1.

CAUZELE APARITIEI MODIFICARILOR CONGENITALE

 Factorii ereditari - prin transmitere autosomală recesivă,
 Factorii fizici – strangulări ombilicale, bride amniotice, rediatii ionizante,
 Tulburări nutriționale - lipsa vitaminei B12,
 Infecții virale – rujeola, rubeola, gripa la femeia gravida în primele luni de sarcină,
 Noxele chimice - medicamente, tranchilizante, neuroleptice, antibiotice, droguri,
alcoolul

2. METODE DE PREVENTIE A MALF. CONGENITALE PRIN MASURI DE OCROTIRE A MAMEI

A. Planificare familială, prin aceasta se are in vedere:
 atenționarea celor care lucrează în medii toxice sau în medii cu radiații ionizante,
 evitarea căsătoriilor între doi parteneri care au malformații congenitale sau au avut
în antecedentele familiare malformații,
 atenționarea soților în vârstă, care trebuie să știe că metabolismul celular deficitar,
după vârsta de 40 ani, poate determina accidente cromozomiale transmisibile
copilului.
B. Predicția anomaliilor genetice:
 se indică consiliere genetică atunci când în antecedente există anomalii genetice sau
malformații. Dintre malformațiile transmise autozomal dominant se pot aminti:
despicătura palatină în cadrul unor sindroame, osteogeneza imperfectă (boala
scleroticelor albastre).
 teste biochimice – constau în dozarea alfa feto proteinei, triplul test de sarcină, analiza
ADN la cupluri înaintea sarcinii.
C. Urmărirea dezvoltării embrionului :
 Ecografie (3D şi 4D), este metoda neinvazivă cea mai des folosită astăzi. Detectarea
buzelor fătului se poate face la aproximativ 16 săptămâni. Despicatura palatină se
vizualizează mai ușor datorită ecogenității oaselor faciale.
 Amniocenteza, este o metodă invazivă de analiză a lichidului amniotic. Comportă însă și
unele riscuri putând declanșa avortul spontan.
 Fetoscopia, cuprinde vizualizarea directă a fătului cu ajutorul unnui endoscop introdus
în cavitatea uterină.
D. Ocrotirea mamei:
 alimentație echilibrată - administrarea de acid folic înainte de sarcină și în primele trei
luni ale acesteia, pentru a preveni defectele de tub neural, administrarea de complexe
vitaminice,
 evitarea noxelor și a radiațiilor ionizante în perioada de sarcină,
 evitarea alcoolului, drogurilor, tutunului și medicamentelor în timpul sarcinii,
 evitarea aglomerațiilor pentru a realiza prevenirea contactării bolilor infecto-
contagioase,  imunizarea fetelor tinere contra infecției rubeolice, a papiloma virus,
 regim de viata echilibrat cu evitarea stresului si a efortului fizic intens.
 3. EFECTELE RESP ORALE ASUPRA ORGANISMULUI/DEZV AP DENTO MAXILAR

Efectele respirației orale asupra ApDM, depind de: vârsta apariției, durata de acțiune si de tipul de
obstrucție nazala (parțială sau totala).

Copilul cu respirație orala va menține gura deschisa, datorita hipotoniei orbicularului buzelor
(musculatura extrinsecă), ceea ce antrenează un dezechilibru fata de musculatura limbii (musculatura
intrinseca). In acest fel va predomina activitatea musculara a limbii, care intr-o prima etapa va
determina vestibularizarea dinților frontali superiori, împreună cu alveolele lor (proalveolodenție).

Menținerea prelungita a gurii deschise determina, in timp:

 retropoziție mandibulara funcțională,

 infraalveolodenție laterala cu inocluzie frontala si ocluzie adâncă in acoperiş in zona
frontala.
 Aceste simptome alcătuiesc sindromul compresiei de maxilar caracterizat prin următoarele
semne:
- arcada maxilara îngustă,
- bolta palatina ogivala (adâncă),
- ocluzie adâncă in acoperiş,
- mandibula in poziție distalizată,
- inocluzie sagitală

4. TULB RESP NAZALE

(La nou născut laringele are o poziție înaltă ceea ce permite sa sugă si sa respire in acelaşi timp, astfel ca
laptele matern se scurge din cavitatea orală in esofag prin rigolele alimentare.

După vârsta de 10 luni, laringele coboară, ceea ce va permite copilului un debit crescut de aer pătruns
prin cavitatea orală. Prin acest fapt, se suplimentează schimburile gazoase in cazul unor eforturi
musculare (copilul se ridica, mişca mâinile picioarele). Acelaşi lucru se produce si in cazul unor obstrucții
nazale.)

Respirația nazala este modalitatea cea mai fiziologica pentru organism deoarece asigura:

- reglarea cantității de aer,

- purificarea de particulele de praf sau polen,
- încălzirea si umidifierea aerului,
- antrenarea mucozităților din sinusurile maxilare.
TULBURAREA RESPIRATIEI NAZALE poate genera:

 infecții ale cailor respiratorii,

 insuficienta respiratorie,
 travaliu cardiac crescut.

Cauzele celor mai frecvente tulburări ale respirației nazale sunt: vegetațiile adenoide si deviațiile de
sept. In aceste cazuri respirația nazala este suplinita de respirația orala, ceea ce determina, creşterea
frecventei, a amplitudinii si a ritmului respirator, încercând astfel sa se asigure oxigenarea
corespunzătoare a sângelui in plămâni. Totodată, se produce si o perturbare a reflexelor inițiate la
nivelul mucoasei nazale.

