ORGANIZAREA SI AMENAJ AREA SPATIULUI GEOGRAFIC

Obiectivele cursului: Formarea profesionala in domeniul dezvoltarii zonale, regionale, locale si adaptarea
continutului geografic la cerintele actuale de pe piata muncii, in acord direct cu schimbarile economice si politice
inregistrate la nivel local, regional, national si international.
Obiectul fundamental: fiind un curs avansat in geografie, accentul se pune pe cunoasterea detaliata a modului
de amenajare si organizare a spatiului geografic romanesc, in stransa concordanta cu legislatia in vigoare si
strategiile de dezvoltare din cadrul Uniunii Europene.
Continutul sintetic al cursului:
1) Organizarea spatiului si amenajarea teritoriului notiuni introductive: concepte si definitii privind notiunea de
organizare, amenajare, spatiu geografic, teritoriu, teren. Tipologia spatiala si nivele de abordare planurile de
amenajare a teritoriului si planurile de urbanism. Cadastrul si rolul acestuia in organizare; categoriile de folosinta ale
terenurilor criterii de clasificare si identificare.
Termenul de organizare a spatiului se refera la perceperea existentei relatiilor si componentelor de tip
sistemic, ca urmare a complexitatii teritoriale a unui spatiu dat. Notiunea de organizare a teritoriului include ansamblul
de lucrari, masuri si actiuni concepute in baza unei depline coordonari a factorilor de influenta ce intervin intr-un
teritoriu dat, cu scopul utilizarii eficiente a potentialului existent, dar si pentru asigurarea unei bune desfasurari a
activitatilor socio-economice.
Totalitatea actiunilor de pregatire a unui teritoriu, reprezentate prin executarea diferitelor lucrari de echipare
cu constructii, asanare, nivelare, impadurire sau defrisare, pentru a-l face corespunzator unor destinatii si functii
stabilite anterior prin studiile de sistematizare a teritoriului, poarta denumirea de amenajare a teritoriului. Amenajarea
teritoriului urmareste punerea de acord a necesitatilor umane individuale si/sau sociale cu resursele, al potentialului
natural sau construit cu nivelul tehnologic si cu resursele financiare disponibile in acel moment, pe fondul protectiei si
conservarii patrimoniului natural existent. Pe plan teritoril si local aceasta activitate se realizeaza in concordanta cu
programele si prevederile de dezvoltare socio-economica si ale programelor de dezvoltare economica a diferitelor
ramuri de activitate. Sistematizarea urbana reprezinta actiunea de organizare, amenajare sau remodelare a
structurilor teritoriale si a localitatilor.
Acele portiuni ale Pamantului cu extindere tridimensionala, care sunt supuse exploatarii si valorificarii prin
activitati umane sistematice poarta denumirea de spatiu geografic.
Notiunea de teritoriu include acele parti ale suprafetei terestre, care au limite naturale si/sau functionale,
conventionale ale uscatului sau domeniului acvatic si care sunt reprezentate prin configuratii geometrice plane
(suprafete de uscat, acvatice, montane, nationale, comunale sau judetene)
Acea parte a suprafetei terestre cuprinsa intre anumite limite, avand aceeasi folosinta ori acelasi ansamblu de
conditii ale mediu, poate fi considerara teren.
Amenajarea teritoriului la nivel national este cuprinsa si definita in doua mari nivele de abordare: planurile de
amenajare a teritoriului si documentatiile de urbanism.
Planurile de amenajare a teritoriului au caracter coordonator si se diferentiaza in urmatoarele categorii: planuri
de amenajare a teritoriului national, judetean si zonal.
Planurile de amenajare a teritoriului national reprezinta un ansamblu de documentatii cu caracter de sinteza
care stabileste strategii, prevederi si masuri cu privire la dezvoltare de ansamblu a intregii tari. Acest plan determina
dimensiunile, sensul si prioritatile dezvoltarii in cadrul teritoriului Romaniei, in acord cu ansamblul cerintelor regionale
si continentale.
Planurile de amenajare a teritoriului zonal sunt documente cu caracter director, menite a pune in aplicare
strategiile sectoriale in teritoriu si sa participe la rezolvarea unor probleme specifice aparute in anumite teritorii
(intercomunale, interorasenesti, interjudetene, regionale). Aceste documentatii se realizeaza in corelatie cu
prevederile PATN, avand ca suport studii de fundamentare.
