Voluntariat în Asistența Socială

Lect. Dr. Florina Pop

Departamentul de Asistență Socială

1
INFORMAȚII GENERALE

Date de identificare ale cursului Date de contact ale titularului

Voluntariat în asistenţa socială Lect. dr. Florina Pop
Cod disciplină: ALR 2317 Birou: B-dul 21 decembrie 1989, nr. 128,
An curs: II, III sala 315
Tip curs: opțional Telefon: 40.264-42.46.74
Număr de credite: 4 Fax: 40.264-42.46.74
E-mail: florina.pop@socasis.ubbcluj.ro

Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite:

Nu sunt impuse condiţionări pentru participarea la acest curs. Este un curs fundamental
pentru specializarea în domeniul asistenţei sociale, care urmăreşte familiarizarea
studenţilor cu domeniul şi particularităţile asistenţei sociale ca profesie.

Obiectiv general:
Cursul oferă noţiuni introductive cu privire aspectele teoretice si practice referitoare la
problematica voluntariatuluilui, respectiv înţelegerea contribuţiei voluntariatului la
bunăstarea socială şi subscrierea la valorile solidarităţii faţă de persoane, familiii, grupuri,
comunităţi în dificultate/vulnerabile.
Obiective specifice:
 Formarea bazei teoretice si practice in domeniul voluntariatului
 Familiarizarea studentilor cu responsabilităţile voluntarilor în instituţiile de
asistenţă socială, dar şi a obligaţiile instituţiilor faţă de voluntari
 Intelegerea contextului legislativ referitor la aceasta problema precum si a
dimensiunilor reale ale acesteia in Romania.
 Raportarea corecta, nondiscriminativa la diverse categorii de voluntari (copii,
vârstnici, tineri, etc.)
 capacitatea de a evalua corect nevoile instituţiilor de a recruta voluntari,
capacitatea de a dezvolta strategii de recrutare, selectare şi motivare a voluntarilor
 studenţii au posibilitatea de a inţelege care sunt rolurile asistentului social in
munca cu voluntarii şi cum îmbină responsabilităţile faţă de clienţi cu implicarea
voluntarilor.

Descrierea cursului:
Aspecte generale privind voluntariatului – de la filantropie la organizare instituţională.
Scurt istoric al acţiunilor de caritate, evoluţia acestora spre organizarea voluntariatului şi
aportul societăţii civile la acesta. Conceptualizarea voluntariatului, principii. Rolul
voluntariatului în sistemul de asistenţă socială. Reglementări în vigoare. Exemplificări de
instituţii care lucrează cu voluntari. Voluntarul. Concept, drepturi şi responsabilităţi ale
voluntarilor, dar şi ale instituţiei care foloseşte voluntarii. Recutarea, selectarea,
motivarea, supervizarea voluntarilor. Specificul sectorului non-profit în furnizarea de
servicii. Funcţiile sectorului nonprofit. Teorii despre geneza şi expansiunea sectorului
nonprofit. Diversitatea organizaţiiilor nonprofit: surse, forme. Parteneriatul între
instituţiile publice şi sectorul nonprofit.

2
Sarcinile cursantului:
- parcurgerea suportului de curs şi a bibliografiei obligatorii
- elaborarea unui proiect de cercetare/intervenţie vizând derularea sau
implementarea unor strategii acţionale specifice care să ilustreze rolul
voluntariatului în furnizarea serviciilor sociale în România (susţinerea proiectului)
- elaborarea unui referat cu caracter descriptiv, pe problematica voluntariatului în
asistenţa socială (cu utilizarea bibliografiei conform criteriilor ştiinţifice)

Prezentarea conţinuturilor tematice

Unitatea tematică 1: Precizări conceptuale: voluntariat, voluntar, capital social. Sunt

definte conceptele, precizate unele delimitări şi indicate unele repere istorice pentru
voluntaria in România. Sunt menţionate în această unitate şi principiile voluntariatului.

Unitatea tematică 2. Particularităţi ale activităţilor întreprinse cu voluntarii. Procesul de

recrutare, selectare, motivarea voluntarilor, supervizarea voluntarilor. Sunt trecute în
revistă şi drepturile şi responsabilităţile voluntarilor, dar şi responsabilităţile
organizaţiilor faţă de voluntari, inclusiv din perpectiva cadrului legal în vigoare

Unitatea tematică 3. Descrie parteneriatul public-privat, rolul acestuia în oferta de servicii

sociale. Rolul voluntariatului în economia socială. Rolul voluntatariatului în sistemul de
asistenţă socială din România, raporturile personal angajat-voluntar, prezentate în acord
cu prevederile legale.

Bibliografie:
Bibliografie obligatorie
Busuioc, D., Nichita, S., Lupşan, D., 2006, Carte Despre Voluntariat, Ed. Centrul de
Voluntariat Reşiţa
Bădescu, G., 2001, Participare politică şi capital social în România, Cluj-
Napoca:Editura Accent, p:41-115
Hooghe, M., Stolle, D., 2003, Generating Social Capital. Civil Society and Institutions in
Comparative Perspective, Palgrave Macmillan
Rebeleanu, A., Nicoară P., 2011, Legislative Retrospect of Volunteering in Romania, în
Analele Ştiinţifice ale Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi, TomIV, nr.1/2011, p.27-40
Rebeleanu, A., 2011, Cadrul legislativ în asistenţa socială din România. Prezent şi
perspective, Ed. Presa Universitară Clujeană, p.99-104
Decizia 2010/37/CE din 27 noiembrie 2009, privind Anul European al activităţilor de
Voluntariat care promovează cetăţenia activă (2011), publicată în Jurnalul Oficial nr. L
17 din 22 ianuarie 2010
Hotărârea nr. 1317 din 27 octombrie 2005, privind sprijinirea activităţilor de voluntariat
în domeniul serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, publicată în
Monitorul Oficial nr. 997 din 10 noiembrie 2005
Legea nr.195 din 20 aprilie 2001, a voluntariatului, publicată în Monitorul Oficial nr. 206
din 24 aprilie 2001

3
Legea nr. 629 din 19 noiembrie 2002, privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
58/2002 pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr.195/2001, publicată
în Monitorul Oficial nr.848 din 25 noiembrie 2002
Legea nr. 339 din 17 iulie 2006, pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului
nr. 195/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 651 din 27 iulie 2006
Legea nr. 195 din 20 aprilie 2001, Legea voluntariatului, Republicată,
Legea nr.292/2011 privind asistenţa socială
Bibliografie opţională
Connors, T.D., 1995, The Volunteer Management Handbook, Ed. Wiley Nonprofit Series
Hal,T., Meijs, L., Steenbergen, M., 2004, Volunteering and participation on the Agenda
Survey on Volunteering Policies and partnerships in European Union, Ed. Eurofestation,
VWS and Commision Volunteering
Halba, B., 2003, Benevolat et Voluntariat en France et Tout le Monde, Edition Etudes de
la Documentation Francaise
Scott, D., 2003, The Role of the Voluntary and Non-governmental Sector, în Baldock, j.,
Manning, N., Vickerstaff, Social Policy, Oxford: University Press, p: 293-329
Vlăsceanu, M., 1997, Politica socială şi sectorul nonprofit, în Zamfir, E., Zamfir, C.
(editori), Politici sociale. România în context european, Bucureşti: Editura Alternative, p:
83-98
Drepturile si responsabilitatile voluntarilor, Seria Vreau sa fiu voluntar, Proiect finantat
Phare, ProVobis, Centrul National de Voluntariat
Legea nr. 231 din 22 mai 2003, pentru ratificarea Convenţiei europene asupra
promovării serviciului de voluntariat transnaţional pe teremen lung încheiată la
Strasbourg la 11 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 370 din 30 mai 2003

Materiale şi instrumente necesare cursului:

Pentru parcurgerea în bune condiţii a pregătirii necesare promovării cursului studentul ar
avea nevoie de următoarele resurse:
 calculator conectat la internet (pentru a accesa baze de date resurse electronice
suplimentare dar şi pentru a participa la secvenţele de formare interactivă on-line)
 acces la resursele bibliografice (prin legitimaţie la biblioteca Centrală a
Universităţii Babeş-Bolyai)
 acces la imprimantă, pentru realizarea temelor, acces la echipamente de
fotocopiere

Formele de evaluare:
Stabilirea - răspunsuri la examen (test grilă) 30%
notei - Elaborarea unui proiect de cercetare/intervenţie vizând 40%
finale derularea sau implementarea unor strategii acţionale
(procentaj specifice care să ilustreze rolul voluntariatului în furnizarea
e) serviciilor sociale în România (susţinerea proiectului)
- Elaborarea unui referat cu caracter descriptiv, pe 30%
problematica voluntariatului în asistenţa socială (cu
utilizarea bibliografiei conform criteriilor ştiinţifice)

4
Elemente de deontologie academică:
Plagiatul sau frauda se pedepseşte în conformitate cu reglementările în vigoare (poate
implica exmatricularea studentului). Plagiatul este prezentarea unor ideilor, argumente,
forme de exprimare, date, figuri, tabele etc. scrise sau elaborate de către o alta persoană
ca aparţinând propriei persoane, fără o corectă menţionare a sursei (prin citare, referire
sau notă bibliografică). Prin urmare, este vorba de plagiat în situaţia în care cuvintele unei
alte persoane sunt reproduse fără menţionarea sursei, cât şi atunci când ideile sau
argumentele altei persoane sunt parafrazate astfel încât cititorul ar putea crede că ele
aparţin autorului textului. Pentru standardele de redactare a bibliografiilor puteţi consulta:
Standardele APA pentru redactarea bibliografiilor (salvat în data de 29 august 2005, de
pe adresa http://psihologie.esential.ro/APA%20bibl.html.)

Solicitarea de ajutor prin e-mail: Este necesar să includeţi numele dumneavoastră

complet în subiectul fiecărui e-mail pe care mi-l trimiteţi, precum şi numele
cursului/disciplinei pentru care formulaţi intrebări/doriţi clarificări. Studenţii sunt rugaţi
să foloseacă platforma ID a universităţii.

Studenţi cu nevoi speciale:

Titularul cursului îşi exprimă disponibilitatea, în limita constrângerilor tehnice şi de timp,
de a adapta conţinutul şi metodele de transmitere a informaţiilor, precum şi a
modalităţilor de evaluare (ex.: examen oral pentru studenţii cu probleme de vedere) în
funcţie de tipul dizabilităţii cursantului.

Strategii de studiu recomandate:

Având în vedere caracteristicile învăţământului la distanţă, se recomandă studenţilor o
planificare riguroasă a secvenţelor de studiu individual, coroborată cu secvenţe de dialog
prin internet cu tutorele şi titularul disciplinei. Parcurgerea fiecarui modul, rezolvarea la
timp a temelor facilitează înţelegerea conţinutului tematic şi promovarea, în bune condiţii, a
disciplinei

5
 Unitatea tematică 1.
1. Precizări conceptuale: voluntariat, voluntar, capital social

1.1 Voluntariatul
Voluntariatul s-a dezvoltat treptat de-a lungul secolelor, fără nici o atenţie din partea
publicului, ca fenomen de sine stătător. A fost pur şi simplu ceva de facut şi până acum
câteva decenii a fost ceva atât de natural că nu este nevoie a fi menţionat. În ultima
jumătate a secolului XX, voluntariatul a fost descoperit ca un fenomen social important.
Acest lucru s-a întâmplat pentru prima dată în nordul Americii şi Europa, dar multe ţări,
le-au urmat curând.(Govaart, M., Van Daal, H., Munz, A., Keesom, J, 2001, p. 13-14)
Termenul de voluntariat îşi are originea în domeniul militar. În secolul al XVII-lea
termenul a fost folosit pentru a desemna persoanele care erau înrolate în serviciul militar
de urgenţă. Militarii voluntari nu erau recompensaţi şi nici plătiţi pentru serviciile lor,
datorită acestui fapt erau numiţi voluntari. (Canaan, R., Handy, F., Wadsworth, 1999,
p.364)
Voluntariatul este o formă de participare a societăţii şi în societate, ca răspuns pentru
acoperirea unor necesităţi, participare în care îşi au confluenţa libertatea de acţiune,
solidaritatea şi altruismul. . ( Busuioc,D., Nihta,S., Lupşan, D., 2006, p. 25).
În art.2 Legea voluntariatului, voluntariatul este definit ca fiind activiatea de interes
public desfăşurată din proprie iniţiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a
primi o contraprestaţie materială.
Acţiunea de voluntariat este un complex de sarcini asumate în mod liber, fără
constrângeri şi fără o motivaţie lucrativă, cu scopul de ajutorare, de valoare socială,
contibuind la bunăstarea comunitaţii, îmbunătăţirea calităţii vieţii celorlalţi, la eliminarea
cauzei care determină necesitatea neacoperită căreia i se adresează activitatea respectivă,
la eliminarea excluderii sociale a unui grup.
Voluntariatul este o acţiune de ajutorare care nu are ca obiectiv câştiguri materiale.
(Canaan, R., Handy, F., Wadsworth, 1999, p. 365)
Voluntariatul implică a da timp din timpul şi talentele tale pentru a oferi servicii care nu
sunt recompensate financiar. Voluntariatul implică participarea directă a cetăţenilor în

