UNIVERSITATEA TEHNICĂ ,,GHEORGHE ASACHI,, IAȘI

FACULTATEA DE HIDROTEHNICĂ, GEODEZIE ȘI INGINERIA MEDIULUI

SPECIALIZAREA: EVALUARE ȘI DEZVOLTARE IMOBILIARĂ

LEGISLAȚIE DE SPECIALITATE

STUDENT: CONSTANTIN ELENA-ALEXANDRA

ANUL I, GRUPA 7505
 Cuprins

1. Introducere

2. Planul de amenajare a teritoriului naţional (PATN)

3. Planul de amenajare a teritoriului zonal (PATZ)

4. Planurile de amenajare a teritoriului judeţean(PATJ)

5. Concluzii
 Introducere

Amenajarea teritoriului reprezintă definirea, formularea şi realizarea scopurilor,

obiectivelor, metodelor, instrumentelor concrete prin care se încearcă rezolvarea
unor probleme privite ca şi disfuncţii în organizarea şi funcţionarea societăţii,
atingerea unor forme de organizare a spaţiului care sunt în concordanţă cu
aşteptările populaţiei.
Transpusă în practică pe două căi: prin executarea unor lucrări publice şi prin
controlul exercitat asupra unor fenomene spaţiale (extinderea aşezărilor,
industrializare, poluarea mediului etc.)
Amenajarea teritoriului se ocupa cu suprafete vaste de teren, în care (de cele
mai multe ori ) domină mediul natural.
Începuturile activitatii de amenajarea teritoriului sunt situate în timpuri
străvechi, odată cu primele acțiuni antropice de amploare, precum: amenajările
terenurilor agricole pentru irigații, digurile și devierile cursurilor de apă, consolidările
de maluri, construcțiile strategice de apărare (valurile de pământ romane, Marele zid
chinezesc etc.), deschiderea drumurilor comerciale ș.a.
Începuturile activității de amenajarea teritoriului în România pot fi identificate
în primele reglementări feudale de folosință a terenurilor. Colonizările din epoca
medievală au fost însoțite de măsuri de reglementare a utilizării terenurilor
colonizate, a apelor și pădurilor. În aceeași perioadă se realizează primele
determinări ale vetrelor unor localități rurale, cu precădere în Transilvania și Oltenia
în perioada ocupației austro-ungare în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
In secolul al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea apar primele
reglementări și legiuri teritoriale. O primă colecție de reglementări este
‘Reglementarea urbarială din Transilvania din 1836. În Țările Romane este
înființat ,,Cadastrul,, în 1935 la inițiativa lui Alexandru Ghica.
Activitățile de amenajare teritorială pot fi grupate în două categorii, care se
întrepătrund: activități practice de administrare a unui teritoriu și activități teoretice/
suport, de cercetare și elaborare a planurilor de amenajare a teritoriului.
Instrumentul principal de amenajare a teritoriului este planul. Acesta este o
expresie a unei strategii globale de organizare/ modelare a teritoriului și poate avea
comportamente sectoriale și regionale sau teritoriale (planul de amenajare a
bazinelor hidrografice, planul de amenajare a zonei montane, planul de amenajare a
unui județ etc).
Amenajarea teritoriului este o activitate de interes general, cu caracter
continuu și care se desfașoară, după caz, la nivelul unui teritoriu regional (intra-
național), național, macro-regional sau continental. Are, de asemenea, un caracter
prospectiv, întrucât urmarește identificarea trendurilor economice, demografice, a
riscurilor ecologice și sociale etc, dar și aplicativ, deoarece fundamentează în mod
obiectiv (utilizând și instrumente cu caracter științific) decizia instituțiilor cu
responsabilități în domeniu, oferind o anumită concepție de organizare/modelare a
teritoriului.
Amenajarea teritorială (regională) a apărut dintr-o necesitate practică de a
utiliza rațional spațiul, forța de muncă, respectiv de a impune un anumit mod de
organizare a resurselor naturale pentru diverse activități.
Amenajarea teritoriului are la origine modul în care au evoluat așezările
urbane de-a lungul timpului. Astfel, într-o prima etapă, acestea s-au dezvoltat în
raport cu existența unor condiții favorabile: resurse de hrană și de apă, condiții
materiale care să permită dezvoltare unor aglomerări umane într-un spațiu restrâns.
Dacă inițial dezvoltarea localităților era mai mult sau mai puțin anarhică, odată cu
creșterea dimensiunilor acestora s-a pus problema unei concepții privitoare la
organizarea urbană ca principală preocupare a amenajării teritoriului.
Doctrina franceză definește amenajarea teritoriului ca fiind “un ansamblu de
acte ale colectivităților locale sau a instituțiilor publice de cooperare intercomunală
care vizează, în cadrul competenței loc, pe de o parte, conducerea sau autorizarea
acțiunilor și operațiunilor, respectiv pe de altă parte, asigurarea armonizării acestora.
 2.Planul de amenajare a teritoriului naţional (PATN)