5. EFECTELE OBSTRUCTIEI RESP LA NIVELUL ISTMULUI FARINGIAN

-sunt cauzate de amigdalele palatine hipertrofice care îngustează istmul faringian, ceea ce determina
propulsia mandibulei pentru a putea respira. Datorita acestei poziții, limba se va poziționa anterior si va
determina vestibularizarea dintilor frontali inferiori, cu resorbție osoasă pe fata internă a mandibulei si
apoziție pe fata externă. Rezultatul final va fi instalarea prognatismului mandibular.

Măsuri pt evitarea obstructiei:

- evitarea infecțiilor respiratorii repetate(evitarea marilor aglomerații umane),

- evitarea unor condiții nefavorabile de locuit (frig, praf, umezeală),
- suprimarea focarelor infecțioase si a obstacolelor aeriene (vegetații adenoide, deviații de sept),
- reeducarea funcțională respiratorie prin, tonifierea orbicularului, reeducarea deglutiției si a
fondației,
- corectarea tulburărilor metabolice (rahitismul),
- adoptarea unui program de creştere a rezistentei generale a organismului, prin plimbări si jocuri
in aer liber curat, sport in aer nepoluat,

6. SUPTUL LA SAN

La sugar, suptul la sân se caracterizează prin următoarele tipuri de mișcări, determinate de contracțiile
musculare:

- mişcări ritmice de înfundare urmate de umflare a obrajilor,

- ridicarea si coborârea ritmica a osului hioid,
- propulsia si retropulsia mandibulei,
- mişcarea muşchilor linguali,
- inclinarea si/sau extensia capului,
- strângerea si apoi relaxarea buzelor,
- deseori si mişcări ale mâinilor.

Prin suptul la sân, toate grupele musculare ale ApDM sunt solicitate astfel contracția unui grup este
urmata de relaxarea antagoniştilor si invers. Aceste contracții si relaxări contribuie la stimularea
funcțională a oaselor, ceea ce imprima o dezvoltare proporțională si echilibrată a masivului facial.
 Tot in acest timp, limba se sprijină pe bolta palatina efectuând mişcări ritmice care joaca rolul
unei pompe aspiratoare-respingătoare pentru jetul de lapte. Aceste mişcări antrenează si o buna
circulație sanguina si deci o buna dezvoltare a bolții palatine si a oaselor nazale. Rezultatul final al
suptului la sân, asupra ApDM, se va concretiza prin stimularea funcției osteogenetice de creştere a
suturilor incisivo canină si inter maxilare, permițând boltii palatine o dezvoltare tridimensională
echilibrata.

Acțiunea trofica, stimulatoare a suptului la sân, timp de cel puțin 4-6 luni se răsfrânge si asupra
elementelor de susținere a capului si contribuie la dezvoltarea somatica generala echilibrata.

In plus, suptul viguros la san, antrenează un număr important de contracții musculare, in urma
cărora se va acumula la nivel muscular acid lactic. Acesta, oboseşte copilul, determinând apoi instalarea
unui somn fiziologic reconfortant.

Alimentația corectă la sân presupune următoarele:

- copilul trebuie ținut in timpul suptului intr-o poziție cat mai verticală pentru a favoriza
mişcările mandibulei,
- se recomanda alăptarea alternativa de la ambii sâni, pentru a preveni laterognația
mandibulară cu asimetrie a istmului faringian.

Alimentația artificiala a sugarului, folosind tetine rotunde cu lumen central, are o serie de efecte
negative asupra dezvoltării ApDM astfel:

- prin suptul fără efort nu se mai fac atâtea mişcări de propulsie ale mandibulei, ceea ce
duce la hipotonia muşchilor pterigoidieni externi, favorizând retrognatia funcțională a
mandibulei,
- ingerarea împreună cu laptele si a aerului (aerofagie),
- nesolicitarea suficienta, de către muşchi, a glandelor salivare determină dezvoltarea lor
insuficienta, ceea ce va antrena si o digestie deficitara a amidonului,
- travaliu muscular redus nu mai asigura un somn liniştitor, ceea ce predispune la apariția
unor obiceiuri vicioase (sugerea degetului, interpunerea buzei),
- limba va efectua presiuni doar in zona anterioara a palatului ceea ce va predispune la
deglutiție infantilă,
- fanta labială nu se închide total, ceea ce determina instalarea hipotoniei buzei
superioare si posibil o respirație mixta (orală+ nazală),
- laptele matern nu poate fi substituit integral din punct de vedere nutritiv si imunologic
de nici o formula de lapte.

Masuri profilactice in cazul in care exista condiții obiective ca mama sa nu poată alăpta
constau in:

- ataşarea dispozitivului Davis Korkhaus la sticla de lapte. Acest dispozitiv consta dintr-un
inel cursor care se poate fixa pe capul sticlei de lapte, o tija si o pelota care vine in
contact cu buza copilului,
- folosirea suzetei Balter-Muller, in forma de lentila biconcava, cu orificii laterale care
favorizează mişcările ritmice de propulsie a mandibulei.
 7. ROLUL ALIMENTARII DIVERSIFICATE IN DEZV ADM

Începând cu luna a 6-a alimentația copilului trebuie diversificată prin introducerea treptată a unor
alimente tip pireu de fructe, legume, in amestec cu cereale. Acestea, vor trebui administrate cu lingurița,
pentru a obliga copilul sa mestece si sa înghită , pregătindu-l astfel pentru perioada următoare , când
alimentația va deveni din ce in ce mai solidă.

