investiţia estimată la o valoare de peste 60.000.000 USD, se va derula pe o
perioadă de cinci ani, termenul de finalizare fiind sfârşitul anului 2007.
Parcul va reînvia atmosfera Chinei dispunând de clădiri tradiţionale, un parc de distracţii,
magazine chinezeşti dispuse pe o suprafaţă de 30 000 mp, restaurante chinezeşti şi alte
restaurante cu specific tradiţional, un cazino, complexe de sănătate, bănci, hoteluri, spaţii
pentru birouri, săli de spectacol, discoteci şi karaoke, terase şi grădini suspendate. Serviciile
asigurate vor fi de cea mai buna calitate, pentru a satisface toate genurile de gusturi. Se vor
desfăşura numeroase activităţi recreative precum plimbări pe lac cu diverse ambarcaţiuni,
sport, pescuit sportiv, activităţi distractive.
Accesul pietonal şi auto se va realiza la standarde moderne, prin alei largi amenajate cu
pavimente şi parcări spaţioase. Pentru a nu agresa teritoriul parcului cu platformele de
parcare, acestea vor fi realizate sub forma unor parcaje subterane, care să fie accesibile din
porţiuni de drumuri subterane, cu acces la drumurile rutiere exterioare.
Amenajarea peisagistică are la bază următoarele criterii:
• Menţinerea, completarea şi întreţinerea vegetaţiei actuale, viabile şi valoroase.
• Completarea fondului peisagistic prin plantări de arbori, arbuşti şi flori din specii
româneşti sau chinezeşti.
• Completarea schemei de alei într-o concepţie unitară, cu folosirea de materiale
naturale, puse în practică prin tehnici specific chinezeşti sau româneşti, după caz.
• Crearea unui cadru natural variat şi amenajat pentru a asigura accesul oamenilor
(alei, platforme, scări, rampe) şi a vehiculelor de întreţinere şi pompieri.
Stilul chinezesc al parcului va recrea atmosfera Chinei prin amplasarea unitară de construcţii
clasice, parc de distracţii, magazine, restaurante cu specific, pe o suprafaţă de 30 000 mp.
Pentru că asumarea construirii, amenajării şi întreţinerii unui astfel de parc este un proiect
complex, NIRO Group a prevăzut şi activităţile complementare necesare creării unui cadru
cât mai atractiv şi civilizat. Astfel, proiectul include şi activităţi ca:
- dragarea şi curăţarea lacului;
- refacerea iluminatului public;
• - refacerea pavajului aleilor;
• - construirea de poduri de legătura cu insulele de pe Lacul Titan;
• - plantări de material dendrologic;
• - curăţarea fondului natural existent;
• - popularea apei lacului cu peşti pentru a spori fondul natural al parcului.
În plus, se va asigura reconstrucţia împrejmuirii parcului şi delimitarea concretă a
teritoriului acestuia, iar toate dotările avute în vedere vor avea materiale şi sisteme de
instalaţii nepoluante, care să asigure o conservare completă a mediului natural.
Sursa: http://www.nirogroup.ro/parteneri/
126
• extinderea şi îmbunătăţirea prestărilor de servicii existente, în mod special:
crearea/amenajarea unui centru de informaţii pentru turişti; diversificarea ofertei de
hoteluri şi gastronomie în oraşul istoric, ţinându-se seama de criteriile severe ale
protecţiei monumentelor; elaborarea unui concept detaliat de turism, promovarea
meşteşugurilor şi meseriilor tradiţionale, precum şi integrarea acestora în conceptul
turistic general;
• dezvoltarea în continuare a ofertei culturale multilaterale;
• eliberarea oraşului istoric de traficul greu de tranzit, reducerea traficului sau, acolo
unde este posibil, eliberarea străzilor importante din punct de vedere arhitectural sau
cultural-istoric de traficul motorizat; cele mai importante străzi comerciale din
centrul oraşului vor fi amenajate ca zone pietonale;
• crearea de noi oferte de parcare la intrările în oraşul istoric, pentru
descongestionarea centrului oraşului; îmbunătăţirea transportului în comun, precum
şi construirea unei reţele de căi pietonale şi pentru biciclişti.
Efecte social – economice ale acestor programe de amenajare rezidă în: creşterea
numărului de locuri de muncă în domeniul serviciilor; facilităţi pentru agenţii economici
din turism care angajează şomeri recalificaţi în domeniul turismului şi, ca urmare,
creşterea cifrei de afaceri a agenţilor economici în turism; valorificarea potenţialului
turistic din regiune; surse de venit pentru persoanele disponibilizate din alte sectoare
economice; realizarea unui parteneriat între populaţie, ONG-uri şi administraţia publică,
în vederea protejării mediului natural.
129
În satele turistice, servirea mesei pentru turişti se poate realiza în mai multe
modalităţi:
- pensiunea completă la gospodarul-gazdă;
- pensiune completă sau demipensiune acordată de o familie unui grup mai mare de
turişti, care locuieşte în gospodării diferite;
- pensiune completă sau demipensiune la o unitate de alimentaţie publică din localitate
(restaurant, pensiune etc.);
- pregătirea mesei de către turişti, cu produsele lor sau ale gospodarului şi cu utilajele
acestuia.
Animaţia şi agrementul au un loc important în ocuparea timpului liber într-un
sejur turistic (Cândea, Bran, 2001, p.296).
În zonele montane se pot amenaja, astfel, pârtii de schi (alpin şi fond), terenuri de
sport multifuncţionale (tenis, volei), patinoare, lacuri pentru agrement nautic, plajă şi
înot, locuri de picnic, poteci marcate pentru drumeţie etc.
Acolo unde condiţiile naturale permit, se pot amenaja piscine, saune adiacente
caselor de vacanţă, se pot organiza programe pentru speoturism, alpinism, turism de
cunoaştere etc.
