Despicatura valului palatin (Palatoschizis)

Generalitati
Sus Palatoschizis este o anomalie congenitala caracterizata printr-o despicatura la nivelul palatului dur si a valului palatin. Palatul dur reprezinta partea osoasa, iar valul palatin este partea moale a cerului gurii. Valul palatin ("omusorul") este un apendice muscular situat in partea posterioara a cavitatii bucale, care contribuie la inchiderea foselor nazale in procesul deglutitiei. Despicatura velopalatina poate apare izolat sau poate fi asociata cu alte malformatii ale craniului, in special cu cheiloschizis ("buza de iepure" - copilul se naste cu buza superioara despicata, dar sunt afectate si nasul, creasta alveolara; "gura de lup" - pe langa buza este despicata bolta palatina si cavitatea bucala, astfel incat cerul gurii comunica cu nasul). Despicaturile labio-maxilo-palatine sunt cele mai frecvente malformatii congenitale craniofaciale. Cheilopalatoschizis ("gura de lup") interfera serios cu functionalitatea organismului, producand probleme de alimentatie si intarziere in dezvoltarea limbajului; aceste deficiente pot fi corectate dupa tratamentul chirurgical.

Cuprins articol
1. 2. 3. 4. 5. Generalitati Factori de risc Simptome Diagnostic Tratament

Factori de risc
Sus Desi, etiologia nu este pe deplin cunoscuta, palatoschizisul este determinat de interactiunea dintre factorii genetici si cei de mediu. Persoanele cu despicatura de val palatin prezinta riscul de a avea un copil cu aceasta malformatie. Urmatorii factorii de mediu au un rol important in dezvoltarea malformatiei: - consumul de medicamente in timpul sarcinii - consumul de droguri si alcool - expunerea la radiatii - starea de sanatate precara - malnutritia - infectiile din timpul sarcinii

- fumatul (studii recente au aratat ca si fumatul in timpul sarcinii reprezinta un factor de risc implicat in aparitia despicaturii de val palatin).

Simptome
Sus Simptomele ce caracterizeaza acest defect depind de localizarea despicaturii si de prezenta concomitenta a altor malformatii faciale. Semnele despicaturii velopalatine sunt prezente inca de la nastere, si chiar daca nu este asociata si malformatia la nivel labial (a buzei), se pot detecta usor prin inspectia cavitatii bucale. Copiii care au aceasta malformatie sunt greu hranit, deoarece suptul si deglutitia (inghititul) sunt afectate de prezenta comunicarii intre cerul gurii si cavitatea nazala. Simptomele despicaturii velopalatine in functie de localizarea malformatiei Localizarea despicaturii--------------Simptom Palatul moale si dur----------------------Defecte faciale Palatul moale-------------------------------Curgerea lichidelor prin nas Palatul dur-----------------------------------Dificultati in supt, inghitire Adenoiditele si amigdalitele sunt simptome frecvente la copiii cu cheilopalatoschizis. Totusi, specialistii nu recomanda indepartarea chirurgicala a amigdalelor, deoarece ele pot contribui la obtinerea unei pronuntii mai clare a cuvintelor prin reglarea presiunii aerului la nivelul gatului. Problemele de vorbire, de auz si de dezvoltare a dentitiei sunt comune la copiii cu malformatii craniofaciale. Uneori, malformatiile craniofaciale sunt simptome prezente in cadrul sindromului alcoolismului fetal, de aceea la acesti copii se impune o cautare atenta a altor malformatii, a dismorfismului facial sau depistarea eventualelor intarzieri in dezvoltarea cognitiva.

Diagnostic
Sus Diagnosticul de cheilopalatoschizis se poate pune imediat dupa nastere de catre medicul neonatolog in urma efectuarii examenului fizic. Se recomanda un examen atent pentru depistarea altor malformatii faciale asociate (de ex: micrognatia-barbie mica) Diagnostic antenatal Afectiunea poate fi diagnosticata incepand din saptamanile 14-16 de sarcina, prin examen ecografic, dar acest lucru nu este intotdeauna posibil, fiind in functie de pozitia fatului, de performanta aparatului, dar si de experienta medicului care realizeaza ecografia. De aceea, daca in familie exista cazuri de malformatii craniofaciale, este necesar un consult la un cabinet de

diagnostic prenatal, pentru un sfat competent dat de consilierul genetic. Nasterea unui astfel de copil produce de regula un soc extrem de neplacut parintilor si familiei. Familia trebuie sa inteleaga ca aceasta malformatie nu va afecta calitatea vietii copilului, deoarece poate fi rezolvata chirurgical si trebuie consiliata pentru a depasi problemele emotionale legate de aflarea diagnosticului.

Tratament
Sus Tratament - Generalitati Interventia chirurgicala primara, de corectie a despicaturii de palat, este metoda principala de tratament. In anumite situatii, sunt necesare mai multe interventii chirurgicale plastice secundare pentru o rezolvare completa a malformatiei. In functie de severitatea palatoshizisului si de patologia asociata defectului, precum alimentatia dificila, sunt necesare si alte masuri de tratament. Copiii operati trebuie sa urmeze un tratament logopedic care este fundamental pentru refacerea lor completa. Preoperator trebuie intervenit pentru corectarea unor probleme: - obstructia cailor respiratorii: daca obstructia este minora se poate corecta prin administrare de oxigen pe tub nazal dar in situatii de urgenta se poate practica traheostomia (deschiderea chirurgicala a traheei) - alimentatia ingreunata (dificultati de supt si inghitire): medicul sau asistenta vor invata mama tehnici de hranire corecta a copilului cu palatoschizis. Faptul ca gura comunica cu nasul, iar buza este despicata impreuna cu nasul, face imposibila alimentarea la san. Din aceasta cauza, alimentatia cu lingurita este cea mai indicata recomandandu-se administrarea laptelui de mama. Adaptarea acestor copii la o astfel de alimentatie se face foarte rapid, ceea ce determina o dezvoltare somatopsihica normala, cu nimic deosebita de a unui copil normal. Nu este indicat ca acesti copii sa fie obisnuiti cu tetina, pentru ca aceasta largeste distanta intre bonturile labiale si palatine, ceea ce va influenta in mod negativ interventia chirurgicala. Se va monitoriza atent starea de hidratare pentru a depista precoce deshidratarea datorata aportului scazut de lapte. Tratament chirurgical Interventia chirurgicala de corectie a defectului trebuie realizata intre lunile 6-12, pentru a se permite dezvoltarea optima a limbajului. Inainte de luna a 6-a, interventia chirugicala poate produce anomalii ale dezvoltarii ce afecteaza fizionomia. In anumite situatii, chirurgul poate amana tratamentul pana la 18 luni, pentru a evita lezarea mugurilor dentari sau datorita prezentei unor probleme de sanatate asociate. Refacerea despicaturii palatului moale se poate face mult mai devreme decat cea a palatului dur. Numarul si tipul interventiilor chirugicale depind de gravitatea despicaturii, de prezenta altor malformatii faciale si de starea de sanatate a copilului. De exemplu: - pentru despicatura de palat moale este suficienta o singura interventie chirurgicala efectuata la varsta de 1-2 ani, dar care poate fi amanata pana la 5-7 ani - despicatura palatului moale asociata cu cea a palatului dur necesita mai multe operatii, care

incep in primul an de viata si continua pana la 10-13 ani - atunci cand se asociaza si alte malformatii faciale, se vor realiza mai multe operatii de reconstructie; in aceste situatii creste riscul de aparitie a complicatiilor si sunt necesare tratamente suplimentare. Postoperator se recomanda urmatoarele masuri: - administrarea de antibiotice timp de 5 zile, scade riscul de producere a infectiilor postoperatorii; se recomanda urmarirea semnelor de infectie ca: aparitia febrei sau deteriorarea starii generale - copilul trebuie reinvatat sa suga; hranirea cu biberonul poate fi mai eficienta decat cea la san; astfel, mama va trebui sa se mulga pentru a hrani copilul cu lapte matern sau sa foloseasca formule speciale de lapte. Pot ramane cicatrici postoperatorii care vor necesita interventii de chirurgie plastica; in majoritatea cazurilor defectul este corectat in totalitate fara a ramane semne. Pot fi necesare modalitati suplimentare de tratament precum: - logopedia - consilierea psihologica - metode de ingrijire si corectare a dentitiei - testarea auzului inca de la varsta de 3 luni si implantarea chirurgicala a unui tub de plastic in urechea medie, ce previne aparitia infectiilor urechii, diminuarea durerii si recuperarea auzului. De retinut! Parintii pot depasi problemele emotionale (furia, frica, vinovatia, depresia sau negarea) determinate de aflarea diagnosticului copilului lor, prin discutii cu pediatrul, cu psihologul sau cu parintii care au copii cu despicatura velopalatina, intelegand ca malformatia este corectabila dupa interventia chirurgicala. Cea mai grea perioada este in primele saptamani dupa nastere si pana la efectuarea interventiei chirurgicale. In mod firesc parintii doresc o rezolvare cat mai rapida a defectului, in special al aspectului fizionomic si ascund malformatia acoperind capul copilului in prezenta altor persoane. Specialistii vor recomanda parintiilor sa puna accentul pe dezvoltarea atasamentului micutilor cu malformatii ale fetei si maxilarelor. De asemenea, parintii trebuie sa vorbeasca copiilor despre defectul lor, sa le explice ca nu sunt responsabili de acesta, ca malformatia nu este dureroasa si ca poate fi tratata complet chirurgical, fara semne. Copiii trebuie educati cum sa dea copiilor si adultilor din jur, informatii despre aspectul lor particular, dar mai ales cum sa-si inteleaga si sa-si accepte problema ca facand parte din experientele de viata.

Artroza soldului (coxartroza)

Generalitati
Articulatia soldului la om indeplineste functii complexe, de suport a greutatii corporale, permitand in acelasi timp, deplasarea corpului. Odata cu trecerea la statiunea bipeda, aceasta articulatie si-a readaptat anatomia si fiziologia prin cresterea robustetei si a mobilitatii. In jurul acestei articulatii s-au dezvoltat cei mai puternici muschi, pentru a asigura stabilitatea perfecta, contentia suprafetelor osoase si mentinerea pozitiei verticale a corpului. La formarea articulatiei soldului iau parte doua oase: coxalul (care impreuna cu sacrul formeaza bazinul) si femurul (osul coapsei). Ele alcatuiesc articulatia soldului sau coxofemurala. Aceasta articulatie de tip sinovial prezinta suprafete articulare, capsula, ligamente, sinovie, burelet marginal. In osul coxal exista o cavitate (denumita cotiloida) in care patrunde capul femurului. Extremitatea superioara a femurului prezinta un cap, capul femural si gatul sau colul, care leaga capul femural de corpul osului. Colul femural nu continua directia corpului femural. Astfel intre gatul si corpul femurului se formeaza un unghi deschis inauntru care in mod normal masoara 127-130 grade. Orice modificare in deschiderea acestui unghi schimba raportul normal intre capul femural si cavitatea cotiloida a coxalului. Cand unghiul femural devine mai mare de 130 grade, capul femural va fi deplasat in sus. Aceasta deformare poarta numele coxa valga. Atunci cand unghiul se micsoreaza sub 127 grade, deformatia poarta denumirea de coxa vara, iar capul femural va privi inauntru. Coxa vara si coxa valga sunt deformatii care pot modifica radical mecanica articulatiei coxofemurale, marind solicitarea cartilajelor, favorizand dezvoltarea artrozei. Asupra articulatiei coxofemurale actioneaza doua forte: greutatea corpului si forta musculara. Pentru ca solicitarea asupra articulatiei soldului sa fie minima, cele doua forte trebuie sa fie egale la acest nivel, ca si greutatea si contragreutatea ce se echilibreaza la nivelul cutitului unei balante. Modificarea unghiului de inclinatie al colului femural produce un dezechilibru al celor doua forte, fapt ce va mari solicitarea cartilajelor. Reorientarea capului femural, provocata de modificarile unghiului de inclinatie, determina scaderea suprafetei portante (de sustinere), marind substantial presiunea pe anumite zone ale cartilajului articular. Observatiile clinice si examinarile histologice au dovedit ca presiunea exagerata si concentrata pe o zona a suprafetei articulare provoaca modificari patologice caracteristice coxartrozei.

Cuprins articol
1. 2. 3. 4. 5. Generalitati Cauze Care sunt semnele de debut ale artrozei soldului? Tratament Sfaturi pentru profilaxia si tratamentul coxartrozei

Cauze
Sus Pentru simplificare, vom imparti in doua grupe cauzele care produc leziuni degenerative ale articulatiei soldului; care provoaca artroza soldului: primare si secundare. In grupul cauzelor primare cea mai importanta este produsa de involutia senescenta a cartilajului articular. Aceasta forma poarta numele de artroza primara si se datoreaza alterarii anatomice care reduce elasticitatea cartilajului, consecinta a tulburarilor in vasele care nutresc articulatia. Artrozele secundare sunt mai frecvente si sunt provocate de modificari ale unghiului de inclinatie a colului femural (coxa vara, coxa valga), de lunecari ale acestuia din cavitatea cotiloida (luxatie congenitala) care modifica si suprafata portanta. Alte cauze secundare care pot modifica unghiurile de inclinatie si suprafata portanta sunt: obezitatea, fracturile de col femural, inegalitatea membrelor (scurtari, mersul schiopatand la indivizii cu genunchiul incurbat, piciorul plat sau traumatisme (lovituri) directe pe articulatia soldului.

Care sunt semnele de debut ale artrozei soldului?