Recomandarea unei alimentații echilibrate , de consistenta crescută ( fructe si legume crude dar si
pâine ceva mai tare) are următoarele efecte:

- asigura dezvoltarea oaselor maxilare, a musculaturii, influențează structurarea parodonțiului

si favorizează abrazia,
- creşte secreția glandelor salivare care împreună cu activitatea musculara determina o buna
autocurățire a suprafețelor dentare.

In cazul in care nu este încurajată masticația viguroasa , unilateral alternantă (care este statistic cel mai
frecvent stereotip masticator) este favorizata instalarea unei masticații leneşe, care nu uzează in special
caninii temporari. Rezultă astfel, o intercuspidare strânsă , care nu va permite mezializarea fiziologică a
mandibulei. Acest raport distalizat al mandibulei este preluat de molarii de 6 ani si transmis si in dentiția
permanenta rezultând anomalii dento maxilare.

Pentru a preveni instalarea acestui tip de malocluzie, daca caninii nu se brezează, se

recomanda şlefuirea lor selectiva in jurul vârstei de 3 ani (se şlefuieşte cuspidul care împiedică mişcarea
de lateralitate). Prevenția AnDM la vârsta copilului mic consta in urmărirea si corectarea funcției
masticatorii de către părinți si educatori.

In cazul in care se observa tendințe de masticatie grăbită, masticatie leneşă sau masticație
unilaterala, pot fi luate masuri care constau in:

- înlăturarea fenomenelor dureroase care împiedică masticația (tratamentul cariilor

simple, pulpitelor, gingivitelor, etc),
- Igienizare personala si igienizare profesională,
- reeducarea funcției masticatorii prin conştientizarea masticației unilateral alternante,
- introducerea de exerciții de tonifiere a musculaturii masticatorii,
- regim de viată echilibrat cu un timp suficient pentru masă,
- alimentație corespunzătoarea din punct de vedere calitativ iar in privința consistentei
includerea crudităților (salate, fructe, legume) si a pâinii integrale nu prea proaspete.

8. INTERPOZITII HETEROTROPE

-La nivelul arcadelor pot fi: degete, cearceaf, colțul pernei sau alte obiecte precum creion,
capacul pixului. Aceste interpuneri pot acționa simplu, doar ca un obstacol mecanic care
influențează doar un segment al arcadei, sau combinat cu succiunea (în acest caz se combină
efectele presiunilor mecanice cu efectele presiunii musculare și a presiunii negative cauzate de
succiune).
 -Cel mai frecvent exemplu de combinare a efectelor mecanice cu succiunea este sugerea
policelui. Dacă policele este ținut cu fața palmară în sus (spre palat) se exercită un efect de pârghie
asupra dinților frontali, împreună cu procesele lor alveolare se va produce proalveolodenție
maxilară.

-Policele poate exercita, în acest caz și un efect de pârghie asupra dinților frontali mandibulari
determinând la acest nivel retrodenție sau chiar retrognație mandibulară

-Efectul presiunii asupra palatului determină o boltă palatină adâncă cu îngustarea arcadei în
zona lateral

-Dacă în schimb, sugerea policelui are loc cu fața palmară în jos se vor produce tracțiuni asupra
incisivilor şi a proceselor alveolare mandibulare, care se vor vestibulariza determinând instalarea
ocluziei inverse frontale.

-În ambele situații, sugerea degetului determină hipotonia orbicularului și hipertonia

buccinatorului, care au efect de frânare a dezvoltării transversale a maxilarului determinând un
maxilar îngust.

9. INTERPOZITII AUTOTROPE

Constau în, interpunerea buzelor, a obrajilor sau a limbii în mod repetat, între arcadele dentare. Și în
aceste cazuri, interpoziția se poate combina cu succiunea rezultând o amplificare a efectelor. Acestea,
nu au însă amploarea celor din interpozițiile heterotrope.

De exemplu, în interpoziția buzei inferioare se produce prodenție maxilară și retrognație

mandibulară

În interpoziția buzei superioare au loc modificări inverse și anume: retrodenție maxilară și prodenție
mandibulară la care se poate asocia ocluzia deschisă frontală.

Dacă interpoziţia are loc la nivelul obrazului în acea zonă se poate opri dezvoltarea verticală, uni sau
bilateral, iar în combinaţie cu supraoclzia incisivă se realizează un tablou clinic ce corespunde
sindromului de ocluzie adâncă asociată cu ocluzie inversă laterală.

10. CONSECINTELE NEFAVORABILE ALE PIERDERII PRECOCE A DINTILOR TEMPORARI

Pierderea precoce a dinților temporari este o altă cauză a instalării dizarmoniilor dento maxilare (DDM),
prin următoarele mecanisme:

1. migrări ale dinților vecini și antagoniști,

2. determinarea unui deficit de dezvoltare alveolară zonală,
3. tulburarea ritmului de erupție a dinților permenenți.
 Se consideră, extracții precoce, a dinților temporari dacă acestea sunt făcute mai devreme cu 1-1,5
ani faţă de momentul înlocuirii lor fiziologice. Frecvent, aceste extracții precoce, se fac în jurul vârstei de
4-5 ani, din cauza prevenției ineficiente şi/sau a tratamentelor tardive ale cariei dentare. Pierderea
precoce a dinților temporari frontali, produce doar efecte disfuncționale, în timp ce pierderea dinților
temporari din zona de sprijin, antrenează modificări ample (mai grave).

