Copie Ilovepdf - Merged

VINOVĂȚIA ȘI
PEDEAPSA PENALĂ
dr. GABRIELA GROZA
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB
Intrebări
• ”De ce respectăm normele sociale/legale?”
• Pedeapsă :rolul educativ /coercitiv, daca cel pedepsit nu se simte vinovat?
• Pedeapsă considerata “prea mare” = nedreaptă: sentiment de vinovăție ?

VINOVĂȚIA
SITUAȚIE - GÂNDURI – EMOȚII – COMPORTAMENT-CONSECINȚE
rusine vs. vinovăție

• autoevaluare globala vs. comportament
• public
Perspectivă psiho-juridica asupra vinovăției
art.16 alin (2) C.P.: INTENȚIE sau CULPĂ

Nedreptatea și furia
- „nedreptatea” – efect al sistemului penal
▪ percepția injustiției duce la furie + predIspune la răzbunare

(Clayton 1992, Mikula 1986 apud. Miller, 2001)
PEDEPSELE PENALE
Art. 53 COD PENAL - Pedepsele principale
Pedepsele principale sunt:

a) detenţiunea pe viaţă;
b) Închisoarea
- In regim de executare
- Suspendare sub supraveghere
c) amenda.
Perspectivă psiho-juridica asupra pedepsei
Art. 3 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor:
(1) prevenirea savarsirii

(2) atitudini corecte față de societate + reintegrare
Articolul 3
Scopul executării pedepselor și a măsurilor privative de libertate
(1) Scopul executării pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârșirii de noi
infracțiuni.
(2) Prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se urmărește formarea unei atitudini
corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea
reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.
Pedeapsa = stimul aversiv după comportament, scade rata sau elimină
Dacă nu știi cum „să nu fi infractor”, șansele pedepsei?

Analiza funcțională a comportamentului
Cum măsurăm vinovăția la nivel individual?
1. Predispoziția spre a resimți vinovăție
❑ prezice negativ recidiva în primul an de după eliberare

(Martinez, 2014)
2. Vinovăția măsurată direct

Gânduri asociate cu recidiva la viol
EXECUTAREA
PEDEPSEI PRIVATIVE
DE LIBERTATE
REGIMURILE DE EXECUTARE A PEDEPSELOR
• Articolul 31- LEGEA nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea
pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal
Tipurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate

(1) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt, în
ordinea descrescătoare a gradului de severitate, următoarele:
a) regimul de maximă siguranță;
b) regimul închis;
c) regimul semideschis;
d) regimul deschis.
(2) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se
diferențiază în raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a
persoanelor condamnate, modul de acordare a drepturilor și de
desfășurare a activităților, precum și cu condițiile de detenție.
Regimul de maximă siguranță (1)
Articolul 34 Regimul de maximă siguranță
(1) Regimul de maximă siguranță se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa
detențiunii pe viață și persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de
13 ani, precum și celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.
(2) Criteriile de stabilire și procedura de evaluare a riscului pe care îl prezintă persoana
condamnată pentru siguranța penitenciarului se stabilesc prin regulamentul de aplicare a
prezentei legi.
(3) În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și persoana
condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare
imediat inferior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare
a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranță sunt
supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere și escortare, sunt cazate, de
regulă, individual, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale,
terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire
școlară și formare profesională, în grupuri mici, în spații anume stabilite în
interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă, în condițiile stabilite prin
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Regimul de maximă siguranță (2)
Articolul 35 Categorii de persoane cărora nu li se aplică regimul de maximă siguranță
(1) Regimul de maximă siguranță nu se aplică următoarelor persoane condamnate:

a) care au împlinit vârsta de 65 de ani;
b) femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an;
c) persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum și celor cu afecțiuni
locomotorii grave.
(2) Persoanele condamnate prevăzute la alin. (1) lit. a) execută pedeapsa privativă de
libertate în regim închis. Persoanele condamnate prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) execută
pedeapsa privativă de libertate în regim închis, pe perioada cât durează cauza care a
impus neaplicarea regimului de maximă siguranță.
(3) La data încetării cauzei care a determinat neaplicarea regimului de maximă siguranță,
situația persoanei condamnate este analizată în condițiile art. 40.(4) Prevederile alin.
(1) nu se aplică persoanelor condamnate care prezintă risc pentru siguranța
penitenciarului, stabilit ca atare, potrivit criteriilor și procedurii de evaluare a riscului
prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Regimul închis
Articolul 36 Regimul închis
(1) Regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai
mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani.
(2) În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana
condamnatului, precum și comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare
pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior
sau superior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a
prezentei legi.
(3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă,
în comun, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice,
de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și
formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază și
supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca și
pot desfășura activități educative și culturale în afara penitenciarului, sub pază și
supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.
(5) Măsurile de siguranță specifice regimului închis se aplică persoanelor condamnate,
altele decât cele din regimul de maximă siguranță, transferate temporar într-un alt
penitenciar, pentru prezentarea în fața organelor judiciare.
(6) Măsurile de siguranță specifice regimului închis se aplică deținuților internați în
penitenciare-spital și în infirmeria penitenciarului.
Regimul semideschis
Articolul 37 Regimul semideschis
(1) Regimul semideschis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa
închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 3 ani.
pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior
sau imediat superior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de
aplicare a prezentei legi.
(3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în
comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului,
prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și
formare profesională, sub supraveghere, în grupuri, în spații din interiorul
penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei, în condițiile stabilite prin
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta
muncă și desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare
profesională, în afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică, în
condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Regimul deschis
Articolul 38 Regimul deschis
(1) Regimul deschis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de
cel mult un an.
pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat superior
ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în
comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului,
pot presta munca și pot desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și
formare profesională, în afara penitenciarului, fără supraveghere, în condițiile
stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate din regimul deschis sunt analizate în comisia prevăzută la art.
32 numai dacă se impune schimbarea regimului de executare într-unul superior ca grad
de severitate.
De parcurs legea!
• http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/150699
• LEGEA nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea

pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal
Programe și activități de asistență psihologică
în cadrul penitenciarului
Rolul Psihologului
• Organizează şi desfăşoară programe de asistenţă psihologică,
activităţi de evaluare şi de consiliere psihologică.
Evaluarea psihologică
1. la momentul încarcerării
2. la schimbarea regimului de executare a pedepsei
3. la propunerea de eliberare condiționată
• Dacă este cazul pe parcurs.

Programe și activități de grup de asistență psihologică
• Etapa de adaptare - 21 de zile - Programul de adaptare la

condiţiile privării de libertate.
❖educatorul, psihologul și asistentul social culeg infromatii cu

privire la studii, situația familială, socială și despre individ ca
persoană
❖se întocmește Planul individualizat de evaluare şi intervenţie

educativă şi terapeutică.
• activitățile și programele de urmat
Activitățile individuale de asistență psihologică
Evaluarea psihologică
✓ scopul de a stabili cea mai eficientă cale de a ajuta persoana în cauză prin
dialog și de a afla date personale
✓ se desfășoară în perioada de carantină și observare dar și la cererea
psihologului.
Consiliere psihologică
✓ ajută la o cunoaștere mai bună a sinelui, la creșterea rezistenței în fața

greutăților vieții dar și a întâmpinării problemelor.
✓ participarea la consilierea psihologică se face în perioada de carantină şi
observare, la cererea psihologului, în cazuri de situații deosebite (divorţ,
deces, conflicte, abandon etc.) sau atunci când există o stare emoțională
care afectează deținutul (tensiune, încordare, nelinişte, tristeţe etc.)
✓ Intervenție psihologică
Activitățile individuale de asistență socială (1)
Rolul asistentului social

• Organizează şi desfăşoară programe de asistenţă socială, activităţi de
evaluare şi de consiliere socială.
EVALUAREA SOCIALĂ
• Avantaje: descoperirea celui mai potrivit program (trebuie să existe o discuție, un
nivel de cunoaștere și completarea unor documente împreună cu asistentul social)
• Participarea: in perioada de carantină și observare sau atunci când asistentul
social consideră că este nevoie
CONSILIERE PE PROBLEME SOCIALE

• Avantaje: comunicarea mai eficientă cu familia și/sau prietenii (chiar dacă
persoanele sunt in detenție) sau rezolvarea unor probleme sociale (ex. Pensii,
alocații sociale, custodia copiilor, obținerea unor documente, etc)
• Participarea: când persoana se confruntă cu o problemă socială sau când
consideră asistentul social că este nevoie
Activitățile individuale de asistență socială (2)
ETAPA DE INTERVENŢIE
• durata: întreaga perioadă de executare a pedepsei privative de
libertate
• persoana va participa la cursurile școlare, la programele şi
activităţile stabilite în Planul individualizat de evaluare şi
intervenţie educativă şi terapeutică
• în acest timp personalul specializat urmărește persoana și
stabileşte dacă a progresat
• dacă există probleme, se adresează personalului de specialitate,
pentru a primi informaţii sau sprijin la rezolvarea problemelor
mele de educaţie, de asistenţă socială sau psihologice.
• socială sau când consideră asistentul social că este nevoie
Programe și activități educative în penitenciar
Rolul educatorului
• Organizează şi derulează programe şi activităţi educative. Desfăşoară
activităţi de evaluare educaţională şi convorbiri individuale de
informare.
Evaluare educațională
• se identifică cea mai potrivită cale pentru a fi ajutat + să mă cunoască
+ să completeze documente
• se desfășoară în perioada de carantină și observare sau la nevoie
Consiliere educațională
• Scop - descoperirea aptitudinilor, a calităților, a resurselor pentru
reintegrarea în societate
• când se confruntă cu o anumită problemă (școlarizare, formare
profesională, aptitudini personale) sau la nevoie
DEVIANȚELE SEXUALE ȘI INFRACȚIUNILE
SEXUALE
Av. Psih.Dr. Gabriela Groza

culda.gabriela@yahoo.com
PARAFILIILE
 Parafilia - orice interes sexual intens și persistent, altul

decât interesul sexual pentru stimularea genitală sau
preludiul cu parteneri umani, fenotipic normali, maturi
fizic și care consimt.
1
PARAFILIILE conform DSM - V
 tulburarea de voyeurism (spionarea activităților intime ale altor persoane);
 tulburarea de exhibiționism (expunerea organelor genitale);
 tulburarea de frotteurism (atingerea sau frecarea de o persoană care nu și-a dat
acordul);
 tulburarea de masochism sexual (individul acceptă să fie umilit, legat sau făcut
să sufere);
 tulburarea de sadism sexual (individul umilește, leagă sau provoacă suferință
altei persoane);
 tulburarea de pedofilie (interesul sexual pentru copii);
 tulburarea de fetișism (utilizarea unor obiecte inerte sau manifestarea unui
interes deosebit pentru alte regiuni anatomice decât cele genitale);
 tulburarea de travestism (individul îmbracă hainele sexului opus pentru a
obține excitație sexuală);
 alte tulburări parafilice specificate, cum sunt cele date de excitația sexuală
intensă și repetată obținută prin telefoane obscene (scatologie telefonică ),
cadrave (necrofilie), animale (zoofilie), fecale (coprofilie), clisme (clismafilie),
urină (urofilie) și altele.
2
 Tulburarea de voyeurism (spionarea activităților intime ale altor
persoane: privirea pe ascuns a unei persoane dezbrăcate sau în timp ce
se dezbracă ori în timp ce este implicată într-o activitate sexuală)
 tulburarea de exhibiționism (expunerea organelor genitale în fața unor
persoane străine)
 tulburarea de sadism sexual (individul umilește, leagă sau provoacă
suferință altei persoane)
 tulburarea de frotteurism (atingerea sau frecarea de o persoană care nu
și-a dat acordul)
 art. 219 C. pen. (Agresiunea sexuală) – „Actul de natură sexuală, altul
decât cele prevăzute în art. 218 , cu o persoană, săvârșit prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și
exprima voința ori profitând de această stare, se pedepsește cu
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.
4
 Tulburarea de exhibiționism (expunerea organelor
genitale în fața unor persoane străine)
 art 375 C. pen. (Ultrajul contra bunelor moravuri) –

„Fapta persoanei care, în public, expune sau
distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o
activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art.
374 (pornografia infantilă, n.n.), ori săvârșește acte de
exhibiționism sau alte acte sexuale explicite se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă
5
 Tulburarea de exhibiționism (expunerea organelor genitale în fața unor
persoane străine)
 Tulburarea de frotteurism (atingerea sau frecarea de o persoană care nu
și-a dat acordul);
 alin. (3) și (4) ale art. 221 C. pen. (Coruperea sexuală a minorilor) –
„(3) Actul sexual de orice natură săvârșit de un major în prezența
unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (4) Determinarea de
către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să
asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist ori la
spectacole sau reprezentații în cadrul cărora se comit acte sexuale de
orice natură, precum și punerea la dispoziția acestuia de materiale cu
caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an
sau cu amendă”.
6
 Tulburarea de sadism sexual - excitație sexuală intensă prin
provocarea de suferințe fizice sau psihologice altei persoane.
 persoana consimte (fie că dorește astfel, fie că are preferințe
masochiste) - cauză justificativă, consimțământul persoanei
vătămate (art. 22 C. pen.) - alin. (2) din art. 22 C. pen. -nu este
valabil consimțământul în cazul infracțiunilor contra vieții
 criminalii sexuali - sadismului sexual 75%
 necrofilie (excitarea provocată de cadavre)
 Art. 189 - Omorul calificat (1) Omorul săvârşit în vreuna dintre

următoarele împrejurări: h) prin cruzimi, se pedepseşte cu
detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi
7
 Scatologia telefonică (telefoane obscene)
 alin. (2) din art. 208 C. pen. (Hărțuirea) – Efectuarea

de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de
transmitere la distanță, care, prin frecvență sau
conținut, îi cauzează o temere unei persoane, se
pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu
amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai
gravă.
 victimele pot să nu cunoască - pericol
8
 Zoofilia (interesul sexual pentru animale) se poate
manifesta cu sau fără cruzimi.
 Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor-
cruzimea față de animale se poate manifesta prin
provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice
mijloace.
 infracțiuni - uciderea, rănirea sau schingiuirea

animalelor
9
TULBURAREA DE PEDOFILIE
A. cel puțin 6 luni -fantezii excitante sexual, impulsuri
sexuale intense și repetate, sau comportamente ce
conduc la obținerea excitsției sexuale privind
activitatea sexuală cu unul sau mai mulți copii de
vârstă prepubertară (până la vârsta de 13 ani);
B. să fi acționat cu privire la aceste impulsuri sexuale, sau
impulsurile ori fanteziile sexuale să provoace disconfort
psihic semnificativ sau dificultăți interpersonale.
C. Individul are cel puțin 16 ani și este cu cel puțin 5 ani mai
în vârstă decât copilul sau copiii din criteriul A.
Notă: Nu se include un individ în adolescență târzie implicat
într-o relație sexuală în curs de desfășurare cu o persoană de
12 sau 13 ani.
10
Abuzatul- abuzator
 Teoria învățarii sociale - imitarea actului sexual abuzant
și dezvoltarea convingerilor despre acceptabilitatea sexului
între adulți și copii - abuzatul consider acceptabil ce i s-a
întâmplat, folosind această ”normalizare” ca un mecanism
de apărare al psihicului care-l ajută să treacă mai ușor peste
abuz. (Ashley F. Jespersena, Martin L. Lalumičrea, Michael
C. Setob, 2009)
 Teoria reconstrucției abuzului –persoanele care comit

infracțiuni sexuale încearcă să reconstruiască abuzul prin
care au trecut, încercând să recaștige controlul asupra vieții
lor. Abuzând la rândul lor, reușesc să nu se mai considere
victime. (James R. Worling, 1995)
11
Art. 220 Cod Penal - Actul sexual cu un minor
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală
sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la
unu la 5 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 221 Cod Penal - Coruperea sexuală a minorilor