Sus Primele semne sunt necaracteristice si se anunta vreme indelungata prin dureri in jurul articulatiei soldului, iradiind la distanta de-a lungul coapsei sau la nivelul regiunii interne a genunchiului. Alteori bolnavul are dureri la nivelul plicii inghinale sau in muschii fesieri. Durerile iradiate de-a lungul coapsei si la nivelul regiunii interne a genunchiului sunt inselatoare atribuindu-le fie unei nevralgii sciatice, fie unei artroze a genunchiului. Concomitent cu primele dureri de avertisment, bolnavul observa aparitia dificultatii in mers, la urcatul scarilor, pe teren accidentat sau la intrarea intr-un vehicul. Pentru evitarea dificultatii la urcatul scarilor, bolnavul se serveste de membrul inferior sanatos pe care-l foloseste primul, tragand sau tarand dupa aceea pe cel bolnav. Un alt semn care tradeaza dificultate in functionarea articulatiei soldului se observa in momentul incaltarii. Datorita faptului ca bolnavul nu-si poate indoi coapsa, trunchiul se ajuta flexand puternic genunchiul atunci cand trebuie sa incheie sireturile sau sa se incalte. Daca bolnavul se autoexamineaza, constata ca nu poate indeparta sau apropia genunchii. La aceste simptome se adauga redoarea (intepenirea) mai ales matinala sau dupa repaus prelungit, dificultate comuna tuturor artrozelor. Progresiv, daca bolnavul nu consulta medicul (fapt des intalnit in practica curenta), apar contractruri si apoi atrofii ale muschilor fesieri si ai coapsei, rezultat al pozitiei vicioase si a reducerii miscarilor din articulatia soldului. Examenele de laborator nu sunt semnificative, astfel viteza de sedimentare este normala, iar la persoanele obeze intalnim cresterea valorilor colesterolului, a lipidelor si acidului uric sau a glicemiei. Examenul radiografic al articulatiilor soldului evidentiaza la inceput ingrosari ale marginii cavitatii cotiloide, largirea sau ingustarea unghiului colului femural etc.

Tratament

Sus Tratamentul artrozei de sold are ca obiective: -Indepartarea cauzelor care modifica mecanica articulara (luxatia congenitala, coxa vara, coxa valga, obezitatea); - Combaterea contracturii musculare, calmarea durerilor, restabilirea functiilor articulare prin gimnastica si reeducarea mersului; - Refacerea structurii biochimice a cartilajului articular. Toate aceste obiective terapeutice vor fi individualizate de la caz la caz si succesul depinde de prezentarea la medic a pacientului de la primele simptome. Ne vom limita a descrie ce trebuie sa faca bolnavul pentru a restabili mecanica articulatiei coxofemurale. Un prim obiectiv, va fi indreptat asupra combaterii obezitatii care mareste solicitarea mecanica. Bolnavii cu obezitate si coxartroza vor reduce din ratia alimentara: produsele zaharoase, gemurile, siropurile, prajiturile, pastele fainoase, consumul exagerat de paine, grasimea animala si carnea grasa. Pentru diminuarea apetitului vor manca mese dese cu continut redus (cantitati mici de alimente din 3 in 3 ore: mere, salate verzi, rosii, iaurt, ceai indulcit cu zaharina, etc.). Scaderea in greutate a bolnavului cu coxartroza influenteaza radical simptomatologia dureroasa si dificultatea la mers, prin reducerea sarcinilor pe care le suporta articulatia coxofemurala. Alte obiective de restabilire a mecanicii articulare constau in combaterea piciorului plat, corectarea inegalitatii lungimii membrelor inferioare prin confectionara incaltamintei ortopedice. Contractura musculara se va combate prin procedee fizioterapice (ionizari decontracturante, curenti diadinamici, impachetari cu parafina, etc.). Rezultate bune se obtin cu ajutorul automasajului sau a gimnasticii medicale. Gimnastica medicala va avea drept scop intarirea musculaturii coapsei si soldului, prin miscari de apropiere, departare sau rotare a coapselor. Sportul ca bicicleta este foarte indicat pentru ca despovareaza articulatia coxofemurala de efectul ortostatismului si ajuta la tonifierea musculaturii coapsei si soldului. Se va avea grija ca pedala in partea afectata sa fie ceva mai inalta decat la membrul inferior sanatos. Un bun efect decontracturant si sedativ se poate obtine prin bai calde, inotul in bazine incalzite si tratamente balneare. Daca bolnavul nu este hipertensiv sau coronarian, poate beneficia de tratamente balneare in urmatoarele statiuni: Bazna (cu ape iodate) pentru bolnavii care au obezitate si insuficienta tiroidiana sau in statiuni cu ape sulfuroase: Herculane, Pucioasa, Mangalia, Govora (ape sulfuroase si iodate). Bolnavii cu coxartroza secundara, dupa fracturi de col femural sau luxatii congenitale, beneficiaza de tratament heliomarin la Eforie sau Techirghiol. In timpul curei balneare nu se va neglija gimnastica medicala. Indicatiile de tratament balnear se vor face numai de catre medicul curant in raport cu fiecare forma in parte de coxartroza, tinand seama si de bolile secundare pe care le poate avea pacientul. Tratamentul medicamentos al contracturii musculare si a durerii se va face cu blocaje periarticulare cu xilina sau procaina 1% uneori asociind vasodilatatoare cum ar fi sadamina. Tratamentul durerii va fi stabilit de medicul specialist, indicandu-se de la caz la caz unele din preparatele de mai jos: indometacin, supozitoare cu fenilbutazon, aspirina, etc. Tratamentele uzurii cartilaginoase se fac fie cu preparate de iod (iodazin) injectii intraarticulare cu extracte de mucopolizaharide, extracte totale de cartilaj, etc. Preparatele romanesti Pelox (extract din namolul de la Techirghiol) sau Gerovital, administrate

sub forma injectiilor periarticulare si-au dovedit eficienta biotrofizanta si sedativa. In formele avansate sau pentru corectarea luxatiei congenitale si a defectelor de angulatie a colului femural sunt indicate interventiile chirurgicale. Pentru a nu se ajunge la aceste stari avansate, va trebuie sa descoperim si sa combatem precoce luxatiile congenitale, defectele de statica ale membrelor inferioare si ale piciorului, obezitatea, etc. Dupa fracturile de col femural se va urmari combaterea inegalitatii in lungimea membrului afectat, prin gheata ortopedica si inceperea gimnasticii medicale, imediat ce aparatul gipsat a fost indepartat. Se discuta adesea in contradictoriu daca bolnavii care sufera de coxartroza trebuie sau nu sa utilizeze baston. De obicei, bolnavele si persoanele mai tinere resping din "cochetarie" folosirea bastonului. Medicii considera ca bastonul este indicat, pentru motivul ca ajuta la despovararea articulatiei soldului prin introducerea unui sprijin. De asemenea, mersul sprijinit in baston, solicita mai putin musculatura soldului afectat, combatand in acelasi timp contractura si durerea, care apar dupa curse mai lungi. Este bine ca bolnavii sa evite mersul pe teren accidentat. In rest, plimbarile cu pasi mici, sprijinit in baston, combat atrofia musculara si asigura prin mobilizarea articulara, nutritia cartilajului. Imobilizarea la pat din cauza durerii este contraindicata, prin efectul negativ asupra fiziologiei articulare si musculare.

Sfaturi pentru profilaxia si tratamentul coxartrozei

Sus Sa se consulte medicul imediat ce apar dureri persistente la sold sau in coapsa, insotite de dificultate la urcatul scarilor. Pentru combaterea luxatiei congenitale, parintii trebuie sa anunte medicul pediatru, daca observa inegalitate in lungimea membrelor inferioare sau nesiguranta in mers sau mers schiopatand la copii sub varsta de un an. Luxatia congenitala la copii este curabila daca se incepe tratamentul de la aceasta varsta. Tot din prima varsta a copilului, trebuie descoperite si tratate malformatiile si tulburarile statice ale piciorului (picior equin, picior plat, picior valg, etc.). Sa se trataze obezitatea sau tendinta de ingrasare din copilarie, pentru a se evita impovararea articulatiei soldului si defectele de angulatie ale colului femural. Dupa fracturi ale colului femural, imediat ce s-a scos aparatul gipsat, bolnavii sa se adreseze centrelor medicale de recuperare si balneo-fizioterapie, perseverand in executarea programului zilnic de gimnastica. In acelasi timp trebuie sa se evite supraalimentatia pentru a combate efectele negative ale obezitatii. Ciclismul sau miscarile de pedalare la bicicleta ergonomica trebuie practicat constant de bolnavii cu coxartroza, la toate varstele.

Icter
Colorare in galben a pielii, scleroticii (albul ochiului) si a mucoaselor, din cauza acumularii, in sange, a bilirubinei (pigment derivat din hemoglobina). Icterul corespunde termenului "galbinare" din limbajul curent. Exista doua tipuri de bilirubina: bilirubina zisa libera sau "neconjugata", produsa in cursul distrugerii globulelor rosii, insolubila in apa si netrecand in urina, se transforma in ficat, prin legare de albumina, in bilirubina zisa "conjugata", solubila in apa si excretata in urina. Din acest motiv se disting doua mari tipuri de icter, dupa tipul de bilirubina in cauza: primul este legat de o distrugere excesiva de globule rosii (anemie hemolitica) sau de un deficit enzimatic ereditar al celulelor hepatice (sindromul lui Gilbert); al doilea se manifesta in cursul bolilor de ficat si ale cailor biliare (hepatita virala sau toxica, infectie bacteriana, ciroza, febra glabena, tumora maligna, litiaza infectata).

Ocluzia intestinala
Generalitati
Sus Ocluzia intestinala este blocarea partiala sau completa a intestinului care impiedica propulsarea continutului acestuia. Blocarea poate avea loc in intestinul subtire. In cazurile severe, obstructia poate intrerupe alimentarea cu sange a intestinului, acest proces fiind numit intestin ischemic sau strangulatie intestinala si necesita tratament de urgenta.

Cuprins articol
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. Generalitati Cauze Simptome Tratament - Generalitati Investigatii Medici specialisti recomandati Tratament medical Tratament chirurgical Tratament ambulatoriu

Cauze

Sus Ocluzia intestinala poate fi determinata de tumori, torsiuni sau ingustari la nivelul intestinului si de formarea de tesut cicatricial (adeziuni), acestea sunt numite obstructii mecanice. Ocluziile intestinale pot avea loc atunci cand peristaltica intestinala (miscarile tubului digestiv provocate de musculatura acestuia, facilitand propulsarea continutului de la acel nivel) se opreste din cauza inflamatiei sau infectiei sau ca urmare aunui efect advers la anumite medicamente. Obstructiile mecanice de la nivelul intestinului subtire sunt cel mai frecvent cauzate de formarea unui tesut cicatricial (adeziuni). Alte cauze includ herniile, boala Crohn si cancerul. In intestinul gros, ocluziile mecanice sunt determinate cel mai frecvent de cancer. Alte cauze sunt torsiunea intestinala, ingustarea lumenului datorita diverticulitei sau bolilor intestinale inflamatorii, constipatia severa determinata de materii fecale intarite si de telescopare, o portiune a intestinului fiind cutata ca un telescop.

Simptome
Sus Ocluzia intestinului subtire poate determina: -crampe abdominale, care pot fi severe daca alimentarea cu sange este intrerupta (strangulatie) -voma -distensie abdominala. Simptomele ocluziei intestinului gros includ: -durere abdominala, care poate fi severa daca alimentarea cu sange este intrerupta (strangulatie) -distensie abdominala. O obstructie partiala la orice nivel in intestine poate determina ocazional diaree. O obstructie completa produce constipatie si o lipsa notabila de gaze eliminate. Simptomele ocluziei intestinale depind de localizarea acesteia. Ocluzia intestinului subtire are urmatoarele simptome: - durere abdominala. Majoritatea obstructiilor de la nivelul intestinului subtire produc crampe abdominale localizate in jurul ombilicului. Daca obstructia se mentine o anumita perioada de timp, durerea se poate ameliora din cauza faptului ca intestinul nu se mai contracta. Durere severa continua in zona respectiva poate indica intreruperea fluxului sagvin la nivel intestinal. Acest proces este numit strangulatie si necesita tratament de urgenta - voma. Ocluzia intestinului subtire determina de obicei voma. Culoarea vomei este verde daca obstructia este in portiunea superioara a intestinului subtire si maro daca obstructia este in portiunea inferioara - tulburari de tranzit intestinal. Constipatia si inabilitatea eliminarii gazelor sunt semne obisnuite de obstructie intestinala. Totusi, in obstructia partiala, pot fi prezente diareea si tranzitul unor mici cantitati de gaze. In cazul ocluziei complete, tranzitul intestinal poate fi prezent daca exista materii fecale in aval de obstructie

- distensie abdominala. Obstructiile pot determina distensie abdominala in abdomenul inferior. In obstructia completa, medicul poate sa auda cu stetoscopul zgomote de tonalitate inalta, ascutite. Zgomotul scade in intensitate odata cu incetinirea tranzitului intestinal. Ocluzia intestinului gros are urmatoarele simptome: - durere abdominala. Obstructia intestinului gros determina dureri sub regiunea ombilicala, durerea variind in intensitate. Durerea constanta, severa se intalneste in intreruperea alimentarii cu sange a intestinului sau in cazul perforatiei intestinale, acestea fiind urgente medicale si medicul trebuie informat imediat - distensie abdominala. Distensia abdominala este localizata in jurul regiunii ombilicale si in regiunea pelvina - diareea sau constipatia. Oricare din acestea poate sa apara, in functie de cat mult este obstructionat lumenul. Scaunul poate fi creionat - voma. Acest simptom nu este obisnuit in ocluzia intestinului gros (colonul). Daca voma apare, acest lucru se intampla in stadiile tardive ale afectiunii - obstructiile cauzate de cancer pot sa determine aparitia unor simptome, cum ar fi sange in scaun, slabiciune, pierdere in greutate si inapetenta. Ocluzia intestinala la nou-nascuti Semnele cheie ale obstructiei intestinale la nou-nascuti sunt voma de culoare verde si lipsa aparitiei primului scaun, care este o substanta negru-verde, groasa numita meconiu. Alte cateva afectiuni pot determina aceleasi simptome.

