Evaluare

Clasa a VIII-a

 Propoziția subordonată circumstanțială de loc

 Propoziția subordonată circumstanțială de timp
 Propoziția subordonată circumstanțială de mod
 Genul dramatic

Subiectul I:
1. Precizează cazul și funcția sintactică pentru cuvintele subliniate în enunțurile:
a) Îl cunosc de mic.
b) A fugit prin pădure.
c) A sosit înaintea tuturor.
d) Înoată contra curentului.
e) Se învârte în jurul casei.
f) Zâmbește asemenea mamei mele. 18 puncte

2. Construiește fraze alcătuite din două propoziții în care să existe:

a) o propoziție subordonată circumstanțială de loc introdusă prin pronumele
nehotărât oricine
b) o propoziție subordonată circumstanțială de timp introdusă prin locuțiunea
conjuncțională subordonatoare cât timp
c) o propoziție subordonată circumstanțială de mod introdusă prin adverbul relativ
cum 21 puncte

3. Identifică trei propoziții subordonate circumstanțiale, transcrie-le și precizează-le

felul:
,,Când voia să se retragă, episcopul îşi întoarse ochii spre grumazul aplecat cătră
mulţime al lui Constantin, apoi, fără să înţeleagă de ce, îşi aţinti privirea într-un loc,
nu departe de tribuna împărătească, unde între tumulturi sta înălţat un bărbat în strai
alb.’’(Mihail Sadoveanu, Creanga de aur) 21 puncte

Subiectul al II-lea:
Citește cu atenție textul:
ACTUL II
SCENA II
Corina, Ștefan, Madame Vintilă

CORINA (intră râzând, cu paleta în mână): Campionul! L-am bătut pe campion. L-am
bătut pe profesor.
ȘTEFAN (intră de asemeni cu paleta în mână): Felicitările mele. Ești o elevă harnică și
sunt un profesor bătut. Ai niște razante de neapărat.
 MADAME VINTILĂ (intrând și ea tot prin dreapta, către Ștefan): Hai să joci cu mine,
acuma. (Către Corina, cu oarecare bruschețe): Vrei să-mi dai paleta? (După ce-i ia paleta din
mână, către Ștefan): Vii?
ȘTEFAN: Nu. Fac o pauză. Pentru moment sunt obosit.
MADAME VINTILĂ: A! Înțeleg. Am uitat să-i cer consimțământul. (Către Corina): Îl
lași să joace cu mine?
ȘTEFAN (sec și fără chef de glumă): Nu înțeleg întrebarea.
MADAME VINTILĂ: Nu-i nimic, ea înțelege. (Către Corina): Spune, îl lași?
ȘTEFAN: Doamnă Vintilă, e o glumă proastă. Renunță.
CORINA: Dar nu e deloc o glumă, Ștefan. (Către Madame Vintilă): Îl las.
MADAME VINTILĂ: Mulțumesc. Cât ești de generoasă! Să știi că n-am să abuzez.
Peste un sfert de oră ți-l dau înapoi.
CORINA: Ești modestă și meriți o recompensă. Uite, ți-l las ... trei sferturi de oră.
MADAME VINTILĂ: Ce imprudență! Nu ți-e frică?
CORINA: Ba da. Tremur. Cred că se vede.
MADAME VINTILĂ (tăioasă, de astă dată fără ironie): Se vede mai mult decât îți
imaginezi. (Mai încet, numai către ea, destul de răspicat totuși, pentru ca să audă toată lumea): Se
vede foarte clar. Totul.
ȘTEFAN (sincer plictisit): Dar terminați odată, pentru Dumnezeu! Sunteți insuportabile
dumneavoastră când aveți humor.
MADAME VINTILĂ (îl ia de braț, cochetă): În schimb, dumneata ești răpitor când te
superi. (calină*): Hai să jucăm.
ȘTEFAN: Nu joc. Ți-am spus că nu joc. Sunt obosit. Mai târziu.
(Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanța)
*calin, căruia îi place să se alinte.

Redactează o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenența la

genul dramatic a textului dat.

În compunerea ta, trebuie:

- să precizezi patru trăsături ale genului dramatic; 4 puncte

- să ilustrezi două trăsături ale genului dramatic, valorificând textul dat; 8 puncte
- să ai un conținut adecvat cerinței; 2 puncte
- să respecți precizarea privind numărul de cuvinte. 2 puncte

Notă!

Vei primi 16 puncte pentru conţinut şi 14 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei – 1p.;
coerenţa textului – 2p.; registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului – 3p.; ortografia – 3p.;
punctuaţia – 3p.; aşezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea – 2p.).
,,Bătrânul Platon ridică degetele dreptei pentru binecuvântare. Vasilia îi cuprinse mâna şi i-o
sărută. Stavrikie urmă şi el numaidecât pilda stăpânei sale. Când voia să se retragă, episcopul îşi
întoarse ochii spre grumazul aplecat cătră mulţime al lui Constantin, apoi, fără să înţeleagă de ce,
îşi aţinti privirea într-un loc, nu departe de tribuna împărătească, unde între tumulturi sta înălţat
un bărbat în strai alb. Părea singur în mulţime şi ridicat deasupra ei. Părea într-un pustiu al
propriului suflet. Ochii lui ageri dintr-odată apărură, sclipind şi bătrânul Platon le simţi greutatea
drept în mijlocul frunţii. Ridică braţul ca şi cum ar fi vrut să se apere. Omul în straiul alb ridică şi
el braţul, făcând parcă un semn tainic, ori poate salutând.’’
(Mihail Sadoveanu, Creanga de aur)