(1) Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui
minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să
efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(4) Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la
comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora
se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu
caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(5) Faptele prevăzute în alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani
12
Art. 222 Cod Penal - Racolarea minorilor în scopuri sexuale
Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să se
întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 sau art. 221, inclusiv
atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanţă, se pedepseşte cu
închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Art. 374 Cod Penal - Pornografia infantilă

(1) Producerea, deținerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum și
punerea la dispoziție, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu
închisoarea de la un an la 5 ani.
(11) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepsește și îndemnarea sau recrutarea unui minor
în scopul participării lui în cadrul unui spectacol pornografic, obținerea de foloase de pe urma
unui astfel de spectacol în cadrul căruia participă minori sau exploatarea unui minor în orice
alt fel pentru realizarea de spectacole pornografice.
(12) Vizionarea de spectacole pornografice în cadrul cărora participă minori se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc
de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor
informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 3 ani sau cu amendă.
13
14
Concluzii
 Preoți, învățători !?
 Recrutare!
 Pedeapsa și.....reabilitare - diagnosticat corect
15
Pruncuciderea ca urmare a negării
sarcinii
Dr. Groza Gabriela-Ligia

Universitatea Babeș-Bolyai
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Pruncuciderea
Art. 200 COD PENAL
Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă
(1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere,

dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama
aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020

"INFANTICIDE - Psyhosocial and Legal Perspectives on
Mothers Who Kill", editată de Margaret G. Spinelli și publicată
la editura American Psychiatric Publishing, Ing, la Washington, DC
și London, England în anul 2003.
Lucrarea are șaisprezece autori, toți fiind profesori și practicieni,
experți în domeniul lor de specialitate (profesori de psihiatrie la
University of Rochester Medical Center, Strong Memorial Hospital din New
York, profesor de psihiatrie la Secția Perinatală de Psihiatrie și Psihoterapie
la South London and Maudsley NHS Trust, Institute of Psychiatry, Londra,
profesor de drept și psihologie ân Ohio, profesor de psihiatrie la University of
Illinois at Chicago ân Illinois, profesor de drept la DePaul University College
of Law din Chicago, epidemiologist la U.S.Maternal and Child Health
Bureau din Maryland, profesor de psihiatrie la Thomas Jefferson University
din Philadelphia, profesor de psihiatrie și farmacologie la University of
Pittburgh din Pennsylvania, profesor de psihiatrie și științe
comportamentale, obstetrică și ginecologie la homas Jefferson University din
Philadelphia, profesor de antropologie medicală la University of California
la Berkeley, instructor la Harvard University of Medical College, profesor de
psihiatrie la Columbia University College of Psysicians and Surgeons și
director la Maternal Mental Health Program din NewYork, profesor de
psihiatrie la Cornell University și director la Pediatric Mental Health,
profesor de psihiatrie, obstetrică, ginecologie și pediatrie la University of
Pittsburgh Medical Center din Pennsylvania, avocat practicant la Human
Services Division,The City of NewYork Office of the General Consel, Legal
and Government Affairs Division din NewYork).
Spinelli, M. G. (Ed.). (2008). Infanticide: Psychosocial and legal
perspectives on mothers who kill. American Psychiatric Pub.

Capitolul 5 - Denial of Pregnancy
Laura Miller - profesor de psihiatrie, director la Women's Services
Division la University of Illinois at Chicago
 neonaticidul - uciderea unui nou-născut, de către mamă, în

ziua nașterii - tip special de infanticid/pruncucidere;
 neonaticidul este adesea precedat de negarea sarcinii
 negarea este definită ca fiind ”un comportament care
indică un eșec în acceptarea fie a unui fapt evident, fie a
semnificației acestuia” (pag.82);
 negarea poate interveni ca urmare a unei tulburări psihice
(precum schizofrenia, tulburarea bipolară, depresie,
anorexie sau tulburare de stres post-traumatic) sau poate
interveni fără a fi prezentă nicio altă tulburare psihică
(pag.82);
NEGAREA AFECTIVĂ A SARCINII
 negarea sarcinii poate să fie afectivă (când persoana

conștientizează la mod rațional faptul că este
însărcinată, însă se detașează afectiv de această stare),
femeia neexperiențând nicio schimbare emoțională sau
comportamentală în timpul stării de graviditate (pag.
83);

NEGAREA PERVAZIVĂ A SARCINII (1)
 negarea sarcinii poate să fie pervazivă, când întreaga experiență
a sarcinii este ținută departe de starea de conștiență.
 de multe ori, posbilitatea existenței sarcinii sau chiar
cunoștința despre existența sarcinii a fost la un moment dat
prezentă în conștiința persoanei care a ajuns să o nege
pervaziv.
 fie pe parcursul sarcinii, fie la momentul nașterii conștientizarea
sarcinii este suprimată – suprimarea a apărut chiar și în situațiile
în care sarcina fusese anterior confirmată la teste cu ultrasunete,
dacă șocul recunoașterii stării de graviditate a fost atât
de puternic încât să inducă amnezie
 manifestările fizice ale sarcinii sunt fie absente fie

interpretate eronat de către persoana gravidă.

 Studiile de cercetare - femeile cu negare pervazivă a sarciniia
au simptome fizice mai puține și mai puțin intense
decât celelalte femei gravide.
 studiu realizat pe 27 de femei cu negarea sarcinii, majoritatea
(18) au raportat:
sângerări vaginale pe parcursul sarcinii sau menstruație
neregulată, menstruația nefiind de regula sistată.
au luat foarte puțin sau chiar deloc în greutate
mișcările fetului sunt de obicei interpretate de ca

fiind gaze intestinale.
 negarea pervazivă a sarcinii duce la ascunderea
neintenționată a sarcinii. În majoritatea cazurilor, persoanele
apropiate nici măcar nu au bănuit de existența sarcinii.
 negarea sarcinii - atât de puternică încât nici partenerii femeilor
însărcinate să nu realizeze sarcina, chiar dacă au avut uneori relații
sexuale cu femeia gravidă cu doar câteva ore înainte de sarcină.
 medicii pot întreție negarea sarcinii atribuind amenoreea stresului.
 la finalul sarcinii negate, nașterea poate lua femeia prin
surprindere - durerile nașterii pot fi atribuite greșit ca și
simptome gastrointestinale sau nevoia de a merge la
toaletă pentru scaun. Unele femei ajung la camera de urgență
cu crampe și nasc, altele nasc neasistat acasă.

 Majoritatea femeilor cu negarea sarcinii descriu

sentimente de disociere în timpul nașterii.
 Uneori negarea continuă și după naștere, unele

femei neamintindu-și nasterea și nerecunoscând
copilul ca fiind al lor, iar altele transformă negarea
pervazivă în negare afectivă (pag.84-85);

CAZ
 se descrie un caz al unei fete (B) de 16 ani, care a avut
menstruație neregulată în timpul sarcinii. Una dintre prietene o
intrebase după câteva luni de graviditate dacă este posibil să fie
gravidă căci observase că a început să ia în greutate. B a negat o
posibilă sarcină. Într-o zi a simțit că trebuie să meargă la toaletă
pentru a face scaun. Stătea jos pe toaletă. Apoi își amintește doar
că a fost amețită în acele momente și nu-și mai amintește exact ce
s-a întâmplat. Următorul lucru pe care îl știe este că era un nou-
născut mort în wc (pag. 85);

NEGAREA PSIHOTICĂ A SARCINII
 un alt tip de negare a sarcinii este negarea psihotică,

care apare ca urmare a unei alte tulburări psihice, iar sarcina
este atribuită unor cauze bizare (de exemplu, ficatul și
rinichiul au devenit nesigure în corpul ei, ceva crește în ea,
are un diavol în interior etc) (pag 86);

Capitolul 6 - Neonaticide - A Systematic Investigation of 17 Cases-
Margaret G. Spinelli profesor de psihiatrie la Columbia University
College of Psysicians
 neonaticidul este deseori precedat de negarea sarcinii.

 17 femei care au experențiat negarea sarcinii urmată de o naștere secretă și neasistată – 16
neonaticid
 femeile care ar fi comis neonaticide au avut caracteristici comune, după cum urmează:
a) în toate cazurile - negarea anterioară a sarcinii, schimbări minimale sau fără schimbări
produse de naștere, depersonalizare, halucinații disociative, nașterea neasistată cu
durere minimă sau fără durere, amnezie intermitentă, nivel redus de reflecție
interioară și de capacitate de abstractizare, ”fete bune” (fără istoric sociopatic),
caracter infantil/copilăresc; în cadrul familiei - izolare socială și suspiciune cu privire la
ceilalți, atașament nesănătos, neglijență emoționlală, relația cu părinții a fost străină, ciudată și
uneori bizară, tatăl intruziv și mama rece și ostilă;
b) în unele cazuri - psihoze scurte, traume în copilărie.
 Nașterile neasistate au fost asociate cu psihoză disociativă (în 10 cazuri), cu halucinații
disociative (în 14 cazuri) și cu amnezie intermitentă din timpul nașterii (în 14 cazuri).
 Femeile au experențiat nașterea ca și când s-ar fi privit pe ele într-o stare de depersonalizare
cu puțină durere sau fără durere.

CAZ
 Fată de 16 ani, W, studentă, care a născut la termen un copilaș, în
wc-ul din baia familiei. Chiar dacă avea un mediu familial
haotic, ea era o studentă eminantă cu participări în echipa de
baschet și în trupa de teatru. W a descris halucinații disociative
pe perioada sarcinii și a nașterii în forma unor voci în capul ei.
W explica, ”am simțit că sarcina nu este reală. Câteodată vocile
erau eu certându-mă cu mine și alteori vocile erau eu certându-
mă cu mama”. La momentul nașterii, W a crezut că a mâncat
mâncare otrăvită și de aceea o doare burta. ”M-am panicat și am
aruncat copilul pe geam. Am uitat de acest fapt până când a
sosit poliția. A doua zi a fost ca și când nu s-ar fi întâmplat. Am
simțit ca și când eram somnoroasă sau ca și când eram în comă.
Știu că am făcut-o dar nu nu simt ca și când aș fi făcut-o.” În
timpul intervievării mamei, aceasta a spus ”Nu mi-a plăcut
niciodată de ea, nu știu de ce.” W a născut aproape fără nicio
durere (pag. 108);

17 cazuri (1)
 negarea sarcinii a fost prezentă la toate femeile din eșantion, însă
sarcina a fost în unele momente conștientizată:
 5 femei au negat total sarcina până la momentul nașterii
 12 au avut momente intermitente de conștientizare a realității
intolerabile.
 1 a avut negare psihotică.
 pentru unele, sarcina a fost conștientă o scurtă perioadă de timp, după
care a fost negată în perioada sarcinii și la naștere.
 depersonalizarea este responsabilă pentru nivelul neobișnuit de scăzut al

durerii – 12 au negat conștientizarea durerii și 5 au descris
durerea ca fiind minimă sau ”nu rea”.
 Ele au născut în tăcere, în casa familiei în timp ce alții erau în

alte camere.

Exemple de disociere
 Se descrie cazul lui J, care a născut în baie, un loc pe care îl descrie ca un ”tunel
negru”. Ea se privea pe sine fără a avea putere asupra corpului ei. Sinele ei
observațional nu putea influența sinele său participativ. Ea a spus ”eu mă puteam
auzi țipând, dar niciun sunet nu ieșea din gura mea”(pag. 109);
 disocierea este definită ca fiind o luptă internă și o confuzie asupra naturii propriei
reprezentări sau identități. Se descrie cazul lui C, care a spus că ”acum mi se pare
greu să îmi amintesc cum am simțit. Nu am realizat că ceva era greșit. Simți că nu
ești tu, că lucurile astea nu ți se întâmplă ție. Respingi totul fără un efort conștient.
Pe de altă parte, speri disperată că cineva va realiza că ceva este greșit.”
 Confuzia internă asupra identității este deseori caracterizată de o conversație internă

cu un altul. Halucinațiile disociative sunt dialoguri interne intre sinele observațional
și cel participativ care nu este centrat pe rezolvarea problemei. 82 % (paisprezece)
dintre femei au avut halucinații disociative (care sunt diferite de halucinațiile
psihotice ce sunt percepute ca find din afara capului persoanei/din exterior). Una
dintre femei a zis ”a fost ca și când eram a treia parte. Aveau control asupra
deciziilor mele.” (pag. 109);
Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-

a, 1-4 octombrie 2020
17 cazuri (2)
 travaliul și nașterea – în debut, durerile travaliului au fost descrise de femei ca
simptome ale unei răceli sau a unei mâncări otrăvite. Femeile se așteptau să facă
scaun/la mișcări intestinale
 (82%) au avut amnezie legată de mai multe aspecte ale nașterii pe care au
experențiat-o ca și ”un vis sau comă”.
 Pentru că realitatea era intorelabilă, a intervenit o scurtă psihoză
disociativă. După, ele nu au putut da explicații pentru moartea nou-născutului. Unele
dintre ele este posibil să fi ucis copilul în timpul stării psihotice disociative. Se descrie
cazul lui V, care în noapte nașterii a atribuit crampele abdominale menstruației. Fiind în duș, a
descris o presiune vaginală și sângerări și ”a simțit că ceva a venit afară”. A raportat un disconfort
minimal: ”Când am văzut capul și corpul copilașului, nu am realizat că a venit din
mine. Nu am fost rănită și nu m-am simțit neobișnuit. Puteam să văd, dar nu să
simt. Nu se întâmpla.” (pag. 110);
 psihoza disociativă asociată cu amnezia și este experimentată ca un vis în timp ce
persoana este trează, care nu poate fi diferențiat de percepțiile normale. Inabilitatea
sinelui de a gestiona trauma nașterii cauzează o ruptură în realitatea negată.
 media scorurilor la Chestionarul Experiențelor Disociative (DES) a fost mai
crescută la eșantionul de femei care au comis neonaticid după negarea sarcinii

17 cazuri (3)
 nouă dintre cele 17 femei (53%) au raportat un abuz sexual în
copilărie.
 nouă dintre cele 17 femei (53%) au raportat abuz fizic, iar 11 (65%) au
avut atât fie abuz fizic fie abuz sexual. Abuzul emoțional a fost
prezent în toate cazurile. Multe dintre aceste femei, protejându-și
părinții abuzivi, idealizau relațiile cu acestea considerându-le
”perfecte”, ”bune” sau ”apropiate” (pag. 112);
 multe dintre femei au avut comportamente bizare cu cadavrele nou-
născuților. Unele nu au făcut niciun efort pentru a le ascunde de
autorități, iar altele le-au dus la tomberon. Des, femeia și-a ținut nou-
născutul mort aproape de ea. Unele s-au întors în pat împreună cu
cadavrul nou-născutului unde au rămas până când au fost descoperite
(pag.112);
 majoritatea femeilor aveau abilități cognitive sub grupa lor de vârstă
fiind deficitare în capacitatea de rezolvare de probleme, în abilitățile
cognitive sau de gestionare a situațiilor (pag. 112);

Care sunt explicațiile pentru negarea
sarcinii?
 Negarea este încercarea de a evita o realitate intolerabilă.
 Pentru ca un fapt să poată fi negat, trebuie să existe niște
cunoștințe premergătoare despre acel fapt. De multe ori însă,
când femeile au raportat o minimă conștientizare a sarcinii, negarea a
fost interpretată ca o formă de manipulare. Negarea este rezultatul
unei emoții intolerabile care s-ar activa odată cu
conștientizarea sarcinii, emoție care este blocată prin negare.
Sarcina este un stimul infricoșător pentru femeile cu tulburare
disociativă. Tulburările disociative prevestesc negarea sarcinii. Totuși, nu
toate cazurile de negare a sarcinii culminează în neonaticid.
 Într-un studiu la care au participat 27 de femei care și-au negat sarcina până
la termen, însă nu s-a întâmplat neonaticidul s-a arătat că multe dintre femei
au declarat că nu au avut niciun simptom specific gravidității, iar celelalte au
atribuit simptomele altor cauze. În momentul nașterii majoritatea au avut o
psihoza inopinată asociată cu amnezia.