Toate aceste posibilităţi de agrement, acţiuni şi programe turistice presupun
amenajări cu investiţii relativ mici.
Dotările de agrement general se pot realiza de către asociaţia turistică locală, dar
şi de către anumiţi agenţi economici, în ţările cu tradiţie, agenţii economici ce
organizează sporturile de iarnă, agrementul nautic, alte sporturi sau programe de
speoturism, sau alpinism, drumeţii montane cooperează cu deţinătorii de baze de cazare,
formând asociaţii mixte ce pot suporta mai bine concurenţa, contribuind, cu cote-părţi,
la amenajarea unor dotări în satul sau zona respectivă.
Satele turistice trebuie să dispună de produse agroalimentare locale (lactate,
carne, legume, fructe etc.), care pot fi cumpărate de către turiştii sosiţi pentru sejur sau
cei aflaţi în tranzit prin localitate. Totodată, după experienţa altor ţări cu o agricultură
avansată, în unele sate turistice se pot amenaja şi dezvolta şi unele complexe industriale
agroalimentare, care să comercializeze, în condiţii de strictă securitate igenico-sanitară,
produsele proprii: lactate, carne, legume şi fructe (inclusiv de pădure). Aproape toate
satele montane au resurse mari în această privinţă şi pot organiza atât complexe agro-
alimentare locale, cât şi magazine pentru comercializarea produselor agro-alimentare.
Dar într-un sat cu activitate turistică sunt necesare şi alte magazine de interes general
pentru satisfacerea unor necesităţi legate de turism (vederi, timbre, plicuri, artizanat,
suveniruri, presă, cărţi etc.).
În funcţie de oferta turistică a componentelor resurse antropice şi resurse
naturale, poate fi pusă în evidenţă următoarea tipologie generală a satelor turistice
(Bran, Marin, Şimon, 1997, p.123):
- sate etnografice – folclorice – cu amenajări specifice arhitectonice, mobilier şi
decorarea interioară, expoziţii artizanale;
- sate de creaţie artistică şi artizanală – cu ateliere special amenajate, deschise vizitării
de către turişti;
- sate climaterice şi peisagistice – cu amenajări de tipul potecilor, punctelor de odihnă şi
de belvedere;
130
- sate pescăreşti şi de interes vânătoresc – puncte de închiriere echipamente, refugii,
restaurante cu specific;
- sate viti-pomicole – posibilitatea vizitării culturilor specifice, puncte de degustare,
crame amenajate pentru vizitare, baruri;
- sate pastorale – restaurante cu produse specifice şi amenajate tradiţional, posibilitatea
vizitării punctelor de producţie a alimentelor;
sate pentru practicarea sporturilor – puncte de închiriat echipamente specifice, trasee
pentru echitaţie, pârtii şi terenuri de sport.
Aspecte ecologice în turismul rural (Bran, Marin, Şimon, 1997, p.23):
- apa – existenţa instalaţiilor de apă potabilă, economisirea prin instalarea de apometre
şi sisteme de oprire automată, urmărirea deversărilor apelor menajere;
- posibilitatea de economisire a energiei electrice (dotarea cu aparate cu un consum
redus) sau utilizarea unor surse de energie alternativă;
- sistemele de colectare a deşeurilor;
- aspectul construcţiilor trebuie să se integreze în cadrul arhitectonic tradiţional al
regiunii – limitarea folosirii elementelor de construcţie moderne, care nu se potrivesc
stilului general;
- amenajarea exterioară – plantarea în grădini a speciilor din flora regională şi locală.
În concluzie, cele mai importante probleme în amenajările rurale pot fi sintetizate
astfel:
- căile de acces;
- utilităţile;
- transformarea propriilor locuinţe în case de oaspeţi şi, ca urmare, folosirea unor spaţii
(de exemplu, grupurile sanitare) şi de turişti, şi de gazde.
- lipsa alternativelor de agrement – orientarea relativ îngustă a ofertei turistice.
131
CAP.IX. AMENAJAREA STAŢIUNILOR BALNEARE, A CELOR CU
DESTINAŢIE SPECIALĂ ŞI A ARIILOR PROTEJATE
132
Restaurantele din staţiunile balneare amintesc, din păcate, în multe cazuri, de
unităţile de alimentaţie cu caracter social (Nistoreanu, 2002, p.185). Cantine –
restaurant, cu mobilier simplu şi rezistent, sau restaurantele cu autoservire, caracterizate
printr-un nivel de confort redus şi dotări simple, se întâlnesc adesea în aceste localităţi.
Resursele antropice, sunt în general, limitate. Dezvoltarea lor este o prioritate
pentru a atrage moi grupuri – ţintă şi a oferi alternative de agrement personalului
însoţitor (de exemplu, familia persoanei venite la tratament). Elementele aflate în
legătură cu oferta principală sunt sălile de fitness, sălile de spectacol şi concerte, pieţe
cu produse de artizanat, instalaţii sportive.
Turismul de sănătate din România beneficiază de renumele dr. Ana Aslan; din
păcate, insuficient valorificată în structuri concrete, fizice, această marcă. Institutul de
Geriatrie a fost înfiinţat în 1952 şi a fost prima unitate de acest tip din lume.
Strategiile de dezvoltare a staţiunilor balneare, deşi ca unitate centrală (bază de
tratament şi facilităţi imediate) se bazează pe diferenţiere (după tipul de afecţiuni cărora
se adresează), sunt, pe ansamblu, identificabile cu strategiile de flexibilitate.
133
membre ale organizaţiei;
- Colaborarea cu alte organizaţii similare din ţară şi străinătate, cu asociaţii din turism,
medicale, tehnice, ecologice, în vederea realizării scopurilor noastre;
- Stabileşte şi alte obiective cu acordul majorităţii membrilor şi cu respectarea legislaţiei în
vigoare pentru organizaţiile profesionale.