Planurile de amenajare a teritoriului judetean si al municipiului Bucuresti se intocmesc pentru teritoriile
administrative ale acestora si includ documentatii cu caracter director avand drept scop transpunerea spatiala a
programului de dezvoltare economica si sociala elaborata de catre autoritatile judetene pentru teritoriul pe care il
administreaza. Prevederile PATJ se elaboreaza la comanda consiliilor judetene si sunt obligatorii pentru
documentatiile de amenajare a teritoriului si urbanism, care le detaliaza.
Planurile de amenajare a teritoriului zonal interorasenesc, intercomunal, metropolitan si periurban (PATZ2)
sunt documente intocmite pentru teritorii in cadrul carora exista sau sunt preconizate cooperari in vederea derularii
anumitor activitati economice, a utilizarii resurselor naturale, a protejarii cadrului natural ori a celui construit, ori pentru
realizarea unei infrastructuri teritoriale (cai de transport, sisteme de gospodarire a apelor, depozitarea deseurilor etc.)
Documentatiile de urbanism au caracter de documentatie specifica detaliata si includ: planurile urbanistice
generale, zonale si de detaliu, precum si documentatiile aferente acestora.
Planul urbanistic general are caracter director si de reglementare operationala. Se intocmeste pentru fiecare
localitate in parte si se actualizeaza la 5-10 ani. PUG constituie baza legala pentru realizarea programelor si
actiunilor de dezvoltare a localitatii respective.
Planul urbanistic zonal are caracter de reglementare specifica detaliata si face conexiunea dintre prevederile
PUG si dezvoltarea urbanistica complexa. Se elibereaza obligatoriu pentru spatiile centrale ale localitatilor, pentru
ariile protejate, complexele de odihna si agrement, regiuni industriale, precum si pentru alte categorii de zone stabilite
de catre autoritatile publice locale. De regula, stabilirea zonelor pentru care urmeaza a se intocmi PUZ se face in
cadrul PUG-urilor.
Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifica si include documente prin care
sunt stipulate conditiile de amplasare, dimensionare, confirmare si servire edilitara a unuia sau mai multor obiective,
pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente in stransa corelatie cu imprejurimile
imediate. PUD nu dispune de regulament, ci este substituit de documentatia tehnica.
Sistemul de norme tehnice, juridice si economice care sta la baza elaborarii planurilor de urbanism, precum si
a reglementarilor locale de urbanism se numeste regulament general de urbanism.
Activitatea referitoare la ansamblul de operatiuni tehnice, economice si juridice prin care se realizeaza in mod
sistematic si permanent inventarierea si reprezentarea pe planuri si harti a fondului funciar, atat sub aspect calitativ,
cat si cantitativ, precum si a celorlalte bunuri imobile, pe teritorii administrative si proprietari poarta numele de
cadastru. Conform legislatiei actuale din Romania, activitatea de cadastru a fost impartita intr-un cadastru general si
un cadastru de specialitate.
Cadastrul general este organizat la nivel pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala (comuna, oras,
municipiu, judet). Documentele cadastrului general sunt reprezentate de registrul cadastral al parcelelor, cel al
proprietarilor, indexul alfabetic al proprietarilor si domiciliul acestora, fisa centralizatoare partial cadastrala pe
proprietari si pe categorii de folosinta, planul cadastral.
Planul cadastral contine reprezentare grafica a datelor din registrele cadastrale referitoare la terenurile si
constructiile din cadrul unitatilor administrativ-teritoriale.
Scara uzuala a unui plan cadastral pentru intravilan este de 1: 2.000, 1:1.000 sau 1:500 in functie de
densitatea detaliilor, iar pentru extravilan este de 1:5.000 pentru spatiul de campie (ses), 1:2.000 pentru regiunile
deluroase, 1: 5.000 sau 1: 10.000 pentru regiunile montane.
Cadastrele de specialitate se organizeaza in conformitate cu prevederile legale si sunt subsisteme de evidenta
si inventariere sistemica a bunurilor imobile sub aspect tehnic si economic, cu respectarea normelor tehnice si a
datelor de baza din cadastrul general privind suprafata, categoria de folosinta si proprietarul, in scopul utilizarii lor
rationale. In aceasta categorie sunt incluse:
- cadastrul agricol evidenta si inventarierea sistemica a terenurilor agricole pe categorii si
subcategorii de folosinta, specificand natura solului, panta pretabilitatea la anumite culturi, clasa de
calitate, venitul net etc.