Modelul biologic
 Modelul biologic postulează negarea sarcinii ca fiind fenomenul
care presupune graviditate fără semne și simptome
fizice sepcifice (precum lărgirea șoldului, mărărea sânilor sau
amenoree).
 Este acceptat faptul că stimulii psihici pot produce modificări
endocrine.
 Este cunoscut un fenomen similar însă invers, denumit ”hysterical
pregnancy” sau ”pseudocyesis”. Pseudocyesis (sarcina
imaginară) se manifestă când dorința unei sarcini este foarte
puternică, iar femeia iși induce simptomele specifice sarcinii
(amenoree, lactație, creșterea șoldurilor, experiențe subiective ale
mișcărilor unui făt). Se consideră că negarea sarcinii este un
fenomen bazat pe aceleași mecanisme neuro-hormonale
însă în oglindă.

Capitolul 8 - Criminal Defense in Cases of Infanticide and
Neonaticide - Judith Macfarlane avocat practicant la
Human Services Division
 cazurile documentate de neonaticid au dezvăluit câteva tipare ale
acestor mame:
 mamele care comit neonaticid sunt adolescente sau femei tinere
 aproape 95 % dintre mamele care comit neonaticid sunt femei sub 25
ani.
 mai puțin de 20% dintre ele sunt căsătorite.
 de regulă, aceste femei nu au antecedente penale.
 de regulă nu suferă de alte boli mintale preexistente, cum ar fi
schizofrenia sau depresia.
 în mod cert, cea mai semnificantă similaritate în privința femeilor
care comit neonaticid este negarea sarcinii ca un mecanism psihotic
sau isteric/pervaziv (pag. 135-136);

”denial of pregnancy” - studiu
apărut la British Medical Journal
 Negarea sarcinii -” lipsa conștientizării din partea unei femei că este în stare de
graviditate”.
 Negarea poate fi temporară sau totală, caz în care femeia conștientizează sarcina abia în
momentul nașterii - prevalență de 1 la 2455 a negării totale a sarcinii
 Fenomen strâns legat de trauma sarcinii este amnezia disociativă - amnezia

disociativă nu presupune neaparat negare pe parcursul gravidității, dar se poate manifesta
după naștere și în legătură cu sarcina.
 Cu ocazia raportării unui caz, în German Journal of Psychiatry, autorii descriu amnezia
disociativă ca fiind ”fenomenul care implică perturbări sau defalcări ale memoriei, conștiinței sau
conștientizare, identitate și sau percepție - funcții mentale care, în mod normal, funcționează fără
probleme. Amnezia disociativă nu este aceeași cu amnezia simplă, care implică o pierdere de informații
din memorie, de obicei ca urmare a bolii sau a vătămării creierului. În amnezia disociativă, amintirile
încă există, dar sunt îngropate profund în mintea persoanei și nu pot fi amintite. Cu toate acestea,
amintirile ar putea reapărea singure sau după ce au fost declanșate de ceva din jur.”

Negarea sarcinii și amnezia disociativă
 Cazul descrise de ei se referă la o femeie de 28 de ani, căsătorită și mama a 6 copii.
Amnezia disociativă a apărut în urma nașterii ultimului copil. Membrii familiei femeii
au observat că în urma externării ei din maternitate ea nu își recunoaște nou-născutul
și nu are amintiri legate de naștere. În acest caz nu existase negarea sarcinii, dar ea nu-
și amintea nicio informație legată de naștere. Continua însă să alăpteze și avea un
interes activ în îngrijirea nou-născutului. Pacienta nu a raportat idei de pruncucidere.
Ea a raportat în cadrul unui interviu un abuz sexual suferit în copilărie.
Din discuțiile cu familia a reieșit că pacienta ar fi dorit să renunțe la sarcină pe
parcursul gestației, însă soțul său nu a fost de acord. Nu a existat nicio dovadă de
depresie post-partum sau psihoză conform criteriilor psihiatrice.
 Psihiatrii au concluzionat că pacienta și-a reprimat amintirile, sens în care acum
avea amnezie funcțională.
 Medicii au precizat în articol că ”amnezia disociativă este neobișnuită, dar trebuie
recunoscută în timpul sarcinii și postpartum.” Simptomele de disociere pot
apărea și în cadrul tulburării de stres posttraumatic (PTSD),
tulburare ce s-a arătat că poate fi declanșată de naștere.”

Negarea sarcinii urmată de amnezie
disociativă legată de evenimentul
traumatic al nașterii și de pruncucidere
 caz prezentat într-un articol de specialitate psiho-juridică:
O studentă de 21 ani care a prezentat simptomatologia negării totale a sarcinii a avut o reacție
disociativă în timpul nașterii care s-a petrecut la domiciliu, fără asistență medicală. Nou-născutul a
murit imediat.Toate dovezile au indicat negarea totală a sarcinii până în momentul nașterii. Recția
disociativă a apărut ca urmare a stresului acut din timpul nașterii. Nu au fost găsite alte devezi de
psihopatologie preexistentă. Pentru că a provocat moartea nou-născutului, pacienta s-a confruntat cu
acuzații pentru „omor deosebit de grav”, care ulterior au fost reduse la „ucidere din culpă”. S-a arătat
însă că pacienta a fost în incapacitatea fizică de a efectua acte voluntare din cauza (1) pierderii
controlului asupra acțiunilor sale în timpul nașterii și (2) ca urmare a reacției disociative acute la
nașterea neașteptată.
• perspectivă legală - condiții tipice iresponsabilității.
• Autorii analizează limitele răspunderii penale în funcție de severitatea condițiilor
disociative acute și propun folosirea sintagmei de ”neconștientizare a sarcinii” în locul
celei de ”negare a sarcinii” având în vedere caracterul involuntar al procesului psihic.

CUM EVALUEZ?
Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-
a, 1-4 octombrie 2020
Bibliografie
 Green, C. M., & Manohar, S. V. (1990). Neonaticide and hysterical denial of pregnancy. The British Journal of Psychiatry, 156(1), 121-123.
 Brezinka, C., Brezinka, C., Biebl, W., & Kinzl, J. (1994). Denial of pregnancy: obstetrical aspects. Journal of Psychosomatic Obstetrics & Gynecology, 15(1), 1-8.
 Bascom, L. (1977). Women who refuse to believe: persistent denial of pregnancy. MCN: The American Journal of Maternal/Child Nursing, 2(3), 174-177.
 Brozovsky, M., & Falit, H. (1971). Neonaticide: Clinical and psychodynamic considerations. Journal of the American Academy of Child Psychiatry.
 Jacobsen, T., & Miller, L. J. (1998). Focus on women: Mentally ill mothers who have killed: Three cases addressing the issue of future parenting capability. Psychiatric Services, 49(5), 650-657.
 Bonnet, C. (1993). Adoption at birth: prevention against abandonment or neonaticide. Child abuse & neglect, 17(4), 501-513.
 Milstein, K. K., & Milstein, P. S. (1983). Psychophysiologic aspects of denial in pregnancy: case report. The Journal of clinical psychiatry, 44(5), 189-190.
 Arboleda-Florez, J. (1976). Neonaticide. Canadian Psychiatric Association Journal, 21(1), 31-34.
 Finnegan, P., McKinstry, E., & Robinson, G. E. (1982). Denial of pregnancy and childbirth. The Canadian Journal of Psychiatry, 27(8), 672-674.
 Bracken, M. B., & Kasl, S. V. (1976). Psychosocial correlates of delayed decisions to abort. Health education monographs, 4(1), 6-44.
 Carlson, E. B., & Putnam, F. W. (1993). An update on the dissociative experiences scale. Dissociation: progress in the dissociative disorders.
 Steingard, S., & Frankel, F. H. (1985). Dissociation and psychotic symptoms. The American journal of psychiatry.
 Van der Hart, O., Witztum, E., & Friedman, B. (1993). From hysterical psychosis to reactive dissociative psychosis. Journal of Traumatic Stress, 6(1), 43-64.
 Hollender, M. H., & Hirsch, S. J. (1964). Hysterical psychosis. American journal of psychiatry, 120(11), 1066-1074.
 Janet, P. (1920). The major symptoms of hysteria: Fifteen lectures given in the medical school of Harvard University. Macmillan.
 Starkman, M. N., Marshall, J. C., La, J. F., & Kelch, R. P. (1985). Pseudocyesis: psychologic and neuroendocrine interrelationships. Psychosomatic medicine, 47(1), 46-57.
 Cohen, L. M. (1982). A current perspective of pseudocyesis. The American journal of psychiatry, 139(9), 1140-1144.
 Brockington, I. F. (1996). Infanticide. Motherhood and mental health.
 Kaye, N. S., Borenstein, N. M., & Donnelly, S. M. (1990). Families, murder, and insanity: a psychiatric review of paternal neonaticide. Journal of Forensic Science, 35(1), 133-139.
 D'Orbán, P. T. (1979). Women who kill their children. The British journal of psychiatry, 134(6), 560-571.
 Wessel, J., & Buscher, U. (2002). Denial of pregnancy: population based study. Bmj, 324(7335),pag 458.
 Tharoor, H., Dinesh, N., Chauhan, A., Mathew, A., & Sharma, P. S. V. N. (2007). Dissociative amnesia related to pregnancy. German J Psychiatry, 10, 119-121.
 Reynolds, J. L. (1997). Post-traumatic stress disorder after childbirth: the phenomenon of traumatic birth. Cmaj, 156(6), 831-835.
 Vedat Şar, M. D., Nazan Aydın, M. D., & Onno van der Hart PhD, A. Acute dissociative reaction to spontaneous delivery in a case of total denial of pregnancy: Diagnostic and forensic aspects.
INFRACȚIUNEA
ȘI COMPONENTELE EI SUBIECTIVE
av. psih. dr. GABRIELA GROZA

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB
FAPTA PENALĂ , INFRACȚIUNEA
• fapta penală și infracțiune (singurul temei al

răspunderii penale)
• infracțiunea = fapta prevazută de legea penala:

1. săvârșită cu vinovăție
2. nejustificată
3. imputabilă persoanei care a săvârșit-o
1. VINOVĂȚIA
• intenție - atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale
(fie că urmărește sau doar acceptă producerea lui)
• culpă – atunci când făptuitorul fie prevede rezultatul faptei

sale însă nu îl acceptă (socotind fără temei că nu se va
produce), fie nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și
putea să îl prevadă
• intenție depășită (”praeterintenție”) – atunci când făptuitorul

săvârșește cu intenție o faptă care produce un rezultat (mai
grav decât cel prevăzut), rezultat ce se datorează culpei
făptuitorului.
❑ art. 15 alin 1 din Noul Cod Penal

2. CAUZELE JUSTIFICATIVE
• Legitima apărare – atunci când fapta este săvârșită pentru a înlătura un atac material,
direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora
sau un interes general, daca apărarea este proportională cu gravitatea atacului.
• Starea de necesitate - atunci când persoana care săvârșește fapta o face pentru a
salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viata, integritatea
corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al sau ori al altei
persoane sau un interes general, daca urmările faptei nu sunt vădit mai grave decat
cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlaturat.
• Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații – atunci când persoana care
săvârșește fapta o face exercitându-și un drept recunoscut de lege sau pentru a
îndeplini o obligație impusă de lege sau de autoritatea competentă.
• Consimțământul persoanei vătămate - atunci când persoana care săvârșește fapta o

face având consimțământul persoanei vătămate, iar acest consimțământ este valabil.
Pentru a fi valabil, persoana vătămată trebuie să poată dispune legal de valoarea
ocrotita de lege (de exemplu, de integritatea sa fizică) și să nu fie vorba de
infracțiunile contra vieții.
❑ art. 18-22 din Noul Cod penal

3. CAUZELE DE NEIMPUTABILITATE
• Constrângerea fizică - atunci când persoana care săvârșește fapta o face din cauza unei
constrângeri fizice căreia nu i-a putut rezista.
• Constrângerea morală - atunci când persoana care săvârșește fapta o face din cauza unei
constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului
ori a altuia și care nu putea fi înlaturat în alt mod.
• Excesul neimputabil - atunci când persoana care săvârșește fapta o face fiind aflată în stare de
legitima aparare, care a depașit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări
proporționale cu gravitatea atacului sau fiind aflată în stare de necesitate, nedându-și seama la
momentul comiterii faptei că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut
produce dacă pericolul nu era înlăturat.
• Minoritatea - atunci când fapta penală este săvârșită de către un minor, care la data comiterii
faptei nu îndeplinea condițiile legale pentru a răspunde penal.
• Iresponsabilitatea - atunci când persoana care săvârșește fapta o face fără a-și putea dea seama
de acțiunile sau inacțiunile sale ori fără a le putea controla, fie din cauza unei boli psihice, fie din
alte cauze.
• Intoxicația - atunci când persoana care săvârșește fapta o face fără a-și putea dea seama de
acțiunile sau inacțiunile sale ori fără a le putea controla, din cauza intoxicării involuntare cu alcool
sau cu alte substanțe psihoactive.
• Eroarea - atunci când persoana care săvârșește fapta o face fără să cunoască existența unei stări,
situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
• Cazul fortuit - atunci când rezultatul faptei penală săvârșite este consecința unei împrejurări care
nu putea fi prevazută.
• art. 18-22 din Noul Codul penal

3. EVALUAREA ELEMENTELOR
SUBIECTIVE ALE INFRACȚIUNII
• de ordin psihologic (de exemplu, stabilirea dacă
prevedea sau putea să prevadă un făptuitor rezultatul
faptei sale, dacă exista sau nu constrângere morală, dacă
un comportament excesiv este rezultatul unei tulburări
sau unei temeri e.t.c.)
• de ordin medico-psihiatric ( iresponsabilitatea,

intoxicarea, bolile psihice e.tc.)
3. LATURA SUBIECTIVĂ A INFRACȚIUNII
• vinovăția, mobilul și scopul infracțional.
❖pot face diferența dintre o încadrare juridică sau alta