Planul de Amenajare a Teritoriului National este suportul dezvoltării complexe

și durabile inclusiv al dezvoltării regionale a teritoriului și reprezintă contribuția
specifică a țării noastre la dezvoltarea spațiului european și premiza înscrierii în
dinamica dezvoltării economico-social europene.
Planul de Amenajare a Teritoriului Național are caracter director și
fundamentează programele strategice sectoriale pe termen mediu și lung și
determină dimensiunile, sensul și prioritățile dezvoltării în cadrul teritoriului României,
în acord cu ansamblul cerințelor europene.
Planul de Amenajare a Teritoriului National – PATN – se elaborează pe
secțiuni specializate, care sunt aprobate prin lege de către Parlamentul României.
Obiectivele principale ale activității de amenajare a teritoriului sunt:
- Dezvoltarea economicǎ și socialǎ echilibratǎ a regiunilor și zonelor, cu
respectarea specificului acestora;
- Îmbunătațirea calității vieții oamenilor și colectivităților umane;
 - Gestionarea responsabilǎ a resurselor naturale si protecția mediului;
- Utilizarea rațională și eficientǎ a teritoriului;
- Protejarea unor teritorii sensibile din punct de vedere ecologic;
- Evitarea riscurilor naturale și prevenirea efectelor unor catastrofe.
Planul de amenajare a teritoriului național (PATN) reprezintă ansamblul de
documentații cu caracter de sinteză care stabilește strategii, prevederi și măsuri care
determină dimensiunile, sensul și prioritățile dezvoltării în cadrul teritoriului României.
Are caracter director și cuprinde o viziune globală a dezvoltării în perspectivă a țării.
Se eliberează pe secțiuni, la nivelul întregii țări, pe activități sectoriale.
Planul de amenajare a teritoriului național are caracter director și reprezintă
sinteza programelor strategice sectoriale pe termen mediu și lung pentru întregul
teritoriu al țării. Planul de amenajare a teritoriului național este compus din secțiuni
specializate.
Prevederile Planului de amenajare a teritoriului național și ale secțiunilor sale
devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le detaliază.
Secțiunile Planului de amenajare a teritoriului național sunt:
- Cai de comunicație;
- Ape;
- Zone protejate;
- Rețeaua de localități;
- Zone de risc natural;
- Turismul;
- Dezvoltarea rurală.
 3.Planul de amenajare a teritoriului zonal (PATZ)

PATZ se întocmește pentru teritorii grupate într-o zonă cu caracteristici

comune,geografice, economice sau/și de altă natură, care cuprinde în întregime sau
parțial teritoriul administrativ al mai multor unități teritorial administrative. Acest tip de
plan generează politici teritoriale zonale pe probleme concrete de interes comun.
Planurile de Amenajare a Teritoriului Zonal - în funcție de teritoriul pentru care se
elaboreazã pot fi: regional, interjudețean, interorășenesc, intercomunal, periurban,
metropolitan și frontalier.
Aceste planuri definesc cadrul de desfășurare a activităților economice și
sociale în concordanță cu planurile de amenajare a teritoriului superioare. Pe baza
acestor planuri se stabilește profilul socio-economic și zonificarea teritoriului în
funcție de posibilitățile de dezvoltare a unităț ilor economice corelate cu disponibilul
de forță de muncă, amplasarea construcțiilor, dotărilor și echipărilor, respectând
patrimoniul natural, trăsăturile specifice urbanistice și utilizarea rațională a terenurilor
în cadrul unei organizări structurale a perimetrului construibil.
Planul de amenajare a teritoriului zonal (PATZ) se elaborează pentru părți din
teritoriul național – teritorii grupate într-o zonă cu caracteristici comune geografice,
istorice, economice sau de altă natură care cuprind în întregime sau parțial teritoriul
administrativ al mai multor județe. Acestea au caracter director și cuprind o viziune
globală asupra dezvoltării tuturor activităților sectoriale de pe teritoriul ce face
obiectul PATZ.
Principalul scop al acestei categorii de documentații este cooperarea între
teritorii cu administratori diferiți, dar cu interese comune în amenajarea teritoriului.
La nivelul teritoriilor județene și supra-județene, în general nu se mai pune
problema reglementărilor, ci doar al aspectelor cu caracter strategic și pe termen
mediu și lung ale dezvoltării spațiale și economice. Pentru aceste niveluri teritoriale
se elaborează planul de amenajare a teritoriului județean (PATJ) sau planul de
amenajare a teritoriului zonal regional (PATZR).
Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director și se realizează în
vederea soluționării unor probleme specifice ale unor teritorii. Aceste teritorii pot fi:
a) intercomunale sau interorășenești, compuse din unități administrativ-teritoriale de
baza, comune și orașe;
b) interjudețene, înglobând parți din județe sau județe întregi;
c) regionale, compuse din mai multe județe.