Baza de Tineret de la Izvorul Mureşului şi Complexul Pescăruş din Eforie Nord sunt 2
exemple de unităţi destinate tinerilor. Tendinţa de includere a acestor baze în programe
internaţionale ar fi o soluţie pentru obţinerea finanţărilor necesare modernizării acestor
centre.
La Izvorul Mureşului de exemplu, deoarece baza a fost propusă ca sediu al Centrului Român
pentru promovarea Cooperării Europene în Domeniul Tineretului (EUROTIN), s-a amenajat o
sală de sport şi s-a dotat centru cu calculatoare, investiţii specifice unei destinaţii pentru
tineret.
134
EUROPARC este organizaţia umbrelă a ariilor protejate ale Europei. Ea uneşte parcuri
naţionale, parcuri regionale, parcuri naturale şi rezervaţii ale biosferei din 37 de ţări, cu
scopul comun de a proteja varietatea unică de faună sălbatică, habitate şi peisaje ale
Europei.
Arie protejată - Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) defineşte o
arie protejată ca:
“O arie de uscat şi/sau mare destinată în mod special protejării şi întreţinerii diversităţii
biologice şi a resurselor naturale şi resurselor culturale asociate, şi administrată prin
mijloace juridice sau alte mijloace eficiente” (IUCN, 1994).
Parc naţional - în conformitate cu sensul internaţional, parcurile naţionale sunt peisaje
naturale de mari dimensiuni, de importanţă naţională. Ele protejează ecosisteme care nu
au fost alterate din punct de vedere material prin exploatare umană. În parcurile
naţionale, naturii i se permite să se dezvolte în mod liber, pe scară largă, neperturbată de
influenţa umană. Aceste parcuri servesc scopurilor educaţionale şi recreative, permiţând
vizitatorilor să întâlnească şi să simtă natura şi să se relaxeze într-o ambianţă neviciată.
Exploatarea economică a unor resurse naturale precum mineralele, generarea energiei
hidroelectrice, silvicultura, agricultura şi vânătoarea sunt inadmisibile în parcurile
naţionale. În parcurile naţionale, animalele şi plantele sunt capabile să trăiască potrivit
propriilor lor legi, chiar şi copacilor li se permite să aibă o moarte naturală - pe scurt,
natura este lăsată să fie natura.
Parc regional sau natural - parcurile regionale sau ale naturii pe de altă parte, sunt
peisaje culturale largi, arii de atracţie estetică deosebită, rezultatul interacţiunii omului
cu natura de-a lungul secolelor. Ele servesc drept zone de recreere şi sunt întreţinute prin
continuarea unor metode tradiţionale, de slabă intensitate de cultivare şi îngrijire a
pământului. Alte obiective ale acestor parcuri includ protejarea siturilor istorice precum
şi a tradiţiilor locale şi folclorului.
Rezervaţie a biosferei - rezervaţiile biosferei sunt arii protejate în care peisajele
naturale şi cele culturale se succed unul după altul. Ele cuprind în general o zonă
centrală care este protejată ca rezervaţie naturală sau parc naţional şi zone tampon în
care sunt practicate forme de utilizare a pământului acceptabile din punct de vedere al
protecţiei mediului.
Situri ale moştenirii mondiale - conceptul de Situri ale Moştenirii Mondiale (WHS)
născut în 1972 la Convenţia UNESCO cu privire la Moştenirii Mondiale Culturale si
Naturale (Convenţia Moştenirii Mondiale). Până în prezent, 172 ţări au ratificat
Convenţia, făcând-o unul din cele mai universale instrumente juridice internaţionale
pentru protejarea moştenirii culturale şi naturale. Scopul primar al Convenţiei este de a
stabili şi conservă moştenirea mondială prin identificarea siturilor considerate a fi de
valoare universală deosebită. Acestea trebuie păstrate şi conservate pentru întreaga
umanitate prin facilitarea unei strânse cooperări între naţiuni. Prin Convenţie au fost
recunoscute numeroase arii protejate de valoare universală deosebită.
Imensul potenţial turistic al Deltei Dunării, a treia zonă de pe glob din punct de
vedere al biodiversităţii, parte a patrimoniului cultural şi natural mondial, este prea
puţin valorificat prin amenajări corespunzătoare.
Motivele ignorării Deltei ca destinaţie turistică sunt multiple:
- starea proastă a drumurilor care se îndreaptă spre Tulcea;
- lipsa legăturilor telefonice;
- restricţiile impuse de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării privind
pescuitul pe anumite canale;
- numărul limitat de trasee pe care este admisă circulaţia turistică;
- neefectuarea lucrărilor de curăţare a canalelor de circulaţie turistică.
Obiectivul Rezervaţiei nu este îngrădirea turismului, ci protejarea şi conservarea
biodiversităţii, în unele zone practic orice imixtiune a omului deranjează mediul natural.
La nivelul anului 1997, din cele 7 trasee disponibile, practic unul singur era
practicabil, datorită imposibilităţii cuprinderii celorlalte în excursii de o zi.
Cazarea specifică este pe hotelurile plutitoare tractate de remorcher, cu terase,
camere cu grup sanitar propriu şi aer condiţionat.
136
ANEXE
137
ANEXA A: Matricea cadru – logic pentru proiectele de dezvoltare
Elementele Indicatori de
Surse şi mijloace de
principale ale Operaţie logică realizare verificabili Factori externi / Ipoteze
verificare
proiectului în mod obiectiv
Care sunt factorii
Care sunt
Care este obiectivul Care sunt sursele de externi care pot afecta
Obiectivul de indicatorii – cheie
general la care va informare pentru îndeplinirea
dezvoltare pentru obiectivul de
contribui proiectul? aceşti indicatori? obiectivului de
dezvoltare?
dezvoltare?