Tratament - Generalitati
Sus Tratamentul pentru obstructia partiala de la nivelul intestinului subtire sau gros are loc de obicei in spital. Tratamentul implica monitorizarea atenta in asteptarea posibilitatii rezolvarii obstructiei de la sine. Pacientul nu are voie sa consume alimente si apa, acesta primind fluide intravenos pentru a mentine tensiunea arteriala normala si a preveni deshidratarea. Printr-un tub subtire numit sonda nazogastrica introdus prin nas si care ajunge in stomac se scot lichidele si gazul prezent la acest nivel, astfel ameliorandu-se durerea si presiunea. La ocluziile partiale, mai intai este incercat tratamentul nechirurgical. Acesta consta in folosirea lichidelor sau aerului (clisme),a tuburilor mici (stenturi, introduse in lumenul intestinal pentru a-l mentine deschis) sau de medicamente care sa suprime obstructia. Tratamentul chirurgical este aproape intotdeauna necesar in cazul obstructiei complete a intestinului subtire sau gros sau in cazul in care alimentarea cu sange e oprita (stragulatie). Obstructia poate reapare daca nu este tratata cauza subiacenta.

Investigatii

Sus Un medic de medicina interna, de medicina de familie, un pediatru, un gastroenterolog sau un chirurg pot diagnostica ocluzia intestinala prin: -anamneza si examen obiectiv. Intrebarile initiale adresate de medic pot da unele indicii despre un diagnostic posibil de ocluzie intestinala -radiografia intestinala poate detecta obstructiile in intestinul subtire si gros -examen computer tomografic al abdomenului. CT poate ajuta medicul sa diferentieze intre o obstructie partiala si una completa si poate ajuta la diagnosticul majoritatii cancerelor. Pe CT se pot vedea semne care sa arate prezenta strangulatiei in portiunea afectata a intestinului -tranzit baritat. Desi nu este folosit la fel de des ca si radiografia abdominala simpla si CT in diagnosticul obstructiilor, acesta poate diferentia ocluziile partiale de cele complete. Cand medicul suspicioneaza prezenta unei perforatii intestinale, va fi folosita o substanta de contrast numita gastrografin in loc de bariu -echografia abdominala este tot mai des folosita in diagnosticul ocluziei intestinului subtire.

Medici specialisti recomandati

Sus Medicii care pot diagnostica ocluzia intestinala sunt: -medic de medicina interna -medic de familie -pediatru -gastroenterolog -chirurg -asistent practician -medic rezident -medic de medicina de urgenta. Medicul poate sa ceara un test numit numaratoare completa de celule sangvine pentru a verifica prezenta infectiei sau deshidratarii. Acest test nu ajuta la diagnosticul obstructiei intestinale, fiind util medicului sa determine cat de afectat este pacientul.

Tratament medical
Sus In cazul unei obstructii intestinale partiale sau totale, pacientul va fi internat in spital pentru a fi tratat. Tratamentul incepe cu masuri suportive, de exemplu fluide intravenos si medicamente care sa amelioreze simptomatologia, in asteptarea posibilitatii rezolvarii de la sine a ocluziei. Daca aceste tratamente esueaza sau este diagnosticata o ocluzie completa de timpuriu, va fi necesar tratamnetul chirurgical pentru a indeparta obstructia. Pacientul primeste antibiotice intravenos pentru preventia infectiei. Daca pacientul a mai prezentat o ocluzie intestinala in trecut, poate sa astepte sa vada daca simptomele se amelioreaza. Totusi, acest lucru se face numai in cazuri certe sub supravegherea

atenta a medicului. Pacientul va primi dieta cu lichide pana la ameliorarea simptomelor. - fluide administrate intravenos. Administrarea fluidelor ajuta la mentinerea tensiunii arteriale la un nivel normal. Fluidele pot sa contina electroliti care sa echilibreze balanta mineralelor in organism. Antibioticele pot fi de asemenea administrate intravenos pentru preventia infectiei - sonda nazogastrica. Fluidele si gazul se acumuleaza pentru ca nu pot trece dincolo de obstructie. O sonda nazogastrica este trecuta prin nas pana in stomac pentru a elimina fluidele si gazul si pentru a ameliora durerea si presiunea. Mai putin obisnuit, un tub intestinal este folosit in locul sondei nazogastrice pentru eliminarea lichidelor din portiunea superioara a intestinului subtire. Miscarile normale ale stomacului si intestinului (peristaltica) imping tubul pana in intestinul subtire de unde sunt indepartate lichidele si gazul. Alte forme de tratament nechirurgical Alte forme de tratament nechirurgical pot fi incercate pentru ameliorarea simptomelor, indepartarea obstructiei, sau pentru a permite imbunatatirea starii generale a pacientului inainte de tratamentul chirurgical. Aceste tratamente pot fi: -clisme folosind aer, bariu sau gastrografin, clismele pot indeparta o obstructie care apare cand o portiune a intestinului aluneca in interiorul altei portiuni ca un telescop (telescopare) -stenturi in unele cazuri de obstructie determinate de cancere inoperabile, medicii pot introduce tuburi de metal expansibile numite stenturi in intestinul subtire sau gros pentru a permite tranzitul intestinal. Daca tratamentul chirurgical este posibil, stentul poate fi introdus in ideea ameliorarii starii generale a pacientului inainte de tratamentul chirurgical -medicamentele folosite pentru ameliorarea durerii, gretei si varsaturilor. Pot fi folosite anumite medicamente care sa reduca secretia gastrica.

Tratament chirurgical
Sus Tratamentul chirurgical este necesar cand cel medicamentos esueaza in rezolvarea obstructiei. Tratamentul chirurgical este primul indicat in cazul ocluziei complete sau strangulatie. In timpul operatiei, chirurgul indeparteaza obstructia sau portiunea de intestin blocata. Tratamentul chirurgical pentru ocluzia intestinala, inclusiv cea legata de diverticulita, boala Crohn, torsiunea intestinala si unele cancere se face deseori laparoscopic. Dupa tratamentul chirurgical, poate fi necesara o colostoma (deschiderea alternativa a intestinului gros la nivelul peretelui abdominal creata pentru evacuarea materiilor fecale) temporara sau definitiva. O obstructie determinata de torsiunea intestinala poate fi tratata prin cateva metode, cum ar fi indreptarea segmentului rasucit. Acest tratament poate fi realizat pentru a intarzia tratamentul chirurgical. Tratarea unei obstructii determinate de un cancer inoperabil se face de obicei cu stenturi alaturi de medicatie care sa scada cantitatea de lichide digestive.

Tratament ambulatoriu
Sus

Cand medicul instruieste pacientul sa astepte rezolvarea de la sine a unei obstructii partiale, se iau masuri pentru tratamentul ambulator in vederea ameliorarii disconfortului. Pacientul urmeaza instructiunile primite de la medic, de obicei dieta cu lichide pentru a evita obstructia completa. Pacientul va urmari aparitia simptomelor de obstructie completa, de exemplu: -reaparitia durerii abdominale durerea constanta, severa se intalneste in intreruperea alimentarii cu sange a intestinului sau in cazul perforatiei intestinale, acestea fiind urgente medicale si medicul trebuie informat imediat -distensie abdominala -tranzit intestinal oprit pentru materii fecale sau gaze. In cazul tratamentului chirurgical pentru inalturarea unei obstructii, pacietul va fi monitorizat pentru semne de infectie. Medicul va fi informat cand pacientul face febra, zona din jurul plagii chirurgicale este rosie si fierbinte sau daca se scurg lichide din plaga. Multe cazuri de obstructie intestinala nu pot fi prevenite. Totusi, o dieta bogata in fibre vegetale si apa poate preveni constipatia si posibil diverticulita, care poate determina ingustarea intestinului gros. Desi este importanta evitarea constipatiei, nu se vor folosi in exces laxative. Constipatia persistenta si excesul de laxative sunt asociate cu obstructia determinata de torsiunea colonului sigmoid sau cecului. Pacientul caruia i se practica o colostoma in urma unui tratament chirugical pentru obstructia intestinala va fi instruit cum sa o ingrijeasca, sa previna infectia si ce dieta sa urmeze pentru a evita surplusul de gaz.

Tuberculoza - infectie cauzata de bacilul Koch

Generalitati
Sus Vezi galerie foto Tuberculoza (TBC) este o infectie bacteriana care este localizata cel mai des in plamani (TBC pulmonar) dar care se poate raspandi in alte parti ale organismului (TBC extrapulmonar). Din plamani, TBC este raspandit cu usurinta altor persoane prin tuse sau stranut. Cu toate ca tratamentul este de lunga durata, acesta este cel mai adesea finalizat cu success. Durata medie a tratamentului este intre 6 si 9 luni. Tuberculoza se poate gasi fie in forma latenta (in

asteptare) fie in stare activa. TBC latenta inseamna ca poate exista bacteria cauzatoare de TBC in organism, dar aceasta nu poate fi raspandita altor persoane, dar aceasta persoana poate avea tuberculoza activa. TBC activa inseamna ca infectia este prezenta in organism si daca plamanii sunt afectati, infectia poate fi raspandita si altor persoane.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Cauze 3. Simptome 4. Riscuri 5. Consult de specialitate 6. Expectativa vigilenta 7. Investigatii 8. Diagnostic 9. Tratament 10. Tratament medicamentos 11. Tratament chirurgical 12. Profilaxie

Cauze
Sus Tuberculoza este cauzata de Mycobacterium Tuberculosis, o bacterie care se dezvolta lent in medii ale organismului care sunt bogate in sange si oxigen cum ar fi plamanii.

Simptome
Sus Daca in organism este prezenta forma latenta a tuberculozei, nu exista simptome si aceasta nu poate fi raspandita altor persoane. Daca exista forma activa a tuberculozei, exista simptome si infectia poate fi raspandita. Tipul simptomelor sunt in concordanta cu tipul de tuberculoza fie pulmonara (cel mai comun), fie in alta parte a corpului (tuberculoza extrapulmonara). De asemenea pot exista alte afectiuni cu simptome asemanatoare cu cele ale tuberculozei cum ar fi pneumonia si cancerul pulmonar. Simptomele formei active ale TBC Simptomele tuberculozei active apar treptat si se desfasoara pe o perioada de cateva saptamani sau luni. Pot exista cateva simptome usoare fara ca pacientul sa banuiasca prezenta infectiei. Simptomele obisnuite sunt:

- tuse insotita de mucus gros, cateodata cu sange (sputa) pe o durata de aproximativ doua saptamani - batai rapide ale inimii (tahicardie) - gat marit de volum (afectarea ganglionilor limfatici din aceasta regiune) Alte simptome pot fi: - febra, frisoane si transpiratii in timul somnului - oboseala si slabirea fortei fizice - pierderea poftei de mancare si pierdere in greutate fara motive explicabile - scaderi ale amplitudinii respiratiei, dureri in piept. Simptomele formei active ale TBC cu alta localizare decat cea pulmonara Simptomatologia infectiei in alte locuri decat plamanii variaza in functie de locul infectiei. Infectia de obicei ramane in plamani, dar bacteria poate migra prin intermediul circulatiei sangvine in diferite regiuni ale organismului. Debutul infectiei poate fi atat de usor, incat poate fi nesesizat de pacient. La o persoana care are un sistem imun sanatos (neafectat de alte boli/infectii), organismul lupta impotriva bacteriei incapsuland-o (invelind-o) in niste formatiuni foarte mici numite tuberculi. Bacteria ramane in viata, dar nu se poate inmulti sau raspandi in restul corpului sau catre alte persoane. Acest stadiu corespunde tuberculozei latente si multe persoane nu il depasesc. Un rezultat pozitiv la testul de tuberculina, este modul in care multe persoane descopera ca au forma latenta de TBC. Este nevoie de 48 de ore dupa test pentru ca reactia sa aiba loc, ceea ce este semnalat printr-o umflatura rosie in locul unde acul a strapuns pielea. Sau poate fi efecuat testul de sange QuantiFERON-TB Gold care ofera rezultatul in aproximativ 24 de ore. Daca sistemul imun al unei persoane devine incapabila de a preveni inmultirea bacteriei, tuberculoza devine activa. Din pacientii cu TBC latenta, 5% (una din douazeci de persoane) vor dezvolta tuberculoza activa in timp de doi ani de la infectia initiala. Pacientii care prezinta TBC latenta risca sa dezvolte forma activa in conditiile in care: -au o afectiune/infectie care slabeste sistemul imun, cum ar fi HIV, unele cancere sau diabetul netratat -au acces slab la ingrijiri medicale, cum sunt cersetorii, muncitorii in diferite domenii sau consumatorii de alcool si droguri -urmeaza un tratament indelungat cu corticosteroizi -prezinta un sistem imun slabit cum sunt varstnicii, nou nascutii, femeile care tocmai au nascut, persoanele care au suferit un transplant de organ si care iau medicamente pentru prevenirea respingerii lor -au o boala pulmonara cronica cauzata de inhalarea diverselor prafuri (silicoza) -sunt cu 10% sub limita de greutate normala. Simptomele tuberculozei pulmonare

Tuberculoza pulmonara activa este contagioasa. TBC se raspandeste cand o persoana care prezinta boala expira bacteria si o alta persoana o inhaleaza din aer. Bacteria tuberculozei poate ramane in aer pentru mai multe ore. Tusea, stranutul, rasul si cantatul elibereaza mai mule bacterii decat respiratul in sine. TBC este mult mai probabil de a se raspandi in urmatoarele conditii: 1. In cazul oamenilor care traiesc in medii aglomerate. TBC se poate raspandi cu usurinta in azile, spitale, adaposturile pentru oamenii strazii, scoli, cazarme si penitenciare 2. In cazul celor care traiesc intr-o casa unde deja exista un bolnav de TBC. Acesta este un factor care creste posibilitatea de a contacta boala. TBC nu se raspandeste prin manipularea obiectelor atinse de o persoana infectata. In general, dupa doua saptamani de tratament cu antibiotice nu este posibila transmiterea infectiei catre alte persoane. Oprirea tratamentului medicamentos, poate cauza intarzierea vindecarii si de asemenea reaparitia. In aceste cazuri este necesara reinceperea tratamentului. Reaparitiile pot surveni la 6 12 luni de la intreruperea tratamentului. De asemenea, neadministrarea tratamentului pana la capat (oprirea lui intr-un anumit punct), poate duce la dezvoltarea capacitatii bacteriei de a dezvolta rezistenta, facand tratamentul mai dificil. Fara tratament, forma activa a tuberculozei poate produce complicatii serioase, cum ar fi: - cavitati sau buzunare in parenchimul pulmonar. Aceste zone bolnave ale plamanului, pot cauza sangerari si pot cauza suprainfectii cu alte tipuri de bacterii si formarea de abcese (cavitati pline cu puroi) - un orificiu care se formeaza intre caile aeriene apropiate (fistula bronho-pleurala) - dificultati in respiratie din cauza cailor aeriene blocate.

