Prof.univ.dr.

Romeo-Victor Ionescu
- Diploma pentru excelență și distincție în management,
Asociația Română de Științe Regionale;
- Prim-Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Ştiinţe
Regionale (A.R.S.R);
- Membru al European Regional Science Association ;
- Membru al Regional Science Association International ;
- Multiplicator de informaţie europeană în cadrul Delegaţiei
Comisiei Europene în România
- Membru al Comitetului Consultativ privind Coeziunea
Teritoriala 2014-2020;
- Membru al Network of Institutes and Schools of Public
Administration in Central and Eastern Europe
- Director al Public Administration& Regional Studies
Journal;
- Membru al GroupSpaces, PA 10, Institutional capacity and
cooperation, EUSDR.
Cap. 1: ABORDAREA ȘTIINȚIFICĂ A
PROBLEMELOR REGIONALE
 1.1. Abordarea spațiului în context
regional
• caracteristicile analizei economice spațiale (2);
• spaţiul: un teritoriu pe care trăieşte o anumită
comunitate umană, capabilă să exploateze şi să
transforme bogăţiile naturale proporţional cu
mărimea sa, prin îmbinarea principiului ecologic cu
cel tehnologic;
• caracteristicile spațiului (3);
• spaţiul matematic: concept abstract, care permite
reprezentarea relaţiilor existente între variabile
independente, într-o anumită localizare geografică;
• spaţiu economic abstract: Fr. Perroux (1958): un
câmp de forţe centrifuge şi centripete, definit de
centre, poli şi focare de dezvoltare;
• spaţiu socio-economic: un teritoriu pe care se
articulează anumite relaţii sociale, teritoriu dublat
de un spaţiu concret;
• caracteristicile spatiului socio-economic (3);
• spațiului geografic:
• 1. este un spaţiu determinat de mediul natural şi de
condiţiile istorice;
• 2. este spaţiul în care se manifestă anumite
mecanisme economice;
• 3. este spaţiu vital;
• 4. este spaţiul rezultat din diviziunea socială a
muncii;
• 5. este spaţiul rezultat al activităţilor politice şi al
strategiilor aplicate.
 1.2. Știința regională
• știința regională: știință socială, care analizează
problematica specifică mediilor urban, rural sau
regional;
• componente;
• obs. (6);
• evoluție:
• 1. localizarea activităţilor economice: introducerea
de noi elemente analitice, de către von Thünen.
Localizarea unui obiectiv implică parcurgerea unor
etape succesive, prin includerea în analiză a
diferitelor variabile spaţiale;
• 2. structurarea urbană internă şi administraţia
locală: etapa care permite analiza comerţului urban,
a activităţilor productive, a investiţiilor urbane, a
costurilor dezvoltării urbane precum şi a sectoarelor
privat şi public locale;
• 3. teoria dezvoltării şi subdezvoltării (Marx şi
Schumpeter): studiile referitoare la dezvoltare şi
subdezvoltare prezintă o strânsă legătură cu
ambientul şi spaţiul regional. Pe baza acestei teorii,
B. Ohlin a elaborat teoria comerţului internaţional şi
a imperialismului;
• 4. economia mediului ambiant: mediul ambiant
este privit în dublă ipostază : ca resursă productivă
şi ca rezultat al activităţii economice.
• regiunea- aspecte:
• 1. ca decupaj spaţial : vizează crearea unei
subdiviziuni teritoriale cât mai logic posibil, ţinând
cont de cerinţe din domenii diferite precum :
geografie, istorie, cultură, sociologie etc.
• 2. ca profunzime a competenţelor instituţionale :
care sunt inserate în cadrul unei reţele sociale
dense în domeniile social-economic şi cultural.
 1.3. Caracteristicile dezvoltării regionale
• 1. dezvoltarea regională este, în acelaşi timp,
economică, socială şi culturală;
• 2. dezvoltarea regională pune în discuţie teritorii ale
căror dimensiuni şi statute nu sunt neapărat
echivalente;
• 3. dezvoltarea regională implică asocierea tuturor
celor care participă la viaţa economico-socială, în
vederea stabilirii proiectelor de acţiune;
• 4. dezvoltarea regională diferă de strategiile
tradiţionale de dezvoltare, prin punerea accentului
pe datele endogene;
• 5. reuşita unei politici de dezvoltare regională
depinde de rapiditatea cu care vor fi asigurate
informarea şi specializarea.
 1.4. Necesitatea abordării științifice a
problemelor regionale
• Robert Redfield (1956) : „Cred că trebuie să
studiem sistemele regionale. Trebuie să studiem
aceste sisteme nu din punctul de vedere al unei
anumite comunităţi sau localități, ci din punctul de
vedere al unui observator, care are o privire de
ansamblu asupra sistemului regional.”
• problemele regionale se vor analiza concomitent cu
însăşi dezvoltarea la acest început de mileniu III;
• între diferite regiuni apar mari modificări, care se
accentuează permanent;
• România, prezintă o multitudine de diferenţieri în
ceea ce priveşte dezvoltarea socio-economică în
teritoriu.
Cap.II: REGIUNEA
 2.1. Conceptul de regiune
• caracteristicile regiunii (3);
• abordari (4);
• raport regiune-stat (3);
• criterii de delimitare (Cowling şi Steeley de la Universitatea
Oxford ):
• 1. aspecte geografice şi fizice, construcţii, elemente de
infrastructură, precum şi canale de comunicaţii ;
• 2. omogenitatea termenilor (indicatorilor) statistici :
rata activităţii, nivelul factorului muncă în industrie,
structura populaţiei după vârstă etc. ;
• 3. aspecte legate de mentalitatea umană : nivelul şi
ritmul călătoriilor, al migraţiei populaţiei şi factorului
muncă etc.
 2.2. Regiunea din punct de vedere
geografic
• regiunea: o anumită suprafaţă locuită de un popor,
care subdivide mari porţiuni de terenuri și care se
remarcă prin caracteristici istorice, politice sau
culturale deosebite de cele ale zonelor învecinate.
• P. Vidal de la Blanche: regiuni geografice
caracterizate de trăsături specifice ale condiţiilor
naturale, social-economice şi istorice. Aceste regiuni
geografice pot reuni mai multe pays, adică regiuni
naturale;
• caracteristici (4);
• D. Whittlesey: regiunile geografice individualizate
pe baza criteriilor naturale şi social-economice =
compages . El deosebea regiuni omogene
(uniforme) şi regiuni nodale (care au unul sau mai
multe focare sau centre);
• V. Mihăilescu: regiunea geografică = un teritoriu
delimitat prin caractere exterioare (de peisaj) şi
interioare (de structură şi funcţiuni), specifice şi prin
realizarea unei unităţi derivate din legăturile dintre
componentele lui şi dintre acestea şi întreg;
• regiunea geografică economică: cuprinde
interacţiunile între resursele naturale - om -
producţie - schimb şi consum;
• geografia şi ştiinţa regională: similitudini:
• 1. ambele prezintă metodologii pentru identificarea şi
descrierea unităţilor şi subunităţilor regionale;
• 2. ambele analizează fluxurile de bunuri economice,
servicii şi informaţii ;
• 3. modul de integrare al comunităţilor în unităţi
teritoriale mai mari sau mai mici este un proces
continuu, influenţat de anumite evenimente favorabile
sau nu.
• deosebiri:
• 1. geografia nu analizează cauzele prioritare - naturale,
economice sau politice - în dezvoltarea regiunilor, ci le
priveşte ca pe nişte elemente aflate într-o
interdependenţă continuă;
• 2. geografia analizează dezvoltarea regiunii mai
puţin din punct de vedere economic, încercând să
introducă variabile socio-culturale (puterea politică,
clasele sociale sau grupările etnice), ca variabile
endogene.
 2.3. Regiunea din punct de vedere
ecologic
• caracteristici (3);
• ecoregiune: mari suprafețe de pământ sau apă, care
conțin un complex geografic distinct de comunități
naturale care acoperă o mare parte dintre specii și
evoluții ecologice, condiții similare de mediu și care
interacționează din punct de vedere ecologic într-o
manieră critică pentru existența lor pe termen lung;
• ecoregiune: utilizarea unor modele ale
ecosistemelor asociate cu combinații caracteristice
de soluri și suprafețe de teren care caracterizează
acea regiune;
• ecoregiunea: drept o zonă de potențial ecologic
bazată pe combinațiile unor elemente biofizice
precum cele climatice și topografice;
• obs. (2);
Degradarea terenului (% din suprafaţa terenului)
Continentul Degradare Degradare Degradare Total
uşoară medie gravă
Africa 60 23 17 100
Asia 56 28 16 100
Australia 38 55 7 100
Europa 69 25 6 100
America de Nord 70 23 7 100
America de Sud 73 17 10 100
 2.4. Regiunea din punct de vedere social