Care sunt factorii şi
Care sunt Care sunt sursele de
condiţiile care nu sunt
Care sunt indicatorii care informaţii existente
sub controlul direct al
obiectivele arată dacă şi în ce şi care pot fi
Obiective proiectului, necesare
specifice pe care măsură obiectivele colectate?
imediate pentru realizarea
proiectul le va specifice ale Care sunt metodele
acestor obiective?
realiza? proiectului au fost pentru obţinerea
Ce riscuri trebuie luate
realizate? acestor informaţii?
în considerare?
Care sunt
Care sunt Ce factori externi şi ce
indicatorii prin care
rezultatele concrete condiţii trebuie
se măsoară dacă şi Care sunt sursele de
prin care se realizate pentru a
Rezultate în ce măsură informare pentru
urmăreşte atingerea obţine rezultatele
proiectul realizează aceşti indicatori?
obiectivelor aşteptate conform
efectele
specifice? graficului?
preconizate?
Care sunt
Care sunt Ce condiţii în afara
indicatorii prin care
activităţile – cheie Care sunt sursele de controlului direct al
se măsoară dacă şi
de realizare şi în ce informare cu privire proiectului trebuie
Activităţi în ce măsură
succesiune pentru a la progresul îndeplinite pentru
proiectul realizează
produce rezultatele proiectului? implementarea
activităţile
vizate? activităţilor planificate?
planificate?
Care sunt
Care sunt
mijloacele necesare
indicatorii prin care
implementării
se măsoară dacă şi
acestor activităţi Care sunt sursele de Ce factori externi pot
în ce măsură
(personal, informare cu privire influenţa utilizarea
Resurse proiectul utilizează
echipamente, la alocarea resurselor în cantitatea
resursele în
instruire, studii, resurselor? şi calitatea specificată?
cantitatea şi
aprovizionări,
calitatea
facilităţi
specificată?
operaţionale etc.)?
138
ANEXA B:
LISTĂ DE CONTROL PENTRU INVENTARIEREA OFERTEI TURISTICE
Domeniul Descrierea
REŢEA RUTIERĂ - legături cu mari axe rutiere
- distanţa faţă de principalele centre receptoare
- reţea rutieră locală
- starea şoselelor şi a drumurilor
- accesibilitate în anotimpurile problematice
REŢEA FEROVIARĂ - legături cu marile axe feroviare
- orar
- confort
TRANSPORT AERIAN - apropierea de aeroport
- existenţa curselor internaţionale
- orar
TRANSPORT FLUVIAL - staţii portuare
- orar
TRANSPORTUL - tipuri
COLECTIV LOCAL - staţii
- areal acoperit (apropiere de punctele de
interes turistic)
- orar
ALTE FORME DE
TRANSPORT
piste de ciclişti - marcaje; starea pistelor
teleferic - orar; condiţii de funcţionare (nr. minim de
clienţi)
alte forme de transport - condiţii de funcţionare
ZONE PIETONALE - starea trotuarelor
- zone interzise automobilelor
- zone aglomerate
139
INFRASTRUCTURĂ - UTILITĂŢI ŞI SISTEMELE DE COMUNICAŢII
Domeniul Descrierea
REŢELE DE ALIMENTARE CU APĂ CURENTĂ - calitatea surselor de
apă
- calitatea instalaţiilor
SISTEME DE CANALIZARE - calitatea instalaţiilor
CONDUCTE DE GAZ - calitatea instalaţiilor
REŢELE ELECTRICE - calitatea instalaţiilor
REŢELE DE COMUNICAŢIE - existenţa semnalelor
de telefonie mobilă
- calitatea legăturilor
telefonice
- numărul şi
amplasarea
telefoanelor publice
- acces internet
- amplasarea
punctelor de servicii
poştale
ILUMINAREA NOCTURNĂ - areal acoperit
REŢELE DE TRATAMENT DE URGENŢĂ ŞI - amplasarea
SPITALIZARE punctelor de
tratament de urgenţă
şi de spitalizare a
turiştilor şi gama de
intervenţii acoperită
- amplasarea şi
dotarea punctelor de
intervenţie de tip
salvamont şi
salvamar
SISTEMELE DE PAZĂ ŞI SUPRAVEGHERE - locuri periculoase
- amplasarea
posturilor de poliţie
şi a forţelor de
ordine
CAZARE
141
AMENAJĂRI SPECIFICE ATRACŢIILOR NATURALE
143
balneoterapie
saune tratamente realizate, starea clădirilor şi a
solarii dotărilor, depărtarea de locurile de cazare
centre de tratament
centre de kineoterapie
cabinete psihoterapie
saloane de înfrumuseţare
centre de refacere
altele
RECREERE, DISTRACŢII
locuri pentru timp liber
parcuri de distracţie Starea spaţiilor verzi, condiţii de acces
grădini zoologice pentru jocurile de noroc şi parcurile de
discoteci distracţii
săli de jocuri - cazinouri
parcuri / spaţii verzi
CENTRE COMERCIALE
magazine cu specific localizare, starea clădirilor, orar,
magazine de firmă calendar reduceri de preţuri
magazine care oferă reduceri
144
ANEXA C:
145
ANEXA D:
Site-uri destinate turismului
www.infohub.com
Este un site care oferă informaţii referitoare la diferite destinaţii turistice, grupate după
categorii de atracţii (sport, cultură şi istorie, diverse hobby-uri, viaţa sălbatică, religie etc.), pe
ţări şi pe categorii speciale de interes turistic (cum ar fi, de exemplu, modalităţile de cazare
specială – la castele sau în clădiri ecologice). Sunt oferite un mare număr de excursii în toată
lumea.
www.travelocity.com
Oferă informaţii asupra numeroaselor destinaţii, precum şi posibilitatea rezervării biletelor de
avion, camerelor de hotel, şi închirierea maşinilor.