Riscuri
Sus Nou nascutii si copii si persoanele infectate cu HIV, care prezinta de asemenea forma activa de tuberculoza, au nevoie de un tratament special. Persoanele au un risc crescut de a se infecta cu tuberculoza cand: - intra in contact cu cineva care are tuberculoza activa (in casa, la servici, la scoala). Tuberculoza activa este foarte contagioasa - ingrijesc persoane care prezinta tuberculoza activa netratata (personalul medical) - traiesc in conditii de aglomeratie unde pot veni in contact cu oameni care au tuberculoza, cum ar fi cei care lucreaza in penitenciare, in spitale, azile, cazarmele militare, adaposturile pentru oamenii fara locuinta - au acces precar la ingrijirea medicala, cum ar fi oamenii strazii, muncitorii de la ferme (taranii) sau persoane care consuma droguri sau alcool - calatoresc din, sau in regiuni unde tuberculoza este des intalnita, cum ar fi America Latina,

Africa, Asia, Europa de Est si Rusia. Persoanele cu forma latenta de tuberculoza (care nu poate fi raspandita altor persoane) sunt in pericol de a dezvolta tuberculoza activa daca: - au o boala sau urmeaza un tratament care le slabeste sistemul imun, cum ar fi virusul HIV, unele cancere sau diabetul netratat - au acces slab la ingrijiri medicale, cum sunt cersetorii, muncitorii in diferite domenii sau consumatorii de alcool si droguri - urmeaza un tratament indelungat cu corticosteroizi. - prezinta un sistem imun slabit cum sunt varstnicii, nou nascutii, femeile care tocmai au nascut, persoanele care au suferit un transplant de organ si care iau medicamente petru prevenirea respingerii lor - au o boala pulmonara cronica cauzata de inhalarea diverselor prafuri (silicoza) - sunt cu 10% sub limita de greutate normala.

Consult de specialitate
Sus Medicul trebuie contactat de urgenta daca o persoana: - prezinta simptome (tuse continua insotita de febra, oboseala si pierdere in greutate) care ar putea fi cauzate de tuberculoza - a fost in contact intim cu cineva care are tuberculoza activa, care poate fi transmisa altora sau cu cineva care ar putea fi banuit a avea tuberculoza - prezinta ingalbenirea pielii sau daca acuza dureri dupa administrarea de isoniazida sau alte medicamente antiTBC. Medicul trebuie contactat de asemenea daca, dupa efectuarea testului TBC si in locul unde pielea a fost intepata de ac a aparut o umflatura rosie. Reactia testului trebuie sa fie inspectata de un specialist dupa 2-3 zile de la efectuare, pentru a se decide daca este nevoie de alte teste sau de tratament. Medici specialisti recomandati - centrul public de sanatate cel mai apropiat - medicii (medicii generalisti, doctorii de medicina de familie, internistii, pediatrii) - pneumologii, medicii specializati in tratarea problemelor de plamani - infectionistii, specialistii in tratarea bolilor infectioase. Daca pacientul prezinta tuberculoza rezistenta la mai multe tipuri de medicamente, pacientul ar trebui sa mearga la un spital specializat in tratamentul unor astfel de tuberculoze.

Expectativa vigilenta
Sus

Perioada de expectativa vigilenta este abordarea prudenta (vazand si facand). Daca pacientul se simte mai bine pe cont propriu, nu mai este nevoie de tratament medicamentos. Daca starea se inrautateste, doctorul, impreuna cu pacientul vor decide urmatoarea etapa. Daca pacientul prezinta simptome continue de tuberculoza (tuse combinata cu simptomele de febra, oboseala si pierdere in greutate) tratamentul este necesar. Doctorul sau alte cadre medicale trebuie contactate cat mai repede posibil. Daca cineva intrat in contact cu o persoana care are tuberculoza activa, nu trebuie asteptata aparitia primelor simptome, doctorul trebuie apelat pentru a face un test specific de depistare a infectiei cu tuberculoza.

Investigatii
Sus Diagnosticul tuberculozei active pulmonare Doctorii diagnosticheaza tuberculoza activa pulmonara folosind anamneza (istoria bolii) si examinarea fizica a pacientului si prin examinarea pacientului a propriilor simptome (tuse, oboseala, febra si transpiratii in somn). Medicii de asemenea vor tine cont de rezultatele: - culturilor de sputa. Examinarea mucusului din plamani este cea mai buna metoda de a diagnostica TBC activa. Daca bacteria creste pe mediile de cultura, se vor face teste de sensibilitate care vor arata tipurile de medicamente capabile sa distruga bacteria. Rezultatele testelor de sensibilitate apar dupa 1-6 saptamani deoarece bacteria care produce tuberculoza creste foarte incet. Medicul insa, poate incepe tratamentul inainte de aflarea rezultatului testelor, daca pacientul are simptome evidente de boala. Cercetatorii lucreaza asupra unor teste noi care sa poata oferi rezultate mai rapide Radiografia toracelui nu poate da un indiciu clar de tuberculoza. Radiografia este indicata in caz de: - rezultat pozitiv al testului de tuberculina. - simptome de tuberculoza, cum ar fi tuse persistenta, oboseala, febra sau transpiratii in timpul somnului - reactie nesigura la testul de tuberculina din cauza unui sistem imun deficitar. Diagnosticul tuberculozei latente pulmonare Testarea cutanata la tuberculina va arata daca exista tuberculoza latenta. Testul de asemenea va arata daca a mai existat pana in acel moment alta infectie cu tuberculoza. QuantiFERON-TB Gold este un test de sange care a fost aprobat de FDA (Administratia alimentelor si medicamentelor din USA), pentru a detecta tuberculoza latenta. Este mai rapid si mai exact decat testul cutanat, dar este inca putin accesibil. Diagnosticarea tuberculozei localizata in alte sedii decat plamanii

Pentru diagnosticul tuberculozei in alte locuri decat plamanii este necesara efectuarea mai multor teste. Se pot efectua: - preluarea unei mostre dintr-un loc afectat (biopsie). Mostra este trimisa unui laborator pentru analiza - cultura de urina (uro-cultura) pentru depistarea unei tuberculoze renale - mostra de lichid din jurul maduvei spinarii (LCR -lichid cefalo-rahidian) pentru depistarea unei infectii cerebrale cu tuberculoza - tomografie pentru a depista tuberculoza care s-a raspandit in organism si pentru a diagnostica cavitatile produse de tuberculoza in plamani - RMN (radiografie prin rezonanta magnetica) pentru a detecta tuberculoza in creier si maduva spinarii - testarea HIV se face de obicei odata cu testarea TBC. De asemenea se mai poate face un test pentru hepatita. Teste efectuate in timpul tratamentului tuberculozei In timpul tratamentului testarea sputei se face o data pe luna sau cateodata mai des, pentru a fi siguri ca antibioticele isi fac efectul. La sfarsitul tratamentului se poate face o radiografie toracica pentru a o compara in viitor. Se mai pot de asemenea efectua teste pentru a vedea daca medicamentele pentru TBC afecteaza alte parti ale corpului. Aceste teste pot cuprinde: - examene de verificare a functiilor ficatului - teste oftalmologice, in special daca se administreaza ethambutol - teste acustice, in special daca se administreaza streptomicina.

Diagnostic
Sus Toate cazurile de tuberculoza care se prezinta la spitalele locale sau de stat se pot raspandi catre alte persoane si pot produce epidemii. Majoritatea autoritatilor in domeniul medical incearca sa previna epidemiile de tuberculoza si incurajeaza testarea din timp pentru persoanele cu risc crescut de a contacta si dezvolta boala. Centrele de Control si Prevenire al Bolilor recomanda testarea pentru tuberculoza persoanelor care: - au infectie cu HIV (virusul imuno-deficientei umane) sau alte afectiuni care ii pun in risc de contactare a infectiei cu tuberculoza - traiesc cu o persoana care are tuberculoza, care se poate raspandi - isi injecteaza droguri - sunt nascuti in zone de pe glob unde este des intalnita tuberculoza: America Latina, Africa, Asia, Europa de Est, Rusia - traiesc sau lucreaza in aziluri, adaposturi pentru oamenii fara locuinta, oamenii de la tara, penitenciare

- persoanele care au risc de a face tuberculoza sunt testati prin testul cutanat la tuberculina. De asemenea, personalului medical ii este efectuat acest test la angajarea intr-un spital si de asemenea, se efectueaza retestarea la 6-12 luni.

Tratament
Sus Medicii trateaza tuberculoza cu antibiotice pentru a distruge bacteria. Aceste medicamente sunt administrate tuturor persoanelor care au TBC, inclusiv nou-nascutii, copiii, femeile gravide si persoanele care au un sistem imun deficitar sau slabit. Persoanele care au TBC care nu poate fi raspandit primesc de asemenea tratament pentru a preveni transformarea bacteriei in forma activa. In tratarea TBC latent sau activ, specialistii recomanda: - folosirea unor combinatii de medicamente in tratamentul tuberculozei active. Tratamentul initial standard combina patru medicamente pentru a preveni TBC polirezistent la tratament. Bolnavii de tuberculoza pot lua unul sau doua antibiotice - urmarea tratamentului timp de minimum 6 luni sau mai mult daca este necesar - urmarea strict a indicatiilor de tratament. Asta ar putea insemna consultarea zilnica a cadrelor medicale specializate, care sa fie de fata in momentul administrarii medicamentelor. Tratamentul presupune administrarea integral, a tuturor dozelor de antibiotic. Aceste consultatii asigura corectitudinea tratamentului, care este necesara datorita duratei mari a acestuia - incercarea unor combinatii diferite de medicamente, daca acesta nu da rezultate, fapt datorat rezistentei bacteriei (atunci cand testele arata ca bacteria cauzatoare de tuberculoza este inca activa). Tratamentul tuberculozei extrapulmonare Tratamentul tuberculozei extrapulmonare, de obicei este acelasi ca si pentru tuberculoza pulmonara. S-ar putea sa fie nevoie de alte tipuri de medicamente, corespunzatoare locului unde infectia este localizata sau daca exista alte complicatii. De retinut! Exista tratamente diferite recomandate persoanelor cu HIV si TBC. Daca tratametul este oprit prea repede, sau dozele nu sunt luate corespunzator; s-ar putea ca perioada de tratament sa fie mai lunga sau s-ar putea sa fie necesar ca tratamentul sa fie reluat de la inceput. Acest lucru poate duce la agravarea simptomelor sau la infectii rezistente la antibiotic care sunt mult mai dificil de tratat. Vindecarea de tuberculoza necesita administrarea pana la capat a tratamentului cu antibiotice. Acest lucru ar putea presupune vizitarea zilnica a unui specialist sub observatia caruia sa fie administrate antibioticele, numit tratament sub observatie. Administrarea corecta a medicamentelor este foarte importanta la persoanele cu un sistem imun slabit. Acestea ar putea avea risc de recidiva, deoarece infectia initiala nu a fost niciodata

vindecata. Recidivele apar adesea in timp de 6-12 luni de la terminarea tratamentului. Tratamentul pentru recidive se bazeaza pe severitatea bolii, si tine cont de medicamentele administrate in timpul primului tratament. Medicii de asemenea folosesc tratamentul medicamentos pentru a preveni transformarea formei latente a tuberculozei in cea active. Tratamentul este foarte important pentru persoanele care au tuberculoza latenta si care: - au HIV - au un contact foarte apropiat cu o persoana care are forma activa de TBC - au facut radiografie toracica care sugereaza infectie cu tuberculoza si care nu au facut un tratament complet de TBC - sunt dependenti de droguri - au o boala sau iau medicamente pentru sistemul imun - au facut un test de tuberculina al pielii in urma cu cel mult doi ani, care a fost negativ, dar care acum se arata pozitiv. Tratament ambulator (la domiciliu)Tratamentul la domiciliu se axeaza pe administrarea corecta a medicamentelor, pentru a impiedica dezvoltarea rezistentei bacteriei. Trebuie mentinut contactul cu cadrele medicale si de asemenea, trebuie raportat orice efect secundar, mai ales problemele de vedere. Daca pacientul intentioneaza sa se mute in timpul tratamentului, este recomandat de a raporta acest lucru cadrelor medicale, pentru a se face aranjamentele continuarii administrarii medicamentelor.