6
oferirea propriilor servicii pentru ceilalţi semeni. (Canaan, R., Handy, F., Wadsworth,
1999, p.365)
Voluntariatul este activitatea bazată pe motivaţii individuale, desfăşurată din proprie
iniţiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o compensaţie financiară.
Această activitate este desfăşurată fie prin intermediul unor organizaţii nonprofit sau în
cadrul unor iniţiative comunitare, fie direct în beneficiul unor persoane vulnerabile sau a
unor comunităţi.
Conform Centrului naţional de resurse pentru voluntariat, acesta reprezintă „activitatea
desfăşurată din proprie iniţiativă, prin care o persoană fizică îşi oferă timpul, talentele şi
energia în sprijinul altora fără o recompensă de natură financiară, dar care poate
deconta cheltuielile realizate în sprijinul proiectului în care este implicată.” (definiţia
Pro Vobis, preluată de pe http://www.provobis.ro/ce-promovam/) .
O altă definiţie a voluntariatului enunţată de B. Voicu (2010:91 - 110) susţine că acţiunea
voluntară este o „ activitate realizată din iniţiativa proprie, fără constrângeri exterioare,
formalizată în cadrul unei organizaţii şi care nu aduce beneficii materiale imediate sau
directe celui care o performează, ci altora sau comunităţii ”.
Deşi munca de voluntariat nu presupune o recompensă financiară, beneficiile oferite de
aceasta sunt multiple si variate: noi relaţii sociale, dezvoltarea în plan personal a diferite
calificări, dezvoltarea abilitatilor, recunoaştere socială , cresterea stimei de sine a persoanei
implicate in activitati de voluntariat, ocazia de a greşi, dar şi de a învăţa din greşelile
făcute, oportunităţi de a progresa in plan profesional, libertate şi responsabilitate,
disciplină, experienţă şi dezvoltare profesională, profesionalism, etc.
Recunoaşterea socială este una dintre caracteristicile comune ale voluntarilor şi a
oamenilor în general, deoarece omul este o fiinţă socială şi majoritatea activităţilor
acestuia, sunt desfăşurate în relaţie cu ceilalti oameni. Aceasta reprezintă unul dintre
elementele motivaţionale cele mai puternice, care de cele mai multe ori nu este
conştientizat, dar se ţine cont de el.
În cadrul activităţilor de voluntariat există întotdeauna persoane care sunt dipuse să îi
înveţe pe ceilalţi, sa îi sprijine, să le ofere oportunitatea de a învăţa din propriile greşeli şi
în acelaşi timp le ofera posibilitatea de a învăţa când şi cum trebuie solicitat ajutorul
colegilor sau a altor persoane care nu sunt implicate în aceeaşi activitate. Trebuie

7
menţionat faptul că dorinţa de a învaţă şi de a progresa trebuie să vină din partea
persoanei care doreşte să desfăşoare activităţi de voluntariat.
În ceea ce priveşte oportunităţile, acestea sunt nelimitate în cadrul muncii de voluntariat,
iar fructificarea lor depinde doar de dorinţa de a progresa şi de a produce rezultate, a
persoanelor implicate în astfel de activităţi.
Libertatea oferită de activităţile de voluntariat este concretizată în libertatea persoanelor
de a alege intervalul de timp în care să işi desfaşoare activitatea şi de a propune şi aplica
idei noi.
Într-o relaţie foarte strânsă cu libertatea se află responsabilitatea, ilustrată de capacitatea
de a finaliza sarcinile asumate şi de a onora angajamentele luate.
Toate definiţiile sintetizează în mare parte principiile după care acţionează o persoană ca
voluntar. Definiţiile sunt complementare, impreuna oferind o imagine clară despre ceea ce
înseamna voluntariatul şi care sunt implicaţiile acestuia, atât la nivel individual, cât şi la nivel
comunitar.
Factorii care influenţează natura voluntariatului într-o ţară sunt cei economici, sociali,
peisajul politic precum şi stadiul său de dezvoltare. Având în vedere diversitatea care
există în domeniul voluntariatului, nu este posibil să fie specificat un singur model unic,
universal pentru a-l sprijini. Ce merge într-o anumită ţară se poate să nu meargă în alta,
deoarece are un context istoric şi probleme sociale diferite. (Hal,T., Meijs, L.,
Steenbergen, M., 2004:10)
Principalele caracteristici ale voluntariatului sunt ( Busuioc, D., Nihta, S., Lupşan, D.,
2006:27 ) :
1. Acordul liber- implicarea voluntarilor se face în mod benevol, fără să fie condiţionată
de vreun factor social, în afara angajamentului social al voluntarului.
2. Colaborarea în mod altruist – fără a urmări compensaţii materiale de vreun fel,
voluntarul se implică datorită motivaţiilor şi valorilor sale.
3. Cooperarea cu ceilalţi – activitatea voluntarului se desfăşoară în spiritul muncii în
echipă, formând parte dintr-un grup, şi în condiţiile capacităţii de a asuma obligaţii faţă
de acestea.
4. Asociativitatea – este forma cea mai probabilă de a se implica într-o activitate de
voluntariat, gândită în mod organizat şi destinată unui grup ţintă specific.

8
5. Ajutorul pentru ceilalţi – destinatarii activităţii de voluntariat sunt persoane sau grupuri
sociale, majoritatea dezavantajate sau care au nevoie de ajutorul voluntarului.
Respectul pentru diversitate şi tolerantă – sunt valori pe care fără îndoială voluntarul
trebuie să le aibă, dată fiind implicarea sa socială.
Încercând în cadrul unui seminar de importanţă internaţională a se pune în comun asupra
unei definiţii exacte a voluntariatului, experţii au încercat explicarea sa prin intermediul
a cinci elemente cheie1:
Răsplata - care după unele definiţii date în literatura de specialitate este acceptată a
exista atâta timp cât nu este de ordin material, ci constă în alte forme de recompensare
non-materiale.
Libera voinţă - persoanele care fac acţiuni de voluntariat nu sunt presate, obligate în
vreun fel de a realiza acele acte ci le întreprind din proprie iniţiativă.
Natura beneficiului - pentru ca o activitate să fie considerată ca fiind una de voluntariat
trebuie să existe un beneficiar sau un grup de beneficiari identificabili, alţii decât familia
sau prietenii apropiaţi voluntarului.
Activitatea în sine - aceasta trebuie să fie realizată printr-o organizaţie, fie ea din sectorul
public sau cel corporatist.
Nivelul de angajament - acesta se traduce prin cât de mult şi cât de des se implică
voluntarul în activităţile, programele desfăşurate de organizaţie.

1.2. Voluntarul
Voluntarul este persoana care, sensibilizată de situaţia altor persoane sau motivată pentru
desfăşurarea unei activităţi în folosul altor persoane, se implică în mod altruist şi solidar ,
pe cont propriu sau organizat, participă individual sau împreună cu alte persoane,
utilizând o parte din timpul de care dispune, în beneficiul altor persoane, fără ca munca
respectivă să fie remunerată sau motivată de o anumită recompensă materială imediată
(Busuioc,D., Nihta,S., Lupşan, D., 2006)

1
Report on the Invitational Seminar on Volunteering and the Role Of the State 10-12 May 2000,
ed.Neversum, the Netherlands,2001, pag.46-47

9
Voluntarul este cel care alege să facă ceva pentru a veni în întâmpinarea nevoilor
celorlalţi, cu o atitudine de responsabilitate socială şi fără a aştepta un profit material.
(Canaan, R., Handy, F., Wadsworth, an, p. )
În literatura de specialitate se face disctincţia între voluntarii formali şi cei informali
(Hadley, R., Cooper, M., Dale, P., Stacy, G., 1987 p. 89-91). Astfel, se apreciază că
voluntarii formali pot fi constituiţi mai flexibil şi mai larg, iar echipa are un control mai
bun asupra selecţiei, recrutăţii şi pregătirii. Fiecare echipă lucrează într-un mod sau altul
cu voluntari informali, în activităţile desfăşurate zi de zi, în special prin intermediul
familiei şi reţele de vecinătate. În ceea ce mă priveşte, consider că munca informală, cu
persoane individuale este de bază pentru abordarea comunităţii de asistenţă socială,
ajutând la oferirea de servicii de mai bună calitate.
Voluntarul este persoana, de orice vârstă, etinie, religie, gen, orientare sexuală care
participă din proprie iniţiativă la activităţile prin care se sprijină dezvoltarea indivizilor,
dar si a comunităţilor, fără a aştepta o recompensă de natura financiară.
În Declaraţia Universală cu privire la Voluntariat se menţionează că: „Voluntariatul este
o componentă de bază a modului de manifestare a societăţii civile. El transpune în
practică cele mai nobile aspiraţii ale omenirii – dorinţa ( nevoia ) de pace, libertate,
şanse egale, siguranţă şi dreptate pentru toţi oamenii. În această eră a globalizării şi a
schimbării continue, lumea devine mai mică, mai interdependentă şi mai complexă .”

1.3 Capital social

Cpitalul social drept fiind modalitatea prin care se facilitează în mod direct dezvoltarea
economică, prin contribuţia sa la facilitarea comunicării, la accesul indivizilor, grupurilor
şi societăţilor la resursele controlate de ceilalţi (Voicu, B. 2008). Circulaţia informaţiei
prin reţelele sociale contribuie la dezvoltarea umană, atât la nivel individual, cât şi la
nivel de comunitate. Coeziunea societăţii este consolidată prin reţele bogate de capital
social tip bridging (care asigură legătura între grupuri). Acelaşi capital social de tip
bridging ajută la creşterea toleranţei, la evitarea conflictelor sociale. Încrederea, spre
exemplu, acţionează ca o asigurare dată de cunoaşterea socială în faţa riscurilor date de
interacţiunea cu medii sociale necunoscute. Ea acţionează ca o garanţie, reducând astfel

10
incertitudinea axiologică şi permiţând indivizilor să se concentreze pe autoexprimare şi
autorealizare.
Capitalul social este un concept apărut relativ recent, drept o consecinţă a lucrărilor celor
trei importanţi „părinţi fondatori”, Bourdieu, Coleman, Putnam, îmbinate cu impulsul
echipei interdisciplinare de studiu de la Banca Mondială. La nivel individual, capitalul
social presupune, în esenţă, relaţionarea cu alţi indivizi, şi în acelaşi timp accesul la
resursele controlate de aceştia, la schimbul de informaţii, la asigurarea nevoii de
apartenenţă la un grup şi nu în ultimul rând, la integrarea în reţele sociale care tind sa
înlocuiască atât familia extinsă, cât şi grupul de rudenie. Grupul de rudenie tinde spre o
descreştere din perspectivă numerică, datorată în mare măsură impactului scăderii
fertilităţii. Relaţiilor li se adaugă încrederea generalizată şi cea în diferite grupuri de
oameni, fenomene cu care stocul de relaţii se află într-o firească relaţie de
interdependenţă, originată în urma reciprocităţii.
Capitalul uman reprezintă unul dintre motoarele dezvoltării, pe care îl regăsim atât la
nivel social şi comunitar, cât şi la nivel individual. Acesta constă în acele abilităţi ale
indivizilor care îi caracterizează şi rămân constante în orice mediu social, putând fi
valorificate pe piaţa muncii, în schimbul unor resurse economice de orice tip.
Capitalul uman este format din:
 capitalul educaţional, care se concretizează în abilităţile dobândite de indivizi în
timpul procesului de instruire şcolară, dar şi în afara acestuia
 capitalul biologic, care se concretizează în abilităţile fizice ale indivizilor, adică
starea de sănătate

1.4 Repere privind istoricul şi principiile voluntariatului

1.4.1. Istoricul voluntariatului

România istoricul voluntariatului a avut următoarea traiectorie.
În anul 1990 organizaţiile non guvuvernamentale încep să implice voluntari în
activităţile lor. Organizaţiile internaţionale (Peace Corps, Voluntary Service Overseas,
etc.) încep să plaseze voluntari străini în România. Iar organizaţiile internaţionale cu
filiale în România (World Vision, Habitat for Humanity) aduc experienţa şi expertiza în

11
managementul voluntarilor. Apoi diferiţi finanţatori încep să sprijine proiecte care
include componente de voluntariat (Uniunea Europeana, Fundatia Principesa Margareta,
Fundaţia pentru o Societate Deschisă, etc.)
În anul 1997 voluntariatul înregistrează alte progrese cum ar fi faptul că apar primele
centre de voluntariat cu sprijinul Uniunii Europene prin programul PHARE
(departamentul din cadrul Pro Vobis în Cluj şi Centrul Activ în Botosani), Pro Vobis işi
schimbă misiunea şi devine primul centru de voluntariat independent din Roma.
După apariţia primelor centre de voluntariat, în 1999 apar alte două centre cu sprijinul
Fundaţiei pentru o Societate Deschisă ( la Timişoara şi Baia Mare)
Alte realizări importante ale voluntariatului au loc în anul 2001 în care Naţiunile Unite
declară anul Internaţional al Voluntariatului. De asemenea apare primul centru de
voluntariat independent prin schimbarea misiunii Asociaţiei Umanitare Pro Vobis, care
astfel devine Centrul Naţional de Voluntariat Pro Vobis, se pun bazele reţelei Naţionale a
Centrelor de Voluntariat în România cu sprijinul Fundaţiei Mott şi al Fundaţiei pentru o
Societate Deschisă. Alte realizări ar fi faptul că în cadrul forumului naţional al
organizaţiilor neguvernamentale se pun bazele Comitetului Naţional pentru Celebrarea
Anului Internaţional al Voluntarilor astfel apare prima Gală de decernare de premii
pentru implicarea în comunitate (la Cluj Napoca). Voluntariatul beneficiază de cadrul
legislativ deoarece se adoptă legea voluntariatului. Are loc prima conferinţă Naţională cu
privire la Voluntariat (desfăşurată la Cluj Napoca). Se lansează pagina de web dedicată
voluntariatului( www.voluntariat.ro) şi prima revistă dedicată managerilor de voluntari,
Voluntariat.ro.
Constituirea unor noi centre de voluntariat la Constanţa, Sighişoara, Zalău, Râmnicu
Vâlcea, Turda, Iaşi, Satu Mare, Valea Jiului are loc în anul 2002. Legea voluntariatului
adopatată în 2001 suferă modificări. În acest an are loc prima ediţie a Săptămânii
Naţionale a Voluntariatului iar Pro Vobis îşi extinde oficial aria de acoperire a
programelor la nivelul întregii ţări, devenind Centrul Naţional de Voluntariat.
În 2003 au loc de asemenea evenimente importante pentru voluntariat cum ar fi :
Conferinţa Naţională cu Privire la Voluntariat, desfăşurată la Cluj Napoca, oferirea
recunoaşterii muncii depuse de voluntari prin organizarea a şapte gale de decernare de
premii pentru implicarea în comunitate, organizarea ediţiei a doua a Săptămânii Naţionale

12
a Voluntariatului, constituirea unor noi centre de voluntariat la Bacău, Bucureşti şi
Vlădeşti (jud. Vâlcea) primul centru de voluntariat în mediul rural şi lansarea la Cluj
Ghidul de constituire a unui centru de voluntariat.
În anul 2004 a avut loc Conferinţa Naţională "Voluntariatul: Valoare europeana",
Bucureşti şi Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, Ediţia a treia a.
Anul 2005- 2006 a continuat prin a organiza Săptămâna Naţională a Voluntariatului
ediţia a patra şi a cincea. Iar în 2006 s-a modificat din nou legea voluntariatului.
În 2007 se menţine tradiţia prin organizarea din nou a Săptămânii Naţionale a
Voluntariatului, ediţia a şasea. În acest an se înfiinţează Centrul de Voluntariat Bucureşti
şi se organizează o campanie naţională pentru promovarea voluntariatului ”E timpul să
fim altfel!”
Referitor la practica voluntariatului in Romania, in 2005, 7 % dintre cetăţenii români au
participat la activităţi de voluntariat în ultimele 12 luni (adică în anul 2004) în mod
regulat, iar alţi 25 % au participat la astfel de acţiuni uneori sau rar. Existenta
personalului angajat si a voluntarilor, reprezentând doua categorii de resurse umane
specifice organizatiilor nonguvernamentale, inclusiv a unităţiilor de economie socială,
impune o abordare specifica in ceea ce priveste managementul resurselor umane, fie ca
ne referim la criteriile de recrutare a voluntarilor, de normare a pachetului de drepturi si
obligatii, de formarea a lor, respectiv, de motivare si stimulare a acestora in vederea
fidelizarii pe termen cat mai lung in raport cu organizatia in care au desfasurat activitati
de voluntariat (Lisetchi, M , 2011).