4.Planul de amenajare a teritoriului județean (PATJ)

 Planul de amenajare a teritoriului județean are caracter director și reprezintă
expresia spațiala a programului de dezvoltare socioeconomica a județului. Planul de
amenajare a teritoriului județean se corelează cu Planul de amenajare a teritoriului
național, cu Planul de amenajare a teritoriului zonal, cu programele guvernamentale
sectoriale, precum și cu alte programe de dezvoltare.
Prevederile Planului de amenajare a teritoriului județean devin obligatorii
pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului și de urbanism care le detaliază.
Fiecare județ trebuie sa dețină Planul de amenajare a teritoriului județean și să îl
reactualizeze periodic, la 5-10 ani, în funcție de politicile și de programele de
dezvoltare ale județului.

5. Concluzii
În România, activitățile de amenajare teritoriului și de urbanism se desfașoară
conform Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările
ulterioare, care stabilește ca obiective ale amenajării teritoriului: dezvoltarea
economica și socială echilibrată a regiunilor și zonelor, cu respectarea specificului
acestora, îmbunatățirea calității vieții oamenilor și colectivităților umane, gestionarea
responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului, utilizarea rațională a
teritoriului. Conform Legii 350/2001 activitatea de amenajare a teritoriului se exercită
pe întreg teritoriul României pe baza principiului ierarhizării, coeziunii și integrării
spațiale la nivel național, regional, județean, orășenesc și comunal, creând cadrul
adecvat pentru dezvoltarea echilibrată și utilizarea rațională a teritoriului precum și
gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului.
Conceptul de amenajare a teritoriului în România este racordat la principalele
documente europene din acest domeniu. Acesta se concretizează prin studii, planuri,
programe și proiecte care armonizează la nivel teritorial politicile economice, sociale,
ecologice și culturale în vederea asigurării dezvoltării durabile în profil spațial a
diferitelor zone ale țării.
Amenajarea teritoriului în concordanță cu exigențele dezvoltării durabile este o
acțiune strategică care condiționează calitatea vieții populației.
Strategiile de amenajare a teritoriului presupun fundamentări complexe
pluri/interdisciplinare prin reunirea în echipe a unor specialiști de diverse formații
pentru a acoperi aria economică, socială, ecologică și culturală a intercondiționărilor
și impacturilor. Pentru realizarea coordonării acestor echipe și formularea de sinteze
integratoare sunt necesari ingineri cu priceperi adecvate.
Vizând alocarea de resurse importante, conexiuni multiple cu mediul natural și
antropic, cu populația și modul de viaţă al acesteia, strategiile de amenajare a
teritoriului se raportează la orizonturi lungi de timp. De aici, nevoia de consecvenţă şi
coerenţă în eşalonarea în timp a priorităţilor şi de obţinere a adeziunii colectivităţilor
în adoptarea şi realizarea deciziilor de amenajare a teritoriului.
Principiul de „a gândi global şi de a acţiona local” este călăuzitor în
armonizarea orientărilor de amenajare spaţial/teritorială la toate nivelurile geografice
(local, regional, naţional, european şi chiar planetar).
Obiectivele acţiunilor de amenajare durabilă a teritoriului se transpun în mod
gradat, ierarhic, în teme, orientări şi indicatori ai dezvoltării durabile a teritoriului. De
corecta şi cuprinzătoarea lor formulare sunt condiţionate raportările la eficacitatea şi
eficienţa acţiunilor întreprinse, precum şi direcţiile şi modalităţile de acţiune viitoare.
Atât temele cât, mai ales, indicatorii dezvoltării durabile (IDDT) folosiţi în
România necesită revederi amănunţite pentru a fi în măsură să reflecte corect şi
cuprinzător dinamica progreselor înregistrate în domeniul amenajării durabile a
teritoriului. DEZVOLTAREA DURABILĂ FAVORABILĂ INCLUZIUNII Buletinul AGIR.
Academia de Ştiinţe Tehnice din România, prin membrii săi cu expertiză
confirmată în ansamblul ştiinţelor inginereşti, împreună cu Institutul Naţional de
Statistică şi eventual, cu alte instituţii şi organisme poate şi trebuie să se implice în
demersul de perfecţionare a reperelor sintetice relevante pentru amenajarea durabilă
a teritoriului.
 BIBLIOGRAFIE

• Geografie și amenajarea teritoriului - Planificare și amenajare teritorială

- Conf. Dr. Corneliu Iatu;
• Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.