Tratamentul la domiciliu include: - un regim sanatos care sa asigure corpului substantele necesare organismului de a riposta impotriva bolii. De indicat de asemena este ajutorul unui dietetician - acoperirea gurii in momentul tusei sau a stranutului. In primele doua luni de tratament, boala se poate raspandi cu usurinta altora. Ce este de facut daca am fost expusi tubeculozei? Daca cineva traieste cu o persoana care are tuberculoza activa sau este cunoscut ca a fost in apropiere de cineva cu TBC, trebuie consultat un specialist pentru a fi testat. Un rezultat pozitiv al testelor arata ca este necesara urmarea unui tratament.

Tratament medicamentos
Sus Tuberculoza activa Mai multe antibiotice sunt folosite in acelasi timp pentru a trata tuberculoza. Pentru persoanele care au tuberculoza multirezistenta la medicamente, tratamentul poate continua pe parcursul a 24 de luni. Antibioticele se administreaza sub forma injectabila sau de pastile. Tuberculoza extrapulmonara

Tuberculoza care nu este localizata in plamani, in mod curent este tratata cu aceleasi medicamente si pe aceeasi perioada de timp cu tuberculoza pulmonara. Insa tuberculoza creierului sau a oaselor si incheieturilor la copil poate fi tratata in mai putin de 12 luni. Medicamentele corticosteroide de asemenea pot fi recomandate in unele cazuri grave pentru a reduce inflamatia. Ele pot fi de ajutor copiilor cu risc de a dezvolta probleme la nivelul sistemului nervos central, cauzate de infectia cu TBC in conditiile unor febre mari, pericardite sau peritonite. Tuberculoza latenta Unul sau doua antibiotice sunt folosite in general pentru a trata infectia cu tuberculoza latenta, care nu poate fi raspandita altora, dar care se poate transforma in tuberculoza activa. Terapia poli-medicamentoasa pentru tratarea tuberculozei implica administrarea a 4 antibiotice in acelasi timp. Acesta este tratamentul standard pentru tuberculoza activa. Patru dintre cele mai des folosite antibiotice sunt: - Izoniazida - Rifampicina - Pirazinamida - Etambutol. Specialistii utilizeaza uneori alte medicamente daca tratamentul nu este eficient sau daca este cunoscut ca persoana este un caz de rezistenta la antibiotice. Alte medicamente des folosite includ: - Streptomicina (STM) - Rifampicina - Cicloserina (Seromicina) - Capreomicina (Capastat Sulfat) De retinut! Este foarte important sa se adminstreze toate dozele intregi ale medicamentelor recomandate de medici. Acest lucru asigura vindecarea si inlatura riscul recidivarii (reaparitia bolii) si dezvoltarea bacteriei rezitente la antibiotice.

Tratament chirurgical
Sus Tratamentul este rareori chirurgical. Insa acesta poate fi folosit pentru tratarea unor complicatii la nivelul plamanilor sau altor parti ale organismului. Tratamentul chirurgical este indicat: - in oprirea hemoragiilor pulmonare care nu pot fi oprite prin nici o alta metoda

- la inlaturarea "buzunarelor" (colectiilor) de puroi care nu s-au resorbit in urma tratamentului cu antibiotice. Tratamentul chirurgical pentru tuberculoza extrapulmonara. Chirurgia poate fi folosita adesea pentru a extirpa sau a repara organele afectate de tuberculoza extrapulmonara sau pentru a preveni complicatiile cum ar fi: - infectia cu tuberculoza a creierului. Medicul poate plasa chirurgical un dren (tub) care dreneaza excesul de lichid al creierului pentru a preveni o crestere a presiunii care poate afecta creierul - infectia cu tuberculoza a inimii (pericardita tuberculoasa). Chirurgul ar putea indeparta partial sacul care inveleste inima - infectia cu tuberculoza a rinichilor (TBC renal). Chirurgul ar putea fi nevoit sa extirpe rinichiul infectat sau sa repare rinichiul sau alte parti ale sistemului urinar - infectia incheieturilor. Ar putea fi necesara cura chirurgicala a zonelor afectate a coloanei vertebrale sau a incheieturilor (chirurgie ortopedica). Nu sunt cunoscute alte tipuri de tratamente in afara de cele enumerate pana acum.

Profilaxie
Sus Evitarea contactarii tuberculozei activeTuberculoza activa este o infectie care se raspandeste in corpul persoanei bolnave si care este extrem de contagioasa. Organizatia Mondiala de Sanatate apreciaza ca o treime din populatia globului este infectata cu o bacterie care cauzeaza TBC. Pentru a preveni infectia cu TBC trebuie sa: - nu se petreaca mult timp intr-un loc aglomerat cu cineva care are tuberculoza activa, daca nu urmeaza un tratament de cel putin doua saptamani - poarte masti de protectie, in special cei care lucreaza in centre de ingrijire a celor cu tuberculoza. Evitarea transformarii tuberculozei latente in tuberculoza activaIn general, tratamentul cu isoniazida timp de 9 luni sau rifampicina timp de 6 luni, previne transformarea tuberculozei latente. Acest tratament se face celor care la testul de tuberculina au fost descoperiti ca purtatori ai bacteriei si este deosebit de important pentru persoanele care: - sunt cunoscute a fi infectate cu HIV - au un contact strans cu cineva care are TBC activ - au facut radiografie toracica care sugereaza o infectie cu TBC si nu au facut un tratament complet - sunt dependenti de droguri - au o boala sau iau medicamente pentru sistemul imun - au facut in ultimii doi ani un test de tuberculina care a iesit negativ, dar care acum, s-a dovedit pozitiv. Vaccinul anti TBC este de ajutor? Un vaccin pentru TBC (bacilul Calmette-Guerrin sau BCG) este folosit in multe tari pentru prevenirea infectiei. Oricum, acest vaccin nu este aproape de loc folosit in Statele Unite deoarece: - riscul de a contacta infectia este scazut in America de Nord - vaccinul nu este eficient pentru adulti

- vaccinul BCG poate cauza unei persoane aparitia unui rezultat pozitiv la testul de tuberculina. Acest lucru face dificila testarea pacientilor.

Anemie
De la Wikipedia, enciclopedia liber Anemia (din grecescul anamia, insemnnd f r snge) este definit ca o deficien calitativ sau cantitativ a hemoglobinei, molecul ce se g se te in globulele ro ii. Deoarece hemoglobina transport oxigenul de la pl mni la esuturi, anemia conduce la hipoxie (lipsa de oxigen) n organe.

Cuprins
[ascunde]
y y y y y

1 Tipuri 2 Cauze 3 Diagnosticare 4 Anemia datorat deficien ei de fier (anemie feripriv ) o 4.1 Tratament 5 Anemia datorat deficien ei acidului folic o 5.1 Tratament

[modificare] Tipuri
Oxigenul este transportat de la pl mni la esuturi prin organism cu ajutorul globulelor ro ii. Oxigenul se fixeaz pe hemoglobin , o molecul caracteristic oric rei globule ro ii. Cnd cantitatea de hemoglobin func ional este redus , atunci se poate spune c apare anemia. Anemia care rezult poate lua multe forme printre care: cea cauzat de o deficien de fier (anemia feripriv ); de vitamine (anemie megaloblastic ); a tiroidei, distrugerea prematur a globulelor ro ii (anemie hemolitic ); nlocuirea celulelor normale din m duva ro ie osoas cu celule canceroase sau leucemia (anemie mieloftizic ); maduva ro ie osoas este atrofiat i este afectat hematopoieza(formarea sangelui) prin deficit cantitativ pe toate 3 seriile de celule sanguine: ro ii, albe i trombocite (anemie aplastic ); defecte structurale nn scute ale globulelor ro ii, inhibarea produc iei de eritropoietin de c tre sistemul imunitar (anemie cronic ) i o incapacitate de a produce hemoglobin sau de a se folosi de fier (anemie sideroblastic ).

Toate aceste tipuri diferite de anemie pot fi grupate n categorii n func ie de cauze i tratamente. n totalitate au fost identificate peste 400 de tipuri de anemie, multe dintre ele clasificate drept rare. O persoan anemic poate ap rea adesea palid i sl bit , poate sim i c nu mai poate respira sau c le in , sau o resim ire a b t ilor nimii n tot organismul.

[modificare] Cauze
Perturbarea poate fi datorat mai multor condi ii, unele ereditare dar majoritatea rezultatul unei alimenta ii necorespunz toare. Cu toate c unele forme de anemie au nevoie de supravegherea medicului, acelea cauzate de alimenta ie pot fi tratate acas dup darea diagnosticului. Este important s ne ocup m de anemia datorat alimenta iei pentru c este foarte r spndit i totodat simplu de tratat. Cele mai comune forme de anemie nutri ional sunt cea datorat lipsei de fier, de acid folic i de vitamina B12. Anemia ns i nu este o boal , ci mai degrab un set de simptome ce in de patologic. Abuzul de alcool i alcoolismul, Betatalasemia, Cancer , Boala celiaca, Boli ale esutului conjunctiv, Boala lui Crohn, Diverticulit (Diverticuloza), Escherichia coli Enteroinvaziv (EIEC), Cancer esofagian, Deficien de G6PD, Sindromul hemolitic uremic, Boal inflamatorie intestinal , Malarie, Medicamente antiinflamatorii nesteroide i Ulcere, Cancer pancreatic, Ulcer gastroduodenal, Anemia pernicioas , Bolile hemoglobinei (Drepanocitoza), Cancer gastric, Colit ulcerativ , Menstrua ie. n general, anemia are patru cauze majore:
y y y y

Hemoragie Hemoliz -distrugerea excesiv a globulelor ro ii Produc ia insuficien de globule ro ii Nivel insuficient de hemoglobin

La femei, incidenta anemiei este mai crescuta decat in cazul barbatilor, din cauza pierderii lunare de sange prin menstruatie. Anemia feripriva (datorata lipsei de fier din organism) este comuna la adulti, fiind cauzata de pierderea de sange -prin menstruatie sau prin sangerari latente. La copii, anemia feripriva se datoreaza insuficientei aportului alimentar de fier. Anemia este cauzata frecvent de sangerarea gastrointestinala consecutiva luarii unor medicamente obisnuite, precum aspirina sau ibuprofen (Advil sau Motrin).

[modificare] Diagnosticare
Deoarece de cele mai multe ori anemia afecteaz transportul de oxigen, este influen at i utilizarea combustibililor. Deoarece anemia este o problema hematologic se impune testarea elementar a sngelui. Acest test poate furniza multe dintre informa iile necesare: determinarea procentajului de celule albe (importante n lupta mpotriva infec iilor), a hematocritelor (ctul mp r irii volumului de globule ro ii la volumul total de snge). Testul const n observarea la microscop a unei probe de snge pentru a localiza anormalit i n structura celulei. Pentru c boala sa fie diagnosticat drept anemie, num rul globulelor ro ii trebuie s fie sub 4,8 milioane/microlitru la b rba i i 4,5 milioane/microlitru la femei (fa de cantit ile normale de 5,4 miloane/microlitru la b rba i i 4,8 milioane/microlitru la femei).

Este destul de u or s i dai seama dac un pacient este anemic. n general, mult mai dificil i mai costisitor este s consta i cu exactitate cauza deregl rii. Progresele tehnologice actuale permit formularea unei teze despre cauza bolii prin cteva teste simple ale sngelui. Anemia poate exista n trei feluri diferite: produc ie sc zut de globule ro ii, distrugere crescut a acestora sau pierderea sngelui prin hemoragie. Cele trei forme de anemie nutri ional sunt datorate produc iei sc zute de globule ro ii. Cea mai comun este anemia asociat lipsei de fier.

[modificare] Anemia datorat deficien ei de fier (anemie feripriv )

Deficien a de fier este cea mai r spndit deficien din ntreaga lume. Ea influen eaz vie ile a milioane de femei i copii i contribuie la o dezvoltare cognitiv sc zut , mortalitate infantil i capacitate de munc redus . ns , cu m suri de s n tate public corespunz toare, aceast form de lips a micro-nutrien ilor poate fi inut sub control. Cu toate c acest tip de deficien poate fi stopat prin tratament, stric ciunile mentale i psihomotorii nu sunt n totalitate n elese. Cu toate c anemia nutri ional a sc zut n rile dezvoltate, nca mai sunt afectate ntre 500 i 600 milioane de oameni (o esime din popula ia lumii). Chiar i n Statele Unite deficien a de fier este cea mai dominant malnutri ie. Acest tip de anemie este cea mai prezent la copiii mici ntre 6 i 24 de luni i la femeile apte de reproducere, nelipsind ns i la adolescen i, adul i i b trni. Deficien a de fier se dezvolt ncet i nu este vizibil dect dup ce anemia e major i exist consecin e. Principalele cauze sunt consumul insuficient de mnc ruri ce con in fier, absor ia slab a acestuia n organism i pierderea de snge. S r cia, abuzurile i traiul ntr-o cas cu condi ii de comfort proaste plaseaz copii n aria maxim de risc pentru anemie. Cnd se diagnostic boala, este verificat nivelul fierului dup ce rezultatele de laborator sunt gata. Dac este mic se verific i nivelul de feritin , o protein ce fixeaz fierul. Dac nivelul de feritin este sc zut, este confirmat diagnosticul de anemie.