1.4.2 Principiile voluntariatului

La temelia activităţilor de voluntariat stau câteva principii esenţiale2. Astfel,
desfăşurarea muncii de voluntariat se face benevol, fără nici o constrângere asupra celui
care o efectuează. Munca desfăşurată voluntar nu presupune o contraprestaţie, o plată a
acesteia. Voluntarul se implică activ şi necondiţionat în comunitate iar participarea
persoanelor la activităţile de voluntariat se face pe baza egalităţii de şanse, fără niciun fel
de discriminare. voluntariatul nu trebuie să substituie munca plătită. Munca de
voluntariat înglobează respectarea drepturilor, demnităţii, culturii celorlaţi.

2
“Ce este voluntariatul?” http://voluntariat.ro/ce_este_voluntariatul.htm

13
Aceste principii definesc pe scurt repere importante pentru a identifica şi a face diferenţa
între activităţile de voluntariat şi alte activităţi. De exemplu munca în folosul comunităţii
pe care un individ o prestează în baza unui ordin judecătoresc nu este muncă de
voluntariat. Nimeni nu îţi impune să devi voluntar, este alegerea fiecăruia. Nu trebuie să
fii obligat de lege, familie sau alte persoane pentru a desfăşura activităţi pentru
comunitate, oamenii tind să devină voluntari pentru a-şi aduce contribuţia la o schimbare
în bine a vieţii comunităţii, a societăţii în care trăiesc.
Deasemenea trebuie clarificat faptul că deşi munca de voluntariat nu este plătită, asta nu
înseamnă că celor care o realizează nu li se pot deconta anumite cheltuieli de către
oragnizaţiile sau instituţiile în cadrul căruia sunt voluntari.

Sinteză
Activitatile de voluntariat si persoanele care desfaşoară astfel de activitati, reprezintă un
punct foarte al comunitatilor de care apartin, deoarece acestea sunt de cele mai multe ori
motorul schimbarii, prin care se reuseste modificarea aspectelor problematice, existente
la un moment dat într-o comunitate.
Munca voluntarilor trebuie apreciată, deoarece aceasta vizeaza doar bunastarea
comunităţii, fara avea expectanţe în ceea ce priveşte recompensele de natură materială
sau financiara, de cele mai multe ori motivaţia voluntarilor este mai puternică, deoarece
este o motivaţie intrinseca, de aceea aceştia prezintă un randament mai bun si un grad
mult mai ridicat de implicare în activităţile desfăşurate, în raport cu persoanele angajate,
a căror expectanţe vizeaza în principal, recompensele de natură materială şi financiară .
Voluntarii reprezinta cea mai valoroasa resursa pe care o pot mobiliza organizatiile
nonguvernamentale, deoarece activitatea acestora poate sa contribuie la cresterea
capacitatii de actiune a organizatiei pe langa care activeaza, atat prin expertiza lor, cat si
prin numarul lor, totodata prezenta acestora contribuie la consolidarea imaginii
organizatiei, respectiv, la promovarea imaginii organizatiei. Beneficiile mentionate sunt
cu atat mai valoroase cu cat, la prima vedere, voluntariatul reprezinta o resursa gratuita,
pentru ca de cele mai multe ori pregatirea organizatiei pentru a acomoda activitatea
voluntarilor reprezinta o investitie pe care organizatia si-o asuma.

14
Trebuie mentionat, că facand abstractie de beneficiile organizatiei-gazda, voluntarii obţin,
la randul lor, variate beneficii de pe urma activităţii lor, precum recunoaşterea socială,
formarea de deprinderi, obtinerea de satisfacţii psihologice, integrarea în reţele sociale,
petrecerea timpului liber în mod plăcut, acestea fiind doar o mica parte din motivaţiile cel
mai frecvent întalnite pentru practicarea voluntariatului.
Cu toate beneficiile organizatiei gazda si a voluntarilor, marea provocare pentru
organizatiile nonguvernamentale din Romania rămâne în continuare dezvoltarea
capacităţilor şi abilităţilor de atragere şi implicare a voluntarilor astfel încât să răspundă
intereselor organizaţionale, dar şi celor motivaţionale, în cazul voluntarilor, respectiv,
nevoilor comunitatii.

Bibliografie
Bosioc, D., Nichita, S., Lupşan, D., ( 2006), Carte despre voluntariat, Ed. Centrul de
Voluntariat, Reşiţa
Canaan, R., A., Handy, F., Wadsworth, M., ( 1999), Defining who is a volunteer.
Conceptual and empirical consideration, ed. Ed. Tavistock Publication London and New
York
Govaart, M., M., Daal, H., U., Munz, A., Keesom, J., ( 2001), Volunteering wordwide,
Ed. International Association for Volunteer Effort
Hal, V., T., Meijs, L., Steenbergen, M., (2004), Volunteering and participation on the
agenda survey on volunteering policies and partnerships in European Union, Ed.
Eurofestation, VWS &Commision Volunteering
Lisetchi, M. (2011) Unitatea in diversitate – Rolul şi particularităţile funcţiei
operaţionale în cazul organizaţiilor neguvernamentale, în Revista Management
Intercultural,Volumul XIII , Nr. 1 (23), 2011
Voicu, B., (2013) Capitalul uman: componente, niveluri, structuri. România în context
european, Calitatea vieţii, XV, nr. 1–2, p. 137–157, Bucureşti, 2004, preluat de pe
www.ceeol.com., accesat in 27. 11. 2013
Voicu, B., (2013) Capitalul social ca prmisă a dezvoltării durabile, Revista Calitatea
vieţii, XIX, nr. 1-2, p. 85-105, Bucureşti, 2008, preluat de pe www.ceeol.com., accesat in
27. 11. 2013
Voicu, B., (2010) Capital social în România începutului de Mileniu: drumeţ în ţara
celor fără de prieteni?, Editura Lumen, Iaşi

Resuse online utile:

www.voluntariat.ro
http://www.voluntariat.ro/ce_este_voluntariatul.htm#3
http://www.provobis.ro/ce-promovam/

Întrebări de control:
1. Indicaţi şi argumentaţi 3 caracteristici ale voluntariatului.
2. Cine poate fi voluntar?
15
 Unitatea tematică 2.
2. Caracteristici ale activităţilor cu voluntarii

Activităţile de voluntariat au un impact pozitiv atât asupra persoanei care

se implică in astfel de activitati, dezvoltând competenţe sociale şi abilităţi
practice, cât şi asupra comunităţii sau a societăţii în ansamblul lor, fiind o
sursă de multiplicare a reţelelor sociale bazate pe cooperare şi pe
încredere reciprocă.

Activităţile de voluntariat se desfăşoară în domenii precum: asistenţa socială şi serviciile

sociale, protecţia drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de
învăţamânt, ştiinţific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecţie a mediului,
social şi comunitar, etc.
Disciplina se află într-o strânsă conexiune cu responsabilitatea, deoarece lucrul în echipă
presupune un grad ridicat de responsabilitate, datorită faptului că membrii unei echipe
depind unii de ceilalţi în desfăşurarea activităţii.
Experienţa şi dezvoltarea personală se pot dobândi, cu usurinta, prin desfăşurarea
activităţilor de voluntariat, deoarece există posibilitatea de a exersa practicile desfăşurate
în cadrul organizatiei alese de catre voluntar.
Profesionalismul este foarte bine ilustrat în activităţile de strângere de fonduri, deoarece
oferă voluntarilor oportunitatea de a interacţiona cu partenerii organizaţiei pe care o
reprezintă, iar activităţile precum scrierea de email-uri, discuţiile faţă în faţă şi
îndeplinirea promisiunilor făcute, nu oferă opotunitatea de a greşi, astfel necesitând un
nivel ridicat de profesionalism.

2.1 Drepturile şi obligaţiile voluntarilor

Atât voluntarii cât şi organizaţiile care optează pentru a desfăşura activităţi cu voluntari
au anumite drepturi şi obligaţii. Vom sintetiza câteva dintre aceste drepturi şi obligaţii3.
Astfel, voluntarii au următoarele drepturi:

3
Provobis 2003

16
 dreptul de a fi voluntar indiferent de rasa , religie , sex , nationalitate , dizabilitati ,
stare civila , orientare sexuala , varsta , caracteristici genetice , limba , opinii
politice , proprietate , etc
 dreptul de a-i fi respectata integritatea fizica si mentala
 dreptul la confidentialitate si protectia datelor personale
 dreptul la libertatea gandirii , constiintei si propriei religii
 dreptl de a nu participa la activitati care pericliteaza siguranta , sanatatea fizica ,
psihica , morala sau confortul social
 dreptul de a fi intervievat si selectat in mod corespunzator si echitabil
 dreptul de a fi informat corect si precis in legatura cu organizatia , politica ,
oamenii si programele organizatiei
 dreptul de a fi tratat ca un coechipier
 dreptul de a imparti sarcinile cu alti voluntari
 dreptul de a fi considerat ca individ care merita suport individual pe parcursul
efectuarii sarcini
 dreptul de a fi implicat in sarcini potrivite si reprezentative care sa-i foloseasca si
sa-i dezvolte aptitudinile si interesele personale , precum si experienta personala
si profesionala
 dreptul de a fi infomat frecvent in legatura cu ceea ce are loc in cadrul
organizatiei
 dreptul de a participa la activitati , de a fi inclus pe lista intalnirilor , de a primi
functii sociale
 dreptul de a fi incredintat unei persoane , tutore din cadrul organizatiei care sa-i
apare interesele , sa-i ofere sprijinul corespunzator si supraveghere constanta
 dreptul de a alege si accepta o sarcina care sa presupuna responsabilitati doar in
masura in care voluntarul si le poate asuma
 dreptul de a primi instruire de calitate
 dreptul de a primi indrumare in desfasurarea activitatilor alese
 dreptul de a pretinde ca asrcina pe care a fost de acord sa o indeplineasca sa
corespunda prezentarii ei initiale

17
  dreptul de a fi sustinut , indrumat si supervizat de catre o persoana disponibila si
experimentata , pe care voluntarul sa stie ca poate conta
 dreptul de a fi orientat si pregatit pentru o activitate
 dreptul de a avea o descriere scisa a serviciilor pe care va trebui sa le efectueze si
un loc de munca adecvat , protejat si sanatos , precum si la stablirea prealabila , de
comun acord a timpului pe care trebuie sa-l acorde sarcinii atribuite
 dreptul de a avea conditii de munca corespunzatoare.
 dreptul de a astepta recunoasterea si aprecierea valida si onesta din partea
membrilor organizatiei si a celorlalti voluntari
 dreptul de a solicita noi sarcini sau responsabilitati aditionale din partea
organizatiei
 dreptul de a refuza orice sarcina careia nu se simte capabl sa –i faca fata
 dreptul de a fi tratat cu respect si apreciere
 dreptul de a primi o descriere in scris a sarcinii acre urmeaza sa fie desfasurata
care sa includa responsabilitatile , sarcinile specifice , timpul necesar , indrumari
si supervizare
 dreptul de a beneficia de instruirea necesara , formala sau informala in
indeplinirea activitatii voluntare respective , precum si instrumentele necesare
 dreptul de a solicita feedback din partea supervizorului in legatura cu modul de
realizare a sarcinii
 dreptul de a fi infomat in legatura cu asteptarile pe care oranizatia le are fata de
voluntari
 dreptul de a sti daca munca desfasurata este utila si cum poate fi imbunatatita
Dintre responsabilităţile care incumbă voluntarilor enumerăm:
 de a considera voluntariatul ca un angajament serios
 de a comunica aptitudinile si posibilitatile reale de care dispune
 de a oferi informatii in legatura cu programul disponibil , cum poate fi contactat
 de a fi dispus sa invete
 de a fi o persoana pe care se poate conta si care sa-si respecte angajamentul facut
 de a accepta doar activitati carora le poate face fata
 de a respecta confidentialitatea