 Migrările dinților vecini și antagoniști .

- În general, cu cât extracția unui dinte temporar este mai precoce, cu atât migrările
determinate sunt mai importante.
- prin extracția precoce a molarilor secunzi temporari se produc cele mai ample
efecte astfel:
 deplasarea/înclinarea spre mezial a molarului de 6 ani,
 egresiunea sau micro înclinarea dinților antagoniști,
 deplasarea dinților anteriori bresei spre spațiul creat, ceea ce determină
devierea liniei mediane (linia dintre interincisivii centrali superiori nu mai
coincide cu cea dintre inferiori).
- Datorită acestor migrări, spațiul necesar pentru erupția premolarilor se reduce. Efectul,
reduceri spațiului de erupție, este apariția DDM cu înghesuire, evidențiat cel mai
frecvent prin erupția vestibulară a caninului superior, iar al 2-lea premolar rămâne inclus
sau erupe ectopic.
- Dacă, are loc o pierdere precoce bilaterală sau o pierdere încrucișată a ambilor molari
temporari se produce o micșorare a DVO, prin pierderea sprijinului cuspidian. Această
deficiență poate fi preluată și de dentiția permanentă putând rezulta ocluzie adâncă
acoperită sau prognație mandibulară funcţională.

 Deficitul de creștere alveolară zonală

- este o consecinţă a dispariției ligamentelor dento alveolare, care exercită o influență
trofică asupra osului alveolar, prin stimulare funcțională.
- Diminuarea creșterii osoase se produce mai ales la maxilar, datorită circumscrierii bazei
apicale de către baza coronară (orientarea proceselor alveolare este spre apical, la
maxilar și invers la mandibulă). Acest fapt, împreună cu migrările dentare contribuie la
agravarea DDM.
 Tulburarea ritmului de erupție
- Depinde de momentul extracției dinților temporari.
- Astfel, dacă extracţia molarilor temporari se efectuează foarte devreme, înainte de 4 ani, osul
cicatricial format deasupra dinților succesionali, suferă un proces de osteoscleroză, care va
întârzia erupția dinților succesionali(dinții permanenți). Dacă extracția se efectuează, la vârsta
de 5-6 ani se va produce o întârziere a cicatrizării osoase, care poate grăbi erupția dinților
succesionali.
- Riscul instalării DDM, în urma efectuării extracțiilor precoce ale dinților temporari mai depinde
și de alți factori, printre care: tipul constituțional, tipul rasial sau alți factori generali privind
sistemul neuro endocrin și moştenirea genetică.
Prevenirea DDM, cauzate de extracțiile precoce, se face prin aplicarea menținătoarelor de spațiu.
Obiectivele generale ale acestora sunt următoarele:

- păstrarea spațiului necesar erupției dinților permenenți,

- menținerea și/sau restabilirea DVO,
- asigurarea exercitării funcțiilor aparatului dento maxilar.

11. ROLUL MOLARULUI DE 6 ANI IN DEZV ADM

Molarul de 6 ani este primul molar permanent care erupe în spațiul distal al arcadelor temporare,
între 5,2 - 6,2 ani.

Rolul său, este deosebit de important în formarea și evoluția aparatului dento maxilar, atât al
copilului cât și al adolescentului.

Deseori, părinții neglijează acest dinte considerându-l tot un dinte temporar. Din această cauză, se
prezintă cu copilul la tratament, doar atunci când apar fenomenele dureroase cauzate de caria
complicată.

Factorii care influențează comportamentul la carie al acestui molar sunt:

a) Mineralizarea preeruptivă a acestui dinte se produce într-o perioadă relativ scurtă (începe în
luna a 6-a intrauterin și se termină în luna a 5-a post natal, deci durează cca 1,5 ani). Zona
intra osoasă, corespunzătoare acestui dinte este supusă la variații importante ale
presiunilor, care pot determina modificări trofice.
b) Durata de dezvoltare a acestuia, este relativ scurtă față de alți dinți permanenți. De
exemplu, molarul de 6 ani se dezvoltă timp de 5-6 ani față de canin, care se dezvoltă 9 ani.
c) Mineralizarea posteruptivă are loc într-un mediu extrem de încărcat cu bacterii, datorită
prezenței cariilor la dinții temporari (dinții temporari fiind globuloși și mobili în această
perioadă favorizează retențiile alimentare și defavorizează autocurățirea, deci sunt foarte
vulnerabili la carie). Smalțul molarului de 6 ani, fiind imatur, mai slab mineralizat are o mai
mare permeabilitate pentru acizii produși de bacterii.
d) Erupția completă a acestui dinte, durează o perioadă lungă de circa 1 an, perioadă în care
rămâne nefuncțional (deci autocurătirea este deficitară)
e) Relieful feței ocluzale este de multe ori accentuat, cu șanțuri adânci deseori în formă de
ampulă, care favorizează retenția resturilor alimentare si a placii bacteriene.
 12. ROLUL FUNCTIONAL AL M1
- Este deosebit de important.
- El determină a 2-a înălțare fiziologică a ocluziei, contribuind în bună măsură la realizarea
ocluziei finale.
- Prin poziția sa pe ardacadă are rolul de a realiza un echilibru între determinantul anterior al
ocluziei, aflat în formare (incisivii și caninii aflați în erupție) și determinantul posterior al ocluziei,
articulația temporo mandibulară.
- Din aceste considerente, rezultă că, pierderea timpurie a molarului de 6 ani atrage o serie de
modificări morfologice și funcționale, care se desfășoară în cascadă și care au efecte asupra
întregii arcade.
- Din acest motiv el este denumit plastic în literatura medicală stomatologică în diferite moduri:
“regina jocului de șah ” sau “copilul problemă al ortodonţiei ”.