[modificare] Tratament
Exist o varietate de m suri pentru a preveni i combate anemia datorat deficien ei de fier. Acestea includ mbun t irea alimenta iei, consumul de mnc ruri bogate n fier, suplimente de vitamine .a.m.d. Numeroase studii au ar tat c frecven a suplimentelor de fier poate fi redus de la zilnic la s pt mnal f r a compromite eficien a tratamentului. Totu i la copii mici i la femeile gravide se p streaz recomandarea de a lua suplimente zilnic.

Carnea este o surs bun de fier cu absorb ie rapid Sunt multe strategii pentru fortifierea cu fier la nivel na ional. Una dintre ele ar fi suplimentarea unei mncari de baz , consumat n cantit i mari de c tre toata popula ia. n Caraibe, America de Sud, America de Nord i Regatul Unit, aceast abordare a avut succes prin folosirea f inii de gru. O a doua abordare de succes a fost folosirea condimentelor, uleiului de pe te i a zah rului. Mnc ruri bogate n fier care sunt rapid absorbite n organism includ carnea (n special ficatul), pe tele, carnea de pas re, ou le, molu tele, fasolea i maz rea, fructele uscate, f ina de soia .a.m.d. Aceste mnc ruri, mpreun cu cele bogate n vitamina C, sus in absorb ia de fier n organism. Totodat exist mnc ruri care reduc abilitatea corpului de a absorbi fier prin blocarea intr rii lui n sistemul digestiv: pinea graham, calciul, ceaiul, zincul n cantit i excesive .a.m.d. B rba ii au nevoie de aproximativ un gram de fier n fiecare zi. Femeile care al pteaz sau sunt ns rcinate i copii n cre tere le trebuie aproximativ 1,5 pn la 2 grame zilnic. Cu toate acestea doar 10% din fierul pe care l mnc m este absorbit n organism a a c , un b rbat normal ar trebui s consume 10 grame de fier pe zi.

[modificare] Anemia datorat deficien ei acidului folic

Spanacul con ine niveluri ridicate de acid folic Acidul folic este un membru al grupului de vitamine B. Lipsa lui duce la o anemie caracterizat de un num r mic de globule ro ii foarte mari n dimensiuni. Deficien a se produce dac alimenta ia este s rac n acid folic sau dac intestinele nu o pot absorbi. Asocierea unei alimenta ii necorespunzatoare cu alcoolismul este cauza cea mai comun a deficientei acidului folic. Abuzul de alcool nu numai c contribuie la malnutri ie ci i produce unele schimb ri

chimice care duc la sc derea nivelului de acid. Deficientele pot fi datorate i unei cereri ridicate de acid folic ca n cazul cancerului, sarcinii, hipertiroidismului, anemiei hemolitice sau de unele medicamente ce faciliteaz absorb ia. Acidul folic este indispensabil n metabolismul aminoacizilor i n formarea de globule ro ii s n toase. Acesta este o substan solubil n ap i de aceea nu poate fi stocat n mari cantit i n corp. De aceea trebuie realimentat printr-o alimenta ie s n toas . Organele animale ca i ficatul i rinichii con in cea mai mare cantitate de acid folic. Alte mnc ruri bogate n acest acid: legume verzi (spanac, asparagus, broccoli), suc de portocale, banane, fasole i mazare. La fel ca i cu fierul, cantitatea de acid folic absorbit depinde de sursa lui. Doar ntre 25% i 50% din acidul folic consumat este absorbit. Motivele pentru absorb ia redus a acestuia pot fi: pr jirea excesiv a alimentelor, l sarea legumelor crude la temperatura camerei timp de mai multe zile i consumul de antiacizi.

[modificare] Tratament
Majoritatea oamenilor pot preveni apari ia deficien ei acidului folic prin p strarea unei alimenta ii echilibrate, prin limitarea consumului de alcool sau prin luarea de suplimente in timpul sarcinii. Totodat fumatul "neutralizeaza" vitaminele, astfel se recomanda renuntarea la acesta.

Psoriazisul
Generalitati
Sus Psoriazisul este o boala dermatologica cronica care determina o crestere rapida exagerata a celulelor pielii, avand ca rezultat aparitia unor placi tegumentare ingrosate (hipercheratozice), albicioase. Aceste leziuni pot varia ca dimensiuni si au o localizare preponderent la nivelul genunchilor, coatelor, scalpului, mainilor, picioarelor si regiunii sacrale (partea inferioara a spatelui). Psoriazisul este mai frecvent in randul adultilor, dar poate aparea si in randul copiilor si adolescentilor. In mod normal, celulele tegumentului cresc si se matureaza gradat, pe parcursul unui ciclu de 28 de zile (turn-over celular), urmand ca apoi sa fie inlocuite de alte celule tinere. Celulele imbatranite din straturile superficiale a pieleii sunt inlocuite treptat cu alte celule noi din straturile profunde. Celulele straturilor superficiale mor si se desprind treptat odata cu desfasurarea activitatilor zilnice (baie, purtarea hainelor). In psoriazis, celulele nu se matureaza suficient, insa migreaza rapid spre straturile superficiale ale pielii (in 3-6 zile) si formeaza la acest nivel leziuni caracteristice bolii (placile hipercheratozice).

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Cauze 3. Simptome 4. Mecanism fiziopatogenetic 5. Factori de risc 6. Consultul de specialitate 7. Expectativa vigilenta 8. Medici specialisti recomandati 9. Investigatii 10. Tratament - Generalitati 11. Tratament initial 12. Tratament de intretinere 13. Tratament in cazul agravarii bolii 14. Profilaxie 15. Tratament ambulatoriu 16. Tratament medicamentos 17. Tratament chirurgical 18. Alte tratamente

Cauze
Sus Nu se cunoaste etiologia exacta a psoriazisului. Majoritatea specialistilor sustin ca afectiunea are determinism genetic (este mostenita). Aproximativ o treime dintre persoanele cu psoriazis au cel putin un membru al familiei (rude de sange) cu aceasta boala. In orice caz, nu este clar daca factorii genetici actioneaza singuri in determinarea bolii sau daca exista si alti factori personali sau de mediu care au si ei un rol in declansarea bolii. Psoriazisul nu este o boala infectocontagioasa, astfel ca nu poate fi transmisa de la o persoana la alta. Specialistii cred ca factorii imunologici (sistemul imun) au un rol in aparitia psoriazisului, dat fiind faptul ca in aceasta boala se pot evidentia in straturile anormale ale pielii (placi hipercheratozice) un numar mare de leucocite (celule sanghine albe, cu rol in medierea raspunsului imun). Un alt argument pentru etiologia de natura imuna a bolii este faptul ca afectiunea raspunde la tratamentul imunosupresiv (care inhiba sistemul imun). Exista mai multi factori care au fost implicati in etiologia sau agravarea psoriazisului, dintre acestia amintim: - clima rece si uscata este un factor care poata agrava simptomele specifice psoriazisului. Clima calda, umeda si soarele (razele ultraviolete) pe de alta parte pot imbunatatii simptomele bolii - leziunile cutanate, indiferent de localizare, pot cauza formarea de placi hipercheratozice. Cele mai frecvente sunt leziunile aparute la nivelul unghiei si regiunii periunghiale - stresul si anxietatea pot cauza aparitia psoriazisului si pot, de asemenea, agrava leziunile deja existente - infectiile, in special infectiile gatului (faringite, amigdalite), pot cauza psoriazis (prin diferite mecanisme mediate imun). Acest lucru este des intalnit mai ales in randul copiilor infectati cu

streptococ - anumite medicamente, precum antiinflamatoriile non-steroidiene (AINS), agentii beta blocanti (medicamente folosite in tratamentul unor boli cardiace si al hipertensiunii arteriale) si sarurile de litiu, pot agrava simptomele psoriazisului. Este foarte important ca persoanele cu psoriazis sa consulte medicul specialist inaintea administrarii acestor medicamente.

Simptome
Sus Simptomele caracteristice psoriazisului sunt prezenta placilor cutanate hipercheratozice, leziuni cutanate reliefate lucioase si rosii cu localizare predominant la nivelul coatelor si genunchilor. Exista mai multe tipuri de psoriazis, astfel ca simptomele variaza ca si severitate si complicatii de la un caz la altul. Simptomele cel mai frecvent intalnite in psoriazis sunt urmatoarele: - zone tegumentare rosii, reliefate (placi cutanate) care prezinta cruste lucioase la suprafata. Placile cutanate pot avea diferite localizari, dar cel mai frecvent sunt regasite la nivelul coatelor, genunchilor, scalpului, mainilor, picioarelor si regiunii sacrale inferioare. Aproximativ 90% dintre persoanele cu psoriazis au leziuni cutanate de acest fel - zone mici, sangerande, rezultate din descuamarea leziunilor cutanate (poarta numele de semnul Auspitz) - cruste subtiri sau ingrosate cu localizare la nivelul scalpului - prurit (mancarime), in special in fazele acutizate a bolii, cu predilectie la nivelul leziunilor cu localizare in pliurile cutanate (sub sani, in axile, fese) - modificari ale unghiilor sunt regasite la aproximativ 50% dintre pacientii cu psoriazis. Dintre acestea amintim: - pete mici unghiale si periunghiale (fara evidentierea unei infectii micotice-onicomicoza) - ingalbenirea unghiilor de la picioare si rareori a unghiilor de la mana - desprinderea unghiei din patul unghial (de la radacina) - rar, depozite fine subunghiale de tesut cutanat (bride). Alte simptome, mai rar regasite la persoanele cu psoriazis, sunt: - placi cutanate cu localizare in oglinda (bilateral, de exemplu la ambele coate sau ambii genunchi) - leziuni cutanate asemanatoare picaturilor de apa. Acest tip de leziune apare cel mai frecvent in psoriazisul secundar infectiilor streptococice faringiene si poarta denumirea de psoriazis gutos. Acest tip de psoriazis este intalnit in proportie de 10 % din totalul cazurilor de psoriazis - artralgii (dureri articulare), artrite cu redoare articulara (umflarea articulatiilor cu reducerea mobilitatii acestora) si edeme periarticulare. Acest tip de psoriazis poarta numele de artrita psoriazica si este intalnita la aproximativ 5-10% din totalul persoanelor cu psoriazis. Fenomenul Koebner poate aparea la unele persoane cu psoriazis care au suferit o injurie (arsura, expunere exagerata la soare, taietura), la nivelul unei regiuni cutanate neatinse de psoriazis. Acest fenomen consta in aparitia leziunilor psoriazice caracteristice, la aproximativ cateva zile pana la 2 saptamani de la injuria acuta. Deoarece acest fenomen este destul de frecvent intalnit in practica medicala, persoanele cu psoriazis sunt sfatuite sa evite pe cat posibil injuriile tegumentare si expunerea excesiva la soare.

Trebuie sa mentionam ca exista mai multe afectiuni dermatologice care au simptome si leziuni cutanate asemanatoare celor aparute in psoriazis. De asemenea, unele medicamente pot determina reactii adverse cutanate (piele rosie, ingrosata), asemanatoare placilor cutanate din psoriazis.

Mecanism fiziopatogenetic
Sus Psoriazisul este o boala cronica, cu recidive si acutizari (episoade de agravare a bolii care se repeta la un anumit interval de timp) si a carei evolutie poate fi imprevizibla. Simptomele bolii pot aparea brusc si tot asa se pot amelioara sau disparea (remisiune). Acest ciclu de acutizari urmate de remisiuni continua pe tot parcursul vietii. Rar, psoriazisul poate disparea fara efectuarea vreunui tratament. Formele moderat-severe si severe de psoriazis trebuie tratate corespunzator pentru a ameliora simptomele si a evita complicatiile. Exista mai multi factori care pot agrava boala si pot determina recidive. Dintre acestia mentionam: clima rece si uscata, stresul, infectiile, leziunile cutanate si utilizarea anumitor substante medicamentoase. Severitatea bolii este indicata de numarul leziunilor si caracteristicile acestora (roseata, grosime, exfoliere), precum si de suprafata corporala afectata de placile cutanate hipercheratozice. Formele usoare de boala, sunt caracterizate prin leziuni cutanate (placi) localizate doar la nivelul coatelor si genunchilor. Formele moderate de psoriazis prezinta urmatoarele simptome: - cateva placi cutanate de dimensiuni medii (de obicei pielea scalpului este afectata in proportie de peste 80%) - placile tegumentare pot acoperii pana la 20% din suprafata corporala (echivalentul pielii ambelor membre superioare) - artralgii (dureri articulare), fara impotenta functionala - disconfort cosmetic (complexe legate de aspectul leziunilor cutanate). Formele severe de psoriazis, prezinta urmatoarele simptome: - placi cutanate care acopera portiuni mari de piele (20-30%). Pentru calcularea suprafetei corporale mentionam ca palma este echivalentul a 1% din totalul suprafetei tegumentare si ca fiecare membru superior reprezinta aproximativ 10% din totalul acesteia - placi cutanate cu localizare la nivelul fetei - leziuni cutanate de tip pustula (leziuni cutanate reliefate, pline cu lichid) sau aparitia psoriazisului eritrodermic cu inflamatie severa si exfoliere masiva a pielii - artrita psoriazica, care consta in inflamatia si umflarea incheieturilor cu durere, impotenta functionla, roseata si caldura locala. Formele severe de artrita psoriazica pot cauza chiar si distructie osoasa. Psoriazisul poate persista pentru o perioada mai lunga de timp fara agravarea sau ameliorarea simptomelor. Boala poate cauza stres psihic si anxietate, precum si aparititia unor complexe de ordin cosmetic. Unele studii au evidentiat faptul ca unii pacienti cu psoriazis prezinta o alterare functionala si psihica asemanatoare pacientilor care sufera de alte boli grave precum cancerul, artrita cronica, depresia sau bolile cardiace. Uneori, este necesar ca tratamentul medicamentos al psoriazisului sa asocieze si psihoterapie.