18
  de a fi sincer in oferta de ajutor si de a crede in valoarea activitatii pe care o are de
indeplinit
 de a actiona intr-o maniera profesionista in relatia pe care o are cu beneficiarii
organizatiei
 de a respecta regulile dupa care functioneaza organizatia
 de a-si recunoaste si declara limitarile
 de a indeplini toate sarcinile asumate
 de a respecta datele limita si \ sau de a anunta din timp imposibilitatea respectarii
lor sau eventualitatea intarzierii
 de a aduce la cunostinta eventualele probleme astfel incat acestea sa poata fi
discutate si rezolvate si de asemenea de a pune intrebari in legatura cu ceea ce nu
intelege
 de a anunta coordonatorul in legatura cu orice schimbare sau chestiune care
merita mentionata
 de a cere ajutor in caz de nevoie
 de a mentine o atitudine deschisa si felxibila
 de a da dovada de politete
 de a-si clarifica asteptarile
 de a fi loial organizatiei in care actioneazade a frecventa instruirile considerate a
fi necesare , programele de orientare si intalnirile
 de a face fata sarcinii care i-a fost incredintate , in mod responsabil si etic
 de a anunta in prealabil retragerea din cadrul organizatiei
 de a pretui si sprijini pe ceilalti membrii a organizatiei
 de a fi de incredere
Menţionăm în continuare căteva dintre responsabilităţile organizaţiilor:
Responsabilităţi ale organizaţiilor faţă de voluntari
- sa ofere oportunitati egale si evaluari competente persoanelor interesate sa se implice in
munca de voluntariat
- sa incredinteze voluntarilor sarcini care sa respecte pregatirea si experienta lor , atat cea
personala cat si profesionala precum si interesele lor personale
- sa ofere voluntarilor o descriere corespunzatoare sarcinilor , responsablitatilor si rolului
in cadrul organizatiei , sa-i oreinteze in mod corespunzator
- sa indice cu claritate voluntarilor care este programul lor si care sunt relatiile cu

19
angajatii organizatiei
- sa ofere voluntarilor pregatirea corespunzatoare pentru sarcina atrbuita
- sa ofere instruire continua care permite voluntarilor o informare de actualitate sau sa
preia responsabilitati mai mari
- sa ofere voluntarilor sansa de a fi promovati sau transferati in proiecte noi sau alte
activitati care sa le permita acumlarea unei experiente variate
- sa trateze voluntarii ca membrii cu drepturi depline ai organizatiei , sa-i considere mai
degraba colegi decat ajutor neplatit
- sa ofere sprijin , resurse si structuri voluntarilor
- sa ofere feedback regulat voluntarilor
- sa asculte opiniile exprimate de voluntari
- sa ofere supervizarea adecvata prin persoane competente si cu multa rabdare care au
timp sa ofere sfaturi si indrumare voluntarilor
- sa ofere un spatiu de lucru corespunzator sarcinii atribuite
- sa permita voluntarilor sa participe la planificarea si dezvoltarea proiectelor noi si ii
incurajeaza sa faca sugestii , asigurandu-i ca opiniile lor vor fi respectate
- sa arate recunoasterea corespunzatoare si tangibila a efortului voluntarului
- sa informeze voluntarii in legatura cu politicile organizatiei
- sa acorde voluntarilor o informare continua
- sa fie pregatita sa inlocuiasca un voluntar in caz de nevoie
- sa cunoasca limitarile si asteptarile voluntarilor
- sa respecte drepturile voluntarilor

Legea 339/2006 din 17 iulie pentru pentru modificarea şi completarea legii 195/2001-
Legea voluntariatului, cap.II, art.6, alin. (1), este stipulat faptul că, ”voluntariatul se
desfăşoară pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii
absolute, între voluntar şi beneficiarul voluntariatului, în condiţii de libertate contractuală
a părţilor şi cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi”.
În art. 7 este prvăzut faptul că, contractul de voluntariat trebuie să conţină cel puţin
următoarele drepturi ale voluntarilor :
a). Desfăşurarea activităţii în concordanţă cu capacitatea şi disponibilitatea sa
b). Asigurarea de către organizaţia gazdă a desfăşurării activităţilor în condiţii legale de
protecţie a muncii, în funcţie de natura şi caracteristicile activităţii respective
c). Asigurarea de către organizaţia gazdă, în condiţiile prevăzute de lege, împotriva
riscurilor de accident şi de boală sau a altor riscuri ce decurg din natura activităţii; în
lipsa asigurării orice daune suferite de voluntar în decursul desfăşurării activităţii de
voluntariat se suportă integral de organizaţia-gazdă, dacă nu au fost determinate de culpa

20
voluntarului. Voluntarul poate renunţa la acest drept. Renunţarea trebuie să fie expresă
exprimată în scris.
d). Eliberarea de organizaţia-gazdă, la terminarea perioadei de voluntariat, a unui
certificat nominal care să recunoască prestarea activităţii de voluntar, precum şi
experienţa şi aptitudinile dobândite
e). În funcţie de înţelegerea dintre organizaţia gazdă şi voluntar , se poate stabili
rambursarea de către organizaţia gazdă, în condiţiile convenite în contract, a cheltuielilor
efectuate pentru activităţi. Renunţarea de către voluntar la acest drep echivalează cu un
act de liberalitate.
În continuare, art. 8 stipulează obligaţiile voluntarilor pe care trebuie să le conţină
contractul de volunatriat cel puţin :
a). să îndeplinească sarcinile primite din partea beneficiarului voluntariatului;
b). să păstreze confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii de
voluntariat;
c). să participe la cursurile de instruire organizate, iniţiate sau propuse de organizaţia
gazdă pentru o mai bună desfăşurare a activităţii voluntarului;
d). voluntarul este răspunzător pentru daunele morale sau materiale aduse organizaţie
gazdă în cadrul activităţii de voluntariat din propria culpă;

2.2. Recrutarea voluntarilor

Reprezintă primul pas în intenţia de implicare a voluntarilor în activităţile unei
organizaţii. Principiile în recrutarea voluntarilor sunt( 2003 Provobis) :
 Nu se recrutează voluntari decât dacă instituţia are sarcini/activităţi specifice
pentru ei
 Menţinerea unor standarde de profesionalism, nu înseamnă neapărat recrutarea cu
indulgenţă. Este însă important să se ofere alternative voluntarului refuzat pentru un
anumit post. De altfel, libertarea şi dreptul de afii voluntar este stipulată şi legal în art. ,
din Legea Voluntariatului.
 Nu se recrutează voluntari pentru şedinţe ci pentru activităţi specifice

21
 Pentru ca persoanele care doresc să fie voluntari să poată face acest lucru, trebuie
lansat un apel specific la implicare, din care să reiasă nevoia de voluntari.
 În recrutare trebuie să se ţină cont de interesele personale ale persoanei care
doreşte să devină voluntari
Pentru un proces de recrutare eficient trebuie să avem în vedere unele aspecte importante:
nevoia de voluntari,strategia de recruare, fişa postului volunatrilor. În acest sens,
instituţiile ar trebui să fie preocupate de analiza nevoii reale de voluntari dar şi de crearea
unui climat pozitiv referitor la ideea de a primi voluntari.
Un aspect important îl constituie şi pregătirea unei strategii coerente pentru voluntari,
caresă cuprindă informaţii despre viitorul lor statut în organizaţie, despre drepturile şi
îndatoririle lor, numele persoanei de contact, etc.
De asemenea o metodă de a cointeresa posibilii voluntari este de a arata cât de utilă ar fi
implicarea lor atât pentru ei înşişi cât şi pentru posibili beneficiari şi organizaţie.
Finalizarea discuţie pentru recrutare trebuie să se finalizeze prin a obţine angajamentul
persoanelor interesate dar şi prin mesajul de mulţumire pentru persoanele recrutate prin
care este recunoscută importanţa serviciilor pe care le aduc organizaţiei şi comunităţii.
În procesul de recutare este important mesajul de recrutar. În acord cu mesajul de
recrutare trebuie să fie atrăgător şi să încurajeze oamenii să se implice în activitatea
organizaţiei. Fiecare mesaj trebuie să identifice : nevoia specifică şi modalitatea în care
voluntarul poate contribui la rezolvarea acestei nevoi
Recrutarea de succes are loc atunci când există o armonizare între informare pentru a găsi
voluntari şi posibilităţi de voluntariat disponibile.
O strategie de recrutare bună foloseşte o clară şi detaliată descriere a locului de muncă:
informaţii despre munca care va fi făcută, competenţele şi experienţa necesară,
competenţele şi experienţa dobândite referitoare la locul de muncă, descrierea pregătirii
care urmează să fie furnizate, o scurtă prezentare a organizaţiei , a programelor şi
obiectivele şi de asemenea informaţii referitoare cerere, interviu şi procesul de selecţie
Rezumând procesul recrutării, putem afirma că sunt trei aspecte importante în acest
demers: găsirea locului potrivit pentru a posta pozitia disponibilă pentru un voluntar,
accesul populaţiei care ar putea fi interesată sau potrivită pentru poziţia de voluntar, şi
descrierea adecvată a locului de muncă pentru voluntarii potenţiali.

22
2.3 Selecţia voluntarilor
Activitatea de selecţie a voluntarilor este strâns legată de activitatea de recrutare. Pentru a
avea succes este bine ca cele două activităţi să fie planificate împreună, pentru a reuşi
recrutarea voluntarilor de care are nevoie organizaţia la un moment dat şi pe care îi va
putea integra cu succes în activităţile desfăşurate. (Pro Vobis, 2008, p.3)
Conştientizarea nevoii de voluntari într-o organizaţie este o bună oportunitate pentru
reanalizarea, clarificarea şi/sau adaptarea rolurilor pe care voluntarii le pot avea în
organizaţie. Reconfigurarea rolurilor voluntarilor în organizaţie este bine să fie elaborată
înaintea elaborării strategiilor de recrutare şi selecţie, pentru a orienta aceste activităţi
către grupurile cele mai potrivite de potenţiali voluntari. (idem, 2008, p.3)
Pregătirea activităţii de selecţie a voluntarilor trebuie să includă următorii paşi (Pro
Vobis, 2008:3) :
 Evaluarea nevoii de voluntari în organizaţie
 Clarificarea rolurilor pe care voluntarii le pot avea în organizaţie
 Stabilirea profilului voluntarilor necesar pentru buna îndeplinire a activităţilor
propuse şi pentru oferirea de servicii de calitate beneficiarilor
 Stabilirea detaliilor organizatorice ale selecţiei
Enumăr câteva dintre avatajele utilizării demersului de selecţie: permite identificarea
abilităţilor existente ale voluntarilor , permite identificarea nevoii de instruire a
voluntarilor pentru succesul activităţii viitoare, contribuie la orientarea voluntarilor către
activităţi potrivite abilităţilor, intereselor şi motivaţiilor individuale, contribuie la
implicarea în activităţi a voluntarilor potiviţi pentru categoria de beneficiari ai
organizaţiei şi de asemenea facilitează clarificarea imagiinii voluntarilor despre
organizaţie, activităţi desfăşurate şi rolul lor în această structură. Nu în ultimul rând,
selecţia volunarilor ajută la diferenţierea clară a rolurilor personalului angajat şi ale
voluntarilor (Pro Vobis, 2008:4)
Cuvântul cheie în ceea ce numim selecţia voluntarilor nu este de fapt ”a selecta ” ci ”a
potrivi”, adică a găsi voluntarul potrivit pentru activităţile organizaţiei şi a găsi / crea
activităţi potrivite pentru voluntarii care vin în organizaţie şi nu se potrivesc nici unei

23
poziţii deja existente. Selecţia voluntarilor devine în acest context un proces complex
care trebuie să beneficieze de atenţie sporită în cadrul organizaţiei. (idem, 2008, p.4)

2.4 Orientarea si pregătirea voluntarilor

Una din cele mai importante metode pentru a reuni nevoile voluntarilor cu cele ale
organizaţiei este asigurarea pregătririi voluntarilor. Toţi voluntarii ar trebui să primească
un minim de pregătire de la organizaţie, referitor la programele pe care le desfăţoară.
Pregătirea ar trebui să fie furnizate cu privire la orice protocoale de organizare generală şi
cu privire la sarcinile specifice care trebuie efectuate. ( Volunteer Connections, p. 27)
Multi voluntari afirmă că reprezintă un stimulent important formarea de specialitate
pentru a deveni voluntari. De asemenea dezvoltarea competenţelor şi şansa de a extinde
experienţa pe piaţa muncii reprezintă factori motivatori importanţi pentru voluntari.
Tinerii sunt deosebit de motivaţi de aspectele legate de munca de voluntariat. Ei sunt
interesaţi de munca de voluntariat deoarece asta îi ajută să aibă experienţă de muncă, şi le
permite să folosească competenţele pe care le-au dezvoltat în şcoală sau pe cont propriu.
Tinerii pot avea experienţă limitată de muncă. De asemenea ei au nevoie de o şansă
pentru a învăţa aspecte sociale ale comportamentului de muncă, comunicarea,
managementul timpului. ( Volunteer Connections, p. 27)
Stabilirea unui regim de pregătire adecvată pentru voluntari nu este întotdeauna uşor. În
organizaţii în care resursele umane sunt împinse la limită pare greu să îşi facă timp pentru
orice, doar pentru servicii. Persoane care să se ocupe de pregătirea voluntarilor şi care să
fie bune par greu de găsit. Nu oricine e interesat pentru a lua un rol de profesor. De
asemenea poate exista îngrijorarea că formarea tinerilor voluntari, este o pierdere de timp.
De ce să investeşti în pregătirea voluntarilor dacă aceştia nu vor fi acolo pentru o
perioadă lungă?
Un program de de instruire bine ales se referă la proiectarea locurilor de muncă şi la
descrierea locurilor de muncă. Natura formării o să fie determinată de decizia de a
include voluntari tineri (în care voluntarii tineri vor lucra cu voluntari de toate vârstele),
într-o sesiune generală, sau dacă sunt pregătiţi voluntari tineri în proiecte specifice pentru
tineret. Când voluntarii tineri fac în acelaşi timp formarea cu alte persoane trebuie să se
ţină cont că au trecut prin experienţe diferite. ( Volunteer Connections, p. 27)