• forma calificată presupune un anume mobil și scop – de exemplu,
infracțiunea de omor (art. 188 din Noul Cod penal) și cea de omor
calificat prevăzută de art. 189 alin 1. lit.d) Noul Cod Penal - omorul
săvârșit pentru ”a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni”.
❖pot duce sau nu la tragere la răspundere penală

o intenție /culpă (reglementată răspunderea din culpă)
o Ex. Vătămare din culpă - lovirea sau alte violențe (art. 193 alin 1 din
Noul Cod Penal)
o racolarea minorilor în scopuri sexuale (art. 222 din Noul Cod Penal)
unde pentru a se putea trage la răspundere penală făptuitorul,
trebuie probat scopul
EVALUAREA
PERSPECTIVEI
COGNITIVE
PERSPECTIVA COGNITIVĂ A
FĂPTUITORULUI (1)
Atunci când trebuie stabilită forma de vinovăție cu care a fost
comisă o faptă penală (intenție, culpă sau intenție depășită) sau
dacă împrejurarea ce ar putea duce la aplicarea cazului fortuit
putea sau nu fi prevăzută și atunci când trebuie identificate
motivația și scopul urmărit de făptuitor, trebuie să
determinăm perspectiva cognitivă a făptuitorului.
FĂPTUITORULUI (2)
• Dezvoltarea cognitivă cuprinde procese mentale ca învățarea, atenția,
memoria, limbajul, gandirea, raționarea și creativitatea.
• oamenii = diferiți
• perspectiva sa cognitivă într-o situație=
✓ ”cum vede lucrurile”, ”care sunt raționamentele pe care le face”, ”ce
gânduri are”, ”ce-și imaginează” e.t.c.
✓ felul în care atribuim (în mintea noastră) implicit cauzalitatea,
✓ ușurința sau greutatea cu care ne formăm certitudini,
✓ cunoștințele pe care le avem,
✓ abilitățile (inteligența, creativitatea e.t.c.)
• determinarea perspectivei cognitive cade în sarcina organelor judiciare.
• sinceritatea celor cercetați privind intențiile și gândurile din momentul
comiterii faptelor?
- unii sunt șocant de sinceri, alții par șocant de sinceri, unii pare că
mint, alții mint.
- unii sunt vinovați și trebuie să răspundă, iar alții sunt nevinovați.
FĂPTUITORULUI (3)
• intenție sau din culpă - perspectiva mentală a făptuitorului:

➢ a urmărit producerea rezultatului? L-a acceptat? L-a prevăzut? și mai
ales, Putea să îl prevadă?
• evaluarea motivațiilor și a scopului infracțional

➢ ce l-a determinat să comită un anume act, ce scopuri (realiste sau
nu) țintea.
IMPORTANȚA EVALUĂRII
CORECTE A PERSPECTIVEI
COGNITIVE A FĂPTUITORULUI
• ne aflăm în cazul unei cauze de nepedepsire sau neimputabilitate ?
• ” (1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport
cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului,
care se evaluează după următoarele criterii: (...) d) motivul săvârşirii
infracţiunii şi scopul urmărit”
(art. 74 alin (1) lit d) din Noul Codul Penal)
✓ să estimăm mai corect periculozitatea infractorului și
✓ să stabilim pedeapsa cea mai potrivită (inclusiv eventualele obligații din
structura pedepsei)
• Motivațiile, scopul și periculozitatea infractorului au miză cu atât mai
mare în procesul de reabilitare, unde este esențială evaluarea
corectă a lor pentru procesul de modificare comportamentală.
Erorile în analiza
perspectivei cognitive (1)
1. ne proiectăm pe noi în situația ce face obiectul cercetării și evaluăm
perspectiva mentală a făptuitorului în funcție de ”cum aș fi gândit eu în acea
situație”, ”ce motivații ar fi trebuit să am eu ca să fac asta”.
➢ Exemplu: ”eu mi-aș fi dat seama fără niciun dubiu că asta se va întâmpla, era
logic” și presupunem automat că și persoana în cauză ”și-a dat seama la acel
moment”.
▪ suntem extrem de diferiți de cei cărora le evaluăm gândurile/ intențiile/

motivația, dar ne raportăm la noi
▪ uităm că făptuitorul/victima poate nu are capacitățile noastre cognitive,
▪ nu avem în vedere că făptuitorul/victima nu și-ar fi putut imagina soluții ce nouă
ne par evidente,
▪ nu ținem cont de faptul că făptuitorul/victima era într-o stare psihică ce-i bloca
procesarea mentală,
▪ nu avem în vedere că făptuitorul/victima are alte experiențe de viață și alte frici,
▪ nu ținem cont de faptul că făptuitorul/victima poate avea motivații ce nouă ni se
par total lipsite de sens
SPEȚĂ 1 – evaluarea perspectivei
subiective a făptuitorului
▪ X conduce un automobil fără permis de conducere. X este în mașină cu Y și face un accident rutier
ieșind de pe carosabil și lovind un copac. După accident, X discută cu Y care îi spune că nu se poate
mișca însă este conștient. X, în loc să cheme salvarea, se deplasează pe jos spre locuința sa spre a
aduce ajutoare. Când revine la autoturism, Y este mort.
? a acceptat X producerea rezultatului (moartea lui Y) sau nu l-a acceptat ori nu l-a prevăzut deși
trebuia să îl prevadă?
X va fi încadrat la infracțiunea prev. de art. 88 (omorul) din Noul Cod Penal sau la infracțiunea prev. de
art.192 (ucidera din culpă) din Noul Cod Penal ?
➢ greșit să credem că independent de persoana lui X soluția acestei spețe este una sau alta
➢ evaluăm capacitățile cognitive ale lui X
➢ capacitățile lui X într-un context (atipic și extrem) dat
➢ nu putem presupune că a acceptat întrucât ”era evident că exista și această posibilitate”, pentru
că este posibil ca pentru X să nu fi fost deloc evident și realmente să nu fi luat nicio clipă în calcul
această variantă
➢ chiar și în cazul unei persoane foarte raționale și lucide, o situație atât de tensionată îi poate bloca
abilitățile de analiză
➢ faptul că încalcă legea penală nu îl scutește de impactul situației asupra sa
➢ X are periculozitatea unui criminal și trebuie să răspundă pentru omor sau trebuie să răspundă
pentru ucidere din culpă
➢ O stare de fapt reținută corect este esențială în procesul de reabilitare și în acceptarea pedepsei
Erorile în analiza
2. simțim și credem despre noi că suntem buni psihologi – oamenii +
foarte mulți practicieni ai dreptului cred că ”își dau seama când
sunt mințiți” = iluzie.
❖cercetare: un eșantion de persoane este împărțit în două. Unora li se

spune să vorbească despre câte o agresiune la care au luat parte în
ultimele 12 luni, cealaltă jumatate trebuie să inventeze câte o
agresiune la care ar fi luat parte în ultimele 12 luni. Sunt filmați toți
participanții. Specialiștii (polițiști, procurori, judecători, psihologi
e.t.c.) vizionează filmările și trebuie să stabilească cine minte și cine
spune adevărul.
❖au dreptate în aproximativ 55% din cazuri

❖gradul de încredere pe care îl au în abilitatea lor de a detecta
comportamentul simulat = peste 90%.
• Shaw, J., Porter, S., & Ten Brinke, L. (2013). Catching liars: Training mental health and legal
professionals to detect high-stakes lies. The Journal of Forensic Psychiatry &
Psychology, 24(2), 145-159.
2. simțim și credem despre noi că suntem buni psihologi – oamenii +
foarte mulți practicieni ai dreptului cred că ”își dau seama când sunt
mințiți” = iluzie.
• se contrazic anumite aspecte din declarația lui => este vinovat.

• persoana care într-adevăr minte, ascunde aspecte ce nu sunt relevante
pentru cauză, însă sunt foarte relevante pentru el.
De exemplu: X susține că a plecat imediat după încăierare din acel loc. Să
spunem că pentru speță este foarte important doar momentul în care a
plecat. X afirmă că a plecat cu mașina lui Y împreună cu Y și Z. Realizăm din
coroborarea probelor din dosar că X nu se afla în mașină cu Y și Z și
presupunem că X nu a plecat după încăierare din acel loc.
De ce ar minți?
a) X a plecat cu o altă persoană (de exemplu, amanta, și nu dorește sub
nicio formă să menționeze acest aspect, știind că iubita/soția este
prezentă în sala de judecată sau are acces la actele dosarului) sau
b) X a plecat conducând propria mașină, însă evită să spună asta întrucât
în cuprinsul declarației a menționat deja că a consumat alcool și îi este
teamă că va fi tras la răspundere pentru conducerea sub influența
băuturilor alcoolice.
Chiar dacă uneori senzația că știm este foarte
puternică, nu este întotdeauna bazată pe
raționamente corecte!
Ne putem forma convingeri puternice bazate

pe judecăți false.
Erorile în analiza
3. credem că avem toate informațiile importante și suficiente
pentru o concluzie corectă – dar sunt rare cazurile în care
deținem toate informațiile importante dintr-o speță.
▪ uneori chiar făptuitorii dețin informații ce nu li se par
relevante și care dacă ni le-ar spune ne-ar lămuri altfel situația
▪ mintea noastră este obișnuită să tragă concluzii chiar și atunci
când nu are informații suficiente - emitem judecăți ca și când
le-am avea => când nu înțelegem motivația, intenția,
prevederea sau logica unei persoane, să se datoreze tocmai
faptului că ne lipsesc bucăți de puzzel.
SPEȚĂ 2 – evaluarea perspectivei
subiective a făptuitorului
▪ judecăm infracțiunea de pornografie infantilă a unei persoane care accesează
materiale pornografice cu minori
✓ nu știm cum a ajuns persoana să dezvolte această preferință sexuală – ex. în urma
unor abuzuri sexuale pe care el le-a suferit în copilărie.
✓ dacă am știi am putea stabili în cursul procesului obligația de se supune unor
măsuri de îngrijire sau tratament medical - dacă comportamentul infracțional este
o consecință directă a unei disfuncții, aceasta trebuie tratată.
✓ pentru a încadra juridic fapta, nu ne interesează de ce vizionează infractorul
materiale pornografice cu minori, însă pentru a stabili corect pedeapsa, da.
• art. 74 alin (1) lit a), d) și g) din Codul Penal, care ne spun că ” (1) Stabilirea
duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii
săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele
criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele
folosite;(...)d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit”,(...) g) nivelul de
educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
• art 75 alin (2) lit. b din Noul Cod Penal – Circumstanțele atenuante (2) Pot
constitui circumstanțe atenuante judiciare:(…)b) împrejurările legate de fapta
comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
• ”nu avem de unde știi aceste împrejurări și este de datoria făptuitorului să ni le
pună în vedere” sau că ”nu suntem obligați noi să analizăm astfel de aspecte”
! rol mai implicați
! să fim mai responsabili
! să fim răbdători în tragerea de concluzii
! să ne punem continuu întrebări
= să evităm eroarea + să avem în minte mereu cel mai

important scop final al procesului penal = înlăturarea stării de
pericol
Cum ne îmbunătățim expertiza profesională
pentru evaluarea perspectivei cognitive (I)
I. dezvoltarea abilității de a ”vedea prin ochii celuilalt”

(perspective-taking) - îmbunătățirea procesului cognitiv care face
ca oamenii să de-a sens și conținut perspectivei celorlalți,
intuindu-le intențiile, dorințele, emoțiile și gândurile.
❖să trăim experiențe diferite, să discutăm cu (și mai ales, să ascultăm)
oameni foarte diferiți de noi și să ne punem mereu întrebare, ”cum
ar vedea altcineva situația asta?”
❖să văd prin ochii celuilalt ≠ să mă pun pe mine în situația celuilalt și
să o văd prin ochii mei, ci cunoscând cum gândește celalalt, ce
abilități are, ce credințe are, ce nevoi are e.t.c., să văd din perspeciva
lui.
Nu este important care este viziuna corectă, ci care sunt perspectivele
posibile.
De exemplu, - situațiile victimelor violenței domestice
• uneori este greu să vedem lucrurile din perspective extrem de departe de
realitatea noastră,
❖ putem exersa:
✓ putem urmări forumuri, grupuri online = să învățăm cum gândesc, ce probleme au
și în ce mod le impactează activitatea noastră (în funcție de profesia pe care o
avem) situația
✓ să citim despre sau să participăm la conferințe care abordează acel subiect
✓ când interacționăm din poziția noastră cu persoana (făptuitor sau victimă) , să
avem o abordare deschisă = să evităm presupunerile (care fiind ale noastre, cel
mai probabil ar putea fi corecte pentru noi) + să investigăm perspectiva celui din
fața noastră
❑ adresarea de întrebări (evitând un ton acuzator și păstrând un ton neutru) precum: ”de
ce ai ales să acționezi așa?”, ” de ce spui că nu aveai ce altceva să faci?”, ”cum ar fi fost
dacă ai fi acționat în acest fel?”, ”ce te împiedica să faci asta?”, ”îl/o credeai în stare? ce
te făcea să crezi asta?”, ”ce simțeai atunci?”, ”ce credeai că se va întâmpla dacă ai fi
acționat așa?” e.t.c.
• perspectiva celuilalt nu trebuie să fie corectă sau logică, dar este singura care
explică comportamentul acelei persoane.
• comportamentul este consecința gândurilor (judecățiilor), emoțiilor, nevoilor,
intențiilor noastre = > pentru a evalua corect comportamentul cuiva, trebuie să
cunoaștem gândurile, emoțiile, nevoile și intențiile ce au stat la baza lui = ale
acelei persoane.
• Martinez, A. G., Stuewig, J., & Tangney, J. P. (2014). Can perspective-taking reduce crime?
Examining a pathway through empathic-concern and guilt-proneness. Personality and
Social Psychology Bulletin, 40(12), 1659-1667.
https://m.youtube.com/watch?v=fPPGxOgDg4w
Cum ne îmbunătățim expertiza profesională
pentru evaluarea perspectivei cognitive (II)
II. păstrarea vie a îndoielii – menținerea incertitudinii la nivel

mental consumă foarte multă energie cognitivă.
➢este obositor să păstrăm în mintea noastră simultan mai multe

ipoteze incompatibile
➢organismul funcționează după principiul consumului minim de

resurse
=> tendința minții noastre este de a ajunge cât mai repede la

certitudine și de a alunga ambiguitatea.
”nici cantitatea, nici calitatea dovezilor
nu contează prea mult când vine vorba
de încrederea subiectivă. Încrederea pe
care o au indivizii în opiniile lor depinde
mai ales de calitatea poveștii pe care o
pot spune despre ceea ce văd, chiar
dacă văd puține lucruri. Adeseori, nu
izbutim să admitem posibilitatea că ne
lipsesc probe de importanță critică
pentru judecata noastră – ceea ce
vedem e tot ce există. Mai departe,
Sistemul nostru asociativ tinde să
stabilească un model coerent de
activare și să suprime îndoiala și
ambiguitatea.”
(Daniel Kahneman)
Kahneman, D. (2012). Gândire rapidă, gândire lentă, Bucureşti: Editura Publica

Strategia testării pozitive
strategia testării pozitive – testarea ipotezelor noastre încercând
să le respingem
✓un efort mental direcționat conștient în acest sens.
❑raționarea noastră este distorsionată de biasul de confirmare