www.etravel.org
Punctul forte al acestui site îl constituie informaţiile practice asupra climei, lucrurilor necesare
pentru excursie şi pericolelor care pot apare într-o ţară.
www.rotravel.com
Destinat informarii turistului străin asupra principalelor destinaţii turistice din România.
www.rotur.ro
Informaţii sistematizate despre obiective şi trasee turistice în România, principalele prevederi
legislative în domeniu.
www.infotravelromania.ro
Informaţii complexe despre destinaţii, târguri, facilităţi, legislaţie, bibliografie turistică.
www.romaniantourism.ro
Informaţii diverse (zone turistice, agenţii de turism, transport, cazare, asigurări turistice, hărţi)
pentru persoanele care vor să călătorească în ţară şi în străinătate.
www.eturism.ro
Excursii interne şi externe, descrieri ale destinaţiilor; rezervări on-line.
www.turism.ro
www.mtromania.ro
Site-urile oficiale ale Ministerului Turismului, care prezintă România ca produs turistic.
www.turisminfo.ro
Informaţii despre agenţiile de turism, ghiduri, transport, hoteluri, restaurante, hărţi.
www.hotels.ro
Posibilităţile de contactare ale hotelurilor din România, pe tipuri de destinaţii şi pe oraşe.
www.antrec.ro
Programe turistice în spaţiile rurale şi lista pensiunilor din toată ţara membre ANTREC.
Majoritatea agenţiilor turistice au site propriu.
Unele primării ale oraşelor prezintă informaţii turistice pe site-uri proprii.
www.apulum.ro – Alba Iulia
www.primarie.multinet.ro – Baia Mare
www.pmb.ro – Bucureşti
www.primaria-constanta.ro - Constanţa
www.primaria-iasi.ro - Iaşi
www.sibiu.ro - Sibiu
www.primariatm.ro - Timişoara
146
ANEXA E:
Legislaţie turistică
147
- Hotarire nr. 407 din 08/04/1997 stabilirea tarifelor de cazare in internatele scolare si
in caminele studentesti, precum si a regiei de cantina si a facilitatilor pentru
efectuarea practicii comasate si organizarea taberelor studentesti;
- Hotarire nr. 601 din 10/06/1997 privind clasificarea structurilor de primire turistice;
- Hotarire nr. 811 din 12/02/1997 modificarea si completarea Normelor privind
prevenirea accidentelor turistice si organizarea activitatii de salvare in munti,
aprobate prin H.G. 1269/1996;
- Ordin nr. 16 din 01/17/1997 privind aprobarea politicii tarifare in structurile de
primire turistice;
- Ordin nr. 55 din 01/29/1997 privind aprobarea Normelor specifice de securitate a
muncii pentru turism, alimentatie publica si transport de persoane cu instalatii pe
cablu;
- Ordin nr. 119 din 07/23/1997 privind aprobarea nivelului tarifelor pentru serviciile
prestate de Oficiul de Autorizare si Control in Turism;
- Ordonanta nr. 63 din 08/28/1997 stabilirea unor facilitati pentru diezvoltarea
turismului rural;
- Hotarire nr. 166 din 03/25/1998 aprobarea Normelor metodologice privind
constituirea si utilizarea Fondului special pentru promovarea si dezvoltarea
turismului;
- Hotarire nr. 513 din 08/21/1998 activitatea de comerciallzare a serviciilor turistice
si de acordare a brevetelor si licentelor de turism;
- Hotarire nr. 706 din 10/15/1998 aprobarea Programului special de promovare
turistica "Eclipsa totala de soare 1999";
- Hotarire nr. 866 din 12/03/1998 infiintarea institutului National de Cercetare-
Dezvoltare in Turism-I.N.C.D.T Bucuresti;
- Hotarire nr. 972 din 12/23/1998 organizarea si functionarea Autoritatii Nationale
pentru Turism;
- Lege nr. 187 din 10/14/1998 aprobarea O.G. 63/1997 privind stabilirea unor
facilitati pentru dezvoltarea turismului rural;
- Ordin nr. 10 din 02/23/1998 aprobarea Normelor metodologice privind
selectionarea, scolarizarea, atestarea, utilizarea si atributiile ghizilor de turism;
- Ordin nr. 125 din 09/11/1998 aprobarea Normelor metodologice privind activitatea
de comercializare a serviciilor turistice, criteriile si metodologia de acordare a
licentelor si brevetelor de turism;
- Ordonanta nr. 8 din 01/27/1998 privind constituirea Fondului special pentru
promovarea si dezvoltarea turismului;
- Ordonanta nr. 43 din 07/24/1998 modificarea si completarea O.G. 8/1998 privind
constituirea Fondului special pentru promovarea si dezvoltarea turismului;
- Ordonanta nr. 57 din 08/21/1998 aprobarea participarii Ministerului Turismului la
Comisia Europeana de Turism si la Asociatia de Promovare Turistica internationala -
"Die Donau";
- Ordonanta nr. 58 din 08/21/1998 organizarea si desfasurarea activitatii de turism in
Romania;
- Hotarire nr. 86 din 02/11/1999 infiintarea Agentiei Nationale a Taberelor si
Turismului Scolar din Romania;
- Hotarire nr. 294 din 04/14/1999 aprobarea Programului de marketing si promovare
turistica si a Programului de dezvoltare a produselor turistice pentru anul 1999;
148
- Hotarire nr. 712 din 09/02/1999 modificarea si completarea Normelor metodologice
privind constituirea si utilizarea Fondului special pentru promovarea si dezvoltarea
turismului, aprobate prin H.G. 511/1998;
- Hotarire nr. 768 din 09/20/1999 modificarea si completarea H.G. 972/1998 privind
organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Turism;
- Hotarire nr. 843 din 10/14/1999 incadrarea pe tipuri a unitatilor de alimentatie
publica neincluse in structurile de primire turistice;