24
Voluntarilor tineri le place să vadă pregătirea ca o combinaţie a două aptitudini. Pe de o
parte, vorbirea unei „limbi” pe care ei abia o înţeleg - toate locurile de muncă au propria
lor cultură, jorgo-uri şi stil. Aceasta este destul de străină pentru tineri care nu au
suficientă experienţă în afara şcolii, familiei şi activităţilor specifice vârstei. Tinerii vin la
pregătire cu mai puţine informaţii decât alte persoane şi mai puţină experienţă. Pe de altă
parte, tinerii au un anumit mod de învăţare. Poate fi mai puţin dificil pentru ei să înveţe o
nouă calificare tehnică sau să aciziţioneze informaţii, atunci când aceştia le primesc.
Capacitatea de a lua şi reţine informaţii noi, este o parte din comportament, fiind un talent
ca oricare altul. Unii voluntari adulţi consideră că este mai greu să considere că e o
sesiune de instruire şi pregătire decât omologii lor mai tineri. ( Volunteer Connections, p.
28)
Tinerii au mai puţină atenţie pe o durată lungă de timp şi vor fi în general mai interesaţi
să înveţe din practică, mai degrabă decât de a sta şi a învăţa teoria. Ei nu vor să primească
multe materiale scrise, deoarece instruirea prin intermediul calculatorului este mai
confortabilă, la fel ca şi prin alte mijloace media. Pentru tineri cea mai confortabilă
formare este cea relaxantă şi amuzantă care permite socializarea cât mai mult timp.
Tinerii apreciază mai puţin sesiunea de instruire formală care urmează un program strict
din agendă. ( Volunteer Connections, p. 28)
Cea mai provocatoare situaţie este combinaţia între sesiunea de instruire a câţiva tineri şi
voluntari de alte vârste. Dacă este bine gestionată, acest fel de sesiune mixtă poate
distractivă şi educativă pentru toţi voluntarii implicaţi. Trebuie luat în considerare stilul şi
felul de învăţare diferit al voluntarilor. Grija pentru de a le indeplini nevoile trebuie să
fie permanentă.. Este recomandabilă implicarea activă a participanţilor în formare. Până
la demararea sesiunii de instruire este de dorit ca participanţii să fie întrebaţi despre
modalitatea în care doresc să primească informaţiile, despre ce vor să înveţe.
Recunoaşterea faptului că există un mix de stiluri de învăţare şi experienţe de viaţă, este
de asemenea importantă ( Volunteer Connections, anul , p. 28)
Pericolul într-o sesiune de instruire unde tinerii sunt mulţi este acela de a pierde pe cei
interesaţi şi posibilii participanţi. Astfel este necesar să fim siguri că tinerii participanţi
primesc informaţii concise, înţeleg cum instruirea răspunde nevoii lor de a dezvolta
abilităţi şi experienţă de muncă pentru a satisface necesitatea de interacţiuni sociale. De

25
asemenea un alt aspect important este acela a petrecerii timpului cu tinerii voluntari aşa
încât să ne putem da seama dacă aceştia sunt obosiţi sau decuplaţi. O altă cerinţă
importanţă ar fi de a include în discursul prezentat în instruire exemple cu tineri.
Odată ce s-au creat activităţi specifice pentru tineri în organizaţie şi se pregăteşte
instruirea acestora, trebuie să fie luată în considerare distracţia dar şi modul în care se
comunică, cât de deschisă este organizaţia deoarece ei sunt atenţi la aceste lucruri. Un
aspect care nu trebuie neglijat este acela de a implica voluntarii tineri în planificarea şi
furnizarea pregătirii. ( Volunteer Connections, p. 28-29)
Orice voluntar care ajunge să lucreze într-o / pentru o organizaţie are anumite studii, un
grad de cultură şi/ sau o pregătire profesională. În funcţie de domeniul în care va activa
ca voluntar, această pregătire îi va folosi sau nu. Uneori prin interferenţele produse ea îl
poate încurca. Este important ca voluntarul să beneficieze de o instruire minimă înainte
de a începe să activeze ca voluntar într-un anumit domeniu. Această instruire îi va oferi
siguranţa că ştie ce face, încrederea că tot ceea ce face este bine, un anumit statut. Mai
mult, o persoană instruită ştie ce face. (Boici, G.,Leghezu,J., anul , p. )
Instruirea se poate realiza în mai multe moduri. După Boici, G. Şi Leghezu,J.(anul, , p. )
instruirea poate fi formală şi informală, practică şi teoretică. Instruirea formală este cea
făcută sub formă de cursuri planificate. Instruirea informală presupune discuţii libere,
îndrumări la ”faţa locului” fără a fi supuse vreunui control sau unei rigurozităţi logice,
aplicative sau ştiinţifice. Modalitatea de instruire teoretică constă în cursuri sau discuţii
orientate doar asupra aspectelor conceptuale, ideilor, ideologiei activităţii. Practica în
instruire vizează în special aspectele practice pe care le poate întâlni voluntarul zilnic în
activitatea sa.
2.5 Motivarea voluntarilor
Chiar dacă caracteristicile principale ale voluntariatului sunt implicarea benevolă şi
altrusimul, nu este lipsită de importanţă dezvoltarea unor strategii de motivare a
voluntarilor atât pentru implicare cât şi pentru menţinerea interesului pentru activităţile
derulate.
Legat de motivarea voluntarilor voi vorbi în continuare despre teoria motivaţiei-
altruismul şi teoriile instrumentale dar voi face referire şi la teoriile lui Heryberg şi
McClelland care de asemenea se referă la motivarea voluntarilor.

26
 Altruismul, ca factor motivator, este definit în Compact Oxford English Dictionary
(1991, p X) ca devotamentul faţă de bunăstarea altor ca un principiu de acţiune. Prima
utilizare a acestui concept a fost în secolul XIX- lea. De exemplu câteva teorii
sociobiologice spun că este un avantaj evolutiv faptul ca membrii speciei să acţioneze
altruist. Acceptând sau nu existenţa altruismului, voluntarii citează adesea dorinţa de a
ajuta alte persoane, sau cel puţin ca fiind un motiv pentru care aleg să fie voluntari.
(Connors, T.,D., 1995, p. 13-15)
Connors citându-i pe Flashmab şi Quick, care vorbesc despre altruism ca parte a
comportamentului voluntar într-un capitol intitulat ”Altruism is Not Dead”, vorbeşte
despre valorile conceptuale valoroase propuse de către aceştia. Aceste valori se referă la
faptul că Flashmab şi Quick consideră altruismul ca fiind un factor primar motivaţional
în comportamentul voluntarului. Un alt element important de care amintesc aceştia este
motivaţia egoistă care trebuie îndepărtată, adică trebuie să conştenţizăm că trăim într-o
lume în care problemele celorlalţi afectează bunăstarea noastră. Aceştia de asemenea
vorbesc depre posibilitatea unui răspuns creativ la provocările cu care se confruntă
lumea, odată cu intrarea în secolul XXI-lea să fie marcată de o creştere în paralel în
ambele direcţii altruism şi activitate de voluntariat.
Teoriile instrumentale precizează faptul că oamenii vor fi motivaţi să acţioneze în cazul
in care vor crede că ceea ce fac în mod voluntar, îi va ajuta pe ei dar şi pe cei pe care îi
ajută, beneficiarii serviciilor astfel câştigând ambele părti. Adică cei care acţioneză
voluntar acumulează cunoştinţe, deprinderi utile dar şi mulţumirea că au contribuit la
bunăstarea cuiva. Această teorie sugerează faptul că oamenii nu sunt conduşi de dorinţa
de a ajuta alte persoane; dar ei acţionează aşa doar dacă primesc ceva în schimb, acest
lucru nefiind material se referă la câştigarea pe plan personal, care ajută la dezvoltarea
persoanei. Teoria asumă faptul că aceşti oameni se vor întreba pe ei înşişi sau nu, dacă o
anumită acţiune are o probabilitate mare de a conduce la un rezultat aşteptat, dacă
rezultatul va produce alte rezultate prin intermediul lui, sau dacă celelalte rezultate sunt
evaluate din punct de vedere al valenţelor pozitive. . (Connors, T.,D., 1995, p. 15)
Teoriile instrumentale sugerează faptul că, coordonatorul de voluntari ar fi mai eficient în
activitatea de motivare a voluntarilor, dacă voluntarii ar crede că vor atinge un rezultat
palpabil prin eforturile lor. Opţiunea coordonatorului pentru principiile teoriei

27
intrumentale, ca bază pentru a motiva voluntarii, înseamnă acordarea de sprijin pentru
gestionarea în fiecare etapă a procesului de luare a deciziilor de către voluntari
(încurajarea iniţiativei, de exemplu). Mai mult, ar presupune munca în comun cu
voluntarii pentru evaluarea rezultatelor activităţilor lor ( Connors, T.,D., 1995, p. 16)
Coordonatorul de voluntari poate influenţa comportamentul astfel încât recompensarea să
fie tocmai performanţa dorită de către voluntari. Coordonatorul de voluntari oferă adesea
recunoaşterea şi recompensarea pozitivă pentru consolidarea eforturilor de voluntariat;
reprezintă o practică şi calea dezirabilă de a încuraja implicarea continuă a voluntarilor.
Sunt multe modalităţi în care se poate recompensa contribuţia voluntarilor. ( Connors,
T.,D., 1995, p. 17-18)
Linii directoare pentru a furnizarea unei recunoaşteri semnificative în acord cu autorii
deja menţionaţi ( Connors, T.,D., 1995, p. 18) sunt:
 feedbackul specific oferit de coordonator pentru un proiect special sau pentru
sarcina la care voluntarul s-a angajat constituie un puternic factor motivator. Acest
feedback trebuie acordat cât mai curând posibil dupa ce sarcina specifică a fost încheiată.
Detaliile despre ceea ce a fost mai apreciat de către coordonator este important să fie
menţionate.
 nu toate persoanele doresc să fie motivate într-un mod unitar. Unora le place ca
meritul să le fie recunoscut public, în timp ce alţii consideră a fi prea mult.
Nu putem încheia discuţia despre motivarea voluntarilor fără a ne referi la cele
menţionate de Maslow, părintele teoriei motivaţiei. Connors îl citează pe Maslow care
spune că primele două categorii de nevoi (nevoile biologice sau fizice şi nevoia de
securitate), sunt mai puternice deoarece acestea două trebuie îndeplinite inainte de
celelalte nevoi pentru a putea participa. Următoarele trei categorii de nevoi relevă nevoia
de apartenenţă şi dragoste, nevoia de a fi respectat şi valorat, nevoia de a se realiza.. De
asemenea acesta conceptualizează în teorie, mai târziu cele mai importante lucruri, şi
când spun asta mă refer la faptul că Maslow precizează faptul că, ierarhia nu este fixată
rigid, deoarece pot exista reluări în alte priorităţi, în special în dragoste şi estimarea
nevoilor. Un alt aspect important precizat de către acesta este faptul că nu toată lumea
creşte de jos în sus astfel ierarhia atingând nivelul de auto-actualizare a nevoilor. Iar cea

28
din urmă precizare este aceea că nevoile trebuie satisfăcute pe o peroadă lungă de timp
pentru ca acestea să fie evaluate ca motivatori.
Legat de ierarhia nevoilor lui Maslow şi motivarea voluntarilor multe cercetări în
literatură nu testează teoria lui Maslow, dar presupune adevărul ei.
Legătura dintre nevoi şi motivaţia voluntarilor poate fi explicată prin faptul că voluntarul
în activitatea desfăşurată are posibilitatea de a-şi îndeplini nevoile. Prin aceasta mă refer
la faptul că nevoia de auto-atualizare este realizată de expemplu prin oferirea de cadouri
neutilizate prin aceasta oferindu-se oportunitatea de a utiliza cadourile nefolosite. Nevoia
de a fi respectat, valorat în situaţia în care persoana se simte nerecunoscut, subevaluat
voluntariatul îi oferă ocazia de a fi recompensat, recunoscut în mod deschis. La fel cum
nevoia de apartenenţă, de a fi iubit poate fi îndeplinită prin oportunitatea de a cunoaşte,
întâlni şi a cunoaşte alţi oameni. Nevoia de securitate poate fi şi ea la rândul ei
îndeplinită cu ajutorul voluntariatului deoarece o persoană care se teme din cauza
posibilităţii perderii locului de munca poate dobândi siguranţă prin şansa de a învăţa noi
abilităţi, câştigarea unor noi experienţe sau extinderea cunoştinţelor. Și în cele din urmă
nevoia biologică poate şi aceasta să fie îndeplinită de voluntariat pentru că persoanele
care au un venit fix, mic pot avea oportunitadea de a avea ataşată o masă fără plată.
(Connoors, T., D., 1995, p.20-21)
O altă teorie care vorbeşte motivarea voluntarilor este teoria lui Teoria Herzberg- doi
factori. Esenţa acestei teorii este că vede motivaţia şi demotivaţia, ca două lucruri
separate : factorii care tind să satisfacă oamenii nu sunt aceeaşi factori care pot cauza
insatisfacţie atunci când lipsesc. ( Connoors, T., D., 1995, p.22)
Teoria lui Herzberg şi motivaţia voluntarilor, cuprind cei doi factori : satisfacţia
voluntarilor şi respectiv, insatisfacţia voluntarilor. ( Connoors, T., D., 1995, p.22-25)
Satisfacţia voluntarilor nu este neapărat aceeaşi pentru cei mai mulţi dintre ei. De aceea,
un coordonator de voluntari ar trebui sa fie atent pentru a identifica şi specifica fiecărei
persoane individuale satisfacţia. Pentru a identifica satisfacţia pentru fiecare persoană în
parte pot fi puse următoarele întrebări : Spune-mi mai multe despre cum o să te ajute
voluntariatul pentru a reuşi în carieră. Ce îti place în mod deosebit la sesiunea de
voluntariat anterioară?