Funcíile la care participă molarul de 6 ani pot fi sintetizate astfel:

 este considerat deschizătorul ocluziei, în opoziţie cu frontalii inferiori care sunt consideraţi
închizătorii ocluziei,
 produce a doua înălțare fiziologică a ocluziei,
 are rol decisiv în stabilitatea ocluziei și în stabirirea DVO,
 participă la realizarea ghidajului lateral de grup,
 preia o parte important din presiunile masticatorii pe cere le transmite stîlpului zygomatic - malar,
 împreună cu molarul de 6 ani inferior stabilește cheia de ocluzie a lui Angle,
 are rol fizionomic prin fața vestibulară,
 realizează protecția părților moi (împiedică mușcarea obrazului).

13. CONSECINTELE PIERDERII PRECOCE A M1

Sunt cu atât mai ample cu cât pierderea are loc mai devreme astfel:

A. Dacă extracția are loc între 6-8 ani

- se produce deplasarea corporală amplă a părții coronare și radiculare a molarului de 12
ani, asociată cu o distalizare limitată a premolarului doi.
- Breșa se poate închide complet fără modificări ocluzale.
- Alteori, au loc deplasări verticale ale antagoniștilor, care pot dezechilibra ocluzia,
B. Dacă extracția se efectuează între 8-10 ani
- se produce deplasarea molarului de 12 ani, parțial prin translație și parțial prin înclinare
coronară spre mezial.
- Premolarul secund se distalizează mai puțin iar în plan vertical apar importante migrări
vertical, care vor genera tulburări ocluzale.
C. Dacă extracția este efectuată între 10-12 ani
- se produce înclinarea spre mezial a molarului 2, premolarii rămân pe loc iar în plan
vertical migrările sunt minime.
 14. MASURI PROFILACTICE CARE TREBUIE INSTITUITE PT A EVITA PIERDEREA PRECOCE A M1

Pentru păstrarea molarului de 6 ani pe arcadă, trebuie întreprinse măsuri atât de ordin profilactic
cât și curativ cu scop preventiv.

Aceste măsuri au în vedere urătoarele activități:

- trebuie avut în vedere în primul rând măsuri pentru zonele retentive de pe fața ocluzală
(primele carii apar în aceste zone din cauze care au fost discutate anterior),
- în al 2 lea rând trebuie întreprinse măsuri pentru zonele retentive situate sub punctual
de contact.
- Pentru suprafețele ocluzale cea mai eficientă metodă profilactică, recomandată și de
OMS, este sigilarea șanțurilor și fisurilor, cu materiale de sigilare compozite sau
ionomere de sticlă. Aceasta se recomandă să fie făcută în primele 3-4 luni de la erupția
dinților respectivi.
- Pentru, spațiile retentive, situate sub punctele de contact, metodele de prevenție
vizează optimizarea igienei orale (periaj dentar individual cu periuța manuală sau
electrică, asociat cu mijloace auxiliare de igienă: periuțe interdentare, ață dentară, ape
de gură cu fluor și clorhexidină). De asemenea, sunt utile metodele de profilaxie care au
la bază fluorizările cu soluții, geluri sau lacuri cu fluor de 2-4 ori/an.
- Pe lângă măsurile profilactice, trebuie întreprinse și măsuri curative care constau în:
tratamentul precoce al cariilor (leziunile superficiale și medii au cea mai bună șansă de
reușită pe termen lung), realizarea de obturații profilactice (obturaţii asociate cu
sigilarea restului din șanțurile suprafeței ocluzale, obturații cu punct de contact corect și
cu proprietăți cario - preventive în zona peretelui gingival).

Prin utilizarea corectă, a materialelor actuale de obturație, care au și proprietăți preventive

(compozite și ionomeri de sticlă care degajă lent fluor), prin igiena individuală corespunzătoare, prin
control stomatologic regulat și printr-o alimentație cario preventivă se reușește astăzi scăderea
importantă a incidenței cariei dentare la toate grupele de populație.

Obținerea acestor rezultate, nu este posibilă în lipsa unei educații sanitare generale, dar și a unei
educații specifice menținerii sănătății oro dentare. Părinţii trebuie sa cunoască şi să aplice regulile de
baza ale prevenţiei AnDM.