- cadastrul forestier - evidenta si inventarierea sistemica a fondului forestier national si a
amenajamentelor silvice, specificand suprafata, esenta lemnoasa, varsta, consistenta masei
lemnoase, informatii referitoare la sol, roca, relief si clima
- cadastrul cailor ferate - evidenta si inventarierea terenurilor, constructiilor, instalatiilor si starii retelei
feroviare
- cadastrul drumurilor - evidenta si inventarierea terenurilor, constructiilor, instalatiilor si starii retelei
de drumuri
- cadastrul porturilor - evidenta si inventarierea terenurilor, constructiilor, instalatiilor si starii retelei
portuare
- cadastrul aeroporturilor - evidenta si inventarierea terenurilor, constructiilor, instalatiilor si starii
retelei aeroportuare
- cadastrul apelor evidenta si inventarierea apelor, a terenurilor acoperite de ape si stuf, precum si
a instalatiilor care le deservesc, organizate pe bazine hidrografice, specificand suprafata calitatea,
folosinta, instalatiile de transport si exploatare, de protectie si ameliorare a calitatii, precum si conditii
de relief si clima
- cadastrul fondului imobiliar evidenta si inventarierea bunurilor imobile din localitati specificand
pentru constructii, folosinta, materialele de constructii, structura, fundatia, dimensiuni etc.
- cadastrul retelelor edilitare (apa, canalizare, termoficare, alimentare cu gaz, curent electric, serviciii
de telefonie, internet etc.) evidenta si inventarierea retelelor edilitare si a instalatiilor care le
deservesc, specificand amplasamentele, traseele, dimensiunile, materialele de constructie,
parametrii tehnici etc.
Terenurile de orice fel, care apartin persoanelor fizice, indiferent de titlurile pe baza carora au fost dobandite
se impart, conform prevederilor legale, pe categorii de destinatii. Domeniul public poate fi de interes national, caz in
care proprietatea asupra sa in regim de drept public apartine statului, sau de interese locale, caz in care proprietatea
apartine comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor.
Terenurile cu destinatie agricola cuprind suprafetele arabile, viile, livezilem pepinierele viticole, pomicole,
plantatiile de hamei si duzi, pasunile, fanetele, serele, solariile, rasadnitele, terenurile cu vegetatie forestiera (daca nu
sunt incluse amenajamentelor silvice), pasunile impadurite, cele ocupate cu constructii agrozootehnice si de
imbunatatiri funciare, amenajarile piscicole, drumurile tehnologice si de depozitare.
Terenurile cu destinatie silvica sunt reprezentate de: suprafete impadurite sau cele care servesc nevoilor de
cultura, productie ori administratie silvica, cele destinate impaduririlor si cele neproductive (daca sunt incluse
amenajamentelor silvice).
Terenurile permanent submerse includ: albiile minore ale raurilor, cuvetele lacustre la nivelul maxim de
retentie, bratele si canalele din Delta Dunarii, fundul apelor maritime interioare si al marii teritoriale si continue.
Terenurile din intravilan cuprind toate toate tipurile de suprafete, indiferent de categoria de folosinta, situate in
interiorul perimetrului localitatilor urbane si rurale, ca urmare a stabilirii limitei de hotar a intravilanului, conform
legislatiei in vigoare.
Terenurile utilizate pentru transporturile rutiere, feroviare, aeriene si navale, cele pe care se afla obiective si
instalatii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice si gazelor naturale, terenuri cu exploatari miniere,
petroliere, cele destinate nevoilor de aparare a tarii, ariile naturale protejate, monumentele, ansamblurile si siturile
arheologice si istorice formeaza categoria terenurilor cu destinatie speciala.
Fiecare din cele cinci destinatii de terenuri pot avea categorii de folosinta predominante, cum sunt: arabil, vii,
livezi, pasuni, paduri etc. Fiecarei categorii de folosinta ii corespunde un anumit cod si include unul sau mai multe
tipuri de folosinte.
In cadrul categoriei de folosinta terenuri arabile, notate cu codul A, sunt incluse urmatoarele tipuri de
terenuri: cele destinate culturilor furajere perene, cele ramase temporar neinsamantate si terenurile cu sere si
rasadnite sistematizate.
In cadrul categoriei de folosinta pasuni (P) apar: pasuni curate, cu pomi, pasuni impadurite, cu tufisuri si
maracinisuri.
Pentru fanete (F) exista urmatoarele tipuri de terenuri: fanete curate, impadurite, cu tufisuri si maracinisuri.
Terenurile plantate cu vita-de-vie (V) se incadreaza la categoria de folosinta vii si includ: vii altoite si
indigene, hibride, hamei, pepiniere viticole.