29
Referindu-se la insatisfacţia voluntarilor, Herzberg (citat în Conner, 1995, p. ) sugerează
că, chiar şi cele mai interesante şi mai provocatoare activităţi de voluntariat nu vor reuşi
să motiveze persoanele să îşi ofere serviciile în calitate de voluntar. Ca urmare este
important să fie identificată insatisfacţia persoanlă după care aceasta putând să raspundă
sau nu şi insatisfacţiei din oragnizaţie. . O cale de a afla care este posibila insatisfacţie în
organizaţie este de a lua informaţii de la departamentul de voluntari.
Ultima teorie referitoare la motivaţie pe care o voi enunţa este teoria lui McClelland a
nevoii de învăţare. Această teorie se bazează pe influenţa învăţatului şi a nevoilor
culturale asupra comportamentului. Teoria lui McClelland identifică trei nevoi : nevoia
de realizare, nevoia de afiliere şi nevoia de putere.
Nevoia de realizare şi voluntariatul. Având la bază caracteristicile oamenilor cu nevoie
înaltă de realizare, realizarea are rezultate specifice obiective, astfel schimbările care sunt
susceptibile să conducă la creşterea economică şi la auto-îmbunătăţire sunt cele mai
plăcute pentru a atrage cei care încearcă să satisfacă nevoia de realizare. Aceste realizări
includ : strângerea de fonduri , membru al campaniei, cercetare şi analizare, raportare,
prezidarea comisiilor sau ocuparea poziţiei de lider, etc. ( Connoors, T., D., 1995, p.26-
27)
Nevoia de putere şi voluntariatul. Luând în considerare cercetările, oamenii care sunt
voluntari în scopul de a satisface nevoia lor pentru putere le place să se bucure de sarcini
care conferă prestigiu şi status sau care să le permită să exercite influenţă. Aceste misiuni
includ : vorbit în public, strângere de fonduri, scrierea de articole din ziare, organizarea
de evenimente pentru a aduce în atenţia publicului o cauză, coordonarea mai multor
oameni. ( Connoors, T., D., 1995, p.28)
Nevoia de afiliere şi voluntariatul. Persoanele care doresc să dezvolte relaţii personale
vor prefera activităţile în care este mai probabil obşinerea acestora. . Aceste misiuni
includ : evenimente de recunoaştere când ştiu oameni care ar trebui recunoscuţi,
vizitatorii prietenoşi, consilieri. ( Connoors, T., D., 1995, p.29)

2.5. Supervizarea voluntarilor

Activitatea de monitorizare a voluntarilor se realizează continuu. Voluntarii, recrutaţi,
selectaţi şi dezirabil a fi instruiţi, au nevoie periodic de feedback sau oportunitatea de a

30
se consulta. Această activitate este realizată de regulă de coordonatorul de voluntari. În
cazul în care la nivelul organizaţiei nu este desemnată o persoană cu această funcţie,
supervizarea poate fi realizată de şeful de departament/serviciu/instituţie care lucrează cu
voluntari sau poate fi delegată spre unul dintre voluntari. Dintre abilităţile supervizorului
amintim: capacitatea de a delega sarcini, abilitatea de a-şi asuma rolul de lider dar mai
ales capacitatea de a consolida spiritul de echipă. Persoana care îşi asumă statutul de
coordonator trebuie să dea dovadă de următoarele deprinderi:
 Feedback constructiv  Abilitatea de a instrui
 Flexibilitate  Cunoştinţe solide în domeniu de
 Accent pe aspectele pozitive activitate
 Respectarea principiilor etice  Puternic, abordabil, sensibilitate
 Încredere  Capacitatea de a lua decizii şi a
 Diplomaţie în abordarea acţiona
problemelor  Aprecierea celor din jur
 Disponibilitate de a asculta  Dorinţa de perfecţionare
 Disponibilitate de a sări în  Organizare, prioritizare
ajutorul celorlalţi  Capacitatea de a delega sracini
 Participare  Onestitate
 Diponibilitate spre risc?  Corectitudine în luarea deciziilor
 Perfecţionist?
 Obiective clare pentru activităţile
echipei

Supervizarea se poate realiza pe parcurs sau la termene prestabilite. Persoana care

realizează supervizarea poate opta pentru o supervizare unu la unu sau o supervizare de
grup. Este important de reţinut că nu toate activităţile de tip voluntariat şi nu toţi
voluntarii se pretează la supervizare unu la unu. Pe de o parte este o activitate costisitoare
din punct de vedere al timpului şi efortului coordonatorului, şi pe de altă parte necesită o
pregătire specială a celui care o realizează. Dacă avem în minte obiectivele supervizării,
construirea relaţiei de încredere reciprocă şi interes faţă de persoana volunatarului,
discutarea progreselor, stabilirea şi monitorizarea obiectivelor, oferirea feedback-ului

31
către voluntari, clarificarea şi rezolvarea problemelor ce pot apărea pe parcursul
desfăşurării activităţilor voluntarilor, sau valorificarea oportunităţii voluntarului de a
contribui la calitatea serviciilor instituţiei, este recomandabilă supervizarea de grup.
Supervizarea se realizează ori de câte ori natura muncii de voluntariat o solicită (de
exemplu situaţia voluntarilor din sistemul de paleaţie). Depinde şi de vechimea
voluntarului în organizaţie: voluntarii mai vechi nu necesită la fel de multă supervizarea
ca şi noii intraţi. Depinde şi de încrederea în forţele proprii a voluntarilor şi de abilitatea
acestora de a-şi asuma sarcinile şi de a le finaliza în timp optim.
Supervizarea contribuie la consolidarea spiritului de echipă. Pentru realizarea acestui
deziderat, este important să se acorde timpul necesar constituirii echipei. Se va pune
accent pe crearea climatului de încredere reciprocă, dar şi pe capacitatea voluntarilor de a
acţiona împreună, focalizându-se pe scopuri comune. Pentru a contribui la formarea unei
echipe eficiente, este important ca cel care are atribuţii de coordonator de voluntari să
aibă capacitatea de a respecta nevoile individuale ale voluntarilor, de a facilita inter-
cunoaşterea memebrilor, de a oferi informaţii clare despre sarcini, responsabilităţi,
finalităţi, etc. Sarcinile iniţiale ar trebui să fie uşoare entru a creşte încrederea voluntarilor
în forţele proprii. Persona cu atribuţii de supervizare trebuie să aibă cunoştinţe de
rezolvare a situaţiilor conflictuale. În astfel de situaţii este importantă păstrarea
optimismului, discutarea deschisă a tensiunilor şi realizarea unor exerciţii de consolidare
a spiritului de echipă.

Sinteză
Dacă dorim ca voluntarii să fie eficienţi în activitatea lor, trebuie să nu uităm faptul că
munca cu voluntarii are un caracter procesual. Recrutarea, selectarea, formarea,
supervizarea voluntarilor sunt etape importante în activităţile derulate cu sprijinul
voluntarilor. Este important de precizat că trebuie avut in vedere şi aspectul relaţiei
angajat – voluntar, respectiv evaluarea colaborarii dintre cele doua parti (angajatii si
voluntarii), la solutionarea eventualelor tensiuni sau blocaje care pot sa apara, acestea pot
fi realizate in trei moduri: prin instruirea personalului angajat, prin instruirea voluntarilor
sau prin clarificarea sau schimbarea politicii organizatiilor in ceea ce priveste colaborarea
dintre cele doua parti, sarcina care este atribuită, de regulă, conducerii organizaţiilor.

32
 Unitatea tematică 3.
Parteneriatul public-privat. Voluntariatul în serviciile sociale

3.1. Parteneriatul public-privat în domeniul serviciilor sociale4

Pentru a depăşi controversele teoretice cu privie la specificitatea sectorului nonprofit şi a

celui guvernamental, pentru identificarea politicii sociale cea mai adecvată de organizare,
distribuire, prestare a serviciilor necesare comunităţii partneriatul tinde să fie opţiunea cu
caracteristici de optimalitate a calităţii serviciilor cea mai adecvată. Şi aceasta pentru că
se substituie exclusivismului în oferta de servicii şi se bazează pe dezvoltarea colaborării,
cooperării dintre organizaţiile sectorului public (guvernamental) şi cele ale sectorului
nonprofit. Dacă avem în vedere reglementările actuale în materie de asistenţă socială,
vedem parteneriatul invocat ca principiu de referinţă în funcţionarea sistemului naţional
de asistenţă socială, şi foarte frecvent menţionată complementaritatea public-privat în
oferta serviciilor sociale ( a se vedea Legea 292/2011 privind asistenţa socială)
Presupoziţii subiective ale parteneriatului se grupează şi în asistenţă socială pe:
→ respect mutual (considerarea specificului competenţelor, a modului de realizare
optimă a acestora, autonomie în finalizarea unor acţiuni comune)
→ încredere reciprocă
→ centrarea pe nevoile comunităţii,
→ asumarea responsabilităţilor de calitate (Vlăsceanu, M., 1997:92).
Toate aspectele mai sus menţionate devin valori pe care partenerii trebuie să le respecte.
Domeniul substanţial al cooperării parteneriale este reprezentat de elaborarea împreună a
politicii sociale aplicabile într-un domeniu (care trebuie să aibă în vedere identificarea
nevoilor, beneficiari de servicii, mijloace de abordare şi soluţionare a problemelor
sociale, finanţarea, evaluarea calităţii serviciilor).
Dintre formele cel mai frecvente de parteneriat întânite în domeniul asistenţei sociale din
România menţionăm subvenţionarea sectorului neguvernamental de către iniţiativele
guvernamentale şi externalizarea serviciilor oferite de către sectorul neguvernamental

4
Preluat şi adaptat din Rebeleanu, A. 2011, Cadrul legislativ în asistenţa socială din România. Prezent şi
perspective, Presa Universiraă Clujeană, p: 77-80

33
Deşi transpunerea în practică a conceptului de parteneriat public-privat nu se bucură de o
acoperire corespunzătoare, vom prezenta unele aspecte care să sublinieze existenţă
anumitor prevederi legale în acest sens în domeniul asistenţei sociale.
Dat fiind faptul că serviciile sociale trebuie să fie cât mai aproape/în proximitatea
beneficiarului ( a se se vedea şi prevederile Legii nr.292/2011), vom începe prin
menţionarea unor prevederi generale ale Legii nr. 215/2001, legea administraţiei publice
locale. Aceasta reglementează regimul general al autonomiei locale, organizarea şi
funcţionarea administraţiei publice locale, respectiv consiliile locale şi consiliile judeţene.
Astfel, consiliul local/ consiliul judeţean hotărăşte hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea
sau asocierea cu persoane juridice, române sau străine, inclusiv cu parteneri din societatea
civilă, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau
proiecte de interes public local/judeţean (art.36, alin.7, lit.a şi art.91, alin.6 lit.a).
Consiliul judeţean are atribuţii, (conform art.91, alin.1, lit.b) privind dezvoltarea
economico-socială a judeţului, având posibilitatea de a adopta strategii, prognoze şi
programe de dezvoltare economico-socială a judeţului. Aceste prevederi ale Legii nr.
215/2001 justifică încheierea unor contracte de parteneriat între instituţia publică şi
furnizorii de servicii sociale privaţi, în interesul ambelor părţi, în vederea finanţării şi
realizării în comun a unor servicii sociale, consiliile locale/judeţene având posibilitatea de
a concesiona sau închiria bunuri proprietate privată a statului. Astfel, art. 124 prevede
explicit o formă a parteneriatului public-privat, şi anume posibilitatea consiliului
local/consiliului judeţean de a da în folosinţă gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile şi
imobile, proprietate publică sau privată locală ori judeţeană, după caz, persoanelor
juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activităţi de binefacere sau de utilitate publică.
Un exemplu frecvent întâlnit în practică, în acest sens, este concesionarea unui teren,
proprietate privată a consiliului local/primăriei unei organizaţii nonguvernamentale,
pentru construcţia unui centru de servicii sociale care va putea apoi deservi o parte din
beneficiarii aflaţi în evidenţa serviciului public local de asistenţă socială.
Cadrul general de reglementare a sistemului naţional de asistenţă socială, respectiv Legea
nr. 47/2006, prevede ca principiu general, în vederea garantării accesului egal la
drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare, principiul parteneriatului. Potrivit acestuia,
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile de drept public şi privat,

34
structurile asociative, precum şi instituţiile de cult recunoscute de lege cooperează în
vederea acordării serviciilor sociale. Şi în Legea nr. 47/2006 sunt prevăzute, în sarcina
consiliului local/consiliului judeţean atribuţii în legătură cu încheierea de convenţii de
parteneriat şi iniţierea unor programe de colaborare cu alte autorităţi publice şi private,
structuri asociative, precum şi cu instituţii de cult recunoscute de lege, pentru furnizarea
serviciilor sociale (art.32, lit.d, art.33, alin.1, lit.d). Prin parteneriatul public-privat se pot
finanţa servicii sociale pentru asigurarea continuităţii acestora şi în conformitate cu
nevoia identificată. De asemenea, acordarea subvenţiilor în vederea dezvoltării serviciilor
sociale este tot o formă a parteneriatului public-privat (a se vedea art.39, lit.d, lit.e şi art
40, alin.2 şi alin.3.
Subvenţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor (o formă de organizare privată) de către
instituţia publică, prin urmare o formă a parteneriatului public-privat în oferta de servicii
sociale, este reglementată specific prin Legea nr. 34/1998 şi normele de aplicare ale
acesteia – ale cărei prevederi sunt prezentate şi în subcapitolul referitor la finanţarea
serviciilor sociale.
O altă modalitate de parteneriat public-privat este reprezentată de finanţarea
nerambursabilă, din fonduri publice, a activităţilor organizaţiilor nonprofit care să
contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public, regional sau local
(art.2, lit.f din Legea nr. 350/2005). Finanţarea din fonduri publice conform Legii nr.
350/2005 a fost discutată, de asemenea la capitolul referitor la finanţarea serviciilor
sociale.
Precizări referitoare la parteneriatul public-privat identificăm şi în Ordonanţa Guvernului
nr.68/2003 privind serviciile sociale. Ne referim aici la serviciile de îngrijire social-
medicală care se acordă în parteneriat cu furnizorii de servicii medicale. Pe de altă parte,
art. 12, alin.(3) prevede că serviciile publice de asistenţă socială de la nivel local sau
judeţean (adică o formă publică de organizare) pot încheia convenţii de parteneriat cu alţi
furnizori publici sau privaţi de servicii sociale. Prin acest parteneriat public-privat sunt
reglementate responsabilităţile partenerilor în furnizarea de servicii sociale, sursele de
finanţare şi resursele umane implicate în acordarea serviciilor sociale (art.12, alin.7).
Prin Ordinul nr. 71/2005 a fost aprobat modelul Contractului pentru acordarea de servicii
sociale, încheiat de serviciile publice de asistenţă socială cu furnizorii de servicii sociale.