15. INTOXICATII ACUTE CU FLUOR

- sunt foarte rare și se pot produce la ingerarea unor cantităţi cuprinse intre 2,5-5 mgF/kg corp.
- Se manifestă sub forma de greţuri, vărsături, dureri abdominale la câteva minute de la ingestie
- Consecutiv survine o stare de slăbiciune generală, spasme musculare și tetanie (datorită
scăderii Ca si creşterii K din sânge).
- Pulsul încetinește, apar aritmii, căderi tensionale si se produce o deprimare a centrului
respirator.
- Dacă nu se intervine urgent, după câteva ore, poate surveni decesul!.
 - Tratamentul intoxicatiei acute cu doze sub 5 mgF/kg corp: este suficient să administrăm doze
crescute de lapte (Ca2+ din lapte are afinitate mare pentru F- și formează in intestine compusi
greu solubili și deci greu absorbabili - se blochează astfel absorbţia).
- In cazul, intoxicatiei cu doze peste 5 mgF/kg corp: pacientul trebuie internat de urgenţă în
spital, unde se vor face lavaje gastrice, se vor administra emetizante, (pentru a provoca
vărsături) si se va administra parenteral clorura sau gluconat de Ca.

16. INTOXICATII CRONICE CU FLUOR

-se manifestă aproape exclusiv asupra oaselor și dinţilor sub următoarele forme:

1. Fluoroza osoasă - se produce la un aport zilnic de 20 mgF într-o perioadă lungă de timp. In acest
caz la nivel osos se produc modificări decelabile histologic sub forma de “os tărcat” (benzi cu
opacitate crescută si cavitati cu osteocite pigmentate) iar radiografic sub formă de osteoscleroză
(hipermineralizări si zone de rezorbţie, cu osificări a ligamentelor si tentoanelor, deformări
osoase).
2. Fluoroza dentară- se produce in cazul unor doze cuprinse între 1,5-2 mgF/zi, timp îndelungat, in
perioada de formare si mineralizare a smalţului (aproximativ în primii 8 ani). In acest caz, se
produc pete albicioase discrete la un număr limitat de dinți. Dacă, cantitatea zilnică depăseste 8
mgF/zi se produc modificări mai grave care constau în smalț rugos, friabil, colorat galben brun, la
un număr crescut de dinţi.
Aceste modificări ale smalțului au la bază un mecanism fiziopatogenetic care constă în
inhibarea enzimei fosfatază, din celulele odontoblaste, prin cuplarea F cu Mg. Magneziul fiind
activatorul acestei enzime (se perturbă astfel formarea smalţului).
Ionul F, are însă si un efect dualist în prezenţa Ca si K uneori înlesneşte precipitarea
apatitei (în concentraţii mici) iar alteori o inhibă (în concentraţii mari). In acest fel, rezultă
defecte importante structurale ale ţesuturilor dure dentare.
Manifestari ale F la nivelul altor organe – (în cazul zonelor geografice de fluoroză
endemică, în care apa potabilă are un continut de peste 8 mgF), nu s-au evidențiat. In acest sens
nu au fost stabilite legaturi semnificative ststistic cu tumorile canceroase, afectiunile cardiace,
tulburările neurologice, dermatologice, oftalmologice sau renale.
Cercetarile recente, au arătat stabilitatea chimică a compuşilor F utilizaţi în prevenţia
cariei dentare. La muncitorii din industria chimică și cea de prelucrare a aluminiului, unde se
lucrează cu pulberi cu concentrații mari de F s-au observat fenomene alergice sub forma unor
ulceraţii pe tegumentele expuse.
Argumentul adversarilor F, este ca apa fluorizată este consumată și de adulţi și vârstnici
pentru care nu este benefică in măsură mare și ar putea fi chiar nocivă.

17. MECANISME DE CARIOSTATICA A FLUORULUI

A. In perioada de mineralizare a dinților F acționează prin:
 substituirea parţială a ionilor hidroxil din hidroxiapatită, cu formarea fluoroapatitei
(aceasta este de 10 ori mai stabilă decât hidroxiapatita la pH ul critic)
  influienţează formarea unor cristale mai mari care nu conţin ca impuritaţi ionii de citrat
si carbonat (astfel aceste cristale pure sunt mai stabile la pH ul critic)
B. In perioada de maturare preeruptivă
 ionii F, care se găsesc în lichidele interstiţiale peridentare pătrund în straturile
superficiale ale smalţului formând fluoroapatita (la concentrații mici) sau pot forma
fluorura de calciu (CaF2), un compus instabil (care se depune uşor pe suprafaţa dentară
dar se și descompune ușor atunci când pH ul zonal scade)
C. In perioada posteruptivă, F prezent în salivă actionează astfel:
 formează la suprafaţa smalţului fluoroapatita, cu efect carioprofilactic,
 formează precipitate de CaF2 care pot fi ulterior disociate,
 se concentrează in placa bacteriană sub forma de CaF2 care disociază ușor in cazul unei
plăci bacteriene tinere,
 reduce tensiunea superficială a smalțului ăi astfel inhibă aderenţa microbiană,
 inhibă creşterea microbiană prin blocarea enzimei enolază bacteriană și astfel perturbă
metabolismul bacterian (alterează glucogeneza bacteriană),
 stimulează remneralizarea leziunilor inițiale (superficiale) din smalt, rezultând o
“cicatrizare” (carie oprită în evoluţie evidenţiată clinic sub forma petelor brune de pe
smalţul feţelor proximale).