• regiunea se diferenţiază ca urmare a repartizării
populaţiei, a factorilor naturali sau a modului de
dezvoltare şi a trăsăturilor interne ale sociosistemului
teritorial;
• carateristici:
• 1. afectează şi aşezările omeneşti, căile de transport,
terenurile de cultură, întreprinderile, instituţiile etc.
• 2. formele organizatorice - statele, ale căror graniţe
constituie nişte limite nete, dar a căror funcţionalitate
nu trebuie absolutizată;
• 3. analiza regională studiază regiunea din punct de
vedere social numai în măsura în care acest element
influenţează economicul.
2.5. Regiunea din punct de vedere cultural
• regiunea culturală: arie geografică bazată pe caracteristici și
funcții culturale.
• tipuri:
• 1. regiunile culturale formale: arii locuite de oameni care au
una sau mai multe caracteristici culturale comune, precum
limba, religia sau modul de viață; au o structură de tip centru
(focar) - periferie, în care caracteristicile culturale comune
puternice din centru, slăbesc spre periferie, disipându-se în
final;
• 2. regiunile culturale funcționale: sunt departajate în funcție
de omogenitatea lor culturală; prezintă noduri sau puncte
centrale ;
• 3. regiunile culturale delimitate de limba comună: se
fundamentează pe caracteristici comune de mediu,
economice, politice sau istorice; accentuează sentimentul că
oamenii aparțin unei anumite zone cu care se identifică.
• regiunea (RIV): zonă de interese concentrate în
legătură cu unul sau mai multe obiective
economico-sociale, culturale etc., dublată de un
anumit teritoriu geografic, care cuprinde o
multitudine de indivizi umani de diferite sexe, rase
şi/sau naţionalităţi, cu preocupări, niveluri de
cultură şi educaţie diferite, grupaţi în funcţie de
situaţia politică şi militară existentă la un moment
dat.
 2.6. Criteriile de departajare a regiunilor
în ţările Uniunii Europene
• Germania:
• 1. pe baza tradiţiilor istorice;
• 2. după criteriul diversităţii structurilor economice,
îndeosebi industriale.
• Franţa, departajarea regiunilor se realizează după
criteriul economic:
• 1. zone de conversie;
• 2. zone de reconversie industrială.
• Spania, referendumul din 06.12.1978 a recunoscut
dreptul de autonomie al regiunilor. Există trei mari
regiuni autonome : Catalonia, Ţara Bascilor (din
22.12.1979) şi Andaluzia (din 11.01.1982).
• Belgia, criteriile de departajare a regiunilor se
modifică de la o perioadă la alta, în funcţie de
evoluţia condiţiilor economice: regiunile de
dezvoltare;
• Italia: din anul 1947, Italia a devenit puternic
descentralizată. Ea este împărţită în 20 de regiuni,
care dispun fiecare de câte un consiliu şi un executiv
regional, investite cu competenţe foarte importante
în domeniul sănătăţii, organizării teritoriului şi
culturii.
• Regatul Unit: regiunile sunt grupate în funcţie
de criteriul dezvoltării lor economice:
• 1. zone de dezvoltare (rată mai ridicată a
şomajului, declinul industriilor tradiţionale,
îmbătrânirea industrială, abandonarea
terenurilor industriale şi existenţa unui număr
mic de echipamente socio-culturale);
• 2. zone intermediare (creştere economică lentă,
şomaj relativ mai redus);
• 3. zone asistate: sunt delimitate subzone
defavorizate, cu un anumit profil economic,
numite zone agricole (mai ales în regiunile de
munte) sau anumite zone turistice.
• aceste regiuni sunt definite şi clasificate conform
NUTS:
• 93 NUTS I, cu o populaţie între 3 şi 7 milioane
locuitori: landurile germane, regiunile din Belgia,
Ţara Galilor, Scoţia, Franţa, Italia, Catalunia;
• 1270 NUTS II, cu o populaţie cuprinsă între 800000
şi 3000000 locuitori: departamentele franceze,
subdiviziunile landurilor germane, landurile
austriece;
• 1305 NUTS III, cu o populaţie cuprinsă între 150000
şi 800000 locuitori: cercurile germane, provinciile
spaniole şi italiene;
• NUTS IV şi V: sunt numite unităţi administrative
locale şi sunt formate din districte şi municipalităţi.
 2.7. Criteriile de departajare a regiunilor
în România
• în România, organizarea teritoriului se face în
conformitate cu prevederile Legii nr.2/1989,
privind îmbunătăţirea organizării administrative
a teritoriului;
• împărţirea teritoriului în judeţe este atestată
documentar încă din secolul XV;
• ultima reformă administrativ-teritorială majoră
din România a avut loc în 1968, când s-a trecut
de la împărţirea pe raioane la împărţirea pe
judeţe.
• structura teritorială în vigoare, asimilabilă NUTS:
• NUTS I: 4 macro-regiuni: I (NV+ Centru). II (NE+SE),
III (S+ Bucuresti), IV (SV+V);
• NUTS II: 8 regiuni de dezvoltare, cu o populaţie
medie de 2,8 milioane locuitori ;
• NUTS III: 42 judeţe;
• NUTS IV: nu se foloseşte, deoarece nu s-au
identificat asocieri de unităţi teritoriale ;
• NUTS V: 265 municipii şi oraşe, 2.686 comune, cu
13.092 sate.
• arie prioritară: grupare de oraşe, comune sau
judeţe, continue sub aspect teritorial, caracterizate
prin profiluri asemănătoare de probleme rezolvabile
prin politici regionale.
• România se confrunta cu probleme legate de:
• 1. subregiuni de dezvoltare (judeţe sau grupări din
cadrul aceleiaşi regiuni): sunt caracterizate prin
probleme grave cu caracter global sau specific
(Teleorman-Giurgiu-Călăraşi-Ialomiţa din Regiunea Sud,
Maramureş-Sălaj-Bistriţa Năsăud din Regiunea Nord-
Vest);
• 2. grupări de comune sau oraşe învecinate, cu
probleme similare specifice, din cadrul aceluiaşi judeţ
sau din judeţe învecinate (arii miniere, cu sol degradat,
cu declin industrial, cu grad ridicat de poluare);
• 3. grupări de comune sau oraşe învecinate, cu
probleme similare complexe din cadrul aceleiaşi regiuni
sau din judeţe învecinate.
 2.8. Euroregiunile și eurozonele
• euroregiunile: zone sau regiuni de interferenţă
economică şi nu numai, în care două sau mai multe
state valorifică în comun resursele materiale şi umane
prin iniţierea şi derularea unor activităţi şi programe
agricole, industriale, de transport şi comunicaţii,
turistice, comerciale
• caracteristici:
• 1. euroregiunile şi alte forme de cooperare
transfrontalieră nu creează o nouă structură
guvernamentală la nivel transfrontalier;
• 2. nu au puteri politice;
• 3. activitatea lor este limitată la competenţele
autorităților locale şi regionale care le constituie.
• cel mai semnificativ exemplu de eurozonă îl
reprezintă accea situată la graniţele Poloniei cu
Germania şi Cehia, în apropierea oraşului Zittau;
• eurozone există şi în nordul Europei, numărul lor
fiind în continuă creştere.
CAP. 3: EVOLUȚIA CONCEPȚIILOR
PRIVIND SISTEMELE
SOCIO-ECONOMICE
REGIONALE
 3.1. Conceptul de sistem regional
• sistemul: un concept primar, care nu trebuie
explicitat, fiind ireductibil;
• sistem economico-social: interacţiunile existente la
nivelul activităţilor economico-sociale, dublate de
un anumit teritoriu geografic
• sistemele economice regionale: se află într-o
continuă mişcare, caracterizată de schimbări
cantitative și schimbări calitative.
• sistemul economic regional: totalitatea
elementelor (subsistemelor) intercondiţionate,
având fiecare propriile legi şi funcţionând ca un
întreg, în vederea realizării unor obiective.
• caracteristici (3);
• structura sistemului (S) este evidenţiată de
mulţimea elementelor (E) şi a conexiunilor sale
(C):
• S(S) = E(S), C(S)
• starea sistemului:nivelul mărimilor care
caracterizează structura sistemului S la un
moment dat, respectiv valorile statistice ale
șomajului regional, PIB-ului regional, output-ului
industrial regional etc;
• transformarea: trecerea sistemului de la o
stare la alta şi, implicit, de la o structură la alta;
• input-ul: efectul conexiunii sistem analizat -mediu
ambiant şi marchează acţiunea mediului asupra
sistemului;
• output-ul: efect al conexiunii sistem analizat -
mediu ambiant, dar abordează acţiunea sistemului
asupra mediului;
• comportamentul sistemului: întreaga gamă de
acţiuni pe care le întreprinde sistemul analizat, care-
şi găsesc concretizarea în modificarea output-urilor,
ca reacţie la schimbarea input-urilor, în vederea
realizării funcţiei sale;
• funcţia sistemului: maximizare a unui indicator:
PNB, PIB sau VN sau de minimizare a altuia:
șomajul, inflația, numărul de falimente, etc.
 Operator de intrare