= tendința de a favoriza (observa mai ușor, pondera mai mult,
selecta) acele informații care se potrivesc cu ipoteza în care
credem deja.
SPEȚĂ 3 – testare pozitivă
• Într-o situație de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, ne-am format ipoteza cum că unul dintre clienții
victimelor care le oferea droguri cu ocazia întreținerii raporturilor sexuale este parte din grupul infracțional ce
înfăptuia traficul de persoane.
✓ Credem că acest client ajuta la activitatea infracțională a grupului prin drogarea victimelor.
✓ Mental prin mecanismului biasului de confirmare, ne întărim tot mai mult convingerea formată, interpretând
probele din dosar ca fiind confirmatorii pentru ipoteza noastră
▪ faptul că acest client se cunoștea cu o parte dintre membrii grupului infracțional ne confirmă ipoteza
▪ faptul că victimele susțin că nu-și mai amintesc anumite momente, ne confirmă ipoteza (considerând că ele erau
drogate în mod intenționat pentru a fi mai ușoară activitatea grupului)
▪ faptul că una dintre victime relatează o scenă în care unul dintre membrii grupului insita să-l primească pe acest client,
ne confirmă ipoteza
✓ Fără să ne propunem, mintea noastră caută mereu dovezi în a-și confirma ipotezele ce le lansează, dovezile
contrare ipotezei sunt adesea ignorate
❑ faptul că liderul grupului infracționl a bătut de mai multe ori victimele pentru că ar fi fost drogate
❑ faptul că victimele erau consumatoare înainte de a fi exploatate sexual
✓ Testarea pozitivă în acest caz se poate realiza presupunând convingerea cum că acel client este membru a
grupului infracțional ca fiind falsă
✓ = > îmi oblig mintea să depună efort conștient și să strângă dovezi pentru a demonta ipoteza în care eu cred,
luptând împotriva convingerilor mele
❖ investighez dacă clientul plătea pentru servicii și dacă avea vreo facilitate de preț,
❖ întreb victimele dacă mai erau și alți clienți care le ofereau droguri și dacă inițiativa de consum era din parte lor sau din
partea clienților,
❖ întreb despre situația consumui de droguri dinaintea apariției acestui client,
❖ întreb despre frecvența vizitelor acestui client.
❖ în discuția cu persoana suspectă, verific care erau momentele în care frecventa locul unde se găseau victimele (și încerc
să observ dacă momentele erau strâns legate de activitățile din viața lui sau erau mai degrabă momente optime pentru
activitatea infracțională).
✓imparțialitatea nu este garantată suficient de faptul că ”eu
doresc să fiu imparțial și nu am niciun motiv de a favoriza vreo
ipoteză”.
✓mintea noastră favorizează întotdeauna prima ipoteză
formulată, iar noi, fiind conștienți de acest mecanism, putem
lupta împotriva lui.
CONCLUZII
– evaluarea perspectivei mentale
❑de multe ori când trebuie să apreciem dacă făptuitorul a urmărit un
rezultat, l-a prevăzut sau l-ar fi putut prevedea, facem o judecată în
condiții de incertitudine
❑aprecierea noastră este supusă greșelii și trebuie să admitem asta
❑putem să ne proiectăm pe noi în locul acelei persoane și să tragem
astfel concluzii greșite, putem avea o senzație/intuiție foarte
puternică că ”ne dăm seama” (intuiție care să nu corespundă
realității) sau putem uita că nu deținem toate informațiile.
❑Trebuie să luptăm conștient cu sursele de eroare din procesul

decizional fiind mereu atenți la modul în care ne-am formulat
concluziile și punându-le permanent la îndoială (chiar și pe cele mai
evidente).
EVALUAREA
PERSPECTIVEI
EMOȚIONALE
Perspectiva emoțională a
făptuitorului
• când trebuie stabilit dacă exista sau nu constrângere morală sau
dacă comportamentul excesiv (al excesului neimputabil) este
rezultatul unei tulburări sau al unei temeri, trebuie să determinăm
atât perspectiva cognitivă cât și cea emoțională a făptuitorului
• Perspectiva emoțională poate fi analizată în trei etape: cum apare

emoția, cum se trăiește emoția și cum se reacționează la emoție.
• = emoție primară generând de multe ori o reacție automată de

panică, înainte de a putea evalua conștient pericolului - - reacția
mea s-ar putea să nu aibă timp să treacă prin filtrul interpretării
conștiente și să nu depindă sub nicio formă de inteligența,
cunoștințele sau intențiile mele.
• Frica funcționează după principiul ”paza bună trece primejdia rea”,
fiind reală chiar dacă uneori se bazează pe alarme false.
FRICA
• FRICA= emoție primară strâns legată de instincul nostru

înnăscut de apărare.
• poate să apară automat (evaluările pericolului fiind procesări
implicite) sau poate fi generată de gânduri evaluative
conștiente.
• Când frica apare ca urmare a unor evaluări conștiente ale
pericolului, ea depinde de capacitățile cognitive ale fiecăruia.
• nu stimulul periculos generează frică, ci felul în care eu

interpretez acel stimul. Adică, nu faptul în sine că vine spre
mine un om înarmat mă face să trăiesc frică, ci faptul că eu
evaluez situația ca fiind periculoasă (îmi imaginez posibilele
consecințe).
FRICA
Gandurile generează frica
• putem pricepe de ce în anumite situații de risc sunt oameni
care nu simt frică (nepercepând mental niciun pericol),
• unii oameni trăiesc frică fără un pericol real (care există însă la
nivel mental).
• oamenii trăiesc diferit aceași emoție.
Reactia la frică
• Una este prezența emoției și alta felul în care reacționez la
acea prezență.
• Reacțiile la frică pot fi și ele automate sau gestionate
conștient. Cel mai cunoscut model din literatură pentru
răspunsul automat este îngheață-luptă-fugi (freeze–fight–
flight response).
• independent de voința noastră, trăsăturile noastre biologice
pot genera o reacție automată de îngheț (mă blochez și nu mai
pot reacționa), de luptă (încerc să mă apăr confruntând
pericolul) sau de fugă (încerc să scap fugind de pericol).
• reacția în funcție de abilitățile pe care le avem (abilități de a
ascunde emoția, de a reduce emoția, de a modifica situația
e.t.c.).
ANALIZAREA
CONSTRÂNGERII MORALE
• Revenind la constrângerea morală, pentru a stabili dacă
aceasta a fost sau nu forța ce a acționat asupra făptuitorului,
trebuie să evaluăm în ce măsură amenințarea a fost percepută
ca amenințare, pericolul era considerat grav și, nu putea fi
înlăturat în alt mod.
• În funcție de cum procesează cognitiv situația, o persoană se
poate simți amenințată într-o situație în care o alta nu percepe
amenințare.
• un pericol poate fi evaluat ca fiind foarte grav de către o
persoană care nu reușește să vadă o scăpare. Iar în final,
înlăturarea pericolului într-un alt mod ține de abilitățile de
găsire de soluții (deci de inteligență, de exeperiență, de
creativitate, de încredere în propriile forțe e.t.c.) ale persoanei
în cauză.
SPEȚĂ
• - trebuie să evaluăm o situație în care o asistentă medicală eliberează o adeverință medicală
falsificând semnătura medicului sub presiunea unei persoane care o amenință că-i va face
publice pe rețelele de socializare fotografiile indecente pe care i le-a piratat din calculator.
Trebuie așadar să stabilim în ce măsură amenințarea a avut efectul constrângerii morale,
fiind cea care a dus la comiterea infracțiunii de fals de către asistentă.
• Pentru a fi percepută ca amenințare, asistenta trebuia să chiar creadă că acele fotografii au