35
Astfel, este reglementat parteneriatul public-privat, contractul încheiat în acest sens,
stipulând obiectul şi durata contractului, drepturile şi obligaţiile autorităţii contractante,
precum şi ale furnizorului, condiţiile de furnizare a serviciilor sociale, precum şi
posibilităţile de subcontractare şi cesiune a serviciilor sociale.
Ordonanţa nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii are ca scop declarat (în art.2)
crearea cadrului necesar pentru parteneriatul dintre autorităţile publice şi persoanele
juridice de drept privat fără scop patrimonial.
Menţionăm existenţa unei legi a parteneriatului public-privat, Legea nr. 178/2010. În
înţelesul acestei legi parteneriatul public-privat se poate realiza prin trei tipuri de
contracte: contracte de lucrări, contracte de bunuri şi contracte de servicii. Alte
reglementările legale de refrinţă sunt: H.G. nr. 1239/2010 privind aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a parteneriatului public-privat nr. 178/2010, precum şi pentru
aprobarea unor măsuri privind reorganizarea Unităţii centrale pentru coordonarea
parteneriatului public-privat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, O.U.G. nr.
39/2011 pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public-privat nr.
178/2010, O.U.G. nr. 86/2011 pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului
public-privat nr. 178/2010.

3.2 Implicarea sectorului voluntar în oferta de servicii sociale

Demersurile de căutare de alternative viabile de organizare a bunăstării sociale şi soluţiile

găsite de diferite ţări în acest sens, aduc în atenţie sectorul voluntar. Cunoscut şi sub
numele de sector guvernamental, acesta prezintă următoarele caracteristici: sunt
organizaţii private, independente de stat din punct de vedere organizaţional, nu distribuie
profit, se autoguvernează şi sunt voluntare 8apartenenţa la ele nu este cerută prin lege, ele
putând atrage contribuţii benevole de bani şi timp (Salamon, L., 1998).
În România, formele juridice sub care se pot constitui organizaţiile neguvernamentale
sunt asociaţii şi fundaţiile.
Dacă avem în vedere percepţia publicului şi discursul cu privire la organizaţiile
neguvernamentale, majoritatea discuţiilor care fac referire la acest sector se bazează pe o
serie de stereotipuri gen simboluri ale altruismului, bunăvoinţei civice, sensibilităţii faţă
de nevoile umane, dar şi flexibilitate, eficienţa mare din punct de vedere al costurilor,

36
caracter nonbirocratic. Aceste ultime caracteristici, devin calităţi care justifică
dezirabilitatea în raport cu sectorul guvernamental (inflexibil, birocratic, impersonal,
costisitor, insensibil la necesităţile clienţilor).
În încercarea de sinteză a principalelor descrieri cu privire la caracterul, scopurile,
funcţiile organizaţiilor voluntare, Kramer (1987) defineşte 4 roluri organizaţionale pe
care acestea le-ar putea îndeplini:
1. de avangardă- scop de a inova, iniţia, experimenta programe, dintre care unele pot fi
preluate de către guvern
2. agenţii complementare cu roluri ameliorative- sunt aşteptate să îndeplinească rolul de
critici dar şi de stimulatori ce presează guvernul să iniţieze, să extindă, să
îmbunătăţească serviciile oferite
3. rol de protectoare valorice- se consideră că ar trebui să promoveze strategii de
participare a cetăţenilor şi de stimulare a conducerii participative pentru protejarea
intereselor şi valorilor specifice diferitelor grupuri sociale, culturale, minoritare,
religioase
4. ofertante de servicii- furnizează acele servicii (inclusiv publice) pe care le consideră
importante şi pe care guvernul nu are capacitatea sau dorinţa de a le furniza direct sau
integral
In ceea ce priveste organizatiile nonguvernamentale din Romania, in anul 2008,
veniturile din activitati nonprofit au avut o pondere de aproape cinci ori mai mare decat
cele din activitati economice, dar majoritatea organizatiilor nonguvernamentale sustin ca
le lipsesc atât abilităţile, cât şi oportunităţile pentru a obţine nivele ridicate de finanţare
din activităţi economice generatoare de venit important, ceea ce inseamna ca aceste
organizatii ar trebui sa utilizeze toate resursele disponibile, inclusiv voluntarii, care
reprezinta o resursa umana extrem de importanta in domeniul asistentei sociale, a
economiei sociale, a serviciilor sociale in general.
În continuare prezentăm câteva statistici semnificative pentru evoluţiile în domeniul
serviciilor sociale din România.

37
Figura 1. Tipologia furnizorilor de servicii

0%
4% 3% 2%
8% 30%

32%
21%

asociatii fundatii
spas servicii specializate
culte unitati de as
unitati de as.medsoc. PFA

Figura 2. Distribuţia furnizorilor de servicii sociali al nivel regional (%)

26.82
30

25

20
12.68
15
16.84 9.43
7.97
10
2.69
5
0.34
0
1

NE V NV Centru SE Sud Bucuresti SV

Sursa: Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii civile, 2010

38
3.3 Rolul voluntariatului şi personalul voluntar în serviciile sociale5

Voluntariatul prezintă interes pentru multe domenii de activitate. Mai mult, tinde să
ocupe un loc important în asigurarea bunăstării sociale. Deşi mediatizat destul de târziu în
România, actualmente reprezintă un subiect de actualitate. Treptat, din 1990,
voluntariatul a câştigat teren şi în ţara noastră; instituţiile, cele mai multe furnizoare de
servicii sociale, lucrează în mod profesional cu voluntarii: voluntarii sunt recrutaţi,
selectaţi, formaţi, supervizaţi. Managementul eficient al resurselor umane în domeniul
asistenţei sociale prezintă importanţă deosebită având efecte directe asupra performanţei
şi asupra calităţii serviciilor oferite, dar şi asupra îndeplinirii obiectivelor instituţiei.
Prezenţa voluntarilor, fie că ne referim la o instituţie guvernamentală, fie
neguvernamentală, prezintă un avantaj cert în ceea ce priveşte posibilitatea de a
economisi resurse, cu precădere financiare şi de timp, prin munca pe care aceştia o
depun. Nu excludem faptul că în acelaşi timp pot constitui o provocare pentru instituţia
de primire, mai ales pentru persoana desemnată ca responsabil de coordonarea muncii lor.
În acord cu legea cadru a asistenţei sociale, precum şi la prevederile legale privind
organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale în România, orice furnizor de servicii
sociale pentru a putea acorda servicii sociale este necesar să obţină acreditarea, ceea ce
garantează respectarea standardele minime de calitate care guvernează acordarea
serviciilor sociale. În documentaţia de solicitare a acreditării funrizorul de servicii sociale
trebuie să menţioneze resursele umane disponibile pentru realizarea serviciului social,
inclusiv voluntarii (Hotărârea Guvernului nr. 1024/2004).
Atât prevederile Legii nr. 292/2011 cât şi cele ale Ordonanţei nr. 68/2003 (Capitolul III,
art.18, alin (2)) precizează explicit faptul că în procesul de furnizare a serviciilor sociale
se pot implica şi voluntarii. Se impune impune următoarea precizare: clasificarea
serviciilor sociale se realizează în corespondenţă cu personalul implicat în acordarea
serviciilor sociale. Astfel, în timp ce pentru serviciile sociale primare nu avem precizări
restrictive cu privire la personal, în ceea ce priveşte serviciile sociale specializate există
un nomenclator (Hotărârea Guvernului nr. 1007/2005) al instituţiilor de asistenţă socială

5
Pentru detalii a se vedea Rebeleanu, A., Nicoară, P., „Legislative Retrospect of Volunteering in
Romania”, în Analele Ştiinţifice ale Universităţii Al.I. Cuza, Tom IV, Nr.1/2011

39
şi al structurii orientative de personal de specialitate. Potrivit nomenclatorului, în
serviciile sociale specializate personalul voluntar se alătură personalului angajat, în timp
ce atunci când vorbim de servicii sociale primare, acestea pot fi oferite doar de voluntari
sau de personal angajat împreună cu voluntarii.
Legea cadru a voluntariatului din România este Legea nr. 195/2001. De la apariţia sa,
legea a suferit mai multe modificări: în anul 2002 (Ordonanţa nr. 58/2002 şi Legea
nr.629/2002), în anul 2006 prin Legea nr. 339/2006, republicată în anul 2007.
Modificările aduse acestei legi se impuneau având în vedere legislaţia europeană şi
conceptul de voluntariat transnaţional. Textul de lege invocat defineşte termenii de
voluntariat, activitate de interes public, organizaţie gazdă, contract de voluntariat şi
beneficiar al voluntariatului. Prevederile legale stipulează faptul că un contract de
voluntariat nu poate fi încheiat cu scopul de a evita încheierea unui contract de muncă sau
a altui contract civil cu titlu oneros. În acord cu prevederile Legii nr. 213/2003, se
reglementează programul „Tineret”, definindu-se tînărul voluntar ca fiind persoana cu
vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani. Perioada de voluntariat este limitată la 12 luni, însă
stagiile de voluntariat pot fi diferenţiate în stagii pe termen lung (3 luni - 12 luni) şi stagii
pe termen scurt (3 săptămâni – 3 luni). De asemenea, legea voluntariatului stabileşte
obligaţiile pentru organizaţia gazdă, precum şi drepturile şi obligaţiile voluntarului. Una
dintre modificările semnificative ale acestui text de lege sunt prevederile art.19: „La
concursurile organizate pentru ocuparea de posturi, dacă sau mai mulţi candidaţi obţin
punctaje egale, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi cele private pot să acorde
punctaj suplimentar persoanelor care prezintă unul sau mai multe certificate nominale
de voluntariat prin care se recunoaşte prestarea activităţii de voluntariat, precum şi
experienţa dobândită, în condiţiile în care acestea constituie criterii de selecţie”. În fapt,
această reglementare constituie recunoaşterea şi afirmarea importanţei activităţilor de
voluntariat, dar şi a beneficiilor pe care voluntariatul le prezintă atât pentru voluntari cât
şi pentru comunitatea care beneficiază de activismul voluntarilor.
În anul 2003 statul român a ratificat prin Legea nr. 213/2003 Convenţia europeană asupra
promovării serviciului de voluntariat transnaţional pe termen lung pentru tineret,
încheiată la Strasbourg în anul 2000. În preambulul acestei Convenţiei europene se
subliniază faptul că promovarea voluntariatului transnaţional reprezintă o componentă

40
importantă a politicii guvernului faţă de tineri, iar rezultatele voluntariatului reprezintă un
câştig atât pentru aceştia, cât şi pentru comunitate. Se apreciază că prin voluntariat se
creează un cadru de educaţie nonformală, voluntariatul contribuind la educaţia civică şi la
formarea unei conştiinţe europene, dar şi la promovarea solidarităţii. Această lege
stimulează şi susţine activitatea de voluntariat a tinerilor într-o altă ţară decât cea de
rezidenţă. Tânărul voluntar este definit în acest text de lege ca fiind persoana cu vârsta
cuprinsă între 18 şi 25 de ani, care are reşedinţa legală pe teritoriul uneia dintre ţările
Uniunii Europene şi se află pe teritoriul altei ţări pentru pe perioadă cuprinsă între 3 şi 12
luni, pentru a desfăşura activităţi cu normă întreagă în cadrul serviciului voluntariat. În
acest sens există organizaţii furnizoare de voluntari (cele care trimit voluntarii) şi
organizaţii gazdă, precum şi un organism de coordonare, desemnat de una dintre părţi,
care toate vor depune eforturi pentru a asigura îndrumarea activităţilor de voluntariat
transnaţional. Înainte de începerea activităţii de voluntariat, voluntarii se familiarizează
cu legislaţia ţării în care vor desfăşura activitatea, structura sistemului social şi economic
al ţării gazdă, precum şi noţiuni despre limba, cultura şi istoria ţării gazdă. Voluntarii
beneficiază de cazare şi masă asigurate de către organizaţia gazdă, bani de buzunar, o zi
liberă pe săptămână, precum şi posibilităţi corespunzătoare de dezvoltare profesională.
Prin organismele de coordonare, voluntarilor li se acordă la sfârşitul perioadei de
practică, un certificat de participare prin care se atestă domeniul de activitate, activităţile
desfăşurate de voluntar, precum şi experienţa şi aptitudinile dobândite.
Legea tinerilor nr. 350/2006 (tinerii fiind definiţi ca cetăţeni având vârsta între 14 şi 35
de ani) reglementează implicarea acestei categorii de vârstă în activităţi de voluntariat.
Altfel, în art. 4 printre principiile generale ale politicilor în domeniul tineretului, se
invocă şi stimularea voluntariatului în rândul tinerilor (lit.i). Un alt principiu la care
politicile în domeniul tineretului se referă este creşterea gradului de participare a tinerilor
la viaţa publică şi încurajarea acestora în vederea asumării responsabilităţilor individuale
sau de grup. Responsabilitatea primordială incumbă statului, care trebuie să sprijine
structurile neguvernamentale de şi pentru tineret, care asigură condiţii pentru participarea
tinerilor la acţiuni de voluntariat în domenii de interes public. Mai mult, acelaşi text de
lege, în Capitolul 4, Secţiunea a 3-a – Voluntariatul tinerilor, (art.20 lit.b) prevede şi
responsabilitatea statului de a completa cadrul legal pentru exercitarea şi recunoaşterea