Livezile (L) includ: livezile clasice, intensive si superintensive, plantatii de arbusti fructiferi, pepiniere pomicole,
plantatii de duzi.
Categoria paduri si alte terenuri din fondul forestier national (PD) include: paduri propriu-zise, terenuri
destinate impaduririi, cele care deservesc nevoilor de cultura, productie si administratie silvica, perdele de protectie.
Terenuri cu ape si ape cu stuf includ toate terenurile acoperite permanent cu apa, precum si cele acoperite
temporar, care dupa retragerea apelor nu mai pot avea alta folosinta. Se includ in aceasta categorie: ape curgatoare
(HR), ape statatoare (HB), marea teritoriala si marea interioara.
Categoria cai de comunicatii rutiere (DR) si cai ferat (CF) include: drumuri de interes national, judetean si
local, strazile din orase si sate, caile ferate simple, duble si inguste, triajele.
In cadrul categoriei de folosinta terenuri degradate si neproductive, se incadreaza urmatoarele tipuri de
suprafete: nisipuri zburatoare, stancarii, bolovanisuri, pietrisuri, rape, ravene, torenti, saraturi cu crusta, mocirle si
smarcuri, gropile de imprumut si cariere, haldele.
2) Organizarea si amenajarea agricola a teritoriului: organizarea terenurilor agricole pe categorii de folosinta;
amplasarea si dimensionarea diferitelor categorii de folosinta.
Organizarea terenului agricol reprezinta ansamblul de masuri tehnice, economice, legislative, de principii si
reguli interdependente, care formeaza un intreg organizat, care stabilesc modul concret, real de utilizare a
pamantului, a mijloacelor de productie si a fortei de munca in vederea desfasurarii eficiente a procesului de productie
pe un teritoriu cu destinatie agricola.
Pe un asemenea teritoriu sunt incluse urmatoarele tipuri de folosinte: terenuri arabile, vii, livezi, pepiniere
viticole si pomicole, plantatii de hamei si duzi, pasuni, fanete, sere, solarii, rasadnite, terenuri impadurite care nu sunt
incluse amenajamentelor silvice, pasuni impadurite, cele ocupate cu amenajari agrozootehnice si de imbunatatiri
funciare, amenajarile piscicole, drumurile tehnologice si de depozitare agricola.
Transpunerea in practica agricola a diverselor tipuri de organizare si amenajare a teritoriului agricol se
realizeaza prin intermediul exploatatiei agricole. Orice exploatatie agricola se bazeaza la inceput pe patru elemente
de baza: teren, putere economica, mostenirea culturala si starea comportamentala (manageriala). Rezultatele
exploatatiei agricole redau fie profitul si dezvoltarea teritoriului respectiv, fie stabilitatea, ori in unele situatii,
decaderea sau saracia lui.
Categoriile de folosinta a terenurilor:
La nivelul anului 2002, suprafata Romaniei avea urmatoarea structura a utilizarii terenurilor: teren agricol (62
% din suprafata totala a tarii), fond forestier (27 %) si alte terenuri (11 %).
Terenul agricol la nivel national este impartit in: arabil (63 % din suprafata terenului agricol), pasuni (23 %),
fanete (10,2 %), vii si pepiniere viticole (1,7 %), livezi si pepiniere pomicole (1,6 %).
Conform legislatiei in vigoare, exista 5 categorii de folosinta a terenului, dupa destinatie: agricola, forestiera,
terenuri aflate permanent sub apa, terenuri din intravilan si cele cu destinatie speciala.
Stabilirea categoriilor de folosinta a terenurilor agricole incepe cu studiul si aprecierea gradului de fertilitate al
solurilor, luandu-se in considerare urmatoarele insusiri: caracteristicile profilului de sol, (orizontului superior cu
humus, continutul in humus si in elemente nutritive, textura solului, gradul de podzolire, saraturare, eroziune,
alunecare, inmlastinire si inundare), caracteristicile reliefului si ale materialului parental, adancimea apelor freatice si
compozitia lor chimica, scurgerile de pe versanti si inundatiile, posibilitati de aplicare a lucrarilor de imbunatatiri
funciare. Lucrarile de imbunatatiri funciare aplicabile unui teren agricol cuprind: indiguiri, desecari, irigatii, combaterea
eroziunii solului.