- Hotarire nr. 957 din 11/18/1999 modificarea H.G. 294/1999 pentru aprobarea
Programului de marketing si promovare turistica si a Programului de dezvoltare a
produselor turistice pentru anul 1999;
- Ordin nr. 7 din 01/20/1999 aprobarea nivelului tarifelor pentru serviciile prestate de
catre Oficiul de Autorizare si Control in Turism (O.A.C.T.);
- Ordin nr. 61 din 04/27/1999 aprobarea Normelor metodologice si a criteriilor
privind clasificarea structurilor de primire turistice;
- Ordonanta nr. 107 din 07/30/1999 activitatea de comercializare a pachetelor de
servicii turistice;
- Hotarire nr. 32 din 01/19/2000 aprobarea Programului de marketing si promovare
turistica si a Programului de dezvoltare a produselor turistice, pentru anul 2000;
- Hotarire nr. 33 din 01/19/2000 aprobarea Metodologiei de inscriere, atestare si a
criteriilor de evidentiere a patrimoniului turistic;
- Ordonanţa nr. 43/30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi
declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional
- Hotarire nr. 669 din 08/17/2000 modificarea anexelor 1 si 2 la H.G. 32/2000 pentru
aprobarea Programului de marketing si promovare turistica si a Programului de
dezvoltare a produselor turistice, pentru anul 2000;
- Lege nr. 23 din 03/27/2000 aprobarea O.G. 8/1998 privind constituirea Fondului
special pentru promovarea si dezvoltarea turismului;
- Ordin nr. 52 din 04/11/2000 modificarea si completarea Normelor metodologice
privind activitatea de comercializare a serviciilor turistice, criteriile si metodologia de
acordare a licentelor si brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul ministrului
turismului 125/11-09-1998;
- Ordin nr. 129 din 09/15/2000 modif. si compl. Normelor met. priv. activitatea de
comercializare a serv. turistice, criteriile si metodologia de acordare a licentelor si
brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul 125/11-09-1998 si modificate prin
Ordinul 52/11-04-2000;
- Ordonanta nr. 70 din 08/24/2000 modificarea O.G. 107/1999 privind activitatea de
comercializare a pachetelor de servicii turistice;
- Hotarire nr. 169 din 01/18/2001 participarea Ministerului Turismului la
manifestarile expozitionale internationale de turism in semestrul I al anului 2001;
- Hotarire nr. 237 din 02/08/2001 aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenta
si protectia turistilor in structuri de primire turistice;
- Hotarire nr. 238 din 02/08/2001 conditiile de acordare a licentei si brevetului de
turism;
- Hotarire nr. 246 din 02/15/2001 aprobarea realizarii de catre Ministerul Turismului,
in anul 2001, a unor materiale promotionale cu oferta turistica a Romaniei;
- Hotarire nr. 263 din 02/22/2001 amenajarea, omologarea, intretinerea si exploatarea
partiilor si traseelor de schi pentru agrement;
149
- Hotarire nr. 276 din 02/22/2001 completarea Normelor metodologice privind
constituirea si utilizarea Fondului special pentru promovarea si dezvoltarea
turismului, aprobate prin H.G. 511/1998;
- Hotarire nr. 296 din 03/08/2001 aprobarea Programului de marketing si promovare
turistica pentru anul 2001;
- Hotarire nr. 305 din 03/08/2001 atestarea si utilizarea ghizilor de turism;
- Hotarire nr. 306 din 03/08/2001 practicarea de catre agentii economici din turism si
de catre institutiile de cultura de tarife si taxe nediscriminatorii pentru turistii si
vizitatorii romani si straini;
- Hotarire nr. 423 din 04/25/2001 modificarea alin. (3) al art. 1 1 din Normele
metodologice privind constituirea si utilizarea Fondului special pentru promovarea si
dezvoltarea turismului, aprobate prin H.G. 511/1998;
- Hotarire nr. 511 din 05/31/2001 unele masuri de organizare a activitatii de
agrement in statiunile turistice;
- Hotarire nr. 559 din 06/14/2001 masuri de comercializare a produselor alimentare si
nealimentare in statiunile turistice;
- Lege nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
- Lege nr. 422/18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice
- Hotarire nr. 805 din 08/23/2001 unele masuri de informare asupra tarifelor
maximale pentru serviciile de cazare in structurile de primire turistice cu functiuni de
cazare turistica la turismul neorganizat;
- Hotarire nr. 928 din 09/20/2001 aprobarea structurii, a indicatorilor si a fondurilor
alocate din bugetul Ministerului Turismului pe anul 2001, aferente Programului de
marketing si promovare turistica, precum si Programului de dezvoltare a produselor
turistice;
- Hotarire nr. 1185 din 11/27/2001 majorarea limitelor amenzilor contraventionale
prevazute in unele acte normative din domeniul turismului;
- Hotarire nr. 1195 din 11/27/2001 recunoasterea Asociatiei Nationale a Agentiilor de
Turism din Romania ca fiind de utilitate publica;
- Hotarire nr. 1328 din 12/27/2001 clasificarea structurilor de primire turistice;
- Lege nr. 631 din 11/16/2001 aprobarea O.G. 107/1999 privind activitatea de
comercializare a pachetelor de servicii turistice;
- Lege nr. 755 din 12/27/2001 aprobarea O.G. 58/1998 privind organizarea si
desfasurarea activitatii de turism in Romania;
- Ordin nr. 146 din 03/02/2001 comp. anexei la Ordinul pres. Autoritatii Nationale pt.