fost piratate și că persoana este în stare să le facă publice.
• Această amenințare (în măsura în care este crezută) are și un efect emoțional de
anxietate/temere asupra asistentei.
• Următorul pas este acela de a evalua gravitatea pericolului, adică, cât de grav ar fi fost
pentru asistentă ca acele fotografii să fie făcute publice. În acest caz, putem presupune în
mod întemeiat că pentru aproape orice persoană, publicarea unor fotografii indecente este
gravă și are un efect puternic asupra imaginii, respectiv duce la trăirea unor stări profunde
de rușine și vinovăție. Un alt efect este la nivelul relațiilor sociale ale persoanei expuse, care
se pot deteriora ca urmare a blamării victimei. În final, trebuie să stabilim dacă pericolul ar
fi putut fi altfel înlăturat. Aici va fi nevoie să evaluăm perspectiva cognitivă a persoanei
amenințate. Ce alte soluții vedea? De ce nu a apelat la acele soluții? Este posibil ca celelalte
soluții, chiar dacă ar fi existat să nu-i fi garantat persoanei amenințate scăparea de pericol și
deci să nu și le poată asuma, miza fiind prea mare. Prezintă asistenta pericol social fiind
necesară tragerea la răspundere penală sau este o victimă a constrângerii morale? La modul
ipotetic, nu știm.
Evaluarea cazului
• Pentru a identifica perspectiva emoțională și cognitivă a
persoanei amenințate putem formula întrebări (pe un ton
neutru și neacuzator) precum :
• ”ce ai gândit în acele momente?”,
• ”cum adică ”nu ai mai fost bună de nimic”,
• la ce concret te referi?”,
• ”cât timp a durat acea stare de temere? cum s-a manifestat?”,
• ”de ce ai fost sigură că va fi în stare să îndeplinească
amenințarea?”,
• ”te-ai gândit să nu dai curs amenințării? ce soluții vedeai
atunci și de ce nu ai optat pentru acelea?” e.t.c.
ANALIZAREA
COMPORTAMENTULUI EXCESIV
• Pentru a stabili dacă comportamentul excesiv (al excesului
neimputabil) este rezultatul unei tulburări sau al unei temeri
trebuie să determinăm dacă comportamentul a fost o reacție
automată la frică sau o alegere conștientă. Adică, să evaluăm
dacă fapta penală ce ar putea constitui exces neimputabil 1. a
fost necontrolabilă fiind, cel mai probabil o reacție de tip luptă
(fight) în fața pericolului, sau, dimpotrivă, 2. a fost o reacție
conștientă (de răzbunare) la furie.
SPEȚĂ
• situația în care X este atacat într-un bar de către Y care băut fiind începe să-i dea pumni lui X cu
putere în timp ce strigă cum că îl va omorâ în bătaie. X cade de mai multe ori pe jos și de fiecare
dată când se ridică este lovit din nou și aruncat pe jos. X reușește să ia o sticlă de vin de pe masă și
să o arunce înspre Y. Sticla de vin îl lovește pe Y în ochi cauzându-i acestuia un prejudiciu estetic
grav și permanent.
• Trebuie să se stabilească în ce măsură fapta lui X este un exces neimputabil fiind cauzată de starea
de temere creată în acea situație de legitimă apărare sau, X se află în situația depășirii legitimei
apărări, răspunzând penal pentru vătămare corporală, însă sub această circumstanță atenuantă.
• Cum determinăm situația în care se afla X? Care era perspectiva lui cognitivă și emoțională?
• La modul ipotetic ambele soluții juridice pot fi corecte. În cauză trebuie să identificăm ce gândea X
în acele momente și ce stare emoțională avea. Considera adevărate amenințările cu moartea?
Este posibil să fi cunoscut trecutul comportamental al lui Y și să-și fi bazat temerile pe alte
comportamente exesiv de violente ale lui Y, sau, dimpotrivă, să fi știut tot din trecut că ”doar gura
era de Y”. S-a simțit în pericol în acele momente sau mai degrabă s-a simțit umilit? Emoția ne
poate da indicii importante despre starea mentală. În acest gen de situații este foarte important
să evaluăm dacă persoana a simțit furie sau frică. Căci doar frica poate sta la baza excesului
neimputabil. X era sau nu sub influența băuturilor alcoolice? Avea starea de conștiență necesară
evaluării pericolului de a arunca acea sticlă spre Y? Reacția lui X a fost suficient de rapidă pentru a
putea fi explicată de mecanismul fricii sau a fost mai degrabă una calculată? Ce își spuneau? Care
erau replicile lui X, de temere sau de amenințare/provocare?
• Nu este ușor să discernem intențiile și să judecăm reacțiile unei persoane aflate în pericol, este
însă extrem de important sa acordăm atenția cuvenită elementelor psihologice în aceste situații. X
poate fi considerat victimă sau infractor în funcție de cum îi evaluăm reacția și stare psihică din
acel moment. Nu este puțin lucru (nici să te simți victimă și să fi condamnat și nici să scapi fiind o
persoană periculoasă).
Erorile în analiza perspectivei
emoționale (1)
• când analizăm impactul emoțional asupra comportamentului :
1. ne proiectăm pe noi în situația tensionată. Evaluăm constrângerea sau
amenințarea gândindu-ne cum ar fi acționat asupra noastră: ”m-aș fi
simțit constrâns?”, ”aș fi trăit temere în urma amenințării?” și evaluăm
reacția emoțională și comportamentală în funcție de cum am fi
reacționat noi. Poate fi foarte greșit. Oamenii au frici diferite, temeri
diferite, și mai ales abilități foarte diferite de a-și gestiona gândurile și
emoțiile. Trebuie să luăm mereu în considerare ipoteza conform
căreia temerea făptuitorului a fost reală, amenințarea a simțit-o
puternic și reacția a putut veni automat fără intervenția unei judecăți.
Iar dacă reacția a venit ca urmare a unei evaluări pe care făptuitorul a
făcut-o asupra pericolului, să ne amintim că i) temerea nu depinde de
stimulul periculos ci de felul în care mintea noastră evaluează acel
stimul (corect sau greșit, pentru mintea noastră este reală) și ii)
temerea are legătură și cu schemele noastre emoționale despre frică
(de exemplu, nu o putem gestiona și facem orice să scăpăm de ea). Să
reținem deci că, constrângerea/amenințarea poate fi reală și intensă
chiar dacă pericolul, la modul obiectiv, nu are același proporții.
emoționale (2)
2. uităm că judecăm situația retrospectiv. Dacă ne aflăm de exemplu,
într-o situație în care trebuie să determinăm dacă excesul este sau
nu imputabil, evaluăm azi (când știm cum s-a finalizat situația
conflictuală și care au fost rezultatele produse) stările și reacțiile
din acel moment (când nu știam cum se va termina). Să nu uităm
asta. Pentru că este ușor să nu avem în vedere că în acea situație,
tensionată, făptuitorul putea să aibă în minte ipoteza cea mai
gravă legată de finalul situației și să reacționeze în consecință. De
asemenea, nici în acest moment nu știm care ar fi fost rezultatul
conflictului dacă făptuitorul nu ar fi reacționat la acel moment, în
acel fel. Conform exemplului de mai sus, era posibilă și varianta în
care X să nu fi luat sticla de vin de pe masă și să nu o fi aruncat
spre Y, iar în momentele următoare în care Y îl lovea cu pumnii pe
X, acesta din urmă să cadă, să lovească cu capul un colț de masă și
să moară.
emoționale (3)
3. evaluăm posibilitățile de înlăturare a pericolului făcând abstracție
de persoana făptuitorului. Unele soluții ce ne par evidente, nu
sunt atât de ușor de găsit pentru făptuitor. Aici trebuie evaluată în
concret capacitatea lui de gestionare de probleme și de găsire de
soluții. În funcție de inteligență, curaj, încredere în propriile puteri,
experiențe anterioare, energie emoțională e.t.c., unele persoane
ar putea găsi alte posibilități de înlăturare a pericolului decât fapta
pe care au săvârșit-o sub constrângere morală, dar alte persoane
nu. Conform exemplului de mai sus, asistenta medicală ar fi putut
să nu vadă nicio altă soluție pentru înlăturare a pericolului decât
înfăptuirea falsului sau, ar fi putut să găsească alte soluții (să
sesizene organele judiciare pentru șantaj, să denunțe falsul după
înfăptuire înlăturându-i consecințele sau altele) însă să fi preferat
să înfăptuiască falsul neconsiderându-l la fel de important precum
păstrarea propriei imagini.
Cum ne îmbunătățim expertiza
profesională pentru evaluarea
perspectivei emotionele (I)
I. dezvoltarea empatiei cognitive - Cercetarile despre empatie fac diferența între empatia cognitivă (care
presupune să-ți poți reprezenta mental starea emoțională a celuilalt) și cea emoțională (atunci când simți ce
simte celalalt). Pentru analizarea stării de temere pe care o simte altă persoană avem nevoie de empatie
cognitivă. Empatia cognitivă este o componentă a inteligenței emoționale și presupune procesarea
perspectivei emoționale a celuilalt. Similară cu perspective-taking, se dezvoltă prin procesarea informațiilor
despre celalalt în adâncime. Pentru a înțelege de ce-i era atât de frică celuilalt într-o situație îl putem întreba
despre consecințele pe care le-a presupus, despre seminficația ce ar avea-o în viața sa acele consecințe,
despre raportarea la valorile și nevoile sale. În aceiași manieră, schemele emoționale pe care le are celalat
despre frică ne pot explica reacția sa emoțională. Frica poate fi foarte supărătoare și greu de gestionat pentru
unii și mai tolerabilă pentru alții. Toți avem emoții negative pe care le suportăm mai greu, pe care le
gestionăm mai greu și pe care le trăim mai intens, și altele cu care avem altă relație. De exemplu, în situația în
care ești șantajat cu publicarea unor fotografii compromițătoare, poți simți o frică puternică și o anticipare a
rușinii gândindu-te de câteva ori pe zi la posibilele consecințe și la cât de rău ar fi să se împlinească cele
expuse în amenințare. În aceeași situație poți simți o panică extremă care te face să te gândești fără încetare
la ipoteza publicării fotografiilor, nu mai poți să dormi, începi să iei medicamente, nu mai poți să mănânci,
apar reacții fizice (stresul intens fiind un factor de risc pentru multe afecțiuni medicale), nu te poți opri din
plâns, te gândești să îți iei viața căci nu mai poți așa și nu ai nicio scăpare e.t.c. Pentru dezvoltarea empatiei
cognitive trebuie să ascultăm oamenii, să ne uităm la filme, să citim cărți (toate acestea arătându-ne cum pot
fi văzute și simțite situațiile de către alții) și să reflectăm permanent la faptul că oamenii sunt diferiți, simt
diferit și evenimentele îi afectează diferit. Un exercițiu mental bun ar fi să ne imaginăm cum ar simți și
reacționa în situația dată persoane diferite (un om impulsiv, un om anxios, un om naiv, un om neîncrezător, un
om suspicios e.t.c.), obligându-ne astfel să analizăm mai multe perspective emoționale asupra aceleiași
situații.
Cum ne îmbunătățim expertiza
profesională pentru evaluarea
perspectivei emotionele (II)
II. cunoașterea literaturii despre funcția fricii în procesul luării de decizii și despre rolul fricii în evaluarea riscului. Prezența emoțiilor
are un rol important în luare deciziilor și în estimarea riscului. Frica este o emoție care are un ”rol de viteză” în luarea deciziilor. Una
dintre funcțiile fricii este să ne facă să acționăm rapid pentru evitarea unui pericol iminent făcând parte din mecanismul de apărare
al organismului nostru. Frica ne poate face însă să supraestimăm pericolul într-o situație dată și să reacționăm disproporționat
(ducând la exces neimputabil sau la a ne simți constrânși să acționăm). Trebuie să știm că această supraestimare a pericolului în
situații de criză este normală și acționează conform instinctului nostru de supraviețuire. Nu o putem astfel condamna. Când
judecăm situații de criză, așa cum sunt unele dintre cele ce pot constitui cauze justificative (legitima apărare sau starea de
necesitate) sau de neimputabilitate (constrângerea morală, excesul neimputabil) este bine să le privim prin prisma stării
emoționale tensionate, respectiv prin reacțiile (uneori extreme) ce oamenii le pot avea la frică. Deciziile luate în aceste situații de
criză sunt luate ”la cald”, uneori putând fi iraționale, însă fără să ascundă intenții infracționale și fără a fi dovadă pentru
periculozitatea făptuitorului. Nu orice persoană decide irațional când simte frică. Dacă sunt o persoană a căror judecăți și reacții nu
sunt afectate de prezența fricii, să nu greșesc considerând că așa ar trebui să fie și cel din fața mea pe care îl evluez. Fiecare dintre
noi avem câte o vulnerabilitate emoțională negativă. Unii își gestionează foarte greu judecata și reacția atunci când simt frică, alții
atunci când simt furie, tristețe, dezamăgire, anxietate, rușine sau vinovăție. Poate ne ajută să ne gândim că cel din fața noastră a
reacționat la frică irațional, așa cum nouă ni se întâmplă uneori la furie/tristețe/dezamăgire/anxietate/rușine/vinovăție. Adică, fără
să ne propunem, fără să putem controla în acel moment. Important este să nu judecăm reacțiile oamenilor după standardul ideal, ci
după cel uman.
• Nu este simplu să evaluăm toate dimensiuni psihologice prezentate mai sus atunci când analizăm comportamentul unei persoane într-o
situație dată, însă mintea noastră va face oricum evaluarea. Mintea lucrează cu informațiile pe care le are și indiferent câte informații are,
este setată să tragă concluzii. Dacă avem cunoștințe despre mecanismele psihologice implicate în evaluare și despre posibilele surse de
eroare, șansele să greșim scad considerabil. Și merită, pentru că eroarea în aceste situații poate duce fie la scutirea de răspundere a unei
persoane vinovate de săvârșirea unei infracțiuni, fie, mult mai rău, tragerea la răspundere penală a unei persoane care nu a avut nicicând
vreo intenție sau culpă infracțională și care nu prezintă niciun pericol pentru societate.
• Silfver, M., & Helkama, K. (2007). Empathy, guilt, and gender: A comparison of two measures of guilt. Scandinavian Journal of Psychology,
48, 239-246. Spreng
• Pfister, H. R., & Böhm, G. (2008). The multiplicity of emotions: A framework of emotional functions in decision making. Judgment and
decision making, 3(1), 5.
• Lerner, J. S., & Keltner, D. (2001). Fear, anger, and risk. Journal of personality and social psychology, 81(1), 146.
CONCLUZII
– evaluarea perspectivei emoționale
• Nu este simplu să evaluăm toate dimensiuni psihologice prezentate mai sus
atunci când analizăm comportamentul unei persoane într-o situație dată, însă
mintea noastră va face oricum evaluarea. Mintea lucrează cu informațiile pe care
le are și indiferent câte informații are, este setată să tragă concluzii. Dacă avem
cunoștințe despre mecanismele psihologice implicate în evaluare și despre
posibilele surse de eroare, șansele să greșim scad considerabil. Și merită, pentru
că eroarea în aceste situații poate duce fie la scutirea de răspundere a unei
persoane vinovate de săvârșirea unei infracțiuni, fie, mult mai rău, tragerea la
răspundere penală a unei persoane care nu a avut nicicând vreo intenție sau
culpă infracțională și care nu prezintă niciun pericol pentru societate.
• Silfver, M., & Helkama, K. (2007). Empathy, guilt, and gender: A comparison of
two measures of guilt. Scandinavian Journal of Psychology, 48, 239-246. Spreng
• Pfister, H. R., & Böhm, G. (2008). The multiplicity of emotions: A framework of
emotional functions in decision making. Judgment and decision making, 3(1), 5.
• Lerner, J. S., & Keltner, D. (2001). Fear, anger, and risk. Journal of personality and
social psychology, 81(1), 146.
Amintirile false
– nu mint toți cei care nu declară adevărul –
Dr. Gabriela Groza

CUPRINS
1. Audierea martorilor - reglementare
2. Amintirile false – definiție
3. Amintirile false – clasificări
4. Amintiri false induse prin sugestie
5. Vivacitate versus acurtețe
6. Amintirile false autobiografice
7. Concluzii și recomandări
8. Bibliografie
1 SMART LAW CONFERENCES. Psihologia judiciară în procesul penal

AUDIEREA MARTORILOR – reglementare (1)
 martor -”persoană care are cunoştinţă despre fapte sau

împrejurări de fapt care constituie probă în cauza
penală”
 art. 114 alin (1) din NCPP – Persoanele audiate ca

martor – ” Poate fi audiată în calitate de martor orice
persoană care are cunoştinţă despre fapte sau
împrejurări de fapt care constituie probă în cauza
penală.”
2
SMART LAW CONFERENCES. Psihologia judiciară în procesul penal
AUDIEREA MARTORILOR - reglementare (2)
 art. 122 - Modul de audiere a martorului- ”(2)

Martorul este lăsat să declare tot ceea ce ştie în
legătură cu faptele sau împrejurările de fapt pentru
dovedirea cărora a fost propus, apoi i se pot adresa
întrebări.”
 întregistrarea audio-video a declarației (necesar sau se

solicită și este posibil)

AMINTIRILE FALSE – definiție
 amintirea despre o întâmplare care nu a avut
niciodată loc (amintire fabricată) sau amintirea
distorsionată a unei întâmplări.
 Mărturia mincinoasă (art. 273 din Cod Penal) din

culpă nu se pedepsește!
 mărturii false - în calitate de suspecți, în calitate de

martori sau în calitate de persoane vătămate - având
convingerea intimă că spunem adevărul.

Amintiri false - clasificări
a) Mărturiile false voluntare : protecția adevăratului făptuitor, ascunderea unor
fapte penale săvârșite de către martor, să obțină notorietate și atenție, alte
rațiuni (nu „colaborator”).
b) Mărturiile false involuntare: provocate de investigatori sau de alte surse de

contaminare prin procese de complianță (stie), sau ca urmare a unui proces
de internalizare.(nu știe).
 Mărturia falsă dată de complianță - presiuni audieriere + stilului
dominant/acuzator al investigatorului (”la ce te ajută să-l aperi?”, ”dacă nu declari
tot ce știi, poți răspunde pentru infracțiunea de favorizare a infractorului sau pentru
mărturie mincinoasă”, ”știi, dar nu vrei să spui”)- caracteristici martor
❖ complianța co-martorilor - două variante diferite ale unor înregistrări -
infracțiune - perechi de câte 2 răspund la întrebări - nivelul contaminării (gradul
în care un martor aderă contrar cu ceea ce văzuse el la declarația celuilalt, fiind
convins că acela este răspunsul corect) - 71% au dat detalii false. - Tainaka, T.,
Miyoshi, T., & Mori, K. (2014)
 Mărturia falsă internalizată - (martorul crede că acele amintiri sunt reale)

bazată pe amintiri false.

Amintiri false create spontan
❑ După modul în care s-au dezvoltat - amintirile false create în mod

spontan de mintea noastră și amintirile false induse de un factor
extern
1. Amintiri false create spontan - fără nicio influență externă și bazate

pe activarea unor informații asociate (”spreading activation”)
 activarea unui concept duce la activarea unei categorii mentale -
Roediger, H.L., & McDermott, K. B. (1995)
➢ I. o primă serie de cuvinte, inter-relaționate ca și temă (de ex: pat,
odihnă, trezire etc – tema este cea a somnului)
➢ II. o nouă serie de cuvinte - unele au apărut anterior (de ex: pat) altele
nu. + CUVINTE ISPITĂ - nu au apărut, care sunt relaționate semantic
cu cele care au apărut (de ex: cuvântul somn)
➢ III. de a recunoaște care dintre cuvintele din a doua serie au apărut și
care nu au apărut în prima serie.
➢ „își amintesc”, fals, că au văzut în lista anterioară cuvântul ispită.

Amintiri false induse prin sugestie (1)
2. Amintiri false induse prin sugestie
(”suggestion‐induced false memories”) –încorporarea
unor informații greșite în amintirea reală
 tehnici de intervivare manipulative
 procese de dezinformare post-eveniment
 atribuire greșită a sursei informației

 Elizabeth Loftus - 40 de ani, expert judiciar în evaluarea
depozițiilor martorilor (”leading questions”)
A. Loftus, E. F., & Zanni, G. (1975)
➢ înregistrarea video a unui accident auto + întrebări
➢ 6 întrebări critice (3 vizau obiecte care apăreau în video)
➢ ”Ai văzut un far spart?” vs. ”Ai văzut farul spart?
➢ articolul hotărât - mai multe amintiri false - 20 %
afirmau că au văzut obiecte care nu erau prezente în
video vs. 6%.

B. Loftus, E. F., & Palmer, J. C. (1974)
➢ ”Cât de repede se deplasau mașinile atunci când s-au distrus/au intrat în
coeziune/ciocnit/au intrat în contact/lovit?”.
➢ viteze semnificativ diferite în funcție de verbul pe care îl conținea întrebarea
➢ verbul ” distrus” - răspuns afirmativ - după o săptămână erau întrebați dacă au
văzut un geam spart (deși nu apărea niciunul în acea înregistrare video).

C. Loftus, E. F. (1975)
➢ mașina (A) nu a oprit la semnul de circulație ”Stop” și a virat brusc dreapta.
➢ ”Cât de repede se deplasa mașina A când a trecut pe lângă semnul ”stop”?” vs.
”Cât de repede se deplasa mașina A când a virat la dreapta?”.
➢ ”Ai văzut un semn ”stop” pentru mașina A?”
➢ 53% au răspuns afirmativ vs. 35%
➢ folosirea unei presupuneri în cuprinsul unei întrebări influențează răspunsul dat

 amintirile false induse sugestiv = sursă importantă de eroare - mintea spune
adevărul
 sursa -persoana care ia declarația :
❑ erori confirmatorii - organele judiciare sunt convinse că lucrurile s-au petrecut
într-un anume mod și fapta a fost săvârșită de un anume suspect
- întrebărilor sugestive și manipulatoare (de exemplu, ”Îți aminteși că avea în
mână o sticlă de bere? ”)- întrebări care conțin informațiile pe care
investigatorul dorește să le confirme și care sugerează răspunsul așteptat.
(”L-ai văzut pe Mihai în jurul orei 15?” în loc de ”La ce oră l-ai vazut pe
Mihai?”), întrebări care conțin prea multe detalii (”L-a lovit cu piciorul în
burtă în timp ce l-a înjurat?” în loc de ”L-ai lovit? Făcea sau spunea ceva în
acel moment?”), întrebări confirmatorii (”I-ai spus să nu se urce la volan
băut, nu-i așa?” în loc de ”Tu i-ai spus ceva?”);
❑ erori de contaminare - deliberat sau neglijent detalii legate de infracțiune și de

suspect sau oferă feedback (întărind /slăbind încrederea în cele declarate)-
- detalii incluse inconștient în propria declarație ca și când i-ar aparține sau pot
contribui la procedura de identificare a suspectului de către martor.