Pretabilitatea terenurilor pentru diferite categorii de folosinta se diferentiaza pe trei categorii:
- pretabil, folosinta propusa asigura economicitatea productiei la nivelul cheltuielilor periodice anuale
- conditionat pretabil, folosinta realizabila numai cu amenajari
- nepretabil, terenuri ale caror caracteristici le exclud pentru folosinta considerata sau care reclama
cheltuieli periodice inacceptabile in momentul interpretarii
Clasele de pretabilitate pentru terenurile arabile sunt reprezentate de: arabil fara restrictii, arabil cu restrictii
mici, arabil cu masuri energice de chimizare si masuri agrotehnice simple, arabil cu masuri antierozionale simple,
arabil cu masuri antierozionale complexe, arabil cu masuri hidroameliorative simple, arabil cu masuri
hidroameliorative complexe.
Plantatiile pomicole sunt o clasa de folosinta utilizata cu frecventa mare in regiunile deluroase, de podis si
campii fragmentate de vai, pe suprafetele de versant a caror inclinare este mai mare de 15%, fara a depasi 40%.
Pentru aceste culturi se tine cont si de alte caracteristici ale reliefului cum ar fi expozitia si altitudinea, dar si de zona
fitoclimatica. In toate situatiile se au in vedere existenta maselor de aer cu temperaturi reduse, a brumelor si a
ingheturilor timpurii si tarzii. Conditiile climatice optime sunt date de o temperratura medie multianuala de 8
0
-10
0
C,
numarul zilelor senine de 110-120/an, durata de stralucire a soarelui de 1900-2000 de ore/an, umiditatea relativa a
aerului de 75%, suma temperaturilor medii multianuale 0
0
C, 3000-3200
0
C, din care 10
0
C, 2500-2700
0
C.
Plantatiile viticole se preteaza pe terenurile cu pante cuprinse intre 30 si 48%, cu amenajare in terase si
expozitie sudica, sud-estica si sud-vestica. Solurile utilizate pentru acest tip de folosinta trebuie sa aiba o grosime de
minim 35-40 cm cand au materiale parentale reprezentate de roci dure, cu o proportie de schelet ce nu trebuie sa
depaseasca 40-45 % din volumul profilului de sol. Pe roci parentale moi, grosimea minima a profilului trebuie sa fie
de minim 25-30 cm, iar continutul in material scheletic de 55-66 %.
Operatiile tehnice de clasificare a diferitelor categorii de teren, in raport de conditiile climatice, hidrologice,
pedologice, geologice (material parental) si geomorfologice (expozitie, panta), poarta denumirea de bonitare.
La baza zonarii si organizarii teritoriului agricol sunt luati in considerare urmatorii factori: tipul dominant de
relief, clima, invelisul de soluri, conditiile hidrologice si hidrogeologice, tipuri de masuri agroameliorative si
infrastructura teritoriala.
La nivel national au fost delimitate urmatoarele zone de organizare a teritoriului agricol: zona I (Campia
Romana, Podisul Dobrogei, lunca si Delta Dunarii, Piemontul Cotmeana), zona II (Campia de Vest), zona III (Campia
Transilvaniei, Podisul Moldovei), zona IV (Podisul Somesan, Podisul Tarnavelor, Piemontul Getic, Dealurile de Vest),
zona V (Subcarpatii Transilvaniei, Podisul Barladului, Subcarpatii externi), zona VI (Podisul Sucevei, depresiunile
Maramures, Giurgeu, Ciuc, Brasov), zona VII (terenuri montane si alpine)
Notiunea de asolament se refera la organizarea terenului in sole, cu sistemul de rotatie a culturilor in timp si
spatiu, la care se asociaza ansamblul de lucrari de infiintare si intretinere a culturilor, de fertilizare si combatere a
daunatorilor, specific fiecarei culturi
Amenajarile de desecare si drenaj au drept scop prevenirea si inlaturarea excesului de umiditate de la
suprafata terenului si din sol, in vederea asigurarii conditiilor favorabile de utilizare a terenurilor
3) Organizarea si amenajarea silvica a teritoriilor: tipuri de terenuri aferente domeniului forestier. Organizarea
si amenajarea padurilor pe ocoale silvice, unitati de productie, unitati amenajistice si subparcele. Administrarea
fondului forestier national.
Dupa Codul Silvic sunt considerate paduri si sunt cuprinse in fondul forestier national toate terenurile acoperite
cu vegetatie forestiera care au o suprafata de cel putin 0,25 ha.
