TO DO 1 REFERAT

Decizii bazate pe alegeri publice prin votul majorității

Dreptul la alegeri libere este garantat prin Convenția europeană a drepturilor omului. Dintre toate
garanțiile democratice împotriva abuzului de putere politică, acesta este unul dintre cele cu
precădere fundamentale. Capacitatea persoanelor de a-și exprima identitatea și alegerea în mod
pașnic la urnă este esențială pentru asigurarea stabilității în orice societate și, astfel, pentru
securitatea democratică a Europei.Din perspectiva diverselor aspecte ale vieţii social-economice,
decizia colectivă este necesară pentru a cunoaşte ce bunuri trebuie produse în sectorul public şi
în ce cantităţi. De asemenea, prin ce modalităţi acţiunile guvernamentale pot corecta
externalităţile şi cum poate fi reglementat sistemul de distribuţie a veniturilor prin impozite şi
taxe, ceea ce implică o decizie colectivă. Într-o societate democratică cu economie de piaţă
funcţională, decizia publică are la bază voinţa majorităţii exprimată prin vot: aşa cum apare cel
mai clar în zona politicului. Astfel, într-o democraţia directă - cetăţenii votează în mod direct o
anumită alternativă, iar într-o democraţia reprezentativă - unii cetăţeni sunt aleşi(printr-o
procedură de votare bazată pe principiul majorităţii) pentru a reprezenta interesele celor care i-au
ales.

Decizia colectivã este o necesitate în numeroase aspecte ale vieţii economico-sociale. Deciziile
publice au la bazã un alt raţionament decât cele private bazate pe corelaţia cost-câştig. Alegerea
publicã în societãţile democratice se face dupã regula majoritãţii.

Existã douã teorii principale cu privire la comportamentul politic şi interesele urmãrite în mod

colectiv:

Teoria economică a politicii exprimă comportamentul politic prin care votanţii sunt
maximizatori de utilitate, iar partidele politice maximizatori de voturi. Prin scrutinul electoral,
cetăţenii optează pentru un partid politic care, cred ei, că este capabil să le asigure prin activitatea
guvernamentală cea mai mare utilitate, iar partidele oferă politici care să atragă voturile celor
mai mulţi alegători.

Trecerea de la teoria economică la cercetarea economiei ar trebui să se desfășoare fără probleme,

în practică se observă totuși o diviziune spre o teorie de sine stătătoare.
Teoria maximizării avuţiei sociale vizează acţiunea politicienilor de a ocupa un loc în sfera
politică prin care să urgenteze politicile lor de îmbunătăţire a vieţii sociale. În teoria
maximizãrii avuţiei sociale, politicienii urmãresc ocuparea unui loc în sfera politicã cu scopul
de a urgenta politicile destinate îmbunãtãţirii vieţii sociale. În plus, politicile promovate reflectã
preferinţele mediei voturilor. Interesele votanţilor care primeazã sunt cele care vizeazã câştigul şi
activitatea de producţie fiind premergãtoare satisfacerii intereselor de consum. Înseamnã cã
recunoaşterea distincţiei dintre interesele de producţie şi cele de consum stã la baza orientãrii
politicii guvernamentale în direcţia asigurãrii locurilor de muncã şi remunerãrii echitabile.
Alegerea colectivă se exprimă prin votul majorităţii care are la bază regula unanimităţii de
adoptare a deciziei, regulă destul de costisitoare sub aspect material, dar şi a timpului consumat
pentru aplicarea ei, atrăgând echilibrarea optimului Pareto.

Conflictul generat de sistemul majorităţii simple este cunoscut subdenumirea de paradoxul

votării, demonstrat prin teoria deciziilor.Acest cerc vicios se poate soluţiona prin mai multe
metode considerate alternative la votul majoritar, respectiv:

- votul de aprobare. Acesta este o formã a procesului decizional în care fiecare individ voteazã
pentru fiecare set de alternative pentru care şi exprimã acordul. Varianta care acumuleazã cele
mai multe voturi de aprobare este cea aleasã; în acest fel, se evitã paradoxul votãrii;

- votul total. Acesta este o formã de decizie colectivã în care fiecare individ indicã varianta cel
mai puţin preferatã. În consecinţã, se va elimina alternativa evaluatã cel mai slab de cei mai mulţi
votanţi. Procesul se repetã pânã când rãmâne o singurã alternativã, consideratã cea mai bunã;

- votul prin puncte. Acesta este o formã de decizie colectivã în care fiecare individ participã la
alegere cu acelaşi numãr de puncte pe care este liber sã le repartizeze în orice fel considerã cã
reprezintã mai bine evaluarea alegerilor alternative. Astfel, poate aloca toate punctele unei
variante importante sau poate atribui un punctaj egal tuturor alternativelor;

- evaluarea Borda. Aceasta reprezintã o formã a alegerii colective în care fiecare votant acordã
un numãr de puncte mai multor alternative, astfel cã cea mai bunã primeşte maximul de puncte,
iar cea mai puţin preferatã este apreciatã cu nota 1. Apoi, se însumeazã punctele acordate de
fiecare participant la vot fiecãrei alternative, fiind aleasã cea care însumeazã cel mai ridicat
punctaj;

-criteriul Condorcet. Acesta este o altã metodã de alegere colectivã în care varianta aleasã este
cea care în sistemul comparaţiilor perechi (una cu alta) este cea preferatã de fiecare datã;

-regula pluralismului. Aceasta este o metodã de alegere colectivã în care se opteazã pentru
varianta apreciatã ca prima preferinţã de cei mai mulţi dintre votanţi. Se ignorã astfel preferinţele
indivizilor pentru celelalte variante;

- votul schimbat. În practicã, paradoxul votãrii se eliminã cel mai adesea prin schimbarea
voturilor prin care un individ acceptã decizia sau preferinţa altui individ cu condiţia ca şi acesta
sã sprijine propria alegere într-o situaţie similarã ulterioarã, concomitentã, vizând altã problemã.

România are o formă de organizare și de conducere politică a societății bazată pe principiul

exercitării puterii de către popor. Statul român se organizează potrivit principiului separației și
echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației
constituționale.