Output-uri
Input-uri
Economia
regională Bunuri materiale
Factori de producție Servicii
Investiții interne
Investiții străine

Factori
decizionali la
nivel regional,
național și
supranațional

(S)
Operator de reglare

Schema sistemului regional cu autoreglare (S)

 3.2. Concepţia von Thunen asupra
sistemelor socio-economice regionale
• von Thünen (1826), ”Statul izolat”: model geografic bazat pe
distanţă şi zonă;
• 1. statul izolat, reprezintă o câmpie omogenă, fără
caracteristici, cu fertilitate egală;
• 2. fără drumuri sau fluvii navigabile;
• 3. limitată la folosirea trăsurilor ca mijloc de transport;
• 4. un singur oraş drept centru, care produce toate produsele
industrializate şi care este aprovizionat de fermierii din
câmpie cu toate produsele agricole
• 5. este izolat de lumea exterioară, fiind înconjurat de o
sălbăticie impenetrabilă din toate părţile;
• 6. factorul de delimitare economică a inelelor îl reprezintă
cheltuielile de transport, ca funcţie liniară a distanţei.
 1. 2 3 4

Inelele von Thünen

 3.3. Concepţia lui Wilhelm Launhardt
• amplasarea în teritoriu a unor industrii, cu ajutorul
schemelor geometrice.
• problema celor trei puncte: cum trebuie amplasat
un obiectiv industrial care realizează un anumit tip
de produs, cu costuri constante, pe care-l vinde pe o
singură piaţă, în condiţiile în care există două surse
fixe de materii prime ?
• analiza este apoi extinsă la patru sau mai multe
puncte fixe, pe pieţe şi surse multiple;
• amplasarea corectă se va realiza prin minimizarea
costurilor de transport pe unitatea de produs.
 3.4. Concepţia lui A. Weber
• Alfred Weber (1909): preia elementele esenţiale
ale statului ideal, dar introduce mai multe puncte
de consum (oraşe) şi mai multe surse de materii
prime şi energie;
• factorul muncă este considerat nelimitat şi având un
salariu fix, în anumite locuri date;
• costurile de transport apar ca o funcţie liniară de
greutate şi distanţă;
• urmărește amplasarea capacităților de producție în
funcție de minimizarea costurilor.
 3.5. Concepţiile lui Park şi Burgess
• Park şi Burgess (1925): explicaţie a zonării spontane prin analogie
cu zonarea terenurilor agricole ca rezultat al competiţiei ecologice;
• 1. orașele reprezentau medii asemănătoare celor naturale
guverante de multe elemente ale teoriei Darwiniste care afectează
și ecosistemele naturale;
• 2. cel mai important astfel de element era competiția;
• 3. diminuarea resurselor urbane, în special cele legate de terenuri,
va antrena divizarea orașelor în ”areale naturale” în care vor locui
oameni cu caracteristici sociale similare;
• 4. model urban structurat pe cinci inele concentrice;
• 5. oamenii cu un standing socio-economic ridicat și afacerile cele
mai prospere vor părăsi centrele orașelor și se vor orienta spre
inelele exterioare;
• 6. se va realiza o diferențiere netă a categoriilor sociale și a
problemelor cărora trebuie să le facă față municipalitățile (șomaj,
prostituție, crima organizată etc.)
• Christaller (1933): leagă dimensiunea unei dotări cu
populaţia necesară pentru a justifica prezenţa ei în
teritoriu;
• 1. încearcă să determine numărul, mărimea şi
distribuţia oraşelor în zonă, în funcţie de
comportamentul consumatorilor;
• 2. propune o ordonare ierarhică a așezărilor umane
cu ajutorul unor rețele hexagonale sub forma unor
zone bogate și zone sărace, situate în jurul unei
locații centrale.
 3.6. Concepţia lui W. Leontief
• Leontief (1966) - Input-Output Economics:
• 1. producţia fiecărei regiuni este rezultatul îmbinării
producţiilor activităţilor economice din cadrul limitelor sale
geografice;
• 2. inputul regional constă în consumurile directe ale ramurilor
şi în bunurile şi serviciile absorbite direct de sectoarele cererii
finale din acea regiune;
• 3. interdependenţa economică dintre două regiuni este dată
de interdependenţa ramurilor amplasate în cadrul lor;
• 4. bunurile identice pot fi produse şi consumate în regiuni
diferite, consumatorii fiind indiferenţi faţă de originea
bunurilor identice pe care le consumă ;
• 5. toate mişcările interregionale ale unei mărfi pot fi privite ca
o deplasare de la fondul regional al aprovizionării spre cel
regional al cererii mărfii respective.
 3.7. Concepţia lui W. Isard
• W. Isard (1972): model gravitaţional, potrivit căruia
interacţiunile dintre regiunile unei economii sunt studiate
în raport cu distanţa dintre ele şi legea atracţiei
universale;
• Isard reuşeşte:
• 1. să realizeze o cuantificare a populaţiei şi a migraţiei
acesteia ;
• 2. o estimare a veniturilor regionale şi a cheltuielilor
sociale ;
• 3. o analiză a balanţei de plăţi şi a fluxurilor
interregionale ;
• 4. o analiză a ciclurilor regionale şi a multiplicatorilor la
nivel regional ;
• 5. localizarea ramurilor industriale la nivel regional ;
• 6. analiza input-output interregională etc.
 3.8. Aplicarea teoriei sistemelor mari la
analiza problemelor regionale
• sistemelor mari: sisteme dinamice, complexe
ca structură şi obiective, constituite dintr-o
submulţime de subsisteme interconectate şi un
subsistem coordonator, comportarea sistemului
în ansamblu căzând sub incidenţa principiului
de incertitudine
• sistemul socio-economic regional prezintă o
structură agregată, de forma :
•
 3.9. Contabilitatea regională
• Contabilitatea regională (regional accounts) a fost
fundamentată de către S. Czamanski (1973);
• utilizează matricea contabilităţii sociale (S.A.M. -
social accounting matrix);
• 1. matricea cuprinde pe rânduri și pe coloane
agenții economici clasici în dubla lor ipostază de
cumpărători și vânzători;
• 2. pe coloane sunt evidențiate cheltuielile, iar pe
rânduri veniturile obținute din vânzări;
• 3. SAM poate fi extinsă ușor prin adăgarea de noi
rânduri și coloane.
 3.10. Econometria regională
• 1. majoritatea modelelor econometrice regionale
sunt, în esenţă, keynes-iste;
• 2. aceste modele sunt prezentate sub o formă
structurată standard, iar estimările se bazează pe
metoda celor mai mici pătrate.
• promotorul acestei concepţii de analiză a sistemelor
regionale este L. Anselin (1989).
3.11. Analiza integrată multiregională
• integrarea: combinarea diferitelor metode de
analiză, la luarea în considerare a diferitelor
domenii fundamentale sau la combinarea
modelelor naţionale şi regionale la diferite niveluri
spaţiale.
• două abordări ale acestor modele:
• 1. toate elementele sunt cuprinse într-un singur
model cu o metodologie unitară ("embeding" sau
"unified");
• 2. se unesc module separate cu ajutorul input-urilor
şi output-urilor, rezultatele unui modul putând fi
utilizate ca intrări în alte module (abordarea
modulară sau compusă).
Cap. 4: ANALIZA POLITICILOR
REGIONALE
 4.1. Fundamentele politicii regionale
• politica regională urmărește implementarea în
practică a ideii de identitate europeană, de
apartenență la spațiul european;
• creșterea importanței politicii regionale:
• 1. asistăm la o puternică restructurare economică a
unor importante regiuni din statele dezvoltate ale
U.E. sub impactul creșterii concurenței, ca efect al
globalizării;
• 2. noile state membre din Centrul și Estul Europei se
prezintă ca niște economii de piață încă
nematurizate.
• caracteristicile politicilor regionale (4);
• efecte:
• 1. manifestarea unei insatisfacţii şi a unui
resentiment ca urmare a diferenţelor de
standard de viaţă dintre regiuni;
• 2. consecinţe de ordin economic şi social
(şomaj);
• 3. apariţia unor costuri economice mari pentru
regiunile care se dezvoltă rapid, ca urmare a
excesului de cerere de capital social;
• 4. atenuarea diferenţelor regionale legate de
excesul de cerere de factor muncă poate crea
beneficii pentru întreaga economie naţională,
prin diminuarea presiunii inflaţioniste.
• scopul politicii regionale: obţinere a unei eficienţe
ridicate şi/sau a unei distribuţii interregionale a
activităţii economice cât mai echitabilă.
• obs. (3);
• premisele ştiinţei regionale:
• 1. investiţiile au ca rezultat creşterea profiturilor
firmelor;
• 2. profitul se converteşte în creşterea cheltuielilor
aferente factorilor de producţie utilizaţi de către
firme;
• 3. extravenitul este utilizat pentru a finanţa
cheltuielile suplimentare la nivel regional.
• obiectivul major al politicii regionale: crearea
de posibilităţi reale de utilizare a factorilor de
producţie.
• efectele politicii regionale constau în
diversificarea activităţilor economice existente,
mai mult decât în crearea de activităţi
economice adiţionale.
 4.2. Momente cheie
Anul Instrumentul de politică Obiective urmărite
regională
1957 Semnarea Tratatului de la Reducerea disparităților dintre regiuni și
Roma sprijinirea regiunilor mai puțin dezvoltate din
cele șase state fondatoare: Belgia, Franţa,
Germania, Italia, Luxemburg și Olanda

1958 Înființarea Fondului Social Optimizarea politicii sociale comunitare, prin

European (FSE) reconversia șomerilor și îmbunătățirea
funcționării mecanismelor pieței factorului
muncă
1960 Implementarea efectivă a Atingerea obiectivelor politicii sociale comune
FSE la nivelul statelor membre
1962 Crearea Fondului Finanțarea Politicii Agricole Comune (PAC),
European pentru Orientare dezvoltarea regiunilor rurale, optimizarea
și Garantare Agricolă suprafețelor și producțiilor agricole vegetale și
(FEOGA) animale
1975 Crearea Fondului European de Eliminarea disparităților regionale pe baza
Dezvoltare Regională (FEDR) contribuțiilor prestabilite ale statelor membre la
bugetul comunitar. Se concretizează în cofinanțarea
investițiilor productive și în infrastructură, în vederea
asigurării unei dezvoltări durabile
1985 Implementarea Programului Sprijinirea dezvoltării celor maI sărace regiuni din
Integrat Mediteranean Grecia și Italia. De finanțarea prin acest fond a
beneficiat și Franța, drept compensație pentru
acceptarea extinderilor din anii 1981 și 1986.
Problemele regionale s-au acutizat prin aderarea
Greciei (1981), Spaniei și Portugaliei (1986) la U.E.
Practic, au apărut două categorii de state membre:
cele dezvoltate (statele fondatoare, cu excepția
Italiei) și statele al căror nivel de dezvoltare se situa
sub media europeană (noile state membre care
aderaseră în 1981 și 1986).
1986 Adoptarea Actului Unic Atingerea obiectivului coeziune economică și socială
European prin atenuarea disparităților regionale din noile state
membre și susținerea integrării lor în piața unică
europeană
1988 Transformarea fondurilor de Eliminarea disparităților regionale la nivel comunitar,
solidaritate existente deja în prin creșterea susținerii financiare de la bugetul
Fonduri Structurale și comunitar și prin reorganizarea și regândirea
creșterea ponderii lor în modului de funcționare a acestor fonduri
bugetul comunitar (Consiliul
1989 Crearea PHARE Acordarea de asistență financiară Poloniei și
Ungariei în vederea susținerii reformelor socio-
economice din aceste țări pentru trecerea la
economia de piață
1993 Ratificarea Tratatului Noul Tratat al U.E. viza trei obiective
Uniunii Europene; fundamentale: piața unică europeană, uniunea
economică și monetară (UEM) și coeziunea
economico-socială prin asigurarea unei
dezvoltări regionale durabile.
Crearea Fondului de Fondul de Coeziune finanța proiecte de
Coeziune infrastructură și de protecția mediului în statele
membre mai puțin dezvoltate (Grecia, Spania,
Portugalia și Irlanda).
1994 Crearea Instrumentului Dezvoltarea și susținerea activităților de
Financiar de Orientare în pescuit și piscicultură în statele membre.
domeniul Pescuitului Necesitatea unei politici comune în domeniul
(IFOP) pescuitului a devenit necesară ca urmare a
faptului că majoritatea statelor membre din
acel moment doreau o revitalizare a sectorului
și o nouă repartizare a cotelor de pescuit. În
plus, exista certitudinea aderării în anul 1995 a
Finlandei și Suediei, state cu sectoare de
1995 Înființarea Comitetului Organ consultativ înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht,
Regiunilor cu rolul de a emite opinii în procesul de decizie şi de a
sprijini Comisia Europeană în activităţile sale din sectorul
dezvoltării regionale.
1997 Ratificarea Tratatului de Confirmă importanţa politicii de coeziune economică şi
la Amsterdam socială şi a reducerii diferenţelor dintre standardele de
viaţă ale populaţiei din diferite regiuni europene,
accentuând nevoia unei acţiuni coroborate de reducere a
şomajului. Subliniază obligaţia clară de a fi folosite politici
adecvate pentru reducerea dezechilibrelor economice si
sociale.
FEI vizează programe de mediu și dezvoltarea
Înființarea Fondului infrastructurii în statele membre prin finanțare de la
European de Investiții Banca Europeană de Investiții (BEI).
(FEI) Fondul de Coeziune avea drept principal obiectiv
Reorganizarea Fondului acordarea de suport financiar statelor membre în vederea
de Coeziune îndeplinirii de către acestea a criteriilor de convergență
stabilite la Maastricht.
1999 Reforma Fondurilor Reforma a vizat creşterea concentrării asistenţei
Structurale (Consiliul comunitare prin aceste fonduri, odată cu simplificarea şi
European de la Berlin) descentralizarea managementului lor. Un element de
noutate adus de reformă îl reprezintă completarea
programului PHARE cu alte două instrumente de pre-
aderare – ISPA (Instrumentul Structural pentru Pre-
aderare) şi SAPARD (Programul Special pentru Agricultură
2000 Revizuirea conținutului Extinderea aplicării PHARE la toate statele
programului PHARE candidate la aderarea la U.E.
2002 Crearea unui Instrument Acest instrument are scopul de a interveni în
de solidaritate pentru cazul dezastrelor naturale majore şi cu
statele membre din repercusiuni puternice asupra condiţiilor de
Europa Centrală viaţă în regiunile afectate, asupra mediului sau
economiei acestora. El a fost înființat pentru a
contracara efectele marilor inundații din anul
2002, care au afectat întreaga Europă Centrală.

2005 Adoptarea strategiei de Această strategie are ca principal instrument

dezvoltare comunitară politica de coeziune și vizează creșterea
(Consiliul European de la competitivității, a output-ului și
Lisabona) productivității, prin punerea accentului pe
cunoaștere, inovare și dezvoltarea capitalului
uman.
Martie 2010 Adoptarea Europe 2020
Strategy
Iunie 2011 Propunerea Comisiei Europene
privind noua perspectivă
financiară 2014-2020
(Multianual Financial
Framework)
Octombrie 2011 Propuneri pentru Politica de
Coeziune 2014-2020
”Handbook on the Europe 2020 Strategy
for Cities and Regions”, realizată de
Comitetul Regiunilor în strânsă
colaborare cu Comisia Europeană,
prevede explicații claredespre modul în
care autoritățile locale și regionale pot
contribui la implementarea acestei
strategii
Plafonul general de venituri propus de
Comisie pentru 2014-2020 a fost de 1033,
2 miliarde euro. Aceste venituri reprezintă
1,08% din venitul național brut așteptat al
UE28 (GNI), comparativ cu 1,12% din
perioada 2007-2013. Plafonul de plăți
propus însumează 1,03% din GNI (1,06%
pentru perioada 2007-2013).
Regiunile slab dezvoltate: procesul de
catching-up va necesita eforturi susținute
pe termen lung. Aceste regiuni sunt cele
ale căror PIB/locuitor este mai mic de 75%
din media UE. Regiunile în tranziție:
această nouă categorie de regiuni include
regiunile cu PIB/locuitor între 75% și 90%
din media UE. Regiunile dezvoltate: se vor
Martie 2012 Cadrul Strategic Comun FEDR va susține financiar toate obiectivele
(Common Strategic Framework) tematice și se va concentra pe investiții
legate de infrastructură, business services,
sprijin pentru business, inovație, TIC și
cercetare. FEDR va susține furnizarea de
servicii pentru cetățeni (energie, servicii
on-line, educație, sănătate, infrastructură
socială și de cercetare, accesibilitate,
calitatea mediului).