Suprafetele din fondul forestier destinate impaduririi si terenurile pentru cultura, productie ori administratie
silvica includ terenurile in curs de regenerare, degradate si poienile stabilite prin amenajamente sa fie impadurite;
pepiniere, solarii, culturi de rachita si arbusti ornamentali; suprafete destinate asigurarii hranei, vanatului si animalelor
din proprietatea unitatilor silvice; terenuri date in folosinta temporara personalului silvic; suprafete ocupate cu
constructii si anexe, drumuri si cai ferate forestiere; alte dotari tehnice specifice domeniului forestier
Gospodarirea fondului forestier proprietate publica este reglementata prin amenajamente silvice, care sunt
elaborate pe ocoale silvice si unitati de productie. Scara de referinta pentru realizarea unui amenajament silvic este
de 1:5000.
Conform Codului Silvic, in Romania padurile care se incadreaza grupei functionale I (paduri cu functii speciale
de protectie) se diferentiaza in urmatoarele subgrupe: paduri cu functii de protectie a apelor, a terenurilor si solurilor,
cu functii de recreere, de interes stiintific si de conservare a fondului genetic forestier si paduri cu functii de protectie
contra factorilor climatici si industriali daunatori
Conform legislatiei in vigoare, padurile de interes social din jurul capitalei trebuie sa aiba o raza de 50 km
Ca monumente ale naturii sau ca rezervatii, in prezent sunt delimitate suprafete de impadurite declarate
rezervatii stiintifice ale academiei, paduri care sunt destinate producerii de seminte forestiere si plantaje, cele
destinate protectiei faunei cinegetice, precum si padurile din jurul monumentelor istorice ce se extind in jurul lor cu o
raza de maxim 100 m.
Conform Codului Silvic, in raport de mediul geografic padurile pot fi de ses, de coline si de munte. In functie de
specii, padurile din Romania se impart in: paduri de rasinoase (pin, brad, molid, larice, tisa s.a.) si foioase (fag, stejar,
carpen, mesteacan, artar s.a.). Padurile proprietate privata a persoanelor fizice sunt supuse regimului silvic.
4) Organizarea spatiului industrial: tipuri de activitati industriale si localizarea lor. Noi forme de organizare a
spatiului industrial unitatea industriala si platforma industriala. Cariere si platforme pentru depozitarea deseurilor.
In functie de factorii care stau la baza localizarii activitatilor industriale exista urmatoarele tipuri de industrii:
cele bazate pe exploatarea si/sau prelucrarea resurselor naturale (siderurgie, rafinarii), industrii libere (electronica si
electrotehnica), industrii induse sau complementare (spre exemplu industria rulmentilor si alte intreprinderi de
semifabricate).
De regula, modul de organizare spatiala interna a unei unitati industriale presupune existenta unor zone de
productie, de depozitare, de circulatie, de servicii, de tratare si stocare a deseurilor si spatiile verzi. Locurile de
colectare si depozitare a deseurilor menajere trebuie sa fie la o distanta corespunzatoare fata de centrele populate,
pentru a se diminua efectele negative date de prezenta si descompunerea acestora; sa se asigure protectia apei
freatice si sa fie usor accesibile, indiferent de conditiile meteorologice.
5) Organizarea si amenajarea cailor de transport: clasificarea sistemelor de transport tipuri de amenajare si
echipare a teritoriului cu retele de transport rutier, feoviar, aerian, precum si cu retele edilitare.
Din punct de vedere functional, conform legislatiei in vigoare, caile de comunicatie rutiere se impart
in: drumuri de interes national, judetean si local, strazi din localitatile urbane si rurale. Sub aspect functional si
administrativ insa, caile rutiere se subimpart in: drumuri publice, de interes republican, de interes local si drumuri de
exploatare.
Dupa destinatie si mod de administrare, caile ferate pot fi publice (principale, secundare si de interes local) si
de interes privat (apartin si sunt gestionate de diverse intreprinderi sau institutii miniere, forestiere, firme de
constructii etc.). Arterele feroviare care fac legatura intre centrele importante ale tarii sunt considerate cai ferate
principale, cele care fac legatura dintre regiunile principale ale tarii si arterele principale sunt considerate artere
secundare, iar caile ferate care asigura circulatia pe zone restranse sunt considerate de interes local.
Arterele feroviare pot fi alcatuite din linii simple, duble si multiple. In functie de ecartament, caile ferate
romanesti pot fi: cu ecartament normal (1435 mm), ingust si larg. Dupa tipul tractiunii si modul de transmitere al
acesteia, tronsoanele feroviare sunt separate in: cai ferate pe sina, pe cremaliera (se aplica pentru declivitati mai
mari de 40 500
0
/00 si este construita din sina dintata speciala) si cai ferate pe cablu.