18. METODE DE ADMINISTRARE GENERALA A FLUORULUI

Primele observaţii ale efectului F asupra dintilor datează de la începutul sec XX, când s-a observat ca
foarte mulți locuitori din orașul american Colorado Spring, prezentau un “smalt pătat” dar foarte puţine
carii. In urma investigatiilor, s-a constatat ca acest efect se datora apei de băut din zonă, care era bogată
în F. Ulterior, prin studii epidemiologice s-a stabilit ca dacă F se găseşte în concentraţie de 1 ppmF/l în
apa de băut are efecte carioprofilactice sigure.

 Fluorizarea apei
Apa de băut poate fi fluorizată natural, sau artificial, prin adăugarea florurii de Na. Tot
prin studii epidemiologice s-a dovedit ca efectul cariopreventiv al F se produce cel mai bine pe
suprafetele dentare libere (previne caria in 86%), apoi pe cele proximale (75%) și mai puţin pe
feţele ocluzale, la nivelul şanţurilor si gropiţelor (31%).
In ţara noastră, între anii 1960-1972 s-a fluorizat apa potabilă din oraşul Târgu Mures.
Desi, au existat unele discontinuități in această acţiune profilactică, la finele perioadei s-a
obținut o reducere a incidentei cariei la copii, cu vârstele între 3 si 14 ani care au fost cuprinși in
program, cu circa 52%.
Rezultatele cercetărilor ştiintifice, din peste 25 de tări ale lumii, constată ca dacă se
respectă concentraţia de 1ppmF/l din apa potabilă, aceasta are efecte cariopreventive sigure,
reuşind să reducă cu procente intre 40-60% caria dintilor permanenţi. Aceasta, a făcut ca peste
½ din populaţia SUA să beneficieze de apă fluorizată artificial.
Efectele preventive ale F din apa de băut se manifestă si asupra persoanelor adulte si
vârstnice, reusind să reducă incidenţa cariilor coronare si radiculare cu procente între 20-30%. O
adaptare a fluorizarii apei de băut, atunci când aceasta nu se poate face din diferite motive
fluorizarea centrtalizată, este fluorizarea apei din școli. S-au realizat unele studii in SUA, cu
 concentrația apei din școli cuprinsă între 3-6 ppmF/l, reuşindu-se o reducere a indicelui CAO-D
cu 30%.

 Fluorizarea sării de bucătărie

Este considerată ca a doua metodă de fluorizare generală. A fost introdusă pentru prima
dată, in anul 1958 în Elveţia, prin adăugarea între 250-350 mg fluorură de Na la 1 kg sare de
bucătărie. Este o metodă sigură și eficientă economic, dar cu efecte ceva mai reduse decât în
cazul apei fluorizate.

 Fluorizarea laptelui
Este tot o metodă de fluorizare generală și se bazează pe faptul ca acest aliment este
consumat mult de femeile gravide și copii. Prin studii s-a dmonstrat că introducerea F sub forma
de fluorură de Na în concentratie de 1,5 ppm/l nu induce modificări organoleptice, nu
influientează activitatea bacreriană si nici caracteristicile fizicochimice ale laptelui.

În acest caz efectul carioprofilactic în colectivitate este influienţat de consumul de lapte,

iar efectul topic in acest caz este mai redus decât in cazul apei fluorizate.

Atentie - nu se recomandă utilizarea simultană a două surse de fluorizare generale!

* Medode de administrare locală a fluorului

 Fluorizarea prin administrare de tablete

Este o metodă individuală de fluorizare. Ea este condiţionată de o bună colaborare între
medic-părinte-copil. Se recomandă începerea administrării tabletelor după 6 luni până la 12-16
ani doar la copiii din zonele cu apă nefluorizată. Administrarea trebuie adaptată în funcţie de
concentraţia fluorului din apa de băut astfel:

Efectele sunt semnificative dacă se administrează acest tratament cel puțin 250 de zile pe an.
Preparatele comerciale cu fluor au denumiri: Concaden, Fluor Vygantoletten, F-Vygantol.
 Fluorura de staniu
 se aplică sub formă de soluție 8%, preparată strict înainte de aplicare (deoarece nu e
stabilă în soluție).
 Ea este astringentă şi are un gust neplăcut, colorează în brun smalțul
demineralizat(datorită acestui efect se poate folosi şi la depistarea cariilor incipiente).
Poate produce iritaţii gingivale.
 S-a constatat că soluția de fluorură de staniu 1,64% aplicată în șanțul gingival poate
reduce numărul de bacterii ale placii, pentru un interval de 10 săptămâni.

 Fluor fosfatul acidulat (APF)

- are următoarea compoziţie: fluorură de sodiu 2 %, acid fluorhidric 0,3% şi acid ortofosforic
0,1M.
- Se poate prezenta sub formă de soluţie apoasă sau gel.
- Aplicaţiile, cu acest produs, se fac o dată la 6 luni sau ori de câte ori este necesar.
- Are pH-ul de 3,3 și nu irită țesuturile dentare și nu colorează smalţul. Această soluţie este
foarte eficientă deoarece pH-ul acid favorizează o demineralizare superficială, care
facilitează schimburile ionice la acest nivel.
- Când se aplică acest preparat e necesar să protejăm lucrările ceramice, prezente în
cavitatatea orală, prin aplicare de ceară (adsorbţia fluorului la ceramică determină afectarea
integrităţii restauraţiilor prin pierderea luciului).