2014 Intrarea în vigoare și

implementarea de programe
• din 2014, tipuri de regiuni:
• 1. regiuni slab dezvoltate: cu un PIB/locuitor mai
mic de 75% din media UE;
• 2. regiuni în tranziție: această nouă categorie de
regiuni include regiunile cu PIB/locuitor între 75%
și 90% din media UE;
• 3. regiuni dezvoltate: se vor focaliza pe competiția
globală legată de economia bazată pe cunoaștere și
trecerea la economia bazată pe emisii scăzute de
carbon.
• principiile care stau la baza Fondurilor Structurale:
• 1. parteneriatul și guvernanța multi-level;
• 2. concordanța cu legile UE și naționale aplicate;
• 3. promovarea egalității dintre bărbați și femei;
• 4. nediscriminarea;
• 5. dezvoltarea durabilă.
4.3. Instituții europene de implementare a
politicii regionale
Comisia Europeană Parlamentul European
-DG Politică Regională; -Comitetul pentru Politică
-DG Agricultură; regională, transport și
-DG Pescuit; turism
-DG Educație și cultură;
-DG Mediu;
-DG Factor muncă și
probleme sociale

Consiliul U.E.
Politica
regională

Comitetul Regiunilor Banca Europeană de Investiții

Figura 4.2. Actorii politicii regionale europene

 4.4. Instrumentele politicii regionale
• 1. politicile regionale încearcă să influenţeze
limitele activităţii spaţiale, prin intermediul
pieţelor factorilor de producţie, şi să încurajeze
activităţile economico - sociale în acele regiuni
care au o reală nevoie de asistenţă;
• 2. politicile regionale conţin elemente care
influenţează cererea, oferta sau pe ambele
concomitent.
 4.5. Politici regionale stimulative şi
restrictive în cadrul Uniunii Europene
• măsuri de politică economică:
• 1. taxele regionale discriminatorii;
• 2. subsidiile industriale;
• 3. controlul asupra oricărei pieţe;
• 4. câteva componente majore ale cheltuielilor
guvernamentale de consum, precum salariile şi
veniturile factorului muncă din sectorul apărării
naţionale.
• Perspectiva financiară 2014-2020 (P const. 2011)
Propunere buget 2014-2020 Miliarde euro

Convergența regiunilor 162,6

Tranziția regiunilor 39,0

Competitivitatea regiunlor 53,1

Cooperarea teritorială 11,7

Fondul de Coeziune 68,7

Alocarea suplimentară pentru regiunile 0,926

ultraperiferice și slab populate
Connecting Europe Facility for transport, 40,0
energy and information and communication (cu o suplimentare de 10 miliarde euro în
technologies (ICT) cadrul Fondului de Coeziune)
4.6. Disparitățile regionale la nivelul UE
a. Disparități legate de venit
Țara PIB/locuitor
Luxemburg 107737
Irlanda 72529
Danemarca 49364
Suedia 51377
Olanda 53139
Austria 49371
Finlanda 43545
Germania 49815
Belgia 46552
Regatul Unit 44001
Franța 43653
Italia 37905
Spania 38239
Malta 42239
Cipru 36442
Slovenia 33579
Portugalia 30193
Rep. Cehă 34849
Grecia 27861
Estonia 30765
Slovacia 33055
Lituania 31849
Letonia 27190
Polonia 29349
Ungaria 28965
Croația 24053
 PIB/ locuitor conform NUTS-II (UE28=100)
Regiuni cu PIB/loc. mare % Regiuni cu PIB/loc. mic %
Inner London - West 539 Severozapaden (Bulgaria) 30
Bruxelles 207 Mayotte (Franța) 31
Luxemburg 266 Yuzen tsentralen (Bulgaria) 32
Hamburg 206 Severen tsentralen (Bulgaria) 34
Inner London - East 204 Nord-Est 34
Bratislavsky kraj 186 Severoiztochen (Bulgaria) 39
Oberbayern (Germania) 179 Yugoiztochen (Bulgaria) 39
Île de France 178 Sud-Vest 41
Praga 173 Észak Magyaroszág (Ungaria) 42
Stockholm 172 Eszag-Alföld (Ungaria) 43
North Eastern Scotland 164 Sud 43
Groningen (Olanda) 163 Del-Dunantul (Ungaria) 45
Darmstadt (Germania) 163 Lubelskie (Polonia) 47
Stuttgart 162 Dél-Alföld (Ungaria) 47
Noord-Holland 161 Nord-Vest 48
Bremen 161 Podkarpackie (Polonia) 48
Viena 158 Warmińsko-Mazurskie (Polonia) 48
Hovedstaden (Danemarca) 157 Podlaskie (Polonia) 49
Utrecht (Olanda) 154 Świętokrzyskie (Polonia) 49
Salzburg (Austria) 152 Sud-Est 50
Southern&Eastern (Irlanda) 150 Anatoliki Makedonia 50
• disparități legate de șomaj (2017):
Suedia 6,6
România 5,3
Polonia 5
Ungaria 4,2
Croația 11,1
Danemarca 5,9
Cehia 3
Bulgaria 6,4
Finlanda 8,6
Slovacia 8,3
Slovenia 6,8
Portugalia 9,2
Austria 5,6
Olanda 4,8
Malta 4,2
Luxemburg 6,1
Lituania 7,3
Letonia 8,4
Cipru 11
Italia 11,3
Franța 9,5
Spania 17,4
Grecia 21,8
Irlanda 6,1
Estonia 6,9
Germania 3,7
Belgia 7,3
0 5 10 15 20 25
• Rata de ocupare a factorului muncă la nivel regional
Regiunea 2011 2012 2013 2014 2015
UE28 64,1 64,0 64,0 64,8 65,6
Bruxelles 53,8 54,0 52,5 54,3 54,2
Hainaut (Belgia) 53,8 54,0 53,8 52,7 53,0
Voreia Ellada 52,2 48,4 45,8 47,2 49,3
Dytiki Ellada 53,0 47,8 46,1 46,1 47,7
Extremadura 51,0 46,4 46,6 48,9 49,4
Ciudad Autónoma de Ceuta (Spania) 49,6 45,6 43,8 45,6 42,5
Mayotte (Franța) 35,5 37,8
Campania 39,4 39,9 39,7 39,2 39,6
Calabria 42,4 41,5 38,9 39,3 38,9
Stuttgart 75,4 75,6 76,0 76,9 77,2
Freiburg 77,5 77,8 78,4 78,2 77,9
Tubingen 76,7 76,5 77,7 77,4 77,9
Bayern 76,2 76,6 77,2 77,7 77,7
Oberbayern 77,1 77,6 78,6 78,9 78,8
Niederbayern 76,4 76,3 76,9 77,5 77,8
Oberpfalz 75,1 75,0 75,9 77,6 77,1
Schwaben 76,1 76,9 77,2 77,4 77,6
Aland (Finlanda) 78,5 80,7 78,7 81,8 81,8
Stockholm 76,6 76,7 77,5 77,5 77,9
North Yorkshire 72,8 75,3 74,8 75,9 78,4
Berkshire 75,5 76,4 77,0 77,1 78,0
Gloucestershire 73,6 74,0 74,0 75,7 77,7
North Eastern Scotland 75,7 77,8 75,5 78,7 78,8
 Cea mai scăzută rată a șomajului Cea mai ridicată rată a șomajului
Freiburg 2,5 Ciudad Autonoma de Melilla 34,0
Niederbayern 2,5 Andalucia 31,5
Oberbayern 2,7 Dytiki Makedonia 30,7
Oberpfalz 2,7 Canarias (Spania) 29,1
Praga 2,8 Extremadura 29,1
Trier (Germania) 2,9 Dytiki Ellada 28,5
Mittelfranken (Germania) 3,0 Ciudad Autonoma de Ceuta 27,6
Schwaben (Germania) 3,0 Thessalia 26,9
Tubingen (Germania) 3,0 Castilla-la Mancha 26,3
Unterfranken (Germania) 3,0 Kentriki Makedonia 26,0
Tirol (Austria) 3,0
Tineri (15-24 ani)
Oberbayern 3,4 Ciudad Autonoma de Ceuta 79,2
Freiburg 4,7 Ciudad Autonoma de Melilla 72,0
Mittelfranken 5,2 Calabria (Italia) 65,1
Wesser-Erns 5,7 Thessalia 60,3
Karlsruhe 5,8 Iperios (Grecia) 58,6
Tubingen 6,0 Castilla-la Mancha 57,2
Luneburg 6,6 Andalucia 56,8
Koln 6,9 Sardegna (Italia) 56,4
Darmstad 7,0 Sicilia 55,9
Stuttgart 7,0 Sterea Ellada 55,4
Extremadura 55,4
 4.7. Comensurarea efectelor politicilor
regionale
• obs. (2);
• Analiza cost – beneficiu:
Beneficii (B) Costuri (C)
B1 Gradul de ocupare a factorului muncă, C1 Pierderile de producţie, venituri şi factor
producţia şi veniturile suplimentare muncă datorate diversificării resurselor
realizate din creşterea activităţilor clasice care sunt acum utilizate;
economice;
B2 Scăderea numărului de migranţi, care C2 Costurile infrastructurii generate de efectele
determină reducerea costurilor pentru politicii regionale asupra dezvoltării
sectorul public în realizarea serviciilor şi a activităţilor economice;
infrastructurii;
B3 Scăderea numărului de migranţi, care C3 Costurile aferente mutării într-o nouă
determină reducerea costurilor private locaţie a capacităţilor de producţie;
de migraţie;
B4 Diminuarea externalităţilor; C4 Creşterea externalităţilor (de ex.: pentru
protecţia mediului înconjurător) ;
B5 Beneficii echitabile; C5 Costuri administrative;
B6 Beneficii politice. C6 Costuri politice.
 4.8. Politicile urbane
• obiectiv: atenuarea diferenţelor legate de alocarea
şi distribuirea resurselor economice între diferite
arii spaţiale la nivelul economiei naţionale.
• cauzele decalajelor urbane:
• 1. migrarea factorului muncă din marile oraşe în
cele mici sau în zonele rurale ;
• 2. amplasarea noilor investiţii în alte zone decât
marile oraşe ;
• 3. nivelul bugetelor locale şi al cheltuielilor în
domeniu.
• evoluția politicii urbane a UE:
Etapa Caracteristici
1950-1970 Dezvoltarea centrelor și noilor orașe
- crearea de noi comunități urbane;
1975-1988 Diferențe teritoriale în Agenda UE: crearea FEDR (1975);
Single European Act (1981); Politica Regională = 20% din
bugetul UE
1989-1994 Apariția Agendei Urbane: crearea fondurilor de coeziune;
Proiecte pilot urbane.
1994-1999 Consolidarea Agendei Urbane: Fondurile Structurale = 33%
din bugetul UE (1993); Urban Programme; Towards an
Urban Agenda in the EU (1997-1998); Sustainable Urban
Development in the EU: A Framework for Action; EU
Urban Forum.
2000-2006 Recunoașterea contribuției orașelor: Urbact II; Urban
Audit; amendarea reglementărilor Objective Two; 7,7% din
 4.9. Politica regională din România
• 1. repartiţia neuniformă a populaţiei:
• 2. variaţii mari ale PIB-ului în timp şi pe regiuni :PIB-
ul regional în 2016 (euro
• 3. variaţii mari ale ratei şomajului pe regiuni:
• Rata șomajului la nivel NUTS 2 (%)
• Strategia Naţională de Dezvoltare Regională din
România 2014-2020, care definește 7 priorități de
dezvoltare :
• 1. Dezvoltarea urbană durabilă integrată ;
• 2. Îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul
public și rezidențial ;
• 3. Dezvoltarea infrastructurii de importanță
regională și locală ;
• 4. Promovarea incluziunii sociale și reducerea
gradului de sărăcie ;
• 5. Îmbunătățirea mediului economic de importanță
regională și locală ;
• 6. Dezvoltarea durabilă a turismului ;
• 7. Îmbunătățirea condițiilor de mediu la nivel
regional și local.
 4.12. Instituții, autorități și programe de
management și dezvoltare în România
• Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în
România;
• structura instituţională pentru dezvoltarea
regională: la nivel naţional, Ministerul Dezvoltării și
Ministerul Fondurilor Europene, iar la nivelul
fiecărei regiuni, din Consiliul Regional şi Agenţia
pentru Dezvoltare Regională.
Cap. 5: ECHILIBRUL GENERAL AL
ACTIVITĂȚII ECONOMICE
REGIONALE
 5.1. Teoria optimului economic
• teorema lui Debreu: un nivel economic este
optim şi unic atunci când se realizează un
echilibru relaţional la nivelul sistemului de
preţuri;
• consecințe (5).
• criteriul de optim al lui Pareto: o resursă A,
superioară alteia B, va determina întotdeauna
un individ să prefere pe A în locul lui B şi
niciodată pe B în locul lui A
• modelul economiei concurenţiale:
• 1. echilibrul concurenţial este eficient;
• 2. echilibrul concurenţial asigură o redistribuire
adecvată a resurselor între indivizi şi societate.
• teoria economiei bunăstării: introducerea unor
criterii noi de compensare şi a funcţiei de bunăstare
socială:
• 1. criteriile de compensare: posibilitatea
transferului potenţial de rentă între indivizi, în
funcţie de resursele pe care aceştia le utilizează;
• 2. funcţia bunăstării sociale (Bergson,1939):
realizarea unei anumite structuri ordonate a
resurselor, care să fie în concordanţă cu bunăstarea
societăţii la un moment dat.
5.2. Echilibrul general şi optimul în teoria
economică spaţială
• ştiinţa economică - blocuri:
• 1. organizarea unei economii de tip punctiform
şi care constituie paradigma teoretică
principală;
• 2. studiul dimensiunii spaţiale a economiilor şi
este marcat de teoria optimului.
• analiza optimului spaţial: permite evaluarea
sistemelor economice spaţiale şi, pe această
bază, a deciziilor de politică economică
regională.
• optimul spaţial- considerente fundamentale:
• 1. distribuţia spaţială a factorilor: dotarea unui
anumit teritoriu cu factori esenţiali naturali
(pământ, apă, materii prime, climă, atracţia zonei
etc.) care sunt greu de cuantificat şi de optimizat;
• 2. formarea spaţiului economic are în vedere
localizarea agenţilor economici;
• 3. fluxurile de bunuri şi de factori: optimizarea
fluxurilor de producători, consumatori şi de
transport.
 5.3. Modele de localizare
5.3.1.Localizarea unei firme
• 1. se realizează pe baza criteriului maximizării
profitului, care corespunde minimizării costurilor de
producţie şi, în ultimă instanţă, a costurilor de
transport;
• 2. decizia de amplasare (localizare) se reduce la
calculul costului total mediu (în funcţie de
cantitatea de factori de producţie utilizată) şi al
costului de transport (conform unui model tip
Weber);
• 3. costul de transport cuantifică cheltuielile aferente
produselor finale până când acestea ajung pe
pieţele de desfacere.
• Weber (1909): a urmărit simultan maximizarea
profitului şi minimizarea costurilor de transport în
vederea amplasării unui obiectiv economic.
• Richardson (1986): a considerat costurile de
transport ca fiind dependente numai de distanţă
(distanţa euclidiană):