Turism 61/1999 pt. aprob. Normelor metodologice si a criteriilor privind clasificarea
structurilor de primire turistice si a anexei la Ordinul ministrului turismului
125/1998;
- Ordin nr. 170 din 04/03/2001 aprobarea Normelor metodologice privind criteriile si
metodologia pentru eliberarea licentelor si brevetelor de turism;
- Ordin nr. 235 din 06/06/2001 asigurarea turistilor in cazul insolvabilitatii sau
falimentului agentiei de turism;
- Ordin nr. 263 din 06/20/2001 aprobarea Normelor metodologice privind conditiile si
criteriile pentru selectionarea, scolarizarea, atestarea si utilizarea ghizilor de turism,
precum si atributiile acestora;
- Ordin nr. 320 din 07/10/2001 instituirea premiilor de excelenta in turism;
- Ordin nr. 354 din 07/31/2001 unele masuri de reducere a poluarii fonice in statiunile
turistice din zona litoralului Marii Negre si in celelalte statiuni balneoclimatice;
150
- Ordin nr. 491 din 10/05/2001 aprobarea Normelor privind omologarea, amenajarea,
intretinerea si exploatarea partiilor si traseelor de schi pentru agrement;
- Hotarire nr. 1122 din 10/10/2002 aprobarea conditiilor si a procedurii de atestare a
statiunilor turistice, precum si pentru declararea unor localitati ca statiuni turistice de
interes national, respectiv local;
- Hotarire nr. 1412 din 12/06/2002 modificarea si completarea H.G. 1.328/2001
privind clasificarea structurilor de primire turistice;
- Ordin nr. 203 din 03/10/2002 preschimbarea certificatelor de clasificare si/sau a
licentelor de turism;
- Ordin nr. 510 din 06/28/2002 aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea
structurilor de primire turistice;
- Ordin nr. 691 din 09/26/2002 modificarea si completarea Normelor metodologice
privind criteriile si metodologia pentru eliberarea licentelor si brevetelor de turism,
aprobate prin Ordinul ministrului turismului nr. 170/2001;
- Ordonanta Urgenta nr. 152 din 11/07/2002 organizarea si functionarea societatilor
comerciale de turism balnear si de recuperare;
- Hotarire nr. 432 din 04/10/2003 completarea H.G. 1.122/2002 pentru aprobarea
conditiilor si a procedurii de atestare a statiunilor turistice, precum si pentru
declararea unor localitati ca statiuni turistice de interes national, respectiv local;
- Hotarire nr. 631 din 05/29/2003 modificarea si completarea H.G. 305/2001 privind
atestarea si utilizarea ghizilor de turism;
- Hotarire nr. 740 din 07/03/2003 organizarea si functionarea Ministerului
Transporturilor, Constructiilor si Turismului;
- Lege nr. 143 din 04/14/2003 aprobarea O.U.G. 152/2002 privind organizarea si
functionarea societatilor comerciale de turism balnear si de recuperare;
- Lege nr. 229 din 05/23/2003 aprobarea O.G. 5/2003 pentru modificarea art. 33 din
O.G. 58/1998 privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism in Romania;
- Ordin nr. 188 din 02/28/2003 modificarea si completarea Normelor metodologice
privind clasificarea structurilor de primire turistice, aprobate prin Ordinul ministrului
turismului 510/2002;
- Ordin nr. 69 din 01/28/2003 aprobarea contractului-cadru de comercializare a
pachetelor de servicii turistice;
- Ordonanta nr. 5 din 01/16/2003 modificarea art. 33 din Ordonanta Guvernului nr.
58/1998 privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism in Romania;
- Ordin nr. 808 din 11/10/2003 procedura de acordare a avizelor necesare pentru
infiintarea si functionarea asociatiilor/ fundatiilor/ federatiilor si filialelor acestora si
de aprobare a Criteriilor specifice de acordare a statutului de utilitate publica;
151
BIBLIOGRAFIE
1. Albaum, G.: The International Environment, in “International Marketing and Export
Management”, edited by Standskov, J.; Duerr, E.; Dowd, L., pp.46-80
2. Akehurst, Gary: European Community Tourism Policy, in “Perspectives on Tourism
Policy”, edited by Johnson, P., Thomas, B., 1993, pp.215-231
3. Bădulescu, A.: Organizarea şi amenajarea zonelor turistice, Editura Treira, Oradea,
1999
4. Băltăreţu, A.: Amenajarea turistică durabilă a teritoriului, Editura Sylvi, Bucureşti,
2003
5. Benedek, J.: Introducere în planning territorial, Editura Risoprint, Cluj-Napoca,
2001
6. Berbecaru, I., Botez, M.: Teoria şi practica amenajării turistice, Editura Sport –
Turism, Bucureşti, 1977
7. Berry, B.J.L., Conkling, E.C., Ray, M.D.: The Global Economy. Resource Use,
Locational Choice, and International Trade, Prentice-Hall, New York, 1993
8. Bodlender, J., Jefferson, A., Jenkins, C., Lickorish, L.: Developing Tourism Destinations.
Policies and Perspectives, Longman Group, Essex, 1991
9. Bran, F., Dinu, M., Şimon, T.: Turismul rural. Modelul european, Editura
Economică, Bucureşti, 1997
10. Bran, F., Istrate, I., Roşu, A.: Economia turismului şi mediul înconjurător, Editura
Economică, Bucureşti, 1998
11. Cândea, M., Bran, F.: Spaţiul geografic românesc. Organizare, amenajare, dezvoltare
durabilă, Editura Economică, Bucureşti, 2001
12. Carew Reid, J.; Prescott-Allen, R., Bass, S., Dalal-Clayton, B.: Strategies for
National Sustainable Development. A Handbook for their Planning and
Implementation, Earthscan Publications, London, 1994
13. Carriere, J.P., Mathis, P. (eds.): L’ aménagement face au defi de l’environnement,
ADICUEER, Poitiers, 1994
14. Cazes, G., Lanquar, R., Raynouard, Y.: L’aménagement touristique, 2ème ed., Presses
Universitaires de France, Paris, 1986
15. Cooper, C., Wanhill, S. (eds.): Tourism development: environmental and community
issues, John Wiley & Sons, Chichester, 1997
16. Cosmescu, I.: Turismul. Fenomen complex contemporan, Editura Economică, Bucureşti,
1998
17. Erdeli, G., Istrate, I.: Potenţialul turistic al României, Editura Universităţii din
Bucureşti, 1996 (a)
18. Erdeli, G., Istrate, I.: Amenajări turistice, Editura Universităţii din Bucureşti, 1996
(b)
19. Eyster, J.J.: The Revolution in Domestic Hotel Management Contracts, The Cornell
H.R.A. Quaterly, February 1993, pp. 16-26
20. Falniţă, E.: Amenajări turistice şi managementul calităţii mediului, Editura Mirton,
Timişoara, 2000
21. Firoiu, D.: Economia turismului şi amenajarea turistică a teritoriului, Editura Sylvi,
Bucureşti, 2002
152
22. Glăvan, V. (coord.): Diversificarea ofertei turistice a României prin introducerea
în circuitele internaţionale a unor sate turistice, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2000.