6) Amenajari in lungul cursurilor de apa: categorii si tipuri de amenajari; amenajarile hidroenergetice.
Categoriile de lucrari de amenajare ale cursurilor de apa se impart in conservative, modificatoare si reparatorii.
Cele conservative vizeaza mentinerea unui curs de apa intr-o stare stabila, aproape de un echilibru stabil, urmarindu-
se evitarea revenirii acestuia la dinamica sa naturala. Cele care transforma radical albia cursului de apa (prin
constructia de ecluze, baraje, derivatii, indiguiri, canalizari de albii etc.) sunt de tip modificator, iar lucrarile care au ca
obiective reabilitarea ecologica a unor cursuri de apa, refacerea si protectia malurilor, regimul de exploatare piscicola
sunt de tip reparator.
Helesteele sunt amenajari piscicole din luncile raurilor realizate prin acumularea apei in incinte inconjurate de
diguri, dar conectate cu apa din rau prin intermediul unor canale.
Conditiile minme obligatorii necesare pentru constructia unui baraj hidroenergetic sunt: tipul de alimentare al
retelei hidrografice sa fie predominant nivo-pluvial, cuveta lacustra sa fie alcatuita din roci impermeabile, barajul sa fie
incastrat in roci dure, slab fisurate, iar configuratia vaii (panta si adancime) sa permita acumularea unui volum mare
de apa. In functie de specificul constructiei, barajele pot fi din arocamente cu miez de argila (baraje de greutate) si
din beton armat (in arc de cerc, cu convexitatea catre amonte)
Pe langa producerea de hidroenergie, avantajele constructiilor hidroenergetice includ, posibilitatea alimentarii
cu apa a localitatilor din imprejurimi sau chiar a altor acumulari hidroenergetice invecinate, regularizarea debitului
raului aval de baraj, imbunatatirea navigatiei, practicarea pisciculturii, cresterea potentialului de agrement al regiunii.
Dezavantajele constructiei unui baraj hidroenergetic sunt stramutarea sau disparitia localitatilor, defrisarea
padurii, schimbarea conditiilor de mediu pentru fauna si flora locala, aparitia proceselor de eutrofizare si a celor de
colmatare a vaii amonte de baraj, precum si ai afluentilor directi.
7) Organizarea si amenajarea turistica a teritoriului romanesc: metode si principii de amenajare turistica.
Zonarea teritoriilor si activitatilor turistice romanesti. Tipuri de spatii turistice si amenajarea lor.
Turismul reprezinta o activitate economica specifica sectorului tertiar, prin care sunt valorificate anumite
resurse (naturale si antropice) si care satisface o serie de necesitati legate de odihna, recreere, tratament si
educatie, ce nu pot fi realizate decat partial de catre alte ramuri economice
La noi in tara zonele turistice sunt considerate acele portiuni din teritoriul national cu o mare concentrare a
obiectivelor turistice, care sunt inca slab valorificate economic sub o alta forma (industrie, agricultura) si care dispun
de premise favorabile pentru conectarea la infrastructurile de edilitare si de transport
Amenajarea unei zone turistice presupune gasirea locatiilor optime pentru infrastructura turistica,
dimensionarea optima a acestora, diversificarea ofertei turistice, evaluarea riscului cu impact direct asupra
amenajarilor, conservarea si protectia mediului si obiectivelor turistice.
Pentru amplasarea statiunilor montane exista urmatoarele tipuri distincte de localizare: periferica, lineara,
terminala.
Pentru amenajarea unei partii de schi sunt necesare suprafete umbrite (cu expozitie nordica sau nord-estica),
o denivelare de minimum 100-150 m si lungimi corespunzatoare, astfel incat sa existe suprafete cu inclinari, expozitii
si grad de dificultate cat mai diversificate, existenta sau posibilitatea amenajarii cailor de comunicatii pentru acces la
partii.
Pentru amenajarea unei pesteri, cerintele minime sunt: accesul si iesirea viziattorilor prin porti duble, circulatie
interioara prin alei cu balustrade, fara trepte, iluminarea formatiunilor carstice cu lumina rece, prezenta personalului
calificat (ghizi) si a panourilor informative si indicatoare
Spatiile turistice regionale cu cea mai mare putere de polarizare turistica din Romania sunt reprezentate de
Litoralul Marii Negre, Delta Dunarii, regiuni turistice de tip urban, rural si montan (culoarul montan al Vaii Prahovei,
Culoarul Bran-Rucar, Valea Ariesului etc.)