• Perreur (1988): soluţii analitice:soluţie geometrică

bazată pe trei puncte (două de aprovizionare şi unul
de desfacere).
• Weber propune noţiunea de indice material,
calculat ca raport între valoarea materiilor prime şi
cea a produsului final.
• Palander (1935): a dezvoltat modelul lui Weber,
introducând conceptul de masă a izocosturilor
şi cel al curbelor izoplane.
• teoria localizării industriale şi a substituţiei
factorilor de producţie: introducerea utilizării
funcţiilor de producţie ca factor de legătură între
teoria locaţiei şi structurile de bază ale
modelării marginaliste.
• Predöhl (1925): spaţiul este caracterizat printr-o
anumită dotare cu factori, prin preţuri relative în
funcţie de distanţele dintre aceşti factori şi prin
locul unde se găseşte amplasat agentul
economic analizat.
 5.3.2. Concurenţa între firme
• von Thünen, autorul teoriei rentei diferenţiale:
• 1. nivelul costului total de producţie este
independent de localizare şi că fertilitatea terenului
este constantă;
• 2. unicul factor de structurare a spaţiului îl
constituie distanţa dintre terenuri şi piaţa urbană,
cuantificată prin costul de transport;
• 3. costurile de transport sunt incluse în costurile
totale suportate de către agricultori.
• teoria ariilor de comerţ: repartizarea unei pieţe
dispersate, de formă regulată, într-un teritoriu dat.
• duopolul lui Hotelling:
• 1. doi producători care vând mărfuri omogene pe o piaţă
liniară pe care consumatorii sunt repartizaţi uniform, în
condiţiile în care cererea lor este inelastică;
• 2. costurile de transport depind de distanţă şi sunt suportate
de către consumatori;
• 3. problema se reduce la maximizarea profiturilor ambilor
vânzători.
• Palander (1935):
• 1. doi producători X şi Y, separaţi în spaţiu, care vând o marfă
omogenă unor cumpărători dispersaţi;
• 2. nivelul costurilor de producţie va fi influenţat de preţul
F.O.B., deoarece costurile de distribuţie (de transport la
consumatori) vor fi automat suportate de clienţi;
• 3. aceste costuri vor delimita practic ariile de comerţ,
frontiera găsindu-se acolo unde preţul de vânzare este egal
pentru cei doi producători, cumpărătorilor fiindu-le indiferent
de la cine vor cumpăra bunul respectiv.
 5.3.3. Echilibrul general la nivel
regional într-o economie de piaţă
5.3.3.1. Fundamente teoretice :
regiunea economică ideală
• August Lösch (1940): analizează locaţia industriei şi echilibrul
general la nivel teritorial:
• 1. existenţa unui plan omogen, fără frontiere sau bariere
topografice, în care populaţia, activităţile agricole şi materiile
prime sunt în mod egal disponibile, iar costurile de transport,
în toate direcţiile variază numai în funcţie de distanţă;
• 2. producătorii şi consumatorii sunt perfect informaţi asupra
pieţei şi urmăresc maximizarea profitului, respectiv a utilităţii.
Costurile de transport sunt suportate de consumatori ;
• 3. existenţa randamentelor diferite.
• Richardson a sintetizat condiţiile de bază ale
echilibrului locaţional de tip Lösch:
• 1. consumatorii îşi maximizează utilitatea, iar
producătorii profitul;
• 2. existenţa unui număr suficient de localizări
pentru a acoperi întregul spaţiu;
• 3. profitul economic dispare dacă preţul este egal cu
costul unitar;
• 4. ariile de comerţ se delimitează în funcţie de
posibilităţile firmelor;
• 5. consumatorii situaţi pe frontierele ariilor de
comerţ nu acordă importanţă provenienţei unor
bunuri identice.
 5.3.3.2. Teoria locurilor centrale
(Christaller)
• W. Christaller (1933): elaborarea unei teorii generale
care să explice un spaţiu structurat pe baza
randamentelor marginale şi aglomerărilor urbane;
• este suporterul intevenției guvernamentale la nivel
regional în scopul determinării numărului, mărimii şi
distribuţiei aşezărilor umane;
• fiecare regiune dispune de un oraș ca centru al ei.
Aceste orașe sunt de dimensiuni diferite și au fost
denumite locuri centrale în vederea clasificării lor
sistematice;
• locurile centrale evoluează de la locuri de ordin inferior
la locuri de ordin superior.
• abordări pentru locurile centrale:
• 1. realizarea unei aprovizionări bune a populației prin
intermediul a câtorva locuri centrale, pe baza
funcționării eficiente a mecanismelor pieței;
• 2. cea mai bună distribuție a locurilor centrale este cea
situată de-a lungul principalelor artere de circulație.
• Christaller demonstrează superioritatea pe care o
prezintă aglomeraţiile urbane : existenţa unor activităţi
productive complementare, existenţa sectorului public,
un mai bun acces la informaţii, facilităţi suplimentare
pentru realizarea şi transmiterea lor, o mai bună
organizare a comerţului etc.
• această superioritate devine şi mai evidentă în cazul
existenţei unei reţele (a unui sistem) de oraşe,
ordonate într-o anumită ierarhie, în funcţie de centrul
regiunii şi de gradul lor de specializare.
Cap. 6: SISTEMUL INFORMAȚIONAL
REGIONAL
 6.1. Fundamentele sistemului
informațional regional
• sistem: grupare de elemente (oameni, lucruri, concepte
etc.) legate între ele pentru realizarea unui scop comun;
• circuit informaţional: circulaţia completă a
informaţiilor, organizată la nivelul sistemului,
cuprinzând ciclul din momentul unui eveniment
petrecut şi până când, pe baza cunoaşterii lui, se
declanşează un nou eveniment;
• sistemul informaţional: cuplarea circuitului cu fluxurile
informaţionale ;
• informaţia: ceea ce se comunică, o noutate, o ştire,
evenimente ce urmează a fi transmise într-un anumit
scop sau frecvenţa semnalelor unei surse supuse
observaţiei .
• caracteristicile informației:
• 1. să fie completă şi obţinută în timp util ;
• 2. să fie ieftină ;
• 3. să fie accesibilă pentru utilizatori ;
• 4. să reflecte realitatea obiectivă.
• teoria informaţiei (1948, Claude E. Shannon)-
concepte esenţiale:
• 1. entropia abstractă;
• 2. viteza de transmitere a informaţiei.
• tendinţe:
• 1. conexiunea puternică a teoriei informaţiei cu
teoria generală a sistemelor;
• 2. larga utilizare a conceptului de entropie;
• 3. înglobarea conceptului de utilitate în raport cu un
scop în problematica de bază a teoriei informaţiei;
• 4. utilizarea pe scară largă a unor elemente de bază ale
teoriei informaţiei, în studiile previzionale realizate în
condiţii de incertitudine ;
• 5. posibilitatea aprofundării raportului dintre nivelul
probabilist şi cel determinist în evoluţia oricărui
fenomen economico - social ;
• 6. realizarea de tehnici de recunoaştere şi clasificare
testate deja într-o multitudine de situaţii practice ;
• 7. abordarea cu mai mult succes a evoluţiei
probabilistice nestaţionare ;
• 8. realizarea unei simbioze între teoria probabilistă şi
teoria algebrică a codurilor corectoare de erori.
• subsisteme regionale:
• 1. subsistemul decizional;
• 2. subsistemul operaţional;
• 3. subsistemul informaţional.