Amintirile false prin sugestie (6)
 Informațiile la care are acces martorul după eveniment
➢ expunerea la o înregistrare video - expunerea la o altă sursă ce
conține informații greșite despre video - testare mnezică despre
prima sursă - Sutherland, R., & Hayne, H. (2001).
o Alterarea mai puternică :
o informația provine de la o sursă credibilă,
o declarația dată după expunere la dezinformare a fost repetată de mai
multe ori
o dezinformarea apare din mai multe surse
o informațiile greșite sunt mai coerente
o amintirile despre eveniment erau oricum vagi și incomplete
 martorii -nu realizează -sunt convinși că sursa a tot ceea ce
declară este propria amintire a evenimentelor - ”efectul
atribuirii greșite a sursei” (”source misattribution effect”).
SMART LAW CONFERENCES. Psihologia

12 judiciară în procesul penal
Vivacitate versus acurtețe
 vivacitatea amintirii (apare foarte vie în minte) și încrederea
în acuratețe
➢ anul 1986 – a doua zi după un dezastru spațial care a fost
intens mediatizat - Neisser, U., & Harsch, N. (1992)
➢ întrebări despre momentul la care au aflat despre dezastru
(unde au fost, cine le-a spus despre eveniment)
➢ după 3 ani același chestionar - 40% răspunsuri
inconsecvente (uneori total denaturate) - credeau cu putere
că sunt reale, descrierile detaliate.
▪ vivicitatea unei amintiri, poate convinge prin detaliile
prezentate, dar nu se asociază neaparat cu acuratețea.

AMINTIRILE FALSE AUTOBIOGRAFICE (1)
 Amintiri fabricate - Elizabeth Loftus - Loftus, E. F., & Pickrell, J. E. (1995)

➢ 18 și 53 de ani +persoană din familie
➢ trei evenimente - 4-6 ani, să nu fie traumatice și să nu fie evenimente ”folclor”
în familie
➢ spoveste falsă – s-a pierdut într-un complex comercial, plângea, găsit de o
persoană în vârstă și găsit apoi de familie.
➢ De exemplu, un participant de 20 ani a primit următoarea poveste : ”Tu, mama
ta, Tien și Tuan, toți ați fost la Bremerton K-Mart. Tu aveai în jur de 5 ani la
acel moment. Mama ta v-a dat la fiecare dintre voi bani pentru a vă cumpăra o
înghețată de afine. Tu ai fugit ca să ajungi primul la rând și, nu știu cum, te-ai
pierdut în magazin. Tien te-a găsit plângând lângă o femeie chinezoaică în
vârstă. Apoi, ați mers toți trei împreună să luați înghețata.”
 scrie cât mai multe detalii despre acel episod sau ”nu-mi amintesc”
 68% dintre amintirile adevărate și 25% dintre amintirile false - capabili să dea
multe detalii, unii mult mai siguri că au trăit întâmplarea falsă decât cele
adevărate

 ”O imagine valorează cât o mie de minciuni: Folosirea
fotografiilor false pentru a crea amintiri false despre
copilărie” - Wade, K. A., Garry, M., Read, J. D., &
Lindsay, D. S. (2002)

➢ fotografii - 4 și 8 ani, una modificata
➢ intervievați de trei ori pe zi - tot ce-și amintesc despre acel
eveniment după care să răspundă la întrebări punctuale
„să-mi spuneți tot ce vă puteți aminti fără să lăsați nimic pe
dinafară, indiferent cât de banal poate părea”
„mulți oameni nu își pot aminti la început anumite evenimente din
copilărie pentru că nu s-au gândit la ele atât de mult timp”
➢ scop - eficacitatea diferitor tehnici de recuperare a memoriei
➢ să ghicească care - „Este uimitor... pentru că, sincer, am început
să cred în această întâmplare! Încă simt înăuntru capului meu că
de fapt, am fost acolo.”
➢ 96,7% și-au amintit amintirile adevărate și 50% amintirile false
(totale sau parțiale)

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
 declarațiile unui martor pot să difere de la o audiere la alta ca efect al
expunerii la informații post-eveniment
 fără intenție în denaturarea adevărului
 încrederea pe care o are martorul si vivacitatea amintirii nu garantează
acuratețea
 nu doar lipsa sincerității este o piedică în stabilirea adevărului, ci și
volatilitatea memoriei - complianța și contaminarea
▪ să fie audiați cât mai repede după eveniment

▪ respectarea procedurii penale - să fie lăsat să spună tot ceea ce știe
▪ consemnare acurată, nu reformulări - fără să ”selecteze ceea ce este
important”
▪ mai ușor de contaminat o primă declarație care nu a fost luată în detaliu
▪ adaptarea limbajului la nivelul persoanei audiate - ”Vă mențineți
declarația dată în faza urmăririi penale?

Bibliografie
 Roediger, H.L., & McDermott, K. B. (1995). Creating false memories: Remembering words not presented in lists. Journal of Experimental Psychology:
Learning, Memory, and Cognition, 24(4), 803–814. [1]
 Deese, J. (1959). On the prediction of occurrence of particular verbal intrusions in immediate recall. Journal of Experimental Psychology, 58, 17–22.
 Loftus, E. F., & Zanni, G. (1975). Eyewitness testimony: The influence of the wording of a question. Bulletin of the Psychonomic Society, 5(1), 86-88.
 Loftus, E. F., & Palmer, J. C. (1974). Reconstruction of automobile destruction: An example of the interaction between language and memory. Journal of
verbal learning and verbal behavior, 13(5), 585-589.
 Loftus, E. F. (1975). Leading questions and the eyewitness report. Cognitive psychology, 7(4), 560-572.
 Sutherland, R., & Hayne, H. (2001). The effect of postevent information on adults' eyewitness reports. Applied Cognitive Psychology: The Official Journal of
the Society for Applied Research in Memory and Cognition, 15(3), 249-263.
 Loftus, E., & Banaji, M. R. (1989). Memory modification and the role of the media. In Suggestion and suggestibility (pp. 279-293). Springer, Berlin,
Heidelberg.
 Loftus, E. F., Miller, D. G., & Burns, H. J. (1978). Semantic integration of verbal information into a visual memory. Journal of experimental psychology:
Human learning and memory, 4(1), 19.
 Loftus, E. F. (2005). Planting misinformation in the human mind: A 30-year investigation of the malleability of memory. Learning & memory, 12(4), 361-366.
 Neisser, U., & Harsch, N. (1992). Phantom flashbulbs: False recollections of hearing the news about Challenger.
 Gabbert, F., Hope, L., Fisher, R. P., & Jamieson, K. (2012). Protecting against misleading post‐event information with a self‐administered interview. Applied
Cognitive Psychology, 26(4), 568-575.
 Tainaka, T., Miyoshi, T., & Mori, K. (2014). Conformity of witnesses with low self-esteem to their co-witnesses. Psychology, 5(15), 1695-1701.
 Gabbert, F., Memon, A., & Allan, K. (2003). Memory conformity: Can eyewitnesses influence each other's memories for an event?. Applied Cognitive
Psychology: The Official Journal of the Society for Applied Research in Memory and Cognition, 17(5), 533-543.
 Loftus, E. F., & Pickrell, J. E. (1995). The formation of false memories. Psychiatric annals, 25(12), 720-725.
 McNally, R. J. (2003). Recovering memories of trauma: A view from the laboratory. Current Directions in Psychological Science, 12(1), 32-35.
 Wade, K. A., Garry, M., Read, J. D., & Lindsay, D. S. (2002). A picture is worth a thousand lies: Using false photographs to create false childhood
memories. Psychonomic bulletin & review, 9(3), 597-603.

Memoria martorilor și mărturia falsă
dr. psih. av. Groza (cu nume purtat anterior, Culda) Gabriela
I. Mărturia falsă și mărturia mincinoasă
Atunci când ascultăm un martor1, ne-am obișnuit să ne intereseze dacă ”spune sau nu adevărul”.
Acest adevăr spus de martor, îl punem pe seama bunei sale credințe (- martorul vrea să spună
adevărul), pe capacitatea martorului de a percepe realitatea (raportată la vârstă2 și la
discernământ) și pe obiectivitatea martorului (fiind uneori înlăturați de la această probă rudele și
cei care sunt în relații de dușmănie cu părțile). Presupunem fără temei că, dacă toate aceste
condiții sunt îndeplinite, dacă martorul are intenția de a relata faptele exact așa cum s-au
petrecut, dacă martorul are discernământ și nu are nicio relație cu părțile din proces, va spune
adevărul. Studiile din domeniul psihologiei legale ne arată că lucrurile nu stau deloc așa. Nu este
suficienta buna intenție în lipsa unei encodări și stocări acurate a informațiilor în memorie și în
lipsa unei capacități bune de reactualizare.
Memoria are trei procese fundamentale : encodarea (procesul prin care informația este tradusă
astfel încât să poată pătrunde în sistemul mnezic), stocarea (procesul prin care informația se
păstrează în sistemul mnezic) și reactualizarea (procesul prin care se realizează reamintirea
informațiilor după o perioadă de timp).
Memoria noastră nu funcționează precum o cameră video și nu are rigoarea înregistrării faptelor,
ci este în strânsă dependență de capacitațile noastre de encodare, stocare și reactualizare. Acest
1
ne referim la definiția data de art. 114 alin (1) din NCPP – Persoanele audiate ca martor – ” Poate fi audiată în
calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în
cauza penală.”
2
Conform alin. (2) și (3) art. 115 din NCPP, și minorul va fi audiat ca martor în măsura în care organul judiciar
apreciază că are această capacitate - ”(2)persoanele care se află într-o situaţie ce pune la îndoială, în mod
rezonabil, capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar atunci când organul judiciar constată că persoana este
capabilă să relateze în mod conştient fapte şi împrejurări de fapt conforme cu realitatea. (3) Pentru a decide cu
privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, organul judiciar dispune, la cerere sau din oficiu, orice
examinare necesară, prin mijloacele prevăzute de lege.”
1
lucru înseamnă că, chiar dacă ne străduim să reținem totul întocmai, nimic nu ne garantează că
reactualizarea noastră este una foarte exactă. Nici măcar senzația că așa este.
Ne putem cu toții gândi la situații pe care le-am trăit împreună cu alții și care s-au stocat atât de
diferit în memorie. Realizăm că este așa, atunci când amintindu-ni-le împreună, observăm
diferențele din ”povestea fiecăruia”. Pe de o parte, reținem detalii diferinte din cadrul aceleiași
situații (memoria noastră fiind în strânsă legătură cu aparatul nostru atențional), iar pe de altă
parte, ne amintim în mod diferit aceleași aspecte. Niciunul nu minte și nu are intenția de a-și
distorsiuna amintirea, însă știm sigur că maxim una dintre variante poate fi adevărată.
Și totuși, ne bazăm atât de mult pe acuratețea memoriei când administrăm proba testimonială și
avem atât de multă încredere ea! Rar este pusă la îndoială.
Există mai multe situații în care, un martor care nu minte, nici nu spune adevărul. În aceste
cazuri, martorul dă o mărturie falsă internalizată, adică o mărturie neadevărată pe care o crede
adevărată. Amintirile ce stau la baza acestei mărturii se numesc amintiri false.
1. Amintirile false pot fi create de martor sub influența celui care îl interoghează
(suggestion‐induced false memories). Acestea pot fi induse prin:
a) întrebări sugestive/manipulative (denumite în literatura de specialitate, leading questions

întrebări care conțin informațiile pe care investigatorul dorește să le confirme și care sugerează
răspunsul așteptat.). Întrebările sugestive nu sunt neaparat puse cu reauaintenție de a crea
amintiri false. De multe ori, întrebările sugestive sunt folosite de organele judiciare involuntar,
atunci când ei cred deja că faptele s-au petrecut într-un anume mod. Aceste întrebări influențează
declarațiile martorilor , iar în sistemul american sunt deseori contestate, cerându-se decidentului
judiciar să fie respinse sau reformulate. Întrebările pot sugera răspunsul prin faptul că presupun o
realitate, iar martorul este întrebat doar dacă își amintește acea realitate. De exemplu, ”Îți
aminteși că a vorbit la telefon cu cineva? ”, în loc de ”A vorbit la telefon cu cineva?”. Această
formulare îi crează impresia martorului că, s-a întâmplat acea convorbire telefonică, iar acum
doar i se testează capacitatea de a și-o aminti. Alte exemple de întrebări maniplative sunt cele
care conțin sugestia timpului. De exemplu, ”S-a urcat în mașină în jurul orei 15?” în loc de ”La
ce oră s-a urcat în mașină?”). O altă categorie de întrebări sugestive sunt cele confirmatorii: ”I-ai
spus să nu consume, nu-i așa?”, în loc de ”Tu i-ai spus ceva?”. De asemenea, se consideră
2
sugestive și întrebările care conțin prea multe detalii, precum: ”L-a lovit cu piciorul în burtă în
timp ce l-a înjurat?” în loc de ”L-a lovit? Făcea sau spunea ceva în acel moment?”.
b) furnizarea neglijentă (sau deliberată) a unor detalii legate de modul de săvârșire a fapte sau de
legate de suspect. Aceste detalii ajung să fie declarate de martor ca și când ar proveni din propria
memorie, mintea martorului putând atribui greșit sursa informației (”source misattribution
effect”3).
c) oferirea unui feedback pozitiv sau negativ martorului după ce relatează anumite aspecte. De
exemplu, după ce martorul declară că ”persoana avea cămașă”, investigatorul insistă
dezaprobator, ”m-ai gândește-te, poate în acea lumină părea cămașă”, sau dimpotrivă, intervine
cu o confirmare ”exact, avea cămașă”. În acest fel, investigatorul poate contamina memoria
martorului care, odată ce a declarat astfel, crede și mai mult în cele declarate și le va repeta cu și
mai multă convingere în situații de reaudiere.
2. Amintirile false pot fi create ca efect al contaminării memoriei martorului post-