Factori de risc
Sus Majoritatea specialistilor cred ca psoriazisul este o boala mostenita (transmitere genetica). Se stie ca persoanele purtatoare de anumite gene mutante pentru aparitia bolii au un risc mai mare de 10 ori pentru aparitia bolii. O treime dintre persoanele cu psoriazis au in familie cel putin inca un membru cu aceasta boala. Exista mai multi factori care au fost implicati in etiologia sau agravarea psoriazisului, dintre acestia amintim: - clima rece si uscata este un factor care poata agrava simptomele specifice psoriazisului. Clima calda, umeda si soarele (razele ultraviolete) pe de alta parte pot imbunatatii simptomele bolii - leziunile cutanate, indiferent de localizare, pot cauza formarea de placi hipercheratozice. Cele mai frecvente sunt leziunile aparute la nivelul unghiei si regiunii periunghiale - stresul si anxietatea pot cauza aparitia psoriazisului si pot, de asemenea, agrava leziunile deja existente - infectiile, in special infectiile gatului (faringite, amigdalite), pot cauza psoriazis (prin diferite mecanisme mediate imun). Acest lucru este des intalnit mai ales in randul copiilor infectati cu streptococ - anumite medicamente, precum antiinflamatoriile non-steroidiene (AINS), agentii beta blocanti (medicamente folosite in tratamentul unor boli cardiace si al hipertensiunii arteriale) si sarurile de litiu, pot agrava simptomele psoriazisului. Este foarte important ca persoanele cu psoriazis sa consulte medicul specialist inaintea administrarii acestor medicamente. Un alt factor de risc pentru aparitia psoriazisului este consumul exagerat de alcool. S-a dovedit ca alcoolicii dezvolta, de obicei, o forma mai grava de psoriazis in raport cu persoanele care nu consuma bauturi alcoolice. Aceasta forma de boala este mai des intalnita in randul barbatilor de varsta mijlocie, mari consumatori de etanol. Nu s-a dovedit insa legatura intre consumul de alcool la femei si aparitia sau agravarea psoriazisului.

Consultul de specialitate
Sus Este necesar consultul medical de specialitate in cazul in care apar urmatoarele simptome: - aparitia unor zone eritematoase (rosii), reliefate (placi), acoperite cu o crusta lucioasa care se exfoliaza - placi crustoase aparute la nivelul scalpului - ingalbenirea sau prezenta unor pete unghiale, desprinderea unghiei din patul unghial sau aparitia unor depozite de tesut tegumentar (bride) la acest nivel - semne ale unei posibile infectii bacteriene (suprainfectia leziunilor cutanate), precum: - durere accentuata, edem, eritem (roseata), sensibilitate locala crescuta sau caldura locala - aparitia unor leziuni subtiri (benzi) rosietice la nivelul placilor cutanate - prezenta puroiului - temperatura mai mare de 38 grade C, fara o alta cauza cunoscuta.

In cazul persoanelor diagnosticate cu psoriazis si tratate corespunzator este necesar consultul medical atunci cand apar urmatoarele simptome: - leziuni extinse pe o regiune tegumentara mare, inflamarea accentuata a acestora, mai ales in cazul in care pacientul asociaza si o alta boala - apar simptome adverse secundare utilizarii tratamentului medicamentos in psoriazis (varsaturi, diaree sanghinolenta, frisoane sau febra).

Expectativa vigilenta
Sus Este important ca toate persoanele care dezvolta leziuni cutanate posibil asociate psoriazisului sa se adreseze medicului specialist dermatolog. Initierea tratamentului intr-un stadiu precoce, poate incetini sau chiar opri evolutia bolii.

Medici specialisti recomandati

Sus Personalul medical care poate diagnostica si trata psoriazisul, include: - medicul de familie - medicul dermatolog - medicul de medicina interna - medicul reumatolog.

Investigatii
Sus In cele mai multe cazuri diagnosticul de psoriazis este formulat de medicul specialist dermatolog dupa efectuarea examenului obiectiv (inspectia leziunilor cutanate) care evidentiaza placile cutanate edematiate si eritematoase (rosii). Leziunile caracteristice bolii sunt modificarile tegumentare, reliefate, rosietice, acoperite de un strat lucios (placi hipercheratozice), predispuse la exfoliere, cu localizare in special la nivelul coatelor, genunchilor, scalpului, mainilor, picioarelor si portiunii inferioare a spatelui (regiunea sacrala). Testele speciale nu sunt de obicei necesare pentru confirmarea diagnosticului de psoriazis. In cazul in care este totusi necesara confirmarea diagnosticului, medicul dermatolog poate efectua o biopsie cutanata pentru analiza de laborator a leziunii respective. In cazul in care exista atingere articulara, poate fi necesara efectuarea unei radiografii osoase care sa identifice modificarile specifice artritei (psoriazisul gutos). Analizele de sange pot fi utile, mai ales in cazul diagnosticului diferential cu alte tipuri de artrita. Psoriazisul gutos este o forma mai rara de psoriazis. Leziunile caracteristice acestui tip de psoriazis sunt prezenta unor modificari tegumentare circulare, ovalare, reliefate (papule), care apar preponderent la nivelul trunchiului si mai putin la nivelul membrelor. In acest caz, este posibil ca medicul specialist dermatolog sa efectueze o punctie si o cultura de la acest nivel, pentru a cauta o posibila infectie bacteriana cu streptococ.

Destul de rar este necesar si un test cu KOH (hidroxid de potasiu) pentru a exclude o eventuala infectie fungica (micotica).

Tratament - Generalitati
Sus Se stie ca in prezent nu exista nici un tratament curativ (care vindeca boala) pentru psoriazis. Pe de alta parte, exista mai multe tipuri de tratament care pot ameliora simptomele, precum unguentele speciale, fototerapia sau medicatia orala. Majoritatea cazurilor de psoriazis sunt usoare si nu necesita pentru tratament decat folosirea anumitor unguente (tratamentul local). Formele severe sunt greu de tratat si deseori necesita administrarea tratamentului oral medicamentos. Psoriazisul, indiferent de tipul acestuia, este o boala recidivanta (revine, la un anumit interval de timp). Scopul tratamentului este reducerea cresterii accentuate a tesutului cutanat (placilor) si a inflamatiei secundare acesteia. Tratamentul psoriazisului se realizeaza in functie de tipul si gravitatea bolii (in functie de localizarea leziunilor cutanate, extinderea lor, complicatii, boli asociate). Pe langa componenta fizica (afectare cutanata, articulara), trebuie sa luam in calcul si componenta de ordin psihic (frustrare sau depresie secundara aspectului fizic neplacut), astfel ca in unele cazuri poate fi necesar tratamentul psihiatric (psihoterapie, medicatie antidepresiva).

Tratament initial
Sus Tratamentul formelor usoare de psoriazis (placi cutanate delimitate la cateva regiuni corporale izolate, fara complicatii), incepe cu utilizarea unor unguente special create pentru a mentine pielea moale si hidratata. Majoritatea produselor folosite in tratamentul psoriazisului usor pot fi procurate fara prescriptie medicala si sunt administrate fara probleme deosebite: - creme, lotiuni, unguente, folosite pentru hidratarea corespunzatoare a pielii - sampoane, uleiuri, sprayuri, folosite in tratamentul placilor psoriazice aparute la nivelul scalpului - unguente, pentru tratarea leziunilor psoriazice unghiale - expunere limitata la soare. Este foarte importanta profilaxia factorilor agravanti ai psoriazisului. Dintre acestia amintim: - evitarea stresului - evitarea pe cat posibil a injuriilor tegumentare, in special a arsurilor (inclusiv a arsurilor solare) - evitarea si tratamentul corespunzator al infectiilor (infectiile faringiene, amigdaliene sau de cai respiratorii joase, pneumonii cu streptococ pot determina psoriazisul gutos) - reducerea consumului de alcool - folosirea rationala a unor substante medicamentoase (antiinflamatoriile non-steroidiene, agentii beta blocanti sau sarurile de litiu, ce pot agrava simptomatologia psoriazisului).

Tratament de intretinere

Sus Unele unguente si creme pot fi folosite singure sau in combinatie cu fototerapia (terapia cu raze ultraviolete) in tratamentul de intretinere al psoriazisului usor, necomplicat (cu leziuni cutanate raspandite pe mai putin de 20% din totalul suprafetei corporale). Trebuie sa mentionam ca tratamentul local (topic) sub forma unguentelor, cremelor sau lotiunilor este mai eficient in unele cazuri decat in altele. In cazul in care simptomele nu se amelioreaza dupa administrarea tratamentului local, medicul specialist va opta pentru un alt tratament sau o combinatie intre mai multe tratamente. In cazul in care tratamentul implica fototerapia (expunerea de scurta durata la raze ultaviolete de tip B, cunoscute sub numele de UVB), este necesara supravegherea medicala de specialitate pentru a evita astfel posibilele reactii adverse care pot aparea secundar folosirii acestui tip de terapie (leziuni, arsuri cutanate). Expunerea la razele ultraviolete (fototerapie cu UVB) este frecvent utilizata in tratamentul psoriazisului si are rezultate bune in ameliorarea simptomelor cutanate. Fototerapia este folosita in anumite doze, de 3 ori pe saptamana, de cele mai multe ori in combinatie cu tratamentul topic (smoala sau calcipotriena) si este extrem de bine tolerata de majoritatea pacientilor. O combinatie intre fototerapia cu raze ultraviolete de tip A (PUVA) si Psolaren este de asemenea folosita in tratamentul psoriazisului si are efecte benefice. Exista anumite substante medicamentoase, fotosensibilizatori, precum Methoxsalenul, care poate fi administrat oral sau topic (in unguente), inaintea expunerii la UVA. Tratamentul este efectuat in cure de 2-3 ori pe saptamana si majoritatea pacientilor obtin o imbunatatire a starii clinice (diminuarea, disparitia placilor cutanate), dupa aproximativ 19-20 de sedinte de fototerapie. Medicatia topica folosita in tratamentul psoriazisului, include urmatorii agenti regasiti in diferite lotiuni si unguente: - compusi ai vitaminei D, precum Calciferolul - topice cu costicosteroizi (substante cu efect puternic antiinflamator) - retinoizi, precum Tazarotenul - anumite tipuri de smoala si anthralin. Tratamentul psoriazisului prin impachetari corporale consta in administrarea locala a unor unguente, geluri sau lotiuni, cu efect puternic de hidratare, dupa care se realizeaza impachetarea zonei respective cu folii din material sau plastic. Acest tip de tratament ajuta la mentinerea unei hidratari adecvate si creste eficienta tratamentului topic. Medicatia biologica, consta intr-un tratament relativ nou care foloseste medicamente, precum Alefaceptul sau Efalizumabul, care au ca efect blocarea selectiva a raspunsului imun cu rol determinant in aparitia leziunilor din boala psoriazica.

Tratament in cazul agravarii bolii

Sus In cazul in care psoriazisul este sever (leziunile tegumentare - placile cutanate hipercheratozice acopera mai mult de 20% din suprafata corporala), medicul specialist dermatolog va recomanda instituirea tratamentului medicamentos sistemic. Acesta include administrarea orala de retinoizi, Metotrexat (medicament imunosupresiv) sau Ciclosporina (medicament imunosupresiv) in

combinatie cu tratamentul topic (unguente, lotiuni, creme sau expunere la raze ultraviolete). Exista o anumita rezerva in folosirea tratamentului medicamentos sistemic in randul copiilor diagnosticati cu psoriazis, deoarece nu exista suficiente argumente stiintifice cum ca acest tip de tratament are beneficii notabile la aceasta varsta. Copii au o tolerabilitate scazuta la administrarea medicatiei imunosupresive iar efectele secundare sunt frecvente si au o gravitate relativ mare. In unele cazuri, mai rar, substantele medicamentoase pot fi administrate prin injectii subcutanate sau prin folosirea plasturilor transdermici (elibereaza gradat substanta activa medicamentoasa care se absoarbe de la nivelul tegumentului). Tratamentul psoriazisului poate dura pe tot parcursul vietii, astfel ca uneori consilierea psihologica ajuta la ameliorarea simptomelor si ofera sprijinul psihic necesar. De retinut! Este foarte posibil ca pacientii diagnosticati cu psoriazis sa incerce mai multe tipuri de tratament pana sa gaseasca tratamentul cel mai eficient in tratarea bolii, de aceea este important ca fiecare pacient sa efectueze regulat consulturi medicale de specialitate pentru a gasi tratamentul cel mai eficient. Un studiu recent a aratat ca educatia corespunzatoare, diminuarea stresului si tehnicile de relaxare musculara pot aduce un anumit beneficiu in randul persoanelor cu psoriazis. Combinarea acestor elemente terapeutice la planul initial de tratament, poate obtine o reducere semnificativa a disconfortului, anxietatii si stresului asociate evolutiei si tratamentului bolii. Tratamentul psoriazisului are in unele cazuri si anumite efecte secundare. Persoanele cu psoriazis sever sau complicat pot necesita tratament indelungat, uneori pentru intreaga viata. De aceea, sunt recomandate controalele medicale regulate pentru combaterea acestor efecte nedorite si eventual pentru schimbarea tratamentului cu unul mai bine tolerat.