Subsistemul
decizional

Subsistemul informaţional

Subsistemul operaţional
• problematica de bază a metodologiei ştiinţei
regionale:
• 1. elementele subiective ale analizei introspective şi
judecăţile de valoare ;
• 2. eliminarea înţelesurilor (noţiunilor) ambigue şi a
celor legate direct de starea afectivă a observatorului
(cercetătorului) ;
• 3. încadrarea fenomenelor analizate în legea statistică a
numerelor mari ;
• 4. analiza tipului de distribuţie a erorilor (normală sau
anormală) conform principiilor statisticii teoretice.
• sistemul informaţional regional trebuie să fie flexibil şi
adaptabil cerinţelor celor două metode de analiză :
deducţia şi inducţia.
 START

Definiţii şi
presupuneri

Proces rezultat din aplicarea deducţiei

logice

Previziuni şi implicaţiile acestora

Proces rezultat din aplicarea observaţiei

empirice

Teoria se DA
verifică în STOP
practică ?

NU
Poate fi NU Teoria este abandonată, locul
îmbunătă ei fiind luat de alta mai competitivă
ţită ?
DA
STOP
Ipotezele sunt amendate şi/sau sunt
enunţate noi ipoteze
• metodologiile sunt necesare pentru:
• 1. asigurarea caracterului unitar al diferitelor tipuri
de acţiuni ;
• 2. preluarea şi extinderea experienţelor dobândite ;
• 3. asigurarea unităţii de limbaj, metode, tehnici şi
procedee folosite ;
• 4. asigurarea elementelor necesare actualizării
funcţionării sistemelor informaţionale.
• perfecţionarea sistemului informaţional regional:
• 1. cuprinderea cu prioritate a aplicaţiilor de
perfecţionare a sistemului informaţional pentru
activitatea productivă;
• 2. raţionalizarea principalelor categorii de evidenţe ;
• 3. intensificarea dotării cu echipamente de calcul;
• 4. continuarea formării de specialişti în domeniu;
• 5. creşterea numărului de sisteme informatice
complexe proiectate şi implementate ;
• 6. valorificarea pe plan social a rezultatelor obţinute
printr-o generalizare şi adaptare adecvată.
• corelaţia fapte - principii - politici economice în
cadrul sistemului informaţional al ştiinţei
regionale:
 3. POLITICI ECONOMICE

Controlul efectiv sau influenţarea

operaţiunilor economice sau a consecinţelor
acestora

2. PRINCIPII ŞI TEORII

Generalizări ale fenomenelor economice

INDUCŢIE DEDUCŢIE

1. FAPTE (CAZURI, EVENIMENTE)

- relevante pentru o problemă specifică ;

- care testează ipoteze pentru a valida
teorii.

Figura 6.4. Corelaţia fapte - principii - politici economice în cadrul sistemului

informaţional al ştiinţei regionale
 6.2. Analiza sistemului informațional
statistic regional din România
• elementele sistemului informaţional regional:
• 1. generalizarea mecanismelor economiei de piaţă;
• 2. înfiinţarea de noi instituţii, bazate pe principii
democratice de funcţionare ;
• 3. dezvoltarea sectorului privat în detrimentul celui
public ;
• 4. manifestarea unor dezechilibre economico -
financiare şi a unor tensiuni sociale ;
• 5. intensificarea proceselor inflaţioniste şi a
şomajului.
• sistemul de indicatori- principii:
• 1. principiul unităţii metodologice a indicatorilor;
• 2. principiul comparabilităţii indicatorilor;
• 3. principiul integrării şi agregării datelor;
• 4. principiul ierarhizării indicatorilor pe diferite trepte
organizatorice;
• 5. principiul extinderii şi perfecţionării indicatorilor;
• 6. principiul eficienţei maxime;
• 7. principiul automatizării.
• perfecţionarea sistemului de indicatori statistici:
• 1. implementarea în practica statistică naţională a
metodologiilor şi a indicatorilor utilizaţi de organismele
specializate ale O.N.U., U.E. precum şi în statistica
naţională a ţărilor dezvoltate;
• 2. investigarea statistică a unor noi domenii de
interes major (nivelul de trai şi calitatea vieţii pe
categorii şi grupe de populaţie, şomajul şi
utilizarea parţială a forţei de muncă, inflaţia,
falimentul etc.) ;
• 3. economia subterană ;
• 4. utilizarea capitalului extern şi orientarea
investiţiilor străine, în funcţie de direcţiile
prioritare ale dezvoltării economiei româneşti.
• statistică regională - orientări:
• 1. armonizarea statisticilor şi revizuirea
informaţiilor statistice potrivit practicii
internaţionale ;
• 2. intensificarea muncii de analiză complexă a
datelor;
• 3. editarea publicaţiilor;
• 4. publicarea unor lucrări de cercetare;
• 5. dezvoltarea folosirii microordinatoarelor ;
• 6. protejarea şi păstrarea confidenţialităţii
datelor statistice regionale.
• introducerea anchetelor de conjunctură la nivel
regional;
• strategia în domeniul clasificărilor şi
nomenclatoarelor:
• 1. adoptarea clasificărilor şi nomenclatoarelor
generale utilizate pe plan internaţional;
• 2. adaptarea acestor clasificări şi nomenclatoare la
particularităţile specifice din economia noastră;
• 3. realizarea şi întreţinerea unui registru al tuturor
agenţilor economici.
Cap. 7: SISTEMUL INFORMATIC
REGIONAL
7.1. Caracterizarea generală a unui sistem
informatic regional
• sistemul informatic: sistem de prelucrare a datelor care utilizează,
în mod preponderent, echipamente electronice de calcul şi
programe specifice acestora
• Obs. (3);
• caracteristici ale sistemelor informatice regionale:
• 1. ciclul lung de viaţă;
• 2. utilizarea lor de către un număr suficient de mare de beneficiari;
• 3. utilizarea atât a unor programe cât şi a unor proceduri manuale
strâns legate între ele ;
• 4. manipularea unui număr impresionant de date stocate în baze
de date ;
• 5. satisfacerea unor cerinţe diferite, în funcţie de obiectivele vizate
şi de orizontul de timp ;
• 6. nivelul ridicat al cheltuielilor aferente organizării sistemului
informatic teritorial.
• schema generală a unui sistem informatic regional:
• Mesaje Mesaje
PROCEDURI MANUALE

• Documente Documente
ECHIPAMENTE

SISTEM DE OPERARE
HARD - SOFT
• Întrebări Răspunsuri
PROGRAME APLICATIVE
DATE
(FIŞIERE, BAZE DE DATE)
• Diverse
• Informaţii Mesaje
PROCEDURI MANUALE
 iniţierea unui sistem informatic regional:
• 1. instituirea culegerii de date din teritoriu;
• 2. utilizarea de date cantitative şi calitative;
• 3. realizarea băncilor de date.
• interacţiunea dintre sistemul analizat şi mediu
economic exterior:
 PROCES
DECIZIONAL

Decizii din Decizii

afară
Decizii din
afară Informaţii în
PROCES afară
INFORMAŢIONAL
Informaţii din
afară Date Decizii

PROCES
OPERAŢIONAL
Factori de Bunuri materiale şi
producţie servicii
Figura 7.2. Interacţiunea sistem - mediu
 7.2. Sistemul informatic regional din România
• principii :
• 1. acordarea de facilităţi multiple beneficiarului sistemului
informatic;
• 2. asigurarea unui personal calificat şi a unei tehnologii avansate ;
• 3. justificarea realizării sistemului informatic pe principii de
eficienţă economică ;
• 4. realizarea sistemului informatic ca un proces iterativ ;
• 5. reactualizarea planificărilor iniţiale pe măsura realizării
sistemului ;
• 6. acordarea unei atenţii deosebite atât procedeelor manuale cât
şi celor automatizate (automate) ;
• 7. posibilitatea asigurării conversiei la un alt sistem informatic ;
• 8. asigurarea unei bune documentaţii în toate etapele realizării
sistemului.
• dezvoltarea unui sistem informatic regional:
• 1. asigurarea prelucrării automate a datelor din toate
subsistemele;
• 2. corelarea cu celelalte sisteme informatice din
economie;
• 3. integrarea treptată în sistemele informatice
europene şi ale organizaţiilor internaţionale.
• perfecţionarea sistemului informatic statistic regional:
• 1. realizarea de anchete statistice în domenii variate;
• 2. realizarea de informări curente şi periodice a
organelor decizionale;
• 3. elaborarea studiilor şi cercetărilor statistice asistate
de calculator ;
• 4. asistarea utilizatorilor nespecializaţi în interpretarea
corectă a datelor cerute.
 7.3. Impactul sistemului informatic
regional
• informatica în cadrul economiei de piaţă –
particularităţi:
• 1. este o ştiinţă de sistem, integratoare şi
finalizatoare în raport cu procesele
microelectronicii, calculatoarelor şi comunicaţiilor;
• 2. este un factor al accelerării dezvoltării altor
ştiinţe şi domenii de activitate.
• trecerea de la o societate industrială la o societate
informaţională:
• 1. este o realitate economică şi nu o abstracţie
economică ;
• 2. inovaţiile în sistemele de comunicare şi
tehnologia computerelor accelerează ritmul
schimbării, înlăturând privilegiul informaţional ;
• 3. prin aplicarea tehnologiilor informaţionale la
vechile ramuri industriale, apar noi activităţi,
procese şi produse noi ;
• 4. societatea informaţională implică un proces
instructiv intensiv ;
• 5. tehnologia informaţională va fi aplicată
conform principiului înaltă tehnologie = înaltă
reacţie.
• globalizarea informticii – riscuri:
• 1. lezarea suveranităţii naţionale, prin
posibilitatea preluării şi utilizării unor informaţii
cu caracter strategic de către cei ce dispun de
mijloace informatice necesare ;
• 2. un handicap pentru ţările în dezvoltare ;
• 3. pierderi de identitate naţională, prin aceea că
importul de informatică implică şi import de
modele de utilizare, limbaje, modalităţi de a
gândi şi de a acţiona.
Cap. 8. MODELE ECONOMICE
REGIONALE
8.1. Modelul neoclasic de creştere
unisectorial
8.1.1. Ecuaţia de creştere fără luarea în
considerare a progresului tehnic

Y/L
Y/L = f(K/L)

Y*/L

0
K*/L K/L
Corelaţia dintre Y/L şi K/L
 8.1.2. Ecuaţia de creştere cu luarea în
considerare a progresului tehnic

evidenţiat în figura 8.2.

Y/L

(Y/L)2 (Y/L)2 = f(A2, K, L)

(Y/L)1 (Y/L)1 = f(A1, K, L)

0
(K/L)1 K/L
Figura 8.2. Influenţa progresului tehnic asupra producţiei pe lucrător
 rata de creştere a producţiei pe lucrător în condiţiile
echilibrului pe termen lung :

cauze care determină diferenţierea creşterii la nivel regional

1. variaţia între regiuni a progresului tehnic ;
2. variaţia între regiuni a creşterii stocului de capital ;
3. variaţia între regiuni a creşterii factorului muncă.
• cauzele creșterii regionale (Hulten şi Schwab):
• 1. creşterea factorului muncă ;
• 2. creşterea capitalului ;
• 3. o componentă reziduală care include progresul
tehnic.
 8.2. Modelul neoclasic de creştere
bisectorial
• Obs. (3);

• Stadiul I - Poziţia iniţială de echilibru.