Tinand cont de amplasarea si concentrarea spatiala a obiectivelor turistice, de valorificarea si functionalitatea
potentialului turistic, la nivelul Romaniei au fost delimitate urmatoarele trepte taxonomice: obiectivul turistic,
localitatea (centrul turistic), complexul, arealul, regiunea sau provincia.
Potentialul turistic natural este reprezentat de valori cum sunt patrimoniul natural, peisaj si cele balneare, in
timp ce potentialul antropic include valori cultural-istorice, urbanistice, etnografice, memoriale, muzee si colectii.
Spatiile turistice balneare se impart in balnear-litorale, balnear-termale si balneoclimaterice specializate.
8) Amenajarea teritoriului pentru nevoi de aparare: criterii de amplasare si tipuri de amenajari.
Tipurile de amenajari pentru destinatie exclusiv militara sunt reprezentate de cazarmi, poligoane de tragere,
aeroporturi, depozite pentru munitii si tehnica de lupta. De regula, cazarmile sunt amplasate pe caile de acces catre
principalele orase si in imediata apropiere a acestora, avand drept blocarea si apararea in cazul unei posibile invazii,
sporirea mobilitatii in caz antrenament sau conflict armat, dar si evitarea zgomotului produs de tehnica de lupta.
9) Amenajarea antierozionala a terenurilor: masuri si lucrari de combatere a tuturor formelor de eroziune fluvio-
torentiala (eroziune in suprafata, ravene, torenti); amenajari pentru combaterea tasarilor si alunecarilor de teren;
avalansele localizare, prevenire, amenajari contra avalanselor.
Cauzele declansarii eroziunii concentrate sunt naturale si antropice. Cele mai frecvente lucrari de stingere a
ravenelor presupun lucrari de impadurire, practicarea culturilor cu ierburi perene, lucrari hidrotehnice (diguri
transversale din pamant, beton, zidarie, lemn). Eroziunea fluviatila cu efect maxim se produce la viituri, in malurile
concave si abrupte ale raurilor. Protectia malurilor impotriva eroziunii se face prin consolidare cu diguri laterale,
transversale si longitudinale, din beton, lemn, plase de sarme cu pietris.
Cauzele alunecarilor de teren se impart in doua mari categorii: pregatitoare si declansatoare. Cele
pregatitoare includ caracteristici cum ar fi: existenta unor suprafete inclinate, prezentand un substrat argilos aflat in
exces de apa, iar cele declansatoare apar la producerea unor vibratii atmosferice (generate de explozii, tunete), de
producerea cutremurelor de pamant, de aparitia unei cantitati mari de apa in sol in urma topirii bruste a zapezilor ori
in urma unor ploi cu caracter torential.
In general, procesele de sufoziune si tasare sunt specifice rocilor sedimentare detritice necimentate (lessuri
si depozite lessoide, pietrisuri si nisipuri, depozite de terasa, conuri proluviale etc.)
Cauzele principale pentru producerea avalanselor sunt: panta accentuata, grosimea mare a stratului de
zapada, vibratii puternice (zgomote, cutremure). Cele mai expuse suprafete pentru producere avalanselor din tara
noastra se afla pe versantii, circurile glaciare si vaile din etajul alpin al muntilor inalti (Rodna, Fagaras, Piatra Craiului,
Bucegi, Parang, Retezat, Tercu, Godeanu). In functie de consistenta zapezii, avalansele sunt prafoase, umede (cu
efect distructiv maxim) si in placi. Dupa locul pe care il ocupa in cadrul culoarelor de avalanse, dupa rezistenta pe
care trebuie sa o posede si dupa specificul lor, se deosebesc urmatoarele categorii de lucrari contra avalanselor:
musuroaiele si conurile din pamant, stalpii si caprele de franare, digurile de pamant, barajele de oprire, lucrari de
aparare directa.
10) Organizarea spatiului geografic national: unitatile fizico-geografice ale teritoriului romanesc si subdiviziunile
lor criterii de delimitare si organizare. Organizarea administrativ-teritoriala modele de organizare in perioada
interbelica si postbelica.
Modelul de organizare naturala a teritoriului romanesc este reprezentat de coroana carpatica, Depresiunea
Colinara a Transilvaniei si teritoriile extracarpatice (Subcarpatii, Dealurile de Vest, podisurile Moldovei, Dobrogei,
Getic si Mehedinti, precum si unitatile campiilor Romana si de Vest).
In Romania, limita superioara a padurii este considerata la 1600-1800 m.