eveniment4 prin informații la care martorul a fost voluntar sau involuntar expus. Pe langă
intervenția investigatorului, sursele de contaminare post-eveniment mai pot fi :
a) mass-media5 - martorii unor evenimente care apar în presă, obișnuiesc să urmărească știrile
legate de acel subiect. Dacă în mass-media sunt prezentate informații noi (adevărte sau nu)
despre eveniment, există probabilitatea ca memoria martorului să se contamineze, martorul
ajungând să stocheze acele informații în propria amintire legată de eveniment. La un moment
viitor, va putea (cu toata buna-credință) să expună acele detalii în propria declarație, ca și când ar
fi provenit din propria amintire.
b) alți martori6 sau chiar alți participanți la procesul penal. În studiile de cercetare care
investighează contaminarea memoriei martorilor, s-au creat proceduri ce presupuneau într-o
primă etapă vizionarea unui video. Participanții la studiu deveneau martori ai întâmplărilor din
3
Loftus, E. F. (2005). Planting misinformation in the human mind: A 30-year investigation of the malleability of
memory. Learning & memory, 12(4), 361-366.
4
Sutherland, R., & Hayne, H. (2001). The effect of postevent information on adults' eyewitness reports. Applied
Cognitive Psychology: The Official Journal of the Society for Applied Research in Memory and Cognition, 15(3),
249-263.
5
Loftus, E., & Banaji, M. R. (1989). Memory modification and the role of the media. In Suggestion and
suggestibility (pp. 279-293). Springer, Berlin, Heidelberg.
6
Skagerberg, E. M., & Wright, D. B. (2008). The co-witness misinformation effect: Memory blends or memory
compliance?. Memory, 16(4), 436-442.
3
video. Ulterior, aceștia erau expuși la surse de informații false despre ce ar fi conținut
înregistraria din acel video. În ultima etapă, martorii erau testați cu prvire la întâmplările din
înregistrarea inițială. Ce au descoperit cercetătorii a fost că, expunerea la o sursă de dezinformare
alterează relatările despre evenimentele la care au asistat martorii.7 De asemenea, s-a arătat că, cu
cât este de mai multe ori repetată declarația, cu atât martorul ajunge să credă mai tare în amintire.
Mai important este faptul că martorul nu este conștient de efectul contaminării. Efectul de
contaminare se produce cu mai mult succes dacă: 1. informațiile care alterează sunt coerente cu
amintirea; 2. amintirile martorului erau procum incomplete și vagi și 3. alterarea provine de la o
sursă credibilă pentru martor. Aceste cazuri duc la același efect de atribuire greșită a sursei
(”source misattribution effect”). Alte cercetări din domeniul complianței martorului la declarația
unui co-martor au arătat o contaminare la 71% între martori8. Procedura presupunea ca
participanții să fie împărțiți în două grupuri diferite urmând să se uite la două variante ale
aceluiași video. Ei credeau că urmăresc exact aceași înregistrare. Ulterior, erau încurajați să
dicute între ei despre întâmplările din video. Când au dat declarațiile (în mod individual), 71%
dintre cei care au discutat între ei au dat detalii greșite (preluate de la cealaltă variantă de video
decât cea pe care au vizualizat-o).
Nu este lipsit de importanță faptul că o astfel de declarație contaminată, este cu atât mai credibilă
cu cât, nimeni (nici măcar autorul declarației) nu o pune la îndoială câtă vreme martorul ”nu are
niciun interes de a nu spune adevărul”.
Spre deosebire de mărturia falsă, mărturia mincinoasă9, presupune intenția martorului de a

declara neconform adevărului (altfel decât își amintește că au stat lucrurile) sau de a nu spune
ceea ce își amintește. Este important să observăm că, în privința mărturiei mincinoase există
două modalități principale de săvârșire: 1. cu intenția directă de a declara mincinos sau de a
7
Loftus, E. F., Miller, D. G., & Burns, H. J. (1978). Semantic integration of verbal information into a visual
memory. Journal of experimental psychology: Human learning and memory, 4(1), 19.
8
Gabbert, F., Memon, A., & Allan, K. (2003). Memory conformity: Can eyewitnesses influence each other's
memories for an event?. Applied Cognitive Psychology: The Official Journal of the Society for Applied Research in
Memory and Cognition, 17(5), 533-543.
9
alin. (1) a art. 273 din Noul Cod Penal - Mărturia mincinoasă – ”(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală,
civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în
legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.”
4
ascunde sau 2. fără intenția de a declara mincinos sau de a ascunde. Prima modalitate ne este
cunoscută tuturor și nu merită o dezbatere, însă a doua este frecvent neglijată.
Cum poate ajunge un martor să declare mincinos (conștientizând acest fapt) fără să-și propună
asta? De cele mai multe ori, acest lucru se poate întâmpla în cazul în care un martor compliant
este abordat ferm de către investigator sau când un martor care are o stimă de sine scăzută ajunge
să prefera complianța în cazul confruntării cu alți martori decât să se supună efortului de a-și
susține poziția. În prima situație, martorul nu are intenția de a da o declarație mincinoasă, însă
presiunile anchetei sunt atât de mari încât preferă să spună ”ceea ce se dorește de la el”. Sigur că
nu orice persoană cedează sub aceste presiuni, însă studiile arată că persoanele cu stimă scăzută,
din dorința de a evita o confruntarea, ajung să declare așa cum își dorește cel care ia declarația.
Stilului dominant al investigatorului (de exemplu, martorul este întrebat, ”la ce te ajută să-l
aperi?”, ”dacă nu declari tot ce știi, poți răspunde pentru infracțiunea de favorizare a
infractorului sau pentru mărturie mincinoasă”) poate conduce la mărturii mincinoase la
persoane care nu ar fi avut nicicând indenția de a declara mincinos. Sigur că, de regulă, atunci
când organele judiciare au această abordare, cred că martorul cunoaște aspecte relevante și de
aceea aplică tehnici autoritare.
Pe de altă parte, martorii mai pot ajunge să declare mincinos fiind confruntați cu alți martori și
nerezistând presiunii. S-a arătat că, martorul cu stimă de sine scăzută are tendința să adere la
varianta prezentată de un alt martor10.
II. Iluzia detectării minciunii
Mulți dintre practicienii dreptului consideră că sunt foarte buni detectori ai minciunii. Ei cred că
experiența din practică le-a ascuțit simțurile și i-a învățat să detecteze minciuna. Din păcate,
studiile științifice ne arată că nu este chiar așa.
În primul rând, trebuie să înțelegem că, dacă premisa de la care pornim este aceea că suntem
buni detectori ai minciunii, cazurile prezentate mai sus - cele în care martorul nu conștientizează
că nu declară conform adevărului, neavând intenția de a minți - sunt excluse din câmpul nostru
10
Tainaka, T., Miyoshi, T., & Mori, K. (2014). Conformity of witnesses with low self-esteem to their co-
witnesses. Psychology, 5(15), 1695-1701.
5
de detecție. Altfel spus, câtă vreme noi ne bazăm în detecția noastră pe ”detectarea minciunii”,
nu avem instrumente pentru ”detectarea neadevărului cconsiderat adevăr de cel care îl rostește”.
Am arătat deja că martorul ajunge să creadă cu tărie în declarația sa (cu cât o repetă cu mai multe
ocazii, cu atât o va întări și mai mult în sistemul mnezic), chiar dacă aceasta a fost parțial indusă
sau contaminată. Astfel că, chiar și în situația în care ar fi la un moment dat supus tehnicii
poligraf, martorul nu ar avea cum să aibă vreo activare fiziologică specifică minciunii.
Pe de altă parte, studiile care au verificat capacitatea pe care o au practicienii dreptului în

detectarea minciunii, nu au avut rezultate prea bune. Chiar dacă majoritatea au declarat că ”își
dau seama când sunt mințiți” se pare că, de cele mai multe ori, această abilitate este doar o iluzie.
Una dintre cercetările11 care a demonstrat asta a fost realizată în anul 2013, în Anglia. Voluntarii
au fost împărțit în două grupuri. Un grup era rugat să descrie o o agresiune la care au luat parte în
ultimele 12 luni, iar celalalt grup era rugat să inventeze o agresiune la care ar fi luat parte în
ultimele 12 luni și să o descrie. Au fost filmate descrierile tuturor voluntarilor. Practicienii
(polițiști, procurori, judecători, psihologi e.t.c.) au vizionat filmările trebuind să stabilească cine
minte și cine spune adevărul. Rezultatele au aratat că au dreptate în aproximativ 55% din cazuri.
La fel de important este că, atunci când au fost întrebați care este gradul de încredere pe care îl
au în evaluările lor, peste 90% au fost siguri că au detectat corect.
Trebuie să fim conștienți că nu este ușor să detectăm un comportament simulat. și este destul de
ușor să greșim. Așa cum afirmă David Simon, care a petrecut un an în camerele de interogare ale
poliției din New York, ”Nervozitate, frica, confuzia, ostilitatea, un discurs care se schimbă sau
se contrazice - toate sunt semne că persoana audiată minte, în special în ochii unui detectiv, care
în mod natural este suspicios. Din păcate, acestea sunt și semnele unei ființe umane care se află
12
într-o stare de stres ridicat.” .
O altă confuzie pe care o putem face atunci când analizăm credibilitatea declarației unui martor
este confuzia dintre vivacitatea amintirii (faptul că apare foarte vie în mintea persoanei) și
încrederea că amintirea este acurată. S-a demonstrat într-un studiu renumit că13, amintirea
detaliată și vie din mintea noastră nu este neaparat și reală. În această cercetare, autorii au
11
Shaw, J., Porter, S., & Ten Brinke, L. (2013). Catching liars: Training mental health and legal professionals to
detect high-stakes lies. The Journal of Forensic Psychiatry & Psychology, 24(2), 145-159.
12
Simon, D. (1991). Homicide: A year on the killing streets. New York: Ivy Books, pag. 219
13
Neisser, U., & Harsch, N. (1992). Phantom flashbulbs: False recollections of hearing the news about Challenger.
6
chestionat un grup de oameni, chiar a doua zi după un dezastru spațial care a și fost intens
mediatizat. I-au întrebat detalii legate de momentul la care au aflat despre dezastru (de exemplu,
unde au fost, cine le-a spus despre eveniment). După trei ani, cercetătorii au reaplicat același
chestionar voluntarilor testând aceleași amintiri despre dezastrul spațial. 40% dintre participanți
au avut răspunsuri inconsecvente (uneori total denaturate) deși credeau cu putere că sunt reale,
iar descrierile făcute au fost detaliate. Au demonstrat astfel că, vivicitatea unei amintiri, deși
poate convinge prin detaliile prezentate, nu se asociază neaparat cu acuratețea amintirii.
CONCLUZII
Toate cercetările prezentate mai sus, ne spun același lucru: este bine să fim prudenți și să nu ne
grăbim atunci când evaluăm credibilitatea sau intenția unei persoane audiate în calitate de
martor. Plecând de la studiile psihologiei legale citate, propun următoarele recomandări:
1. Este extrem de necesară respectarea procedurii de audiere a unui martor, și

anume, martorul să fie lăsat să spună tot ceea ce știe legat de o faptă și doar apoi
să i se pună întrebări. În acest fel se reduc considerabil posibilitățile de contaminare
prin formularea întrebărilor la care martorul răspunde. În strânsă legătură cu această
recomandare este aceea de a se consemna declarațiile martorilor exact așa cum sunt
date. Inclusiv reformulările celor spuse de martor cu ocazia consemnării, pot să fie o
sursă de contaminare (chiar dacă cel care consemnează este de bună-credință) atunci
când investigatorul crede deja într-o ipoteză. Fie prin faptul că el stabilește, atunci
când consemnează ce ese și ce nu este important, fie prin cuvintele pe care le alege
atunci când formulează.
2. Contaminare memoriei martorilor ca efect al expunerii la informații post-eveniment
poate duce la declarațiile (uneori semnificativ) diferite de la o audiere la alta.
Acest efect apare cu atât mai mult cu cât se scurge mult timp dintre cele două audieri
și mai ales dacă martorul este expus mai multe surse de contaminare ( discuții cu
părțile sau alți martori sau știri în mass-media). Astfel că, schimbarea declarației
unui martor nu trebuie privită în mod automat ca o intenție de denaturare a
adevărului. Martorul poate fi de buna-credință, nefiind conștient de alterarea
memoriei lui.
7
3. Este bine să nu ne bazăm doar pe propriile simțuri în detectareaa minciunii.
Chiar dacă avem un sentiment puternic că am detectat minciuna, acest sentiment nu
măsoară capacitatea noastră de detectare, ci doar încrederea în această capacitate. Pe
de altă parte, am văzut că, și atunci când martorul nu are niciun motiv să relateze
altceva decât adevărul, acesta poate să dea o declarație falsă. La fel de important este
faptul că, încrederea pe care o are un martor în ceea ce își amintește nu ne garantează
acuratețea memoriei. Încrederea pe care o are un martor în capacitatea lui de a relata
faptele nu măsoară altceva decât încrederea lui în propriul sistem mnezic. Așa cum nu
credem despre un om că este deștept doar pentru că el ne garantează astfel, nici
despre capacitatea mnezică a unui martor nu trebuie să ne formăm o părere bazată
doar pe evaluarea martorului. Complianța și contaminarea sunt două procese
importante pe care ar trebui să le avem în minte atunci când analizăm valoarea
probatorie a unei declarații.
30.03.2020

Copie Ilovepdf - Merged

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Copie Ilovepdf - Merged

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

VINOVĂȚIA ȘI

• Pedeapsă :rolul educativ /coercitiv, daca cel pedepsit nu se simte vinovat?

• Pedeapsă considerata “prea mare” = nedreaptă: sentiment de vinovăție ?

SITUAȚIE - GÂNDURI – EMOȚII – COMPORTAMENT-CONSECINȚE

rusine vs. vinovăție

art.16 alin (2) C.P.: INTENȚIE sau CULPĂ

- „nedreptatea” – efect al sistemului penal

▪ percepția injustiției duce la furie + predIspune la răzbunare

Pedepsele principale sunt:

(1) prevenirea savarsirii

Pedeapsa = stimul aversiv după comportament, scade rata sau elimină

Dacă nu știi cum „să nu fi infractor”, șansele pedepsei?

1. Predispoziția spre a resimți vinovăție

❑ prezice negativ recidiva în primul an de după eliberare

2. Vinovăția măsurată direct

Tipurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate

(1) Regimul de maximă siguranță nu se aplică următoarelor persoane condamnate:

• LEGEA nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea

• Dacă este cazul pe parcurs.

• Etapa de adaptare - 21 de zile - Programul de adaptare la

❖educatorul, psihologul și asistentul social culeg infromatii cu

❖se întocmește Planul individualizat de evaluare şi intervenţie

✓ ajută la o cunoaștere mai bună a sinelui, la creșterea rezistenței în fața

Rolul asistentului social

CONSILIERE PE PROBLEME SOCIALE

Av. Psih.Dr. Gabriela Groza

 Parafilia - orice interes sexual intens și persistent, altul

 art 375 C. pen. (Ultrajul contra bunelor moravuri) –

 Art. 189 - Omorul calificat (1) Omorul săvârşit în vreuna dintre

 alin. (2) din art. 208 C. pen. (Hărțuirea) – Efectuarea

 victimele pot să nu cunoască - pericol

 infracțiuni - uciderea, rănirea sau schingiuirea

 Teoria reconstrucției abuzului –persoanele care comit

Art. 221 Cod Penal - Coruperea sexuală a minorilor

Art. 374 Cod Penal - Pornografia infantilă

 Pedeapsa și.....reabilitare - diagnosticat corect

Dr. Groza Gabriela-Ligia

(1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere,

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020

 neonaticidul - uciderea unui nou-născut, de către mamă, în

 negarea sarcinii poate să fie afectivă (când persoana

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020

 manifestările fizice ale sarcinii sunt fie absente fie

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020

mișcările fetului sunt de obicei interpretate de ca

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020

 Majoritatea femeilor cu negarea sarcinii descriu

 Uneori negarea continuă și după naștere, unele

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020

 un alt tip de negare a sarcinii este negarea psihotică,

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020

 neonaticidul este deseori precedat de negarea sarcinii.

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020

 depersonalizarea este responsabilă pentru nivelul neobișnuit de scăzut al

 Ele au născut în tăcere, în casa familiei în timp ce alții erau în

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020

 Confuzia internă asupra identității este deseori caracterizată de o conversație internă

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020

Conferința Clujeană de Medicină Legală ediția a III-a, 1-4 octombrie 2020