• Stadiul II - O creştere a cererii pentru exporturile regionale
va atrage o creştere a preţurilor acestor exporturi.
• Stadiul III - Fluxurile de forţă de muncă din sectorul intern
spre sectorul export vor creşte, fapt ce va atrage atenuarea şi
eliminarea diferenţelor de salarii dintre cele două sectoare.
• Stadiul IV - Fluxurile de factor muncă care pătrund în regiune
din alte regiuni vor elimina diferenţele de salarii
interregionale. Aceasta înseamnă o translatare spre dreapta a
curbei ofertei de forţă de muncă care va aduce salariile
regionale la nivelul lor iniţial.
 Stadiul I Poziţia iniţială de echilibru

Stadiul II O creştere a cererii pentru exporturile regionale

Stadiul III Fluxurile de forţă de muncă din sectorul intern spre sectorul export vor creşte, fapt ce
va atrage atenuarea şi eliminarea diferenţelor de salarii dintre cele două sectoare.
Stadiul IV : aduce salariile regionale la nivelul lor iniţial.
Cap. 9. ANALIZA
REGIONALĂ
 9.1. Prezentare generală
• analiza multivariabilă: conjugare de metode statistice care
analizează simultan variabilele observate, realizând o viziune de
conjunctură a problemelor, descriind interacţiunea dintre factori la
nivel regional.
• particularităţi :
• 1. analizează o cantitate mare de date cu o pierdere infimă de
informaţii şi, în majoritatea cazurilor, prezintă o imagine grafică ;
• 2. permite analiza simultană a tuturor informaţiilor legate de
fenomenul studiat şi a tuturor factorilor care intervin asupra sa ;
• 3. definirea sistematică a unor cantităţi mai mari de informaţii
regionale;
• 4. permite utilizarea tuturor variabilelor ordinale, nominale sau
texturale ;
• 5. favorizează îmbunătăţirea modelelor utilizate de macro şi
microeconomie prin elaborarea de noi variabile structurale.
• inconveniente:
• 1. dificultate de interpretare a rezultatelor în
termeni de variabilitate economică
semnificativă;
• 2. rezultatul analizei este condiţionat de cauze
subiective ca, de exemplu, alegerea variabilelor
• 3. posibilitatea investigatorului de a forţa
interpretarea variabilelor şi a ipotezelor de lucru
pentru a le apropia de realitatea economică.
 START
Metode de analiză
multivariabile

NU DA
A
Metode interdependente Metode dependente
şi descriptive şi explicative

DA DA NU
B C
NU DA NU
E
D

F
DA NU
DA NU
Analiza Analiza Analiza de Analiza Analiza de
Analiza multi-
componente- factorilor regresie canonica variaţie
dimensională
lor principale de corespon-
denţă
Metode
factoriale

STOP STOP
• procesul de investigare empirică - etape:
• 1. etapa iniţială : specifică obiectivele şi ipotezele de
studiu;
• 2. matricea informaţională (tabelul de date) :
permite extragerea şi codificarea datelor, ordonarea
şi conjugarea lor;
• 3. analiza multivariabilă: diferă ca tehnică de
aplicare de la caz la caz;
• 4. interpretarea şi prezentarea rezultatelor :
rezultatele vor fi însoţite de un comentariu de
specialitate.
 9.2. Analiza factorială
• 1. analiza factorială utilizează algebra liniară;
• 2. permite o analiză post-factum a întregii cantităţi
disponibile de informaţii;
• 3. constă în studiul structurii unui număr de
fenomene rezultate din observarea individuală a
variabilelor.
• 4. semnifică o reprezentare simplificată, o sinteză a
cercetării la nivel regional, care se bazează iniţial pe
tendinţele generale şi pe dispersiile fenomenelor:
 Y F1

0 X

• 5. analiza factorială rezumă şi sintetizează

informaţiile conţinute într-un tabel de date şi într-o
reprezentare grafică a norului de puncte aferent lor;
• 6. informaţiile şi punctele de pe grafic aferente lor
gravitează în jurul unui centru G, de forma :
 0

Figura 9.4. Centrul de gravitaţie

distanţă - axiome :
1. () i, i', dii' > 0 ; dii = 0. Distanţa nu poate fi negativă, iar
distanţa de la un individ până la acelaşi individ este nulă ;
2. () i, i', dii' = dii. Distanţa este simetrică;
3. () a  b  c, dab < dac + dbc (în cazul în care a, b, c sunt
vârfurile unui triunghi).
- distanţa cel mai des utilizată ca variabilă cantitativă este
distanţa euclidiană.
• analiza factorială se bazează pe o matrice de date (R),
care conţine variabilele j aferente indivizilor şi
observaţiilor i:

• analiza factorială - etape :

• 1. calculul matricei de corelaţie pentru toate variabilele;
• 2. extragerea factorilor (numere şi metode);
• 3. rotaţia : care constă în transformarea factorilor în
vederea unei mai bune interpretări ;
• 4. calculul valorilor factorilor.
• algoritmul analizei factoriale:
• 1. matricea de corelaţie: explică corelaţiile dintre
variabile, corelaţii de tip factorial;
• magnitudinea coeficienţilor de corelaţie parţială se
analizează prin intermediul indicelui Kaiser - Meyer
- Olkin (K.M.O.):
• K.M.O. = 0,9 - excelent
• K.M.O. = 0,8 - foarte bun
• K.M.O. = 0,7 - mediu
• K.M.O. = 0,6 - satisfăcător
• K.M.O. = 0,5 - mediocru
• K.M.O. < 0,5 - inacceptabil
• 2. extragerea factorilor: determinarea factorilor şi a
conţinutului variabilelor originare;
• 3. rotaţia factorilor: transformă matricea iniţială în
una mult mai uşor de interpretat.
 9.3. Analiza cluster
• analiză cluster: o mare varietate de tehnici, care au
drept obiectiv analiza grupurilor rezultate din
reunirea indivizilor;
Variabila 2

0
Variabila 1

Variabila 3
Figura 9.9. Reprezentarea indivizilor într-un spaţiu euclidian
• analiza cluster - etape:
• 1. selecţia variabilelor - categorii de probleme:
• dacă variabilele sunt date în unităţi diferite ;
• dacă variabilele sunt corelate ;
• dacă avem un număr mare de variabile;
• 2. algoritmul de clasificare:are la bază metoda
iterativă, de grupare a elementelor bazice în
conglomerate specifice, până la atingerea
nucleului unic.
 9.4. Analiza cluster a ratei inflației la
nivelul UE28
• analiza TwoStep cluster: folosește ca variabile
categoriale valorile indicatorilor economici;
• Distanța măsurată este cea logaritmică pentru
vecinătăți;
• criteriul de grupare cluster este BIC (Schwarz’s
Bayesian Criterion):
 • Rata inflației în anul 2014 (%)
Țara Rata inflației Țara Rata inflației
Belgia 0.5 Luxemburg 0.6
Bulgaria 1.7 Ungaria 2.3
Cehia 0.6 Malta 1.2
Danemarca 0.5 Olanda 0.4
Germania 0.7 Austria 0.9
Estonia 2.2 Polonia 1.3
Irlanda 0.3 Portugalia 0.2
Grecia -1.4 România 2.3
Spania 0.0 Slovenia 0.5
Franța 0.5 Slovacia 1.0
Italia 0.7 Finlanda 1.2
Cipru 0.4 Suedia 0.6
Letonia 1.2 Regatul Unit 1.3
Lituania 1.9 Croația 1.0
Cap. 10. CREȘTEREA ECONOMICĂ
REGIONALĂ
 10.1. Dezvoltarea regională în cadrul
economiei naţionale
• creşterea economică regională: creştere a output-ului,
ca o creştere a output-lui pe lucrător sau ca o creştere a
output-ului pe locuitor.
• Obs. (6);
• metode neoclasice: rolul ofertei de factor muncă, al
stocului de capital şi al progresului tehnic în cadrul
creşterii economice;
• teoria keynes-istă: rolul cererii cu accent pe exporturile
regionale ca principală sursă de creştere a output-ului.
• principiile cauzale cumulative: explicarea inegalităţilor
regionale pe baza cererii; deosebirile de creştere, odată
apărute, tind să devină cumulative şi să se perpetueze
singure.
• Obs. (3);
economice.

Output
A G

0 t
Figura 10.2. Creşterea economică şi ciclurile
• factorii care influenţează creşterea economică
regională:
• 1. oferta agregată: capacitatea unei economii de a
realiza output şi de a mări, în timp, oferta sa actuală
şi potenţială;
• Obs. (2);
 Q
OT0 OT1
(u.m).

0
Figura 10.3. Creşterea ofertei agregate pe termen lung
• a. cantitatea şi calitatea factorilor de producţie
disponibili;
• b. tehnologia de combinare a factorilor de
producţie;
• c. eficienţa activităţii economice;
• d. modul de organizare a procesului de producţie.
• 2. cererea agregată: investiţiile reprezintă
elementul esenţial al creşterii economice.
Investiţiile sunt analizate atât cantitativ cât şi
calitativ;
• ecuaţia creşterii a lui Harrod - Domar:
 10.2. Fluctuaţiile ciclice şi dezvoltarea
regională
• ciclurile economice: fluctuaţii curente ale nivelului
activităţii economice; statistic, ele reprezintă
deviaţii de la tendinţa pe termen lung a creşterii
economice:
Nivelul
activităţii
economice Expansiune
(boom)

Înviorare

Recesiune

Depresiun
e
0 t

Figura 10.4. Stadiile dezvoltării ciclice

• Obs. (2);
• efecte:
• 1. modificarea structurii şi a nivelului cheltuielilor
agregate:

• 2. efectul multiplicator:orice modificare a nivelului

cheltuielilor va avea o repercusiune mult mai mare
la nivelul output-ului regional şi va contribui la
creşterea sau descreşterea ciclică a nivelului
activităţii economice:
• efectul accelerator: o dezvoltare accelerată a
producţiei este necesară atunci când nivelul
investiţiilor creşte;
• ecuaţia investiţiilor:

• veniturile unei regiuni trebuie să crească cu o rată

anuală mai mare de 3% pentru a menţine nivelul de
utilizare a factorilor de producţie constant ... ;
pentru ca nivelul de utilizare să crească cu 1% pe
an, va trebui ca nivelul output-ului să se mărească
cu cel puţin 5%.
10.3. Limitele spaţiale ale creşterii economice
1. disparități legate de rata de creștere a PIB:
Populaţia la P.I.B. în
Suprafaţa
Ţara Drapelul 1.01.2015 2015
(1000 km2)
(mil. USD)
Cele 6 state fondatoare – 1952
Belgia 11,258,434 534230 31
Franţa 66,352,469 2833687 644
Germania 81,089,331 3874437 357
Italia 61,438,480 2147744 301
Luxemburg 562,958 65683 3
Olanda 17,155,169 880716 42
1973
Danemarca 5,653,357 342362 43
Irlanda 4,625,885 250814 70
Regatul Unit 64,767,115 2950039 244
1981
Grecia 10,846,979 237970 132
1986
Spania 46,439,864 1406538 504
Portugalia 10,374,822 229948 92
1995
Austria 8,581,500 437582 84
Finlanda 5,471,753 272649 338
Suedia 9,790,000 570591 450
2004
Cehia 10,419,743 205270 79
Cipru 847,008 23263 9
Estonia 1,313,271 26506 45
Letonia 1,986,096 31972 65
Lituania 2,921,262 48288 65
Malta 429,344 10514 0.3
Polonia 38,005,614 547894 313