41
activităţilor de voluntariat pentru tineri, deopotrivă pentru cetăţenii români sau străini,
atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul altor state. Această dezirabilitate intervine
cu atât mai mult cu cât tinerii folosesc adesea activitatea de voluntariat pentru a se
familiariza cu domeniul de activitate în care urmează să se specializeze, pentru a exersa
munca în echipă, abilităţi de comunicare, deprinderi care stau la baza creşterii şanselor
lor de angajare pe piaţa muncii. Tot statul este cel care încurajează activitatea de
voluntariat prin sprijinirea structurilor neguvernamentale care asigură condiţii pentru
participarea la acţiuni de voluntariat în domenii de interes public.
Deşi voluntariatul nu vizează în mod exclusiv sfera serviciilor sociale, considerăm totuşi
că se orientează cu precădere spre acest domeniu. Prezentăm două dintre reglementările
legale care se referă la activităţile de voluntariat în domeniul serviciilor de îngrijire la
domiciliu pentru persoanele vârstnice, dar şi la calitatea serviciilor de îngrijire la
domiciliu şi cele oferite în centre rezidenţiale, persoanelor vârstnice.
a). În anul 2005, prin Hotărârea Guvernului nr. 1317 a fost reglementată activitatea de
voluntariat în domeniul serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice.
Condiţia impusă de lege pentru a fi voluntar în acest domeniu este reprezentată în primul
rând de o instruire în domeniul asistenţei sociale. Activitatea de voluntariat se defăşoară
în baza unui contract de voluntariat care stipulează atât drepturile, cât şi obligaţiile
voluntarului. Voluntarul, sub coordonarea unui îndrumător, poate oferi servicii de
îngrijire social-medicală, de natură socială, aşa cum sunt ele prevăzute la art.3^5, alin(2)
din Ordonanţa nr. 68/2003, cu modificările şi completările ulterioare, servicii care fac
obiectul contractului de voluntariat, respectiv: servicii de bază, servicii de suport şi
servicii de reabilitare şi adaptare a ambientului. Pe lângă aceste servicii, voluntarul poate
oferi şi alte servicii în conformitate cu pregătirea sa profesională şi cu tipurile de afecţiuni
pe care le prezintă vârstnicul. Pentru a deveni voluntar în astfel de servicii viitorul
voluntar trebuie să participe la un proces de recrutare, aspect ce de fapt pledează pentru
profesionalizarea voluntariatului şi în ţara noastră.
O precizare care reflectă importanţa muncii de voluntariat şi recunoaşterea ei ca atare,
consacrată legal, este cea referitoare la faptul că voluntariatul este obligat să completeze
dosarul de participare la procesul de recrutare cu documente justificative similare unei
persoane angajate. Voluntar, în acest caz poate fi şi un elev, sau un student, care vor face

42
dovada pregătirii lor cu o adeverinţă şcolară, însoţită de o recomandare din partea
responsabilului de pregătire practică care confirmă seriozitatea acestora. Voluntarii
trebuie să dovedească că sunt apţi din punct de vedere medical să defăşoare activităţile de
voluntariat specifice acestui tip de serviciu. Un aspect important, justificat de faptul că
beneficiarii serviciilor de îngrijire la domiciliu sunt persoane vârstnice, este solicitarea
pentru voluntar a unui cazier judiciar – fapt care înseamnaă şi pentru voluntar
confirmarea faptului că urmează a se implica într-o activitate serioasă, care necesită
onestitate şi seriozitate. Calitatea de voluntar este dovedită printr-o legitimaţie care se
eliberează de către organizaţia gazdă, iar la încheierea perioadei de voluntariat,
voluntarului i se eliberează un certificat nominal care dovedeşte experienţa şi aptitudinile
dobândite, precum şi serviciile pe care le-a desfăşurat. Un alt aspect deloc de neglijat
reglementat în acest text normativ este parteneriatul public-privat care se poate stabili
între consiliile judeţene sau locale şi furnizorii de servicii de îngrijire la domiciliu.
Aceştia din urmă pot beneficia de tarife de închiriere a spaţiilor diminuate cu cel puţin 50
procente din valoarea lor curentă, dacă pun la dispoziţie cel puţin zece voluntari, pentru o
perioadă de minim şase luni pe an pentru implicarea lor în servicii de îngrijire la
domiciliu pentru persoane vârstnice aflate în evidenţa serviciilor publice de asistenţă
socială de la nivel local sau judeţean. Considerăm că aspectele reglementate de aceasta
hotărâre de guvern prezintă avantaje certe atât pentru furnizorul de servicii sociale, cât şi
pentru instituţiile statului, respectiv consiliile locale şi judeţene.
b). A doua reglementare legală pe care considerăm important de menţionat este Ordinul
nr. 246/2006 privind aprobarea standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile
de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice şi pentru centrele rezidenţiale pentru
persoanele vârstnice. Potrivit izvorului de drept invocat, orice furnizor de servicii sociale
trebuie să dovedească că respectă un minim nivel de calitate, iar în cazul serviciilor
specializate, aşa cum sunt cele care facem referire, se mai adaugă anumite cerinţe
specifice tipului de serviciu furnizat. Pentru acordarea unor îngrijiri de calitate e nevoie
de personal suficient şi competent. Pe lângă personalul angajat se prevede posibilitatea
activării voluntarilor, care însă nu pot prelua responsabilităţile personalului angajat. În
concordanţă cu Hotărârea Guvernului nr. 1317/2005, la care am făcut referire anterior,
furnizorul poate lucra cu voluntari numai în urma verificării cazierului judiciar şi a

43
certificatului de sănătate (Anexa 1, Secţiunea II, Standard 8, 8.7). Furnizorul de servicii
sociale este obligat să deţină o evidenţă a personalului voluntar şi a activităţilor
desfăşurate de către aceştia. În ceea ce priveşte centrele rezidenţiale pentru persoane
vârstnice, acestea pot utiliza şi personal voluntar, care nu va fi inclus în organigrama
unităţii şi nici nu va putea prelua responsabilităţile personalului retribuit ( Anexa 2,
Secţiunea II, Standard 9, 9.7). Şi în această situaţie personalul voluntar are obligaţia de a
prezenta un cazier judiciar.
Rolul jucat de voluntari în activitatea oricărei organizaţii de asistenţă socială este esenţial,
mai ales dacă serviciile oferite de aceasta sunt foarte solicitate, în timp de resursele
alocate, inclusiv cele umane sunt de multe ori limitate. Reglementările legale existente
permit şi încurajează desfăşurarea activităţilor de voluntariat. Voluntariatul este o resursă
deosebit de utilă şi prezintă un avantaj cert în ceea ce priveşte posibilitatea furnizorilor de
servicii sociale de a economisi resurse financiare şi de timp. Deşi nu se fac foarte multe
referiri la personalul voluntar considerăm că odată menţionată şi recunoscută legislativ
posibilitatea de a lucra cu voluntari, pe lângă personalul angajat, reprezintă o oportunitate
care ar trebui exploatată la justa valoare de către organizaţii.

3.4 Rolul voluntariatului în economia socială

Într-o societate aflata într-o permanentă transformare, în care problemele sociale se
modifică cu rapiditate, politica publică privind furnizarea de servicii sociale trebuie să se
adapteze la noile cerinţe şi in acelasi timp să răspundă nevoilor persoanelor aflate în
dificultate. Creşterea calităţii serviciilor sociale şi diversificarea acestora astfel încât să
răspundă noilor nevoi, trebuie să fie un obiectiv central al politicilor guvernului în ceea
ce priveste domeniul protecţiei sociale. Dacă statul îndeplineşte funcţia de reglementare,
stabilind prin politicile pe care le adoptă cadrul de producere şi furnizare a serviciilor
sociale, organizaţiile societăţii civile şi cele private au la îndemână o serie de instrumente
prin care se poate creşte calitatea acestor servicii, printre care se regaseste si
voluntariatul.
Voluntariatul reprezinta un instrument de creştere a calităţii serviciilor, care este utilizat
în special de către organizaţiile nonguvernamentale, deoarece in cazul acestuia este
exclusa implicarea beneficiilor materiale, ceea ce face ca serviciile să prezinte un nivel

44
calitativ ridicat, deoarece motivatia voluntarilor este de cele mai multe ori intrinseca,
acestia facand din placere activitatile alese, ceea ce inseamna un grad ridicat de implicare
in activitatile realizate.
Defourny (Defourny, J, Social enterprise in an enlarged Europe, EMES, 2006, p. 9), in
Revista Europena de Economie Sociala, defineşte întreprinderile sociale făcând distincţie
între criteriile economice şi indicatorii sociali, iar pentru a reflecta dimensiunile
economice şi antreprenoriale ale iniţiativelor, enumera patru criterii:
1. activitate producătoare de bunuri şi / sau servicii
2. autonomie ridicată
3. nivel ridicat de risc
4. prezenţa salariaţilor, unitatile economiei sociale pot combina munca personalului
angajat cu munca personalului voluntar în desfăşurarea activităţilor, la fel ca si in cazul
cazul ONG – urilor
Din cele mentionate in randurile anterioare, reiese ca in unitatile economiei sociale
accentul este pus pe utilizarea voluntarilor in desfasurarea activitatilor propuse chiar si la
nivelul definirii acestora. Caracterul voluntar este unul din principiile în baza cărora sunt
înfiinţate unităţile economiei sociale, iar efectul acestora asupra comunităţiilor şi a
indivizilor este unul benefic, acestea fiind agentul de schimbare prin intermediul căruia se
poate preveni sau diminua efectul problemelor sociale atât de pregnante în zilele noastre,
atât din România, cât şi din Uniunea Europeană.
Un element comun vizat atat de activitatile de voluntariat, cat si de activitatile unitatilor
de economie sociala, este accentul pus pe bunastarea membrilor comunitatilor si pe
dezvoltarea durabila a acestora.
Un alt element comun care trebuie mentionat este faptul ca asocierea liber acceptata a
persoanelor motivate pentru a intreprinde actiuni in sfera economiei sociale, impreuna cu
actiunile comunitare a caror punct de plecare este reprezentat de voluntariat, reprezinta
doua constante necesare in definirea procesului economiei sociale, in special in contextul
actual in care criza economica isi pune amprenta atat la nivel societal, cat si la nivel
individual.
Un procent din ce in ce mai ridicat din populatie, fiind expusi riscului instalarii
vulnerabilitatii, datorita cresterii somajului, a saraciei, a discriminarii pe diferite

45
considerente (precum etnia, religia, genul, varsta, etc.) si a discrepantei dintre clasele
sociale, dar o modalitate de combatere a acestor probleme sociale este reprezentata de
economia sociala, care incearca sa solutioneze aceste probleme, prin oferirea de locuri de
munca persoanelor expuse riscului saraciei, riscului discriminarii pe diferite considerente,
etc.
În ceea ce priveşte impactul volunatriatului asupra economiei sociale, consider că
domeniul voluntariatului şi cel al economiei sociale sunt două domenii complementare,
deoarece ambele implică activităţi care contribuie atât la dezvoltarea comunităţilor, cât şi
la oferirea de alternative persoanelor vulnerabile.
Economia socială este un domeniu în care se pune foarte mult accentul pe voluntariat,
unele dintre unităţile acesteia sunt infiinţate şi îşi desfăşoară activitatea doar cu ajutorul
voluntarilor.
În acest domeniu al economiei sociale voluntariatul reprezinta o resursa umana extrem de
importanta, in special in acele situatii in care se intampina probleme cauzate de resursele
financiare şi materiale foarte limitate, iar munca voluntară reprezintă o posibilitate de a
economisi atât resursele financiare, cât şi cele de timp. Cu toate acestea voluntariatul nu
trebuie perceput ca fiind o mână de lucru care nu trebuie remunerată.

Sinteză:
Activităţile de voluntariat au un impact pozitiv atât asupra persoanei care se implică in
astfel de activitati, dezvoltând competenţe sociale şi abilităţi practice, cât şi asupra
comunităţii sau a societăţii în ansamblul lor, fiind o sursă de multiplicare a reţelelor
sociale bazate pe cooperare şi pe încredere reciprocă.
Activităţile de voluntariat se desfăşoară în domenii precum: asistenţa socială şi serviciile
sociale, protecţia drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de
învăţamânt, ştiinţific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecţie a mediului,
social şi comunitar, etc. Dar din punctul meu de vedere, cel mai important domeniu vizat
de activităţile de voluntariat este cel al asistenţei sociale şi al serviciilor sociale, deoarece
consider ca în aceste domenii, voluntariatul isi pune cel mai mult amprenta asupra
indivizilor si a comunitatilor.

46
De asemenea trebuie mentionat faptul ca munca de voluntariat poate sa fie realizata atat
la nivelul institutiilor publice, cat si la nivelul organizatiilor non-profit si a unitatilor de
economie sociala.
În contextul actual al crizei, voluntariatul este un aspect social relevant atât pentru
politicile publice de nivel european, naţional, regional şi local, cât şi pentru cooperarea
internaţională si ajutorul umanitar, de aceea trebuie perceput drept o resursă care oferă
beneficii sociale, cu o valoare intrinsecă, oferită:
 de capacitatea de a crea capital social şi uman
 de capacitatea de a dezvolta competenţe sociale şi practice
 de abilitatea de a promova şi încuraja interiorizarea unor valori precum: toleranţa,
diversitatea, solidaritatea, cetăţenia activă, etc.

Bibliografie selectivă:
Rebeleanu, A., Nicoară P., 2011, Legislative Retrospect of Volunteering in Romania, în
Analele Ştiinţifice ale Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi, TomIV, nr.1/2011, p.27-40
Rebeleanu, A., 2011, Cadrul legislativ în asistenţa socială din România. Prezent şi
perspective, Ed. Presa Universitară Clujeană, p.99-104
Decizia 2010/37/CE din 27 noiembrie 2009, privind Anul European al activităţilor de
Voluntariat care promovează cetăţenia activă (2011), publicată în Jurnalul Oficial nr. L
17 din 22 ianuarie 2010
H.G. nr. 1239/2010 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
parteneriatului public-privat nr. 178/2010, precum şi pentru aprobarea unor măsuri
privind reorganizarea Unităţii centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat
din cadrul Ministerului Finanţelor Publice,
O.U.G. nr. 39/2011 pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public-privat
nr. 178/2010, O.U.G. nr. 86/2011 pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului
public-privat nr. 178/2010.
Legea nr.195 din 20 aprilie 2001, a voluntariatului, publicată în Monitorul Oficial nr. 206
din 24 aprilie 2001
Legea nr. 629 din 19 noiembrie 2002, privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
58/2002 pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr.195/2001, publicată
în Monitorul Oficial nr.848 din 25 noiembrie 2002
Legea nr. 339 din 17 iulie 2006, pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului
nr. 195/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 651 din 27 iulie 2006
Legea nr. 195 din 20 aprilie 2001, Legea voluntariatului, cu modificările şi completările
ulterioare
Legea nr.292/2011 privind asistenţa socială

47