23. Harsel, J. Van (ed.): Tourism: An Exploration, 3rd ed., Prentice-Hall, New York, 1994
24. Hughes, H.: Arts, Entertainment and Tourism, Butterworth-Heinemann, Oxford, 2000
25. Hurmuzescu, D.: Curs de tehnica turismului, Editura Pan-europe, Iaşi, 1999
26. Inskeep, E.: Tourism Planning. An Integrated and Sustainable Development Approach,
Van Nostrand Reinhold, New York, 1991
27. Ionaşcu, G.: Amenajarea teritoriului, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2002
28. Kennedy, C.R. Jr.: Managing the International Business Environment. Cases in political
and country risk, Prentice-Hall, New Jersey, 1991
29. Levy, J.: Contemporary urban planning, 2nd ed., Prentice Hall, Englewood Cliffs,
1991
30. Luca, E.: Organizarea teritoriului, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2001
31. Lupu, N.: Tehnica operaţiunilor de turism şi gestiune hotelieră, Editura ASE,
Bucureşti, 1994.
32. Magdalina, I.: Amenajarea, organizarea şi sistematizarea teritoriului, Editura
Ceres, Bucureşti, 2002
33. Manoleli, D.G., Săvulescu, A.R., Suciu, R.A.: Protejarea zonei de coasta a Marii
Negre e ingreunata de multe obstacole, în Revista PERSPECTIVE - Revista
dezvoltării durabile, an IV, nr. 23, septembrie-octombrie 1998
34. Matei, L.: Managementul dezvoltării locale, ed. a IIa, Editura Economică,
Bucureşti, 1999
35. McIntosh, R., Gupta, S.: Turismo - planeación, administración y perspectivas, Limusa
S.A., Mexico, 1990
36. McLOUGHLIN, B. J.: Planification urbaine et regionale, Dunod, Paris, 1972
37. Minciu, R.: Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Sylvi, Bucureşti, 1995
38. Mosteanu, R.N.: Problematica dezvoltării regionale în România, Editura Sylvi,
Bucureşti, 2001
39. Neacşu, N.: Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert, Bucureşti, 2000
40. Newsome, D., Moore, S.A., Dowling, R.K.: Natural Area Tourism. Ecology, Impacts
and Management, Channel View Publications, Clevedon, 2002
41. Nicorescu, E.: Amenajări turistice, Editura ExPonta, Constanţa, 2003
42. Nistoreanu, P.: Management în turism, Editura ASE, Bucureşti, 2002
43. Nistoreanu, P. (coord.): Ecoturism şi turism rural, ed. a II a, Editura ASE,
Bucureşti, 2003
44. Niţă, I., Niţă, C.: Piaţa turistică a României, Editura Ecran Magazin, Braşov, 2000.
45. Pearce, D.: Tourist development, 2nd ed., John Wiley & Sons, New York, 1989
46. Shaw, D.: Regional planning and development in Europe, Ashgate, Aldershot, 2000
47. Smith, S.L.J.: Tourism Analysis. A Handbook, Longman Group, Essex, 1989
48. Snak, O., Baron, P. Neacşu, N.: Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti,
2001
49. Spânu, R.C.: Introducere în studiul amenajării teritoriului. Planning regional şi
spaţial, Editura Mediamira, Cluj-Napoca, 2000
50. Tinard, Y.: Le tourisme.Economie et management, Mc Graw Hill, 1992.
153
51. Veal, A.J.: Leisure Policy and Planning, Longman Group, Essex, 1994
52. Wackermann, G. (ed.): L’aménagement du territoire français hier et demain, SEDES,
Paris, 1996
53. Walsh, R.G.: Recreation Economic Decisions: Comparing Benefits and Costs, Venture
Publishing, Pennsylvania, 1986
54. Whelan, T. (ed.): Nature Tourism. Managing for the Environment, Island Press,
Washington, 1991
55. Witt, S.F., Moutinho, L. (eds.): Tourism Marketing and Management Handbook, 2nd ed.,
University Press, Cambridge, 1994
56. ***: Teoria şi practica urbanismului şi amenajării teritoriului, Editura Universităţii
Tehnice de Construcţii, Bucureşti, 1998
Pagini web
http://www.insse.ro
www.sibiunet.ro
http://eco-scoala.ngo.ro/links.htm
http://www.fee-international.org
http://www.eco-schools.org
http://www.blueflag.org
http://www.edu.ro
http://www.mappm.ro
http://www.undp.ro
http://www.geo.edu.ro/~ccmesi
http://www.portiledefier.ro
http://www.greensteps.ro
http://www.epce.ro
http://www.recromania.org
http://www.ghid-mediu.ngo.ro
http://www.undp.org
http://www.unep.org
http://www.wwf.org
http://www.unesco.org
http://europa.eu.int/
http://www.eea.eu.int
http://www.europarc.org
154