Profilaxie
Sus Nu exista nici o modalitate de a preveni aparitia psoriazisului. Totusi exista anumiti factori care pot atenua simptomele bolii si pot reduce complicatiile acesteia. Dintre acestia reamintim: - pastrarea unei hidratari corespunzatoare a pielii (prin utilizarea de lotiuni, creme sau geluri cu absorbtie cutanata mare) - evitarea climatului rece si umed. Vremea rece poate inrautatii simptomele, in timp ce vremea calda, umeda si insorita poate imbunatatii simptomele. Trebuie sa mentionam totusi ca unele tipuri de psoriazis pot fi agravate de clima calda si umeda - evitarea pe cat posibil a injuriilor cutanate, evitarea gratajului (scarpinatului) si a desprinderii precoce a crustelor post-traumatice. Orice leziune cutanata poate determina aparitia placilor cutanate hipercheratozice la locul injuriei sau la distanta de aceasta. Dintre injuriile cele mai frecvente, mentionam modificarile unghiale si periunghiale aparute secundar manichiurii necorespunzatoare (traumatisme repetate a patului unghial - radacinii unghiei) - evitarea stresului si reducerea anxietatii, deoarece acesti factori de ordin psihic pot agrava simptomele bolii si pot determina aparitia unor placi cutanate noi. Mentionam ca acest lucru nu a fost dovedit de studiile medicale de specialitate

- profilaxia infectiilor, in special a infectiilor faringiene si amigdaliene cu streptococ, care poate determina psoriazisul gutos. Aceasta forma de psoriazis este mai frecvent intalnita in randul copiilor - folosirea cu precautie a anumitor medicamente. Unele substante medicamentoase sunt contraindicate in cazul pacientilor cu psoriazis (agentii beta blocanti, sarurile de litiu si antiinflamatoriile nonsteroidiene, pot agrava simptomele bolii). Persoanele cu psoriazis trebuie sa mentioneze prezenta bolii ori de cate ori este necesara instituirea vreunui tratament medicamentos - reducerea sau renuntarea la consumul de alcool, deoarece consumul exagerat de etanol poate inrautatii simptomele bolii, in special in cazul barbatilor de varsta mijlocie.

Tratament ambulatoriu
Sus Tratamentul ambulator ajuta la ameliorarea simptomelor din psoriazis. Acesta consta in utilizarea regulata a unguentelor, lotiunilor uleiurilor de baie, sampoanelor sau sapunurilor speciale. Este indicata si terapia cu UVB (raze ultraviolete de tip B), prin utilizarea lampilor speciale care pot fi folosite si acasa. Ingrijirea corespunzatoare a pielii, include urmatoarele: - ingrijirea adecvata a pielii cu pastrarea unei hidratari corespunzatoare, prin aplicarea de creme si lotiuni cu un continut mare de apa - indepartarea cu grija a crustelor placilor cutanate, cu evitarea lezarii tegumentare. Este recomandata hidratarea adecvata a placilor cutanate inainte de indepartarea crustelor psoriazice de la acest nivel. Este necesara o atentie deosebita in decolarea crustelor cutanate, pentru a evita aparitia eroziunilor, accentuarea inflamatiei si edemului la acest nivel - citirea cu atentie a instructiunilor de folosire a produselor cosmetice sau a tratamentului medicamentos pentru psoriazis sau alte boli asociate. De cele mai multe ori, este necesara utilizarea mai multor produse topice pana la gasirea celor mai potrivite pentru fiecare caz in parte. In cazul persoanelor cu psoriazis necomplicat, usor, poate fi utila si administrarea anumitor produse care pot fi procurate fara reteta medicala, precum lotiunile cu aloe vera - efectuarea regulata si rationala a tratamentului de expunere la raze ultraviolete (UVA sau UVB) - consulturi medicale de specialitate efectuate cu regularitate sau ori de cate ori apar modificari in evolutia bolii. Alte indicatii utile in tratamentul psoriazisului, includ: - protectia adecvata a pielii cu tratarea infectiilor care pot aparea la acest nivel (in special la nivelul placilor cutanate), evitarea injuriilor sau iritatiilor de orice fel la acest nivel - ingrijirea adecvata a scalpului prin utilizarea regulata a sampoanelor speciale. Nu trebuie sa uitam ca pacientii cu psoriazis trebuie sa trateze scalpul pentru a stopa caderea parului si nu firul de par - ingrijirea corespunzatoare a unghiilor in special a unghiilor de la maini, cu evitarea tehnicilor agresive de manichiura care pot favoriza aparitia sau agravarea leziunilor caracteristice din psoriazis - evitarea expunerii excesive la soare. Cu toate ca expunerile scurte si rationale la soare (cateva minute intre orele 7 si 10 dimineata sau 5 si 7 dupa amiaza), amelioreaza simptomele bolii, expunerea excesiva poate cauza leziuni ireversibile a pielii si poate determina cancer (prin arsuri

solare si prin expunere excesiva la raze ultraviolete). Arsurile solare agraveaza evolutia psoriazisului - evitarea utilizarii anumitor medicamente, care pot agrava simptomele psoriazisului (antiinflamatorii nonsteroidiene, saruri de litiu sau agenti beta blocanti). Nu exista studii medicale care sa dovedeasca beneficiile unor factori nutritionali (de dieta) in profilaxia sau agravarea psoriazisului. Totusi, o dieta echilibrata, saraca in lipide (grasimi) cu mentinerea normoponderabilitatii (greutatii corporale normale) poate aduce anumite beneficii in evolutia bolii.

Tratament medicamentos
Sus In psoriazis, este utilizat tratamentul local (topic), singur sau in combinatie cu tratamentul medicamentos sistemic. Tratamentul local este rezervat cazurilor usoare, necomplicate, in asociatie cu fototerapia (expunerea la raze ultraviolete de tip A sau B). Mai rar, se poate folosi injectarea subcutana a anumitor sustante medicamentoase sau utilizarea patch-urilor speciale (plasturi transdermici). Este utila indepartarea cu grija a crustelor placilor cutanate dupa inmuierea in prealabil cu lotiuni hidratante. Aceasta manevra trebuie executata cu grija si se realizeaza prin masarea usoara a placilor cutanate exfoliate cu evitarea leziunilor la acest nivel (peeling cosmetic). Tehnica de exfoliere se perfectioneaza gradat, evitandu-se iritarea mecanica a zonelor interesate. Psoriazisul care afecteaza scalpul sau regiunea unghiala poate fi greu de tratat si este de preferat sa se administreze tratamentul medicamentos oral. Tratamentul placilor cutanate aparute la nivelul scalpului poate fi tratat prin aplicarea sampoanelor speciale, a uleiurilor sau a produselor pe baza de sulfat de seleniu sau zinc. In cazul utilizarii unor tratamente topice sau sistemice pentru psoriazis, este necesara efectuarea unor controale medicale de specialitate pentru a identifica eventualele reactii adverse sau aparitia cancerului de piele (persoanele cu psoriazis sunt predispuse sa dezvolte cancer cutanat). Uneori, este indicat sa se schimbe periodic tratamentul, pentru a reduce astfel riscul aparitiei de reactii adverse neplacute. Tehnica impachetarii Acest tip de tratament utilizeaza folosirea in prealabil a cremelor si lotiunilor hidratante, pentru ca apoi pielea sa fie infasurata intr-un strat termoizolant, din plastic sau alte materiale speciale. Aceasta tehnica este utila in unele cazuri pentru ca este relativ usor de realizat si favorizeaza patrunderea substantelor medicamentoase in piele. Aceasta metoda de tratament poate folosi si unguentele cu corticosterozi in zonele mai grav afectate (dar nu pe suprafete mari). Tehnica impachetarii, folosita excesiv si pe zone corporale extinse, poate duce la subtierea pielii, fiind astfel mult mai expusa la injurii si arsuri solare. Optiuni de medicamente

Medicatia topica (cu administrare locala), folosita in tratamentul pacientilor cu psoriazis include urmatoarele: - corticosteroizii, folositi cel mai des in tratamentul local al psoriazisului - calciferolul, un compus al vitaminei D3 - retinoizii, cel mai des utilizati fiind Tazarotenul si Acitretinu -smoala si anthralinul, treptat inlocuite cu alte tratamente precum Calciferolul si Tazarotenul - Piritiona de zinc, un produs nou care se gaseste sub forma de spray, sapun sau lotiuni. Este folosita in tratamentul placilor cutanate mici si este foarte eficient in ameliorarea unor simptome precum pruritul (mancarimea), hiperemia (roseata) sau exfolierea exagerata a pielii. Este folosita, de asemenea, cu succes in tratamentul psoriazisului care afecteaza scalpul. Cu toate ca pana in momentul de fata exista putine studii medicale care sa dovedeasca eficienta produselor pe baza de zinc, unii pacienti cu psoriazis relateaza ameliorarea simptomelor si remiterea sau chiar disparitia placilor cutanate. Medicatia orala include: - retinoizii - Ciclosporina - Metotrexatul. Ciclosporina si Metotrexatul sunt 2 medicamente imunosupresive (inhiba sistemul imun) si sunt folosite doar in formele grave de psoriazis, datorita efectelor adverse severe (infectii, aparitia unor tumori). In general, tratamentul psoriazisului se incepe prin folosirea produselor de uz topic (corticosteroizi, Calciferolul sau Tazarotena). Aceste medicamente pot fi folosite singure sau in diferite combinatii. In unele cazuri medicatia poate sa nu aiba efectul scontat, astfel ca se poate incerca fototerapia cu raze ultraviolete de tip A (PUVA). De asemenea, in cazul in care tratamentul topic sau sistemic nu amelioreaza simptomele sau psoriazisul se agraveaza, se poate incerca administrarea Ciclosporinei. Exista mai multe combinatii de tratamente cu rezultate bune, dintre acestea amintim urmatoarele, cel mai des folosite in practica medicala: - Psolaren si fototerapie cu raze ultraviolete de tip a (PUVA) - smoala si fototerapie cu raze ultraviolete de tip B (tratamentul Goeckerman) - anthralin si fototerapie cu raze ultraviolete de tip B (regimul Ingram). Tratamentele cu eficienta dovedita in psoriazis includ urmatoarele: - Calcitriolul (derivat de vitamina D) - fototerapia (in special PUVA) - regimul Ingram. Cu toate ca tratamentul topic cu corticosteroizi este eficient in majoritatea cazurilor, folosirea inadecvata a acestuia poate agrava simptomele locale. Exista mai multe medicamente noi, aprobate de Administratia Internationala pentru Alimente si Medicamente si care sunt folosite cu succes in tratamentul psoriazisului. Tratamentul biologic include anumite substante care pot fi injectate si care modifica selectiv raspunsul sistemului imun (responsabil de aparitia bolii). In prezent, exista mai multe studii

medicale care dovedesc eficienta acestui nou tip de tratament in boala psoriazica. Dintre aceste medicamente amintim: - Alefacept, Efalizumab si Etanercep, care au fost aprobate de administratia Internationala pentru Alimente si Medicamente in tratamentul psoriazisului moderat si sever - Etanercept, Infliximab (Remicade) si Adalimumab, aprobate pentru tratamentul artritei psoriazice De retinut! Persoanele cu psoriazis reactioneaza diferit la tratament. Un tratament care s-a dovedit eficient pentru o anumita perioada de timp, poate sa nu mai aiba efectele scontate la un moment dat si tot asa un tratament care nu a functionat la inceput poata sa amelioreze simptomele daca este utilizat din nou dupa un anumit interval de timp. Majoritatea medicamentelor cu administrare sistemica (oral sau injectabil) au efecte secundare grave, precum toxicitatea hepatica si renala, dezvoltarea unor tumori (cancere). Este foarte important ca medicul curant sa puna in balanta beneficiile si respectiv dezavantajele oricarui tratament, pentru a evita aparitia unor astfel de reactii adverse nedorite. Orice persoana cu psoriazis trebuie sa stabileasca cu medicul specialist durata aproximativa a tratamentului si sa stabileasca conduita terapeutica cea mai eficienta (ameliorarea simptomelor si evitarea aparitiei de efecte adverse) pentru fiecare caz in parte. Sunt recomandate controalele medicale regulate si efectuarea analizelor de sange care pot evidentia aparitia unor complicatii legate de tratament. Multe medicamente folosite in tratamentul psoriazisului nu pot fi administrate pe parcursul sarcinii, deoarece sunt teratogene (determina anomalii ale fatului sau pot provoca avort spontan). Orice femeie cu psoriazis care doreste un copil, trebuie sa consulte medicul specialist inainte de a ramane insarcinta. Nu trebuie sa uitam ca unele medicamente folosite in tratamentul psoriazisului inhiba sistemul imun si pot provoca boli grave, precum cancerul.

Tratament chirurgical
Sus Tratamentul chirurgical este rar folosit in psoriazis. Chirurgia este utila in cazurile in care exista leziuni grave, mutilante aparute la nivelul unghiilor. In acest caz se poate realiza excizia chirurgicala a unghiei.

Alte tratamente
Sus Fototerapia cu raze ultraviolete este utila in tratamentul psoriazisului. In cazul in care este folosita aceasta metoda, este necesar controlul medical dermatologic, pentru a exclude aparitia unor leziuni cutanate maligne (recomandat de cel putin 2 ori pe an). Exista mai multe tipuri de terapii complementare folosite in tratamentul psoriazisului.