Slovacia 5,403,134 99869 49

Slovenia 2,062,874 49570 20
Ungaria 9,855,571 136989 93
2007
România 19,861,408 199093 238
Bulgaria 7,202,198 55824 111
 2013
Croația 4,225,316 57073 57
 10.4. Comerţul interregional. Modele de
export care conduc la creşterea
economică regională
• teoria golului tehnologic: o regiune care poate
genera un flux sporit de inovaţii şi de noi produse va
obţine un avantaj de pe urma acestei producţii;
• teoria ciclului de producţie: unele regiuni pot
constitui locul cel mai favorabil pentru localizarea
(amplasarea) producţiei unui bun, la un anumit
stadiu al vieţii lui, în timp ce alte regiuni pot fi
favorizate în alte stadii ale ciclului de viaţă a bunului
respectiv;
• analiza localizării industriale: ramurile sunt
amplasate în funcţie de minimizarea costurilor.
Categoriile de costuri cele mai importante sunt cele
de transport şi cele aferente factorului muncă. În
plus, aglomerările economice şi economiile în scară
au o importanţă deosebită asupra costurilor
amplasării;
• comerţul interramuri: regiunile sunt considerate a
concentra produsele lor distincte, pe care le exportă
în schimbul altor produse;
• comerţul din cadrul aceleiaşi firme: poate atinge
40% din întregul volum al operaţiunilor comerciale,
în condiţiile concurenţei imperfecte şi ale existenţei
corporaţiilor multinaţionale.
 10.4.1. Teoria de bază a exportului
regional
• Obs. (3);
• ipoteza centrală: existenţa unui stimul iniţial al
dezvoltării economice regionale şi anume,
exploatarea şi exportul resurselor naturale;
• aspecte esenţiale:
• 1. de ce regiunile se specializează din punct de
vedere economic ;
• 2. care sunt factorii care contribuie la
continuarea dezvoltării sau la declinul economic
al unei regiuni.
• funcţia cererii de export:

• funcţia ofertei exportului:

•
• teoria bazei de export: model de tip keynes-
ist, aplicat unei economii deschise, în care
exportul se consideră a fi unica variabilă de
bază care influenţează cererea agregată:
• ocuparea regională totală (Et):
Cap. 11. ABORDAREA EUROPEANĂ
A PROBLEMELOR
REGIONALE
 11.1 Locul regiunii în context european
• domeniul economiei spaţiale:

Local
• caracteristicile abordării regionale a UE28:
• 1. importanţa şi dimensiunile activităţii economice între
centru şi diferitele niveluri (cercuri concentrice) diferă
foarte mult;
• 2. regiunile se vor dezvolta diferenţiat în comparaţie cu
economiile naţionale;
• 3. potenţialul şi problemele generate de piaţa
europeană unică determină o creştere şi o dezvoltare
regională şi locală strict legate de procesele de creştere
economică şi cel investiţional de ansamblu;
• 4. politica intervenţionistă europeană este mult mai
puternică la nivel regional decât la cel al statelor
naţionale;
• 5. deoarece barierele de ordin tehnic, fizic şi fiscal
legate de activitatea economică nu sunt atât de drastice
în practică precum în teorie, o economie
supranaţională europeană ar putea fi creată.
Harta U.E.28
• concluzii:
• 1. nu există asemănări, între ţările U.E., în legătură cu
definirea regiunilor constituente din punct de vedere
geografic, al numărului populaţiei sau al altor criterii;
• 2. diferenţele care apar reflectă evoluţia sistemului
politic şi administrativ din fiecare ţară în parte;
• 3. definirea regiunii este complexă, datorită dificultăţii
de a găsi un element general acceptat de către toţi
specialiştii.
• model regional la nivelul UE – aspecte:
• 1. modelarea output-ului: care este împărţit în cele trei
sectoare de activitate;
• 2. modelarea factorului muncă: reflectă modelul
output-ului, deoarece scăderea cererii pentru anumite
produse determină reducerea cererii pentru lucrători
cu o anumită calificare.
• principalele probleme cu care se confruntă UE la nivel regional:
• 1. structurarea şi scăderea ponderii industriei în cadrul economiei;
• 2. expansiunea sectorului terţiar;
• 3. modificări tehnologice legate de tehnologia informaţională,
robotizare şi procesarea producţiei ;
• 4. modificarea structurii cererii de factori de producţie, legată de
modificarea structurii economiei naţionale ;
• 5. creşterea integrării, la nivel naţional, european şi internaţional,
a pieţelor factorilor de producţie şi a pieţelor financiare ;
• 6. modificarea influenţei localizării activităţilor economice la nivel
inter şi intraregional ;
• 7. integrarea europeană;
• 8. accentuarea centralismului politic în anumite economii,
concomitent cu reducerea controlului politic la nivel regional şi
local ;
• 9. posibilitatea cooperării firmelor private cu cele publice în
căutarea soluţiilor problemelor urbane şi regionale ;
• 10. găsirea răspunsurile efective problemelor regionale şi
realizarea condiţiilor necesare unei intervenţii politice eficiente.
11.2. Convergenţe şi divergenţe regionale
în cadrul UE
• regiunile UE prezintă divergenţe legate de:
• 1. perceperea riscului: managerii se orientează spre
localizări caracterizate de o creştere economică
curentă sau previzionată;
• localizările considerate sigure sunt mult mai căutate
decât cele cu grad ridicat de risc;
• anumite regiuni beneficiază de criteriul de
minimizare a riscului în deciziile managerilor şi pot
obţine cumulativ o creştere a investiţiilor şi o
expansiune economică. Analog, alte regiuni pierd
atât în ceea ce priveşte nivelul investiţiilor cât şi al
ratei de creştere economică;
• 2. localizările: unităţile individuale de factori de
producţie nu sunt omogene, iar calitatea lor
variază semnificativ;
• localizările pot fi împărţite în atractive şi
neatractive pentru deţinătorii factorilor de
producţie;
• diferenţele de productivitate a lucrătorilor, între
regiuni, determină niveluri diferite de salarizare
şi de utilizare a factorului muncă, precum şi
caracterul atractiv sau neatractiv al unei regiuni.
• regiunea considerată atractivă beneficiază de
noi investiţii;
• regiuni atractive şi neatractive – diferenţe:
Regiune atractivă
Noi investiţii :
- creşterea valorii produsului
marginal al factorilor de producţie ;
- creşterea veniturilor ;
- creşterea cheltuielilor ;
- creşterea profiturilor ;
- noi investiţii ;
- ciclu virtuos.
Regiune neatractivă
Lipsă de investiţii :
- scăderea valorii produsului
marginal al factorilor de producţie
;
- scăderea veniturilor ;
- scăderea cheltuielilor ;
- scăderea profiturilor ;
- lipsă de investiţii ;
- ciclu vicios.
• 3. structurarea plăţilor la nivel naţional:
determină ca ratele salariilor regionale să
reflecte cu multă dificultate condiţiile pieţei
regionale a muncii;
• 4. economiile de scară: aceste economii pot fi
interne sau externe, ambele reprezentând
surse importante ale creşterii potenţiale şi
ambele tinzând să aibă un efect cumulativ în
procesul de realizare a producţiei.
 11.3. Adunarea Regiunilor Europei (ARE)
• fondarea, în 14.06.1985, a Consiliului Regiunilor
Europei, în Louvain - la - Neuve (Wallonia);
• 47 regiuni individuale şi 9 organizaţii interregionale
au fondat Adunarea Regiunilor Europei (ARE);
• în prezent, ARE numără membrii din 35 state și 15
organizații internaționale;
• din 1989, ARE a primit statutul de observator la
Consiliul Europei;
 11.3.2. Structura Adunării Regiunilor
Europei (ARE)
• adunarea generală: se întruneşte anual şi este formată
din reprezentanţii politici ai regiunilor membre;
• stabileşte strategia politică a ARE, votează bugetul şi
componenţa comitetelor, acceptă sau refuză primirea
de noi membri;
• alege preşedintele ARE şi membrii biroului, pe o
perioadă de doi ani, precum şi pe secretarul general, pe
o perioadă de cinci ani.
• biroul: se întruneşte de 3 ori pe an şi constituie organul
executiv al A.R.E. Este format din 40 membri aleşi de
Adunarea generală pe 2 ani şi are ca principală atribuţie
luarea tuturor deciziilor necesare derulării activităţii
între sesiunile plenare şi pe cele şase comitete.
• comitetele: examinează toate probleme regionale
care pot determina Biroul şi Adunarea generală să ia
deciziile politice necesare.
• secretariatul general: se găseşte la Strasbourg şi are
ca obiective pregătirea deciziilor pentru o
multitudine de chestiuni politice precum şi
organizarea activităţii zilnice a comitetelor.
• oficiul ARE: din Bruxelles analizează ultimele
realizări din cadrul U.E. şi oferă informaţiile
necesare, în acest domeniu, regiunilor membre.
• din 2007, ARE introduce o nouă structură
organizatorică pe comisii:
• Comisia 1 (Economie şi Dezvoltare Regională);
• Comisia 2 (Politici Sociale şi Sănătate Publică);
• Comisia 3 (Cultură şi Învăţământ).
• în cadrul biroului ARE, funcționează două comisii
permanente: Comisia Permanentă pentru Afaceri
Instituţionale și Comisia Permanentă pentru
Monitorizare şi Evaluare.
 11.3.3. Regiunile membre ale ARE
• ARE cuprinde 35 țări: Armenia, Azerbaijan, Austria, Belgia,
Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Cehia, Cipru, Croația,
Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia,
Irlanda, Italia, Regatul Unit, Norvegia, Olanda, Polonia,
Portugalia, România, Rusia, Spania, Suedia, Ucraina, Ungaria,
Moldova, FRY Macedonia, Albania, Slovacia, Serbia și Turcia.
• primele județe din România afiliate la ARE au fost: Alba, Arad,
Bistrita - Nasaud, Braila, Harghita, Hunedoara, Satu Mare și
Timis.
• în prezent, 33 de județe sunt membre ARE: Alba, Arad, Arges,
Bacau, Bihor, Bistrita-Nasaud, Brasov, Calarasi, Caras-Severin,
Cluj, Covasna, Dambovita, Dolj, Galati, Gorj, Harghita,
Hunedoara, Ialomita, Iasi, Ilfov, Maramures, Mehedinti,
Mures, Neamt, Olt, Prahova, Salaj, Satu Mare, Sibiu, Timis,
Tulcea, Vaslui and Vrancea.
 11.3.4. Obiectivele ARE
• categorii:
• 1. promovarea conceptului de democrație regională și
de subsidiaritate în Europa;
• 2. promovarea și apărarea intereselor guvernelor și
autorităților regionale (locale) la nivel național,
european și internațional;
• 3. promovarea excelenței și dezvoltarea unui leadership
în cadrul guvernanței regionale;
• 4. susținerea cooperării regionale în Europa;
• 5. promovarea diversității regionale în Europa;
• 6. dezvoltarea capacității regiunilor în a face Europa
accesibilă cetățenilor săi.
• ARE a adoptat o nouă strategie 2013-2020 focusată
pe susținerea dezvoltării regionale în Europa;
• ARE a devenit un actor important al guvernării
multi-nivel stipulată în Tratatul de la Lisabona;
• ARE și- a modificat motto-ul din “Europe of the
regions” în “Europe with the regions”.