 Aminofluorurile
 acţionează prin scăderea solubilităţii smalţului şi au acţiune inhibitoare asupra plăcii
bacteriene.
 Componenta aminică are proprietăți bactericide, de inhibare a glicolizei bacteriene prin
oprirea sintezei intracelulare a polizaharidelor.
 Aminofluorurile au şi proprietăţi tensioactive față de smalț crescând astfel, de circa
patru ori timpul lor de contact cu placa bacteriană.

 Alte preparate cu fluor utilizate în profilaxia cariei dentare sunt prezentate sub formă de geluri.
Ele pot fi prezentate comercial sub formă de gutiere universale gata impregnate, pot fi aplicate
în gutiere individuale confecţionate pe bază de amprentă sau pot fi aplicate de medic în cabinet
sau pacient acasă.

 Gelurile fluoruate - sunt compuşi pe bază de celuloză cu adausuri de agenţi de fluorurare. Ele nu
conţin substanţe abrazive iar o uşoară acidulare a preparatului, potenţează acţiunea fluorului,
prin creşterea receptivităţii smalţului. Aceste geluri, nu pot fi folosite de către pacient acasă în
cadru periajului dentar zilnic, indicaţia lor este doar aplicate în cabinet, de către medic sau
asistenta de profilaxie. Modul de folosire este: se aplică 1 gram /şedinţă.

 Pastele profilactice cu fluor – conţin substanţe abrazive de diferite dimensiuni. Ele sunt indicate
în curăţirea mecanică a suprafeţelor dentare, înainte de aplicarea locală a gelurilor, soluţiilor sau
lacurilor cu fluor. Cele pentru adulţi au concentraţii de 0,18% F, iar cele pentru copii au 0,025%
F. Pot conţine şi substanţe cu rol în remineralizare (hidroxiapatită, glicerofosfaţi de calciu, s.a.).
 Lacurile fluorurate - sunt soluţii alcoolice de răşini naturale care conţin 22,6 mgF/ml. Ele rămân
câteva ore în contact cu dintele. Indicaţiile lor sunt atât pentru desensibilizarea dentinară, cât şi
pentru remineralizarea cariilor incipiente manifestate prin pete albe.

 Apele de gură cu fluor - se folosesc în concentraţie de 0,05%F, pentru utilizare zilnică şi în

concentraţie de 0,2 %F, pentru utilizarea săptămânală.

Modul de utilizare al apelor de gură cu fluor:

a) Individual - local - de către specialist - de către pacient

b) Colectiv (programe de profilaxie în şcoli sau grădiniţe

19. INDICATIILE SIGILARILOR+CONTRAINDICATII

20. ROLUL DEGLUTIEI

  În decursul ontogenezei, deglutiția este considerată prima funcție a aparatului dento-maxilar.
 Deglutiția se produce încă din ultimele luni ale vieții intra uterine, prin înghițirea lichidului
amniotic de către făt. Acest reflex este considerat o reminiscență a originii viscerale a
musculaturii oro-faciale.

 Deglutiţia de tip infantil :

- La sugar, în timpul deglutiției, limba se interpune între procesele alveolare și au loc o serie
de mișcări peristaltice ale mușchilor buccinatori și constrictori superiori ai faringelui.
- Acest tip de deglutiție este denumită deglutiție de tip infantil și este specifică doar sugarului.

 Etapa de tranziţie a deglutiţiei

- Odată, cu începutul erupției dinților temporari și până la erupția lor completă are loc o
etapă numită de tranziție, în care limba se retrage dintre arcadele dentare, pe care au
erupt tot mai mulți dinți, în timpul efectuării deglutiției.
- Acest fapt, se produce mai întîi în zona frontală și apoi în cea laterală.

 Deglutiţia de tip adult

- După erupția completă a dinților temporari (aproximativ în jurul vârstei de 1,5 ani) în
timpul deglutiției se produc contacte dento-dentare iar limba se poziționează în
interiorul arcadelor dentare. Acest tip de deglutiție este denumit deglutiție de tip adult
(deglutiție matură).
- În unele cazuri, când copii nu fac tranziția de la deglutiția de tip infantil la deglutiția de
tip adult, peste vârsta de 1,5 ani, se instalează un obicei funcțional vicios care determină
apariția unor tulburări morfologice complexe, numite anomalii dento maxilare. Dacă nu
se intervine la timp obiceiul de interpunere a limbii între arcade persistă, este memorat
pe creier şi se va produce şi la dinții permanenți

Deglutiţii anormale: 3 posibilităţi

1. Deglutiție cu arcadele depărtate – în acest caz buzele sunt hipotone iar limba se interpune
anterior între arcade pentru a închide fanta labială. Această interpoziție/presiune a limbii duce
la vestibilarizarea frontalilor superiori temporari
2. Deglutiție cu arcadele în contact posterior – în acest caz buzele sunt hipertone iar limba este
interpusă între arcadele dentare tot în zona anterioară (frontală). Efectul este realizarea unei
ocluzii deschise frontal (lipsă de contacte dento-dentare în zona frontală). Obiceiul vicios de
sugere a degetului favorizează realizarea deglutiției anormale de tip infantil.
3. Reinstalarea deglutiției infantile – se poate produce și în etapa erupției dinților permanenți, în
cazul când dinții frontali temporari cad în grup iar timpul lung până la erupția dinților
permanenți este lung și permite interpunerea limbii în deglutiție, obicei care se poate
permanentiza.
21. MASURI LUATE IN URMA CONTAMINARII ACCIDENTALE CU SANGE